Anton Pann

Anton Pann a fost cantaret de strana si profesor de muzica

psaltica, compozitor, folclorist si scriitor, tipograf si colportor al
scrierilor lui si ale altora, situandu-se intre intemeietorii culturii
noastre. De aceea, Anton Pann a ramas, prin personalitatea sa
complexa, in egala masura, atat in istoria literaturii romane, cat
si in cea a Bisericii Ortodoxe Romane.
George Calinescu afirma ca prin tatal sau, Anton Pann era roman de
origine: "Cunoasterea miraculoasa a limbii noastre e un semn ca era sau
roman (valah curat ori cutovlah), sau ca venise aici in frageda copilarie" .
Numele tatalui, Pantoleon Petrov, a devenit in romaneste Petroveanu, iar
fiul si-a pastrat numele de Antonie Pantoleon Petroveanu, cu care isi
semna manuscrisele pana prin 1826.
Tatal raposeaza inainte de vreme, lasand in urma-i o vaduva si trei orfani (o
sora care murise demica). Anul mortii tatalui, 1806, coincide cu izbucnirea
a nu se mai stie catelea razboi ruso-turc."Antonachi", cum il alinta mama, ia
drumul pribegiei, impreuna cu ceilalti doi frati, la Nord de Dunare, in
cautarea unei vieti mai bune.
De aici, insoteste trupele rusesti in miscare, trece in Basarabia si se
stabileste la Chisinau, unde intra (la varsta de 10 ani) in corul bisericii mari
din aceasta localitate, avand o voce frumos timbrata. Aici isi fixeaza vocatia
de psalt si invata limba rusa.Cei doi frati, inrolandu-se in armia ruseasca,
sfarsesc eroic in 1809 la asaltul Brailei impotriva turcilor. Orasul Chisinau il
fascineaza si il determina sa faca o insemnare pe o carte de cult:"A. Pann,
aflandu-ma intre sopranii armoniei eclesiastice, la anul 1810".
In iarna anului 1812, vaduva Tomaida ajunge, cu ultimul dintre copii, la
Bucuresti. Desi avea numai 16 ani, intelesese lectiile dureroase ale vietii si

ale razboiului. Sarac si fara cunostinte printre localnici intra datorita vocii lui
ingeresti cantaret la biserica"Cu Sfinti", sau "Cu Sibile" , dupa ce fusese
paracliser la biserica Olari.
Anton Pann cunostea destul de bine limbile: romana, greaca, bulgara, turca
si rusa. Dornic sa-si imbogateasca cunostintele, se inscrie "ca auditor" la
"scoala de muzichie" deschisa de Dionisie Fotino, "scriitor erudit si
compozitor muzical", cunoscator perfect almuzicii orientale (1769 -1821). In
1816 paraseste aceasta scoala si se inscrie la scoala deschisa de Petru
Efesiul, unul din grecii priceputi in muzica eclesiastica, care i-a transmis nu
numai cunostintele de baza ale artei muzicale, dar si dorinta de
perfectiune, scoala care functiona pe langa biserica Sf. Nicolae Selari.
Aici invata si mestesugul tiparului, in tipografia aceluiasi Petru Efesiul, iar in
1819 ajunge"director" al tipografiei si tipareste pentru intaia data un Axion
in romaneste, care, din nefericire, nu s-a pastrat in nici un exemplar.
In 1819, scaunul arhieresc din Capitala e ocupat de Dionisie Lupu, om
luminat care initiaza o adevarata campanie de"autohtonizare" a vietii
eclesiastice. La numai 23 de ani, Anton Pann este numit de mitropolitul
Dionisie Lupu in comisia pentru traducerea cantarilor bisericesti din
greceste in romaneste, folosindu-se de noua semiologie hrisantica, dovada
ca devenise un nume cunoscut in viata muzicii bisericesti a epocii.
In timpul anului 1821 Anton Pann se refugiaza la Brasov, dupa modelul
boierilor, adapostindu-se pe langa biserica Sf. Nicolae din Schei, unde
canta la strana. Aici il va cunoaste pe Ion Barac, celalalt colportor,
traducator si tipograf de carti populare din orasul de sub Tampa , cu care
va lega o stransa prietenie. Dupa inabusirea Zaverei, revine in Bucuresti in
primavara anului 1822.

