UNIVERSITATE DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA TEORIE ȘI ISTORIA DREPTULUI

GRAMA CRISTIAN
GR.106

DREPTUL MUNCII ȘI DREPTUL FAMILIEI ÎN RASSM

Lucrul Individual

Conducător
științific : ______________
Zinaida
Lupașcu
 CHIȘINĂU 2014

Cuprins
1.Introducere
-Dreptul civil

2. Dreptul muncii si familiei in RASSM

2.1. Dreptul muncii
* Legislatia muncii a României, analiză comparativă
* Codul muncii al Republicii Moldova din 25.05.73 ,
analiză comparative
* Concluzie
2.2. Dreptul familiei
* Prevederile codului familiei al RSSM
* Codul familiei din 1969
* Concluzie

3. Concluzie generală
1. Introducere

Dreptul civil. Guvernanţii sovieticii considerau că dreptul civil

nu este necesar, deoarece concepţia de bază a bolşevicilor era
negarea proprietăţii private, unica pricină, după părerea lor a
existenţei exploatării oamenilor!
Conducîndu-se de această concepţiei bolşevicii au desfiinţat
proprietatea privată prin exproprierea forţată, fără despăgubiri,
a transportului, fondului locativ în oraşe, întreprinderilor
industriale şi comerciale etc, pe care le-au declarat proprietate
socialistă (drept de proprietate asupra lor avînd de acum înainte
doar statul). Astfel, toate întreprinderile, care au devenit de stat,
nu mai puteau fi subiecte ale dreptului civil, deoarece nu mai
aveau voie să participe la raporturile juridice de drept civil. A fost
introdus monopolul de stat in comercializarea unor mărfuri (pîine,
săpun, încălţăminte, chibrituri). În anul 1922 prin decizia
Comitetului Executiv Central al R.S.S.Ucraina a fost în aplicare,
începând din februarie 1923, Codul civil care era alcătuit din 4
părţi (dispoziţii generale, dreptul real, obligaţional şi succesoral) şi
avea 435 de articole în acest Cod erau indicate trei forme de
proprietate: de stat, cooperatistă şi privată (dominantă era
proprietatea de stat).

2.Dreptul muncii si familiei in RASSM

2.1.Dreptul muncii
În 1922 a fost adoptat Codul muncii al R.S.S.U. Drept bază a
reglementării relaţiilor de muncă devine contractul de muncă.
Contractul colectiv de muncă era încheiat între organele
sindicale şi administraţie, în acesta se indicau condiţiile de munca
şi tarifele de salarizare. Legislaţia muncii se aplica numai
muncitorilor din industrie şi comerţ, funcţionarilor, nu însă şi
ţăranilor. Dorind o extindere rapidă a industriei, Stalin a decretat
instituirea colectivizării în agricultură. Ceea ce însemna că cele
peste 20 000 000 de gospodării agricole particulare urmau să
dispară cit de curînd posibil. Majoritatea ţăranilor aveau să rămînă
în casele şi satele lor, însă lucrătorii agricoli erau nevoiţi să-şi
unească loturile familiale în pămînturi colective. Astfel, la plenara
CC. al P.C.(b)R. din iulie 1928, Stalin a vorbit despre necesitatea
plătirii de către ţărani a unui supratribut pentru industrializare în
sarcina partidului a fost pusă realizarea colectivizării şi a lichidării
chiaburimii ca clasă. În R.A.S.S.M. au fost supuse politicii de
deschiaburire 3200 de familii de ţărani. Avea loc "deschiaburirea",
atît a ţăranilor înstăriţi, cît şi a ţăranilor mijlocaşi. în 1932, 80,3%
din gospodăriile ţărăneşti din R.A.S.S.M. erau incluse în colhoz.

