Cusutură Luiza 2019

Sfânta Taină a Împărtășaniei

Anul 2014 a fost declarat de către Biserica Ortodoxă Româna, ca fiind anul omagial
euharistic.
Sfânta Împărtășanie face parte din cele trei taine de inițiere, în devenirea ca creștin.
După ce pruncul este botezat în apa cristelniței pentru a i se șterge păcatul strămoșesc, este
uns cu Sfântul și Marele Mir pentru a i se da darurilr Duhului Sfânt, ca să sporească și să se
întărească în noua viață duhovnicească în care a intrat, după aceea preotul împărtășește noul
încreștinat, ca o încununare a acestor taine săvârșite și pentru al primi pe Iisus Hristos, în mod
real, sub chipul pâinii și a vinului, care în mod tainic devin în cadrul Sfintei Liturghii, la
epicleză, Trupul și Sângele Mântuitorului.
Cuvântul Euharistie provine din limba greacă “εύχαρίστία = mulțumire, deoarece
Mântuitorul Hristos, înainte de a o institui la Cina cea de Taină, a mulțumit lui Dumnezeu
prin rugăciune, iar după aceea a binecuvânat pâinea și a dat-o Sfinților Apostoli”1
Despre importanța acestei Sfintei Taine, părintele Dumitru Stăniloaie afirmă: “Dacã
în celelalte Taine Hristos este prezent în chip nevãzut prin lucrarea Sa, în Euharistie este
prezent prin însuși trupul și sângele Sãu sub chipul pâinii și vinului. Prin aceastã Tainã El Se
dã deplin membrilor Bisericii, adicã Bisericii, constituind-o și susținând-o deplin ca trupul
Sãu extins, întrucât duce pânã ia capãt sãlãșluirea Lui în cei ce cred.”2
Despre descrierea instituirii acestei taine găsim la toți cele patru evangheliști, unde
precizează că în ajunul patimilor Mântuitorului, când la luarea Cinei cea de Taină, a luat
pâinea în mâinile Sale, a mulțumit și a binecuvântat, a frânt-o și a dat Sfinților Apostoli,
zicând: “Luați, mâncați, acesta este trupul Meu...apoi luând paharul și mulțumind, a zis: Beți
dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, al legii celei noi...” (Mt. 26, 26-28; Mc. 14. 22;
In. 22, 10). Apoi Iisus a poruncit Sfinților Apostoli: “Aceasta să o faceți întru pomenirea
Mea” (Lc. 22, 19).
Din păcate nu se precizează nicăieri în Evanghelii ce fel de pâine și ce fel de vin a
folosit la Cina cea de Taină. Din această pricină există câteva deosebiri confesionale, de
exemplu romano-catolicii folosesc la împărtășit pâine nedospită sau azimă. Temeiul acestei
practici, spun ei este că Mântuitorul Iisus la Cina cea de Taină a serbat Paștile odată cu evreii,
care consumau azime cu prilejul acestei sărbătoare.
Ca replică la acestă învățătură greșită Biserica ortodoxă afirmă că Sfinții Evangheliști
numesc pâinea folosită la Cină άρτος ( pâine dospită), iar nu άξυμον (pâine nedospită),
deoarece Euharistia a fost săvârșită cu două zile înainte de Paștile iudeilor, cand evreii erau
datorii după lege, ca la această sărbătoare să consume pâine nedospită- azimă. Iisus Hristos
după ce a fost prins de evrei și a fost dus la Pilat, iudei nu au intrat în pretoriu pentru a nu se
spurca și ca să poată consuma Paștile, este o altă dovadă că aceștia încă nu își sărbătorise înca
Paștile.
Deci prin urmare, Mântuitorul nu serbase Paștile evreisc, ci un alt Paște, întemeiat de
El.
Cât privește vinul folosit la Cină, nu se precizează nici la Evangheliști și nu precizează
nici Sfântul apostol Pavel, dacă a fot alb sau roșu, dar se presupune că a fot roșu, cum se
întrebuințează la evrei “L-a hrănit cu unt de vacă şi cu lapte de oi, cu grăsimea mieilor, a
berbecilor de Vasan, a ţapilor şi cu grâu gras; a băut vin, sângele bobiţelor de strugure.”

1
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhim. Prof. Dr. Ioan ; Mc. Zăgrean, Teologie Dogmatică – manual pentru,
Seminariile Teologice, Editura Renașterea, Cluj – Napoca, 2003, p.307.
2
Pr.Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, Edutura IBMBOR, București 1997, p.
62.

