A cincea pecete

22 martie 1963
Mulţumiţi-i lui Dumnezeu pentru dragostea Lui! Să ne
aplecăm acum capetele pentru rugăciune!
Tată ceresc, Dumnezeu Atotputernic care ai înviat pe Isus
Hristos dintre cei morţi şi ni L-ai făcut cunoscut în aceste zile din
urmă prin puterea Duhului Sfânt, noi Îţi suntem recunoscători
pentru aceste cercetări puternice ale Dumnezeului nemuritor. Şi
acum, Tată, ne aflăm din nou în faţa unui ceas care poate schimba
destinaţia veşnică a multor oameni. Noi nu suntem în stare să ne
apropiem de această pecete, DOAMNE... căci este scris în Scriptură
că Mielul a luat cartea şi i-a deschis peceţile.
O, Miel al lui Dumnezeu, noi Te rugăm să vii! Te chemăm pe
Tine, DOAMNE, marele Mântuitor. Vino şi arată-ne planul Tău de
mântuire care a fost ascuns de-a lungul anilor, deschide pecetea a
cincea pentru noi şi descoperă ce este în spatele ei. Tată, ca noi să
plecăm de aici creştini mai buni decât suntem acum şi să fim mai
bine pregătiţi pentru însărcinarea care ne stă înainte. Noi Te rugăm
în Numele lui Isus. Amin.
Bună seara, prieteni. Consider că este un mare privilegiu
pentru mine să fiu astă seară aici, la acest mare eveniment. Eu nu
ştiu dacă m-aş simţi mai bine altundeva decât în slujba împăratului.
Pentru că vorbim despre aceste lecţii, noi trebuie să fim în
aşteptare... Dacă El nu mi-ar descoperi, eu nu aş putea s-o dau mai
departe. Eu nu încerc să folosesc propriile mele gânduri sau alte
surse de inspiraţie – ci doar ceea ce El îmi va da. Aşa este bine. Sunt
sigur că dacă nu mă folosesc de propriile mele gânduri, ci las să
vină în felul în care a venit până acum – şi în toată viaţa mea nu a
fost nici măcar o dată greşit – atunci nu dă greş nici de data aceasta.
Noi suntem impresionaţi şi foarte, foarte mulţumitori pentru
tot ce a făcut El pentru noi – taina cea mare şi tainică a
Dumnezeului Celui viu. Ce lucru mai important ai putea fi, ce
prioritate mai mare am putea avea noi, ca oameni, decât să-L avem
în mijlocul nostru pe Împăratul împăraţilor, pe DOMNUL domnilor?

1
 Dacă preşedintele ţării ar veni la noi în oraş, ar suna goarnele,
am flutura steaguri şi am întinde un covor înaintea lui. Voi credeţi
că este corect şi este o onoare pentru oraş. Dar gândiţi-vă, noi Îl
invităm astă seară, în acest modest loc de închinare, pe Împăratul
împăraţilor, pe Dumnezeu. EL nu ne cere să-I aşternem covoare sau
alte lucruri de felul acesta. EL doreşte să-I fie aduse inimi smerite
pe care le poate cuprinde şi apoi să le descopere lucrurile minunate
păstrate pentru toţi cei ce-L iubesc.
Noi am primit o mărturie şi aş dori să v-o spun şi vouă. Sper
că am reţinut-o bine. Eu doar am auzit-o şi s-ar putea s-o redau
greşit: dar eu sper că cei despre care este vorba, sunt aici.
Acum câteva zile, când eram acasă în Arizona, am fost chemat
la telefon şi mi-au spus că un băieţel de acolo are febră reumatică şi
aceasta atacă inima. Părinţii lui îmi sunt prieteni buni şi nişte
oameni foarte cumsecade. Fratele Collins a fost unul din diaconii
adunării noastre. Mike, fiul lui cel mic, (prietenul de joacă al lui
Joe) avea febră reumatică. Doctorii l-au trimis acasă şi le-au spus
părinţilor să nu-i dea voie să se ridice nici ca să bea apă – copilului
îi era aşa de rău, încât trebuia să bea apă cu paiul. Părinţii lui,
credincioşi, au venit plini de încredere aici şi au crezut.
Cu câteva seri mai înainte anunţasem pentru duminică un
serviciu de vindecare, dar când am văzut că trebuie să răspundem la
întrebări, am suspendat-o. Dar eu aveam ceva, adânc în inima mea.
Părinţii au vrut să ştie dacă pot să aducă copilul în cameră; ei l-au
adus şi Duhul Sfânt a spus că băieţelul este vindecat. Părinţii au fost
convinşi, au luat copilul acasă şi apui pur şi simplu l-au trimis la
şcoală. Medicul a aflat despre aceasta şi nu i-a plăcut. I-a spus
mamei că băiatul trebuie să stea în pat; ea i-a povestit ce s-a
întâmplat. Eu ştiu că acel medic este un creştin credincios dintr-o
denominaţiune, adventiştii de ziua a şaptea. Astfel el a zis: „Atunci
ar fi timpul să-l consultăm pe copil. Să-l consultăm,
cel puţin”. Mama a spus: „În ordine”. Ea a dus copilul la
doctor şi el l-a consultat. Sângele care fusese atacat de febra
reumatică era acum normal. Bineînţeles că doctorul a fost foarte

2
mirat şi nu a ştiut ce să mai zică. Băieţelul era normal, vindecat şi
sănătos.
Sunt fraţii Collins aici? Poate am spus ceva greşit. Aşa este,
soră Collins? Acolo este micul Mikie Collins. El are şase sau şapte
ani şi s-a întâmplat chiar în această cameră, în urmă cu două zile.
O, în afară de oameni trebuia să mai fi fost cineva acolo, în
cameră! A fost marele, puternicul Iehova, aşa este, care a venit să
confirme Cuvântul Său. Eu sunt aşa de recunoscător să aud aceasta!
Eu ştiu că noi toţi suntem recunoscători. Nu numai eu, ci noi toţi,
căci gândiţi-vă, dacă ar fi fost băiatul vostru sau al meu!
Vedeţi, eu am depus doar o mărturie. Se poate povesti de aici
şi de dincolo – se întâmplă peste tot. Ceea ce am vrut să vă arăt este
faptul că această slujbă constă din vindecarea divină. Dar acum sunt
aici pentru această pecete. Mai târziu veţi înţelege de ce trebuia să
fac aceasta, Eu nu sunt învăţător, nici teolog. Eu mă rog simplu
pentru bolnavi şi eu Îl iubesc pe DOMNUL.
Ieri seară am depus mărturie despre o fetiţă; eu am numele ei.
Billy ştie şi numele părinţilor. Această fetiţă a avut leucemie în
ultimul stadiu. Îi era aşa de rău, că nu mai putea fi hrănită pe gură: a
trebuit să i se facă transfuzii de sânge. Era o fetiţă mică, drăguţă.
Era cam mică pentru vârsta ei. Aceşti oameni erau ca cei mai mulţi
dintre noi. Se putea vedea după îmbrăcămintea fetiţei şi a părinţilor,
că erau foarte săraci. Ei erau foarte săraci, dar aveau respect şi
Duhul Sfânt a spus că fetiţa lor este vindecată.
Gândiţi-vă numai, această mică fetiţă a avut leucemie.
Sângele ei era aşa de bolnav, încât nu mai putea fi hrănită pe gură.
Au trebuit s-o ducă la spital şi s-o hrănească artificial. Cred că i-au
dat glucoză sau ceva asemănător. Eu nu cunosc termenii de
specialitate folosiţi pentru boala aceasta, dar în orice caz ea trebuia
să fie hrănită astfel. Şi înainte ca fetiţa să părăsească acest loc, a
cerut o bucată de pâine! Părinţii au auzit pe „AŞA VORBEŞTE
DOMNUL!” al Duhului Sfânt. Ei erau străini şi niciodată nu mai
fuseseră aici. Dar fratele şi sora Kidd, această pereche în vârstă, le-
au arătat locurile cu câteva minute înainte şi le-au spus ce trebuie să
facă. Deja pe drumul spre casă, copilul a mâncat din mâncarea lui.

3
După două sau trei zile s-a dus din nou la şcoală şi la doctor;
doctorul a fost foarte mirat. El a spus: „Nu mai este nici
măcar o urmă de leucemie la copil”. S-a constatat imediat
că numai puterea Dumnezeului Atotputernic putea să cureţe aşa de
desăvârşit sângele şi să facă să pulseze o viaţă nouă acolo, înăuntru.
Căci viaţa voastră este în sângele vostru. EL poate curăţa celulele
moarte şi să creeze unele noi. Eu vreau sa spun aşa: este un act de
creaţie al Dumnezeului Atotputernic care s-a atins de sângele atât de
bolnav al fetiţei încât aceasta era toată galbenă şi abia mai respira şi
în câteva clipe sângele ei a fost înnoit în totalitate.
Eu nu vreau să spun aceasta în Numele Lui; eu vreau s-o spun
ca pe o descoperire a credinţei mele: eu cred că ceea ce s-a
întâmplat în prăpastia Sabino este un semn. Eu cred că se apropie
ceasul în care mădularele care lipsesc vor fi redate prin puterea
minunată a Creatorului. Eu cred că dacă El face să apară o veveriţă
care nu era mai înainte – un animal complet – atunci El poate să dea
înapoi unui bărbat sau unei femei un mădular care-i lipseşte. EL este
Dumnezeu! Eu Îl iubesc.
Eu încep să vorbesc despre tema aceasta, şi continui simplu
mai departe, iar oamenii stau în picioare pe lângă pereţi, în
coridoare şi în încăperile alăturate. Aş dori să trec direct la mesaj,
nu înainte să spun următoarele: eu vreau să-I aduc mulţumiri Celui
Atotprezent pentru că azi dimineaţă, când încă nu ştiam nimic
despre pecetea a cincea, a venit în acelaşi mod tainic, cam cu o oră
înaintea zorilor, pe când mă aflam în rugăciune. În timpul acestor
cinci sau şase zile am stat într-o mică încăpere şi nu am văzut pe
nimeni. Am ieşit numai ca să iau masa cu unii din prietenii mei.
Desigur, voi ştiţi cine sunt aceşti prieteni – sunt fratele şi sora
Wood. Am fost împreună şi ci au fost foarte amabili. Eu încerc să
aduc acest mesaj al peceţilor în mod cât mai corect. Este important,
căci este ceasul descoperirii lui.
Eu doresc ca voi să vă notaţi întrebările cu privire la cele
şapte peceţi. După aceea, puneţi-le aici, pe masă. Poate fratele
Neville sau altcineva va aşeza o cutie aici. Aici îl văd deja. Aş vrea
să am întrebările deja în seara aceasta, ca să mă pot adânci în ele

4
înainte de serviciul de duminică dimineaţă. Să nu puneţi întrebări de
genul: „Este aceasta dovada Duhului Sfânt?” Eu doresc întrebări
numai despre ceea ce am învăţat, astfel încât să avem doar o singură
temă – aşa ca la epocile Bisericii – căci de aceasta ne ocupăm acum.
Să scoatem acum din nou sabia noastră, Cuvântul. Eu
preţuiesc mult sprijinul spiritual al fratelui Neville, la fel ca şi
dragostea lui frăţească; el este în spatele meu, el se roagă pentru
mine şi voi toţi de afară faceţi la fel. Probabil că nu vom putea
atinge toate lucrurile, căci dacă am lua o singură pecete şi am trece
prin toată Scripura, ar dura luni de zile, căci o pecete leagă întreaga
Scriptură de la Geneza până la Apocalipsa – doar o singură pecete!
Eu încerc să nu mă abat de la temă. Am aici un text biblic şi o
notiţă. Eu vreau să rămân doar la o singură temă, de aceea trebuie să
privesc din când în când înapoi la notiţă, căci eu sper că vorbesc
numai sub o inspiraţie corectă. Când vorbesc şi simt că alunec de la
temă, mă întorc şi iau un alt text biblic pentru a lumina tema şi mai
bine.
Prin harul şi ajutorul lui Dumnezeu, vrem să ne ocupăm în
seara aceasta de a cincea pecete. Este un pic mai lungă ca celelalte.
Cei patru călăreţi sunt amintiţi în câte două versete, iar pecetea
aceasta este scrisă în trei versete. Pecetea a cincea începe în cap. 6
al Apocalipsei, de la vers. 9.
Poate este cineva străin aici şi nu a auzit încă nimic despre
aceşti călăreţi. Vedeţi voi, câteodată spunem ceva şi ne aşteptăm ca
oamenii să înţeleagă. Dacă nu înţelegeţi un lucru cât de mic, atunci
luaţi banda şi ascultaţi-o. Ea sunt sigur că aceasta va fi o
binecuvântare pentru voi. Eu sper că voi o veţi face.
Dacă fiecare este pregătit, atunci citim Apocalipsa 6:9-11:
„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar
sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui
Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau
cu glas tare, şi ziceau: ‚Până când, Stăpâne, Tu, care eşti Sfânt şi
adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra
locuitorilor pământului?’ Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă, şi
li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini

5
numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie
omorâţi ca şi ei”.
Aceasta este ceva tainic. Pentru cei ce ascultă benzile, pentru
preoţii şi învăţătorii care sunt aici vreau să spun următoarele: dacă
sunteţi de altă părere să ştiţi că la mine a fost la fel, dar acum iau
totul prin inspiraţie şi astfel mi se schimbă total părerea.
În timp ce văd aceste peceţi descoperite, observ că ele se
referă la alte lucruri şi aduce împreună epocile Bisericii cu întreaga
Scriptură, legându-le ca un tot. Acesta este motivul pentru care eu
cred că descoperirea vine de la Dumnezeu. Noi cu toţii recunoaştem
acest lucru. Câteodată noi ţinem de ceea ce au spus unii mari
învăţaţi despre aceste lucruri, nu-i nimic rău în asta. Eu nu-i
condamn pe învăţaţi. În nici un caz. Eu nu condamn pe nimeni; eu
condamn numai păcatul – necredinţa – dar nu condamn nici un om.
Oamenii îmi spun: „Tu condamni organizaţiile”. Nu, eu nu fac
aceasta. Eu condamn sistemele organizaţiilor, nu pe oamenii care
sunt acolo, nu grupul de oameni care formează organizaţia; sistemul
prin care sunt stăpâniţi oamenii – aceasta condamn eu, atât la
catolici cât şi la protestanţi.
Unii dintre prietenii mei cei mai buni sunt catolici. Noi am
putut construi această casă de rugăciune pentru că un catolic a stat
tare pe picioarele lui în sala de judecată şi a vorbit în favoarea mea.
Aceasta a făcut-o ea nimeni altul! Aşa este. Poate este aici în seara
aceasta. Un bărbat tânăr, un catolic, care este într-adevăr un prieten
foarte bun de-al meu – el a avut un magazin de fierărie înainte de a
pleca eu de acolo, mi-a spus odată: „Billy, eu ştiu că tu nu
crezi în sistemul nostru religios; dar eu îţi spun acum
că Dumnezeu a ascultat rugăciunile tale pentru noi.
Eu cred că dacă vei avea vreodată greutăţi în ţara
aceasta, atunci fiecare catolic te-ar ajuta”. El a mai spus:
„Fiecare îşi poartă crucea lui”, aşa a denumit-o el. Eu vă
relatez exact ceea ce mi-a spus el.
Desigur, ei susţin că sunt purtători de cruci, pentru că, zic ei,
primii creştini au purtat cruci pe spatele lor. Noi o ştim din istorie.
Ei susţin că au fost primii creştini şi aşa a şi fost, dar sistemul i-a

6
determinat să părăsească această cale. Aceşti oameni – catolicii,
iudeii sau indiferent ce sunt ei – sunt fiinţe omeneşti care se trag din
acelaşi pom ca şi noi. Ei sunt oameni care iubesc, mănâncă, beau şi
dorm ca oricare alt om. Astfel noi nu avem voie să condamnăm
persoane individuale – pe nimeni. Noi nu putem să-i condamnăm pe
indivizi, dar ca predicator trebuie să lovesc acest şarpe care îi
muşcă. Eu nu aş face-o de la mine, dacă nu ar fi o însărcinare de la
Dumnezeu prin care sunt obligat să o fac: eu trebuie să rămân
ascultător şi credincios.
Dacă vine aici an catolic, un iudeu, un musulman, un grec, un
ortodox sau orice ar fi el ca să ne rugăm pentru el, atunci voi fi
sincer şi mă voi ruga pentru el ca şi pentru cei din adunarea mea.
Aşa este, căci este o fiinţă omenească. Eu m-am rugat pentru
budişti, şiiţi, jainişti, musulmani şi pentru oameni din orice fel de
religie. Eu nu le-am pus întrebări; eu doar m-am rugat pentru ei,
căci ei sunt fiinţe omeneşti care vor să se însănătoşească, şi eu
încerc să le uşurez puţin calea vieţii.
Eu ştiu că aici sunt doi sau trei învăţaţi, oameni inteligenţi
care au citit învăţăturile altor bărbaţi referitoare la această temă.
Vreau să le spun fraţilor că eu nu-i condamn pe aceşti bărbaţi. Eu
doar dau mai departe ceea ce îmi arată DOMNUL, asta este totul.
Noi nu avem voie niciodată să gândim că o spălătoreasă
săracă sau un fiu de ţăran nu pot primi o descoperire de la
Dumnezeu; căci Dumnezeu se descoperă într-adevăr în simplitate.
Duminică am predicat despre descoperirea lui Dumnezeu în
simplitate. Aceasta îl face pe El atât de mare.
Aş vrea să recapitulez câteva lucruri din acea predică. Ceea ce
Îl face pe Dumnezeu atât de mare, este faptul că El se poate face
cunoscut într-un mod atât de simplu. Asta este ceea ce Îl face pe El
mare. Dumnezeu este mare şi El se poate descoperi într-o formă aşa
de simplă, încât înţelepţii acestei lumi nu Îl pot găsi. Ei nu-L pot
găsi pentru că El se face cunoscut prea simplu. Acum observaţi.
Chiar aceasta este taina descoperirii lui Isus Hristos – exact aceasta.
Nimic nu poate fi mai uman ca Dumnezeu şi nimic nu poate fi mai

