RELIEFUL PETROGRAFIC

Totalitatea formelor de relief a căror geneză și fizionomie sunt impuse prin proprietățile rocilor
în raport cu agenții externi- RELIEF PETROGRAFIC
Partea geomorfologiei sculpturală care studiază relieful petrografic -morfolitologie.
În funcție de natura rocilor (metamorfice, magmatice și sedimentare):
 Relief dezvoltat pe calcare- carstic
 Relief pe sare și gips- pseudocarstic
 Relief dezvoltat pe argile și marne
 Relief dezvoltat pe gresii și conglomerate
 Relief dezvoltat pe nisip
 Relief dezvoltat pe loess și depozite loessoide
 Relief dezvoltat pe roci metamorfice - șisturi cristaline
 Relief dezvoltat pe roci eruptive – granite

Dintre proprietățile fizice și chimice importante sunt:

 Duritatea
 Plasticitatea
 Porozitatea
 Permeabilitatea
 Omogenitatea
 Solubilitatea

Relieful Carstic
 Calcarul este o rocă sedimentară carbonatică biogenă alcătuită în cea mai mare parte din
CaCO3.

 denumirea de carst derivă de la Podişul Karst (NV Sloveniei)

  RELIEFUL CARSTIC reprezintă totalitatea formelor de relief dezvoltate în roci
solubile predominant prin procese fizico – chimice respectiv dizolvare.
Realizarea formelor de relief este condiționată de:
- prezența unor mase de calcar
- existența unor fisuri/ diaclaze în masa de calcar
- declivitatea reliefului cât mai mică
- precipitații bogate
-Circulaţia apei în masa de calcar este dependentă de fisuri, diaclaze, goluri etc.
- Se deosebesc două orizonturi:
• superior (aerat, epicarst) - apa este prezentă doar la precipitaţii şi un interval relativ scurt
după; există o tubulatură complexă ce ajunge în masa de calcar la sistemul galeriilor şi
sălilor din peşteri;
• inferior de la nivelul activ al apei din peşteri spre adânc până la stratul impermeabil din
bază. Fisurile din calcar sunt umplute cu apă sub presiune.

La partea superioară apa circulă la nivelul cel mai coborât din peşteri ieşind în versanţii
văilor sub formă de izvoare = IZBUCURI.
Izvoarele carstice alimentează cursurile râurilor, iar o parte din apa acestora se pierde în
unele locuri prin SORBURI(PONOARE) în circuitul subteran.
Relieful carstic este alcătuit din:

- Exocarstul/Carstul de suprafață – forme de relief carstice aflate la suprafața masivului calcaros

- Endocarstul/Carstul de adâncime – forme de relief carstice aflate în intriorul masivului calcaros

Exocarstul frecvent este reprezentat de lapiezuri şi doline, dar în regiunile cu

evoluţie de durată şi de uvale, polje (polii).
Lapiezurile - şenţuleţe cu dimensiuni variabile (de la câţiva cm lungime şi câţiva
mm adâncime la mai mulţi dm lungime, 5-10 cm adâncime), au formă lineară,
tubulară, ramificată. Sunt separate de microcreste ascuţite.
Dolinele - depresiuni carstice cu dimensiuni mici. Sunt rezultatul dizolvării,
spălării în suprafaţă şi şiroirii. Din doline prin fisuri, apele din precipitaţii pătrund
în interiorul masivului calcaros.
Văi dolinare - văi rezultate prin unirea dolinelor pe diferite aliniamente de curgere
subterană.
Uvalele- depresiuni carstice mari rezultate prin unirea dolinelor. Apar frecvent pe
platourile carstice prin evoluţia laterală a dolinelor; au lungimi de mai multe sute
de m, chiar peste un km şi adâncimi de mai mulţi zeci de m.
Poliile (polje) sunt cele mai mari depresiuni carstice, atingând lungimi şi lăţimi de
mai mulţi km;
Avenele - puţuri dezvoltate de la suprafaţa masivului calcaros spre diferitele nivele
de carstificare, atingând adâncimi de sute de m, la partea superioară se află o
dolină. În lungul puţului există trepte, iar la bază materialul prăbuşit. Uneori
capătul inferior se termină în galerii de peşteră, iar alteori în versanţii cheilor.
 Poduri naturale şi arcade - mărturii ale prăbuşirii unor sectoare din peşteri (Podul
de la Ponoare, arcadele din cheile Runcului, Piatra Craiului)
Cheile - sectoare înguste de vale în calcare. Rezultă prin adâncirea cursurilor de
apă în masivul calcaros (dizolvarea se îmbină cu eroziunea) sau prin prăbuşirea
tavanului sălilor şi galeriilor prin care există un curs de apă activ, acesta apărând la
exterior.
Treptele antitetice - porţiuni de albii vechi ale râurilor ce străbat un masiv
calcaros. Au rămas suspendate deasupra albiei actuale adâncită în amonte de un
sorb însemnat.