În 1922 în legătură cu politica economica nouă, au fost adoptate

in republicile sovietice coduri noi. Codul muncii din R.S.S.U. din
1922 avea 192 articole, repetînd codul muncii din R S F S R.
Prestaţia în munci a fost desfiinţată, păstrându-se doar pentru
cazuri de calamităţi naturale, situaţii extreme. Ca bază a
reglementării relaţiilor de munca devine contractul de muncă.
Contractul colectiv de muncă era Încheiat între organele sindicale
- ca reprezentanţi ai salariaţilor - şi administraţie, în care se
indicau condiţiile de muncă şi tarifele de salarizare. Organele
sindicale trebuiau să supravegheze respectare de către
administraţia întreprinderilor (de stat sau private) a legislaţiei
muncii. In legături cu politica economici nouă s-a înfăptuit
trecerea la asigurarea socială din fondurile create in baza
defalcărilor în aceste scopuri a mijloacelor necesare de către
întreprinderi

Erau prevăzute măsuri de protecţie a muncii minorilor, femeilor, a

lucrătorilor în subterane, ziua de munca a cărora era de şase ore.
Tot şase ore lucrau cei ce practicau munca intelectuală şi
funcţionarii de la birouri.
In 1927 s-a declarat trecerea treptată la ziua de muncă de şapte
ore. în 1929 s-a înfăptuit trecerea in săptămînă de muncă de cinci
şi şase zile, ultima zi a acestei săptămîni reduse era declarată zi
de odihna. Nu se prevedea posibilitatea apelării la greve . Ele
urmau să fie rezolvate de comisii speciale, camere de împăcare şi
arbitraj. Legislaţia muncii se aplica numai muncitorilor din
industrie şi comerţ, funcţionarilor. Ea nu se aplica ţăranilor.
În perioada anilor '30 legislaţia penală a fost deformată prin
introducerea unor sancţiuni aspre şi neargumentate din cauza
instaurării regimului totalitar. Astfel legea din 1929 prevedea că
cetăţenii U.R.S.S. care au plecat peste hotare şi nu s-au întors, iar
acolo duc o activitate de subminare a sistemului sovietic vor fi
consideraţi drept duşman i ai clasei muncitoare. Pentru ei era
prevăzută pedeapsa cu moartea care trebuia să fie pusă în
acţiune In timp de 24 de ore. Această lege a avut o acţiune
retroactivă.

Legea din 1932 prevedea pedeapsa cu moartea pentru

sustragerea averii de stat, colhoznice şi cooperativei indiferent de
volumul furtului (în baza acestei legi au fost pedepsite peste 50
000 de persoane).
Prevederi din codul civil :
Capitolul VIII .Drepturile și datoriile temeinișe a șetățenilor

Art.85. Şetăţenii RASSM au dreptu la muncă...

Dreptu de muncă se garantează prin organizarea soţialistă a
gospodăriei norodnişe, prin desfăşurarea neîntreruptă a puterilor
producătoare a obştii sovietişe, prin înlăturarea putinţei de
crizisuri gospodăreşti şi prin licvidarea bezrabotiţei.

Art.88. Şetăţenii RASSM au drept la învăţătură. Aist drept se

garantează prin învăţământu înşepător pentru toţi ca învăţă-mânt
fară plată, încheind învăţământu superior prin sistema de
stipendie de stat şelei mai mari părţi covârşitoare a studenţilor în
şcoala superioară...

Art93. In corespundere cu interesele truditorilor şi în ţeliu de a

disfaşura iniţiativa organizaţională şi politică a maselor norodnişe
şetăţenilor RASSM li se garantează dreptu de a se uni în
organizaţii obşteşti: soiuzuri profesionale, întruniri cooperative,
organizaţii a tinerimii, organizaţii sportive şi de apărare, obşti
culturale, tehnişe, ştiinţifice, iar şei mai activi şi mai conştienţi
şetăţeni din rândurile clasului munşitoresc şi din şelante pături a
truditorilor se unesc în Partidul Comunist (a bolşevicilor) din toată
Uniunea, care este otradu de frunte a truditorilor în lupta lor
pentru întărirea şi disfaşurarea structurii soşialiste şi care este
conducător a tuturor organizaţiilor truditorilor, atât obşteşti, cât şi
a şelor de stat.

