Sfânta Euharistie

« Luati mâncati, acesta este Trupul Meu…beti dintru acesta toti, acesta este
Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsã spre iertarea
pãcatelor » (Matei 26, 26-28)

« Cel ce mãnâncã Trupul Meu si bea Sângele Meu are viatã vesnicã si Eu îl voi învia
în ziua cea de apoi» (Ioan 6, 54)

Cuvântul « Euharistie » vine din limba greacã si înseamnã « multumire » .

Este Sfânta Tainã prin care, sub forma pâinii si a vinului, credinciosul se
împãrtãseste cu Trupul si Sângele Domnului, prezente în mod real prin prefacerea
elementelor la Sfânta Liturghie.
Este cea mai importantã dintre Sfintele Taine, în sensul cã, dacã prin celelalte Taine
crestinul primeste harul divin într-un sens limitat, prin Sfânta Împãrtãsanie primeste însusi
Izvorul harului, care este Hristos.

Aceastã Sfântã Tainã poartã mai multe denumiri : Euharistie, Împãrtãsanie,

Cuminecãturã, Cina Domnului, Frângerea pâinii.

Sãvârsitorul este episcopul sau preotul, ca urmasi ai Sf. Apostoli care au primit
permisiunea si porunca de a o sãvârsi, prin cuvintele : « Aceasta sã o faceti întru pomenirea
Mea » (Luca 22, 19).

Primitorii sunt membrii Bisericii care s-au pregãtit, au trecut prin Taina Spovedaniei
si au primit dezlegare de la duhovnic. Nu pot primi Sfânta Împãrtãsanie crestinii neortodocsi
chiar spovediti, pentru cã primirea Euharistiei este identicã cu mãrturisirea completã a
credintei propovãduitã de Biserica Ortodoxã. Practica intercomuniunii, adica a împãrtãsirii
unor crestini de alte confesiuni, nu este permisã în Biserica noastrã, întrucât Împãrtãsirea
este culmea si expresia deplinãtãtii, integritãtii de credintã.

Pentru sporul dudovnicesc al credinciosului, Biserica recomandã împãrtãsirea

frecventã (respectându-se întotdeauna pregãtirea necesarã) si cere împãrtãsirea minimã în
cele patru posturi din an.

Efectele împãrtãsirii sunt :

- unirea realã cu Hristos, conform promisiunii Sale :« Cel ce mãnâncã Trupul Meu
si bea Sângele Meu rãmâne întru Mine si Eu întru el » (Ioan 6, 56).
- curãtirea de pãcate si progresul în viata spiritualã, conform formulei de
împãrtãsire : « Se împãrtãseste robul lui Dumnezeu … spre iertarea pãcatelor si
viata de veci » (Liturghia Sf. Ioan Gurã de Aur).
- fãgãduinta Învierii si a vietii de veci : « Cel ce va mânca din pâinea aceasta
(Euharistie) nu va muri în veci » (Ioan 6, 51).
Pentru cei ce se împãrtãsesc cu nevrednicie efectul este osânda, conform cuvintelor
Sf.Ap.Pavel : « Sã se cerceteze omul pe sine si asa sã mãnânce din pâine si sã bea din

1
pahar . Cãci cel ce mãnâncã si bea cu nevrednicie, osândã îsi mãnâncã si bea, nesocotind
Trupul Domnului » (I Corinteni 11, 28-29).

Prefacerea pâinii si a vinului în Trupul si sângele lui Hristos la Cina cea de Tainã si în
orice Sfântã Liturghie este un mister de nepãtruns în întelesul si în modul înfãptuirii lui ; cãci
mister este nu numai felul de a fi al lui Dumnezeu, ci si orice lucrare a Lui asupra creatiei.

Credinta Bisericii în realitatea euharisticã, în prezenta realã a Trupului si Sângelui

Domnului în Sfânta Liturghie, este veche si a fost mãrturisitã permanent si consecvent de
toatã Biserica. Sfintii Pãrinti ne dau mãrturie în acest sens :

- Sf. Iustin Martirul : « Aducem în numele Lui jertfa pe care Domnul Iisus a poruncit
sã fie adusã, jertfa pâinii si a vinului în Euharistie »(Dialogul cu Trifon, cap.4)
- Sf . Ciprian al Cartaginei : « Acolo unde este Euharistia, acolo este Biserica » (De
ecclesiae catholicae unitate, cap. 5) ;
- Sf. Ioan Gurã de Aur : « De aceea (jertfa de pe Golgota) o aducem si acum, care
a fost adusã si nu s-a sfârsit » (Omilia 17 la Epistola Evrei) ;
- Sf. Ioan Damaschin : « Pâinea si vinul nu sunt niciodatã închipuirea Trupului si
Sângelui lui Hristos , ci însusi Trupul lui Hristos unit cu dumnezeirea…pâinea si
vinul sunt prefãcute în Trupul si Sângele Domnului » (Dogmatica 4, 13) ;
- Sf. Nicolae Cabasila : « Taina Sfintei Euharistii nu constã în a vedea doar o pâine
junghiatã, ci pe însusi Mielul lui Dumnezeu, Cel ce prin junghierea Sa ridicã
pãcatul lumii » (Tâicuirea Dumnezeiestii Liturghii).
Sãvârsirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor în Dumnezeiescul Trup
si Sânge al Domnului Hristos, iar ca scop sfintirea credinciosilor, care, prin acestea,
dobândesc iertarea pãcatelor si mostenirea împãrãtiei cerurilor.

Dumnezeu ne dã în dar toate cele sfinte, fãrã ca noi sã-i dãm nimic în schimb, însã
El ne cere neapãrat sã ne facem vrednici de a le primi si a le pãstra, cãci nu face parte de
sfintire decât celor ce s-au pregãtit în felul acesta.

Se cuvine deci ca, la primirea Sfintelor Taine, sã ne înfãtisãm pregãtiti si cu vrednicie.

De nu veti manca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sangele Lui nu veti
avea viata in voi” (Ioan 6,53)

Dupa cuvantul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, vedem ca Sfanta

Euharistie, Impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos este necesara
pentru orice crestin dreptmaritor pentru ca numai: „Cel ce mananca
trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica” (Ioan 6, 54) .

Sfanta Euharistie este legata de Sfanta Liturghie.

2
Numai acolo se aud cuvintele spuse de Iisus la Cina cea de Taina: „Luati
mancati acesta este Trupul Meu … Beti dintru acesta toti, acesta este
Sangele Meu, al legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea
pacatelor” (Matei 26, 26-28).

Sfanta Liturghie se savarseste dupa porunca primita: „aceasta sa

faceti … spre pomenirea Mea” (I Corinteni 11, 25) si are ca scop principal
prefacerea darurilor de paine si vin in Insusi Trupul si Insusi Sangele
Mantuitorului si Impartasirea credinciosilor. Accentuez cuvantul Insusi
pentru ca Euharistia nu este simbolica, Ea nu simbolizeaza Trupul si
Sangele Mantuitorului ci Este.

„Paharul binecuvantarii, pe care-l binecuvantam, nu este oare,

Impartasirea cu Sangele lui Hristos? Painea pe care o frangem nu este
oare, Impartasirea cu Trupul lui Hristos?” (I Corinteni 10, 16).

