UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR:
Bulea Emilian

ABSOLVENT:
Delia TUDOSE

ANUL
2024
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose

UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ A
DOCUMENTELOR

COORDONATOR:
Bulea Emilian

ABSOLVENT:
Delia TUDOSE

ANUL
2024
2
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose

Cuprins

INTRODUCERE.................................................................................................5
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CERCETAREA
CRIMINALISTICĂ A ÎNSCRISURILOR SAU A DOCUMENTELOR.......7
Secțiunea I. Noțiunea și importanța științei criminalistice.................................7
Secțiunea a II-a. Manipularea înscrisurilor sau a documentelor......................12
Secțiunea a III-a. Stabilirea autenticității și vechimii înscrisurilor sau a
documentelor....................................................................................................15
Secțiunea a IV-a. Domeniul examinării documentelor....................................16
CAPITOLUL II. EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ A DOCUMENTELOR
.............................................................................................................................27
Secțiunea I. Constatarea tehnico-științifică grafoscopică................................27
Secțiunea a II-a. Elemente de grafoscopie judiciară........................................27
Secțiunea a III-a. Caracteristicile de identificare a scrisului de mână.............27
Secțiunea a IV-a. Identificarea persoanei după scris pe baza expertizei
grafoscopice.....................................................................................................27
Secțiunea a V-a. Dreptul expertului de a cunoaște material cauzei..................27
Secțiunea a VI-a. Etapele expertizei grafoscopice...........................................27
CONCLUZII FINALE ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA..................27
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................28

3
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose

Abrevieri

Alin. = alineat (ul) alin.

Art. = articolul
B.J. = Revista Buletinul Jurisprudenței
B.C. = Revista Buletinul Curților de Apel
C.A. = Curtea de Apel
C.civ. = Codul civil (Legea nr. 287/2009)
CEDO = Curtea Europeană a Drepturilor Omului Curtea
CJUE = Curtea de Justiție a Uniunii Europene
C.proc.civ. = Codul de procedură civilă (Legea nr.
134/2010)
C.S.J. = Curtea Supremă de Justiție europeană
C.M.S. = Consiliul Superior al Magistraturii
D.N.A. = Direcția Națională Anticorupție
Ed. = Editura
I.C.C.J. = Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
lit. = litera
M.Of. = Monitorul Oficial al României
NCP = Noul Cod penal (Legea nr. 286/2009)
NCPP = Noul Cod de procedură penală (Legea nr.
135/2010)
Nr. = număr (ul)
O.G. = ordonanța Guvernului
O.G.G. = ordonanța de urgență a Guvernului
op. cit. = opera citată
p. = pagina
R.I.L. = recurs în interesul legii
U.E. = Uniunea Europeană
urm. = următoarele
Vol. = volum (ul)

4
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose

INTRODUCERE

Tema pe care am ales să o prezint și să o dezvolt în cadrul lucrării mele de

licență se intitulează „Expertiza criminalistică a documentelor”. Alegerea acestei teme
s-a datorat interesului pe care l-am manifestat față de această materie și, cu precădere,
pentru acest subiect. Cercetarea criminalistică a înscrisurilor, în accepțiunea sa
cuprinzătoare, reprezintă un domeniu distinct, bine conturat, al tehnicii criminalistice,
având drept obiective principale: cercetarea tehnică a actelor scrise, destinată în special
descoperirii falsului ori contrafacerilor de documente, inclusiv a înscrisurilor
dactilografiate; cercetarea criminalistică a scrisului de mână, având drept scop
stabilirea autenticității scrisului unei persoane ori identificarea persoanei scriptorului,
inclusiv a unor falsuri de genul imitării sau deghizării; precum și cercetarea falsului de
bancnote, monede, timbre, cecuri, opere de artă, îndeosebi picturi. Referitor la acest
domeniu de investigație, trebuie precizat că cercetarea înscrisurilor are menirea să
pună în evidență rolul Criminalisticii nu numai în soluționarea cauzelor penale, ci și a
celor civile. De altfel, însăşi ponderea deținută de cercetarea tehnică și grafică a
înscrisurilor în activitatea laboratoarelor de specialitate vine să ateste acest lucru.
Definirea exactă a noţiunii de înscris, așa cum este folosit în rapoartele
criminalistice, necesită câteva clarificări concise. Acest lucru se datorează faptului că
termenului i se dă un sens foarte general în literatura juridică. De exemplu, filmele și
casetele fotografice sunt clasificate ca documente, deși exclusiv în cadrul dreptului
civil. Spre deosebire de dreptul civil, termenul „înscris” deține o greutate științifică
semnificativă în domeniul dreptului penal, cuprinzând și aspectele procedurale. Acesta
servește atât ca obiect material de probă, cât și ca mijloc de comunicare a probelor
privind infracțiunile care implică fals în înscrisuri. Sensul său precis este determinat de
prevederile legislației penale aplicabile.
Mai simplu spus, termenul „scris” nu denotă nicio formă de materializare, în
care gândul și voința sunt exprimate sub forma unui obiect fizic. Mai degrabă, se
referă numai la actul de a se exprima prin scriere, în care expresia este transmisă prin
litere simbolice, zgomote și cuvinte. Autorii de specialitate subliniază în mod
corespunzător faptul că, în măsura în care le lipsesc indicii de scriere fonetică,
5
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
obiectele precum fotografiile, diagramele sau planurile pot fi considerate forme
tangibile de probă distincte de documente.
De altfel, potrivit art. 198 alin. (1) din NCPP, înscrisurile pot servi ca mijloace
de probă, dacă, din conținutul lor, rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie
la aflarea adevărului. Este necesar să amintim, în aceeaşi ordine de idei, că legiuitorul
nu a dat termenului de „înscris" o semnificație largă, făcând distincţie, în cadrul
infracțiunilor de fals (Titlul VI al părții speciale a noului Cod penal) între infracțiunea
de fals în înscrisuri şi falsificare de monede, timbre sau de alte valori, precum și de
falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare.
Prin urmare, în contextul analizei criminalistice, este imperativ să se facă
diferența între examinarea falsurilor de documente, inclusiv a textelor dactilografiate,
și examinarea altor tipuri de falsuri, inclusiv cele care implică monede, ștampile și alte
obiecte de valoare (de exemplu, autentificarea contrafăcută). instrumente sau marcaje).

6
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CERCETAREA

CRIMINALISTICĂ A ÎNSCRISURILOR SAU A DOCUMENTELOR

Secțiunea I. Noțiunea și importanța științei criminalistice

O mare multitudine de juriști luminați, profund convinși de rolul esențial pe
care știința îl joacă în descoperirea faptelor penale, au contribuit la impunerea unui
caracter modern activității judiciare. Au fost conștienți de faptul că nu este suficient să
se aplice doar normele legii în vederea soluționării unor chestiuni de drept care implică
cauze penale. În contururile precise ale scopului probațiunii, criminaliștii dreptului
modern sunt convinși că nu au de ales decât să se bazeze pe o mare varietate de tehnici
științifice în scopul cercetării adevărului, pe lângă anumite reguli tactice în scopul
desfăşurarea anumitor activităţi procedurale. Acum este clar că există o cerință
presantă pentru stabilirea unui cadru științific unificat pentru examinarea
comportamentului penal1. Criminalistica a fost o știință în toate sensurile cuvântului și
a fost poate una dintre primele științe de frontieră. Hans Gross, omul care a stabilit
domeniul, l-a descris drept „știința situațiilor de fapt din procesul juridic”. Nu insistăm
asupra anumitor definiții, în ciuda faptului că o examinare a acestora ar fi valoroasă
pentru înțelegerea modului în care perspectivele asupra naturii criminalisticii și a
locului pe care aceasta l-a ocupat în sistemul științelor juridice au evoluat de-a lungul
timpului, chiar dacă un analiza lor într-un alt context ar fi utilă. Acesta este, de
exemplu, modul în care este privită criminalistica, inclusiv de către profesioniștii din
domeniul dreptului procesual civil: „știința, aflată în continuă evoluție, pune la
dispoziția instanțelor civile, precum și a celor penale, noi mijloace. pentru a afla
adevărul, iar justiția le folosește în cea mai mare măsură posibilă”2.
Este esențial, totuși, să recunoaștem că, pe baza unei examinări a marii
majorități a punctelor de vedere prezentate în literatura academică, atât din alte țări, cât
și din Statele Unite, există o concluzie care este aproape unanimă în ceea ce privește
natura științifică a acestei discipline, care se deduce din natura propriului obiect și din
metodele pe care le folosește. Miezul ideii care constituie criminalistica poate fi

