Predica la sambata Mare, Denia de vineri seara

În mormânt, Viață, pu ai fost Hristoase,....

În ziua cea Mare de Vineri, Utrenia de sambata, când pomenim răstignirea
Domnului, cei mai mulţi creştini ţin post negru, în amintirea acestui eveniment unic al
Istoriei, când Cuvântul cel veşnic viu suferă moarte ca să nimicească prin ea puterea
morţii. Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul
rezumă conținutul Prohodului Domnului și al cântărilor rânduite pentru: „Cele
patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar mai mare decât acestea
este săptămâna cea mare; și iarăși mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă și
Mare Sâmbătă. Se numește săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar
avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârșit și mai cu seamă azi, minunile
mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.”
Astăzi am participat la slujba de inmormantare a Domnului nostru Iisus Hristos,
prohodire ce se face în Marea zi de Vineri, seară. Mântuitorului Iisus Hristos, ne-a dat
prin moartea Lui, răspunsul cel mai evlavios şi smerit. Iisus Hristos, fratele nostru cel
mai mare, Fiul lui Dumnezeu după fire din veci, prin jertfa şi prin moartea Sa ne-a
făcut pe noi fii ai lui Dumnezeu după har, făcându-Se El mai întâi fratele nostru cel din
ceruri Care Se roagă pentru noi şi pentru iertarea păcatelor noastre. Pe pământ, în
fiecare Sfântă Liturghie Îşi varsă sângele pe Sfântul Altar pentru iertarea păcatelor
noastre şi reaşezarea noastră iar şi iar în demnitatea de fii ai lui Dumnezeu pe care
diavolul luptă să ne-o fure clipă de clipă.
În Marea zi de Vineri prohodim pe Fiul lui Dumnezeu, Cel fără de moarte. Dar
pentru că a luat păcatul lumii asupra Sa, a trebuit să treacă prin moarte. A fost ingropat
in mormant nou, a lui Iosif din Arimateea. Si in aceasta ne-a aratat marea Lui smerenie,
prin faptul ca nu a avut nici macar propriul lui mormant, ci s fost ingropat intr-un
morant de imprumut. Cu trupul era în mormânt, iar cu sufletul în iad, cum rosteşte
preotul înconjurând şi cădind Sfânta Masă care este Mormântul Domnului: „În
mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în Rai cu tâlharul şi pe tron cu Tatăl şi cu Duhul
ai fost, Hristoase Dumnezeule, Cel ce eşti nepătruns.“

1
 Cu totii l-am insotit Hristos, Mirele Bisericii, în această Săptămână a Patimilor
Sale, pentru a ne oferi iubirea Sa jertfelnică prin moartea pe Cruce. Îl însoţim şi acum
în locuinţa morţilor, Jertfa Lui se întinde totdeauna atât în cele mai presus de ceruri cât
şi-n adâncurile celor nemângâiaţi, tuturor oferindu-le bucurie şi tresăltare.
La slujba din aceasta seara am cantat Prohodul Domnului, o creaţie teologico-
literară târzie. Nu acest Prohod a fost cântat la înmormântarea Mântuitorului; El a fost
înmormântat după ritualul iudaic. Printre autorii Prohodului se numără Sfântul Ioan
Damaschin (sec. VII), Cuviosul Iosif Studitul – Constantinopol (sec. IX), Filotei
Kokinos, dar mai ales Sf. Teodor Studitul.
Slujba Prohodului a fost introdusă în Triodurile româneşti, începând cu cel de la
Râmnic, din 1731, in forma libera, însă prima traducere ritmată și cadențată, este cea a
ieromonahului Macarie, apărută în 1836, la Buzău, prin purtarea de grijă a episcopului
cărturar Chesarie. Ieromonahul Macarie a reuşit să rânduiască strofele din fiecare stare
cu un număr egal de silabe şi de accente ritmate.
Melodia Prohodului surprinde durerea momentului, dar cântarea are în sine şi o
notă de optimism şi de bucurie, fiind vorba despre o moarte întru Înviere.
Prohodul este expresia cântată a teologiei răscumpărării. Versurile sunt pline de
învăţături dogmatice ale Bisericii. „S-a schimbat făptura prin ale Tale patimi, căci cu
Tine au pătimit toate câte sunt, ţiitor a toate cunoscându-Te” (Strofa 22, Starea I). „În
mormânt nou Te-au pus, înnoind, Hristoase, firea oamenilor, prin Învierea Ta” (Strofa
24, Starea I). „Palme şi loviri I S-au dat lui Hristos peste faţă, Celui ce cu mâna Sa pe
om a plăsmuit” (Strofa 57, Starea a II-a). „Nu Te-ai despărţit de-al Părintelui sân,
Milostive, chiar binevoind a lua chip de muritor (Strofa 44, Starea a II-a). „Nu mai
plânge Maică; pe Adam şi Eva, ca să-i eliberez, Eu sufăr” (Strofa 25, Starea a III-a).
Semnificaţia acestei slujbe, spune Makarios Simonopetritul, nu poate fi deplin
înţeleasă decât numai de cel care a trăit zilele Postului Mare ca pe o îmbrăcare
progresivă în Hristos. Cântarea Prohodului reprezintă încheierea unei adevărate drame
care începe cu prinderea Mântuitorului din Joia Mare şi se sfârşeşte cu punerea Lui în