7
simplu ca descoperirea lui Dumnezeu în simplitate. Vedeţi voi,
aceasta Îl face pe El atât de mare.
Un bărbat mare poate deveni un pic mai mare; el poate se
apleacă puţin şi te va întreba: „Cum îţi merge?”, sau ceva
asemănător, dar el nu se poate umili singur. Aşa este el, este doar un
om. El nu se poate umili singur, dar când situaţia lui decade şi el
devine mic, atunci ştiţi ce se întâmplă mai întâi: el îi învinuieşte pe
toţi ceilalţi şi începe din nou să se ridice. Dar drumul spre
Dumnezeu începe prin a te smeri înaintea lui Dumnezeu. Înţelepţii
acestei lumi încearcă să-L găsească pe Dumnezeu prin înţelepciunea
lor. Dar procedând astfel, ei doar se îndepărtează tot mai mult de El.
Dacă voi încercaţi sa-L explicaţi prin matematică sau altceva,
gândiţi-vă că El spune în Biblie, eu cred că în Isaia 35 este scris
despre această cale, că este aşa de simplă încât şi cei neînvăţaţi vor
pricepe, şi nici chiar cei fără minte nu se vor rătăci pe ea. Cei
înţelepţi dau greş prin folosirea înţelepciunii lor. Ei se îndepărtează
tot mai mult de El atunci când încearcă să-L găsească prin
înţelepciunea lor. Nu uitaţi acest lucru. Este înregistrat şi pe bandă.
Înţelepţii, prin înţelepciunea lor, se îndepărtează atât de mult de
Dumnezeu, încât trec pe lângă El. Dacă ei ar fi atât de mari pentru a
fi destul de simpli, atunci L-ar putea găsi. Dacă sunteţi destul de
mari pentru a fi simpli, asta este.
Voi ştiţi că acesta este adevărul. Eu am fost acasă sau în biroul
unor mari personalităţi, împăraţi, domnitori şi monarhi, oameni cu
adevărat mari. Odată am întâlnit un bărbat care purta la fiecare
ocazie alte haine, poate a fost un predicator, care a vrut să se certe
cu mine; unul care credea că lumea nu ar putea exista fără el şi
căruia i se urcase la cap acest lucru. Dar un bărbat într-adevăr mare
se apleacă şi încearcă să-ţi lase impresia că tu eşti bărbatul cel mai
important. El se poate smeri.
Vedeţi, Dumnezeu este atât de mare, încât El se poate apleca
atât de jos cum nici o fiinţă omenească nu o poate face. Vedeţi,
oamenii încearcă să-L găsească pe Dumnezeu trimiţând tineri la
şcoli teologice ca să primească o diplomă de doctor. Ei încearcă să-
L găsească prin terminologia teologică a Bibliei, prin programe de

8
pregătire, prin programele organizaţiilor şi prin aranjarea lucrurilor.
Dar El nu este acolo. În nici un caz! Voi vă luptaţi cu vântul. Voi vă
îndepărtaţi tot mai mult. Dacă ei ar fi destul de mari pentru a fi
simpli, ei L-ar putea găsi pe această cale, a simplităţii. Atât timp cât
vă bazaţi pe propria înţelepciune, voi vă îndepărtaţi de El. (Lăsaţi-
mă s-o accentuez, pentru ca voi să nu vă rătăciţi). Atât timp cât voi
încercaţi să-L găsiţi pe Dumnezeu prin înţelepciune – aşa cum a fost
în grădina Eden, cum a fost în zilele lui Moise, cum a fost în zilele
lui Noe, în zilele lui Hristos, în zilele lui Ioan, în zilele apostolilor,
până în zilele noastre – dacă încercaţi să socotiţi, dacă încercaţi să-L
găsiţi pe Dumnezeu prin înţelepciune, atunci vă veţi îndepărta tot
mai mult de El. Voi încercaţi să înţelegeţi, dar nu aceasta este calea
spre a-L găsi pe El. Voi trebuie numai să acceptaţi, numai să credeţi.
Să nu încercaţi să înţelegeţi.
Eu nu pot înţelege o mulţime de lucruri. Nu există prea multe
lucruri pe care le pot înţelege. Eu nu pot înţelege cum aceşti băieţi
tineri care stau aici şi care mănâncă aceeaşi mâncare ca şi mine, au
capul plin de păr iar eu nu îl mai am. Eu nu înţeleg. Ei îmi spun că
aceasta este produs de calciu, unghiile mele trebuie să te tai des, dar
nu am păr pe care să-l tai. Eu nu înţeleg acest lucru.
Aşa cum este zicala veche – cum poate o vacă neagră să
mănânce iarbă verde şi să dea lapte alb din care se face unt galben?
Eu sunt sigur că nu pot explica aceasta, căci voi vedeţi, fiecare lucru
este produs de altceva. Eu nu pot s-o explic.
Eu nu pot explica de ce doi crini sau două flori din aceeaşi
cultură, sunt una roşie şi alta galbenă, una maro şi alta albastră. Eu
nu înţeleg – acelaşi soare străluceşte peste ele. De unde vine
culoarea? Eu nu pot explica, şi totuşi trebuie s-o acceptaţi.
Eu aş vrea ca un teolog mare să-mi explice cum stă lumea
aceasta pe orbita ei. Eu aş dori ca voi să aruncaţi în mod ştiinţific o
bilă în aer, să se întoarcă şi apoi să facă a doua rotire pe acelaşi loc.
Voi nu o puteţi face. Şi totuşi pământul stă atât de desăvârşit pe
orbita lui, încât oamenii pot prezice o eclipsă care va avea loc peste
20 de ani, cu exactitate de un minut. Ei nu au un ceas sau vreo
maşinărie care să fie aşa de desăvârşită, şi totuşi este totul exact

9
spus. Axa pământului este puţin într-o parte; ce s-ar întâmpla dacă
ar fi dreaptă? Dacă ne oprim la astfel de gânduri, ne facem numai de
râs.
Vedeţi, să nu încercaţi să înţelegeţi prin înţelepciunea voastră.
Credeţi numai ceea ce spune El, cu cât sunteţi mai simpli, cu atât
veţi înţelege mai bine. Voi o veţi găsi. Eu sunt atât de mulţumitor că
El a făcut-o aşa de simplu.
Aş vrea să începem; citim din Apocalipsa cap. 6, vers. 9:
„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar
sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui
Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră”.
Fiţi atenţi, în această vestire a peceţii a cincea nu este amintită
o altă făptură sau o fiinţă vie. Amintiţi-vă, în primele patru peceţi a
fost o făptură vie, dar în aceasta nu este niciuna. Să citim încă o dată
această pecete. Mergem înapoi la pecetea a patra şi citim în
Apocalipsa cap. 6, vers. 7:
„Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii
a patra zicând: ‚Vino şi vezi!’”
„Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia
făptură vie zicând: ‚Vino şi vezi!’”
„...a doua făptură vie zicând: ‚vino şi vezi!’”
(La fel a strigat şi prima făptură vie: „Vino şi vezi!”)
Dar aici, în a cincea pecete, nu găsim nici o făptură. Acum fiţi
atenţi, căci aici se spune:
„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar...”
Vedeţi, aici nu este amintită nici o făptură: o făptură reprezintă
o putere. Asta noi o ştim. Aici nu este nici o fiinţă vie.
Dacă cercetăm cartea Apocalipsei, aflăm că una dintre făpturi
este un leu, a doua este un viţel, a treia un om şi a patra este un
vultur. În epocile Bisericii vedem că aceste patru făpturi reprezintă
cele patru puteri care au fost adunate în jurul Faptelor apostolilor, la
fel cum a fost cu locul de închinare în pustiu.
Voi înţelegeţi aceste lucruri, căci nu voi insista asupra lor. Noi
am arătat-o în mod clar. Mielul şi Cuvântul au vegheat ca să fie
împlinit Cuvântul, exact cum au făcut-o cu chivotul în locul

10
preasfânt, în pustiu. Noi am arătat aceasta prin culorile
reprezentative pentru fiecare seminţie din Israel. Câţi dintre voi au
auzit Cele şapte epoci ale Bisericii? Eu cred cei mai mulţi dintre
voi, cam două treimi, le-au ascultat. Reţineţi, natura unui animal
corespundea cu semnul seminţiilor lui Israel. Fiecare grup de trei
seminţii avea un semn şi aceste patru animale vegheau peste cele
douăsprezece seminţii din toate patru direcţiile. Dacă aţi fi intrat în
locul preasfânt, aţi fi văzut că ele vegheau asupra chivotului.
Dacă mergem în Evanghelie, ne este arătat că legământul
Bisericii noutestamentare – reprezentarea ei pe pământ – este Duhul
Sfânt. Sângele Mielului ne-a trimis Duhul Sfânt şi cele patru făpturi
exprimă ceva prin natura lor, cum ele veghează asupra Israelului:
aceleaşi patru făpturi sunt trimise cu acelaşi scop pentru cele patru
Evanghelii. Una arată spre leu, cealaltă arată spre viţel, etc. Cele
patru Evanghelii protejează lucrarea Duhului Sfânt. Amin!
Cred că acum şase ani am auzit pe un mare bărbat spunând că
Faptele apostolilor este doar o lucrare de ansamblu. Eu am auzit des
spunându-se acest lucru. Vă puteţi închipui, un om cu o astfel de
poziţie de predicator şi învăţător, care a scris cărţi citite de mulţi
oameni, spunând că Faptele apostolilor nu sunt importante pentru
învăţătura Bisericii, când ele sunt chiar baza acesteia! Nu este o
lucrare de ansamblu, ci chiar baza! Căci Biblia spune că Biserica
este zidită pe temelia reprezentată de învăţătura apostolilor. Aşa
este! Hristos este piatra din capul unghiului. Când l-am auzit pe
bărbatul acela vorbind astfel, aproape că mi-a cedat inima. M-am
gândit: „Nu este de mirare că s-a ajuns în situaţia de
acum”. Eu o văd acum în peceţi. Până acum nu a fost descoperit.
Deci, făpturile erau acolo şi strigau ceva. Observaţi, ele
protejau ceva. Dacă citim Matei 28:19 şi ducem acest lucru prin
Evanghelia lui Matei, atunci aflăm de ce au botezat ei în Numele lui
Isus Hristos. El stătea acolo cu acest text biblic pentru a proteja
moştenirea sfântă a botezului în Numele lui Isus Hristos.
Ajungem acum la pecetea a cincea pecete şi vedem că nu este
nici un călăreţ şi nici o făptură care s-o anunţe. Mielul a deschis-o şi
Ioan a văzut-o. Nu a fost nimeni acolo care să spună: „Vino şi

11
vezi!” Nu a fost nici o putere a vreunei făpturi vii. Nici la a şasea
pecete nu mai era vreo făptură vie care să vestească. Nici la a şaptea
pecete nu mai era vreo făptură vie, nici o putere ca să vestească.
Nimeni nu a făcuto. Vedeţi, după a patra pecete nu mai este nici o
vestire printr-o putere sau făptură oarecare; la a cincea, a şasea şi a
şaptea la fel.
Priviţi spre timpul călăreţului celor patru cai – călăreţul, la
singular – al celor patru cai diferiţi. A fost o făptură care a anunţat
puterea. De fiecare dată când călăreţul era pe un alt cal şi venea
pentru a călări, atunci apărea o altă făptură vie care îl anunţa.
Aceasta este o taină mare. De ce este aşa? Aceasta este taina.
De ce nu este nimeni acolo ca să vestească pecetea a cincea?
Aici este taina. Conform descoperirii pe care mi-a dat-o DOMNUL
Isus azi dimineaţă, în acel timp taina celor şapte biserici este
încheiată. Taina Antihristului este descoperită în timpul acesta.
Antihristul a călărit pentru ultima dată pe calul gălbui, culoare care
reprezintă amestecul mai multor culori, şi el călăreşte pe drumul
spre pierzare.
Din ce cauză nu apare aici o făptură? Noi ştim că fiecare lucru
scris în Scriptură are un rost. Vă amintiţi că am spus la început:
„Nu există nimic fără vreun motiv”. Gândiţi-vă la mica
picătură de cerneală. Noi trebuie să ne străduim să găsim motivul. A
existat un motiv pentru care nu era acolo o făptură sau o putere care
să vestească deschiderea acestei peceţi şi numai Dumnezeu îl poate
descoperi, căci totul este ascuns în El. Motivul pe care Îl descoperă
EI – aşa cum îl înţeleg eu având în vedere descoperirea Antihristului
– constă din faptul că taina planului de mântuire se apropie de
încheiere şi în acelaşi timp Biserica este luată; astfel, aceste lucruri
nici nu se pot întâmpla în decursul epocilor Bisericii. Ele nu au
nimic a face cu epocile Bisericilor. Atunci când ele se întâmplă,
Biserica este deja răpită. Biserica este răpită în capitolul patru al
Apocalipsei şi nu se mai întoarce decât atunci când vine împreună
cu Împăratul ei în Apocalipsa 19. Aceste peceţi descoperă ce a fost,
ce este şi ce va fi. Prin aceste peceţi este descoperit ce a fost destinat
pentru epocile Bisericii; şi acum vedeţi ce înseamnă:

12
 Cele patru stadii ale călăreţului – ale Antihristului care
călăreşte – au fost descoperite în timpul acesta, de aceea nu mai este
nevoie de nimeni ca să vestească. Acolo au fost patru Făpturi ale lui
Dumnezeu care I-au vestit pe călăreţul care venea călărind.
Patru fiare sunt patru puteri. Noi ştim că în limbajul simbolic
al Bibliei o fiară înseamnă o putere. Să le cercetăm pe scurt. Cele
patru făpturi din Biblie reprezintă o putere printre oameni. Noi o
vedem şi la Daniel. Când a văzut că se ridică o anumită naţiune, era
un urs care avea trei coaste în gură, între dinţi – un simbol. Apoi a
văzut un pardos, care şi el reprezenta ceva. Apoi a văzut venind o
altă putere şi era o fiară cu mai multe coarne, reprezentând o
anumită împărăţie. Şi a văzut încă o putere ridicându-se – era un leu
mare cu dinţi puternici care călca totul în picioare; aceasta
reprezenta o cu totul altă putere. Una a fost împărăţia lui
Nebucadneţar – un alt tip reprezentat în vis. Daniel a avut o
vedenie. Nebucadneţar a visat şi Daniel l-a tălmăcit în perfectă
concordanţă cu vedenia. Amin!
O, dacă aţi şti numai ce s-a întâmplat înainte de a pleca de
aici! Puteţi înţelege? Au fost şase visuri, unul după altul, în
concordanţă eu vedenia. Un vis tălmăcit este o vedenie, căci o
persoană s-ar putea să nu fie născută cu această capacitate de a
vedea lucrurile în stare trează; atunci Dumnezeu merge în
subconştientul lui şi vorbeşte cu el – aşa cum a făgăduit El că-i va
cerceta pe oameni în zilele de pe urmă prin visuri şi vedenii. O
vedenie poate veni când sunteţi în stare trează (aşa ca acum) şi vă
sunt descoperite anumite lucruri, iar voi staţi şi vorbiţi despre
acestea şi vedeţi ce s-a întâmplat şi ce se va mai petrece în viitor,
etc. Dar un vis vine atunci când dormiţi şi cele cinci simţuri ale
voastre nu mai sunt în acţiune, iar voi vă aflaţi în subconştienţă. Voi
vă aflaţi undeva, căci atunci când vă întoarceţi, vă amintiţi unde aţi
fost. Voi vă amintiţi de fiecare dată: aici este o stare de
subconştienţă.
Aşa cum obişnuia să spună congresmanul Upshaw: „Voi nu
puteţi fi ceea ce nu sunteţi”, şi aceasta se potriveşte aici.
Dacă tu eşti născut ca văzător, atunci conştientul şi subconştientul

13
tău sunt împreună; nu unul cu cele cinci simţuri active şi celălalt în
acţiune când dormiţi şi cele cinci simţuri nu sunt active. Dacă eşti
născut să fii văzător, atunci nu trebuie să dormi, ci treci dintr-o stare
într-alta; nu mai este nevoie să dormi. Această capacitate nu ţi-o
poţi lua singur. Darurile şi însărcinările sunt rânduite mai dinainte
de Dumnezeu. Acestea sunt darurile şi însărcinările lui Dumnezeu,
fără părere de rău, aşa spune Biblia. Ele sunt rânduite înainte de
întemeierea lumii.
Acum noi recunoaştem că fiara din viziunile lui Daniel
înseamnă o putere care se ridică din mijlocul popoarelor. Şi în
viziunea lui Ioan pe insula Patmos sunt arătate unele puteri-naţiuni
care se ridică. Este exact aşa ca în Apocalipsa 13, unde Statele Unite
apar ca un miel. Poate voi spuneţi: „Este o putere naţională”. Dar o
fiară reprezintă şi o putere spirituală. Aţi ştiut aceasta? Fiţi atenţi,
când a venit Eliazar, slujitorul lui Avraam, pentru a o lua pe Rebeca,
el a ridicat-o pe o cămilă – a fost aceeaşi cămilă căreia ea i-a dat
apă. Ea a călărit pe această cămilă pentru a se întâlni cu mirele pe
care nu-l văzuse niciodată. Acelaşi animal căruia i-a dat apă, a dus-
o spre casa viitoare şi la soţul ei.
Vedeţi, la fel este astăzi. Acel lucru care-i dă Bisericii apă-
aceasta este sămânţa, sămânţa Cuvântului – este acelaşi Cuvânt care
devine viu în noi şi ne aduce la Mirele pe care nu L-am văzut
niciodată. Vedeţi ce desăvârşit este? Isaac a părăsit casa şi era afară
pe câmp, departe de casă, atunci când l-a întâlnit Rebeca; şi Biserica
Îl întâlneşte pe Hristos în văzduh, iar apoi El o duce în casa Tatălui,
acolo unde sunt pregătite locuinţele. Exact aşa a luat-o Isaac pe
Rebeca! Observaţi, a fost dragoste la prima vedere. O, ea a fugit ca
să se întâlnească cu el! În acelaşi fel se va întâlni şi Biserica cu
Hristos în văzduh pentru a ti veşnic împreună cu El.
Să ne întoarcem din nou la Biblie. Aceste animale înseamnă
putere. Fiţi atenţi! Vreau ca voi să observaţi că Satana are cele patru
fiare ale lui, ale căror culori s-au schimbat pentru a putea înainta. El
avea patru fiare, un cal alb, unul roşu, unul negru şi unul care a
rezultat din amestecul celor trei culori, calul gălbui.