1
Cioaca Cezar, Cercetare și interpretare criminalistică a urmelor biologice de natură umană, Ed. Universul
Juridic, București, 2019, p. 18.
2
Stancu Emilian. Tratat de Criminalistică, Ed. Universul Juridic, ed. a 6-a, București, 2015, p. 27.
7
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
împărțit în următoarele componente: Având atât o natură independentă, cât și una
unificată, domeniul criminalisticii este o ramură a justiției penale care alcătuiește un
corp de informații privind strategiile, instrumentele tehnice, și procesele operaționale
care sunt utilizate pentru detectarea și investigarea infracțiunilor, precum și
identificarea celor care sunt responsabili pentru comiterea acestor infracțiuni și
prevenirea comportamentului antisocial.
Este important de evidențiat principalele aspecte care urmăresc să contureze
obiectul propriu-zis al criminalisticii pe cel puțin două niveluri diferite: pe de o parte,
evidențiază contribuția sa particulară la aflarea adevărului și, pe de altă parte,
evidențiază unitatea sa. și autonomie (dar numai în anumite limite) de către celelalte
științe juridice și nejuridice, dar în slujba justiției; considerăm în acest sens medicina
legală, psihologia criminalistică, fizica, chimia și biologia criminalistică etc. Dacă se
poate spune despre criminalistică în general că este destinată descoperirii și cercetării
crimelor pentru a afla adevărul, atunci scopul acestei științe trebuie luat în considerare
într-un mod semnificativ mai complex3.
O componentă esențială a investigațiilor criminalistice este identificarea
persoanelor sau obiectelor, înțelese în modul cel mai general posibil. Acest aspect al
cercetării științifice este comun multor subdomenii. Această procedură are un rol clar
stabilit și este de cea mai mare importanță în toate investigațiile criminalistice datorită
rezonanței practice pe care o posedă. Se spune că „problema centrală a investigațiilor
criminalistice” ține de identificare, care este o afirmație pe deplin exactă. Despre acest
gen de acțiune se spune că este „indisolubil legată de actul de justiție” în literatura de
specialitate, care face referire la cerințele practice. În același mod în care criminalistica
nu trebuie confundată cu componenta sa tehnică – o greșeală care este comisă chiar și
de către profesioniștii din domeniul juridic – identificarea criminalistică nu trebuie
privită ca fiind doar o activitate care are loc într-un laborator4.
Un individ poate fi identificat nu numai prin utilizarea instrumentelor
tehnologice, ci și prin mărturia unui martor ocular sau a victimei, în contextul
activităților procedurale, cum ar fi, de exemplu, recunoașterea grupului care se
realizează în conformitate cu principiile tactice criminalistice. . Toate aceste lucrări
sunt realizate cu scopul final de a stabili ceea ce ne vom referi în mod colectiv drept
3
Stancu Emilian, op.cit., p. 29
4
Cioaca Cezar, op.cit., p. 21.
8
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
„faptele și circumstanțele unui caz penal”. Conform teoriei generale a identificării
criminalistice, această procedură este posibilă datorită simțului realității obiective și
conștientizării atributelor, caracteristicilor distinctive ale unei persoane sau ale unui
obiect, care se individualizează în raport cu alte ființe sau alte lucruri care sunt
comparabil. Ne aflăm în prezentul recunoașterii oamenilor sau lucrurilor, care este
rezultatul unui proces mental în care au fost comparate calitățile unui număr de obiecte
diferite, pentru a le stabili identitatea sau neidentificarea. Suntem în prezența acestei
recunoașteri chiar acum. Spre deosebire de alte domenii, identificarea criminalistică
necesită recunoașterea unui lucru fizic. Acest obiect poate conține componente sau
trăsături care îl apropie de alte obiecte similare, din același gen sau specie; cu toate
acestea, diferă de la toate prin trăsături care îl fac identic doar cu el însuși.
Se spune că acest tip de acțiune este „indisolubil legat de actul de justiție” în
literatura de specialitate, care face referire la cerințele practice. În același mod în care
criminalistica nu trebuie confundată cu componenta sa tehnică – o greșeală care este
comisă chiar și de către profesioniștii din domeniul juridic – identificarea
criminalistică nu trebuie privită ca fiind doar o activitate care are loc într-un laborator.
Un individ poate fi identificat nu numai prin utilizarea instrumentelor tehnologice, ci și
prin mărturia unui martor ocular sau a victimei, în contextul activităților procedurale,
cum ar fi, de exemplu, recunoașterea grupului care se realizează în conformitate cu
principiile tactice criminalistice. . Pentru a determina ceea ce ne referim în mod
colectiv drept „faptele și circumstanțele unui caz penal”, care este scopul final al
tuturor acestor factori, se efectuează o anchetă penală5.
Conform teoriei generale a identificării criminalistice, motivul pentru care acest
proces este chiar fezabil este din cauza capacității noastre de a vedea realitatea
obiectivă și a cunoașterii noastre despre atributele sau calitățile distinctive ale unei
persoane sau ale unui obiect, care pot fi diferențiate. de la alte persoane sau alte lucruri
care sunt comparabile. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească caracteristicile
fundamentale ale individualizării persoanei sau obiectului sunt că, pentru stabilirea
identității, nu este neapărat necesară referirea la toate trăsăturile obiectului de
identificare; mai degrabă este suficient să ne referim la caracteristicile esențiale prin
care sunt individualizate și distanțate de celelalte obiecte. Aceasta este una dintre