Legislatia muncii a României, analiză comparativă:

 Legislatia autohtonă în domeniul muncii a cunoscut realizari
majore după primului razboi mondial. La aceasta au contribuit
atât condițiile economico-sociale interne (climatul reformator
apărut in Romania după marea Unire, dar, mai ales, creșterea
semnificativă a numarului muncitorilor industriali intervenită după
unirea Banatului si a Transilvaniei, regiuni mai industrializate), cît
si climatul international (revolutia bolsevică, ascensiunea
partidelor comuniste, socialiste si social-democrate, apariția
principiilor umaniste si novatoare susținute de președintele
american Woodrow Wilson si acceptate partial in documentele
Societatii Natiunilor si ale altor organizatii internationale recent
fondate).

În consecintă, au fost adoptate legi si alte acte normative cu

privire la contractele de muncă, durata zilei de munca,
solutionarea conflictelor colective de muncă, repausul duminical,
ocrotirea minorilor si a femeilor in procesul muncii.

Dreptul la grevă a fost codificat prin Legea pentru reglementarea

conflictelor de munc din 8 septembrie 1920. Aici a fost prevazută
o procedura moderna de arbitraj, care presupunea participarea
unor organe specializate ale statului si parcurgerea unor termene.

Procedura concilierii si arbitrajului a fost inclusă si in Legea

contractelor colective de munca, din anul 1929. Potrivit acesteia
din urma, refuzul unei parți de a se supune concilierii si
arbitrajului devenea motiv de desființare a contractului de munca.

La 13 aprilie 1928 a fost promulgată Legea privind durata zilei

de munca, ocrotirea minorilor si a femeilor. Conformandu-se
revendicarilor muncitoresti exprimate pe plan intern si
international, legiuitorul a fixat durata zilei de munca la 8 ore, iar
pe cea a saptamanii de lucru la 48 de ore. In acelasi timp, a fost
interzisă angajarea la muncă, drept salariati, a copiilor sub 14 ani.
Femeile gravide primeau dreptul la concediu de nastere si nu
puteau fi concediate in perioada graviditatii.

In 1929 a fost adoptata prima reglementare completa si unitara a

contractului de munca: Legea contractului colectiv de munca.
Aceasta a recunoscut si a reglementat trei tipuri principale de
contracte: de ucenicie, individual de muncă si colectiv de muncă.
Au fost detaliate drepturile, obligatiile partilor si sanctiunile
legale. Legea a contribuit in buna masura la limitarea abuzurilor,
la detensionarea climatului social.

O alta realizare importanta a fost unificarea regimurilor de

asigurări sociale, conform Legii adoptate in anul 1933. Asigurarea
pentru boala, accidente de munca, invaliditate, maternitate si
deces a devenit obligatorie pentru salariati (inclusiv pentru
ucenici) atat in intreprinderile publice, cat si in cele private.
Contributiile la fondurile de asigurari urmau sa provină din partea
salariatilor, patronilor si statului.

În acelasi an a fost adoptata si Legea pentru infiintarea si

organizarea jurisdictiei muncii. Pentru a solutiona litigiile privind
reglementarea, organizarea si ocrotirea muncii, a meseriilor si
sanatatii lucratorilor au fost create judecatorii de munca pe langa
Camerele de muncă avand competenta in acest domeniu. Legea a
fost aproape unanim apreciata, intrucat procedura era gratuita,
simpla si rapida, iar salariatii aveau posibilitatea sa participe la
judecarea conflictelor de munca prin asesori alesi de ei alaturi de
reprezentantii patronilor si functionarilor. Dacă hotărîrea
judecatoriei de munca era atacata cu apel, decizia definitiva era
luata de tribunalul judetean.

Codul muncii al Republicii Moldova din 25.05.73 , analiză

comparativă
Articolul 1. Sarcinile Codului Muncii al Republicii Moldova
Codul muncii al Republicii Moldova reglementează raporturile
de muncă ale tuturor salariatilor, contribuie la cresterea
productivitatii muncii, la îmbunatatirea calitatii muncii, la
sporirea eficienței productiei sociale si la ridicarea pe aceasta
baza a nivelului material si cultural de viață al oamenilor
muncii, la intărirea disciplinei muncii și la transformarea
treptată a muncii spre binele societatii in prima necesitate vitală
a fiecarui om capabil de muncă.
Codul muncii al Republicii Moldova stabileste un inalt nivel al
conditiilor de muncă, apararea pe toate căile a drepturilor de
muncă ale salariatilor.