14
 Noi am văzut că fiecare dintre ei a fost un stadiu al slujbei lui,
un stadiu al Bisericii primare de la Rusalii peste care s-a revărsat
Duhul Sfânt şi care a devenit o denominaţiune la Niceea. Duhul
anticreştin s-a furişat înăuntru, a format o organizaţie, a dat naştere
unor organizaţii-fiice, şi-a schimbat de trei ori puterea şi în final le-a
introdus pe toate trei într-una singură, rezultând de aici calul gălbui
care a fost numit moarte şi care călăreşte spre pierzare. Este cum nu
se poate mai clar.
Reţineţi, lui i s a dat un cal pe care îl călăreşte. Când a apărut
pentru prima dată Antihristul, cum arăta el? Pe un cal alb, atât de
nevinovat s-a început doar cu o învăţătură în biserică. Ei au vrut o
părtăşie. Părtăşia noastră este cu Hristos; dar ei au vrut o părtăşie
omenească. Ei nu au putut suporta corectarea. Ei au vrut – ştiţi voi –
să formeze mici grupuri în biserică. Voi, predicatorilor, ştiţi aceasta.
Dar dacă voi sunteţi fraţi născuţi din nou, ştiţi că aşa ceva nu este
corect. Nu.
Dacă vedem că este ceva greşit în fraţii noştri, atunci să ne
rugăm şi să-i aducem înaintea lui Dumnezeu, să-i iubim până i-am
adus în prezenţa lui Dumnezeu. Acesta este drumul corect. Voi ştiţi,
Isus a spus că va fi neghină printre firele de grâu, aşa şi este, pentru
că a spus-o chiar El. Dar să nu smulgeţi buruiana pentru că atunci
smulgeţi şi grâul. Lăsaţi-le amândouă împreună. Lăsaţi sa facă El
despărţirea atunci când va veni vremea. Lăsaţi să crească toţi
împreună.
Când a venit Antihristul, el călărea o fiară – aceasta arată
puterea lui. O, eu iubesc Biblia! Eu încep să mă simt bine acum,
poate sunt prea copleşit de toate acestea!
O, această descoperire în prezenţa stâlpului de foc care era
acolo, în cameră! O, fratele meu! Deşi eu I-am văzut de când eram
copil, mă copleşeşte ori de câte ori este în apropierea mea. Mă
aduce aproape de leşin. Voi nu vă puteţi obişnui cu aceasta, este
prea sfânt!
Vedeţi, când Antihristul merge mai departe în slujba lui, călare
pe fiara lui, Dumnezeu trimite o făptură vie pentru a se lupta cu ea.
Observaţi, de fiecare dată când Antihristul călăreşte pe fiara lui

15
pentru a-şi anunţa slujba, Dumnezeu trimite făptura lui pentru a
anunţa lupta Lui împotriva acesteia.
Scriptura spune: „Când va năvăli vrăjmaşul ca un râu, Duhul
Domnului îl va pune pe fugă” (Isa. 59:19). Când duşmanul a venit
ca Antihrist, Dumnezeu a trimis a anumită putere ca să i se
împotrivească. Şi dacă a apărut din nou pe un cal roşu – o altă
culoare, care înseamnă o altă putere, o altă slujbă – atunci
Dumnezeu trimite o altă făptură vie pentru a se lupta cu duşmanul şi
Biserica Lui să fie menţinută. Când a venit a treia oară, atunci şi
Dumnezeu a trimis a treia făptură vie care a venit să anunţe
pericolul. Apoi Antihristul şi-a trimis a patra putere. Şi Dumnezeu a
trimis a patra făptură vie. Aici se termină epocile Bisericii, la fel se
încheie şi Lupta Antihristului cu Biserica. Observaţi, aceasta este
într-adevăr bine! Noi vedem că Satana a fost cel care a schimbat
cele patru fiare; aceasta arată ce fel de putere descoperă el lumii şi
cum totul se încheie cu acel cal gălbui, numit „moartea”.
Să privim acum spre puterea lui Dumnezeu din acele făpturi
care s-au luptat cu puterile vrăjmaşului.
Prima făptură pe care a trimis-o Dumnezeu pentru a se
confrunta cu Antihristul s-a împotrivit numai învăţăturii lui, aşa cum
s-a spus. Vă amintiţi, când Antihristul a început să călărească, la
început, a răspândit o învăţătură. Primul călăreţ al Antihristului a
fost în slujba unei învăţături.
Prima făptură care a ieşit să-l întâmpine a fost leul: Leul din
seminţia lui Iuda, care este Cuvântul. Când a înaintat cu învăţătura
lui falsă, Cuvântul adevărat i s-a împotrivit. Acesta este motivul
pentru care am avut un Ireneu, un Policarp sau un Sfântul Martin şi
alţi bărbaţi. Când Antihristul a umblat cu învăţătura lui falsă, atunci
Dumnezeu a trimis învăţătura Lui. Cuvântul, Leul din seminţia lui
Iuda, care este Cuvântul descoperit prin Duhul Sfânt. Astfel Duhul
Sfânt – Cuvântul – s-a descoperit.
Din cauza aceasta a avut biserica de la început vindecări,
minuni, vedenii şi putere, pentru că Cuvântul viu a venit ca Leul din
seminţia lui Iuda pentru a se lupta. Amin! Aţi înţeles? Antihristul
avea o învăţătură falsă şi învăţătura adevărată a venit pentru a o

16
birui. Aceea a fost prima făptură. Şi aceasta a fost prima biserică
apostolică care i s-a împotrivit.
A doua fiară pe care a trimis-o Antihristul, şi pe care el a
călărit, a fost de culoare roşie. Acesta urma să ia pacea de pe pământ
şi să aducă războiul. A doua făptură care urma să se lupte cu ea era
un viţel. Un viţel înseamnă un animal pentru muncă şi povară. Poate
ne oprim aici pentru un moment. Eu vreau să fiu sigur că voi
înţelegeţi. Poate vă pare cam curios viţelul acesta. Aş vrea să
vorbim acum despre Biserica din Tiatira şi să vedem dacă nu a fost
o biserică a muncii.
„Îngerului Bisericii din Tiatira, scrie-i: ‚Iată ce zice Fiul lui
Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare Sunt
ca arama aprinsă: Ştiu faptele tale (Vedeţi voi? Sunt numai faptele
care merg cu ei), dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi
faptele tale (a doua oară, „faptele tale”) de pe urmă, că Sunt mai
multe decât cele dintâi” (Apoc. 2:18-19).
Vedeţi, prin aceasta devine clar că mica biserică din epoca
Tiatira, după ce Antihristul a pătruns şi şi-a întărit poziţia în acea
epocă, nu mai putea face altceva decât să muncească din greu.
Viţelul mai este un animal de jertfă. Vedeţi, acei oameni îşi dădeau
viaţa cu bucurie: în acea epocă întunecoasă catolicismul a stăpânit
lumea timp de o mie de ani, iar oamenii trebuiau să se decidă pentru
viaţă sau moarte printr-un simplu „da” sau „nu”. Pe ei nu-i interesa
că trebuie să moară. Când venea moartea, ei o acceptau. Mergeau
doar înainte şi mureau. De ce? Acesta era Duhul din acea epocă.
Din această cauză bărbaţi ai lui Dumnezeu ca Ireneu,
Policarp, Ioan şi Pavel s-au luptat împotriva oricărei învăţături false.
Pavel a văzut acest lucru dinainte. El a spus: „Ştiu bine că, după
plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa
turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa
lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor” (Fap.
20:29).
Priviţi la acest apostol bătrân, aspru, credincios care stătea
acolo cu spatele plin de urmele loviturilor, cu lacrimi în ochi, dar el
vedea mai departe decât ce susţin că pot vedea la peste 120 de ani

17
lumină. El putea privi în veşnicie. El a proorocit ce se va întâmpla şi
chiar aşa s-a întâmplat în următoarea epocă.
După el, cel mai mult a trăit apostolul Ioan. Când el a adunat
epistolele sfinte care erau scrise sub ungerea Duhului Sfânt şi le-a
strâns sub formă de Biblie, stăpânirea romană l-a prins şi l-a exilat
pe insula Patmos. El a fost dus acolo din cauza Cuvântului. Policarp
a fost cel care l-a ajutat la traducere.
Voi ştiţi că Policarp a fost aruncat la lei. Nu, el a fost ars. Era
prea târziu să mai dea drumul unui leu în arenă, astfel ei dărâmaseră
o baie publică veche, l-au prins pe Policarp şi l-au dus în arenă unde
i-au dat foc. Pe drumul până acolo, el a mers cu capul aplecat şi
căpetenia romană l-a întrebat: „Tu eşti un bărbat bătrân şi
stimat. De ce nu renegi totul?” Policarp s-a uitat înspre cer
şi un glas i-a vorbit. Ceilalţi nu puteau înţelege. Glasul i-a spus:
„Policarp, nu te teme, Eu sunt cu tine”. De ce? Pentru că
el a rămas la Cuvântul acesta. Când ei au început să pregătească
lemnele pentru a-l arde, acolo s-a pogorât o muzică minunată şi
îngerii au cântat imnuri. El nu s-a uitat deloc la ceilalţi. Acesta a
fost un bărbat curajos; aşa arată un bărbat care poate sta pe Cuvânt.
Martirii din toate timpurile au trebuit să sufere îngrozitor.
Cum puteau ei să reziste? Ei erau sub inspiraţie, sub Duhul şi
puterea lui Dumnezeu. Să nu uitaţi, voi, cei din biserică şi voi,
fraţilor care ascultaţi benzile. Aş vrea ca voi să cugetaţi la aceasta:
cum ar putea un bărbat să facă aşa ceva fără ca puterea lui
Dumnezeu să fie peste el? Dacă Dumnezeu trimite un anumit Duh
printre ei, numai atunci pot ei lucra prin acel Duh care este printre
ei.
Noi vom dovedi cu ajutorul istoriei Bisericii şi prin
deschiderea peceţilor, ce putere era trimisă şi faptul că Biserica
acţiona sub această ungere, neputând proceda altfel.
Prima făptură vie a fost leul care răcnea, Cuvântul curat,
nefalsificat. A doua făptură, din Tiatira, a fost un viţel, un animal de
povară şi de jertfă. Nu a fost aceasta mica biserică din Roma, care a
trecut prin epoca întunecoasă de o mie de ani? Toţi cei ce nu
mărturiseau că fac parte din biserica romană, erau omorâţi imediat:

18
ei trebuiau să muncească din greu şi să meargă dintr-un loc într-
altul. Când a venit timpul, istoria a continuat (noi am citit aceasta
ieri seară) şi şi-a cerut jertfele –ei au trebuit să plece, iar El a spus:
„Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” Ce au făcut ei? Ei s-au
dus de bună voie acolo şi au murit. Ei nu s-au îngrijorat, căci Duhul
care era atunci în Biserică era un duh de jertfă şi trudă. Ei au păşit
spre moarte cum nu se poate mai liberi, unşi cu adevăratul Duh al
lui Dumnezeu din acea epocă şi au murit ca eroi, jertfindu-şi viaţa.
Mii şi mii au murit – 68 de milioane după registre; a fost epoca
jertfei, simbolizată prin acel viţel.
Înţelegeţi aceasta? Asta este bine. Doar prin jertfă se putea
lupta în epoca aceea împotriva marii puteri care s-a instalat timp de
o mie de ani.
A treia fiară a Satanei care a venit, a fost calul negru. A treia
făptură vie, cu puterea lui Dumnezeu, care a apărut pentru a i se
împotrivi, a fost un om cu înţelepciune de la Dumnezeu. Voi ştiţi că
un om este mai înţelept decât un animal, căci el poate înşela
animalul. El este dibaci şi ager. Vedeţi, epoca anterioară s-a revărsat
din cea întunecoasă, a trecut din perioada calului negru când s-au
cerut bani pentru slujbe şi iertarea păcatelor. O, voi ştiţi cum a fost!
Următoarea fiinţă care a venit pentru a se lupta a fost o
făptură cu faţa de om; el era înţelept, învăţat, ager, uns cu Duhul din
acel timp. Era vorba despre a lupta cu duşmanul folosind dibăcia
înţelepciunii lui Dumnezeu care era în el. Aceasta a fost epoca
reformei – Martin Luther, John Wesley, Zwingli, Knox, Calvin şi
mulţi alţii. A fost epoca iscusinţei. De 1a epoca întunecoasă, la
epoca reformei prin iscusinţa omului, înţelegeţi voi acum că a treia
fiară care a fost trimisă de Satana a devenit şi ea iscusită? Observaţi:
„O măsură de grâu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru un
leu”. O, planul acesta de a face bani, de a aduna prin înşelăciune
aurul şi bogăţia de pe pământ. Asta s-a împlinit exact. Au început să
ia bani pentru rugăciuni şi au inventat un loc numit purgatoriu.
Oamenii trebuiau să plătească pentru rugăciunile care se făceau ca
să fie scoşi de acolo părinţii şi rudele lor. Ei şi-au lăsat prin

19
testament proprietăţile şi averile lor bisericii. Biserica şi statul erau
una, chiar biserica preluând proprietăţile acestuia.
Nu vedeţi că unii din aceşti mari evanghelişti au aceeaşi
ungere peste ei? Cum îi conving ei pe bătrâni să le dea pensia şi să
le lase moştenire casele şi agoniseala lor? Eu mă uit înapoi şi văd
unde duce aceasta. Aceşti bărbaţi sunt răspunzători pentru aceasta.
Aceste lucruri nu au nimic a face eu mine. Eu sunt răspunzător doar
pentru această adunare.
Observaţi, făptura care a venit pentru a se lupta, era un om.
Noi toţi ştim că această făptură omenească are puterea în intelectul
său. Când preoţii au spus: „Acesta ESTE sângele lui Isus
Hristos; acesta ESTE trupul lui Isus Hristos”. Luther nu
a acceptat şi s-a ridicat spunând: „Este pâine şi vin! NU este trupul
lui Hristos, pentru că acesta este înălţat şi este la dreapta lui
Dumnezeu, făcând mijlocire pentru noi”. Vedeţi voi? Aceasta a fost
înţelepciunea omului.
Apoi s-a ridicat Wesley, după ce fuseseră Zwingli şi Calvin
care aduseseră biserica într-o aşa siguranţă, încât nu mai voiau
treziri. Ei spuneau: „Indiferent ce vine, să vină” – aceasta era poziţia
lor. Ei mergeau drept înainte. Biserica lutherană şi cea anglicană
erau aşa de înţepenite, întreaga ţară aşa de decăzută, la fel cum este
astăzi. Bisericile sunt pe dos. Când a venit la putere Henric al VIII-
lea, după „Mary cea sângeroasă”, biserica era plină de violenţă şi
stricăciune. Bărbaţii care susţineau că sunt creştini, dar trăiau cu
patru sau cinci femei şi făceau tot ce vroiau, rămânând mai departe
în murdărie.
John Wesley a studiat Scriptura: lui i s-a descoperit că sângele
lui Isus Hristos îl sfinţeşte pe credincios. Ce a făcut el atunci? El s-a
ridicat cu o nouă reformă. El a salvat lumea în timpul său, aşa cum a
făcut-o Luther. Prin ce a fost făcută reforma? Prin puterea făpturii, a
omului care a venit.
Dumnezeu i-a dat înţelepciune omului pentru ca să înţeleagă
ce este greşit. Nu este sângele lui Isus Hristos, nu este trupul lui Isus
Hristos – aceasta doar reprezintă trupul. Acesta este lucrul care-i
mai desparte pe catolici şi protestanţi. În toate celelalte puncte pot fi

