3.

PRINCIPALELE INSTITUTII ALE STATULUI ROMAN MODERN SI PARTIDELE POLITICE

In epoca moderna, progresul inregistrat de societatea romaneasca s-a reflectat in modul de organizare si functionare a unor institutii
fundamentale: domnia (monarhia), Adunarea obsteasca (Parlamentul), guvernul, justitia, biserica, armata. Sistemul politic al Romaniei moderne a
avut la baza Constitutia din 1866, care a creat fundamentul democratic al vietii politice. Romania a intrat in randul monarhiilor constitutionale, in
cadrul carora suveranul era doar arbitru si factor de echilibru. Rolul principal il aveau partidele politice, care din 1895 au venit la putere prin
mecanismul alternantei la guvernare. Parlamentul, ales prin vot cenzitar, a fost spatiul consacrat al disputelor pe seama legilor propuse de partidele
politice.

3.1. Monarhia. Rolul monarhiei in istoria Romaniei moderne a fost fundamental. Aceasta institutie centrala a avut un rol important in anii 1859-
1918, contribuind la procesul de afirmare si de modernizare a statului roman. Atributiile domnului, specifice perioadei medievale, au fost modificate
printr-o serie de acte fundamentale: Regulamentul Organic (1831-1832), Conventia de la Paris (1858), Constitutia din 1866. In timpul lui Cuza,
atributiile domniei au crescut, trecandu-se la un regim autoritar
Monarhia a fost cea mai importanta dintre institutiile statului din aceasta perioada, institutie a carei functionare a fost reglementata prin
Constitutie. Actul fundamental din 1866 avea la baza principiul conform caruia suveranul "domneste, dar nu guverneaza". Prin Constitutia din 1866,
era consacrata, ca forma de guvernamant a statului roman, monarhia constitutionala. Modelul il constituiau monarhiile parlamentare din Occident
(Belgia, Marea Britanie s.a.), si nu imperiile conservatoare cu care se invecina Romania. Institutia monarhica a avut un rol major in accelerarea
procesului de modernizare - occidentalizare a societatii romanesti. Conform Constitutiei din 1866, domnul (din 1881, regele) exercita impreuna cu
Parlamentul ("reprezentatiunea nationala") puterea legislativa si, impreuna cu guvernul, pe cea executiva. Intre prerogativele sale se numarau:
sanctionarea si promulgarea legilor, dreptul de amnistie, dreptul de a bate moneda, reprezentarea statului roman in politica externa. EI era seful
armatei, avea initiativa legilor si dreptul de veto absolut, putandu-se opune punerii in aplicare a unor legi votate de Parlament. In schimb, actele
domnitorului nu aveau autoritate, daca nu erau contrasemnate de un ministru, care purta astfel responsabilitatea lor (Constitutia din 1866 - articolul
92). Domnul il numea pe primul-ministru, care, la randul sau, forma guvernul si organiza noile alegeri (spre deosebire de sistemul democratic clasic,
in care guvernele rezulta din alegeri). Aceasta stare de lucruri era cauzata de situatia concreta a societatii romanesti, in care cei mai multi dintre
locuitorii de la sate nu erau stiutori de carte si nu aveau drept de vot (il vor primi dupa primul razboi mondial). Atributiile domnitorului erau pe viata si
ereditare.
Simbolul monarhiei constitutionale romanesti a fost Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin aducerea unui principe strain se implinea o
dorinta mai veche a clasei politice, al carei scop era de a stinge rivalitatile dintre marile familii boieresti si de a ridica prestigiul international al statului
roman. Desigur, descendenta sa dintr-o prestigioasa dinastie germana a contat mult in dezvoltarea legaturilor politice, economice si militare dintre
regatul roman si cea mai insemnata putere europeana din acea vreme, Germania wilhelmiana.
De-a lungul intregii sale domnii de 48 de ani - cea mai lunga din istoria romanilor (1866 - 1914) - Carol a jucat un rol important in evolutia
statului roman, fiind figura politica centrala. Devenit principe al Romaniei in 1866, Carol, disciplinat si perseverent, descinzand dintr-o prestigioasa
dinastie germana, si-a implinit menirea de monarh constitutional. Carol I s-a atasat de tara al carei domnitor (rege) a devenit, aparandu-i interesele.
Primii ani de domnie au insemnat o perioada de adaptare din care n-au lipsit dificultatile determinate de diversi factori: disputele dintre conservatori si
liberali-radicali, simpatia francofila a opiniei publice, evidenta in timpul razboiului franco-prusac din 1870-1871. Dupa anii 1870-1871, cand au loc
manifestari antidinastice, Carol a cautat sa impuna o domnie autoritara cu acordul Puterilor garante si al conservatorilor. Dificultatile de la inceputul
domniei au fost treptat depasite, urmand, indeosebi dupa cucerirea independentei de stat, etapa de consolidare a dinastiei: la 9 septembrie 1878
Carol si-a luat titlul de Alteta Regala, in martie 1881 a fost proclamat Regatul, iar pe 10 mai 1881, Carol I a fost incoronat (coroana folosita fiind
confectionata din otelul tunurilor capturate la Plevna); pe 18 mai 1881 s-a incheiat "pactul de familie", prin care era reglementata succesiunea la tron,
mostenitor fiind proclamat printul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, nepotul de frate al lui Carol I.; in 1884 s-a legiferat crearea Domeniilor
Coroanei, ale caror venituri completau lista civila a regelui.
Personalitate echilibrata si cu o educatie deosebita, integru din punct de vedere moral, disciplinat si riguros, regele Carol a reusit sa modereze
disputele politice dintre liberali si conservatori, a protejat sistemul bipartit, a incurajat modernizarea statului si a sprijinit miscarea nationala a romanilor
din afara granitelor. De la inceputul domniei s-a sprijinit pe conservatori. A conlucrat si cu liberalii, aflati mai mult timp la guvernare, deoarece acestia
erau dornici sa adopte masuri cu caracter reformator in folosul statului roman.
Pe plan intern, Carol a incurajat formarea partidelor politice, a cultivat un climat de ordine, disciplina si rigoare, a staruit pentru modernizarea
structurilor economice si a fost un arbitru al vietii politice. EI a instituit in 1895 sistemul rotativei guvernamentale. Prin atributia sa constitutionala de
numire a primului ministru, regele avea un rol cheie in determinarea rezultatului alegerilor parlamentare, deoarece fiecare guvern actiona in asa fel
incat obtinea victoria electorala. Suveranul a aratat preocupare pentru dezvoltarea invatamantului, a culturii, precum si pentru formarea tinerelor
generatii de intelectuali; in 1891 a sprijinit infiintarea Fundatiei culturale "Carol I".
Chemat pe tronul Romaniei pentru a consolida pozitia tarii pe plan international, Carol I a desfasurat o intensa activitate in politica externa; s-a
dedicat cuceririi independentei; a alaturat Romania Triplei Aliante (1883) si a implicat-o in razboaiele balcanice. In timpul razboiului de independenta
a avut merite importante in desfasurarea operatiunilor militare. Dupa Congresul de pace de la Berlin (1878) a respins cu curaj cererea Rusiei de
libera trecere a armatei tariste prin Dobrogea. In contextul deteriorarii relatiilor romano-ruse, dupa 1878 s-a orientat spre Puterile Centrale sau Tripla
Alianta (Austro-Ungaria, Germania si, pentru un timp, Italia), cu care a incheiat Tratatul din 1883 (secret). Aceasta orientare externa n-a fost
determinata in primul rand de originea germana a regelui, ci de presiunea panslavismului, sustinut de Rusia. In plus, orientarea spre Puterile Centrale
era o reactie la atitudinea neprietenoasa a Rusiei din 1878, cand armatele rusesti au intarziat retragerea lor de pe teritoriul Romaniei, dupa incheierea
razboiului cu Turcia. Un puternic impact l-a avut faptul ca, dupa ce prin Conventia din aprilie 1877 Rusia s-a angajat sa apere integritatea teritoriala a
Romaniei, in 1878, prin Tratatul de la Berlin, a ocupat trei judete din sudul Basarabiei. In timpul regelui Carol I, Romania s-a afirmat ca un factor de
echilibru in Balcani. Ca urmare a participarii tarii noastre la al doilea razboi balcanic, incheiat cu pacea de la Bucuresti (1913), Cadrilaterul a revenit
statului roman.
Carol I a incurajat lupta romanilor din teritoriile aflate sub dominatie straina, folosind diverse modalitati: interventia sa pe langa imparatul
Austro-Ungariei,Franz Jozsef pentru eliberarea conducatorilor miscarii memorandiste condamnati in procesul de la Cluj din 1894(Carol a
obtinut,astfel,in 1895,gratierea liderilor memorandisti; sprijinul financiar pentru scolile romanesti etc. Totusi, in aceasta chestiune el a avut o atitudine
prudenta, pentru a nu provoca puternicele imperii vecine, Rus si Austro-Ungar. In timpul primului razboi mondial suveranul a acceptat neutralitatea
Romaniei, hotarare adoptata in cadrul Consiliului de Coroana de la Sinaia din 21 iulie / 3 august 1914. Dupa moartea lui Carol I (27 septembrie
1914), i-a urmat la tron conform "Pactului de familie" din 1881, Ferdinand I (1914-1927). Acesta si-a legat numele de participarea Romaniei la primul
razboi mondial (1916-1918), de realizarea Marii Uniri precum si de infaptuirea unor importante reforme (agrara, electorala).