Articolul 2. Drepturile și îndatoririle de muncă fundamentale ale

salariaților
In conformitate cu Constitutia Republicii Moldova fiecare om
are dreptul la munca pe care el o alege liber sau pe care o
accepta liber, dreptul de a dispune de capacitățile sale la
munca, dreptul de a-și alege profesia si ocupatia, precum si
dreptul la protectie de somaj. Munca forțată este interzisă.
Fiecare salriat are dreptul:
1) la conditii de muncă ce corespund cerintelor securității si
igienei;
2) la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea sănătătii în
legatură cu munca;
3) la recompensa egala pentru munca egală fara nici o
discriminare si nu mai mică decît cuantumul minim stabilit de
lege;
4) la odihna, asigurata prin stabilirea duratei maxime a timpului
de munca, zilei de muncă reduse pentru anumite profesii si
lucrari, acordarea zilelor de odihna săptamînale, zilelor de
sarbatoare, precum si a concediilor anuale platite;
5) la asociere in sindicate;
6) la asistenta sociala pentru limita de viata, in caz de pierdere a
capacității de muncă și în alte cazuri prevăzute de lege;
7) la apararea judiciara a drepturilor sale de muncă.

Salariatul este dator:

1) să-și îndeplinească în mod conștiincios obligațiile de muncă;
2) sa respecte disciplina muncii;
3) sa aibă o atitudine gospodarească fața de averea
intreprinderii, institutiei, organizatiei;
4) sa indeplinească normele de munca stabilite.

Articolul 23. Incercarea la angajarea la lucru

La incheierea contractului individual de muncă se poate stipula
prin intelegerea partilor incercarea in scopul de a verifica, dacă
salariatul corespunde muncii care i se incredinteaza. Conditia
cu privire la incercare trebuie sa fie mentionată in ordinul
(dispozitia) de angajare la lucru. In perioada incercarii asupra
salariatilor se extinde in intregime legislatia muncii.
Încercarea nu se stabileste, cind se angajeaza la lucru:
1) persoane, care n-au implinit optsprezece ani;
 2) tineri specialisti după absolvirea institutuțiilor de învățămînt
superior si mediu de specialitate si tineri muncitori după
absolvirea scolilor profesionale-tehnice;
3) invalizi repartizati la lucru in conformitate cu recomandarile
expertizei medico-sociale.
Incercarea nu se stabilește asemenea in caz de angajare la lucru
intr-o alta localitate si de transferare la lucru intr-o alta
intreprindere, institutie, organizatie.

Articolul 47. Durata normala a timpului de muncă

Durata normala a timpului de munca al salariatilor angajati la
toate intreprinderile, in institutii si organizatii, se stabileste
de legislatie si nu poate fi mai mare de 40 de ore pe saptamină.

Concluzie : În urma studierii și analizei dreptului muncii din

RASSM am ajuns la concluzia că situația cetățenilor nu este
tocmai bună deoarece toata averea și munca lor trece acum in
proprietatea statului , fiind desființată proprietatea privată astfel
cetățenii își pierd interesul de a munci conducînd spre apariția
diverselor dificultăți în societate. În consecintă, au fost adoptate
legi si alte acte normative cu privire la contractele de muncă,
durata zilei de muncă, solutionarea conflictelor colective de
muncă, repausul duminical, ocrotirea minorilor si a femeilor in
procesul muncii. Comparativ cu legislația muncii a României, în
ceea ce privește durata de muncă situația este aceeași ,
deasemenea se garantează dreptul de a se uni în organizaţii
obşteşti: soiuzuri profesionale, întruniri cooperative, organizaţii a
tinerimii, organizaţii sportive şi de apărare, obşti culturale,
tehnice, ştiinţifice. Codul muncii reglementează raporturile de
muncă ale tuturor salariatilor, contribuie la cresterea
productivitatii muncii. În RASSM nu erau prevăzute asigurarile
pentru boala, accidente de munca, invaliditate, maternitate si
deces pentru salariati, precum în România și RSSM.