5
Stancu Emilian, op.cit., p. 37.
9
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
condițiile pe care trebuie să le îndeplinească caracteristicile fundamentale ale
individualizării persoanei sau obiectului.
În practica criminalistică, există cazuri de identificare bazată pe calități
tranzitorii, în ciuda faptului că conceptul de identitate cere ca anumite aspecte să
dureze o anumită perioadă de timp, ceea ce este agravat de stabilitatea unor astfel de
atribute. O bucată din talpa unei cizme de cauciuc a fost găsită lângă cadavrul unei
victime în cadrul unei anchete pentru omor, iar acest lucru a condus la identificarea
persoanei care a comis infracțiunea. In fundal, pe langa calitatile de baza, mai apare si
urma unui corp rigid care se fixeaza intre nervurile tocului cizmei. Pe parcursul
anchetei privind încălțămintea purtată de bănuiții, anchetatorii au dat peste o cizmă în
călcâiul căreia fusese prinsă accidental o piatră6.
Identitatea nu trebuie privită într-o manieră fixistă, ci mai degrabă dialectică,
deoarece orice element, orice aspect caracteristic al acestuia, se află într-o stare de
mobilitate și modificare constantă, fiind supus acțiunii și influenței fie a elementelor
interne, fie externe. Acest proces este unic atât pentru ființe, cât și pentru obiecte,
inclusiv pentru urmele lăsate în urmă de acestea. Prin urmare, chiar și în cazul unor
aspecte ale individualității stricte a unei persoane, precum tiparele papilare, care se
caracterizează prin imuabilitate și unicitate, putem întâlni scenarii în care anumite
caracteristici se schimbă fără intervenția actorilor externi. Cu toate acestea, chiar dacă
ar fi așa, există încă suficiente caracteristici distinctive în amprenta digitală încât să
poată fi folosite pentru a determina identificarea persoanei. Concluzia care decurge din
punctele anterioare ne conduce la afirmarea că identificarea criminalistică se distinge
de procedurile de identificare întâlnite în alte domenii de cercetare prin anumite
caracteristici de specificitate. La această afirmaţie se ajunge ca urmare a faptului că
punctele anterioare ne conduc la concluzia că aceste puncte. În contextul unui aviz,
termenul „identificare criminalistică” se referă la procesul de stabilire a unui obiect ca
având o legătură de cauzalitate cu faptul care face obiectul cercetării în scopul
dobândirii probelor judiciare7.
O școală de gândire definește identificarea criminalistică ca fiind „procesul de
stabilire, cu ajutorul mijloacelor și metodelor specifice criminalisticii, a factorului

6
Moise Cristian Adrian, Stancu Emilian, Criminalistică, Elemente metodologice de investigare a infracțiunilor,
Ed. Universul Juridic, București, 2023, p. 6.
7
Stancu Emilian, op.cit., p. 38.
10
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
creator al urmei, a caracteristicilor acesteia, constituit într-un sistem unitar și
individualizat, conținut”. O altă școală de gândire definește identificarea criminalistică
ca fiind „procesul de stabilire, cu ajutorul mijloacelor și metodelor specifice
criminalisticii, a factorului creator al urmei, a caracteristicilor sale, conținute”. Pe
lângă aceasta, există un punct de vedere care afirmă că identificarea bazată pe
criminalistică este o metodă de înțelegere științifică a articolelor, care este relevantă
din perspectiva probațiunii și a generării posibilităților de descoperire a relațiilor care
leagă lucrurile între ele. Această opinie se adaugă celor afirmate mai sus. În primul
rând, identificarea criminalistică este o activitate, un proces de stabilire a persoanei sau
obiectului specific, material, care este legat cauzal de fapta ilegală. Acest lucru poate fi
realizat într-un număr de moduri diferite. Un set de particularități sau caracteristici de
identificare servește drept bază pentru procesul de identificare. Aceste
caracteristici, care pot aparține fie formei, fie substanței obiectului, pot fi cunoscute,
evaluate și interpretate cu ajutorul procedurilor și instrumentelor științifice care sunt
exclusive științei criminalistice. Prin urmare, identificarea criminalistică poate fi
descrisă ca fiind procesul de descoperire a identității unor persoane, lucruri sau
fenomene care sunt asociate cauzal cu conduita ilegală prin utilizarea procedurilor
criminalistice științifice în vederea stabilirii adevărului în cursul procesului judiciar.
Identificarea criminalistică poate fi definită și ca procesul prin care se stabilește dacă o
persoană a comis sau nu o infracțiune8.
În ceea ce privește ideea subiectului identificării criminalistice, literatura de
specialitate are o varietate de perspective, dintre care niciuna nu a fost universal
recunoscută drept cea corectă. Alți autori limitează acest obiect la elemente solide ale
lumii materiale, cu volum și caracteristici relativ constante”. În timp ce unii autori
atribuie noțiunii de obiect al identificării criminalistice un sens foarte larg, începând cu
obiecte, fenomene, calități, intervale de timp sau spațiu și terminând cu atributele
fizice sau acțiunile mentale ale omului, alți autori atribuie un sens foarte larg. la
noţiunea de obiect al identificării criminalistice. În ceea ce privește punctele de vedere
care au fost exprimate, trebuie să remarcăm o preocupare sporită pentru o delimitare
mai strictă a obiectului de identificare. În acest domeniu, aspectele de natură ideală nu
mai sunt considerate ca făcând parte din obiectul identificării. Argumentul cheie pentru

8
Cioaca Cezar, op.cit., p. 24.
11
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
obiecțiile care au fost exprimate împotriva lor este incapacitatea unei identificări stricte
în contextul unui raport științific. Acest lucru se datorează faptului că orice eroare este
de natură să strice imparțialitatea și seriozitatea unui astfel de proces9.

Secțiunea a II-a. Manipularea înscrisurilor sau a documentelor

Gestionarea documentelor care pot conține sau poartă urme ale unei infracțiuni
este o componentă a procedurilor prin care organul judiciar mandatează să adere la
standarde minime de precauție din momentul în care intră în contactul inițial cu aceste
forme tangibile de probă pentru a proteja și menține document în starea în care a fost
descoperit sau recuperat10. Pe baza unui corp extins de practică în domeniu, autorii
specializați au subliniat liniile directoare ulterioare ca fiind deosebit de cruciale atunci
când vine vorba de gestionarea documentelor și a dovezilor materiale:
- instrumentele de prins colțuri, cum ar fi forcepsul, o clemă sunt utilizate pentru
a sesiza inscripțiile despre care se crede că conțin amprente ale mâinilor utilizatorului,
în cazul în care acestea sunt de interes pentru scopuri de identificare.
- este imperativ să se protejeze inscripțiile împotriva surselor potențiale de
alterare, inclusiv, dar fără a se limita la umiditate, căldură, lumină intensă (în special
radiația solară) și lumină puternică;
- documentele nu conțin evidențieri, mențiuni sau clarificări cu privire la
conținutul, aspectele sau locațiile care necesită atenția expertului;
- legăturile elastice, cusăturile sau pliurile nu se aplică articolelor decât dacă este
absolut necesar; în astfel de cazuri, astfel de acțiuni sunt restricționate în măsura
permisă de urmele de îndoire existente;
- pentru a asigura securitatea și a facilita atașarea la dosar, documentele sunt
ambalate în mape sau plicuri specializate, de preferat din plastic transparent;
- metodele de cercetare distructivă, care au potențialul de a modifica structura sau
substanța documentului, sunt utilizate exclusiv de experții criminaliști în urma unui
proces de pre-examinare autorizat de organul de conducere și de fixare fotografică, de
obicei color, a imaginii inițiale a documentului scris. act.