20
una, dar în acesta, nu. Catolicii susţin că vinul este chiar sângele şi
că preotul are puterea să transforme pâinea în chiar trupul lui Isus
Hristos.
Din această cauză au ei un loc aparte în bisericile lor. Voi ştiţi,
ei intră acolo şi fac tot felul de semne; se închină şi ating diferite
lucruri, aduc jertfe păgâne. Ei nu se închină la clădire, ci la acea
mică hostie care se găseşte în acel loc aparte.
Fiţi atenţi cât de viclean a introdus Satana acest lucru! Dar în
acel timp, Dumnezeu a pus un Duh de înţelepciune peste om, ca
acesta să înţeleagă ce este greşit. Aceşti reformatori trebuiau să
lupte cu fiara a treia pe care călărea Antihristul şi care a adus
biserica într-o cumplită stare de decădere.
Ce au făcut ei în epoca reformei? Ei au adus biserica de la
ceremoniile păgâne înapoi la Dumnezeu. De aceea a venit făptura
cu înţelepciunea unui om, ca să facă acest lucru.
Să citim Apocalipsa 3:2. Eu mi-am însemnat aceasta cu un
anumit scop. Ne aduce în epoca lui Luther, în epoca reformei. Ce au
făcut oamenii atunci? Ei s-au organizat. De îndată ce Luther a
format biserica, ei au organizat-o. La fel a făcut şi Wesley; acelaşi
lucru l-au făcut şi penticostalii: ei s-au organizat. Ce au făcut cu
aceasta? Au acceptat acelaşi sistem din care ieşiseră. Observaţi – în
textul acesta din Apocalipsa, El vorbeşte îngerului Bisericii din
Sardes. Apocalipsa 3, vers. 2:
„Veghează, şi întăreşte ce rămâne...” (acesta este Cuvântul
care a fost învăţat) „care e pe moarte...” (ea era gata să se întoarcă
în biserica catolică din care ieşise) „căci n-am găsit faptele tale
desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu”.
Se mergea iarăşi înapoi. Nu vedeţi de ce sunt greşite sistemele
organizaţiilor? Cine le-a început? Dumnezeu? Apostolii? Nu!
Biserica romano-catolică a făcut-o! Nici un istoric nu ar putea spune
altfel. Ei spun că ei sunt biserica-mamă, şi ei chiar sunt; dar ei au
organizat totul şi au introdus biserica într-un sistem care să aibă în
frunte un om. Noi nu punem un bărbat în frunte, ca ei; noi adunăm
mai mulţi bărbaţi şi facem un consiliu. Aşa este. De aici rezultă o
confuzie şi mai mare. Vedeţi, noi credem că democraţia este corectă.

21
Şi eu cred că este, dar nu va funcţiona niciodată. Nu poate merge
dacă un grup de „ricki” o va conduce – ca aici. Cum se poate
întâmpla? Aşa nu merge. Reţineţi, singurul adevărat era un
împăratul evlavios.
A treia făptură înseamnă înţelepciunea unui om. Ea reprezenta
pe reformatorii care au întors Biserica de la idolii păgâni. Ei au
spus: „Aceasta este pâinea; acesta este vinul”. Vedeţi, Antihristul
mai are încă unele lucruri care să simbolizeze creştinismul. El
trebuie să aibă, deşi ea este împotrivă. Dacă el ar veni şi ar spune:
„Eu sunt Buddha”, aceasta nu ar merge deloc, căci este ceva cu totul
păgân. Dar Antihristul este viclean. El are tot felul de lucruri care
reprezintă creştinismul, dar acestea sunt întoarse pe dos, fiind
împotriva învăţăturii originale. Vedeţi, acesta îl face un Antihrist.
Reformatorii s-au ridicat când a venit făptura vie cu chip de
om, pentru a se opune Antihristului. Nu uitaţi aceasta, biserică; să
nu uitaţi!” Ţineţi minte cât veţi trăi. Aceste făpturi sunt corecte; este
AŞA VORBEŞTE DOMNUL.
Observaţi unde a dus slujirea idolilor. Făptura vie cu chip de
om s-a ridicat cu puterea înţelepciunii lui Dumnezeu, pe care i-a
dat-o Dumnezeu, şi a condus Biserica de la idoli înapoi la
Dumnezeu. Dar noi vedem că în aceeaşi epocă a Bisericii (când au
început să formeze o denominaţiune), făcând acelaşi lucru pe care l-
a tăcut şi biserica Romei la început. Ei erau pe cale să devină fiice
ale acestei biserici, şi ce a spus El? El a spus: „Veghează şi întăreşte
ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale
desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu”.
Fiţi atenţi cum îi avertizează El în Apocalipsa 3, vers. 3. Să
citim:
„Adu-ţi aminte, deci, cum ai primit şi auzit! Ţine, şi
pocăieşte-te!” (Cu alte cuvinte, aminteşte-ţi că tu ai ieşit din
pierzare. Şi uite aici:)
„Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas
voi veni peste tine”.
El este acum pe cale să mute sfeşnicul. Ce înseamnă aceasta?
Lumina Bisericii. Dar ei s-au întors exact în acelaşi sistem al

22
întunericului păgân din care ieşiseră şi acolo sunt şi acum. Oamenii
cu inimi sincere, catolici, cred că este adevărul, iar protestanţii râd
de catolici, deşi unii sunt la fel ca şi ceilalţi, exact cum o spune
Cuvântul – nu este altceva decât înţelepciune omenească. O, cum
iubesc eu aceasta! Ascultaţi cum îi avertizează El. Sunteţi de acord
că aceste făpturi vii se recunosc în fiecare epocă, aşa cum ni le-a
prezentat Biblia aici? Exact aşa au procedat ei. Istoria lor o
dovedeşte.
Eu nu am ştiut aceasta mai înainte. Eu stăteam acolo şi am
văzut cum se mişcă aceste lucruri exact aşa cum mă vedeţi voi pe
mine. Trebuie să fie corect, căci este în concordanţă cu Biblia. Cum
aţi putea face altceva decât să spuneţi că este corect?
A patra făptură vie care a fost trimisă să se lupte cu
Antihristul, această ultimă făptură sau putere care urma să se opună
Antihristului (care este împotriva învăţăturii lui Dumnezeu), a fost
un vultur. Voi, cei care studiaţi Scriptura şi epocile Bisericii, să ştiţi,
este un vultur. Ultima epocă a Bisericii este epoca vulturului, iar
Dumnezeu compară pe proorocii săi cu vulturul. Observaţi, ultima
epocă, epoca vulturului – este epoca în care vine un descoperitor al
Cuvântului adevărat.
Înainte de a trece la fapte, Dumnezeu trimite un vultur, aşa
cum a fost în zilele lui Noe. Când Dumnezeu a scos pe Israel din
Egipt şi armata lui faraon stătea pregătită de atac, atunci El a trimis
un vultur. Iar aici, El trimite din nou un vultur: Aceasta corespunde
perfect cu Cuvântul, cum puteţi să faceţi să spună altceva? EL
trimite un vultur. De ce? În toate epocile s-a ridicat un descoperitor
al adevărului. Cum ar fi putut să descopere întreg adevărul prin viţel
sau om sau oricare altă făptură care călărea, până nu venea vulturul?
Ei toţi şi-au avut locul lor. Au fost făpturi trimise de Dumnezeu, la
fel ca toate celelalte.
Leul a fost originalul. Acolo a venit Antihristul la luptă; apoi
EI a trimis o altă putere pentru a se opune Antihristului. Ca ultimă
putere, El a trimis un vultur care îi va aduce pe copii înapoi la
credinţa originală a părinţilor lor – este epoca vulturului. Aţi

23
observat că după acesta nu mai vine nici o făptură? Acesta este
sfârşitul.
Dacă vreţi să citiţi Apocalipsa 10:1-7 (eu m-am referit deja la
acest text); vă amintiţi ce trebuie să se întâmple în epoca ultimului
mesager? Toate tainele lui Dumnezeu trebuie să fie descoperire prin
vultur.
Vedeţi cele patru făpturi care călăresc? Asta a fost corect.
Credeţi aceasta? Aici este fiecare epocă sau fiecare putere care i-a
urmat, şi acolo este textul biblic care arată ce a făcut fiecare călăreţ
al duşmanului. Aceasta s-a descoperit în aceste peceţi. Acum s-a
mai descoperit că fiecare putere a făpturilor pe care le-a trimis
Dumnezeu pentru a se împotrivi Antihristului, şi-au atins cu
exactitate ţinta, de la început până în epoca vulturului. Dacă acesta
este timpul de pe urmă, atunci trebuie să vină un vultur. Aşa este.
Acum gândiţi-vă, în zilele când a venit leul. Cuvântul original
numai a suta parte din omenire a ascultat de el. În zilele când a venit
viţelul, numai un mic număr a ascultat de mesajul lui. În zilele când
a venit omul, el a lucrat cu înţelepciune printre oameni şi a condus
afară un grup mic de oameni, dar ce au făcut ei? Satana s-a îngrijit
ca ei să se întoarcă acolo de unde au ieşit, prin căsătorie. Ţineţi
minte, când va veni vulturul, numai a suta parte dintr-un procent va
asculta – este epoca vulturului.
Gândiţi-vă la acest călăreţ pe cei patru cai diferiţi. Chiar Isus a
spus dinainte că, dacă nu ar veni degrabă, atunci n-ar mai rămâne
nici un om pentru răpire. Spune aşa Scriptura? Atunci voi
recunoaşteţi unde ne aflăm, nu-i aşa fraţii mei şi surorile mele?
Înţelegeţi voi unde am ajuns? O, Dumnezeule, eu sunt aşa de
bucuros! Eu nu ştiu ce să fac!
Acesta nu sunt doar eu, cel ce vă vorbeşte. Desigur, eu sunt
aici, eu sunt printre voi. Eu am o familie. Eu am fraţi şi surori pe
care-i iubesc. Dumnezeul cerului este aşa de îndurător încât se
pogoară să descopere acest lucru prin vedenii care au fost
confirmate timp de treizeci de ani ca fiind adevărul. Noi am ajuns
acum în acest punct. Cercetarea ştiinţifică a dovedit-o. Confirmarea
Cuvântului a dovedit-o. Noi am ajuns aici: această descoperire vine

24
de la Dumnezeu, este adevărul. Aţi înţeles-o? Atunci nu va mai
trebui s-o repet duminică.
Observaţi cât este de minunat! Atunci când Dumnezeu a vrut
să salveze poporul, înainte de potop, El a trimis vulturul. În timpul
când El a vrut să elibereze Israelul, a trimis un vultur. Credeţi voi,
că în timpul lui Ioan, pe insula Patmos, acest mesaj a fost atât de
desăvârşit, încât El nu l-a putut încredinţa nici măcar unui înger?
Voi ştiţi, un înger este un mesager, dar aţi ştiut că mesagerul a fost
un prooroc? Credeţi voi aceasta? Noi vrem s-o dovedim. Să citim în
Apocalipsa 22, dacă a fost un vultur. Desigur că a fost un înger; a
fost un mesager. Dar totuşi a fost un prooroc căruia i s-a descoperit
această carte a Apocalipsei. Noi citim Apocalipsa 22, vers. 8 şi 9:
„Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea...” (Acum
ajunge la sfârşit, este ultimul capitol).
„Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la
picioarele îngerului, care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el
mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta!” (Nici un prooroc
adevărat sau un mesager nu ar accepta să i se închine cineva) „Eu
Sunt un împreună slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei
ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu”.
Vedeţi voi? Cartea avea o aşa de mare însemnătate pentru că
era Cuvântul lui Dumnezeu. Acum fiţi atenţi! Dacă este adus
Cuvântul lui Dumnezeu, atunci trebuia să fie adus printr-un prooroc,
căci Cuvântul lui Dumnezeu vine la prooroc.
Eu m-am aşteptat sa găsesc aici, în cutie, o întrebare în
această legătură - astfel să mă pot adânci în această temă. Eu simt că
există această întrebare, de aceea cred că este bine să vorbesc despre
acest lucru. Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este adus. Biblia nu-şi
schimbă sistemul în nici un fel. Vedeţi, este întotdeauna acelaşi fel
de a lucra. Cuvântul trebuie să vină la văzătorul a cărui venire o
aşteptăm.
Acum vreau să vă întreb ceva. Aţi înţeles totul înainte de a
încheia cu aceste patru peceţi? Vă amintiţi, după vultur nu mai vin
alte puteri. De fiecare dată când Antihristul aducea ceva, Dumnezeu
trimitea o putere să i se împotrivească. De-a lungul timpului

25
Dumnezeu a trimis întotdeauna o putere care să se lupte împotriva
Antihristului. Apoi când a apărut vulturul, atunci Cuvântul Lui a
fost la fel ca la început.
Nu aşteptăm noi un prooroc, un bărbat care este uns cu duhul
lui Ilie? Desigur, nu va fi Ilie, dar va fi un bărbat care se va ridica şi
a cărui slujbă va fi să restituie credinţa originală a părinţilor către
poporul căzut prin aceste denominaţiuni care sunt pe dos.
Dacă aceasta nu pune toată Biblia în legătură, atunci eu nu
ştiu ce să mai spun. Aşa este. S-a împlinit. Acesta este adevărul.
Dacă luaţi ceva din acestea, atunci daţi totul peste cap. De aceea
trebuie să fie aşa.
Acum fiţi atenţi. Versetul 9 din Apocalipsa 6 vorbeşte despre
sufletele de sub altar. Aici vom găsi o neconcordanţă. Dar priviţi un
moment încoace. Eu am crezut întotdeauna că aceste suflete de sub
altar sunt martirii din biserica primară; şi eu vă asigur că dr. Elias
Smith şi oricare altul ar spune la fel. Şi eu am spus acelaşi lucru.
Dar când a venit Duhul Sfânt şi mi-a arătat o vedenie în legătură cu
aceste suflete, atunci am ştiut că nu sunt martiri creştini. Voi poate
spuneţi: „Eu nu ştiu cum este corect”. Bine, un moment şi noi vom
vedea. Acestea nu sunt sufletele din Biserica-Mireasă, nu. Noi am
crezut că sunt sufletele celor din Biserica-Mireasă care sunt acolo,
jos, sub altar şi strigă: „Până când, Stăpâne? Până când?” Să mai
citim încă a dată şi atunci vom înţelege.
„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar
sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui
Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră” (Vedeţi,
Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia pe care o aveau. Ţineţi aceasta.
Un moment).
„Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: ‚Până când, Stăpâne, Tu,
care eşti Sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele
nostru asupra locuitorilor pământului?’ Fiecăruia din ei i s-a dat o
haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până
se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor,
care aveau să fie omorâţi ca şi ei”.

