Instrumentarul spionajului clasic

Ascultarea unor conversatii confidentiale. Interceptarea corespondentei.

Modalitati vechi de cand lumea de a afla secretele altora. Favoritele serviciilor
de informatii de oricand si pretutindeni. Mijloacele utilizate au evoluat
permanent.

Ascultarea unor conversatii confidentiale. Interceptarea corespondentei.

Modalitati vechi de cand lumea de a afla secretele altora. Favoritele serviciilor
de informatii de oricand si pretutindeni. Mijloacele utilizate au evoluat
permanent. Spectaculos, chiar, in ultimul secol. Progresul tehnologic s-a
reflectat prompt in performantele serviciilor inteligente. Cele din Romania nu
au facut exceptie.
In ultimul numar al revistei Profil, publicatie a Serviciului Roman de Informatii,
Dumitru Zamfir face un scurt istoric al modalitatilor de interceptare (audio-video)
folosite de catre serviciile secrete romanesti, de la inceputuri si pana la infiintarea
SRI, in 1990. Autorul prezinta cu lux de amanunte modalitatile prin care agentii
secreti reuseau sa intercepteze discutiile purtate de diverse persoane in spatii
inchise, sau sa inregistreze din centralele telefonice mai multe convorbiri in acelasi
timp. Tehnica a evoluat si in acelasi timp s-a miniaturizat, ajungandu-se ca un
sistem de interceptare sa se micsoreze de la dimensiunea unei caramizi la marimea
unui ac de cravata. Din motive lesne de inteles, autorul se opreste cu analiza sa la
inceputul anului 1990. Nu sperati, deci, sa aflati din acest material pe ce
"instrumentar" se bazeaza astazi SRI sau SIE. Cele mai recente informatii se refera
la "Cooperativa Ochiul si Timpanul" - cum li se spunea, in anii comunismului,
departamentelor de ascultare ale fostei Securitati. (Doru DRAGOMIR)

