CUPRINS

1. Tabloul general al Criminalitatii Feminine……………………………………………………..2.

2. Caracteristici bazate pe deosebirea dintre sexe……………………………………………..…..2.
3. Profilul psihosocial al femeii “criminal” ……………………………………………………….3.
4. Criminalitatea feminina : neglijarea victimizarii masculine ……………………………………3.
5. Cazul Kowalski si ciclul violentei domestice in criminalitatea feminina…………………...…..5.
6. Formele de manifestare a criminalitatii feminine in Romania (statistici )……………….….…..7.
7. Analiza criminologica a infractiunilor contra persoanelor……………………………………....8.
8. Analiza criminological a infractiunilor contra patrimoniului…………………………………..15.
9. Bibliografie……………………………………………………………………………………...22.

1
 TABLOUL GENERAL AL FENOMENULUI CRIMINALITATII FEMININE

Diferenţele anatomice, fiziologice, psihologice, morale, intelectuale şi sociale dintre sexe sunt
relevante şi pentru criminalitate.(1) Caracterele, însuşirile speciale ale sexelor influenţează,neîndoielnic,
asupra formei, genului criminalităţii. Există, astfel, într-o măsură oarecare, o criminalitate specifică
fiecărui sex, criminalitatea feminină cuprinzând, printre altele,pruncuciderea, prostituţia, avortul,
abandonarea copilului, omorul ca urmare a violenţei domestice şi altele.
Studiile criminologice au neglijat foarte mult subiectul comportamentului criminal feminin.
Acest lucru se datorează, în mare parte, înregistrării reduse a ratei criminalităţii feminine comparate cu
cea masculină. Pe măsură ce corpul de date ş investigaţii privind criminalitatea feminină a crescut, s-a
simţit nevoia considerării acestui subiect în vederea cunoaşterii acestui fenomen.

CARACTERISTICI BAZATE PE DEOSEBIREA DINTRE SEXE

Între bărbat şi femeie există diferenţe de ordin anatomic, fiziologic, psihologic, intelectual şi moral,
determinate de sex, care are o influenţă aparte asupra criminalităţii, prin urmare, nu trebuie neglijat.
Caracterele anatomice, fiziologice, psihologice, intelectuale mai conturate ale bărbatului îl fac pe acesta
superior femeii. Această superioritate îi asigură bărbatului şi superioritate socială şi juridică. Sexul mai
tare, în mod arbitrar, tiranic, impune femeii umilinţa inegalităţii şi a subordonării. Astfel, criminalitatea
feminină se manifestă şi în funcţie de opresiunea socială pe care bărbatul o exercită asupra femeii.
Unii cercetători consideră că la baza acestor diferenţe de ordin anatomic, fiziologic şi psihologic dintre
sexe, stă tratamentul lor. Bărbatul şi-a creat şi menţinut o situaţie superioară,de dominaţie în timp ce
femeia este condusă de instincte proprii, fiind supusă hazardului,capriciului. Alţi cercetători consideră că
deosebirile dintre sexe sunt numai cantitative şi pot fi înlăturate prin instruirea femeii(2).
Cert este că toate aceste diferenţe dintre sexe încearcă să explice inferioritatea criminalităţii feminine,
bazându-se pe indici psihologici şi biologici mai mult. Însă, aceste date sunt relative,întrucat fiecare
fenomen diferă de la caz la caz, şi operând cu elemente noi, este imposibilă evaluarea precisă a
criminalităţii feminine. Se poate deduce, de exemplu, că în viitor, prin egalarea situaţiei sociale, juridice,
economice a sexelor, devine posibilă şi egalitatea în ceea ce priveşte proporţia criminalităţii sexelor.1

1
. Gina Lombrosso, L’amme de la femme, Paris ,1924
2. N.T.Buzea, Infractiunea penala si culpabilitatea,Doctrina, legislatie si jurisprudenta, Editura SOLOMON,
Alba – Iulia , 1944, p. 93.

2
 PROFILUL PSIHOSOCIAL AL FEMII “CRIMINAL”
Cunoaşterea profilului de personalitate a infractorului ar facilita mai ales realizarea de programe
diferenţiate şi individualizate de reeducare, recuperare şi reinserţie socială. Această cunoaştere are la
bază, pe de o parte, trăsăturile specifice personalităţii infractorului(irascibilitate, 2
impulsivitate,agresivitate crescută, egocentrism, instabilitate şi superficialitate în relaţii afective), şi, pe
de altă parte, ideea că infracţiunea este comisă şi este posibilă datorită intrării individului în medii care
oferă situaţii conflictuale, din care nu ştie sau nu poate să se sustragă (3). 3

