EUHARISTIA

1. CE ESTE EUHARISTIA ?
Sfanta Împartasanie este Taina Bisericii care constituie centrul cultului crestin. Prin
aceasta taina se realizeaza in mod real unirea credinciosului cu Iisus Hristos, prin primirea
(împartasirea) cu Trupul si Sângele Sau, sub forma painii si a vinului. Taina euharistiei
covârşeşte toate celelalte sfinte taine, pentru că materiile celorlalte taine se sfinţesc, (precum apa
la botez sau mirul pentru mirungere), dar îşi păstrează firea, rămânând apă sfinţită sau mir sfinţit,
în timp ce în euharistie, pâinea şi vinul se prefac la sfinţire în trupul şi sângele Domnului. Sfânta
Împărtăşanie este cea mai mare Taină, fiindcă prin ea noi nu primim numai harul dumnezeiesc, ci
pe Însuşi izvorul harului, pe Iisus Hristos, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Său.
Împartasania se numeste si Euharistie (multumire, recunostinta) si Cuminecare
(comuniune, legatura), cuvinte care pun in evidenta faptul ca prin ea, credinciosul se
impartaseste de însusi Mantuitorul Hristos, prin Sfântul Trup si Sânge al Sau si, în acelasi
timp comuniune reala cu toti cei ce se impartasesc si traiesc in Hristos, cu toti cei
ce sunt madulare vii ale Trupului Sau, care este Biserica Sa. Euharistia este taina unităţii
Bisericii, căci, prin unirea creştinului cu Hristos în euharistie, acesta se uneşte şi cu ceilalţi
credincioşi, mădulare ale Bisericii şi fraţii săi întru credinţă. Această taină a Bisericii mai
este cunoscută şi sub numele de împărtăşanie, cuminecare, frângere a pâinii, cina Domnului,
pâinea Domnului sau pâinea cerească, paharul credinţei, jertfă sfântă şi tainică.
Ca toate celelalte taine, euharistia a fost preînchipuită în Vechiul Testament de
mana cerească cu care Dumnezeu i-a hrănit pe evrei vreme de 40 de ani în pustie, pe calea către
pământul făgăduinţei. Astfel, precum în Legea Veche, Dumnezeu i-a hrănit pe evrei, în
Legea Nouă, Biserica, prin taina euharistiei, îi hrăneşte pe creştini pe calea către împărăţia
cerurilor. Amintind de mana cerească, Mântuitorul vesteşte taina euharistiei prin minunea
înmulţirii pâinilor : ,,Amin, amin, grăiesc vouă : mă căutaţi pre mine, nu pentru că aţi văzut
semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini, şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea cea
pieritoare, ci pentru mâncarea aceea care rămâne spre viaţă veşnică, care Fiul Omului va da
vouă; că pre acesta l-au pecetluit Dumnezeu Tatăl. Părinţii voştri mană au mâncat în pustie,
precum este scris : pâine din cer le-au dat lor de au mâncat. Deci le-au zis lor Iisus : amin, amin,
zic vouă : nu Moise a dat vouă pâinea din cer; ci Tatăl meu dă vouă din cer pâinea cea
adevărată. Pentru că pâinea lui Dumnezeu este ceea ce se pogoară din cer, şi viaţă dă lumii. Deci
au zis către dânsul : Doamne, pururea dă-ne nouă pâinea aceasta. “Şi au zis lor Iisus : eu sunt
pâinea vieţii; cela ce vine către mine, nu va flămânzi; şi cela ce crede întru mine, nu va înseta
niciodată.”(Ioan 6, 26-27, 31-35).
Mântuitorul Hristos a instituit Taina Sfintei Euharistii în Joia Patimilor, la Cina cea de
Taină. Atunci, luând pâinea şi binecuvântând-o, a frânt-o şi, dând-o ucenicilor Săi, a zis :
«Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Si luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând :
Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru mulţi se
varsă spre iertarea păcatelor» (Matei 26,26-28). Îndată după împărtăşirea apostolilor,
Mântuitorul le porunceşte : ,,Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea” (Luca 22,15), iar
după Înviere, El întăreşte această taină : Iisus Hristos Se arată ucenicilor care mergeau pe
drumul către Emaus şi, pentru ca aceştia să Îl recunoască : ,,când a stat împreună cu ei la
masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând le-a dat lor. Atunci s-au deschis ochii
lor şi au cunoscut că este El” (Luca 24, 30-31). Prin aceste acte Iisus Hristos pune temelia
 2
cultului crestin, care ne prilejuieste si noua, celor de astazi, sa fim partasi, in chip nesangeros dar
în mod real, nu doar simbolic sau ca o comemorare, la jertfa sângeroasa pe care a adus-o pe
Golgota, prin moartea pe cruce. Prin impartasirea cu vrednicie cu Hristos noi nu suntem
doar sfintiti, curatati si pregatiti pentru o mantuire viitoare, ci suntem deja partasi – in mod
nedeplin, ca o pregustare, dar deja partasi ai acestei mantuiri, partasi ai vietii in Hristos,
partasi ai imparatiei lui Dumnezeu.
