Sunteți pe pagina 1din 20

I

Visarion Ieromonahul

STIHIRARUL
Tomul al II-lea
(ianuarie - august)
Tomul al doilea al

STIHIRARULUI
IANUARIE - AUGUST

care cuprinde stihiri, slave, sedelne, m[rimuri,


lumin\nde, tropare ;i condace
la praznicele ]mp[r[te;ti ;i la s[rb[torile sfinƒilor,
o parte traduse din grece;te ]n rom\ne;te, iar alt[ parte
potrivite pe rom\ne;te de

VISARION IEROMONAHUL
(1794 - 1844)
din Sf\nta M[n[stire Neamƒ

tip[rit acum pentru ]nt\ia oar[ dup[ manuscrise aflate ]n


biblioteca Sfintei M[n[stiri Agapia
cu binecuv\ntarea

}PS TEOFAN

Arhiepiscopul Ia;ilor ;i Mitropolitul Moldovei ;i Bucovinei

]n aceast[ ediƒie diortosit[ ;i ]ngrijit[ de

Gabriel Duca

la anul 2013 de la Na;terea Domnului


I

Prefață

Cu ajutorul lui Dumnezeu vede lumina tiparului o nouă carte


de psaltichie izvodită în Mănăstirea Neamț în prima jumătate a seco-
lului al XIX-lea, în obștea care se conducea după rânduielile lăsate de
Sfântul Paisie Velicicovschi. Această carte conține cântări din două
manuscrise alcătuite de Visarion Ieromonahul în cel de-al doilea sfert
al veacului al XIX-lea, manuscrise aflate în biblioteca Mănăstirii Agapia.
Visarion Ieromonahul a fost cel mai important reprezentant al
școlii de psaltichie din Mănăstirea Neamț și unul din cei mai mari
alcătuitori sau traducători de psaltichie din Țările Române în prima
jumătate a veacului al XIX-lea. Un mare număr de manuscrise aflate
în biblioteca Mănăstirii Neamț sau în alte biblioteci din felurite părți
ale țării și din Sfântul Munte Athos cuprind cântări alcătuite sau
traduse de acest mare protopsalt nemțean pentru aproape toate
slujbele și perioadele anului bisericesc. Pentru că era priceput nu doar
la facerea cântărilor, ci și la meșteșugul scrisului, Visarion Ieromonahul
a alcătuit mai multe manuscrise psaltice, precum şi alte manuscrise
necesare obştii din care a făcut parte.

„Nu mai puțin au fost întru învățătură și Părintele Visarion


Ieromonah din aceastași Monastire, carele iarăși foarte bine
știind meșteșugul sistimii vechi, au prefăcut multe cântări pe
sistima noauă. Ba încă din înțelepciunea cea dată lui de la
Dumnezeu, au și alcătuit foarte multe cântări bisericești, pre
cum Stihirariul preste tot anul a Mineaelor, a Penticostarului,
a Triodului, și Irmoase cu pripeale pe la Praznice, Polieleae,
II

Heruvice, Axione, Chinonice, și altele: pe care le-au și scris


însuși foarte frumos, căci că și întru aceste meșteșugu al
scrierii cărților, nu era prost [simplu – n. n.]”1.
Dintre manuscrisele caligrafiate chiar de mâna lui Visarion,
menționăm pe cele mai importante: Doxastica, adică slavele de la praz-
nicele împărătești ale Maicii Domnului (nedatat), Prohodul Domnului (ne-
datat), Cântările Penticostarului (nedatat), Heretismosurile și Polihronis-
mosurile (1837), Cântările Sfintei Liturghii (1837), Heruvice (1839), Cân-
tările Penticostarului (1839), Irmologhionul (1839), Cântările Postului
Mare (1843), Cântările Învierii (1843), Cântările privegherii (1843) – toate
aflate în biblioteca Mănăstirii Neamț, Stihirarul Triodului (nedatat) – în
biblioteca Mănăstirii Ciolanu, Stihirarul (Mineielor) (1844) – aflat în
biblioteca Mănăstirii Agapia.
O biografie amănunţită despre Visarion Ieromonahul nu se cu-
noaşte deocamdată2. Nu ştim unde s-a născut, nici statutul familiei sale,
nici care sunt numele părinţilor săi; puţinele date pe care le avem despre
el provin din câteva însemnări pe marginea unor cărţi sau manuscrise.

1
Ms. nr. 154 din biblioteca Mănăstirii Neamț, Istoria Mănăstirii Neamţului
şi Secului şi viaţa Cuviosului Paisie, ff. 173v-174.
2
Mai multe amănunte despre Visarion Ieromonahul și activitatea sa în
școala de psaltichie din Mănăstirea Neamț la Gheorghe C. Ionescu, Lexicon al
celor care, de-a lungul veacurilor, s-au ocupat cu muzica de tradiție bizantină în
România, Ed. Diogene, București, 1994, pp. 365-367; Diac. Ioan Ivan, „Manu-
scrisele de muzică psaltică de la Mănăstirea Neamț”, în Mitropolia Moldovei și
Sucevei, nr. 9-12/1960, pp. 602-614; Vasile Vasile, „Iosif Protopsaltul”, în
Muzica, anul XII, nr. 3 (47)/iul.-sept. 2001, pp. 100-134; Idem, „Visarion Pro-
topsaltul – reprezentant de seamă al Şcolii muzicale de la Neamț”, în Studii și
cercetări de istoria artei. Seria teatru, muzică, cinematografie, tomul 39 (1992), pp.
93-98; Idem, „Şcoala paisiană de muzică bizantină – Ieromonahul Visarion
Protopsaltul”, în Antologhion paisian. Tomul 1 – Perioada Triodului (editor mo-
nah Filotheu Bălan), Ed. Sofia, Bucureşti, 2005, pp. V-XXIX.
III