In Biserica Primara se punea accentul pe Sfanta Liturghie si

Impartasire: „Si staruia in invatatura apostolilor si in Impartasire, in
Frangerea Painii si rugaciune”(Fapte 2, 42). Deci iata ca intru inceputuri
se practica o Impartasire deasa. Astazi dorinta aceasta binecuvantata s-a
stins in multi.

Apropierea de Sfintele Taine nu se face oricum ci intru: „bucurie si

intru curatia inimii”(Fapte 2, 46), pentru ca : „Cel ce mananca si bea cu
nevrednicie, osanda mananca si bea, nesocotind Trupul Domnului, de
aceea multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit”(I
Corinteni 11, 29-30).

Curatia inimii se poate obtine numai prin marturisirea pacatelor in

cadrul Tainei Spovedaniei, taina a pocaintei, unde marturisim pacatele si
faradelegile ce le-am savarsit, cerand iertare de la Dumnezeu. Taina
aceasta mare si cu adevarat minunata, a fost lasata la indemana noastra
pana la sfarsitul veacurilor, pentru ca sa ne ridicam atunci cand suntem
cazuti si pentru ca sa ne intoarcem cand ne-am indepartat:

„Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele vor fi iertate si carora le veti
tine, vor fi tinute” (Ioan 20, 22-23), „… si orice vei lega pe pamant va fi
legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri”
(Matei 16, 18-19). Iata ce mult ne iubeste Dumnezeu, atat de mult incat ne
da portita de scapare din robia pacatului prin taina pocaintei. Noi nu
trebuie sa facem altceva, numai sa alergam la duhovnic si sa ne
3
marturisim curat, sincer si cu inima smerita, avand in suflet sadita
dorinta de a nu mai supara pe Dumnezeu. Numai asa se dobandeste
curatia inimii.

„Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul

nu este intru noi. Daca marturisim pacatele noastre. El este credincios si
drept ca sa ne ierte pacatele noastre si sa ne curateasca pe noi de toata
nedreptatea”(I Ioan 1,8-9). Deci sa luam aminte!

Sfînta Euharistie este cea mai însemnată dintre toate Tainele Bisericii
căci prin intermediul ei omul ajunge la punctul cel mai înalt spre care se
poate îndrepta strădania sa, unirea cu Dumnezeu în chip tainic „ Hristos
rămâne întru noi și noi întru El.“ ( Ioan 6, 56 ) Unirea cu Hristos în
Euharistie este și actul de înfăptuire și creștere continuă a relațiilor din
lăuntrul unității Bisericii ca trup al lui Hristos, desăvârșindu-se astfel
lucrarea începută prin Botez și Mirungere.

Administrarea Sf. Taine a Euharistiei

Savarsitorii Sf. Taine a Euharistiei sunt episcopii si presbiterii. Cei indreptatiti sa primeasca
Sf. Taina, ca impartasanie, sunt numai credinciosii crestini botezati in mod valid, care au
primit dezlegare de pacate prin Sf. Taina a Marturisirii.

In Biserica veche s-a admis exceptia ca si unii catehumeni aflati in primejdie de moarte sau in
stare de boala grava sa poata primi Sf. Impartasanie. Nu este ingaduit ca aceasta Sf. Taina sa
se dea trupurilor celor morti.

Potrivit canonului 13 al sin. I ec, Sf. Euharistie se impartaseste si celor excomunicati sau
aflati sub alte pedepse bisericesti care-i opresc de la impartasanie, insa numai in cazurile ca
acestia se gasesc aproape de obstescul sfarsit.

4
Sf. canoane mai prevad ca si anumiti eretici, reintorcandu-se la Biserica, puteau fi reprimiti si
deci puteau redeveni membri deplini ai ei, numai dupa ce primeau Sf. Impartasanie (can. 95,
VI ec).

Cei ce sunt datori a se impartasi mai des sunt slujitorii Sf. Taine, adica in primul rand preotul
si diaconul, precum si toti ceilalti membri ai clerului care nu fac parte din preotia de instituire
divina. Acestia au datoria de a se impartasi la fiecare Sf. Liturghie, potrivit canonului 8
apostolic care dispune astfel: "Daca vreun episcop, sau presbiter, sau diacon sau oarecare din
catalogul ierarhicesc, savarsindu-se Sf. Jertfa, nu se va impartasi, sa spuna pricina si, de va fi
binecuvantata, sa aiba iertare, iar daca nu o va spune, sa se afuriseasca ca unul care s-a facut
vinovat de demoralizarea credinciosilor si a produs banuiala asupra celui ce a savarsit-o ca si
cand nu ar fi savarsit-o dupa randuiala". Se intelege ca avind aceasta indatorire, slujitorii
Bisericii trebuie sa indeplineasca si celelalte conditii canonice, spre a se putea impartasi,
existind, precum arata textul canonului citat, si posibilitatea de a sluji fara sa se
impartaseasca, daca pentru aceasta se poate invoca un motiv justificat.

In privinta celorlalti crestini, canonul 9 ap. prevede ca au indatorirea de a se impartasi ori de

cate ori asista la Liturghie. Se intelege insa ca numai in cazul cand indeplinesc conditiile
morale si religioase spre a putea primi cu vrednicie aceasta Sf. Taina, pentru ca, potrivit
cuvintelor Sf. Apostol Pavel, cel ce se impartaseste cu nevrednicie, acela "isi mananca si isi
bea osanda, nesocotind trupul Domnului" (I Cor. II, 29).

Este clar in privinta slujitorilor si a credinciosilor care vor sa se impartaseasca mai des sau
mai rar, ca ei nu pot dobandi starea de har pe care o comunica Sf. Impartasanie, decat daca o
primesc cu vrednicie, pentru ca altfel ei agonisesc osanda. De aceea, randuielile bisericesti
stabilesc regula ca toti cei ce vor sa primeasca cu vrednicie Sf. Impartasanie, trebuie sa se
pregateasca in acest scop si anume : - slujitorii bisericesti, care savarsesc Sf. Jertfa sa ajuneze
si astfel sa se invredniceasca de a se fi impartasit (can. 29, VI ec, 41 Cart.) iar, credinciosii, si
ei, sa-si marturiseasca pacatele si sa dobAndeasca dezlegare de la duhovnic si apoi sa ajuneze
inainte de a se impartasi (can. 16 Tim. Alex.).

Exceptie de la aceste rinduieli se admit numai in caz de neputinta sau de forta majora. Astfel,
celor bolnavi si in primejdie de moarte este ingaduit sa li se dea Sf. Impartasanie "chiar si
dupa ce au mancat".

In privinta randuielii care obliga pe credinciosii laici ca inainte de Sf. Impartasanie sa se

pregateasca prin Sf. Taina a Pocaintei si sa obtina prin ea dezlegare de pacate, este de
observat ca aceasta randuiala s-a introdus in legatura cu disciplina ceruta de penitenta.
Acestei discipline erau supusi cei ce savarseau pacate care le atragea, fie oprirea de la Sf.
Impartasanie, pentru motivul ca prin ele deveneau nevrednici de a obtine harul acestei Sf.
Taine, fie indepartarea din randurile credinciosilor, adica scoaterea din Biserica, care implicit
insemna si oprirea de la Sf. Impartasanie.