Anul 1826 aduce ceva nou in viata lui, si anume legatura cu meleagurile
valcene. Documentele vremii il gasesc in acest an oranduit "dascal de
muzichie" la scoala de pe langa Episcopia Ramnicului si cantaret la
biserica"Buna Vestire".
In activitatea sa de la Episcopie, Anton Pann a avut ca scop principal
romanizarea si modernizarea muzicii bisericesti, dovada fiind manuscrisele
redactate cu scrisul fin al psaltului, constand in cantari specifice cultului
ortodox: polieleuri, axioane, doxologii. In acelasi timp, preda lectii de
muzica maicilor de la manastirile Dintr-un Lemn si Surupatele, care erau
incantate de"glasul mangaios al psaltului" .

In timpul sederii la Ramnicu-Valcea Anton Pann a locuit in imobilul din

strada Stirbei Voda (azi muzeul memorial Anton Pann), aflat pe acea vreme
la marginea orasului, pe drumul Cheii si al Olanestilor. Este cea mai veche
cladire din Ramnicu-Valcea, care mai pastreaza stilul acesta de constructie
curat romanesc, cu specificul zonei valcene.
Anton Pann a trecut la cele vesnice in ziua de 2 noiembrie 1854. Este
inmormantat la biserica Lucaci dinBucuresti, din apropierea casei sale.

In curtea bisericii Lucaci, pe o modesta lespede de piatra, sunt sapate trei

din cele cinci strofe ale epitafului pe care si l-a compus singur: "La
mormant ca sa-mi radice/Un stalp ca un monument/De marmura, sa nu-i
strice/Taria vrun element./Carele lucrat sa fie/Cvadrat si lucrat frumos,/Si
pe dansul sa se scrie/Aceste versuri din jos <<Aici s-a mutat cu jale/In cel
mai din urma an/Care in cartile sale/Se citeste Anton Pann.//Acum mana-i
inc e t eaza, /Ce la scris me reu sedea,/Nopti intregi nu mai lucreaza/La
lumina carti sa dea.//Implinindu-si datoria/Si talantul ne-ngropand,/S-a facut
calatoria,/Dand in lume altor rand>>
Din opera muzicala bisericeasca a lui Anton Pann amintim: Noul Doxastar,
Bazul teoretic si practic al muzicii bisericesti sau Gramatica melodica,
Heruvico-Chinonicar, Paresimier, Noul Anastasimatar.
Anton Pann, compozitor al muzicii imnului national al Romaniei
Anul 1848 il gaseste pe Anton Pann la Ramnicu Valcea. Parasise
Bucurestii din pricina molimei de holera. La 11 iunie izbucneste ca o uriasa
flacara Revolutia si se intinde in intreaga tara. G. Dem. Teodorescu scrie in
legatura cu acest eveniment ca "Anton Pann lucra peste Olt pentru
realizarea ideilor nationale si canta triumful revolutiunii printr-un imn, de
care s-a vorbit in organele de publicitate ale epocii". Este vorba de un
document Nr. 1184 din 30 iulie 1848 si publicat in "Monitorul Roman" Nr. 14
din 26 august 1848, inserat in colectia "Anul 1848 in Principatele Romane",
in care, la 30 iulie 1848, comisarul de propaganda al districtului Valcea,
Dumitru Zaganescu, fratele eroului din Dealul Spirii, raporta Ministrului
Treburilor din Launtrul Tarii Romanesti, cadrul in care fusese sarbatorita
revolutia in orasul Ramnicu-Valcea si care mentioneaza si participarea lui
Anton Pann: "Intr-acest pompos constitutiu, aflandu-se si d-lui Anton Pann,
profesor de muzica, impreuna cu cativa cantareti de aceeasi profesie, au
alcatuit o musica vocala cu nisce versuri prea frumoase puse pe un ton

