1.

Instalarea regimului sovietic

Una dintre ideologiile de mare impact, care s-a ambiţionat să schimbe destinul lumii a fost
comunismul. Într-o epoca de amestec al ideologiilor, de nostalgii,confuză cel mai adesea. Gânditorii
germani Karl Marx şi Friedrich Engels s-au afirmat printr-o teorie revoluţionară, care avea să influenţeze
întreaga istorie a secolului XX. Aceşti mari filozofi au afirmat ca istoria omenirii este istoria luptei de
clasă şi societatea este aşezată pe legi care pot fi determinate ştiinţific. Marx a afirmat ca este nevoie de
o clasă socială bine structurată şi capabilă să construiască o lume noua:,,exploatării omului de către om"
prin eliminarea proprietăţii private burgheze, considerată sursa a inegalităţilor sociale.

Prin instaurarea dictaturii proletariatului se dorea crearea unui ''om nou" şi a unui paradis
terestru, în care să domneasca egalitatea şi fraternitatea oamenilor. În Rusia de la sfârşitul secolului al
XIX-lea şi începutul secolului al XX, în cadrul Partidului Social Democrat care adoptase deja ideile
marxiste s-a afirmat curentul bolşevicilor, care se pronunţa pentru acapararea totala şi pe cale violentă a
puterii. Liderul acestui grup politic Vladimir Ilici Unianov, cunoscut sub pseudonimul de Lenin va profita
de tulburările sociale şi politice provocate de dezastrele primului război mondial. În octombrie 1917 are
loc o lovitura de stat. Foarte repede, bolşevicii şi-au creat instrumentele care să preserve puterea: au
instituit o birocraţie controlată de partid, şi-au subordonat sindicatele, au suprimat libertatea presei, au
interzis activitatea celorlalte partide, au creat o poliţie politica CEKA şi au instituit teroarea ca instrument
de guvernare.

În Romania circulaseră diverse idei socialiste, sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, dar în
medii restrâns, Partidul Social Democrat în 1920 avea undeva la 800membrii la nivel naţional, in
principal de naţionalitate maghiară sau de religie mozaică. În 1920, un grup de socialişti români s-a
deplasat la Moscova, pentru a discuta condiţiile de afiliere a PSD la Internaţionala a III-a Comunista.
Liderii bolşevici le-au impus pur şi simplu socialiştilor români acceptarea a 21 de condiţii, redactate de
Lenin însuşi, care transformau partidul roman intr-o secţie a Internaţionalei Comuniste şi executant al
dispoziţiilor venite de la Kremlin.

În 1921 are loc un congres PSD în care adepţii Comitetului şi-au discutat controlul partidului cu cei care
voiau continuarea tradiţiei socialiste, congresul a fost oprit de poliţie. Aceasta data este considerata de
comunişti momentul constituirii Partidului Comunist din Romania. În anii următori, PCR a început să se
structureze, dar poziţionarea sa antisistem, mai ales ideile sale ce susţineau că România este un stat
imperialist ce ar fi acaparat teritorii de la statele vecine(URSS, Bulgaria, Ungaria), politica deschisă
prosovietică şi militantismul pentru declanşarea războiului civil au fost considerate inacceptabile, ceea
ce a dus la scoaterea sa in afara legii in 1924.

Timp de doua decenii, PCR a activat în ilegalitate, in anumite perioade el înfiinţându-şi organizaţii legale,
care au participat inclusiv la alegeri. Mulţi dintre liderii comunişti s-au refugiat în URSS, unde în timpul
Marii Terori iniţiate de Stalin şi-au găsit sfârşitul fiind executaţi de Stalin, aşa cum s-a întâmplat cu
Marcel Pauker şi Alexandru Dobroceanu Gherea.

Odată cu proclamarea statului naţional-legionar, PCR transmitea noi instrucţiuni si directive membrilor
săi, strecurarea in rândul cămăşilor verzi pentru a le compromite, să speculeze toate nemulţumirile,
creând cât mai multe dificultăţi guvernului. Autorităţile devin din ce in ce mai preocupate de infiltrarea
elementelor comuniste în Mişcarea Legionara. Documente ale Institutului General al Jandarmeriei, ale
Direcţiei Generale de Poliţie si ale SSI-ului conţineau o serie de informaţii care atestau asemenea
infiltrări ale comuniştilor în rândurile legionarilor, speculând toate lipsurile muncitorilor. Amestecul unor
comunişti români în rebeliunea legionara din ianuarie 1941, cât si a altor agenţi ai serviciilor secrete
sovietice, a fost publicat intr-un număr redus de documente ce se găsesc in prezent la Direcţia Arhivelor
Centrale, Arhivele Naţionale Bucureşti, Arhivele Serviciului Român de Informaţii si arhivele MApN. În
aceste arhive sunt menţionate nume ale unor comunişti infiltraţi şi participanţi la rebeliune, în aceste
documente s-a găsit ca la manifestarea din 21 ianuarie 1941 un grup de muncitori ceferişti au
strigat ,,Trăiască Rusia Sovietica". Adevăraţii legionari au părăsit pe manifestanţi, văzând singuri greşeala
ce au făcut-o când au primit pe aceşti muncitori în sânul Mişcării Legionare. Persoanele care au strigat şi
manifestat pentru URSS nu au putut fii identificate, unii dintre ei erau înarmaţi cu revolvere, potrivit unei
note informative a Serviciilor Secrete Romaneşti.