3.2. Reprezentanta Nationala (Parlamentul). Parlamentul reprezenta puterea legislativa.Regulamentele organice au fost primele acte cu
caracter constitutional care stabileau atributiile puterii legislative.Putem considera astfel ca regulamentele au facut inceputul instituirii regimului
Parlamentar in Principate.
Conform Conventiei de la Paris,puterea legislativa urma sa fie exercitata in comun de catre domnitor,Adunarea Electiva si Comisia Centrala
de la Focsani.Conventia de la Paris instituia parlamentul unicameral in fiecare principat. In baza Statutului dezvoltator al Conventiei de la Paris (1864)
s-a inaugurat in Romania parlamentul bicameral: Adunarea Electiva (Adunarea Deputatilor) si Corpul Ponderator (Senatul). Constitutia din 1866 a
stat la baza vietii parlamentare din anii 1866-1914.Sistemul parlamentar instituit s-a caracterizat prin rolul preponderent al legislativului.Acesta a
devenit aproape partener egal cu domnitorul in elaborarea legilor. Cele mai importante prerogative pe care le avea parlamentul: dezbaterea si
adoptarea legilor, a bugetului, controlul activitatii guvernamentale prin intrebari, interpelari, anchete, motiuni de cenzura. Potrivit
Constitutiei,Reprezentanta Nationala era un parlament bicameral format din Senat si Adunarea Deputatilor.
De regula, Parlamentul isi desfasura activitatea pe durata a 4 -5 luni pe an(i.u.m activitatea dura 3 luni), timp in care erau discutate si votate
legile. In mod normal, lucrarile se deschideau la 15 noiembrie. La deschidere se citea "Mesajul Tronului" adresat de catre rege legislativului.
Activitatea parlamentara se incheia in fiecare an cu "raspunsul Corpurilor Legiuitoare la mesajul tronului" / printr-un mesaj al primului ministru.
Parlamentul isi exercita dreptul de a controla puterea executiva, urmarind modul in care se aplicau legile. Deputatii si senatorii, mai ales cei din
opozitie, se foloseau de dreptul de interpelare, cerand unor ministri sa raspunda pentru anumite decizii sau acte politice si cateodata obligandu-i
chiar sa demisioneze. Parlamentul a avut o contributie esentiala in crearea cadrului legislativ al modernizarii. In activitatea lor, guvernantii aveau de
infruntat opozitia parlamentara care era extrem de activa.
Ales pana in 1918 pe baza votului censitar,parlamentul va reprezenta interesele tuturor categoriilor sociale dupa introducerea votului universal.

3.3. Guvernul, ca institutie reprezentand puterea executiva, este o creatie a epocii moderne, avand ca act de nastere Regulamentul.Primul
Guvern unic al Romaniei s-a constituit la 22 ianuarie 1862,in timpul lui Cuza. Potrivit Constitutiei din 1866,domnul exercita impreuna cu guvernul
puteea executiva.In baza Constitutiei din 1866, regele incredinta guvernul unui lider de partid, dupa care dizolva parlamentul si se organizau alegeri
generale. Prin acest sistem, executivul isi construia majoritati parlamentare, autoritatile locale fiind puse in slujba partidului aflat la putere. Astfel,
guvernul "facea" Parlamentul, ceea ce insemna o alterare a regimului constitutional. In 1895, regele Carol I a introdus sistemul "rotativei
guvernamentale" care consta in alternarea la guvernare a celor doua partide importante: Partidul National Liberal si Partidul Conservator. "Rotativa
guvernamentala" nu a exclus disputele si patimile politice. Conform Constitutiei din 1866, executivul era raspunzator in fata parlamentului pentru
activitatea desfasurata, dar in practica era factorul decisiv in conducerea tarii.

