Malpraxis medical.

Consideratii teroretice si jurisprudentiale.

1. Malpraxis-ul reprezinta o eroare profesionala in exercitarea actului medical,

medico-farmaceutic generator de prejudicii pacientului. Malpraxis-ul presupune
intotdeauna o culpa profesionala generatoare de pagube pacientului.

2. Malpraxis-ul atrage raspunderea civila a personalului medical si/sau a

furnizorului de servicii medicale in conditiile angajarii raspunderii civiel
delictualre prvazute de Codul civil.

3. Conform Legii 95/2006:

“Art 642 prevede faptul ca :

În sensul prezentului titlu, următorii termeni se definesc astfel:

a) personalul medical este medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical şi moaşa care
acordă servicii medicale;

b) malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-
farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a
personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.

(2) Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi
neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, priii acte
individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament.
(3) Personalul medical răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea
reglementărilor prezentului titlu privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi
obligativitatea acordării asistenţei medicale.

(4) Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci
când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este
disponibil personal medical ce are competenţa necesară.

(5) Răspunderea civilă reglementată prin prezenta lege nu înlătură angajarea răspunderii penale,
dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracţiune conform legii.”

„Art.643 stipuleaza ca:

(1) Toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporţional cu gradul de vinovăţie

al fiecăruia.

(2) Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea

profesiunii:

a) când acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic

şi tratament, infecţiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor în general

acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare,

echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicale şi sanitare folosite;

b) când acţionează cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competenţei acordate”

4. In cazul dovedit de culpa medicala personalul care se face raspunzator va

raspunde civil/ penal pentru prejudiciile cauzate pacientului.

5. Conform legislatiei in vigoare personalul medical raspunde civil si pentru
prejudiciile ce decurg sin nerespectarea normelor legale privind confidentialitatea,
consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale.

6. Articolele de lege de mai sus reglementeaza raspunderea civila a personalului

medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice,
respectiv raspunderea civila a personalului medical. Prin sintagma „personal
medical” intelegem medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical si
moasa care acorda servicii medicale.

7. Personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile cauzate din eroare, eroare
care include neglijenta, imprudenta sau insuficienta pregatire profesionala.

8. Prin Decizia nr. 346/2011, Curtea Constitutionala s-a pronuntat in sensul

respingerii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor cuprinse in Legea
95/2006, art 642 alin (2), exceptie invocata de doua cabinete medicale. S-a
sustinut in sesizare faptul ca aceste prevederi legale ce reglementeaza raspunderea
civila a cadrelor medicale pentru prejudiciile produse din eroare pacientului sunt
cosntrare dispozitiilor art 1 alin (3) si alin (4) din Constitutia Romaniei. Se arata in
sesizare ca eroarea nu presupune vinovatia ci o incalcare inconstienta, involuntara
a normelor, imprejurare care inlatura caracterul penal al faptei. Se arata de
asemenea, ca doar instanta de judecata poate aprecia si stabili pornind de la dreptul
comun in materie continutul conditiilor ce trebuie indeplinite cumulativ pentru
antrenarea raspunderii civile delictuale.

9. Examinand actele si lucrarile dosarului, Curtea Constitutionala a apreciat ca

sesizarea nu este intemeiata si ca textul de lege incriminat instituie raspunderea
civila a cadrelor medicale pentru malpraxis, respectiv neglijenta, imprudenta sau
cunostinte mediale insuficiente in exercitarea profesiunii medicale. Prin urmare, art
642 alin (2) din legea 95/2006 conditioneaza aceasta forma de raspundere de
atitudinea necorespunzatoare a personalului medical care are ca urmare
prejudicierea pacientului, chiar daca nu poate fi retinuta in sarcina sa si intentia.
Lipsa oricarei culpe a medicului este un factor care inlatura raspunderea penala.
Practic, antrenarea raspunderii civile a personalului medical se face numai in
contextul existentei culpei.

10. Demnitatea si libera dezvoltare a personalitatii umane prevazute de Constitutie

nu implica exonerarea de raspundere pentru prejudiciile produse din culpa altor
persoane. ( Decizia nr. 346/2011, CCR)

11. Conform legislatiei in vigoare personalul medical raspunde civil si pentru

prejudiciile ce rezulta din nerespectarea reglementarilor privind confidentialitatea,
cosnimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale.