Împărtăşania este hrana duhovnicească, fiind pentru suflet ceea ce aerul şi hrana
trupească sunt pentru trup. Aceasta o adevereşte Mântuitorul prin cuvintele: ,,Trupul Meu
este adevărată mâncare şi Sângele Meu adevărată băutură” (Ioan 6,55). Prin unirea cu
Hristos în euharistie, creştinul nu se mai teme de moarte, căci poartă în el trupul lui Hristos
cel înviat, arvună a vieţii veşnice: ,,Cel ce mănâncă Trupul Meu, întru Mine petrece şi Eu
întru el. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, are viaţă veşnică şi Eu îl voi
învia pre el în ziua cea de apoi” (Ioan 6,56,54). Desi simturile noastre nu sesizează
transformarea, pâinea si vinul într-adevăr se tranformă în Trupul si Sângele lui Iisus.
Prin Botez ne-am născut din nou la viaţa în Hristos prin participare la moartea şi Învierea
împreună cu Hristos; prin Mirungere primim întărirea în viaţa în Hristos prin primirea
darurilor Duhului Sfânt iar în a treia etapă, a Împărtăşiri, ne unim cu Hristos şi devenim
mădulare ale Trupului lui Hristos.

2. SAVÂRŞITORUL ŞI PRIMITORII

Taina euharistiei este SĂVÂRŞITĂ în timpul sfintei liturghii cand prin binecuvântarea
preoţilor şi arhiereilor şi mijlocirea Sfântului Duh, pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele
Domnului. Astfel Sfânta Taină a Împărtăşaniei se săvârşeşte numai de episcop si preot şi
numai în cadrul Sfintei Liturghii;
Crestinii ceilalti - oricat de buni ar fi ei inaintea lui Dumnezeu si oricate minuni ar face -
nu pot savarsi Taina “frangerii painii”, ci numai episcopii si preotii. Acest lucru este dovedit in
mod limpede de Scriptura Vechiului si Noului Testament. Astfel, în Legea Veche,
Dumnezeu a oranduit preot pe Aaron si pe copiii copiilor lui, din neam in neam, pana avea
sa vina Mesia Hristos, iar cei ce au indraznit sa slujeasca fara sa fie din neamul lui Aaron preotul
au fost pedepsiti groaznic (Num., 3, 10; 16, 1-50; I Regi, 13, 1-14; II Par., 26, 16-18). În Noul
Testament, Domnul nostru Iisus Hristos, schimband preotia si Legea Veche (Evr. 7,12), a
oranduit preotia noua ca putere de a lucra cele sfinte si de a ierta pacatele - ca si El insusi - celor
ce se pocaiesc (Ioan, 20, 19-23; Apoc., 1, 6; 5, 10; II Cor., 5, 18-20, I Cor., 4, 1; Ps. 13, 9-
16). Sfantul apostol Pavel spune: “Paharul binecuvantarii pe care-l binecuvantam nu este,
oare, impartasirea cu singele lui Hristos? Painea pe care o frangem nu este, oare,
impartasirea cu trupul lui Hristos?” (I Cor., 10,16). Nu preotii sunt cei care prefac painea si
vinul in Trupul si Sangele Domnului, ci Duhul Sfant. Preotii numai se roaga lui Dumnezeu impreuna
cu obstea credinciosilor, ca sa trimita Duhul Sfant si sa prefaca aceste Sfinte Daruri in Trupul
si Sangele Mantuitorului. Oricat de pacatosi ar fi preotii, au de la hirotonie darul special al
Sfantului Duh pentru savarsirea slujbei si a celor sfinte.
Ipodiaconii sunt opriti a-i impartasi pe credinciosi (can. 25 Laod.), precum si
ieromonahul tanar de a impartasi pe calugarite (can. 23 Nichif. Mart.); nu exista însǎ nici o
dispozitie care sa opreasca pe diaconi a-i impartasi pe credinciosi. Astfel diaconul poate
impartasi la vreme de mare nevoie pe mireanul ce se apropie de moarte, numai daca e lipsa de
 3
preot. Daca intr-un asemenea caz lipsea si diaconul, dar erau la indemana Sfintele Taine,
Sfantul Simion al Tesalonicului - pentru cazuri "de mare nevoie si cu multa luare aminte" -
îngaduia prin pogoramant ca, chiar si un cantaret sau un credincios mai curat si mai cucernic
sa poata împartaşi pe cel ce e pe moarte, spre a nu rǎposa acesta lipsit de merindea vietii
celei vesnice (can. 58 VI ec.; Vasile cel Mare, Epistola catre Cezarie). Calugarii si pustnicii,
care vietuiesc in locuri departate de biserici si de preoti, de asemenea se pot impartasi singuri,
dar cu o anumita randuiala.