 Refacerea și reconstituirea înscrisurilor deteriorate sau distruse

9
Cioaca Cezar, op.cit., p. 24.
10
Stancu Emilian, op.cit., p. 311.
12
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
Refacerea documentelor deteriorate, cum sunt cele arse ori rupte, este deseori
absolut necesară soluționării unei cauze penale sau civile. Executarea unei astfel de
operațiuni, facilitată de procedurile criminalistice, este obligatorie în situațiile care
implică distrugerea documentelor și reconstituirea actelor judiciare, în conformitate cu
procedurile penale și civile speciale prevăzute la articolele 543-547 NCPC și 1.054-
1.056 NCPC care se referă la dispariția actelor judiciare. Prin reconstruirea
documentelor dispărute folosind tehnici criminalistice, ne referim în mod specific la
documentele care au fost degradate sau parțial șterse; adică sunt incluse numai cele
care sunt recuperabile. Specificarea este necesară din cauza posibilității ca dispariția să
fie și rezultatul pierderii sau al furtului. Procedurile folosite pentru restaurarea
documentelor folosind tehnici criminalistice sunt aplicabile și în situații extrajudiciare,
cum ar fi cele care implică distrugerea documentelor din cauza incendiului, inundației
sau conservarea necorespunzătoare a materialelor scrise11.
- Refacerea înscrisurilor rupte sau tăiate este o operație ce se efectuează în mai
multe etape. Inițial, mostrele de hârtie colectate de la locație sunt evaluate pe baza
atributelor lor generale, inclusiv a calității sau compoziției hârtiei și a cernelii,
calitățile grafice generale ale scrisului de mână și orice marcaje sau ștampile
suplimentare care pot fi prezente pe hârtie 12. Procesul de restaurare începe cu colțurile
și marginile documentului și continuă fragment cu fragment, utilizând elemente grafice
precum conținutul, orientarea liniilor, pliurile, colțurile și marginile pentru a determina
locația și succesiunea fragmentelor de hârtie. Hârtia este fixată între două capace
transparente din plastic sau plăci de sticlă folosind bandă adezivă pentru a fixa
marginile. Lipirea directă a hârtiei sau folosirea benzilor adezive este strict interzisă.
- Refacerea documentelor arse, în sensul stabilirii continutului acestora, este o
operație mai dificilă, ea necesitând procedee mai laborioase și o atenție deosebită
pentru prevenirea distrugerii definitive, atât din partea organului judiciar, cât și din
partea expertului criminalist.
a. Ridicarea de la fața locului se face în funcție de starea înscrisului ars. În
situația în care înscrisul rămâne aprins la sosirea organului judiciar, acesta se stinge cu
promptitudine într-un mod care să nu înrăutățească starea acestuia. Este strict interzisă
stingerea acestuia într-un mod care l-ar deteriora iremediabil, cum ar fi stropirea cu
11
Moise Cristian Adrian, Stancu Emilian, op. cit., p. 32.
12
Stancu Emilian, op.cit., p. 312.
13
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
apă peste el sau învăluind-o într-o pătură. În timp ce combustibilul și oxigenul sunt de
obicei stins prin încapsularea focului într-o navă sau alt obiect de dimensiuni mari, este
esențial ca incendiul să se stingă spontan. Dacă starea hârtiei o permite, inscripția se
ridică cu pense și buzele largi după ce a fost stinsă. Este recomandat să puneți un
carton sub inscripția carbonizată și să-l ridicați ușor folosind un curent de aer creat cu
o altă bucată de carton care funcționează ca un ventilator. Atunci când documentele au
ajuns într-un stadiu avansat de carbonizare, procedura menționată mai sus nu mai este
aplicabilă. Întărirea prealabilă cu un spray cu soluție de sherlac sau, dacă este necesar,
un lac fixativ pentru păr va fi necesară înainte de a putea efectua liftingul13.
b. Transportarea înscrisurilor carbonizate se face în cutii cu vată care să nu
preseze hârtia arsă și să nu permită lovirea acesteia de pereții cutiei.
c. Examinarea în laborator necesită, mai întâi, asigurarea elasticității hârtiei prin
pulverizarea cu vapori de apă și ulei de ricin. Pe suprafața hârtiei pot fi aplicate diverse
soluții pe bază de polimeri pentru a crea o peliculă transparentă care menține în mod
eficient integritatea documentului.
d. Este posibil să se discerne scrierea pe hârtie carbonizată prin utilizarea
fotografiei de separare a culorilor și a radiației ultraviolete, radiația infraroșie
producând cele mai optime rezultate. O metodă alternativă de evidențiere a textului pe
documente complet carbonizate presupune întinderea hârtiei și aprinderea acesteia
până ajunge la stadiul de cenușă între două plăci de sticlă specializate. Astfel,
porțiunile evidențiate ale textului apar mai închis la culoare pe un fundal gri-gri de
hârtie carbonizată.
- Refacerea înscrisurilor supuse la acțiunea apei este posibilă în funcție de mai
mulți factori, cum ar fi, de exemplu, calitatea hârtiei și cernelii cu care s-a scris, timpul
cât înscrisul a stat in apa si vechimea generală a actului.
Gradul de solubilitate al hârtiei și cernelii, compoziția apei și viteza de trecere a
acesteia influențează toate rezistența acestor substanțe la apă. Când este fixată, pasta
de hârtie prezintă o durabilitate mai mare în comparație cu cerneala. În special,
cerneala ferogalică care a fost folosită anterior este una dintre cele mai rezistente
cerneluri, spre deosebire de cernelurile organice pe bază de colorant din zilele noastre,
care se dizolvă ușor. Scrisul care este nou și nu este suficient de uscat este ușor șters de

13
Stancu Emilian, op.cit., p. 312.
14
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
apă. Înainte de restaurare, foile de hârtie trebuie desprinse și uscate individual, în
absența razelor directe ale soarelui, la o temperatură constantă care să nu depășească
140 de grade Fahrenheit.
În continuare, inscripția se fixează între două plăci de sticlă după ce a fost
îndreptată prin presare. Efectiv, evidențierea scrisului este fezabilă doar atunci când
există cantități mici de cerneală sau substanța folosită pentru scris în masa hârtiei. În
astfel de circumstanțe, scrierea este expusă prin fotografie de contrast, separatoare de
culoare, amplificare electronică, teleexaminare, fotografie și radiații radiante,
ultraviolete și infraroșii. Recomandarea pentru utilizarea reactivilor chimici este
condiționată de eșecul tehnicilor alternative de dezvoltare14.

Secțiunea a III-a. Stabilirea autenticității și vechimii înscrisurilor sau a

documentelor
În prezent, sarcina de a constata autenticitatea unui document este îndeplinită de
către organele de urmărire penală, tribunalele, alte autorități sau reprezentanții
instituțiilor private sau publice. Documentele sau cărțile de identitate, cardurile de
serviciu, permisele de acces în diverse locații sau pentru a exercita anumite profesii,
actele de stare civilă, certificatele și documentele contabile sunt adesea necesare pentru
a face dovada autenticității lor. Documentele fiduciare sunt atașate celor menționate
mai sus, inclusiv titluri de credit, valută tipărită și o varietate de cecuri și titluri.
 Stabilirea vechimii unui înscris
Vârsta documentelor este considerată în mod obișnuit ca una dintre problemele
care necesită frecvent explicații în procesul judiciar. Acest lucru este valabil mai ales
în cazul documentelor falsificate, în care data efectivă sau ora redactării nu corespunde
cu data care este reprezentată în document. Spre deosebire de aparențe și multe dintre
ele indică falsificarea prin adăugarea de text, diferite epoci de timp sunt incluse în
acest document. Când se discută problema vechimii documentului, este necesar să
precizăm că, în timp ce unii dintre autori vorbesc despre stabilirea vârstei, alți autori se
referă la stabilirea datei întocmirii actului, în ciuda faptului că au același aspect în
minte. Acest lucru se datorează faptului că terminologia folosită în literatura de
specialitate trebuie luată în considerare15.
14
Moise Cristian Adrian, Stancu Emilian, op. cit., p. 35.
15
Moise Cristian Adrian, Stancu Emilian, op. cit., p. 41.
15
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
În ceea ce ne privește, considerăm că este mai indicat, mai aproape de
posibilitățile reale ale expertizei criminalistice, să se folosească termenul de „vechimea
actului și nu data” întocmirii actului scris, aceasta presupunând o precizie absolută. în
determinarea momentului pregătirii, nu imposibil, dar greu de stabilit în unele cazuri.
Când data este fixată, cei mai puțin cunoscători „se așteaptă să determine ora exactă,
exprimată în termeni calendaristici, când a fost întocmit documentul”. Utilizarea
expresiei „vechi” are efectul de a preveni anumite greșeli să apară în rândul celor care
sunt mai puțin cunoscători. Cu toate acestea, există numeroase cazuri în care poate fi
determinată data exactă a redactării unui document. Acest lucru este valabil mai ales în
cazul în care documentul este eliminat și înlocuit cu o dată diferită. Aceasta este o
situație în care ne confruntăm cu un fals, deoarece textul a fost eliminat. Nu este
întotdeauna necesară includerea datei pentru a invalida un document; în unele cazuri,
este suficient să se demonstreze că perioadele sunt inconsecvente între ele16.