J. Pinatel considera că nici una dintre trăsăturile de personalitate îintâlnite frecvent la infractori nu este
suficientă prin ea însăşi. Numai reunirea egocentrismului,labilităţii,agresivităţii, indiferenţei afective
într-o constelaţie conferă personalităţii un caracter specific şi îi imprimă o anumită origine. Această
constelaţie reprezintă nucleul central al personalităţii criminale, celelalte trăsături de ordin psihologic şi
sociologic acţionând ca nişte variabile care formează specificul fiecărei infracţiuni în parte.
Violenţa umană are nenumărate forme de manifestare. Securitatea personală este ameninţată cotidian în
diferite locuri şi diferite circumstanţe: acasă sau în alte locuinţe, la şcoală, la locul de muncă, în cursul
desfăşurării unor evenimente sportive, pe stradă. O clasificare generală ar urma distincţia între spaţiul
privat şi cel public – locuinţe şi spaţii publice - pe de o parte şi combinaţia acestora: spaţiul public-privat
ca spaţii comune în clădiri rezidenţiale.
Violenţa şi frica de a fi victimizat afectează neîndoielnic calitatea vieţii oricărui individ, dar diferite
grupuri – femeile, copiii şi persoanele vîrstnice – sunt deobicei considerate drept ţinte predilecte ale
actelor de violenţă. Cu toate eforturile de a asigura un climat de egalitate între sexe în sfera publică, o
privire mai atentă asupra familiei, relaţiilor intrafamiliale şi a relaţiilor în cuplu (4), a evidenţiat contraste
şi realităţi disfuncţionale. Presiunile către modernizarea şi democratizarea relaţiilor intrafamiliale au dus,
în mod paradoxal, la supraîncărcarea femeii şi la criminalizarea ei în raport cu statutul parental .

CRIMINALITATEA FEMININA : NEGLIJAREA VICTIMIZARII MASCULINE

Timp de trei decenii, bărbaţii au rămas “victimele ascunse” ale violenţei domestice, în timp ce victimele-
femei au fost subiectul unor cercetări extinse, primind o mare atenţie din partea mediei, serviciilor de
ajutor şi sistemului justiţiei criminale (5).

2
3. Rodica M. Stanoiu, Criminologie,editura OSCAR PRINT ,Bucuresti 2000.
3
4. Vintileanu Ionela, Roman Marina, Femeia in criminalitate, U.E- Phare Democracy Program Bucuresti, 2000
5. Ana Balan, Studiu asupra criminalitatii feminine,Serviciul Studii si Prognoza Penitenciara, Agentia Nationala a
Penitenciarelor , Bucuresti 2002.

3
Totuşi, cercetările atestă existenţa bărbaţilor bătuţi, iar în media se fac referiri la imaginea bărbatului
abuzat.
Prioritizarea victimologică a femeii este unul dintre reproşurile recente aduse victimologiei în sfera
violentei domestice; acest lucru relativizează, trivializează sau chiar exclude victimizarea masculină.
Studiile criminologice au neglijat foarte mult subiectul comportamentului criminal feminin. Acest lucru
se datorează, în mare parte, înregistrării reduse a ratei criminalităţii feminine comparate cu cea
masculină.
4
Pe măsură ce corpul de date şi investigaţii privind criminalitatea feminină a crescut, s-a simţit nevoia
considerării acestui subiect şi găsirii unor explicaţii şi interpretări care să distingă şi să apropie, în
acelaşi timp, criminalitatea feminină de cea masculină. Există păreri diferite şi controverse privind
evoluţia criminalităţii feminine. Unii autori se îndoiesc de tendinţa de creştere a acestui fenomen, în
timp ce alţii, nu numai că acceptă acest lucru, dar şi susţin ritmul de creştere a criminalităţii feminine,
subliniind faptul că acesta are o creştere mult mai mare decît cea a criminalităţii masculine (6).

Majoritatea autorilor susţin faptul că statisticile oficiale nu furnizează informaţii acurate privind rata
criminalităţii feminine. De aceea, orice interpretare a acesteia trebuie privită cu prudenţă întrucît
criminalitatea feminină este mai “ascunsă cultural” şi mai puţin raportată. Unii autori (7) sugerează faptul
că o mare parte din comportamentul criminal feminin este evaluat diferit prin medicalizarea acestuia,
migrînd astfel din sistemul justiţiei criminale în sistemul sănătăţii mentale. Invizibilitatea femeii în
criminologie nu se extinde numai la comportamentul criminal, ci şi la victimizarea femeii. Astfel,
începînd cu 1970, în victimologie s-a impus înţelegerea criminalităţii exprimată prin incest şi viol care
afectează mai ales populaţia feminină. Există trei mituri proeminente privind victimele-bărbaţi în
domeniul violenţa domestică:
- Între violenţa domesticăşi abuzul feminin se pune semnul de egalitate: toţibărbaţii sunt agresori şi
toate victimele sunt femei sau, cu alte cuvinte, agresorii sunt numai bărbaţi, iar victimele sunt numai
femei; unii autori consideră că suprareprezentarea criminalităţii masculine face ca atenţia să fie
îndreptată în mod incorect asupra bărbatului, mergînd pînă la asimilarea/asocierea aproape exclusivă a
criminalului serial cu bărbatul;
- Se fac referiri frecvente la blamarea victimei, victima-bărbat facilitează, precipită sau provoacă
agresorul-femeie, făcînd-o să acţioneze violent;
- Victime-bărbaţi există numai în măsura şi cazul în carevictimele-femei răspund la violenţa masculină
ca reacţie de autoapărare, devenind astfel agresoare.
4
6. Susan Robinson E. , From victim to offender, Female offenders of child abuse, European Journal of Criminal
Policy and Research, nr. 6, p.59- 73, 1998.
7. C. Smart, Women , crime and criminology : A feminist critic, Routledge & Paul Kegan, London, 1976