2.2. Dreptul familial.

În R.A.S.S.M. s-au aplicat Codul familiei al R. S.F.S.R. din 1918
şi Codul familiei al R.S.S.U. din 1926. Aceste acte au proclamat
egalitatea femeilor şi bărbaţilor. Biserica îşi pierde atribuţiile
de încheiere şi desfacere a căsătoriei, acestea devenind
atribuţii ale statului. Erau recunoscute legitime doar căsătoriile
înregistrate în organele de stat.
Plecând de la ideea egalităţii în familie, s-au făcut şi unele
exagerări. De exemplu, primul Cod a stabilit regimul separaţiei
bunurilor soţilor, dar deoarece aceste bunuri in condiţiile impuse
de puterea sovietică proveneau doar din contractele de muncă,
soţia care se ocupa de copii şi gospodărie, neangajându-se în
baza unui contract, nu dobîndea astfel de bunuri. Codul din 1926
a stabilit regimul comunităţii de bunuri a soţilor in timpul
căsătoriei. Codul a recunoscut legitime doar căsătoriile
înregistrate în organele de stat. Dar pentru a proteja interesele
femeilor ce trăiau în căsătorii neînregistrate, Codul permitea
încheierea căsătoriei printr-un act unilateral de voinţă, de
exemplu, a miresei. Mirelui i se permitea ca timp de o lună să
contesteze actul de înregistrare a căsătoriei. Astfel a fost foarte
viciat consimţămîntul părţilor. Acest mod de încheiere a căsătoriei
a fost caracterizat de unii jurişti şi oameni de stat din R.S.F.S.R. ca
o experienţă riscantă .
Codul din 1918 a interzis înfierea sub motiv că cei înfiați pot fi
folositi ca mînă de muncă de către înfietori și exploatați. Ulterior
s-a constat , că statul nu poate asigura tuturor copiilor orfani
îngrijire i educație și de aceea Codul din 1926 a restabilit înfierea.
Ocrotirea familiei si căsătoriei se realizează nu numai cu ajutorul
normelor Dreptului familiei, ci si cu ajutorul altor norme juridice,
ceea ce le conferă statutul de instituţie. Codul reglementează
condiţiile încheierii căsătoriei, drepturile si obligaţiile personale si
patrimoniale ale soţilor si desfacerea acesteia prin divorţ.
Ocrotirea căsătoriei se realizează totodată prin egalitatea dintre
soți si raporturile lor cu copiii si prin obligaţia de întreţinere pe
care soţii o au unul fata de celalalt.
Termenul de căsătorie este utilizat, in accepţiunea Codului
familiei, in doua înţelesuri: in sens de act juridic, prin care viitorii
soți consimt sa se căsătorească in condiţiile si formele prevăzute
de lege (art. 3-18, privind încheierea căsătoriei) și în înţelesul de
situație juridica, adică de statut legal al soţilor (art. 26-36,
referitor la raporturile personale si patrimoniale dintre soți).
In sistemul dreptului nostru pozitiv, actul căsătoriei este un act
juridic bilateral prin care viitorii soți consimt in mod liber si pe
deplin egali sa se supună statutului legal al căsătoriei. Ca atare,
actul căsătoriei este numai izvorul juridic al stării de căsătorie,
necesar pentru dobândirea situaţiei legale de persoana
căsătorita.

Condiţiile cerute de lege pentru încheierea unei casatorii sunt de

mai multe feluri:

* condiţii de fond si impedimente; intr-un sens restrâns, sunt

denumite condiţii de fond acele cerinţe legale care, pentru a se
putea încheia căsătoria, trebuie sa existe, ca, de pilda, împlinirea
vârstei patrimoniale, iar impedimente, cele care trebuie sa nu
existe, cum ar fi legătura de rudenie in gradul interzis de lege
intre viitorii soti;

* condiţii de fond pozitive si negative; in sens larg, atat condiţiile

de fond, cat si impedimentele sunt denumite condiţii de fond la
căsătorie, numai ca pe cand primele sunt formulate pozitiv,
celelalte sunt formulate negativ;

* impedimente; tot in înțeles larg, atât Impedimentele, cat si

condiţiile de fond pot fi denumite deopotrivă impedimente la
căsătorie, deoarece nu numai impedimentele, ci si condiţiile de
fond este posibil sa fie formulate negativ.

