Sunteți pe pagina 1din 11

CÂNTAREA CORALĂ LITURGICĂ în BISERICA

ORTODOXĂ ROMÂNĂ

Compozitori români care s-au perfecţionat în şcolile de cânt din centrele muzicale
importante ale Europei au dezvoltat şi animat o viaţă muzicală prin activitatea şi creaţia
lor în primul rând corală, inspirată din filonul naţional.
În Banat, la Lugoj a activat Ion Vidu, înfiinţând Reuniunea de cântări şi Muzică.
Gavriil Musicescu la Iaşi, Gh.Dima şi Iacob Mureşianu în Ardeal, D.G.Kiriac, Gh.Cucu şi alţii la
Bucureşti, luptând prin creaţia lor folclorică la emanciparea spiritului naţional împotriva
burgheziei austro-ungare, a unirii şi libertăţii.
Dezvoltarea principalelor genuri ale muzicii corale româneşti a fost realizată prin
creaţia corală a compozitorilor precursori Ciprian Porumbescu, Al. Flechtenmacher, E.
Wachmann, E. Mandicevschi şi culminează cu creaţia compozitorilor sec. al XX-lea în
prelucrări folclorice (D. Cuclin, S. Drăgoi, M. Jora, T. Brediceanu, M. Negrea ş.a.),
muzică religioasă (D. G. Kiriac, M. Negrea, P. Constantinescu, N. Lungu) şi miniaturi
corale (Al. Zirra, Al. Paşcanu, Şt. Popescu ş.a.)

Cântarea liturgică a Bisericii Creştine, în mod tradiţional, este monodică. Biserica


Ortodoxă Rusă a fost cea dintâi care a adoptat cântarea armonică în cult, în locul milenarei
monodii bizantine; două instituţii corale bisericeşti aveau să joace un rol definitoriu pentru
cultura muzicală religioasă rusească: Corul Capelei Imperiale din Sankt Petersburg şi
Corul Sinodal al Patriarhiei; o pleiadă întreagă de compozitori ruşi au înzestrat Biserica
Ortodoxă Rusă cu un repertoriu bogat şi unic, a cărui faimă a depăşit hotarele ţării.
Notorietatea şcolii ruseşti de compoziţie coral–liturgică, frumuseţea repertoriului,
precum şi climatul muzical european al acelor timpuri au determinat şi celelalte popoare
ortodoxe – sârbi, bulgari, români şi diaspora greacă – să introducă muzica corală în
propriile biserici, după modelul Bisericii Ruse. Cele dintâi tratări corale ale cântării liturgice
psaltice (la patru voci mixte, cu băieţi la sopran) – au fost realizate în anul 1844, la Viena, în
sânul comunităţilor greceşti, grupate în jurul a două biserici: Sfânta Treime şi Sfântul
Gheorghe. Astfel au fost create şi tipărite primele două liturghii corale pe melodii bizantine,
scrise de Benedict Randhartinger şi Gottfried von Preyer.
Tradiţia milenară a cântului bisericesc monodic din Principatele Române avea să se
confrunte, în secolul al XIX–lea, cu provocarea pătrunderii cântării corale armonico-polifonice
în lăcaşurile noastre de cult. Biserica Ortodoxă Română, neunitară administrativ datorită
contextului politic, avea să resimtă ecoul adoptării cântului coral de către celelalte
Biserici Ortodoxe surori – Rusă, Sârbă, Bulgară şi comunităţile greceşti din interiorul
graniţelor Imperiului Habsburgic. Deschiderea Moldovei şi a Ţării Româneşti către
cultura vestică după revoluţia lui Tudor Vladimirescu de la 1821, reprezentaţiile de operă
ale unor trupe străine pe teritoriul românesc, infuzia de cultură muzicală apuseană în
Transilvania şi Bucovina aflate sub administraţie habsburgică, desele staţionări ale
trupelor ruse în Moldova, în cursul secolelor XVII–XVIII, datorate războaielor ruso–
turce, au creat condiţiile promovării muzicii occidentale printre români.