Secțiunea a IV-a. Domeniul examinării documentelor

 Grafologia și grafoscopia
De-a lungul istoriei, falsificarea lucrărilor a fost și continuă să fie o preocupare
semnificativă care a fost adusă în atenția specialiștilor și agențiilor judiciare. Problema
falsificării a atins o amploare substanțială în condițiile societății moderne, ceea ce
presupune frecvent utilizarea unui mod de operare dezvoltat, care se bazează pe tactici
extrem de complexe. În acest context, termenul „document” sau „înscris” se referă la
orice scris, dactilografiat, manuscris, desenat sau tipărit prin alte metode (xerox, laser
etc.) care este utilizat pentru a certifica un statut, identitate, profesie sau valoare.
Exemple de astfel de documente includ cărți de credit, carduri telefonice, acte bancare,
vize turistice și așa mai departe. Odată cu progresul tehnologiei, evoluția tehnologiilor
de creare și protejare a documentelor se impune prin folosirea celor mai recente tehnici
și metode de către falsificatori. Aceste tehnici și metode permit crearea de documente
false care au un aspect care se apropie din ce în ce mai mult de cel al lucrărilor reale.
Cuvântul „expertiza grafologică” este frecvent întâlnit în domeniul expertizei
criminalistice, precum și în scrisorile și hotărârile judecătorești. Acest termen este
folosit frecvent împreună cu noțiunea de „expertiză grafoscopică” 17. În ciuda faptului
16
Ibidem.
17
Voicu Costică, Metodologie criminalistică, Ed. Pro Universiatria, București, 2018, p. 28.
16
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
că reglementările procedurale nu conțin mențiuni specifice cu privire la tipul de
competență, este foarte clar că „procedura de verificare a scenariului” nu are scopul de
a investiga personalitatea autorului scrisului sau semnăturile care sunt contestate. ; mai
degrabă, se urmărește identificarea autorului. Prin examinarea literaturii de specialitate
s-a descoperit că cele două domenii de studiu se concentrează pe categorii distincte de
cercetare. Cele două abordări ale analizei scrisului au fost inițial denumite „ejusdem
farinae”, ceea ce înseamnă că s-au dezvoltat istoric ca o unitate de concepte și
proceduri intuitive și experimentale care au fost menite pentru analiza scrisului. Acesta
este un lucru care ar trebui luat în considerare18.
O ramură a criminalisticii cunoscută sub numele de grafoscopie este
responsabilă pentru crearea unui sistem de indici care permit identificarea autorului
unei manifestări grafice. Acești indici includ scrierea, semnele de punctuație,
numerele, semnăturile și alte elemente de aceeași natură. Grafoscopia este realizată
prin folosirea unor metode complexe și cunoștințe din domeniile fiziologiei și
psihologiei, precum și anatomiei, caligrafiei și grafologiei. Literatura criminalistică
română preciza că obiectul imediat al expertizei grafice se realizează în practică în
următoarele situații: verificarea dacă un text sau o semnătură provine cu adevărat de la
scriptorul nominalizat; identificarea persoanei care a executat un text sau o semnătură
care s-a dovedit cu certitudine că nu au fost executate de presupusul proprietar;
identificarea autorilor de scrisori anonime, fictive, completări etc.
Cunoștințele despre mecanica intimă a scrisului apar simultan în cele două
domenii ale examinării scrisului, care reprezintă demarcația clară între cele două
domenii. Această separare are un caracter oarecum academic. Ambele domenii de
studiu sunt preocupate de studiul scrisului, dar fac acest lucru în moduri care sunt
legate între ele, dar și separate unul de celălalt. De asemenea, au obiective diferite și
criterii diferite de examinare.
În concluzie, suntem capabili să recunoaștem că există o serie de distincții între
grafologie și grafoscopie, conform celor de mai jos. Pe de altă parte, grafoscopia este
studiul scrisului din perspectiva identificării și/sau diferențierii autorilor scrierii în
funcție de elemente dominate grafic precum dimensiunea, direcția, presiunea,
continuitatea etc. Grafologia este o disciplină experimentală care își propune să

18
Moise Cristian Adrian, Stancu Emilian, op. cit., p. 47.
17
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
cunoască personalitatea scriitorului prin referire la scrisul său. Grafologia este o știință
care încearcă să surprindă caracterul unei persoane prin analiza scrisului acesteia.
Scopul acestui demers este de a reprezenta modul în care atributele psihologice și de
caracter ale autorului sunt reflectate în manifestările grafice pe care le creează19.
Grafoscopia servește la identificarea autorului pe baza celor două componente
fundamentale ale scrisului: individualitatea și stabilitatea relativă; - Grafologia
examinează scrieri oneste, nedissimulate, autorul fiind cunoscut și incontestabil în ceea
ce privește identitatea, iar expertiza grafică examinează scrierile contestate, precum și
mostrele de scris ale autorilor prezumpți; - Grafologia acţionează ca o abordare
cognitivă corelată cu matricea psihofiziologică a autorului scrierii, în timp ce
Graphoscopia studiază simplul „produs finit” al gestului grafic; - Grafologia ține cont
de legile fizice ale scrisului, dar aplicând legile psihologiei scrisului în scop
interpretativ în evaluarea răspunsului final. Este metodologia grafologiei care
interpretează, pe baza legilor psihologiei și scrisului, semantica sa determinată,
încadrând gestul grafic într-un proces factual complex și exhaustiv. Grafoscopia
folosește legile fizice ale scrisului și uneori aplică concepte psihologice în raționament
la anumite mecanisme de scriere. Cu toate acestea, nu face nicio interpretare a acestor
mecanisme20.
Metoda grafoscopiei presupune confruntarea și interpretarea fenomenelor
grafice (cai, forme, semne grafice tipice și particulare) în contextul logicii lor motorii.
Acest lucru se face pentru a formula evaluări post-confruntaționale care sunt de natură
formală și semantică. Pe de altă parte, metoda descriptivă în grafologie are
caracteristicile unui reper obiectiv, dar interpretările sunt de natură psihologică și
neuromusculară. Metoda descriptivă este cea folosită în grafoscopie, dar interpretarea
datelor care sunt furnizate în acest mod este extrem de restrânsă. Grafologul are
capacitatea de a respinge o scriere nepotrivită, iar expertul grafic este solicitat frecvent
să facă comparații pe baza unui singur document scris sau a unei semnături
incontestabile. Expertiza grafologică examinează o scriere finalizată (de necontestat)
pentru a evidenția caracteristicile personalității autorului (cert) prin latura lor