Este interzis insa cu desavarsire ca slujitorul bisericesc, episcop, preot sau diacon, sa
primeasca sau sa ceara vreo retributie pentru Sf. impartasanie (can. 23 VI ec.; can. I Ghenadie al
Constantinopolului).
Cei îndreptatiti SĂ PRIMEASCǍ Sf. Taina, sunt numai credinciosii crestini botezati in
mod valid, care au primit dezlegare de pacate prin Sf. Taina a Marturisirii.
Se pot împǎrtǎşi numai cei pregatiti si vrednici, caci asa ne invata Sf. Apostol Pavel:
"Sa se cerceteze omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar; caci cel ce
mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind Trupul Domnului"
(I Cor. 11,28-29). La fel ne invata si Sfintii Parinti. Împǎrtǎşania este necesara pentru ca
de aceasta depinde viata noastra vesnica: "Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu
are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi" (Ioan 6, 54) iar "daca nu veti manca
Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sangele Lui, nu veti avea viata in voi" (Ioan 6, 53).
În Biserica Ortodoxă cea dintâi Împărtăşanie se administrează direct cu Taina Sf. Botez şi
cu Taina Sf. Mir. Aceste trei taine au fost şi numite: tainele iniţierii creştine. De aceea neofiţii
(cei de curând botezaţi) indiferent de vârsta lor (inclusiv pruncii ) primesc Sf. Împǎrtǎşanie
imediat dupǎ Botez fǎrǎ excepţie.
Biserica primeşte la Sfânta Împărtăşanie pe copilul în vârstă de până la 7 ani fără ca
acesta să fi fost spovedit înainte, considerând că păcatele acestuia sunt mici şi Dumnezeu,
prin rugăciunile preotului, le iartă. După vârsta de 7 ani, toţi copii se vor împărtăşii după
rânduiala respectată de toţi credincioşii. Este bine ca pruncii să fie împărtăşiţi des. Pruncii
plâng din diferite motive când sunt duşi la împărtăşit; de aceea este mai bine ca naşii, părinţii sau
bunicii să-l obişnuiascǎ mai întâi cu biserica şi preoţii.
BO impartaseste Euharistia si pruncilor, conformandu-se Sf. Scripturi si Traditiei vechi.
Catehismul roman opreste impartasirea pruncilor pe motiv, ca nu deosebesc Trupul si Sangele
Domnului. Tot asa fac protestantii. Dar multi teologi pledeaza pentru impartasirea pruncilor,
spunand ca precum lipsa constiintei nu e considerata motiv de a-i opri de la Botez si Confirmatie,
asa nu trebue considerata motiv nici pentru oprirea lor dela Euharistie, iar pe de alta parte, ca nu
poate fi considerat cineva deplin incorporat in Trupul tainic ai Domnului pana nu s-a si impartasit.
Cei ce sunt datori a se impartasi mai des sunt slujitorii Sf. Taine, adica in primul rand
preotul si diaconul, precum si toti ceilalti membri ai clerului. Acestia au datoria de a se impartasi la
fiecare Sf. Liturghie, potrivit canonului 8 apostolic: "Daca vreun episcop, sau presbiter, sau
diacon sau oarecare din catalogul ierarhicesc, savarsindu-se Sf. Jertfa, nu se va impartasi, sa
spuna pricina si, de va fi binecuvantata, sa aiba iertare, iar daca nu o va spune, sa se afuriseasca
ca unul care s-a facut vinovat de demoralizarea credinciosilor si a produs banuiala asupra celui
ce a savarsit-o ca si cand nu ar fi savarsit-o dupa randuiala". Se intelege ca slujitorii Bisericii
trebuie sa indeplineasca si celelalte conditii canonice, spre a se putea impartasi, existind, precum
arata textul canonului citat, si posibilitatea de a sluji fara sa se impartaseasca, daca pentru aceasta
se poate invoca un motiv justificat. Clericii trebuie sa se impartaseasca in altar (can. 19 Laod.),
apoi ca diaconii sa se impartaseasca dupa preot, precum si presbiterii dupa episcop (can. 13, I ec).
 4
În privinta celorlalti crestini, canonul 9 apostolic prevede ca au indatorirea de a se
impartasi ori de cate ori asista la Liturghie. Se intelege insa ca numai in cazul cand indeplinesc
conditiile morale si religioase spre a putea primi cu vrednicie aceasta Sf. Taina, pentru ca, potrivit
cuvintelor Sf. Apostol Pavel, cel ce se impartaseste cu nevrednicie, acela "isi mananca si isi bea
osanda, nesocotind trupul Domnului" (I Cor. II, 29).