5
Oprirea de la Sf. Impartasanie pentru un timp se numea excomunicare. Cel aflat in aceasta
stare nu era admis la Sf. Impartasanie decat dupa ce obtinea de la duhovnic dezlegarea de
pacat. Astfel de opriri se dadeau fie pe termen scurt, de o saptamana, de doua, sau de mai
multe, fie pe termen nelimitat, pana la indreptare (can. 28 Nichifor Mart.).

In cazul celor care erau exclusi din Biserica, adica supusi excomunicarii in sensul lipsirii de
calitatea de membru al Bisericii, existau alte reguli mai severe, care ii obligau pe cei aflati in
aceasta situatie, sa treaca prin mai multe trepte ale penitentei si abia apoi sa dobandeasca
dezlegarea de pacate si sa se invredniceasca de Sf. Impartasanie.

Pentru motive de iconomie, asa precum s-a ingaduit ca in mod exceptional Sf. Impartasanie
sa se dea si catehumenilor, adica unor nebotezati, care marturiseau credinta crestina, precum
si unora dintre ereticii care se reintorceau la Biserica si, in conformitate cu indatorirea de a nu
inchide nimanui usa mantuirii, Sf. Impartasanie s-ar putea da si crestinilor de alte confesiuni
in cazuri de necesitate, adica in cazuri extraordinare, cand respectivii s-ar gasi in primejdie de
moarte si n-ar exista posibilitatea ca ei sa primeasca ingrijirea religioasa de la slujitorii
confesiunii lor si, se intelege, ca numai daca cei in cauza isi exprima dorinta de a fi
impartasiti de catre slujitorul altei confesiuni.

In privinta modului in care se administreaza Sf. Taina a impartasaniei, pe langa randuielile

amintite in legatura cu savarsitorii acestei Sf. Taine si cu primitorii ei, mai exista o seama de
reguli canonice, potrivit carora clericii trebuie sa se impartaseasca in altar (can. 19 Laod.),
apoi ca diaconii sa se impartaseasca dupa preot, precum si presbiterii dupa episcop (can. 13, I
ec), apoi altele prin care ipodiaconii sunt opriti a-i impartasi pe credinciosi (can. 25 Laod.),
precum si pe ieromonahul tanar de a impartasi pe calugarite (can. 23 Nichif. Mart.) ; nu exista
insa nici o dispozitie care sa opreasca pe diaconi a-i impartasi pe credinciosi, in lipsa preo-
tului sau a episcopului, iar aceasta randuiala s-a intarit prin obicei si s-a generalizat.

In cazuri de forta majora, chiar si mireanul poate sa-si dea siesi Sf. Cuminecatura (can. 58 VI
ec.; Vasile cel Mare, Epistola catre Cezarie).

Este interzis insa cu desavarsire ca slujitorul bisericesc, episcop, preot sau diacon, sa
primeasca sau sa ceara vreo retributie pentru Sf. impartasanie (can. 23 VI ec. ; can. I
Ghenadie al Constantinopolului).

1. INTRODUCERE

Sfînta Euharistie este cea mai însemnată dintre toate Tainele Bisericii căci prin
intermediul ei omul ajunge la punctul cel mai înalt spre care se poate îndrepta
strădania sa, unirea cu Dumnezeu în chip tainic „ Hristos rămâne întru noi și noi
întru El.“ ( Ioan 6, 56 ) Unirea cu Hristos în Euharistie este și actul de înfăptuire și
creștere continuă a relațiilor din lăuntrul unității Bisericii ca trup al lui Hristos,

6
desăvârșindu-se astfel lucrarea începută prin Botez și Mirungere. De aceea, Sfânta
Euharistie este prin excelență Taina unității Bisericii. Dacă în celelalte Taine Hristos
este prezent în chip nevăzut prin lucrarea Sa, în Euharistie este prezent prin însuși
trupul și sângele Său sub chipul pâinii și al vinului. Prin acestă Taină El se dă deplin
membrilor Bisericii. „ Euharistia este împlinirea iconomiei iubirii lui Dumnezeu față
de oameni și a unirii Sale cu noi. Euharistia ca inimă a Bisericii îi unește pe toți
credincioșii cu Hristos Cel ce se jertfește.“ Biserica crește și se înalță prin Euharistie
care este mijlocul de realizare și de menținere a Bisericii. Există o corespondență, o
dependență și o relație de cauză și efect între trupul lui Hristos care se jertfește pe
altar și trupul tainic al Bisericii. De fapt Hristos se jertfește în Euharistie pentru
trupul său tainic și pentru fiecare mădular al acestuia. Euharistia este centrul
dinamic, sufletul Bisericii, Hristos nu poate fi trăit și simțit în Biserică în afara
Euharistiei. Prin intermediul acestei Taine omul se împartășește cu Izvorul harului
care este Hristos Domnul. Sfânta Euharistie este Taina încorporării și a creșterii în
Hristos, este izvorul vieții spirituale mereu sporite a credincioșilor. În această lucrare
voi vorbi despre învățătura și practica cu privire la administrarea Sfintei Euharistii.
În primul capitol al lucrării mele voi vorbi despre Sfânta Euharistie ca Taină a
încorporării și creșterii în Hristos. Apoi, în al doilea capitol voi vorbi despre Sfânta
Euharistie ca izvor al unei vieți spirituale mereu sporite a credincioșilor în vederea
spiritualizării lor înțeleasă ca drum spre desăvârșire după asemănarea lui Hristos.
Apoi voi vorbi despre roadele duhovnicești ale Euharistiei și în final voi aborda
problema împartășirii cu Sfintele Taine în cadrul Sfintei Liturghii și voi vorbi despre
deasa sau rara împărtășire.

2. SFÂNTA EUHARISTIE, TAINĂ A ÎNCORPORĂRII ȘI CREȘTERII ÎN HRISTOS

Deplina comuniune cu Hristos, ca mădular al Trupului Său și unitatea tuturor

creștinilor în Hristos, și întreolaltă se realizează în Sfânta Euharistie. Prin Euharistie,
Hristos este deplin în comunitatea eclezială și în fiecare membru al acestei
comunități, iar comunitatea și fiecare membru al acesteia cresc în Hristos care s-a
situat în centrul ei și în adâncul de taină al fiecăruia în parte. Euharistia prin pâine și
vin simbolizează unitatea mădularelor lui Hristos. Euharistia realizează unificarea
noastră sobornicească cu Hristos, și face din noi Biserica sau Trupul lui Hristos
extins în umanitatea răscumpărată. Este o unificare personală , care nu numai că ne
menține ca existențe personale, responsabile înaintea lui Dumnezeu pentru
mântuirea proprie, cât și pentru mântuirea celor împreună cu noi frați în Hristos, ci
ne dă posibilitatea creșterii continue. Această unificare personală cu Hristos și
întreolaltă săvârșită de Euharistie, care constituie Biserica, ca unitate și comunitate
sobornicească, este subliniată de Sfântul Nicolae Cabasila: „Prin Împărtășire, Hristos
rămâne întru noi și noi întru El. (Ioan 6, 56) Iar dacă Hristos rămâne întru noi și noi