În pomelnicul cu ctitori ai Mănăstirii Neamţ, scris chiar de Visarion


„cu însăși a sa mână”, în dreptul său apar următoarele nume: „Shi-
monahia Migdonia. Shimonah Dorothei. Shimonah Irinarh. Shimo-
nahia Evpraxia. Shimonah Irinarh. Vasilie. Ecaterina. Safta. Constantin.
Lupul. Nicolae. Maria. Sandul. Elena”. Ținând seama de faptul că mo-
nahii își treceau în acest pomelnic doar rudele apropiate, înseamnă că
mai mulți membri ai familiei lui Visarion, printre care poate chiar
părinții săi, au îmbrățișat viața monahală, primind în cele din urmă și
schima cea mare.
Până de curând nu era cunoscută perioada exactă în care a trăit
protopsaltul nemțean. O însemnare găsită de profesorul Pavel Lungu
la sfârșitul unei cărţi care a aparținut chiar lui Visarion Ieromonahul,
aflată acum în biblioteca Mănăstirii Neamţ3, arată că acesta a trăit între
anii 1794 și 1844. Semnătura sa apare deasupra următoarei cronologii:
„La anul: 1794. maiu, 7: zile, mam născut.
la: 1806: Noemvr: 15: am venit la călugărie.
la: 1809: avgust: 15: mau făcut anagnost păr: Veniamin
mitropolit
la: 1812: octombr: 11: mau făcut calogher: păr: Ven: mitr:
la: 1815: februar: 9: mau făcut diacon: păr: Ven: mitr:
la: 1824: avgust 24: mau făcut preot păr: Ven: mitr.”
Apoi alt scris:
„la: 1844: Dechemvrie: 16: sau dus din viaţă păr:
Vissarion Ieromonahul şi D(u)hovnicul”.

Mai ştim despre Visarion că a deprins meşteşugul cântării în


sistima cea veche de la Iosif Schimonahul, întâiul psalt al Mănăstirii

3 Adunare a cuvintelor celor pentru ascultare dela mulți sfinți și dumnezeești


părinți, […] și viața cuviosului părintelui nostru Starețului Paisie […], Mănăstirea
Neamț, 1817. Cota cărții este 1229/3. Mulţumesc pe această cale domnului Pavel
Lungu, care mi-a furnizat această informație importantă.
IV

Neamţ4, şi că a asistat la Iași la lecțiile de cântare pe care arhidiaconul


Nichifor Kantuniari5 le preda ucenicilor lui. Pe cei doi dascăli îi po-
menește în prefaţa ms. nr. 7 din biblioteca Mănăstirii Neamţ, spunând:

„Heretismosurile şi Polihronismosurile [..] şi vre o cîteva


irmoase ceale mai alease din Kalofonikon, încă şi Axionul
Prea sfintei Născătoarei de Dumnezeu, în deosebite glasuri;
apoi şi Axioanele Prazdnicilor celor Împărăteşti am scris-o,
scoţîndule atât ceale greceşti, cît şi ceale moldoveneşti, din
Sistima musichiei ceii vechi, în Sistima musichiei ceii noao,
dupre paradosirea ce am luat de la sfinţie sa părintele Iosif
Schimonahul dascălul mieu, carele sfinţie sa au fost întîiu
Psalt a musichiei ceii vechi, în sfînta Monastirea Neamţului.
Amestecînd puţin ceva şi din proforaoa Prea cinstitului şi
prea alesului între Dascălii musichiei ceii vechi, Chir Nichifor

4
Iosif Schimonahul „a adus în Monastirea Neamț știința și învățătura
musichiei vechi, a cântărilor bisericești, pe care le-a paradosit la mulți pă-
rinți” (Pomelnicul ctitoricesc al Sfintei Monastiri Neamț, în ms. nr. 190 din bi-
blioteca Mănăstirii Neamț, apud Vasile Vasile, „Iosif Protopsaltul”, op. cit.,
p. 105). O frumoasă relatare despre Iosif se găseşte și în ms. nr. 154 atunci
când se vorbeşte despre Mănăstirea Neamţ în vremea stareţului Dometian
(1823-1834): „În vremea stăreţiei sale, foarte mult era împodobită această
Monastire, cu Părintele Dascalul Iosif Ieromonah […] şi cu Părintele Iosif Schi-
monahul Protopsalt din aceastaşi sfîntă Monastire, carele au alcătuit anixan-
darele ceale mari, vre o cîteva heruvice, axione, şi alte cântări” (f. 173). Vezi şi
Diac. Ioan Ivan, op. cit., p. 609; Gheorghe C. Ionescu, op. cit., pp. 193-194.
5
Arhidiacon al Patriarhiei Antiohiei, Nichifor Kantuniari (c. 1770 – c. 1830)
era originar din insula Hios; a fost ucenic al lui Iacov Protopsaltul († 1800).
După ce a slujit ca diacon la Damasc și Constantinopol, pe la începutul vea-
cului al XIX-lea a venit la Iaşi, unde a deschis o şcoală de psaltichie. Pe lângă
psaltichie, Nichifor Kantuniari a acordat o atenţie deosebită şi cântecelor lu-
meşti, notând în semiografia muzicală bizantină cântece în turcă, arabă, franceză,
greacă și italiană (Nicolae Gheorghiță, Byzantine Chant between Constantinople
and the Danubian Principalities, Ed. Sophia, București, 2010, pp. 87-88; Gheorghe
C. Ionescu, op. cit., pp. 66-67).
V

