Spionajul in lumea antica

Spionajul este o activitate desfasurata de una sau mai multe persoane numite spioni. Scopul acestei activitati este de urmarire a unei sau mai multor persoane, institutii sau tari pentru a afla intentiile sau activitatile acestora, pentru a afla ce intentioneaza sa faca sau sa spuna, si aceasta cu scopul de a informa o terta parte. Termenul de spionaj este deseori asociat cu statul care spioneaza dusmani potentiali sau actuali, in primul rind pentru scopuri militare, dar acesta s-a extins la spionajul care include corporatii, cunoscut sub numele de spionaj industrial. Multe natiuni spioneaza la o anumita perioada atat dusmanii cat si pe aliati, desi mentin o politica de a nu comenta asupra acestui fapt. Dictionarul legislativ al lui Henry Campbell Black (1990) defineste spionajul ca fiind "...strangerea, transmiterea sau pierderea informatiilor referitoare la apararea tarii". Spionul este un agent angajat sa obtina astfel de informatii. Termenul de ofiter de informatii este de asemenea folosit pentru a descrie un membru al fortelor armate, politiei sau agentiilor de spionaj, care sunt specializate in strangerea, fuziunea si analizarea informatiilor, pentru a se sfatui cu guvernul sau cu alte organizatii. Spionajul poate fi de mai multe feluri: spionaj industrial, spionaj militar, contraspionaj, spionaj economic, etc.. Spionajul este o profesiune care cere o mare implicare in activitatea ei. El opereaza cu informatii, care insa pot fi foarte usor deformate sau falsificate, nepunand la socoteala subiectivitatea oamenilor care deformeaza realitatea. De aceea, munca informativa implica multe incertitudini. Informatiile cu care se lucreaza aici sunt numai cele foarte bine verificate. Spionajul este cea mai dura si cea mai disciplinata meserie de pe Pamant. Cu ea nu poti castiga bani, nici glorie, dar cu toate acestea este cea mai interesanta din lume. Spionajul este un duel dur, numai ca in loc de arme fizice se folosesc cele spirituale. In loc de

sabie inteligenta, memoria, experienta de viata. In loc de pistol si glont informatiile si trucurile de manipulare. In loc de fente spiritul de observatie, de orientare rapida in situatii noi, rezistenta fizica, spontaneitatea. E un duel adevarat, cu victime adevarate. Nu exista mila si iertare. Cel mai bine inzestrat psihic va invinge si va sacrifica pe cel mai slab. Spionajul in esenta lui este legat total de patriotism. Nimic in aceasta lume nu este mai bine inradacinat in practica natiunilor, a epocilor si a civilizatiilor, decit spionajul. Unii autori spun ca spionajul este arta neagra a relatiilor internationale. Vreme de sapte milenii, spionajul a fost clasat printre artele negre ale istoriei, strict segregat de afacerile politice. Sa nu uitam ca, dupa prostitutie, este cea mai veche meserie a oamenilor. Si, totusi, despre spionaj se vorbeste, la scena deschisa, foarte rar si foarte putin. Spionajul opereaza asupra unui important material, si anume informatia. Un material, deopotriva, exploziv si gingas. Un material mai pretios decat aurul. Francis Bacon spunea ca "informatia inseamna putere". Cine vaneaza mai multe informatii, dispune de mai multa putere. Lumea spionajului e unica, pentru ca nu mai exista alt domeniu al indeletnicirilor umane care sa se consume exclusiv in umbra, in tacere, intr-un deplin anonimat. Potrivit istoricilor, spionajul a fost una din cele trei profesii primordiale, care au aparut la inceputul experientei umane pe aceasta planeta: saman(vrajitor), prostituata si spion. Samanii, in cele din urma, au devenit politicieni si juristi, in timp ce spionii si prostituatele au ramas tot spioni si prostituate. Bilblia relateaza o serie de cazuri legate de ceea ce s-a numit mai tarziu spionaj. Cartea Genezei arata ca Moise a trimis nu mai putin de 12 agenti, printre care Caleb si Iosua, n Tara Canaan, regiune care cuprindea actualele teritorii ale Israelului si Libanului, unde traiau diferite neamuri ce puteau periclita existenta poporului evreu: <<Domnul i-a vorbit lui Moise i a zis sa chemi 12 oameni din cele 12 triburi si sa-i trimiti sa recunoasca Tara Canaan pe care ti-o daruiesc tie>>. Au fost primii spioni biblici, cei carora Creatorul le-a dat misiunea sa mearga pentru a privi oamenii si a afla de sint mari, puternici sau slabi, de pamintul e