12. In acest sens, mentionam Cauza Csoma c. Romaniei unde Curtea Euroepana a
Drepturilor Omului s-a pronuntat in sensul constatarii incalcarii art 8 din Conventie
prin faptul ca pacienta nu a fost complet informata cu privire la rsicurile
interventiei medicale, nu s-a obtinut consimtamantul scris al acesteia, s-a omis
efectuarea testelor pre operatie obligatorii.

13. Jurisprudenta CEDO in acest domeniu este constanta in sensul in care trebuie
sa fie respectate principiile privitoare la raspunderea statelor pentru erorile
medicale, statele contractante fiind obligate sa adopte reguli prin care spitalele
publice si private sa fie obligate sa recurga la masuri apte sa protejeze viata
pacientilor.
14. Este fundamental ca pacientul sa aiba acces la informatii privitoare la sanatatea
sa astfel incai aceste persoane sa poata aprecia riscurile la care se expun prin
anumite tratamente medicale iar pe de alta parte consimtamantul acestuia sa fie dat
in deplina intelegere. Daca un risc previzibil se materializeaza fara ca pacientul sa
fi fost anterior complet informat de catre doctor, statul va fi direct raspunzator
pentru lipsa acestor informatii in temeiul art. 8 din Conventia Europeana a
Drepturilor Omului. (a se vedea Cauza Trocellier vs. Franta, 75725/01)

15. In forma actuala Legea 95/2006 distinge intre:

1. Raspunderea civila a personalului medical care nu poate fi nagajata decat in

caz de malpraxis bazat pe o culpa stabilita de instanta de judecata;

2. Raspunderea unitatii sanitare furnizoare de servicii medicale care poate fi

angajata independent de culpa personalului medical.

16. Intr-o decizie de speta a Curtii de Apel Bucuresti s-a hotarat ca spitalele
raspund solidar cu medicii angajati in cadrul lor pentru calitatea actului medical
precum si pentru culpa medicala. Spitalul a fost obligat la plata daunelor materiale
si morale catre partea vatamata retinandu-se ca medicul a procedat pe de o parte
incorect din punct de vedere al procedeului defectuos de sutura (din rapoartele
medico-legale efectuate in cauza a rezultat ca a fsot efectuata in mod gresit o
manevra medicala chirurgicala) iar pe de alta parte, medicul nu a procedat conform
regulilor prevazute pentru asistenta medicala a bolnavilor la externare si anume de
a efectua un control inainte de a permite externarea.
17. In situatia data Comisia Superioara Medico-Legala din cadrul INML a
constatat ca inculpatul (medicul) nu a exercitat o supraveghere atenta, eficienta a
pacientei iar in foaia de observatie nefiind consemnata nicio examinare locala la
externare, acest fapt constituind o eroare de conduita medicala.

18. Medicul raspunde de calitatea asistentei medicale acordate si are obligatia de

asigure asistenta medicala permanenta a bolnavilor pe care ii are in ingrijire iar
spitalul aplica tratamentul medical complet, curativ, preventiv si de recuperare
individualizat si diferentiat in raport de starea bolnavului, natura si stadiul evolutiv
al bolii, neexistand practic o delimitare intre atributiile medicului si cele ale
spitalului ca entitate juridica.

19. Unitatile spitalicesti raspund conform legii pentru calitatea actului medical
precum si pentru culpa medicala.

20. Potrivit art 168 din legea 95/2006 spitalul raspunde pentru calitatea actului
medical, pentru respectarea conditiilor de cazare, igiena, alimentatie si de prevenire
a infectiilor nozocomiale precum si pentru acoperirea prejudiciilor cauzate
paceintilor.

„Art. 168

(1) Spitalul asigură condiţii de investigaţii medicale, tratament, cazare, igienă, alimentaţie şi de
prevenire a infecţiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii
publice.

(2) Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea
condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, precum şi
pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienţilor.”
21. Dispozitiile art 642 alin (2) din Legea 95/2006 nu exclud raspunderea
spitaluluica parte responsabila civilmente, ci instituie independenta prescriptiilor
medicale si raspunderii pentru prejudiciile pe care acesta le cauzeaza, fara a
exclude in mod expres calitatea de prepus a medicului. In acest sens s-a pronuntat
printr-o Decizie de speta Curtea de Apel Bucuresti, Sectia penala, avand ca
obiect vatamare corporala din culpa.