26
 În timpul când va fi descoperită pecetea a cincea, Biserica va
fi deja luată. Nu se poate ca sufletele de sub altar să fie ale primilor
creştini. Dacă aţi acceptat vreodată ceva, atunci fiţi foarte atenţi,
căci aceasta este o problemă foarte controversată. De aceea, doresc
să fiţi foarte atenţi. Dacă aveţi o bucată de hârtie, atunci notaţi-vă.
Aceste suflete nu pot fi sufletele neprihănite ale martirilor,
căci Biserica Mireasă este deja răpită: ei nu pot fi sub altar. Ei sunt
în slavă, în Mireasă. Fiţi atenţi. În cap. 4 din Apocalipsa ei au fost
răpiţi, au fost luaţi sus.
Cine sunt atunci aceste suflete? Aceasta este următoarea. Cine
sunt ei, dacă nu sunt primii creştini? Este Israelul care va fi salvat ca
naţiune – toţi cei aleşi dinainte. Acesta este Israelul, numai el poate
fi Poate voi spuneţi: „O, un moment, nu pot fi ei!” Ba da, ei sunt cei
ce urmează să fie mântuiţi! Să o clarificăm acum! Eu am aici patru
sau cinci texte biblice despre aceasta. Voi citi numai unul. Să
deschidem la Romani şi să vedem dacă este aşa! Să citim de la cap.
11:25-26 şi vom avea răspunsul. Ascultaţi ce spune Pavel aici! El a
mai spus că dacă va veni cineva să predice o altă Evanghelie – fie el
şi înger – acela să fie anatema. Acum ascultaţi!
„Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu
ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire...
(Asta este) „care va ţine până va intra numărul deplin al
Neamurilor” (Pentru ca neamurile să fie aduse în Mireasă, din
cauza aceasta a venit împietrirea peste Israel).
„Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, dupăcum este scris:
„Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de
la Iacov”.
Nu este corect? Sub altar se află israeliţii. Vedeţi, Israelul a
fost orbit numai pentru ca noi să fim salvaţi! Credeţi voi aceasta?
Cine i-a orbit? Dumnezeu.
Dumnezeu i-a orbit pe proprii Săi copii! Nu-i de mirare că
atunci când Isus atârna de cruce, iudeii au strigat: „Sângele Lui să
vină peste noi...”, căci ei erau copiii Lui, iar El era Scriptura. EL a
fost însuşi Cuvântul. Şi aici stă El, ştiind că aceşti oameni L-ar fi
primit cu plăcere, dar au fost orbiţi ca să nu-L recunoască. EL a

27
venit într-un fel smerit şi aceasta i-a orbit, oprindu-i să-L primească.
Scriptura spune că ei L-ar fi primit, dar El i-a orbit – astfel au fost ei
împietriţi. Lui Isus i-a fost aşa de milă de ei, încât a spus: „Tată,
iartă-i că nu ştiu ce fac”. Ei erau orbi. Pavel a spus că ei au fost
orbiţi cu un scop – pentru noi.
Acum fiţi atenţi, eu doresc ca voi să fiţi atenţi la aceasta! Lor
le-au fost DATE HAINE, căci ei nu aveau. Fiecare din ei a primit
câte o haină albă. Sfinţii AU DEJA HAINE ALBE. Ei le primesc
de aici. Acolo li s-au dat haine albe celor de sub altar, pe când sfinţii
le primiseră deja şi fuseseră luaţi sus. Cei de acolo nu au avut nici
un prilej, căci ochii lor fuseseră orbiţi de Dumnezeu, de propriul lor
Tată, astfel încât harul lui Dumnezeu să-i împlinească lucrarea şi să
fie luată o Mireasă dintre neamuri. Aşa este?
Eu vreau să vă arăt un tablou frumos cu Iosif. Iosif a fost un
bărbat duhovnicesc, un vultur: El a fost născut printre fraţii lui, aşa
cum este Biserica adevărată printre celelalte biserici. El putea
tălmăci visuri şi să vadă vedenii, iar fraţii lui îl urau. Dar tatăl lui îl
iubea. Observaţi, el a fost aruncat de fraţii lui, nu de tatăl său. El a
fost vândut de fraţii săi pentru 20 de arginţi. A fost aruncat într-o
groapă şi considerat mort; apoi el a fost scos de acolo şi aşezat la
dreapta lui faraon. Pentru că a fost respins de fraţii săi, el şi-a luat o
mireasă dintre neamuri.
Când şi-a încrucişat Israel mâinile peste fiii lui Iosif,
binecuvântarea a trecut de la cel întâi născut la cel mai tânăr.
Binecuvântarea a trecut de la iudei la neamuri, prin cruce. Vedeţi, el
şi-a aşezat mâinile în cruce pentru a-l binecuvânta pe cel tânăr, care
simbolizează Biserica mai tânără care va fi adăugată la Biserică.
Biserica mamă era învăluită în soare (Apoc. 12:1) şi a născut un
copil. Observaţi, pentru ca el (cel mai tânăr) să primească
binecuvântarea, Israel a pus mâinile în formă de cruce peste el!
Aceşti doi fii au fost născuţi lui Iosif de o mamă dintre neamuri,
care a fost mai întâi mireasa şi apoi nevasta lui. Binecuvântarea a
trecut de la vechea credinţă neprihănită la Biserica adevărată a lui
Hristos, prin Duhul Sfânt care a încrucişat şi mâinile lui Israel. El a

28
spus: „Dumnezeu mi-a încrucişat mâinile”. El nu a avut nimic de-a
face cu aceasta.
Observaţi! După ce Iosif a fost respins de fraţii săi, de cei din
casa lui, el şi-a luat o mireasă dintre neamuri. Este exact acelaşi
lucru pe care l-a făcut şi Isus. EL a fost respins de iudei şi şi-a ales o
Mireasă dintre neamuri. Eu am aici un text biblic din Fapte 15, pe
care doresc să-l citim, pentru ca astfel să învăţăm. Eu cred că am
deschis aici bine. Fapte 15:14. Da, aşa este. Să începem deja de la
vers. 13.
„Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul şi a
zis...” (Vedeţi ce s-a întâmplat? Ei s-au dus la neamuri şi cearta a
început de la faptul că ei erau iudei).
„Fraţilor, ascultaţi-mă! Simon a spus cum mai întâi
Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din
mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele”.
Vedeţi! Numele soţiei mele a fost Broy. Când m-am căsătorit
cu ea, numele ei a devenit Branham. Isus a ales Biserica sau
Mireasa Lui dintre neamuri. Aşa spune Scriptura; aşa a fost şi la
Iosif. Reţineţi acum următorul lucru: noi înţelegem acum de ce au
fost chinuite sufletele de sub altar de către oameni răi, ca Eichmann.
Ei au ţinut la credinţa lor – milioane dintre ei – şi au rămas iudei.
De ce s-a întâmplat aceasta? Ei au fost ucişi din cauza Cuvântului,
nu din pricina mărturiei lui Isus Hristos. Înţelegeţi aceasta? Dar
gândiţi-vă, Biserica intrase deja – cu martirii care-şi dăduseră viaţa
pentru Cuvânt şi pentru mărturia lui Isus Hristos.
Bine, dar aceştia de sub altar nu aveau mărturia lui Isus
Hristos.
„...din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră”. Aceştia sunt
iudeii. Hitler i-a urât, la fel şi Eichmann, Stalin şi mulţi alţii: dar ei
au rămas credincioşi lucrurilor pe care le credeau. Ei au fost ucişi
pentru că erau iudei.
Ştiţi că şi Martin Luther a avut astfel de gânduri? Acesta este
adevărat. El a spus: „Toţi iudeii ar trebui daţi afară din
ţară. Ei sunt împotriva lui Hristos”. Dar el a trăit într-un alt

29
timp şi nu a văzut – el nu a avut Cuvântul întreg. Dar acum vine
întregul Cuvânt al adevărului.
Cum vreţi să ştergeţi întreg Israelul? Voi nu o puteţi face. O,
cum s-a ridicat acel prooroc şi a spus: „Tăria Lui este pentru el ca a
bivolului”, atunci când duşmanii încercau să arate cele mai rele
părţi ale lui Israel. Proorocul a mai spus: „Binecuvântat să fie
oricine te va binecuvânta şi blestemat să fie oricine te va blestema”.
O, cum puteţi s-o faceţi?
Odată evreii s-au gândit că Dumnezeu i-a uitat. Când
proorocul a văzut necazul venind peste iudei, bărbatul s-a ridicat
sub ungerea Cuvântul lui Dumnezeu şi a spus: „O, DOAMNE, vrei să
părăseşti poporul Tău?” DOMNUL, a întrebat: „Ce ai acolo lângă
tine?”
Proorocul a spus: „O trestie de măsurat”.
DOMNUL l-a întrebat din nou: „Cât de înalt este cerul?
Măsoară-l! Cât de adâncă este marea?”
Proorocul a răspuns: „Nu pot”.
Atunci i-a spus DOMNUL: „Tot aşa nici Eu nu pot uita
Israelul”. Nu, El nu-l va uita. EL a trebuit să orbească pe propriul
Său copil. Gândiţi-vă numai! EL l-a orbit pe propriul Său copil
pentru a ne da nouă o şansă, iar noi o refuzăm! Nu produce aceasta
în voi un sentiment de smerenie, încât vă vine să vă băgaţi sub un
bloc de beton? Atunci sunteţi cu adevărat smeriţi.
Da, ei au ţinut tare la Cuvântul lui Dumnezeu. Ei erau iudei.
Ei aveau Legea lor, şi Legea era Cuvântul lui Dumnezeu. Ei se
bazau pe acesta. Din pricina mărturiei pe care o aveau ei au devenit
martiri şi aici vedem sufletele lor sub altar, după ce Biserica este
luată sus.
Vedeţi, în orbirea lor ei l-au omorât pe Mesia al lor, iar acum
recoltează ce au semănat. Ei au recunoscut aceasta numai după ce s-
a întâmplat. Ei au văzut-o când au venit la altarul lui Dumnezeu.
Dar acum harul lui Dumnezeu este peste ei. Ei în nici un caz nu pot
fi sfinţi, căci ar avea deja o haină albă – aici sunt, deci, sufletele de
sub altar care au ţinut Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia că sunt
poporul lui Dumnezeu, iudeii. Dar vedeţi! Harul lui Dumnezeu vine

30
la ei şi Isus dă fiecăruia din ei o haină albă, după ce este luată
Biserica, pentru că au fost credincioşi şi au fost orbiţi fără să ştie. Ei
au jucat rolul pe care li l-a dat Dumnezeu. Ioan a privit într-acolo şi
a văzut sufletele de sub altar. El vede aceste suflete şi fiţi atenţi ce li
se spune.
Ei sub altar strigau: „O, DOAMNE, cât timp va mai dura?”
„Încă puţină vreme”. (Să reţinem acest lucru, în timp ce ne
adâncim în Scriptură). Ei şi-au dat seama că L-au ucis pe Mesia al
lor. Ei nu au ştiut, dar apoi au recunoscut. Ei au fost ucişi la rândul
lor, plătind pentru ceea ce au făcut greşit. Ce s-a întâmplat cu ei? Ei
au fost găsiţi vinovaţi de ucidere şi de aceea au fost ucişi. Ei
strigaseră: „Sângele Lui să vină peste noi!” Ei au fost orbiţi.
Dacă ei nu ar fi fost orbiţi, Dumnezeu ar fi spus: „Nu vă
îngrijoraţi pentru ei, căci ei nu merită”. Dar pentru că au fost orbiţi
de Dumnezeu, harul Lui se revarsă peste ei. Amin! Noi cântăm
despre „harul covârşitor”. EL va da câte o haină albă fiecăruia,
pentru că tot Israelul va fi salvat. Numele fiecăruia este scris.
Isus le va da haine albe, aşa cum Iosif le-a dat fraţilor săi –
este un simbol. Vedeţi, când Iosif s-a făcut cunoscut fraţilor săi în
palat, lângă altarul său, lângă tronul său, el a strigat: „Scoateţi afară
pe toată lumea!” Soţia lui era dincolo, în palat – acolo unde va fi şi
Mireasa, când Isus se va face cunoscut iudeilor. Iosif le-a spus
fraţilor săi: „Nu mă recunoaşteţi?” El a vorbit cu ei în evreieşte.
„Eu sunt fratele vostru, Iosif”.
Ei i-au răspuns: „O, acum tu ne vei închide!”
Dar el le-a zis: „Staţi puţin. Dumnezeu a permis aceasta cu un
scop. A trebuit ca voi să mă scoateţi afară pentru ca să fie salvate
vieţile altora”. Minunat, aici aveţi tabloul exact! Iosif a mai spus:
„Să nu vă faceţi reproşuri”. Voi vă amintiţi că Iosif a spus aceasta:
„Să nu vă faceţi reproşuri, acum totul este în ordine! A trecut totul.
Dumnezeu m-a trimis aici pentru a merge înaintea voastră”.
Voi ştiţi că Biblia ne relatează că iudeii, atunci când El va
reveni la ei, Îi vor spune: „Noi ştim că Tu eşti Mesia; dar de unde ai
aceste cicatrice?”
EL le va spune: „EU le-am primit în casa prietenilor Mei”.

31
 Prieteni! Atunci vor recunoaşte ei, rămăşiţa, cei 144.000.
Biblia spune că fiecare familie va jeli zile întregi; ei vor merge
încoace şi încolo şi vor spune: „Cum am putut face una ca asta?
Cum am putut face asta? Noi L-am ucis pe Mesia al nostru”. Ei se
vor jeli ca o familie care plânge pe singurul ei fiu.
Iudeii sunt cel mai evlavios popor din lume. Dumnezeu i-a
ales, dar El i-a orbit pentru a ne salva pe noi, iar noi i-am dat aşa de
puţină atenţie! Care va fi judecata pentru Biserica dintre neamuri?
Vedeţi, aici este adevărul! Ei au fost orbiţi intenţionat de către
Dumnezeu, pentru ca El să ne scoată pe noi, Mireasa din mijlocul
neamurilor. Aceasta este pecetea – ea, Mireasa, trebuia scoasă afară
prin orbirea iudeilor. Vedeţi, deja prin Iosif a fost simbolizată
această pecete.
Recunoaşteţi acum cine sunt aceste suflete de sub altar? Nu
sunt martirii din cadrul Bisericii, pentru că ei fuseseră luaţi sus când
s-a desfăşurat această pecete. Fiecărui iudeu îi este dată o haină
albă. Şi acum doresc să fiţi atenţi. Harul lui Dumnezeu se revarsă
asupra lor. Isus dă fiecăruia din ei o haină albă, aşa cum a făcut-o
Iosif cu fraţii lui. Deşi ei au încercat să scape de Iosif, mila lui s-a
revărsat asupra lor. „O, este în ordine! Voi nu a-i vrut să face-i asta.
Dumnezeu v-a lăsat să faceţi toate aceste lucruri, să mă alungaţi, ca
să ajung aici şi să fie salvată viaţa acestor păgâni, din mijlocul
cărora o am pe soţia mea. Eu nu aş fi avut această soţie dacă aş fi
rămas acolo. Şi eu o iubesc, iar ea mi-a dăruit aceşti copii, iar acum
vin să vă aduc pe toţi aici. Voi o veţi duce bine aici. Eu vă voi aduce
aici şi noi vom trăi ca o familie mare. Numai un lucru vreau să vă
întreb: mai trăieşte bătrânul meu tată?”
Observaţi ce a făcut el cu micul Beniamin, care este un simbol
pentru cei 144.000, după cum vom vedea mai târziu. Vedeţi ce a
făcut Iosif? El a alergat le Beniamin şi l-a îmbrăţişat. El era fratele
lui mai mic, născut în familie de aceeaşi mamă. Ea este un simbol
pentru prima Biserică credincioasă. Dar Beniamin este un simbol
pentru cei 144.000 care au fost născuţi în absenţa Lui, în timp ce El
era plecat să-Şi aleagă o Mireasă dintre neamuri. O, nu produce
aceasta nimic în voi? Vedeţi, cine sunt ei?

32
 Vedeţi, deşi ei au încercat să scape de Iosif, el a avut milă de
ei. Deşi ei au încercat să scape de Isus, EI se întoarce la ei, pentru că
au fost orbiţi, şi dă fiecăruia dintre ei o haină albă. EL îi va lua
acasă oricum, pentru El nu are nici o importanţă, căci El a spus:
„EU îi voi salva pe toţi”.
Acum citim versetul 10. Observaţi că ei cer răzbunare. Dacă
ar fi fost Mireasa, atunci ar fi spus ca Ştefan: „Tată, iartă-i!”. Dar
aceştia sunt iudei care tocmai au intrat şi cer răzbunare.
Ei spuneau: „Noi vrem ca Tu să ne răzbuni”.
Dar El le spus: „Mai aşteptaţi o vreme, încă puţină vreme”.
Să citim. Este scris în Apocalipsa 6, vers. 10:
„Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: ‚Până când, Stăpâne, Tu,
care eşti Sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele
nostru asupra locuitorilor pământului?’ Fiecăruia din ei i s-a dat o
haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până
se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor...”
(Cine sunt aceştia? Sunt proorocii care au predicat în Israel.)
„...care aveau să fie omorâţi ca şi ei”.
(Vedeţi, sunt cei ce au fost destinaţi să fie ucişi).
Este scris în Scriptură că trebuie să se întâmple aşa. Se spune:
Odihniţi-vă puţină vreme! Voi aţi primit hainele voastre şi mergeţi
acasă. Mai rămâneţi acolo puţină vreme. Aşteptaţi un pic. Fraţii
voştri trebuie să fie omorâţi – aceasta se referă la cei 144.000 care
vor fi chemaţi în necazul cel mare.
Eu aş vrea să mai avem timp. Mâine seară, dacă este în voia
DOMNULUI, vom vorbi poate despre aceasta înainte de a începe cu
următoarea pecete. Acum fiţi atenţi! Ei trebuie să fie ucişi de
Antihrist – după cum am văzut – de ultimul călăreţ: când va rupe
legământul cu iudeii se va întâmpla. Aceşti iudei, 144.000, sunt
chemaţi afară prin cei doi prooroci din Apocalipsa 11. Voi aţi citit
acolo că ei trebuie să proorocească. Aceşti doi martori proorocesc în
a doua jumătate din săptămâna a şaptezecea a lui Daniel. Aceştia
sunt ultimii trei ani şi jumătate. Vă amintiţi când am studiat cele
şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel? V-am spus că vom avea
nevoie de aceasta când vom ajunge aici. Eu nu am ştiut de ce, dar