Evolutia mijloacelor tehnice

Mijloacele tehnice de culegere a informatiilor au cunoscut de-a lungul timpului
o evolutie neintrerupta. Daca la inceput ochii si urechile au fost principalele
mijloace folosite, mai apoi "simturile" s-au ascutit pe masura ce societatea a
evoluat pe scara civilizatiei. Pentru transmiterea la mare distanta a informatiilor se
foloseau, inca din antichitate, porumbeii calatori, caravanele, negustorii, calatorii
etc. Se spune ca, in vechime, foarte multe constructii de cult sau cu alta destinatie
erau concepute astfel incat sa aiba o acustica care sa permita ascultarea discutiilor,
din anumite spatii interioare, dintr-un punct relativ indepartat.
Secolul al XIX-lea a insemnat, prin descoperirile facute in domeniul electricitatii,
chimiei, opticii, fotografiei, o adevarata revolutie. Inca de la inceputul secolului
XX, serviciile secrete transmiteau informatii la mare distanta prin intermediul
undelor radio (unde scurte) si prin trimiteri postale in care erau inglobate, prin
tehnica fotochimica, micropuncte sau texte realizate prin scriere cu cerneala
simpatica.
Serviciile secrete au interceptat convorbirile telefonice inca de la aparitia
telefonului, prin ascultarea acestora la casca, direct din centrala telefonica. In
preajma celui de-al doilea razboi mondial s-a descoperit magnetofonul, fapt care a
permis inregistrarea discutiilor si a convorbirilor telefonice pe banda magnetica.
Pana la inceputul anilor '50, emitatorii de ascultare aveau dimensiunile unei
caramizi, erau realizati cu tuburi electronice si erau utilizati pentru interceptarea
discutiilor si transmiterea acestora la distanta prin unde electromagnetice.
Descoperirea tranzistorului (1948) si a celorlalte dispozitive semiconductoare a
deschis o noua era in miniaturizarea mijloacelor tehnice destinate culegerii de
informatii, iar performantele acestora au crescut exponential.
Aparitia, in anii '70, a circuitelor integrate a facut ca un emitator de ascultare, cu
alimentare cu tot, sa fie mai mic decat un nasture ceea ce a permis disimularea sa
in multe obiecte inofensive (pixuri, stilouri, ceasuri, ace de cravata, piese de
vestimentatie, mobilier etc.).
Frecventele de lucru ale emitatorilor au crescut neincetat, odata cu evolutia
tehnologica din domeniul radio si al microundelor, de la unde scurte (zeci de MHz)
la unde centimetrice (mii de MHz).
Inregistrarea semnalului audio s-a facut initial cu magnetofonul cu tuburi
electronice. Au aparut apoi casetofoanele si reportofoanele cu tranzistori.
Miniaturizarea a evoluat de-a lungul timpului, reportofoanele comerciale actuale
avand un gabarit inferior unui pachet de tigari.
In privinta inregistrarilor imaginilor evolutia nu este mai putin spectaculoasa.
Inventata la sfarsitul secolului XIX, fotografia, initial alb-negru, apoi color si
dispozitivele optice de transfocare au permis captarea imaginilor de la distanta
mare, in diverse conditii de iluminare.
Imaginile in miscare au fost inregistrate de la inceputul secolului al XX-lea pe
pelicula alb-negru, apoi color si ulterior, in anii '70, pe banda magnetica cu
echipamente video care s-au miniaturizat continuu.
In anii '60, la aparitia televiziunii, camerele video aveau dimensiuni foarte mari.
Ulterior, aparitia tehnologiilor CCD si CMOS din anii '80, a permis miniaturizarea
spectaculoasa a camerelor, acestea devenind usor de utilizat in activitatea de
culegere de informatii.
Dezvoltarea tehnologica din secolul XX si competitia intre firmele producatoare
de mijloace tehnice au creat o industrie foarte profitabila atat in domeniul
mijloacelor ofensive de culegere de informatii (interceptarea comunicatiilor
electronice, interceptarea discutiilor, transmiterea la distanta a informatiilor si
codarea acestora, captarea imaginilor din spatii inchise sau deschise etc.), cat si in
domeniul mijloacelor si metodelor de protectie (depistarea microfoanelor,
localizarea emisiunilor radio, bruiajul transmisiilor, criptarea mesajelor etc.)
 Inceputurile spionajului romanesc
In spatiul romanesc, despre existenta unor structuri informative cu un
grad primar de organizare se poate vorbi din timpul lui Mircea cel Batran in Tara
Romaneasca si al lui Stefan cel Mare in Moldova. La acea vreme, informatiile se
obtineau in special prin folosirea iscoadelor, anchetarea prizonierilor, interceptarea
curierilor si a corespondentei, efectuarea unor perchezitii etc. Inca de pe vremea
domniei lui Serban Cantacuzino (1678 - 1688), in cancelaria domneasca existau
secretari de incredere pentru corespondenta in limbile italiana, latina, greaca, turca,
germana si rusa, specializati si in spargerea codurilor corespondentei interceptate.
La inceputul secolului XX, functiona Serviciul Sigurantei (infiintat in 1907), iar in
1912 acesta s-a transformat in Siguranta Generala. Avand in vedere introducerea
de data recenta a telefoniei, operatoarele din centrale erau utilizate ca agente de
informatii - acestea ascultand direct, la casca, convorbirile telefonice purtate de
persoanele aflate in atentia serviciului de informatii. Nu existau mijloacele tehnice
necesare efectuarii de inregistrari si practic, calitatea si acuratetea informatiilor
depindeau de atentia si memoria operatoarelor telefonice.
In anul 1917, Mihail Moruzov a infiintat Serviciul Special de Siguranta din
Delta Dunarii. Din documentele vremii rezulta ca vechile aparate de fotografiat
erau utilizate atat pentru captarea unor imagini de interes, cat si pentru fotocopierea
documentelor. De asemenea, existau notiuni privitoare la modalitatile de
deschidere "in secret" a seifurilor in care erau pastrate documente confidentiale.
Ca mijloc de comunicare cu agentii, Moruzov mentioneaza utilizarea
reflectoarelor, ale caror semnale (proiectii pe cer in forma de cruci, arcuri, cercuri,
linii paralele etc.) se puteau vedea de la distante foarte mari (peste 200 km). Inca
de la acea vreme se punea problema contraspionajului radio, aparitia telegrafiei
fara fir facilitand comunicarile clandestine.
SSI - spionajul romanesc interbelic
In anul 1928 s-a infiintat in cadrul Marelui Stat Major "Serviciul Secret de
Informatii" (SSI), iar din anul 1934 acesta s-a subordonat direct Ministerului
Apararii Nationale. Ca preocupari tehnice ale serviciului de informatii sunt
mentionate comunicatiile prin radio la mare distanta, fotografierea, expertizele
grafice si dactiloscopia. In cadrul Secretariatului Serviciului functiona Biroul III -
Fotoidentificare, cunoscut si sub numele de Serviciul Identificarilor care avea ca
atributii executarea lucrarilor fotografice, expertize grafice, studii si analize
chimice pentru efectuarea corespondentei secrete. Cu timpul, aceasta structura s-a
extins, dotarea acesteia s-a imbunatatit cu tehnica de ultim moment, iar seful
acesteia, Gheorghe Cristescu, a fost trimis la specializare in Franta. La interventia
generalului Henri Mathias Berthelot (fost sef al Misiunii Militare Franceze din
Romania in timpul primului razboi mondial), Gheorghe Cristescu a facut practica
in cadrul laboratorului Biroului 2 francez. Din 1934, odata cu dezvoltarea
activitatii SSI, se infiinteaza compartimentele specializate de expertize grafice,
chimie criminalistica, fotografie, fizica, desen tehnic si tipografia Serviciului.
De asemenea, in cadrul Sectiei a II-a Contrainformatii functiona un birou de
transmisiuni ("Biroul tehnic - receptie - emisie") si un birou "Filajul
Corespondentei".
Ca structura independenta in cadrul Serviciului Secret de Informatii este de
mentionat si "Echipa de filaj", care - pe langa identificari, supravegheri si filaj -
avea in legatura persoane care lucrau la Posta si la Telefoane si care erau utilizate
pentru interceptari. Tot ca structura independenta functiona si "Sectia Radio" care
avea ca misiune dotarea si asigurarea functionarii aparaturii radio a Centrelor
informative si a rezidentelor, precum si recrutarea si instruirea personalului necesar
intretinerii si folosirii in bune conditii a legaturilor. Reteaua de posturi de emisie-
receptie s-a dezvoltat treptat, iar legaturile directe cu posturile din provincie si
strainatate se realizau, dupa instalarea unui puternic post de emisie in Bucuresti,
prin telefonie si telegrafie. Unul din rezultatele deosebite ale acestui colectiv a fost
realizarea "valizei diplomatice blindate", post de emisie-receptie de mici
dimensiuni, folosit de agentii trimisi in strainatate. Raza de actiune a acestor
aparate era impresionanta pentru acea vreme, ele facand legatura directa chiar cu
Lisabona, de exemplu. Sectia Radio mai avea si sarcina identificarii aparatelor de
emisie-receptie care functionau clandestin pe teritoriul tarii in slujba serviciilor de
spionaj straine.