roditor sau sarac. Eforturile depuse de poporul evreu de a intra n posesia tarii promise, deci a intregului teritoriu pe care cartile sfinte i-l atribuiau, a dus la necesitatea trimiterii aici a unor spioni ce urmau sa aduca informatii despre potentialul militar al populatiilor care ocupau teritoriul. Era vorba, n primul rnd, de orasul Ierihon, aflat pe malul raului Iordan. Potrivit Cartii lui Iosua, cel mai important sprijin pe care spionii evrei l-au avut n Ierihon a fost oferit de o prostituata, Rahab, care se pare ca fusese obligata sa imbratiseze aceasta meserie deoarece fusese acuzata de vrajitorie. Rahab s-a angajat sa ascunda iscoadele evreilor de autoritatile locale. Aceasta promisiune a fost respectata, soldatii israelieni urmand sa recunoasca locuinta lui Rahab dup un cordon rosu aflat la fereastra casei. Se pare ca de aici provine culoarea rosie prin care erau marcate casele unde era practicata meseria care isi disputa cu spionajul privilegiul de a fi cea mai veche, prostitutia. Potrivit Bibliei au existat insa si spioane care s-au pus in slujba unor puteri straine, deci tradatoare, cum a fost Dalilah, aflata in slujba regelui filistenilor. Dalilah a fost insarcinata de acesta sa afle secretele puterii lui Samson, unul dintre "judectorii copiilor lui Israel". Pentru a-si usura sarcina, Dalilah a devenit iubita lui Samson si, dupa mai multe tentative, a aflat secretul puterii acestuia, care se afla in parul sau. In timp ce Samson dormea, Dalilah i-a taiat pletele, astfel incat filistenii au putut sa il captureze. Ca simbol al tradarii pentru bani, Dalilah a patruns in arta si literatura, numeroase fiind picturile, compozitiile muzicale, operele literare, dar i filmele n care este imortalizata figura uneia dintre cele dintai spioane din istorie. Tot in acea perioada sunt consemnate actiunile pe care acum le-am numi informative desfasurate de Jezebel, regina a Sidonului, in vederea convertirii evreilor la religia lui Baal. Cele mai multe dintre practicile spionajului isi gasesc originea in perioada Antichitatii, desigur in forme corespunzatoare scopurilor si posibilitatilor tehnice de atunci. Cele dintai izvoare referitoare la spionaj provin din Egiptul antic. Consemnarile hieroglifice se refera, intre altele, la culegerea de informatii cu ocazia operatiunilor comerciale, la folosirea agentilor pentru localizarea populatiilor inamice care urmau sa fie cucerite si transformate n