Condiţiile de fond ale încheierii căsătoriei:

- Diferenţa de sex. După modul de reglementare a relaţiilor de

familie (art. 1,4, 5,25, 47-52, 53-60 C. fam.), o căsătorie se poate
încheia numai intre persoane de sex diferit. Determinarea sexului
fiecăruia dintre cei doi viitori soți se stabileşte cu ajutorul
certificatului de naştere, prezentat in fata autorităţii.

- Vârsta legală pentru căsătorie (vârsta matrimoniala). Conform

legii, vârsta minima pentru căsătorie este de 18 ani împliniţi
pentru bărbat si de 16 ani împliniti pentru femei; sunt însă si
situaţii când femeia care nu a împlinit 16 ani poate obţine
dispensa in vederea căsătoriei. Aceasta dispensă se acordă dacă
se respectă următoarele condiții :
* femeia a împlinit 15 ani
* sunt motive care justifică dispensa (boala , graviditatea)
* există un aviz prealabil dat de medic având calitate oficială

Prevederile codului familiei al RSSM:

Reglementarea adopţiei a fost îmbunătăţită prin Decretul
nr.131/1949 conform căruia adopţia nu se putea face decât în
interesul copilului adoptat, acesta ieşind din familia firească şi
dobândind numele de familie al adoptatorului. Prin Decretul nr.
182/1951 a fost introdusă o instituţie nouă şi anume instituţia
înfierii corespunzătoare înfierii cu efecte depline din Codul
familiei.

La 4 ianuarie 1954 a fost publicată în Buletinul Oficial nr. 1 Legea

nr. 4/1953, Codul familiei. Acest act normativ a asigurat şi asigură
o reglementare unitară şi de ansamblu a raporturilor de familie.
Acest cod cu modificările ulterioare este în vigoare şi în 2010.
Constituirea dreptului familiei ca ramura distinctă de drept face
parte din procesul formării noului sistem de drept. Astfel, înainte
de adoptarea Codului familiei (Legea nr. 4/1953), au fost abrogate
o serie de dispoziţii din Codul civil referitoare la relaţiile personale
dintre soţi (spre exemplu: obligaţia femeii de a da ascultare
bărbatului) şi relaţiile patrimoniale dintre soţi (spre exemplu:
desfiinţarea regimului dotat).Prin Decretul nr. 130/1949 au fost
modificate dispoziţiile referitoare la obligaţia de întreţinere. Ca
efect a stabilirii filiaţiei faţă de părinţi, copilul din afara căsătoriei
dobândea aceeaşi situaţie legală ca şi copilul din căsătorie.
In materia Dreptului familiei, prin Decretul nr.4/1956 şi prin
Decretul nr.779 din 8 octombrie 1966, aprobat prin Legea
nr.39/1966, s-a argumentat rolul Statului în sprijinirea căsătoriei şi
familiei, în apărarea intereselor mamei şi copilului, dispoziţii
prevăzute şi de Constituţie (art.23) şi Codul familiei; în scopul
consolidării căsătoriei şi familiei, au fost aduse modificări privind
divorţul şi procedura respectivă, acesta devenind admisibil numai
în cazurile în care raporturile dintre soţi sunt grav şi iremediabil
compromise.

Se constată o sporire a căsătoriilor mixte, însă funcţiile familiei se

diminuează treptat, în mod obiectiv, pe măsura procesului de
urbanizare, iar numărul familiilor dezorganizate şi al relaţiilor
extraconjugale sporeşte.
 Codul familiei din 1969 :
Articolul 1. Sarcinile Codului căsătoriei şi familiei al RSS
Moldoveneşti
Codul căsătoriei şi familiei al RSS Moldoveneşti are
următoarele sarcini:
-întărirea continuă a familiei sovietice, bazate pe principiile
morale comuniste;
-întemeierea raporturilor de familie pe căsătoria liber consimţită
între o femeie şi un bărbat, pe sentimentul dragostei reciproce,
care să excludă urmărirea unor calcule materiale, al prieteniei şi
respectului între toţi membrii familiei;
-educarea copiilor în familie în legătură organică cu educarea lor
socială în spiritul devotamentului faţă de Patrie, al atitudinii
comuniste faţă de muncă şi pregătirea copiilor pentru
participarea activă la construirea societăţii comuniste
-ocrotirea pe toate căile a intereselor mamei şi copiilor şi
asigurarea unei copilării fericite fiecărui copil;
-lichidarea definitivă a rămăşiţilor şi obiceiurilor dăunătoare ale
trecutului din raporturile de familie;
-educarea simţului răspunderii faţă de familie.