3.4. Justitia.Instante judiciare moderne existau inca din perioada Regulamentului organic,ele fiind dezvoltate in perioada inaugurata de anul
1859.In ultimii ani ai domniei sale,Cuza inzestrase societatea romaneasca cu codurile de legi moderne,intemeiate mai ales pe cele franceze.Codul
civil si procedura civila,codul penal si procedura penala,codul de procedura criminala,condica de comert,reprezentasera zestrea pe care o primise
justita moderna a Romaniei pana in 1866.La 24 ianuarie 1861 s-a infiintat Curtea de Casatie si Justitie,cu rol important in organizarea judecatoreasca
moderna.
Potrivit Constitutiei din 1866,puterea judecatoreasca era exercitata de curti si tribunale.Hotararile si sentintele se pronuntau in virtutea legii si
se executau in numele domnului.Importanta a fost crearea curtilor cu jurati in temeiul unei legi din iulie 1868,ele fiind instituite in fiecare judet.Prin
intermediul acestei institutii au fost contracarate unele actiuni guvernamentale contrare opiniei publice.

3.5. Armata a avut un rol major in evolutia Romaniei moderne, aducandu-si contributia la cucerirea independentei de stat si la infaptuirea Marii
Uniri. Ea a evoluat ca structura si organizare: in 1860 s-a infiintat Ministerul de Razboi, iar Legea privind organizarea puterii armate (1868) a introdus
principiul mobilizarii generale conform caruia armatei permanente si rezervelor ei li se adaugau dorobantii si granicerii,militiile,garda civila si
gloatele.Legea din 1872 a urmarit ridicarea calitativa a nivelului ostirii in ansamblul ei.

3.6. Biserica era o importanta institutie, care se bucura de respect si de prestigiu moral.A contribuit la realizara unitatii spirituale si nationale a
romanilor,prin increderea si respectul manifestat de catre populatie pentru aceasta institutie. Cuza a secularizat averile manastiresti (1863) si a
incercat sa diminueze rolul clericilor in treburile civile. Prin intelegerea dintre guvern si Patriarhie (1885), Biserica Romana ramanea independenta,
pastrandu-si administratia in conformitate cu canoanele rasaritene. Tot acum(1885), Biserica Ortodoxa si-a proclamat autocefalia fata de Patriarhia
de la Constantinopol, fapt care avea urmari pozitive asupra suveranitatii nationale. A fost adoptata apoi Legea clerului mirean si a seminariilor care
prevedea salarizarea preotilor din bugetul statului sau al localitatilor.Ea a contribuit la dezvoltarea culturii, la unitatea spirituala si nationala a
romanilor.
 3.7. Partide si grupari politice.Procesul aparitiei partidelor politice in societatea romaneasca nu poate fi foarte clar delimitat.Debutul sau
trebuie cautat la sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX,cand ia nastere ,,partida nationala.
Nu era vorba despre un partid in adevaratul sens al cuvantului,ci despre o grupare destul de eterogena,reunind boieri progresisti,invatati ai
vremii si mici intreprinzatori cu viziune politica,toti contaminati de ideologia luminilor si de idealurile revolutiei franceze.Perioada cuprinsa intre
revolutia pasoptista si unirea principatelor reprezinta,probabil,momentul de apogeu al partidei nationale,Nicolae Balcescu,Eftimie Murgu,Mihail
Kogalniceanu,Al.I.Cuza,Dumitru si Ion Bratianu,C.A.Rosetti,Cristian Tell si multi altii au avut un rol politic determinant,de la redactarea programelor de
reforma,pana la prezenta in guvernele revolutionare sau pe baricadele confruntarilor directe.E cunoscut rolul esential pe care partida nationala l-a
avut in dubla alegere a lui Cuza.
Parlamentarismul pluripartidist a fost o trasatura a sistemului politic din Romania introdusa de Constitutia din 1866.Acest aspect a grabit
inchegarea partidelor politice si din punct de vedere organizatoric.. Viata politica a fost dominata de Partidul National Liberal(care avea sa devina
principalul vehicul al modernizarii Romaniei) constituit in 1875 si de Partidul Conservator, infiintat in 1880. Ambele au participat la guvernarea tarii si,
cu toate deosebirile de idei, au actionat in vederea modernizarii societatii romanesti. In viata politica au mai existat si disidente liberal-radicale,
conservatoare, partide de orientare social-democrata sau socialista.

Liberalii. Inspirata din principiile Revolutiei Franceze si din practica liberalismului occidental,doctrina liberala se intemeia pe traditiile national-
culturale si politice romanesti.Liberalismul romanesc promova constitutionalismul si pluralismul politic bazat pe libertatea de exprimare si spiritul de
toleranta,incercand sa intinda principiile de libertate si egalitate pana la baza societatii.Liberalii isi propuneau sa emancipeze poporul de orice
servitute,inzestrandu-l cu drepturi politice.Ei considerau ca societatea romaneasca trebuia supusa unor schimbari majore in domeniul proprietatii
funciare si al relatiilor agrare(de aici si dorinta reformarii agriculturii).Conceptul prin noi insine ,reprezenta deviza liberalilor,formulata de I.C.
Bratianu,prin care isi propuneau valorificarea tuturor resurselor si energiilor nationale care sa contribuie la dezvoltarea societatii romanesti.Erau
vizate in special: industria nationala,capitalul si comertul romanesc,proprietatea privata.
Reprezentand indeosebi burghezia, liberalii ii aveau ca reprezentanti de seama pe I. C. Bratianu, C. A. Rosetti, D.A. Sturdza, Ion I.C. Bratianu.
Ei se pronuntau pentru respectarea regimului parlamentar constitutional si "domnia legilor", fiind adeptii politicii "prin noi insine".In 1867,la Concordia
s-a realizat o intelegere intre liberalii radicali condusi de I.C.Bratianu si C.A.Rosetti si liberalii moderati grupati in jurul lui Mihail
Kogalniceanu.Programul de la Concordia a insemnat o prima incercare de constituire a unui partid liberal.
La 24 mai 1875 s-au pus bazele P.N.L in urma Coalitiei de la Mazar-Pasa.Programul partidului din 1875 avea in vedere:
respectarea legilor si a regimului constitutional;
apararea libertatii personale;
organizarea invatamantului si a armatei.
Programul economic sustinea:
initiativa particulara si intarirea rolului statului;
improprietarirea insurateilor;
reducerea sarcinilor fiscale si a cheltuielilor publice.
In plan extern,liberalii militau pentru pace si respectarea tratatelor.

