Logoped, IOV MONICA

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Neamţ

Cabinet logopedic interşcolar: Şcoala Gimnazială nr. 3 Piatra Neamţ

Balbismul la copilul preşcolar

Dragi părinţi,

Mi-am propus în acest material să vin cu câteva clarificări şi, mai ales, direcţii de lucru în
balbism, aşa-numita bâlbâială, o dificultate de limbaj care provoacă într-o manieră aparte
terapeutul de limbaj. Dacă aveţi un copil preşcolar care se confruntă cu această provocare, atunci
acest material este pentru dumneavoastră, dacă aveţi un copil mai mare, şcolar, atunci acest
material poate fi completat şi cu alte metode, în special cele ce utilizează scris-cititul, iar dacă
este vorba de un adolescent, tânăr sau adult intervenţia şi tehnicile folosite sunt destul de diferite.
Aceasta este regula, avem o tulburare şi mulţi copii sau adulţi care o experimentează. Intervenţia
capătă nuanţări sau este total diferită în funcţie de vârstă , de istoric, de caracteristicile de
personalitate, de interesele celui afectat.
Cel puţin două întrebări îmi sunt puse de către orice părinte care are un copil cu balbism:
De ce? şi O să îşi revină?
La prima întrebare aş putea să fac o lungă, chiar foarte lungă prezentare a teoriilor care s-
au dezvoltat de-a lungul timpului, trecând prin cele psihologice, anticipative, musculare, teoriile
care pun în prim – plan tulburările controlului auditiv, ale dominanţei emisferice, disfuncţii
cortico – subcorticale sau chiar legate de ereditate. Dar, tot ar trebui la sfârşit să spun că nu s-
a ajuns la o opinie generală şi că bâlbâiala are cauze mai degrabă necunoscute.
La cea de-a doua întrebare literatura de specialitate răspunde trecând de la a spune că
eliminarea definitivă a bâlbâielii trebuie considerată destul de puţin probabilă, la nivelul actual
de cunoştinţe şi mijloace de intervenţie, la o parte dintre terapeuţi care susţin că au obţinut o
vindecare în 93% dintre cazuri. Se vehiculează şi ideea că la o treime dintre cei afectaţi, bâlbâiala
va dispărea, la o treime se va ameliora la sfârşitul intervenţiei iar la ceilalţi reeducarea nu va fi
încununată de succes. Personal, cel puţin în prezent, mă feresc de statistici şi lucrez ca şi cum
orice caz are maximum de şanse de vindecare. Din experienţa mea, toţi cei care au beneficiat de
intervenţie pentru corectarea balbismului au avut rezultate, fie că vorbim de o corectare aproape
completă, ameliorare sau măcar o mai bună înţelegere şi gestionare a acesteia.
Pe lângă toate necunoscutele, există şi multe aspecte elucidate în tratamentul
balbismului. Un prim pas îl reprezintă diagnosticarea balbismului. Sigur este de domeniul
evidenţei şi uşor de sesizat de către părinţi şi cei din anturajul copilului o astfel de problemă. Mai
puţini sunt cei care sesizează că balbismul poate avea o formă clonică, se manifestă prin
contracţii musculare de scurtă durată ce conduc la repetarea unui sunet sau a unei silabe
întrerupând astfel cursivitatea vorbirii. A doua formă este cea tonică şi se manifestă prin
declanşarea spasmului de lungă durată ce împiedică emiterea , iar când spasmul cedează,
cuvântul erupe cu forţă. De multe ori, la început, bâlbâiala este clonică, iar pe măsură ce apar
conştientizarea şi încercarea de evitare, se transformă în tonică. Ulterior cele două se pot
combina, rezultând balbismul tono-clonic, în care predomină cel tonic şi balbismul clono-tonic,
în care predomină cel clonic.
De asemenea, putem vorbi despre bâlbâiala fonatorie, articulatorie şi respiratorie.