19
Zamfirescu Spirea Neculai, Strategia investigației criminale, Ed, Pro Universitaria, București, 2019, p. 82.
20
Voicu Costică, op. cit., p. 30.
18
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
psihologică normală sau patologică, luând în considerare condițiile de mediu de
execuție, precum stresul, disconfortul fizic și disconfortul psihic, printre alte lucruri21.
Scopul grafoscopiei este de a explora particularitățile scrisului unei persoane
(scribul presupus) care este contestată în semnele grafice și apoi compara acele
particularități cu materialele de referință (dovada) pentru a sublinia individualitatea
grafică și a stabili autenticitatea. a unui produs grafic. Între cele două ramuri, care sunt
distincte în ceea ce privește obiectivele și abordările lor, dar care împărtășesc concepte
fundamentale, există o serie de contraste, precum și câteva paralele. Ele își au
rădăcinile în aplicarea informațiilor privind procesele scrisului și mișcării grafice în
ansamblul său, precum și în modalitățile specifice care sunt utilizate de fiecare
domeniu al profesiei. Mai mult, jurisprudența italiană a făcut observația că „expertiza
grafică bazată exclusiv pe interpretarea caligrafică este în general insuficientă fără
aportul grafologiei, care poate elimina posibilitatea comiterii unei greșeli”.
Grafologia și grafoscopia, în forma lor cea mai fundamentală, au ca scop imediat și
mediat identificarea scrisului și, în ultimă instanță, atribuirea unei astfel de scrieri unui
autor. Este imperativ ca aceste două domenii să lucreze împreună și să își coordoneze
eforturile, deoarece sunt componente atât ale formării tehnice, cât și ale capacității de
diagnosticare. Când vine vorba de formularea concluziilor expertului, literatura de
specialitate italiană precizează că „Grafologul trebuie să aibă o pregătire adecvată în
domeniul Psihologiei, dar și în Grafologie, dar are nevoie și de o capacitate
remarcabilă de a comunica rezultatele”. În plus, literatura italiană afirmă că „...în
colaborare cu alți profesioniști care activează în domeniul științelor umane, el nu
trebuie să fotografieze doar realitatea”22. Această afirmație este încă adevărată în ceea
ce privește expertul grafician criminalist, care nu poate acționa doar ca martor la
scriere; mai degrabă, el este însărcinat cu responsabilitatea de a fi implicat în
înțelegerea și explicarea complicată a conexiunilor care există între procesele
psihofiziologice și scris ca rezultat al acestora.
Este important de subliniat că sistemul de procedură penală românesc nu
controlează competența grafologică ca mijloc de probă până la promulgarea legilor
procedurale ulterioare. Acesta este un lucru care ar trebui luat în considerare. În plus,
suntem de părere că conceptul de a-l oferi ca domeniu de competență ar constitui, cel
21
Voicu Costică, op. cit., p. 30.
22
Ibidem.
19
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
puțin deocamdată, mai mult un temei pentru argumente politice. La prima vedere,
utilizările practice ale grafologiei ca instrument adjuvant pentru deciziile de angajare
pentru anumite ocupații, uneori cunoscute sub numele de grafoterapie, sunt, de
asemenea, destul de promițătoare. În contextul lumii profesionale, a existat un consens
că aplicațiile grafologiei pot fi de folos organizațiilor juridice, având în vedere
cunoștințele cuprinzătoare ale caracterologiei23.

 Documentul și documentul suspect

Deși, în general, conceptul care este utilizat în literatură și jurisprudență este cel
de act sau scris, considerăm că conceptul de document este mai aplicabil când vine
vorba de terminologia expertizei medico-legale. Acest concept, pe de o parte, este mai
extins din punct de vedere terminologic și semantic și este mai complicat decât actul în
sine. Un document este „expresia grafică a unei manifestări sau declarații de voință sau
a atestarii unui fapt, redând prin conținut fapte, împrejurări, evenimente, stări și acțiuni
de care legea penală leagă anumite consecințe juridice”. Conform definiției termenului
„document”, termenul „document” este mai evocator pentru funcția pe care o
îndeplinește. În același timp, conceptul de document este în conformitate cu definiția
sa criminalistică, care descrie orice tipărit, dactilografiat, manuscris, schiță sau desen
care atestă factori precum starea civilă, identitatea personală, pregătirea școlară sau
profesională, încheierea de contracte, diverse declarații, precum și bilete de călătorie,
timbre și alte articole similare.
În consecință, în terminologia expertizei grafoscopice, vom folosi conceptul de
document. În continuare, termenii stabiliți de Codul de procedură penală, care includ
scrisul, actul și actul de constatare, vor fi utilizați în dezbaterea privind probele și
mijloacele de probă, precum și cu privire la regulile și strategiile de aplicare a
procedurilor probatorii. În literatura de specialitate poloneză a fost recunoscut că
documentul este o declarație scrisă care este formulată în conformitate cu normele în
vigoare și că această declarație constituie o dovadă sigură a unui adevăr de natură
juridică24.
În domeniul expertizei medico-legale a documentelor, problemele care se
cercetează sunt extrem de diverse, adică sunt comparabile cu actele care se solicită a fi
23
Moise Cristian Adrian, Stancu Emilian, op. cit., p. 50.
24
Zamfirescu Spirea Neculai, op. cit., p. 84.
20
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
inspectate. Documentele simple care sunt semnate de o persoană fizică sunt incluse în
domeniul de aplicare al examinării, împreună cu documentele oficiale, documentele de
identitate, documentele vamale, cărțile de credit și alte tipuri de documente. Indiferent
de forma sau baza materială pe care au fost stabilite gândurile, atunci când vorbim de
conceptul de document în sens vizual, ne referim în esență la manifestarea materială a
minții umane. Acesta este cazul din perspectiva dreptului criminalistic și procesual
penal. Există o varietate de probleme care trebuie rezolvate, cum ar fi modificările care
au fost aduse documentelor, falsificarea sau contrafacerea documentelor, determinarea
discrepanțelor de vârstă între mențiunile specifice și determinarea vechimii
documentului. in intregimea sa. În domeniul documentelor oficiale, perioada de timp
în care documentele au fost întocmite, emise și sunt acum utilizate este adesea limitată
la aproximativ treizeci până la treizeci și cinci de ani.
Examinarea documentelor care au mai mult de patruzeci până la cincizeci de
ani este o excepție de la această regulă. În plus, dreptul și practica judiciară au validat
conceptul potrivit căruia termenul „document” în contextul criminalisticii include nu
doar înregistrări audio sau video, ci și filme, imagini și alte tipuri de media 25.
Procedurile probatorii, procedurile tehnice de dezvăluire și conservare a probelor,
precum și rezultatele utilizării acestora (bandă magnetică, film, fotografie, casetă video
etc.) sunt toate incluse în categoria generală și cuprinzătoare a evidenței materiale a
documentelor, potrivit legislației române. literatura juridică. Această opinie a fost
exprimată în contextul faptului că înregistrările audio sau video, în întregime, nu sunt
mijloace noi de probă26.