2
mormânt. La această dramă şi, îndeosebi, la desfăşurarea şi încheierea ei, credincioşii
nu sunt simpli spectatori, ci iau parte cu toată fiinţa.
Participarea la Prohod implică împreună-pătimirea noastră cu Cel care a
îmbrăcat haina smereniei, sărăcindu-Se pe Sine pentru a-l îmbogăţi pe om,
îndumnezeindu-l. Prohodul este cea mai cunoscută, populară şi iubită cântare de către
credincioşi, care iau parte la Denie, formând un singur trup şi suflet.
După înconjurarea bisericii cu Sfântul Aer, adevărată procesiune funebră cu
cruce, prapori, lumânări aprinse, la revenirea în biserică, trecând pe sub Sfântul Aer,
am făcut mărturisire sau am făgăduit lui Hristos că dorim să murim şi noi împreună cu
El. Că vrem şi noi, după Postul acesta în care ne-am nevoit cu nevoinţă sfântă, cu
rugăciuni, cu fapte bune, cu milostenii, să facem această făgăduinţă sfântă, acest
legământ cu El, că vom muri şi noi împreună cu El, aceasta este si semnificatia trecerii
pe sub sfantul aer. Intrând în biserică am intrat ca în mormântul lui Hristos, El a fost
aşezat pe Sfânta Masă care reprezinta Mormântul Domnului din Ierusalim, dar întreaga
biserică este un mormânt în care noi ne odihnim în seara aceasta cu Hristos. Oare în
moartea lui Hristos din seara aceasta am omorat cu toţii pacatele noastre si am inviat
intr-o noua viata. Introspectie?
În noaptea tainică a Învierii, când totul este întuneric în biserică şi noi suntem
aici, în acest întuneric al mormântului în care ne-am cufundat în Hristos, lumina
orbitoare a strălucirii slavei Sale ţâşnind de pe Masa Sfântului Altar va străluci în
inimile tuturor, toţi cei din biserică vom primi lumină din lumina Lui, vom învia şi vom
inunda de splendoarea luminii Lui divine întreaga biserică şi mormântul din ea va
deveni cer, iadul va deveni Rai prin această Înviere a lui Iisus Hristos. Şi vom merge
acasă bucuria şi vestea bună a Învierii celor dragi cărora le vom spune triumfător că
Hristos a Înviat.
Cu gândul la Patimile Mântuitorului, creştinul, în faţa Sfântului Epitaf înţelege
că este momentul ca şi el să facă această jertfă a postului pentru ca bucuria Învierii lui
Hristos să fie pe măsura sacrificiului făcut.

3
 Dumnezeu să binecuvânteze osteneala oricui a însoţit pe Fiul Său Iisus Hristos
la moartea şi prohodirea Lui. Şi Învierea Lui să fie învierea tuturor.