Vindecarea slugii sutașului

Cu ajutorul lui Dumnezeu ne aflăm în duminica a IV-a după

Pogorârea Duhului Sfânt, în care Sf. Evanghelie ne relatează cum
Mântuitorul Hristos a vindecat în Capernaum pe servitorul unui
sutaș roman. În această perioadă de tulburări sociale atât în lume
cât și în țara noastră, această minune este pe cât de tulburătoare, pe
atât de bogată de înțelesuri duhovnicești, având atât un caracter
profund filantropic cât și unul misionar. 
Vindecarea unui bolnav de alt neam decât evreu și de altă
religie decât cea iudaică are un caracter simbolic, prevestind faptul
că Evanghelia va fi propovăduită în tot Imperiul Roman, dar și altor
popoare pentru că Dumnezeu iubește pe toți oamenii și dorește ca
toți oamenii să vină la mântuire.
Acest sutaș făcea parte din trupele de ocupație ale Țării Sfinte.
Sutașul roman era, prin tradiție, un politeist: romanii se închinau la
mai mulți zei, dar printre ei se găseau și oameni care admirau
învățătura și Persoana Mântuitorului Hristos. Văzând sau auzind de
minunile Lui, și înțelegând învățătura Lui minunată, mulți dintre
păgâni au crezut în El. Așadar, sutașul din Evanghelia de astăzi
preînchipuie popoarele, altele decât poporul lui Israel, care vor
veni la Hristos, vor crede în El și se vor mântui. De aceea zice
Mântuitorul că „vor veni mulți de la răsărit și de la apus, de la miazăzi
și miazănoapte și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în
Împărăția cerurilor”, iar „fiii împărăției, vor fi aruncați în întunericul
cel mai din afară”. Se vor mântui deci mulți oameni pe care evreii îi
considerau necurați și necredincioși, iar cei care, deși se consideră

1
popor ales, dar nu cred în El, aceia se vor lipsi de comuniunea
veșnică cu Hristos din Împărăția cerurilor.

În fața Mântuitorului Hristos, sutașul exprimă suferința

servitorului său care nu poate cere el direct Mântuitorului să-l
vindece. Un centurion roman acordă atâta atenție unui servitor al
său, încât bunătatea sa și credința sa sunt lăudate de Mântuitorul în
auzul tuturor. Acest sutaș este un om bun la suflet, un om cu milă,
un om plin de compasiune, care pătimește împreună cu cel bolnav
și suferă împreună cu cel suferind. Această bunătate milostivă îi
dă curaj să meargă la Mântuitorul Hristos, să-I ceară vindecarea
servitorului său.
Bunătatea milostivă a acestui sutaș roman față de servitorul
lui, solidaritatea lui cu omul aflat în suferință, ne arată că dincolo de
ranguri diferite, de funcții diferite în societate, ceea ce contează în
primul rând este demnitatea umană, valoarea fiecărui om în fața lui
Dumnezeu, valoarea fiecărei persoane, chiar și atunci când omul
nu mai poate fi eficient, când nu mai este activ sau productiv din
cauza bolii ori a vârstei prea înaintate.
În fața bolii care îl chinuia pe servitorul său, sutașul merge la
Iisus, Doctorul sufletelor și al trupurilor, care văzând grija
stăpânului față de sluga sa, Mântuitorul îi spune: „Voi veni și îl voi
vindeca”.  La bunătatea sutașului, răspunde și Hristos Domnul cu
bunătate, văzând rugămintea sutașului, nu pentru el însuși, ci
pentru altcineva, care nu îi este rudă și nici superior, ci un simplu
subordonat. Însă în momentul în care sutașul aude că Mântuitorul
Iisus Hristos are intenția să vină în casa lui, Îi spune
îndată: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu”.
2
 Sutașul roman știa că orice evreu care intră în casa unui păgân
trebuie să suporte critica celorlalți evrei, întrucât aceștia considerau
că romanii, fiind de altă credință, sunt nedemni de a fi vizitați. Din
cuvintele sutașului se vede că el nu se consideră vrednic de o cinste
atât de mare, însă nici nu dorește să-l expună pe Mântuitorul. Sf.
Ioan Gură de Aur observă acest amănunt important care ține de
educația și de buna creștere a sutașului. El nu l-a agasat, cu
rugămintea sa ,pe Domnul în timpul misiunii și nici dorește să-l
expună în fața judecății semenilor lui pentru că ar intra în casa sa.
Evanghelia ne mai descoperă acum și o altă mare
virtute a sutașului și anume smerenia. Deși este comandant peste
100 de soldați, deși reprezintă puterea stăpânitoare a
Romei, sutașul se smerește, zicând: „Nu sunt vrednic să intri sub
acoperișul meu, ci zi numai cu cuvântul și se va vindeca sluga mea”  și
motivează: „Și eu sunt sub stăpânire și am sub stăpânirea mea ostași și
îi spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii
mele: Fă aceasta, și face”. Sutașul, de fapt, vrea să exprime prin
acestea cuvinte gândirea sa privind puterea vindecătoare a lui
Hristos: „Și Tu, Care ești Stăpân peste viața și sănătatea oamenilor,
poți spune doar un cuvânt de la distanță și servitorul meu se poate
vindeca”. Din acest motiv, sutașul cere Mântuitorului cuvântul
vindecător. Prin ceea ce spune, sutașul mărturisește indirect că
Mântuitorul nu este un om obișnuit ca toți oamenii, ci El are o
putere în plus.  Hristos Domnul
are cuvânt vindecător și dătător de viață. Cuvântul vindecător al lui
Hristos îl ridică pe om din starea de boală la starea de sănătate, și