22. Pretentii daune morale si materiale. Malpraxis. Antrenarea raspunderii

spitalului pentru vatamari produse pacientului de instrumentele si echipamentele
medicale in baza contractului de servicii medicale incheiat cu reclamanta.

23. Potrivit legii malpraxisul este eroarea profesionala savarsita in exercitarea

actului medical sau medico-farmaceutic, generator de prejudicii. Peronalul medical
raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare precum si pentru prejudiciile
ce decurg din nerespectarea reglementarilor privind confidentialitatea,
consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale.

24. Raspunderea civila reglementata de Legea 95/2006 nu inlatura raspunderea

penala daca fapta generatoare de prejudicii constituie infractiune.
25. Raspunderea civila delictuala trebuie sa fie analizata in raport de dispozitiile
dreptului comunin materie, respectiv raspunderea pentru fapta proprie si
raspunderea pentru fapta altuia..

25. Art 1373 Cod civil stipuleaza faptul ca comitentul este obligat sa repare
prejudiciul cauzat de prepusii sai ori de cate ori fapta savarsita de acestia are
legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate.

26. Este comitent cel care in virtutea unui contract sau in temeiul legii exercita
directia, supravegherea si controlul asupra celui care indeplineste anumtie functii
sau insarcinari in interesul sau sau al altuia.

27. Pnetru angajarea raspunderii comitentului pentru fapta prepusului este necesara
intrunirea cumulativa a elementelor raspunderii civile delictuale pentru fapta
proprie.

28. In analiza cauzelor de malpraxis instanta de judecata are in vedere faptul ca

responsabilitatea medicala decurge din particularitatile profesiei medicale dar si
din posibilitatile actului medical de a se desfasura uneori imprevizibil sau
ireversibil.
29. Instant ade judecata va analzia pe fond daca sunt intrunite conditiile pentru
atragerea raspunderii civile delictuale.

30. Este importanta a defini notiunea de „greseala medicala” pentru a putea fi

retinuta ca o culpa medicala.

31. In doctrina si in jurisprudenta s-a statuat ca „eroarea medicala reprezinta un

esec imprevizibil al unui comportament medical normal” iar „culpa medicala
reprezinta incalcarea unei obligatii profesionale minime de atentie si
prudenta.”Pentru o mai buna stabilire a formei de vinovatie trebuie sa se faca
distinctia intre eroare si greseala. Eroarea medicala presupune o evolutie
complicata a unei boli ori simptomatologii atipice, situatei in care orice medic ar fi
procedat in aceeasi maniera iar greseala medicala presupune nerespectarea unor
norme de comportament profesional pe care un medic cu aceeasi capacitate
profesionala in conditii similare le-ar fi respectat. Sre deosebire de greseala,
eroarea apare in ciuda bunei credinte si a implicarii medicului

32. Pentru a fi considerata culpa, greseala trebuie sa indeplineasca urmatoarele

conditii: sa fie evidenta, materiala, demonstrata, sa existe sigur, in afara oricarui
dubiu, sa fie urmarea lipsei de profesionalism, sa fie apreciata ca o greseala de
catre alti medici competenti.

33. Obligatia medicului este aceea de a exercita o atentie normala, chibzuita,

rezonabila, medicul nu trebuie sa garanteze un rezultat favorabil al eforturilor sale.
Medicii nu sunt judecati dupa standardele celui mai experimentat, celui mai
indemanatic sau dupa cel mai pregatit membru al profesiunii ci prin raportare la
standardele unui practician cu o competenta obisnuita intr-un anumit domeniu
medical.

34. Prin prisma dispozitiilor legii 95/2006 angajarea raspunderii disciplinare nu se

confunda cu angajarea raspunderii civile a medicului. Este prevazut expres faptul
ca raspunderea disciplinara a membrilor Colegiului Medicilor din Romania nu
exclude raspunderea penala, contraventionala sau civila.

35. Angajarea raspunderii disciplinare nu exclude angajarea raspunderii civile si

nici nu atrage automat raspunderea civila a medicului. Pentru angajarea raspunderii
civile delictuale este prevazuta de lege o procedura distincta.

36. Culpa profesionala poate fi definita ca o forma de vinovatie in care medicul nu

a prevazut rezultatul faptelor sale, desi putea si trebuia sa il prevada sau a prevazut
rezultatul faptelor sale dar a cosniderat fara temei ca nu se va produce.