Kantuniari Arhidiaconul Patriarhiei Antiohiei, Carele au pa-


radosit cîntările şi alcătuirile sale în oraşul Iaşi în sfînta
Mitropolie, în zilele Prea înălţatului Domnului Scarlat Kallimah
voevod, pe la anul 1814, unde ducîndu-mă şi eu acolo, am
ascultat cînd cînta Dascălul ucenicilor săi Mathimile”.
Dragostea și recunoștința pentru dascălul său, Schimonahul
Iosif, i-au rămas întipărite lui Visarion și după moartea acestuia.
Legătura strânsă dintre dascăl și ucenic este păstrată după moartea
dascălului prin păstrarea vie a predaniilor sale. Despre cântările din
manuscrisul de mai sus spune că felul mai complicat (analitic) în care
le-a exighisit nu este nicidecum pentru a îngreuia pe cântăreți, ci
pentru a rămâne scrise în felul în care le cânta Iosif Schimonahul; prin
aceste cântări, amintirea dascălului nemțean rămânea vie în amintirea
ucenicilor săi:

„Deci dacă să va întîmpla ca vre un oarecarele din dascălii


musichiei a vedea această cărticică și voind a cînta ceale ce să
află întrînsa, i să va părea cu îngreuiare ori pentru ce chip,
pre unul ca acela cu smerenie și cu dragoste îl rog să nu să
supere nimic, că eu de și întradins întracest feliu leam scos,
dar nu pentru aceaea, ca numai decît să le cânte și alții, ci mai
mult pentru aceasta adecă, ca sămi fie spre mîngîierea mea în
chilie, iar alta, ca să nu dau uitării pre Dascălul făcătorul
mieu de bine, Părintele Iosif, ci oricînd voiu căuta în cărticica
aceasta, și voiu cînta, ori întrauz, ori întru sinemi, să poci ami
aduce aminte de Dascălul mieu, carele sau ostenit pentru
mine și mau învățat; căruia săi facă milostivul Dumnezeu
odihnă în veacul viitoriu, întru împărăția ceriului, cu toți
drepții, și Cuvioșii Părinții noștri”.

Tipărirea cântărilor lui Visarion Ieromonahul reprezintă, pe


lângă folosul lor pentru înfrumuseţarea slujbelor Bisericii, şi un prinos
de cinstire adus marelui protopsalt şi obştii nemţene, vieţuitoare după
VI

aşezămintele Sfântului Paisie Velicicovschi. Aceste cântări sunt aspecte


ale vieții duhovnicești, ale osârdiei pentru păstrarea tradiției și ale bunei
rânduieli instituite în Mănăstirea Neamț de Starețul Paisie și păstrate
după moartea sa, pentru câteva decenii, de către ucenicii săi. Pe lângă
iscusința cu care au fost alcătuite sau potrivite pe limba română,
cântările din această carte ne arată și atenția acordată în acele vremuri
bunei rânduieli a slujbelor din Mănăstirea Neamț.
Dacă până acum douăzeci de ani Visarion Ieromonahul era
cunoscut mai mult de muzicologii care i-au cercetat manuscrisele şi
prea puţin de către cântăreţii de strană, întrucât din creaţia sa nu
fusese tipărit decât Polieleul bulgăresc6, în urmă cu câţiva ani, cântările
sale au început să fie date la lumină pentru toţi iubitorii de psaltichie.
În anul 2005 a apărut tomul I al Antologhionului paisian – Perioada
Triodului, în care sunt publicate integral manuscrisele Stihirarului Trio-
dului şi cel al Prohodului Domnului, precum şi alte cântări adunate din
diferite manuscrise alcătuite de Visarion pentru această perioadă. În
anul 2007 Asociaţia Nectarie Protopsaltul a publicat, cu sprijinul Mă-
năstirii Vatoped, tomurile 1 şi 2 ale Antologiei de cântări psaltice. În
capitolele cu cântări calofonice de la sfârşitul fiecărui volum sunt pu-
blicate mai multe cântări ale protopsaltului nemţean din manuscrise
aflate în bibliotecile mănăstirilor Agapia şi Neamţ. Acum, şirul publi-
cării cântărilor lui Visarion continuă cu cele din manuscrisele nr. 505
și 575 din biblioteca Mănăstirii Agapia.

Manuscrisul nr. 505 din Biblioteca Mănăstirii Agapia – Stihirarul


(Mineielor) alcătuit de Visarion Ieromonahul din Mănăstirea Neamț este,

6
În Antologie care cuprinde cântări pentru Vecernie, Utrenie, Liturghie, Postul
Mare, etc. […] date la lumină prin sârguinţa Părintelui Ieromonah Dometie Ionescu
dela Schitul Icoana din Bucureşti, Tipo-Litografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti,
1898, pp. 235-241.
VII