1
 Cusutură Luiza 2019
(Deut. 32, 14) “Acela îşi va lega de viţă asinul Său, de coardă mânzul asinei Sale. Spăla-va în
vin haina Sa şi în sânge de strugure veşmântul Său!” (Fac. 49, 11) și în general în Orient, ca
vin de masă.
O altă deosebire confesională la catolici, este cu privire la momentul prefacerii pâinii
și a vinului în Trupul și Sângele, aceștia consideră că se prefac în momentul rostirii cuvintelor
anamnetice: “Luați, mâncați...Beți dintru acesta toți...”și nu în momentul invocării Sfântului
Duh, la epicleză, moment pe care ei l-au eliminat din liturghia lor.
Biserica ortodoxă consideră că Iisus Hristos în momentul când a rostit acele cuvinte
“El nu avea în mâinile Sale pâinea și vinul, ci Trupul și Sângele Său, deci elementele
euharistice fuseseră prefăcute prin rugăciunea de mulțumire și binecuvântare, rostită înainte.
Dovada prefacerii în timpul epiclezei, o aflăm și în documentul apostolic, de la începutul sec.
II numit Didahia celor 12 Apostoli, precum și în liturghiile vechi apusene, în care epicleza se
află după cuvintele de instituire.”3
O altă învățătură a catolicilor este teoria concomitenței, adică, împărtășirea laicilor
numai cu ostia, fără sângele Domnului, fără potir, justificân ei că Sângele este subînțeles în
Trup.
Răspunsul Bisericii ortodoxe este că această practică nu are justificare, “este numai o
supra-estimare a clericilor față de laici, căci astfel clericii nu s-ar împărtășii separat și din
potir. Iar împărtășirea din potir este atestată biblic, de Sfântul Apostol Pavel: “Paharul
binecuvântării nu este oare împătășirea cu Sângele lui Hristos?”(I Cor. 10, 16)”.
Cât privește doctrina protestantă, aceștia acceptă, dar accentuiază caracterul
comemorativ al Sfintei Euharistii. Cu privire la prezența reală a Sângelui și Trupului în
Împărtășanie există mai multe păreri protestante.
Martin Luther promovează teoria impanației, adică Hristos se află în mod real “în
pâine, cu pâine, sub pâine”. Această teorie a rămas valabilă până în prezent la luterani.
Jean Calvin, afirmă împărtășire reală cu Hristos, doar celor predestinați, în mod
spiritual nu și material. Până la momentul împărtățirii, elementele euharistice sunt materie
simplă, dar când cel predestinat se împărtășește Dumnezeu, printr-o minune , le transformă în
gura acestuia în Trupul și Sângele Domnului. În cazul uni păcatos, acesta când se împărtășește
elementele euharistice rămân pâine și vin.
Ulrich Zwingli, fiind și cel mai extremist refomator, acesta afirmă că Hristos nu este
prezent în elementele euharistice, nici material și nici spiritual, pentru el împărtășirea fiind
doar un simplu act comemorativ.
Această învățătură a lui Zwilgli, au preluat-o și neoprotestanții, considerând pâinea și
vinul simbolul Trupului și Sângelui Domnului, acestea fiind elemente materiale simple.
Pentru acestă concepți ei au adus ca temei versetul lui Marcu 14, 25: “Adevărat grăiesc vouă,
de acum nu voi mai bea din rodul viței, până în ziua în care îl voi bra din nou, în împărăția
lui Dumnezeu”. În concluzie, neoprotestanții afirmă că Mântuitorul la Cina cea de Taină a
băut vin simplu.
Biserica ortodoxă aduce ca replică la această învățătură greșită, afirmând că sensul
exact al acestu text biblic se găsește în textul din Evanghelia după Luca 22, 20: “Asemenea și
paharul după ce au cinat zicând: Acest pahar este Legea cea nouă”. “De aici se vede limpede
că Sfânta Împătășanie a fost instituită după ce au cinat, după ce au băut cel puțin un pahar
de vin simplu, natural. Prin urmare la Marcu 14, 25 e vorba de primul pahar, cu vin natural,
iar la Luca 22,17-20 și Matei 20,19, la instituirea Sfintei Împărtășanii, este vorba de vinul
euharistic, preschimbat, folosit după ce mâncaseră și băuseră ceva.”4