 Documentele falsificate și documentele contrafăcute

În sensul sistemului de justiție penală, singurele lucrări care prezintă interes
sunt cele care au potențialul de a produce repercusiuni juridice sau, mai precis, cele
care au valoare probatorie. Pe de altă parte, este interesant de luat în considerare
posibilitatea recreării condițiilor în care au fost întocmite, emitentul, persoana care este
autorizată să utilizeze documentul și alte informații conexe. Astfel de circumstanțe
25
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/185-193.pdf, accesat la data de 20.12.2023
26
Moise Cristian Adrian, Stancu Emilian, op. cit., p. 52.
21
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
transformă documentele în probe materiale, asigurând că acest regim rămâne în
competența experților criminaliști27. Odată contestată veridicitatea acestuia, actul
suspect devine - dintr-un mijloc de probă - o probă materială, care poate fi folosită
pentru a dovedi falsul, pentru a identifica autorul sau autorii, precum și pentru a
elucida celelalte împrejurări din punct de vedere judiciar și criminalistic. punct de
vedere, pentru a afla adevărul în cauză. Acestea fiind spuse, codul penal face o
distincție între înregistrările oficiale și materialele private. Potrivit Codului penal,
termenul „public” se referă la tot ceea ce are legătură cu autoritățile publice, instituțiile
sau alte persoane juridice care sunt de interes public. Aceasta include administrarea,
folosirea sau exploatarea proprietății publice, a serviciilor de interes public și a
bunurilor de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Conținutul conceptului
de înscris oficial este completat de articolul 178 din Codul penal, care încorporează
biletele, bonurile și orice alte materiale scrise care pot avea repercusiuni juridice28.
O concluzie care se poate trage din sintagma „per contrario” este că toate
celelalte documente care nu îndeplinesc standardele enumerate mai sus sunt
considerate documente care sunt sub semnătură privată. Actul care se realizează sub
semnătură privată, pe de altă parte, capătă caracter oficial odată ce a fost validat.
Falsificarea actului dă naștere la fondul infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale. Unul
dintre subiectele care sunt luate în considerare este eliberarea documentelor bancare, a
documentelor de expediere și a altor documente care sunt emise de companii
comerciale și unități bancare care au capital privat. Ca urmare a interpretării de către
noi a textelor legislației și jurisprudenței penale existente, am ajuns la concluzia că
aceste documente ar fi considerate ca fiind în categoria semnăturilor private. Este
important de menționat, totuși, că acestea posedă totuși o personalitate și un conținut
care depășește un act de bază sub semnătură privată. Ei sunt purtători de ștampile,
înștiințări și alte documente, ceea ce, teoretic (și până când se dovedește contrariul), le
conferă o credibilitate mai mare. Considerăm că ar fi oportun și în concordanță cu
conținutul textelor de lege să se folosească termenul de documente sursă pentru aceste
acte de oficialitate dacă, din perspectiva încadrării actelor de fals aferente actelor
menționate, actul rămâne de completat. în domeniul penal. Aceasta pentru că, din
perspectiva terminologiei criminalisticii, actul este încă de finalizat.
27
https://e-justice.europa.eu/550/RO/forensic_experts, accesat la data de 20.12.2023
28
Voicu Costică, op. cit., p. 34.
22
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
În procesul de cercetare a infracțiunilor economico-financiare, de exemplu,
obiectivul activității de anchetă este de a stabili dacă înregistrările au fost sau nu
cronologice și sistematice, precum și dacă au asigurat sau nu publicarea și păstrarea
informațiilor referitoare la situația patrimonială. si rezultatele obtinute. Un document
care stă la baza înregistrărilor contabile este utilizat pentru înregistrarea oricărei
operațiuni patrimoniale la momentul efectuării acesteia. Acest document dobândește
calitatea de document justificativ și angajează responsabilitatea persoanelor care au
întocmit, aprobat și aprobat documentele, precum și a celor care le-au înregistrat în
contabilitate. Atunci când contabilitatea nu este ținută de alte persoane externe
autorizate (cum ar fi un contabil sau un expert), sarcina revine angajatorului,
administratorului, ordonatorului de credite sau oricăror alte persoane care sunt obligate
să administreze patrimoniul în virtutea unui mandat expres. Acesta este cazul când
sunt utilizate contracte de servicii29.
Scopul cercetării este de a determina dacă bilanţul contabil este sau nu în
concordanţă cu registrele contabile; dacă registrele sunt sau nu ținute în condițiile
legii; si daca au fost sau nu respectate legile de evaluare a patrimoniului si normele
contabile. Consecințele vor fi decise în cazul în care înregistrările sunt greșite în mod
deliberat, precum și atunci când înregistrările sunt omise cu bună știință în
contabilitate. Aceste consecințe vor consta în denaturarea veniturilor, cheltuielilor,
rezultatelor financiare și a aspectelor patrimoniale care se reflectă în bilanţul contabil.
Organul de urmărire penală va identifica elemente privind următoarele pentru a face
lumină asupra situației de fapt: existența unui înscris oficial, falsul care a fost săvârșit
cu ocazia întocmirii acestuia de către un salariat, funcționarul aflându-se în exercițiul
său. îndatoririle, atestarea unor fapte sau împrejurări neconforme cu adevărul sau
omisiunea care au fost efectuate cu bună știință, exprimând voința dovedită de a
introduce date și împrejurări care sunt în contradicție cu realitatea, iar funcționarul
aflat în curs de îndeplinire a atribuțiilor sale.
Anchetatorii caută documentul oficial, care este documentul care provine de la
sau aparține unei organizații, autorități sau instituții publice. Aceasta este cea mai
importantă componentă pe care încearcă să o identifice. Actul care provine de la o
persoană fizică se consideră a fi înregistrat formal dacă este predat fizic organelor

29
Voicu Costică, op. cit., p. 34.
23
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
fiscale și depus la acestea30. Caracterul oficial al documentului se obține odată ce
acesta a fost înregistrat la aceste autorități. În scopul elucidării situației de fapt,
momentele completării, semnării, remiterii și înregistrării documentului la organele
fiscale sunt relevante din cauza valorii probatorii pe care o dețin. Bilanțul, care este un
document contabil de sinteză care se întocmește anual și se depune la organele fiscale,
este documentul oficial de care anchetatorul este interesat în mod deosebit atunci când
vine vorba de preocupări legate de evaziune fiscală. S-a descoperit prin practica
urmăririi penale că, pentru a dovedi latura obiectivă a unei infracțiuni de evaziune, este
esențial să existe informații despre existența anumitor documente falsificate,
înregistrări inexacte, sau omisiuni deliberate care să evidențieze veniturile obținute în
documente contabile. Aceasta este în contrast cu documentele de control fiscal, care
realizează analize economice cu caracter general și sunt frecvent eliminate prin
expertiza contabilă.
După ce registrele contabile au fost legate și înregistrate la organele fiscale, abia
atunci vor putea avea vreo valoare de probă împotriva comerciantului. Atunci când
există facturi, lipsa registrelor sau nereținerea periodică a acestora nu are implicații
juridice penale în sensul că nu prezintă dovezi de fraudă fiscală. Vinovații frecvent, în
practică, fac uz de sustragerea documentelor contabile din mașină. Într-un astfel de
scenariu, organele de urmărire penală dispun refacerea evidenței societății și apoi
efectuarea unei expertize contabile pentru a demonstra că evaziunea a fost săvârșită31.
Organul de urmărire penală examinează modul în care a fost organizat și
înregistrat cazierul, gestiunea, precum și modul în care au fost utilizate formularele cu
regim special de înregistrare și numerotare (facturi, chitanțe, aviz de însoțire a
mărfurilor etc.). Procedând astfel, el va putea determina volumul de activitate, plățile
și încasările care au fost efectuate în raport cu bugetul de stat, clienții și furnizorii,
precum și alte persoane fizice și juridice. Aceasta se face pentru a face lumină asupra
mecanismului fraudulos care este caracteristic infracțiunilor economico-financiare.
Este posibilă stabilirea săvârșirii infracțiunii prin urmărirea circulației
formularelor, începând cu momentul eliberării acestora din magazine. În bonurile de
consum se înscriu seria și numerele care sunt asociate formularelor relevante.