sclavi. Faraonul Thutmosis (1468-1436 i.Hr.) a gasit ideea de a ascunde oameni in saci de faina, pentru a spiona in orasul asediat Jaffa. Thutmosis a organizat primul aparat de spionaj guvernamental, de stat, din istorie, inovatie pe care mai tarziu a sculptat-o printre hieroglifele care inregistrau triumful domniei sale, desi a fost prudent si a categorisit actiunile sale de spionaj sub inscriptia de "stiinta secreta". Thutmosis poate ca a fost un renumit maestru al spionajului, dar el a inteles ca nu era un lucru prea agreabil sa dea tarcoale, chiar si dusmanilor sai, si a preferat sa fie amintit pentru alte aspecte ale politicii sale. In anul 1310 i.Hr., faraonul egiptean Ramses al II-lea i-a crezut pe doi presupusi dezertori din armata hititilor cu care se lupta si de-abia au reusit egiptenii sa scape cu viata din cursa intinsa. In Egipt sunt folosite pentru prima oara sisteme de codificare a mesajelor, "cerneluri simpatice", scrierea mesajului pe pielea capului iar apoi lasarea parului sa creasca la loc pentru ca informatia sa ajunga la destinatie in siguranta, imbracaminte cu compartimente ascunse, utilizarea cifrului, folosirea porumbeilor calatori si a altor pasari special dresate pentru transmiterea rapoartelor. Spionii egipteni au cunoscut folosirea otravurilor extrase din plante si a altor substante in vederea asasinatelor sau actelor de sabotaj. n India, practica spionajului dateaza din timpuri stravechi, cel putin pana la cartea veche intitulata Arthashastra. Autorul cartii s-a numit Kautilya un pseudonim pentru Chanakya. Chanakya a fost un consilier apropiat de marele imparat indian Chandragupta, si, de asemenea, un profesor eminent de la Universitatea Taxila. Arthashastra include o multime de instructiuni cu privire la modul de creare a otravurilor si potiunilor. Otravuri pentru a ucide instantaneu, otravuri care ucid dupa o luna, otravuri in forma de lichide, pulberi, fum sau gazos, otravurile care provoaca orbire, surzenie, sau nebunie, otravurile care provoaca febra, lepra, sau gonoree. Spionajul si-a pus amprenta si asupra razboaielor greco-persane (sec al V-lea i.Hr. ). Conducatorului spartanilor, Lysandru, afland despre intentia regelui Darius de a-i ataca tara

natala, a alertat Sparta astfel: a trimis mesajul pe o tablita pe care a uns-o apoi cu ceara pentru a parea nefolosita. Si astfel, neluati prin surprindere au putut spartanii sa-i nvinga pe persani. Comandantii din antichitate recurgeau destul de des la dezinformarea inamicului, pentru al determina sa actioneze in dauna intereselor proprii. Cartaginezul Hannon confruntandu-se cu rascoala a 4000 de gali din armata sa, pentru a-i mpiedica sa se alieze cu romanii, a trimis un cercetas inamicilor care le-a indicat acestora locul unde se aflau nemultumitii. A urmat macelarirea galilor luati pe nepregatite. Alexandru Macedon a fost primul care a folosit cenzurarea corespondentei ca mijloc de investigatie, iar Hanibal si-a datorat victoriile nu numai talentului sau de conducator de osti ci si unui serviciu de informatii bine pus la punct. Erau trimise numeroase iscoade inaintea armatei cartagineze in scopul obtinerii de date despre romani, de multe ori chiar el patrunzand deghizat in taberele inamice. Deseori el isi camufla actiunile, castigand astfel avantaje asupra dusmanului. Dar si romanii au folosit siretlicuri care pana la urma au dus la castigarea razboiului si nimicirea Cartaginei. Prin iscoadele sale, un general a aflat pozitiile numibienilor, aliatii de baza ai cartaginezilor, si astfel a reusit fara probleme sa-i atace prin surprindere si sa-i nfranga. Pierderea aliatului de baza a dus la ntoarcerea lui Hanibal n Africa si victoria finala a romanilor. Titus Livius povesteste despre transmiterea unor mesaje secrete intre Filip al Macedoniei si Hanibal, care au fost interceptate de romani. Se aminteste de faptul ca Hanibal obisnuia sa-i deruteze pe romani prin scrisori codate. Informatiile culese de la dezertori erau verificate de Hanibal cu ajutorul spionilor sai. Uneori, travestit, Hanibal culegea si verifica informatii n teritoriul adversarului. Tot cu ajutorul spionajului a fost descoperit locul n care se ascundea Hanibal la Nicomedia, obligandu-l pe acesta sa se sinucida in 186 i.Hr.. In opera lui Homer, cele mai interesante relatari cu privire la episoade de spionaj pot fi gasite in Iliada, mai ales n Cantecul X. Sunt descrise astfel trimiterea de spioni in tabara dusmana, dar si unele actiuni de diversiune si dezinformare. Pentru a contracara actiunea lui

