Zafiu Marina

Test 12

Subiectul I

1. Un ,,stat socialist”, precizat în sursa B, este România.

2. O informație, referitoare la liderul sovietic, din sursa A, este următoarea: ,,doi ani mai târziu,
când Hrușciov a hotărât să retragă trupele sovietice”.

3. Un lider politic român, din sursa A, este Gheorghiu-Dej. Un lider politic, din sursa B, este Nicolae
Ceaușescu.

4. Litera corespunzătoare sursei, care susține că guvernul român s-a făcut ecoul propagandei
sovietice, este litera A (,,Guvernul român s-a făcut ecoul propagandei sovietice”).

5. Două informații, aflate în relație cauză-efect, din sursa dată, sunt următoarele:
Cauza: ,,Pentru a așeza relațiile dintre țările socialiste, dintre partidele comuniste, pe baze cu
adevărat marxist-leniniste”
Efectul: ,,trebuie odată pentru totdeauna să se pună capăt amestecului în treburile interne ale
altor state, ale altor partide”

6. În Europa de Est, în perioada postbelică, au fost introduse regimurile comuniste, de către

Moscova, odată ce URSS a ieșit învingătoare în al Doilea Război Mondial. Astfel, statele din
Europa de Est, între 1945-1948, au devenit state-satelit ale Moscovei, impunându-se, aici,
măsuri, după modelul celor staliniste.
O primă politică totalitară, din Europa de Est, este colectivizarea agriculturii, care era decisă de
către partid, în interiorul acestuia. Spre exemplu, în România, în martie 1949, colectivizarea a
fost decisă în plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Prin acesta, se urmărea
trecerea proprietății private țărănești, în proprietatea statului. Din 1949, PMR decide
desființarea proprietății rurale și constituirea unor forme asociative de muncă, denumite
Gospodării Agricole de Stat și Gospodării Agricole Colective. Țăranii trebuiau să predea CAP-
urilor pământul, animalele și utilajele de producție, pe care le dețineau. Acest lucru a dus la
ruinarea țăranilor și la renunțarea proprietății private, în favoarea celei colective.
O a doua practică politică este adoptarea unor constituții, după modelul celei sovietice, din 1936.
Prin intermediul acestora, erau legitimate regimurile comuniste, fiind introduse, în mod legitim,
principii, precum: nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenești, desființarea pluralismului
politic, a sepărării puterilor în stat etc. În România, au fost adoptate constituții, precum cea din
1948, 1952 și 1965. Spre exemplu, prin Constituția din 1952, era legiferată instaurarea regimului
sovietic, stalinist. Aceasta proclama MAN-ul ca ,,organ suprem al puterii de stat”, legiferând rolul
 partidului unic (PMR). De asemenea, consemna proprietatea de tip socialist, clasele
conducătoare, în societate, fiind muncitorimea și țărănimea.
În concluzie, două practici politice totalitare, utilizate în Europa de Est, în afara celor prezentate
în sursă, au fost: adoptarea constituțiilor, după model sovietic, comunist, precum și
colectivizarea agriculturii, practică decisă în cadrul partidului unic.

7. În a doua jumătate a secolului XX, mai exact, după 1989, în statele din Europa de Est au fost
adoptate regimuri democratice, odată ce au căzut cele comuniste. În cadrul regimurilor
democratice, erau respectate drepturile și libertățile cetățenești, principii, precum: suveranitatea
națională, organizarea de alegeri libere, pe baza votului universal (primele alegeri în România- 20
mai 1990), separarea puterilor în stat, pluralismul politic (în România, a fost reinstaurat prin
decretul lege din 30 dec.1989), guvernarea reprezentativă, toate acestea coexistând, în interiorul
legilor fundamentale ale statului, Constituțiile adoptate, după 1989 (de exemplu, cea din 21
nov.1991, în România).

Subiectul II

1. Lupta susținută de moldoveni, împotriva polonezilor, susținută în text, este cea de la Codrii
Cosminului (1497).

2. Secolul, la care se referă sursa dată, este secolul XV.

3. Domnul Moldovei, menționat în text, este Ștefan cel Mare. Acesta, în plan intern, a mărit
domeniul domnesc.

4. Două informații, referitoare la relațiile Moldovei cu Ungaria, din sursa dată, sunt
următoarele: ,,Nu mult după aceasta, regele Ungariei a înțeles că este mai bine să aibă un
aliat în Ștefan cel Mare, iar relațiile dintre cele două țări s-au îmbunătățit” și ,,Între Moldova
și Ungaria s-au încheiat tratate de alianță, ca între două țări creștine”.