Deosebirile de opinii au determinat cristalizarea unor grupari sau dizidente. Astfel, s-au afirmat liberalii radicali condusi de Ion C. Bratianu si
C.A. Rosetti care sustineau:
libertatea presei;
largirea dreptului de vot prin formarea unui colegiu unic de alegatori;
reforma agrara radicala.
In cadrul P.N.L., in 1884, s-a creat gruparea radicala condusa de C.A. Rosetti, iar dupa moartea sa de Gheorghe Panu, care milita pentru:
introducerea votului universal;
impozit progresiv pe venit;
reforma agrara;
si o legislatie eficienta a muncii.
In 1886 s-au desprins tinerii liberali condusi de Nicolae Fleva. Dupa 1895, s-a constituit gruparea condusa de P.S. Aurelian, numita
"drapelista" dupa oficiosul acestuia, "Drapelul". Totusi, aceste disidente nu au afectat decisiv unitatea partidului: dupa 1890, odata cu afirmarea
tinerilor politicieni in frunte cu Ion I. C. Bratianu, partidul si-a consolidat pozitia.
Congresul P.N.L. din 1892 a elaborat un nou program al partidului bazat pe:
necesitatea respectarii legilor;
desfasurarea alegerilor in mod liber;
masuri pentru imbunatatirea situatiei satenilor;
sprijinirea romanilor din afara granitelor.
In 1906,majoritatea membrilor partidului s-au pronuntat pentru largirea dreptului de vot.
Dupa alegerea in 1909 a lui Ion I.C. Bratianu ca sef al partidului,a inceput o perioada de innoiri in activitatea acestuia. In 1913, in programul
liberal au fost inscrise doua reforme fundamentale: reforma agrara (vizand crearea unei proprietati mijlocii puternice) si reforma electorala (acordarea
dreptului de vot pentru stiutorii de carte). Principalele publicatii liberale erau "Romanul", "Vointa nationala" si " Viitorul".
Conducatorii partidului au fost :
Ion C.Bratianu (1875-1891); Ion I.C.Bratianu (1909-1927); C.I.C. Bratianu (1934-1947)
Dumitru Bratianu (1891-1892); Vintila Bratianu (1927-1930);
Dimitrie Sturdza (1892-1909); I.G. Duca (1930-1933);
 Conservatorii.Intemierea Partidului Conservator a fost consecinta politica a stadiului economico-social al statului roman de dupa 1859.
Extinderea teoriei ,,formelor fara fond , sustinuta de catre junimisti in viata sociala si politica a vremii,a stat in centrul ideologiei conservatoare.Fondul
era reprezentat de realitatea istorica a societatii romanesti iar prin forma se intelegeau ideile si institutiile aparute in Occident,pe care liberalismul
voia sa le implanteze in mediul romanesc.Junimistii au semnalat neconcordanta dintre structura sociala,traditionala romaneasca si institutiile noi
adoptate dupa modelul occidental.
La 3/15 februarie 1880,un grup de oameni politici,printre care amintim pe Lascar Catargiu,Manolache Costache Epureanu,Titu
Maiorescu,Vasile Pogor puneau bazele Partidului Conservator . Din randul conservatorilor faceau parte marii proprietari de pamant, intelectuali,
elemente ale burgheziei comerciale si bancare. Adepti ai politicii "pasilor marunti", ei se straduiau sa mentina vechile traditii politice si marea
proprietate. Intre liderii de seama s-au remarcat Lascar Catargiu, Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Gheorghe Gr. Cantacuzino. Publicatiile centrale
conservatoare erau "Timpul", "Conservatorul", "Epoca".
Conservatorii se pronuntau pentru consolidarea institutiilor deja create si garantate prin Constitutia din 1866.Acestia considerau ca practica
politica trebuie sa se sprijine pe ,,clasele avute si luminate, adica pe ratiune.In conceptia conservatorilor,libertatile
publice,legalitatea,stabilitatea,linistea,armonia,puteau deveni realitate numai prin ,,munca si adevar.Conservatorii nu erau impotriva progresului,dar
acesta trebuia sa fie masurat,dar continuu.In 1884 conservatorii s-au opus revizuirii Consitutiei.Potrivit conceptiei lor,nu drepturile politice lipseau
romanilor,ci situatia lor materiala lasa de dorit.Drepturile politice nu puteau sa premearga dezvoltarii economice.Considerau,de asemenea,ca orice
reforma politica era zadarnica cat timp oamenii asupra carora se aplica nu stiau a citi si a scrie si nu aveau posibilitatea de a judeca interesele
publice.Conservatorii se considerau aparatorii privlegiilor clasei proprietarilor de pamant.
Din decembrie 1880,lider al partidului a devenit Lascar Catargiu,pana in 1899 la moartea sa.Acestuia i-a urmat Gheorghe Grigore
Cantacuzino(1899-1907).In actiunea de reorganizare a partidului de la inceputul sec. XX,un rol activ l-a avut Take Ionescu.
In 1907, conservatorii s-au unit cu junimistii condusi de Petre Carp, iar Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost nevoit sa cedeze sefia noului
Partid Conservator lui Petre P.Carp(1907). In 1908 gruparea lui Take Ionescu a parasit partidul si a infiintat Partidul Conservator Democrat, promotor
al accelerarii ritmului de modernizare a tarii.
Ideile prezentate de catre Petre P.Carp in 1910 vizau :elaborarea unor masuri in favoarea taranilor si meseriasilor,care erau considerati baza
edificiului social.Alte reforme vizau domeniul administrativ,prin care administratia urma sa castige o mai mare autonomie in raport cu partidele
politice.
Dupa moartea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino si hotararea lui Petre P.Carp de a se retrage definitiv din viata politica,Titu Maiorescu a fost
ales presedinte al Partidului Conservator,urmat din 1914 de Alexandru Marghiloman.De asemenea, Nicolae Filipescu impreuna cu adeptii sai au
parasit Partidul Conservator in 1915, datorita politicii lor filoantantiste.
Conducatorii Partidului Conservator au fost:
Manolache Costache Epureanu (1880)
Lascar Catargiu (1880-1889)
Gh.Grigore Cantacuzino (1889-1907)
Petre P. Carp (1907-1913)
Titu Maiorescu (1913-1914)
Alexandru Marghiloman (1914-1925)

Guvernari liberale: 1876-1888 ; 1895-1899 ; 1901-1904 ; 1907-1910 ; 1914-1918 .

Guvernari conservatoare:1871-1876 ; 1888-1895 ; 1899-1901 ; 1904-1907 ; 1910-1913.