4
 CAZUL KOWALSKI SI CICLUL VIOLENTEI DOMESTICE IN CRIMINALITATEA
FEMININA
Cazul Kowalski a durat 12 ani şi a contribuit la schimbarea imaginii victimei în VD. Kowalski a purtat
un proces îndelungat, pretinzînd compensaţii şi scuze pentru că Serviciul de Criză în VD l-a tratat mai
puţin favorabil decît dacă el ar fi fost femeie-victimă a VD, demonstrînd că fiind victima discriminării a
fost asimilat datorită sexului la categoria agresor. În loc ca el şi fiul său să beneficieze de ajutor, soţia sa,
în realitate adevărata inculpată, a primit consiliere, asistenţă şi sprijin fiind asimilată categoriei victimă.
Kowalski a adus ca argument încălcarea legii care nu face discriminare de sex în ceea ce priveşte VD,
iar statul a recunoscut că victimizarea lui a fost consecinţa nefastă a comunicării inadecvate între el, ca
victimă, poliţie şi serviciile de sprijin (8)
Serviciile furnizate victimelor şi amendamentele/reglementările legale privind VD – care favorizează în
practică femeia -, nu au în vedere victimele “invizibile”, bărbaţii, promovînd ignoranţă socială şi, în ultimă
instanţă, discriminare. Consecinţele atitudinii neglijente a societăţii privind victimizarea masculină
primară, determină efecte secundare – victimizare secundară -, care se manifestă prin obsesie şi ataşament
exagerat faţă de muncă (workaholism), suicid, căderi nervoase, alcoolism şi consum de droguri, depresie,
antrenînd ulterior violenţă masculină, bărbaţii devenind agresori, iar femeile agresoare,victime. Sindromul
femeii bătute s-a extins asupra bărbatului victimă.Din studii reiese portretul criminalei: cu conflicte
interpersonale, cu femeia apărîndu-se şi de obicei cu omorîrea membrilor familiei (9).
Într-un studiu naţional, investigînd rapoartele de examinare psihiatrică a 125 de femei – dintre care 86%
adulte, media de vîrstă fiind 33 de ani-, autoare de omucidere şi tentativă de omucidere involuntară, într-o
perioadă de zece ani 1982-1992, cercetători finlandezi au constatat că în 54% dintre cazuri victimele 5
omucidului erau parteneri intimi, ucişi în majoritatea cazurilor prin înjunghiere (65%) în cursul unor
certuri sau altercaţii, pe fondul unor intoxicaţii etilice.6
Victimele, în număr de 136 – 105 bărbaţi şi 25 femei -, sunt mai ales partenerii intimi (108 cazuri) şi copii
(19 cazuri). Relaţia cu victima este crucială în omucidul comis de femei (10), demonstrîndu-se că în 54%
victimele sunt partenerii intimi şi că trebuie să includem în relaţie chiar şi separarea, atîta vreme cît mental
relaţia încă există. Concluziile acestui studiu răspund obiectivului principal: obţinerea unei imagini mai
comprensive privind criminalitatea feminină şi, împlicit, a femeii-criminal:
- femeile nu ucid străini sau necunoscuţi ( 54% intimi; 24% prieteni şi cunoştinţe);

58
. Cf. Jodie Leonard, The hidden victims of domestic violence, Stellenbosch, South Africa .2003
9. Hanna Putkonnen, Jutta Collender, Marja – Liisa Honkasaolo, J. Lonnqvist , Personality disorders and psychoses
from two distinct subgroups of homicide among female offenders, THE Journal of Forensic Psychiatry, vol 12, nr.2,
p.300 -312 , 2001.
6
10. Gh.Florian, Psihologie Penitenciara,, editura OSCAR PRINT, Bucuresti, 1996, p. 205

5
- femeile preferă îmjunghierea;
- motivaţia este combinată, existînd mai multe motive simultan;
- omuciderea este precedată de ceartă şi altercaţii (59%în cazul intimilor şi 47% în cazul prietenilor şi
cunoştinţelor);
- motivaţia sexuală este prioritar legată de gelozie;
- intoxicarea în momentul crimei prevalează ( dar mai puţin decît la bărbaţi).