Bâlbâiala respiratorie are afectată respiraţia pe ambele componente, inspir şi expir şi
apare ca urmare a desincronizării dintre respiraţia toracică şi cea abdominală. Vorbirea implică ,
de regulă, respiraţia abdominală care asigură un inspir mai profund, deci o cantitate mai mare de
aer ce va permite o undă expiratorie mai consistentă şi de mai lungă durată. Putem identifica
acest tip de bâlbâială atunci când observăm la copil o respiraţie precipitată, sacadată,
asemănătoare celei după efort fizic scurt dar intens.
Bâlbâiala articulatorie presupune blocarea unor muşchi ai structurilor articulatorii , la
nivelul buzelor, muşchilor obrajilor, ai limbii şi cavităţii faringiene. Acest blocaj produce
spasme clonice şi / sau tonice, mai mult sau mai puţin accentuate, de o durată mai lungă sau mai
scurtă, care determină imposibilitatea de a pronunţa o perioadă de timp. Unele sunete predispun
frecvent la astfel de spasme, de regulă cele explozive: b, p, c, t,d, f,v.
Bâlbâiala fonatorie presupune crampe, contracturi ale laringelui-organul fonator. Atunci
apar tulburările de voce, fie în sensul de afonie totală, pierderea vocii, fie o voce foarte încordată
sau ştrangulată.
 O diagnosticare a tipului de bâlbâială este necesară pentru a selecta cât mai eficient din
multitudinea de metode şi mijloace de intervenţie.
Aş vrea să mai spun că bâlbâiala nu este legată nici de inteligenţă, nici de nivelul socio-
cultural. Deşi, presupune multe temeri şi frământări nu îl poate împiedica pe individ să-şi urmeze
drumul şi visurile personale. Stau mărturie atâtea personalităţi marcante, din diferite domenii
care s-au confruntat cu această dificultate. Winston Churchill, în ciuda greutăţii de a pronunţa
un discurs fără să se poticnească , urca deseori la tribună şi datorită perseverenţei în pregătirea
discursurilor reuşea deseori să-şi impresioneze auditoriul. Emil Cioran spunea: „ Cu cât te
bâlbâi mai tare, cu atât te sileşti să scrii mai bine.” „Discursul regelui” care prezintă tocmai
această parte a vieţii regelui George al VI-lea, dificultatea de a vorbi fluent, e un film de văzut.
În continuare voi prezenta câteva sfaturi, sugestii de atitudini şi comportamente pentru
părinţii copilului cu balbism. Acestea şi restul exerciţiilor pe care le voi propune aparţin
diferitelor modele de intervenţie, în special didactice şi psihologice şi nu reprezintă nicidecum o
abordare exhaustivă. Ele nu înlocuiesc terapia logopedică , ci sunt de ajutor în perioadele în care
nu putem ajunge la logoped sau atunci când considerăm că mai putem aştepta un pic şi totuşi
vrem să lucrăm. Pentru orice îngrijorare în privinţa dezvoltării limbajului şi comunicării
copilului, luaţi legătura cu un logoped.
! Atenţie : Simpla lecturare a acestora nu este de folos sau este foarte puţin. Deşi, par
lucruri simple, banale e bine să vă opriţi asupra fiecărui punct, să meditaţi, să evaluaţi în ce
măsură faceţi acest lucru, ce anume vă împiedică să îl faceţi şi să vi-l fixaţi ca obiectiv de
realizat. Obişnuinţele noastre sunt puternice, greu de schimbat, de aceea nu vă grăbiţi să faceţi
totul, nu vă frustraţi că alţii vă zădărnicesc eforturile ci concentraţi-vă o perioadă pe unul, două
obiective, evaluaţi rezultatele, vorbiţi cu un terapeut sau cu cineva din familie.
Aşadar,
☺ Părinţii trebuie să adopte un alt mod de ascultare, adică o ascultare intensivă şi selectivă
faţă de cele vorbite de copil. În timpul ascultării active, părintele va menţine contactul vizual
cu copilul, interesul său trebuie să se orienteze asupra conţinutului vorbirii (comunicării)
