Știinta și Ingineria Materialelor

Deformarea plastică a
materialelor metalice

Conf.univ.dr.ing. OLÁH Arthur

 Mecanismele deformării plastice
• Sub acţiunea unor forţe exterioare care
acţionează asupra corpurilor solide, în volumul
acestora sunt generate tensiuni interioare care
determină deplasarea atomilor din poziţii cu
energie potenţială minimă, în alte poziţii în care
energia potenţială este mai mare. Deplasarea
atomilor se poate produce pe distanţe:
– mai mici decât parametri reţelei
cristaline – rezultă o deformaţie elastică,
caz în care după încetarea acţiunii
forţei exterioare, corpul revine la forma
şi dimensiunile iniţiale;
– mai mari decât parametri reţelei
cristaline – rezultă deformaţia plastică,
situaţie în care corpul suferă modificări
dimensionale.
Deformaţia plastică prin
translaţie
se realizează prin
deplasarea unor fragmente
(pachete) din blocurile
cristaline pe anumite plane
cristaline. Planele cristaline
pe care se produce
alunecarea se numesc
plane de alunecare, iar
direcţiile de-a lungul cărora
se produce alunecarea
pachetelor de material, -
direcţii de alunecare.
Restabilirea coerenţei reţelei
prin deplasarea dislocaţiilor
 Deformaţia plastică prin maclare.

 Mecanismul maclării constă în deplasarea unor

grupări de atomi (pachete), în aşa fel încât în
cristal să se formeze două sau mai multe zone
care au reţele simetrice una în raport cu alta. În
pachete se modifică unghiurile care
caracterizează celula elementară a metalului.
Deformarea plastică a agregatului
policristalin
 este rezultatul deformărilor pe care le suferă fiecare grăunte în parte.
Deoarece orientarea grăunţilor din corpurile metalice este diferită,
nu toţi grăunţii se vor deforma la fel. Sub acţiunea forţelor exterioare,
vor începe să se deformeze întâi grăunţii care au planele de
alunecare orientate cel mai favorabil deformării prin translaţie,
respectiv la 45° faţă de direcţia de acţiune a forţei.

Fig. 3.5. Deformarea plastică a agregatului policristalin:

a) înainte de deformare; b) după deformare
Influenţa deformării plastice
asupra proprietăţilor
 Legea volumului constant. Făcând abstracţie de
micile variaţii de volum produse prin comprimarea
posibilelor incluziuni de gaze sau microretasuri, se
poate considera că deformarea are loc la volum
constant.
 V0 = Vu = constant
 Legea prezenţei deformărilor elastice în timpul
deformării plastice.
 Legea rezistenţei minime. Această lege are mai
multe formulări:
 orice formă a secţiunii transversale a unui corp supus
deformării plastice prin refulare în prezenţa frecării pe
suprafaţa de contact, tinde să ia forma care are perimetrul
minim la suprafaţa dată; la limită se tinde către un cerc;
 deplasarea punctelor corpului pe suprafaţa perpendiculară
pe direcţia forţelor exterioare are loc după normala cea mai
scurtă dusă la perimetrul secţiunii.
 Legea similitudinii. Pentru aceleaşi condiţii de
deformare a două corpuri geometrice asemenea,
dar care au mărimi diferite, presiunile specifice de
deformare sunt identice, iar raportul forţelor de
deformare este egal cu pătratul raportului mărimilor
liniare.
 Factorii care influenţează
procesele de deformare plastică
sunt:
• Compoziţia chimică şi microstructura. La oţeluri
deformabilitatea este diminuată prin creşterea
concentraţiei de elemente de aliere carburigene, a
sulfului şi fosforului. Prezenţa incluziunilor de zgură,
silicaţi şi sulfuri favorizează fisurarea în timpul
deformării.
• Mărimea grăunţilor. Materialele cu granulaţie mare au
o deformabilitate mai bună decât cele cu granulaţie
fină.
• Tipul reţelei cristaline. Materialele au o deformabilitate
cu atât mai bună, cu cât numărul sistemelor de
alunecare este mai mare. Ce mai bună
deformabilitate o au materialele care prezintă o reţea
CFC.
• Temperatura. La creşterea temperaturii
deformabilitatea creşte datorită reducerii limitei de
curgere, iar la oţeluri şi datorită transformării
alotropice.
• Viteza de deformare. Deformabilitatea se reduce
odată cu creşterea vitezei de deformare.
Deformarea plastică la cald
Starea rezultată în urma deformării
plastice, fiind o stare în afara echilibrului,
materialul metalic tinde să treacă
spontan într-o stare cu o energie mai
mică, mai apropiată de starea de
echilibru. Procesele prin care un material
ecruisat trece în stări cu energie mai
mică se desfăşoară prin difuzie.
Temperatura are o mare influenţă asupra
proceselor de difuzie şi exercită o
influenţă mare asupra structurii şi
proprietăţilor metalelor deformate
plastic.
Încălzirea semifabricatelor
 Cuptor cu vatră fixă Cuptor cu vatră mobilă

