Sunteți pe pagina 1din 68

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

Departamentul: Ştiinţe ştiinţe juridice şi administrative


Domeniul de studii: Drept
Ciclul de studii: Master
Programul de studii: Dreptul informaţiilor şi al securităţii private

TEORIA GENERALĂ A INFORMAŢIILOR

NOTE DE CURS

Prof. univ. dr. ing. RIZEA Marian

Bucureşti, 2014
Cuprins
1. Despre începutul informaţiilor.
2. Cunoaştere, comunicare şi informaţie
3. Posibile definiţii ale informaţiei
4. Informaţia de securitate naţională
5. Firmele private – un nou actor pe piaţa informaţiilor
6. Informaţie şi libertate
7. Prevenirea clasificării abuzive
8. SRI versus accesul la informaţiile de interes public
9. Clasificarea informaţiilor
10. Clasificarea informaţiilor după nivelul la care acţionează
11. Clasificarea după zonele la care se referă
12. Clasificarea după mijloacele folosite la culegere
13. Taxonomia informaţiilor
14. Locul, rolul şi importanţa informaţiilor în strategia de
securitate naţională.

2
În ultimele decenii ale secolului al XX-lea, de care ne-am despărţit de curând,
renumitul politilog Alwin Toffler afirma că, între instrumentele puterii cele mai importante
sunt: forţa, banii sau puterea financiară şi informaţia. Majoritatea celorlalte resurse ale
puterii derivă din acestea.
Forţa, folosită în primul rând pentru a pedepsi, este cea mai puţin versatilă sursă de
putere.
Banii sau puterea financiară pot fi folosiţi atât pentru a răsplăti cât şi pentru a
pedepsi, putând fi convertite în multe alte surse, sunt un instrument al puterii mult mai flexibil.
Informaţia – este elementul esenţial şi cel mai versatil instrument, având în vedere că
poate duce la evitarea unor situaţii care necesită utilizarea forţei sau a banilor, putând fi
folosită în a-i convinge pe ceilalţi să acţioneze conform motivaţiilor celui care deţine
informaţia, indiferent de interesul conştient al celorlalţi. Informaţia înseamnă putere de cea
mai înaltă calitate1.
Schimbările evidente intervenite în ultimele decenii pe plan mondial, atât în domeniul
politic, social, dar şi tehnologic, prin explozia informaţională cu efecte asupra întregii societăţi
umane, când circulaţia datelor şi informaţiilor se realizează aproape instantaneu, accelerează
procesul de globalizare pe care omenirea îl traversează.
Informaţiile pot oferi unei societăţi umane protecţie şi o oarecare securitate însă, în
mod sigur, obţinerea şi mai ales deţinerea şi/sau utilizarea acestora determină o limitare
(restrângere) a libertăţilor cetăţenilor săi.
Aşa cum societatea este în continuă schimbare, perfecţionare şi serviciile de
informaţii (de stat sau private), care pentru cei din afara lor par undeva ancorate în nişte
reguli imuabile şi refractare la schimbări, sunt obligate prin însăşi natura, misiunile şi
principiile care le guvernează activitatea să fie „vârful de lance” al adaptării la aceste
schimbări, fără de care nu şi-ar putea îndeplini în cele mai bune condiţii misiunile ce le revin.

Ce este „Activitatea de informaţii”2?


Începutul preocupărilor speciei umane de a se informa se pierde în negura vremurilor,
existenţa şi dezvoltarea omului pe Pământ fiind de neconceput fără informaţii, acestea având
din cele mai vechi timpuri, o valoare economică, a căror importanţă, profunzime şi
dimensiune, sunt aproape imposibil de cuantificat.
Fără informaţii, perpetuarea speciei umane ar fi fost, dacă nu imposibilă, extrem de
dificil a se fi realizat. În cadrul celor mai vechi forme de organizare umană, când comunităţile
primitive erau nomade (cete, grupuri, ginţi, triburi, popoare, etc.) şi aveau ca bază de
subzistenţă vânătoarea şi pescuitul, erau vitale cunoştinţele (informaţiile) despre resursele de
vânat, de apă şi adăpost. Mult mai târziu, odată cu stabilizarea populaţiilor şi implicit apariţia
activităţilor sedentare, erau necesare cunoştinţele privind cele mai bune locuri de păşunat sau
pentru agricultură3.
Pe măsura dezvoltării relaţiilor interumane, a apariţiei şi intensificării schimburilor
comerciale, a apărut nevoia informaţiilor tehnologice privind confecţionarea şi întrebuinţarea
uneltelor şi armelor, concomitent cu informaţii despre consolidarea şi nevoia de apărare a

1
Pivariu, C., Lumea secretelor, editura Pastel, Braşov, 2005.
2
Curent, se utilizează termenul de “informaţii”, cu echivalentele în limba engleză de“intelligence” sau în franceză de “renseignement”.
3
Timofte, Alexandru, Radu, Lungul drum al serviciilor secrete către democraţie, editura A.N.I., Bucureşti, 2004.

3
proprietăţii, a intenţiilor ostile sau prietenoase ale comunităţilor învecinate, ceea ce a condus,
de fapt, la apariţia embrionară a culegerii de informaţii politice şi militare.
Cu aproape trei mii de ani înaintea erei noastre, în China, curtea imperială încuraja
cultura duzilor şi creşterea viermilor de mătase pentru obţinerea materiei prime necesare
vestitei ţesături mult căutată şi râvnită la curţile potentaţilor vremii. Secretul a fost păstrat timp
de câteva secole, până când, câţiva comercianţi japonezi, au reuşit să ducă în ţara lor câteva
seminţe de dud şi gogoşi de viermi de mătase cât şi tehnologia fabricării preţiosului material.
Câţiva ani mai târziu, Japonia concura China pe piaţa mătăsii. Când o principesă chineză s-a
căsătorit cu un principe hindus, aceasta a dus în India secretul mătăsii, ascunzându-şi în
coafură gogoşi de viermi de mătase, iar în tivul rochiei seminţe de dud. La scurt timp,
caravane indiene pline cu mătăsuri fine, luau drumul vestului.
Împăratului Justinian al Constantinopolelui, oameni de încredere i-au adus în interiorul
unor bastoane, preţiosul secret chinezesc. Nu a trecut mult timp şi neguţătorii italieni şi
francezi obţineau profituri uriaşe din comerţul cu mătase.
Aidoma s-au petrecut lucrurile şi cu secretele de fabricare a cauciucului, porţelanului,
aparatelor electronice şi mai nou a bombei atomice. Exemplele sunt nenumărate.
Una dintre cele mai vechi relatări despre tradiţiile activităţii de culegere de informaţii se
regăseşte în Vechiul Testament4, textele biblice descriind în amănunt nenumărate exemple
din istoria poporului evreu.
Astfel, cu peste 3300 de ani în urmă, Moise, conducând „Exodul”, adică ieşirea
poporului israelit din robia faraonilor egipteni, a ajuns cu supuşii săi în deşert, iar aceştia,
lipsiţi de cele necesare traiului, au început să protesteze, dorind să se întoarcă în Egipt.
Pentru a evita o iminentă revoltă, Moise, inspirat de Dumnezeu, a instruit şi trimis câte un om
din fiecare trib semit să iscodească ţara Canaanului, promisă copiilor lui Israel. În mod expres,
lui Moise i s-a precizat ca oamenii aleşi „să fie cei mai buni dintre fruntaşi”, iar acesta a ales
căpeteniile. Această „alegere”, deloc întâmplătoare este, în limbaj profesional, denumită
„selectarea surselor”. Lui Osea, fiul lui Num, unul dintre aleşi, i s-a dat de către Moise,
numele de „Iosua”. Aşadar, „Iosua”, poate fi considerat primul spion care primeşte un anume
conspirativ, necesară acoperirii identităţii sale.
Instruirea agenţilor de spionaj trimişi în misiune precum şi comanda de informaţii sunt
foarte exacte şi concise, rezultând următoarea tematică de informaţii:
 geo-topografice („vedeţi ţara, vedeţi cum este ea”);
 socio-demografice („cum este poporul (…) dacă este tare sau slab, dacă este mic
sau mare la număr”);
 militare („cum sunt cetăţile (…) dacă sunt deschise sau întărite”);
 economice („cum este pământul: dacă este gras sau sterp, dacă sunt sau nu
copaci pe el…luaţi cu voi poame din ţară”).
Conform Vechiului Testament, misiunea aleşilor a fost îndeplinită în 40 de zile, fiind
cercetată ţara Canaanului din deşertul Ţin până la Rehab şi Hebron, oraş construit cu şapte
ani înainte de cetatea egipteană Toan.
Moise a primit raportul iscoadelor într-un loc ascuns (conspirativ), ales în deşertul
Paran, care i-a descris Canaanul, părăsit în urmă cu cca. 430 de ani, în următorii termeni:
 „este o ţară în care curge lapte şi miere şi iată-i roadele” (informaţia era însoţită
de o dovadă );
 „poporul care locuieşte este foarte puternic”;
 „cetăţile sunt întărite şi foarte mari”;

4
Ureche, Marian; Rogojan, Aurel, ”Servicii secrete străine. Retrospectivă şi actualitate. Interferenţe în spaţiul românesc”, editura Paco,
Bucureşti, 2000, vol.2, p.475-476.

4
 „locuitorii sunt amaleciţii la miazăzi; lebasiţii şi amariţii la munte; canaaniţii şi
hatiţii la mare şi pe malul Iordanului”.
Imediat, Caleb, iscoada din seminţia lui Iuda, pentru a linişti spiritele poporului ostil lui
Moise, a îndemnat la ocuparea ţării. Celelalte iscoade s-au împotrivit, estimând că nu sunt
sorţi de izbândă. Mai mult, pentru a potoli spiritul războinic, au trecut imediat la dezinformare,
ponegrind Canaanul, afirmând că acolo oamenii sunt nişte uriaşi canibali din neamul lui Anac.
Efectul dezinformării nu a fost cel scontat. Revolta împotriva lui Moise se înteţea, evreii
plănuind să-şi aleagă un alt conducător, care să-i ducă înapoi în Egipt. Evreilor li se spune
iarăşi că ţara este bună, să nu le fie teamă de oamenii ei şi să nu-l mai supere pe Dumnezeu.
A intervenit, aşadar, o dezminţire sau ceea ce ar putea fi asemuit drept o operaţiune de
contrapropagandă5. Este ştiut că, uneori, deţinătorii unor mari secrete au sfârşit plătind cu
viaţa. Aşa s-a întâmplat şi cu zece din cele douăsprezece iscoade, care au fost „lovite de o
moarte năprasnică”, rămânând în viaţă numai Iosua, cel cu nume conspirativ şi Caled, din
seminţia lui Iuda 6 . De numele lui Iosua se leagă apoi întreaga istorie a cuceririi ţării
Canaanului. Dumnezeu, investindu-l ca succesor al lui Moise, i-a poruncit lui Iosua să ocupe
Canaanul.
Tot textele biblice menţionează principiul recompensării generoase a agentului. Astfel,
înaintea asediului Ierihonului, Iosua a trimis două iscoade să adune informaţiile necesare
pregătirii asaltului cetăţii. Iscoadele s-au instalat în casa prostituatei Rahav, dar „poliţia
străinilor”, precursoare a contraspionajului contemporan, a dat de veste împăratului că „Nişte
oameni dintre copiii lui Israel au venit (...) să iscodească ţara”. Agenţii împăratului au purces
de îndată să-i aresteze. Rahav îi ascunsese, însă, pe acoperiş, acoperindu-i cu snopi de in,
iar oamenilor împăratului le-a spus că au plecat. După trecerea primejdiei, Rahav a cerut
garanţii de protecţie pentru ea şi familie, cerându-le salvarea vieţii şi a proprietăţii, atunci când
ţara va fi trecută prin foc şi sabie. Spionii evrei i-au făgăduit protecţia cerută, indicându-i să
lege la fereastră, ca semn de recunoaştere, un fir cărămiziu.
Ne este, astfel, indicat un nou procedeu utilizat şi de spionajul modern, ceea ce se
cheamă „comunicarea prin intermediului semaforului vizual”.
Ierihonul a fost nimicit în foc. Din ordinul lui Iosua, Rahav şi toţi ai ei au fost salvaţi de
primejdie şi primiţi să trăiască împreună cu poporul lui Israel.
Operaţiunile de spionaj ale conducătorilor poporului lui Israel se derulau în cascadă.
Cetatea Ai a fost şi ea cucerită, prin viclenie, după ce iscoadele puse la pândă au surprins şi
indicat momentul atacului.
Oamenii lui Iosif au iscodit Betelul, iar străjerii care au servit de informatori au fost
cruţaţi de foc şi sabie.
Când s-au înfruntat cu duşmani mai puternici, femeile evreice nu au ezitat să recurgă
la folosirea farmecelor lor pentru a câştiga războaiele. Frumoasa şi tânăra văduvă Iuditha s-a
dus în tabăra vrăjmaşă şi l-a sedus pe generalul Holofren, comandantul armatei asiriene,
căruia i-a tăiat capul şi l-a atârnat de poarta cetăţii Betulia, ceea ce i-a îngrozit pe asediaţi.
Pentru a fi primită de general, Iuditha a simulat trădarea neamului ei, pentru a-şi salva viaţa,
realizând, astfel, o operaţiune de infiltrare şi o acţiune executivă, de lichidare a unui
comandant militar, combinată cu efectele psihologice demoralizatoare în rândurile ofiţerilor
asirieni la vederea capului generalului lor ţintuit în poarta cetăţii.
Pe măsură ce le sporeau puterea şi siguranţa, evreii au devenit mai puţin prevăzători.
Astfel, frumoasa filistineană Dalila a reuşit să-l determine pe puternicul Samson să-i
încredinţeze taina puterii lui. Deşi mai înainte de a-i spune adevărul Samson a uzat de trei
versiuni consecutive de dezinformare, pe baza cărora s-a convins că Dalila îl trădează,

5
Biblia sau Sfânta Scriptură, Societatea Biblică Internaţională din România, Bucureşti, 1992, p.166; Numerii, 14 versetul 38.
6
Marin, Ionel, Comunitatea de informaţii, editura A.N.I., Bucureşti, 2004.
5
dovedind slăbiciune în faţa ispitei femeieşti, în cele din urmă i-a spus adevărul, fiind biruit.
Când pletele i-au crescut la loc, Samson s-a răzbunat, dar numai cu preţul vieţii sale. Acest
episod biblic relatează cât de vechi este principiul serviciilor secrete israeliene, „ochi pentru
ochi, dinte pentru dinte”.
O altă evreică, Jahel, l-a ademenit pe generalul canaanit Sisera şi l-a omorât în timp ce
dormea, bătându-i cu ciocanul un ţăruş în cap.
Exemplele oferite de istoria poporului evreu reflectată în Vechiul Testament vin să
ateste un adevăr fundamental: activităţile de spionaj nu numai că au fost dintotdeauna între
condiţiile necesare supravieţuirii popoarelor, dar sunt şi codificate în religia şi morala creştină,
fiind date ca pilde spre învăţătură.
Mult mai aproape de zilele noastre, acum cca 150 de ani, în 1857 , când ROMÂNIA a
fost înregistrată oficilal ca prima ţară din lume cu o producţie de ţiţei de 275 tone, renumitul
economist Dionisie Pop Marţian afirma: „Toată Europa şi mai cu seamă cea mai populată
parte a ei, şi-a ţintit ochii asupra României, toate comunicările din viaţa socială a
teritoriului sunt căutate. Călătorii de toate naţiunile au venit să ne studieze izvoarele
averei noastre şi lăcomia la ele sunt cauza feluritelor îngrijiri de viitorul acestei tări.
Nici poate fi altrăminte, căci astăzi nemaiputându-se practica cucerirea ţărilor prin
asaltul armelor, statele influenţătoare trimit înainte industria şi comerciul, ca să le
pregătească calea pentru o ocaziune mai favorizatoare. Deci, de vom scăpa de
dependenţa politică, ni se pregăteşte alta, economică".
Într-adevăr, pe urmele misionarului, diplomatului sau omului de ştiinţă au apărut
afaceriştii, infiltrându-se în economia românească, în general şi, în petrol, în primul rând.
Astfel, iau fiinţă, în prima parte a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, primele
societăţi cu capital străin, care vor ocupa poziţii dominante în industria petrolieră românească.
Nu este dificil să înţelegem ce rol au avut misionarii, diplomaţii, oamenii de ştiinţă, afaceriştii:
fiecare era un potenţial spion7.

7
Vezi, pe larg, Rizea, Marian; Rizea Eugenia, Securitatea Energetică: Deziderat sau necessitate, Sesiunea de comunicări ştiinţifice,
U.N.Ap., aprilie 2006.
6
8

Conform lui Russell Ackoff, expert în teoria sistemelor, conţinutul minţii umane include:
date, informaţii, cunoştiinţe, înţelegere şi înţelepciune.
Datele sunt simboluri. Ele reprezintă material primar, există pur şi simplu şi n-au nici o
semnificaţie dincolo de această existenţă. Pot exista în orice formă, utilizabilă sau nu şi nu au
un înţeles prin ele însele.
Informaţiile sunt date procesate în scopul utilizării şi răspund la întrebările „cine”, „ce”,
„unde” şi „când”. Acestea au înţeles prin conexiunile relaţionale. Înţelesul poate fi, însă,
folositor sau nu.
Cunoştiinţele răspund la întrebarea „cum” şi reprezintă o aplicare a datelor şi
informaţiilor.
Înţelegerea este procesul prin care cunoştiinţele anterioare sunt sintetizate şi
transformate în cunoştiinţe noi. Diferenţa dintre cunoaştere şi înţelegere este diferenţa dintre
învăţare şi memorizare. Indivizii care înţeleg pot întreprinde acţiuni folositoare deoarece ei pot
sintetiza noi cunoştiinţe sau informaţii din ceea ce cunosc deja. Înţelegerea presupune
aprecierea lui “de ce“.
Pasul final înseamnă trecerea de la cunoaştere la înţelepciune, aceasta din urmă
reprezentând o înţelegere superioară, cu o puternică latură aplicativă. De exemplu, o
persoană cunoaşte că excesul de alcool dăunează sănătăţii, dar continuând să bea nu dă
dovadă de înţelepciune.
Cunoştiinţele există în persoane, nu în tehnologii şi astfel vor cere un efort uman masiv.
Tehnologia ajută la captarea informaţiilor, dar ea nu creează cunoştiinţe. Tehnologiile
folositoare includ software de analiză statistică, instrumente de înţelegere a datelor şi sisteme
de sprijin-decizii, inteligenţă artificilă şi instrumente de vizualizare a datelor.
Russell Ackoff precizează că primele patru categorii se referă la trecut; ele au în vedere
ceea ce a fost sau ce este cunoscut. Numai înţelepciunea, are în vedere viitorul deoarece
încorporează viziune şi proiectare. Cu înţelepciune, oamenii pot crea viitorul. Crearea
viitorului este un obiectiv strategic al oricărei naţiuni.
„Cine nu-şi creează viitorul pe care şi-l doreşte, va suporta viitorul pe care-l
primeşte”. Înţelepciunea este un process nedeterministic, nonprobabilistic şi de extrapolare.
Înţelepciunea răspunde la întrebări la care nu este uşor de răspuns. Înţelepciunea este
procesul prin care se discerne, se judecă, între bine şi rău.

Conexiuni
Inţelepciune

Inţelegerea principiilor
Cunoştiinţe

Inţelegerea exemplelor
Informaţii

Inţelegerea relaţiilor
Date
Inţelegere

Evoluţia de la date la înţelepciune

8
Dr. Pârlog, Adriana, Direcţia Informaţii Militare, Activitatea de informaţii în era cunoaşterii.

7
ÎN CONTEXT MILITAR, LA FEL CA ŞI ÎN ALTE DOMENII, CUNOAŞTEREA ESTE
AVANTAJ. ÎNDEPLINIREA CU SUCCES A MISIUNILOR DEPINDE DE CALITATEA
INFORMAŢIILOR DESPRE INAMIC SAU DESPRE ŢINTĂ-OBIECTIV. TRANSFORMAREA
INFORMAŢIILOR ÎN ACŢIUNE ÎNSEAMNĂ CAPITALIZAREA AVANTAJULUI.
MUNCA DE INFORMAŢII ESTE CA UN PUZZLE ÎN CARE TREBUIE SĂ CĂUTĂM
EXACT ACEA „PARTE” DE INFORMAŢIE CARE SĂ DEA SENS ÎNTREGULUI SAU SĂ
CONFIRME IPOTEZA INTUITĂ.
Comunicarea şi informaţia reprezintă două concepte atât de înrudite, încât nici o
afirmaţie în privinţa comunicării nu poate exclude informaţia.
În ştiinţa comunicării, informaţia reprezintă în general ceea ce se comunică într-unul
sau altul dintre limbajele disponibile. Cu alte cuvinte, informaţia trebuie considerată ca o
combinaţie de semnale şi simboluri. Purtătoare de informaţie, semnalele sunt în sine lipsite
de semnificaţie, însă ele dobândesc semnificaţii datorită unor convenţii sociale. Altfel spus, în
practica socială semnificaţia unui simbol este dependentă de un consens. Indiferent de natura
semnalelor utilizate de emiţător, pentru ca să se producă influenţarea receptorului şi să se
obţină efectul scontat, ambele instanţe, atât emiţătorul, cât şi receptorul trebuie să atribuie
aceeaşi semnificaţie semnalelor utilizate.
Cunoaşterea se bazează pe informaţie. Atât nevoile fundamentale, cât şi cele
superioare ale omului, sunt imposibil de satisfăcut în absenţa unui volum important şi
diversificat de informaţii. Valoarea de apărare şi cea economică ale informaţiei s-au accentuat
şi au căpătat noi valenţe, pe măsura apariţiei şi dezvoltării diferitelor activităţi productive, a
schimburilor de produse, dar şi a necesităţii de păstrare a proprietăţii, în faţa intenţiilor ostile ale
altor comunităţi9.
Întocmai sistemelor capabile să se regleze şi să se autoregleze, organismul uman întreţine
şi un permanent schimb de informaţii cu mediul în care trăieşte. Informaţia face parte, alături de aer,
apă, hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, din nevoile fundamentale ale fiinţei umane.10
Existenţa informaţiei este atât de strâns legată de comunicare încât, în limbajul comun,
ambii termeni au de cele mai multe ori valoare sinonimică, fără a genera confuzii majore.
Termenul informaţie se regăseşte în limba română în definiţia nominală (intra-lingvistică), cu
sensurile11 comunicare, veste, ştire care pune la curent pe cineva în legătură cu o situaţie;
lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitatea materialului de informare şi
de documentare; izvoare, surse; fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoştinţele
prealabile, cuprinse în semnificaţia unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj
vorbit, imagini plastice, indicaţie a unui instrument); totalitate a materialului genetic dintr-o
celulă, capabil să creeze secvenţe de aminoacizi care, la rândul lor, formează proteine active
(cuprinsă în sintagma informaţie genetică). Termenul informaţie coexistă, în limbajul
comun, cu alţi termeni care pot funcţiona ca sinonime, precum: veste - cu înţelesul de fapt,
întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoştinţa cuiva, ştire, informaţie; ştire - cu
înţelesul de veste, informaţie, noutate; zvon - cu înţelesul de ştire care circulă din om în om.
Termenul informaţie desemnează, deci, o organizare internă coezivă, coerentă (datorită
etimonului forma), ancorată într-un timp şi spaţiu determinat, care a apărut ca urmare a unui
scop şi care-şi va urmări finalitatea (prin direcţionarea prepoziţiei in). Se poate constata că
informaţia nu este un simplu cuvânt, deoarece prezintă un grad superior de organizare, care
trimite spre o formă superioară de generalizare şi abstractizare, cu virtuţi cognitive deosebite.