1
Patrunderea acestei noi forme de cantare în Biserica noastră s-a făcut, cum era şi
firesc, treptat, manifestandu-se la început mai timid, iar mai apoi, luptând din răsputeri
pentru câştigarea priorităţii în faţa celei monodice.
Manifestări izolate ale cântului coral în bisericile româneşti sunt atestate încă din
secolul al XVIII–lea în Moldova, existenţa Corului rusesc de muzică vocală de la
Mânăstirea Neamţ, în jurul anului 1782. Primul cor românesc ia fiinţă în Banat, în
1840, la Lugoj, cor care la început era condus de învăţătorul Ghina şi a cântat, pentru
prima oară, liturghia la sărbătorile Sfintelor Pasti din anul 1841; în Ardeal, la Cluj, în
anul 1850, urmat de corul mitropolitan din Sibiu (1854), la iniţiativa ierarhului Andrei
Şaguna. În preajma aceluiaşi an, muzica corală pătrunde şi în Biserica Ortodoxă din
Bucovina, sub patronajul episcopului Eugenie Hakmann.
În Ţara Românească, actul de naştere al primului cor îl constituie înfiinţarea
„Horului trupei vocale” în anul 1836, la dorinţa domnitorului filorus Alexandru Dimitrie
Ghica. Urmeaza apoi unele injghebari corale bisericesti ca "Asezamantului Choral"
înfiinţat pe lângă biserica domnească de la Curtea Veche, de catre Arhimandritul Visarion, în
timpul domnitorului Gh. Bibescu (1842-1848), în scopul "îmbunătăţirii cântării
bisericeşti prin cântarea în armonie" (Visarion aplică un repertoriu alcătuit din lucrările
compozitorilor ruşi, traduse în româneşte şi adoptate, pentru câtva timp, şi de alte formaţii
corale ce au luat fiinţă dupa aceea). Se mai menţionează existenţa unui cor armonic, pe la
1848, la biserica Creţulescu din Bucuresti, instruit de Anton Pann.
În Moldova, la Iaşi, primul cor s-a constituit în anul 1844 din seminariştii de la
Socola, de către Alexandru Petrino profesor la catedra de muzică occidentală (înfiinţată în
timpul domnitorului Mihail Sturdza). Acest cor bisericesc, desfiinţat în 1848, în urma
contestaţiei făcută de mitropolitul Moldovei Meletie către Patriarhul Ecumenic şi
reînfiinţat de G. T. Burada, în 1854, când a cântat Sfânta Liturghie, pentru prima oară, în
biserica “Sfântul Athanasie şi Chiril” din Iaşi. Pe la sfârşitul anului 1863, mitropolitul
Calinic Miclescu a organizat un internat pentru copiii-cantareti, unde erau supravegheaţi în
mod special pentru păstrarea sănatoasă a vocii, pentru a fi folosiţi în corul mitropoliei,
condus tot de G. T. Burada, după care s-au perindat mai mulţi dirijori până în 1876, când
conducerea acestuia o va lua Gavriil Musicescu.
Introducerea oficială a cântării corale în Biserica Ortodoxă Română a avut loc
după Unirea Principatelor (24 ianuarie 1859), prin acţiunea politică a lui Alexandru Ioan
Cuza, de a îndepărta din Biserică „influenţele greceşti” – pe plan muzical acestea fiind
reprezentate de muzica psaltică. Odată creat cadrul legal, mişcarea corală românească ia
avânt prin încurajarea corurilor existente, înfiinţarea de noi formaţii corale şi apariţia societăţilor
muzicale.
Foarte curând, însă, s-a putut vedea că acest nou gen de cântare, deşi binevenit, a
avut urmări nu prea favorabile dezvoltarii corale bisericeşti curate, româneşti, muzica
nouă, corală, care pătrundea în Biserică, avea un caracter laic, de împrumut, străin şi
nepotrivit Ortodoxiei. De aceea în anul 1881 episcopul Melchisedec Ştefănescu a
prezentat în sesiunea de toamnă a Sfântului Sinod Memoriul pentru cântările bisericeşti
din România un adevărat document istoriografic ce sintetizează evoluţia muzicii bisericeşti din
România; Memoriul, unanim apreciat de sinodalii de atunci arăta decadenţa şi alterarea
cântărilor de strană de la noi din a doua jumătate a secolului al XIX – lea, propunând pe
