Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

MODERNIZAREA INSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI

Modernizarea începută în timpul lui Al.I.Cuza va continua în perioada domniei lui Carol I.

Monarhia

A fost una dintre cele mai importante instituţii ale statului român. Ea a avut un caracter
constituţional stabilit prin Constituţia din 1866 şi consolidat prin cea din 1923. A reprezentat factorul
cheie al vieţii politice româneşti.
După abdicarea lui Cuza, în februarie 1866, unirea era în pericol. Reapare ideea prinţului străin,
prezentă încă din programul „partidei naţionale” din 1802, idee susţinută de contele Walewski în
cadrul Congresului de pace de la Paris (1856), reluată de Adunările ad-hoc din 1857 şi acceptată de
Cuza atunci când şi-a exprimat intenţia de a renunţa la tron.
Prin aducerea prinţului străin românii sperau să pună capăt luptelor interne şi să-şi asigure un
sprijin diplomatic stabil pe plan extern.
Coroana a fost oferită lui Filip de Flandra, iar după refuzul acestuia, lui Carol de Hohenzollern-
Sigmaringen, susţinut de Napoleon III, de regele Prusiei şi de cancelarul Otto von Bismarck. Aducerea
sa a fost validată în ţară printr-un plebiscit.
La 10/22 mai 1866, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (originar din Prusia) a
depus jurământul solemn, la Bucureşti, ca „domn constituţional”.
Carol I (1866-1914)
În octombrie 1866, Carol a făcut o vizită la Istanbul, în timpul căreia a primit firmanul de
numire din partea sultanului (o recunoaştere a principelui străin, a eredităţii tronului şi a regimului
monarhic constituţional). Consecinţa imediată a recunoaşterii domnitorului Carol I a constat în
consacrarea internaţională a monarhiei constituţionale în România.
Prerogativele sale erau stabilite de Constituţia din 1866, care punea în aplicare un principiu
constituţional englez potrivit căruia regele domneşte, dar nu guvernează.
În prima parte a domniei (1866-1881):
Domnia lui Carol a debutat prin adoptarea de către Parlament, în iunie 1866, a unei noi
constituţii care a rămas în vigoare până în 1923. Ea era inspirată după cea belgiană din 1831. A fost
elaborată fără aprobarea puterilor garante şi a fost considerată drept „un veritabil act de independenţă”,
pentru că nu menţiona suzeranitatea otomană şi garanţia marilor puteri.
 s-a preocupat de consolidarea instituţiilor statului (monarhia, Parlamentul şi
partidele politice)
 s-a proclamat independenţa României la 9 mai 1877
 s-a obţinut independenţa prin participarea la războiul ruso-turc 1877-1878
 s-a recunoscut independenţa României prin tratatele de la San Stefano şi Berlin
 1878- Carol şi-a luat titlul de Alteţă regală
 1881 – România devine regat, (titlu ratificat de Parlament la 14 martie 1881), iar
Carol I = rege. S-a reglementat succesiunea la tron prin „Pactul de familie” din 18
mai 1881.
A doua parte a domniei (1881-1914) :
 favorabilă modernizării instituţiilor statului
 perioadă de stabilitate politică (introducerea rotativei guvernamentale – 1895)
 din iniţiativa celor două partide care s-au succedat la guvernare (PNL şi P.
Conservator) au fost adoptate legi importante:

Clasa a XII-a Pagina 1

 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

 responsabilitatea ministerială, organizarea comunelor,

organizarea învăţământului, organizarea armatei, înfiinţarea
Băncii Naţionale, legi pentru dezvoltarea industriei naţionale, legi
privind învoielile agricole, minele sau organizarea clerului
 s-au adus modificări în sistemul electoral (în continuare censitar),
în sensul creşterii numărului persoanelor cu drept de vot.
 monarhia a jucat rol de arbitru al vieţii politice
 existenţa partidelor politice, libertatea de exprimare oferită presei
 în plan extern - a urmărit apărarea integrităţii teritoriale
 în 1883 România a încheiat o alianţă defensivă cu Austro-Ungaria,
aderând la Puterile Centrale ceea ce oferea posibilitatea de a
interveni pentru românii din Transilvania pe lângă Curtea de la
Viena
 prestigiul României a crescut în relaţiile internaţionale
 România devine factor de stabilitate în SE Europei, ca urmare a
războaielor balcanice (1912-1913)
 ultima sa acţiune legată de politica externă a fost decizia legată de
participarea României la Primul Război Mondial, când Consiliul
de Coroană a adoptat neutralitatea.
În lipsa unor urmaşi direcţi, după moartea sa (1914), tronul a revenit nepotului său Ferdinand.
Urmaşul lui Carol I, regele Ferdinand (1914-1927) - a continuat politica predecesorului său
privind modernizarea statului, introducerea unor reforme radicale: votul universal şi reforma agrară.
În perioada interbelică, monarhia constituţională a fost reprezentată de:
 nepotul său Ferdinand ( 1914- 1927 ), proclamat moştenitor prin
Pactul de familie din 18 mai 1881
 perioada Regenţei ( 1927 – 1930 )
 regele Carol II ( 1930 – 1940 ), fiul lui Ferdinand
Regele Ferdinand a contribuit la sporirea prestigiului monarhiei. În timpul domniei sale,
România a participat la Primul Război Mondial alături de tabăra Antantei şi s-a realizat idealul Marii
Uniri în anul 1918. Tot în 1918 s-a introdus votul universal, iar în 1921 s-a realizat o nouă reformă
agrară, mai amplă decât cea a lui Cuza. La 15 octombrie 1922, la Alba – Iulia, Ferdinand (numit şi
„Întregitorul” sau „cel Loial” ) şi soţia sa Maria au fost încoronaţi ca suverani ai tuturor românilor. În
1923 a fost adoptată o constituţie democratică.
În acest moment, programul secolului XIX (unire, independenţă, împroprietărirea ţăranilor,
legislaţie modernă) era deplin realizat.
Prestigiul monarhiei a fost afectat de criza dinastică declanşată în decembrie 1925 de către
principele moştenitor Carol ( fiul lui Ferdinand ), care renunţă la tron şi rămâne în străinătate.
La 4 ianuarie 1926 Parlamentul proclamă ca moştenitor al tronului pe Mihai, fiul lui Carol.
Mihai fiind minor, a fost tutelat de o Regenţă . Printre membrii Regenţei se aflau: principele Nicolae
(fratele lui Carol ), patriarhul Miron Cristea şi Gh. Buzdugan.
În anul 1927, regele Ferdinand moare, urmându-i la tron Mihai. Începea astfel perioada Regenţei
Această situaţie a durat până la întoarcerea în ţară a lui Carol.
Susţinut de oameni politici şi profitând de slăbiciunea Regenţei, Carol revine în ţară şi la 8
iunie 1930 este recunoscut rege de către Parlament sub numele de Carol II
 treptat regele se va îndepărta de tradiţiile democratice, urmărind instaurarea
unei monarhii autoritare, peste partidele politice.
 la alegerile din 1937 niciun partid politic nu a obţinut majoritatea voturilor
care i-ar fi permis să guverneze. De această situaţie profită Carol II care îl
numeşte prim ministru pe Octavian Goga. Acesta corespundea scopurilor
sale
Clasa a XII-a Pagina 2
 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