Alte orientari politice. Pe scena politica au aparut si alte orientari politice, dar de mai mica intindere. Dupa 1890 s-a incercat constituirea unui
Partid Taranesc, evidentiindu-se Constantin Dobrescu Arges, Vasile Kogalniceanu, Ion Mihalache. Eforturile acestora s-au concretizat in octombrie
1895, atunci cand s-a constituit Partida Taraneasca. Existenta sa este insa efemera, un adevarat Partid Taranesc constituindu-se abia dupa Primul
Razboi Mondial.In perioada interbelica,acesta va deveni a doua forta politica a tarii.
Miscarea socialista s-a afirmat la sfarsitul secolului al XIX-lea prin intelectualii cu vederi de stanga si prin publicatii precum "Contemporanul",
"Lumea Noua" sau "Emanciparea". Un teoretician al miscarii a fost Constantin Dobrogeanu-Gherea, autorul primului program socialist din Romania,
intitulat "Ce vor socialistii romani?". In 1893 s-a infiintat Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Romania care sustinea introducerea votului
universal, garantarea drepturilor politice si economice ale muncitorilor, rascumpararea marilor proprietati si arendarea lor la tarani. In 1899, prin
"tradarea generosilor", care s-au orientat spre liberali, P.S.D.M.R., bazat pe ideile socialiste ale epocii, s-a dizolvat. Miscarea socialista a supravietuit
in cercurile socialiste si in organizatiile sindicale. In 1910, a fost organizat Partidul Social Democrat din Romania, iar istoricul Nicolae Iorga a pus
bazele Partidului Nationalist Democrat.
In perioada interbelica,in viata politica a aparut si un anume Partid al Poporului.Tot acum,doctrina nationala si cea taranista vor umple golul
lasat prin disparitia conservatorilor(n perioada 19181919 partidul s-a rupt n Partidul Conservator-Democrat (care a fuzionat n 1922 cu Partidul
National i Partidul Conservator-Progresist).
Abolit apoi de succesivele regimuri autoritare si totalitare,multipartidismul va fi recunoscut in Romania dupa 1989.

3.8. Politica externa. Dupa experienta Congresului de la Berlin, regele Carol I si Ion C. Bratianu au cautat sa incadreze Romania intr-un
sistem de aliante care sa-i asigure protejarea integritatii teritoriale si a intereselor sale externe. Era vorba, in primul rand, de a se apara in fata
tendintelor expansioniste ale Imperiului Rus, pentru care regatul roman constituia o piedica in calea aspiratiilor hegemonice in Europa de Sud-est.
Tripla Alianta, formata din Germania, Austro-Ungaria si Italia, reprezenta o uriasa forta politica, economica si militara, sub auspiciile careia regatul
roman isi putea mentine stabilitatea si se putea dezvolta in continuare. Romania s-a alaturat Triplei Aliante printr-un tratat bilateral incheiat cu Austro-
Ungaria (18/30 octombrie 1883), la care a aderat, in aceeasi zi, si Germania. Aceasta aderare a Romaniei la Tripla Alianta a fost tinuta secreta,
datorita puternicelor sentimente francofile ale majoritatii opiniei publice romanesti. Trebuie precizat, insa, ca in acea epoca, Franta nu putea oferi
statului roman garantii suficiente de sustinere externa.
Politica guvernului maghiar fata de romanii din Transilvania, fata de fruntasii memorandisti a slabit alianta Romaniei cu Puterile Centrale si a
influentat opinia publica din regat, care a devenit din ce in ce mai ostila Austro-Ungariei. Treptat, politica externa a Romaniei s-a reorientat spre Tripla
Antanta, formata din Franta, Marea Britanie si Rusia. In acest sens, semnificativa a fost vizita tarului Nicolae al II-lea la Constanta in iunie 1914. De
asemenea, legaturile diplomatice cu Franta s-au intensificat, creandu-se, astfel, premisele pentru participarea Romaniei la Primul Razboi Mondial de
partea Antantei. Daca Romania nu a participat la primul razboi balcanic, izbucnit in 1912, in cel de-al doilea razboi balcanic ea s-a aflat de partea
celor victoriosi, deci alaturi de Serbia, Grecia si Turcia, impotriva Bulgariei. Prin Tratatul de la Bucuresti (28 iulie/10 august 1913), Bulgaria a cedat
Romaniei sudul Dobrogei (Cadrilaterul, format din judetele Durostor si Caliacra). Cel de-al doilea razboi balcanic a sporit rolul Romaniei de garant al
echilibrului in Balcani, deci de putere importanta in sud-estul continentului.

4. STATUL - AGENT AL MODERNIZARII PANA LA PRIMUL RAZBOI MONDIAL

4.1. Agricultura. Problema taraneasca. Pana in anul 1914, agricultura a ramas cea mai importanta ramura economica.In perioada de pana
la primul razboi mondial, principalul progres in agricultura a fost reprezentat de cresterea suprafetelor cultivate mai ales cu cereale. Marea proprietate
reprezenta in jurul anului 1900 aproximativ 50% din suprafata arabila a tarii. In acelasi timp, aproape 80% din totalul taranimii nu poseda pamant
suficient. Dupa anul 1900, agricultura a fost inzestrata cu masini si utilaje, care nu au determinat insa o crestere insemnata a productivitatii. La baza
relatiilor agrare au ramas invoielile agricole. Sistemul arenzilor in munca si produse si munca la tarla au complicat situatia taranilor. Interventia statului
in domeniul agriculturii a pornit de la realitatile specifice anilor 1859 - 1918: ponderea importanta a acestei ramuri in cadrul economiei nationale (in
1900 contribuia cu doua treimi la produsul national si asigura trei patrimi din exportul tarii), insuficienta pamantului pentru tarani, analfabetismul,
inventarul agricol modest, credite putine, tensiunile sociale (rascoalele din 1888, 1894, 1898 -1899, 1907). Dupa legea rurala din 1864, au urmat alte
masuri ameliorative: in martie 1866 s-a adoptat legea invoielilor agricole, care reglementa raporturile dintre tarani si mosieri; in 1881 s-a infiintat
Creditul Agricol; constituirea bancilor populare; vanzarea proprietatilor statului la tarani(1889) ;adoptarea in 1904 a legii care permitea taranilor sa
formeze obsti satesti in vederea cumpararii de pamant; dupa rascoala din 1907 a fost limitata arendarea, s-a elaborat o noua lege a invoielilor
agricole si s-au adoptat noi masuri care sa faciliteze cumpararea de pamant.
Asemenea masuri nu au abordat insa problema esentiala si anume cea privind redistribuirea pamantului. In 1907, a avut loc o mare rascoala a
taranilor care s-a extins din nordul Moldovei pana in Muntenia si Oltenia; a fost nevoie de interventia armatei pentru inabusirea acesteia, numerosi
tarani fiind omorati sau arestati. Rascoala a aratat acuitatea problemei agrare si a generat o semnificativa mutatie in atitudinea clasei politice fata de
taranime. Imediat dupa rascoala au fost adoptate unele masuri vizand rezolvarea problemei agrare: legea invoielilor agricole (1907); infiintarea Casei
Rurale (1908). In ciuda acestei legislatii, agricultura a ramas in mare masura asemanatoare structural cu ceea ce fusese la jumatatea secolului
precedent. In 1907, circa o treime dintre familiile de tarani aveau mai putin de 3 ha, astfel ca pentru a-si asigura existenta, erau nevoite sa se
"invoiasca" pentru a lucra pe mosiile marilor proprietari. Relatiile agrare nu s-au schimbat substantial, iar productivitatea era relativ modesta;
predomina cultura cerealelor. Schimbari sesizabile au aparut in organizarea productiei pe marile proprietati, in sensul ca a crescut numarul masinilor
agricole si al muncitorilor agricoli.

