Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ORGANE DE MAŞINI
Tema 1. Osii şi arbori
Tema 2. Fusuri
Tema 3. Lagăre
Tema 4. Cuplaje
Tema 5. Ghidaje
După studierea acestui modul vei fi capabil să:
Să analizezi rolul funcţional al organelor de maşini din cadrul transmisiilor mecanice.
Să coordonezi lucrări de montaj pentru organe de maşini şi mecanisme.
Organele de maşini sunt piese componente ale unei maşini sau ale unui mecanism, care
au rol bine determinat, corespunzător scopului pentru care au fost create.
Organele de transmitere a mişcării de rotaţie sunt în acelaşi timp şi organe de maşini care
servesc la transmiterea de energie, de forţe şi de cupluri de la un element la altul.
Organele de maşini care transmit mişcarea de rotaţie se clasifică în următoarele categorii:
1. Organe de transmitere a mişcării de rotaţie simpla propriu-zisă - osii, arbori, fusuri,
pivoţi, cuplaje;
2. Organe de susţinere - care contribuie indirect la transmiterea mişcării de rotaţie şi au un
rol static-lagărele, rulmenţii;
3. Organe de transmitere a mişcării de rotaţie - curelele de transmisie, lanţurile, roţile
pentru curele, roţile de fricţiune, roţile dinţate.
2. arbori în trepte
3. arbori cotiţi
4. arbori flexibili
Pentru montare, cele două părţi ale arborelui se fixează în prelungire, cu ajutorul unor
prisme, având înălţime reglabilă. Cuplajul se fixează în manşon, în sens radial, cu un şurub, de
unul din tronsoane. Celălalt tronson se poate deplasa în direcţia axială, pentru a compensa
dilataţiile termice apărute în timpul funcţionării. Pentru montaj, se pot folosi ciocane cu cap
moale, iar în situaţia în care ajustajul este aderent la diametrul de centrare al canelurilor,
manşonul va fi încălzit în ulei fierbinte, înainte de montaj.
Arborii drepţi care transmit cupluri mijlocii fără şocuri se asamblează prin presare cu con
(Fig. 1.4.).
Fig. 1.4. Arbori drepţi asamblaţi cu con Fig. 1.5. Cuplaje cu flanşe
Corpul cuplajului este format din două bucăţi construite din fontă, strângerea realizându-se
cu inele de oţel. Strângerea este corespunzătoare dacă loviturile de ciocan aplicate pe inelele de
strângere au aceeaşi rezistenţă cu a materialului.
Dacă fusurile arborilor şi alezajul cuplajului sunt prevăzute cu canale de pană, ele pot fi
folosite şi pentru transmiterea cuplurilor mari.
Pentru transmiterea momentelor mari, asamblarea se face folosind cuplaje cu flanşe (Fig.
1.5.), la care centrarea se face cu bordură de centrare sau cu inele de centrare. După centrare,
ansamblul se fixează cu şuruburi, asigurându-se împotriva deşurubării.
Fig. 2.1. Variante constructive de fusuri a - fusuri radiale; b - fusuri axiale; c - fusuri radial-axiale
Elementul principal al unui lagăr este cuzinetul. El se execută din materiale rezistente şi
ieftine şi poate fi placat sau căptuşit cu materiale antifricţiune.
Buna funcţionare a lagărului, randamentul şi durata de funcţionare depind de
caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor suprafeţelor în contact, dar şi de raporturile de
afinitate sau de antagonie ale materialelor ce formează cupla fus-cuzinet. Alte condiţii ce trebuie
îndeplinite sunt corectitudinea execuţiei şi realizarea unei bune lubrifieri.
Pentru alegerea materialelor lagărelor, trebuie să se ţină seama de următoarele condiţii:
• spre a evita factorii care favorizează gripajul între materialul fusului şi cel al cuzinetului, trebuie
să existe o afinitate cât mai redusă;
• pentru a proteja fusul împotriva uzării, rezistenţa acestuia trebuie să fie de 2-4 ori mai mare
decât a cuzinetului;
• rezistenţa la uzare, coroziune şi oboseală a materialului antifricţiune, precum şi cea la sarcini
mari trebuie să fie cât mai mare;
• coeficientul de frecare al materialelor care compun cupla trebuie să fie cât mai mic;
• materialele suprafeţelor cuplei trebuie să aibă o bună absorbţie a lubrifiantului, dar şi o refacere
rapidă a peliculei;
• temperatura de înmuiere a materialelor trebuie să fie superioară temperaturii de funcţionare a
lagărului;
• conductivitatea termică să fie bună, pentru a uşura transferul de căldură, asigurând astfel o bună
răcire a acestuia.