7
întru El, ce ne mai lipsește, Îl avem locuind în noi, pătrunzând până în măduvă și în
mădularele noastre, ba chiar formăm unul și același trup împreună. Îndată după
Împărtășanie, trupul sufletul și toate puterile noastre se umplu de Duhul. “ Taina
Euharistiei este punctul cel mai înalt spre care se poate îndrepta strădania noastră
omenească, căci prin intermediul ei ajungem să ne unim cu Dumnezeu care se unește
cu noi în cea mai desăvârșită unire. Același Nicolae Cabasila spune că: „ Hristos este
mai înrudit cu noi decât ne sunt părinții noștri, căci prin Sfânta Împărtășanie se face
între noi și Mântuitorul o legătură mai strânsă decât cea de zămislire dintre noi și
părintii nostrii biologici. Hristos rămâne veșnic între noi, unit cu noi, și ne face tot
mai vii și mai tari.“ Pe Hristos îl amestecăm cu toată ființa noastră, îl împrăștiem în
tot trupul nostru, El rămâne mereu Capul nostru iar noi mădularele Sale. Dacă
legătura noastră cu Hristos este adevărata noastră viață, în aceasta este cuprinsă și
cauza împărtășirii nostre repetate cu Hristos euharistic. Fiindcă nimeni nu poate trăi
viața Duhului până ce Trupul Domnului nu a prins carne pe oase. „Necesitatea unirii
și a împărtășirii tot mai dese cu Hristos euharistic, o simte Biserica însăși în calitatea
ei de Trup al lui Hristos, căci prin Euharistie, mai mult decât prin celelalte Sfinte
Taine, Biserica își împrospătează unirea și legătura ei de viață cu Hristos“. Euharistia
desăvârșește încorporarea omului credincios în Hristos, ca mădular al Trupului Său,
Biserica, și extinderea comunitar sobornicească a lui Hristos în cei încorporați prin
Botez și pecetluiți de către Duhul lui Hristos în Taina Ungerii cu Sfântul și Marele
Mir.

3. SFÂNTA EUHARISTIE, IZVOR

DE VIAȚĂ SPIRITUALĂ

Viața spirituală ce izvorăște în Ortodoxie din credință și din toate actele de cult
iradiază din Sfânta Taină a Euharistiei. Iradierea Duhului lui Hristos peste
comunitatea adunată și peste darurile aduse de ea este urmarea rugăciunii și unită cu
rugăciunea. Toți credincioșii Bisericii beneficiază prin Euharistie de o lucrare a
Duhului lui Hristos.
Un motiv pentru care pâinea și vinul aduse de comunitate se prefac în Trupul și
Sângele Domnului fără a se pierde chipurile lor, este că acestea sunt mijloace prin
care mâncăm și bem arvuna vieții veșnice. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că „Hristos
ne-a dat putința să ne săturăm de Trupul Lui, ridicându-ne la o prietenie și mai mare
și arătându-ne dorul Lui și mai mare, căci nu Se dă pe Sine celor care doresc numai
ca să-L vadă, ci ca să-L atingă, să-L mănânce și să se sădească în Trupul lui și să se
unească cu El.“
Bunătățile iubirii și ale vieții nesfârșite sunt puse la dispoziția noastră prin
Euharistie, căci în aceasta sunt concentrate toate bunătățile și puterile care întrețin
viața noastră cerească și eternă. În elementele euharistice este însăși dumnezeirea

8
infinită pusă la dispoziția noastră în mod permanent și începând cu viața
pământească. Sfânta Masă este astfel punctul de întâlnire al Bisericii triumfătoare cu
cea luptătoare, căci Sfânta Liturghie este pregustare și anticipare a vieții veșnice
întru Împărăția lui Dumnezeu pe care o invocă preotul prin cuvintele:
„Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh“.
Prin împărtășirea cu Sfintele Taine trupul nostru e ridicat la treapta de Trup al lui
Hristos și de aceea este destinat Învierii; trupul nostru se sfințește prin aceasta și
prin eforturile noastre de curățire care ne pregătesc pentru primirea Sfintei
Impărtășanii, și care se întăresc prin primirea ei. „ Fiecare membru al Bisericii, unit
prin Sfânta Împărtășanie cu Hristos, devine mădular al lui Hristos.“ Spiritualitatea
Euharistiei nu constă numai în trăirea simplă a unirii cu Hristos, ci într-o unire în
curăție, pentru care trebuie să ne străduim înainte și după Împărtășanie, pentru că
această unire nu e produsă de Hristos în noi fără efortul nostru. Hristos ne dă nu
numai o stare de curăție, ci și o putere de împlinire a acestei curății. Acest înțeles îl
au cuvintele rostite de preot înainte de Împărtășire: „Sfintele sfinților“. Această
exclamație îi invită să se împărtășească pe cei care s-au străduit prin pocăință pentru
primirea lui Hristos, dar le și făgăduiește o viață și mai curată. De aceea, în Ortodoxie
credincioșii postesc, se spovedesc, se împacă cu toți cei cărora le-au greșit, și se
feresc de orice păcat înainte și mai ales după Sfânta Împărtășanie. „ Acestea sunt tot
atâtea acte de înduhovnicire, care dacă se repetă des, îi conduc pe credincioși spre o
spiritualitate întipărită adânc în ființa lor, devenită o caracteristică a vieții lor.“
Pentru Biserica Ortodoxă Sfânta Euharistie și-a păstrat întreaga importanță de izvor
al unei vieți spirituale mereu sporite, de putere în vederea spiritualizării
credincionșilor. Această putere este înțeleasă ca drum spre desăvârșire după
asemănarea lui Hristos, întrucât în Euharistie omul se unește cu Hristos, care își
trăiește și își prelungește în credincioși actele sale mântuitoare – Întruparea, Jertfa,
Învierea.

4. EUHARISTIA – ARVUNA VIEȚII VEȘNICE

Sfânta Euharistie reprezintă încununarea urcușului nostru duhovnicesc, deoarece

prin aceasta oamenii se unesc cu Hristos Însuși, izvorul Vieții și al harului, ființa
noastră întreagă ajunge pătrunsă de prezența Mântuitorului, devenind astfel una cu
El. Toată creația se bucură de o transfigurare liturgică – pâinea și vinul aduse ca
prinoase de credincioși primesc o destinație sfântă, căci acestea nu mai sunt simple
alimente, ci devin Pâinea Vieții, adica Trupul și Sângele Mântuitorului. Astfel, în
Sfânta Liturghie „toată suflarea“ este chemată să laude pe Dumnezeu în stare de
recunoștință.
Creștinii nu pot da nimic Creatorului pentru toate darurile cu care Acesta i-a
înzestrat; recunoștința este singurul mod prin care putem răspunde Jertfei

