Diaconul Theodor V.

Stupcanu, profesor de psaltichie la Seminarul

Veniamin din Iași

Un articol de: Pr. Prof. Nichifor Hrestic - 22 August 2023

Idealul românilor din Moldova de a avea şcoli şi, totodată, de a practica în

biserici cântarea în limba naţională a început să prindă contur încă din prima
jumătate a secolului al XIX-lea. Astfel, a urmat creşterea interesului pentru
cartea de cântări psaltice tradusă în limba română. Iată că, tot în acest secol,
dezideratul românizării complete a cântării bisericeşti a fost realizat în opera
muzicală a ctitorilor psaltichiei moderne, Macarie Ieromonahul, Anton Pann
şi Dimitrie Suceveanu, o parte din creaţiile acestora fiind utilizate fără
modificări şi astăzi în cultul ortodox din Ţara Românească şi Moldova. 

La această ctitorie se adaugă şi numele diaconului profesor Theodor V. Stupcanu, a cărui

contribuţie se înscrie în prima jumătate a secolului XX. S-a născut în data de 9 martie 1861 în
„Basarabii Fălticenilor”, judeţul Suceava, din părinţii Vasile, preotul, şi prezbitera Ecaterina
Stupcanu. A terminat clasele primare la o şcoală din Târgu Frumos, apoi s-a înscris, în 1875,
la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costache”, una dintre cele mai vestite şcoli ale
Moldovei din acea vreme, pe care l-a absolvit cu rezultate foarte bune, figurând printre
premianţi şi remarcându-se, în special, la disciplina Muzică bisericească. În anii seminariali
învaţă psaltichia cu profesorul de muzică bisericească Grigore I. Gheorghiu.

A fost hirotonit în treapta de diacon în anul 1883, slujind la bisericile „Sfânta Parascheva” din
Târgu Frumos, apoi la „Buna Vestire”, Catedrala Mitropolitană şi „Sfântul Spiridon” din Iaşi.
În perioada în care slujea la Biserica „Buna Vestire” a urmat cursurile Conservatorului de
Muzică şi Artă dramatică din Iași, unde a fost susţinut de către Teodor T. Burada, profesorul
său de teoria muzicii, şi Gavriil Musicescu, de la care a învăţat armonie, devenind astfel
„maestru”, adică un distins profesor de muzică în învăţământul preuniversitar.

După susţinerea examenului de capacitate în învăţământ a fost numit profesor de muzică

vocală la Gimnaziul Teoretic din Vaslui (1892). Peste nouă ani a fost detaşat la Liceul
Pedagogic din Iaşi, iar în 1904 a fost încadrat profesor titular la Seminarul Teologic Ortodox
„Veniamin Costache”, unde fusese elev în urmă cu un sfert de veac. Aici a reprezentat în mod
strălucit muzica psaltică, timp de 27 de ani, până în 1931, când s-a pensionat. Între anii 1926
și 1927 a fost profesor onorific la catedra de Muzică psaltică, înfiinţată pe lângă
Conservatorul din Iaşi. A fost decorat cu medalia „Răsplata muncii”, clasa I, pentru şcoală
bisericească.
Dintre elevii săi, unii au devenit muzicieni de prestigiu. Numele profesorului diacon Grigore
Panţiru, ale cărui contribuţii la dezvoltarea paleografiei muzicale româneşti sunt cunoscute în
ţară şi în străinătate, este demn de amintit.

Theodor V. Stupcanu trece la cele veşnice în vara anului 1936, în timp ce îşi vizita una dintre
fiice, la Bucureşti. Din acest motiv mormântul său nu se află în locul de veci al familiei
Stupcanu din cimitirul Eternitatea (Iaşi), pe care şi-l pregătise cu mulţi ani înainte de a deceda,
ci în Capitală.

Activitatea componistică

Theodor V. Stupcanu, o personalitate marcantă a Iaşiului de la începutul secolului XX, avea o

fire blândă, era smerit aşa cum se cuvine unui cleric adevărat, care avea dragostea de a lucra
în ogorul Bisericii noastre Ortodoxe, remarcându-se, încă din vremea când era elev la
Seminar, prin talentul său muzical. Diaconul Theodor Stupcanu şi-a consacrat viaţa elevilor
de la Seminar, pentru care a scris un număr mare de caiete de „prelucrări”, după cum ne şi
spune, încă din 1928, istoricul Mihail Posluşnicu.