fără îndoială, unul dintre cele mai valoroase manuscrise psaltice ale
școlii româneşti. Scris foarte îngrijit, cu cerneală de două culori, neagră
și roșie, asemenea celorlalte manuscrise ale lui Visarion, Stihirarul
arată atenția deosebită care se acorda alegerii și pregătirii cântărilor în
obștea Mănăstirii Neamț. Manuscrisul conţine 343 de file cu câte 15
rânduri pe fiecare pagină. Paginile sunt numerotate cu cerneală roșie,
în dreapta, în colțul de sus, respectiv în stânga, în colțul de sus, pentru
pagina de verso.
Manuscrisul este unul de tip coligat; înainte de începutul
Stihirarului sunt legate câteva file care fac parte din manuscrisul Sti-
hirarului Triodului, identice prin conținut și grafie cu cele din manu-
scrisul complet, aflat în mănăstirea Ciolanu (jud. Buzău). Manuscrisul
nu a fost legat în timpul vieții lui Visarion. Cineva a găsit aceste file
din Triod și le-a legat fără să țină prea mult seama de ordinea lor,
împreună cu Stihirarul Octoihului. Printre aceste file din Triod se gă-
sesc și câteva pagini dintr-un alt manuscris redactat tot de Visarion,
cu cântări alcătuite pentru ziua de 15 septembrie, când se face po-
menirea Sfântului Visarion al Larisei, al cărui nume îl purta proto-
psaltul nemțean. Filele de dinaintea Stihirarului nostru conțin stihiri
din următoarele zile:
- f. 4: Vineri a șasea săptămână a Sfîntului și Marelui Post
- f. 5: Sîmbăta Sfîntului și Dreptului Lazăr
- ff. 5v-7: Sîmbăta Stîlpărilor
- f. 8: Sîmbăta Lăsatului de brînză
- f. 8v: Dumineca Lăsatului de brînză
- În 15 zile ale lui Septembrie. Sfîntul Marele Mucenic Nichita (f.
10), apoi de la
- f. 12: Întru aceastași zi. Cel dintru sfinți părintele nostru Vissarion
Arhiepiscopul Larisii. După Slava de la Vecernie (completă), pe verso-ul
filei a 13-a începe Slava Litiei.
XIV

faptul că un lucru dăruit bisericii nu trebuie strămutat de la locul său,


ci păstrat acolo unde se cuvine13.

Manuscrisul Stihirarului a ajuns în Mănăstirea Agapia Veche


fiind cumpărat de marele iubitor de psaltichie și de artă bizantină,
Ieroschimonahul Ghervasie Hulubaru14, împreună cu alte manuscrise
muzicale, de la Teofan Anghelea, ieromonah slujitor în Mănăstirea
Neamț până în 1930, apoi în anii 1930-1944 în Schitul Sihăstria-Secu15,
cântăreț și copist de manuscrise psaltice16. Că manuscrisul a aparținut
la un moment dat lui Teofan Anghelea este dovedit de faptul că

13
Astfel, în ms. nr. 87 din biblioteca Mănăstirii Neamţ, pe fețele filelor 3-47
este scris chiar de mâna lui Visarion următorul text: „Această cărticică cu
psaltichie, întru carea să cuprinde Slujba Învierii Domnului nostru Ii(su)s H(risto)s
scriinduo eu, o am afierosit sfintei Bisericii ceii mari din Sfântă Monastirea
Neamțului, unde să prăzdnuiaște hramul Înălțării Mântuitorului, ca să fie la
strana cea mare, iar carele va îndrăzni a o strămuta, sau a o înstreina de la
Biserică, de la strană să fie supt ne ertat canon, și ne ertat de Domnul nostru
Ii(su)s Hristos și supt ne blagoslovenia Maicii Domnului, până când o va
întoarce înapoi, iarăși întru aceaiași Biserică. 1843. Februarie: 5. Visarion
Ieromonah și Duhovnic.”
14
Ieroschimonahul Ghervasie Hulubaru (1888-1973), călugărit în Mănăs-
tirea Neamț, a slujit ca ieromonah în Mănăstirea Agapia între 1927 şi 1944,
apoi s-a retras până la sfârșitul vieții la Agapia Veche. A fost foarte cunoscut
la vremea sa ca zugrav de icoane și biserici. Pentru o vreme a fost și profesor
de cântare bisericească în Mănăstirea Secu. Mare iubitor de artă și cultură,
Ghervasie Hulubaru a înființat un mic muzeu la Mănăstirea Agapia Veche în
care a adunat felurite obiecte bisericești, icoane și manuscrise, pentru a nu fi
înstrăinate (vezi Arhimandrit Dionisie Udișteanu, Ieroschimonahul Ghervasie
Hulubaru, Ed. Mușatinii, Suceava, 2006).
15
Arhim. Timotei Aioanei, Viețuitori din chinovia Neamțului în veacul al
XX-lea – Biografii, Ed. Trinitas, Iași, 2008, p. 333.
16 Într-o însemnare de pe prima filă a ms. B II 77 din biblioteca Mănăstirii

Agapia, Ghervasie Hulubaru spune că a cumpărat respectivul buchet muzical


de la Protos. Teofan Anghelea, „maistru de scris note”. Manuscrise copiate
de Teofan Anghelea se află în biblioteca Mănăstirii Agapia (ms. B II 64) și în
biblioteca Mănăstirii Sinaia (vezi Ierom. Mihail Harbuzaru, op. cit., p. 179).
XV

semnătura lui se află pe spatele celei de-a doua file. Pe fila 1 verso
scrie „3000 lei”, probabil suma cu care a fost cumpărat manuscrisul de
la Teofan Anghelea, iar pe reversul filei 2 este desenat cu cerneală
roșie și neagră un chenar ce are la colțuri literele G și H, inițialele
numelui lui Ghervasie Hulubaru.