de-o parte, unele măsuri concrete de îndreptare a acestora (cerea ca muzica armonică să se
2
cultive într-un mod organizat în toate bisericile care au posibilitatea să întreţină coruri, iar
aceste coruri să fie sub supravegherea autorităţii bisericeşti, încât să nu mai execute în biserică,
decât cântările aprobate de Sfântul Sinod) iar pe de altă parte de îmbunătăţire a situaţiei
materiale a cântăreţilor bisericeşti;
Introducerea muzicii corale în Biserica noastră a presupus, pe lângă înfiinţarea de
coruri, şi punerea în lucru a unui repertoriu adecvat ceremonialului liturgic. În lipsa unor
liturghii corale autohtone, s–a procedat la împrumutarea lucrărilor deja existente,
îndeosebi din repertoriul rusesc. Însă nevoia unui repertoriu liturgic autohton a determinat
o întreagă pleiadă de compozitori să se întreacă în a compune un repertoriu variat. Astfel s-
au conturat trei direcţii de influenţă componistice: creaţia coral–liturgică înrâurită de
cântarea bisericească rusă; creaţia coral–liturgică de influenţă clasico–romantică şi
creaţia corală care valorifică melodiile tradiţionale de strană.
Creaţia corală bisericească de influenţă rusă
Compozitorii din prima generaţie, precum Ioan Cartu, George Ionescu, Gheorghe
Burada, Ion Bunescu, Ion G. Mugur şi alţii, au creat un repertoriu coral bisericesc care a avut
ca model stilul cântărilor bisericeşti ce iradiau din Rusia pravoslavnică. Creaţia corală
bisericească românească de această factură atinge culmile măiestriei prin lucrările
compozitorului Gavriil Musicescu.
Ioan Cartu (1820 Băseşti-Vaslui-1875 Bucureşti) - cu studii la Iaşi şi, probabil, la
Paris, a fost cel însărcinat de către Alexandru Ioan Cuza cu înlăturarea muzicii psaltice
din Biserica Română şi înlocuirea ei cu muzica vocală sistematică (occidentală); [formule
scurte, repetate de mai multe ori, în stil recitativ, cu acorduri simple, fie în Do şi Sol major, fie
în Re minor, vizibil influentate de stilul italo-rusesc etc.]; piesele corale bisericesti limitate,
compuse pentru începători în ale cântării coral-armonice; opera sa corală bisericească se
reduce la o liturghie şi la câteva concerte-chinonice.
Gheorghe Burada (1831 Iaşi-1870 Iaşi), în timpul domnuiei lui Gheorghe Bibescu,
înfiinţează un cor religios ce cânta în limba română dând primele răspunsuri la Sf. Liturghie
în 1854 în biserica „Sf. Atanasie şi Chiril” din Iaşi
Carol Miculi (1821 la Cernauti-1807 la Lemberg) lucrările sale religioase marchează o
primă etapa a influentelor muzicii occidentale la noi; se remarcă printr-o interesantă
Liturghie pentru cor mixt şi solisti, care a fost cântată cu mult succes în anul 1864, cu
ocazia sfinţirii Catedralei Ortodoxe din Cernauti, precum şi prin lucrarea Veni Creator,
pentru cor mixt şi orgă (Carol Miculi este socotit ca unul din cei mai mari muzicieni ai
Bucovinei, care n-a pregetat să-şi aducă aportul său şi pe tărâm coral bisericesc).
Gavriil Musicescu (1843 Ismail-1903 Iaşi), cu studii la Petersburg; de activitatea sa
se leagă în primul rând începutul transcrierii în mod sistematic şi oficial a cântărilor psaltice pe
notaţia liniară (în acest sens cere permisiunea Sfântului Sinod); însă activitatea sa muzicală
trebuie privită şi sub alt aspect, acela al cântării corale bisericeşti, căci el a compus un
număr remarcabil de piese corale, fie numai pentru cor mixt "a cappella", fie pentru cor
cu acompaniament de pian, grupate în patru volume, plus cântări liturgice izolate,
concerte, chinonice etc. G. Musicescu are o mare importanţă pentru dezvoltarea cântării
corale în Biserica Ortodoxa Romana; s-a lăsat însă prea mult influenţat de stilul
întrebuinţat în Biserica Rusa; totuşi rămâne un mare compozitor, un excelent interpret şi
un neîntrecut dirijor.