9
Mântuitorului. Psalmistul însuși afirmă: „ Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte
mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema“ (Ps 115, 3-
4). Din aceste cuvinte se desprinde ideea că participarea la Euharistie este însăși
mulțumirea pe care o aducem, iar permanentizarea stării de recunoștință în viața
noastră reprezintă în continuare mulțumirea pe care o aducem pentru darul acesta
negrăit al Sfintei Împărtășanii. Roadele Sfintei Euharistii ne se determină prin
numărul de împărtășiri, ci ele depind de dispoziția sufletească cu care credincioșii
primesc Sfintelor Taine. Prin urmare, împărtășirea cu Sfânta Euharistie reprezintă
nu numai punctul culminant al spiritualității, ci este în același timp și o răsplată sau
un premiu cu care sunt incununați cei care se nevoiesc spre ea cu nevoința cea bună.
De aceea Sfântul Nicolae Cabasila sublinia că „ se cuvine ca întru sudoarea frunții să
ne câștigăm această Pâine, ce pentru noi s-a frânt și numai pentru ființele
cuvântătoare s-a rânduit. S-a poruncit să ne apropiem de această Cină străduindu-
ne“ . Pentru a beneficia de roadele jertfei euharistice este necesară împărtășirea de
ea. Unul din efectele cele mai însemnate pe care le produce împărtășirea cu Sfânta
Euharistie este unirea tainică și reală cu Hristos în mod desăvârșit. Pătrunderea lui
Hristos în sufletul nostru sub forma hranei euharistice sporește neîncetat viața
noastră cu Hristos în Duhul, sădește în noi puteri noi de viață harică. Așa cum hrana
obișnuită prelungește viața, tot astfel hrana euharistică se transformă într-un izvor al
nemuririi și al vieții veșnice. Sensul unirii euharistice cu Hristos nu se epuizează
numai într-o unire bipersonală, căci Sfânta Euharistie întărește unitatea comunitară
pluripersonală. „ Prin împărtășirea personală Hristos ne introduce în marea
comunitate euharistică care cuprinde toată făptura transfigurată prin unirea celor
cerești cu cele pământești. Unirea euharistică pregătește și arvuna unirii cerești.“
Împărtășindu-ne de plenitudinea dumnezeirii care sălășluiește în Hristos suntem
conduși și noi spre desăvârșire prin îndumnezeirea pe care ne-o cumunică El.
Euharistia îi integrează pe credincioși în Biserică, iar prin împărtășirea continuă
menține apartenența lor la Biserică, căci Euharistia este centrul dinamic, sufletul și
nervul Bisericii. Hristos nu poate fi trăit și simțit în Biserică în afara Euharistiei. Prin
permanentizarea în ea a jertfei și prezenței tainice a lui Hristos, ea se face centrul de
reflux permanent al dragostei lui Dumnezeu față de oameni, forța care îi adună și îi
unește pe credincioși în Biserică. „ Hristocentrismul euharistic spre care sunt atrași
prin împărtășire credincioșii, ca principiu integrator perihoretic, atrage viața umană
a credincioșilor în viața divină a lui Hristos“ . Euharistia formează comunitatea
trupului tainic al lui Hristos. De aceea, având în centrul ei Sfânta Euharistie prin care
Hristos e permanent prezent, Sfânta Liturghie cuprinde înlăuntrul ei o prezență
continuă a lui Hristos, coboară cerul pe pământ, transfigurează și sfințește făptura,
anticipează liturghia cerească și ne face să gustăm pe pământ fericirea cerească ce va
să fie. Ea desfășoară înaintea noastră priveliștea frumuseților negrăite ale împărăției
vieții veșnice.

10
Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește despre Euharistie în modul următor:
„ Împărtășirea cu Trupul si Sângele Domnului, deschizând credinciosului porțile
Împărăției Cerurilor devine deja aici pe pământ izvor de sfințire și mântuire: Această
trapeză este putere pentru sufletul nostru, întărirea inimii, temei pentru încredere,
nădejde, mântuire, lumină, viață. Trecând dincolo (în Împărăția lui Dumnezeu,) cu
această Jertfă, noi cu o mare îndrăzneală vom intra în locașurile sfinte, ca și cum am
fi păziți din toate părțile cu o armă de aur. Dar de ce vorbesc eu de viitor ? Această
taină și aici îți face pentru tine pământul cer.“
Așadar, marele Ioan neostenit îndemna poporul lui Dumnezeu așa numitul « ο λαός
του Θεού » la o împărtășire continuă spunând :
„ În zadar se face Jertfa în fiecare zi, în zadar stăm în preajma jertfelnicului ; nimeni
nu se împărtășește. Acestea vi le spun nu ca să vă împărtășiți pur și simplu, ci ca să
vă faceți vrednici. Nu ești vrednic de jertfă, nici de Împărtășire? Dar atunci nu ești
vrednic nici de rugăciune. Auzi diaconul care stă și zice : Cât sunteți în penitență
rugați-vă ! Toți câți nu se împărtășesc sunt în penitență, ce mai stai? Daca ești dintre
cei ce sunt în penitență nu trebuie să te împărtășești, căci cine nu se împărtășește e
dintre cei ce sunt în penitență. Pentru ce spune : Apropiați-vă cei ce nu puteți, să vă
rugați!, iar tu stai cu insolență ? Iar dacă nu ești dintre aceștia, ci din cei ce pot să se
împărtășească, cum de nu te îngrijești să faci așa ? Oare acest lucru nu e nimic pe
pământ? Observă rogu-te! Este o masă împărătească, îngeri slujesc acestei mese, e de
fața însuși Împăratul, si tu stai gură cască“.
Din pasajul citat mai sus, putem evidenția faptul că Sf. Ioan nu propovăduia o
împărtășire cu tainele lui Hristos într-un mod arbitrar, cu nepăsare față de starea
sufletească a credinciosului. Ci dimpotrivă, promova o kinonie cu Trupul si Sângele
lui Hristos în contextul prezenței unei stări de suflet înrădăcinată în relația agapică
cu Hristos. Marele retor antiohian ne mai zguduie cu următoarele cuvinte:
„ Spune-mi: dacă cineva chemat fiind la masă, și-ar spăla mâinele și s-ar așeza, și ar
fi gata pentru masă, dar mai apoi n-ar gusta din ea, nu insultă oare pe cel ce l-a
chemat? N-ar fi mai bine ca unul ca acesta nici sa nu vină? Așa și tu ai venit, ai cântat
împreuna cu toți, ai mărturisit că ești dintre cei vrednici care n-au fost îndepărtați
împreuna cu cei nevrednici; atunci cum ai rămas și nu te împărtășești din cele de pe
masă? Spui sunt nevrednic. Dar atunci ești nevrednic și de comuniunea în rugăciuni,
fiindcă Duhul coboară de sus nu numai asupra celor puse înainte ci și prin cîntările
acelea“.