Este clar in privinta slujitorilor si a credinciosilor care vor sa se impartaseasca mai des
sau mai rar, cǎ ei nu pot dobandi starea de har pe care o comunica Sf. Impartasanie, decat
daca o primesc cu vrednicie, pentru ca altfel ei agonisesc osanda. De aceea, randuielile
bisericesti stabilesc regula ca toti cei ce vor sa primeasca cu vrednicie Sf. Impartasanie, trebuie
sa se pregateasca in acest scop si anume : slujitorii bisericesti, care savarsesc Sf. Jertfa sa ajuneze
şi astfel sa se învredniceascǎ de a se fi împartasit (can. 29, VI ec, 41 Cart.) iar, credinciosii,
sa-si marturiseasca pacatele si sa dobândeasca dezlegare de la duhovnic si apoi sa ajuneze
înainte de a se împartasi (can. 16 Tim. Alex.).
Exceptie de la aceste rânduieli se admit numai in caz de neputinta sau de forta
majora: Astfel, celor bolnavi si în primejdie de moarte este ingaduit sa li se dea Sf.
Împartasanie "chiar si dupa ce au mancat"; Bolnavii pot fi impartasiti de preoti si în afara
Bisericii, pe la casele lor sau la spital, cu particele din Sfantul Trup sfintit anume pentru acest scop,
în Joia cea Mare, şi pastrate în sfantul Altar, în chivotul de pe sfanta masa. În aceste cazuri
împartasirea se face dupa o randuiala deosebita, scrisa in Molitfelnic (Randuiala grabnicei
impartasiri). Nu se poate da însǎ Sfanta Impartasanie bolnavilor cazuti in stare de inconstienta
(nesimtire) sau celor iesiti din minte (nebuni). În Biserica veche s-a admis exceptia ca si unii
catehumeni aflati in primejdie de moarte sau in stare de boala grava sa poata primi Sf.
Impartasanie.
Potrivit canonului 13 al sin. I ec, Sf. Euharistie se impartaseste si celor excomunicati
sau aflati sub alte pedepse bisericesti care-i opresc de la împartasanie, însǎ numai in cazurile
ca acestia se gasesc aproape de obstescul sfarsit. În cazul celor care supusi excomunicarii în
sensul lipsirii de calitatea de membru al Bisericii, existau alte reguli mai severe, care îi obligau pe cei
aflati in aceasta situatie, sa treaca prin mai multe trepte ale penitentei si abia apoi sa dobandeasca
dezlegarea de pacate si sa se invredniceasca de Sf. Impartasanie.
Pentru motive de iconomie Sf. Impartasanie s-ar putea da si crestinilor de alte confesiuni in
cazuri de necesitate, adicǎ în cazuri extraordinare, când respectivii s-ar gasi in primejdie de
moarte si n-ar exista posibilitatea ca ei sa primeasca ingrijirea religioasa de la slujitorii confesiunii lor
şi, se întelege, ca numai dacǎ cei în cauzǎ isi exprima dorinta de a fi împartǎşiti de catre
slujitorul altei confesiuni.
În general, sunt opriti de la împǎrtǎşire cei vinovati de pacate grele (lepadare
de credinta, ucideri, desfranare, curvii, furturi si hotii, camatarii (Can. 32 al Sf. Nichifor
Marturisitorul), cei ce umbla cu farmece sau vraji si descantece, dupa cum scrie in Molitfelnic
la invatatura pentru canoanele de spovedanie, cei ce au asupra lor blestem de la preot sau
pǎrinţi, hulitorii, ucigaşii, si aceia pe care îi va gasi nevrednici duhovnicul. Nu se dǎ Împǎrtǎşanie
femeilor aflate în perioada scurgerii lunare sau în perioada lauziei. Nu este îngaduit ca aceasta Sf.
Taina sa se dea trupurilor celor morti. Cei îndrǎciţi pot primi Împǎrtǎşania numai în
perioade de luciditate dacǎ nu hulesc Sf. Taine. Dar chiar cei curati si vrednici nu se pot
împartasi farǎ pregǎtire. Pregatirea pentru primirea Sfintei impartasanii se face atat prin
post si rugaciune, cat si prin marturisirea pacatelor (Taina Spovedaniei) si împacarea cu toti
(iertarea), iar in ziua respectiva, înainte de împǎrtǎşanie nu se va manca nimic. Sf. Pavel ne
 5
avertizează: “Să se cerceteze omul pe sine si asa să mănânce…căci cel ce mănâncă si bea
cu nevrednicie, osândă îsi mănâncă si bea…va fi vinovat fată de Trupul si Sângele
Domnului”(I Cor. 11,27-29).
