Protopsaltul Macarie ieromonahul, inovator şi autor de cântări bisericeşti

Un articol de: Protos. Antim Bâru - 22 Ianuarie 2023

Figura lui Macarie apare mică posterității din cauza lipsei de detalii
biografice, totuși, ea este măreață pentru aportul pe care ieromonahul l-a avut
în reformarea muzicii bisericești române. Melodiile lui Macarie sunt compuse
pe un ton liniștit. Eleganța lor este dată de faptul că în cântările
ieromonahului nu întâlnim tranziții bruște sau prea rapide nici în suire, dar
nici în coborâre. Astfel, o executare corectă a acestora dezvăluie ascultătorilor
un sunet plăcut, curgător și duios. 

În ceea ce privește detaliile despre viața personală a ieromonahului Macarie putem spune că
acestea sunt incerte. Cea mai veche informație despre nașterea și adormirea marelui cântăreț
se găsește într-o însemnare autografă a Mitropolitului Iosif Naniescu, în care acesta
semnalează că părintele Macarie ar fi murit la vârsta de 86 de ani, în 1836, la Mănăstirea
Viforâta. Unul dintre cei mai prolifici cercetători ai vieții lui Macarie, Niculae M. Popescu, se
îndoiește de acest lucru. Preasfinţitul Nifon Ploieșteanul întărește acest dubiu afirmând că
într-o discuție cu C. Erbiceanu, acesta din urmă îl încredințează că în anul 1889 a găsit la
Mănăstirea Viforâta o soră de-a lui Macarie, o călugăriță gârbovită de bătrânețe, care i-a
dăruit un Pateric și un manuscris de cuvântări bisericești scris de însuși mâna marelui cântăreț.
În urma acestei discuții, arhiereul deduce că Macarie a fost înmormântat la Viforâta în jurul
anului 1845. Însă putem spune, după zicerea PS Nifon Ploieșteanul, că Mitropolitul Iosif
Naniescu are dreptate, întrucât în anul 1833, când Macarie era profesor de muzică la școala
înființată de Episcopul Chesarie la Buzău, mitropolitul se număra printre elevii
ieromonahului. De asemenea, nici locul nașterii nu poate fi localizat cu exactitate, deși unii
afirmă, după numele de familie al surorii sale, Fevronia Periețeanu, că ieromonahul se trage
din localitatea Perieți.

Nici despre perioada sa de formare cărturărească nu se știu prea multe lucruri. Pr. Niculae M.
Popescu ne face cunoscut că într-o însemnare autografă Macarie subliniază că a stat pe lângă
Mitropolitul Dositei Filitis și că l-ar fi avut ca dascăl de muzică bisericească pe protopsaltul
Constantin, ucenicul dascălului Șerban, protopsaltul Țării Românești.

Director de şcoală de muzică şi pribeag prin Europa

După alegerea lui Dionisie Lupu ca Mitropolit al Țării Românești, îl găsim pe Macarie ca
director sau epistat al școlii de muzică bisericească a mitropoliei. Din dorința de a traduce
cântările bisericești din grecește în românește și de a le acomoda cu gustul de cântare al
poporului român, Mitropolitul Dionisie Lupu a numit, în acest sens, o comisie formată din
Macarie ieromonahul, Anton Pann și Pangratie, protopsaltul mitropoliei. Activitatea acestei
comisii nu a avut nici un succes, întrucât fiecare membru avea ambiția de a lucra separat și de
a publica psaltichie pe românește sub iscălitura proprie. Macarie a rămas singurul care s-a silit
să îndeplinească dorința mitropolitului și scrie în manuscris Teoreticonul, Anastasimatarul și
Irmologhionul, cerând încuviințare de a le tipări. Odată cu izbucnirea revoluției lui Tudor
Vladimirescu, Macarie pleacă la Viena şi tipărește cele trei cărți, întorcându-se în țară în anul
1823. La scurt timp, merge în Moldova, unde înmânează Mitropolitului Veniamin Costachi
parte din cărțile sale imprimate, apoi îl găsim la Mănăstirea Neamț, unde îi învață pe călugări
muzica psaltică. În 1827 tipărește la București, din ordinul domnitorului Grigorie Ghica,
Utrenierul, care avea caracterele psaltice cumpărate de mitropolie de la Petre Efesiul. În 1833,
așa cum am enunțat mai sus, Macarie preda muzica psaltică la școala înființată de Episcopul
Chesarie. În februarie 1836 tipărește Prohodul Domnului, iar după câteva luni, moare la -
Mănăstirea Viforâta.

Tipărituri frumoase cu cântări bisericeşti alese

Tipăriturile sale, în special ediția de la Viena, se remarcă prin frumusețea și eleganța

caracterelor, dar și prin faptul că, pentru prima dată, se folosesc două culori - negru și roșu. Se
pare că acest mod de imprimare a influențat și tipăritura grecească pentru că la numai 20 de
ani diferență, în 1846, este publicată la Constantinopol antologia Kokkinogorgousa.

Teoreticonul este dedicat dascălilor de muzică Costache și Grigore, care l-au înlocuit pe
Macarie la școala de muzică până la întoarcerea sa în țară. Cuprinde 30 de pagini și se împarte
în 19 capitole în care se descriu reguli de teorie asupra sistemei celei noi. La final, are un
adaos în care se explică valoarea semnelor muzicale și lucrările lor, precum și mai multe
exerciții de intonare.

Anastasimatarul este dedicat Mitropolitului Veniamin Costachi și cuprinde cele opt glasuri
împreună cu luminândele și voscresnele lor.

Irmologhionul cuprinde catavasiile sărbătorilor împărătești, axioanele praznicale și alte

cântări. O deosebită importanță pentru istoria bisericească din Țările Române o are prefața. În
această prefață, Macarie biciuiește practicile grecești, precum și comportamentul călugărilor
greci care monopolizaseră totul la noi în țară. Se pare că aceasta a fost distrusă la majoritatea
exemplarelor tipărite, însă se pot citi fragmente din ea în revista Bisericii Ortodoxe Române
din anul XVI, 1892-93, pp. 813-817. El nu numai că a curățit cântările de tot ce era străin, ci
le-a și acomodat cu genul și gustul muzical al poporului român. Dovadă despre aceasta sunt
melodiile axioanelor praznicale, catavasiile de la Întâmpinarea Domnului și mai ales cântarea
a IX-a Nu pricep curată..., denumită popular Legănușul, precum și canonul Floriilor, transpus
pe note psaltice după o veche cântare românească din epoca slavonă, care, așa cum sunt
alcătuite de Macarie, nu se găsesc la nici una dintre Bisericile Ortodoxe orientale.

Modestul Macarie ieromonahul va rămâne de-a pururi o figură măreață în Biserica Ortodoxă
Română, întrucât cărțile sale de psaltichie au făcut epocă în Țările Române și au devenit
normative pentru cântarea bisericească pur românească. După ele s-a predat muzica
bisericească în școlile din București și Iași, precum și prin multe mănăstiri din țară și tot după
ele se predă până acum muzica psaltică în seminariile și facultățile de teologie ortodoxă.