Cuptor cu vatră rotativă Cuptor cu inducţie

Procedee de deformare plastică
• La prelucrarea prin deformare plastică, modificarea
formei semifabricatului se realizează prin redistribuirea
volumelor sale elementare sub acţiunea forţelor
exterioare, prin urmare, exceptând unele pierderi
inevitabile, prelucrarea are loc fără îndepărtare de
material.
• Prelucrarea prin deformare plastică prezintă o serie
de avantaje :
– obţinerea unor proprietăţi mecanice superioare;
– consum minim de material;
– productivitate foarte ridicată;
– obţinerea unei game foarte largi de piese, cu configuraţii simple
până la cele mai complexe, cu nu număr redus de operaţii;
– obţinerea unei precizii ridicate (mai ales la rece) cu o manoperă
redusă.
• Datorită avantajelor sale, prelucrarea prin deformare
plastică deţine, ponderea cea mai mare în industria
constructoare de maşini. Peste 60% din piesele
componente ale maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor sunt
realizate din semifabricate obţinute prin deformare
plastică.
 A. Deformare prin compresiune, realizată, prin solicitarea de
compresiune mono- şi poliaxială. În această grupă sunt incluse:
 forjarea liberă;
 forjarea în matriţe;
 extrudarea;
 laminarea;
 B. Deformarea prin tracţiune-compresiune, constă în
deformarea metalului printr-o solicitare compusă de tracţiune şi
compresiune. Din această grupă fac parte:
 - trefilarea şi tragerea barelor;
 - tragerea ţevilor;
 - ambutisarea adâncă;
 C. Deformarea prin tracţiune, constă în deformarea plastică a
materialului printr-o solicitare de tracţiune mono- sau poliaxială. În
această grupă sunt incluse, alungirea, lăţirea şi adâncirea. .
 D. Deformarea prin încovoiere, se realizează prin solicitarea de
încovoiere aplicată unui semifabricat plan. Încovoierea poate fii
realizată liber sau prin matriţare
 E. Deformare prin forfecare constă în deformarea prin răsucire a
unei porţiuni de semifabricat faţă de altele, ca de exemplu la
răsucirea manetoanelor de la arborii cotiţi.
 Forjarea liberă
 Forjarea liberă constă în comprimarea succesivă a
metalului cu ajutorul a două scule (nicovale), din
care una este fixă iar alta mobilă, care sunt
montate pe ciocane sau prese. Se supun forjării
libere lingouri sau semifabricate laminate.
 Piesele forjate au caracteristici mecanice
superioare produselor laminate şi mai înalte faţă
de cele ale pieselor obţinute prin turnare, datorită
structurii de forjare care este mai omogenă şi
densă. Calitatea pieselor forjate depinde de
gradul de coroiaj, exprimat ca raport între
secţiunea piesei, stabilită perpendicular pe
direcţia deformaţiei principale, măsurată înainte şi
după forjare. Mărimea gradului de coroiaj impus
unui anumit produs forjat, depinde de dimensiunile
semifabricatului folosit, de calitatea materialului şi
de importanţa piesei forjate. Cu cât gradul de
coroiaj este mai mare, cu atât compactitatea şi
caracteristicile mecanice sunt mai înalte.
 Scule de bază şi ajutătoare

Matriţele pentru finisare , Dălţile, Întinzătoarele şi netezitoarele

Topoarele, Dornurile, cleşti de forjă, cleşti de macara, furcile pentru
răsucit, manşoane de prindere, dispozitive, dispozitive pentru măsurat
şi control.
Schema ciocanului pneumatic de
forjă
Forjarea în matriţă
 Forjarea în matriţă constă în schimbarea formei
şi dimensiunilor materialelor prin deformare
plastică cu ajutorul matriţelor, pe maşini de
forjat specializate. Matriţarea este precedată
de încălzirea semifabricatelor la temperatura
necesară începerii deformării plastice.
 Procesele tehnologice de matriţare cuprind
următoarele operaţii:
- Debitarea semifabricatelor pe maşini specializate (
fierăstraie alternative, fierăstraie circulare, ghilotine
etc. ).
 - Încălzirea semifabricatelor la temperatura
corespunzătoare.
 - Preforjarea materialului în vederea aducerii la o
forma apropiată configuraţiei locaşului matriţei.
- Matriţarea propriu – zisă, într-o singură
operaţie sau mai multe operaţii
succesive, funcţie de mărimea şi
complexitatea piesei.
 - Debavurarea pieselor matriţate,
executată în matriţa de debavurat sau
separat.
 - Răcirea pieselor matriţate în cuptoare,
nisip, containere, aer liniștit etc., in funcţie
de calitatea materialului şi dimensiunile
piesei.
 - Curăţarea pieselor matriţate de resturile
de bavuri şi ţunder, prin polizare, sablare
etc.
 - Marcarea pieselor matriţate.
 - Controlul final.
 Matriţe pentru forjare

 Matriţe: A – cavitate închisă; B – cavitate deschisă.