Pregatirea pentru Sfanta Împartǎşanie este de doua feluri: trupeasca si sufleteasca. Ea
consta in:
-Marturisirea pacatelor, fara de care nimeni nu se poate impartasi. Numai copiii pana la varsta
de 7 ani sunt scutiti de spovedanie;
-Împacarea cu toti; sa nu fie certat cu nimeni si sa nu aiba nimic impotriva cuiva;
-Înfranarea de la orice fapta rea si de la impreunare trupeasca (cel putin cu cateva zile inainte)
(I Cor., 7, 5 ; Sf. Timotei al Alexandriei, Canon 5), abtinere de la mancare si bautura in ziua
impartasaniei si seara in ajun. Numai bolnavilor pe moarte li se poate da Sfanta
impartasanie pe mancate (Sf. Nichifor Marturisitorul, Can. 9);
-Citirea pravilei pentru Sfanta impartasanie, cu vrednicie. Unele rugaciuni din ea le citeste
preotul în numele credinciosilor, în sfanta biserica, înainte de împartasire.
3. TIMPUL PENTRU ÎMPĂRTĂŞANIE

Dat fiind roadele Sfintei Împărtăşanii, Sfânta Biserică porunceşte fiilor ei să se pregătească
şi să se împărtăşească cât mai des, îndeosebi, în cele patru posturi mari de peste an cât şi cei
ce se afla în preajma unui eveniment hotarîtor din cursul vieţii lor: în preajma unei călătorii mai
îndelungate, la caz de suferinţă şi boală, mirii înainte de Cununie, candidaţii la preoţie înainte de
hirotonie, femeile înainte de naştere, ostaşii înainte de luptǎ etc. Efectele binefăcătoare ale Sfintei
Împărtăşanii apar numai în sufletele celor care au primit-o cu vrednicie; celor nepregătiţi şi
nevrednici le aduce osândă de la Dumnezeu (1 Cor. 9,27-29).
Scopul Liturghiei este împartaşirea cu Hristos. Nu se poate concepe Sfanta Liturghie
fara impartasirea credinciosilor, lucru aratat în practica Bisericii primare, cand împartasirea
duminicalǎ era o regulǎ comunǎ şi avea un caracter obligatoriu (Can.9 Apostolic, "Toti
credinciosii care intra in biserica si asculta Scripturile, dar nu raman la slujba si la Sfanta
Impartasanie, aceia trebuie sa se afuriseasca"; Can.2 Antiohia, Can.3 Timotei al Alexandriei,
toate vorbesc de împǎrtǎşire în fiecare Duminica); bineînţeles la ecteniile celor chemati ieseau
afara cei ce nu se împartaşeau.
Cu timpul criza euharistica a luat amploare în Bissericǎ, împartasirea devenind tot mai
rară: oamenii au vazut în împǎrtǎşanie tot mai mult “focul mistuitor”, nevrednicia lor
decât „lumina euharistiei”. S-a ajuns şi pânǎ la situatia jalnicǎ şi împotriva firii, în zilele
noastre, ca la Sfanta Liturghie sa nu se impartaseasca nimeni dintre credinciosi. Cat de
nefiresc sunǎ cuvintele preotului: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va
apropiati !" atunci cand sunt rostite in gol, pentru ca nimeni nu se va mai apropia de Sfanta
Impartasanie! Prin aceasta se desfiinteaza chiar scopul principal al Sfintei Liturghii:
preschimbarea darurilor de paine si vin in Trupul si Sangele Mantuitorului, apoi
împartasirea credinciosilor cu ele.
În sec XX numeroşi teologi au luat o atitudine consegventa spre înlaturarea crizei Euharistiei
(majoritatea provin din tradiţia slavă: Schmemann, Meyndorff, Loski etc). Pe cealaltă parte s-au
conturat opinii care condamna aceasa poziţie de”influenţe slave”. S-au născut astfel mai multe
opinii legate de Împǎrtǎşirea deasa/rară:
-Împǎrtǎşirea trebuie sa fie deasă ca în Biserica primară. Aceasta este corectă însa trebuie
justificata pentru a nu se ajunge la un relativism/formalism. În acest sens trebuie menţinută relaţia
cu duhovnicul, pentru a nu se ralativiza Împărtaşania.
 6
-Acriviştii- Împărtaşania trebuie sa fie rară, pentru a nu se diminua importanţa Sf.Euharistii.
Aceasta opinie nu e justificata însa. Realitatea e ca tocmai cei ce sa împǎrtǎşesc rar au o traire
religioasă mai mica.
-Împartasirea nu trebuie sa fie nici deasa nici rară ci cu vrednicie. În mod nomal mai niciodata nu
suntem vrednici de Împǎrtǎşanie. Aceasta se ofera din mila Lui Dumnezeu ”spre iertarea
pacatelor şi spre viata de veci”.
-Porunca a 4 a Bisericii: Împǎrtǎşania sǎ fie în cele 4 posturi ale anului. E o porunca buna
pentru cei ce se împărtaşesc rar.
-Sf.Simeon Noul Teolog – Împǎrtǎşirea sa fie la cel putin 40 de zile. Pleaca de la premisa că
Hristos sta cu noi 40 de zile de la Înviere apoi se ridică la cer -Înaltarea la 40 de zile.