6
 FORMELE DE MANIFESTARE A CRIMINALITATII FEMININE IN ROMANIA

Analiza situaţiei statistice a femeilor condamnate definitiv, aflate în penitenciarele din România (11) la
data menţionată arată că, cele mai frecvente infracţiuni comise de femei (56,49% din total) sunt cele
contra patrimoniului: furt, tâlhărie şi înşelăciune. Urmează (26,19%) infracţiunile contra vieţii,
integrităţii corporale şi sănătăţii: omuciderea, pruncuciderea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea
corporală şi vătămarea corporală gravă şi, la mare distanţă (5,83%) infracţiunile legate de traficul de
stupefiante şi cele care aduc atingere relaţiilor de convieţuire socială (5,58%). După cum rezultă,
infracţiunile contra patrimoniului şi cele împotriva persoanei constituie peste 80% din totalul
infracţiunilor pentru care femeile au fost condamnate. Un procent de 1,66% este reprezentat de
infracţiuni contra autorităţii, 0,97% infracţiuni de fals şi 3,36% alte infracţiuni

Diagrama 1. Structura infractiunilor comise de femeile condamnate .7

711.
Datele provin din evidentele Adminitratiei Nationale a Penitenciarelor.

7
 ANALIZA CRIMINOLOGICA A INFRACTIUNILOR CONTRA PERSOANELOR

Cea mai frecventă infracţiune din această categorie, comisă de femeile condamnate aflate în
penitenciare este cea de omor (peste 90%), în timp ce, din totalul populaţiei penitenciare masculine, doar
64% din cei care au comis infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii au fost condamnaţi
pentru omor. Rezultă că, în general, femeile se hotărăsc mai greu să comită infracţiuni contra persoanei,
dar atunci când o fac, îşi duc intenţia până la capăt, respectiv moartea victimei. Urmează lovirile sau
vătămările cauzatoare de moarte (3,44%), vătămările corporale (2,65%) şi pruncuciderea (sub 1%). Din
cele 377 de femei condamnate pentru comiterea de infracţiuni contra persoanei, aproape ½ (48%) au fost
încadrate la omor calificat.
În conformitate cu art. 175 C.p., omorul a fost săvârşit în una din următoarele împrejurări: cu
premeditare, din interes material, asupra soţului sau unei rude apropiate, profitând de starea de neputinţă
a victimei de a se apăra. Alte 30% au comis infracţiunea de omor, din care 15% omor deosebit de grav .
Vârsta. Peste 1/3 (35,28%) din femeile condamnate pentru comiterea infracţiuni contra persoanei
aveau vârsta cuprinsă între 22 – 35 de ani, 29,70% între 36 – 45 de ani, 25,20% între 46 – 55 de ani,
7,12% aveau peste 55 de ani, 2,39% sub 21 de ani şi 0,53% erau minore. Analiza în funcţie de tipul
infracţiunii comise arată că tinerele sub 18 ani au comis infracţiuni de omor şi pruncucidere, iar cele
între 18-21 ani infracţiuni de omor, pruncucidere şi vătămare corporală. Cele mai multe femei
condamnate cuprinse în categoria de vârstă între 22-35 de ani (84%) au comis loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte, 33,90% infracţiuni de omor şi 20% vătămare corporală. Următoarea categorie de
femei, din grupa de vârstă 36-45 de ani a comis infracţiuni de omor (26,49%) şi vătămări corporale
(20%), iar cele peste 55 de ani infracţiuni de omor (7,12%) şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
(8%). În ceea ce priveşte pruncuciderea, au comis acest tip de infracţiune atât minore sub 18 ani, cât şi
tinere, cu vârsta între 18-21 de ani şi femei trecute de prima tinereţe, cu vârsta între 36-47 de ani. Se
poate concluziona că vârsta nu influenţează în mod deosebit comiterea acestui tip de infracţiune, o
femeie matură acţionând, sub imperiul tulburării pricinuite de naştere, în acelaşi fel ca o minoră, evident
imatură şi speriată de consecinţele unui astfel de eveniment.