9
Roceanu, Ion; Buga, Iulian, Informaţia – repere conceptuale şi coordonate de securitate, editura Academiei de Înalte Studii Militare,
Bucureşti, 2003, p.7.
10
Dicţionarul explicativ al limbii române, editura Univers Enciclopedic, Bucureşti,1999, p.491.
11
Buzunărecu, Ştefan, Sociologia opiniei publice, editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1996, p.49.
8
De asemenea, depăşeşte şi limitele noţiunii - ca formă logică fundamentală a gândirii omeneşti
care reflectă caracterele generale, esenţiale şi necesare ale unei clase de obiecte.
O bună parte dintre specialişti apreciază că „sensul originar al noţiunii de informaţie
este procentul de noutate pe care-l vehiculează un enunţ (mesaj) într-un mediu social
comprehensiv".12
Constatăm că informaţia desemnează un ansamblu coerent şi unitar de semnificaţii
gnozice, care aduc un element de noutate, cerută (şi, deci, căutată) de nevoia de clarificare
(lămurire) dată de o incertitudine existentă într-un sistem de gândire sau de acţiune. Când
informaţia corespunde acestei nevoi, se înglobează organic sistemului de semnificaţii gnozice
deja constituit (de cunoştinţe prealabile). Informaţia întregeşte, îmbogăţeşte, dar şi modifică
sistemul în planul coerenţei, coeziunii şi unităţii, creând, pe un alt nivel, o altă incertitudine,
întrucât schimbă ceva din raporturile cunoştinţelor prealabile şi deschide alte valenţe de
aşteptare a altor informaţii. Complexitatea interacţiunilor dintre informaţiile prezente în sistem
şi valenţele sistemului de aşteptare de noi informaţii dau imaginea câmpurilor informaţionale.
Este important de reţinut că de informaţii se leagă, într-un model organizat, datele care
sunt semnificaţii cuantificate, elemente concrete în legătură cu stări, situaţii, obiecte,
fenomene, fapte, probleme, evenimente sau persoane. Acest model logic face din informaţie
o structură - aşa-numitele, „cristale” 13 - care se înalţă mental pe dimensiunile spaţiului şi
timpului, ceea ce nu mai corespunde unei clase de obiecte care au însuşiri necesare şi
generale comune, conform cerinţelor noţiunii.
O altă accepţie a termenului este legată şi de aşa-numita informaţie genetică - adică
informaţia înscrisă în genele din cromozomi, respectiv în structura ADN, sub forma unui
mesaj biochimic, a unei secvenţe de nucleotide,14 dar şi de aşa-numita informaţie redundantă
(care, în limbajul comun, are înţelesurile de informaţie superfluă, inutilă), necesară, însă,
pentru transmiterea informaţiei genetice şi pentru eficienţa sistemului biologic.
Informaţia nu poate exista în afara comunicării - definită ca proces circular şi
complex în cadrul căruia se manifestă unitatea globală organizată de inter-relaţii între actorii
comunicării, într-un context determinat. Valoarea informaţiei nu este dată de noutate, ci de
măsura în care conţinutul ei corespunde unei aşteptări şi unui scop, la baza căreia se află o
necesitate sau un interes.
Informaţia are patru coordonate:
 cantitativă - care semnifică aportul de noutate faţă de cunoştinţele prealabile;
 structurală - care conferă informaţiei coeziune şi coerenţă;
 semantică - ce valorizează semnificaţiile care apar la nivelul contextului situaţional,
actorilor comunicării, codurilor şi canalelor de transmitere utilizate;
 pragmatică - ce reflectă însemnătatea informaţiei din punctul de vedere al practicii
sociale, deci, utilitatea, adică aplicabilitatea practică în raport cu o necesitate sau
interes, care iau forma unui scop.
Atributele care conferă unui mesaj valoare de informaţie sunt:
 relevanţa - derivată din coordonata pragmatică şi exprimă tendinţa accentuată a
semnificaţiei mesajului de a fi util ori de a tinde să fie util într-un domeniu;
 pertinenţa - care exprimă o relevanţă delimitată cantitativ şi calitativ, calificată şi
aplicată, prin care informaţia satisface cerinţele obiective de informare ale unui
consumator într-o problemă bine definită şi în raport cu un scop precis;
 oportunitatea - care relevă utilitatea şi disponibilitatea la momentul şi în locul potrivit.
În contextul în care complexul său de însuşiri şi calităţi informaţia corespunde
necesităţilor şi intereselor individului/societăţii, atunci aceasta are valoare socială. Aceasta

12
Vlăduţescu, Ştefan, Informaţia de la teorie către ştiinţă, editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002, p.31.
13
Dicţionarul enciclopedic, editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999, p.121.
14
Vlăduţescu, Ştefan, Informaţia de la teorie la ştiinţă, editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002, p.140.
9
rezultă din coordonata sa pragmatică, ce-i conferă capacitate de a fi întrebuinţată (utilizată)
pentru a satisface o anumită necesitate a omului sau a societăţii, de a circula în funcţie de
nevoia de relaţionare şi de cunoaştere şi de a fi schimbată (transferată) între două entităţi în
funcţie de necesităţi şi interese.
Totodată, informaţia constituie valoare socială numai dacă este întrebuinţată în
atingerea unor scopuri (obiective, ţinte, ţeluri) derivate din necesităţi (nevoi, trebuinţe) şi
interese, care devin determinantele sociale de apreciere a valorii informaţiei.
Premisa că informaţia este un produs al unor relaţii interactive în cadrul comunicării,
integrate într-un anumit context situaţional, îi conferă o anumită structură care se manifestă
pe anumite coordonate şi care are proprietăţi specifice. Aceasta obligă la fixarea unor criterii
de caracterizare, care să se articuleze într-un sistem de referinţă capabil a furniza o viziune
teoretică şi a sprijini demersul de recunoaştere a informaţiei. Coordonatele informaţiei,
denumite aspecte, laturi, dimensiuni, în funcţie de teoriile folosite, 15 sunt: coordonata
cantitativă (metrică) şi coordonatele calitative (structurală, semantică şi pragmatică), care
se manifestă pe dimensiunea timp din procesul de comunicare.
 Aspectul structural (sintactic) al informaţiei, respectiv succesiunea impusă
semnalelor grafice, auditive sau electrice de către emiţător;
 Aspectul semantic al informaţiei, respectiv semnificaţia acordată semnalelor pe
baza convenţiilor sociale. Semnificaţia poate să nu fie identică pentru toţi cei care
participă la actul comunicativ. Astfel, se impune distincţia între informaţia semantică
intenţionată (informaţia pe care emiţătorul vrea să o transmită) şi informaţia
semantică realizată (informaţia pe care receptorul o desprinde din mesajul
receptat);
 Aspectul pragmatic, respectiv ceea ce se întâmplă cu informaţia primită sau cu
efectul acesteia asupra receptorului.
Comunicarea porneşte de la emiţătorul care intenţionează să transmită informaţia şi
care foloseşte un cod util scopului său. Actul comunicării se încheie cu implicaţii pragmatice
pentru receptor, ceea ce reprezintă etapa finală a transferului de informaţie.
Analizarea lor în mod separat se face numai din raţiuni pur ştiinţifice, în vederea
propunerii unui model explicativ, cu aplicaţii practice, deoarece informaţia este coezivă,
coerentă şi indestructibilă şi nu o simplă însumare a cantităţii şi calităţii laturilor sale. Ca
produs, în cadrul procesului de comunicare, ea poartă amprenta interactivităţii actorilor,
structurii semnelor şi codurilor, influenţei canalelor de comunicare etc.
Cantitatea (coordonata metrică) reprezintă proprietatea informaţiei care este pusă în
evidenţă prin diferite tipuri de măsurări şi calcule şi care se exprimă, de obicei, prin valori
numerice referitoare la număr, grad, mărime, întindere etc. Coordonata (determinarea)
cantitativă a informaţiei a făcut obiectul studiilor cu aplicabilitate practică în domeniul
comunicaţiilor, în care a fost luat în calcul doar aspectul fizic al fenomenului, iar termenul
informaţie a primit doar accepţiunea experimentală, respectiv ansamblul de semnale lipsite de
semnificaţie, atât la nivelul producătorului, cât şi al receptorului.
Cantitatea de informaţie poate fi calculată (măsurată) prin raportul noutate/confirmare la
nivelul receptorului. Noutatea nu înseamnă recent (pe axa timpului), ci nou cognitiv, elemente
noi de cunoaştere, iar confirmarea înseamnă cunoştinţe prealabile ale receptorului
(consumatorului). Valoarea informaţiei nu este dată de noutate, care, în definiţia lingvistică, este
trăsătura pertinentă, ci de măsura în care conţinutul ei corespunde unei aşteptări şi unui scop,
la baza cărora se află o necesitate sau un interes. Informaţia se defineşte, astfel, ca raport între
necesitate/interes şi utilitate/capacitate de rezolvare a necesităţii sau interesului. Pentru a trece
în calitate, cantitatea de noutate trebuie să se direcţioneze pe sensul utilităţii (nou + util).

15
Idem, p.151.
10
Cantitatea de informaţie poate fi comensurată şi se relevă în funcţie de formele noutăţii. Se
apreciază că noul reprezintă atributul evolutiv ce se creează între un element semnificativ şi
sistemul în care acesta se integrează şi că nu există noutate fără o disonanţă cât de mică între
elementul informativ şi cadrul căruia tinde să i se circumscrie. 16 Însă, noutatea poate avea
diferite forme, precum disonanţă, abatere (ecart), surpriză, ruptură, diferenţă.
Disonanţa semnifică forma minimă de noutate, care tinde să devină diferenţă, dar nu
are capacitatea de a se opune, de a se individualiza în comparaţie cu cunoştinţele prealabile.
Abaterea este definită ca noutate în raport cu valoarea efectivă sau valoarea-limită
admisă a unei informaţii şi valoarea ei nominală sau o noutate în raport cu dimensiunea reală şi
cea proiectată a unei informaţii.
Surpriza defineşte elementele care nu au putut fi prevăzute de receptor, având ca
obiect această formă de noutate, în sensul că „informaţia trebuie să surprindă".17
Ruptura se manifestă ca o consecinţă a apariţiei bruşte a unei diferenţe de proporţii
între un element şi sistemul căruia îi aparţine, putându-se manifesta atât la nivelul conţinutului,
cât şi la nivelul unor relaţii din sistem. Astfel, în cadrul unui sistem înţeles ca „normă de
relaţie” între elemente, pot avea loc următoarele „rupturi”: între contrarii, între reprezentări, în
cadrul a ceea ce este aşteptat psihologic, în raport cu instinctul de conservare, în ce priveşte
experienţa, în sistemul logic, în sistemul de convenţii sociale, în sintaxă, în anumite procese
fizice.18
Diferenţa este o noutate fundamentată pe ceva cunoscut, o noutate confirmată de
cantitatea de informaţie deţinută, cu alte cuvinte este mai mult decât ştim dar, în acelaşi timp,
nu este altceva decât ştim.
Calitatea se bazează pe cantitate, nu poate exista fără ea, iar reciproca este perfect
valabilă: nu există noutate fără nici un fel de calitate.
Sub aspectul calităţii, informaţia se înscrie pe trei coordonate: structurală, din care
rezultă semnificaţia; semantică, din care rezultă relevanţa; pragmatică, din care rezultă
utilitatea.
Coordonata structurală conferă informaţiei două proprietăţi majore: coeziune,
respectiv proprietatea elementelor constitutive ale informaţiei de a se menţine unite, datorită
conexiunilor care s-au realizat cognitiv atât la nivelul producătorului (procesul de exploatare
informaţională, codare, transmitere), cât şi al consumatorului (în receptare, decodare şi
procesare) şi coerenţă, adică legătura logică între elementele constitutive ale informaţiei.
Din cantitatea şi calitatea informaţiei, respectiv din conexiunile coordonatelor
structurală, semantică şi pragmatică ale informaţiei, rezultă atributele intrinseci ale
informaţiei, manifestate în relaţia producător-consumator/utilizator, în procesul comunicării.
Producătorul conferă informaţiei atributele: claritate, completitudine, conformitate,
credibilitate, concludenţă, argumentaţie, veridicitate, rigurozitate şi vulnerabilitate.
Claritatea se realizează la nivelul producătorului de informaţii prin folosirea elementelor
de cod potrivite şi a relaţiilor care le pun în valoare sensul şi semnificaţia, în modul cel mai
potrivit, astfel încât forma materială să nu deformeze fondul, ci să-l organizeze şi să-l
expliciteze astfel, într-un mesaj verbal sau scris. Exemplul cel mai accesibil este codul pe care-l
reprezintă limba, ca instituţie socială, unde claritatea se realizează atât prin folosirea cuvintelor
adecvate conform stilului ales (operaţie care ţine de coordonata semantică), cât şi printr-o
gramatică corectă (operaţiune care se înscrie pe coordonata structurală).
Completitudinea este realizată de către producător prin elementele de cunoaştere pe
care le conţine şi care permit o descriere cât mai completă a procesului, evenimentului sau
situaţiei de referinţă. Dacă informaţia este redată neadecvat - nu are claritatea necesară -,

16
Moscovici, S., Psycologie sociale, Paris, Presses Universitaires de France, 1984, p.185.
17
Bousono, C., Teoria expresiei poetice, editura Univers, Bucureşti, 1975, p. 210-60.
18
Roceanu, Ion; Buga, Iulian, op.cit., p.16-17.
11
atunci elementele de cunoaştere pe care ea le conţine devin parţial sau total inaccesibile
receptorului.
Conformitatea indică autenticitatea informaţiei, adică certitudinea că informaţia
corespunde unei realităţi. La nivelul producătorului, informaţia inexactă poate conduce la
deformarea realităţii, în principal, din necunoaştere sau din interes. Necunoaşterea, provenită
din percepţia culegerii sau interpretării defectuoase a unor date, conduce la eroarea
involuntară. Un anume interes, care se materializează printr-o intenţie, conduce la
prezentarea denaturată a realităţii. Atât în cazul deformării realităţii (involuntar sau cu intenţie),
cât şi în cel în care realitatea este redată corect, producătorul face eforturi ca informaţia
furnizată de el să fie credibilă.
Credibilitatea se obţine printr-un efort convictiv şi/sau persuasiv şi este exprimată de
elementele de cunoaştere menite să asigure conturarea unei imagini fidele asupra unui
proces, eveniment sau situaţie, respectiv concordanţa dintre conţinutul informaţiei şi starea de
fapt la care se referă. Aceasta este confirmată de către receptor/utilizator.
Concludenţa exprimă proprietatea informaţiei de a fi convingătoare, prin argumentele
pe care le furnizează producătorul şi prin concluziile pe care le trage consumatorul/utilizatorul
privind utilitatea informaţiei. Pentru a-l convinge pe consumator/utilizator, producătorul trebuie
să înscrie informaţiile în circuitul comunicării, în mod argumentativ.
La aceste atribute, mai pot fi adăugate19 şi altele. Argumentaţia (argumentativitatea)
caracterizează gradul de fundamentare al informaţiei prin enunţuri ştiinţifice sau demonstraţii
logice care confirmă atât veridicitatea conţinutului cât şi utilitatea acestuia. Argumentaţia
elimină în mare parte gradul de nedeterminare şi influenţează pozitiv acţiunea sau procesul la
care participă. Prin mijloacele de argumentare, producătorul asigură, în mare măsură,
seriozitatea şi credibilitatea informaţiei, din care derivă, apoi, verosimilitatea şi veridicitatea.
Rigurozitatea defineşte gradul de exactitate al informaţiilor, de detaliere sau
conciziune în raport cu esenţa mesajului.
Vulnerabilitatea se referă la probabilitatea ca informaţia să fie anulată ca valoare de
adevăr de o altă informaţie care poate fi adevărată sau falsă. Vulnerabilitatea este unul dintre
cei mai periculoşi parametri ai informaţiei, deoarece ea generează neîncrederea fie în sursă,
fie în canal, conduce întotdeauna la consum de timp pentru descoperirea veridicităţii şi are
implicaţii negative asupra ciclului de conducere.
În cursul procesării informaţiei primite, consumatorul conferă acesteia anumite atribute,
precum: accesibilitate, verosimilitate, veridicitate, autenticitate, consistenţă.
Accesibilitatea este consecinţa clarităţii, întrucât însuşirea de a fi accesibil conferă
consumatorului/utilizatorului capacitatea de a accede la sensul şi semnificaţia mesajului, sub
aspect structural, semantic şi pragmatic.
Verosimilitatea decurge din percepţia conform căreia informaţia are aparenţă de
realitate (a părea), deci, pare adevărată (consumatorul/utilizatorul se înscrie în sfera
posibilului).
Veridicitatea este cel mai important parametru al informaţiei, care adună toate
celelalte caracteristici pentru a da valoare de adevăr sau falsitate unei informaţii.
Autenticitatea exprimă capacitatea consumatorului de a evalua conformitatea
informaţiei prin continuarea procesării.
Consistenţa derivă din aprecierea consumatorului că informaţia este utilizabilă ca
atare, că nu lasă nici o întrebare majoră fără răspuns şi chiar mai mult, că poate oferi o
confirmare şi o nuanţare pentru alte informaţii.
Atributele enumerate sunt necesare, dar nu suficiente. De aceea, în cursul procesării
informaţiei primite, consumatorul îi conferă atributele absolut necesare definirii mesajului ca
informaţie: relevanţa, pertinenţa şi oportunitatea.
19
Böhm, D., Plenitudinea lumii şi ordinea ei, editura Humanitas, Bucureşti, 1995, p.79.
12
Relevanţa derivă din coordonata pragmatică a informaţiei şi exprimă tendinţa ei
accentuată de a fi utilă ori de a tinde să fie utilă într-un domeniu şi scoate în evidenţă utilitatea
informaţiei. Ea apare ca o proprietate condiţională a informaţiei de a se profila ca utilă,
exprimând trecerea ei din stadiul de tendinţă în cel de evidenţă. Relevanţa răspunde nevoii
(strategiei) de selectare a informaţiilor, întrucât, în momentul în care acestea au intrat în
stadiul de evidenţă, devin pertinente.
Pertinenţa exprimă, astfel, relevanţa delimitată cantitativ şi calitativ, calificată şi
aplicată, prin care informaţia satisface cerinţele obiective de informare ale unui consumator
într-o problemă bine definită şi în raport cu un scop precis.
Oportunitatea exprimă coordonata intenţional-temporală a informaţiei, care relevă
utilitatea şi disponibilitatea acesteia la momentul şi în locul potrivit. Acest atribut conferă
consumatorului şansa de a se situa pe nivelul optim sau chiar maxim al adoptării unei decizii,
care să-l conducă la atingerea unui scop.
În concluzie, se poate aprecia că adevărul clădit pe conexiunile asigurate de relevanţă,
pertinenţă şi oportunitate reprezintă valoarea supremă a informaţiei. Acestuia i se
subsumează coeziunea şi coerenţa informaţiei, 20 care contribuie la integrarea şi
intercondiţionarea celorlalte atribute intrinseci ale informaţiei.
Valoarea informaţiei reprezintă o relaţie socială în care se exprimă preţuirea acordată
unor obiecte sau fapte (naturale, sociale, psihologice), în virtutea unei corespondenţe a
însuşirilor lor cu trebuinţele sociale ale unei comunităţi umane şi cu idealurile acesteia 21 .
Valoarea reprezintă întruparea unor scopuri, proiecte, dorinţe, intenţii, adică obiectivarea
esenţei umane în produse ale activităţii creatoare specifice fiecărui tip de atitudine umană
(etică, estetică, teoretică, politică, economică, culturală etc.). Valoarea implică un raport între
ceva demn de preţuit şi cineva în măsură să acorde preţuire, adică un raport între obiectul
valorizat şi subiectul valorizator (sau subiect axiologic).
Valoarea poate fi individuală, atunci când pune în evidenţă calitatea omului de a fi fiinţă
creatoare, sau de grup, atunci când pune în evidenţă dimensiunea socială a grupurilor umane.
Spre a fi deosebite de valorile individuale, cele de grup sunt denumite orientări dominante
(categorii mari de valori), întrucât reprezintă un model universal al orientărilor valorice umane,
şi orientări variante, diferenţiabile după clasă socială, etnie, rol, status etc.
Se poate aprecia că valoarea încorporează în ea munca socială necesară pentru
satisfacerea unor necesităţi (trebuinţele sociale),22 care, în raport de modul de organizare şi
funcţionare a mediului social, îi conferă sens şi semnificaţie:
 de întrebuinţare, reieşită din proprietatea unui lucru de a satisface o anumită
necesitate a omului sau a societăţii;
 de circulaţie, reieşită din proprietatea de a satisface nevoia de relaţionare şi de
cunoaştere prin comparaţie a obiectelor, faptelor sau ideilor;
 de schimb, reieşită din necesitatea de transfer de simboluri sociale, prin cedare sau
primirea echivalentului acestora.
În diferitele teorii referitoare la informaţie au fost propuse criterii diverse de apreciere şi
calcul al valorii informaţiei.23 În funcţie de acestea, se poate vorbi de valoarea probabilistică a
informaţiei, care este stabilită conform criteriului de evaluare uzitat în teoria probabilităţilor şi
prin care se măsoară câştigul de probabilitate în atingerea scopului, prin recepţionarea unei
anume cantităţi de informaţie; valoarea informativă (consumativă), care se măsoară prin
câştigul de siguranţă în atingerea scopului, întrucât informaţia are valoare dacă, prin
obţinerea şi utilizarea (consumul) ei, scopul, obiectivul ori interesul vizat este atins sau

20
Dicţionarul explicativ al limbii române, editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p.1145.
21
Dicţionar de filozofie, editura Politică, Bucureşti, 1978, p.759.
22
Vlăduţescu, Şt., Informaţia de la teorie la ştiinţă, editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002, p.169.
23
Kapferer, J. N., Căile persuasiunii, editura Academiei Naţionale de Informaţii, Bucureşti, 1998, p.50.
13
realizat ori dacă ele devin mai probabil de atins; valoarea socială, care există numai dacă
informaţia este întrebuinţată (utilizată) în atingerea unor scopuri (obiective, ţinte, ţeluri)
derivate din necesităţi (nevoi, trebuinţe) şi interese, în contextul în care complexul său de
însuşiri şi calităţi corespunde necesităţilor şi intereselor individului/societăţii şi care rezultă din
coordonata sa pragmatică, ce-i conferă capacitatea de a fi întrebuinţată (utilizată) pentru a
satisface o anumită necesitate a omului sau a societăţii, de a circula în funcţie de nevoia de
relaţionare şi de cunoaştere şi de a fi schimbată (transferată) între două entităţi în funcţie de
necesităţi şi interese.
În funcţie de amplitudinea criteriilor de evaluare, grilele explorării informative pot fi:
 strategice - formate din criterii orientate, în principal, spre culegerea de informaţii
vitale pentru evoluţia subiectului cognitiv şi legate de auto-conservarea, satisfacerea
trebuinţelor de bază, păstrarea identităţii, respectului sau a unei imagini de sine
pozitivă, dezvoltarea profesională, în general;
 tactice - conţinând criterii de selecţie a unor informaţii privind dezvoltarea personală
stadială, derularea proiectelor şi planurilor pe termen scurt, efectele deciziilor în timp şi
operaţionale - compuse din criterii orientate spre aspectele curente ale condiţiei umane,
sarcini de lucru, decizii cotidiene.
Valoarea informaţiei este obiectivă, iar dovada o constituie transmiterea ei:
„informaţia circulă pentru că are valoare". 24 Intrarea şi rămânerea ei în circuitul
comunicaţional au loc în baza valorii ei intrinseci, obiective. Pe de altă parte, reciproca este şi
ea adevărată: informaţia are valoare deoarece circulă. Dacă ea nu ar avea importanţă, nu ar
circula. Deci, valoarea informaţiei se păstrează doar atât cât circulă, adică atâta timp cât un
subiect o consideră valoare şi o transferă altui subiect. În procesul transmiterii ei de la un
subiect la altul, proces care se desfăşoară pe coordonata timpului, valoarea informaţiei creşte
sau descreşte în funcţie de binomul perisabilitate-fiabilitate.
Perisabilitatea se referă la durata în timp a unei informaţii. O informaţie poate fi
valabilă numai pentru un moment de timp sau un interval de timp finit ori poate avea aspect
de permanenţă. Ea exprimă posibilitatea/riscul de alterare a valorii informaţiei sub acţiunea
mediului extern sau prin erodarea ei în timp.
Fiabilitatea exprimă însuşirea informaţiei de a-şi conserva nealterată valoarea în
procesul comunicării (compatibilitate de coduri, condiţii bune de transmitere, de prelucrare
etc.) şi pe o durată de timp apreciabilă (rezistenţa la uzură în timp), aşa cum sunt informaţiile
de importanţă strategică legate de autoconservarea individului sau a societăţii, de
satisfacerea trebuinţelor de bază, de păstrare a identităţii.
Faptul că informaţia are valoare economică şi de apărare îi conferă atributul de
resursă de securitate, pe care oamenii şi, în special, cei care deţin puterea caută să o obţină
şi să o utilizeze în exclusivitate. Şi în sfera politicului este folosit acelaşi instrument în scopul
dominării. Astfel, informaţia reprezintă fundamentul trinomului „informaţie-putere-
politică”.25
Faptul că relaţionează omul cu mediul înconjurător şi că îl ajută să-l cunoască îi
conferă informaţiei valoare existenţială perenă. Numai cu ajutorul informaţiei, omul poate
acţiona în funcţie de necesităţi şi interese. După cum afirma filosoful Jean Piaget, „propriu
omului nu este de a fi o subiectivitate, ci de a face neîncetat o activitate, o practică şi de a o
face în mod conştient, dar mai ales efectiv, pentru că, în mod conştient, activitatea este
îndreptată către un rezultat".26
Accesul la informaţiile absolut necesare pentru a participa la viaţa socială, precum şi
protecţia informaţiilor ce-l privesc nemijlocit, conferă omului valoarea libertăţii sale, ca subiect

24
Ureche, M.; Rogojan, A., Servicii secrete străine, editura PACO, Bucureşti, 2000, p.21.
25
Piaget, Jean, Sagesse et illusions de la philosophie, Paris, P.U.F., 1965, p.218.
26
Vlăduţescu, Şt., Informaţia de la teorie către ştiinţă, editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti, 2002, p.24.
14
al relaţiilor sociale. Diversitatea contextelor în care a fost folosită informaţia şi excepţionalele
sale virtuţi cognitive au atras atenţia filosofilor, care au introdus-o ca atare în sistemele lor de
gândire. Astfel s-a ajuns la concluzia27 că informaţia poate fi o calitate imanentă a materiei,
pe care omul, ca fiinţă socială, o descoperă şi o exprimă ori o anticipează şi o formulează;
de natură subiectivă, pură reflectare a materiei; legătură între subiecţi, mijlocită de un
purtător material, o însuşire a unei realităţi interacţionale, obiectivă şi subiectivă, în
acelaşi timp.
Deci, indiferent de curentul de gândire, oamenii au simţit nevoia stabilirii reperelor şi
normării informaţiei pentru a-i conferi o valoare socială, cu caracter de universalitate.
În procesul inter-relaţionării umane, informaţia şi-a păstrat şi întărit cele două conotaţii
utilitare în activitatea productivă. În primul rând, ea a fost şi este apreciată ca resursă
economică, în aceeaşi măsură ca muncă, produsul acesteia şi capitalul rezultat din activităţile
productive. Oamenii au conştientizat că posesia, manipularea şi folosirea informaţiei pot duce
la creşterea eficienţei proceselor cognitive şi fizice, iar atenţia acordată procesării informaţiei,
începând cu activitatea industrială, a accelerat progresul tehnic şi a determinat aplicarea noilor
tehnologii în cele mai diverse sfere ale activităţii sociale. De asemenea, ea are calitatea de a se
substitui altor resurse economice, de a fi transportată cu mare viteză, conferind avantaje celui
care o deţine. Societăţile care au acordat atenţie procesării şi utilizării informaţiei au evoluat
rapid spre societatea informaţională, devansând, în timp scurt, societăţile rămase în etapa
„coşului de fum”.
Informaţia a devenit marfă, ea ajutând la stimularea creşterii economice, prin apariţia
şi dezvoltarea unei pieţe a informaţiilor. Aceasta, profitând de avantajele oferite de
proprietăţile, utilitatea şi valoarea informaţiei, oferă o gamă largă de produse şi servicii. Aşa s-
a ajuns, de pildă, la nivel mondial, ca cifra tranzacţiilor de pe piaţa de produse informaţionale
să fie impresionantă, fapt ce a făcut ca oamenii să vorbească, încă din a doua jumătate a
secolului XX, de o adevărată industrie a informaţiei. Valoarea şi utilitatea informaţiei, preţul
ridicat al luptei pentru obţinerea ei i-au conturat, de-a lungul istoriei, calitatea de mijloc de
agresiune sau de apărare, pe care s-a clădit triada activităţii informative: „a şti - a împiedica
pe adversar să te cunoască - a face ca adversarul să fie greşit sau prost informat”.28
Această triadă confirmă dimensiunea şi complexitatea mijloacelor folosite pentru păstrarea
priorităţii, menţinerea exclusivităţii asupra informaţiei şi protecţia ei severă prin păstrarea
secretului privind informaţia de interes vital pentru o comunitate.
Prin arma informaţie comunităţile sunt capabile, într-o măsură tot mai mare, să
contracareze armele extrem de performante generate de mediul informaţional: arma
psihologică, intoxicarea informaţională, subversiunea etc. Practica politico-statală confirmă că,
în condiţiile exploziei tehnologiei informaţionale, aceste arme produc pagube mai mari decât
un război convenţional. Prin arma informaţie statele sunt capabile să facă faţă războiului
informaţional 29 numai în măsura în care conştientizează că, „în ziua de azi, nu se mai
cuceresc teritorii pentru a stăpâni oamenii; azi, se cuceresc sufletele, se cucereşte psihicul” şi
că „odată ce ai psihicul, ai omul, iar când ai omul, teritoriul vine de la sine”.30
Pentru o activitate cu vechime atât de mare ca şi istoria este de aşteptat ca să poţi
găsi explicaţii cuprinzătoare despre ceea ce este aceasta şi cum se desfăşoară. În acest caz
expectaţia nu este însă confirmată de realitate. Dezvoltarea şi perfecţionarea activităţii de
informaţii de-a lungul istoriei, complexitatea acţiunilor şi implicaţiile care le presupune această
activitate a făcut ca încercările de elaborare a unei definiţii complete să nu reuşească deplin.
La acestea se mai adaugă şi abordări diferite ale teoreticienilor, lucru firesc dacă ţinem

27
Cathala, Henri , Epoca dezinformării, editura Militară, Bucureşti, 1991.
28
Cerneak, Ernest, Cinci secole de război secret, editura Politică, Bucureşti, 1968,
29
Okrent, Cristine; Alexandre de Marenches, Consilier de taină al puterii, editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p.281.
30
Clement, Elisabeth; Demonque, Chantal; Hansen-Love, Laurence; Kahn, Pierre, Filosofia de la A la Z, traducere Mărculescu-Cojarcea,
Magdalena; Cojarcea, Aurelian, editura ALL EDUCATIONAL, Bucureşti, 1999, p.107-108.
15
seama de faptul că acestea sunt influenţate, într-o măsură mai mare sau mai mică, de
formaţia profesională, experienţa, poziţia faţă de această activitate, percepţia şi filozofia
asupra organizării sociale, alte elemente mai mult sau puţin obiective care pot determina într-
o anumită măsură rezultatele abordărilor în această problemă.

