Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

Modernizarea instituțională a României

Monarhia

A fost una dintre cele mai importante instituţii ale statului român. Ea a avut un
caracter constituţional stabilit prin Constituţia din 1866 şi consolidat prin cea din 1923. A
reprezentat factorul cheie al vieţii politice româneşti.
După abdicarea lui Cuza, în februarie 1866, unirea era în pericol.
Reapare ideea prinţului străin, prezentă încă din programul „partidei naţionale” din
1802, idee susţinută de contele Walewski în cadrul Congresului de pace de la Paris (1856),
reluată de Adunările ad-hoc din 1857 şi acceptată de Cuza atunci când şi-a exprimat intenţia
de a renunţa la tron.
Prin aducerea prinţului străin românii sperau să pună capăt luptelor interne şi să-şi
asigure un sprijin diplomatic stabil pe plan extern.
Coroana a fost oferită lui Filip de Flandra, iar după refuzul acestuia, lui Carol de
Hohenzollern- Sigmaringen, originar din Prusia, susţinut de Napoleon III, de regele Prusiei şi
de cancelarul Otto von Bismarck. Aducerea sa a fost validată în ţară printr-un plebiscit.
La 10/22 mai 1866, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus
jurământul solemn, la Bucureşti, ca „domn constituţional”.

Carol I (1866-1914)
În octombrie 1866, Carol a făcut o vizită la Istanbul, în timpul căreia a primit firmanul
de numire din partea sultanului (o recunoaştere a principelui străin, a eredităţii tronului şi a
regimului monarhic constituţional). Consecinţa imediată a recunoaşterii domnitorului Carol I a
constat în consacrarea internaţională a monarhiei constituţionale în România.
Prerogativele sale erau stabilite de Constituţia din 1866, care punea în aplicare un
principiu constituţional englez potrivit căruia „regele domneşte, dar nu guvernează”.

Prima parte a domniei (1866-1881):

Domnia lui Carol a debutat prin adoptarea de către Parlament, în iunie 1866, a unei
noi constituţii care a rămas în vigoare până în 1923. Ea era inspirată după cea belgiană din
1831. A fost elaborată fără aprobarea puterilor garante şi a fost considerată drept „un veritabil
act de independenţă”, pentru că nu menţiona suzeranitatea otomană şi garanţi amarilor puteri.
Carol I a desfășurat o intensă activitate încă de la începutul domniei:
 s-a preocupat de consolidarea instituţiilor statului (monarhia, Parlamentul şi
partidele politice)
 în timul domniei sale s-a proclamat independenţa României la 9 mai 1877,
 s-a obţinut independenţa prin participarea la războiul ruso-turc 1877-1878,
 a fost recunoscută independenţa României prin tratatele de la San Stefano şi
Berlin,
 1878- Carol I şi-a luat titlul de Alteţă regală,
 1881 – România devine regat, (titlu ratificat de Parlament la 14 martie 1881),
iar Carol I este numit rege.
 s- a reglementat succesiunea la tron prin „Pactul de familie” din 18 mai 1881.

Clasa a Xll-a Pagina 1

 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

A doua parte a domniei lui Carol I (1881-1914):

În plan intern este favorabilă modernizării instituţiilor statului,

 este o perioadă de stabilitate politică (introducerea rotativei guvernamentale - 1895)
 din iniţiativa celor două partide care s-au succedat la guvernare (PNL şi P. Conservator)
au fost adoptate legi importante:
- responsabilitatea ministerială, organizarea comunelor,
organizarea învăţământului, organizarea armatei, înfiinţarea Băncii
Naţionale, legi pentru dezvoltarea industriei naţionale, legi privind
învoielile agricole, minele sau organizarea clerului.
- s-au adus modificări în sistemul electoral (în continuare censitar), în sensul
creşterii numărului persoanelor cu drept de vot.
 monarhia a jucat rol de arbitru al vieţii politice,
 existenţa partidelor politice, libertatea de exprimare oferită presei.
În plan extern - a urmărit apărarea integrităţii teritoriale
- în 1883 România a încheiat o alianţă defensivă cu Austro-Ungaria,
aderând la la Puterile Centrale ceea ce oferea posibilitatea de a
interveni pentru românii din Transilvania pe lângă Curtea de la Viena,
- prestigiul României a crescut în relaţiile internaţionale
- România devine factor de stabilitate în SE Europei, ca urmare a
războaielor balcanice (1912-1913)
- ultima sa acţiune legată de politica externă a fost decizia legată de
participarea României la primul Război Mondial, când Consiliul de
Coroană a adoptat neutralitatea.
În lipsa unor urmaşi direcţi, după moartea sa (1914), tronul a revenit nepotului
său Ferdinand I.
Urmaşul lui Carol I, regele Ferdinand (1914-1927) - a continuat politica
predecesorului său privind modernizarea statului, introducerea unor reforme radicale:
votul universal şi reforma agrară.
În perioada interbelică, monarhia constituţională a fost reprezentată! de:
 nepotul său Ferdinand ( 1914- 1927) proclamat moştenitor prin Pactul de familie din
18 mai 1881,
 perioada Regenţei ( 1927- 1930),
 regele Carol II ( 1930 - 1940 ), fiul lui Ferdinand și al reginei Maria.

Regele Ferdinand a contribuit la sporirea prestigiului monarhiei.