Am socotit potrivit să adăugăm în actuala ediţie şi cântări din


manuscrisul nr. 575 din biblioteca Mănăstirii Agapia. Din el au fost
luate Mărimurile diferitelor praznice și sărbători (Veliceaiorile care să
cîntă preste tot anul după Polieleu la Prazdnicile Împărătești, și la sfinții cei
mari) și așezate în locul în care acestea se cântă în cadrul Utreniilor.
Au o linie melodică specifică, diferită de cele din alte manuscrise sau
tipărituri. Manuscrisul este scris tot de către Visarion Ieromonahul, în
două culori, cu cerneală neagră și roșie.

Nădăjduind că această carte va fi spre folosul multor cântăreți


de strană și al tuturor iubitorilor de psaltichie, rugăm pe milostivul
Dumnezeu să binecuvinteze lucrarea noastră și să ne dăruiască spor și
putere pentru a scoate la lumină și alte asemenea cărți spre lauda și
slava Sa, iar pe cei care vor găsi oarecare greșeli, strecurate din neputință
sau din nebăgare de seamă, să le îndrepte cu dragoste și înțelegere și, pe
cât le va fi cu putință, să ne pomenească în rugăciunile lor.

dr. Gabriel Duca


}NTRU }NT‡IA ZI A LUNII LUI IANUARIE
cea dup[ trup T[iere }mprejur a Domnului nostru
Iisus Hristos ;i pomenirea celui ]ntru sfinƒi P[rintelui nostru
Vasilie cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei

La Vecernie, stihirile, glas


HrC
jjjjjjjjjjjj1
o ~02a '!A!
go r\n du Se00a
M\n tu !i `
iPH
to \0!s
o o0a
rulbB0x
la 1
nea ~a

j j j j j j j j j j\mu
!Su1
ul O\ e ne escjb3
!\0!K
o me B a 02'!!!1a
pri mi it ]n f[ ;a @
re 1
a cu a

0`qz
scu u u '!
us \0a
te e)s1
e !
s" e 0a
ce j cCj3
nu `0a
u S-a O
sc\ !
S \rO'!!!0
bi i it de tru

OS
pea !
as !!qz !)se1
ca t[ ie re ]m aO
pre !
S e 1am<
jur jT
C Ce @
S el 1~1O!APS
de opt zi le du

!\!S
u p[ [1
[ O'
ma !!\0!:bB ;i ez
a ai c[ [ 3 !!U'
f[ r[ !!!o11a
[ ]n ce e pu u ut du

YH
p[ \0!S
[ [ \0a
Ta a)s1
a !
s" a 0acC
t[ 4A OS !!0\
ce es !Se 1
tu ia cre e O
din

0'!\
cio o !1oOS
;i ii s[ [ [-I \!A )i s1
stri i !
s" i Q!og
g[ [ [m jm<Cj e
Tu z! j !j j!
e e;ti Duo
um

1q!S
ne ze e e \
j 0!s
u u OS
ul j\ !A o)s1
] no o !
s"os0a
tru m<Cj 0
j mi 0p!S
lu ie e e;\0
te
2 LUNA IANUARIE

!se OS
e ]U
ne !
S e _1s
pre e !
" e 0k
(de dou[ ori)
noi
HrC
q!01102a ' !Aj!
u S-a ru ;i nat Prea bu nul AjU
Dum ne !
S e 1abB
zeu 3cu 02'
tru pea

!!0
as c[ t[ P'!!!o11a
ie re e ] ]m pre jurYH
a \0!sPS!_
a a se e t[

1s
[ !
" [ 0acC
ia 4ci 0US !_a
S-a da at pre O
Si !
S i OS
ne !
e 1a
chip !
;i `OS
i pi !
il !!
d[ [

U'!!!o11a
tu tu u ro or spre m\nYH
tu \0!s
u u \0a i s1
i ) i !
s" i 0a
re cC0
c[ 1~
F[

11a !`
c[ to ru ulPS
Le PS
e @
] gii jaj m<Cj q
ce !11' !!0US
le ce su unt a le Le !
e _a
gii

OS
le-a !
a OS
pli !
i 1a
nit m<C @s002'!!1O'
;i pro ro ci i le pro ro !!!A
ci i lorj bBj2
ce '!
le

U'!!!o11a
ce a au fo o ost desYH
pre \0!s
e e \0a \ s1
D\ ) \ !
s\n
" 0a
sul j cCj 3`
Ce e

00OS
la ce toa ! !+e1
a \te le o10;
e cu pri !
" s \0!s
inzi cu u 1
u PS
pa ! a1
a )s a s"

!0a
al ma m<
j Cj0
;i 12'!!:
cu scu u te!
es 0
" ce 0@a
e;ti ]n O
f[ !
S [ 1a
;at jP !
S j!
Doa am neAj !
slaA

!A
v[ O
„i '!!\0!K
(de dou[ ori) Slav[, glas
i i e e HrC

00!1qz
e ]n ƒe lep ciu !
ne!!A
e iuO
bi !
S i 1a
torj cjC 0 ezdu
f[ c\n !!1a
te cu 1
vi a

O'!!\0!K
oa a a se e b0
B ;i 03z'
din toa !A
teOce !
S e O\ e su untm<C
!\0!K
le ce
ZIUA }NT‡I 3

a le g\ !
30US \n_a
du-ƒi1
]m 10`0a
pre u u n[ PS!\!1oOS
vie e ƒu u i i i

\!A)as1
toa a !
s" a 0a
re j mj<C q
cea jspre
!j 0 0q!OS
Dum ne zeu g\n di !
i !A
rea\!S1O'!!
de e e moa a ar