16
Walter Laqueur, fost Director al Institutului de Istorie Contemporană din Londra (1964-
1980) şi autor a mai multor cărţi, printre care „A World of Secrets: The Uses and Limits of
Intelligence” (New York, NY: Basic Books 1985) afirma că, „toate încercările de a dezvolta
teorii ambiţioase pentru definirea activităţii de informaţii au eşuat”.
După unii autori, până în prezent s-au propus peste 150 de definiţii, fiecare dintre
acestea fiind, de regulă, bine fundamentate ştiinţific, conceptualizate, demonstrate fie prin jocul
minţii, fie prin formule matematice. Interesant este faptul că aceste definiţii nu se exclud
reciproc şi nici nu se contrazic. Dimpotrivă fiecare mai accentuează încă o latură mai puţin
cunoscută până atunci sau reprezintă o altă viziune. Mai mult, odată cu trecerea anilor,
informaţia a reprezentat o provocare la adresa specialiştilor care au încercat să clarifice
noţiunea în contextul domeniilor lor de activitate. Astăzi, nu mai miră pe nimeni că informaţia a
generat o ştiinţă care se ocupă de studiul acesteia, fie că se numeşte Ştiinţa Informaţiei
(Information Science) sau Teoria Informaţiei (Theory of Information), unde sunt analizate
aspectele informaţiei în domenii din cele mai diverse: militar, economic, social, ştiinţă
(matematică, fizică, biologie, medicină), telecomunicaţii, etc.
Un lucru este cert: existenţa umană, în ansamblul ei, este de neconceput fără
cunoaşterea de sine a omului şi fără cunoaşterea realităţii înconjurătoare. Ea este percepută
ca o construcţie elaborată de către inteligenţă, pornind de la materia sensibilă, pentru a
sesiza esenţele fenomenelor şi lucrurilor.31 Pe de altă parte, cunoaşterea este o dublă valenţă,
în primul rând, teoretică (de a avea cunoştinţă, a avea pătrundere, a înţelege), fiind constituită
din ansamblul organizat de informaţii disponibile într-un domeniu dat, şi practică (a şti să faci),
însemnând stăpânirea conjugată a unui ansamblu de informaţii cărora le induce, prin
organizare, capacitatea de acţiune.
Iată câteva definiţii semnificative ale activităţii de informaţii, la nivel de entitate
statală32:
Informaţia:
 comunicare, veste, ştire, care pune pe cineva la curent cu o situaţie;
 lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitatea materialului de
informare şi de documentare; izvoare, surse;
 fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoştinţele prealabile, cuprinse în
semnificaţia unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini
plastice, indicaţie a unui instrument, etc.).33
Informaţii:
 informaţia privind un inamic sau un posibil inamic sau o zonă; de asemenea: o
instituţie creată pentru obţinerea unor asemenea informaţii.34
Informaţii:
 cunoaştere a evenimentelor, comunicate de către, sau obţinute de o altă persoană;
informaţie, noutăţi, ştiri, informaţii cu valoare militară...; Obţinerea de informaţii;
instituţia destinată pentru obţinerea de informaţii secrete; persoanele angajate în acest
scop, serviciul secret. Componenta unei organizaţii guvernamentale sau a unui
organism militar al cărui obiect este obţinerea de informaţii (mai ales prin folosirea
ofiţerilor de informaţii sau a reţelelor de agenţi).35

31
Pivariu, C., Lumea secretelor, editura Pastel, Braşov, 2005.
32
Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), ediţia 2002.
33
Webster’s Ninth New Collegiate, ediţia 1996.
34
Oxford English Dictionary, ediţia 1995.
35
Grand Larousse en 5 Volumes, ediţia 1987.
17
Informaţii:
 indicii, informaţie, date lămuritoare despre ceva, cineva; activitate urmărind obţinerea
şi menţinerea actualizată a datelor despre inamic sau despre puteri străine.36
Informaţii:
 dintre toate treburile războiului, şi chiar dintre toate problemele vieţii este străduinţa de
a determina ceea ce ştii de ceea ce nu ştii; aceasta este ceea ce eu numesc
determinarea a ceea ce se află de cealaltă parte a înălţimii37.
Informaţii:
 ansamblul cunoştinţelor privind inamicul şi ţara sa şi - prin consecinţă - fundamentul pe
care se bazează propriile noastre judecăţi şi acţiuni.38
Informaţii:
 elemente şi date care permit decidentului (militar, politic, etc.) să ia o hotărâre,
deoarece conţin într-un anumit grad anticiparea evenimentelor care vor avea loc şi
influenţa lor asupra organismului respectiv. Cer decidentului să ia o hotărâre în urma
informaţiilor primite.
Informaţii:
 date evaluate şi exploatate, trecute prin ciclul informaţional şi gata a fi livrate unui
beneficiar39.
Informaţii:
 produsul rezultat din culegerea, evaluarea, analiza, integrarea şi interpretarea tuturor
datelor disponibile, privind unul sau mai multe aspecte ale unor naţiuni străine sau a
unor zone de operaţii care sunt iminent sau potenţial importante pentru planificarea
operaţiunilor.
Informaţii:
 în operaţiuni la nivel de stat înseamnă date evaluate privind elemente ca puterea
(inclusiv militară), activităţi şi cursul probabil al acţiunii unor naţiuni, care în mod
obişnuit, dar nu necesar, sunt oponente.
Informaţii:
 date importante şi necesare unui stat pentru formularea şi aplicarea politicii de apărare
a intereselor naţionale, precum şi contracararea ameninţărilor adversarilor actuali sau
potenţiali.40
Informaţii:
 procesul prin care un anumit tip de informaţii importante pentru securitatea naţională
sunt căutate, culese, analizate şi furnizate decidenţilor politici; produsele acestei
activităţi; protejarea acestor informaţii şi activităţi prin măsuri contrainformative;
desfăşurarea operaţiunilor conform dispoziţiilor autorităţilor legale.41
Informaţii:
 se referă la toate elementele care trebuie cunoscute înaintea iniţierii unor acţiuni.42
Informaţii:
 produsul rezultat din culegerea, procesarea, integrarea, analiza, evaluarea şi
interpretarea datelor disponibile privind ţări sau zone străine.43

36
Ducele de Wellington.
37
Carl von Clausewitz,” De la guerre”, Les Editions de minuit, 1955.
38
Encyclopedie du renseignement et des services secrets, ed. Lavauzelle, 1998.
39
Shulsky, Abram N.; Schmitt, Gary J.; Warfare, Silent, Understanding the World of Intelligence, Brasseys Inc, Washington D.C. ediţia a
treia, 2002.
40
Lowenthal, Mark M., Intelligence From Secrets to Policy, CQ Press, Washington D.C. ed.2000.
41
Raportul Comisiei Hoover către Congresul SUA, Intelligence Activities, iunie 1955.
42
Dictionary of Military and Associated Terms, Comitetul Mixt al Şefilor Statelor Majore SUA, 2001.
43
Making Intelligence Smarter, Raport al Consiliului pentru Relaţii Externe, SUA, 1996.
18
Informaţii:
 informaţia care nu este publică sau analize bazate cel puţin în parte pe asemenea gen
de informaţii, care au fost pregătite pentru decidenţii politici sau alte persoane
guvernamentale.44
Informaţii:
 culegerea oficială sau secretă şi procesarea informaţiilor despre ţări străine în scopul
sprijinirii fundamentării şi aplicării politicii externe, precum şi conducerea acţiunilor
acoperite în străinătate în scopul facilitării aplicării politicii externe.45
Informaţii:
 culegerea şi procesarea acelor informaţii despre ţări străine şi agenţi ai acestora,
necesare unui guvern pentru asigurarea securităţii naţionale şi desfăşurarea politicii
externe, conducerea activităţilor în acest sens în străinătate, precum şi protecţia
activităţilor, rezultatelor acestora, ca şi a persoanelor sau organizaţiilor implicate în
aceste activităţi împotriva dezvăluirilor neautorizate.46
Informaţii:
 produsul rezultat din culegerea şi procesarea informaţiilor privind situaţiile şi condiţiile
actuale şi cele potenţiale prin activităţi interne sau externe privind probleme interne sau
externe ale SUA sau zonele controlate de inamic. Această procesare include
evaluarea şi colaţionarea informaţiilor obţinute din toate sursele disponibile, precum şi
analiza, sinteza şi interpretarea acestora pentru prezentare şi diseminare. Poate fi, de
asemenea, definit ca produsul rezultat dintr-o serie de etape organizate, cunoscute ca
„ciclul informaţiilor”.47
Informaţii:
 date necesare oricărui decident pentru a acţiona în mod util, în cunoştinţă de cauză.48
Informaţii:
 parte a dovezilor şi concluziilor trase din acestea care au fost obţinute şi prezentate ca
răspuns la cereri cunoscute sau anticipate ale beneficiarilor; provine adesea din
informaţii protejate sau care nu se doreşte să fie cunoscute de către cel care le culege;
sunt produsul unui proces ciclic.49
Informaţii:
 copierea şi analiza unor date şi/sau informaţii furnizate de orice sau de toate sursele
umane sau de altă natură, cu caracter previzional şi care poate evidenţia intenţiile,
posibilităţile şi capacităţile adversarului, precum şi posibilele lor implicaţii şi consecinţe.
Evident am putea continua cu enunţarea altor definiţii, însă considerăm că cele
prezentate până acum sunt reprezentative pentru diferite perioade istorice, abordări şi
apartenenţe. Astfel, vom încerca să formulăm o definiţie a „informaţiilor”, abordând această
problemă sub cea mai complexă formă a sa, care cred că poate fi privită ca un tot unitar, cu
trei componente definitorii: informaţiile ca proces, ca produs şi ca organizare. În definiţiile
prezentate până în prezent, cele trei componente se întâlnesc toate, sau numai una sau două
din ele. De asemenea, se poate remarca faptul că inclusiv abordarea fiecăreia dintre
componente este diferită de la o definiţie la alta. Încercând să formulăm o definiţie conformă
şi cât mai completă în condiţiile actuale, trebuie să ţinem seama şi de ceea ce înseamnă o
definiţie50.

44
Random, H.A., Intelligence as a Science , Studies in Intelligence, primăvara 1958.
45
Bimfort, Martin T., A Definition of Intelligence, Studies in Intelligence, 1958.
46
Carl, Leo D., The International Dictionary of Intelligence, ediţia I, 1990.
47
General Salvan, Jean, La paix et la guerre, editura Criterion, Paris, 1992.
48
Definiţia oficială a Comunităţii de Informaţii, SUA, 1990.
49
Definiţie: 1.Faptul de a determina caracteristicile unui concept, cuvânt,..., ansamblul proprietăţilor esenţiale ale cuiva. (Grand Larousse en
5 volumes, 1987); 2.Operaţie logică de determinare a conţinutului unei noţiuni (Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia 1983).
50
Marin, Ionel, Comunitatea de informaţii, editura A.N.I., Bucureşti 2004.
19
Prin urmare, informaţia poate fi definită ca ansamblul coerent, coeziv şi unitar de
semnificaţii gnozice, constituit într-un mesaj în procesul comunicării, care aduce un
element de noutate faţă de cunoştinţele prealabile şi care, prin relevanţă, pertinenţă şi
oportunitate îşi dovedeşte utilitatea în atingerea unui scop la baza căruia se află o
necesitate sau un interes.

20
51

Serviciile de informaţii, deşi studiază informaţia inclusiv la nivel conceptual,


utilizează definiţii derivate. Serviciile civile de informaţii utilizează informaţia politică,
diplomatică, economică etc., dar, în subsidiar, şi pe cea militară, în timp ce serviciile militare
de informaţii definesc şi utilizează preponderent informaţia militară.
Modificarea sistemelor referenţiale dintre cele două tipuri de servicii produce definiţii
utile diferite. În cazul serviciilor militare de informaţii, există, de asemenea, diferenţe
semnificative între informaţia utilizată de serviciile militare secrete propriu-zise şi structurile de
cercetare, care studiază, în principal, informaţia de război, adică informaţia tactică şi cea
operativă. Nivelul strategic şi, mai cu seamă, cel politico-militar revin, în cea mai mare măsură,
din punct de vedere informaţional, serviciilor secrete propriu-zise, fie ele civile sau militare.
În domeniul militar, atât informaţia, cât şi datele sunt definite corespunzător finalităţii
proceselor care le utilizează. În plus, definirea acestora trebuie să corespundă unui grad de
înţelegere comun, mediu, astfel încât fiecare utilizator să poată fi capabil să le distingă şi să le
folosească.
Informaţia este definită ca fapte, date sau instrucţiuni din orice mediu şi de orice
formă/reprezentare; înţelesul pe care omul îl ataşează datelor, prin intermediul unor convenţii
cunoscute, folosite în reprezentări.
În sistemul informaţional, informaţie constituie orice stocare, comunicare sau primire a
cunoştinţelor, cum ar fi faptele, datele, opiniile, prezentate în formă numerică, grafică sau
narativă, fie ele orale sau păstrate într-un alt mediu. Termenul de sistem informaţional în
acest context, este descris ca o colectare, procesare, transmitere şi diseminare organizată a
informaţiilor, în concordanţă cu proceduri predefinite, fie ele automatizate sau manuale. În
cadrul proceselor informaţionale, datele neprocesate sau orice descriere pot fi folosite în
producerea de informaţii.
Atât datele, cât şi informaţiile sunt abordate, în domeniul militar, cu precădere din
perspectiva structurilor de cercetare, fiind însoţite şi de alte noţiuni complementare. Cu toate
acestea, informaţia nu reprezintă atributul exclusiv al unui singur compartiment specializat în
culegerea de informaţii, funcţii informaţionale, inclusiv de colectare şi procesare, revenind
fiecărui compartiment, iar suma funcţiilor informaţionale ale tuturor compartimentelor
constituie întregul sistem, condus de comandant. Scopul final al unor astfel de sisteme este
producerea şi diseminarea informaţiilor utile comenzii şi controlului.
Informaţia de securitate naţională, are, în plus, faţă de caracteristicile generale ale
informaţiei, următoarele criterii de calitate: acurateţea, relevanţa, oportunitatea,
completivitatea, utilitatea, certitudinea, detalierea şi securitatea. La acestea, se adaugă
câteva dintre cele mai importante caracteristici ale informaţiei de siguranţă naţională: vârsta
informaţiei, reprezentând intervalul de timp scurs între momentul culegerii informaţiei şi
momentul utilizării acesteia de către organele de analiză şi sinteză (condiţionând, în mod
direct, operativitatea şi calitatea deciziilor, vârsta informaţiei este strâns legată cu
oportunitatea; exactitatea (veridicitatea), presupunând ca elementele de cunoaştere conţinute
de informaţie să formeze o imagine informativă reală şi completă a evenimentului descris
(exactitatea informaţiei se poate aprecia fie prin raportul dintre numărul de răspunsuri date la
cererile de informaţii şi numărul total de cereri, fie prin gradul de asigurare cu informaţii
necesare reflectării obiective a realităţii); forma de prezentare, influenţând direct viteza de
elaborare a produselor informative şi rapiditatea luării deciziilor; capacitatea de integrare,
respectiv din minimum de informaţii primare să se poată obţine maximum de informaţii
prelucrate; caracterul complet, respectiv cuprinderea de elemente care să permită formarea
51
Carl, Leo D., The International Dictinary of Intelligence, ediţia I, 1990.
21
unei imagini cuprinzătoare asupra procesului, evenimentului sau situaţiei la care se referă
(eficienţa gradului de completitudine - pozitiv când este de peste 70% - este influenţată de
bariere informaţionale istorice, geografice, economice, terminologice, lingvistice).
Informaţiile din domeniul siguranţei naţionale reprezintă ansamblul de date cu caracter
de noutate, documente, obiecte sau activităţi, indiferent de suport, formă, mod de exprimare
sau punere în circulaţie, care aduc un spor de cunoaştere, referitor la fapte, evenimente,
acţiuni, disfuncţii, stări de pericol, vulnerabilităţi etc., ce se constituie în ameninţări la adresa
securităţii şi siguranţei naţionale.
Informaţia de siguranţă naţională este o entitate informaţională complexă, care descrie
nu numai o realitate obiectuală ori situaţională, ci şi contextul în care aceasta există şi se
manifestă, caracteristicile care-i conferă relevanţă în planul siguranţei naţionale, relaţiile,
influenţele şi interdependenţele cu alte realităţi ale evoluţiei ei într-un context sau altul. Ea
trebuie să fie un stimul care să declanşeze un proces decizional. Informaţia de siguranţă
naţională impune secretizarea sau, cel puţin, confidenţialitatea.
Informaţiile constituie baza elaborării unor decizii ale factorilor cu competenţe în
domeniul siguranţei şi securităţii naţionale şi permit cunoaşterea şi evaluarea situaţiei
operative de siguranţă naţională. Parametrii obligatorii de conţinut ai informaţiei de siguranţă
naţională sunt: subiectul, acţiunea, obiectul, modul de operare, condiţiile de loc şi timp şi
mobilul. Obţinerea informaţiilor constituie un proces de planificare, căutare şi culegere,
organizat şi desfăşurat de unităţile informativ-operative, tehnic-operative şi specializate din
organica instituţiilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, prin măsuri, metode şi
mijloace specifice, şi au ca scop identificarea factorilor de risc, a vulnerabilităţilor şi
ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale.
Informaţiile sunt gestionate conform competenţelor generale sau sectoriale, în funcţie
de nivelurile de importanţă, utilitate şi consecinţele care s-ar produce, ca urmare a dezvăluirii
sau diseminării neautorizate a acestora.
Gestionarea se realizează în modalităţi specifice, în raport de competenţele şi
necesităţile structurilor specializate, pe diferite tipuri de suport de stocare, respectiv hârtie
(informaţii tipărite, schiţe, hărţi, planşe etc.), benzi magnetice, casete audio-video, microfilme,
medii de stocare a sistemelor de prelucrare automată a datelor (dischete, memorii, hard-
discuri etc.) sau dispozitive portabile de procesare a datelor (agende electronice, laptop etc.),
la care hard-discul este folosit pentru stocarea informaţiei.
Astfel, informaţia de siguranţă naţională poate fi gestionată de către structurile
specializate, cu ajutorul fişierelor pe suport clasic, magnetic sau electronooptic, sub forma
bazelor sau a băncilor de date, a colecţiilor documentare (inclusiv pe microfişe şi microfilme),
a registrelor informaţionale computerizate, a fondurilor de brevete, proiecte şi patente,
precum şi a informaţiilor deţinute de resursele umane - ca obiect al activităţii manageriale.
Informaţiile de siguranţă naţională sunt destinate factorilor decizionali în modalităţi
specifice şi oportune (precum informarea operativă, acţiunea informativ-operativă, măsuri
specifice de prevenire) şi constituie suportul fundamental al cunoaşterii şi documentării
faptelor, fenomenelor sau evenimentelor care reprezintă sau pot deveni ameninţări ori surse
de risc pentru siguranţa naţională, contribuind, în mod necesar şi obiectiv, la fundamentarea
de studii şi analize cu privire la evoluţia situaţiei operative în domeniu. De aceea, informaţiile
de siguranţă naţională sunt clasificate şi protejate în funcţie de relevanţa şi importanţa
operativă a acestora. Ele se clasifică în informaţii secrete de stat şi secrete de serviciu.
Dată fiind intensitatea volumului informaţional global, fiecare domeniu al ştiinţei sau
practicii încearcă să-şi delimiteze, cât mai clar cu putinţă, frontierele spaţiului informaţional de
interes, ce poate fi denumit şi spaţiul informaţional vital. Totuşi, spaţiul informaţional vital nu
poate fi definit pe limite finite, ci numai exprimat în caracteristici, cum sunt scopurile, criteriile
de calitate, principiile şi coordonatele spaţio-temporale.
22
Se poate considera că, în timpul unei confruntări militare, pe lângă informaţiile de
interes naţional, politice, sociale, economice şi de altă natură, comandamentele de mari
unităţi trebuie să dispună de o cantitate însemnată de informaţii cu specific exclusiv militar.
În sprijinul unei operaţii se foloseşte, deci, un complex de informaţii tactice, operative
şi strategice, provenind de la unităţile specializate din structura proprie, de la eşalonul
superior sau de la subordonaţi, iar în anumite situaţii, de la aliaţi.

23
Dintre toate categoriile de informaţii, cele economice, reprezentând informaţii despre
ţări străine (partenere sau adversare) privind producţia, distribuţia şi consumul de bunuri şi
servicii, forţa de muncă, finanţe, precum şi alte aspecte ale sistemului economic internaţional,
sunt cele mai căutate52.
Dezvoltate mai ales în perioada războiului rece, informaţiile economice au evidenţiat
câteva tendinţe mai importante de evoluţie: mizele politico-militare au scăzut în pondere faţă
de mizele economico-industriale în ceea ce priveşte relaţiile între state, alianţe sau organizaţii
internaţionale; s-a înregistrat o creştere a preocupărilor şi a participării serviciilor de informaţii
oficiale la obţinerea de informaţii cu caracter industrial, s-a făcut tot mai simţită prezenţa pe
„piaţa informaţiilor” a firmelor particulare. Existenţa firmelor private specializate în
culegerea de informaţii cât şi a firmelor de detectivi particulari, este o realitate a zilelor
noastre.
Implicarea serviciilor guvernamentale în obţinerea informaţiilor economice este în
continuare obiectul unei vii dezbateri în aproape toate ţările industrializate. În afara problemei
culegerii informaţiilor se ridică tot mai des problema difuzării informaţiilor obţinute, domeniu în
care apar întrebări de genul: Cine pot fi beneficiarii informaţiilor economice obţinute de
serviciile guvernamentale? Care sunt criteriile de stabilire a legăturilor dintre un beneficiar
particular şi serviciul de informaţii? Cum se desfăşoară această legătură atunci când între
clientul particular şi stat interesele sunt divergenţe?
Această ultimă situaţie, mai ales în cadrul unor corporaţii multinaţionale poate fi relativ
des întâlnită, interesele industriaşilor nefiind totdeauna aceleaşi cu interesele naţionale.
Acesta este şi unul din motivele pentru care cooperarea între serviciile de informaţii şi
oamenii de afaceri, în general, întâlneşte suficiente reticenţe în rândul acestor servicii.
Pentru a evita asemenea situaţii mai multe servicii de informaţii au hotărât să nu culeagă
decât informaţii cu caracter macro-economic.
Cu toate acestea, în ţările puternic industrializate (SUA, Marea Britanie, Franţa,
etc.) serviciile de informaţii furnizează un anumit gen de informaţie pentru sectorul
economic particular, natura informaţiilor oferite fiind stabilite de fiecare stat după
politica adoptată în acest domeniu53.
Informaţiile tehnologice, ca parte importantă a informaţiilor economice au, în principal,
drept scop: achiziţionarea unor capacităţi tehnologice şi cunoaşterea nivelului tehnologiei
adversarului în domeniile civil şi militar. Culegerea de informaţii din acest domeniu este
practicată de toate ţările, indiferent de nivelul lor de dezvoltare a cercetării ştiinţifice.
Informaţiile tehnologice se obţin în mod legal – prin tratate de cooperare tehnologică sau
prin exploatarea surselor publice, sau în mod ilegal.
Contrar unei opinii răspândite, ţările occidentale dezvoltate se preocupă activ de
obţinerea informaţiilor tehnologice din ţările în curs de dezvoltare, mai ales prin acorduri de
cooperare tehnico-ştiinţifică, acestea referindu-se destul de rar la domenii cheie. Cu excepţia
unor domenii particulare, cum ar fi tehnologia materialelor, în perioada războiului rece, prin
această colaborare ţările dezvoltate au avut ca obiectiv cunoaşterea nivelului tehnologic al
partenerilor sau potenţialilor adversari, precum şi a preocupărilor lor în acest domeniu.

