SUBIECTUL III

Democrația liberală a fost unul dintre pilonii principali ai regimurilor politice din Europa în secolul al XX-
lea, caracterizându-se prin respectarea drepturilor individuale și protecția libertăților civile. O
caracteristică distinctivă a democrației liberale este separarea puterilor în stat, în care puterea
legislativă, executivă și judiciară sunt independente și echilibrate reciproc pentru a evita abuzurile și
pentru a asigura controlul și echilibrul între instituțiile de guvernare.

În plus, democrația liberală promovează principiul statului de drept, în care toți cetățenii sunt egali în
fața legii și în care legile sunt aplicate în mod imparțial și predictibil. Un alt aspect important al
democrației liberale este respectarea și protecția drepturilor individuale fundamentale, precum
libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea religioasă și dreptul la proprietate.

Un stat european care a reușit să mențină o democrație liberă funcțională fără întreruperi în secolul al
XX-lea este Elveția. Elveția este cunoscută pentru sistemul său federalist și pentru democrația directă, în
care cetățenii au un rol activ în procesul decizional prin intermediul referendumurilor și inițiativelor
populare.

Practici politice reprezentative pentru democrația europeană din secolul al XX-lea includ cooperarea
între partide politice pentru a forma coaliții de guvernare și pentru a facilita dialogul democratic și
compromisul în cadrul procesului legislativ. De asemenea, democrațiile europene au promovat
participarea civică și electorală activă, prin intermediul alegerilor libere și corecte și prin încurajarea
implicării cetățenilor în viața politică și în procesul decizional.

În România primei jumătăți a secolului al XX-lea, o ideologie democrată prominentă a fost liberalismul,
care promova libertatea individuală, respectarea drepturilor civile și protecția proprietății private. Două
figuri politice importante care au fost susținătorii liberalismului în această perioadă au fost Ionel
Brătianu și Take Ionescu. Ionel Brătianu a fost un lider politic influent și de lungă durată al Partidului
Național Liberal din România, care a militat pentru modernizarea și democratizarea țării. Take Ionescu a
fost, de asemenea, un lider liberal și diplomat român, care a fost activ în perioada interbelică și care a
fost implicat în procesul de modernizare și reformă politică a României.

În concluzie, democrația liberală a reprezentat un model politic esențial în Europa în secolul al XX-lea,
caracterizat de respectarea drepturilor individuale, separarea puterilor în stat și participarea civică
activă. Cu toate că au existat provocări și amenințări la adresa democrației, multe state europene au
reușit să mențină și să promoveze principiile democratice în întreaga perioadă a secolului al XX-lea.

TESTUL 12
SUBIECTUL I
1. Instituția politică menționată în sursa A este guvernul rus, care în timpul campaniei militare împotriva
Imperiului Otoman în anul 1877, a întâmpinat dificultăți majore în cucerirea fortăreței Plevna.
2. Din sursa B, o informație referitoare la convenția româno-rusă este că aceasta asigura armatei ruse
libera trecere prin România, iar Rusia își asuma obligația de a menține și a face să se respecte drepturile
politice ale statului român, inclusiv integritatea teritorială a României, cu referire la sudul Basarabiei.

3. Cele două spații istorice menționate în surse sunt Balcanii (sursa A) și România (sursa B).

4. Litera corespunzătoare sursei care susține că acțiunile statului român pe plan extern urmăreau
obținerea independenței este B.

5. Cauza: Întârzierea rușilor în fața fortăreței Plevna.

Efect: Necesitatea sprijinului din partea altor state balcanice, inclusiv României, pentru avansarea
campaniei militare.

6. Două fapte istorice referitoare la crearea statului român modern în a doua jumătate a secolului al XIX-
lea sunt:

a) Unirea Principatelor Moldova și Țara Românească în anul 1859 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

b) Obținerea independenței deplină a României în anul 1878, după încheierea războiului ruso-turc și
recunoașterea internațională a statului român ca entitate independentă.

7. O constantă în desfășurarea faptelor istorice din politica internă a statului român modern, în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, a fost lupta pentru modernizare și reforme instituționale, care să asigure
consolidarea și stabilitatea statului național.

SUBIECTUL II
1. Un spațiu istoric precizat în sursa dată este România.

2. Obiectivele politicii externe românești, conform sursei, au fost consolidarea statului român
independent și realizarea desăvârșirii unității naționale.

3. Două informații referitoare la condițiile impuse de Germania, conform sursei, sunt:

a) Exigența răscumpărării căilor ferate ridicate de societatea germană Strousberg.

b) Cererea plății despăgubirilor abuzive solicitate de acționari.

