Runceanu Sabin Mihail

Master, Anul I

∮Cântarea bisericească din Transilvania∮

∮Scurt Istoric∮

I. Introducere
Muzica de strană, cântarea bisericească a ocupat dintotdeauna un rol fundamental în
procesul de formare a tinerilor de teologi şi preoţi, fiind o parte integrantă a Tradiţiei şi Culturii
Bisericii. Sfântul Apostol Pavel exprimă foarte clar rolul imnului şi a cântării în cultul creştin în
Epistola către Coloseni 3, 16: „Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în
psalmi, în cântări de laudă şi duhovniceşti, cântând cu bucurie în inimile voastre mulţumire
Domnului”.
Textul unui imn este cel care dă posibilitatea melodului (în primele secole ale
creştinismului) sau compozitorului muzical (în epoca contemporană) de a compune o melodie
adecvată. Vom vedea că acest fapt a fost concretizat şi în spaţiul românesc, mai ales în
Transilvania, unde pe textul liturgic apărut sub binecuvântarea canoanelor Bisericii Ortodoxe,
linia melodică bizantină a suferit multe adaptări ale melosului tradiţional din spaţiul intra-
carpatic.1
Muzica este un factor foarte important pentru orice cultură. În ceea ce privește cultul
creștin, muzica nu este doar un act estetic sau artistic, ci este modul prin care omul Îl slăvește,
mulțumește și Îi cere ajutor lui Dumnezeu. În Creştinism, scopul muzicii religioase este acela de
a crea atmosfera mistică, tainică, de rugăciune, prin care omul îl poate întâlni pe Dumnezeu.
Nu ne putem închipui un serviciu religios fără cântare, fără muzică. Tot cultul divin
public este în proporție de 99% se cântă. În Sfânta Liturghie, muzica nu este un scop în sine, ci
este unul din mijloacele prin care noi putem să ne apropiem de Dumnezeu. Astfel, este
binecunoscut deasa Împărtăşanie împreunată armonios cu cântarea din Biserică sunt două
mijloace care apropie pe credincios de Dumnezeu şi care întăresc comuniunea unei comunităţi
euharistice. Muzica bisericească nu este o simplă îndeletnicire omenească, ci este o slujire
dumnezeiască. Ea nu este destinată scopurilor şi intereselor omeneşti, ci idealizează sentimentul
religios şi înalţă duhul şi cugetarea creştinească.

Zeno Vancea, Cântarea corală bisericească la români, Timişoara, Editura Mentor, 1944, p. 10
1

1
 Runceanu Sabin Mihail
Master, Anul I

Așadar, putem spune că scopul primordial al muzicii bisericești este acela de a transfigure
omul, de a-l înălța din locurile mlăștinoase ale lumii acesteia spre cele cerești.
Sunt convins de faptul că un cult lipsit de muzică și tradiție nu poate și nu este capabil să
aducă eliberarea sufletelor oamenilor, nu va reuși niciodată să ridice la cele duhovnicești pe om.

II. Elemente generale ale cântării din Transilvania

Cântarea bisericească din Transilvania are un demers particular datorită condițiilor

istorice.În Transilvania și Banat mediul a fost mai puțin prielnic cântării psaltice decât în
Muntenia și Moldova. Aceasta s-a datorat situaţiei speciale din aceste provincii şi în primul rând
a ocupării Transilvaniei de către unguri, în secolele XII-XIII, avalanşei de influenţe străine faţă
de ritul bizantin, specific tuturor românilor, la care s-a adăugat în 1701, unirea cu Roma din
punct de vedere bisericesc a unei mari părţi de români transilvăneni.