Articolul 8. Aplicarea în RSS Moldovenească a legislaţiei cu privire

la căsătorie şi familie.
În RSS Moldovenească încheierea căsătoriei, raporturile dintre
soţi, dintre părinţi şi copii, înfierea, stabilirea paternităţii,
urmărirea pensiei alimentare, tutela şi curatela, desfacerea
căsătoriei, înregistrarea actelor de stare civilă sînt reglementate
de legislaţia RSS Moldoveneşti.
În conformitate cu Bazele legislaţiei Uniunii RSS şi a republicilor
unionale cu privire la căsătorie şi familie validitatea căsătoriei,
înfierii, instituirii tutelei şi a curatelei şi validitatea actelor de
stare civilă, săvîrşite în afara teritoriului RSS Moldoveneşti, sînt
dererminate de legislaţia republicii unionale, pe al cărei teritoriu
a fost încheiată căsătoria, făcută înfierea, instituite tutela şi
curatela sau înregistrat actul de stare civilă.

Articolul 13. Încheierea căsătoriei

Căsătoria se încheie la organele de stat de înregistrare a actelor
de stare civilă. Înregistrarea căsătoriei se face atît în interesele
de stat şi obşteşti, cît şi în scopul apărării drepturilor şi
intereselor personale şi patrimoniale ale soţilor şi copiilor. Numai
căsătoria, încheiată la organele de stat de înregistrare a actelor
de stare civilă,dă naştere la drepturi şi îndatoriri între soţi.

Articolul 14. Modul de încheiere a căsătoriei

Încheierea căsătoriei are loc după expirarea unui termen de
cel puţin o lună după ce persoanele care doresc să se
căsătorească au depus la organul de stare civilă cererea de
căsătorie. În unele cazuri, dacă există motive intemeiate, la
rugămintea persoanelor care doresc să se căsătorească, acest
termen poate fi redus de către şeful oficiului de stare civilă.

Articolul 18. Momentul apariţiei drepturilor şi îndatoririlor soţilor

Drepturile şi îndatoririle soţilor iau naştere din momentul
înregistrării căsătoriei la organele de înregistrare a actelor de
stare civilă, iar în cazurile prevăzute de alineatul al treilea al
articolului 6 din prezentul Cod - din momentul, arătat în actul
de încheiere a căsătoriei.

Articolul 19. Numele de familie al soţilor

La încheierea căsătoriei soţii, după dorinţa lor, îşi aleg numele
de familie al unuia dintre soţi ca nume de familie comun al lor,
ori fiecare dintre soţi îşi păstrează numele de familie de
dinainte de căsătorie, ori poate să alăture la numele său de
familie pe cel al soţului său. Conexarea numelor de familie nu
se admite, dacă numele de familie de dinainte de căsătorie al
unuia dintre soţi este dublu.

Articolul 20. Soţii au drepturi şi îndatoriri egali.

Soţii se bucură de drepturi egale şi au îndatoriri egale.
Chestiunile educaţiei copiilor şi alte chestiuni ale veţii familiei se
rezolvă de soţi în comun. Fiecare din soţi e liber să-şi aleagă
îndeletnicirea, profesia şi domiciliul.