3
Creaţia corală bisericească de influenţă clasico–romantică
Influenţa clasico–romantică, în creaţia coral liturgică românească, a pătruns pe
filieră germană, conturând două şcoli, care au evoluat independent, în funcţie de spaţiul
teritorial–administrativ în care s-au manifestat: una în teritoriile româneşti integrate
Imperiului Habsburgic (Ardeal, Banat, Bucovina), cu reprezentanţi români, care au
studiat la Viena (cu reprezentanţi: Isidor Vorobchievici, Ciprian Porumbescu, fraţii Eusebie şi
Gheorghe Mandicevschi, Gheorghe Dima, Augustin Bena, Francisc Hubic, Sabin Drăgoi s.a.)
şi alta, în Principatele Române, ai cărei exponenţi erau de origine germană (reprezentanţi:
Ioan Andrei Wachmann, Eduard Wachmann, Alexandru Flechtenmacher, George Ştephănescu,
Ioan Bunescu, Ioan G. Mugur etc.)
Lucrările liturgice aparţinând acestui stil se caracterizează printr-un limbaj muzical
evoluat, melodii creaţii personale, multe din ele în stilul muzicii de operă italiană, pasaje
cromatice, ritmică variată, punctată, armonie romantică, uneori intens cromatizată, cu
dese inflexiuni modulatorii şi chiar modulaţii bruşte la tonalităţi îndepărtate, dese
schimbări de tempo, pasaje polifonice, adesea în fugato şi chiar lucrări în formă de fugă
corală, dinamică în valuri şi amănunţit notată în partitură.
Alexandru Flechtenmacher, (1823 Iaşi-1898 Bucureşti) a studiat arta muzicală la
Viena, compoziţiile sale sunt impregnate de stilul neoromantismului german; a compus piese
liturgice într-un stil eclectiv, departe de specificul muzicii noastre bisericeşti, care au
dispărut, treptat, din repertoriul bisericesc.
Eduard Wachmann (1836 Bucuresti-1908 Bucuresti) a studiat armonia şi
contrapunctul la Viena şi la Paris; creaţia sa corală bisericească se compune din trei
liturghii, axioane, heruvice, cântări la Te-Deum, concerte şi diferite imnuri religioase.
Caracteristicile generale ale acestor cântări corale sunt: în primul rând, marea varietate de
tonalităţi chiar în cadrul aceleiaşi piese muzicale; în al doilea rând, marea varietate de
concepţii melodico-polifonice şi în al treilea rând, aplicarea tehnicii polifonice, mai ales
a contrapunctului imitativ împrumutat din neoromantismul german, cu multă pricepere şi
siguranţă din partea autorului.
Isidor Vorobchievici, (1836 la Cernăuţi-1903 Cernăuţi), preot, pedagog, dirijor de
cor, folclorist, compozitor şi scriitor bucovinean, a compus Liturghia Sfântului Ioan
Hrisostom în 1881, o Liturghie greco-orientală în 1887 şi lucrarea intitulată "Cântări
liturgice orientale", dedicată prietenului său Emanoil Ciuntuleac şi tipărită la Viena în
1890. În majoritatea pieselor corale, autorul mânuieşte o polifonie densă şi expresivă,
utilizând frecvent "jocul" dintre Solo şi Tutti; cântările sale religioase sunt bine închegate,
temeinice, dar din punct de vedere al stilului bisericesc, ele nu corespund spiritului
cântării tradiţionale ortodoxe, întrucât au suferit o accentuată influenţă a romantismului
german şi a Renaşterii italiene, cu care autorul a stat în contact câtva timp, la Viena (el
este şi primul autor al unui manual de armonie muzicală în limba română).
Ciprian Porumbescu, (1853 Sipotele Sucevei-1883 Austro-Ungaria) între cele
aproximativ 300 de piese muzicale compuse de el se numără şi importante lucrări
religioase de o inspiraţie incontestabilă: Cântările Sfintei Liturghii pe două sau trei voci
egale, pentru patru voci bărbăteşti, pentru cor mixt sau chiar omofone, precum şi piese
izolate (axioane, heruvice, catavasii, cântări la Te-Deum, etc), care însă, conţin elemente
muzicale italiene, germane şi într-o foarte mică măsură, elemente ale cântării de strană.
Dintre toate acestea, o răspândire a cunoscut piesa corală "Adusu-mi-am aminte" în Sol
4
minor, Prohodul Domnului şi Tatal Nostru (în La minor cu modulaţii în La major, care are
un caracter pur romantic).
Eusebie V. Mandicevschi (1857 Cernăuţi-1857 Viena), timp 30 de ani a desfăşurat
o bogată activitate artistică la Viena ca dirijor şi profesor; se remarcă îndeosebi cele 12
Liturghii compuse în diferite tonalităţi şi pentru diferite formaţii corale (pentru cor
bărbătesc, pentru cor de femei şi cor mixt, armonizate, fie pentru două sau trei voci egale, fie
pentru 4-5 voci mixte cu solişti) în care autorul mânuieşte cu multă pricepere polifonia (din
nefericire, toate cântările sale corale sunt străine de spiritul muzicii bisericeşti ortodoxe, cu care
el nu avusese timp să se familiarizeze în ţară).
Gheorghe Mandicevschi, (n.1870 Bucovina), a studiat arta muzicală la Viena,
împreună cu fratele său Eusebie; de la el s-au păstrat doar două piese corale religioase şi
anume: motetul "M-am pogorât din cer, de sus" pentru şase voci mixte şi impresionantul
"Oratoriu" ("Şi era la ora a şasea") pentru cor bărbătesc; a murit în 1907, la vârsta de 37
ani la Cernăuţi.
George Dima (1847 în Şcheii Braşovului-1925 Cluj), dirijor al coralei mitropolitane
şi director muzical al Reuniunii Române de muzică din Sibiu; la Cluj, pune bazele şcolii
superioare de muzică ale actualei Academii. (aici va fi director la Conservator şi preşedinte
de onoare al Corului Episcopiei Ortodoxe). Opera corală şi bisericească este vastă insumând
peste 100 de piese originale şi prelucrări: Cântările Sf. Liturghii în Sol major şi La major,
şapte irmoase pentru sărbătorile împărăteşti, axionul "De Tine se bucură", "Cu trupul lui
Hristos" pentru cor mixt cu solo bass, 15 imne bisericeşti, Prohodul Domnului pentru cor
bărbătesc, cântări funebre în două serii şi alte diferite irmoase, tropare şi chinonice.
Majoritatea acestor lucrări corale prezintă un deosebit interes sub raportul expresivităţii,
al polifoniei, al principiilor modale folosite de autor şi al modulaţiilor frecvente; el a
reuşit în bună măsură să prezinte în lucrările sale corale bisericeşti unele note personale
accentuate, dar vizibil influenţate de limbajul muzical apusean; numai în ultima perioadă
a activităţii sale creatoare asistăm la o întoarcere către cântarea de strană, practicată în
Ardeal, care îi oferea un stil aparte, descătuşat de toate aceste influenţe străine.
Augustin Bena (1880 Alba-1962 Cluj), compozitor, profesor, dirijor, preot, traduce,
prelucrează şi transcrie diverse partituri din Palestrina, Bach, Smetan, Cheaicovski;
principalele lucrări religioase au fost: Liturghia pentru cor mixt în Fa major şi două
Liturghii pentru voci egale.
Francisc Hubic (1883-1947 Bihor), preot greco-catolic, dirijor (corul “Unirea” al
catedralei din Oradea) şi compozitor român; se remarcă Liturghia pentru voci mixte (1912)
şi Liturghia pentru voci bărbăteşti în stil oriental cât şi psalmi pentru cor mixt şi
Litrughia pentru voci mixte şi orchestră (melodică şi armonizare originale).
Dintre cei care au activat în Banat, pe tărâm muzical bisericesc, în secolul al XIX-lea
amintim pe Nicolae (Nichi) Popovici, (1857 în Caransebeş), [ale cărui compoziţii nu s-au
tipărit, dar s-au păstrat în parte datorită lui G. Dima care le-a adunat şi le-a donat Bibliotecii
Conservatorului din Cluj] a scris printre altele şi cântări corale bisericeşti, ca Liturghia
pentru cor mixt şi bărbătesc, irmoase, pricesne, "Împărate ceresc" după melodia
bisericească practicată în Banat etc (dar stilul melodic şi tehnica polifonică utilizată în aceste
cântări corale sunt impregnate, ca la mai toţi compozitorii care au studiat la Viena de influenţa
neoromantismului german şi a Renaşterii italiene).

