Sunteți pe pagina 1din 3

BAC 2009

SUBIECTUL III

Alte Eseuri Rezolvate se gasesc la www.rezolvari.net

Varianta 51

(30 de puncte)

Elaboraţi, în aproximativ douã pagini, un eseu despre evoluţia statului român, în


secolele al XIX-lea - al XX-lea, având în vedere:
- precizarea unui eveniment desfãşurat pe plan internaţional care a influenţat constituirea
statului român modern, în secolul al XIX-lea;
- prezentarea unui eveniment desfãşurat pe plan extern care a permis afirmarea României
în relaţiile internaţionale ale secolului al XIX-lea şi menţionarea unei consecinţe, pentru
statul român, a acestui eveniment;
- menţionarea unui eveniment, din secolul al XX-lea, care a favorizat realizarea României
Mari şI a douã acţiuni prin care românii şi-au îndeplinit obiectivul naţional;
- formularea unui punct de vedere referitor la evoluţia statului român, în secolele al XIX-
lea şi al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Notã! Se puncteazã şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentãrii,


evidenţierea relaţiei cauzã-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice
(coerenţa şi pertinenţa argumentãrii elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant,
respectiv, a conectorilor care exprimã cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii
cronologice/ logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizatã.

--------------------------------------------------------------------------------------------

Rezolvare

Secolul al XVIII-lea şi prima jumătate al secolului al XIX-lea au marcat intrarea


societăţii româneşti într-o nouă fază a evoluţiei sale istorice, identificată prin apariţia
semnelor modernizării şi afirmarea conştiinţei necesităţii unităţii politice naţionale. Statul
român modern, înainte de a deveni o realitate instituţională, a existat ca proiect politic-
proiect care a fost raportat întotdeauna la realităţile autohtone, pe deoparte şi la raportul
de forte dintre marile puteri vecine, pe de altă parte.
Proiectul politic care a dus la modernizarea societăţii româneşti şi realizarea
României Mari este definitivat însa de revoluţia de la 1848. Pregătite de reprezentanţii
Partidei Naţionale, programele politice elaborate în teritoriile româneşti aveau în vedere
un tip de guvernare bazată pe principiile suveranităţii poporului, separării puterilor în stat,
responsabilităţii ministeriale, precum şi drepturi şi libertăţi cetăţeneşti în sens modern.
După 1848, ideea de unire a cuprins întreg poporul român. Marile puteri, întrunite
în Congresul de pace de la Paris - în anul 1856, ca urmare a Războiului Crimeii (1853-
1856), au luat în discuţie problema unirii principatelor şi statutul juridic al acestora. În
ţară, programul politic unionist a fost adoptat în rezoluţiile Adunărilor ad-hoc – 1857.
Dorinţele românilor (autonomia principatelor, unirea într-un singur stat sub numele de
România, prinţ străin, neutralitatea statului, adunare legiuitoare reprezentativă) au fost
supuse atenţiei reprezentanţilor celor şapte mari puteri garante, întruniţi în Conferinţa de
la Paris din 1858. Aceasta conferinţă s-a soldat cu o Convenţie prin care Marile puteri se
implicau atât în unirea principatelor cât şi în modernizarea noului stat. Convenţia de la
Paris (1858) menţinea suzeranitatea Porţii şi garanţia colectivă a Marilor Puteri, iar
Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei urmau să aibă fiecare câte un domnitor, un
guvern şi o adunare legislativă proprie. Se înfiinţau două instituţii comune: Comisia
Centrală de la Focşani şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. Dubla alegere a lui Alexandru
Ioan Cuza la 5, respectiv 24 ian 1859, deschidea una dintre perioadele cele mai intense în
reforme şi înnoiri din istoria modernă a românilor astfel statul s-a consolidat prin reforma
agrară, reforma electorală, reforma învăţământului, Codul Civil, Codul Penal, Legi de
organizare a armatei şi a administraţiei.
O perioadă deosebit de importantă pentru procesul de modernizare a statului
român este inaugurată de Constituţia din 1866 şi aducerea pe tron a lui Carol de
Hohenzollern. Într-un răstimp de 48 ani de domnie s-au înregistrat progrese noi: au apărut
partidele politice, statul şi-a dobândit independenţa în 1878, a fost proclamat Regatul
României la 1881, s-a instalat rotativa guvernamentală şi s-au făcut demersuri importante
în direcţia realizării României Mari.
În plan internaţional Statul Român modern începe să joace un rol activ. Între
1875-1878 Criza orientală înregistrează un nou capitol. Sub pretextul „protejării fraţilor
creştini”, în 1876 Rusia intenţiona să se amestece în războiul declanşat de sârbi şi
muntenegreni împotriva Imperiului Otoman. România a întrevăzut în această situaţie
ocazia de a obţine independenţa printr-o alianţă cu Rusia. Refuzată iniţial, alianţa
româno-rusă s-a concretizat prin Convenţia de la 4 aprilie 1877. Rusia dădea asigurări cu
privire la respectarea integrităţii României, iar România permitea armatei ruse să treacă în
Bulgaria. Înfrângerea forţelor ruseşti la Plevna a determinat solicitarea intervenţiei
grabnice a României în război. Sacrificiile făcute de România pe câmpul de luptă din
Bulgaria aveau să fie răsplătite prin recunoaşterea independenţei sale de către Tratatul de
Pace de la Berlin, semnat la 1 iulie 1878. Un merit major al Congresului de la Berlin (pe
lângă recunoaşterea independenţei) este de a fi adus în componenţa statului Român
Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor; în acest fel România dobândea deschiderea la
Marea Neagră şi şansa de a se dezvolta economic şi politic pe un alt nivel.
Primul Război Mondial (1914-1918), pentru România a avut caracterul unui
război de întregire a neamului. Deşi a necesitat mari sacrificii, dezideratul naţional s-a
împlinit prin actele de la 27 martie 1918 (când Sfatul Ţării de la Chişinău a decis unirea
Basarabiei cu România) de la 28 noiembrie 1918 (când Congresul General al Bucovinei a
hotărât unirea acestei provincii cu România) şi de la 1 decembrie 1918 când în cadrul
Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia românii din Ardeal au adoptat Rezoluţia de
unire a Transilvaniei cu România.
Prin actul de la 1 decembrie 1918 s-a desăvârşit astfel procesul de constituire a
Statului Naţional Unitar Român. În istoria românilor, anul 1918 reprezintă triumful
idealului naţional.
În secolul al XIX-lea şi prima jumătate din al XX-lea spaţiul românesc a cunoscut
o perioada de accelerată modernizare, realizarea statului naţional român ieşirea lui de sub
suzeranitate otomană, ieşirea de sub stăpânire străină a Dobrogei, Basarabiei, Bucovinei,
Transilvaniei şi Banatului, constituirea Statului Naţional Unitar. Modernizarea societăţii
româneşti a fost un proces ireversibil, evidenţiat prin reforme de natură politică,
economică şi socială. În perioada interbelică România a ajuns, astfel, un exemplu privind
sistemul politic democratic, echilibrul promovat în relaţiile internaţionale şi dezvoltarea
economică accentuată.

Precizări

Momentele marcate sunt jaloanele care trebuie respectate în eseu.


Chiar dacă pe parcursul eseului vă veţi abate de la varianta sugerată, adăugând sau
eliminând informaţii, aveţi grijă să respectaţi ordinea cronologică şi cauzalitatea care
sunt punctate într-un eseu istoric.