52
În SUA, fostul director al CIA, James Woolsey, a declarat că serviciile americane nu furnizau informaţii sectorului particular decât atunci
când, ca urmare a unei concurenţe neloiale, societăţile americane erau defavorizate.
53
Federal Bureau of Investigation (FBI) a dezvoltat în acest scop programul Awareness of National Security Issues and Responses – ANSIR.

24
Dezvoltarea culegerii de informaţii economice a impus măsuri din partea statelor
pentru a-şi proteja secretele din acest domeniu54.
În 1995, în SUA se aprecia că pierderile suferite ca urmare a activităţilor de
culegere a informaţiilor în acest domeniu de către economia americană se cifrau la 240
miliarde dolari.
Codul penal francez, intrat în vigoare la 1 martie 1994, prevede pedepse penale
pentru culegerea de informaţii din domeniul economic la fel ca cele aplicate pentru
spionajul militar.
Serviciile de informaţii particulare, cu deosebire pentru domeniul economic, au început
să cunoască o dezvoltare accentuată începând din anii 1970, numai în Statele Unite
acestea ajungând la circa 5-60055. Aceste organizaţii lucrează în cea mai mare parte
folosind informaţii publice.

54
Cele mai cunoscute sunt: Society of Competitive Intelligence Profesionals (SCIP), Washington Researchers din Washington DC, Open
Source Solutions – Virginia, American Institute for Business Research, etc.
55
Carl, Leo D., The International Dictionary of Intelligence, ediţia I, 1990.
25
Lupta acerbă a serviciilor de informaţii de stat sau particulare de a accede la diverse
informaţii, cu scopul declarat de a asigura securitatea statului şi implicit a cetăţeanului, a
generat numeroase controverse la nivel mediatic, unele publicaţii, O.N.G.-uri şi chiar
personalităţi susţinând ideea că „siguranţa cetăţeanului este mai presus de siguranţa
statului”.
Deşi discutabilă, sintagma de mai sus are numeroşi adepţi şi o anumită susţinere în
plan juridic.
Astfel, în cuprinsul Constituţiei Europene, Titlul II al Cartei Drepturilor Fundamentale
ale Uniunii, denumit „LIBERTĂŢI”, regăsim câteva articole de referinţă56:

Articolul II-66: Dreptul la libertate şi siguranţă


Orice persoană are dreptul la libertate şi siguranţă.
Articolul. II-68: Protecţia datelor cu caracter personal
1. Orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc.
2. Aceste date trebuiesc tratate în mod corect, în scopuri precise şi pe baza consimţământului
persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege.
3. Orice persoană are dreptul de a avea acces la datele colectate care o privesc, precum şi dreptul
de a obţine rectificarea acestora.
4. Respectarea acestor reguli se supune controlului unei autorităţi independente.
Articolul II-71: Libertatea de exprimare şi de informare
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea
de opinie şi libertatea de a primii sau de a transmite informaţii sau idei, fără a fi
supusă ingerinţelor autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.
2. Libertatea mijloacelor de informare în masă şi pluralismul lor sunt respectate.
Articolul II-75: Libertatea profesională şi dreptul la muncă
1. Orice persoană are dreptul la muncă şi dreptul de a exercita o profesie aleasă sau
acceptată în mod liber.
2. Oricare cetăţean al Uniunii are libertatea de a-şi căuta un loc de muncă, de a lucra,
de a se stabilii sau de a-şi oferii serviciile în orice Stat membru.
3. Resortisanţii ţărilor terţe care sunt autorizaţi să lucreze pe teritoriul Statelor membre
au dreptul la condiţii de muncă echivalente celor de care beneficiază cetăţenii Uniunii.
Ca şi demnitatea umană, libertăţile fundamentale ale omului, fac parte din tezaurul de
drepturi naturale dobândite la naştere de către fiecare fiinţă umană. Acest tezaur îşi are
originea în voinţa divină şi are aceeaşi valoare, mărime şi importanţă pentru orice fiinţă
umană. El constituie zestrea personală inviolabilă a fiecărui individ care trebuie valorificată,
conservată şi protejată toată viaţa, atât de către fiecare fiinţă persoană, cât şi de către
comunităţi şi de autorităţi.
Potrivit art.5 din Convenţia europeană de apărare a drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale „Nimeni nu poate fi silit de libertatea sa”, cu excepţia unor situaţii
prevăzute expres, referitoare la: reţinerea numai pe baza unei condamnări; arestarea sau
deţinerea pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată de instanţă; arestarea sau deţinerea
în vederea aducerii în faţa autorităţii judiciare; deţinerea unui minor pentru educaţia sa sub
supravegherea ori pentru aducerea sa în faţa autorităţilor; deţinerea unor persoane

56
Monitorul drepturilor omului, nr. 6 (67), iunie, 2005.

26
susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, alcoolic, toxicoman sau
vagabond; arestarea sau deţinerea unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod
ilegal pe un teritoriu sau care se află într-o procedură de expulzare ori de extrădare. Aceste
lipsiri de libertate trebuie să fie legale, iar procedurile să se desfăşoare prevăzut căilor legale.

Legea română privind accesul liber la informaţiile de interes public


Dreptul la informaţie
Legea fundamentală a României consacră dreptul la informaţie al persoanei. Potrivit
art. 31 din Constituţie:
„(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi
îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea
corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau
securitatea naţională."

Legea accesului la informaţiile de interes public


Accesul la informaţie şi libertatea de exprimare sunt elemente esenţiale pentru
participarea reală a persoanelor la viaţa unei societăţi democratice şi la monitorizarea
legalităţii activităţilor desfăşurate de autorităţile statului de drept. Suportul legislativ care
reglementează concret modalitatea exercitării de către cetăţean a dreptului la informaţie, s-a
materializat prin Legea nr.544 din 12 octombrie 2001. Operaţionalizarea acesteia a
continuat cu adoptarea Normelor metodologice de aplicare a legii, prin Hotărârea Guvemului
nr. 123 din 7 februarie 2002.

Importanţa Legii nr.544 din 2001


Legea 544 instituţionalizează transparenţa în relaţiile dintre cetăţean şi instituţiile
statului. Astfel, orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţiile publice
informaţiile referitoare la activitatea acestora, iar autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia
să pună la dispoziţia cetăţenilor, din oficiu sau la cerere, toate informaţiile de interes public.

Definirea informaţiei de interes public


Informaţia de interes public se defineşte, ca fiind „orice informaţie care priveşte
activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de
suportul, de forma sau de modul de exprimare a informaţiei” (art.2, lit.h din Legea nr.544 din
2001).

Excepţii
Legea nr.544 limitează aria liberului acces al cetăţenilor la informaţie prin cele 8
excepţii instituite. Dintre acestea, două vizează domeniul informaţiilor clasificate, astfel;
 „informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac
parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii’’;
 „informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele
economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor
clasificate, potrivit legii’’.

27
În scopul eliminării oricărui dubiu referitor la faptul că instituţia juridică a clasificării ar
putea crea condiţii de ascundere a abuzurilor organelor de stat, Legea nr.544/2001 prevede
expres, la art.13, că nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate şi că, prin urmare,
sunt informaţii de interes public toate informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii
de către o autoritate sau o instituţie publică.
Răspundera pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor ce nu aparţin zonei
publice revine persoanelor şi autorităţilor publice care deţin sau gestionează astfel de
informaţii, precum şi acelor instituţii publice abilitate să le asigure securitatea.

Principiile de la Johanesburg
Legea română privind liberul acces al cetăţeanului la informaţiile de interes public,
adoptată în mod democratic după o largă consultare a reprezentanţilor societăţii civile, a
urmărit, printre altele, să răspundă „Principiilor de la Johanesburg”, deşi acestea nu sunt
obligatorii.
Acestea reprezintă un set de principii referitoare la securitatea naţională, libertatea de
exprimare şi accesul la informaţii.
Redactat în anul 1995 de către un grup de experţi în drept internaţional, drepturile
omului şi securitate naţională, documentul evidenţiază instituirea unei unei protecţii
consistente accesului la informaţie şi libertăţii de exprimare, concomitent cu limitarea
posibilităţilor autorităţilor de a restrânge accesul la acestea sub motivaţia apărării securităţii
naţionale.
În baza acestor principii, capătă tot mai mult contur obligaţia de a demonstra existenţa
unui pericol real şi cuantificabil ce decurge din dezvăluirea informaţiilor clasificate şi
garantarea judecării contestaţiilor de către un tribunal independent.

Necesitatea apariţiei Legii privind informaţiile clasificate


După anul 1990, actele normative privind apărarea secretului de stat au devenit
inoperabile, fapt ce a impus adaptarea legislaţiei la noul mediu social.
Apărută ulterior Legii nr.544/2001, Legea nr.182/2002, răspunde noilor necesităţi
interne dar şi nevoii de racordare a legislaţiei statului român în domeniu la standardele
europene şi euro-atlantice.
Deşi Legea nr.182/2002 a fost adoptată în pofida unei diversităţi de opinii critice, s-a
evidenţiat imperativul statuării acestei reglementări juridice ca o condiţie prealabilă a admiterii
României în structurile euro-atlantice.
Legea nr.182/2002 reafirmă primatul interesului general ca accesul la informaţia de
interes public să nu fie lezat în nici o împrejurare şi defineşte informaţiile clasificate ca fiind
informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care, datorită
nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar putea produce ca urmare a dezvăluirii sau
diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate.

Delimitarea celor două categorii de informaţii


Privită dinspre societatea civilă, Legea nr.182/2002 ar putea fi percepută ca o sumă de
restricţii incomode însă, din perspectiva interesului de stat, aceleaşi restricţii constituie măsuri
ce s-au dovedit a fi eficiente în protejarea valorilor naţionale de securitate şi care sunt utilizate
în mod curent de toate statele moderne.

28
Chiar dacă, în cadrul opiniei publice mai persistă temerea că zona de contact a celor
două categorii de informaţii este insuficient conturată, în realitate, linia de demarcaţie este
stabilită conceptual fără echivoc, prin acte normative distincte ce exclud arbitrariul încadrării
nejustificate a unei informaţii cu caracter public în categoria informaţiilor clasificate.
Legea nr.182/2002 stipulează prin art.22 şi 32, obligaţia autorităţilor publice de a-şi
întocmi liste proprii cu informaţiile clasificate pe care le deţin - atât cele secrete de stat, pe
niveluri de secretizare, cât şi pe cele secrete de serviciu.
Listele cu informaţiile secrete de stat se aprobă şi se actualizează prin hotârâre a
Guvernului României, după care se comunică autorităţilor desemnate de securitate: SRI, SIE,
MAp sau altor structuri informative cărora le revin sarcini de organizare a măsurilor
specializate de protecţie.
Art.21, alin.2 prevede, că ORNISS organizează evidenţa listelor şi a informaţiilor
secrete de stat şi a termenelor de menţinere în nivelurile de clasificare. Este mai mult decât
evident că orice comentariu privind ascunderea informaţiei publice sub eticheta de informaţie
clasificată este lipsit de sens, cel puţin sub aspect teoretic.
Evident că, în practică, nu pot fi excluse din start unele abateri de la regulă, însă
acestea nu pot fi imputate sistemului ci, mai curând, laturii umane a acestuia.
În scopul garantării respectării acestor principii, au fost desemnate şi însărcinate mai
multe instituţii importante ale statului, care au menirea de a veghea la corectitudinea
funcţionării sistemului.
Un rol de primă importanţă revine Guvernului, care aprobă listele cu informaţii secrete
de stat propuse de autorităţile şi instituţiile publice. Pe baza acestor considerente, se poate
estima că, accesul la informaţia de interes public şi la cea clasificată în ROMÂNIA, se
realizează practic, conform standardelor operabile în cele mai democratice state, cărora ţara
noastră doreşte să li se alăture.

29
Cu precădere în ultimii ani, Serviciul Român de Informaţii a fost preocupat pentru o mai
transparentă comunicare cu societatea civilă, evident în limitele legale, inclusiv în privinţa
liberului acces al cetăţenilor la informaţiile de interes public, aspecte reconfirmate atât de
Strategie, cât şi de Doctrină.
Succint, măsurile organizatorice pentru facilitarea accesului cetăţenilor la informaţiile
de interes public şi a comunicării S.R.I. cu societatea civilă s-au concretizat prin:
 organizarea activităţii de primire, examinare, evidenţă şi soluţionare a petiţiilor, precum şi
de primire a cetăţenilor în audienţă la nivelul factorilor competenţi din Serviciu;
 înfiinţarea unor compartamente specializate (Biroul de relaţii cu publicul, Departamentul
de legătură cu autorităţi publice şi organizaţii neguvernamentale, etc.);
 crearea şi administrarea paginii de Internet a S.R.I., care cuprinde date actualizate privind
cadrul juridic al desfăşurării activităţii, atribuţiile şi competenţele instituţiei, controlul
parlamentar asupra activităţii acesteia, date biografice ale persoanelor din conducere,
condiţii de angajare, a concursurilor de admitere la masterat, informări de presă, rapoarte
privind aplicarea legii accesului la informaţii de interes public;
 prezentarea de Rapoarte anuale în faţa Parlamentului, privind activitatea Serviciului;
 punerea la dispoziţia publicului a unor adrese pentru comunicare on-line (relatii@sri.ro;
presa@sri.ro);
 crearea de către D.L.A.P.O.N., în parteneriat cu Fundaţia EURISC, a Centrului de
Informare pentru Cultura de Securitate;
 redactarea şi difuzarea gratuită a revistei „PROFIL”, care abordează tematici de interes
public.
Aşadar, nu putem obţine informaţii fără (şi pentru) protecţia cetăţenilor, nu
putem oferi protecţie fără libertate şi nu putem fi liberi decât în securitatea pe care
orice societate şi-o asigură.
A doua zi după antentatul terorist de la 11 septembrie 2001, care a însângerat Statele
Unite ale Americii şi uimit întreaga lume, cineva a afirmat că „Lumea nu va mai fi niciodată
aceeaşi”. Aceste celebre cuvinte au avut, din nefericire pentru noi toţi, darul unei profeţii
sumbre.
Au fost declanşate două războaie devastatoare (Afganistan şi Irak) cu consecinţe
grave în plan militar, politic, economic, social şi ecologic, unde operaţiunile militare sunt
departe de a se fi încheiat, iar la orizont, în IRAN, s-au adunat norii negri ai unei alte
potenţiale confruntări militare care poate arunca omenirea într-o nouă confruntare mondială.
Repuse pe tapet, teoriile privind aşa-zisa „ciocnire a civilizaţiilor”, nu fac altceva decât să
înfierbânte şi mai mult unele minţi şi să ofere unora dreptul legitim la apărare prin lansarea de
noi atacuri teroriste. Atentatelor din Madrid, Londra, Balli şi Bagdad din ultima vreme le-au
căzut victime mii de persoane, de la copii inocenţi la bătrâni neputincioşi, de la civili
nevinovaţi la politicieni şi oameni de afaceri puternici.
La sfârşitul anului 2005, Franţa a fost zguduită de ample acţiuni violente de stradă,
starea de urgenţă fiind prelungită la 3 luni iar focul revoltelor arde mocnit, riscând să cuprindă
şi statele vecine. O nouă formă de terorism, „terorismul urban” este pe cale să se
autolegifereze.
Analizând cauzele acestor fenomene (atentate, războaie, revolte, etc.) nu pot fi
ignorate informaţiile care, cu siguranţă au existat din belşug.

30
La 18 noiembrie 2005, un important cotidian, referindu-se la situaţia ţiganilor din
România, cita avertismentul Preşedintelui I.S.D.; „Scenariul din Franţa se poate repeta în
România”.
Rămâne de văzut dacă informaţiile privind diverse potenţiale dezechilibre, din varii
domenii, aflate la dispoziţia decidenţilor, vor oferi mai multă protecţie în viitor, suficientă
libertate cetăţenilor şi mai mută securitate zonală şi globală.

31
- după domeniul pe care îl tratează:
 politice, economice (inclusiv tehnologice), ştiinţifice, militare, geografice,
biografice;
- după nivelul la care operează:
 strategice, operative, tactice, de obiectiv;
- după zonele la care se referă:
 informaţii interne şi externe;
- după felul informaţiei:
 brută, de bază, de luptă, de situaţie (conjuncturală), finită, estimativă, în timp
real;
- după mijloacele folosite pentru culegere:
 informaţii din surse umane, informaţii din surse tehnice;
- după modul de prezentare la căutare:
 informaţii deschise (nesecrete) şi informaţii secrete.
În continuare vom încerca să explicăm ce se înţelege prin aceste categorii sau feluri de
informaţii într-o formă aproape general acceptată de către serviciile de informaţii
contemporane moderne.
Clasificarea după domeniul abordat
Informaţii politice: informaţii privind dinamica politicii interne şi externe a ţărilor străine,
grupurilor regionale, organizaţiilor sau tratatelor multilaterale, precum şi a mişcărilor politice
străine, dirijate împotriva, sau cu impact asupra autorităţilor legale ale unei ţări.57
Informaţii economice: informaţii despre ţări străine privind producţia, distribuţia şi
consumul de bunuri şi servicii, forţa de muncă, finanţe, precum şi alte aspecte ale sistemului
economic internaţional58.
Informaţiile economice cuprind, în principal, în afara datelor menţionate în definiţie,
informaţiile tehnologice, date de cunoaştere şi caracterizare asupra personalităţilor lumii
economice, informaţii despre situaţia derulării unor tranzacţii economico-financiare de interes
(negocieri, semnări şi derulări de contracte, etc.). Dacă la nivel macro informaţiile economice
se referă la obţinerea unor date care să permită aprecierea capacităţilor militar-strategice ale
unei ţări, precum şi impactul economiei asupra evoluţiei politice a acelui stat, la nivel micro
activitatea de culegere a informaţiilor economice este mai ofensivă, în contextul războiului
economic actual. Obiectivul este de a furniza acele informaţii care să asigure câştigarea pieţei
pentru un produs, sau cucerirea unei pieţe sub dimensiunea ei geografică. Aceasta răspunde
mizelor strategice a perioadei de după războiul rece.

57
Idem.
58
Federal Bureau of Investigation (FBI) a dezvoltat în acest scop programul Awareness of National Security Issues and Responses – ANSIR.
32
Schematic, informaţiile economice pot fi prezentate astfel59:

Informaţii economice

Macro Micro

 Producţia industrială şi posib Informaţii de afaceri


de trecere la prod. de război  Încheieri de contracte
 Capacitatea producţiei militare  Biografiile oamenilor de
 Producţia agricolă afaceri importanţi
 Sit. Financiar-bancară, inclusiv  Supravegherea burselor
datoria externă  Preţurile materiilor prime
 Comerţul şi serviciile  Piaţa monetară
 Resursele naturale  Etc.
 Stocurile strategice Informaţii industriale
 Transporturile  Procese de fabricaţie
 Comunicaţiile  Informaţii tehnologice
 Resurse umane (demografie,  Proiecte de cercetare-
forţa de muncă, educaţie, dezvoltare
sănătate)  Orientarea strategică a
 Politica economică intreprinderilor
 Vulnerabilităţi  Politica de recrutare şi
 Etc. pregătire a forţei de muncă
 Etc.

Dezvoltarea culegerii de informaţii economice a impus măsuri din partea statelor


pentru a-şi proteja secretele din acest domeniu60.
Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) a calificat activitatea seviciilor diferitelor
ţări de a obţine informaţii economice, astfel:
 China – cea mai agresivă
 Franţa – cea mai celebră
 Marea Britanie – cea mai eficace
 Israel – cel mai diversificat
 Japonia – cel mai deschis
 Rusia – cea mai activă
 Suedia – cel mai bun nou venit
 Elveţia – cel mai recent nou venit
Informaţiile militare: informaţii folosite de toate eşaloanele ministerului apărării în
pregătirea şi conducerea operaţiunilor militare la toate nivelele, inclusiv privind concepţiile de
ducere a războiului, strategia şi tactica inamicului sau potenţialului adversar. Cuprind:
 Organizarea:
 Organigrama statelor majore, marilor unităţi şi unităţilor;
 Efectivele din organigrame;
 Dotările şi echiparea prevăzută în organigrame;
 Ordinea de bătaie pentru luptă:
 Dotarea şi echiparea;
 Caracteristici şi performanţe;
 Analiza calitativă;
 Vulnerabilitatea şi punctele slabe;

59
Pivariu, C., Lumea secretelor.
60
Nu se referă la modul oportun în care trebuie transmisă o informaţie, caracteristică ce va fi tratată în alt capitol al lucrării.
33
 Strategia şi arta operativă:
 Obiective strategice posibile;
 Concepţia operaţiilor strategice;
 Doctrina militară;
 Influenţa politicului, economicului, tradiţii, etc.;
 Tactica:
 Modul de acţiune al unităţilor şi folosirea armamentului;
 Modul de acţiune a diferitelor servicii de asigurare;
 Obiective tactice;
 Operaţiuni speciale;
 Tehnici de luptă;
 Logistica;
 Desfăşurarea pregătirii pentru luptă;
 Potenţialul;
 Producţia de tehnică militară;
 Capacitatea de a duce acţiuni de lungă durată;
 Capacitatea de mobilizare a rezervelor umane şi materiale.
Informaţiile ştiinţifice: privesc cercetarea fundamentală a cărei aplicabilitate practică,
chiar după o lungă perioadă de timp poate avea consecinţe importante asupra societăţii în
ansamblu, sau asupra unor domenii importante ( economie, apărare, etc.).
Informaţii geografice: informaţii care se referă cu preponderenţă la geografia fizică (numite şi
informaţii topografice).
Permit, mai ales ca urmare a informaţiilor obţinute prin sateliţi, reconstituirea reliefului
în forma sa tridimensională, facilitând astfel descoperirea şi indicarea obiectivelor, inclusiv
executarea unor antrenamente pentru îndeplinirea unor misiuni cât mai aproape de condiţiile
reale de teren ( pentru aviaţie, forţe speciale, etc.).
Unele servicii de informaţii includ în această categorie şi date privind geografia umană
(repartiţia populaţiei în teritoriu, reţeaua de comunicaţii, zonele lingvistice, obiceiuri),
geografia politică (structurile statului, funcţionarea instituţiilor de stat, dinamica politică,
dinamica socială, grupuri de presiune), geografia socială (structura populaţiei, educaţia,
religia).
Informaţii biografice: se referă la date privind personalităţile civile şi militare, care
cunoscute pot contribui la o mai bună analiză şi decizie privind măsurile ce pot fi luate pentru
contracararea acţiunilor acestora în prezent şi, mai ales, în perspectivă. În afara datelor din
curriculum vitae, cuprind date cât mai detaliate privind evoluţia carierei şi funcţiile deţinute cu
precizarea perioadelor de timp pentru fiecare etapă, opiniile (politice, religioase, filozofice,
etc.), caracteristicile personale, poziţia socială (inclusiv provenienţa socială), sistemul de
relaţii mai ales cele apropiate, slăbiciuni şi preferinţe, orice alte date care pot contribui la
formarea unei imagini cât mai complete despre personalitatea respectivă (rezistenţa la stres,
modul de reacţie în situaţii de criză, disponibilitatea pentru compromisuri, principii de viaţă şi
acţiune, etc.).

