Stat și societate în spațiul românesc în secolele.

al XIX-lea – al XX-
lea

În spațiul românesc, în secolele al XIX-lea și al XX-lea, au avut loc transformări majore

în ceea ce privește organizarea statului și evoluția societății. Aceste schimbări au fost
influențate de proiecte politice, acțiuni interne și evenimente externe care au modelat
parcursul istoric al României.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, două proiecte politice importante au fost
promovate în vederea modernizării statului și constituirea statului național român. Acestea
reprezintă strategii elaborate în vederea organizării și guvernării statului, vizând diferite
aspecte cum ar fi modernizarea țării și obținerea independenței. Primul a fost proiectul liberal
iluminist condus de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a avut ca obiective principale
desființarea privilegiilor boierești (cum ar fi imunitatea față de legi, monopolul asupra unor
resurse și privilegiile fiscale, cu scopul de a reduce inegalitățile sociale) și reforma agrară
(prin care se urmărea îmbunătățirea condițiilor de viață a țăranilor, eliminând feudalismul
agrar și redistribuind pământurile într-un mod mai echitabil). Acest proiect a marcat începutul
modernizării statului românesc și a contribuit la unificarea administrativă a Țării Românești și
Moldovei, sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.
Al doilea proiect politic important a fost cel al mișcării naționale românești, care a avut
ca scop principal obținerea independenței și unirii tuturor românilor sub același stat național.
Acest proiect a fost promovat de către lideri precum Mihail Kogălniceanu și Nicolae
Bălcescu, care au militat pentru idealul național al României.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, românii au reușit să-și constituie statul
modern printr-o serie de acțiuni interne. Un moment definitoriu în acest sens a fost Războiul
de Independență din 1877-1878, în care România a luptat alături de Rusia împotriva
Imperiului Otoman pentru obținerea independenței. Acest conflict a condus la recunoașterea
independenței României și la consolidarea statului român modern. De asemenea, odată cu
proclamarea Regatului României în 1881, sub domnia lui Carol I, s-a pus baza unui stat
modern și a unei monarhii constituționale.
În prima parte a secolului al XX-lea, România a participat la un eveniment istoric de o
importanță crucială în vederea constituirii statului național unitar: participarea la Primul
Război Mondial, izbucnit dintr-o combinație complexă de factori politici, principalul motiv
fiind conflictul dintre Tripla Alianță (Germania, Austro-Ungaria și Italia) și Antanta (Franța,
Rusia, Regatul Unit). Prin intrarea în război alături de puterile aliate, România a avut ocazia
să-și consolideze teritoriul și să-și extindă granițele, încheind războiul cu obținerea unei
Românii Mari. Aceasta a inclus provinciile istorice ale Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei,
marcând un moment de vârf în procesul de unificare națională.
Ca urmare a acestor evoluții istorice, statul românesc a cunoscut o evoluție complexă în
secolele al XIX-lea și al XX-lea. De la inițiativele de modernizare și unificare din prima
jumătate a secolului al XIX-lea, până la consolidarea și extinderea statului național în prima
parte a secolului al XX-lea, parcursul istoric al României reflectă determinarea poporului
român de a-și construi un stat puternic și unitar.
Astfel, procesul de modernizare și consolidare a statului românesc a fost o consecință
directă a aspirațiilor naționale și a luptei pentru independență și unitate națională,
demonstrând capacitatea poporului român de a-și modela propria istorie.