Genul liric cuprinde totalitatea creatiilor literare in care

sentimentele, trairile, ideile autorului, sunt comunicate in

mod direct, prin intermediul eului liric si al elementelor de
expresivitate.
Poezia „Dorinta” de Mihai Eminescu se incadreaza in
genul liric, respectand trasaturile definitorii ale acestuia. (in
loc de „respectand trasaturile definitorii ale cestuia”, poti sa
spui „avand in vedere urmatoarele argumente”)
In primul rand, impletind tema iubirii cu tema naturii,
textul „Dorinta”, comunica direct sentimente provocate de
aspiratia spre o iubire implinita care sa devina eterna,
asemenea vesniciei naturii. Eul liric, aflat in ipostaza
indragostitului nerabdator si visator, este evidentiat prin
urmatoarele marci lexico-gramaticale : pronume la pers.I si
II („-mi”, „-ti”), verbe la pers. I si II(„ridic”, „desprind”,
„alerg”,”cazi”). Acesta isi imagineaza clipa asteptata a
posibilei intalniri cu iubita, careia i se adreseaza direct,
chemand-o („vino”) si pe care o asteapta cu nerabdare si
emotie puternica, in cadrul naturii, care participa si ea si îi
ocroteste.
In al doilea rand, in text apar numeroase figuri de stil si
imagini artistice care confera expresivitate si sustin
caracterul sugestiv al limbajului. Astfel, personificarile
„izvorul care tremura” , „flori infiorate”, incadrate in
imagini vizuale dinamice, auditive („ingâna-ne-vor c-un
cânt”, „si in bratele-mi intinse sa alergi”), umanizeaza
cadrul de natura, care participa la emotie si impartaseste
trairile eului liric.
 In concluzie, textul „Dorinta” de Mihai Eminescu,
apartine genului liric.