Perioada comunista
Intre anii 1947 - 1989, serviciile secrete s-au reorganizat succesiv. Prin Decretul
nr. 221, publicat in "Monitorul Oficial" din 30 august 1948, s-a infiintat Directia
Generala a Securitatii Poporului (DGSP), care s-a bazat initial pe structura si
personalul fostei Directii Generale a Sigurantei Statului, cu 10 directii centrale si
12 directii regionale. Suportul tehnic al activitatii de informatii era asigurat de
Directia a VII-a tehnica.
Dupa reorganizari succesive in anii 1951, 1952, si 1953, prin Hotararea Consiliului
de Ministri nr. 1361 din 11.07.1956, in cadrul Ministerului Afacerilor Interne s-a
infiintat Departamentul Securitatii. In cadrul acestuia au functionat, pana in anul
1967, Departamentul B - contrainformatii radio, Departamentul F - interceptarea
corespondentei si Departamentul T - tehnic.
Trebuie mentionat faptul ca, in perioada anilor 1948 - 1958, un rol deosebit in
organizarea si directionarea activitatii Securitatii a revenit consilierilor sovietici, a
caror maxima influenta s-a manifestat intre anii 1952 - 1955.
Prin Decretul nr. 710 din 22 iunie 1967, Departamentul Securitatii a fost pus in
subordinea Consiliului Securitatii Statului (CSS), subordonat Ministerului
Afacerilor Interne. In organigrama CSS a existat Directia Generala de Tehnica
Operativa si Inzestrare, careia i se subordonau Directia a V-a - instalarea si
exploatarea mijloacelor de tehnica operativa, Directia a VI-a - cenzura
corespondentei; Directia a VII-a - producerea tehnicii operative.
Dupa ce in anul 1972 CSS a fost desfiintat, atributiile acestuia fiind incredintate
Departamentului Securitatii din cadrul Ministerului de Interne, in anul 1978, in
cadrul aceluiasi minister, s-a infiintat Departamentul Securitatii Statului in cadrul
caruia, pentru sustinerea din punct de vedere tehnic a activitatii de culegere de
informatii, a functionat Comandamentul pentru Tehnica Operativa si Transmisiuni
(CTOT). Acest comandament coordona activitatea unui grup de cinci unitati:
Unitatea speciala "R" (transmisiuni si contrainformatii radio); Unitatea speciala
"S" (depistarea scrierilor ascunse si expertize grafice), Unitatea speciala "T"
(instalari tehnica operativa); Unitatea speciala "P" (productie speciala si cercetare)
si Serviciul "C" (transport corespondenta secreta).
Trebuie mentionat faptul ca, in perioada 1948 - 1989, conducerea Securitatii a
acordat o atentie deosebita dezvoltarii componentei tehnice, realizand dotari in
concordanta cu realizarile tehnologice ale vremii.
Dupa 1989, Serviciul Roman de Informatii a prezentat in cadrul unor expozitii,
organizate cu prilejul unor momente aniversare, mostre din tehnica utilizata de
serviciile de informatii romanesti in diverse perioade ale secolului trecut, atat
inainte de anul 1947, cat si in perioada 1948 - 1970.