3
din starea de imobilitate la starea de mobilitate, din moarte la viață,
din păcat la sfințenie.
Auzind acest mod de a
gândi, care era, de fapt, o mărturisire a puterii Sale dumnezeiești de
către sutaș, Mântuitorul spune: „Nici în Israel nu am găsit atâta
credință. Mântuitorul descoperă o credință puternică la un om de
alt neam și de altă credință decât neamul lui Israel.
Când Mântuitorul
Hristos constată că sutașul păgân recunoaște că El este Dumnezeu-
vindecător, descoperă tuturor a treia mare virtute a sutașului, și
anume: credința lui profundă că Hristos este Domnul vieții, este
Dumnezeu. De aceea, Mântuitorul i-a împlinit cererea sutașului,
zicând: „Du-te, fie ție după cum ai crezut. Și s-a tămăduit
servitorul lui în ceasul acela”. Evanghelia ne arată
cât de mult prețuiește Hristos Domnul bunătatea sufletească,
smerenia și credința puternică ale sutașului, și răsplătește aceste
virtuți ale lui cu bucuria vindecării servitorului pentru care el s-a
rugat ca Iisus să-l vindece. Din
Evanghelia de azi învățăm și importanța rugăciunii pentru alții, mai
ales când oamenii sunt atât de bolnavi, încât nici nu mai pot merge
și nici nu mai pot exprima suferința lor grea. În acest
sens, putem spune că Biserica a învățat mult de la sutașul din
Evanghelia de astăzi, și anume să nu ne rugăm numai pentru noi
înșine, ci și pentru toți bolnavii, pentru toți cei suferinzi, pentru cei
care știu să se roage și pentru cei ce nu mai știu să se roage,
pentru cei care pot și pentru cei ce nu mai pot să se roage, pentru
cei care pot veni la biserică, și pentru cei ce nu mai pot veni la

4
biserică, ci zac în pat, fie în propria casă, fie în spitale. 
Evanghelia de azi ne îndeamnă și pe noi să înmulțim
rugăciunea pentru cei bolnavi, să îi vizităm pe cei care nu se mai pot
deplasa, să le alinăm suferința prin prezența noastră iubitoare și
rugătoare, milostivă și ajutătoare lângă ei, deoarece, chiar dacă prin
rugăciunile noastre nu se vindecă bolnavii imediat, totuși aceste
rugăciuni le alină suferința lor.
În rugăciunile noastre să cerem ajutorul Maicii
Domnului, al Sfinților, pentru că ei stiu ce ne este de folos atât nouă
cât și celor pentru care ne rugăm.
În Evanghelia după Luca, referindu-se la acest
episod, se spune că batrânii evrei care veneau după Iisus, L-au rugat
stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta, Căci iubeşte
neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga.
Așadar acest sutaș si-a lipit inima de
„casa” lui Dumnezeu si a contribuit la construirea ei, asa dupa cum
fac și astăzi o seama de buni credinciosi, carora Biserica noastra le
este si recunoscatoare si se roaga pentru ei.
Sutasul de astazi ne-a dat un exemplu teribil de
bunătate milostivă, de rugaciune, de credinta, de smerenie .
De aceea, mai ales astăzi, să ne rugăm, să ne ajute
Bunul Dumnezeu să ne agonisim si noi aceste virtuti, dar să ne
deprindem si a iubi „casa” Domnului, adică biserica Sa, prin
ajutorarea ei atunci când se construieste, sau atunci când se
înfrumusețează și de ce nu chiar și pentru întreținerea ei, pentru că
atunci toți care se roagă într-o biserică unde suntem și noi ajutători,

5
miluitori și binefăcători cer de la Dumnezeu și mântuirea sufletelor
noastre. Amin!