Endocarstul este rezultatul dizolvării la care se asociază precipitarea chimică,

prăbuşirea blocurilor şi eroziunea mecanică a cursurilor subterane.
• Peşterile (Grotele) - cele mai reprezentative forme dezvoltate în interiorul
unui masiv calcaros. Au dimensiuni variabile (lungimi de la câţiva m la zeci
de km, diferenţe de nivel în funcţie de numărul de etaje) care au rezultat în
urma evoluţiei.
• Totalitatea formelor de precipitare chimică din peșteri - SPELEOTEME.

Forme de relief endocarstic:

- sălile - spaţii largi cu înălţime mare în care se întâlnesc numeroase blocuri
prăbuşite dar şi o mulţime de forme de precipitare.
- galeriile - coridoare înguste săpate de cursurile de apă active aflate sub presiune, în
lungul unor linii de crăpături slab înclinate; se disting marmite de eroziune săpate
în pereţi, acumulări de pietriş, nisip cărate de cursul de apă.
-Formațiuni carstice de tavan
- stalactite - sub forma unor conuri cu vârful în jos (se desprind din
tavanul peșterii); au pe centru un canal de scurgere a soluţiei;
- draperii - concreţiuni ondulate dezvoltate din tavan la contactul cu
pereţii sălilor
- stilolite
- Formațiuni endocarstice de podea
- stalagmite - concreţiuni sub formă de con cu vârful în sus ( din podeaua
peșterii);
- coloane rezultate din unirea stalactitelor cu podeaua sau cu stalagmitele
- domuri - stalagmite mult amplificate ca volum;
- gururi - bazinete pe podea delimitate de ziduri mici de precipitare în care
există apă şi bucăţi de calcar rotunjite - perle de peşteră;
- cruste de calcit acumulate pe pietre și nisip.
- perle grăunțoase

Relieful dezvoltat pe sare şi gips – pseudocarstic

-Sarea şi gipsul sunt roci sedimentare omogene chimic şi fizic, cu plasticitate
ridicată şi uşor solubile.
- Procese: dizolvarea, spălarea în suprafaţă, şiroirea, excavaţiile antropice.
-Rezultă forme de relief asemănătoare celor de pe calcare, apariţia şi evoluţia lor
este mai rapidă, iar fizionomia şi dimensiunile destul de variate.
-Lapiezurile apar sub două forme - şenţuleţe scurte şi adânci sau excavaţii
tubulare. Frecvent cele două forme se combină, spaţiul dintre ele îngustându-se, se
transformă în creste ascuţite cu configuraţie ondulată.
-Dolinele -depresiuni circulare cu diametre ce pot ajunge la peste 20 m. La cele
mari, dizolvarea se îmbină cu tasarea; pereţii de sare sunt tapetaţi cu lapiezuri.
-Avenele - puţuri cu diametre de la 0,5 la 2 m, lungimi variabile.
-Uvalele dolinare şi sufozionale - rezultă prin îmbucarea dolinelor desfăşurate în
lungul unui aliniament de drenaj subteran. Prin prăbuşirea fundului dolinelor,
tunelul subteran este scos la zi rezultând o vale sufozională în lungul căreia pot fi
sesizate resturi din doline, poduri, praguri.
-Peşterile - au dimensiuni mici, sunt formate în lungul contactelor dintre sare, gips
şi rocile limitrofe. Au galerii lungi și săli largi dar cu diametre mici. Prezintă o
evoluţie rapidă în urma căreia tavanul se prăbuşeşte.
-Formele de precipitare - rezultă acumulări sub forma unor mici buchete de sare
sau pojghiţe subţiri. În unele săli pe tavan se dezvoltă stalactite, coloane cu
lungimi de 1-2 m, iar în condiţiile unui mediu omogen în bazinetele cu saramură
supraconcentrată se pot forma cristale de sare.
Relieful dezvoltat pe argile
-Argila este o rocă sedimentară slab consolidată, care în condiţii de umectare
devine plastică favorizând deplasarea stratelor de roci de deasupra.
-alunecările de teren – cu dimensiuni, configuraţie şi evoluţie diferită; sunt
superficiale, de mică adâncime şi profunde; formate din râpa de desprindere
(lineară, semicirculară), corpul alunecării (valuri şi trepte separate de
microdepresiuni), patul de alunecare (la partea superioară a stratului de argilă);
-curgerile noroioase - mase de argilă care au fost îmbibate cu apă încât s-au
deplasat sub forma unor limbi de noroi pe traectul unor ravene, ogaşe, torenţi.
-pământurile rele (badlandsuri) – ansamblul de forme de şiroire, cu densitate
mare; spaţiile dintre şenţuleţe sunt reduse la creste cu pante mari.
-văile dezvoltate în regiunile cu strate argiloase sunt largi şi umplute de deluvii
rezultate din alunecări sau curgeri de noroi;
-interfluviile sunt rotunjie, încadrate de versanţi cu alunecări de teren