\0!:bB
te e 0cu 002'
cu vi i !
in !A
ƒ[!viA1
a @
a ƒa 1
a ƒi-ai 0
a pe `ePH
e \0!s
e e

\0a
tre e)s1
e !
s" e 0acC
cut 3c[ t!\01`O'!!!Am<
pa ti mi i le e tru pu u lui C@
cu 11
os te

O@00a
ne li !:!\s j" w
le ]n fr\ [ [0
n[ !S rii aj bBj 0PS
pre ti !
i !A
ne !
]mA 1
br[ a0
c\ `
\

qz !s \0a
\ '\n du u)s1
u !
s" u 0a
te cCj3
;i 00!1O@0OS
cu dum ne ze ias c[ g\n di !i

!:
re !
es j" O
e !
S e _a
de O
le ' !!\0!K
e e ge e 4
ne 0OS
ro bi !i !A
t[j@
vred10`
ni ci i

0a
a Osu !
uS !A
fle1
tu aO S u ui O
lu ! S p[ \0)D
[ [O[ SU
zi !
S i )si 1i !
s"in 0a
du-ƒim<C !
cu

111'!US
bo g[ ƒi a fa !
apUS e eiw
te ! u u0
S bu !S ne b aj B O
to ~S !S
o otO
g\ !
S 1a
\n dul

O'
tru !
pu!!A
u lu jim<PS
C l-a !
ai !A
suQ z)s:1
pu us du `qz
u u '!
us \0a
hu u)s1
u !
s" u 0acC
lui w !
pe en

110`0a
tru a cea as ta q
tru !1Oj j!AU
pul u r\n du-ƒi ;i !
S i O'!!!K j m00
lu u u mea <Cj ;i pe

3010'!\ !1oOS
st[ p\ ni to o ru ul de e e U
lu !
S u u)s1
u !
s" u 0a
mem<O
Cjst\ \nd
S! !]

!qz
na in !
tea)sO
lu !
S OS
ui Hri !
is1a
tos m<Cjq
ce z\re
!1o10;
e su u fle te !
" es \0!s
lo o
4 LUNA IANUARIE

1
or PS
noa ! a1
a )s a !
s" 0a
as tre m<Cjp a a \0!s
ma !S re e OS
e ]\!A)i s1
mi i !
s" i 0k
l[

:i acum, Pogor\ndu-Se M\ntuitorul La Litie, Slav[,


(pag. 1) glas
Hwg
30`0a ! `PH
[r s-a a tu s-a a ha \0!s
a a 0a
rul j j 0
]n OS
bu !
u U'
ze !!
e e

jjjjjjjj!
le`
ePH
ta \0!s
a a 0a
le mM3
cu 0qz a a se @
vi oa \!1a p[ 3
a ri '!i !:i \!
i in

1a
te e{!Av?j0
;i x1
te-ai~1qz
f[ cut \p[
!1a[s tor j j 1
Bi 1'
se !U\
e ri !\
ci ii !S
lu u

1OS
ui Hri !
is 1a
tos mM3
]n 0OS !\!1j
v[ ƒ\ \nd o o i 1
le O'
ce !!!o1
e e le e cu

0;
v\ !
" s \0!s
\n t[ [ 1
[ PS
toa ! a1
a )s a !
s" a 0a
re m<^C^j !0os
s[ crea a 0
d[ a0
]n 1
Tre

O!APS
i mea cea !
a !!!O@1x
a a de o o fi aOi ' !!!^
i i i!
in 1a
ƒ[ mMj0 !O'
]n tru o !
o

!j j j!Aj j!neAj!zejo
e 2\
e !A
i )i s1i !
s" i 0k
:i acum, Pogor\ndu-Se
o Dum re M\ntuitorul (p.1)

La Stihoavn[, Slav[, glas


Hwg
3`00OS
e e la ce Ha !
a jrul
!j!miPS
nu !
u _`0`01
ni i lo o or din

0'
ce !UUS
e er a !
ai _1s
lu u !
" u 0a
at v?40001a
;i ]n ;e l[ ciu

\@!s
nea a 1O'
a i !!!`
i i do oPS
lea PS
as ]@
c[ amMj 0 !1j
ai v[ di o
it a0
cu 0
]n
8 LUNA IANUARIE

1s
a !
" a 0a
nul cC0x
;i 1
];i ~1OS
]n toa !
arOS
ce !
e O\ e rea a :j j O
!\0!s
cur ge a !
Sa

!A lo o 1
pe\!S or O'
sa !!\0!:
a a le e bB0
v[ 31x
z\ j!j !
\ \nd pe0
St[PS
p\ ! !A !
\ nul boA

!A
te 0
z\ `qz
\ \ '!
\ns j\0a
du u)s1
u !
s" u 0k
Se cC

jjjjjjjjjj4 un om U
a 31a S a aiSj\ve
a ! 0O0!OS !j Hri
e ni it la r\ \u !j!US
is toa !
a1se

j j j j j j j j j j j j`e 1a
}mYH
p[ \0!s
[ [ \0a a s1
ra ) a s"!
a 0a
te c
j jC1
j ;i ~10`3
bo te ez ca