34
Informaţii strategice: informaţii având drept scop determinarea orientării strategice a
unei ţări, alianţe, coaliţii sau grup de state; informaţii folosite în formularea unor politici şi
planuri pe termen lung, care îşi menţin valabilitatea o perioadă mare de timp, nefiind afectate
de schimbările rapide de situaţii la nivel tactic. Pot cuprinde informaţii politice, economice,
militare, geografice, biografice.
Informaţii operative 61 : informaţii specifice cu preponderenţă mediului militar, despre
teoria şi practica organizării, pregătirii şi desfăşurării operaţiilor marilor unităţi militare din
toate armele, despre acţiuni desfăşurate la nivel operativ, în care campaniile şi operaţiile
majore sunt planificate, conduse şi susţinute pentru a realiza obiectivele strategice în teatrele
sau zonele de operaţii.
Informaţii tactice 62 : ansamblu de informaţii permiţând şefului (mai ales militar) să
planifice şi să conducă acţiunile curente (de luptă); are un grad mare de perisabilitate ca
urmare a gradului mare de schimbare a situaţiilor la care se referă şi impune luarea unor
decizii rapide de acţiune.
În domeniul militar, în trecut, raritatea, costul şi complexitatea mijloacelor tactice de
culegere a informaţiilor impunea o centralizarea a acestora şi apoi diseminarea, ceea ce era
posibil datorită ritmului relativ lent de ducere a acţiunilor de luptă, de asemenea se realiza o
clară distincţie între nivelele strategic, operativ şi tactic.
Informaţii de obiectiv: cuprind stabilirea, analiza şi selecţia obiectivelor în funcţie de
criterii militare dar şi politice şi umanitare. Se referă la informaţii privind zonele cu populaţie
densă ca oraşele sau centrele metropolitane, inclusiv statistici privind populaţia, numărul şi
tipul construcţiilor civile, densitatea apartamentelor şi structurilor rezidenţiale, materialele din
care sunt construite, facilităţi de depozitare, sistemele de distribuire a alimentelor, sistemele
de transport şi comunicaţii (în legătură cu informaţiile privind transportul şi comunicaţiile).
Informaţiile de obiectiv sunt necesare în principal structurii militare şi mai ales forţelor aeriene.
Informaţiile de obiectiv se referă şi la obiective economice (fabrici, complexe industriale, etc.)
dar şi la orice alte obiective care, dacă sunt distruse, reduc capacitatea de reacţie a ţării
angajate în război.
În concepţia puterilor nucleare, dar şi a ţărilor care pot folosi rachete balistice şi aviaţia
cu rază mare de acţiune informaţia de obiectiv are o importanţă aparte.
În caz de conflict nuclear, informaţiile de obiectiv urmăresc determinarea obiectivelor
optime, funcţie de o strategie prestabilită. Se urmăreşte astfel echilibrarea următorilor
parametri:
 efectul de descurajare;
 nivelul pierderilor civile (minimale sau maximale, funcţie de strategia folosită);
 distrugerile în infrastructură (minime sau maxime);
 evitarea escaladei nucleare necontrolate;
 să fie în măsură de a conserva mijloacele nucleare pentru o a doua lovitură.

61
În ultimele decenii se remarcă folosirea din ce în ce mai frecventă a unor termeni din domeniul militar pentru alte domenii, cum sunt cele
politic şi economic.
62
SUA, Intelligence Activities, Executive Order, nr.12036, 1978.
35
Informaţiile interne: reprezintă o delimitare spaţială a informaţiilor, care se referă la
acele aspecte privind capabilităţile, potenţialul şi activităţile propriei ţări. Aceasta include
informaţiile culese în timpul şi pentru investigarea activităţilor privind supravegherea
mişcărilor subversive. De multe ori informaţiile interne sunt asimilate cu activitatea de
contrainformaţii.
Informaţiile externe. Există mai multe definiţii, dintre care menţionăm:
1. Informaţii privind capacităţile, intenţiile şi activităţile puterilor, organizaţiilor sau
personalităţilor străine. Nu include contraspionajul, cu excepţia informaţiilor privind
organizaţiile teroriste63.
2. Informaţii privind puterile sau organizaţiile din afara unei ţări date. Se referă la
informaţii militare, politice, economice şi tehnologice64.
3. Produsul rezultat din culegerea evaluarea, analiza, integrarea şi interpretarea
informaţiilor privind alte state şi care sunt importante pentru securitatea naţională,
politica externă sau interesele economice ale Statelor Unite şi care sunt furnizate de
către o instituţie guvernamentală care a primit o asemenea misiune.65
4. a. Informaţii privind capacităţile, intenţiile şi activităţile oricărei ţări străine sau a unei
persoane neamericane, din interiorul sau din afara Statelor Unite, sau privind zone din
afara SUA.
b. Informaţii privind abilitatea de a se proteja împotriva atacurilor actuale sau potenţiale
sau împotriva unor acte ostile ale unei puteri străine ori a agenţilor săi.
c. Informaţii privind puteri străine sau persoane neaparţinând Statelor Unite ca urmare
a importanţei deosebite pe care o prezintă pentru securitatea SUA sau în realizarea
politicii sale externe.66
Faţă de cele de mai sus şi luând în consideraţie şi alte elemente pe care le apreciem
importante, putem defini informaţiile externe ca: informaţii despre state, organizaţii sau
persoane străine (acestea din urmă putând acţiona în sau în afara teritoriului naţional), care
sunt relevante pentru securitatea naţională şi politica externă a unui stat, inclusiv date privind
terorismul.
Clasificarea după felul informaţiei
Informaţie brută (sau informaţie): material neevaluat şi neexploatat prezentând interes
pentru un serviciu de informaţii. Se poate prezenta sub formă de text, mesaj sonor, video, film,
desen, sau fotografie. În situaţia când timpul este un element presant ea poate fi diseminată
la beneficiar însă trebuie să poarte menţiunea de „informaţie neexploatată” pentru ca
utilizatorul să o folosească cu rezerva necesară.
Informaţie de bază: material de referinţă cu caracter faptic de origine enciclopedică
privind structurile politice şi militare, economia, geografia, demografia, resursele, capacităţile
şi vulnerabilităţile unor ţări străine. Se caracterizează prin faptul că cea mai mare parte a
datelor de acest fel se obţin din surse deschise, oficial.

63
Encyclopedie du renseignement et des services secrets, ed. Lavauzelle, 1998.
64
Comunitatea de Informaţii a SUA, 2000.
65
National Security Agency (NSA), 26 mai 1976.
66
Aşa numitul “cry-wolf syndrome” – sindromul strigătului „lupul”, care constă în banalizarea unui risc sau a unei informaţii prin repetarea
prea frecventă a avertizărilor.
36
Informaţie de luptă: acele cunoştinţe despre inamic, condiţii meteo şi teren necesare
unui comandant pentru planificarea şi conducerea acţiunilor tactice. Este un element al
informaţiilor tactice, care permite definirea priorităţilor în ceea ce priveşte căutarea
informaţiilor şi transmiterea lor.
În general, cu cât nivelul tactic este mai scăzut, cu atât termenul de procurare a
informaţiilor este mai scurt, ceea ce impune obţinerea informaţiilor în timp real. Aceasta
impune ca exploatarea informaţiilor să se facă rapid. Adesea comandanţii vor trebui să
folosească informaţii de luptă neevaluate.
Informaţie de situaţie (conjuncturală sau de avertizare): informaţii al căror obiectiv este
difuzarea unor avertismente privind iminenţa unor modificări de situaţie care ameninţă
interesele sau securitatea naţională a unei ţări, analiza situaţiei actuală şi opţiunile posibile de
evoluţie a situaţiei pe termen scurt.
Indicii de descoperire a unor asemenea situaţii se găsesc în cele mai diferite domenii
şi sunt grupaţi în liste de indici, pentru a facilita activitatea ofiţerilor de informaţii şi a analiştilor.
De exemplu, pentru informaţiile strategice, indicii privind pregătirea unui conflict pot fi:
 manevre militare de amploare în apropierea frontierelor;
 intensificarea deplasărilor consilierilor militari;
 mobilizarea unor rezervişti, în afara exerciţiilor obişnuite de mobilizare;
 activităţi noi sau intensificarea activităţilor de transmisiuni;
 regruparea unor importante mijloace de transport feroviar;
 chemarea în ţară a navelor comerciale de transport şi pregătiri portuare;
 lansarea de noi sateliţi de cercetare;
 importuri masive, peste limitele obişnuite de materii prime.
Analiza indicilor constituie o problemă comună şi deosebit de importantă pentru toate
serviciile de informaţii. O situaţie de criză poate fi foarte greu anticipată printr-un singur indiciu,
ceea ce impune cunoaşterea amănunţită şi în permanenţă a situaţiei normale şi urmărirea
unui indiciu pentru a determina apariţia acestuia, iar pe de altă parte existenţa unui număr cât
mai mare de indici, care comparaţi şi combinaţi să permită tragerea de concluzii reale şi
evitarea declanşării unor avertizări false67. Se impune deci ca transmiterea avertismentelor să
se facă numai atunci când este necesar şi fără a amplifica artificial pericolele.
Informaţie finită: informaţie procesată în ciclul informaţional, înainte de a fi difuzată.
Informaţie estimativă: o categorie de informaţie care încearcă să definească evoluţia
viitoare a unor acţiuni externe şi implicaţiile lor pentru interesele unei ţări, poate fi atât de nivel
naţional cât şi departamental.
Informaţie în timp real: informaţie culeasă şi transmisă instantaneu la utilizator, pe
măsura derulării unei acţiuni. Are un rol primordial atunci când luarea hotărârii pentru acţiune
trebuie să se facă în timp scurt, mai ales la nivel tactic, deoarece ea permite comandantului
să urmărească un obiectiv în timp şi spaţiu, într-un context dinamic.

67
Se apreciază că pentru HUMINT se cheltuieşte 1/7 faţă de costul culegerii prin mijloace tehnice. Acest raport este şi mai favorabil, dacă
avem în vedere că este în general recunoscut că 70-90% din informaţii provin din surse deschise.
37
Informaţii din surse umane (HUMINT): categorie de informaţii prin care datele sunt
culese şi furnizate de către surse umane. După metodele folosite la culegerea acestor
informaţii pot fi clasificate ca informaţii obţinute în mod deschis (legal) sau acoperit (ilegal sau
clandestin).
Este cea mai veche formă cunoscută de culegere a informaţiilor, care şi-a păstrat
importanţa până în zilele noastre, putând fi folosită de orice serviciu de informaţii, ca urmare a
costurilor mai reduse pe care le presupune, comparativ cu culegerea de informaţii prin
mijloace tehnice68.
Culegerea informaţiilor prin surse umane este singura care poate asigura un
caracter previzional, numai prin aceste metode putând fi obţinute date şi informaţii
privind intenţiile secrete ale unor lideri politici şi militari, inaccesibile altor forme de
culegere.
Progresul tehnologic înregistrat în a doua jumătate a secolului trecut şi aplicabilitatea
pe care descoperirile ştiinţifice şi-au găsit-o în domeniul culegerii de informaţii a determinat,
pentru o perioadă de timp, mai ales serviciile de informaţii ale statelor puternic industrializate,
să supraestimeze posibilităţile culegerii de informaţii prin mijloace tehnice, nu numai ca
urmare a relativei uşurinţe cu care se puteau obţine informaţii folosind aceste mijloace, dar şi
ca urmare a faptului că folosirea mijloacelor tehnice în general reduce foarte mult, chiar
exclude, riscul unor complicaţii pe plan politic sau al relaţiilor internaţionale, pe care le implică
folosirea mijloacelor umane de culegere, mai ales în cazul acţiunilor ilegale.
Unul din dezavantajele pe care le poate avea culegerea de informaţii prin surse umane
şi a cărei eliminare se are permanent în vedere de serviciile de informaţii este acela al
posibilei imprecizii a informaţiilor, ca urmare a unor eventuale scăpări de memorie sau ca
urmare a folosirii dezinformării de către adversar.
Informaţii din surse tehnice (TECHINT): informaţii obţinute prin mijloace tehnice, altele
decât cele umane, fiind parte a procesului de culegere a informaţiilor, împreună cu HUMINT.
Schematic, culegerea de informaţii prin mijloace tehnice se poate clasifica astfel:

TEHINT

SIGINT MASINT SATINT

SIGINT (Signal Intelligence) 69 = informaţii privind sau derivând din interceptarea


emisiunilor străine sau radiaţiilor din care este compusă informarea tehnică şi care este
necesară pentru o eventuală viitoare culegere şi analiză de semnale.

68
Se mai numesc şi informaţii electronice.
69
Conform The International Dictionary of Intelligence, SUA, ediţia 1990.
38
MASINT (Measurement and Signature Intelligence)70 = informaţii ştiinţifice şi tehnice
obţinute din analiza cantitativă şi calitativă a datelor (metrice, unghiulare, spaţiale, lungime de
undă, dependente de timp, modulaţie, plasmă şi hidromagnetice) rezultând ca urmare a
înregistrărilor de către senzori tehnici în scopul identificării unor caracteristici asociate cu
sursa, emitentul sau expeditorul, derivând din alte instrumente de măsură decât cele asociate
cu SIGINT şi SATINT.
SATINT (Satellite Intelligence) = o categorie de informaţii tehnice care sunt obţinute cu
ajutorul sateliţilor.
În cotidianul „Curierul Naţional” din 09.01.2006, nr.4526 a apărut următoarea ştire,
care făcut senzaţie şi despre care se va discuta mult în viitor:
„Serviciile de informaţii elveţiene au interceptat mesaje secrete care ar demonstra existenţa unor
centre secrete de detenţie, administrate de CIA, în România, Bulgaria, Ucraina, Macedonia şi provincia
sârbă Kosovo. Potrivit unor documente ajunse în posesia publicaţiei Sonntagblick, serviciile elveţiene
aflaseră despre existenţa centrelor CIA cu circa două luni în urmă. Sonntagsblick a dezvăluit că
serviciile de informaţii au interceptat un fax primit de ambasada Egiptului la Londra, în care era
confirmată existenţa centrelor secrete administrate de CIA. În mesajul trimis prin fax se afirma că 23 de
cetăţeni irakieni şi afgani au fost transferaţi către o bază românească de lângă Constanţa, pentru a fi
supuşi la interogatorii.”
La rândul lor, aceste trei mari categorii de informaţii tehnice au mai multe componente,
astfel:

SIGINT

Partea fără
COMINT IMINT
imagini din
Infraroşu (IR)
ELINT Numai partea
de voce
FISINT

TELINT

COMINT: informaţii tehnice rezultând din comunicaţiile executate prin toate mijloacele
electronice, cu unele excepţii menţionate mai jos, precum şi din procesarea comunicaţiilor
codificate.
ELINT (electronic intelligence): informaţii rezultate din colectarea (sau interceptarea)
radiaţiilor electromagnetice străine, care nu reprezintă comunicaţii, altele decât exploziile
nucleare şi sursele radioactive.
FISINT (Foreign Instrumentation Signals Intelligence): formă, componentă a ELINT
care constă în informaţii obţinute din analiza semnalelor instrumentelor electronice străine.

70
Una din cele mai cunoscute aplicaţii (în mod public) ale MASINT este aceea a depistării submarinelor, care după „semnătura” acustică,
magnetică sau de altă natură pot fi nu numai localizate, dar li se precizează clasa, tipul, dotarea, etc. De fapt, „semnătura” acustică a
submarinelor aparţine subdomeniului MASINT denumit ACINT.
39
TELINT (Telemetry intelligence): subcategorie a FISINT derivată din interceptarea,
procesarea şi analiza datelor telemetrice străine.
IMINT (imagery intelligence): subcategorie a TEHINT care se ocupă de informaţiile
obţinute prin interpretarea datelor de voce a produselor imagistice.
MASINT (measurement and signature intelligence): informaţii obţinute prin analiza
cantitativă şi calitativă a datelor metrice, unghiulare, lungimi de undă, modulaţie, plasmă,
hidromagnetice şi de timp, captate cu senzori specifici, în scopul identificării unei caracteristici
distinctive asociate cu o sursă, emitent sau transmiţător, în scopul facilitării identificării
acestora71.

Se compune din:

MASINT

ACINT ACOUSTINT LASINT RADINT

RINT NUCINT OPTINT

ELECTRO-
OPTINT

ACINT şi ACOUSTINT sunt domenii care se ocupă cu informaţii obţinute prin analiza
undelor acustice radiate intenţionat sau neintenţionat de obiecte în mediul înconjurător,
ACINT fiind specific numai pentru marină.
LASINT, informaţii obţinute prin sisteme laser. În unele clasificări este considerată ca
aparţinând categoriei informaţiilor electro-optice.
RADINT, informaţii obţinute din culegerea datelor de către radar.
RINT, informaţii obţinute din energia electromagnetică neintenţionat radiată de diferite
obiecte străine; exclude detonaţiile nucleare sau sursele radioactive.
NUCINT, informaţii provenind din culegerea şi analiza datelor provenind de la radiaţii şi
a altor efecte rezultate din surse radioactive.
OPTINT, informaţii obţinute din analiza datelor spectrului vizibil.
ELECTRO-OPTINT, informaţii obţinute din monitorizarea spectrului electromagnetic,
de la ultraviolet până la infraroşu.

Informaţiile obţinute prin sateliţi pot fi împărţite conform schemei de mai jos:

71
Carl, Leo D., The International Dictionary of Intelligence, International Defense Consultant Services Inc. 1990, SUA
40
SATINT

SIGINT IMINT

PHOTOINT

41
Nr.
crt. CRITERII INFORMAŢII
PRIMARE SECUNDARE DERIVATE
1. IZVOARELE (cu valoare de „probă directă”) Din (Cu valoare de indicii sau probă Dintr-o succesiune de intermediari
prima sursă (observator direct) indirectă) Dintr-o sursă intermediară (Releu de surse)
STADIILE ACTIVE (CONCOMITENTE; ÎN TIMP
PREVIZIONALE PASIVE („Post facturi”) (ISTORICE)
2. PROCESELOR LA REAL) (În referire la procese în
(De anticipare şi prevenire) (În referire la evenimente consumate)
CARE SE REFERĂ desfăşurare)
FINITE COMPLETE (Rezultat al
STADIUL INIŢIALE INTERMEDIARE
3. verificării şi analizei care pot fi valorificate
PRELUCRĂRII (DE PRIMĂ SESIZARE) (de clarificare şi completare)
în decizii)
SFERA TEMATICĂ DE ELEMENTARE PARŢIALE COMPLEXE
4.
CUPRINDERE (un singur suport) (segmentul unei probleme) (din care derivă şi alte informaţii)
EXAGERATĂ TENDENŢIOASĂ
ADEVĂRATĂ FALSĂ
(deformează adevărul (distorsionează adevărul
5. AUTENTICITATEA (corespunde (opusă INTERMINABILĂ
prin pentru a se obţine un
adevărului) adevărului)
supradimensionare) anume rezultat)
Sigură
De obicei sigură
Sursei Suficient de sigură C Nu întotdeauna sigură D Nesigură E F
B
A
6. VERIDICITATEA Interminabile
Confirmată
Probabil adevărată
Informaţiei Posibil adevărată 3 Îndoielnică 4 Neverosimilă 5 6
2
1
MODUL DE SURSE DESCHISE PRODUSE PATENTATE LA VEDERE PATENTE DESCHISE SECRET
7.
OBŢINERE (cerere, consultare) (achiziţionare, studiu, cercetare) (spionaj) (spionaj)
SIGINT - COMINT PHOTINT COLINT OSINT
- ELINT IMINT (cooperare) (deschise –
- MASINT - ACINT (acustice) (imagini) publice/oficiale)
SURSA/ORIGINEA
- NUCINT (nucleare)
8. ŞI/SAU MIJLOACELE HUMINT
- DEWINT (en.dirijată)
DE OBŢINERE
- FISINT (aparatură)
- RADINT (radare)
-RINT (electromagnetice)
TEHNICA DE
ÎNREGISTRARE SUB TEXT, OLOGRAME,
9. FONOGRAME VIDEOGRAME ORALE
FORMĂ DE DACTILOGRAME
EXPRIMARE
FORMALE (REGLEMENTATE)
MODUL DE Documentul, conţinutul, structura, frecvenţa, destinaţia acestuia, INFORMALE (NEREGLEMENTATE)
10.
REGLEMENTARE precum şi alte elemente de caracterizare care sunt SPONTANE
stabilite prin reglementări
Condensare PUNCTAJ NOTĂ REZUMAT RECENZIE REFERAT CONSPECT
PROCEDURA DE Condensare
11.
DESCRIERE şi COMENTARIU COMPILAŢIE CHESTOMAŢIE SINTEZA
Compunere
- Politice
INDICII ŞI AVERTIZĂRI
TACTICE SECRETE - Economice
(Informaţii actuale vizând evoluţii STRATEGICE SECRETE
(informaţii de bază - Militare
12. SCOP/UTILITATE (activităţi) ce s-ar putea constitui în (determinarea orientărilor
privind adversarul şi - Geografice
ameninţări; iminenţa unei ostilităţi, strategice ale unei ţări)
situaţia operativă) - Tehnologice
a unei revoluţii, a unui atac etc.)
- Biografice
DECIZIILE ŞI
13. ACŢIUNILE LA CARE COMANDĂ REGLARE CUNOAŞTERE PLANIFICARE PROGNOZĂ INFORMARE
SERVESC
VERTICALE ORIZONTALE
DIRECŢIA ŞI SENSUL DESCENDENTE
DE VEHICULARE - Comandă ASCENDENTE
14. De cooperare între structuri de acelaşi
(circuitele fluxului - Reglare - de raportare, informare
grad sau compatibile
informaţional) - Organizare - de execuţie
- Colaborare etc.
LEGĂTURA DINTRE INTRARE IEŞIRE
PRODUCĂTORUL (care vin, sunt primite, culese, obţinute) (care pleacă către diverşi beneficiari sau diferite destinaţii)
15.
INFORMAŢIEI ŞI INTERNE EXTERNE
MEDIU (care circulă numai în interesul serviciului producător) (destinată altor structuri, beneficieri legali ai informaţiei)
PREPONDENRENŢA CALITATIVE DE COMPARAŢIE
CANTITATIVE
16. ELEMENTELOR (cele care descriu un fapt, (cele care reflectă dinamica şi permit aprecierea stadiului
(ex. situaţii statistice)
COMPONENTE eveniment, o stare etc.) (nivelului) de la o etapă la alta)
NIVELURILE DE
17. PRIMAR TACTIC OPERATIV STRATEGIC
ANALIZĂ
CONFIDENŢIALE
NEDESTINATE PUBLICARII SECRETE DE STAT
18. REGIMUL JURIDIC PUBLICE Strict secrete de
Secrete Secrete de Secrete
Secrete Strict secrete importanţă
economice serviciu profesionale
deosebită
LOGICE ANALOGICE SISTEMICE
-
CRITERIILE DE
19. COROBORARE
ANALIZĂ FORMALE DEONTICE DEPARTAJARE TEMATICĂ PROGNOTICĂ PRAXIOLOGICĂ
-CORELARE
-INTEGRARE

42
România Europeană, România Euro-Atlantică:
Pentru o viaţă mai bună, într-o ţară mai sigură, democratică şi prosperă.

Securitatea naţională
 Reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi statului român;
 este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a poporului;
 se fundamentează în ordinea constituţională;
 se înfăptuieşte în contextul securităţii regionale, euro-atlantice şi globale;
 se asigură atât prin efort naţional intern, prin strategii şi forţe proprii, cât şi prin
cooperarea cu aliaţii şi partenerii, în consonanţă cu prevederile conceptelor strategice
ale Alianţei Nord-Atlantice şi cu strategia de securitate a Uniunii Europene.

Strategia de securitate naţională


 reprezintă programul politic pentru realizarea unei Românii moderne, prospere, cu un
profil regional distinct, deplin integrată în comunitatea europeană şi euro-atlantică,
angajată ferm în promovarea democraţiei şi libertăţii, într-o lume globală dinamică şi
complexă, cu cetăţeni ce trăiesc în siguranţă;
 răspunde nevoii şi obligaţiei de protecţie legitimă împotriva riscurilor şi ameninţărilor ce
pun în pericol drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, precum şi bazele
existenţei statului român;
 vizează, cu prioritate, domeniile şi activităţile consacrate stării de legalitate, siguranţei
cetăţeanului, securităţii publice şi apărării naţionale;
 se realizează prin măsuri active de natură politică, economică, diplomatică, socială,
juridică, administrativă şi militară, prin activitatea de informaţii, contra-informaţii şi
securitate şi prin gestionarea eficientă a crizelor, în conformitate cu normele de
conduită ale comunităţii democratice internaţionale.

Prezenta strategie aşează, în deplin consens cu prevederile Constituţiei, la temelia


eforturilor vizând construcţia securităţii poporului român, următoarele valori:
 democraţia, libertatea şi supremaţia legii;
 respectul deplin pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale
fundamentale;
 responsabilitatea civică;
 dreptatea şi pluralismul politic;
 proprietatea şi economia de piaţă;
 solidaritatea cu naţiunile democratice;
 pacea şi cooperarea internaţională;
 dialogul şi comuniunea dintre civilizaţii.

Interesele naţionale fundamentale


 urmăresc promovarea, protejarea şi apărarea - prin mijloace legitime - a valorilor
supreme pe baza cărora naţiunea română îşi făureşte destinul, prin care îşi garantează
existenţa şi identitatea şi pe temeiul cărora se integrează în comunitatea europeană şi
euro-atlantică şi participă la procesul de globalizare.
 vizează întregul spectru al vieţii naţiunii - politic, civic şi social, diplomatic, economic,
cultural şi spiritual, ecologic, militar sau de altă natură.
43
 se adresează - în primul rând - cetăţenilor patriei ce trăiesc pe teritoriul naţional, dar şi
- în egală măsură - tuturor celorlalţi oameni aflaţi în România, precum şi românilor ce
trăiesc sau îşi desfăşoară activitatea în afara graniţelor ţării.

Lumea continuă să rămână puternic conflictuală


Pot avea loc conflicte:
• în domeniul accesului la resurse, la mecanismele de distribuţie a acestora şi la pieţe;
• al diferenţelor identitare de natură etnică, religioasă, culturală sau ideologică.
În acest context, probabilitatea unui conflict militar de mare amploare este redusă, în
timp ce conflictele regionale şi cele interne ar putea fi mai frecvente, iar efectul lor direct sau
cumulat - greu de controlat.
Mediul de securitate internaţional se află într-o schimbare rapidă. Unele schimbări sunt,
într-o anumită măsură, previzibile, fie că decurg din evoluţia obiectivă a mediului de securitate,
fie că reprezintă rezultatul unor strategii şi programe.
Majoritatea schimbărilor sunt însă însoţite de o mare doză de incertitudine ca natură,
amploare şi durată, iar unele pot avea caracter surprinzător, seismic şi de discontinuitate.

Mediul de securitate. Tendinţe majore


 accelerarea proceselor de globalizare şi de integrare regională, concomitent cu
proliferarea acţiunilor având ca scop fragmentarea statală;
 convergenţa rezonabilă a eforturilor consacrate structurării unei noi arhitecturi de
securitate, stabile şi predictibile, însoţită de accentuarea tendinţelor regionale anarhice;
 revigorarea eforturilor statelor vizând prezervarea influenţei lor în dinamica relaţiilor
internaţionale, în paralel cu multiplicarea formelor şi creşterea ponderii intervenţiei
actorilor nestatali în dinamica relaţiilor internaţionale.
Globalizarea este principalul fenomen care influenţează mediul de securitate
contemporan, creând atât oportunităţi de dezvoltare, cât şi noi riscuri şi ameninţări. În acest
mediu, nici un stat nu se poate izola sau rămâne neutru, nici un stat nu este la adăpost şi nici
unul nu trebuie să rămână în afara proceselor globale.