8
 Diagrama 2. Structura femeilor condamnate pentru infractiuni contra
persoanei , functie de varsta .

Din punct de vedere al stării civile, 32,89% dintre femeile condamnate pentru infracţiuni contra
persoanei erau căsătorite, 21,75% necăsătorite, 20, 43% trăiau în concubinaj, 17,77% erau văduve şi
7,16% divorţate. Numărul copiilor era, în total, de 632, din care 417 minori.
Analiza stării civile a femeilor condamnate în funcţie de tipul infracţiunii comise relevă unele aspecte
interesante, după cum urmează:
- nici una dintre femeile condamnate pentru pruncucidere nu era căsătorită, 66,66% erau necăsătorite şi
33,33% trăiau în concubinaj;
- cele mai multe femei căsătorite (60%) erau condamnate pentru vătămare corporală, loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte (46,15%) şi omor (31,05%);
- procentul cel mai mare al femeilor văduve se înregistrează în rândul femeilor care au comis infracţiuni
de omor (19,94%) şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (7,69%);
- femeile divorţate erau condamnate pentru două tipuri de infracţiuni contra persoanei : omor (7,13%) şi
loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (15,38%);
- femeile care trăiau în concubinaj au comis toate tipurile de infracţiuni contra persoanei: 33,33%
pruncucidere, 20,80% omor, 20% vătămare corporală şi 15,38% loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte.

9
 Diagrama 3. Structura femeilor condamnate pentru infracţiuni contra persoanei,
în funcţie de starea civilă

Din analiza nivelului de instruire al femeilor condamnate pentru infracţiuni contra persoanei rezultă
că cea mai numeroasă categorie este a celor care aveau ca studii şcoala generală (35,54%), urmate de
cele cu studii liceale (22,88%) şi profesionale (18,84%). Analfabetele reprezentau 8,76%, cele cu şcoala
primară 13,52%, iar circa 1% avea studii superioare. De menţionat că toate femeile condamnate, care
aveau studii superioare au comis infracţiuni de omor, iar peste 15% dintre analfabete erau condamnate
pentru omor sau loviri şi vătămări cauzatoare de moarte.

Diagrama 4. Structura femeilor condamnate pentru infracţiuni contra persoanei,

în funcţie de nivelul de instruire

10
 Peste 2/3 dintre femeile condamnate pentru infracţiuni contra persoanei nu aveau nici o ocupaţie
înainte de condamnare, circa 17% erau muncitoare, angajate în activităţi considerate feminine (bucătar,
barman, vânzător, croitor), 5% pensionare, iar restul de circa 3% avea ocupaţii intelectuale: economiste,
studente, contabile, medici, învăţătoare.
Este de subliniat faptul că peste 90% din femeile condamnate pentru loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte şi peste 80% din cele condamnate pentru vătămări corporale nu aveau nici o ocupaţie în
momentul comiterii infracţiunii.

Diagrama 5. Structura femeilor condamnate pentru infracţiuni contra persoanei,

în functie de ocupatie

După mediul de rezidenţă, 51,99% dintre femeile condamnate pentru infracţiuni contra persoanei
aveau domiciliul în mediul rural şi 48,01% în mediul urban.
Variaţii mari de la această medie se înregistrează în cazul infracţiunii de pruncucidere, unde toate femeile
condamnate au domiciliul în mediul rural. Este cunoscut tradiţionalismul şi conservatorismul omului simplu,
de la ţară, cu privire la naşterea unui copil în afara căsătoriei şi faptul că femeile care comit un astfel de
„păcat” sunt supuse oprobiului şi stigmatizate pentru întreaga viaţă. Mentalitatea, în acest caz, poate fi luată
în considerare ca şi factor care favorizează comiterea infracţiunii de pruncucidere.
De asemenea, procentul femeilor condamnate pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi care au
domiciliul în mediul rural este cu peste 20% mai mare decât cel al femeilor condamnate pentru aceeaşi
infracţiune, dar care locuiesc la oraş. Mentalitatea are, din nou, rolul de factor favorizant, multe femei
suportând violenţe fizice şi psihice ani la rând, fără a divorţa, din teama de „a nu intra în gura lumii”. În
prezenţa unor factori situaţionali, ajung să reacţioneze şi să se apere, devenind din victime infractoare.

11
 Diagrama 6. Structura femeilor comndamnate pentru infracţiuni contra persoanei,
în funcţie de mediul de rezistenţă.

Cele mai multe femei condamnate pentru infracţiuni contra persoanei aveau domiciliul în municipiul
Bucureşti, urmate de cele domiciliate în judeţele Iaşi, Constanţa şi Dolj. Pe ultimele locuri se aflau
femeile cu domiciliul în judeţele Giurgiu, Satu Mare, Ilfov, Sibiu, Ialomiţa. De asemenea, două
condamnate aveau altă cetăţenie decât cea română.
Majoritatea femeilor condamnate pentru comiterea unor infracţiuni contra persoanei (92,31%) nu avea
antecedente penale, 2,91% aveau antecedente penale şi 4,78% erau recidiviste.
Analiza antecedentelor penale în raport cu tipul infracţiunii comise arată că toate femeile condamnate
pentru pruncucidere erau infractoare primare şi că cel mai mare procent de recidiviste (20%) a comis
infracţiuni de vătămare corporală .