Palamedes, care dorea intreruperea razboiului, Ulise raspandeste zvonul ca acesta fusese cumparat de Priam, regele Troiei, falsificand o scrisoare din partea celui pe care dorea sa il compromita. Un veritabil episod de diversiune este desigur acela legat de Calul troian, actiune pregatita prin trimiterea in Troia a unui agent, Simon, care le povesteste aparatorilor cetatii ca intrarea Calului trioan, adevarata masina infernala", in interiorul zidurilor are drept scop potolirea maniei zeitei Pallas Atena. Actiuni de culegere a informatiilor prin intermediul agentilor s-au desfasurat si in timpul domniei regelui Decebal. Dupa unele relatari, se pare ca acesta l-a trimis la Roma pe omul lui de incredere, Atticus, care a reusit sa actioneze astfel incat sa fie ales in Senatul roman. Nu este exclus ca primul razboi daco-roman (101-102) sa se fi ncheiat nedecis tocmai datorita activitatilor lui Atticus. Dio Cassius povesteste o serie de episoade de spionaj din timpul razboaielor cu dacii. Dupa primul dintre ele, Domitian primeste o scrisoare din partea lui Decebal, prin care acesta se recunoaste invins. Domitian arata aceasta scrisoare Senatului, pentru a-l incredinta de victoria sa. De fapt, scrisoarea fusese falsificata de chiar Domitian pentru a-si sublinia meritele. Este de asemenea posibil ca scrisoarea sa fi fost trimisa de Decebal in scop de dezinformare. Despre Decebal, Dio Cassius arata ca era "mester in a intinde curse". Unul dintre cei mai vestiti carmuitori din antichitate care a folosit pe scara larga serviciul secret a fost regele Pontului Mitriade, care prin agentii sai de la Roma cunostea foarte bine disputa dintre Sylla si Marius, fapt ce l-a ajutat foarte mult in gestionarea situatiei. Imparatii romani, mai ales tiranii ca Tiberiu si Domitian au dispus de armate ntregi de iscoade ce supravegheau toate persoanele suspecte. Nici o alta civilizatie antica nu si-a adus o contributie mai importanta in dezvoltarea spionajului ca Roma, datorita faptului ca a creat cel mai mare imperiu al Antichitatii, care nu putea fi mentinut si extins fara utilizarea unor asemenea metode. Din secolul I d.Hr., este

mentionata existenta unei politii secrete, asa-numitii "frumentarii", care aveau si atributii de cenzura. Sunt folositi si asa-numitii "agentes in rebus", cu atributii contrainformative. Este interesanta in acest sens opinia exprimata de unul dintre cercetatorii Antichitatii, dupa care romanii "erau experti in manipulari politice, spionaj si operatii murdare...Operatiile sub acoperire au constituit o parte indispensabila a politicii romane". Caius Iulius Caesar (100-44 i.Hr.) a ramas in istorie nu numai ca om politic si conducator militar, ci si ca unul dintre promotorii spionajului. Inainte de a porni o campanie militara, Caesar se informa amanuntit asupra tarii unde urma sa desfasoare operatiile. Il interesau obiceiurile, institutiile politice, istoria, ca si economia tarii. Insusi Caesar mentioneaza in cele sapte carti ale lucrarii De bello gallico, in mai multe randuri, utilitatea folosirii agentilor secreti, mai ales a negustorilor in acest scop. Necesitatea activitatilor informative in cadrul campaniilor militare se reflecta, in timpul lui Caesar, si in organizarea legiunilor sale. In fiecare dintre acestea, existau 10 spioni sau iscoade, care veneau pe urma sarjelor cavaleriei in vederea adunarii de informatii despre teritoriul si populatia cu care grosul armatei romane urma sa se lupte. Diferite metode informative au fost folosite de Caesar si in cadrul confruntarilor cu dusmanii interni, de fapt fosti aliati, deci in timpul razboaielor civile. Este vorba, de exemplu, de luptele duse impotriva lui Pompeius. In tabara adversarilor au fost trimisi agenti care trebuiau sa se informeze, de exemplu, asupra mijloacelor financiare de care acestia dispuneau. Se pare ca Caesar dispunea de cel mai mare numar de agenti si informatori cunoscut pana in acel moment. Si totusi, Iulius Cezar nu a stiut sa foloseasca intotdeauna informatiile primite, ceea ce, in cele din urma, i-a fost fatal. In ziua de asasinarii sale, Iulius Caesar a primit o informatie de la un spion care il anunta asupra complotului impotriva sa, dar nu a luat in considerare aceasta avertizare, astfel incat a fost ucis. Conducatorul roman a fost si in posesia unui sistem de cifrare, cunoscut sub numele de "alfabetul lui Caesar", bazat pe substituirea literelor. Plutarch arata ca Iulius Ceasar a fost unul dintre cei dintai care au folosit cifrul.