5. CONCLUZII

Din cele expuse in capitolele anterioare reiese că viața creștinului trebuie să fie
ancorată în viața Bisericii și în ritmul liturgic imprimat de slujbele care se săvârșesc
pentru mântuirea tuturor credincioșilor. Nucleul Sfintei Liturghii este Jertfa

11
Mântuitorului care se dăruiește spre hrană în chip material și duhovnicesc prin
Sfânta Euharistie și prin rugăciunea stăruitoare. Astfel, suntem chemați să înțelegem
importanța și necesitatea unei apropieri conștiente și permanente de Sfântul Potir,
întrucât îndemnul lui Hristos - „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste
apropiați-vă!“ – pe care îl auzim la fiecare Liturghie, reprezintă momentul de
maximă responsabilitate a creștinului care se prezintă de fapt la Cina cea de Taină.
Prezența noastră la Sfânta Liturghie se justifică în primul rând prin nevoia de a fi în
comuniune neîntreruptă cu Hristos. Participarea la rugăciunea de obște a Bisericii
culminează în Euharistie, care trebuie să redevină centrul existenței noastre. Cel care
se sustrage de la chemarea Domnului se sustrage de fapt de la menirea sa ca și
creștin, aceea de a fi hristofor, de a purta cu vrednicie chipul Sfintei Treimi în
structura sa duhovnicească. Refuzul însuși de a ne apropia de Hristos pe motiv că nu
suntem vrednici ne face deja incapabili să ne pregătim pentru primirea unui
asemenea Oaspete, deoarece cel care se simte nepregătit va lua măsuri pentru a „se
îngriji de păcatul său“, așa cum zice Psalmistul (Ps. 37, 17), în timp ce acela care
consideră că cinstește Sfintele Taine prin distanța pe care o ia față de Sfântul Potir, se
lipsește de răsplata celui care își valorifică talanții primiți la Sfântul Botez, prin altele
și preocuparea pentru curățirea hainei albe de lumină în care catehumenul se
îmbracă atunci când devine creștin.
În practica actuală a Bisericii ne confruntăm cu o criză euharistică, din cauza faptului
că nu avem o preocupare reală și permanentă de a ne despătimi – condiție necesară
dar și consecință a împărtășirii euharistice cu Hristos. Intrăm astfel de multe ori într-
un cerc vicios: nu ne împărtășim pentru că nu suntem vrednici, și nu suntem
vrednici pentru că nu ne împărtășim pentru a primi putere să luptăm cu patimile și
cu poftele. Altă problemă care s-a înpământenit printre credincioși este obiceiul de a
ne împărtăși în afara Sfintei Liturghii. Adesea mulți creștini cer Sfintele Taine
pregătite pentru copii și bolnavi când de fapt ei ar fi capabili să participe cu toată
ființa la Sfânta Liturghie. Această practică a dus în timp la disocierea Liturghiei de
Euharistie în conștiința omului. Faptul că ajunăm duminica și în sărbători pentru a
primi anafora ne induce în eroarea de a crede că gustarea acestei pâini binecuvântate
este de fapt scopul Sfintei Liturghii. Ar trebui să înțelegem că anafora reprezintă
firimiturile care cad de la masa celor care s-au împărtășit. Această afirmație nu este
exagerată, deoarece anafora se pregătește chiar din resturile de prescură care rămân
după săvârșirea Proscomidiei.
Soluția pentru a reintra în ritmul liturgic și implicit euharistic firesc, ar fi
responsabilizarea credincioșilor prin acordarea șansei de a se pregăti cu evlavie
pentru primirea Euharistiei la Sfânta Liturghie. Normalitatea care ar trebui să ni se
imprime este aceea că nu putem continua nicio clipă fără Hristos, și astfel avem
nevoie să ne pregătim mereu, nu doar in posturi sau la termene rigide stabilite într-
un mod arbitrar pentru a ne hrăni cu Hristos.

12
Din perspectivă pastorală este esențială dobândirea acestei conștiințe liturgice și
eshatologice corecte. Orice păstor de suflete trebuie să fie pregătit să-și asume
răspunderea de a călăuzi permanent, la cerere și la nevoie credincioșii pe calea
mărturisirii păcatelor, tocmai pentru a-i face vrednici sau apți de a-l primi pe Hristos
euharistic în viața lor. Sustragerea de la această misiune ne face atât ca teologi, cât și
ca păstoriți la rândul nostru, nepregătiți pentru venirea Împărăției lui Dumnezeu.
Întrucât „nu știm nici ziua, nici ceasul“ (Matei 25, 13) în care ni se va cere socoteală
pentru viața trăită pe pământ, ar trebui să purtăm grijă permanent de căderile
noastre, căci astfel prin împărtășirea cu Hristos, nu ne vom teme de moartea
năpraznică, ci vom avea nădejdea că vom trăi „mai adevărat“ Paștile cele veșnice în
Împărăția lui Dumnezeu.

Ce se ia dupa Sfanta Impartasanie: anafora, agheasma mare, mica sau vin?

Dupa Sfanta Impartasanie se ia anafora, iar dupa aceea putin vin ca sa se clateasca gura si sa se
inghita toata Sfanta Impartasanie.

—Ce se ia inainte de Sfanta Impartasanie?

In ziua in care ne impartasim nu trebuie sa mancam si nici sa bem nimic.

—Femeile se pot impartasi in perioada ciclului lunar ?

Femeile, in perioada ciclului lunar nu au voie sa se atinga de nimic sfintit, dar daca se afla cineva pe
patul de moarte, nu se mai tine cont de asta si se poate spovedi si se poate impartasi.

—Cand preotul te dezleaga pentru Sf. Imprtasanie, iar canoanele te opresc, cum procedam ?

Cand preotul te dezleaga sa te impartasesti, iar canoanele si constiinta ta te opresc, sa nu te

impartasesti, pentru ca Sf. Apostol Pavel zice: “Sa se cerceteze omul pe sine si numai asa sa manance
din paine si sa bea din pahar”. Aceasta este o problema spinoasa, caci se intampla de multe ori sa se
marturiseasca crestini care fac pacate mari cum ar fi betia, curvia, mandria, ferirea de a face copii,
fumatul etc., la preoti care fac si ei astfel de pacate, iar acestia sa le spuna ca nu-i pacat si sa le dea si
dezlegare la Sfanta Impartasanie! Nicidecum sa nu ne impartasim, desi am putea sa o facem pentru
ca avem dezlegare, ci sa cautam un duhovnic fara pacate mari, nu pentru ca ar avea mai mult har,
cum zic unii, ci pentru ca sa ne sfatuiasca mai bine.

13
—Cum procedam cu resturile de mancare pe care le scoatem din gura dupa ce ne-am impartasit, si
cate zile tinem aceasta regula ?

Resturile scoase din gura dupa ce ne-am impartasit se ard in foc. Aceasta regula se pastreaza o zi.
Putem insa evita in acea zi sa mancam de exemplu peste.

—Cate zile minimum trebuie sa tinem post sufletesc si trupesc, inainte de Sf. Impartasanie ?

Minimum trei zile, afara de bolnavi, care nu pot decat o zi sau deloc. A se face insa diferenta intre
impartasirea in timpul posturilor si cea in dulce. Daca ne impartasim in post, trebuie sa postim atat
inainte, cat si dupa ce ne-am impartasit, adica sa tinem tot postul. Exceptie fac, bineinteles, bolnavii
si batranii, recomandabil cu dezlegarea duhovnicului, nu de capul lor.

—Daca dupa ora 24 am mancat, am baut apa si apoi am dormit, dimineata ne putem impartasi ?

Dimineata nu ne putem impartasi pentru ca acest lucru arata neglijenta, lipsa de evlavie si nepasare.

—Cum trebuie sa ne prezentam in biserica, trupeste, cand vrem sa ne impartasim ? (partea

femeiasca)

Cine vrea sa se impartaseasca fara sa se osandeasca sa nu vina la impartasit fardata, cu rochii

stramte, scurte, despicate, in pantaloni, cu palarii, cu fel de fel de zorzoane, cu capul gol, rujate, cu
unghiile vopsite; daca vin astfel arata necredinta, nepasarea de cele sfinte.