33
ceva mi-a spus ca va fi necesar, iar acum am ajuns la punctul acesta.
Lui Daniel i s-a spus că va veni Mesia (aceasta înseamnă Unsul) şi
va prooroci. Pentru Israel au fost hotărâte şaptezeci de săptămâni,
iar la mijlocul celei de-a şaptezecea săptămâni Mesia va fi omorât şi
jertfa zilnică va fi desfiinţată: dar pentru Israel mai sunt hotărâţi trei
ani şi jumătate. După ce şi-a ales Mireasa dintre neamuri, El vine şi
o ia sus. După ce se întâmplă aceasta, imediat vin cei doi prooroci la
Israel.
Sufletele care au fost ucise – iudei adevăraţi, care au avut o
viaţă sinceră şi nu făcut ce este corect, care au trăit iudaismul până
în cel mai mic amănunt – au avut numele lor scrise în carte; ei au
fost ucişi de Eichmann şi mulţi alţii. Milioane de oameni sinceri au
fost împuşcaţi de germani, agăţaţi du gardurile de sârmă ghimpată,
arşi de vii şi multe altele. Acei bărbaţi fără inimă, sângeroşi, ca
Hitler, Stalin, Mussolini şi alţii i-au urât pe iudei.
Eu cred că una din cauzele datorită căreia aceasta naţiune
(americană - n.t.) a rămas unită, este că i-am respectat pe evrei şi le-
am dat un loc de refugiu. Dacă cinstiţi un iudeu, Dumnezeu vă va
cinsti.
Există un grup de iudei care sunt necredincioşi, la fel ca la
neamuri. Dar Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii, a scris în
cartea Sa numele iudeilor adevăraţi, şi iată-i acum, în acest timp,
cum sunt omorâţi. Gândiţi-vă cât este de desăvârşit! După ce au fost
ucişi de neamurile lumii, aceste milioane de iudei nevinovaţi.
Scriptura ne spune că ei sunt sub altar şi recunosc ce s-a întâmplat;
şi lor li se dau haine albe.
Ei au spus: „Ne putem întoarce în împărăţie acum?” Voi ştiţi
că împărăţia iudeilor trebuie să ia naştere aici, pe pământ. Ioan a
vorbit despre o împărăţie. Aceasta este împărăţia Evangheliei, dar
împărăţia iudeilor este predicată de cei doi prooroci. Aşa că luaţi
aminte la împărăţia lui Dumnezeu aici pe pământ. Împărăţia cerului
le este predicată neamurilor. Împărăţia de aici, de pe pământ, va fi
ridicată în timpul împărăţiei de o mie de ani. Acum fiţi atenţi.
Înainte să se ridice aceşti prooroci şi să predice, fiecărui iudeu care
a fost ucis din porunca lui Eichmann şi a altora şi a fost hotărât mai

34
dinainte, i se va da o haină albă. Amin! Fiecăruia i se dă o haină
albă.
Eu am observat ceasul de acolo, din spate şi ştiu că se va face
târziu. Eu i-am văzut pe bărbaţii care stau acolo, în picioare –
Dumnezeu al vă ajute, fraţilor! Eu nădăjduiesc că în ziua aceea vi se
va da şi vouă, fiecăruia, o haină albă. Voi staţi acolo şi mergeţi
încoace şi încolo pentru că vă dor picioarele; unii din voi lucrează
toată ziua. Eu ştiu ce însemnă aceasta. Şi câteva sărmane femei
bătrâne trebuie să stea în picioare. Văd că unii bărbaţi oferă locul lor
unor femei, iar altcineva oferă locul unei mame cu copilul în braţe.
Eu văd toate acestea şi sunt sigur că şi El le vede. Dar eu nu vreau
să vă reţin prea mult. Daca vă pot face să înţelegeţi mesajul, atunci
asta este tot ceea ce vreau. Eu trebuie să fac aceasta pentru ca voi să
puteţi vedea descoperirea acestei peceţi, pentru a vă arăta ce
înseamnă aceste suflete de sub altar şi cine sunt ele. În timpul lui
Daniel a fost descoperit că la jumătatea celei de a şaptezecea
săptămâni Mesia va fi ucis. Care este jumătatea lui şapte? Trei şi
jumătate. Cât timp a predicat Hristos? (Adunarea răspunde: „Trei
ani şi jumătate”) Corect! Cât timp a fost stabilit pentru poporul
Israel? Iarăşi trei ani şi jumătate.
Dar în această perioadă, Mireasa aleasă dintre neamuri în
timpul celor şapte epoci ale Bisericii este răpită. După ce se
întâmplă aceasta, vine Dumnezeu la toţi aceşti iudei ucişi datorită
orbirii lor şi care se află sub altar, şi le spune: „Recunoaşteţi acum?
EU vreau să dau o haină albă fiecăruia”. Ei au întrebat: „Până când,
Stăpâne? Vom putea intra acum?” EL le răspunde: „Nu. Tovarăşii
voştri de slujbă, ceilalţi iudei, trebuie să sufere puţină vreme. Ei
trebuie să fie omorâţi ca şi voi. Fiara trebuie să-i biruiască atunci
când rupe legământul”.
După cum vă amintiţi, aceşti prooroci vor prooroci conform
Apocalipsa 11 şi lor li s-a dat putere. Dacă este voia DOMNULUI,
vom afla imediat cine sunt aceşti prooroci. Biblia ne spune aici.
Desigur, asta este aşa. Observaţi, ei trebuie să proorocească trei ani
şi jumătate. Apocalipsa spune că vor prooroci 1260 de zile. În
calendarul iudaic regulat, după socoteala lui Dumnezeu, o lună are

35
exact 30 de zile. Calendarul roman a produs această încurcătură. În
calendarul divin, o lună are 30 de zile. Dacă luaţi ca bază o lună de
30 de zile şi socotiţi timpul pentru 3 ani şi jumătate, vedeţi atunci că
obţineţi 1260 de zile. 1260 de zile sunt exact 3 ani şi jumătate! Voi
vedeţi că nu este nici o greşeală în aceasta. Se potriveşte atât de
bine, parcă ar fi îmbinat. Vedeţi, aceşti doi prooroci predică iudeilor
timp de trei ani şi jumătate! În timpul acesta sunt chemaţi afară cei
144.000.
La slujba aceasta puteţi recunoaşte că aceşti doi prooroci sunt
Moise şi Ilie. Fiţi atenţi ce fac ei! Ei au puterea să lovească
pământul cu plăgi, oridecâteori vor voi. Cine a făcut aceasta?
Moise. Ei au puterea să închidă cerul să nu plouă în zilele slujbei
lor. Cine a închis cerurile trei ani şi jumătate? (Biserica răspunde:
„Ilie”)
Aici o vedeţi. Ei sunt.
Dacă un om moare, poziţia lui nu se schimbă, natura lui nu se
schimbă. Când Saul s-a îndepărtat de Dumnezeu şi nu erau prooroci
în ţară, el nu a ştiut ce să facă. El voia să meargă la luptă. Şi atunci
s-a dus la vrăjitoarea din Endor. Ea a putut să-l cheme pe Saul
pentru că el adormise sub sângele de tauri şi capre. Când Samuel a
apărut, el era îmbrăcat cu mantia lui de prooroc. Şi nu numai atât: el
era încă un prooroc. Samuel a spus: „De ce m-aţi chemat din odihna
mea? Văd că ai devenit un vrăjmaş al lui Dumnezeu”. Mai departe
el a spus: „Mâine seară, pe timpul acesta, vei fi aici cu mine, căci
vei cădea în luptă”, şi exact aşa s-a întâmplat.
Vedeţi, nu numai el a rămas un prooroc, dar şi cei doi bărbaţi
din Apocalipsa 11 sunt încă prooroci. Ne vom adânci în această
temă peste câteva minute.
O, cât iubesc eu acest Cuvânt! Nu este de mirare că se spune:
„Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare cuvânt care iese
din gura lui Dumnezeu”. Aceşti doi prooroci sunt Moise şi Ilie,
potrivit cu lucrurile pe care le fac, după modelul celor pe care le-au
făcut în vechime. Aceasta a fost slujba lor din totdeauna.
Înainte să trecem mai departe, vreau să vă spun să nu încurcaţi
a cincea slujbă a lui Ilie, cu cea de-a patra. Eu v-am spus

36
întotdeauna, Mireasa dintre neamuri îl aşteaptă pe Ilie. Aşa este.
După aceea vine la iudei. Gândiţi-vă, el nu poate veni de patru ori,
patru fiind numărul duşmanului. El trebuie să vină de cinci ori.
Cinci este numărul harului. JESUS (Isus) = cinci litere, GRACE
(har) = cinci litere.
Al doilea a fost Elisei. Al treilea a fost Ioan. Al patrulea este
îngerul al şaptelea sau ultimul mesager pentru Biserică, conform
Maleahi 4:6 şi Apocalipsa 10:7. A cincea oară el este mesagerul
pentru cei 144.000 – pentru iudei, după răpirea Bisericii.
Eu am un simţământ ciudat. Vreau să înţelegeţi bine. Dacă
unii mai cred că Maleahi 4:6, acolo unde scrie că „va întoarce
inima copiilor spre părinţii lor”, se referă la lucrarea pe care o va
face Ilie pentru iudei, atunci daţi-mi voie să corectez acest lucru.
Este un pic mai încurcat, căci în Maleahi 4:6 este scris acest lucru.
Lăsaţi-mă să vă arăt diferenţa dintre aceste slujbe! Dacă Ilie ar
veni pentru iudei ca să întoarcă inimile copiilor spre părinţii lor şi
aceasta ar fi slujba lui în Ioan Botezătorul, atunci ei L-ar refuza pe
Hristos. El i-ar conduce înapoi la Lege. Aşa este? Părinţii lor au
ţinut Legea. Aţi înţeles aceasta?
Când va veni Ilie conform Maleahi 4:5, el va fi singur. Dar
când va veni să predice iudeilor, aşa cum este scris în Apocalipsa 1l,
cu el va fi şi Moise. De aceea nu poate fi nici a confuzie. Înţelegeţi
aceasta?
Pentru credincioşi este clar. Vedeţi, primul Ilie a fost el însuşi.
Dar aceeaşi inspiraţie care a spus că Ilie va veni în ultima epocă a
Bisericii pentru a întoarce inimile copiilor la părinţi (la credinţa
apostolilor), ca să-i aducă înapoi pe acei pe care Antihristul i-a făcut
să cadă, aceeaşi inspiraţie spune, în concordanţă cu toate textele
biblice, că Ilie vine singur la Biserica dintre neamuri. Iar Biblia
arată în mod clar că atunci când el vine la cei 144.000, el vine
împreună cu Moise.
Slujba lui ca Ioan Botezătorul nu îi putea întoarce pe iudei la
Lege, căci venise să-L vestească pe Hristos; dar acum el vine pentru
a predica pe Hristos celor 144.000. Amin! Acesta era Unsul (Mesia)
care fusese stârpit. Amin! Aşa este! Nu încurcaţi aceste slujbe. Nu

37
este nimic confuz. Scriptura nu poate minţi. Slavă lui Dumnezeu!
O, când văd această lumină...!
Atunci când am văzut ce se întâmplă, când am văzut cum Ilie
apare singur în prima epocă şi apoi, data următoare, apare împreună
cu Moise, am spus: „Îţi mulţumesc, DOAMNE”. Acesta este
el. Aşa a fost, DOAMNE. Amin! Acum o văd”. Pentru unii
este un pic confuz, dar El mi-a spus s-o amintesc. Şi eu asta am
făcut.
De la slujba lor iniţială, până la slujba lor viitoare, aceşti
bărbaţi au fost ţinuţi în viaţă de Dumnezeu, ei şi-au îndeplinit bine
însărcinarea. Gândiţi-vă numai, duhul lui Ilie slujeşte de cinci ori –
Moise de două ori. Ţinuţi în viaţă pentru o slujbă viitoare. Nici unul
dintre ei nu este mort în acest timp. Credeţi aceasta? Amândoi au
fost văzuţi vii atunci când au vorbit cu Isus pe muntele schimbării la
faţă. Dar aduceţi-vă aminte, ei trebuie să moară.
Moise a murit, într-adevăr, dar a înviat, căci este un tip
desăvârşit înspre Hristos. Nimeni nu ştie unde a fost îngropat.
Îngerii au venit şi l-au luat. El a avut îngeri ca purtători ai sicriului.
De ce? Nici un muritor nu l-a putut atinge când a murit. El a plecat
printr-un act de voinţă al lui Dumnezeu, asta-i tot. Îngerii l-au
purtat, căci ei l-au dus acolo unde trebuia – nimeni nu a ştiut unde.
Nici Satana nu a ştiut – el s-a certat cu îngerul pentru trupul lui
Moise. EI a spus: „Eu nu pot înţelege ce s-a întâmplat cu Moise. L-
am văzut tremurând şi privind spre ţara făgăduită şi spre copiii lui
Israel. Eu l-am văzut acolo, tremurând; dar s-a urcat pe stânci şi
acolo l-am văzut pentru ultima oară”.
Aceasta este Stânca. Lăsaţi-mă să stau pe Stânca aceasta, până
la capătul drumului meu. Fratele meu de culoare venea aici şi cânta
cântarea:
„Dacă aş putea, aş sta pe stânca pe care a stat Moise”.
O, aceasta este Stânca pe care aş vrea să stau; prin credinţă, eu
stau acolo! Amintiţi-vă, Ilie a fost obosit căci avusese mult de lucru
şi mai era mult de lucru în viitor. Dumnezeu i-a trimis un car ca să
meargă acasă. Aşa este? Dumnezeu l-a luat sus. El nu a murit, căci a
fost ţinut în viaţă. Dumnezeu are o lucrare pentru el în viitor. Chiar

38
dacă un bărbat este uns şi este în Duhul lui Dumnezeu, el totuşi
trebuie să guste moartea. Să deschidem la Apocalipsa 11 şi să citim.
Vedeţi dacă nu au fost amândoi omorâţi. Da, amândoi trebuie să fie
omorâţi. După ce îşi încheie slujba, ei trebuie să guste moartea.
Citim în Apocalipsa 11 şi începem cu vers. 7:
„Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică
din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî. Şi trupurile
lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles
duhovnicesc, se cheamă «Sodoma» şi «Egipt» unde a fost răstignit
şi DOMNUL lor” (Ierusalim).
Ei trebuie să privească moartea în faţă după ce şi-au încheiat
slujba? De ce nu a putut fi îndeplinită slujba lui Ilie, ca cel de al
şaptelea înger, tot aşa de bine de către Moise, dacă este nemuritor?
De ce nu a spus Dumnezeu pur şi simplu: „Ilie, tu ai lucrat din greu
în diferite locuri. Eu cred că acum îl voi trimite pe Moise”. Priviţi
însă spre slujba lui Moise. Ilie a fost un prooroc pentru toate
naţiunile, dar Moise a fost un dătător de lege pentru iudei. De aceea
trebuie să vină Moise împreună cu Ilie. Iudeii spun: „Noi mai ţinem
legea”. Dar aici este însuşi Moise şi împreună cu el este Ilie. Vedeţi,
el vine numai la iudei. Proorocul Ilie a fost un prooroc pentru toate
neamurile, dar Moise a fost un prooroc pentru iudei şi un dătător de
lege. Mesajul lui a fost legea. Dar către cine s-a îndreptat mesajul
lui Ilie? Către femeile cu părul scurt şi către denominaţiuni. Da, el
le-a demascat feţele lor vopsite. Le-a spus că vor fi aruncate la câini
– el a demascat felul lor de viaţă stricat.
Când Duhul Lui a venit peste Ioan, acesta a ieşit din pustie şi
a făcut acelaşi lucru. El a spus: „Să nu vă gândiţi că aparţineţi de
una sau de alta. Dumnezeu poate ridica din aceste pietre copii lui
Avraam”. El a mers pe drumul lui şi a spus: „Nu îţi este îngăduit să
te căsătoreşti cu cumnatul tău. După lege, tu nu ai voie să faci lucrul
acesta”. Frate! El le-a spus-o!
Observaţi, aceste suflete care trebuie să mai aştepte până vor
fi ucişi cei 144.000. O, nu aduce aceasta toată Biblia în legătură?
Timpul a trecut, dar mai am câteva lucruri de spus, dacă puteţi
să mai rămâneţi. Eu ştiu că este cald, şi eu transpir; dar ascultaţi. Eu