4.2. Industria. Industria a fost domeniul in care progresul a avut o evolutie lenta, dar continua, accelerandu-se ritmul acestuia in ultimul
deceniu al secolului trecut. Daca pana in deceniile 7-8 ale secolului al XIX-lea activitatile industriale erau sustinute mai ales de ateliere si manufacturi,
neimplicarea statului printr-o politica de incurajare si protejare a productiei interne a avut drept urmare un parcurs lent spre modernitate. Interventia
statului s-a realizat dupa ce Romania a devenit independenta si dupa ce a expirat conventia comerciala incheiata cu Austro-Ungaria in 1875. Totusi,
imediat dupa obtinerea independentei, industria era lipsita de capital autohton, de cadre tehnice bine calificate, de masini si materii prime. In
consecinta, politicieni, economisti, oameni de cultura au sustinut ca incurajarea industriei nationale se putea realiza printr-un program de masuri
protectioniste. Cadrul legislativ a vizat mai ales dezvoltarea principalelor ramuri industriale: industria alimentara, forestiera, petroliera si metalurgica.
Ca urmare, industria a cunoscut un proces de modernizare, in dauna productiei mestesugaresti. Acest fapt a fost determinat, in buna masura, de
initiativele in plan legislativ adoptate de Parlamentul roman: legea de incurajare a industriei nationale din 1887, care viza industria mare, acorda
inlesniri, pe timp de 15 ani, celor care infiintau intreprinderi mari, cu cel putin 25 de lucratori si cu un capital minim de 50.000 lei. Legea generala a
tarifelor din 1886 initia protectionismul, aplicand unele taxe de import la produse care concurau cu produsele industriei nationale. In 1895,
conservatorii au adoptat legea minelor prin care bogatiile subsolului, cu exceptia petrolului au trecut in proprietatea statului, creandu-se conditii mai
bune pentru exploatarea lor. Aceste masuri au favorizat un ritm mai accentuat de dezvoltare a industriei. Industria usoara era cel mai bine
reprezentata, deoarece necesita capitaluri mici, dispunea de materie prima din abundenta si ieftina, procurata din agricultura si aducea castiguri
imediate.
Dupa anul 1900 si pana la primul razboi mondial, cea mai dezvoltata ramura industriala era cea petroliera, care beneficia de cele mai moderne
rafinarii din lume, astfel incat Romania era, in 1914, a doua tara producatoare de petrol din Europa. Progrese au inregistrat industria forestiera si
alimentara. In preajma primului razboi mondial, industriile dominante erau industria petroliera si cea de cherestea. Lacunele din structura industriei
romanesti sunt evidente. Absenta unei industrii siderurgice si constructoare de masini, precum si caracterul rudimentar al industriei chimice erau
indicii ca nivelul industrializarii se aflau cu mult in urma celor vest-europeni. In plus, industria contribuia doar cu 17 % la realizarea produsului intern
brut (in preajma primului razboi mondial). Industria constructoare de masini era inexistenta, astfel tara ramanea dependenta de importuri in acest
sector vital. O trasatura specifica a constituit-o patrunderea capitalului strain in diverse ramuri (petrol, gaz, electricitate, zahar), indeosebi dupa
adoptarea legii minelor (1895), care acorda numeroase facilitati investitorilor. Ponderea cea mai importanta o avea capitalul englez, olandez, francez
si belgian.
Un rol important in dezvoltarea industriei a fost modernizarea transporturilor si comunicatiilor.
 4.3. Transporturile. Progresele in domeniul industriei si accesul la piata internationala au fost posibile si datorita modernizarii mijloacelor de
transport si de comunicatii. Mecanizarea comunicatiilor, utilizarea telegrafului si telefonului au favorizat tranzactiile, iar extinderea retelei feroviare si a
soselelor a influentat cresterea volumului transporturilor. Statul a acordat o mare atentie dezvoltarii cailor de transport: in 1869 a fost inaugurata calea
ferata Bucuresti-Giurgiu, prima din Romania, iar in 1872 s-a dat in folosinta Gara de Nord; in 1879 a inceput construirea caii ferate Buzau-Marasesti,
prima cale ferata executata de statul roman. Ca si in alte domenii ale dezvoltarii economice, statul roman si-a asumat responsabilitatea pentru
administrarea intregului sistem feroviar. Dupa obtinerea independentei, caile ferate devin monopol de stat prin rascumpararea liniilor construite de
actionarii straini. In 1895 s-a dat in folosinta podul peste Dunare de la Cernavoda, construit de inginerul roman Anghel Saligny, la acea vreme cel mai
lung pod din Europa.

4.4. Comertul si sistemul bancar. Ca expresie a progresului economic, Romania a incheiat acorduri comerciale cu Austro-Ungaria (1875),
Franta, Marea Britanie, Italia (1876), Germania (1877). Finantele publice si creditul au constituit un alt sector in care statul a intervenit activ in scopul
dezvoltarii relatiilor capitaliste. Mutatii importante au aparut in sistemul bancar: in 1867 s-a instituit noul sistem financiar bazat pe moneda nationala
(leul); a luat fiinta Casa de Economii si Consemnatiuni (1864),institutie financiara care va avea un rol insemnat in dezvoltarea tarii. Prima emisiune de
hartie - moneda a fost realizata in 1877. Ea a impus ordinea monetara si a contribuit la incurajarea investitiilor interne. Un moment important l-a
constituit infiintarea Bancii Nationale a Romaniei (1880) cu dreptul de a emite moneda. Proiectul de lege prevedea ca pentru infiintarea bancii nu
putea fi folosit decat capitalul romanesc, din care doua treimi urmau sa provina din surse particulare, iar o treime de la stat. Capitalul particular al
bancii a fost cel liberal. La inceputul secolului XX, sistemul bancar era deja format si raspundea necesitatilor de credit ale societatii romanesti. Ca o
expresie a dezvoltarii economice, in 1881 se infiinteaza Bursa din Bucuresti, prima bursa de valori din Romania.