Primăvara anului 1944 aduce o mare schimbare ideologica, stalinismul care reprezintă practica politicii
comuniste înlocuieşte leninismul original bazat pe pură teorie. Conducerea este preluată pe 4aprilie de
Emil Bodnăraş, Iosif Răgneţ şi Constantin Pârvulescu, după înlăturarea lui Ştefan Foriş. Astfel în a doua
jumătate a anului 1944 Partidului Comunist din România se afla într-o situaţie buna decât ar fi avut
dreptul să spere vreodată, în condiţii normale. Paradoxul acelui an face ca reîntoarcerea României la
democraţie, prin actul curajos al regelui Mihai din 23 august 1944, când cu acordul principalelor partide
politice-inclusiv partidul comunist, mareşalul Ion Antonescu este arestat şi a trecut Romania de partea
alianţei anglo-ruse-americane. La 12 septembrie, la Moscova se va semna armistiţiul între România şi
Puterile Aliate,să însemne totodată şi revenirea la lumina legalităţii a partidului comunist-democraţia
renăscută purta in sine germenii propriei sale distrugeri după cum au arătat anii ce au urmat.

Prezenţa Armatei Roşii prezente în Romania, ca aliat împotriva trupelor germane şi maghiare aflate in
retragere către vest, a reprezentat principalul factor favorizant al partidului comunist. Guvernul militar
format după 23 august avea ca ministru secretar de stat pe comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu, în al doilea
guvern din 4noiembrie şi până pe 5decembrie, acelaşi comunist este la justiţie şi apar alţi noi membrii ai
partidului comunist in guvern: Gheorghiu-Dej şi Teohari Georgescu. Alianţa Frontul Naţional Democrat,
formata din grupări politice net inegale ca importanţă, fructe necoapte ale stângii în expansiune,
lansează un nou program de guvernare la data de 29 ianuarie 1945 , condus de o persoana agreată de
Uniunea Sovietica şi de comuniştii locali, acesta va fi Petru Groza.

Elementul determinant prin care s-a instalat primul guvern comunist in Romania nu a fost voinţa
populaţiei, nici măcar prin presiunea străzii; elementul determinant în numirea, de către rege, a acestui
guvern au fost vizitele repetate ale pe care le făcea în România A.I.Vîşinski, vice comisarul sovietic
pentru Afaceri Străine, vechi si credincios colaborator al lui Stalin. Chiar dacă acest guvern a fost alcătuit
după normele Constituţiei încă în vigoare(împuternicirea smulsă cu forţa regelui încă în exerciţiu)
comuniştii nu deţineau majoritatea, guvernul având din 18 miniştrii dintre care doar 4 ai partidului
comunist, schimbarea era necesara, trecerea camuflata de la un tip de regim la altul s-a făcut cu mare
grija.
 Conflictul de interese dintre guvernul Groza si vechile partide politice devine tot mai evident mai
ales prin încercările comuniştilor de a-şi impune propria reformă agrara aflată în competiţie cu varianta
propusă de Partidul Național Țărănesc. Regele pe 21 august 1945 având ca atu notele reprezentanților
britanici și americani la Bucureşti, care nu recunoșteau guvernul român sub aceea formă, fiind
considerata ,,nereprezentativă" pentru scena politica din ţară, regele Mihai v-a cere premierului Petru
Groza să demisioneze. În faţa refuzului acestuia, regele se retrage din viaţa politica şi refuza să mai
semneze legile elaborate de guvern, aşadar legile erau nule. Acest episod este desemnat de istoriografi
si numit ,,Greva Regala''.

În decembrie sunt acceptaţi in guvern câte un reprezentant din partea fiecărui partid istoric: Mihail
Romniceanu-partidul liberal şi Emil Haţiganu din partea ţărănist, aceasta schimbare a avut rol
schimbarea aparenţelor si nu a situaţiei,cei doi nou-veniţi au adus cu ei ceea ce comuniştii îşi doreau cel
mai mult: recunoaşterea din partea englezilor şi a americanilor si împăcarea cu regele.

Alegerile parlamentare din noiembrie 1946 reprezintă unul dintre momentele cheie în preluarea puterii
de către comunişti. De la violenţele şi abuzurile din timpul campaniei electorale până la comunicarea
rezultatelor finale, desfăşurarea alegerilor a stat sub semnul fraudei. Rezultatele finale au ilustrat o
victorie zdrobitoare a Blocului Partidelor Democrate(alianţă condusă de comunişti) a obţinut 83.8% din
voturi adică 347 mandate din 414, Unitatea Populară Maghiară a primit 7%-aliat doctrinar al partidului
comunist, iar opoziţia a primit 8,69%. În semn de protest faţă de aceasta clară măsluire opoziţia si-a
retras de la guvern pe cei doi reprezentanţi, dar râul era deja produs. Cu o importantă victorie de ordin
formal la activ, partidul comunist putea merge mai departe în materializarea planurilor sale. În
noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a
cunoscut-o pe prințesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soție. Regele Mihai nu a vrut să se
întoarcă, dar personalități americane și britanice prezente la nunta regală,l-au încurajat să o facă. Regele
Mihai a revenit acasă la sfatul expres al lui Winston Churchill, care se spune că l-ar fi sfătuit că mai
presus de orice, un rege trebuie să fie curajos. După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să
abdice la 30 decembrie 1947. Comuniștii au anunțat abolirea monarhiei și instaurarea unei republici
populare și au transmis la radio înregistrarea proclamației regelui despre propria sa abdicare. La 3
ianuarie 1948, regele Mihai a fost silit să părăsească țara, urmat la peste o săptămână, de principesele
Elisabeta a României şi Ileana de Habsburg.

Pe 4 februarie 1948 noua republică populară română şi URSS-ul semnau Tratatul de prietenie colaborare
si asistenţa mutuală bilateral. Cu frontierele comune fixate în funcţie de interesele URSS, Republica
Populară România devenea, informal una dintre multele republici sovietice ale Răsăritului.