MODERNIZAREA INSTITUȚIONALĂ A ROMÂNIEI

MONARHIA

Reformele moderne ale României au fost înfăptuite începând cu domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Constituția din 1866 încadra România printre statele cu structuri democratice.

Încă din 1802 s-a cerut alegerea unui domn străin. Prin aceasta se urmărea să se pună capăt luptelor
interne pentru putere și să se asigure un sprijin diplomatic mai stabil pe plan extern. Astfel după
îndepartarea lui Cuza, tronul României a fost oferit lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. În octombrie
1866, Carol a fost recunoscut de către sultani. Domnia lui Carol a debutat prin adoptarea de către
parlament a unei noi constituții (1866), iar forma de organizare era cea de monarhie constituțională.
Carol avea următoarele atribuții: numește și revocă miniștrii, sancționează și promulgă legile, numește și
revocă în funcții publice, este comandantul armatei, conferă grade militare, bate moneda, încheie
convenții cu statele străine. Ca să fie valabile, actele domnitorului trebuiau contra semnate de către un
ministru.

În prima parte a domniei (1866-1881), Carol s-a preocupat de consolidarea instituțiilor statului și
ruperea legăturilor de suzeranitate cu poarta otomană. România își obține independența față de aceasta
în anul 1878, iar Carol primește titlul de Alteță Regală, iar în 1881, titlul de rege al României.

A doua parte a domniei (1881-1914) a fost una favorabilă modernizării țării. Stabilitatea politică internă
s-a realizat prin introducerea rotativei guvernamentale în 1895.

Existența partidelor politice, libertatea de exprimare oferită presei, funcționarea guvernului și a

parlamentului în condiții normale au fost trăsături dominante ale unei societăți aflate în plin proces de
modernizare.

În plan extern, România avea nevoie de un sistem de alianțe care să garanteze integritatea teritorială.
Astfel în 1883, România semnează tratatul secret de aderare la Tripla Alianță (Germania, Austro-Ungaria
și Italia). Prestigiul României pe plan extern a crescut în urma războaielor balcanice (1912-1913) când
țara noastră devine un factor de stabilitate în sud-estul Europei. Ultima acțiune în plan extern a lui Carol
1 a fost legată de Primul Război Mondial, când România adoptă neutralitatea.

Urmașul lui Carol 1, regele Ferdinand (1914-1927) a continuat politica predecesorului său privind
modernizarea statului prin introducerea a două reforme radicale: votul universal și reforma agrară.

PARLAMENTUL
 Parlamentul României moderne își are originea în adunările de stări din evul mediu. El reprezintă
puterea legislativă. Primele acte cu caracter constituțional care stabileau atribuțiile parlamentului au fost
regulamentele organice. Din 1864 se trece la parlament bicameral odată cu înființarea Senatului. Prin
constituția din 1866, Parlamentul, alături de domnitor, elabora legile. El avea de asemenea dreptul de a
pune întrebări miniștrilor sau să facă investigații parlamentare. Până în anul 1918, deschiderea sesiunii
parlamentare se făcea printr-un mesaj al tronului citit de rege și se închidea printr-un mesaj al primului
ministru. Parlamentul și-a adus contribuția la crearea sistemului constituțional bazat pe separația
puterilor. Până în 1918, a fost ales pe baza votului censitar, iar după acest an el va reprezenta interesele
tuturor categoriilor sociale odată cu introducerea votului universal.

GUVERNUL

Primul Guvern unic al României s-a constituit la 22 ianuarie 1862 în timpul domniei lui Alexandru Ioan
Cuza. Alături de domnitor, reprezenta puterea executivă.

JUSTITIA

Primele instanțe judiciare moderne au apărut în timpul regulamentelor organice, fiind dezvoltate în
timpul domniei lui A. I. Cuza care a adoptat coduri de legi moderne inspirate de cele franceze (codul civil,
codul penal, codul comercial). În 1861 s-a înființat Curtea de Casație și Justiție cu un rol important în
organizarea judecatorească modernă.

Potrivit constituției din 1866, puterea judecatorească era exercitată de către curți și tribunale.
Hotărârile și sentințele se pronunțau în virtutea legii și se executau în numele domnului. În 1868 au fost
create curțile cu jurați, ele fiind instituite în fiecare județ.

Teritoriul României era împărțit în județe, acestea în plase, iar plasele cuprindeau comune urbane și
rurale.

ARMATA

A fost organizată în timpul lui A. I. Cuza. În 1868 a fost elaborată Legea pentru organizarea puterii
armate. Pe lângă armata permanentă și cea a rezervelor, se adăugau dorobanții, granicerii, milițiile,
garda civilă și gloatele. Prin legea din 1872 efectivele armatei au fost sporite, s-a pus accent pe instruirea
și pregătirea ei și s-a acordat atenție dezvoltării flotei de război. Armata era pusă sub administrarea
Ministerului de Război.

BISERICA

A contribuit la realizarea unității spirituale și naționale a românilor. În epoca modernă, biserica și-a
păstrat independența în raport cu instituțiile statului. În anul 1885 biserica ortodoxă și-a proclamat
autocefalia, adică independența, în raport cu patriarhia de la Constantinopol. Legea clerului prevedea
salarizarea preoților din bugetul statului sau al localităților.