Viața bisericească din Transilvania a fost izolată de comunicările cu celelalte biserici

ortodoxe datorită condițiilor istorice. Distrugerea de către generalul Bucow în anul 1761 a multor
biserici şi mânăstiri a dus la o şubrezire a vieţii religioase a creştinilor ortodocşi ardeleni. Cu
toate acestea Biserica din Transilvania a făcut față la aceste vitregii istorice.
Astfel, după 1700, muzica bisericească este caracterizată de un puternic current de
oralitate. Toată muzica s-a transmis prin viu grai suportând mici transformări și ajustări, dar care
nu a dus la înstrăinarea duhului. Datorită tuturor acestor cauze s-a ajuns la o serie de variante în
cântarea bisericească din Transilvania.
O personalitate importantă care s-a arătat îngrijorată de modul defectuos de executare a
cântării în Biserică a fost mitropolitul Andrei Şaguna. Prin intervenţia acestuia la Sibiu este
numit ca profesor de muzică Dimitrie Cunţanu. Sfântul Andrei Şaguna l-a numit pe Dimitrie
Cunţanu profesor de Cântări Bisericeşti şi Tipic la Institutul Teologic la data de 23 februarie
1864; în 1877 i s-a încredinţat şi slujba de duhovnic al Institutului, funcţionând aici până la
moartea sa în anul 1910.2
Dimitrie Cunţanu şi-a câştigat un loc de prestigiu, bine meritat în cadrul Institutului
Teologic şi Pedagogic din Sibiu, dar nu numai acolo, datorită lucrărilor sale muzicale de o

2
Eusebie Roşca, Monografia Istitutului Seminarial Teologic, Pedagogic Andreian al Arhidiecezei Greco-
Ortodoxe Române din Transilvania, Sibiu, 1911, p. 119.

2
 Runceanu Sabin Mihail
Master, Anul I

deosebită valoare. Lucrarea sa de referinţă a fost Cântările Bisericesci – după melodiile celor opt
glasuri ale sfinetei biserici ortodoxe, culese, puse pe note şi arangeate de Dimitrie Cunţanu,
profesor la seminarul ,,andreian” archidiecesan Sibiu, 1890.
Colecţia de cântări bisericeşti a primit aprobarea din partea Consistoriului Arhidiecezan
pentru a fi tipărită în şedinţa din 22 aprilie 1889, decizia fiind semnată de Zaharia Boia şi
profesorul Gheorghe Dima. Prin hotărârea sinodală din 11-23 aprilie 1890, colecţia de cântece
bisericeşti a fost admis ca manual de muzică la seminarul arhidiecezan din Sibiu.
Lucrarea a fost tipărită la Viena şi a fost dedicată ,,memoriei marelui Andreiu, (repausat
la 16-28 iunie 1873) a autorului intelectual al acestei lucrări, semn de pietate şi recunoştinţă, o
dedică”.3 Precum vedem în titlul lucrării, cântecele tipărite aici sunt adunate, puse în ordine şi
aranjate de către Dimitrie Cunţanu, puţine cântece de aici sunt creaţia proprie a muzicianului
sibian. Meritul lui Dimitrie Cunţanu este acela de a da o notă corespunzătoare cântării de strană
din Arhiepiscopia Sibiului şi din Transilvania. Tot ce a notat Dimitrie Cunţanu a fost strictul
necesar pentru acele timpuri, neputându-se extinde mai mult, pentru biserica din Transilvania
care era lipsită de o muzică scrisă pentru strană. Tipărirea şi publicarea acestei culegeri a facilitat
unifornizarea şi aducerea la un numitor comun a cântării religioase ortodoxe din Ardeal.
Tradiţia începută de D. Cunţanu a fost continuată mai apoi de Timotei Popovici.
Compozitorul Timotei Popovici doreşte o revizuire a colecţiei publicate de Dimitrie Cunţanu în
1890, însă la început, acţiunea sa primeşte multe critici din partea contemporanilor şi nu reuşeşte
să-şi ducă acţiunea la bun sfârşit. Timotei Popovici împreună cu Candid Popa şi cu Aurel
Popovici, profesori de muzică şi cântare bisericească din Sibiu, intervine şi corectează anumite
cântece ale colecţiei lui Dimitrie Cunţanu, însă în practica de strană a cântăreţilor şi a teologilor
din Transilvania din perioada interbelică aceste modificări nu se impun. Ediţia din 1925 nu s-a
impus în mediul bisericesc şi muzical din Transilvania.
Tradiţia muzicală de strană de la Sibiu a prins însă puternice rădăcini şi la Cluj-Napoca.
Aici, în perioada interbelică prin intermediul profesorului de muzică Vasile Petraşcu, tradiţia
începută de Dimitrie Cunţanu este valorificată din plin. Prima lucrare originală după culegerea
lui Dimitrie Cunţanu a fost alcătuită la Cluj. Este vorba de ,,Catavasier” (1933), în care Vasile
Petraşcu compune efectiv melodiile tradiţionale ale catavasiilor în spiritul tradiţie transilvănene.
3
Prefaţa Cântările Bisericesci – după melodiile celor opt glasuri ale sfinetei biserici ortodoxe, culese,
puse pe note şi arangeate de Dimitrie Cunţanu, profesor la seminarul ,,andreian” archidiecesan Sibiu,
1890.

3
 Runceanu Sabin Mihail
Master, Anul I

Acelaşi inimos profesor de muzică bisericească a alcătuit o altă lucrare ,,Şi acum şi pururea...
Preabinecuvântată eşti... Doxologia Mare” (manuscris litografiat), în care a aplicat după melodia
troparelor şi antifoanelor notate de mentorul său de la Sibiu cele două producţii imnografice din
rânduiala Utreniei Duminicale.4

III. Concluzii
Muzica bisericească a românilor ortodocși din Transilvania s-a format, în ansamblul ei,
datorită condițiilor istorice sub diverse influențe. Cuvântul de ordine prin care se exprimă
dăinuirea cântărilor bisericești din această parte a țării este oralitatea. Acest fenomen este privit
pozitiv în anumite situații. Bineînţeles, după publicarea lucrărilor lui Dimitrie Cunţanu, au existat
mulţi urmaşi pe linie muzicală care au publicat diferite culegeri sau antologii de cântări
religioase specifice arealului geografic şi spiritual în care au activat. Chiar dacă am văzut că s-au
tipărit multe cărţi de muzică bisericească, fenomenul oralităţii rămâne o realitate evidentă.
Un process de valorificare a oralității cântării de strană din Transilvania a fost efectuat cu
mult success de Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Grăjdian în colaborare cu Pr. Lect. Dr. Sorin Dobre de
la Sibiu, care au cules variante muzicale de glasuri ale multor cântăreți bisericești din
Arhiepiscopia Sibiului. O lucrare edificatoare în acest sens rămâne însă ,,Oralitatea cântării
bisericeşti din Ardeal” publicată la Sibiu în anul 2004, unde este valorificată din plin oralitatea
cântării practicată la stranele parohiilor ortodoxe din Transilvania. În anul 2007, părintele Vasile
Grăjdian duce mai departe procesul de valorificare şi conservare a cântării bisericeşti
transilvănene prin publicarea lucrării ,,Cântarea liturgică ortodoxă din Sudul Transilvaniei”.
Alături de toate aceste cărţi publicate, putem constata faptul că în Transilvania s-a dus o
puternică activitate de conservare, prelucrare şi perpetuare a muzicii bisericeşti de origine
bizantină, specifică acestei zone. În momentul de faţă, exceptând o mare parte din Liturghia
Sfântului Ioan Gură de Aur, interpretată de credincioşi şi de teologi după varianta psaltică
uniformizată, majoritatea cântărilor bisericeşti aplicate în parohiile ardelene sunt executate după
melodiile publicate de Dimitrie Cunţanu sau de ucenicii muzicali ai acestuia.

4
Gheorghe Ciobanu , Muzica de cult bănăţeană, în ,,Mitropolia Batatului”, XXXII(1982), nr 10-12, pp.
624-643.