Articolul 21. Proprietatea comună devălmaşă a soţilor

Bunurile, dobîndite de soţi în timpul căsătoriei, sînt proprietate
comună devălmaşă a lor. Soţii au drepturi egale de posesiune,
folosinţă şi dispoziţie asupra acestor bunuri. Soţii se bucură de
drepturi egale asupra bunurilor şi în cazul cînd unul dintre ei se
ocupă de gospodăria casnică, de îngrijirea copiilor sau, din alte
motive temeinice, n-a avut un cîştig de sine stătător.
Concluzie: În urma efectuării unei cercetări asupra dreptului
familiei în RASSM am dedus urmatoarele fapte: actele ce
prevedeau conținutul dreptului familiei au proclamat egalitatea
femeilor şi bărbaţilor, biserica îşi pierde atribuţiile de
încheiere şi desfacere a căsătoriei, acestea devenind atribuţii ale
statului. Erau recunoscute legitime doar căsătoriile înregistrate
în organele de stat și s-a stabilit regimul comunităţii de bunuri a
soţilor in timpul căsătoriei . De asemenea condițiile principale de
incheiere a casătoriei sunt :împlinirea vârstei patrimoniale, lipsa
rudeniei dintre soți și diferența de sex. Comparativ cu codul
familiei al RSSM condițiile de încheiere a casatoriei rămîn aceleași
, doar că apar unele norme ce țin de educarea copiilor bazate pe
spiritul ideologic ce predomina în acea perioadă.

3.Concluzie generală
După cele menționate anterior , observăm că situația dreptului
civil din RASSM cunoaște aspecte negative dar și pozitive. În
urma studierii și analizei dreptului muncii din RASSM am
determinat că situația cetățenilor cunoaște un aspect nu tocmai
favorabil deoarece toata averea și munca lor trece acum in
proprietatea statului , astfel fiind desființată proprietatea privată
efectuată prin privatizarea și naționalizarea pamînturilor și a
interprinderilor pe care oamenii le dispuneau. În situația creată
cetățenii își pierd interesul de a munci ceea ce conduce spre
apariția diverselor dificultăți în societate.
o latură cu un caracter benefic a fost adoptarea legilor si a altor
acte normative cu privire la contractele de muncă, durata zilei de
muncă, solutionarea conflictelor colective de muncă, repausul
duminical, ocrotirea minorilor si a femeilor in procesul muncii.
În comparație cu legislația muncii a României, deasemenea se
garantează dreptul de a se uni în organizaţii obşteşti: soiuzuri
profesionale, întruniri cooperative, organizaţii a tinerimii,
organizaţii sportive şi de apărare, obşti culturale, tehnice,
ştiinţifice, le fel a fost stabilit numarul de ore și condițiile muncii.
Codul muncii reglementează raporturile de muncă ale tuturor
salariatilor, contribuie la cresterea productivitatii muncii. În
RASSM nu erau prevăzute asigurarile pentru boala, accidente de
muncă, invaliditate, maternitate si deces pentru salariati precum
a fost stabilitîn România și RSSM.
În cee ace ține de dreptul familiei în RASSM se prevedeau
urmatoarele fapte:
- Actele ce prevedeau conținutul dreptului familiei au proclamat
egalitatea femeilor şi bărbaţilor;
- Biserica îşi pierde atribuţiile de încheiere şi desfacere a
căsătoriei, acestea devenind atribuţii ale statului. Erau
recunoscute legitime doar căsătoriile înregistrate în organele de
stat ;
- S-a stabilit regimul comunităţii de bunuri a soţilor in timpul
căsătoriei .

Condițiile principale de incheiere a casătoriei erau :

- Împlinirea vârstei patrimoniale;
- Lipsa rudeniei dintre soți;
- Diferența de sex.
Comparativ cu codul familiei al RSSM condițiile de încheiere a
casatoriei rămîn aceleași , doar că apar unele norme ce țin de
educarea copiilor bazate pe spiritul ideologic ce predomina în
acea perioadă. In sistemul dreptului nostru pozitiv, actul
căsătoriei este un act juridic bilateral prin care viitorii soți consimt
in mod liber si pe deplin egali sa se supună statutului legal al
căsătoriei.

Bibliografie

1. Istoria Dreptului Românesc , Elena Aramă,

Valentina Coptileț, Zinaida Lupașcu , Chișinău
2007
2. Istoria statului și dreptului românesc în epoca
contemporană, Cosmin Dariescu, Editura C.H.
Beck

3. Istoria statului și dreptului Republicii Moldova ,

Mariana Bantuș, Chișinău 2001

4. Istoria Dreptului românesc , Liviu P.Marcu ,

Lumina lex 1997

5. Istoria Dreptului Românesc , Elena Aramă ,

Chișinău 2003, Editura Reclama

6. Codul muncii al Republicii Moldova din 25.05.73

7. Codul familiei din 1969