national plin de armonie si triumfal, cu care a ajuns entusiasmul de patrie in

inimile tuturor cetatenilor".
Evenimentul se petrecea joi, 29 iulie 1848, "intr-o campie inconjurata cu
arbori, ce este la marginea cetatii", adica actualul parc Zavoi, prilej cu care
s-a depus juramantul pe Constitutie, s-au sfintit steagurile revolutiei si s-a
cantat "pentru prima data in Tara Romaneasca" , intr-un cadru oficial, dupa
afirmatia lui Vasile Roman, viitorul Imn de stat al Romaniei,"Desteapta-te,
romane!"
Anton Pann a fost cel care a pus pe muzica versurile poeziei "Un rasunet",
scrisa de brasoveanul Andrei Muresanu prin 1842. Gheorghe Ucenescu,
elev al lui Anton Pann si unul din admiratorii acestuia, ne relateaza cum in
casa poetului Andrei Muresanu din Brasov, unde se intalneau N. Balcescu,
Ion Bratianu, Gh.Magheru, Cezar Bolliac si Vasile Alecsandri, cu totii fiind in
cautarea unei melodii pentru poezia"Un rasunet", cel care a gasit
melodia"veche, taraganata", dar devenita atat de vibranta in posterioritate,
a fost Anton Pann.
Aceasta melodie nu era alta decat romanta "Din sanul maicii mele",
alcatuita in 1839 pe versurile lui Grigore Alexandrescu. Vorbind despre
poetul Andrei Muresanu si despre poezia "Un rasunet" (Desteapta-te,
romane), George Calinescu numeste aceasta poezie "Marseilleza romana",
iar pe Anton Pann il considera"acel Rouget de Lisle roman" , comparandu-l
cu Claude Joseph Rouget de Lisle (1760-1836), ofiterul francez care a
compus Marseilleza, imnul revolutiei franceze de la 1789.
Anton Pann in memoria oamenilor de cultura
Mihai Eminescu Eminescu a pus, in poezia"Epigonii", acea inscriptie
nemuritoare pe mormantul literar al lui Anton Pann:" S-a dus Pann, finul

Pepelei, cel istet ca un proverb", ca si cum acesta l-ar fi avut nas pe insusi
Pepelea, personajul snoavelor si povestirilor populare romanesti, inrudit cu
Pacala si intruchipand istetimea, umorul si perspicacitatea.
La randul sau, Nicolae Iorga, in "Istoria literaturii romanesti", il caracteriza
astfel pe Anton Pann: "Cantaretul de giumbusuri, lautarul literar al
petrecerilor, ghidusul de ietacuri, amorezatul care cauta la ferestruicele
casutelor de mahala, prinzand ceasul cand lipseste respectivul jupan,
tovarasul ceasurilor de veselie ale preotilor, dascalilor, tarcovnicilor, carora
li zice pe glas de psaltichie lucruri care fac parte din placuta slujba a
Satanei".
Alti cercetatori l-au asemanat cu Ion Creanga sau cu Ion Luca Caragiale:
"Prin clasicism, prin intelepciune si bun-simt, prin eruditie si jovialitate, prin
folclor, Anton Pann e predecesorul lui Creanga. Insa Pann e balcanic.
Paradoxal, dar nu pe humulesteanul Ion Creanga il anticipeaza "profesorul
de cantari", ci, in linie tipologica, pe levantinul Caragiale. Eroii predilecti ai
lui Pann sunt cetateni onorabili, proprietari, negustori ca jupan Dumitrache"
.
"La

mormant ca sa-mi radice/Un stalp ca un monument/De

marmura, sa nu-i strice/Taria vrun element./Carele lucrat sa

fie/Cvadrat si lucrat frumos,/Si pe dansul sa se scrie/Aceste
versuri din jos <<Aici s-a mutat cu jale/In cel mai din urma
an/Care in cartile sale/Se citeste Anton Pann.//Acum mana-i inc e t
eaza, /Ce la scris me reu sedea,/Nopti intregi nu mai lucreaza/La
lumina