Femeile sunt "arme efective" in lumea informatiilor si spionajului. Ele au fost, de-a lungul timpului, "spioane, tradatoare, eroine, sabotoare, teroriste". Sunt concluziile unor lucrari de specialitate pe aceasta tema al caror numar s-a inmultit in ultima vreme, dintre care amintim Women in Espionage: A Biographical Dictionary de M.H. Mahoney. Care sunt calitatile care au facut ca femeile sa devina "amazoane ale spionajului"? Filosoful indian Kautilya scria, inca in secolul IV i.Hr., ca folosirea femeilor in activitatile de spionaj se datoreaza capacitatii lor de a patrunde neobservate, de a-si disimula prezenta in "lumea barbatilor" sau, in tot cazul, de a nu putea fi banuite de asemenea actiuni. S-a mai considerat ca un alt atu al femeilor in lumea spionajului ar fi prejudecata potrivit careia ele au fost considerate "obiecte frumoase, fara prea mult creier", ceea a facut ca aportul lor in spionaj sa fie subestimat, permitandu-le sa isi desfasoare activitatile informative mai mult sau mai putin nestingherite. Alti autori sunt de acord ca insasi calitatile specifice ale "sexului slab" au devenit "arme" pe "frontul secret". Inca din cele mai vechi perioade, in calitatea lor de partenere ale capetelor incoronate sau chiar de conducatoare de state, imparatesele, reginele au fost implicate in actiuni informative sau atentate, fie ca initiatoare, organizatoare ale acestora, fie ca obiective, tinte ale lor. Theodora (500-548) organizeaza, din proprie initiativa, o retea de informatori, in interiorul si exteriorul Imperiului Bizantin. Devenita din dansatoare si curtezana imparateasa a Bizantului prin casatoria cu imparatul Iustinian (482-565), Theodora are o mare influenta politica asupra sotului sau. Organizeaza, in particular, o retea de informatori, in interiorul si exteriorul imperiului. Cand, in 532, are loc o rascoala la Constantinople, prin spionii sai, Theodora obtine informatii care ii permit sa negocieze si sa indeparteze pericolul, salvandu-i astfel lui Iustinian tronul. Se spune ca Theodora participa personal la instruirea agentilor, obligandu-i sa se agajeze la credina neconditionata: " Daca nu-mi veti indeplini ordinele, veti fi jupuiti de vii".

Primul tratat despre spionaj apartine lui Sun Tzu, autor al unei lucrri despre "arta razboiului", "Cele treisprezece porunci". Cartea dovedete nivelul inalt pe care il dobandise strategia si tactica activitatilor informative in China. Consideratiile lui Sun Tzu asupra artei razboiului si a spionajului pornesc de la idei cat se poate de pragmatice: "Ceea ce numim prevedere nu poate fi obtinut de la zei sau de la spirite, nici prin analogie cu evenimente petrecute si nici prin calcule, ci cu ajutorul oamenilor care cunosc situatia inamicului". Una dintre problemele cele mai importante care il preocup pe Sun Tzu este aceea a calitatilor pe care trebuie sa le intruneasca un agent. In opinia sa, spionii sunt "oameni inteligenti, dotati, prudenti si capabili". Sun Tzu, a vorbit si despre folosirea concubinelor in obtinerea de informatii.

Cu tot rolul insemnat pe care l-a jucat spionajul in epoca, nu exista dovezi despre existenta unor organizatii speciale ale serviciului secret in acel timp.