copilului şi nu asupra formei, a felului cum vorbeşte. În acest fel, copilul se simte ascultat şi
nu judecat, se simte liber şi are senzaţia că ceea ce spune este interesant pentru cei din jurul
său.
☺ Este bine ca părinţii înşişi să îşi schimbe modul lor de a vorbi, rărind (scăzând) ritmul, ca
după modelul lor, copilul să aibă senzaţia că realizează aceleaşi performanţe verbale, ieşind
astfel de sub presiunea timpului.
☺ În vorbirea lor, părinţii trebuie să mărească pauzele dintre cuvinte, ca atunci când, în
citirea unui text scris, respectă semnele de punctuaţie şi cele ortoepice. Un astfel de mod de
vorbire devine exemplu pentru copil, scăzând presiunea timpului şi punând accentul pe
discursul atent şi bine elaborat.
☺ Părinţii trebuie să acorde o mare importanţă stării generale de linişte, care să permită şi
pauze mai lungi sau întreruperi ale conversaţiilor. Copilul trebuie să-şi dea seama că nu
trebuie să vorbească tot timpul, ci numai când are ceva de spus, de comunicat. O stimulare
prea intensă a comunicării, respectiv a copilului să vorbească, poate duce la o
supradezvoltare a abilităţilor lingvistice, încât să depăşească cu mult abilităţile motorii ale
mecanismelor de pronunţie şi articulare. Bâlbâiala poate fi în unele cazuri o astfel de lipsă a
echilibrului în dezvoltare.
☺ Îmbunătăţirea conversaţiei şi a comunicării, adică sporirea duratei de timp pentru
ascultarea activă şi dezvoltarea răbdării, simultan cu creşterea duratei (timpului) alocate
discuţiei cu copilul. Comentariile părintelui nu trebuie să cuprindă evaluări şi aprecieri la
adresa calităţii limbajului copilului. Părintele trebuie să îndrume cu tact şi să modeleze
vorbirea copilului, evitând critica sau pedepsele, care pot inhiba sau conduce la tendinţa de a
refuza comunicarea.
☺ Părinţii trebuie să evite situaţiile de vorbire forţată, impusă, non-spontană. Orice presiune
exercitată asupra copilului poate avea urmări negative asupra ritmului şi fluenţei vorbirii
acestuia. Chiar insistenţa de a saluta sau de a spune formule de politeţe pot avea consecinţe
negative, de a corecta mereu. Cu alte cuvinte, trebuie încurajată comunicarea liberă, spontană
şi eliminate orice fel de presiuni sau constrângeri, ce ar putea avea efecte negative.
! Atenţie : Ca idee această problemă şi altele de acest tip ar putea fi abordate atunci când
suntem cu copilul, singuri, spunându-i: „ Am observat că atunci când ne întâlnim cu alte
persoane sau ajungem la gradiniţă, îţi este dificil să saluţi, deşi cunoşti această regula. Ai
putea să-mi spui mai multe despre asta?”. Este incredibil câţi copii pun pe lista motivelor de
ruşine, atunci când vorbim despre emoţii, jena de a saluta, în special adulţii.
 Am simţit nevoia să subliniez asta, pentru că mulţi părinţi se tem că toate aceste
sfaturi puse în practică sunt un fel de „cocoloşeală” a copilului, ca şi cum nu ar putea să-i
mai zică nimic. Nu este nicidecum vorba despre asta, ci despre fermitate şi respect faţă de
copil.
☺ Părinţii să urmărească accentuarea rutinei zilnice în sensul eliminării situaţiilor
neprevăzute, ce pot crea stări emotive, puternice şi să cultive o atmosferă calmă, relaxată în
cadrul vieţii familiei.
☺ Trebuie evitate situaţiile în care copilul să-şi formeze impresia că vorbirea disfluentă este
greşită sau ruşinoasă.
Alături de aceste reguli generale de interacţiune, vă propun şi câteva tipuri de
exerciţii pe care e bine să le faceţi zilnic, sub formă de joc, inserate şi adaptate în alte
activităţi ale copilului, nu neapărat ca sesiuni independente în care copilului să i se spună