-Împǎrtǎşirea nu trebuie facută cu o anumita ciclicitate ci cu o pregătire.
Relaţia noastra personală cu Hristos nu poate fi încadrată în una din cele 7 opinii, căci diferă
de la peroană la persoană şi de la duhovnic la duhovnic. Duhovnicii trebuie să îndemne la
mai mult pe credincioşii lor. Trebuie aleasă cu chibzuinţa soluţia cea mai bună în funcţie de
fiecare nu trebuie să sărim de la o extrema la alta (de la o împărtaşire 1 data pe an la o
împărtaşire duminicală; trebuie parcurse toate etapele). Trebuie să descoperim astfel sensul
Sf.Liturghii şi al Euharistiei (se observǎ ca azi Sf. Liturgie a trecut în plan secundar pentru
credincioşi important e cultul petru morti, maslul etc).
Trebuie subliniat faptul ca efectele Sfintei Împartasanii nu depind de numarul de impartasiri,
ci de pregatirea noastra sufleteasca cu care o primim. Traditia bisericeasca si Sfintii Parinti
evidentiaza adesea regula aplicata totdeauna in Biserica Ortodoxa care nu indicǎ nimanui sǎ
vinǎ la împartǎşire farǎ pregatirea necesarǎ din care un loc de frunte il ocupa Taina
Spovedaniei, prin care se face curatirea sufletului. Sfantul Ioan Gura de Aur in Omilia a
XVII-a catre Evrei, ne spune: "Multi se impartasesc cu aceasta jertfa o data pe an, multi de
doua, altii mai des si catre toti acestia se indreapta cuvantul nostru. Dar nu numai catre cei de
fata, ci si catre cei ce sunt in pustietati, caci acestia fac acest lucru o data pe an si, de mai multe
ori, la doi ani. Deci care trebuie laudati ? Nu voi lauda nici pe cei ce se impartasesc o data, nici
pe ce de mai multe ori, ci numai pe cei ce se impartasesc cu constiinta curata si a caror viata este
neprihanita. Pe unii ca acestia totdeauna ii vom lauda, iar cei ce nu sunt curati, sa nu se apropie
de Sfanta Impartasanie fiindca acestia primesc asupra lor judecata si osanda..."
De-a lungul veacurilor, nu s-au fixat perioade anume în care sa se împartaseascǎ
credinciosii, ci a fost lasatǎ la libera voie a credinciosilor, în functie de dorinta si pregatirea
lor. Porunca a 4-a bisericeasca spune ca suntem datori sa ne impartasim de 4 ori pe an in
cele 4 posturi, sau macar o data pe an, in postul Sfintelor Pasti. Aceasta nu inseamna ca
împartaşirea mai deasa este interzisǎ. Sfantul Simeon arhiepiscopul Tesalonicului în secolul
al XV-lea, care recomandǎ dar nu obligǎ împartaşirea deasǎ, spunând: "de se va putea,
credinciosii sa se apropie de Împartasanie in toate duminicile, si mai ales cei batrani si
bolnavi, pentru ca aceasta este viata si tarie". Asadar credinciosii se pot impartasi nu doar
în timpul posturilor, ci în orice timp, daca simt nevoia si se pregatesc prin Spovedanie. Pentru ca
postul e un mijloc in plus pentru primirea Sfintei Euharistii, in mod normal ar trebui sa ne
impartasim la sfarsitul postului, pentru a simti din plin bucuria sarbatorii care incheie fiecare din
cele 4 posturi. Nicăieri însă nici un preot nu ar avea cum să spovedească pe toti credinciosii în 1-2
zile. Durata si felul postirii sunt de competenta duhovnicului, el acordand dezlegarea de la caz la
caz. Deci in primul rand trebuie sa tinem cont de sfatul duhovnicului si sa postim fiecare cat si
cum putem. Însǎ neputinta de a posti este una, lipsa de vointa este alta!
 7
Împartasania este sfintenia cea mai mare, unirea noastra cu Dumnezeu care este foc
mistuitor, si trebuie sa facem o cat mai buna pregatire si curatenie sufleteasca si trupeasca caci
nu putem primi aceasta Taina oricum. Nu conteaza deasa sau rara impartasire, ci pregatirea cu
care o primim. Calugarii si maicile care stau in manastire si in biserica si tot nu se incumeta sa se
impartaseasca mai des. Spovedania poate fi fara Împartasanie, în timp ce invers Împartasanie
fara Spovedanie nu poate fi.

4. RÂNDUIALA ÎMPĂRTĂŞANIEI
Taina Împǎrtǎşaniei nu constituie o slujbǎ de sine stǎtǎtoare ci e legata de slujba Sf.
Liturghii în care se încadreazǎ atât pregǎtirea ei (Jertfa) cât şi administrarea ei.