39
trebuie să vă spun ceva care arde în inima mea. Sper că nu o veţi
uita. O spun în prezenţa Lui: prin harul Lui, El mi-a îngăduit să văd
nu demult poporul Său îmbrăcat în haine albe. Voi vă amintiţi de
povestea despre Mireasa dintre neamuri. Ei sunt acolo; ei purtau toţi
haine albe.
M-am trezit într-o dimineaţă – acum un an sau mai mult – m-
am ridicat şi am spus soţiei: „Dragă”, dar ea nu s-a mişcat. Trebuia
să mă scol să duc copiii la şcoală. M-am ridicat, mi-am sprijinit
capul de tăblia patului (noi mai avem unul din paturile acelea
demodate) şi m-am gândit: „Băiete, tu ai deja 53 de ani. Dacă vrei
să faci ceva pentru Dumnezeu, atunci fă-o repede, căci în curând vei
fi prea bătrân. Desigur, eu nu sunt departe de timpul când va trebui
să plec. Eu am deja un an mai mult decât a trăit tatăl meu. Eu cred
că trebuie să plec în curând. Ştiu că nu am făcut nimic pentru
Dumnezeu; eu am vrut întotdeauna să fac ceva pentru El. Trebuie să
mă grăbesc s-o fac. Eu nu ştiu cum s-o fac”.
M-un gândit mai departe: „O, eu nădăjduiesc să trăiesc ca să-
L pot vedea venind! Eu nu vreau să fiu o arătare sau un duh, eu sper
că nu va trebui să trec prin aceasta”. Vreau să vă spun adevărul: mie
îmi era frică să mor. Nu-mi era frică că voi fi pierdut, dar nu voiam
să devin un duh, ci să rămân om. Eu voiam să rămân până la răpire.
Pe când stăteam acolo şi mă gândeam, dintr-o dată s-a
întâmplat ceva. Voi ştiţi despre viziunile pe care le-am primit. Nu
am avut niciodată una asemănătoare. Eu am avut viziuni de când
eram copil mic. Acum s-a întâmplat ceva şi am simţit că plec. M-am
gândit: „O! Eu am murit şi am plecat”. Am ajuns într-un loc şi m-
am gândit: „Voi privi înapoi”. A fost la fel de real, prieteni, cum stau
eu aici. M-am întors să privesc înapoi şi m-am văzut stând în pat.
Eram întins pe pat lângă soţia mea. M-am gândit: „A fost probabil
un atac de cord şi am murit pe loc. Acesta este un mod bun de a
muri. A fost un atac de cord şi nu a trebuit să sufăr”. M-am gândit,
privind în urmă: „Este un lucru ciudat; eu sunt acolo şi în acelaşi
timp sunt şi aici”. M-am întors şi am privit înainte. Am văzut un
câmp cu iarbă, întins, şi mi-am spus: „Aş vrea să ştiu ce este
aceasta”, şi dintr-o dată când m-am uitat în sus, am văzut mii de

40
femei tinere îmbrăcate în haine albe, cu părul până ta şolduri,
desculţe, venind spre mine. M-am gândit: „Ce este aceasta?” M-am
întors şi m-am uitat în urmă, iar eu eram acolo, pe pat. Am privit în
sus şi ele veneau. Mi-am muşcat degetul şi m-am gândit: „Eu nu
sunt adormit”, căci am simţit muşcătura. Eu m-am gândit: „Asta
este ciudat”, şi acele femei tinere veneau toate spre mine. Eu nu am
văzut niciodată femei aşa de frumoase. Voi ştiţi, ei spun despre mine
că sunt un bărbat care urăşte femeile, dar nu este aşa. Eu cred că o
femeie bună este o bijuterie. Dar mai cred că una care nu este bună,
este, cum spune Solomon, „ca putregaiul în oasele lui”. De aceea
nu preţuiesc femeile cu faimă proastă.
Când aceste femei tinere au ajuns lângă mine, au început să
mă îmbrăţişeze. Era ceva neobişnuit. Eu trebuie să spun aceasta
într-un fel anumit, căci mă aflu într-o adunare amestecată. Dar
acelea erau femei şi ele m-au îmbrăţişat – fiecare dintre ele – şi au
spus: „Fratele nostru scump!” Una după alta m-au îmbrăţişat. Eu
stăteam acolo şi mă uitam încoace şi-ncolo, şi mă gândeam: „Ce
vrea să însemne aceasta?” M-am uitat în urmă şi am văzut trupul
meu acolo, jos, în timp ce eu stăteam aici, sus. Mi-am zis: „Este
ciudat, eu nu mai înţeleg nimic”. Şi acele femei spuneau: „O, fratele
nostru scump!” şi mă îmbrăţişau. Ele erau în toate privinţele femei.
Iertaţi-mă că am spus-o în acest fel, surorilor. Dar şi voi
mergeţi la doctor şi ascultaţi ce vă spune. Dacă noi nu avem gânduri
curate, atunci nu suntem creştini. Eu am avut întotdeauna o viaţă
curată, Dumnezeu ştie aceasta. De când eram mic, îngerul
DOMNULUI mi-a poruncit să nu-mi pătez trupul cu fumatul sau
băutură: acesta este adevărul. Prin harul lui Dumnezeu am respectat
acest lucru. Pe când mai eram un păcătos, nu am umblat cu femei.
Dar în fiecare bărbat care ia o femeie în braţe (deoarece ea este din
celule feminine iar el din celule masculine), ia naştere un anumit
simţământ. Nu contează cine sunteţi şi să nu-mi spuneţi că cu voi
este altfel, dacă sunteţi un om sănătos. Dar acolo nu mai este aşa,
pentru că acolo nu mai sunt celule diferite. Acolo nu veţi mai
păcătui niciodată. A avut loc o transformare. Pentru aceste femei am
avut o dragoste frăţească.

41
 Eu cred că o femeie graţioasă, o femeie frumoasă care se
comportă ca o doamnă, este ca o bijuterie pe acest pământ. Mie îmi
place tot ce este graţios. Eu cred că o femeie care rămâne pe locul ei
şi se străduieşte să fie o doamnă, merită toată cinstea.
Dar dacă nu este aşa, atunci ea este pe o poziţie contrară celei
în care ar trebui să fie, ca Antihristul fără de Hristos. Mie îmi place
tot ce este natural, de exemplu un cal frumos, un munte frumos, o
femeie frumoasă. un bărbat frumos – am admirat întotdeauna creaţia
lui Dumnezeu – şi aceste femei tinere de acolo erau desăvârşite. Dar
indiferent cât de mult m-au îmbrăţişat – şi voi înţelegeţi, erau femei
– totuşi, nu a putut exista nimic păcătos. Glandele bărbăteşti şi cele
femeieşti au dispărut. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! Surorile
mele erau desăvârşite.
Mi-am privit mâinile. Am văzut că erau tinere, şi eu eram
tânăr. Eu mi-am pierdut părul în tinereţe. Un frizer mi-a turnat acid
fenic pe cap şi astfel mi-a căzut părul. Din cauza aceasta răcesc atât
de repede: pielea capului este foarte sensibilă şi rădăcinile părului
au rămas acolo, dar sunt arse cu acid fenic şi părul nu mai poate
creşte. Mai demult, soţia mi-a cumpărat o perucă cu care să-mi
acopăr capul. Mi-a fost ruşine s-o port, căci arăta un pic fals, iar eu
nu voiam nimic fals. Apoi m-am gândit: „Îmi voi pune pe cap o
şapcă croşetată”. Am făcut lucrul acesta un timp, dar ştiţi ce au zis
oamenii? Au început să-mi zică „episcopul”. Atunci am spus: „Gata
şi cu asta!” Astfel că trebuie să sufăr răcelile. Dacă deschideţi puţin
fereastra şi adie un pic de vânt, atunci imediat am răcit. Am fost la
un doctor şi l-am întrebat ce zice de aceasta. El a spus: „Vedeţi,
porii din pielea capului d-voastră sunt deschişi. În timpul predicării
transpiraţi. Apoi vine aerul rece; el aduce germenele răcelii în
mucoasa nazală. De aici curge pe gât în jos şi în dimineaţa
următoare sunteţi răguşit”.
Dar, acolo, când mi-am pus mâna pe cap, eu aveam părul
meu. O, eu eram tânăr, ca toţi ceilalţi. M-am gândit: „Nu este
ciudat? Aici sunt aceste femei”, şi ele veneau fugind spre mine. Eu
le priveam şi deodată am văzut-o pe Hope – voi ştiţi, ea a murit
când avea 22 de ani. Ea era la fel de frumoasă. Mulţi dintre noi şi-o

42
amintesc – cu ochii ei mari şi negri. Ea era de origine germană.
Părul ei negru atârna în jos. M-am gândit: „Dacă vine aici, atunci ea
va spune: ‚Bill!’ Eu ştiu că va spune ‚Bill’”. Am observat cum
veneau aceste femei, mă îmbrăţişau şi spuneau: „Scumpul nostru
frate, noi suntem aşa de bucuroase că te vedem”. Eu cred că ele erau
îmbrăcate la fel, doar părul îl aveau diferit: roşu, negru şi blond, şi
treceau apoi pe lângă mine; dar toate era tinere. Când a venit Hope
la mine, m-am gândit: „Eu sunt curios ce va spune”. Ea a privit spre
mine şi a spus: „O, fratele nostru iubit!” Ea m-a îmbrăţişat şi a mers
mai departe. Apoi a venit următoarea femeie şi m-a îmbrăţişat.
Apoi am auzit un zgomot şi când m-am uitat în direcţia aceea,
am văzut venind un grup de bărbaţi – bărbaţi tineri cam la vârsta de
20 de ani. Ei aveau părul negru sau blond, toţi purtau haine albe şi
erau desculţi. Ei au venit spre mine, m-au îmbrăţişat şi au strigat:
„Fratele nostru iubit!” M-am întors iarăşi şi m-am uitat în jos: eu
eram încă acolo, pe pat. M-am gândit: „Este ciudat”. Apoi un glas a
început să-mi vorbească, dar nu-l vedeam pe cel care vorbea. Glasul
acela mi-a spus: „Tu ai fost adăugat la poporul tău”, iar un
bărbat m-a apucat şi m-a ridicat pe un obiect mai înalt.
Eu am întrebat: „De ce ai făcut asta?”
El a spus: „Pe pământ tu ai fost un conducător”. Şi
eu am spus: „Eu nu înţeleg acest lucru”.
(Eu nu-l puteam vedea pe cel ce vorbea. El era chiar deasupra
mea şi-mi vorbea).
Eu am spus: „Eu am trecut dincolo şi vreau să-L văd pe Isus.
EL a fost toată viaţa mea şi acum vreau să-L văd pe El”.
Vocea aceea mi-a spus: „Tu nu poţi să-L vezi. EL este
mai sus”.
Vedeţi, era mai jos de altar, în locul al şaselea, nu al şaptelea,
acolo unde este Dumnezeu. Nu era al şaptelea, trebuie să fi fost al
şaselea; erau acolo mulţi, foarte mulţi oameni, parcă erau milioane.
Nu am văzut niciodată aşa de mulţi. Cum stăteam acolo, treceau
aceste femei şi aceşti bărbaţi tineri şi mă îmbrăţişau, spunându-mi
„frate”.

43
 Pe când stăteam acolo, glasul acela mi-a spus: „Tu ai fost
adăugat la poporul tău, aşa cum Iacov a fost adăugat
la poporul său”.
Eu am întrebat: „Toţi aceştia sunt din familia mea? Toţi sunt
Branham?” El a spus: „Nu, toţi aceştia s-au pocăit prin
tine”.
Am privit în jur şi iată că o femeie foarte frumoasă s-a
apropiat de mine. Toate femeile arătau aproape la fel. Ea m-a
îmbrăţişat şi a spus: „O, fratele meu iubit!”, şi s-a uitat apoi la
mine. M-am gândit: „O, este ca un înger! Ea a plecat, iar glasul mi-a
spus: „Nu ai recunoscut-o?”
Eu am spus: „Nu, n-am recunoscut-o”.
El a spus: „Tu ai condus-o la Hristos când avea 90
de ani. Acum înţelegi de ce te preţuieşte atât de
mult”.
Am spus: „Fata aceea frumoasă a avut 90 de ani?”
El mi-a răspuns: „De acum ea nu se mai poate
schimba; de aceea ţi-a spus: frate iubit”.
Eu mă gândeam: „O”, şi mie îmi era frică de aceasta. De ce,
de fapt? Aceşti oameni sunt reali. Ei nu s-au dus în altă parte. Ei nu
au obosit stând acolo. Şi am întrebat: „De ce nu-L pot vedea pe
Isus?”
El a spus: „Într-o zi El va veni şi va începe cu tine,
căci tu vei fi mai întâi judecat. Aceşti oameni s-au
pocăit prin tine şi au fost conduşi de tine”.
Am întrebat: „Vrei să spui că voi fi judecat de El pentru faptul
că am fost un conducător?”
El a spus: „Da”.
După aceea am întrebat: „Fiecare conducător va fi judecat în
acest mod?” EI a spus: „Da”.
Eu am spus: „Chiar şi Pavel?”
El a răspuns: „El va fi judecat împreună cu ai lui”.
„Bine”, am spus eu „dacă grupul lui Pavel va urma, atunci va
intra şi al meu, căci eu am predicat exact acelaşi Cuvânt. Aşa cum el
a botezat în Numele lui Isus, la fel am tăcut-o şi eu”. Dintr-o dată,

44
milioane de voci au strigat cu putere: „Noi ne bazăm pe
aceasta”.
M-am gândit: „O, dacă aş fi ştiut aceasta înainte să ajung aici,
atunci i-aş fi îndrumat pe oameni să vină aici. Lor le va părea rău că
au trecut pe lângă aceasta”.
Apoi glasul a spus: „Într-o zi El va veni. Acum nu
trebuie să mâncăm, nici să bem şi nici să dormim: noi
suntem toţi una”. Aceasta nu este desăvârşire – este mult mai
mult decât desăvârşire! Nu este sublim – este mult mai mult decât
sublim! Nu există o denumire pentru această stare. În vocabularul
nostru nu există nici o expresie pentru aceasta. Voi trebuie să
ajungeţi acolo, de asta depinde. Şi eu m-am gândit: „Bine, este
desăvârşit. Dar ce se va întâmpla după aceea?”
El a spus: „Când va veni Isus să te judece pentru
felul în care ţi-ai îndeplinit slujba, atunci vom merge
înapoi pe pământ să primim un trup” (Eu nu m-am gândit
niciodată asupra acestui lucru, dar este conform Scripturii). El a
spus: „Atunci mergem înapoi pe pământ şi primim un
trup; aici nu mâncăm şi nu dormim, dar atunci vom
mânca din nou”.
Eu m-am gândit: „O, este minunat!” Şi eu m-am temut de
asta?! Cum am putut sa mă tem de moarte şi de venirea aici?!
Aceasta este desăvârşire – plus desăvârşire, plus desăvârşire. O, este
minunat! Vedeţi, noi eram chiar sub altar şi aşteptam venirea Lui,
când El îi va învia pe cei adormiţi – trupurile celor ce dorm în
ţărână. Isus va veni şi ne va învia, aşa cum El a mers în rai şi i-a
înviat pe Avraam, Isaac şi pe toţi ceilalţi care au aşteptat prima
înviere, după cum ştiţi. Ei au intrat în oraş şi s-au arătat multora –
aceasta este conform Scripturii (Mat. 27:51-53).
Am auzit un cal nechezând. M-am uitat în sus şi acolo era
căluţul meu pe care îl călăream de obicei, micul Prinţ (eu m-am
gândit adesea la el). El şi-a aşezat capul pe umărul meu şi s-a frecat
de mine, aşa cum făcea el totdeauna când trebuia să-i dau zahăr. Eu
mi-am pus braţul peste gâtul lui şi am spus: „Eu am ştiut. Prinţ, că
vei fi aici”.

