Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir

Facultatea de Stiinte Politice

Masterat: Studii de Securitate si Aparare

Anul I

GEOPOLITICA, SECURITATE SI APARARE IN

SECOLUL XXI

SCOALA DE GEOPOLITICA
ROMANEASCA – IDEI
GEOPOLITICE

Coordonator:
Prof. Lucian Catrina

Masterand: Matei Florin

Bucuresti
2018
Fondator – Simion Mehedinti

Definitii geopolitica

- Ion Conea Geopolitica este viaţa politică planetară condiţionată şi

explicată prin geografie.

- Anton Golopenţia Geopolitica este informativă, urmăreşte lămurirea

faptelor în individualitatea lor […], a întâmplărilor şi împrejurărilor actuale
dintr-o anume ţară […]. Obiectul ei de studiu îl constituie potenţialul
statelor.

Necesitatea Scolii geopoliticii romanesti este data de faptul ca statul

român era încă tânăr în perioada despre care discutăm (cea interbelică),
graniţele sale politice fiind trasate în urma tratatului de la Versailles. Iar
tratatul avea, după cum se ştie, şi contestatari, dintre care cei mai vocali erau
cei maghiari.

Şcoala geografică românească în frunte cu fondatorul ei, Profesorul

Simion Mehedinţi (1869-1962), a dat cea mai profundă modalitate de
analiză geopolitică a statului şi a poporului român. Potrivit teoriei sale,
înţelegerea geopolitică a unui popor trebuie să îndeplinească două serii de
exigenţe şi repere: cele legate de dinamica spaţiilor şi cele legate de
dinamica popoarelor. Tema centrală dezvoltată de Mehedinţi a fost cea a
statului naţional în raport cu vecinătăţile sale, considerând de maximă
importanţă strategică istmul ponto-baltic, strâmtorile ponto-mediteraneene,
Dunărea şi Carpaţii . Ulterior, îşi va centra demersul geopolitic pe
argumentarea continuităţii etnice şi politice a poporului român, singurul
popor care, spre deosebire de vecini „n-a cunoscut altă patrie decât cea pe
care o locuieşte în prezent” .

Aceleasi idei în discursul său geopolitic îl adoptă şi Gheorghe I. Brătianu

(1898-1953). Istoric de formaţie, Gheorghe I. Brătianu a susţinut
continuitatea poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Teza sa
geopolitică fundamentală se referă la „spaţiul de securitate”, spaţiul fără de
care nici o naţiune nu-şi poate menţine existenţa, nu-şi poate îndeplini „nici
misiunea sa istorică, nici posibilităţile care alcătuiesc destinul ei”. El face o
diferenţiere între spaţiul etnic, teritoriul naţional şi spaţiul de securitate,
existând atât spaţii etnice româneşti care nu aparţin spaţiului de securitate
(cazul românilor din Peninsula Balcanică sau al celor de la est de Bug), cât şi

2
spaţii care deşi nu intră în spaţiul etnic, intră totuşi imperativ în spaţiul de
securitate (de exemplu, zona Harghita – Covasna, cu populaţie predominant
maghiară). În opera geopolitică a lui Gheorghe I. Brătianu este evidenţiat
rolul geostrategic al celor trei componente definitorii ale spaţiului românesc:
Carpaţii, Dunărea şi Marea Neagră.

În viziunea sa, există două poziţii geopolitice cheie, pe care România trebuie
să le includă obligatoriu în calculele ei strategice: sistemul de strâmtori
Bosfor-Dardanele şi Crimeea, ca un „avanpost” peste tot complexul maritim
al Mării Negre .

Ion Conea (1902-1974) este considerat a fi primul teoretician al geopoliticii

româneşti, ce a formulat o concepţie proprie, unitară, asupra noii ştiinţe. El
corelează naşterea geopoliticii cu ceea ce numim astăzi procesul globalizării;
cu permanentul proces de îngustare a frontierelor, acestea devenind în timp
din fâşii largi, din ample spaţii de interferenţă etnică şi culturală, nişte linii
simbolice. În consecinţă, afirmă el, geopolitica studiază jocul politic dintre
state, respectiv mediul politic planetar, fiind practic o geografie aplicată.