Pregatirea sfintei Împǎrtǎşanii se face la sfinţirea Darurilor în rânduiala Sf. Liturghii
iar actul împartaşirii are loc la cuvintele Sǎ luǎm aminte! Sfintele Sfinţilor (împǎrtǎşirea
clericilor) şi la cuvintele Cu fricǎ de Dumnezeu… (împǎrtǎşirea mirenilor).
ÎMPĂRTĂŞIREA CLERICILOR
Clericii care liturghisesc sunt obligaţi sǎ se împǎrtǎşeascǎ. Ei se împartaşesc în altar
înaintea credincioşilor din pǎrticica HS dupǎ rânduiala din Liturghier apoi sorb din Sf. Potir.
Clericii în sobor se împartaşesc în ordinea descrescânda a treptelor ierarhice: primii arhiereii
apoi preoţii iar apoi diaconii; diaconii nu se pot împartaşii singuri ci iau împǎrtǎşanie de la
arhiereu sau de la preot; la liturghia arhiereasca arhiereul slujitor îi împartaşeşte atât pe preoţi cât
şi pe diaconii aşa cum Mântuitorul a dat el Însuşi Sf. Trup şi Sânge apostolilor.
Clericii care nu slujesc dar vor sǎ se împǎrtǎşeascǎ o fac tot în sfântul altar: dupǎ ce
citesc din vreme rugǎciunile rânduite, la vremea potrivitǎ intra în altar şi îşi pun epitrahilul
(preoţii) sau orarul (diaconii), îşi spala mâinile şi se împartaşesc dupǎ rânduiala obişnuitǎ
pentru clerici însǎ dupǎ ce s-au împǎrǎtşit clericii slujitori, iau apoi anafurǎ, îşi spalǎ din
nou mâinile, îşi scot epitrahilul apoi zic în tainǎ rugǎciunile de mulţumire de dupǎ
Împǎrtǎşanie.
Clericii bǎtrâni sau grav bolnavi care nu pot veni la bisericǎ pot fi împartaşiţi pe patul
de suferinţa dupa rânduiala mirenilor (cu linguriţa).
ÎMPĂRTĂŞIREA MIRENILOR
Credinciosii (mirenii) se împartasesc afara din Altar, in fata usilor împaratesti, dupa ce se
împartasesc sfintitii liturghisitori, anume atunci când rasunǎ chemarea: "Cu frica lui
Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati". În fruntea lor, adica îndata dupa
clerici, se impartasesc mai intai slujitorii bisericesti inferiori, care au hirotesie de ipodiaconi,
citeti sau cantareti, apoi calugarii fara hirotonie si în fine credinciosii de rand. Înainte
de a-i impartasi, preotul citeste în auzul tuturor, rugaciunile pe care le zic si sfintitii
slujitori in altar în timpul împartasirii lor: "Cred, Doamne, si marturisesc...", "Cinei Tale
celei de taina..." si "Nu spre judecata sau spre osanda…" timp în care credincioşii stau în
genunchi. La vremea cuvenita se apropie fiecare cu cuviinta si cu evlavie, in liniste si cu buna
randuiala, întai barbatii, începand cu cei mai batrani, apoi femeile si în urma copiii, ţinând în
mâna cate o lumanare aprinsa, în semn de bucurie si cinste pentru Stapanul Hristos al Carui
Sfant Trup si Sange îl vor primi.
Spre deosebire de clerici, credinciosii primesc deodata atat Trupul cat si Sangele Domnului
din potir, cu lingurita, din mana preotului, care spune de fiecare data: "Se impartaseste
 8
robul (roaba) lui Dumnezeu (N) cu cinstitul si Sfantul Trup si Sange al Domnului
Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor si spre viata de
veci". Pâna în sec VIII-IX şi mirenii se împartaşeau la fel ca şi clericii primind de la preot mai
întâi Trupul în mâna dreaptǎ apoi sorbind Sângele din potirul ţinut de diacon; din cauza
riscurilor de profanare sau folosire superstiţioasǎ a Împǎrtǎşaniei s-a introdus împartaşirea cu
linguriţa. Biserica Ortodoxa si cu ea si Protestantii, Socinianii si Armenii invata ca fiecare credincios
trebuie sa se impartaseasca sub ambele chipuri, dupa porunca Domnului (Luc. 22,19) si practica
bisericeasca. Dimpotriva, Biserica Catolica împartaseste pe laici numai cu azima, rezervand exclusiv
clericilor impartasirea sub ambele forme. Numai papa are dreptul sa permita potirul celor ce revin la
catolicism, din potir se mai impartasesc regii la incoronare si ca dispensa speciala se permite potirul la
ultima impartasire inainte de moarte. Neavand temeiuri scripturistice si traditionale, catolicii aduc
pentru impartasirea sub o singura forma diferite consideratii practice: se pazeste mai bine
demnitatea Euharistiei, se ocoleste necinstirea, varsarea sangelui, se usureaza administrarea ei intrucat
procurarea unei cantitati corespunzatoare de vin in anumite tinuturi si pastrarea mai indelungata a
acestui chip e impreunata cu greutati; apoi multi oameni au o greata de vin, sau nu vreau sa se
impartaseasca cu altii din acelas potir, intrucat in numite imprejurari din pricma aceasta exista
primejdie de infectie. Dar daca acestea ar fi motive serioase, ar trebui sa fie valabile si pentru preoti.