4.6. Invatamantul. Organizarea invatamantului pe principii moderne a inceput inca din prima jumatate a secolului al XIX-lea prin activitatea
carturarilor Gheorghe Asachi si Gheorghe Lazar. Invatamantul public s-a introdus prin Regulamentele Organice. Legea instructiunii publice din 1864
a fixat cadrul organizatoric si de dezvoltare pentru invatamantul primar, secundar si universitar. Introducand obligativitatea si gratuitatea
invatamantului primar de 4 clase si stabilind un sistem unitar de invatamant, legea situa Romania alaturi de tari avansate ca Franta, Italia, Elvetia,
Tarile Scandinave. Populatia scolara era in crestere, desi analfabetismul continua sa fie o problema pentru Romania. Dezvoltarea invatamantului a
mai facut un pas in 1893, cand a fost votat proiectul de lege propus de Take Ionescu. Acest proiect reorganiza invatamantul primar si ii dadea un
caracter practic. De asemenea, s-a reorganizat instructiunea publica, punandu-se accent pe frecventa elevilor si pe pregatirea noilor dascali, s-a
dezvoltat reteaua scolara, crescand numarul stiutorilor de carte. Cel mai important rol in modernizarea invatamantului romanesc de toate gradele l-a
avut pedagogul, matematicianul si astronomul Spiru Haret. Ca ministru al instructiunii publice, el a initiat culturalizarea si alfabetizarea in mediul rural
si a organizat programe speciale de pregatire a invatatorilor. Totodata, s-a afirmat invatamantul superior si s-a format un corp profesoral valoros, s-au
creat laboratoare si au aparut publicatii stiintifice. Dupa infiintarea Universitatilor din Iasi (1860) si Bucuresti (1864), au fost organizate si alte noi
institutii de invatamant superior: Facultatea de Medicina, Scoala de Arte Frumoase, Scoala Superioara de Poduri si Sosele (1881), Scoala Superioara
de Arhitectura, Universitatea din Cluj (1872) Universitatea din Cernauti (1874) etc. In aceasta perioada au aparut primele organizatii ale corpului
didactic, publicatii consacrate scolii si problemelor pedagogice, primele asociatii studentesti. In celelalte teritorii romanesti, situatia invatamantului era
dificila datorita atitudinii imperiilor care le stapaneau: lipsa ajutorului financiar, impunerea predarii in limba maghiara (in Transilvania dupa instaurarea
dualismului austro-ungar din 1867), in germana (Bucovina) si rusa (Basarabia). In Transilvania, limba romana era admisa ca limba de predare in
invatamantul primar si confesional. Insa in timpul regimului dualist, limba maghiara a devenit obligatorie pentru predarea tuturor obiectelor de studiu.
In invatamantul superior exista cate o catedra de limba romana la Universitatile din Cluj si Budapesta, cu subventii pentru studentii romani acordate
de biserica si de fundatiile particulare; de asemenea, s-a infiintat o catedra de limba si literatura romana la Universitatea din Cernauti.

4.7. Cultura. Cultura a fost un alt aspect de seama al modernizarii Romaniei. Literati, artisti, oameni de stiinta au deschis drumuri noi si au infi-
intat institutiile culturale fundamentale pentru un stat modem. Ei au cultivat valorile artistice si stiintifice care au sincronizat si integrat Romania in
lumea civilizata. Secolul al XIX-lea poate fi considerat cel mai spectaculos in istoria romanilor datorita trecerii de la Evul Mediu la modernitate. In
acest proces, rolul hotarator revine culturii care a schimbat mentalitati si a orientat societatea romaneasca spre un model european.
Academia Romana. Infiintata ca "Societatea literara romana" (1866), ulterior Societatea Academica Romana (1867), Academia Romana
primeste aceasta titulatura in anul 1879. Ea avea trei sectii: literatura, istorie, stiinte,dar era preponderent o societate literara. Din initiativa unor
oameni de cultura din toate provinciile locuite de romani se forma, in 1866, o societate literara care avea ca scop initial stabilirea ortografiei, gramaticii
si editarea dictionarului limbii romane. Treptat, s-au alaturat nu numai filologi si istorici, ci si personalitati din domeniul economiei, medicinei, stiintelor
naturale etc. Din 1879, scopul principal al Academiei Romane a fost promovarea "culturii, limbii si istoriei nationale, a literelor, stiintelor si artelor
frumoase". Din acest for au facut parte importanti oameni de cultura Academia a ramas pana astazi cea mai importanta institutie de cultura a
Romaniei. Inca de la intemeiere, membrii Academiei proveneau din toate tinuturile locuite de romani (din Transilvania, Bucovina, Basarabia si de la
sudul Dunarii), fapt semnificativ pentru politica culturala a statului roman. In aceeasi directie pan-romaneasca a actionat si "Liga culturala", infiintata
la Bucuresti in 1891, al carei suflet a fost Nicolae Iorga si care ,ca expresie a caracterului sau politic,in 1914 isi ia denumirea de Liga pentru
unitatea politica a tuturor romanilor. Prin filialele ei, deschise in diferite orase ale tarii si in unele capitale occidentale, au fost incurajate si facute
cunoscute eforturile de emancipare culturala si politica ale romanilor transilvaneni.
Academia Romana a devenit treptat principalul for de coagulare a fortelor culturii si stiintei, contribuind la afirmarea spiritualitatii romanesti din
toate provinciile. Au luat fiinta diverse societati si asociatii culturale. Una dintre cele mai importante a fost Societatea "Junimea" (Iasi 1863), avandu-i
ca fondatori pe Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor si Petre P. Carp. Publicatia acesteia, "Convorbiri Literare" a promovat valori autentice,
bazandu-se pe criteriul estetic, afirmand insemnatatea si valoarea literaturii. Junimea a reunit nume ilustre ale culturii si vietii politice romanesti:
Eminescu, Alecsandri, Creanga, Xenopol, Slavici etc. Alaturi de aceasta au activat si alte societati: Societatea Culturala "Ateneul Roman" (Bucuresti,
1865).
 In literatura s-au format mai multe curente, caracterizate printr-o anumita viziune asupra continutului creatiei literare si a rolului creatorului in
cadrul societatii: romantismul se intemeia pe evocarea trecutului, a virtutilor inaintasilor ca model de redesteptare a spiritului national, pe evocarea
naturii si a iubirii; samanatorismul, care prezenta satul romanesc ca un mediu ideal de viata, sustinea valorificarea folclorului si a literaturii
originale; poporanismul isi propunea orientarea literaturii spre reflectarea problemei rurale. Reprezentantii acestui curent nu credeau in viitorul
industrial al Romaniei si preconizau dezvoltarea lumii satelor, militand pentru votul universal si reforma agrara.
S-a diversificat presa (peste 2.000 de periodice).

