Facultatea de Vest din Timișoara

Facultatea de Drept

A SUPRAVEGREA ȘI A PEDEPSI.
NAȘTEREA ÎNCHISORII

Profesor universitar: Stănilă Laura Maria

Studentă: Lupei Lorena Florina

Anul I

Grupa 6
 Timișoara 2020

A SUPRAVEGHEA ȘI A PEDEPSI.

NAȘTEREA ÎNCHISORII

de Michel Foucault

Michel Foucault a trăit intre anii 1926-1984. Acesta era un filozof francez,
teorist social și critic literar. Autorul a influențat prin gândirea sa domeniile care se
preocupau de comunicare, antropologie, sociologie,teoria literaturii, feminism și
teoria criticii. Acesta a scris numeroase carți printre care: "Histoire de la folie a
l'age classique" publicată în 1961, "Une archeologie du regard medical" publicată
în 1963, "Surveiller et punir. Naissance de la prison" publicata in 1975.

"A supraveghea și a pedepsi. Nașterea închisorii." reprezintă una din cărțile

sale renumite, aceasta fiind publicată în anul 1975. Tema de bază prezentată în
această carte este puterea.

Scriitorul consideră ca puterea are 4 caracteristici importante.

1. Puterea este un exercițiu, fiind considerată o strategie decât o posesiune, este

exercitată mai curând decât deținută. Aceasta nu este un privilegiu al clasei

dominante, ci un efect general al pozițiilor strategice ale acestuia din urmă.

2. Puterea, împreună cu cunoașterea sunt inseparabile- transformarea ființei

 umane în subiect este însoțită de constituirea subiectului în obiect de
cunoaștere prin intermediul practicilor și discursurilor asociate, respectiv
psihiatriei, medicinii clinice și teoriei penale.

3. Puterea este pozitivă- deși aceasta este o formă detestabilă, feroce și

proliferentă, puterea reprezintă o forță a producției continue alimentată de

nevoile umane. În plan etic, ideea unei puteri pozitive, creatoare și care-și
reface energia prin participarea "pacienților" săi face din orice individ un
"colaborator", iar din orice victimă propriul său călău.

4. Puterea funcționează simultan atât la nivel macro, cât și micro- raportul

macro/micro nu este un dualism extrinesc, nici nu este complet caracterizat

prin diferența de talie, scară, resurse, ambiții: cele două niveluri conviețuiesc
și interacționează.

Autorul le mai atribuie acestor caracteristici și istoricitatea, refuzând conceptul

universalității și a apriorismului, delimitând astfel analiza puterii penale.

Lucrarea este ansamblată în 4 capitole, fiecare dintre acestea fiind reprezentate

cu ajutorul un titlu sugestiv pentru ceea ce dezbate autorul pe parcursul
întâmplărilor, astfel: capitolul întâi numindu-se "Supliciul", ce de-al doilea capitol
"Pedeapsa", al treilea "Disciplina", iar ultimul capitol "Închisoarea".

Conform lui Foucault, în a doua jumătate a sec al XVIII-lea, evoluția istorică a

puterii penale cunoaște un moment de inflexiune, după ce dispariția Vechiului
Regim antrenează o transformare a principiilor și a practicilor politico-juridice: de
la o putere tradiționalistă-neregulată și discontinuă (cunoscut și sub termenul de
subinstituționalizare)- reprezentând un procedeu de tranzacție fixă între legalitate și
ilegalitate, trecându-se la un nou tip de putere- caracteristic burgheziei -, unde
ilegalismele populare nu mai pot fi tolerate, astfel ducând la propunerea de a fi
înlăturate. În Vechiul Regim, pedepsele erau considerate drept exemplare, deoarece
supliciul răzbuna lezarea unei autorități personalizate- sacre chair: regicizii erau
condamnați pentru atingerea "celor două corpuri ale regelui", și trebuia să
transmită unei populații slab încadrate instituțional un mesaj intimidant. Scena și
regia minuțioasă a caznelor și a execuțiilor reprezentau ceremonii politice în care
era restabilită suveranitatea monarhului, tocmai pusă la pământ de către legile
ivinovat, iar asistența semnifică prin chiar prezența ei lângă eșafod faptul că
recunoaște acea suveranitate.