37. In ceea ce priveste fundamentarea raspunderii medicale pe notiunea de eroare

profesionala legea 95/2006 se limiteaza la o definitie sumara a acesteia, respectiv
definita malpraxis-ului.
38. Privitor la consimtamantul informat al pacientului presupune furnizarea de date
si informatii medicale de catre medic cu privire la diagnostic si modalitati de
tratament si riscuri. Conform legii, informatia medicala trebuie explicata de medic
si trebuie inteleasa de pacient astfel incat acesta din urma sa isi dea
consimtamantul in cunostinta de cauza.

39. Art 660 alin (2) si (3) din Legea 95/2006 prevede ca: „in obținerea acordului
scris al pacientului, medicul, medicul dentist, asistentul medical/moașa sunt datori
să prezinte pacientului informații la un nivel științific rezonabil pentru puterea de
înțelegere a acestuia” si „ informațiile trebuie să conțină: diagnosticul, natura și
scopul tratamentului, riscurile și consecințele tratamentului propus, alternativele
viabile de tratament, riscurile și consecințele lor, prognosticul bolii fără aplicarea
tratamentului”.

Bibliografie:

Jurisprudenta Curtii Europene de Justitie:

 Cauza Codarcea c. România din 2 iunie 2009 (CEDO, Secţia a III-a,

31675/04- Mal praxis. Obligaţia statului de a asigura răspunderea spitalului)
 Cauza Bragadireanu împotriva României (Curtea Europeană A Drepturilor
Omului, Secţia a III-a,Hotărârea din 6 decembrie 2006, cererea nr.
22088/04- Protejarea bunastarii fizice a persoanelor aflate in regim de
detentie)
 Cauza Baldovin împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, Secţia a treia, Hotărârea din 7 iunie 2011, Cererea nr. 11.385/05-
dreptul la viață)
 Cauza Csoma împotriva României , Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
Secţia a treia, Hotărârea din 15 ianuarie 2013 (Cererea nr. 8759/05)
 Colak c. Germaniei – Decizia unui medic de a nu informa reclamanta că
partenerul acesteia de viaţă suferea de SIDA: admisibilitate
 Le Compte, van Leuven si De Meyere c. Belgia – Ordin de suspendare
medic Conduita profesionala
 Villnow c. Belgiei – Sancţiune disciplinară aplicată unui medic pentru că ar
fi făcut publicitate pentru activitatea sa de chirurg estetician: inadmisibilitate

Decizii ale Curţii Constituţionale

 DECIZIE nr. 1.429 din 2 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de

neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 si art. 22 din Legea drepturilor
pacientului nr. 46/2003
 DECIZIE nr. 19 din 4 iunie 2015 solicită pronunţarea unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: “dacă fapta
medicului, care are calitatea de funcţionar public, de a primi plăţi
suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. 2 din Legea
drepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie sau nu o exercitare a unui
drept recunoscut de lege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin.
1 teza I din Cod penal.”
 Decizie nr. 268 din 7 mai 2014 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în
domeniul sănătăţii
  Decizia nr. 1429/2010 referitoare la respingerea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi art. 22 din Legea drepturilor
pacientului nr. 46/2003
 DECIZIE nr. 527 din 14 iulie 2015 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (3) şi (4) cu trimitere la art.
61 alin. (6) şi art. 62 din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor
cu tulburări psihice
 DECIZIA CC 224/2012 – Exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
(CASS pensii 740 lei)
 DECIZIA nr. 164 din 12 martie 2013 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în redactarea de la data
intrării în vigoare a acestora şi până la modificările ce le-au fost aduse prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
 Decizia nr. 75/2001 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 180/2000 pentru
modificarea şi completarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr.
145/1997
 Decizia nr. 304/2001 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
41/1998 privind organizarea activităţii de asistenţă medicală şi psihologică a
personalului din transporturi cu atribuţii în siguranţa circulaţiei şi a
navigaţiei şi înfiinţarea Casei Asigurărilor de Sănătate a Transporturilor

  Răspundere medicală
  Răspundere civilă delictuală –Legea nr. 95/2006, Codul Civil
 Răspundere penală – Cod penal, legislație specială
 Răspundere disciplinară (membru al Colegiului Medicilor, Legea nr.
95/2006) 

Coduri de etica – coduri deontologie medicala profesionala;

Ghiduri si Recomandari

Standarde terapeutice – Ghiduri clinice si Ghiduri de practica