Executarea pieselor prin matriţare la
cald poate fi realizată pe ciocane
de matriţare sau pe prese de diferite
tipuri. Matriţarea pe ciocane
prezintă avantajul că viteza de
deformare este mare şi astfel
umplerea cavităţii se produce mai
în profunzime. Dar cum la impact, în
matriţă sunt generate tensiuni foarte
mari, matriţa necesită o rezilienţă
mare, respectiv o duritate mai
redusă. Din acest motiv uzarea
matriţelor pentru ciocane de
matriţare este mai rapidă.
 Matriţarea pe prese are
următoarele avantaje în raport
cu matriţarea pe ciocane:
- precizie mai ridicată datorită
rigidităţii sporite a berbecului;
- înclinaţii mai mici ale pereţilor
cavităţii, datorită folosirii
extractoarelor;
- posibilitatea mecanizării şi
automatizării procesului;
- consum mai mic de energie;
- productivitate ridicată.
 Deformarea plastică prin
extrudare
 Extrudarea este procesul de prelucrare prin deformare
plastică care constă în trecerea forţată a materialului printr-
o matriţă a cărei deschidere este profilată şi are o secţiune
mai mică decât cea a semifabricatul supus deformării.
 Procesul de extrudare are loc prin următoarele faze:
 - presarea până la umplerea completă a orificiului
matriţei;
 - începutul curgerii prin orificiul matriţei;
 - curgerea materialului prin orificiul matriței.
 Forţa de extrudare este influenţată de :
 a) rezistenţa la deformare a semifabricatului;
 b) gradul de reducere;
 c) valoarea forţelor de frecare;
 d) tipul extrudării;
 e) complexitatea piesei;
 f) forma şi dimensiunile semifabricatului.
Extrudarea directă şi extrudarea
inversă