5
Creaţia corală care valorifică melodia tradiţională de strană
Tratarea corală a melodiei psaltice a avut propria evoluţie în timp, care a presupus
tatonări, experimentări, asimilări, adaptări de scriitură, realizarea unei sinteze între
limbajul melodic psaltic, de natură modală, şi cel armonic, de natură tonală. Creaţia
corală liturgică de asemenea factură se caracterizează prin înveşmântarea plurivocală a
melodiilor de strană îndătinate. Lucrările de acest tip utilizează cântarea de sorginte
bizantină din Anton Pann, Nicolae Frimu, Ştefanache Popescu, Ghelasie Basarabeanul,
Dimitrie Suceveanu şi Ion Popescu Pasărea, fie a melodiilor create în spiritul melosului
bisericesc. Reprezentanţi: Alexandru Podoleanu, Teodor Georgescu, Gheorghe Cucu,
Ioan Popescu–Pasărea, Mihail Berezovschi, Timotei Popovici, Trifon Lugojan, Sabin
Dragoi, Teodor Teodorescu, Paul Constantinescu, Ioan D. Chirescu, Nicolae Lungu s.a.
Ion Popescu-Pasărea (1871 Pasărea, Ilfov-1943 Bucureşti) este considerat directorul
spiritual al cântării bisericeşti din prima jumătate a secolului al XX-lea. Figură complexă
de animator, profesor, editor şi compozitor, activitatea sa este strâns legată de destinul
cântării bisericeşti tradiţionale psaltice, căreia s-a străduit pe toate căile să-i de un suflu nou;
a fost constant preocupat (ca animator) de armonizările simple la două şi trei voci, pentru
formaţiile corale mai modeste (rurale, şcolare);
Preotul Mihai Berezovschi (1868 Cetatea Albă-1940 Chişinău), preot, compozitor şi
dirijor român; a armonizat cântări psaltice sau a compus în stil psaltic toate cântările
necesare la Vecernie, Utrenie şi Sfânta Liturghie, având şi chinonice remarcabile.
Teodor Georgescu (Bucureşti 1824-1880) a desfăşurat o rodnică activitate
pedagogică şi componistică, atât în domeniul creaţiei psaltice cât şi în domeniul cântării
corale bisericeşti, creată în stilul cerut de Biserica Ortodoxă Română; în acest scop, el şi-a
ales unele cântări psaltice sau create de el în stil psaltic, pe care le-a transcris pe notaţia
liniară, le-a prelucrat şi le-a armonizat, fie pentru cor mixt, fie pentru cor la două-trei
voci egale (menţionam în acest sens frumoasa piesă liturgică "Pe Tine Te lăudăm", glasul al V-
lea, transpusă în Sol minor).
George Ionescu (Bucureşti, 1842-1922) este primul compozitor bisericesc român
care a încercat, într-un mod mai extins, să transcrie, să prelucreze şi să armonizeze pentru
cor "a cappella" cântările psaltice liturgice tradiţionale, în "Divina liturghie a Sfântului Ioan
Gura de Aur" armonizată pe trei voci egale întocmai după melodia orientală existentă în
Biserica Ortodoxă Română.
Alexandru Podoleanu (Podoleni jud. Neamt 1846-1907), şi-a propus şi a reuşit în
foarte mare măsură să creeze cântări bisericeşti în spirit pur naţional, bazate pe cântarea
tradiţională a Bisericii noastre, aplicându-le o armonizare adecvată; astfel se explică
faptul că cele mai multe din melodiile sale religioase au devenit tradiţionale şi oficiale în
Biserica Ortodoxă Română (aceste cântări sunt foarte echilibrate, accesibile oricărei formaţii
corale fapt care a facilitat marea lor răspândire până şi la ardeleni, cum s-a întâmplat cu "Hristos
a înviat", Imnul arhieresc cântarile de la Cununie etc).
Ioan Bunescu (Craciunenii de Jos-Olt 1852-1928) ca şi contemporanul său
Podoleanu, a abordat stilul psaltic; astfel, în 1885 compune, armonizează şi aranjează
Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom pentru cor mixt, iar în 1886 tipăreşte "Repertoriul
coral religios" care cuprinde, atât compoziţiile sale bisericeşti, cât şi selecţii din cele ale
lui Flechtenmacher, Wachmann, Podoleanu, G. Stephanescu, G. Ionescu s.a