Diagrama 7. Structura femeilor condamnate pentru infracţiuni contra persoanei,

în funcţie de antecedentele penale .

12
 Analiza fişelor criminologice ale femeilor condamnate pentru infracţiuni contra persoanei a permis
conturarea unor profiluri, în raport cu tipul infracţiunii comise, după cum urmează:
Femeia condamnată pentru comiterea infracţiunii de omor indică o persoană adultă, între 22 – 45 de
ani, căsătorită sau care trăieşte în concubinaj, cu 2 copii, care a absolvit şcoala generală, nu are o
ocupaţie sau are o meserie considerată feminină (croitor, bucătar, vânzător), trăieşte în mediul rural şi nu
a mai comis anterior infracţiuni.
Profilul femeii care a comis infracţiunea de pruncucidere este cel al unei femei necăsătorite (poate
trăi în concubinaj), tânără sau matură, cu nivel mediu de pregătire şi fără ocupaţie, care mai are copii,
provine din mediul rural şi nu are antecedente penale.
Femeia care a comis infracţiunea de vătămare corporală sau vătămare corporală gravă este, de
regulă, o femeie matură, care a trăit un număr de ani alături de un partener stabil (soţ sau concubin), are
cel puţin 2 copii, cu o pregătire şcolară medie (8 clase sau mai puţin), domiciliată în mediul urban şi care
a comis pentru prima oară o faptă incriminată de legea penală.
Profilul femeii care a comis infracţiunea de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte : are vârsta
până în 35 de ani, a fost căsătorită în momentul comiterii faptei, dar situaţia civilă actuală este cea de
văduvă, are cel puţin 2 copii, este absolventă a şcolii generale, dar nu are nici o ocupaţie şi domiciliază
în mediul rural.
Peste 1/3 din femeile condamnate pentru comiterea infracţiunii de omor (39%) aveau de executat
pedepse cu închisoarea cuprinse între 15 – 25 de ani, 27,63% între 10-15 ani, 25,35% între 5-10 ani,
5,98% între 3-5 ani şi doar 1% pedepse între 1-3 ani. La această categorie de infracţiuni întâlnim şi cele
3 femei condamnate la detenţiunea pe viaţă .
Toate cele trei femei condamnate pentru pruncucidere aveau de executat pedepse cuprinse între 1 – 3
ani închisoare.
Din cele 9 femei condamnate pentru vătămare corporală şi vătămare corporală gravă, 88% aveau de
executat pedepse cu închisoarea cuprinse între 1-3 ani şi 22% pedepse între 3-5 ani.
Peste ½ dintre autoarele infracţiunilor de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte (62%) aveau de
executat pedepse cuprinse între 5-10 ani închisoare, 23% între 1-3 ani şi 15% între 3-5 ani închisoare.

13
Diagrama 8. Distributia pedepselor în funcţie de durată, pe tipuri de infracţiuni

14
 ANALIZA CRIMINOLOGICA A INFRACTIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

Cea mai frecventă infracţiune din această categorie, comisă de femeile condamnate aflate în
penitenciare este cea de furt – circa ½ (49,45%), urmată de tâlhărie (29,15%), înşelăciune şi delapidare
(21,40%).
Majoritatea femeilor condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului (55,47%) era inclusă în
categoria de vârsta cuprinsă între 22 – 35 de ani, 22,01% aveau între 36 – 45 de ani, 11,31% aveau între
46-55 de ani, 7,40% aveau între 18-21 de ani, 2,58% erau minore şi 1,23% aveau peste 55 de ani.
Analiza vârstei în raport cu tipul infracţiunii comise arată că:
-cele mai predispuse la comiterea infracţiunilor de furt şi tâlhărie sunt femeile condamnate cu vârsta
cuprinsă între 22-35 de ani (64,67%, respectiv 64,55% din totalul femeilor condamnate pentru aceste
tipuri de infracţiuni);
-vârsta mai redusă a infractoarelor care au comis infracţiuni de tâlhărie, comparativ cu cele care au
comis infracţiunea de furt se explică prin faptul că tâlhăria implică şi recurgerea la forţă, mult mai la
îndemâna celor tinere;
-cele mai multe minore (3,79%) sunt condamnate pentru infracţiuni de furt, iar cele mai multe tinere
(13,95%) pentru tâlhărie;
-femeile cu vârsta de peste 55 de ani se regăsesc în procente mici (sub 1%) în rândul celor condamnate
pentru furt şi tâlhărie, dar acest procent se triplează în cazul infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare;
după cum indică aceste date, comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare presupun o atentie
sporita a autoritatilor pentru identificarea acestor persoane.

Diagrama 9. Structura femeilor condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului

în funcţie de vârstă.