Inregistrarea semnalelor audio

Pentru inregistrarea semnalelor audio, aparatura utilizata s-a bazat pe principiul
imprimarii, pe suporti cu proprietati feromagnetice, a informatiilor sonore
transformate in variatii ale unor campuri magnetice inductoare. In fapt, principiul
de lucru al magnetofoanelor zilelor noastre s-a regasit, sub diverse forme, in
echipamentele de inregistrare utilizate in culegerea de informatii.
Dintre primele aparate utilizate se distinge minimagnetofonul de tip KOSTH ce
utiliza ca suporti de stocare casete cu role de sarma. Aparitia microcasetelor cu
banda magnetica si evolutia tehnologica in domeniul electronicii a permis
miniaturizarea magnetofoanelor pana la dimensiuni comparabile cu reportofoanele
analogice din ziua de azi. In fotografia nr. 2 este prezentat un magnetofon
GRUNDIG LUXUS disimulat intr-o masina de ras electrica.
Unul dintre cele mai utilizate mijloace pentru inregistrarea discutiilor a fost
magnetofonul UHER (foto 3) care se distingea prin calitatea deosebita a
inregistrarilor si printr-o fiabilitate de exceptie. De asemenea, pentru inregistrarea
discutiilor captate prin emitatori de ascultare, a fost utilizat magnetofonul, cu
receptor radio incorporat, de tip CROWN (foto 4).

Interceptarea convorbirilor telefonice

 La inceputurile telefoniei, operatoarele telefonice erau cele care, ca agenti,
furnizau informatii serviciului secret, prin ascultarea la casca a convorbirilor.
Ulterior, dezvoltarea telefoniei si organizarea structurata a retelelor, precum si
aparitia (in preajma celui de-al doilea razboi mondial) a magnetofonului au permis
organizarea, in interiorul sediilor centralelor telefonice, a unor spatii unde se
puteau asculta si inregistra mai multe convorbiri telefonice simultan, prin
conectarea "in paralel" a dispozitivelor de inregistrare la linia telefonica
interceptata.
Pentru situatii mai deosebite, cand nu era oportuna inregistrarea in regim
centralizat, interceptarea convorbirilor telefonice s-a realizat prin diferite
echipamente conectate la dispozitivele de inregistrare prezentate mai sus, dintre
care, in fotografiile 5 si 6, se disting aparatul de tip FUJITA si ventuza telefonica
SUN.

