TESTUL NR.

5
SUBIECTUL I
1. Un spaţiu istoric românesc din interiorul arcului carpatic menţionat în sursa A este
Transilvania.
2. Independenţa României s-a înfăptuit în 1877-1878, conform sursei B.
3. Două spații istorice româneşti menţionate atât în sursa A, cât şi în sursa B sunt Transilvania
şi Bucovina.
4. Litera corespunzătoare sursei care susţine că unirea românilor s-a realizat în etape, în câteva
zeci de ani, este B.
5. Cauza: "în ianuarie 1859, s-a înfăptuit unirea Moldovei cu Ţara Românească prin dubla
alegere ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza."
Efect: "prin măsuri şi reforme succesive, s-a realizat unificarea deplină a Principatelor."
6. Două fapte istorice din procesul de realizare a Marii Uniri din 1918 sunt:
a. "în anul 1918, obiectivul de eliberare şi unire cu ţara a tuturor teritoriilor româneşti a fost
îndeplinit," conform sursei B.
b. Marea Unire a avut loc la 1 decembrie 1918, când Adunarea Naţională de la Alba Iulia a
votat unirea Transilvaniei cu România.
7. Principele Carol I a întreprins acţiuni în vederea obţinerii independenţei de stat prin
participarea la Războiul de Independenţă (1877-1878), contribuind la obţinerea independenţei
României față de Imperiul Otoman.

SUBIECTUL II
1. Din sursa dată, poziția României față de prima conflagrație mondială în momentul rostirii
discursului lui Nicolae Titulescu era de neutralitate.
2. O cauză pentru care se urmărea intrarea României în război, conform sursei date, era legată
de revendicări teritoriale, în special pentru recâștigarea Ardealului.
3. Două informații despre teritoriul românesc intracarpatic menționate în sursă sunt:
a. Ardealul este descris ca "leagănul care i-a ocrotit copilăria, școala care i-a făurit neamul,
farmecul care i-a susținut viața."
b. Este subliniată importanța Ardealului, considerat "scânteia care aprinde energia."
4. Două informații referitoare la poziția de neutralitate a unui stat față de conflictul mondial, din
sursa dată, sunt:
a. Un stat poate rămâne neutru doar atunci când nu are revendicări de impus.
b. Neutralitatea unui stat devine dificilă atunci când are revendicări și mai ales când le-a
formulat.
5. Nicolae Titulescu susține că România nu-și poate prelungi neutralitatea peste limitele
demnității sale și că nu poate rămâne neutră atunci când are revendicări de impus, în special
referindu-se la Ardeal. Acest lucru sugerează că România ar trebui să se implice în război
pentru a-și apăra interesele și pentru a-și recâștiga teritoriile dorite.

6. În 1918, procesul formării statului național unitar român s-a încheiat prin Unirea
Transilvaniei, Banatului, Crișanei, și Maramureșului cu România la Alba Iulia, la 1 decembrie.
Acest eveniment a fost un moment cheie în consolidarea statului național unitar român,
reflectând dorința de unitate națională și îndeplinind idealurile exprimate în discursul lui Nicolae
Titulescu despre necesitatea de a avea întreagă România, inclusiv Ardealul, pentru a fi mare și
puternică.

SUBIECTUL III
Epoca modernă a adus cu sine procesul complex de formare și consolidare a statelor naționale
în Europa. În cazul statului român, acest parcurs a început să se contureze în secolul al XIX-
lea, o perioadă marcată de mișcări naționale și transformări sociale semnificative. Primele
proiecte politice cu privire la organizarea unui stat românesc au apărut în contextul marilor
transformări europene din secolul al XIX-lea.
Unul dintre primele proiecte politice notabile a fost formulat în jurul anului 1848, în timpul
revoluțiilor pașoptiste. În acest context, Nicolae Bălcescu, una dintre personalitățile marcante
ale mișcării revoluționare române, a susținut ideea unei Românii unite și independente. Totuși,
rezultatul Revoluției de la 1848 nu a dus la realizarea imediată a acestor idealuri.
Un alt proiect politic important a fost promovat de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza în anii
1859-1866. Alegerea lui Cuza ca domnitor al Moldovei și Țării Românești și ulterior unirea celor
două principate sub conducerea sa au reprezentat un pas semnificativ către realizarea statului
național român. Cuza a introdus reforme sociale și administrative menite să consolideze
unitatea și autonomia țării.
Secolul al XIX-lea a fost marcat și de două evenimente istorice esențiale pentru formarea și
consolidarea statului român: independența obținută în 1877-1878 în urma Războiului de
Independență și unirea cu principatele românești rămase sub dominație străină, cum ar fi
Basarabia, Bucovina, și Transilvania. Aceste procese au fost facilitate de contextul internațional
favorabil și au contribuit la conturarea României ca stat național independent și unitar.
În secolul al XX-lea, un moment crucial pentru constituirea statului național unitar român a fost
Marea Unire de la 1918. La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, Adunarea Națională a declarat
unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Acest eveniment istoric
a dus la realizarea unității naționale românești și la formarea unei Românii Mari, care îngloba
majoritatea teritoriilor locuite de români.
La finalul Primului Război Mondial, unitatea națională a românilor a fost desăvârșită prin
recunoașterea internațională a noii configurații teritoriale a României. Tratatul de la Trianon din
1920 a confirmat frontierele României Mari, consacrând astfel procesul de formare a statului
național unitar român.
În concluzie, evoluția statului român de la proiect politic la realizarea României Mari a fost
marcată de momente semnificative în secolul al XIX-lea și continuată cu succes în secolul al
XX-lea. Aceste etape au implicat lideri politici, mișcări revoluționare și evenimente istorice care
au contribuit la consolidarea identității naționale și la conturarea unei Românii independente și
unite.

TESTUL NR.11
SUBIECTUL I
1. Instituția care deținea puterea legislativă în România, precizată în sursa A, era
Reprezentanța Națională (Parlamentul).
2. Sursa B a fost redactată în secolul al XX-lea, mai precis în anul 1939.
3. Spațiul istoric menționat în ambele surse este România, iar formațiunile politice sunt Frontul
Renașterii Naționale, menționat în sursa A, și Partidul Național Țărănesc, menționat în sursa B.
4. Litera corespunzătoare sursei care susține că se dorea menținerea în activitate și a altor
formațiuni politice este B.
5. Cauza: "Frontul Renaşterii Naţionale susţine un regim dictatorial cu toate consecinţele lui."
Efect: "Noi susţinem democraţia naţională și un regim constituțional cu răspundere
ministerială reală, cu respectarea dreptății sociale și a moralei creștine."
6. Alte două măsuri de politică internă aplicate în România, în perioada regimului monarhiei
autoritare, includ:
a. Controlul strict al presei și cenzura informațiilor, pentru a limita opoziția și a promova
propaganda regimului.
b. Interzicerea unor partide politice și restricționarea activității lor în favoarea consolidării
puterii Frontului Renașterii Naționale.
7. Un alt drept al cetățenilor români încălcat de regimul monarhiei autoritare, în afara celor
precizate în sursele A și B, ar putea fi restricționarea libertății de exprimare și asociere. Regimul
dictatorial impunea limitări severe asupra drepturilor civile și politice ale cetățenilor.

SUBIECTUL II
1. Evenimentul desfășurat în 1395, conform sursei date, este trecerea lui Baiazid peste Dunăre
în Ţara Românească.
2. O cauză pentru care Baiazid a trecut Dunărea în Ţara Românească, pe baza sursei, ar fi fost
faptul că Mircea cel Bătrân a început războiul împotriva otomanilor, plecând cu armata asupra
barbarilor împreună cu împăratul Sigismund.