6
Titus Cerne (1859 la Iasi-1911); dintre lucrările sale corale bisericeşti menţionăm
cu precădere Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom, aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române pentru uzul seminariilor (majoritatea pieselor liturgice cuprinse în această
carte sunt scrise în Si bemol major şi Fa major, tonalităţi foarte potrivite pentru formaţiile
bărbăteşti); în general, cântările sale corale sunt bine închegate, uşoare, unele având la
bază chiar melodii psaltice; Titus Cerne este primul „muzician” român (de formaţie
apuseană) preocupat de aspectele teoretice ale melodiilor bisericeşti bizantine.
Teodor Teodorescu-Iaşi (1876-1920) a compus o Liturghie pe trei voci egale, una
pe patru voci bărbăteşti şi două pentru cor mixt – dintre care una pe melodii psaltice
tradiţionale.
Gheorghe Cucu (1882-1932) a fost dirijorul corului Mitropoliei bucureștene
funcționat ca profesor provizoriu la Catedra de Teorie și Solfegii la Conservatorul din
București a compus Cântările Sfintei Liturghii pentru trei voci egale şi pentru cor mixt –
deasemenea pe melodiile psaltice tradiţionale, ca şi numeroase piese de o valoare
deosebită „Miluieşte-mă Dumnezeule”, constituind „cea mai frumoasă cucerire a geniului
coral bisericesc românesc”. Gh. Cucu a mai armonizat şi compus foarte reuşite colinde şi
cântări în stil popular.
Nicolae C. Lungu (Dobrodor, judeţul Dolj 1900-1993) ocupă un loc unic între
muzicienii generaţiei sale în calitate de profesor de muzică (la mai multe licee din
Bucureşti) şi conferenţiar la Institutul Teologic din Bucureşti, ca dirijor de cor (la mai
multe coruri bisericeşti şi laice) compozitor de muzică bisericească şi populară românească
şi ca autor al unor lucrări didactice, studii şi articole; alături de numeroasele lucrări
muzicale laice se pot menţiona, între multele creaţii bisericeşti: „Liturghia psaltică”,
axioane, chinonice, cântări din perioada Triodului; de asemenea a armonizat numeroase
colinde.