Pornind de la teoria spaţiului vital a lui Friedrich Ratzel, Ion Conea

consideră Transilvania nucleul etnic şi cultural al românilor, un veritabil
„mittelpunkt” al României (1941, 1967), afirmând că „formarea poporului
român a avut loc în spaţiul de la nord de Fluviu, având ca teritoriu nucleu
ţinuturile de deal şi de munte ale Daciei”.

Istoria (geopolitică la trecut, după cum o considera chiar Conea la un

moment dat) vine să demonstreze unitatea poporului român: „ca şi dacii lui
Annaeus Florus, ca şi dacoromanii mai târziu, aşa şi românii: apar în istorie
ţinându-se lipiţi de Carpaţi. Aceştia, în adevăr, apar ca jucând rolul unei case
de adăpost etnice, din preistorie şi până în zilele noastre”. Munţii sunt însă
doar adăpost, dar primordial pentru Conea este, ca şi pentru Vâlsan de altfel,
factorul sau faptul etnic, acelaşi de o parte şi de alta a versanţilor.

Carpaţii, arată Conea, nu au fost niciodată hotar etnic, iar rasa românească
„este de găsit în cea mai mare puritate a ei, îndată lângă sau sub munte (...)
iar limba română nu cunoaşte hotar în Carpaţi”. Transilvania este adevărata
păstrătoare a neamului românesc. Pentru Transilvania „Carpaţii apar tot aşa,
păzitori şi păstrători ai neamului românesc cel revărsat pe amândouă feţele

3
lor şi fiind, desigur, în tot cursul evului mediu, mai numeros dincolo, pe
versantele şi în podişul ardelenesc, decât dincoace unde aleargă mai în voie
crivăţul năvălirilor”. Concluzia pe care o desprinde este aceea că „axa
istoriei româneşti e în munţi; poporul român e un popor de munte”.

Nicolae Iorga (1871 - 1940)

Fundamentul întregului demers geopolitic al lui Nicolae Iorga constă în

Teoria vitalităţii popoarelor, prin care acesta scoate în evidenţă rolul culturii
şi religiei ca factori de rezistenţă la agresiunea armată. Astfel, dimensiunea
spirituală a unui popor reprezintă factorul determinant al rezistenţei la
asimilare, Nicolae Iorga vorbind despre „frontiere culturale” sau despre
„cucerire fără dominaţie”

Anton Golopenţia (1909-1951) a fost o personalitate ştiinţifică complexă,

sociolog de formaţie.

Culoare Strategice

a. Culoarul strategic baltic, care vizează spaţiul Mării Baltice şi ieşirea la

Oceanul Atlantic sau pătrunderea dinspre acest ocean, în nordul vulnerabil al
Europei şi Eurasiei;

b. Culoarul strategic median sau central-european, un fel de bulevard

strategic al Europei, care începe de undeva din Galiţia Occidentală (pe
teritoriul nordic al Ucrainei de azi) trece pe la nordul lanţului muntos
european şi ajunge până în Normandia, cu axul central pe marile capitale
europene Varşovia, Berlin, Paris;

c. Culoarul strategic al Dunării;

d. Culoarul strategic maritim (Marea Neagră, Marea Egee, Marea

Mediterană), care asigură manevra maritimă pe la sudul continentului şi
ieşirea la Oceanul Atlantic sau, în sens invers, pătrunderea din Oceanul
Atlantic şi manevra maritimă spre zona de falie sau de confluenţă dintre
Continentul Asiatic şi cel European

4
Zone de siguranta strategice

Astfel, Moldova dintre Prut şi Carpaţi (după 1812) se constituie în zonă de

siguranţă strategică (zonă-tampon) pentru Imperiul Rus, iar Ţara
Românească era zonă de siguranţă strategică pentru Imperiul Otoman.
Moldova dintre Prut şi Nistru constituie prima mare rocadă strategică între
cele trei mari culoare, legată strâns, prin Bielorusia, şi de culoarul strategic
baltic. Acest lucru a rămas valabil şi în vremea Războiului Rece, fiecare
dintre aceste culoare constituind un teatru de operaţii distinct.

Imperiul habsburgic nu a mai avut unde să-şi constituie zone de siguranţă

strategică exterioară, întrucât cele două principate din vecinătatea tampon –
estică şi sud-estică erau ocupate de Rusia şi Turcia –, şi, prin urmare, şi-a
constituit o zonă de siguranţă strategică interioară, aproximativ pe teritoriul
de astăzi al judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş.