Liceul Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum”

Fanarioții și regimul vasalității otomane – de

la cooperare la ostalitate.

Coordonator: prof. Manciu Marian-Eduard Candidat: Oprean Iasmina

Amalia
Clasa a-XII-a A

Timișoara
2024

1
 Lupta antiotomană a însemnat o periodă de consolidare a statelor medievale românești și
încercarea lor de a-și afirma politica de independență. Deși situația internă a Țărilor Române în
secolul al XVII-lea și XVIII-lea era una destul de instabilă prin prisma faptului că trebuiau din
nou să accepte sezeranitatea otomană, ele reușesc să își păstreze propriile instituții, pe care le
dezvoltă de-a lungul secolelor, domnii și principii fiind cei care stabilesc un sistem de alianțe,
menit să solidarizeze cu țările în fața pericolului extern. Istoria acestei perioade este
caracterizată de factorii politici internaționali care vor influența evoluția politică a Țărilor
Române. Unul dintre principali factori fiind suzeranitatea impusă de către Imperiul Otoman.

„Epoca fanariotă” nu trebuie asociată cu o periodă de decădere în toate domeniile vieții

românești. Ea a însemnat și o evoluție, pe lângă aspectele negative inpuse odată cu aceasta.
Motivul pentru care eu am ales acestă perioadă este pentru a înțelege mai bine situația
Principatelor, dilema care se ridică odată cu implementarea regimului fanariot și de asemenea,
diferența dintre un „pașlâc turcesc” și un ținut care se află sub protectoratul Porții Otomane.

Regimul politic și economic al dominației otomane în secolul al XVII-lea, a fost fructificat în

urma victoriei otomane de la Stănilești, din 1711, în conflictul cu Rusia țaristă, de partea căreia s-
a declarat vădit domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir, în timp ce, cel muntean Constantin
Brâncoveanu a așteptat rezultatul confruntări dintre Poartă și Rusia țaristă(Mircea Mușat * Ion
Ardeleanu 1983, 185). Acestă luptă fiind urmată de instituirea regimului fanariot (1711 în
Moldova, 1716 în Muntenia), agravând simțitor situația politică și social-economică a celor două
principate. Cele mai înesmnate caracteristici ale acestui regim impus de Înalta Poartă, au fost
reprezentate de: numirea făcută direct de Poartă a domitorilor din cele două principate, mărind
astfel obligațiile Moldovei și Munteniei fața de aceasta. Fanarioții erau originari din Grecia
provenind din familiile bizntine rămase la Constantinopol după căderea imperiului de răsărit.
Aceștia începând cu secolul XVII se bucură de trecere la curtea sultanului, care mai apoi le va
aduce numerose benefici și într-un final obținerea scaunului domnesc. La începutul secolului al
XVIII-lea, statutul politic al Țăriilor Române conoște numerose modificări, astfel că prin
instaurarea domniilor fanariote se urmărea un dublu obiectiv: asigurearea fidelității față de
sistemul Porții, iar un alt obiectiv pe care Înalta Poartă îl urmărea, a fost posibila explortare
economică a resurselor. Deși Țările Române se aflau sub suzeranitatea otomană, au parte de un

2
regim privilegiat, menținându-și astfel instituțiile interne, structura socială și economică creată
până în acel moment. Dominația otomană în acestă periodă fiind una indirectă exercitându-și
puterea prin intermediul instituțiilor autohtone. Expilcațiile pentru care Țara Românească,
Moldova, mai apoi și Transilvania au cunoscut o guvernare autohtonă și nu au fost transformate
în pașlâc guvernate fiind mai apoi de administratorii turci, sunt împărțite, reprezentate de ideiile
diferitor istorici. O explicație originală a fost formulată în prioada interbelică de către istoricul
Petre P. Panaitescu: „turcii ar fi constatat faptul că ținuturiile administrate de ei sărăciseră în
scurtă vreme, nemaiputând fi folosite ca surse de aprovizionare a împărăției și în special a
Capitalei, Constantinopol. În vreme ce Țările Române care erau conduse de o guvernare
autohtonă, fapt care a dus la asigurarea cu grâne a Constantinopolului, punând un monopol
asupra exportului”.(Neagu Djuvara 2019, 210).