15
Din punct de vedere al stării civile, 40,95% dintre femeile condamnate pentru infracţiuni contra
patrimoniului trăiau în concubinaj, 25,33% erau căsătorite, 23,75% necăsătorite, 2,82 % văduve şi
7,13% divorţate.

Diagrama 10. Structura femeilor condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului,

în funcţie de starea civilă.

Analiza stării civile în raport cu infracţiunea comisă indică variaţii semnificative, astfel:
 mai puţin de ¼ dintre femeile condamnate pentru furt sunt căsătorite, cele mai multe
(peste ½) trăind în concubinaj;
 Peste 2/3 dintre femeile care au comis infracţiuni de tâlhărie trăiesc în concubinaj sau
sunt necăsătorite;
 Circa ½ dintre femeile condamnate pentru înşelăciune sau delapidare sunt căsătorite;
statutul marital mai bun, comparativ cu cel al femeilor condamnate pentru furt şi tâlhărie
poate fi considerat un factor favorizant în comiterea infracţiunii, oferind mai mult
prestigiu şi credibilitate.

 Peste 2/3 dintre femeile condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului aveau, în
total, un număr de 1442 de copii, din care 1225 erau minori. Atrage atenţia numărul mare
de copii (în multe cazuri între 5-14) care, corelat cu lipsa unui loc de muncă al mamelor,

16
 indică o situaţie economică mai mult decât precară a unora dintre femeile care comit
acest tip de infracţiune.

Nivelul de instruire al femeilor condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului este redus: 24,11%
erau analfabete, 10,70% au absolvit şcoala primară, 30,87% şcoala generală, 29,15% au urmat cursurile
liceale, 2,71% au absolvit şcoala profesională şi 2,46% aveau studii universitare.
După cum rezultă, peste ¼ dintre femeile care au comis infracţiuni de furt şi tâlhărie sunt analfabete, iar
peste ½ dintre cele condamnate pentru furt au cel mult 8 clase. Cea mai bună instruire şcolară se
întâlneşte în rândul femeilor condamnate pentru înşelăciune şi delapidare, peste 2/3 având studii liceale
şi circa 10% studii superioare.

Diagrama 11 . Structura femeilor condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului,

în funcţie de nivelul de instruire.

Cea mai mare parte a femeilor condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului (85,36%) nu avea nici
o ocupaţie în momentul comiterii faptei, 5,67% erau muncitoare, 0,86% erau patroane, 0,49%
pensionare şi 7,62% aveau alte ocupaţii (vânzătoare, ospătăriţe etc.).

17
 Diagrama 12. Structura femeilor condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului,
în funcţie de ocupatie..

Cel mai mare procent al femeilor fără ocupaţie în momentul condamnării se întâlneşte în rândul celor
care au comis infracţiunea de tâlhărie (94,09%), iar cel mai mic procent în rândul celor care au comis
infracţiuni de înşelăciune şi delapidare.
Dintre femeile condamnate pentru înşelăciune, 58,68% nu aveau nici o ocupaţie în momentul comiterii
faptei, 11,37% erau administratori, 4,19% patroane, 3,59% contabile, 1,19% pensionare, iar restul avea
alte ocupaţii: agent comercial, asistent medical, bucătar, casier, consilier juridic, dactilograf sau secretar,
director, economist, poştaş, proiectant, vânzător etc. În cazul femeilor condamnate pentru delapidare,
28,57% nu aveau o ocupaţie, iar restul erau administratori, directori, consilieri sau diriginţi PTTR.

După mediul de rezidenţă, 66,66% dintre femeile condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului
aveau domiciliul în mediul urban şi 33,34% în mediul rural. Diferenţe mari se înregistrează însă la
analiza în raport cu infracţiunea comisă: în timp ce în cazul infracţiunilor de furt şi tâlhărie se
înregistrează o diferenţă de circa 20% în favoarea femeilor condamnate cu domiciliul în mediul urban,
comparativ cu cele care au domiciliul în mediul rural, diferenţa creşte la circa 75% în cazul
infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare.

18
 Diagrama 13. Structura femeilor condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului,
în funcţie de mediul de rezistenţă

Femeile condamnate pentru furt provin din toate judeţele ţării: primul loc este ocupat de municipiul
Bucureşti, urmat de judeţele Galaţi şi Dolj. În cazul infracţiunilor de tâlhărie, municipiul Bucureşti
ocupă, în continuare, primul loc, urmat de judeţele Bihor, Braşov şi Galaţi, la fel ca şi în cazul
infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare, unde este urmat de Galaţi, Prahova şi Mureş.
Din punct de vedere al antecedentelor penale, 44,28% dintre femeile condamnate pentru infracţiuni
contra patrimoniului erau infractoare primare, 16,36% aveau antecedente penale şi 39,36% erau
recidiviste.
Comparativ cu femeile condamnate pentru infracţiuni contra persoanei, unde peste 90% erau infractoare
primare, se poate constata că peste ½ dintre femeile condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului
au antecedente penale sau sunt recidiviste.
Analiza în funcţie de tipul infracţiunii comise indică faptul că cele mai multe recidiviste (58,46%) se
înregistrează în rândul femeilor condamnate pentru furt, fapt ce indică că acestea sunt infractoare de
obicei, procurarea de bani şi alte bunuri din astfel de fapte constituind sursa principală de venit.
De asemenea, circa 1/4 dintre femeile condamnate pentru înşelăciune şi delapidare sunt în aceeaşi situaţie .