Materialele antifricţiune cel mai des utilizate sunt bronzurile cu plumb (Pb-Cu, Pb-Sn-Cu)
sau bronzurile speciale (Cu-Pb-Sn-Ni; Cu-Pb-Sn-Ni-Zn).
O bună utilizare o au şi aliajele de aluminiu cu Pb, Sn, Zn, Ni sau aliajele pe bază de staniu:
Y-Sn 83; Y-Sn 80;Y-Sn 10.
Cu mult succes sunt folosite materialele antifricţiune obţinute prin sintetizarea pulberilor
de Fe, Cu, Sn, Pb, C (grafit). Pentru obţinerea cuzineţilor, amestecul este presat la temperaturi
ridicate. Bucşele astfel obţinute nu mai necesită prelucrări. Ele au o structură spongioasă şi pot
absorbi o cantitate importantă de ulei de ungere (25-40%) din volumul lor.
2. Dacă bucşele şi cuzineţii confecţionaţi dintr-o singură bucată sunt montaţi cu ajustaj
intermediar, aceştia trebuie asiguraţi împotriva rotirii. Acest lucru se face folosind şuruburi,
ştifturi filetate sau nefiletate, care se montează în gulerul bucşei sau în zona cilindrică a lagărului
(Fig. 3.16.).
Metoda constă în trecerea unei corzi de pian cu diametrul de 0,10 - 0,25 mm de-a lungul
axelor lagărelor. După ce coarda a fost fixată în aşa fel încât ea să materializeze axa primului
lagăr, este trecută prin lagărele care se reglează apoi peste o rolă şi se fixează cu o greutate.
Greutatea trebuie să fie de 0,20 - 0,50 din forţa de rupere a corzii.
Rola este fixată într-un dispozitiv ce-i permite mişcarea pe orizontală şi pe verticală,
aşezând coarda în poziţia în care trebuie să se găsească axele lagărelor.
În următoarea fază, sunt deplasate lagărele, reglându-se poziţia lor astfel încât ele să
devină coaxiale.
O reglare mai precisă a poziţiei axelor lagărelor se face cu teodolitul din figura 3.20.
Fiecare tip de rulment are o destinaţie bine determinată, chiar dacă de multe ori domeniile
de utilizare se suprapun.
2. Rulmenţii axiali - inel inferior (1), inel superior (2), corp de rulare (3) şi colivie (4) (Fig.
3.22).
- Pentru fusurile conice, se folosesc calibre-inel. Verificarea se face prin introducerea fusului în
interiorul calibrului, după ce acesta a fost impregnat cu tuş. După scoaterea calibrului se verifică
modul în care tuşul s-a depus pe fus. Dacă tuşul s-a depus pe întreaga suprafaţă, calitatea acestuia
este corespunzătoare.
- Pentru fusuri cu diametre mai mari de 140 mm, datorită greutăţii mari a calibrelor, se folosesc
dispozitive speciale de control.
3. Verificarea şi pregătirea locaşurilor din carcasă. Pentru aceste piese, verificarea se
realizează prin câteva operaţii, şi anume:
- interiorul carcaselor se verifică folosind calibre fixe sau se măsoară cu micrometre de interior;
- pentru carcasele din două bucăţi, se verifică finisarea suprafeţelor de contact pentru fiecare
bucată în parte şi se elimină eventualul joc existent între acestea; nu se admit suprafeţe cu rizuri,
bavuri, urme de lovituri sau pete de rugină;
- lipsa jocului dintre suprafeţele în contact după montaj se verifică folosind calibrele-lamă (lere
de grosime), care nu trebuie să pătrundă între suprafeţe;
- după montaj, se verifică forma geometrică a carcaselor, folosind calibre cilindrice, a căror
suprafaţă a fost acoperită cu vopsea.
Suprafaţa alezajului este corespunzătoare, dacă ea a fost acoperită cu vopsea pe 75% din
suprafaţă.
4. Montarea rulmenţilor. Pentru montarea corectă a ansamblului cu rulmenţi, trebuie
respectate următoarele condiţii:
- inelul cu încărcare periferică se montează pe arbore sau pe carcasă cu ajustaj cu strângere; la
montarea cu strângere, se produce dilatarea inelului interior şi comprimarea inelului exterior,
Curs de SISTEME DE TRANSMITERE A MIȘCĂRII Scanat de UNGUREANU MARIN 24
deformaţii ce sunt compensate în anumite limite de jocul interior, asigurat din fabricaţie; trebuie
să se păstreze totuşi un anumit joc pentru funcţionare;
- axele geometrice ale locaşelor rulmenţilor de pe acelaşi arbore trebuie să coincidă;
- elementele sistemului de reazem trebuie să aibă o rigiditate bună, pentru a nu se deforma sub
sarcină;
- trebuie să fie asigurată etanşarea şi să se realizeze condiţii corespunzătoare de ungere;
- montarea şi demontarea rulmenţilor să fie făcute nu prin lovire directă, ci prin intermediul unor
piese sau al unor dispozitive care au o duritate mai mică şi dimensiuni potrivite;
- se evită lovirea rulmenţilor mari, aceştia montându-se pe arbore după încălzire în baie de ulei;
- la montaj trebuie prevăzută posibilitatea dilatării axiale a arborelui.