0OS
o slu !
u !!!A
g[ [ a O
lu !
S u 1am<
a C0
Te 00Qz j)s:O
s\r gu ie e;ti Bu!
S u OS
nu !
u 1a
le

0OS
din m\ !
\i !!+
ni le 1
Mer 1O' !!!oOS
g[ to ru u lu u ui !] :!]s j" \0!s
na a 1PS
a i

!)s
i i1i !
s"in 0a
te m<PS
C pe @ tru p[ ca !!A
en 111' le e 1
a te\!S e O'!!\0
noa a as tre

!Ke bB1
Iu ~0
bi PS!!A
to o ru !
leA !
deAO
oa '!!\0!K
Slav[, :i acum,
a a me eni glas
HrC
1~10`0a
[ tre gla a sul O
ce !
S e !A
luiO
ce !
S e O'!!\00a
stri i i g[ [ ]n \pu
!S u

j1
us O'
ti !!\0!:
i i e e jbBj 0
g[ 1a
tiƒi ~RS
ca !a1a
lea 0
Do `qz ' !s
o o om

\0a u s1
nu ) u !
s" u 0acC
lui 0ve xi
ni S! !j`aiO'!!!A
i t-a Doa a am nem<Cq
chi !P'!!!A
pul ro bu u lui

OS
lu !
u 1am<
\nd C!
boOS
te !
ez_`0`0a
ce e r\ \ \ndm<C0
Ce PS
e ]@
la 00;
ce nu !
" us
ZIUA A CINCEA 9

OS
u !u _a
;tii O
de \p[
!\ [ 0!:cC
ca at 3 zu u tu O
v[ iS!!A Te-a!
S auO'!)s
a pe e0
le PS
e ]

!_1oOS
e ;i s-a a au \te
!A)es1
e !
s" e \20d
mu u utm< C cu+1
[): ! tre 21
mu \1~0[
ra a s

0!s
a a \0!s
tu u :!
us 0 Mer j0
" s-a aj 0 g[ q!0a
to rul ] \!S
na a1
a O'!US
i i in @
tebB
a

U@a
;i a 1
stri 0
a ga `qz ats\0a
a a '! gr[ [)s1
[ !
s" [ 0a
ind cCi S!\va
cu um !\ a !S1
lu u u

OS
mi !i 1a
na j j O !
S !0@od
sfe e; ni cul pre e !
e _a
Lu 1
mi oO
i i S @am<
n[ C OS !
cu um

!A
];i 1
va aO
pu !
S u !A
neOm\ ' !!!A
\ \ naj j jY
ro '!!!A
o o buo
u s1
ul 1a
preY
St[ H \0!s
[ [

\0a \ s1
p\ ) \ !
s" \ 0a
nul cC4OS !!APS
sfin ƒe e; te m[ !
[ _`0`0am<
pre e mi i ne C@
;i

31x
a a !
a !A
pe0le 0
M\nYS
tu !
u _a
i O
to S~ !OS
o ru !
u 1a
le m<Cj O
Ce SUe S

@a
la 1
ce aO Si iO
ri ! S di 0cN/
ici #p[ p!S
ca a a \0!s
tu u OS
ul ]\lu
!Au)s`
u 0k
mi )
i s!i

os
i \00s0[ii k
Prochimenul, glas leghetos
x
i i B

0x
i 1
a ~11@3z
tu nat din cer U
Do !
S _a
om nul m<C1
;i q!w#
Cel } nalt :i-a
a treia oar[

2'
da !
atQ!_w!A
gla a sul S[ [u j j j j j j j j j j jm<C@
cu sf\r;itul
;i r!w#2' !US
Cel } nalt :i-a da at gla !
a

_`X
su u O !S K)[ s![og
ul S[ [ !K
{
[u
ZIUA A CINCEA 13

j j j j j j j j j j0 xrtea
a ces z !: !as "w i i0
zi !S ce aP'
Do ! !!A
o om nul1
c[ o!s
[ [ HrC

PS
tre !
e j_I 1s
i "!
i 0a
oan cC 0x
pro 3
ro `00O
o cu le vi S !!
i no

!+
de1M[ a1
bo aO
tea US
z[ !
[ US
pre !
e O'
Mi !!\0!:
i i ne ej m<jC 0q!j
pre Cel ce 0
te-am

!
zi OS
di !
it \!Se1
pre e O'!!!A
ti i i nej!X
j;i1
lu 11a
mi nez U
cu S!
u uw a a rul bB
S ha !S0a

\0!s
;i i 1]
i @
cu 1
a r[ 3
a ƒe `qz !s \0a
e e 'esc a s1
toa ) a !
s" a 0a
tecC0
a 5 z ge `
x tin @ e

0a
te 0
de 00a !Se 1
Dum ne \ze e O'!!!A
ie e es culU !
S O'
Me eu cre !!!o1~
e e; te e et

0a
;i YH
nu \3!s
u uP;o S!
o _1s
v[ [ !
" [ 0a
i cC3
pro q!O@a la !
ro o cu le \0; " as

OS
a !a _a
s[ O
a '!!\0!K
a a cu umj cCj 4
c[ 00OS
am ve ni !
it j!
s[ Aj!
pli:!is P
" ne '!e

jesc
!j!toaAoa s2
a 0a
t[ YH
dre \0!s
e ep\0a
ta a)s1
a !
s" a 0a
teacC3
tu `0a
u dar 3
cu

1OS
ni mi !
ic US
nu !
u O\!\0!K
;o v[ [ i i j m<Cj jq !0a
c[ pre lup U
t[ S!
[ [w
S to !S
o o

0a
rul bB 31x
ce !ce
e el !0@a
se t[ `
[i XO
nu 0'!\!1oOS
ie e; te e ] ] ]n U
a S

!)s
a a1a s"!
a 0a pre 2q
pe jm<Cj0 dom!0!12'
nul ]n tu ne e _ri !
;" is P Su u 0
cu ! S luijba <?