În Ardeal şi Banat, între compozitorii şi totodată slujitori ai Bisericii o menţiune


specială necesită Dimitrie Cunţan (Dobarca Sibiului 1838-1910). Opera sa muzical-
religioasă cuprinde culegeri, compoziţii şi armonizări. Numele său se leagă noua direcţie pe
care a luat-o muzica bisericească în Ardeal de la 1850 încoace, el fiind acela care a salvat
de la uitare cântările bisericeşti practicate în Ardeal, notându-le pe sistemul liniar şi grupându-le
în colecţia "Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri", tiparită în 1890; în
domeniul compozitiei D. Cunţanu a publicat trei volume: Cântări funebrale pentru cor de
bărbaţi (1903) [cele mai reuşite lucrări din creaţia sa]; Liturghia sf. Ioan Gură de aur la
două voci (1904) şi Cântări religioase la cununii, hirotoniri şi la sfinţire bisericilor la 4
voci, Sibiu, 1906; este adeptul stilului tradiţional ai cântării de strană, cântare strâns legată de
cântecul popular românesc; astăzi cântările lui Cunţanu, sunt cântate în toată Mitropolia
Ardealului.
Preotul Timotei Popovici (1870 Tincova, judeţul Caraş- Severin -1950) urmează
cursurile de armonie şi compoziţie la Conservatorul din Iaşi; activează mai întâi ca
învăţător în Lugoj, profesor al Şcoiii centrale române la Braşov, iar din 1899 face schimb
de catedră cu Gh. Dima şi va activa la Sibiu până la pensionarecare. Într-o activitate
îndelungată, de 45 de ani numai la Sibiu, a creat o adevărată epocă muzicală; între

7
lucrările sale se numără: Cântările Sfintei Liturghii pentru cor mixt, bărbătesc şi voci
egale, tipărite la Sibiu în mai multe ediţii, tropare, irmoase, chinonice, colinde, etc.
Iacob Mureşianu (1857 Braşov-1917 Blaj), a scris 10 liturghii, unele pentru cor
mixt şi altele pentru cor bărbătesc; heruvice, axioane, diferite răspunsuri, chinonice, ca
"Ochiul inimii mele" pentru un ansamblu de trei coruri şi multe alte piese corale
bisericeşti,
Ion Vidu (1863 Mânerău jud. Arad-1931 Lugoj) a fost profesor de muzica, dirijor si
compozitor "un maestru al muzicii corale românești" ; între creațiile corale la loc de
cinste se afla muzica corală religioasă pentru trei voci egale, pentru cor bărbătesc și pentru
cor mixt, care cuprinde un vast repertoriu: liturghii, cântări funebre, pricesne, tropare,
axioane, imnuri și colinde ; creația muzicală religioasă a lui Ion Vidu are la bază cântarea
bisericească tradițională de strană din Banat, unele lucrări fiind printre cele mai izbutite din
repertoriul ortodox, ca de exemplu priceasna Mântuire.
Antoniu Sequens (1865-1938) compozitor, dirijor, profesor, pianist concertist,
organist şi critic muzical de origine boemiană stabilit la Caransebeş (1888) a activat ca
profesor de muzică vocală şi instrumentală timp de 50 de ani a organizat cursuri pentru
dirijorii de coruri săteşti din Banat; în centrul preocupărilor sale componistice se află creaţia
corală religioasă sau laică, începând de la coruri pe voci egale, coruri bărbăteşti , coruri
mixte la patru voci ,coruri mixte la 6 voci – Liturghia în Sol major ş.a.
Trifon Lugojan (1874-1948) a fost cea mai prolifică personalitate muzicală a
Ortodoxiei arădene, din prima jumătate a sec.XX contribuind decisiv la proiectul de
uniformizare a muzicii bisericeşti arădene, iniţiat de episcopul Ioan Ignatie Pappcu; creaţia sa
variată cuprinde toate cântările necesare slujbelor cultului liturgic ortodox: a aranjat pe note
cântările celor opt glasuri, a compus , armonizat sau prelucrat diferite cântări bisericeşti,
precum şi colinde, Liturghia pentru cor mixt, (Sol Major), Arad, 1901;.
Liviu Tempea (1870-1946) s-a născut ia Lugoj, îşi începe studiile muzicale aici,
avându-l ca mentor pe Tiberiu Brediceanu; va studia pianul la Viena iar din 1919, va fi
numit profesor de muzică la Conservatorul din Cluj, unde va activa până în 1946 când
trece la cele veşnice. Numele său se leagă de Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur,
publicată la Ciuj în 1933 -pentru cor mixt- lucrare dedicată Episcopului Nicolae Ivan al
Clujului şi lui Andrei Şaguna.
Atanasie Lipovan (Sânnicolau Mare 1874-1947 Timişoara) de mic copil cântă în
strana bisericii deprinzând glasurile bisericești; va activa ca profesor de Tipic și Cântare
Bisericească Ortodoxă; tiparind mai multe Colecții de cântări bisericești; înființează
numeroase coruri românețti (chiar si in SUA pentru imigrantii romani); Atanasie Lipovan are
marele merit de a fi eternizat cântarea de strană din Banat ți Crițana, notând-o pe note
liniare, continuând astfel munca lui Trifon Lugojan.
Dimitrie Cusma (Carnsebeş 1909-1992) este un strălucit elev al şcolii muzicale de
la Caransebeş, condusă de regretatul profesor Antoniu Sequens; a fost un cunoscut şi
apreciat profesor de muzică dirijor, folclorist, compozitor, animator cultural; se simte
atras mai ales de frumuseţea colindelor şi a cântecelor de stea locale, pe care le-a descoperit,
cules şi valorificat în planul muzicii corale şi compune, armonizează şi prelucrareză
muzică de sorginte populară laică, contribuind la sporirea repertoriului de muzică corală
religioasă, prin înveşmântarea armonică a unor vechii melodii de strană din Banat (Cu trupul lui
Hristos (mixt); Colecţie de colinde locale pentru 2,3 şi 4 voci şi 18 colinde ,pentru cor
8
bărbătesc; Cântările Sf. Liturghii, pe melodii bisericeşti notate şi armonizate pentru cor
mixt,Timişoara,1984).
Sabin Drăgoi ( 1894, Seliște, jud. Arad-1968 Bucureşti), cu studii la Praga, s-a
remarcat în primul rând printr-o bogată activitate de folclorist, (culegeri precum 303
colinde cu text și melodie), a ocupat diverse funcții în activitatea pedagogică (profesor de
armonie contrapunct şi compoziţie) și dirijorală:
Sava Golumba (1894, comuna Berzasca, judeţul Caraş Severin - 1957, Timişoara)
corist, compozitor, dirijor şi profesor de muzică a realizat transcripţii şi aranjamente
pentru fanfarele ţărăneşti; a dirijat corul catedralei mitropolitane din Timisoara timp de
mai mulţi ani şi a alcătuit cu competenţă o partitură cu selecţiuni din Liturghiile lui Gavriil
Musicescu, A. Sequens, Francisc Hubic, Nicolae Ştefu şi Ion Vidu, punându-le în
circulaţie.
Teofil Coste (1908 Satlung, Maramureş-1978 Cluj) numele său se leagă de muzica
bisericească corală prin trei liturghii, prin colecţia de pricesne şi prin colindele sale de o
rară frumuseţe (ca de ex “Lerui ler).
Nicolae Ursu (1905, la Şanoviţa- 1969) elevul lui Ion Vidu, se afirma în calitate
de dirijor şi de culegător de folclor; a dirijat şi el corul catedralei din Timişoara,
urmându-i lui Sava Golumba; de la el a rămas o partitură de selecţii din mai mulţi autori de
cântece liturgice, cuprinzând şi melodii bisericeşti pe care tot el le-a armonizat pentru cor
mixt.
O serie de compozitori români activând în domeniul muzicii culte (laice) vor
încerca o apropiere de muzica bisericească.
Între exponenţii notorii ai acestei categorii se numără: Dimitrie Georgescu-Kiriac
(1866, Bucuresti- 1928, Viena), compozitor, profesor, dirijor de cor și folclorist român
cu studii la Conservatorul din Paris şi la Schola Cantorum, care a scris o „Liturghie
psaltică”, Cântările Liturghiei pentru copii și popor si alte prelucrari dupa melodii
psaltice, epurate de ornamentică.

