SUBIECTUL I

1. Conform sursei A, instituția politică menționată este guvernul rus.

2. Din sursa B, informația referitoare la convenția româno-rusă este că aceasta asigura armatei
ruse liberă trecere prin România, iar Rusia își asuma obligația de a menține și a face a se
respecta drepturile politice ale statului român, precum și de a menține și a apăra integritatea
actuală a României, cu referire la sudul Basarabiei.
3. Cele două spații istorice menționate în sursa A sunt România și Plevna, iar cele din sursa B
sunt România și sudul Basarabiei.
4. Litera corespunzătoare sursei care susține că acțiunile statului român pe plan extern
urmăreau obținerea independenței este A, deoarece sursa menționează că guvernul român
credea că sosise timpul pentru atingerea unor scopuri naționale.
5. Relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa A:
- Cauză: Întârzierea rușilor în avansarea dincolo de Plevna.
- Efect: Așteptându-se inițial la un război scurt, guvernul rus a început să considere ajutorul
din partea statelor balcanice, inclusiv România.
6. Două fapte istorice referitoare la crearea statului român modern, în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, sunt:
- Unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza în 1859.
- Războiul de Independență al României împotriva Imperiului Otoman în 1877-1878,
menționat în sursa A.
7. O constantă în desfășurarea faptelor istorice din politica internă a statului român modern, în
a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a fost dorința de a-și atinge scopurile naționale și de a
obține independența, reflectată în acțiunile guvernului român prezentate în sursele citate.

SUBIECTUL II (PRIMUL)
1. Conducătorul statului român precizat în sursa dată este Alexandru Ioan Cuza.
2. Sursa se referă la secolul al XIX-lea.
3. Actul legislativ menționat în sursa dată este noul Cod civil din 1864, promulgat de Alexandru
Ioan Cuza.
4. Două informații referitoare la legea învățământului general, conform sursei:
- A stabilit principiul de gratuitate și obligativitate pentru învățământul primar.
- Reglementa instruirea la toate nivelurile, acordând o atenție deosebită învățământului
primar.
5. Punct de vedere referitor la legea rurală, susținut cu două informații din sursă:
- Punct de vedere: Legea rurală a reprezentat un pas semnificativ în reformele economice și
sociale, asigurând drepturi depline de proprietate clăcașilor și limitând puterea moșierilor
asupra pământului.
- Informații din sursă: Legea rurală a instituit o mare reîmpărțire a pământului, recunoscând
drepturile depline de proprietate ale clăcașilor. De asemenea, legea a desființat dări și obligații
în muncă pe care țăranii le aveau față de moșieri.
6. Un proiect politic elaborat în perioada 1801-1858 care a contribuit la constituirea statului
român modern este Revoluția de la 1848. Această mișcare revoluționară a avut un impact
semnificativ asupra conștiinței naționale, punând în discuție dominația străină și susținând idei
precum drepturile cetățenilor, principiile democratice și unitatea teritorială. Deși Revoluția de
la 1848 nu a reușit să îndeplinească complet obiectivele propuse, a contribuit la formarea unei
identități naționale și a deschis calea pentru reformele ulterioare, inclusiv cele ale lui Alexandru
Ioan Cuza.

SUBIECTUL II (AL DOILEA)

1. Documentul cu rol de constituție, precizat în sursa dată, este Proclamația de la Islaz, folosită
temporar drept constituție în timpul revoluției din 1848.
2. Sursa se referă la secolul al XIX-lea.
3. Un membru al comitetului revoluționar menționat în sursă este Nicolae Bălcescu. Comitetul
exprima ostilitate față de Rusia, cerând sfârșitul regimului impus de Regulamentele Organice.
4. Două informații referitoare la acțiunile din Moldova, conform sursei:
- La începutul lunii aprilie, boierii și reprezentanții orășenilor au organizat la Iași o întâlnire în
scopul denunțării despotismului.
- După ciocniri și revendicările revoluționarilor, mulți dintre aceștia au fost exilați.
5. Principiile propuse de comitetul revoluționar au urmărit o schimbare profundă a sistemului
social și politic, inclusiv egalitatea în drepturi, impozite echitabile, participare largă la viața
politică, libertatea presei și a întrunirilor, educație extinsă și desființarea privilegiilor nobiliare.
Comitetul își exprima intenția de a promova egalitatea în drepturi pentru toți cetățenii,
impozite echitabile în raport cu veniturile, educație gratuită și egală pentru toți cetățenii,
precum și desființarea rangurilor nobiliare.
6. România a participat la relațiile internaționale prin implicarea în criza orientală, mai ales în
contextul războaielor ruso-turce. De exemplu, participarea la Războiul de Independență al
României din 1877-1878 împotriva Imperiului Otoman a fost un moment semnificativ în
implicarea României în relațiile internaționale și în contextul crizei orientale. Acest război a avut
ca rezultat obținerea independenței României față de suzeranitatea otomană, contribuind la
recunoașterea internațională a statului român modern.