Securitatea României. Oportunităţi strategice


 apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică;
 integrarea în spaţiul economic, politic, cultural şi de securitate comunitar;
 parteneriatul strategic cu S.U.A.;
 creşterea rolului şi a ponderii regiunii Mării Negre în preocupările de securitate şi
energetice ale Europei;
 experienţa acumulată în participarea la misiuni internaţionale în sprijinul păcii;
 gradul ridicat de interoperabilitate a instituţiilor de securitate şi apărare ale României cu
structurile similare ale statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene.

Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale a României:


 riscurile ce privesc securitatea şi apărarea frontierelor, în condiţiile în care segmente
importante ale graniţelor Românei reprezintă şi frontiera estică a NATO şi UE;
 o serie de ameninţări noi, asimetrice, de natură militară sau non-militară, inclusiv cele
ce se manifestă sub forma agresiunilor informatice sau informaţionale, generate
preponderent din mediul internaţional, dar şi - într-o anumită măsură - de cel intern,
tind să crească sub raportul gradului de pericol şi al probabilităţii de producere, şi pot
afecta grav starea de securitate a cetăţenilor români, a statului român sau a instituţiilor
de securitate din care România face parte;

44
 pericolul creat de astfel de evoluţii negative poate fi substanţial potenţat în cazul
asocierii lor, îndeosebi în condiţiile în care graniţele dintre ameninţările globale şi cele
regionale, precum şi între cele externe sau interne, tind să devină tot mai difuze, ceea
ce obligă la contracararea lor oportună şi fermă, inclusiv la distanţe mari faţă de
graniţele naţionale.

Principalele riscuri si ameninţări la adresa securităţii naţionale a României:


1. Terorismul internaţional de sorginte extremist religioasă, structurat în reţele transfrontaliere,
reprezintă cea mai gravă ameninţare la adresa vieţii şi libertăţii oamenilor, a democraţiei şi
celorlalte valori fundamentale pe care se întemeiază comunitatea euro atlantică. Reţelele
teroriste internaţionale au acces la tehnologia modernă şi pot beneficia de transferuri bancare
şi mijloace de comunicare rapide, de infrastructura şi asistenţa oferite de organizaţii etnico-
religioase extremiste, de suportul criminalităţii transfrontaliere organizate ori de sprijinul
regimurilor corupte sau incapabile să guverneze democratic.
2. Proliferarea armelor de distrugere în masă: Armele nucleare, chimice, biologice şi
radiologice constituie o ameninţare gravă datorită:
 potenţialului de distrugere;
 accesului tehnologic uşor;
 tentaţiei dobândirii în creştere ameninţătoare, concomitent cu reducerea garanţiilor de
comportament responsabil al autorităţilor ce intră în posesia lor, îndeosebi în cazul
regimurilor animate de ideologii politice sau religioase extremiste.
 amplificării preocupările pentru dezvoltarea mijloacelor de transport la ţintă a unor
astfel de arme şi pentru realizarea şi stocarea produselor cu dublă utilizare.
 colapsului sau evoluţiei anarhice a unor state posesoare de arme de distrugere în
masă, autoritatea redusă exercitată de unele guverne asupra complexelor lor militare,
precum şi existenţa unor regiuni - inclusiv în Europa - în afara controlului statal,
favorizând dezvoltarea unei pieţe negre active pentru astfel de mijloace.
3. Conflictele regionale: În pofida evoluţiilor pozitive, arealul strategic în care este situată
România este încă bogat în conflicte locale, inter- şi intra-statale. Produs auxiliar al
dezmembrării, mai mult sau mai puţin violente, a unor state multinaţionale din zonă,
conflictele inter-etnice sau religioase - în fapt, conflicte cu un puternic substrat politic -
reprezintă o ameninţare gravă la adresa securităţii regionale, chiar dacă, în urma unor
importante eforturi ale comunităţii internaţionale, majoritatea acestora sunt ţinute sub control.
Prin numărul lor mare, aşa-numitele "conflicte îngheţate" din această regiune, alături de alte
stări tensionate, dispute teritoriale, tendinţe separatiste şi situaţii de instabilitate prezente în
proximitatea strategică a României, generează incertitudine strategică, alimentează alte
forme de violenţă şi criminalitate şi favorizează terorismul.
4. Criminalitatea transnaţională organizată: Consecinţă directă a gestionării ineficiente a
schimbărilor politice, economice şi sociale profunde care s-au produs în Europa Centrală şi
de Est în procesul dispariţiei regimurilor comuniste, spaţiul de interes strategic în care se află
România este sursă, zonă de tranzit şi destinaţie a unor activităţi criminale grave constând în:
 trafic ilegal de armament, muniţii şi explozivi;
 trafic de narcotice;
 migraţie ilegală şi trafic de fiinţe umane;
 trafic de produse contrafăcute;
 activităţi de spălare a banilor şi alte aspecte ale criminalităţii economico-financiare.
Prin natura şi amploarea lor, astfel de activităţi sunt favorizate de existenţa conflictelor
locale şi, la rândul lor, pot favoriza terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în masă
sau pot să contribuie la perpetuarea regimurilor separatiste.

45
5. Guvernarea ineficientă, afectată de:
 corupţie instituţională şi clientelism politic;
 ineficienţa administraţiei publice;
 lipsa de transparenţă şi de responsabilitate publică;
 birocraţie excesivă şi tendinţe autoritariste,
 subminează încrederea cetăţenilor în instituţiile publice şi poate constitui o ameninţare
majoră la adresa securităţii statelor.
În aria de interes strategic a României, guvernarea ineficientă pune adesea în pericol
exerciţiul normal al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, afectează îndeplinirea
obligaţiilor internaţionale - inclusiv a celor ce vizează protecţia identităţii naţionale - putând
genera crize umanitare cu impact transfrontalier.
6. Fenomene negative grave, de natură geo-fizică, meteo-climatică ori asociată, provenind
din mediu sau reflectând degradarea acestuia, inclusiv ca urmare a unor activităţi umane
periculoase, dăunătoare sau iresponsabile. Între acestea, se pot înscrie:
 catastrofele naturale sau alte fenomene geo sau meteo climatice grave (cutremure,
inundaţii, încălzirea globală şi alte modificări bruşte şi radicale ale condiţiilor de viaţă);
 tendinţa de epuizare a unor resurse vitale;
 catastrofele industriale sau ecologice având drept consecinţe pierderi mari de vieţi
omeneşti, perturbarea substanţială a vieţii economico sociale şi poluarea gravă a
mediului pe teritoriul naţional şi în regiunile adiacente;
 posibilitatea crescută a producerii unor pandemii.

Vulnerabilităţi şi disfuncţionalităţi generatoare de pericole:


 dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile;
 tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă;
 nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stărilor de sărăcie cronică şi
accentuarea diferenţelor sociale;
 proporţia redusă, fragmentarea şi rolul încă nesemnificativ al clasei de mijloc în
organizarea vieţii economico-sociale;
 fragilitatea spiritului civic şi dificultăţile de manifestare a solidarităţii civice;
 infrastructura strategică slab dezvoltată şi insuficient protejată;
 starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei;
 carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare la cerinţele
societăţii a sistemului de învăţământ;
 expertiza redusă, organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru
managementul situaţiilor de criză;
 angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de
securitate.

Strategia de securitate naţională nou proiect naţional, realist şi pragmatic


 urmăreşte identificarea oportună şi contracararea pro-activă a riscurilor şi ameninţărilor,
prevenirea conflictelor şi managementul eficient al situaţiilor de criză, participarea
activă la promovarea democraţiei şi construcţia securităţii şi prosperităţii în vecinătatea
României şi în alte zone de interes strategic, transformarea instituţiilor şi îmbunătăţirea
capabilităţilor naţionale;
 vizează construcţia unui viitor mai sigur şi prosper pentru români, într-o ţară cu o
democraţie matură, consolidată, deplin integrată în comunitatea europeană si
euro-atlantică, prin promovarea fermă a libertăţilor politice, economice şi sociale, a
respectului pentru demnitatea umană, prin angajarea conştientă şi responsabilă a
poporului român şi colaborarea activă cu naţiunile aliate, partenere şi prietene.
46
Interese naţionale vitale
Securitatea naţională şi prosperitatea sunt termenii inseparabili ai aceleiaşi ecuaţii a cărei
rezolvare nu poate fi decât rezultanta majoră a unui proces complex de garantare a
intereselor naţionale vitale.
Cumulativ, gama acestora cuprinde, în esenţă:
 integrarea deplină în Uniunea Europeană şi asumarea responsabilă a calităţii de
membru al Alianţei Nord-Atlantice;
 menţinerea integrităţii, unităţii, suveranităţii, independenţei şi indivizibilităţii statului
român;
 dezvoltarea unei economii de piaţă competitive, dinamice şi performante;
 modernizarea radicală a sistemului de educaţie şi valorificarea eficientă a potenţialului
uman, ştiinţific şi tehnologic naţional;
 creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei;
 afirmarea şi protejarea culturii, identităţii naţionale şi vieţii spirituale, în contextul
participării active la construcţia identităţii europene.

Securitatea naţională şi prosperitatea presupun:


 În plan intern, condiţiile înfăptuirii următoarelor deziderate:
• stabilitatea politică;
• participarea activă a societăţii civile;
• exerciţiul deplin şi responsabil al drepturilor şi libertăţilor democratice;
• modernizarea infrastructurii critice;
• utilizarea eficientă a resurselor umane, economice şi tehnologice;
• menţinerea stabilităţii sistemului financiar-bancar şi a pieţei de capital;
• protejarea resurselor naturale şi a mediului.
 În plan extern, realizarea lor este condiţionată de:
• reconstrucţia şi dinamizarea cooperării trans-atlantice;
• consolidarea relaţiilor de parteneriat strategic;
• promovarea democraţiei şi asigurarea păcii şi stabilităţii în zonele de interes strategic;
• sprijinirea activă a comunităţilor româneşti din arealul istoric, a românilor de
pretutindeni, pentru păstrarea identităţii lor naţionale şi culturale.

Promovarea intereselor naţionale


Vizează:
• creşterea capacităţii de acţiune a instituţiilor care au responsabilităţi primordiale în
domeniul securităţii naţionale;
• consolidarea rolului României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene,
concomitent cu întărirea capacităţii ţării noastre de a acţiona ca vector dinamic al
politicilor UE şi NATO vizând securitatea euro-atlantică, dezvoltarea economică
susţinută şi accesul la resurse vitale;
• prevenirea şi contracararea eficientă a terorismului internaţional, proliferării armelor de
distrugere în masă şi a criminalităţii transfrontaliere ce provine din sau tranzitează prin
România;
• participarea activă, în spiritul legalităţii internaţionale, la operaţiuni în sprijinul păcii şi la
alte acţiuni vizând soluţionarea crizelor internaţionale;
• reconfigurarea securităţii energetice a României în acord cu politica energetică a
Uniunii Europene;
• măsuri efective pentru stoparea declinului demografic al României.

47
Căile construcţiei viitorului:
 Participarea activă la înfăptuirea securităţii internaţionale;
 Construcţia noii identităţi europene şi euro-atlantice a României;
 Securitatea şi stabilitatea regională;
 Asumarea rolului de vector dinamic al securităţii în zona Mării Negre;
 Abordarea cuprinzătoare şi adecvată a problematicii securităţii interne;
 Buna guvernare - instrument esenţial în construcţia securităţii naţionale;
 Economia competitivă şi performantă - pilon al securităţii naţionale;
 Transformarea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale;
 Modernizarea şi protecţia activă a infrastructurii strategice.

Priorităţile participării active la construcţia securităţii internaţionale


1. Promovarea democraţiei
Sub efectele procesului de globalizare, cea mai adecvată metodă de a garanta
libertatea şi respectul pentru demnitatea umană, existenţa sigură a statului român şi
prosperitatea naţiunii, siguranţa cetăţeanului şi prezervarea identităţii naţionale este
securitatea democratică.
În plan extern, aceasta se realizează prin participarea activă - politică, diplomatică,
economică, informativă, militară şi de altă natură - la promovarea democraţiei, securităţii şi
prosperităţii în vecinătatea României şi în alte zone de interes strategic. Raţiunea acestei
abordări se întemeiază pe convingerea că democraţia este cea mai importantă pavăză şi
armă de luptă împotriva terorismului.
În cadrul eforturilor vizând promovarea democraţiei, România sprijină activ acţiunea de
reformare a ONU, acţionează pentru intensificarea şi eficientizarea eforturilor Consiliului
Europei vizând protecţia drepturilor omului şi consolidarea statului de drept în spaţiul de
securitate european şi euro-asiatic şi militează pentru dinamizarea activităţii OSCE.
Măsurile avute în vedere vor fi, prioritar, de natură politică, diplomatică, economică şi
socială, precum şi cele ce privesc acţiunea civică, dublate permanent de un efort adecvat,
legitim şi eficient în plan informaţional.

2. Lupta împotriva terorismului internaţional


Pentru combaterea acestui flagel, România va acţiona, ori de câte ori va fi necesar, în
cadrul NATO, al UE şi al altor organizaţii internaţionale care au aceleaşi obiective,
împărtăşesc aceleaşi valori şi promovează aceleaşi interese, urmărind realizarea consensului
sau concentrarea majorităţii eforturilor pentru acţiuni comune ori complementare.
În plan european, acţiunile României vor viza, cu prioritate:
 realizarea cerinţelor programelor de înfăptuire a spaţiului comun de justiţie şi ordine
publică;
 perfecţionarea mecanismelor de cooperare între serviciile de informaţii şi a activităţilor
de schimb de informaţii - îndeosebi prin cooperarea cu structurile europene de luptă
împotriva terorismului;
Promovarea politicii de "toleranţa zero" în lupta împotriva terorismului, perfecţionarea
sistemului naţional de management al crizelor şi acţiunea coerentă a autorităţilor şi instituţiilor
cu responsabilităţi în combaterea terorismului constituie strategia, capabilă să legitimeze -
sub autoritatea Preşedintelui României şi sub control parlamentar eficient - participarea
efectivă a forţelor naţionale la războiul global împotriva terorismului.
3. Combaterea proliferării armelor de distrugere în masă
În pofida unor progrese majore în reducerea arsenalului nuclear strategic, a unor
succese importante obţinute prin implementarea acordurilor internaţionale de neproliferare,
pericolul distrugerii civilizaţiei umane şi a vieţii, prin folosirea unor astfel de mijloace, se
48
menţine ridicat îndeosebi datorită riscului ca armele de distrugere în masă să facă joncţiunea
cu terorismul internaţional sau ca terorismul nuclear să fie promovat de regimuri iresponsabile.
România sprijină activ eforturile comunităţii internaţionale democratice pentru
prevenirea şi combaterea acestui fenomen. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Guvernul
României, Ministerul de Externe, serviciile de informaţii, contra-informaţii şi securitate,
celelalte ministere si agenţiile guvernamentale cu atribuţii în domeniu, precum şi organizaţiile
neguvernamentale şi alte instituţii de profil sunt chemate să-şi sporească eforturile vizând
reorganizarea, diversificarea şi creşterea eficienţei structurilor de acţiune şi elaborare a unei
strategii coerente de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă, în conformitate
cu interesele de securitate ale României şi cu obligaţiile asumate prin tratate.
Pornind de la statutul ţării noastre de stat neposesor de arme de distrugere în masă,
eforturile vor fi concentrate prioritar asupra implementării eficiente a unor măsuri complexe şi
adecvate de ne-proliferare, contra-proliferare şi de gestionare a consecinţelor folosirii sau
acţiunii accidentale a unor astfel de mijloace.

Construirea noii identităţi europene şi euro-atlantice a României


Construcţia statutului european şi euro-atlantic al României reprezintă o direcţie
prioritară de acţiune pe care trebuie canalizate eforturile politice, organizatorice şi financiare
ale autorităţilor publice şi instituţiilor de securitate.
Dobândirea calităţii de membru al Alianţei a adus României certitudini în domeniul
securităţii sale, garanţii reale de apărare, accesul la procesul de decizie asupra securităţii
euro-atlantice, dar şi obligaţii corespunzătoare.
În contextul aceloraşi evoluţii, România trebuie să îşi intensifice eforturile privind
racordarea la structurile de securitate ale Uniunii Europene, în condiţiile în care organizaţia şi-
a dezvoltat, în mod semnificativ, o politică externă, de securitate şi de apărare comună, care -
dincolo de dificultăţile inerente unui proces atât de complex - avansează în direcţia dezvoltării
şi consolidării cooperării trans-atlantice.

Realizarea securităţii şi stabilităţii regionale într-o nouă paradigmă


În calitatea sa de stat aflat într-o zonă de importanţă strategică pentru cele două
organizaţii, România trebuie să joace un rol de importanţă majoră în procesul de definire şi
implementare a politicilor stabilizatoare, de cooperare şi asistenţă de securitate ale NATO şi
Uniunii Europene, în Europa de Sud-Est şi de Est, precum şi în Caucazul de Sud, Orientul
Mijlociu şi Regiunea Caspică.
Experienţele din Afganistan sau Irak permit implicarea în soluţionarea problemelor de
securitate care afectează încă Balcanii de Vest şi vecinătatea estică a României, în aşa fel
încât cele două regiuni să poată intra treptat într-un proces efectiv de integrare europeană şi
euro-atlantică.
În atingerea acestor obiective, România va sprijini activ, în conformitate cu principiile
dreptului internaţional, aplicarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate, a deciziilor şi
recomandărilor OSCE şi ale Consiliului Europei şi va contribui eficient, amplificându-şi relaţiile
cu statele din regiune, la înfăptuirea măsurilor şi programelor politice, economice şi de
securitate în cadrul NATO şi UE.

România – vector dinamic al securităţii şi prosperităţii în regiunea Mării Negre


Construirea unui regim de securitate şi prosperitate în zona Mării Negre reprezintă o
direcţie distinctă de acţiune a acestei strategii.
România are un interes strategic fundamental ca regiunea extinsă a Mării Negre să fie
stabilă, democratică şi strâns conectată la structurile europene şi euro-atlantice.

49
Localizată la interferenţa a trei zone de importanţă deosebită - Europa, Orientul
Mijlociu si Asia Centrală - regiunea Mării Negre este o zonă principală de tranzit pentru
resurse energetice şi, totodată, un spaţiu important de manifestare a unor riscuri asimetrice şi
focare de conflict, având un impact semnificativ asupra securităţii euro-atlantice. Departe de
posibilitatea de a fi considerată o simplă zonă-tampon sau periferică, regiunea Mării Negre
este un conector de importanţă primordială, situat pe coridorul ce leagă comunitatea euro-
atlantică (în calitate de furnizor de securitate şi consumator de energie) de arealul strategic
Orientul Mijlociu - Regiunea Caspică -Asia Centrală (în calitate de furnizor de energie şi
consumator de securitate).

Marea Neagră
„Drumul Mătăsii” este astăzi o reţea de drumuri moderne şi căi ferate care face
legătura între Orient şi Occident, de-a lungul vechilor căi de comunicaţii. Comerţul nu se mai
face cu mătase, fiind înlocuit de comerţul cu petrol şi gaze naturale. Recunoaşterea
importanţei „drumului mătăsii” ca flux geoeconomic şi al Mării Negre ca entitate geostrategică
şi pivot strategic este în creştere şi tot mai mult în atenţia organizaţiilor de securitate
internaţională: NATO, UE, OSCE, ONU.
Rezervele de petrol din Asia Centrală sunt foarte mari: Azerbaidjanul are 75 miliarde
de barili, Kazakhstanul 50 miliarde de barili, iar Rusia, în Marea Caspică, 5 miliarde de barili
şi ele nu pot fi aduse la marii consumatori decât pe marile magistrale care urmează
aproximativ „drumul mătăsii”.

Regiunea Mării Negre


Din punct de vedere energetic, regiunea Mării Negre este principalul spaţiu de tranzit şi
- într-o măsură importantă - o sursă majoră pentru energia ce se consumă în Europa, în timp
ce prognozele întrevăd posibilitatea creşterii substanţiale a ponderii sale în următoarele
decenii, fapt ce îi conferă un rol crucial în securitatea energetică a Europei.
Din punct de vedere al provocărilor de securitate, regiunea este o oglindă fidelă a noilor
riscuri şi ameninţări şi un virtual poligon periculos pentru experimentarea lor.
• Terorismul din această regiune este conectat la reţelele internaţionale, se manifestă pe
fondul unor acţiuni separatiste şi are legături puternice cu criminalitatea transfrontalieră
organizată.

50
• Proliferarea se manifestă îndeosebi sub forma traficului de materiale radioactive şi
speciale, tehnologie şi know-how necesare pentru construcţia armelor de distrugere în
masă şi a vectorilor purtători.
Conflictele latente (îngheţate): regiunea Mării Negre este cea mai bogată parte a
Europei în astfel de conflicte şi dispute şi, probabil, una din cele mai dense de pe glob.
Conflictele separatiste "clasice" din estul Republicii Moldova (Transnistria), estul şi
nordul Georgiei (Abhazia şi Osetia de Sud), estul Azerbaidjanului (Nagorno-Karabah), sudul
Federaţiei Ruse (Cecenia şi alte republici sau regiuni autonome din Caucazul de Nord), alte
mişcări separatiste de mai mică amploare şi intensitate, precum şi stările de tensiune legate
de unele dispute teritoriale sau de frontieră reprezintă grave ameninţări la adresa securităţii
regiunii şi creează pericolul reizbucnirii unor confruntări violente.
Traficul ilegal de armament, muniţii şi explozivi, traficul de droguri şi de fiinţe umane,
migraţia ilegală şi alte aspecte ale criminalităţii transfrontaliere organizate constituie o
realitate emblematică pentru regiune.
Contracararea acestor riscuri şi ameninţări este, înainte de toate, o responsabilitate
primordială a statelor riverane la Marea Neagră. În acest scop, România promovează activ
ideea necesităţii definirii şi implementării unei strategii euro-atlantice pentru regiunea Mării
Negre.

Regiunea Mării Negre – soluţii


Set de principii, norme şi reguli de conduită cu obligaţii referitoare la: nerecunoaşterea
regimurilor separatiste şi neîncurajarea lor în orice formă; retragerea trupelor străine
staţionate ilegal în perimetrul diferitelor enclave; evacuarea depozitelor de armament, muniţii
şi explozivi sub control internaţional; desfiinţarea formaţiunilor paramilitare constituite de
regimurile ilegale pe teritoriul regiunilor separatiste; declanşarea unui proces dinamic de
evoluţie democratică având ca scop reintegrarea acestor regiuni în cadrul statelor
democratice din care fac parte de drept.
Interesul României este ca procesele de lărgire ale celor două organizaţii să nu
conducă la crearea unor noi linii de separaţie în regiunea Mării Negre, astfel că ţara noastră
va sprijini efectiv perspectiva integrării europene şi euro-atlantice a statelor din vecinătate.
Pe temeiul relaţiilor speciale dintre România şi Republica Moldova şi în consens cu
responsabilităţile fireşti ce decurg din comunitatea de istorie, limbă şi cultură, cu principiul "o
singură naţiune - două state" şi cu spiritul politicii europene de vecinătate, vom susţine soluţii
viabile - bazate pe democratizarea şi demilitarizarea regiunii, pe retragerea trupelor şi
armamentelor staţionate ilegal în estul republicii Moldova.

Securitatea internă într-o abordare sistemică şi cuprinzătoare


Absenţa unui pericol previzibil privind un posibil atac extern face ca problematica
apărării teritoriului să se pună în parametri fundamental diferiţi faţă de perioada anterioară.
În acelaşi timp, experienţa atentatelor teroriste de mare amploare din Statele Unite, din
alte state - europene, asiatice şi africane - precum şi experienţa unor dezastre naturale de
mari proporţii, pun în evidenţă necesitatea unor strategii adecvate pentru protecţia şi apărarea
vieţii, libertăţii şi demnităţii umane, precum şi a bunurilor şi activităţilor pe teritoriul naţional, în
condiţii deosebite de pericol.
Securitatea internă priveşte deopotrivă siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică,
securitatea frontierelor şi cea a transporturilor, protecţia infrastructurii critice şi cea a
sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale. Ea include, de asemenea, securitatea socială şi
asigurarea stării de legalitate, contracararea criminalităţii organizate şi securitatea activităţilor
financiar-bancare, securitatea sistemelor informatice şi a celor de comunicaţii, protecţia
împotriva dezastrelor şi protecţia mediului.
51
Securitatea internă – soluţii
Sarcina asigurării securităţii interne este complexă, intercondiţionată şi implică
responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii şi agenţii.
Aceste responsabilităţi revin administraţiei publice şi internelor, structurilor de
specialitate care se ocupă cu protecţia civilă, securitatea frontierelor şi garda de coastă,
structurilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, de prevenire a spălării banilor şi de
control al importurilor şi exporturilor strategice, precum şi - în situaţii deosebite - structurilor
militare. Un set important de atribuţii revine gărzii financiare, gărzii de mediu şi structurilor de
specialitate care veghează la sănătatea populaţiei şi a animalelor, structurilor vamale şi de
protecţie a consumatorilor.
Din perspectiva cerinţelor de securitate internă, lupta împotriva terorismului vizează, în
mod prioritar, creşterea gradului de protecţie a cetăţenilor, comunităţilor şi colectivităţilor
umane, a instituţiilor statului şi organizaţiilor civice, a infrastructurii economice, de transport şi
de asigurare a funcţiunilor sociale vitale, a misiunilor diplomatice, obiectivelor şi activităţilor
militare, precum şi a altor obiective de interes naţional.