Anii 1711- 1716 sunt, în general, o etapă a întreruperi ale evoluției normale a socității
românești, datorită eșuării lui Dimitrie Cantemir de a recâștiga independența Moldovei și
agravării conflictelor interne din Țara Românescă. Numirea fraților Nicolae și Ioan Mavrocordat
de către Poartă, fără opinia boierilor, deschide seria domnilor funcționari ai imperiului.( A.D.
Xenopol, 1929, 9-20, 44-47). Sub conducere lor, țările române sunt coduse de o biocrație de
origine greacă.

Primii domni Mavrocordați au fost mai întâi mari-dragomani, pentru a fi apoi numiți de Poartă
voievozi în Țara Românească sau Moldova astfel devenind o regulă: fanariotismul ambițios, care
visa să ajungă domn în țările române, știa că trebuie să ajungă întâi mare-dragoman.

Războaiele austro-ruso-turce au reprezentat un factor iminent pentru înțelegerea stări economice

precare datorită instaurări veacului fanariot, domnia lui Nicolae Mavrocordat în Țara
Românească care a fost întreruptă de năvălirea Austriecilor, aceștia declarînd din nou război
turcilor în anul 1716 ei fiind convinși de faptul că vor putea să își măreasca avantajele câștigate
în cadrul păcii de la Karlowitz, din 1699. Războiul se sfârși în favoarea austriecilor, care
învinseră armata turcescă. Pacea se încheie la Passarovtz în 1718. Prin acestă pace Austria
anexează Serbia cu Belgradul, Banatul Temișoarei și toată Oltenia(Petre P. Panaitescu 1990,
227). Între ani 1768-1774, are loc un nou război ruso- turc care este încheiat cu pacea de la
Kuciuk- Kainardji, ca urmare Rusi înaintează până la bug și obțin libertatea de navigație în
Marea Neagră. Boierii româmi se folosec de împrejurări ca să înainteze rapoarte politice la

3
Sankt-Peteraburg, cu o serie de revendicări care sunt precursoare programului politic: revenirea
la domni pământen etc.( Neagu Djuvara 2019, 220)

În cadrul domniilor fanariote se pot distinge două perioade semnificative: prima fiind de la
sfârșitul domniei lui Dimitrie Cantemir (1711) până la războiul ruso-otoman, iar a doua perioadă
începând cu terminarea acestui război, până la revoluția condusă de Tudor Vladimiresc(1821).
Domiile fanariote au însemnat, în ansamblu, o decădere a puterii domnești, o subordonare față de
Poartă, dar, în același timp a fost și o epocă reformatoare pe plan politic și social care încerca să
se plieze după nevoile sociale europene, o parte a domniilor fanarioti au încercat să amelioreze
organizarea internă a Principatelor, având ca scop consolidarea clasei politice cât și asigurarea
exploatări resurselor țării.(Hadrian Daicoviciu 1996,171).

Cultura românească în epoca fanariotă se află într-o decădere din cauza înstrăinării de caracterul
latin al societăți române. Marea literatură istorică a cronicarilor secolului al XVIII-lea, dispare
aproape în întregime accentul căzând pe dezinteresul față de lărgirea orizaontului cultural.
Singurul istoric însemnat în redactarea de scrieri istorice este banul Mihail Cantacuzino, care în
timpul exilului său voluntar face o descriere politică a ambelor Principate, precum și prezentarea
genealogiei familiei Cantacuzino. De asemenea în cadrul epoci fanariote se dezvoltă treptat
influența culturi franceze, adusă de profesorii francezi din clasele boierești. Mulți emigranți
goniți de revoluția franceză își găsiseră su adăpost în țările române și răspândind astfel cultura
lor si pe meleagurile noastre. Citare***

Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului următor se caracterizează în istoria

noastră, prin fenomene economice, sociale, politice și culturale care afirmă criza societăți
medievale. Pe acest font se remarcă o puternică criză a domniilor fanariote și a regimului
habzburgic și o dezvoltare a conștiinței naționale a românilor care a ridicat pe o treaptă
superioară lupta pentru unitatea statală. Preluând obiectivele fundamentale ale răscoalei lui
Horea, care afirma după cum arată Nicolae Bălcescu: „drepturile nației române și programul
politic și social al revoluției viitoare”(Mircea Mușat * Ion Ardeleanu 1983, 230), s-a înfăptuit
răscoala din rândul țăranilor, în fruntea ei fiind un țăran din Gorj, Tudor Vladimirescu, care și-a
organizat acțiunea în primul rând pe forțele de bază ale poporului român, pe masele țărănești și
orășenești. La 23 ianuarie 1821, Tudor Vladimirescu a lansat la Padeș prima lui proclamație către
locuitorii Țări Românești prin care îi cheamă să vină să constituie: „Adunarea cea orânduită

4
pentru binele și folosul a toată țara” cu arme sau „cu furci de fier și cu lănci” (A. Oțetea, 1971,
52). Rezonanța acestei proclamații a fost imediată și uriașă în rândul țăranilor.