A. – extrudare inversă; B. – extrudare directă.

 Extrudarea maselor plastice se poate realiza atât
prin extrudare directă, cât şi indirectă, folosind
principiile prezentate mai înainte. Pentru realizarea
diverselor profile, închise sau deschise se poate
folosi şi metoda extrudării directe la care presarea
materiei prime se realizează de către un extruder
cu şneck (melc)
 Tehnologia extrudării
Etapele procesului tehnologic de
extrudare a materialelor metalice sunt:
- debitarea semifabricatului;
- pregătirea pentru extrudare (curăţire, eventual
încălzire, lubrifiere);
 - extrudarea propriu-zisă;
 - operaţii complementare (retezare, calibrare);
 - control tehnic de calitate.
Încazul materialelor metalice cu
deformabilitate mare (aluminiu, cupru,
alamă etc.) operaţia de extrudare se
efectuează la rece. Oţelurile cu
conţinut mic de carbon folosite pentru
realizarea prin extrudare a pieselor
scurte nu necesită o încălzire, dar în
prealabil suprafaţa se supune operaţiei
de fosfatare, cu scopul reducerii frecării
dintre material, container şi matriţă.
Tragerea barelor, ţevilor şi
trefilarea
Procesul de deformare plastică prin
tragere se realizează prin trecerea unui
semifabricat sub formă de bară printr-un
orificiu calibrat al sculei de deformare,
numită filieră. Tragerea prin filieră se
realizează sub acţiunea unei forţe de
tracţiune aplicată la capătul anterior al
semifabricatului. În funcţie de aspectul
produselor trase, şi în funcţie de
organele de maşină care asigură forţa
de tragere, deformarea plastică se
poate realiza prin două tehnologii
distincte: trefilarea sârmelor şi tragerea
barelor şi ţevilor.
Filieră de deformare prin tragere:
1 – con de prindere; 2 – con de ungere;
3 – con de deformare; 4 – cilindru de calibrare; 5 – con
de degajare.
Tragerea ţevilor:
A – fără dorn; B – cu dorn fix; C – cu dorn
flotant.
 Deformarea plastică prin laminare
 Laminarea este procedeul de prelucrare prin
deformare plastică la care un semifabricat
este trecut printre doi cilindrii care se rotesc in
sensuri inverse şi reduc dimensiunile secţiunii în
direcţia acţionării forţei. Laminarea este
procedeul cu cea mai mare răspândire in
prelucrarea metalelor prin deformare plastică.
Aproximativ 75% din producţia de oţel
elaborată în industria metalurgică se
prelucrează prin laminare, rezultând
semifabricate ca: table, benzi, profile, țevi
etc., în timp ce restul de 25% din cantitatea de
oţel este prelucrată prin turnare sau prin
forjare.
 Laminorul este o instalaţie complexă utilizată
pentru prelucrarea prin laminare la cald sau la
rece a materialelor. Este format din utilaje de
bază (care participă direct la deformarea
plastică), şi din utilaje auxiliare de încălzire,
manevrare, ajustare etc.
Structura materialelor
laminate la cald
Laminarea ţevilor
 Cel mai productiv procedeu de fabricare a ţevilor fără
cusătură din oţel, este cel de obţinere a acestora prin
laminare. Se porneşte de la un semifabricat cilindric
masiv, încălzit la 1200-1300⁰C, care este trecut printre
cilindrii poziţionaţi oblic ai unui laminor şi care au acelaşi
sens de rotire (procedeul Mannesmann).
Deformarea plastică a tablelor
Elementele componente ale
matriţelor
 Matriţeledestinate deformării prin presare la rece a
tablelor diferă de cele destinate matriţării la cald
prin faptul că sunt prevăzute cu:
 o placă de presiune care împiedică deformarea
necontrolată a tablei în timpul presării;
 au coloane de ghidare proprii;
 au sisteme de extragere din matriţă a piesei presate.
Deformarea tablelor prin
expandare pneumatică
Tehnologia operaţiilor de presare
la rece
 1. Operaţii de tăiere. Tăierea este o operaţie de
prelucrare prin care un semifabricat este separat în
una sau mai multe părţi distincte după un contur
închis sau deschis .
 a. retezarea constă în separarea unor părţi dintr-
un material după un contur deschis. Retezarea se
utilizează în general la tăierea foilor de tablă în benzi
sau în bucăţi dreptunghiulare necesare operaţiilor
următoare. Operaţia de retezare se poate executa
cu foarfecele sau cu ştanţe.
 b. decuparea constă în decuparea completă a
unor părţi din material, după un contur închis, partea
rămasă constituind deşeul. Decuparea se execută pe
prese cu ajutorul ştanţelor de decupat.
 c. perforarea constă în separarea completă a
unor părţi din material după un contur închis, partea
desprinsă constituind deşeul. Operaţia de decupare şi
cea de perforare se pot executa simultan cu ajutorul
ştanţelor.
 d. tunderea constă în separarea surplusului de
material de la marginea piesei ambutisate. Se
execută cu ajutorul unor ştanţe speciale.
 2. Operaţii de deformare. Sunt foarte variate, sunt
prezentate doar câteva:
 a. îndoirea urmăreşte transformarea
semifabricatelor plane în piese curbe. Operaţia de
îndoire se execută cu ajutorul matriţelor de îndoire .
 b. profilarea .constă în transformarea
semifabricatelor plane în piese curbe, prin îndoirea
acestora pe muchii sau generatoare paralele între ele
şi paralele cu muchia lor longitudinală.
 c. îndreptarea constă în aducerea unei piese
curbe la forma rectilinie sau plană.
 d. bordurarea constă în prelucrarea prin
deformare a marginii exterioare a unei piese pentru a
se obţine o margine de racordare sau întărirea
marginilor.
 e. fasonarea cuprinde operaţiile prin care se
modifică forma piesei sau a semifabricatului, grosimea
materialului rămânând constantă.
 f. ambutisarea este o operaţie de deformare
plastică care se execută în matriţe cu acţiune simplă şi
cu acţiune dublă, directă sau inversă.
 3. Operaţii de fasonare:
 a. reliefarea constă în scoatere în relief a unor
inscripţii sau desene, fără modificarea grosimii
materialului.
 b. gâtuirea urmăreşte micşorarea secţiuni
transversale a barelor, ţevilor sau a pieselor realizate
prin ambutisare .
 c. umflarea este prelucrarea de deformare
executată cu scopul de a mării dimensiunile
transversale spre fundul unei piese cave .
 d. evazarea constă în mărirea progresivă a
diametrului interior al unei ţevi sau al unei piese cave.
 e. formarea cuprinde operaţiile care urmăresc
modificarea semifabricatului prin deformare volumică
(se aplică numai pieselor din materiale cu plasticitate
mare).
 f. asamblarea cuprinde operaţiile prin care se
realizează îmbinarea diferitelor piese folosind presele.
 g. fălţuirea care este o operaţie de deformare prin
care se realizează asamblarea marginilor a două table
sau a două piese prin îndoirea acestora.