Securitatea publică şi siguranţa cetăţeanului


• Acţiunile se desfăşoară pe întreg teritoriul naţional prin mijloace poliţieneşti specifice şi
de impunere a legii, cât şi ca o problemă ce trebuie rezolvată prin activitatea de
informaţii, contra-informaţii si securitate sau - uneori - prin metode şi mijloace de
natură militară.
• În mod corespunzător vor trebui abordate şi măsurile de contra-proliferare. Acestea
vizează atât perfecţionarea cadrului legislativ şi organizatoric, cât şi activitatea
desfăşurată la nivelul comunităţii de informaţii, poliţiei de frontieră, a instituţiilor de
ordine publică şi a altor agenţii guvernamentale, pentru a preveni procurarea,
transportul sau transferul către grupări teroriste, ori către alte organizaţii criminale sau
state ostile, a componentelor, substanţelor, cunoştinţelor sau tehnologiilor specifice
producerii armelor de distrugere în masă, mijloacelor de transport la ţintă, materialelor
radioactive sau cu dublă utilizare.
• Din perspectiva securităţii interne, pentru siguranţa cetăţeanului, prezintă, de
asemenea, o importanţă deosebită sistematizarea, perfecţionarea şi creşterea
eficienţei strategiilor de prevenire a criminalităţii, având ca scop să reducă riscul,
frecvenţa şi consecinţele majore ale unor infracţiuni deosebit de periculoase - omorul,
tâlhăria, atentatele la adresa integrităţii corporale, lipsirea de libertate şi consumul de
droguri.

Siguranţa cetăţeanului
Obiective:
 protecţia comunităţilor locale;
 protecţia specială a unităţilor de învăţământ şi a altor instituţii şi locuri frecventate
preponderent de copii şi tineri;
 măsuri adecvate de protecţie pentru cei care trăiesc într-un mediu cu risc infracţional
ridicat;
 mecanisme eficiente de comunicare şi parteneriat între poliţie şi reprezentanţii
comunităţilor locale;
 informarea publicului despre diferite modalităţi de prevenire a criminalităţii;
 o mai bună cooperare între jandarmerie şi poliţie;
 acţiuni concrete şi ferme care să modifice, în cel mai scurt timp, statutul României de
ţară de origine, de tranzit şi de destinaţie a traficului cu droguri, arme şi fiinţe umane.

52
Sunt necesare, de asemenea, eforturi deosebite pentru contracararea activităţilor ce
pun în pericol siguranţa mijloacelor de transport şi a căilor de comunicaţii, a conductelor,
reţelelor de alimentare cu energie şi alte resurse vitale, a reţelelor informatice şi de
telecomunicaţii, pentru ca securitatea individuală, securitatea comunităţilor şi a mediului de
afaceri să atingă standardele europene în materie.

Buna guvernare
Constituie, în prezent, o condiţie esenţială a securităţii şi prosperităţii, instrumentul
principal prin care democraţia trece din planul conceptelor şi al teoriilor, în planul vieţii reale.
Ea este unitatea de măsură cumulativă prin care viaţa socială validează rezultatul alegerilor
democratice, probează realismul programelor şi capacitatea forţelor politice de a-şi îndeplini
promisiunile electorale cu stricta respectare a standardelor democratice, evaluează succesul
măsurilor ce vizează combaterea insecurităţii, inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile
necesare.
Principalii factori implicaţi în acest proces sunt statul şi societatea civilă, statul de drept
reprezentând o caracteristică esenţială a bunei guvernări.
Organismele statului care participă la realizarea bunei guvernări democratice sunt:
 puterea legislativă;
 puterea executivă;
 puterea judecătorească;
 autorităţile publice locale.
Actorii nestatali principali sunt: mass-media; partidele politice; sindicatele, patronatele
şi alte organizaţii profesionale; organizaţiile non-guvernamentale şi alte forme de participare
ale societăţii civile; organismele de conducere ale companiilor.

Eficienţa administraţiei - ca parte a bunei guvernări


Constituie o condiţie esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor
României. Pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană a pus în evidenţă faptul că
sarcinile unei administraţii eficiente pot fi afectate de o serie de factori, între care:
 corupţia;
 birocraţia excesivă;
 slaba expertiză pe anumite domenii a administraţiei publice;
 lipsa de realism a programelor;
 insuficienta autoritate a justiţiei;
 insuficienta capacitate a autorităţilor publice de a gestiona urgenţele civile.
Eliminarea sau corectarea acestor aspecte a reprezentat şi reprezintă o prioritate - nu
doar ca răspuns la semnalele primite în relaţia cu instituţiile Uniunii Europene în cursul
pregătirii pentru aderare, ci şi ca parte a ansamblului de programe şi proiecte naţionale ce
alcătuiesc buna guvernare.

Buna guvernare
Existenţa economiei de piaţă funcţională, instituţii democratice stabile, justiţie
independentă, structuri corespunzătore pentru aplicarea legii şi combaterea actelor care
prejudiciază interesele cetăţenilor, inclusiv prin combaterea corupţiei, sunt repere ale unei
funcţionări stabile şi democratice ale statului, pe baza valorilor şi principiilor ce statuează
calitatea României de membră a comunităţii europene şi euro-atlantice.
Din această perspectivă, orice derapaj în asigurarea unei asemenea calităţi în acţiunea
administraţiei trebuie privită ca posibil risc la adresa intereselor României, ale cetăţenilor săi.
Ca pilon major al bunei guvernări, consolidarea independenţei justiţiei şi creşterea
respectului pentru actul de justiţie reprezintă o prioritate importantă, menită să garanteze
53
compatibilitatea europeană a administraţiei româneşti pe domeniul Justiţie şi Afaceri Interne.
Este însă de înţeles faptul că justiţia trebuie să parcurgă întregul program de transformare, să
fie consolidată, eficientizată şi credibilizată pe deplin, astfel încât realizarea actului de justiţie
să se întemeieze exclusiv pe respectarea legii.

Consolidarea independenţei justiţiei


În scopul eliminării riscului ca ineficienţa actului de justiţie, deficienţele şi faptele de
corupţie ce sunt încă posibile în sistem, să pericliteze îndeplinirea obiectivelor strategiei de
securitate naţională, în consens cu prevederile constituţionale privind separarea puterilor în
statul de drept, îndeplinirea următoarelor condiţii, cerinţe şi măsuri reprezintă răspunsul
adecvat la aşteptările poporului român:
 Garantarea independenţei reale şi efective a sistemului judiciar;
 Asigurarea transparenţei şi îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie;
 Sporirea eficienţei şi responsabilizării sistemului judiciar;
 Garantarea accesului liber la justiţie;
 Prevenirea şi combaterea actelor de corupţie din sistemul judiciar;
 Consolidarea sistemului instituţional şi legislativ în domeniul cooperării judiciare în
cadrul Uniunii Europene şi pe plan internaţional;
 Îmbunătăţirea radicală a sistemului penitenciar.

Lupta împotriva marii corupţii


Elementele principale ale strategiei de combatere a corupţiei:
 Creşterea transparenţei actului de guvernare, aplicarea strictă a standardelor de
integritate morală a personalului care lucrează în administraţia publică şi sporirea
eficienţei măsurilor de combatere a corupţiei prin mijloace administrative;
 Revitalizarea sistemului de luptă împotriva corupţiei prin: prevenirea ingerinţelor
politice sau administrative în activitatea organelor de justiţie, creşterea rezistenţei la
corupţie a sistemului judiciar; întărirea capacităţii instituţionale de luptă împotriva
corupţiei; îmbunătăţirea coordonării între structurile de control şi organele de anchetă
penală; creşterea vitezei de desfăşurare a proceselor penale;
 Prevenirea corupţiei în mediul de afaceri prin: eliminarea tratamentului preferenţial,
asigurarea mediului concurenţial şi creşterea transparenţei în domeniul contractelor şi
achiziţiilor publice; asigurarea egalităţii de tratament în domeniul fiscal, concomitent cu
urmărirea sistematică a îndeplinirii stricte a obligaţiilor fiscale de către toţi contribuabilii;
întronarea spiritului de legalitate şi răspundere în activitatea vamală;
 Eficientizarea măsurilor privind informarea publică şi educaţia civică;
 Implementarea strategiilor şi planurilor de acţiune împotriva corupţiei, promovate de
Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi Organizaţia Naţiunilor Unite.

Lecţia germană anticorupţie


• La intervale de timp periodice, precum şi când este cazul, în toate Serviciile federale
se stabilesc domeniile de activitate cu risc sporit de coruptie. În functie de rezultatele
analizei de risc se va verifica cum va trebui modificată organizarea structurii,
organizarea desfăşurării activităţii şi/sau repartizarea personalului.
• Principiul "mai mulţi ochi" (participarea, respectiv implicarea la verificare a mai multor
angajati sau a mai multor unităţi organizatorice) în domeniile de activitate cu risc sporit
de corupţie sau măcar o supraveghere mai intensă pe linie de serviciu şi profesională).
• Se va asigura transparenţa deciziilor, inclusiv a pregătirii deciziilor (de pildă printr-o
reglementare fără echivoc a competenţelor, prin sistemul de raportare, prin controlul

54
procedurilor cu ajutorul tehnologiei informaţiei, prin documentare precisă şi completă,
care să însoţească procedurile).
• Personalul pentru domeniile de activitate cu risc sporit de corupţie va fi ales cu atenţie
specială.
• În principiu, perioada de angajare a personalului în domeniile cu risc sporit de coruptie
va fi limitată; de regulă, ea nu ar trebui să depăşească o durată de cinci ani.

Persoana de contact pentru prevenirea coruptiei


• În funcţie de sarcina şi de mărimea Serviciului va fi desemnată o persoană de contact
pentru prevenirea corupţiei. Ea poate fi responsabilă chiar pentru mai multe Servicii.
• Atribuţii: persoana de contact pentru angajaţi şi pentru conducerea Serviciului, chiar
fără respectarea căii oficiale, consilierea conducerii şi a angajaţilor; co-participarea la
procesul de perfecţionare a pregătirii profesionale; observarea şi evaluarea indiciilor de
corupţie; co-participarea la informarea opiniei publice.
• Dacă persoanei de contact îi devin cunoscute fapte care justifică suspiciunea cu privire
la o infracţiune de corupţie, ea informează conducerea Serviciului şi face - în acest
context - propuneri pentru investigaţii interne, pentru măsuri împotriva muşamalizării şi
pentru informarea autorităţilor de urmărire penală.
• Conducerea Serviciului iniţiază demersurile necesare pentru elucidarea faptelor. Nu
este permis ca persoanei de contact să-i fie transmise nici un fel de competenţe
disciplinare; ea nu activează în calitate de conducător al investigaţiei.
• În exercitarea atribuţiilor sale pentru prevenirea corupţiei, persoana de contact este
independentă de instrucţiuni. Ea are dreptul de a raporta direct la conducerea
Serviciului, nefiind permisă discriminarea ei din cauza îndeplinirii atribuţiilor sale.
• Chiar şi după terminarea perioadei sale de activitate în funcţie, persoana de contact
trebuie să păstreze tăcerea cu privire la situaţiile personale ale angajaţilor, care i-au
devenit cunoscute; aceasta prevedere nu este valabilă faţă de conducerea Serviciului
şi faţă de Biroul Resurse Umane, în cazul când persoana de contact află fapte care
justifică suspiciunea cu privire la o infracţiune de corupţie. Datele cu caracter personal
vor fi tratate conform principiilor de păstrare a actelor referitoare la personal.

Codul comportamentului anticorupţie


1.Fiţi exemplu; arătaţi, prin comportamentul dvs. că nu îngăduiţi corupţia şi nu o sprijiniţi.
2. Respingeţi imediat încercările de corupţie şi informaţi neîntârziat persoana de contact
pentru prevenirea corupţiei sau pe şefa ori pe şeful dvs.
3. Dacă presupuneţi că o persoană vrea să vă roage pentru a o prefera contrar obligaţiei dvs.,
chemaţi un coleg sau o colegă ca martor/ă.
4. Lucraţi astfel încât munca dvs. să poată fi verificată în orice moment.
5. Separaţi strict activitatea dvs. la serviciu de viaţa dvs. privată. Verificaţi dacă interesele dvs.
personale conduc la un conflict cu obligaţiile dvs. de serviciu.
6. Sprijiniţi Serviciul dvs. la descoperirea şi elucidarea corupţiei. În cazul existenţei unor
repere concrete pentru comportament corupt, informaţi persoana de contact pentru
prevenirea corupţiei şi pe şefa/şeful dvs.
7. Sprijiniţi Serviciul dvs. la recunoaşterea structurilor organizatorice defectuoase, care
favorizează corupţia.
8. Lăsaţi-vă instruit şi perfecţionat cu privire la prevenirea corupţiei.
9. Şi ce faceţi dacă v-aţi implicat deja în aşa ceva?
10. Eliberaţi-vă de teama permanentă de a fi descoperit! Daţi cărţile pe faţă!
Destăinuiţi-vă din proprie iniţiativă, iar dacă informaţiile dvs. conduc la elucidarea
completă a faptelor, atunci această împrejurare poate fi luată în considerare - ca circumstanţă
55
atenuantă - atât la stabilirea pedepsei, cât şi în cazul reacţiilor privind raporturile juridice de
serviciu.

Coordonare contra corupţiei


• Politicile şi acţiunile instituţionale pentru combaterea corupţiei sunt viabile şi
sustenabile doar în condiţiile cooperării eficiente între Parlament, Preşedinte, Guvern
şi Justiţie, ale implicării active în acest efort a sectorului privat, organizaţiilor non-
guvernamentale, presei şi societăţii civile, având ca scop crearea unui sistem naţional
de integritate morală bazat pe acţiunea convergentă a tuturor forţelor politice,
administrative şi sociale, interesate în combaterea acestui flagel.
• Instituţiile să funcţioneze, să colaboreze şi să fie integrate într-un sistem în care
informaţiile să circule, responsabilităţile să fie clare şi să nu se suprapună, iar atribuţiile
să fie îndeplinite în condiţii de legalitate, la timp şi cu eficienţă maximă.
• In scopul înfăptuirii ritmice şi integrale a programelor naţionale vizând îmbunătăţirea
actului de guvernare, eliminarea corupţiei legate de sistem, asigurarea independenţei
şi funcţionalităţii justiţiei şi eficientizarea administraţiei publice, Consiliul Suprem de
Apărare a Ţării va analiza, periodic, rapoarte prezentate pe aceste teme şi va stabili
măsuri corespunzătoare pentru înfăptuirea obiectivelor de securitate naţională.

Economia competitivă şi performantă – pilon al securităţii naţionale


• Consolidarea şi perfecţionarea activităţii instituţiilor, pe baza principiului liberei
concurenţe.
• Încadrarea în exigenţele globalizării, accesul normal la resurse şi pe pieţele
internaţionale, rezistenţa la fluctuaţiile economice majore.
• Dezvoltarea economică susţinută, capabilă să genereze locuri de muncă şi resurse
pentru protecţia socială, să conducă la reducerea semnificativă a decalajelor ce
despart România de media europeană, la eliminarea sărăciei extreme ca fenomen,
reducerea radicală a numărului oamenilor cu venituri situate sub pragul european al
sărăciei şi realizarea unui echilibru social capabil să stimuleze creşterea ponderii şi
consolidarea clasei de mijloc.
• Realizarea, pentru prima dată în istoria României, a unui sistem complex şi eficient de
securitate socială, capabil să stimuleze munca, performanţa, capitalul şi solidaritatea
participanţilor la procesele economico-sociale.

Economie de piaţă funcţională


În scopul realizării unei dezvoltări moderne, susţinute şi sănătoase, al consolidării statutului
de economie de piaţă funcţională şi a capacităţii de a face faţă mediului concurenţial din
Uniunea Europeană trebuie acţionat pentru:
 Soluţionarea deplină a problemelor litigioase privind proprietatea şi garantarea
dreptului de proprietate, inclusiv a dreptului de proprietate industrială şi intelectuală,
la nivelul standardelor europene, şi asigurarea stabilităţii şi legalităţii în acest
domeniu;
 Realizarea unui mediu de afaceri stabil, profitabil şi predictibil;
 Modernizarea sistemului fiscal pentru a încuraja iniţiativa, performanţa
economică şi tehnică, buna funcţionare a pieţei forţei de muncă şi de capital;
 Perfecţionarea şi compatibilizarea deplină a sistemului de achiziţii publice în
conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare;
 Implementarea unei legislaţii antitrust moderne şi eficiente;
 Reducerea substanţială a economiei informale.

56
Securitatea energetică
 Optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare şi creşterea
eficienţei energetice, prin: reducerea dependenţei de aprovizionarea din regiuni
instabile sau din state care folosesc energia ca instrument de presiune politică;
 accelerarea programelor de producere a energiei în centrale nucleare; relansarea
preocupărilor vizând creşterea producţiei de hidro-energie şi de energie bazată pe
tehnologiile moderne de folosire a cărbunilor.
 Un rol important trebuie să revină producţiei de energie din surse regenerabile sau
alternative şi creşterii eficienţei energetice în mediul industrial şi casnic. Programele de
măsuri în acest domeniu trebuie corelate cu strategiile Uniunii Europene vizând
securitatea energetică.
 România poate deveni cu adevărat competitivă numai în măsura în care vom avea o
societate bine educată, orientată spre cunoaştere, capabilă să valorifice la maximum
resursele de inteligenţă şi creativitate. Aceasta impune asigurarea accesului tuturor
cetăţenilor, inclusiv a celor din mediul rural şi din zonele defavorizate, la o educaţie de
calitate pe tot parcursul vieţii şi vizează transformări profunde în domeniul educaţiei,
cercetării şi dezvoltării - domeniu de importanţă strategică pentru securitatea
naţională.

Sistemul de învăţământ
 necesită reproiectat în funcţie de noile realităţi: intrarea României în Uniunea
Europeană, oferta europeană de pe piaţa muncii, scăderea populaţiei şcolare,
necesitatea compatibilizării învăţământului românesc cu sistemele europene de
educaţie şi formare profesională;
 trebuie să asigure stimularea educaţiei permanente, modernizarea rapidă a
învăţământului de stat şi consolidarea instituţiilor private de învăţământ, reforma
educaţiei timpurii, creşterea capacităţii instituţionale;
 creşterea competitivităţii României pe pieţele globale va fi susţinută prin politici şi
programe de facilitare a accesului firmelor, în special a IMM-urilor, la rezultatele
cercetării-dezvoltării, în principal, prin: inovare şi transfer tehnologic; acces la servicii
specializate de profil; participare în reţele internaţionale dedicate; dezvoltarea culturii
antreprenoriale şi a inovării; revigorarea cercetării de firmă; întărirea legăturilor dintre
comunitatea de afaceri şi cea din educaţie şi cercetare;

Cercetare-dezvoltare
-priorităţi-
Creşterea volumului fondurilor alocate trebuie să fie însoţită de fixarea unor priorităţi, cum
sunt cele privind:
 echilibrul între cercetarea fundamentală, cea aplicativă şi dezvoltarea tehnologică;
 stimularea excelenţei în cercetare şi modernizarea infrastructurilor specifice;
 asigurarea mobilităţii cercetătorilor şi a participării tinerilor;
 crearea unui corp de manageri în cercetare.
În mod deosebit, trebuie identificate şi sprijinite sectoarele cu potenţial deosebit de
competitivitate, între care comunicaţii şi informatică, biotehnologie, materiale noi, energie,
securitate şi apărare, sectorul spaţial şi cel nuclear.
Starea de sănătate
Îmbunătăţirea radicală a stării de sănătate a populaţiei şi realizarea unui echilibru
social printr-un sistem de solidaritate capabil să garanteze securitatea economică, socială şi
de sănătate a tuturor participanţilor la proces.
Înfăptuirea acestui deziderat este condiţionată de:
57
 Reformarea şi diversificarea sistemului de pensii şi de asistenţă socială;
 Reforma profundă a sistemului de sănătate;
 Promovarea unui set de măsuri active pentru ocuparea forţei de muncă şi reducerea
şomajului;
 Îmbunătăţirea calităţii şi accesului la serviciile sociale şi de sănătate, în mod deosebit
pentru categoriile sociale şi comunităţile defavorizate.

Industria de apărare
O direcţie specială de acţiune, cu implicaţii majore în înfăptuirea obiectivelor securităţii
naţionale o reprezintă restructurarea, dezvoltarea şi modernizarea industriei de
apărare.
Parte componentă importantă a economiei naţionale, aceasta trebuie să depăşească
starea de stagnare şi provizorat şi să evolueze rapid pe coordonatele eficientizării şi ale
interoperabilităţii cu industria de apărare europeană, în conformitate cu cerinţele securităţii
naţionale.
Eforturile vizând acest proces vor fi orientate în special în următoarele direcţii:
 modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor de apărare, prin cooperare cu
firme din cadrul Uniunii Europene şi al altor parteneri din NATO;
 racordarea întreprinderilor româneşti de profil la activităţile Agenţiei Europene
de Apărare prin încurajarea înfiinţării de firme de joint-ventures, privatizării sau
altor forme de cooperare, pentru realizarea unor produse de înaltă tehnologie cu
piaţă de desfacere asigurată;
 proiectarea gamei de produse în funcţie de necesităţile reale ale instituţiilor de
securitate româneşti, în special pentru misiunile ce impun proiecţia forţelor,
combaterea terorismului şi participarea la reconstrucţia post-conflict.

Urgenţele transformării instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale


În prezent, în condiţiile noului mediu de securitate, este nevoie de o nouă abordare -
sistemică, profundă şi cuprinzătoare.
Toate instituţiile, respectiv Armata, forţele de ordine publică, serviciile de informaţii,
contra-informaţii şi securitate, cele ce asigură securitatea frontierelor şi impunerea stării de
legalitate trebuie să acţioneze într-un regim de coordonare democratică, eficientă,
profesionistă.
În aceste condiţii, reforma sectorului de securitate impune:
 transformarea profundă a instituţiilor;
 creşterea calităţii actului de conducere;
 o mai bună coordonare naţională a acestora;
 asigurarea integrării lor funcţionale optime în sistemele de securitate din care România
este parte.
Eforturile pot viza consolidarea şi profesionalizarea controlului civil asupra forţelor care
au responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale, şi se vor focaliza asupra structurilor,
normelor, relaţiilor, misiunilor, instruirii şi resurselor sistemului, cu stricta respectare a
principiilor democraţiei, eficienţei, transparenţei şi non-partizanatului politic.
Principalele direcţii de acţiune în acest scop sunt:
 Transformarea profundă a mecanismelor politice si administrative de proiectare,
implementare, control si evaluare a politicii externe, de securitate şi apărare;
 Creşterea gradului de expertiză a personalului ce realizează controlul democratic civil
asupra instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale;
 Crearea unui sistem modern, eficient şi participativ de proiectare, planificare şi
evaluare a politicii de securitate;
58
 Elaborarea şi implementarea unei noi concepţii privind rolul politicii de apărare în
cadrul politicii de securitate şi a unei strategii de transformare a forţelor armate pentru
a face faţă noilor provocări;
 Construcţia comunităţi naţionale de informaţii, având ca scop creşterea
eficienţei, sporirea responsabilităţii şi optimizarea folosirii resurselor;
 Reorganizarea sistemului şi modernizarea mecanismelor de gestionare a crizelor;
 Îmbunătăţirea comunicării în cadrul sectorului de securitate naţională;
 Transformarea sistemului de educaţie specifică, prin îmbunătăţirea programelor de
pregătire şi dezvoltarea cercetării având ca obiectiv securitatea naţională.
Având în vedere complexitatea deosebită a acestor eforturi, acţiunile specifice vor fi
focalizate asupra transformării în domeniul politicii externe, apărării, activităţii de informaţii,
contra-informaţii şi securitate, precum şi a mecanismelor de prevenire, gestionare şi
soluţionare a crizelor.

Politica externă
O politică externă dinamică şi creativă, adaptată noului context de securitate
• Apartenenţa României la NATO şi Uniunea Europeană determină orientarea politicii
externe spre valorificarea noului statut în beneficiul ţării şi al securităţii regionale.
• Politica externă asigură concordanţa dintre obiectivele securităţii naţionale şi
manifestarea externă a României în ansamblu, joacă rolul de interfaţă între eforturile
interne şi mediul extern. Se realizează prin:
 Găsirea de soluţii politice la situaţii conflictuale, îndeosebi din vecinătate;
 Promovarea bunei vecinătăţi şi cooperării regionale;
 Promovarea intereselor naţionale în cadrul organizaţiilor multilaterale din care
România face parte;
 Susţinerea alianţelor şi parteneriatelor strategice;
 Valorificarea politicilor NATO şi UE în scopul dezvoltării relaţiilor bilaterale cu statele
din Orientul Mijlociu şi Asia;
 Crearea de oportunităţi de comerţ şi investiţii pentru agenţii economici români;
 Dinamizarea relaţiilor cu românii de pretutindeni, păstrarea identităţii naţionale şi
culturale a acestora;
 Consolidarea legalităţii internaţionale, inclusiv a regimului de control al
armamentelor şi neproliferare, precum şi a unui cadru multilateral eficace.

Diplomaţia
• Aderarea la NATO şi la UE generează responsabilităţi şi abilităţi noi pentru corpul
diplomatic român;
• Între priorităţile procesului de adaptare a diplomaţiei româneşti la noul statut al ţării se
număra următoarele măsuri de reformă:
 schimbarea culturii manageriale;
 perfecţionarea continuă a sistemului de planificare a carierei diplomatice;
 îmbunătăţirea capacităţii instituţionale de instruire permanentă a diplomaţilor;
 dezvoltarea cercetării academice în domeniul politicii externe;
 pregătirea funcţionării Oficiului de Asistenţă pentru Dezvoltare, parte a procesului de
transformare graduală a statutului României de receptor de asistenţă în donor de
asistenţă, pe măsura consolidării potenţialului economic al ţării;
 finalizarea reformei sistemului consular.
Pentru atingerea obiectivelor sale, diplomaţia românească cooptează noi actori, alături
de Ministerul Afacerilor Externe, în promovarea interesului naţional şi asigurarea securităţii.
Astfel, diplomaţia militară, economică, culturală, publică, parlamentară, sunt dimensiuni
59
asumate de statul român în procesul de promovare şi protejare a intereselor economice şi
politice în concordanţă cu poziţia geostrategică a României.