Tipărituri

Deşi puţine pagini muzicale ale lui Theodor V. Stupcanu au avut şansa de a vedea lumina
tiparului, din sutele de pagini de cântări bisericeşti compuse de el, principala sa publicație
rămâne „Anastasimatarul” sau „Cântările Învierii” pe cele opt glasuri (melodii) bisericeşti,
întocmit la Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1926; Metodă pentru a învăţa psaltichia (cântările
bisericeşti) după vechea notaţie orientală, aprobată de Sfântul Sinod, cu nr. 169 din 30 iunie
1911, Bucureşti, ed. a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti 1932. Este vorba de un mic
„theoreticon”, o scurtă gramatică muzicală psaltică în care predomină comparaţiile cu muzica
lineară; Paraclisul al doilea către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu care se citeşte pentru
izbăvirea de toată scârba şi nevoia; Regule şi exemple pentru cetit Apostolul şi Evanghelia,
Iaşi, 1921 (litografiat); Colecţie de cânturi şcolare, Iaşi, 1903. Este vorba de o publicaţie laică,
o colecţie didactică cuprinzând cântece şcolare şi patriotice pe una sau două voci.

Manuscrise

Datorită faptului că avea un scris ordonat şi egal, maestrul de psaltichie a reuşit să redacteze
un număr mare de caiete cu cântări psaltice, multiplicate prin litografiere, şi deosebit de
căutate de către elevi între anii 1910 și 1926. După studierea acestor manuscrise, cel puţin 900
de pagini muzicale în notaţie psaltică, vrednicul de pomenire părintele Florin Bucescu, fost
dascăl al Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare”, dar și fondatorul secției de Muzică
religioasă din cadrul Conservatorului ieșean, a constatat că Stupcanu nu a copiat în
manuscrisele sale variante din cărţile autorilor consacraţi de muzică bisericească, ci le-a
prelucrat şi adaptat conform practicii de cânt folosite în Iaşi şi gustului artistic propriu.

Redăm, în ordine cronologică, titlurile manuscriselor lui Theodor V. Stupcanu ce cuprind

cântări pentru toate slujbele din cadrul cultului ortodox: Cântări la serviciul praznicelor
împărăteşti şi al sărbătorilor mari început a fi scris în 1910 şi terminat la 30.06.1911, cel mai
vechi manuscris cunoscut; Cântări triodice... (69 de pagini), care provine dinainte de anul
1914, fiind un mic triod; Troparele sărbătorilor principale din cursul anului, terminat la 20
august 1915 (40 de pagini); Axioanele mici pe toate glasurile ce se cântă la rugăciunea de la
ieşirea din clasă. „Scris în vacanţa anului 1915”; Cântări din serviciul praznicelor împărăteşti
şi alte sărbători anuale (1916, 24 februarie, 96 de pagini); Partea a II-a din Anastasimatar.
Utrenia (1916, 6 februarie, 126 de pagini); Anastasimatar sau Cântările Învierii pe cele opt
glasuri întocmit conform programei pentru seminarii, aprobat de Sfântul Sinod la... 16 mai
1916; Cântări din Penticostar (terminat la 3 martie 1916, 40 de pagini); Catavasiile
sărbătorilor împărăteşti (terminat în 31 iulie 1919, cu menţiunea că era criză de hârtie după
Primul Război Mondial); Heruvice şi axioane, Iaşi, 1919 (48 de pagini); Anastasimatar sau
Cântările Învierii pe cele opt glasuri... Partea I Vecernia (31 octombrie 1919 - 2 ianuarie 1920,
108 pagini); Podobiile ce se practică în biserică în afară de cele cunoscute în Anastasimatar
(1920, 20 de pagini); Caiet cu Doxologii (incomplet, terminat în 30 mai 1920); Cântări
triodice (terminat în 18 aprilie 1921, 78 de pagini); Polielee cu model de mărimuri şi slave
(terminat în 20 octombrie 1921); Cântări liturgice... Iaşi, 1922 (64 de pagini litografiate);
Cântările Cununiei, Parastasului, Înmormântărilor... (început în 1922 şi terminat la 24 martie
1923, 41 de pagini).

Lucrările maestrului ieşean, datorită faptului că sunt deosebit de bine realizate, au circulat
intens în şcolile bisericeşti din Moldova şi din alte zone, timp de trei decenii (1910-1940).
După trecerea anilor, valoarea acestor manuscrise a crescut, intrând în studiul şi preocuparea
mai multor studenţi şi profesori, demonstrând măiestria dascălului ieşean.

(Va urma)