—CAT DE DES SE POT IMPARTASI CREDINCIOSII ?

Astazi in ortodoxie exista pareri si practici diferite privind administrarea deasa sau rara a Sfintei
Euharistii. Trebuie subliniat de la inceput ca efectele Sfintei Impartasanii nu depind insa de numarul
de impartasiri, ci de pregatirea noastra sufleteasca cu care o primim. Traditia bisericeasca si Sfintii
Parinti evidentiaza adesea regula aplicata totdeauna in Biserica Ortodoxa care nu indica nimanui sa
vina la impartasire fara pregatirea necesara din care un loc de frunte il ocupa Taina Spovedaniei, prin
care se face curatirea sufletului. Iata un exemplu in acest sens. Sfantul Ioan Gura de Aur in “Omilia a
XVII-a catre Evrei, ne spune: “Multi se impartasesc cu aceasta jertfa o data pe an, multi de doua, altii
mai des si catre toti acestia se indreapta cuvantul nostru. Dar nu numai catre cei de fata, ci si catre
cei ce sunt in pustietati, caci acestia fac acest lucru o data pe an si, de mai multe ori, la doi ani. Deci
care trebuie laudati ? Nu voi lauda nici pe cei ce se impartasesc o data, nici pe ce de mai multe ori, ci
numai pe cei ce se impartasesc cu constiinta curata si a caror viata este neprihanita. Pe unii ca acestia
totdeauna ii vom lauda, iar cei ce nu sunt curati, sa nu se apropie de Sfanta Impartasanie fiindca
acestia primesc asupra lor judecata si osanda… Tu te desfatezi la masa duhovniceasca, si apoi iarasi iti
intinezi gura cu noroi?”¦ Crezi ca iti ajung patruzeci de zile spre a te curati de pacatele comise timp
indelungat si dupa o saptamana iarasi te intorci la cele de mai inainte?… Spune-mi daca vindecandu-
te in patruzeci de zile de boala indelungata si apoi iarasi inapoindu-te la mancarurile care au pricinuit
boala, nu ai pierdut atata osteneala de mai inainte?”

De la toate acestea si pana la situatia jalnica si impotriva firii la care s-a ajuns in zilele noastre, ca la
Sfanta Liturghie sa nu se impartaseasca nimeni dintre credinciosi, este o cale lunga. Cat de nefiresc
suna cuvintele preotului: “Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati !” atunci
cand sunt rostite in gol, pentru ca nimeni nu se va mai apropia de Sfanta Impartasanie ci, mai rau, in

14
unele locuri, toti credinciosii din biserica vor face un pas-doi inainte, facand dezordine, zgomot si
inghesuindu-se ! Prin aceasta se desfiinteaza chiar scopul principal al Sfintei Liturghii: preschimbarea
darurilor de paine si vin in Trupul si Sangele Mantuitorului, apoi impartasirea credinciosilor cu ele. Nu
se poate concepe Sfanta Liturghie fara impartasirea credinciosilor, lucru aratat in practica Bisericii
primare, cand impartasirea duminicala era o regula comuna. Canonul 9 apostolic spune: “Toti
credinciosii care intra in biserica si asculta Scripturile, dar nu raman la slujba si la Sfanta
Impartasanie, aceia trebuie sa se afuriseasca”. Iata deci ca Impartasania avea un caracter obligatoriu,
dar observam ca dorinta de impartasire scazuse, deoarece credinciosii nu puteau fi pregatiti de
fiecare data. Asa se face ca Biserica a instituit anafora pentru a-i tine pe credinciosi in legatura cu
Sfantul Altar (a nu se intelege ca anafora ar fi echivalenta cu Sfanta Impartasanie).

De-a lungul veacurilor, nu s-au fixat perioade anume in care sa se impartaseasca credinciosii, ci a fost
lasata la libera voie a credinciosilor, in functie de dorinta si pregatirea lor. Porunca a 4-a bisericeasca
spune ca suntem datori sa ne impartasim de 4 ori pe an in cele 4 posturi, sau macar o data pe an, in
postul Sfintelor Pasti. Aceasta nu inseamna ca impartasirea mai deasa este interzisa, ci porunca arata
doar momentele care sunt obligatorii. Mai trebuie sa mentionam ceea ce ne invata Sfantul Simeon
arhiepiscopul Tesalonicului in secolul al XV-lea, care recomanda dar nu obliga impartasirea deasa,
spunand ca acei care iubesc pe Domnul “sa nu depaseasca 40 de zile” fara a se impartasi. Aceasta
iarasi nu inseamna ca cineva ar fi oprit inainte de acest termen, deoarece in continuare Sfantul
Simeon zice: “de se va putea, credinciosii sa se apropie de Impartasanie in toate duminicile, si mai
ales cei batrani si bolnavi, pentru ca aceasta este viata si tarie”. Asadar credinciosii se pot impartasi
nu doar in timpul posturilor, ci in orice timp, daca simt nevoia si se pregatesc prin Spovedanie. Si nu
in ultimul rand trebuie sa se tina cont de cuvintele Sfantului Apostol Pavel: “Ori de cate ori veti
manca aceasta paine si veti bea acest pahar, moartea Domnului vestiti pana ce va veni. Astfel oricine
va manca painea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fata de Trupul si
Sangele Domnului. Sa se cerceteze insa omul pe sine si numai asa sa manance din paine si sa bea din
pahar. Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul
Domnului. De aceea multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit”(I Corinteni 11;26-
30).

Impartasania stim cu totii ca este sfintenia cea mai mare, unirea noastra cu Dumnezeu care este foc
mistuitor, si trebuie sa facem o cat mai buna pregatire si curatenie sufleteasca si trupeasca caci nu
putem primi aceasta Taina oricum. De aceea nu pot spune tuturor la fel. Cei casatoriti, mai greu se
pot pregati. Tineretul cu greutatile lui, cei mai in varsta cu altfel de greutati. Unii se pot vaita de o
neputinta, altii de alta neputinta. E bine, foarte bine sa se poata impartasi omul cat mai des, dar nu
fara pregatire corespunzatoare. Nu conteaza deasa sau rara impartasire, ci pregatirea cu care o
primim. Calugarii si maicile care stau in manastire si in biserica si tot nu se incumeta sa se
impartaseasca mai des. Unii pot de 4 ori pe an, altii de 8 ori pe an, altii numai o data. A se face
diferenta intre Spovedanie care poate fi fara Impartasanie, in timp ce invers nu poate fi (Impartasanie
fara Spovedanie).

—CAND SE CUVINE SA SE IMPARTASEASCA CREDINCIOSII ?

In primul rand trebuie amintit ca nu este obligatoriu sa asteptam venirea unui post pentru a ne
impartasi, ci o putem face ori de cate ori simtim nevoia si vrednicia.