În timpul cand se impartasesc credinciosii, la strana se anta chinonicul, adica
imnul impartasirii: "Trupul lui Hristos primiti... " sau "Cinei Tale celei de taina...".
Dupa impartasire fiecare isi sterge buzele cu stergarul din mana preotului, saruta Sfantul
Potir, ca pe insasi coasta lui Hristos, din care a curs sange si apa, si se inchina multumind lui
Dumnezeu. Apoi primeste anafora, la Paste artos sau "Paste mic", putin vin pentru a-si clati
gura si pentru ca sa nu manance altceva dupa Sfanta impartasanie. În popor se spune că este
păcat să săruţi sfintele icoane din Sfânta Biserică după ce te-ai împărtăşit; deci icoana care este sfinţită
şi stă numai în biserică nu se sǎrutǎ, de teamă să nu se pângǎreascǎ Sfânta Împărtăşanie, însǎ lingura
cu care mǎnânci acasǎ nu poate pângări Sfânta Împărtăşanie? Ar însemna ca trei zile să nu mai
mănânci şi să nu bei nimic. Acesta este un obicei pornit din râvna şi evlavia poporului. Nu existǎ nicăieri în
cărţile sfinte scrisă această interdicţie de a nu săruta sfintele icoane după Sfânta Împărtăşanie.
De îndată ce va primi Sfânta Împărtăşanie, credinciosul va aduce laudă lui
Dumnezeu şi va citi rugăciunile de mulţumire, rânduite în cartea de rugăciuni.
Numai bolnavii, pruncii şi cei ce din binecuvântate pricini nu pot veni la bisericǎ
sau care trebuie sǎ fie împǎrtǎşiţi grabnic sunt exceptaţi de la regula generala de
împartaşire a mirenilor. Aceştia pot fi împartaşiţi de preot acasa sau unde se aflǎ cu
împǎrtǎşanie specialǎ pentru cei bolnavi: în Joia Mare se scoate un Agneţ în plus; înainte de
a se împărtăşi preoţii Agneţul se înmoaie în potir şi se păstrează într-o cutie până marţi după
Paşti când în timpul slujbei Utreniei, preoţii sfarma şi pun Sfântul Agneţ (sfinţit) pe un disc
special, care se aşează pe o sursă de căldură temporată şi cu multă grijă se usucă Sf. Daruri.
După ce s-au uscat bine toate părticelele, ele vor fi puse într-un vas, anume, într-o cutiuţă şi
se vor păstra întotdeauna în Chivot pe Sfânta Masă din Altar. Din acesta se pregăteşte Sfânta
Împărtăşanie cu care, bolnavii care nu se pot deplasa la biserică şi copiii nou botezaţi vor fi
împărtăşiţi în tot timpul anului. Dupǎ un obicei rusesc pruncii nu se împǎrtǎşesc decât cu Sânge
(probabil cǎ sunt socotiţi prea mici pentru a asimila Sf. Trup) aşa încât unele cǎrţi de ritual interzic
împǎrtǎşirea la Liturghia Darurilor (când în potir e numai vin simplu); Biserica Rusǎ a introdus şi
formula pentru prunci: Se împǎrtǎşeşte robul lui Dumnezeu (N) spre sfinţirea sufletului şi a
trupului în loc de spre iertarea pǎcatelor.
 9
Când se merge la bolnavi cu Sfânta Împartǎşanie, cutiuţa cu Sfintele poate fi purtatǎ
la piept sau în geantă însă învelită într-un Procovăţ, iar geanta nu se pune la voia
întâmplării pe scaun sau pe jos. Odinioarǎ în astfel de cazuri, Împǎrtǎşania era purtatǎ în
procesiune la casa bolnavului. Când se administrează bolnavului, (dupǎ Rânduiala
Împartaşirii grabnice aflatǎ în Molitvelnic) Părticica se înmoaie cu apă sfinţită sau numai cu
apă, pentru motivul practic ca acesta să fie înghiţită uşor. Împartasania pe patul de moarte nu se
refuza niciodata, cu conditia însa ca muribundul sa o ceara. Preotul trebuie sa fie cu luare-aminte
la impartasirea muribunzilor inconstienti, pentru a nu comite chiar un sacrilegiu. Cel inconstient
este ca si mort, iar canonul 83 al sinodului 6 Trulan spune: "Nimeni sa nu dea Euharistia
trupurilor moarte. Împartasirea nu trebuie lasata niciodata in ultima clipa a vietii.