1y
me PS!SPS!SPS
a e e erg s[ [ [ ] ! pie erd4
] ]l Sq!K iz 01`qz '!s \0a
j b[ vi i i ind lu u)s
14 LUNA IANUARIE

1s
u !
" u 0a
meajmj<C 0
din 2'!!A le e 1
cu ur se\!S e O\ cu umbBj3
lui !\0!K
a a d\ 1x
\

j\nd
!j ! Un+1
caj ! Iu a1
bi aO
to !
S US
or de !
e O'
oa !!\0!: j m<Cj!
a a me eni vi 1a
a $ƒ[ A1
ve `
e

qz !s \0a
e 'e; i s1
ni ) i !
s" i 0k
c[
glas
Hwg
j j j j j j j j j jOa ' ~!j !j t[zi
a as j!Aj1pro a1
ro aO
ci ' !!US
a a psa !
al OS
mu !
u 1a
lui O
vi !
S i \ne
!Se

OS
e !e _3'
s[-;i ia !U\
a pli !A
ni )i s1i !
s" i 0a
rea jv?jj 4
c[ `1a
[ maYH
rea

\0!s
a a \0!s
zi i 11a
i i O i i1
i S!S i ~\00s
i i !A
[ i \!1a
i i ce {!A
e ,?

0a
a `a X1
v[ aQ z)sO
zu ut ;i @1x
i s-a aO
a ' te
!!!!+
e e e1
mut km<C1
Ior O'
da !!Q^
a a nu z

!!!A
u ul s-ao
a s1
]n 1'!UUS
to o ors ] !] _1s
na a !
" a 0av?
poi 1de ~1OS
la fa

!!A
a ƒaO
Do ' !j !j!nuj`uPH
o om u \0!s
u u 0a de 1k
lui 3 la O
fa '!!!A jDum 6!
a a ƒaj j 0 neqz
ze

!!!A
u u lu o
u s1
ui 1'!U\
lu ui I !A
a) as1
a !
s" a 0a Ce Sw!
cov v?P lu u 1
e \!S ui O'
ce

!!!A
e e aO
ve !
S e w!A
ni it j v<?j 01a
s[ ia #
a a1
bo O@1x
tez de la aO ' !!!!+
a slu u u u

1acC
g[ 4ca PZ^ a !
S] a yS o o1
no ! S o `10!1O!A
oi de ne cu r[ ƒi a 0i 3
do

1a
lea #
as a1
c[ O@1x
sc[ [ p\ aO
\n ' du
!!!^
u u!
u 1a
ne mMj 0
s[ !1a mi xa1
ne lu 1 n[ a
ZIUA A CINCEA 15

1s
[ !
" [ [m
!wz e tej ^)
! !!A le!o2\ !A)s1] !
s" ]n 0k
Slav[, :i acum,
su fle es ! pri i in tr-} sul glas
HqV
jjjjjjjjjjjr
e @a
]ƒi O] !
S ]n OS !OS
to orci a !
a !A
pe1le aO
ta '!!!A
a a lePO !
S o,!` PH
Io or da

j\0!s
a a 0a
ne ,<Vj jO ] ]ƒi tragij j0
ce \!\0j ] 1OS o oi S0
na po ! cu os
ur

_
ge !
;" es 0a
ream<Cj3
j ;i p!SOS ] ]ƒi\
nu u u ] ! S 0!K
fa acij j 1
j me ' !!)s
er ge 1
rea o1
a cea

0'!U\
du u p[ !A
fi )i s1i !
s" i 0avV
re jOnu ~US
po ! su fe 3`PS!S
ot_0 ri i i i i

\0OS
zi i !
i 1a,<
ce Vq !PS
fo cul !!A
ce el 1
mis tu 1
a i O
a to S!S
o o1
o ~\00s
o o [

!A
o! o 10s
o o !A
o[ \!1a,<
o o or V0
sp[i 01a) '!m[
m\n te zu A!!1a
;i m[ 1
]n a0
fri os
i !
co

!PS
o ;e @
ez 00j
de a U
d\ S!
\n_aOS
c[ po !
o O\!A \s1
go r\ ) \ !
s" \ 0a
re v
j Vj4
c[

\011O\ !\0
nu m-am o bi; nu u i it 302'!\ !ePS!S
a sp[ la a pre Ce e el0os
cu u

OS
ra @
at j jk ,<Vj j3
nici U
z m-a !
Sam_`0`0j
de e pri i ins j j j0
a 0!OS
cu r[ ƒi !
i \!
pre e

Ce e 1
\!S el 1a
f[ O
r[ !
S [ O\!A [s1
de p[ ) [ s"!
[ 0a
cat ,<
j jV!
ci 1os
va a _
se !
;" es 0a
le

q!0a
ce le ]n !
ti )si 1
na o10'!UUS
a te a a le cu !
u _1s
r[ [ !
" [ 0a
ƒi vVw
spi

!111;
i nii p[ ca !
" as \0!s
te e 11a
e lor,<Vj3
a-i OS!!A
a ar de\!1`PH
] ]n va a a

S-ar putea să vă placă și