În timpul domniei sale, România a participat la primul Război Mondial alături de tabăra
Antantei şi s-a realizat idealul Marii Uniri în anul 1918.
La 15 octombrie 1922, la Alba - Iulia, Ferdinand ( numit şi „Întregitorul” sau „cel
Loial” ) şi soţia sa Maria au fost încoronaţi ca suverani aivtuturor românilor.
Prestigiul monarhiei a fost afectat de criza dinastică, declanşată în decembrie 1925 de
către principele moştenitor Carol ( fiul lui Ferdinand ), care renunţă la tron şi rămâne în
străinătate.
La 4 ianuarie 1926 Parlamentul proclamă ea moştenitor al tronului pe Mihai, fiul lui
Carol. Mihai fiind minor, a fost tutelat de o Regenţă . Printre membrii Regenţei se aflau:
principele Nicolae ( fratele lui Carol al II-lea), patriarhul Miron Cristea şi Gh. Buzdugan,
președintele Înaltei Curți de justiție și Casație.

Clasa a Xll-a Pagina 2

 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

În anul 1927, regele Ferdinand, moare, urmânău-i la tron Mihai. Începea astfel
perioada Regenţei ( 1927 - 1930 ). Această situaţie a durat până la întoarcerea în ţară a lui
Carol. Susţinut de oameni politici şi profitând de slăbiciunea Regenţei, Carol revine în ţară şi
la 8 iunie 1930 este recunoscut rege de către Parlament sub numele de Carol al II-lea
(1930 - 1940).
Treptat regele se va îndepărta de tradiţiile democratice, urmărind instaurarea unei
monarhii autoritare, peste partidele politice. La alegerile din 1937 «nici un partid politic nu a
obţinut majoritatea voturilor care i-ar fi permis să guverneze. De aceasta situaţie profită Carol
II care îl numeşte prim ministru pe Octavian Goga. Acesta corespundea scopurilor sale.
La 10 februarie 1938 guvernul Goga este înlocuit cu un guvern de uniune naţională
condus de patriarhul Miron Cristea. Se instaura astfel regimul autoritar. La 20 februarie 1938 a
fost impusă o nouă Constituţie.Aceasta sporea puterile regelui.
În plan-intern a fost introdusă cenzura asupra publicaţiilor, a fost interzisă activitatea
tuturor partidelor politice şi s-a format un partid unic „ Frontul Renaşterii Naţionale” (denumit
din 1940 Partidul Naţiunii), subordonarea guvernului, etc.
În plan extern, după dezmembrarea Cehoslovaciei, România cedează presiunilor
Germaniei şi încheie cu aceasta un acord economic.
Carol II a fost cel care a deschis seria regimurilor totalitare în istoria României. Datorită
pierderilor teritoriale din 1940 abdică în septembrie 1940, tronul fiind preluat de fiul său Mihai.
Monarhia s-a menţinut în România până la abdicarea regelui Mihai, în 30 decembrie
1947, trecându-se la republică.

Alte instituţii:
Parlamentul României moderne îşi are originea în Adunările de stări din Evul Mediu
românesc.
Regulamentele Organice au fost primele acte cu rol constituţional care stabileau
atribuţiile puterii legislative. Ele au constituit începutul regimului parlamentar în Principate.
Potrivit Convenţiei de la Paris(1858) puterea legislativă era exercitată de domn, Adunarea
electivă şi Comisia Centrală de la Focşani. Parlamentul era unicameral. Prin Statutul dezvoltător
al Convenţiei de la Paris (1864) se trecea la un Parlament bicameral (prin înfiinţarea Corpului
Ponderator - Senatul).
Constituţia din 1866 punea bazele sistemului parlamentar modern: - conferea
legislativului rol preponderent în stat; rolul Parlamentului era aproape egal cu al domnitorului
în elaborarea legilor; dreptul de interpelare a executivului (a cere explicaţii). Era menţinut totuşi
rolul decisiv al domnitorului în procesul legislativ(dreptul de veto, de a înainta Parlamentului
propriile proiecte de legi). Până în 1918 sesiunea se deschidea printr-un mesaj al tronului citit
de rege şi se încheia cu un mesaj al primului -ministru. Până în 1918 a fost ales prin vot censitar,
apoi a reprezentat interesele tuturor categoriilor sociale după introducerea votului universal.
Guvernul
La 22 ianuarie 1862 s-a constituit primul guvern unic al României, în timpul lui A1.
I.Cuza.
Conform Constituţiei din 1866, care punea bazele guvernului modern, domnul exercita
împreună cu guvernul puterea executivă. Guvernul era răspunzător în faţa Parlamentului pentru
activitatea desfăşurată. În prima parte a domniei lui Carol I a existat o instabilitate
guvernamentală, ,dar formarea partidelor politice şi introducerea rotativei guvernamentale în
1895 a adus o stabilitate a guvernelor.
Biserica
În epoca modernă şi-a păstrat independenţa faţă de instituţiile statului. În anul 1885
Biserica ortodoxă şi-a proclamat autocefalia (conducere de sine stătătoare) în raport cu
Patriarhia de la Constantinopol.

Clasa a Xll-a Pagina 3

 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

S-a adoptat Legea clerului mirean şi a seminariilor care introducea salarii preoţilor din
bugetul statului sau al localităţilor.

Monarhie constituţională = formă de guvernare în care conducerea se exercită de monarh

conform unei Constituţii

Plebiscit = consultarea cetăţenilor care se pronunţă prin „da” sau „nu” asupra unui proiect de
lege sau a unui act de importanţă deosebită.

Rotativă guvernamentală = principiu de guvernare conform căruia partidele politice sunt

chemate alternativ la guvernare.

Clasa a Xll-a Pagina 4