5. Un punct de vedere, conform sursei date, este acela că relațiile Moldovei cu Imperiul
Otoman era complicate, tensionate, caracterizate prin acțiuni militare. Susțin acest punct de
vedere, prin intermediul următoarelor informații: ,,Când totul era pregătit, domnul a refuzat
plata tributului după care sultanul a trimis contra Moldovei o armată de 120000 de oameni ”
și ,,Ștefan cu vreo 40000 de oameni, plus câteva mii de ardeleni și de polonezi , a reușit să
obțină marea victorie de la Vaslui, la 10 ianuarie 1475”. Așadar, relațiile celor două state au
fost complicate, tensionate, o cauză a acestor tensiuni, fiind refuzul lui Ștefan de a plăti
tributul către Poartă.

6. Deoarece în anul 1526, în urma bătăliei de la Mohacs, Ungaria este învinsă în fața Imperiului
Otoman, care preia supremația în Europa, Transilvania, voievodat sub stăpânire maghiară,
încă din sec.XII, se transformă în Principat autonom, sub suzeranitate otomană. Astfel,
Transilvania are o soartă diferită față de cea a Ungariei, al cărei centru este transformat în
Pașalâcul de la Buda. În 1541, Transilvania devine Principat autonom, sub suzeranitate
 otomană. Principele era ales de Dietă, fiind confirmat de sultan. Treptat, însă, și-a bazat
puterea pe Consiliul Princiar. Acesta avea numeroase atribuții, printre cele mai importante,
fiind: alegerea ambasadorului, comandarea armatei, precum și desfășurarea politicii externe
a Transilvaniei. Cei mai importanți principi ai Transilvaniei au fost: Gabriel Bethlen (1613-
1629) și Gheorghe Rackoczi I (1630-1648). Așadar, în secolul XVI, mai exact, în anul 1541,
odată cu expansiunea Imperiului Otoman, în Europa, Transilvania este transformată din
Voievodat, sub hegemonie maghiară, în Principat, sub suzeranitate otomană.