Asamblarea rulmenţilor pe fus sau în carcasă poate fi executată manual sau mecanic. în
figura 3.28. este prezentată modalitatea de asamblare manuală a unui rulment. Montarea normală
a rulmenţilor se execută folosind o bucşă de montare, aşezată pe inelul rulmentului, care se
îmbină cu o contrapiesă, folosind un ciocan din oţel. Loviturile se aplică axial pe nicovala bucşei
de montare.
Fig. 3.29 Montarea manuală a rulmenților
Este interzisă aplicarea forţei de îmbinare prin lovire directă cu ciocanul a rulmentului,
deoarece astfel se deformează căile de rulare, ceea ce duce la distrugerea lor după un scurt timp
de funcţionare.
În situaţia în care ambele inele ale rulmentului formează ajustaje cu strângere, se foloseşte
un dispozitiv ca în figura 3.30.
Fig. 3.30 Montarea rulmenților cu ajustaj de strângere la
ambele inele
Bucşa se sprijină pe suprafaţa frontală a
inelelor interior şi exterior, care este prelucrată
adecvat.
Pentru producţia de serie, acolo unde este necesar ca forţa de apăsare să fie aplicată progresiv,
continuu şi la valori mari, se folosesc prese mecanice (Fig. 3.31., a) sau prese hidraulice (Fig.
3.31., b).
Clasificarea cuplajelor se face după mai multe criterii, prezentate în tabelul 4.1.
Cuplajele fixe permit cuplarea arborilor de diametre diferite. Flanşele pot fi:
- dintr-o bucată cu arborii, pentru construcţii puternic solicitate;
- cu flanşe montate cu pene;
- cu flanşe montate prin strângere la cald;
- cu flanşe sudate pe arbore.
Cuplaje permanente mobile
Cuplajele permanente mobile se folosesc atunci când sunt necesare deplasări axiale,
radiale sau unghiulare ale arborilor.
Datorită posibilităţilor de mişcare relativă dintre elementele componente, aceste cuplaje
permit transmiterea mişcării de rotaţie între arbori necoliniari sau cu poziţie variabilă în timpul
funcţionării.
Profilele dreptunghiulare şi cele pătrate sunt mai rar utilizate, deoarece permit ambreierea
doar din repaus.
Numărul ghearelor variază între z = 3 ... 60. Manşoanele dinţate se pot confecţiona din
oţel, oţel aliat cu Cr-Mn, 41 CN12, călit până la HRC 54... 60.
o Cuplajele intermitente cu fricţiune
Acest tip de ambreiaje permit cuplarea şi decuplarea atât din mers, cât şi din repaus.
Prezintă avantajul că pot face cuplări la orice valori ale vitezei unghiulare ale arborilor, iar la
supraîncărcarea arborelui condus, ambreiajul patinează, până ce suprasarcina se micşorează la
valoarea de regim.
De asemenea, în momentul pornirii are loc o patinare iniţială între discuri, până când
turaţia şi încărcarea arborelui cresc progresiv, deci până se ajunge la sarcina de regim fără şocuri.
Forţa de cuplare se poate obţine:
- prin arcuri;
- prin câmpuri magnetice;
- manual.
Cuplajele intermitente cu fricţiune prezintă dezavantajul uzurii puternice. De aceea, suprafeţele
de frecare sunt confecţionate din materiale speciale, cu un coeficient de frecare cât mai mare.
Pentru realizarea unui moment de frecare care să aibă valori cât mai mari, se folosesc
cuplurile de materiale enumerate în tabelul 4.5.:
Tabelul 4.5.
Nr. crt. Materialul discului fix Materialul discului mobil
Acţionarea ghidajelor de translaţie se poate face direct, prin apăsare sau prin tragere (Fig.
5.2., a), cu şurub sau cu angrenaj
cu cremalieră (Fig. 5.2., b).
Fig. 5.2. Modalităţi de acţionare a
glisierelor:
a - ghidaj acţionat prin tragere;
b - ghidaj acţionat cu mecanism cu
şurub
Fig. 1.1. Transmisii prin curea 1 - arbore conducător; 2- arbore condus; 3- arbore intermediar
Câteva scheme de transmisii prin aderenţă sunt prezentate în figura 1.2.
Asamblarea se poate face prin baterea roţii cu ciocanul folosind o şaibă, pentru
uniformizarea presiunii, sau folosind un dispozitiv de presare (Fig. 1.6.).