Frica puterii de către mișcările renumite a dus dintotdeauna la severitatea unei

rețele cât mai puțin permeabilă pentru delicte, precum și la principiul unei pedepse
bine organizate, astfel ajungând la evenimentul în care, poliția, împreună cu
sistemul penitenciar, preiau funcția penalității continue. Apariția poliției moderne
în Franța intră în conformitate cu intervenția pașoptismului de către Jeremy
Bentham care avea ca idee construirea unei structuri circulare din centrul căreia un
observator ascuns putea să-i supravegheze continuu pe cei repartizați în spațiile de
circumferență.

Închisoarea a fost aspră criticată: pentru pedepsele clasificate drept neeficiente,

fiind considerată mai degrabă o uzină de delicvenți, o școală a delictului. Dar în
ciuda faptelor spuse, închisoarea a rezistat, iar în anul 1820 s-a afirmat ca pedeapsă
universală, punând astfel punct unei îndelungate polemici dintre delicte și pedepse.

Deși apare o nouă ideologie, în sistemul penal s-au păstrat cateva din legile din
perioada beccariană, condamnatul era executat pentru crimele comise, îi erau
confiscate bunurile pentru furt și închis pentru privare de libertate. Până astăzi
instituțiile puterii urmăresc să supravegheze deținuții. Modul de supraveghere al
delicvenților a apărut odată cu modernismul. Magistrații sunt preocupați și de ceea
ce i-a determinat pe delicvenți și pe criminali să cauzeze asemenea fapte grave.
Aparatul judiciar urmărește sâ corecteze și să îndrepte comportamentul deviant al
acestora.

Un alt subiect abordat de autor în primul capitol al scrierii sale, pe care doresc
a-l discuta, este despre "supliciu". Autorul începe prin a descrie cum era pedepsit
cel acuzat prntru crimă. Condamnatul a fost pedepsit într-un mod sinistru în fața
unei mulțimi. ,,Urma să îi fie smulsă cu un clește înroșit în foc carnea de pe piept,
brațe, coapse și pulpele gambelor" ca mai apoi să îi fie turnată în răni ceară
încălzită sau smoală fierbinte. Ca urmare trupul i-a fost dezmembrat cu ajutorul a
patru cai, iar în cele din urmă,un călău să-i incinereze trunchiul încă în viață.
Aceste pedepse erau suplicii, astfel determinau condamnatul să își recunoască
faptele pe care le-a comis. La sfărșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al
XIX-lea, practicarea supliciilor se suprimă. Suferința fizică este înlocuită cu
suspendarea unor drepturi ale deținutului.

Trei sferturi de veac mai târziu, a fost redactat un regulament de Leon Faucher
pentru detinutii unei închisori din Paris. Deținuții nu mai sunt pedepsiți prin torturi
sinistre, ci aceștia au un program pe care trebuie să îl respecte.

Autorul ne explică obiectul penalității în următoarea parte a cărții. Odata cu

modernizarea societății s-a schimbat rolul pedepsei. Cei privați de libertate nu vor
mai fi maltratați fizic, ci psihic. În secolul al XVIII-lea cetățenii au generat un
protest împotriva supliciilor prin care doreau să înlocuiască pedepsele fizice cu
ideii precum rolul justiției penale este să-l pedepsească pe cel vinovat, astel de
pedepse încât să îl disciplineze.

În concluzie, Michel Foucault analizează și prezintă în cartea sa, atât evoluția

închisorii cât și evoluția justiției penale.Iar statul prin modernizarea sa,adoptă idei
noi, cei lipsiți de libertate nu mai sunt supuși pedepselor fizice în fața unui public,
ci sunt supuși unor reguli care să îi ajute să se integreze mai ușor în societate și să
nu mai adopte comportamente deviante.
 Bibliografie

· A supraveghea și a pedepsi. Nașterea închisorii - Michel Foucault

· https://graduo.ro/referate/sociologie/recenzie-a-supraveghea-si-a-pedepsi-

386916?fbclid=IwAR0DgebqySJYajdjAiXJ-
j3a0zU4BhJn2q7hDdxD9OrlWgZvyrWuSBqm5c0