3
Pr. Conf. Dr. George Remete, Dogmatică Ortodoxă, Editura Reîntregirea, Alba- Iulia, 2000, p. 323
4
Idem, p. 324.

2
 Cusutură Luiza 2019
Protestanții consideră că Sfânta Euharistie are un caracter comemorativ și în mod
implicit, neagă caracterul de jertfă, susținând că Iisus Hristos S-a adus o singură dată și pentru
totdeauna jertfă și nu mai este necesar o actualizare a acestei jertfe, deoarece mântuirea s-a
realizat istoric, odată pentru totdeauna. Aceștia aduc ca temei textele Evrei 10, 14 și Evrei 9,
28: “Așa și Hristos, s-a adus pe Sine jertfă odată, ca să ridice păcatul multora”. Însă aceste
versete arată nu numai jertfa Mântuitorului este unica prin care se poate realiza mântuirea
obiectivă a oamenilor, odată pentru totdeauna, și nu exclude actualizarea ei în cadrul mântuirii
subiective. Ceea ce au omis protestanții este faptul că actualizarea jertfei de pe Goglota pe
care o face Biserica Ortodoxă în cadrul Sfintei Liturghi prin Sfânta Euharistie nu este altceva
decât îndeplinirea poruncii Mântuitorului: “Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea!”
Săvârșitorii acestei Taine sunt episcopii sau preoții, “dreptul și obligația de a săvârși
Euharistia aparține numai moștenitorilor puterii Apotolilor – adică episcopilor și preoților,
împuterniciți de aceștia...prin canoanele acestor sinoade, săvârșirea Euharistiei se consideră
lucrare curat preoțească și nu se atribuie decât numai episcopilor și preoților. Referitor la
diaconi, apoi niciodată nu li s-a dat putere de a săvârși Sfânta Euharistie, că dânșii erau
datori numai să asiste și să dea ajutor episcopilor sau preoților, în timpul săvârșirii ei, iar
după săvârșire – puteau să împărtă creincioșilor Trupul lui Hristos și să le dea potirul, spre a
se împărtăși.”5
Primitorii sunt toți membrii Bisericii care s-au pregătit, mărturisindu-și preotului
păcatele sincer și cu căință la Sfânta Taină a Spovedaniei și a primit dezlegare de la acesta.
Nu pot primi Sfânta Împărtășanie creștinii neortodocși chiar dacă s-au spovedit,
deoarece primirea Sfintei Împărtășanie este considerată ca o mărturisire de credință față de
Dumnezeu, de aceea nici practica intercomuninunii, a împărtășirii creștinilor provenite din
alte culte, “E necesarã de aceea unitatea comunitãții în credința cea dreaptã și în rugãciunea
ce rezultã din ea, deci și unitatea ei cu Hristos în Duhul Sfânt, unitate exprimatã și susținutã
de rugãciunea și credința preotului cã Duhul Sfânt efectueazã prefacerea darurilor odatã cu
sfințirea comunitãții. De aceea Biserica ortodoxã nu poate admite slujba prefacerii
euharistice și împãrtãșirea cu cei de alte credințe.”6
Pentru un spor duhovnicesc, Biserica recomandă creștinilor o împărtășire frecventă
sau cel puțin în cele patru posturi mari de peste an.
Preoții se împărtășesc înaintea credincioșilor după episcleză, mai exact la chinonic, în
Sfântul Sfântul Altar “Și așa, preotul și diaconul se împărtășesc în același timp, cu părticelele
pe care le țin în mâini, cu frică și cu toată evalavia, ștergându-și după aceea mâna cu
buretele deasupra Sfântului Antimis. Apoi, preotul, luând cu amândouă mâinile și cu un
acoperământ Sfântul Potir, se împărtășește de trei ori dintr-însul...Și apoi îți șterge buzele
sale și Sfântul potir în partea pe unde a sorbit Sfântul Sfânge, cu acoperământul pe care îl
ține în mâini.”7
Iar credincioșii se împărtășesc după “ce se termina de citit la strană Cazania sau
rostire predici, iar părintele cu Sfântul Potir venind între Sfintele Uși, și înălțându-l, îl arată
credincioșilor zicând “Cu fircă de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”.8
Biserica a rânduit ca să se împătășească membrii ei de mici, după botez, pe când la
catolici și protestanți, se împărtășesc după confirmare.
Efectele împărtășirii sunt:

5
Arhim. Silvestru – Episcop de Canev, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol IV, Editura credința Strămoșească,
2001, p. 370.
6
7
Liturghier, Editura IBMBOR, București, 1980, p.151.
8
Idem, p. 155.

3
 Cusutură Luiza 2019
 Unirea reală cu Hristos, după cum zice chiar Domnul “Cel ce mânâncă
trupul Meu și bea sângele Meu petrece întru Mine și Eu întru el” (In. 6,56)
 Curățirea de păcate și progresul în viața spirituală, conform formulei de
împărtășanie“ Se împărtășește robul/roaba lui Dumnezeu (numele) spre iertarea
păcatelor și viața de veci.”
 Făgăduința Învierii și a vieții de veci “Cel ce va mânca pâinea aceasta
viu va fi în veci” (In 6, 51), cu sensul ca de fiecare data de împărtășim este “o mică
înviere”. Însă cel ce împărtășește cu nevrednicie, efectul este osânda, precum zice
și Sfântul Apostol Pavel “Oricine va mânca aceasta sau ba bea paharul Domnului
cu nevrednicie va fi vinovat față de trupul și sângele Domnului...Căci cel ce
mânâncă și bea cu nevrednicie, osândă mânâncă și bea, nesocotind trupul
Domnului” (I Cor. 11, 27-29).
În concluzie, “Euharistia e forta uni agent magnetic ce lucrează în viața noastră
pământească atrăgând-o spre ea, e steaua polară ce călăuzește corabia vieții noastre pe
pământ, e fermentul sau aluatul care preface viaâa noastră pământească treptat în viața de
veci.”9

BIBLIOGRAFIE
Biblia sau Sfânta Scriptura, Editura IBMBOR, București, 1994.
Liturghier, Editura IBMBOR, București, 1980
Remete, Pr. Prof. Dr. George, Dogmatică Ortodoxă, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia,
2000.
Silvestru, Arhim. Episcop de Canev, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol IV, Editura
Credința Strămoșească, 2001.
Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Zăgreanu, Arhim. Prof. Dr. Ioan, Teologie Dogmatică –
manual pentru Seminariile Teologice, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003.

9
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, Editura IBMBOR, București, 1997, p.
56.