Subiectul III

Statul român modern a cunoscut o evoluție ascendentă, între secolele XVIII-XIX. Idealurile
naționale au evoluat, de la stadiul declarativ, în cadrul proiectelor politice ale partidei naționale sau elitei
pașoptiste, la stadiul înfăpturii. Aceste idealuri, proiecte și-au găsit ecoul în fapte, precum Adunările
Ad-Hoc sau dubla alegere a lui Cuza, aceasta fiind acțiunea care a condus, în mod definitiv, la constituirea
statului român modern.
În secolul XVIII, a luat naștere partida națională (1768), formată din boierii, care nu mai acceptau
abuzurile regimului fanariot (grecizarea instituțiilor, venalitatea funcțiilor) sau dominația otomană. Pe
fondul național al dominației otomane, al pierderilor teritoriale, al existenței regimului fanariot, care
îngrădea dezvoltarea statală, partida națională elaborează diverse proiecte, prin care revendicau
următoarele: eliminarea, îndepărtarea dominației otomane și a regimului fanariot, autonomia și
independența statală, respectarea de către Poartă a tratatelor încheiate(capitulații), unirea Principatelor
și reorganizarea instituțiilor. Un proiect politic, referitor la statul român modern, elaborat în secolul XVIII,
este Memoriul de la Focșani (1772), elaborat de o partidă națională (delegație de boieri) și înaintat
Marilor Puteri. Prin acesta, se revendicau următoarele: unirea Principatelor, sub un domn pământean
(apare ideea statului tampon pentru prima dată), unire, pusă sub garanția Rusiei, Austriei și Prusiei,
obținerea independenței, consolidarea autonomiei, înlăturarea regimului fanariot și a dominației
otomane.
În prima jumătate a secolului XIX, au fost elaborate diverse proiecte, prin care fie erau
continuate ideile elaborate anterior, fie erau îmbogățite. Un proiect politic, elaborat în această perioadă,
este ,,Constituția Cărvunarilor” (1822), elaborată de Ionică Tăutu și înaintată lui Ioniță Sandu Sturdza.
Acesta reflecta evoluția programului național, fiind inspirată din ideile Revoluției franceze, dar și din cele
iluministe. Astfel, se revendicau următoarele: organizarea statului, pe baza principiului modern al
separării puterilor în stat, garantarea drepturilor și libertăților cetățenești, ca formă de guvernământ,
monarhia (,,monarhie mărginită și moștenitoare”). Un alt proiect politic, elaborat în această perioadă,
este ,,Proclamația de la Islaz” (9 iunie 1848), proiect elaborat, în timpul revoluției pașoptiste. Prin acesta,
erau revendicate următoarele: autonomia Țării Românești, domn ales pe 5 ani, reformă școlară pentru
ambele sexe, libertatea presei, împroprietărirea țăranilor cu despăgubire. De asemenea, alte două
proiecte politice importante au fost: ,,Prințipiile noastre pentru reformarea patriei” (12 mai 1848),
precum și ,,Dorințele partidei naționale din Moldova” (august 1848). Primul revendica ,,unirea Moldovei
și a Valahiei, într-un stat neatârnat românesc”, în timp ce al doilea stipula că ,,unirea Moldovei și a
Valahiei este cheia bolții fără de care s-ar prăbuși întreg edificiul național”.
În perioada 1857-1859, au avut loc diverse evenimente, care au contribuit la formarea statului
român modern. În anul 1857 (septembrie-octombrie), au avut loc Adunările Ad-Hoc, în cadrul cărora au
fost adoptate rezoluții, un adevărat proiect politic, din a doua jumătate a secolului XIX. Aceste rezoluții
stipulau următoarele: unirea Principatelor, sub numele România, aducerea unui prinț străin, cu
moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie moștenitoare a României, neutralitatea și autonomia
Principatelor. Mișcarea unionistă, promovată în proiectele elaborate, de-a lungul revoluției pașoptiste,
din anul 1848, își va găsi ecoul în anul 1859, atunci când are loc unirea Principatelor, sub domnitorul
Al.I.Cuza, o acțiune politică atât de necesară consolidării statului român modern. Partida unionistă a pus,
mai presus de prevederile Convenției de la Paris, dorințele românilor. De aceea, în data de 5 ianuarie
1859, Al.I.Cuza este ales, ca domnitor al Moldovei, de către Adunarea Electivă de la Iași, urmând, ca în
data de 24 ianuarie 1859, acesta să fie ales, în unanimitate, și de către Adunarea Electivă de la București.
Astfel, în acest mod, s-a înfăptuit unirea, prin dubla alegere a domnitorului. De asemenea, după 1859,
diplomații români și-au centrat atenția asupra recunoașterii internaționale a unirii depline, odată ce
marile puteri au fost puse în fața ,,faptului împlinit”. Unirea din 1859 a avut o importanță deosebită în
consolidarea statului român modern, deoarece, ulterior, prin reformele sale, Cuza a reușit să
modernizeze o societate românească, atât de atașată de valorile arhaice, tradiționale.
În opinia mea, în perioada 1862-1865, statul român s-a consolidat prin reformele lui Al.I.Cuza,
deoarece acesteau au contribuit la modernizarea statului. În anul 1862, au fost adoptate măsuri, ce au
desăvârșit unirea, în acest an, reunindu-se primul guvern unic, condus de Barbu Catargiu, precum și
prima Adunare Legislativă unică, la București (24 ianuarie 1862). Astfel, pe 30 dec.1863, a fost adoptată
legea secularizării averilor mănăstirești, prin care o parte din pământurile mănăstirilor erau trecute în
proprietatea statului. De asemenea, pe 14/26 august 1864, a fost adoptată legea rurală, 500000 de
familii de țărani fiind împroprietărite cu pământ, în funcție de numărul de vite. Mai mult, pe 30 dec.1864,
a fost adoptată legea instrucțiunii publice, care prevedea reorganizarea învățământului primar, la toate
nivelurile, învățământul primar devenind obligatoriu și gratuit. Așadar, statul român modern, în perioada
1862-1865, a fost consolidat, prin intermediul reformelor adoptate de Al.I.Cuza, care au contribuit, în
mod decisiv, la modernizarea statului român.
În concluzie, statul român modern a cunoscut o evoluție ascendentă, în secolele XVIII-XIX. Idealul
național, de formare a statului român modern,a evoluat de la stadiul de proiecte, împlinindu-se, prin
intermediul dublei alegeri a lui Cuza, a unirii Principatelor. Statul român modern a fost consolidat prin
prisma reformelor adoptate de Cuza, în perioada următoare înfăpturii unirii Principatelor, reforme ce au
modernizat societatea, în mod decisiv.