Ioan D. Chirescu (1889 la Cernavoda - 1980) în bogata sa activitate creatoare se


includ lucrări pentru ansamble corale, cântece pentru copii, şcolari şi tineret, piese
instrumentale etc. cu „Cântările Sfintei Liturghii după melodii tradiţional psaltice rezultat
al unei originale sinteze între modalismul lui Kiriac şi paralelismul major-minor specific
lui Cucu şi Vidu.
Paul Constantinescu (1909, Ploiești-1963, București) a fost un compozitor român
de origine evreiască ce manifestat o constantă preocupare față de folclor și melosul
bizantin, transformându-se dintr-un cercetător pasional într-un creator de forme sonore
novatoare, originale; a scris o Liturghie în stil psaltic pentru cor mixt şi, mai ales, cele
două mari Oratorii cu orchestră – Oratoriul bizantin de Paşti-Patimile şi invierea
Domnului (1946-1948) şi Oratoriul bizantin de Crăciun-Naşterea Domnului (1947)
lucrări cu totul deosebite în orizontul ortodox.
Gavriil Galinescu (1883-1960), cu studii la Conservatorul şi Collegium Musicum
de pe lângă Universitatea din Leipzig, ce a compus câteva Liturghii şi colinde.
Dimitrie Cuclin (1885-1978), cu mai multe Liturghii şi piese corale bisericeşti de
sine stătătoare, destul de complexe şi dificil de executat,
Gheorghe Danga (1905-1959), cu câteva prelucrări corale bisericeşti.
9
Gheorghe Dumitrescu (n. 1914), cu o Liturghie modală pentru cor mixt.
Alti reprezentanţi ai cântării corale în Biserica Ortodoxă Română care se
încadrează, mai mult sau mai puţin precis, în vreunul dintre cele trei curente muzicale
amintite mai înainte:
George M. Ştefănescu (1843-1925) – cu studii în ţară şi la Paris – profesor,
compozitor, dirijor numărându-se printre fondatorii Operei Române, a compus Liturghii
pentru cor mixt şi cor bărbătesc (între piesele de marcă se numără un „Pe Tine Te lăudăm”).
Gheorghe Popescu-Brăneşti (1876-1959) a compus o Liturghie pentru cor bărbătesc şi
o alta pentru cor mixt, făurindu-şi un stil propriu, dar cu rădăcini în filonul tradiţional
(reprezentativă şi piesa „Privegheaţi şi vă rugaţi”).
În Muntenia şi Oltenia Gheorghe Diaconu are compoziţii şi armonizări, Ion
Mardale a armonizat la trei voci Fericirile pe glasul 8, Chiril Popescu a fost şi
compozitor de muzică psaltică, iar Grigore Costea a activat în direcţia uniformizării
cântării bisericeşti.
În Moldova şi Bucovina activează în această perioadă Filotei Moroşanu-
Hanganu(1876-1951), la mănăstirea Văratic care va organiza un cor format din 47 de maici,
instruindu-l, mai întâi, în executarea melodiilor tradiţionale psaltice, şi Victor Ojog
(n1909 Bacău), compozitor şi arhimandrit la Neamţ, iar în Transilvania şi Banat
activează: Nicodim Ganea (1878-1949, studii la Budapesta), cu o Liturghie pentru cor
mixt şi alte cântări liturgice, Augustin Bena (1880-1962), cu două Liturghii, Zeno
Vancea (n. 1900), cu două Liturghii pentru cor mixt, Sigismund Toduţă (n. 1908, studii
la Academia Santa Cecilia din Roma), cu o Liturghie pentru patru voci egale şi o suită de
colinde, etc. Preotul Gheorghe Şoima (1911-1985; o Liturghie pentru cor bărbătesc, alte
piese liturgice pentru cor mixt, colinde, etc. şi diaconul Ioan Gh. Popescu (1925-1992)
au continuat la Sibiu tradiţia înaintaşilor ardeleni, ca şi diaconul Ioan Brie (n. 1919) la
Cluj şi preotul Ioan Teodorovici la Caransebeş. Uneori, dificultatea scriiturii muzicale a
făcut ca o parte dintre compoziţiile compozitorilor menţionaţi să fie relativ puţin abordate
de corurile bisericeşti.
Alţi compozitori, cu lucrări răspândite în repertoriul coral bisericesc sunt: Ioana
Ghica-Comăneşti (1883-1972), Ştefan Popescu (1884-1956), Ioan Cristu Danielescu
(1884-1966), Ioan Croitoru (1884-1972), Simeon Nicolescu (1888-1941, cu activitate de
pionierat, la începutul secolului, în abordarea polifonică a glasurilor cromatice), Nelu Ionescu
(1906-1976), Cornel Ghivulescu (1893-1969), Nicodim Ganea (1878-1949), Vasile Ijac
(1899-1976), Vadim Şumschi (1900-1956), Liviu Tempea, Nicolae Firu şi alţii. Preoţii
Ion Popescu-Runcu (1901-1975), Radu Antofie (1904-1988), Alexandru Delcea (1908-
1985), Iulian Cârstoiu (n. 1927), Constantin Drăguşin (n. 1931), Nicu Moldoveanu (n.
1940), diaconii Marin Velea (n. 1937), Alexie Buzera, Sebastian Barbu-Bucur, ş.a. şi-au
adus şi ei importante contribuţii la propăşirea cântării ortodoxe româneşti.
Preocupări teoretice privind muzica bisericească au cunoscut în ultimul secol o
deosebită dezvoltare, continuând oarecum tradiţia vechilor propedii şi ducând mai
departe remarcabila muncă depusă pe tărâm teoretic în lucrările Ieromonahului Macarie
sau ale lui Anton Pann, în secolul al XIX-lea.
Alături de aportul unor muzicologi cu o reputaţie bine stabilită, ca Ioan D.
Petrescu (1884-1970), George Breazul (1887-1961), Gheorghe Ciobanu, Titus
Moisescu, trebuie amintite, fie şi în treacăt contribuţiile numeroşilor muzicieni, care,
10
activând în Biserică sau în afara ei, au fost preocupaţi şi la modul teoretic de problemele
muzicii, ale cântării în Biserica Ortodoxă.
Între acestea să menţionăm numeroasele articole ale lui Ion Popescu-Pasărea
publicate în „Cultura” (revista cântăreţilor români, pe care a condus-o de la înfiinţare, în 1911,
până la moartea sa în 1943), lucrarea Pr.Prof.Gheorghe Şoima despre „Funcţiile muzicii
liturgice”, studiile lui Gavriil Galinescu referitoare la cântarea bisericească tradiţională şi
problemele ei, cele ale Prof. Nicolae Lungu (despre cântarea în comun, transcrierea şi
uniformizarea cântărilor psaltice, combaterea inovaţiilor în recitativul liturgic etc.), sau
cuprinzătoarele studii istorice şi bibliografice ale Pr.Prof.Dr. Nicu Moldoveanu şi cele
ale Arhid.Lect. Ioan Popescu, despre învăţământul muzical în Biserica Ortodoxă
Română şi problemele cântării bisericeşti ardelene. Compozitotul Dimitrie Cuclin are o
foarte interesantă scriere despre importanţa viitoare a muzicii bizantine, Doru Popovici a
studiat ramificaţiile bizantine în muzica românească, Achim Stoia a scris despre
Protoprezbiterul (muzician) Timotei Popovici, iar Arhid. Sebastian Barbu-Bucur a
publicat numeroase studii privind evoluţia cântării bisericeşti de origine bizantină pe
teritoriul României, Pr.Prof.Vasile Stanciu (istoria cântării bisericeşti în Ardeal), Pr.Conf.
Dr. Vasile Grăjdian (teologia cântării liturgice), alături de mulţi alţii.

11