3. Personalitățile politice aliate în lupta antiotomană menționate în sursă sunt Mircea cel Bătrân
și împăratul Sigismund.
4. Două informații referitoare la desfășurarea luptelor din 1395, din Ţara Românească, din sursa
dată sunt:
a. Mircea cel Bătrân, strângând oastea țării, nu și-a făcut planul să vină asupra lui Baiazid și
să dea lupta inițial.
b. Mircea a ținut cu armata pe urma lui Baiazid prin pădurile de stejar ale țării, săvârșind
isprăvi vrednice de amintit și luptând cu el în mod strălucit.
5. Mircea cel Bătrân a adoptat o strategie prudentă inițial, neangajându-se într-o confruntare
directă cu Baiazid. Ulterior, Mircea a ales să urmărească armata otomană, săvârșind isprăvi
notabile și ducând lupte strălucite. Acest mod de luptă arată o abordare tactică și adaptabilitate
în fața forțelor otomane superioare numeric.
6. Domnitorii români au participat activ la relațiile internaționale în secolele al XVII-lea și al
XVIII-lea, dezvoltând alianțe și conflicte cu puterile vecine. Un fapt istoric relevant este
implicarea domnitorului Mihai Viteazul în conflictele din Europa Centrală la începutul secolului al
XVII-lea. Mihai Viteazul a fost domnitor al celor trei principate românești și a avut un rol
important în evenimentele precum Bătălia de la Șelimbăr (1599) și Unirea de la Alba Iulia
(1600), acțiuni care au implicat interacțiuni semnificative cu statele vecine și liderii europeni ai
vremii. Aceste evenimente au relevat participarea activă a domnitorilor români în contextul
relațiilor internaționale.

SUBIECTUL III
Statul român, în forma sa modernă, a parcurs un drum îndelungat și complex de la proiectele
politice inițiale la realizarea României Mari, reflectând aspirațiile și eforturile populației de-a
lungul secolelor.
Un moment semnificativ în proiectul politic al organizării statului român a fost Constituţia din
1866. Acest document a pus bazele unei monarhii constituţionale, oferind cadrul pentru
organizarea şi funcţionarea statului. Prevederile constituţionale au stabilit principii fundamentale
precum separaţia puterilor în stat și drepturile cetăţenilor, contribuind astfel la conturarea unei
structuri de guvernare modernă.
În secolul al XIX-lea, au fost întreprinse numeroase acțiuni pentru constituirea și consolidarea
statului național român. Un exemplu notabil este Unirea Principatelor Române sub domnia lui
Alexandru Ioan Cuza în 1859. Această acțiune a reprezentat un pas important către formarea
unui stat unitar român, reunind Moldova și Țara Românească sub același domnitor. Totodată,
reformele lui Cuza au avut un impact semnificativ asupra modernizării țării.
În aceeași perioadă, Mihail Kogălniceanu, o personalitate politică influentă, a jucat un rol crucial
în procesul de consolidare a statului național. El a fost un susținător ferm al Unirii Principatelor
și a fost implicat activ în elaborarea Legii Electorale din 1864, care a deschis calea către o
reprezentare mai largă în viața politică.
O altă etapă importantă în evoluția statului român a fost realizarea Marii Uniri din 1918. Acest
eveniment a avut loc în contextul sfârșitului Primului Război Mondial și a reprezentat unirea
Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Rezultatul a fost formarea
României Mari, care a adus sub aceeași administrație majoritatea teritoriilor locuite de români.
Existența constantelor în proiectele politice de făurire a statului român modern este evidentă în
accentul pus pe idei precum unitatea națională, autonomia și drepturile cetățenilor. Un exemplu
concret este rezistența continuă față de subjugarea externă și promovarea valorilor naționale.
Aceste constante au fost susținute de mișcări și lideri precum C.A. Rosetti, care, în secolul al
XIX-lea, a luptat pentru autonomia și unitatea românilor, iar în secolul al XX-lea, lideri precum
Iuliu Maniu și Ion I.C. Brătianu au continuat această tradiție, promovând valorile democratice și
aspirațiile naționale.
În concluzie, evoluția statului român de la proiectele politice inițiale la realizarea României Mari
a fost un proces complex, marcat de acțiuni decisive, personalități remarcabile și momente
cheie. Există constante în această evoluție, cum ar fi accentul pe unitatea națională și drepturile
cetățenilor, care au fost esențiale pentru conturarea statului român modern. Aceste constante
au fost susținute de-a lungul istoriei și au jucat un rol semnificativ în definirea identității naționale
a poporului român.