Transformarea apărării
Statutul de membru N.A.T.O. impune:
 asigurarea capacităţilor necesare participării Armatei României la misiunile Alianţei,
inclusiv la apărarea colectivă;
 exercitarea unui rol important în dezvoltările conceptuale specifice noului context;
 participarea la procesul de transformare a sistemului militar şi dezvoltarea de noi
capabilităţi.
România urmăreşte crearea unei armate moderne:
 complet profesionalizată;
 dimensionată şi înzestrată corespunzător, cu forţe expediţionare mobile, rapid
dislocabile, multifuncţionale, flexibile şi eficiente, capabile să asigure credibilitatea
apărării teritoriului naţional, îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul apărării
colective şi participarea la misiuni internaţionale, în conformitate cu priorităţile şi
cerinţele politicii sale externe;
 cu o capacitate de operare întrunită şi în cadru multinaţional;
 cu o sporită eficacitate a procesului de generare a forţelor şi a utilizării resurselor
alocate pentru apărare.

Obiectivele apărării
 Îndeplinirea obligaţiilor naţionale şi a celor asumate în cadrul N.A.T.O.;
 Pregătirea şi participarea la misiunile Uniunii Europene;
 Remodelarea structurii de comandă şi control, realizarea sistemelor moderne de
comunicaţii şi informatică ale Armatei;
 Consolidarea funcţională şi structurală a sistemului de informaţii militare;
 Transformarea profundă a învăţământului militar;
 Modernizarea sistemului de management al resurselor umane;
 Optimizarea sistemului de planificare, programare, bugetare şi evaluare;
 Modernizarea echipamentelor militare;
 Remodelarea structurilor logistice şi medicale;
 Creşterea calităţii vieţii personalului;
 Construirea unui sistem modern şi funcţional de baze militare.

Misiunile forţelor militare


• Forţele militare vor fi pregătite diferenţiat şi diversificat, pe baza doctrinelor de luptă
moderne, pentru o gamă largă de misiuni clasice şi neconvenţionale, orientate spre
obiective, corespunzător noilor modalităţi de ducere a războiului, în rândul cărora
misiunile antiteroriste, contra-proliferare, contra-insurgenţă şi de reconstrucţie post-
conflict vor avea o pondere însemnată. Vor fi dezvoltate capacităţi adecvate de
intervenţie umanitară şi stabilizare, de sprijinire a autorităţilor publice în cazul unor
urgenţe civile generate de factori geo-fizici, meteo-climatici sau de altă natură, precum
şi pentru misiuni de securitate publică, în conformitate cu prevederile constituţionale,
ale legilor ţării şi obligaţiilor asumate în cadrul organizaţiilor de securitate la care
România este parte.
• atenţie deosebită va fi acordată transformărilor în domeniul planificării apărării, în care
scop se va finaliza procesul de armonizare a procedurilor naţionale de planificare cu
procedurile standard care funcţionează în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, Uniunii
Europene şi parteneriatelor strategice. În acest context, va fi perfecţionat procesul de
60
planificare a forţei, vor fi adoptate noi principii şi concepte operaţionale şi va fi
elaborată o nouă strategie militară.

Informaţii, contra-informaţii şi securitate


Informaţiile asigură:
 evitarea surprinderii prin identificarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa intereselor
naţionale ale României;
 superioritatea de decizie şi viteza de reacţie în atingerea obiectivelor de securitate;
 priorităţile în lupta împotriva terorismului internaţional, a proliferării armelor de
distrugere în masă şi a celorlalte riscuri transnaţionale;
 monitorizarea eficientă a zonelor cu "conflicte îngheţate", în care scop asigură:
 Concentrarea eforturilor asupra evenimentelor, fenomenelor şi tendinţelor geopolitice,
economice, sociale şi de altă natură cu caracter transnaţional, care au relevanţă în
domeniul securităţii şi se manifestă în zone de interes strategic pentru România şi
pentru ţările aliate, partenere sau prietene;
 Avertizarea timpurie asupra riscului apariţiei şi dezvoltării activităţilor teroriste,
proliferării armelor de distrugere în masă şi a altor tehnologii sau concepţii relevante
pentru securitatea naţională sau care ar putea constitui ameninţări pentru securitatea
statelor aliate, partenere sau prietene;
 Protecţia informativă, contra-informativă şi de securitate a prezenţei naţionale în
teatrele de operaţii sau în alte misiuni;
 Sprijinul măsurilor de descurajare strategică adoptate în cadrul organizaţiilor şi
alianţelor din care România face parte;
 Identificarea, semnalarea şi prevenirea activităţilor ce se pot constitui în ameninţări
interne de natura terorismului, proliferării armelor de distrugere în masă, criminalităţii
organizate, corupţiei, accidentelor industriale sau a altor factori de risc.

Comunitatea naţională de informaţii


 Capacitatea serviciilor de informaţii de răspuns la aceste provocări derivă din specificul
activităţilor proprii, ele fiind primele structuri care trebuie să anticipeze schimbările şi
tendinţele de evoluţie ale mediului de securitate.
 Constituirea comunităţii de informaţii reprezintă, în acest context, o necesitate
obiectivă a etapei şi o oportunitate majoră a procesului de dezvoltare în domeniul
activităţii de informaţii, contra-informaţii şi de securitate la nivel naţional, determinată
de evoluţia mediului de securitate, în scopul creşterii eficienţei şi coerenţei funcţionale,
prin armonizarea structurală, coordonarea oportună, eliminarea suprapunerilor şi
prevenirea apariţiei intervalelor neacoperite în activităţile specifice.
 Comunitatea naţională de informaţii asigură o funcţionare în parteneriat instituţionalizat
a serviciilor de informaţii, contra-informaţii şi securitate, care îşi păstrează atribuţiile şi
misiunile specifice, concomitent cu o mai bună coordonare a activităţii la nivelul
strategic. Ea permite îndeplinirea misiunilor specifice în condiţiile funcţionării
independente a elementelor componente, concomitent cu constituirea la nivel naţional
a unor capacităţi ce pot fi folosite în comun. De asemenea, permite asigurarea
interoperabilităţii şi utilizarea tuturor oportunităţilor deschise de era informaţională. Se
asigură, totodată, posibilitatea realizării de programe naţionale comune pentru
creşterea eficienţei activităţii de culegere, procesare şi utilizare în comun a informaţiilor.

61
SCHEMA DE SUBORDONARE PE LINIA COMUNITĂŢII DE INFORMAŢII

Preşedintele României
Preşedintele C.S.A.T.

Consilier prezidenţial pentru securitatea naţională


Şeful ComInf

Consilier de stat pentru apărare, Consilier de stat Consilier de stat


ordine publică şi siguranţă Secretarul C.S.A.T. Şeful aparatului de lucru al
naţională ComInf

62
Comunitatea naţională de informaţii (CNI)
(1) În cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării funcţionează Comunitatea
naţională de informaţii (CNI).
(2) Componentele CNI:
 Serviciul Român de Informaţii;
 Serviciul de Informaţii Externe;
 Direcţia Generală de Informaţii a Apărării;
 Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Administraţiei şi
Internelor.
(3) Organizarea şi funcţionarea Comunităţii naţionale de informaţii se bazează pe:
a) integrarea informaţiilor furnizate de componentele CNI;
b) responsabilitatea fiecărei componente a Comunităţii naţionale de informaţii pentru
produsele informative furnizate;
(4) Activităţile de informaţii desfăşurate de componentele Comunităţii se
fundamentează pe principiile: legalităţii; obiectivităţii; neutralităţii şi echidistanţei; oportunităţii
informării; planificării; anticipării şi previziunii; cooperării şi colaborării; transparenţei;
protecţiei surselor şi mijloacelor.
Parlamentul nu va avea control asupra CNI. Prin raportul anual de activitate al
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Parlamentul este informat în legătură cu măsurile şi
acţiunile întreprinse pentru organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor de informaţii
pentru securitate.

Componenţa CNI
1) Comitetul coordonator pentru CNI
Coordonarea unitară a activităţilor de informaţii care privesc securitatea naţională se
realizează de către CSAŢ prin Comitetul coordonator pentru CNI, compus din:
 Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională;
 Directorul Serviciului Roman de Informaţii;
 Directorul Serviciului de Informaţii Externe;
 Ministrul Apărării Naţionale;
 Ministrul Afacerilor Externe;
 Ministrul Administraţiei şi Internelor;
 Ministrul Justiţiei;
 Consilierul Primului ministru pentru probleme de securitate.
Comitetul îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) asigură coerenţa acţiunilor necesare pentru aplicarea unitară a Strategiei de
Securitate Naţională în domeniul activităţilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate;
b) avizează şi propune proiectul Planului Naţional de Priorităţi Informative;
c) stabileşte direcţiile de acţiune ale CNI, conform orientărilor strategice fixate de
CSAŢ;
d) supune aprobării CSAŢ propunerile pentru cheltuielile şi dotările componentelor
CNI;
e) soluţionează problemele ce privesc cooperarea şi colaborarea dintre componentele
CNI;
f) dezvoltă cooperarea cu serviciile statelor membre NATO şi UE, cu alţi parteneri
externi;
g) aprobă evaluările periodice integrate de nivel strategic;
h) supune analizei CSAŢ necesităţile de actualizare a reglementărilor din domeniul
securităţii naţionale şi activităţii serviciilor de Informaţii.

1
2) Consiliul operativ al CNI
Cooperarea şi colaborarea între componentele CNI se asigură de către Consiliul operativ al
CNI, condus de consilierul prezidenţial pe probleme de securitate naţională.
Consiliul funcţionează sub autoritatea Comitetului şi are următoarea componenţă:
a) Consilierul primului ministru pentru probleme de securitate;
b) Adjunctul directorului Serviciului Roman de Informaţii;
c) Adjunctul directorului Serviciului de Informaţii Externe;
d) Directorul general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării;
e) Directorul general al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din MAI.
Consiliul operativ îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) asigură îndeplinirea prevederilor din documentele de planificare informativă, coordonare
operativă şi cooperare asumate prin: strategiile, programele şi planurile de acţiune naţionale
pentru prevenirea şi combaterea terorismului, proliferării armelor de distrugere în masă,
criminalităţii organizate, corupţiei şi altor ameninţări transfrontaliere; Planul Priorităţilor
Naţionale de Informaţii; Protocolul general de cooperare privind activitatea de informaţii
pentru securitatea naţională; Protocolul general de cooperare pentru prevenirea şi
combaterea terorismului; protocoalele sau planurile de cooperare multilaterale convenite
între membrii comunităţii;
b) convine asupra operaţiunilor şi proiectelor informative, contrainformative şi de securitate,
destinate susţinerii unor strategii naţionale, potrivit solicitărilor Comitetului.

3) Oficiul pentru Informaţii Integrate


Planificarea şi evaluarea unitară a informaţiilor necesare susţinerii strategiilor şi
politicilor naţionale de securitate se realizează de către Oficiul pentru Informaţii Integrate.
Oficiul este structura care planifică nevoile de informaţii pentru securitate naţională şi
elaborează Buletinul Informaţiilor Naţionale de Securitate şi alte produse analitice integrate
destinate membrilor C.S.A.T. şi altor utilizatori ai informaţiilor de securitate stabiliţi potrivit
legii.
Oficiul este condus de consilierul de stat din cadrul Departamentului pentru securitate
naţională al Administraţiei Prezidenţiale, ajutat de doi adjuncţi, desemnaţi de directorii SRI şi
SIE, cu avizul CSAT.
În cadrul Oficiului lucrează personal desemnat de instituţiile reprezentate în Consiliul
operativ şi, în raport de nevoi, specialişti şi experţi din alte domenii de activitate.
Oficiul îndeplineşte următoarele atribuţii:
 elaborează proiectul Planului Naţional de Priorităţi Informative, conform Strategiei de
Securitate;
 repartizează componentelor CNI, în funcţie de competenţele legale, sarcinile ce
decurg din Planul naţional de priorităţi informative şi urmăreşte realizarea acestora;
 elaborează evaluările naţionale consolidate asupra problematicii de securitate
naţională;
 elaborează produse analitice integrate pe baza informaţiilor primite;
 emite avertismente timpurii asupra ameninţărilor de orice tip la adresa securităţii
naţionale;
 elaborează evaluările integrate pe probleme de securitate, destinate schimburilor de
informaţii;
 propune constituirea şi coordonează grupuri interdepartamentale pentru elaborarea de
prognoze şi strategii privind interesele de securitate ale României;
 colectează şi gestionează reacţiile beneficiarilor legali la produsele analitice şi
evaluările Oficiului;
 analizează proiectele de acte normative în domeniul securităţii naţionale, pentru avizul
C.S.A.T.;
 asigură secretariatul tehnic pentru nevoile Comunităţii Naţionale de Informaţii.

2 din 68
Consiliul consultativ al CNI
Pe lângă Comitetul Coordonator funcţionează Consiliul consultativ al Comunităţii
naţionale de informaţii compus din preşedinţi ai comisiilor parlamentare, reprezentanţi ai
ministerelor şi serviciilor cu atribuţii în domeniu şi care nu sunt reprezentate în CSAŢ, ai
agenţiilor guvernamentale şi altor autorităţi care pot sprijini realizarea securităţii naţionale.
La lucrările Consiliului consultativ pot participa şi membri ai comisiilor parlamentare
permanente de specialitate, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi pot fi invitaţi
reprezentanţi ai mediului academic, institutelor de cercetări şi studii strategice, politici publice
şi ai organizaţiilor ne-guvernamentale cu expertiza in domeniu.
Consiliul consultativ îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii:
a) formulează nevoile de informare ale instituţiilor pe care le reprezintă, necesare
aplicării strategiilor, politicilor şi programelor de securitate;
b) comunică Oficiului aprecieri în legătură cu utilitatea informaţiilor primite;
c) sprijină implementarea programelor naţionale de securitate;
d) furnizează expertiza şi consultanţa analitică necesare componentelor CNI;
e) facilitează externalizarea unor activităţi auxiliare sau complementare ale
componentelor CNI;
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării aprobă regulamentele de funcţionare ale
Comitetului Coordonator şi Consiliului Operativ, precum şi regulamentul şi structura
funcţională a Oficiului pentru Informaţii Integrate.

Gestionarea crizelor
Perfecţionarea mecanismelor de gestionare a crizelor
 În epoca globalizării, graniţa dintre riscurile interne şi cele externe, cu efecte asupra
securităţii cetăţenilor, comunităţilor sau statului devine tot mai puţin relevantă, iar
efectele posibile ale unor ameninţări catastrofale - tot mai greu de anticipat. Într-un
astfel de context, reducerea influenţei riscurilor la adresa securităţii printr-o postură
activă în domeniul prevenirii conflictelor şi participarea la procesele de gestionare a
crizelor vor constitui coordonate permanente ale politicii de securitate a României.
 Dinamica stărilor de tensiune şi crizelor recente a scos în evidenţă necesitatea unei
abordări mult mai cuprinzătoare, inclusiv în perioada pre- şi post-criză, utilizând
întreaga gamă de instrumente politice, diplomatice, militare şi civile de gestionare a
acestora, în aşa fel încât contracararea eficientă a riscurilor şi ameninţărilor să fie cu
adevărat posibilă.
 Pe plan intern, pericolul transformării unor riscuri, precum tendinţele separatiste,
mişcările anarhice şi alte acţiuni violente sau riscurile de mediu (inundaţii catastrofale,
cutremure, accidente nucleare etc.) în ameninţări majore la adresa securităţii naţionale
este încă posibil.

Sistemul naţional integrat de management al crizelor


• Pentru a acţiona eficient pe întreg spectrul de crize, de la măsurile de prevenire până
la apărarea colectivă sau intervenţia internaţională, România trebuie să implementeze
un sistem naţional integrat de management al crizelor ce va încorpora toate structurile
naţionale cu atribuţii în acest domeniu, civile şi militare, din administraţia centrală şi
locală, într-o concepţie unitară, şi va asigura coordonarea eficientă a resurselor
umane, materiale, financiare şi de altă natură folosite pentru lichidarea consecinţelor şi
restabilirea stării de normalitate.
• Acest sistem va urmări asigurarea unui nivel optim de pregătire şi planificare
operaţională şi de funcţionalitate a tuturor structurilor de decizie şi execuţie cu
responsabilităţi în domeniu, pentru gestionarea întregului spectru al crizelor interne
sau externe.
• În acelaşi timp, sistemul va avea capacitatea de a răspunde oportun şi adecvat
diferitelor situaţii de criză, asigurând autonomia sub-sistemelor componente, astfel

3
încât acestea să poată deveni operaţionale şi să reacţioneze în funcţie de natura şi
amploarea crizei.

Măsuri anticriză
 Armonizarea legislativă şi procedurală cu sistemul de gestiune a crizelor de securitate,
stărilor de tensiune din domeniul securităţii publice şi a urgenţelor civile din NATO şi
Uniunea Europeană.
 Atât procedurile cât şi sistemul vor fi dezvoltate pentru a asigura compatibilitatea cu
evoluţiile din cadrul Alianţei şi Uniunii, cu scopul de a asigura unitatea de acţiune,
eficienţa şi caracterul oportun şi rapid al gestionării crizelor.
 Dezvoltarea mecanismelor, structurilor, procedurilor, forţelor şi mijloacelor de
management al crizelor va viza cu prioritate:
• soluţionarea crizelor şi gestiunea consecinţelor în caz de criză provocate de acţiuni
teroriste;
• limitarea efectelor, înlăturarea consecinţelor şi restabilirea activităţii normale în caz de
atac cu arme de distrugere în masă sau de accidente implicând substanţe radioactive,
chimice sau biologice;
• prevenirea şi înlăturarea efectelor inundaţiilor şi a altor consecinţe provocate de
schimbările climatice majore;
• prevenirea, înlăturarea efectelor şi restabilirea funcţionării sistemelor economico-
sociale în caz de cutremur major;
• restabilirea activităţii normale în caz de întrerupere a fluxurilor vitale - energetice,
alimentare, medicale, de comunicaţii etc;
• înlăturarea urmărilor accidentelor industriale;
• contracararea efectelor pandemiilor.

Modernizarea şi protecţia activă a infrastructurilor strategice


• Amplu proces de dezvoltare, modernizare şi asigurare a protecţiei infrastructurii critice,
a elementelor vitale ce vizează pregătirea teritoriului, economiei şi a societăţii pentru a
face faţă riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale:
- modernizarea şi adaptarea legislaţiei şi instituţiilor, în raport cu dinamica reală a
procesului, cu exigenţele impuse de noile riscuri şi ameninţări şi cerinţele determinate de
nevoile de cooperare în cadrul NATO, Uniunii Europene şi parteneriatelor strategice.
- dezvoltarea rapidă a unor reţele de infrastructură specializate şi eficiente,
compatibile cu cele europene şi euro-atlantice, capabile să potenţeze atât dezvoltarea
susţinută şi modernizarea accelerată a economiei, cât şi securitatea naţională, în care scop
vor fi lansate programe ample de investiţii naţionale, în cooperare şi în parteneriat.
Principalele domenii de interes privesc:
 infrastructura de transport - în mod deosebit, construcţia de autostrăzi şi modernizarea
rapidă a infrastructurii feroviare - şi reţeaua de management a traficului;
 infrastructura de comunicaţii;
 managementul potenţialului hidrografic;
 restructurarea, într-o concepţie nouă, a sistemului bazelor militare.

Direcţiile modernizării infrastructurii


 Reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport, în vederea:
• îmbunătăţirii calităţii serviciilor;
• eficientizării transportului de călători şi marfă;
• alinierii la sistemul european de transport;
• interconectării eficiente la reţelele trans-europene, pan-europene şi euro-asiatice;
 Dezvoltarea, securizarea şi realizarea - pe rute alternative - a unor noi reţele de
aprovizionare cu energie, în consens cu proiectele strategice ale Uniunii
Europene şi cu interesele României în regiunea Mării Negre;

4 din 68
 Promovarea noilor tehnologii şi dezvoltarea sistemului informatic integrat din domeniul
securităţii, în conformitate cu standardele europene;
 Adaptarea programului naţional de securitate aeronautică şi portuară la noile tipuri de
ameninţări;
 Modernizarea infrastructurii militare, precum şi pregătirea şi modernizarea
capacităţilor oferite în cadrul NATO, Uniunii Europene şi al parteneriatelor strategice;
 Proiectarea de noi soluţii pentru furnizarea de servicii publice pentru cetăţeni şi
companii;
 Armonizarea cadrului legislativ naţional şi întărirea capacităţii administrative în
domeniul protecţiei mediului, prin adaptarea la cerinţele comunitare;
 Elaborarea hărţilor cuprinzând riscurile probabile şi consolidarea infrastructurii pentru
apărarea populaţiei de pericolele unor calamităţi naturale, dezastre şi accidente
ecologice;
 Asigurarea securităţii instalaţiilor nucleare.

Protecţia, paza şi apărarea infrastructurii critice


• Elaborarea unei strategii unitare de protecţie, pază şi apărare a infrastructurii critice,
capabilă să asigure continuitate, coerenţă, unitate metodologică şi procedurală,
precum şi o reală eficienţă antiteroristă.
• Contracararea riscurilor generate de acţiuni ostile, cât şi a celor produse de accidente
sau forţe ale naturii;
• Restabilirea funcţionării activităţilor în cazul distrugerii sau avarierii elementelor de
infrastructură;
• Priorităţi:
 aeroporturile, porturile şi reţeaua de metrou;
 podurile de importanţă strategică şi elementele vitale ale reţelei de transport feroviar;
 reţelele de alimentare cu energie electrică, apă, gaz şi petrol;
 reţelele de comunicaţii şi de informare publică;
 reţelele sistemelor bancare şi ale administraţiei publice;
 infrastructura unităţilor din cadrul sectorului de securitate;
 reţelele de aprovizionare cu medicamente şi alimente de bază;
 depozitele de importanţă strategică şi alte obiective de interes pentru securitate.

Importanţa strategiei
 Reprezintă baza conceptuală pentru elaborarea celorlalte documente necesare
funcţionării instituţiilor ce compun sectorul securităţii naţionale.
 Printr-o abordare integratoare a direcţiilor strategice de acţiune şi a eforturilor
consacrate înfăptuirii obiectivelor propuse, acest proiect naţional poate deveni o
realitate, având ca rezultat o ţară modernă, mai sigură şi prosperă, componentă activă
şi demnă a comunităţii europene şi euro-atlantice.
 Principala resursă pentru îndeplinirea acestui program o reprezintă voinţa politică a
forţelor cărora poporul le-a încredinţat responsabilitatea guvernării.
 Consiliul Suprem de Apărare a Ţării va avea rolul de monitorizare permanentă a
îndeplinirii obiectivelor strategice şi a modului de punere în practică a strategiilor
sectoriale, în conformitate cu direcţiile de acţiune stabilite de acest document.
 Cetăţeanul român este principalul beneficiar al politicii de securitate şi, ca urmare,
trebuie să fie şi un contributor activ la construcţia ei cotidiană.

5
Bibliografie selectivă:

Cărţi, publicaţii ale unor instituţii:


[1]. Gleick, James, Informaţia: o istorie, o teorie, o revărsare. Ed. Publica. 2012. Traducere din
engleză de Dan Crăciun.
[2]. Drăgănescu, M., De la societatea informaţională, la societatea cunoaşterii, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 2003.
[3]. Bejenescu, T., Internetul, societatea informaţională şi societatea cunoaşterii: aspecte
tehnice, economice, politice şi sociale, Ed. Matrixrom, 2006.
[4]. Oprea, D., Protecţia şi securitatea informaţiilor, Ed. Polirom, Bucureşti, 2003.
[5]. Gregory, Peter, Securitatea informaţiilor în firmă - securitatea informaţiilor pentru factorii
de decizie nespecialişti, Ed. Rentrop&Straton, 2005.
[6]. Raicu, C., Protecţia informaţiilor clasificate în România, Ed. ANI, 2004.
[7]. Rizea, M., Securitatea informaţiilor clasificate, Ed. ANI, 2006.
[8]. Petrescu, S., Arta şi puterea informaţiilor, Ed. Militară, Bucureşti, 2000.
[9] Institutul pentru Politici Publice şi Centrul pentru Jurnalism Independent – Informaţia de
interes public – un drept fundamental şi o responsabilitate pe măsură, proiect finanţat de
PHARE, Bucureşti, octombrie 2009.
[10] Asociaţia „Pro-Democraţia” – Prin transparenţă, spre integritate – Îmbunătăţirea
integrităţii la nivelul administraţiei publice locale, proiect finanţat prin „Programul de
consolidare a societăţii civile în România”, Bucureşti, 2008.
Legi, acte normative:
[1] Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi
completările ulterioare (legea nr.371/2006 şi legea nr.380/2006 pentru modificarea Legii
544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public).
[2] H.G. 123/2002 privind Normele metodologice de aplicare a legii 544/2001.
[3] H.G. 13/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Informaţiilor Publice.
[4] Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.
[5] Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.
[6] Legea nr.677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu
caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
[7] Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private
în sectorul comunicaţiilor electronice.
[8] Legea nr.182/12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.
[9] H.G. nr.585/13 iunie 2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a
informaţiilor clasificate în România.
[10] H.G. nr.781/27 iulie 2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu.
[11] H.G. nr.2202/30 noiembrie 2004 pentru modificarea şi completarea art.152 din
Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G.
nr.585/2002.
[12] H.G. nr.185/9 martie 2005 privind modificarea Standardelor naţionale de protecţie a
informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr.585/2002.
[13] O.U.G. pentru modificarea lit. h), art.17 din legea nr.182/2002 privind protecţia
informaţiilor clasificate şi pentru modificarea şi completarea legii nr.333/2002 privind paza
obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

6 din 68