 la 10 februarie 1938, guvernul Goga este înlocuit cu un guvern de uniune

naţională condus de patriarhul Miron Cristea. Se instaura astfel regimul
autoritar
 la 20 februarie 1938 a fost impusă o nouă Constituţie. Aceasta sporea
puterile regelui
 în plan intern a fost introdusă cenzura asupra publicaţiilor, a fost interzisă
activitatea tuturor partidelor politice şi s-a format un partid unic „ Frontul
Renaşterii Naţionale” (denumit din 1940 Partidul Naţiunii), subordonarea
guvernului, etc.
 în plan extern, după dezmembrarea Cehoslovaciei, România cedează
presiunilor Germaniei şi încheie cu aceasta un acord economic.
Carol II a fost cel care a deschis seria regimurilor totalitare în istoria României. Din cauza
pierderilor teritoriale din 1940 abdică în septembrie 1940, tronul fiind preluat de fiul său Mihai.
Monarhia s-a menţinut în România până la abdicarea regelui Mihai, în 30 decembrie 1947,
trecându-se la republică.

Alte instituţii
Parlamentul României moderne îşi are originea în Adunările de Stări din Evul Mediu
românesc. Regulamentele Organice au fost primele acte cu rol constituţional care stabileau atribuţiile
puterii legislative. Ele au constituit începutul regimului parlamentar în Principate. Potrivit Convenţiei
de la Paris (1858), puterea legislativă era exercitată de domn, Adunarea electivă şi Comisia Centrală de
la Focşani. Parlamentul era unicameral. Prin Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris (1864) se
trecea la un Parlament bicameral (prin înfiinţarea Corpului Ponderator - Senatul). În 24 ianuarie 1862
îşi începuse activitatea primul Parlament unic.
Constituţia din 1866 punea bazele sistemului parlamentar modern: - conferea legislativului rol
preponderent în stat; rolul Parlamentului era aproape egal cu al domnitorului în elaborarea legilor;
dreptul de interpelare a executivului (a cere explicaţii). Era menţinut totuşi rolul decisiv al
domnitorului în procesul legislativ(dreptul de veto, de a înainta Parlamentului propriile proiecte de
legi). Până în 1918 sesiunea se deschidea printr-un mesaj al tronului citit de rege şi se încheia cu un
mesaj al primului ministru. Până în 1918 a fost ales prin vot censitar, apoi a reprezentat interesele
tuturor categoriilor sociale după introducerea votului universal.
Guvernul
La 22 ianuarie 1862 s-a constituit primul guvern unic al României, în timpul lui Al. I. Cuza.
Conform Constituţiei din 1866, care punea bazele guvernului modern, domnul exercita împreună cu
guvernul puterea executivă. Guvernul era răspunzător în faţa Parlamentului pentru activitatea
desfăşurată.
În prima parte a domniei lui Carol I a existat o instabilitate guvernamentală, dar formarea partidelor
politice şi introducerea rotativei guvernamentale în 1895 a adus o stabilitate a guvernelor.
Biserica
În epoca modernă şi-a păstrat independenţa faţă de instituţiile statului. În 1885 Biserica
ortodoxă şi-a proclamat autocefalia (conducere de sine stătătoare) în raport cu Patriarhia de la
Constantinopol. S-a adoptat Legea clerului mirean şi a seminariilor care introducea salarii preoţilor
din bugetul statului sau al localităţilor.

1919 : s-a introdus calendarul gregorian 1 aprilie 1919 a devenit 14 aprilie 1919
(stil nou).
Monarhie constituţională = formă de guvernare în care conducerea se exercită de monarh conform unei Constituţii
Plebiscit = consultarea cetăţenilor care se pronunţă prin „da” sau „nu” asupra unui proiect de lege sau a
unui act de importanţă deosebită.

Clasa a XII-a Pagina 3