DICTIONAR.

adunari ad-hoc - adunari intrunite anume pentru un anumit scop.

alternanta la guvernare (rotativa guvernamentala) - practica politica preluata dupa model englez, conform careia doua partide politice sunt
chemate alternativ la guvernare; in Romania a functionat din 1895 pana in 1918 si a fost reprezentata de alternarea liberalilor si a conservatorilor
amnistie - act al domnitorului, regelui etc. prin care se inlatura raspunderea penala pentru o infractiune.
armistitiu - act incheiat intre doua forte aflate in conflict care stipuleaza incetarea temporara a ostilitatilor.
balanta comerciala - raportul dintre valoarea generala a importul si cea a exportului.
caimacam - loctiitor al domnitorului.
capitulare - incetarea ostilitatilor armate intre fortele beligerante prin depunerea armelor de catre una din parti.
Casa Scoalelor - institutie creata in 1896 pentru a incuraja construirea noilor localuri de scoli.
colegiu electoral - categorie de votanti care cuprinde cetatenii cu aceeasi avere sau rang social.
confederatie - uniune de state independente, avand anumite institutii centrale comune.
de facto - in fapt; ceea ce exista in practica.
de iure - de drept; ceea ce exista in teorie.
deznationalizare - politica practicata in raporturile cu minoritatile si prin care se urmareste ca acestea sa-si piarda identitatea nationala.
diaspora - grup etnic aflat in afara granitelor tarii de origine.
domnie ereditara - forma de guvernamant in care succesiunea la conducerea statului avea loc in cadrul aceleiasi familii.
drept de veto - atribut al suveranului de a se opune punerii in aplicare a unor legi votate de Parlament.
dualismul austro-ungar - alianta din 1867 prin care imparatul Austriei a devenit si rege al Ungariei. In urma acestui pact, Transilvania a fost
incorporata Ungariei.
elita -un grup restrans de oameni care se disting prin instruire, talent, avere etc. si care ocupa pozitii importante in cadrul societatii.
gubernie - unitate administrativ-teritoriala in cadrul Imperiului Rus care nu dispunea de autonomie.
integritate teritoriala - principiu de drept international, potrivit caruia fiecare stat isi exercita deplinul control asupra teritoriului sau.
interpelare - procedura de control parlamentar, constand in dreptul unui senator sau deputat de a cere si primi explicatii din partea guvernului in
legatura cu modul de rezolvare a unor probleme politice, administrative, diplomatice etc.
lovitura de stat - actiune de preluare a puterii iara respectarea procedurilor constitutionale.
mesajul tronului - comunicare rostita de monarh, cu prilejul deschiderii sesiunii parlamentului, in care erau prezentate problemele tarii si
recomandarile privind rezolvarea lor.
modernism - curent sau tendinta, manifestat in special in arta si literatura secolului al XX-lea, caracterizat prin negarea traditiei si prin adoptarea
unor noi principii de creatie.
modernitate - in sens general, caracteristica de a fi modem, respectiv ceea ce este diferit sau chiar opus preceptelor, normelor si practicilor
traditionale, referindu-se la produse ale culturii, institutii, forme de organizare sociala etc.
monarhie constitutionala - forma de guvernamant in care puterea suprema apartine unei singure persoane (rege) ale carei prerogative sunt limitate
prin constitutia tarii.
neoabsolutism - regim de centralizare si germanizare impus de austrieci in Transilvania dupa 1849.
panslavism - curent politic care sustinea unirea tuturor slavilor intr-un singur stat.
plebiscit - consultare a cetatenilor care se pronunta prin da sau nu asupra unui proiect de lege sau a unui act de importanta deosebita (referendum).
a promulga - a dispune, printr-un act oficial, ca o lege sa intre in vigoare, sa devina executorie.
pronunciament - declaratie sau actiune prin care se exprima protestul fata de un anumit sistem social-politic.
razboaie balcanice - conflicte militare in Balcani (1912 -1913) cauzate de dominatia otomana si de rivalitatile din zona.
reduta - mic fort de aparare, de forma poligonala, inconjurat de santuri.
regim autoritar - forma de guvernare in care seful executivului are puteri sporite, in dauna legislativului.
responsabilitate ministeriala - obligatia unui ministru de resort de a raspunde politic sau juridic pentru contrasemnarea unei legi sanctionate de
suveran; obligatia ministrilor de a raspunde politic sau juridic pentru actul de guvernare.
a sanctiona - a confirma o lege sau o dispozitie.
secularizare - trecerea averilor bisericesti sau manastiresti in proprietatea statului.
suzeranitate - dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu dar nu are o autonomie completa.
tarif vamal protectionist - taxe puse marfurilor importate pentru protejarea productiei autohtone.
traditionalism - curent sau tendinta care cultiva sau supraevalueaza elementele traditionale.
tratat de pace - act care reglementeaza raporturile dintre statele care s-au aflat in conflict.
vot cenzitar - vot exprimat de cetatenii "activi" in viata politica; criteriul in baza caruia poate fi evaluat activismul este dat de o limita a impozitului
(cens) perceput de stat.
vot de blam (de neincredere) - actiune a Parlamentului prin care politica guvernului este dezaprobata. In urma votului de blam guvernul este obligat
sa demisioneze.

Ion C.Bratianu(1821-1891) Proeminent om politic de orientare liberala,a facut parte din generatia care a asigurat trecerea de la ,,partida nationala
la sistemul partidelor politice.A participatactiv la miscarea revolutionara de la 1848,a sustinut alegerea,dar si detronarea lui Cuza,a fost implicat in
urcarea pe tron a lui Carol I.A fost primul presedinte al PNL si a detinut importante demnitati,inclusiv pe cea de prim-ministru in perioada marii
guvernari liberale (1876-1888).