Relieful dezvoltat pe gresii

-Gresiile sunt roci sedimentare rezultate prin cimentarea nisipului. Sunt
omogene fizic (dimensiunea granulelor apropiată) și relativ omogene chimic
(cimentul care leagă particulele de nisip poate fi silicios, carbonatic sau argilos).
- Alternanţa de strate de gresii la care rezistenţa este diferită favorizează
eroziunea diferenţiată.
-vârfuri şi creste ascuţite - individualizate în lungul unor strate groase de gresii cu
poziţie aproape verticală, încadrate de strate de roci cu rezistenţă mai redusă.
-pereţi şi jgheaburi- dezvoltate pe versanţi cu alternanţe de strate verticale de
gresii şi argile; pereţii apar pe gresii, iar jgheaburile pe argile.
-martori de eroziune de tipul coloanelor, sfinxilor - apar la partea superioară a
interfluviilor şi pe versanţi pe capetele stratelor dure dar nu prea groase.
-versanţi abrupţi - individualizaţi pe gresii bine cimentate cu poziţie verticală/
puternic înclinate; eroziunea de versant a îndepărtat stratele cu rezistenţă mai mică
care le acoperă.
-văile - pe gresiile silicioase, calcaroase - văile înguste, în albie există praguri, pe
versanţi trepte structurale; pe strate subţiri și gresii slab cimentate - văile largi.
-interfluviile - au înfăţişare diferită în funcţie de grosime, grad de cimentare,
modul de alternanţă cu stratele cu rezistenţă redusă. Pe gresii compacte -
interfluviile se impun prin masivitate şi versanţi cu pantă mare. Când cele două
tipuri de strate au dezvoltare egală apare o succesiune de vârfuri pe gresii şi de şei
pe stratele marno-argiloase. Când predomină stratele marno-argiloase interfluviile
sunt rotunjite dominate de vârfuri tocite.

Relieful dezvoltat pe conglomerate

-Conglomeratele sunt roci sedimentare rezultate prin cimentarea pietrişurilor
şi bolovănişurilor. Diferenţele care apar sunt determinate de natura elementelor
care intră în alcătuirea lor (cristalină, magmatică, sedimentară), de tipul de
ciment care le leagă (silicios, calcaros, argilos).
- Neomogenitatea rocii se resfrânge în rezistenţa diferenţiată la atacul agenţilor
externi. Unele elemente vor fi mai repede îndepărtate, iar altele se vor menţine.
-Turnurile, babele şi sfinxii - au înfăţişare aparte cu multe proeminenţe (la nivelul
stratelor din roci dure) şi excavaţii (fie pe contactele dintre strate cu rezistenţă
diferită, fie prin dislocarea unor bolovani). Agenţii - spălarea şi şiroire, vântul,
îngheţ-dezgheţul şi unele specii de plante sau animale.
-Interfluviile - pe conglomerate bine cimentate cu elemente - altitudini mari şi
masivitate; unde există variaţie ca alcătuire - vârfuri şi coloane separate de şei
adânci, linia de creastă căpătând configuraţie de ''lamă de fierăstrău''.
-Văile - sunt înguste, au caracter de cheie, au versanţi abrupţi şi albii înguste.
-Versanţii - au pantă ridicată, caracteristicile lor fiind influenţate de structură; pot
apare alveole cu dimensiuni variabile rezultate prin eliminarea blocurilor din rocă.
Relieful dezvoltat pe nisip

-Nisipul este o rocă sedimentară necoezivă alcătuită din cuarţ și un procent

variabil de particule argiloase. Când este uscat – este mobil.

-Formele de relief dezvoltate pe nisip sunt legate de acţiunea vântului. Acesta

dislocă particulele, le transportă pe distanţe variabile în funcţie de viteza şi durată
lui şi le depune dezvoltând diferite forme de acumulare.
- erguri, kumuri - câmpuri de nisip cu dimensiuni foarte mari (Sahara, Arabia,
Asia Centrală) pe care se află numeroase forme mici.
- dune de nisip cu dimensiuni şi evoluţie variabile. După formă sunt: longitudinale,
parabolice, barcane; între dune sunt depresiuni alungite.
- văile - largi, puţin adâncite şi fără apă.
- versanţii – teşiţi, modelați de vânt, pluviodenudare și şiroire.