30
Zamfirescu Spirea Neculai, op. cit., p. 91.
31
Micu B., Păun A.G., Slăvoiu R., Procedură penală. Curs pentru admiterea în magistratură și avocatură, ed. 3,
Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 127.
24
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
Funcționarii care primesc aceste chitanțe sunt răspunzători pentru utilizarea lor, ei fiind
responsabili de înregistrarea tranzacțiilor juridice și sunt obligați să-și justifice
existența în orice moment. Cand vine vorba de achizitionarea de produse sau prestarea
de servicii (in cazul in care nu se intocmeste o factura), bonul fiscal este un document
esential care serveste drept document justificativ. Este necesar ca bonul fiscal să fie
însoțit de bonul de vânzare, bonul eliberat de casa de marcat, și documentul care indică
deducerea TVA pentru ca bonul fiscal să aibă valoarea unui document care susține
înregistrarea în contabilitate contabilă, și asa mai departe32.
A doua copie a bonului fiscal va fi păstrată de furnizor pentru a verifica
realitatea operațiunii. Acest lucru se face în cazul în care furnizorul este scutit de
obligația de a prezenta factura. Organul judiciar răspunde de urmărirea următoarelor
aspecte în cursul cercetării infracțiunilor financiare săvârșite în instituțiile publice:
exactitatea și conformitatea conturilor, inventarierea bunurilor la termen și în condițiile
legii; stabilirea și încasarea legală a veniturilor bugetare; angajarea, lichidarea,
ordonarea, plata și evidența cheltuielilor în conformitate cu legea bugetului;
autorizarea legală a modificărilor aduse prevederilor inițiale ale bugetelor; utilizarea
subvențiilor și alocațiilor pentru investiții conform destinației stabilite; și evaluarea
calității managementului financiar (inclusiv legalitatea concesiunilor, sponsorizării și a
altor activități similare)33.
Componentele cheie ale infracțiunilor de fals în documente au fost descoperite
prin utilizarea literaturii de specialitate și a practicii judiciare, ceea ce a demonstrat că
aceste infracțiuni se caracterizează prin trei caracteristici primare. modificări aduse
adevărului care este inclus într-un document; generarea efectivă a consecințelor
juridice sau capacitatea de a produce consecințe juridice; prezența elementului de
intenție în momentul săvârșirii faptei. În primul rând „in faciendo” se modifică
adevărul care este furnizat într-un document; dar, este posibil să se provoace o astfel de
modificare, „prin omiterea cu bună știință a introducerii unor date sau împrejurări”. În
absența unei decizii și a externalizării ulterioare a respectivei decizii prin acțiune, nu
există nicio posibilitate de activitate infracțională. Acest lucru se datorează faptului că
numai o acțiune (sau o inacțiune) poate aduce prejudicii valorii sociale sau poate aduce
repercusiuni sociale periculoase. Indiferent de diferitele metode care sunt menite să fie
32
Voicu Costică, op. cit., p. 37.
33
Zamfirescu Spirea Neculai, op. cit., p. 93.
25
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
folosite pentru a modifica adevărul pe care se presupune că îl reprezintă documentul
discutabil, acestea pot fi împărțite în primul rând în două categorii: fals intelectual și
fals autentic34.
Un document poate fi supus unor modificări parțiale pentru a fi folosit ulterior
pentru a dovedi calități, valori sau drepturi neadevărate. În mod alternativ, poate fi
produs în afara condițiilor legale, de către o persoană neautorizată, de o sursă
neoficială, pentru a înșela vigilența organelor care sunt abilitate să controleze actele
respective (organe vamale, poliție etc.). Acesta este ceva ce putem demonstra din punct
de vedere criminalistic. Organele judiciare vor proceda la ridicarea obiectelor si
documentelor (documente suspecte si de comparatie) in vederea dispunerii unei
expertize de specialitate. Acest lucru le va permite să comande examinarea.

34
Moise Cristian Adrian, Stancu Emilian, op. cit., p. 71.
26
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
CAPITOLUL II. EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ A DOCUMENTELOR

Secțiunea I. Constatarea tehnico-științifică grafoscopică

Secțiunea a II-a. Elemente de grafoscopie judiciară
Secțiunea a III-a. Caracteristicile de identificare a scrisului de mână
Secțiunea a IV-a. Identificarea persoanei după scris pe baza expertizei
grafoscopice
Secțiunea a V-a. Dreptul expertului de a cunoaște material cauzei
Secțiunea a VI-a. Etapele expertizei grafoscopice

CONCLUZII FINALE ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

27
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
BIBLIOGRAFIE

I. Tratate. Cursuri. Monografi

1. Boroi Alexandru, Nistoreanu Gheorghe, Drept penal, partea generală, ediţia a
IV-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2004;
2. Botnaru Gheorghe, Bujor Valeriu, Bejan Octavian, Caracterizare criminologică
și juridico-penală a traficului de fiinţe umane, Chișinău, 2008;
3. Butoi Tudorel, Butoi Ioana Teodora, Butoi Alexandru, Put Cătălin Gabriel,
Analiza comportamentală din perspectiva psihologiei judiciare victimologiei și tacticii
criminalistice, Ed. Universul Juridic, București, 2019;
4. Cioaca Cezar, Cercetare și interpretare criminalistică a urmelor biologice de
natură umană, Ed. Universul Juridic, București, 2019;
5. Ciolcă Iulia, Probele în procesul penal, Ed. Hamangiu, București, 2007;
6. Constantinescu Victor ş.a., Dicționar de drepturile omului, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2013;
7. Locard Edmund, Manuel de tehnique policiere, Ed. Payot, Paris, 1948;
8. Neagu Damaschin M., Tratat de procedură penală, Partea generală, Ed.
Universul Juridic, București, 2014;
9. Gavriș Aurora Elena, Aspecte psihologice și juridice privind traficul de ființe
umane, Presa Universitară Clujeană, 2015;
10. Micu B., Păun A.G., Slăvoiu R., Procedură penală. Curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură, ed. 3, Ed. Hamangiu, București, 2017;
11. Moise Cristian Adrian, Stancu Emilian, Criminalistică, Elemente metodologice
de investigare a infracțiunilor, Ed. Universul Juridic, București, 2023;
12. Muscalu Gheorghe, Criminalitatea organizată și terorismul – factori de risc
globali, Ed. Hamangiu, București, 2017;
13. Pascu Ilie, Uzlău Andreea Simona, Muscalu Gheorghe, Drept penal. Partea
generală, Ed. Hamangiu, București, 2016;
14. Stancu Emilian. Tratat de Criminalistică, Ed. Universul Juridic, ed. a 6-a,
București, 2015;
15. Slăvoiu, R., Protecția penală a vieții private, Ed. Universul Juridic, București,
2016;
28
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
16. Udroiu Mihail, Dret penal. Partea specială, Ed. C.H. Beck, ediția 5, București,
2018;
17. Udroiu Mihail, Procedură penală. Partea specială, Ed. C. H. Beck, ed. a 5-a,
revizuită și adăugită, București, 2018;
18. Udroiu Mihail, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ed, 2, Ed.
C.H. Beck, București 2017;
19. Voicu Costică, Metodologie criminalistică, Ed. Pro Universiatria, București,
2018.
20. Zamfirescu Spirea Neculai, Strategia investigației criminale, Ed, Pro
Universitaria, București, 2019.

II. Acte normative

1. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal;
2. Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal;
3. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală;
4. Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind
Codul de procedură penală;
5. HG 763/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului
National de Prevenire a Criminalității;
6. H.P. 36/2001 privind adoptarea Strategiei de Securitate Națională a României;
7. Strategie națională din 1 septembrie 2021 privind aprobarea Strategiei naționale
împotriva criminalității organizate 2021-2024;
8. Strategia europeana de prevenire a crimei organizate (2001);
9. Programul cadru al Comunității Europene privind prevenirea criminalității
2003-2007 (22 iulie 2002).

III. Pagini internet

29
Expertiza criminalistică a documentelor Delia
Tudose
1. www.rolii.ro;
2. www.jurisprudentacedo.com;
3. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/185-193.pdf;
4. https://e-justice.europa.eu/550/RO/forensic_experts.

30