Fig. 1.6. Dispozitiv de montare a roţii de curea:
1 - roată de curea;
2 - arbore;
3 - bridă fixată pe arbore;
4 - şurub de presare;
5 - manivelă;
6,7 - pârghii;
8 - placă de presare
2.1. Cablurile
Cablurile au o secţiune rotundă şi pot fi clasificate, după materialul din care sunt
confecţionate, în:
- cabluri textile;
- cabluri metalice.
• Cablurile textile se mai numesc funii, frânghii, odgoane sau parâme. Ele sunt folosite
pentru maşini de ridicat sarcini mici, transmisii cu precizie mai scăzută, ancorări care nu prezintă
pericol de accidentări şi pe o durată limitată.
Cablurile textile sunt formate din toroane răsucite, formate, la rândul lor, din fire răsucite.
în secţiune, aceste toroane se înscriu într-un cerc, al cărui diametru se numeşte diametrul nominal
al cărui diametru se numeşte diametrul nominal al cablului (Fig.2.1.).
3.1. Lanţul
Lanţul este alcătuit dintr-o serie de piese identice, articulate între ele.
Elementele lanţului se numesc zale.
Din punct de vedere constructiv, lanţurile se clasifică la fel ca în figura. 3.1.
Roţile pentru lanţuri cu mărgele au prevăzute locaşuri conice, semisferice alternative sau
sferice în care pătrund bilele lanţului (Fig. 3.4.).
7 sg lăţimea golului
8 z numărul dinţilor între lungimea cercului de divizare πDd, numărul de dinţi z şi pasul roţii
9 Dd diametru de dinţate există relaţiile:
divizare zp = π D d , d e unde:
10 m modulul
La fixarea roţii dinţate pe arbore, pot apărea o serie de defecte. Dintre acestea enumerăm:
- asamblarea strâmbă, cauzată de neglijenţă, neatenţie sau efectuarea defectuoasă a operaţiei
(exemplu: lovituri directe cu ciocanul aplicate roţii). Defectul poate fi constatat cu ochiul liber
sau prin măsurarea bătăii frontale cu comparatorul;
- deformarea roţii cauzată de forţa mare de strângere existentă între arbore şi butucul roţii. Acest
defect poate fi constatat cu ochiul liber, sau atunci când este verificată bătaia radială sau frontală;
- alunecarea roţii pe arbore, cauzată de prelucrarea incorectă a alezajului roţii. Verificarea se face
prin lovire uşoară, cu un ciocan, în zona suprafeţei frontale, iar remedierea se face prin înlocuirea
roţii;
- contactul incorect între gulerul arborelui şi partea frontală a roţii. Acest defect este verificat cu
ajutorul calibrelor de interstiţii.
În figura 5.15. sunt prezentate câteva defecte
apărute la montarea roţilor dinţate.
3. După montarea roţilor dinţate, se aşează arborii în lagăre (Fig. 5.16.) şi se verifică:
- paralelismul arborilor pe care sunt montate roţile;
- bătaia radială şi frontală a roţilor;
- distanţa dintre axele arborilor şi lagăre;
- angrenarea roţilor dinţate.
Curs de SISTEME DE TRANSMITERE A MIȘCĂRII Scanat de UNGUREANU MARIN 75
Fig. 5.16. Verificarea asamblării roţilor dinţate
4. Verificarea angrenării constă în măsurarea jocului flancurilor dinţilor conjugaţi şi în
determinarea petei de contact.
Măsurarea jocului se face:
- cu calibre introduse prin partea frontală a dinţilor, în momentul contactului lor pe linia centrelor;
- folosind o sârmă de plumb aşezată în lungul dinţilor şi rotind angrenajul cu mâna, sârma se
turteşte între dinţi. Grosimea sârmei turtite indică mărimea jocului.
Verificarea complexă a preciziei alezajelor lagărelor şi a paralelismului danturilor cu axele
de rotaţie ale arborilor se face cu ajutorul petei de contact. Pentru o execuţie precisă a pieselor şi
pentru un montaj corect, pata de contact trebuie să
aibă o poziţie centrală, ca în figura 5.17, a.
Pentru acest tip de verificare, se unge cu vopsea una din roţi şi se roteşte ansamblul cu
mâna. Angrenarea este corectă dacă petele de vopsea rămase pe roata condusă acoperă flancurile
dinţilor, în partea centrală a acestora, pe o porţiune de aproximativ 75% din suprafaţă. Verificarea
se face pe ambele flancuri ale dinţilor, rotind angrenajul în ambele sensuri.
Angrenajele conice sau melc-roată melcată se asamblează în acelaşi mod, verificarea
principală fiind cea de la pata de contact.