SUBIECTUL III (PRIMUL)

În spațiul românesc al secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, una dintre instituțiile centrale relevante
a fost administrația domnească. În secolul al XVIII-lea, această instituție se caracteriza prin
concentrarea puterii în mâinile domnitorului, care deținea un control centralizat asupra
teritoriului și resurselor. Domnia reprezenta un instrument esențial al puterii, iar domnitorul,
sprijinit de boierime, avea un rol preponderent în luarea deciziilor politice și administrative.
În cadrul secolului al XVIII-lea, au fost elaborate și dezvoltate mai multe proiecte politice ce
vizau modernizarea și restructurarea statului român. Unul dintre acestea a fost proiectul
modernizării legislative și administrative, care viza adoptarea unor reforme în ceea ce privește
codurile legale și organizarea administrativă a teritoriului. De asemenea, proiectele de
emancipare a țăranilor și de reformare a sistemului economic feudal au fost discutate și
propuse în diverse cercuri intelectuale și politice.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, un proiect politic semnificativ a fost cel al Unirii
Principatelor Române. Acest proiect viza unirea Moldovei și Țării Românești sub același domn,
cu scopul de a forma un singur stat puternic și independent. Un exemplu notabil în acest sens a
fost alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate în 1859, moment
crucial în procesul de unificare a celor două teritorii.
Modalitatea de înființare a statului român în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a bazat în
principal pe consolidarea identității naționale și pe revendicarea independenței. Un argument
important în acest sens îl reprezintă Războiul de Independență al României din 1877-1878, când
România s-a implicat activ pentru obținerea independenței față de suzeranitatea otomană. Prin
acest război, în urma căruia s-a obținut recunoașterea independenței de către marile puteri
europene la Congresul de la Berlin din 1878, statul român și-a afirmat suveranitatea și existența
sa pe harta politică internațională.
Astfel, evoluția spațiului românesc în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea a fost marcată de
transformări semnificative, de la discuții despre modernizare și reformă administrativă la
aspirații concrete de unificare și obținere a independenței. Aceste procese au contribuit decisiv
la formarea și consolidarea statului român modern, marcând o perioadă de schimbare și
reconfigurare a identității politice și naționale a poporului român.

SUBIECTUL III (AL DOILEA)

În spațiul românesc al secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, una dintre instituțiile centrale a fost
administrația domnească. În secolul al XVIII-lea, această instituție se caracteriza printr-o putere
concentrată în mâinile domnitorului, sprijinit de boierime. Domnia era centrală pentru
exercitarea puterii și luarea deciziilor politice și administrative. De asemenea, în această
perioadă, influențele imperiului otoman asupra domnitorilor și teritoriului românesc au avut un
impact semnificativ.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, două proiecte politice majore au marcat evoluția
statului român modern. Unul dintre acestea a fost proiectul Unirii Principatelor Române, care
viza unirea Moldovei și Țării Românești sub același domn. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca
domnitor al ambelor principate în 1859 a reprezentat un pas semnificativ în direcția unificării
teritoriilor românești.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, un alt proiect politic important a fost acela al
modernizării și consolidării statului român ca un entitate suverană. După Unirea Principatelor,
următorul obiectiv major a fost obținerea independenței față de Imperiul Otoman. Aceasta s-a
realizat prin Războiul de Independență al României din 1877-1878, când țara a luptat pentru a-
și câștiga independența, ajutată și de aliați precum Rusia. Congresul de la Berlin din 1878 a
recunoscut independența României ca un stat suveran.
Evoluția statului român în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost marcată de eforturile
constante de afirmare a independenței și suveranității naționale. Un argument important care
susține această evoluție este recunoașterea internațională a independenței la Congresul de la
Berlin. Acest eveniment a fost o etapă crucială în stabilirea României ca stat independent și
suveran pe harta politică europeană.
În concluzie, evoluția spațiului românesc în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea a fost marcată de
tranziții politice și sociale semnificative, de la centralizarea puterii domnești la aspirațiile de
unificare și obținere a independenței. Procesul de consolidare a statului român a fost un
rezultat al unor proiecte politice și evenimente istorice care au modelat identitatea națională și
suveranitatea țării.