45
 Apoi am simţit că ceva îmi linge mâna. Era câinele meu. Când
domnul Short l-a otrăvit, am jurat că-l voi ucide pentru asta. Aveam
pe atunci 16 ani. El l-a otrăvit cu otravă de câini. Tatăl meu m-a
prins când voiam să-l împuşc chiar în sediul poliţiei. Eu spusesem:
„Îl voi ucide”. Eu m-am dus la mormântul câinelui meu şi am spus:
„Fritz, tu mi-ai fost un prieten credincios. Tu m-ai însoţit când
mergeam la şcoală şi când ai îmbătrânit, eu am avut grijă de tine.
Acum te-au omorât. Îţi promit, Fritz, că el nu va rămâne în viaţă.
Într-o zi, când va trece strada, îl voi pândi. Apoi îl voi ataca şi îi voi
lua viaţa pentru a ta”.
Dar ştiţi ceva? Eu l-am condus pe bărbatul acesta la Hristos şi
l-am botezat în Numele lui Isus, şi apoi l-am condus pe ultimul
drum, căci după câţiva ani m-am pocăit şi am văzut altfel lucrurile.
În loc să-l urăsc, eu l-am iubit.
Dar acolo era Fritz şi îmi lingea mâna. Eu nu puteam să plâng,
nimeni nu putea să plângă. Era numai bucurie, nu puteam fi trişti.
Toţi erau prieteni. Nu puteam muri, pentru că totul era numai viaţă.
Nu puteam îmbătrâni, căci totul era numai tinereţe. Totul era pur şi
simplu desăvârşit. Eu m-am gândit: „Nu este minunat?” O, eu eram
cu adevărat acasă.
Apoi am auzit un glas care a strigat: „TOŢI cei pe care tu i-ai
iubit...” (aceasta era răsplata pentru slujba mea). Eu nu am nevoie
de răsplată, dar el a spus: „Toţi cei pe care i-ai iubit
vreodată şi care te-au iubit, Dumnezeu ţi-i dăruieşte”.
Eu am spus: „Slăvit să fie DOMNUL!” Am avut un simţământ
ciudat şi am privit jos, iar trupul meu se mişca în pat: am spus: „O,
doar nu trebuie să mă întorc înapoi!? Nu mă lăsaţi să mă întorc”.
Dar Evanghelia trebuie predicată, şi într-o clipită am fost iarăşi în
pat.
Voi ştiţi, s-a scris şi în «Glasul oamenilor de afaceri creştini».
A ajuns în toată lumea. Fratele Norman – cred că este aici în seara
aceasta – a preluat-o de acolo, a tipărit broşuri şi le-a trimis peste
tot. Mulţi predicatori au luat poziţie. Eu voi numi numai unul. Acest
bărbat a spus: „Frate Branham, despre vedenia ta... Ea părea a fi
corectă conform Scripturii, până ai amintit că acolo era un cal. Ce să

46
caute un cal în cer?” Vedeţi, această poziţie religioasă este plină de
cunoştinţă omenească. El a mai scris: „Cerul este creat pentru
oameni, nu pentru cai”.
Billy, fiul meu, mi-a adus scrisoarea aici în urmă cu trei sau
patru luni, în biroul din clădirea cea veche. Eu i-am răspuns
predicatorului: „Dragă frate, eu sunt surprins de
cunoştinţele tale despre Biblie. Eu nu am spus că am
fost în cer. Am spus că am fost într-un loc ca în
paradis, căci Hristos era deasupra. Dar pentru a vă
da explicaţia, deschid la Apocalipsa 19: ‚Când Isus vine
din cer, El vine pe un cal alb şi toţi sfinţii care sunt cu El, vin pe cai
albi’”. Acesta este absolut corect. Acolo sus, în acelaşi loc era o
făptură care semăna cu un vultur şi alta care semăna cu un viţel. Şi
de unde au venit caii care l-au răpit pe Ilie? Vedeţi, aceasta
dovedeşte numai că mintea omului are nevoie de ceva care poate fi
criticat.
Dacă eu am fost luat în primul cer, cum rămâne cu Pavel, care
a fost răpit în al treilea cer? El a spus că nu are cuvinte să descrie ce
a văzut acolo sus.
Eu m-am gândit la Ioan (cred că pot adăuga asta aici, înainte
de a încheia); el şi-a putut vedea fraţii care trebuiau să sufere puţină
vreme, aşa cum eu i-am putut vedea pe fraţii mei şi pe sfinţii care
aşteaptă venirea DOMNULUI. Observaţi, aceştia nu se aflau sub
altarul de jertfă al martirilor, ci ei au primit haine albe, prin
acceptarea harului plin de iertare care vine din Cuvântul viu al lui
Dumnezeu. Hristos le-a dat haine albe.
Eu cred că pecetea a cincea este deschisă pentru noi. Am
făcut-o cu inima curată înaintea lui Dumnezeu, printr-o descoperire
clară de la Dumnezeu. Nu am încercat s-o fac prin propria mea
gândire, de aceea am fost întotdeauna împotriva organizaţiilor şi nu
voi face niciodată parte din vreuna – dar acum totul îmi este clar.
Mă mai gândesc la ceva: prin deschiderea acestei peceţi, este
corectată învăţătura despre sufletul care doarme. Eu cred că printre
noi sunt oameni care cred că după moarte sufletul doarme. Dar eu
cred că aici este contrazisă. Sufletele nu dorm, ci sunt vii. Trupurile

47
lor dorm, dar sufletele nu sunt în mormânt. Ele sunt în prezenţa lui
Dumnezeu, sub altar.
Acuma să trecem la voi, care sunteţi reprezentanţii acestei
învăţături. Eu nu vreau să spun aceasta arogant, dar eu văd cum
fratele Smith încearcă să apere învăţătura despre sufletele care
dorm. El spune că sufletele dorm şi că nu există altar de jertfă în
cer; singurul altar din cer despre care se vorbeşte – spune el – este
altarul pentru ars tămâia. Dar dragi oameni, eu nu vreau să mă
contrazic cu acest mare învăţător. Deschiderea acestei peceţi
contrazice învăţătura aceasta; ea înlătură problema cu sufletele care
dorm. Ele trăiesc, ele nu sunt moarte acolo, sus.
Fiţi atenţi! Dacă în cer nu există un altar de jertfă, atunci unde
este jertfa pentru păcat, Mielul? Trebuie să existe un loc unde stă
Mielul lovit, însângerat, şi unde se află preţiosul Său sânge.
Era şi un miros de tămâie, venit de la arderea acesteia. Biblia
spune că acestea erau rugăciunile sfinţilor. Dacă pe altar nu este o
jertfă, atunci rugăciunile nu pot fi primite. Numai prin sângele de pe
altarul de jertfă este posibil ca rugăciunile să străpungă până la
Dumnezeu.
Fratele Smith nu a avut dreptate; eu nu vreau să mă cert eu el.
Cred că m-am exprimat destul de clar. O spun în dragoste frăţească
şi respect pentru lucrarea lui, dar el a fost greşit. Pecetea a cincea a
adus la lumină acest adevăr şi multe altele, dacă le-aţi înţeles. Eu
aştept întrebările voastre, ca să mă conving.
Unde a fost chivotul – Mielul sângerând care a fost bătut şi
rănit pentru ispăşire, pentru ca aceste rugăciuni plăcut mirositoare
să se înalţe? Vedeţi, Biblia spune: „Ştim, în adevăr, că, dacă se
desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire
în cer de la Dumnezeu, o casă...” Vedeţi, eu am văzut acolo pe cei
sfinţi! Iertaţi-mă, surorilor, că vorbesc aşa de deschis faţă de surorile
tinere. Dar vedeţi, dacă o mamă a rămas însărcinată şi această fiinţă
mică din muşchi se întoarce şi se mişcă, atunci avem un trup firesc.
Natura mişcă trupul firesc. Aţi observat vreodată pe soţia voastră
înainte de a naşte un copil? Ea devine, mai ales spre sfârşit, cu
adevărat prietenoasă şi drăguţă. Dacă nu a fost aşa, ea devine astfel

48
atunci când este însărcinată. Aţi observat acest simţământ aproape
sfânt? Câteodată vedem cum un păcătos râde de o femeie
însărcinată. Eu cred că aşa ceva este josnic, căci acolo vine o viaţă
pe pământ. Dar aţi observat că în jurul acestei mame este un
simţământ cald? Cum se explică aceasta? Este un trup mic,
duhovnicesc, viaţă duhovnicească, care aşteaptă să treacă în trupul
firesc atunci când acesta se naşte. Acum el este numai zămislit, dar
atunci va fi născut. Trupul duhovnicesc se uneşte cu trupul firesc.
Biblia ne învaţă că noi suntem zămisliţi de Dumnezeu. Noi
suntem zămisliţi prin Duhul Sfânt, acesta este Hristos în noi, astfel
încât în noi este format un fiu al lui Dumnezeu. Şi când acest trup
firesc moare, atunci trupul duhovnicesc iese din învelitoarea
pământească şi acolo este un alt trup care-l preia. Dacă se desface
casa pământească a cortului nostru trupesc, este pregătit un alt trup
care să-L primească. Trupul muritor se îmbracă în nemurire. Cel
pământesc se îmbracă în cel ceresc. Înţelegeţi ce vreau să spun?
Există un trup firesc care este păcătos, dar – asemănător lui – este
făcut un altul, care este destinat pentru noi. Eu sunt atât de
mulţumitor că vă pot spune, ca frate şi păstor, că eu i-am văzut pe
aceşti oameni în trupul despre care am vorbit şi i-am atins cu
mâinile mele. Dumnezeu să-mi ajute – aşa este!
Priviţi spre Moise şi Ilie! După ce a murit Moise, iar Ilie a fost
ridicat în cer, ei au stat pe muntele schimbării la faţă având toate
simţurile: de a vorbi, auzi, înţelege şi au vorbit cu Isus înainte de
răstignire. Ce trup au avut ei?
Priviţi spre Samuel! La doi ani de la moartea lui, el a fost
chemat înapoi în noaptea aceea de vrăjitoarea din Endor şi a vorbit
cu un glas normal – el l-a auzit pe Saul, el a răspuns şi a văzut
dinainte lucruri care urmau să se întâmple. Duhul lui nu s-a
schimbat. El a fost un prooroc şi a rămas.
Dacă duhul lui Ilie vine peste un om, atunci îl va purta aşa ca
şi pe Ilie. El va merge în pustiu, el va iubi sălbăticia. El va urî
femeile imorale. El va fi împotriva organizaţiilor, el nu va proteja pe
nimeni. Acesta va fi duhul lui. Aşa a fost de fiecare dată când venea.
Şi Moise va fi aceeaşi persoană.

49
 Prin deschiderea acestei peceţi vom putea vedea aceasta la
sufletele acelea care sunt sub altar, cei care au fost ucişi în timpul
dintre moartea lui Hristos şi răpirea Bisericii (grupul iudeilor
adevăraţi, ale căror nume sunt scrise în carte, cei care au fost ucişi
de Eichmann şi alţii. Fii atent, fratele meu, conform Scripturii ei
puteau să strige, să vorbească. să audă şi aveau toate cinci simţurile
– ei nu dormeau inconştienţi în mormânt. Ei erau treji şi îşi foloseau
simţurile.
Îmi pare rău că v-am reţinut încă o jumătate de oră. Dar
vedeţi, conform descoperirii care mi-a dat-o DOMNUL Isus Hristos
azi dimineaţă, înainte de zorii zilei, deschiderea peceţii a cincea este
în concordanţă cu celelalte patru peceţi. EL mi-a dat prin har; a fost
harul Lui pentru mine şi pentru voi. Noi îi mulţumim pentru aceasta
şi cu ajutorul Lui vreau să trăiesc mai aproape de El, să-i învăţaţi pe
alţii să facă acelaşi lucru până când Îl voi întâlni împreună cu voi în
slavă, atunci când toate lucrurile vor fi trecute. Eu Îl iubesc pentru
aceasta, şi este cel mai bun lucru pe care-l pot face. Cred sincer, din
toată inima, că prima pecete, a doua, a treia, a patra şi a cincea
pecete ne-au fost deschise prin descoperire adevărată.
Eu spun aceasta foarte liniştit şi în temere de Dumnezeu, în
timp ce noi vedem această pecete deschisă: Dumnezeu trebuia să-i
orbească pe copiii Săi iubiţi şi să-i îndepărteze, pentru că dreptatea
Lui proprie cerea o judecată peste păcat. Gândiţi-vă la aceasta!
Neprihănirea şi sfinţenia Lui cereau o judecată. O lege fără
pedeapsă nu mai este o lege. EL nu putea să lucreze împotriva
propriei Sale legi şi să mai rămână Dumnezeu. Din această cauză a
trebuit Dumnezeu să devină om. EL nu putea să ia un înlocuitor, un
fiu oarecare. Isus a fost în acelaşi timp Fiu şi Dumnezeu, aceasta
fiind singura cale prin care El a putut proceda în mod drept.
Dumnezeu a trebuit să ia pedeapsa asupra Lui însuşi. Nu ar fi fost
drept s-o pună peste altcineva. De aceea Isus a fost Dumnezeu
descoperit în trup, numit Emanuel. Pentru a putea face aceasta, şi
anume să-i aleagă o Mireasă, să mântuiască nişte păgâni pierduţi, El
a trebuit să-i orbească pe proprii Lui copii. Apoi El i-a pedepsit
pentru că L-au respins atunci când a venit la ei în trup; dar harul Lui

50
le-a dat haine albe. Dacă El a făcut aceasta pentru a ne da nouă o
şansă, cum putem noi să respingem dispreţuitor această şansă
oferită de El din dragoste?
Dacă în seara aceasta este aici o persoană, tânără sau bătrână,
care a refuzat dispreţuitor darul pentru care Dumnezeu a plătit un
astfel de preţ, nu aţi vrea să primiţi totuşi oferta lui Dumnezeu în
seara aceasta? Atunci nu trebuie să fiţi un martir – după câte ştim –
dar totuşi este pregătită o haină albă pentru voi. Dacă Dumnezeu
bate acum la inima voastră, de ce să nu-L primiţi?
Să ne aplecăm capetele. Poate este aici vreo persoană sau mai
multe care vor să primească aceasta pe baza credinţei lor în sângele
vărsat la Golgota, pe care Dumnezeu l-a dat pentru voi. EL a suferit
cum nici un muritor nu o poate face, până acolo că durerea a separat
apa din sânge în venele Lui. Înainte să meargă la Golgota, El a avut
stropi de sânge pe frunte – cu o inimă frântă a făcut El ce a trebuit
să facă, deşi ar fi putut refuza – dar El a făcut-o de bună voie pentru
tine şi pentru mine.
Puteţi refuza o astfel de dragoste incomparabilă? Voi vedeţi
acum, prin deschiderea acestei peceţi, ce aţi făcut voi şi ce a făcut
Dumnezeu pentru voi. Sunteţi voi pregătiţi să vă predaţi viaţa Lui
Dumnezeu ca El să vă smulgă din mâna Antihristului în care vă
aflaţi acum? Vei primi oferta Lui şi vei ridica mâna spre El spunând:
„O, Dumnezeule, prin aceasta mărturisesc că primesc oferta harului.
Şi, frate Branham, roagă-te pentru mine ca să rămân pentru
totdeauna credincios”?
Ridicaţi mâna voastră şi eu mă voi ruga. Dumnezeu să vă
binecuvânteze! Dumnezeu să te binecuvânteze pe tine. Fiţi sinceri
acum. Ridicaţi mâna numai dacă sunteţi sinceri. Primiţi-o acolo
unde vă aflaţi acum, căci, vă amintiţi, voi nu aţi putut ridica mâna
decât dacă ceva v-a spus s-o faceţi; şi nimeni altcineva nu ar fi putut
face aceasta decât Dumnezeu.
Voi vedeţi Scriptura descoperită atât de desăvârşit; voi vedeţi
ce s-a întâmplat în decursul epocilor, mai ales în ultimii 20 sau 30
de ani. Voi vedeţi că este confirmat totul în mod desăvârşit. Voi
vedeţi că Scriptura spune exact ce s-a întâmplat şi ce trebuie să se

51
mai întâmple. Spuneţi, pe baza credinţei în lucrarea lui Hristos,
acolo unde vă aflaţi şi ridicaţi mâinile voastre: „Din clipa asta totul
este hotărât pentru mine. Eu Îl primesc pe Isus ca Mântuitorul meu;
eu vreau să trăiesc tot restul vieţii mele cu El, iar dorinţa mea este
ca Dumnezeu să mă umple cu Duhul Sfânt”. Dacă voi nu sunteţi
încă botezaţi în Numele lui Isus Hristos, atunci bazinul vă aşteaptă.
Să ne rugăm:
DOAMNE Dumnezeule, mulţi şi-au ridicat mâna. Eu sunt sigur
că Tu eşti acelaşi Isus Hristos care a înfăptuit împăcarea cu mult
timp în urmă. Pentru că văd aceste peceţi descoperite şi pentru că s-
au întâmplat multe lucruri mari aici, în ultimii ani. Eu cred din toată
inima că uşa harului începe să se închidă şi Tu eşti pregătit să vii să-
ţi eliberezi poporul.
Cât mai este timp şi uşa aceasta mai este deschisă (cum a fost
în zilele lui Noe), DOAMNE, aceste suflete scumpe care mai locuiesc
în trupul acesta pământesc ce va fi transformat într-o zi – aceste
suflete care au ridicat mâinile din convingere, au mărturisit că vor
să primească oferta mântuirii – Tu vrei să le dai haina neprihănirii
lui Isus Hristos şi să le îmbraci sufletul cu ea acum, când această
carte pecetluită ne-a fost deschisă în seara asta, pentru ca prin
sângele lui Hristos ei să poată sta desăvârşiţi înaintea Ta în ziua
aceea care este atât de aproape.
Doamne Dumnezeule, dacă nu sunt botezaţi în Numele Iui
Isus Hristos conform descoperirii pe care ai dat-o despre aceasta, şi
dacă noi vedem că Pavel însuşi a botezat oamenii încă o dată în
Numele lui Isus Hristos, oameni ce fuseseră botezaţi de Ioan
Botezătorul, pentru ca ei – aşa cum este scris în Fapte 19 – să
primească Duhul Sfânt, atunci eu mă rog ca Tu, Doamne, să-i
convingi de adevăr şi ei să Te asculte. Fie ca Tu să-i umpli cu
puterea Duhului Sfânt ca semn că ai primit supunerea lor,
mărturisirea lor şi botezul în apă, pentru ca ei să-ţi poată sluji tot
restul vieţii lor. Eu ţi-i predau Ţie în Numele Mielului jertfit al lui
Dumnezeu, Isus Hristos. Amin!
Acum voi, care aţi ridicat mâinile: ascultaţi de porunca
Duhului, voi care vreţi să ascultaţi de porunca Cuvântului pentru

52
păcătoşii pocăiţi. Urmaţi-L pe El în orice lucru sau faptă.
Dumnezeul cerului să vă răsplătească pentru că luptaţi pentru El.
DOMNUL să vă binecuvânteze!
Acum rugaţi-vă pentru mine, ca Dumnezeu să-mi deschidă
pecetea a şasea, pentru ca eu să o prezint aşa cum mi-o dă El.
Să cântăm pentru mărirea Celui care a murit în locul nostru şi
ne-a răscumpărat: „Eu Îl iubesc”.
„Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,
Că-ntâi EI m-a iubit
Şi pentru mine a murit
La Golgota”.
Amin.

53