că : „trebuie să facem exerciţiile, ca să vorbim mai corect ”. Balbismul e o dificultate de
limbaj în care conştientizarea nu trebuie să fie un scop.
Aşadar, o primă mare categorie o reprezintă exerciţiile de gimnastică
generală, utile pentru toţi copii afectaţi de balbism, indiferent de forma lui. Se fac sub formă de
joc, în camere aerisite sau afară. Gimnastica generală cuprinde exerciţii fizice menite fortificării
organismului, astfel se realizează transferul activităţii ritmice de la fizic la psihic şi prin aceasta
reechilibrarea psihică a copilului. De asemenea, sunt recomandate înotul, echitaţia, sporturi
noncompetitive.
Încercaţi să introduceţi în rutina dumneavoastră momente plăcute, de relaxare, folosind
muzică liniştitoare. Pe fondul acesta vă recomand masajul la nivelul întregului corp, dar şi la
nivelul feţei, scalpului şi chiar intraoral. Puteţi citi câte ceva despre asta în literatura de
specialitate sau puteţi consulta un kinetoterapeut sau logoped. Se poate face utilizând un ulei, de
preferat natural, de exemplu de cocos şi foarte important, în balbism avem nevoie de masaj de
relaxare, deci folosim mişcările de sus în jos. Dacă alegeţi să folosiţi masajul ar fi bine să faceţi
consecutiv, o serie de 10 zile, câte 10 -15 minute. La sfârşitul acestei perioade veţi putea evalua
rezultatele.
Dacă avem cooperarea copilului putem efectua şi exerciţii de încordare – relaxare a
diferitelor grupe de muşchi.
 O altă mare şi importantă categorie de exerciţii, o reprezintă exerciţiile de respiraţie,
pentru toate formele de balbism, în special în bâlbâiala respiratorie.
Sugestii: faceţi-le sub formă de joc: Facem baloane de săpun! Suflăm mingiuţe, baloane,
pene, bucăţele de hârtie! Facem trasee din plastilină, ca un melc sau altfel şi suflam o mingiuţă,
biluţă! Suflăm în lumânări, de la distanţe variabile! Suflăm morişca! Plimbăm bărcuţa pe apă!
Aburim oglinda! Bolborosim apa cu paiul! Încercăm să mutăm bucăţele de vată dintr-o parte în
alta, aspirându-le cu un pai ( Ţinem paiul în gură, îl ducem lângă o bucăţică de vată, inspirăm pe
gură, ţinem aşa pentru a ridica bucăţica de vată şi o ducem într-un loc stabilit). Punem la rând
câteva pahare pline cu apă şi se încearcă trecerea, prin suflat, a unei mingiuţe uşoare, din
polistiren sau de ping-pong, dintr-un pahar în altul. Suflam în fluier, trompetă, muzicuţă! Fiţi
creativi şi inventaţi şi alte jocuri.
!Atenţie: Scopul este acela de a echilibra inspirul şi expirul , de a mări capacitatea
pulmonară, de a obţine un ritm respirator uniform, aşa că insistaţi mereu pe inspir şi expir,
oferind model copilului!
Acestea sunt exerciţii de educare a respiraţiei nonverbale. Pe lângă acestea deosebit de
utile sunt exerciţiile de respiraţie verbală, adică însoţite de material verbal: vocale, silabe,
numărat, apoi cuvinte şi chiar propoziţii. De asemenea, exerciţiile de respiraţie, verbală sau
nonverbală, se pot combina cu exerciţii de gimnastică generală sau jocuri motrice. În acest fel,
lucrăm inclusiv pe restabilirea ritmului vorbirii. Iată câteva exemple:
- Inspiram profund, pe durata unui expir pronunţăm prelungit vocale: aaaaaaaa,
eeeeeee, iiiiii, etc. Putem folosi cronometrul sau o clepsidră pentru a stimula
copilul.
- Inspirăm profund, pe durata unui expir pronunţăm întrerupt de 2-3 ori: aaaaa
aaaa aaaa şi alte vocale. Putem da copilului semnalul de oprire ridicând braţul
sau altă mişcare anterior hotărâtă.
- Inspirăm profund, pe durata unui expir pronunţăm serii de câte 2-3 vocale:
aaaaaeeeeeeiiiiii. La fel, printr-un gest stabilit dăm semnalul copilului de
schimbare a vocalei.
- Inspirăm profund, pe durata unui expir pronunţăm silabe, folosind diverse
consoane şi prelungind vocala: paaaaaaa, peeeeee, piiiiiiii, etc., baaaa, beeee,
biiiiii...etc,
 - Inspirăm profund, pe durata unui expir imităm ritmic cu ajutorul silabelor
anumite instrumente muzicale: trompetă: tu, tu, tu, tu, tu,tu,tu, tobe: bum, bum,
bum , bum, ..., pian: ta, te, ti, to, tu, tă, tâ.
- Jocuri cu palmele, faţă în faţă, însoţit de pronunţia ritmică a silabelor.
- Joc cu balonul sau mingea: numărat în lanţ pe măsură ce dăm balonul sau
mingea de la unul la altul sau spunem copilului un cuvânt odată cu aruncatul
balonului: mare, închis, harnic, sus, întuneric, iar el ne spune opusul: mic,
deschis, leneş, jos, lumină , şi ne trimite balonul înapoi.
În multe dintre jocurile copilului putem introduce ritmul ca modalitate de reeducare a
limbajului.
O modalitate eficientă de reeducare şi fluidizare a limbajului copilului cu balbism se
referă la vorbirea simultană, reflectată şi independentă. Aceste tipuri de vorbire pot fi
introduse în orice activitate pe care o realizăm cu copilul. De exemplu, dacă privim o carte şi îi
propunem copilului să spunem animalele de la fermă, şi pe măsură ce arătăm cu degetul fiecare
animal, îl numim împreună înseamnă că facem vorbire simultană, dacă adultul spune animalul
şi copilul repetă, înseamnă că facem vorbire reflectată , şi dacă, doar copilul numeşte
animalele, atunci asta e vorbire independentă. Veţi fi surprinşi, probabil să observaţi cât de
puţin apare bâlbâiala în primele două tipuri de vorbire. La fel de surprinzător este şi faptul că
atunci când copilul cântă, vorbeşte singur sau în şoaptă, bâlbâiala dispare sau este mult
estompată. Acest lucru se observă şi în jocurile de rol, când copilul interpretează roluri, în
jocurile cu marionete. Prin urmare, putem folosi şi aceste strategii de lucru, cel puţin pentru a-
l încuraja să audă vorbirea sa fluentă.
Vorbirea situativă, concomitent cu realizarea unor acţiuni este un foarte bun exerciţiu:
încurajaţi copilul să povestească, uneori ce face: „ Acum îmi aşez foaia şi culorile şi fac un
desen...cred că vreau să fac un soare....mi-a ieşit foarte bine, să-l colorez cu galben...!”
Următorul pas ar fi povestirea unei activităţi finalizate: „ Mai întâi mi-am aşezat foaia şi am
pregătit culorile, apoi am desenat un soare, un copac şi o casă...le-am colorat şi acum e gata”.
Pasul mai dificil îl reprezintă vorbirea anticipativă când se solicită copilului să povestească
etapele unei viitoare activităţi pe care o va face. Este de înţeles că nu trecem la o etapă mai
dificilă dacă copilul nu se descurcă la cea mai simplă.
 În final, vă rog, să nu uitaţi:

- Nu reduceţi copilul la balbism, el este mult mai mult decât atât...

- Folosiţi orice modalitate de artă şi transformaţi-o în terapie: Jucaţi
teatru, mimă, interpretaţi roluri! Cântaţi! Dansaţi! Pictaţi!
- Fiţi atenţi la emoţiile copilului dvs.! Acordaţi timp activităţilor ce le
vizează! Descoperiţi emoţiile, numiţi-le, acceptaţi-le!
- Fiţi atenţi la substimularea copilului , dar şi la suprastimulare.

Spor la lucru!

Acest material a fost realizat pe baza formării teoretice şi practice, a

experienţei profesionale şi prin parcurgerea literaturii de specialitate, din care
subliniez :

Moldovan, I., 2006, Corectarea tulburărilor limbajului oral, Ed. Presa

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Anca, M., 2007, Logopedie, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.