(- prezentarea unui proiect politic din a doua jumătate a secolului al

XIX-lea, care a contribuit la formarea statului român modern)

[- 3 puncte pentru menționarea oricărui proiect politic din a doua

jumătate a sec. XIX

– 4 puncte pentru prezentarea proiectului politic menționat, prin

evidențierea relației istorice de cauzalitate si utilizarea unui exemplu/a
unei caracteristici

– 2 punct pentru utilizarea doar a unui exemplu/a unei caracteristici

referitoare la proiectul politic menționat => max. 7 p.]

Astfel, în cadrul Congresului, s-a discutat despre problema românească

și s-a hotărât, printre altele, ca Principatele să fie puse sub garanția
colectivă a Marilor Puteri, iar poporul român să fie consultat cu privire
la dorința s-a de unire. Acest lucru s-a realizat prin intermediul
Adunărilor ad-hoc din Moldova și Țara Românească întrunite în
1857Proiectul Adunărilor ad-hoc (1857). [Ad-hoc în limba latină
înseamnă special pentru aceasta. Adunările ad-hoc se întruneau doar
pentru hotărârea unei probleme apoi erau dizolvate. Alegerile pentru
Adunările ad-hoc au fost câştigate de partida unionistă (partida
naţională) în ambele ţări. În aceste adunări au fost reprezentate toate
categoriile sociale, inclusiv clăcaşii, care aveau dreptul să aleagă un
delegat în fiecare judeţ.] Hotărârile Adunărilor ad-hoc au fost aproape
similare atât în Moldova cât şi în Ţara Românească: unirea Principatelor
într-un singur stat cu numele de România; conducerea unui prinţ dintr-
o familie domnitoare europeană – el şi moştenitorii săi să fie crescuţi în
religia ţării; respectarea autonomiei ţării şi trecerea sub garanţia
colectivă a celor şapte Mari Puteri. Hotărârile Adunărilor ad-hoc au fost
aduse la cunoștința Marilor Puteri în 1858, care adoptă Convenția de la
Paris. Aceasta hotărăște o unire formală și parțială a celor două
Principate, care trebuie să-și aleagă, fiecare, câte un domnitor, un
guvern și o adunare reprezentativă.

Oamenii politici au recurs, însă, la alegerea aceleași persoane ca domn

atât în Moldova(5 ianuarie 1859), cât și în Țara Românească (24
ianuarie 1859), înfăptuind o adevărată unire și punând, astfel, puterile
europene în fața faptului împlinit.

În timpul lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, urmașul lui Cuza la

tronul României, statul a cunoscut o evoluție, lucru confirmat de
adoptarea primei Constituții(1866), câștigarea independenței(1878),
proclamarea sa ca regat(1881), fapt ce a dus la creșterea prestigiului
extern. Importanța strategică a statului român în sud-estul Europei s-a
evidențiat cu ocazia celor două războaie balcanice(1912, 1913) și, apoi,
prin cooptarea sa în Primul Război Mondial de către Antanta.

Reclame

RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

(- formularea unui punct de vedere referitor la evoluția statului român

modern la începutul secolului al XX-lea și susținerea acestuia printr-un
argument istoric.)

[- 3 puncte pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la

evoluția statului român modern la începutul secolului al XX-lea
– 5 puncte pentru susținerea punctului de vedere formulat printr-un
argument istoric –

prezentarea oricărui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care

exprimă cauzalitatea

(deoarece, pentru că etc.) si concluzia (asadar, ca urmare etc.)]

(punct de vedere) La începutul secolului al XX-lea, statul român modern

evoluează spre reîntregirea teritorială. Un fapt istoric relevant îl
reprezintă implicarea în Primul Război Mondial(1916-1918). /
(prezentarea faptului istoric)După doi ani de neutralitate (1914-1916),
România optează pentru aderarea la Tripla Înțelegere(Antanta) printr-
un tratat semnat la 4 august 1916. Astfel, statul român se angaja să
atace Austro-Ungaria, primind în schimb promisiunea recunoașterii
drepturilor sale istorice asupra Transilvaniei și Bucovinei.Ca urmare
acțiunile militare și diplomatice au adus România în tabara
învingătoare, fapt care a contribuit la recunoașterea internațională a
actului politic din 1918 – unirea Basarabiei, a Bucovinei și a Transilvaniei
cu România.

(Concluzie) Așadar, evoluția României în relațiile internaționale, în

secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, a fost dictată, în
principal, de interesele sale naționale, care au pledat pentru întregirea
națională, realizată la 1918.
Ordonarea si exprimarea ideilor menționate – 6 puncte distribuite
astfel:

– 2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat

1 punct pentru utilizarea parțială a limbajului istoric adecvat

– 1 punct pentru structurarea eseului (introducere – cuprins –

concluzie)

– 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor

istorice

1 punct pentru respectarea parțială a succesiunii cronologice/logice a

faptelor istorice

– 1 punct pentru respectarea limitei de spațiu În primul rând, pentru a

putea scrie un eseu la istorie, trebuie să cunoști informațiile cu caracter
istoric regăsite în programa de Bacalaureat. Materialele noastre îți
servesc ca sursă de inspirație, așa că nu ezita să le citești pentru a afla
date istorice.

În al doilea rând, redactarea eseului de la punctul III din cadrul

examenului de Bacalaureat presupune respectarea unor structuri:

cea principală - care conține o introducere, un cuprins și o încheiere

cea secundară, care e totodată și unică datorită cerințelor specifice

regăsite în subiectul 3 al examenului:

menționarea unui eveniment/acțiuni cu caracter istoric

precizarea unui eveniment/acțiuni cu caraceter istoric

prezentarea unui eveniment istoric

formularea unui punct de vedere susținut de un fapt istoric.