Relieful dezvoltat pe loess şi depozite loessoide

-Loessul este o rocă sedimentară slab coezivă, în alcătuirea sa intră în proporţii
aproape egale: praf, argilă şi carbonaţi. Depozitul loessoid are aceeaşi alcătuire, dar
cu predominarea unuia din componenţi.
-Loessul ocupă circa 10% din suprafaţa uscatului având o desfăşurare largă pe
continentele din emisfera nordică la latitudini de 40-600. Aici atinge grosimi foarte
mari (20-40 m în Europa şi America de Nord, maximum în China – peste 100 m).
- Originea sa este complexă: eoliană, glaciară, fluvială sau transformări ale
depozitelor deluviale.
-Proprietăţile rocii sunt: porozitatea mare, permeabilitatea accentuată, coeziunea
redusă a particulelor ce-l alcătuiesc, circulaţia verticală a apei.
-Tasarea creează depresiuni cu dimensiuni variabile: crovurile (cele mai mici,
izolate); găvanele şi padinele (rezultate din unirea şi adâncirea crovurilor); văile de
tasare (tip furcitură) - pe aliniamente influenţate de drenajul pânzei freatice
-Sufoziunea - la suprafaţă pâlnii de sufoziune, iar în interiorul masei de loess hrube,
hornuri, tunele sufozionale. Când tunelele devin mari iar loessul de deasupra se
prăbuşeşte rezultă văi sufozionale în trepte.
-Văile râurilor au albia largă încadrată de versanţi abrupţi pe care se produc şiroiri,
desprinderea/prăbuşirea pachetelor de loess, hrube de sufoziune, izvoare
sufozionale.
-Interfluviile - plate, presărate cu forme de relief create prin tasare

Relieful dezvoltat pe roci metamorfice

-Rocile metamorfice sunt diferite ca alcătuire şi grad de metamorfozare de unde
rezistenţa variată la atacul agenţilor externi.
-Şistuozitatea permite pătrunderea apei și producerea alterării rapide a mineralelor
(climate calde şi temperate)- scoarţă de alterare şi dezagregarea prin îngheţ-dezgheţ
(regiunile subpolare şi alpine)- mase de grohotiş.
-Văile - înguste, iar versanţii au pantă mare (climatul rece şi umed) sau sunt mai
lini (climatele calde şi umede).
-Interfluviile – masive, culmi înalte, creste ascuţite
-Alterarea diferenţiată favorizează dezvoltarea de nişe (dimensiuni şi configuraţii
diferite) separate de creste.

Relieful dezvoltat pe roci eruptive

-Rocile eruptive diferă în funcţie de conţinutul chimic, mineralogic şi de
condiţiile în care s-a realizat consolidarea.
- Forme de relief primare rezultate în urma solidificării topiturii: conurile
vulcanice, platourile rezultate din revărsările de lave bazaltice, craterele, conurile
secundare şi întreaga suită de văi (barancosuri) şi interfluvii (planeze), neckurile,
sillurile, dykurile puse în relief de eroziune.
-Forme secundare rezultă pe corpurile magmatice consolidate în adânc (batoliţii şi
lacoliţii):
- arene granitice - depozite grăunţoase, silicioase (angulare) rezultate prin
dezagregarea şi alterarea granitului.
- blocurile sferice - grupate sau izolate; blocurile se desprind, cad la baza pantei,
se alterează şi se atenuează muchiile şi colţurile;
- crestele granitice îmbrăcate în poale de grohotiş se dezvoltă în climatul rece
subpolar sau alpin.
- - taffoni - alveole, cu diametre de ordinul dm şi adâncime de până la un m, cu
poziţie verticală/orizontală, apar pe granitele cu frecvenţă mare a fisurilor.
Rezultă prin alterare, materialele fine sunt îndepărtate prin spălare sau vânt
- căpăţâniile de zahăr - culmi şi vârfuri de granite rotunjite. Procesul presupune ca
lacoliţii/batoliţii să fie supuşi unei intense alterări în climat cald şi umed; alterarea
este rapidă în lungul fisurilor unde apa circulă (hidroliza); ploile frecvente
îndepărtează materialele alterate lărgind fisurile. Procesul de alterare continuă,
golurile cresc între aceştia rămân coloane şi blocuri rotunjite (forma pe care o au
căpăţânile de zahăr). Sunt specifice în Brazilia, India, Madagascar, Guyana