Revoluția de la 1821 a fost o revoluție cu cucaracter național, la început împotriva

Imperiului Otoman, care încălcase prevederile prevăzute în capitulați, în urma atingerii acestui
obiectiv se viza în continuarea programului revoluționar lupta împotriva imperiilor vecine
cotropitoare. Programul politic al acestei revoluții, formulate încă în Proclamția de la Padeș și în
Proclamațiile de la București, evidențiază ideea respectării vechilor înțelegeri realizate între
Principatele Române și Poartă. Proclamația include și o justificare și o justificare a revoluției,
afirmând dreptul inalienabil al națiuni de a înlocui cu forța o autoritate a cărei justificare nu
provine de la ea (A. Oțetea, Op. Cit, 204).

Evenimentele revoluționare de la 1821 au cuprins, într-o formă sau alta, toate teritoriile
locuite de români. În timp ce în Țara Românescă, Tudor Vladimirescu reinstaura domnia
pământeană după mai mult de un veac de vasalitate și încălcare a drepturiilor de către Poarta
Otomană, în Moldova aveau loc mișcări naționale și sociale, care au avut ca urmare înlăturarea
forțată a unor reprezentanți ai administrației impuse de otomani, pion principal pentru
reinstaurarea și în acestă Țară Românescă a domniei pământene. Deși în revoluția de la 1821 nu
s-au finalizat obiectivele sociale și naționale propuse, ea nu a fost zadarnică. Principala ei
consecință imediată a fost abolirea regimului fanariot și restabilirea domniilor pământene, adică
rectificarea prejudiciilor adoptate odată cu instaurarea regimului impus de Poartă. Înlocuirea
domnilor fanariote cu domni pământeni n-a reprezentat o simplă schimbare, ci o adevărată
revoluție, care a eliberat Muntenia și Moldova de vasalitatea financiară față de Fanar și față de
Poartă, creând condiții propice pentru stabilirea și dezvoltarea vieții economice, sociale și
culturale.

Luptele revoluționare, care au adoptat numeroase forme, au contribuit în țările române aproape
fără întrerupere după 1821. Aceste revoluții reflectau dorința poporului român de a înlătura
asuprirea socială, feudală ca și dominația străină, de a recuceri drepturile naționale, de a făuri un
stat național modern, independent și unitar.

Prin cele prezentate mai sus, pot susține faptul că în pofida tuturor impasuriilor istoriei nimeni
și nimic nu a putut curma ascensiunea poporului român spre înfăptuirea unității naționale și

5
 statale. Rareori putem observa în istoria Europei un popor care să fi făcut atâtea sacrifici pentru
păstrarea ființei naționale și de stat, dar care să fi intrat în epoca modernă ca stat unit, o dată cu
cele mai multe state din continent.

ANEXE

Țările române în 1718 după pierderea vremelnică a Olteniei.

Nicolae Mavrocordat, domn al Țări

Românești și al Moldovei după cum
arată și stemele celor două
principate de sub medalion.

6
 Tratativele de pace de la Passarowitz. Atunci,
banatul Timișoarei și Oltenia au trecut de la turci la
austrieci.

SURSE

Bibliografie:

Neagu Djuvara, 2019 „O scurtă istorie ilustrată a României” , București, Humanitas.

Mircea Mușat * Ion Ardeleanu, 1983 „De La Statul Geto-Dac La Statul Român Unitar”,
București, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Petre P. Panaitescu, 1990, „Istoria Românilor”, București, Editura Didactică și Pedagogică,

București.

Hadrian Daicoviciu, 1996 „ Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până la revoluția din
1821”, București, Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București.

Gheorghe I. Brătianu, 1980, „ Tradiția istorică despre întemeierea statelor Românești”,

București, Editura Eminescu.

Webografie:

7
https://th.bing.com/th/id/OIP.CI3z58cy4e8sLdZpWrq1iQAAAA?rs=1&pid=ImgDetMain

https://framemark.vam.ac.uk/collections/2008BV6719/full/735,/0/default.jpg

https://stiripentrucopii.com/wp-content/uploads/2019/06/Passarowitz-1.jpg