19
 Diagrama 14. Structura femeilor condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului,
în funcţie de antecedentele penale
Analizarea datelor prezentate a permis conturarea următoarelor profiluri ale femeilor care au comis
infracţiuni contra patrimoniului:
Femeia condamnată pentru furt are vârsta între 22-35 de ani, trăieşte în concubinaj şi are 2 sau mai
mulţi copii, este analfabetă sau a absolvit cel mult patru clase, nu are o ocupaţie, este recidivistă sau
cunoscută cu antecedente penale şi are domiciliul cu preponderenţă în mediul urban.
Femeia care a fost condamnată pentru tâlhărie este în general mai tânără decât femeia care comite
infracţiuni de furt (minorele condamnate pentru tâlhărie sunt de 5 ori mai multe decât cele condamnate
pentru furt), are un partener de viaţă stabil (dar cele care trăiesc în concubinaj sunt de 3 ori mai multe
decât cele căsătorite), are 2 sau mai mulţi copii, a urmat cursurile şcolii generale, dar nu are o ocupaţie,
este mai degrabă infractoare primară şi domiciliază în mediul urban.
Femeia care a fost condamnată pentru înşelăciune şi delapidare este de obicei o femeie trecută de
prima tinereţe (între 36-55 de ani), căsătorită, cu cel puţin 2 copii, cu studii liceale sau superioare, fără
ocupaţie (în cazul înşelăciunii) sau administrator (în cazul delapidării), infractoare primară (în cazul
înşelăciunii) sau recidivistă (în cazul delapidării), care are domiciliul în mediul urban.
Din totalul femeilor condamnate pentru infracţiuni de furt, 2,73% aveau de executat pedepse cu
închisoarea mai mică de un an, 43,53% aveau de executat pedepse cu închisoarea între 1-3 ani, 44,27%
între 3-5 ani, 9,20% între 5-10 ani şi sub 1% între 10-15 ani.
Peste ½ din femeile condamnate pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie (51,89%) aveau de executat
pedepse cu închisoarea cuprinse între 5-10 ani, urmate de cele care aveau de executat între 3-5 ani
închisoare (29,53%), între 1-3 ani închisoare (16,87%), între 10-15 ani închisoare (1,26%) şi sub 1%
aveau de executat o pedeapsă mai mare de 15 ani.

20
Cele mai multe femei condamnate pentru înşelăciune (36,52%) aveau de executat pedepse cuprinse
între 1-3 ani închisoare, 31,73% aveau de executat pedepse între 3-5 ani închisoare, 25,14% între 5-10
ani închisoare, 5,38% între 10-15 ani închisoare şi mai puţin de 1% aveau de executat pedepse sub un an
şi peste 15 ani închisoare.
Femeile condamnate pentru delapidare aveau de executat pedepse cuprinse între 1-3 ani închisoare
(42,85%), între 3-5 ani închisoare (28, 57%), între 5-10 ani închisoare şi peste 10 ani închisoare câte
(14,28%).

Diagrama 15. Distribuţia pedepselor în funcţie de durată, pe tipuri de infracţiuni.

21
 BIBLIOGRAFIE

1. Studii folosite pentru prezentarea cat mai corecta a datelor si a termenilor adecvati : Studii
efectuate in penitenciare privind criminalitatea feminine.
2. Gh. Florian, Pshihologie penitenciara,editura OSCAR PRINT, Bucuresti 1996
3. Gina Lombrosso, L’amme de la femme, Paris, 1924
4. N.T. Buzea, Infractionalitatea penala si culpabilitatea, doctrina, legislatie si jurisprudenta,
editura SOLOMON, Alba- Iulia , 1994
5. R.M.Stanoiu, D. Banciu, Studiul criminologic al unor infractiuni de violenta, in buletin
documentar , editat de DIRECTIA GENERALA A PENITENCIARULUI DIN MINISTERUL
DE INTERNE, 1980
6. R.M. Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie, editura ACADEMIEI
ROMANE,Bucuresti 1981
7. S. T. Reid, Crime and criminology, Holt, Reinhart and Winston, Montreal 1991.

22