4. Două informații referitoare la cele două alianțe politico-militare, conform sursei, sunt:

a) Formarea Puterilor Centrale (Tripla Alianță) în 1879 între Germania și Austro-Ungaria, la care s-a
alăturat Italia în 1882.

b) Crearea Antantei (Tripla Înțelegere) între Rusia și Franța în 1880, la care s-au alăturat ulterior Marea
Britanie în 1904.

5. Tratatul de la Berlin din 1878, conform sursei, a recunoscut independența României, însă cu anumite
condiții:
 a) Legarea independenței de recunoașterea retrocedării Basarabiei de Sud către Rusia și modificarea
Constituției privind acordarea de drepturi politice străinilor.

b) Exigențele suplimentare impuse de Germania, cum ar fi răscumpărarea căilor ferate și plata

despăgubirilor abuzive, pentru a proceda la recunoașterea independenței României.

6. Practicile politice democratice din Europa în a doua jumătate a secolului al XIX-lea sunt ilustrate de un
fapt istoric relevant, și anume unirea Principatelor Moldova și Țara Românească în anul 1859 sub
domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Această unire a reprezentat un pas important către formarea statului
român modern și a fost posibilă prin practici democratice precum organizarea de alegeri și adunări
legislative reprezentative pentru ambele principate, care au fost implicate în procesul de unificare.
Astfel, democratizarea și implicarea cetățenilor în procesul decizional au fost caracteristici fundamentale
ale acestui eveniment istoric care a contribuit la crearea statului român modern.

TESTUL 18
SUBIECTUL I
1. Secolul la care se referă sursa A este secolul al XX-lea.

2. Un lider politic amintit în sursa B este Petru Groza.

3. Funcția politică a lui Mihai I, conform sursei A, era cea de rege al României. O acțiune a sa menționată
în text este refuzul de a participa la demonstrația din 23 august 1945 și retragerea în palat, refuzând
contactul cu Executivul.

4. Litera corespunzătoare sursei care susține existența unei opoziții față de instaurarea comunismului în
România este A.

5. Informațiile din sursa B, în relație cauză-efect, sunt:

Cauza: Afinitatea formațiunii conduse de Petru Groza față de partidul comunist.

Efect: Alegerea lui Petru Groza în funcția de prim-ministru al României și instaurarea unui guvern
comunist.

6. Două practici politice democratice din Europa secolului al XX-lea sunt:

a) Organizarea de alegeri libere și corecte pentru alegerea reprezentanților în instituțiile

guvernamentale.

b) Respectarea și promovarea drepturilor individuale fundamentale, precum libertatea de exprimare,

libertatea presei și drepturile omului.
7. O caracteristică a domniei în secolul al XVIII-lea a fost concentrarea puterii politice în mâinile unui
singur lider sau monarh absolut, care exercita autoritatea supremă și nu era limitat de nicio constituție
sau organ de control.

SUBIECTUL II
1. Un stat care a garantat independența României, precizat în sursa dată, este Franța.

2. Sursa dată se referă la secolul al XX-lea.

3. Regele României menționat în sursa dată este Carol al II-lea. Conflictul politico-militar la care se referă
sursa este cel de-al Doilea Război Mondial.

4. Două informații referitoare la tratatul dintre România și Germania, conform sursei, sunt:

a) Semnarea unui tratat comercial între România și Germania în martie 1939, prin care Germania
devenea principalul furnizor al României și cel mai important client al mărfurilor românești.

b) Subordonarea economiei României, în special a petrolului, intereselor germane.

5. Punctul de vedere referitor la Constituție, susținut de sursa dată, este că noua Constituție introdusă în
1938 nu mai era expresia unui acord colectiv de voință a diverșilor factori constituționali, ci exprima
voința suveranului. Acest lucru se reflectă în faptul că puterea legislativă era exercitată de rege prin
intermediul Parlamentului bicameral, limitat exclusiv la legiferare și având un caracter corporativ, iar
puterea executivă era exercitată tot de rege, prin guvern, fără răspundere politică față de Parlament.

6. În România postbelică, se utilizează practici politice democratice, ilustrate de un fapt istoric relevant,
și anume Revoluția Română din decembrie 1989. Această revoluție a dus la căderea regimului comunist
condus de Nicolae Ceaușescu și la instaurarea unui regim democratic, caracterizat prin organizarea de
alegeri libere și corecte, respectarea drepturilor individuale și promovarea principiilor statului de drept.
Astfel, Revoluția Română din 1989 a marcat tranziția României spre democrație și a introdus practici
politice democratice în viața politică a țării.