Interceptarea discutiilor

In vechime, discutiile erau ascultate din incaperi secrete amplasate adiacent

spatiilor in care se organizau intalnirile. Daca nu erau prevazute din constructie
canale acustice sau de aerisire care sa faciliteze ascultarea, atunci se utiliza o palnie
de constructie speciala, sau pur si simplu un pahar care, la fel ca palnia, se lipea de
exteriorul unuia dintre peretii incaperii in care se purtau discutiile.
Aparitia gramofonului (la sfarsitul secolului XIX - inceputul secolului XX) a
condus la obtinerea dozelor de gramofon cu o amplificare si o fidelitate deosebita
in domeniul acustic. Astfel, pentru ascultarea discutiilor, Serviciul Secret de
Informatii folosea, cu rezultate foarte bune, dozele de gramofon ca "microfoane
pasive de contact".
Aparitia microfoanelor active a condus la ideea includerii acestora in elemente
de constructie si transportarea semnalului la distanta pentru a putea fi inregistrat si
exploatat. In fotografia 7 se observa un model de microfon disimulat intr-un
element de constructie. Este de mentionat faptul ca microfonul era mascat cu o
panza speciala care permitea captarea undelor sonore, dar care putea fi vopsita si
prelucrata astfel incat sa nu fie tradata prezenta dispozitivului de ascultare.
Pentru interceptarea discutiilor din spatii inchise si pentru transmiterea acestora la
distanta au fost utilizate o gama larga de microfoane cu amplificator, cu transmisia
semnalului pe suport fizic. Desi aveau un gabarit ridicat, microfoanele
electrodinamice cu amplificator (foto 8) asigurau o fidelitate deosebita a sunetului.
Aparitia microfoanelor miniatura cu electret a permis utilizarea unor dispozitive de
mici dimensiuni, foarte usor de amplasat in spatiile de interes (foto 9).
Semnalul audio interceptat putea fi transmis la distante de pana la 10 km, pe
circuite fizice, intr-un punct de interceptare unde inregistrarea se facea pe
magnetofoane si mai tarziu pe casetofoane cu casete multiple.
De asemenea, pentru interceptarea discutiilor si transmisia la distanta, prin
intermediul undelor radio, serviciile secrete romanesti au utilizat diferite tipuri de
microfoane cu emitatori (foto 10), microemitatori in diverse game de frecventa
(foto 11) si sisteme de telecomanda radio (foto 12). Receptia se realiza intr-un
punct aflat la distante de cateva zeci de metri de locul in care era amplasat
microemitatorul, cu receptoare dedicate sau comerciale.

Captarea imaginilor
In domeniul captarii de imagini (inclusiv pentru copierea de documente) au fost
utilizate in special aparate de fotografiat clasice sau aparate de filmat cu pelicula
cinematografica de 8 sau 16 mm. Aceste aparate erau disimulate in diverse obiecte,
astfel incat sa permita atat obtinerea unui camp vizual maxim, cat si o manipulare
convenabila.
In figura 14 este prezentat un aparat foto miniatura, MINOX, utilizat cu
preponderenta pentru fotocopierea documentelor. De asemenea, pentru realizarea
de fotografii in secret, printre cele mai deosebite aparate se disting "aparatul de
fotografiat disimulat in bricheta" si aparatul de radio ROMERA cu aparat foto.

Control anti-interceptare
Pentru depistarea eventualelor mijloace tehnice amplasate in spatii protejate, in
afara de instrumentarul de masura clasic, necesar efectuarii de masuratori electrice
in reteaua de comunicatii sau de alimentare cu energie electrica, au fost utilizate
diferite tipuri de detectoare de emisii radio cum ar fi: PK ELECTRONIC, GFG si
DEMO