carti

sa

dea.//Implinindu-si

datoria/Si

talantul

ngropand,/S-a facut calatoria,/Dand in lume altor rand>>

Clasicism i neoclasicism

ne-

Clasicismul i neoclasicismul reprezint tradiia artistico- istoric

sau atitudinile estetice bazate pe arta Greciei i a Romei antice.
Termenul de clasicism se refer la arta produs n Antichitate
sau la arta mai recent inspirat de cea a Antichitii.
Neoclasicismul se refer la arta aflat sub influena celei antice,
fiind astfel inclus n termenul mai larg de clasicism. Cl
asicismul se caracterizeaz n mod tradiional prin armonie,
claritate, sobrietate, universalitate i idealism. n artele plastice,
adepiiclasicismului au manifestat n general o preferin pentru
linie n detrimentul culorii, pentru liniile drepte n detrimental
celor curbe i pentru general n detrimentul particularului.
Renaterea italian a fost prima perioad de clasicism autentic
dup Antichitate.
Neoclasicismul a devenit micarea estetic dominant n Europa
la sfritul secolului XVIII - nceputul secolului XIX, prin lucrrile lui
Antonio Canova i J.L. David. A dat natere unei reacii n favoarea
sentimentelor subiective, a aspiraiei ctre sublim i a unui gust
pentru bizar, numite mai trziu romantism. Alternrile repetate
ntre idealurile clasice i n on-clasice au caracterizat adesea
estetica occidental.
Neoclasicismul este o micare n arta plastic, arhitectura
i artele decorative ale Europei i Americii de Nord, n secolele al
XVIII-lea i al XIX-lea
,caracterizat prin revirimentul stilului clasic grecesc i roman.
Printre reprezentanii de frunte ai micrii -au numrat arhitecii
Claude-Nicholas Ledoux
si Robert Adam,pictorii Jacques-Louis David, Jean Ingres
i Anton Mengs,sculptorii Antonio Canova, John Flaxman, Bertel
Thorvaldsen
i Johann Sergel precum i designerii Josiah Wedgwood, George
Hepplewhite
i Thomas Sheraton.
Influenat de gndirea din Secolul luminilor, neoclasicismul
impune dominaia rigorii, avnd ca modele arta greac i
cearoman. Antichitatea se impune din nou, n opoziie cu
concepiile baroce .Aceasta noua lectur este menit s duc
laredescoperirea simplitii i profunzimii naturii, spre deosebire
de tririle superficiale ale rococo-ului. Temele mitologice iantice,
sunt din nou prezente. n timpul primului Imperiu (1804-1814),
neoclasicismul devine stilul oficial.
Revoluia francez se folosete i ea de acest stil pentru a
evidenia virtuile patriotice, regndind valorile antice n termini
morali. Artistul trebuie s fie acum o persoan angajat civic, care

s-i nvee pe ceilali faptele eroilor antici, stimulnd astfel

virtutea.
Stilul neoclasic se caracterizeaz n principal printr -o ntoarcere
la formele grecoromane. Pentru artiti, nu este vorba de a recurge la imitarea
servil a Antichitii sau la experiena Renaterii italiene, ci de a
dezvolta noi principii, destul de repede transformate n reguli
rigide: claritate a expunerii, simplitate a structurii prin intermediul
ordinii, al simetriei, al proporiilor.
Opera
n opera sa a ncercat s renasc trecutul glorios al poporului
romn pentru "luminarea neamului su". A fost un autor iluminist,
care a rmas n literatura romn prin creaiile sale Suceava i
Alexandru cel Bun n sec. XV , Marele tefan i bravul su hatman
Arbore, Neneaca, cuconaul ei i dasclul ,Geniul vechi al
romanilor si romnii de astzi, Despre Basarabia i cetile ei
vechi .a.
Autor de compuneri originale i de imitaii din autori europeni, a
evocat n Musa romneasc(1868) mitologia i istorianaional,
dovedind o imaginaie fabuloas i predilecie pentru viziunea
macabr
i
umorul
grotesc.
A
scris
Povestea
povestelor(1843),basm
n versuri albe, sintez a spiritului
folcloric cu fantasticul oriental. A mai scris fabule i comedia
defactur clasic Cum era educaia nobililor romni n secolul
trecut, cnd domneau fanarioii n ar, precum i
dialogul satiric Holteiul i boiernaul