15
Apoi, pentru ca postul e un mijloc in plus pentru primirea Sfintei Euharistii, in mod normal ar trebui
sa ne impartasim la sfarsitul postului, pentru a simti din plin bucuria sarbatorii care incheie fiecare
din cele 4 posturi. Nicăieri însă nici un preot nu ar avea cum să spovedească pe toti credinciosii în 1-2
zile. Obiceiul de a posti doar in prima si ultima saptamana nu este valabil ca regula generala. Durata
si felul postirii sunt de competenta duhovnicului, el acordand dezlegarea de la caz la caz. Deci in
primul rand trebuie sa tinem cont de sfatul duhovnicului si sa postim fiecare cat si cum putem.
Atentie insa! Neputinta de a posti este una, lipsa de vointa este alta! Neputinta poate fi din cauza
unei boli, a aparatului digestiv (mai ales a stomacului), a sangelui (exemplu anemie) sau din cauza
batranetii; lipsa vointei, a dorintei de abtinere, stapanirea poftei de bucate gustoase este cu totul
altceva.

—CREDINCIOSII AU VOIE SA SARUTE ICOANE SAU MANA PREOTULUI DUPA CE AU PRIMIT SFANTA
EUHARISTIE ?

Impartasirea cu Sfintele Taine reprezinta “arvuna vietii vesnice” si “antidotul nemuririi”, asa cum
frumos ne invata Sfintii Parinti. Insa ea este si “foc care arde pe cei nevrednici”.

De aici a aparut grija de a o pastra cu sfintenie. Astfel, unii credinciosi nu mai saruta nimic din cele
sfinte, nici mana preotului si mustra pe cei care fac acest lucru, deranjand vizibil atmosfera din
biserica.

O asemenea practica nu e corecta. Impartasania nu ramane pe buze, ci se inghite. De aceea e

binevenit obiceiul de a primi, dupa Impartasanie, anafora si chiar un pic de vin, acestea pentru ca din
Impartasanie sa nu ramana nimic afara. Apoi icoanele nu sunt lucruri care sa intineze sau sa anuleze
efectul Sfintei Impartasanii, ci sunt obiecte sfinte, care mereu aduc binecuvantare si sfintire.
Asemenea si mana preotului trebuie sarutata dupa fiecare Sfanta Liturghie, la momentul miruitului,
caci este acea dreapta care binecuvinteaza si sfinteste, prin care lucreaza harul Duhului Sfant, iar
preotul se impartaseste la fiecare Sfanta Liturghie si este purtator de Hristos dupa fiecare Sfanta
Liturghie.

Tot in legatura cu impartasirea se pune problema daca avem voie sa ne sarutam parintii, copiii,
rudele si cunostintele. Imbratisarea sau sarutarea lor nu pericliteaza efectele Impartasirii. In ce
priveste sarutul cu nuante erotice, acolo apare pacatul. Acest fel de sarut face rau oricand, nu doar
dupa impartasire, mai ales in vremurile noastre, cand este la moda si se practica intr-un stil
respingator.

—ESTE ADEVARAT CA, DACA DORMIM IN ZIUA IN CARE NE-AM IMPARTASIT, VIN DIAVOLII SI FURA
SFÂNTA ÎMPÄ‚RTÄ‚SANIE?

Aceasta este o conceptie deja aberanta. Cel impartasit devine purtator de Hristos. Somnul ca odihna
este randuit de la Dumnezeu. Diavolii nicidecum nu se pot atinge de efectele Sfintei Euharistii, unul
dintre efecte fiind sporirea in viata duhovniceasca si in lupta cu raul. Daca diavolii ne pot ispiti chiar si
imediat dupa ce ne-am impartasit, Trupului si Sangelui lui Hristos pe care le-am inghitit nu le pot
aduce nici o stricaciune. Si cum ar putea oare diavolii sa-L afecteze direct pe Hristos Cel in chipul
painii si al vinului? Se spune ca singurul loc din aceasta lume unde nu poate patrunde diavolul
niciodata este Sfantul Potir, unde se afla Insusi Mantuitorul Hristos coborat intre noi oamenii.
Important este sa citim rugaciunile de multumire din canonul care trebuie citit cand ne impartasim.

16
—DACA DIN GRESEALA, SPALANDU-NE PE DINTI, AM INGHITIT APA, NE MAI PUTEM IMPARTASI IN
ACEA ZI ?

Canonul 6 al Sfantului Timotei al Alexandriei zice : “Intrebare : Daca cineva ajunand spre a se
impartasi, spalandu-si gura a inghitit apa nevrand, se cuvine a se impartasi ? Raspuns : Da, caci
satana afland prilej de a-l opri de la impartasire, mai des va face aceasta”.

Raspunsul ne este dat clar de Sfantul Timotei. Se intelege insa ca doar daca inghitim accidental o gura
de apa si nu mancare sau alt lichid. Totusi, pentru a nu avea nici o indoiala, e bine sa ne spalam pe
dinti seara inainte de a ne impartasi, evitand astfel sa mai numaram daca am inghitit doar o gura si
nu o gura si jumatate de apa !

—ESTE CORECTA ADMINISTRAREA SFINTEI IMPARTASANII LA PERSOANELE INCONSTIENTE ?

Primirea Sfintei Impartasanii este strans legata de Spovedanie chiar si pe patul mortii. Cel care e
inconstient nu mai poate face aceasta. De asemenea este legata si de vointa persoanei respective.
Impartasania pe patul de moarte nu se refuza niciodata, cu conditia insa ca muribundul sa o ceara.
Chiar daca a cerut Impartasania inainte de a fi inconstient, nu poate fi impartasit un muribund,
deoarece devenind inconstient nu poate marturisi pacatele. Preotul trebuie sa fie cu luare-aminte la
impartasirea muribunzilor inconstienti, pentru a nu comite chiar un sacrilegiu. Cel inconstient este ca
si mort, iar canonul 83 al sinodului 6 Trulan spune: “Nimeni sa nu dea Euharistia trupurilor moarte,
caci scris este: (Matei 26 ; 26), insa trupurile mortilor nu pot sa ia, nici sa manance”. Apoi Taina nu
lucreaza de la sine si nu produce efecte fara voinata si efortul celui care o primeste. Chiar daca
muribundul a fost unul din bunii credinciosi, dar este inconstient, nu se cade sa-i administram Sfanta
Impartasanie, pentru ca vointa lipseste. Poate ca de la ultima Spovedanie, respectivul crestin a
savarsit pacate pe care nici preotul, nici membrii familiei nu le stiu si nici cel in cauza nu le poate
spune. Si, chiar de le-ar sti, marturisirea pacatelor si primirea Sfintei Euharistii nu se face prin
intermediari, ci este un act de vointa si raspundere personala.

Membrii familiei trebuie in acest caz mustrati pentru lipsa de grija fata de cel in cauza si pentru
neglijarea celor sfinte. Impartasirea nu trebuie lasata niciodata in ultima clipa a vietii. Ea nu trebuie
sa se dea niciodata spre moarte, ci spre viata.

—SE POATE CUNOASTE EVOLUTIA STARII MURIBUNDULUI DUPA FELUL CUM “CADE” SFANTA
IMPARTASANIE ÎN LINGURITÄ‚?

Se spune adesea ca, daca Impartasania sta pe varful linguritei, cel in cauza nu mai are mult de trait,
iar daca sta spre coada linguritei va mai trai. Asemenea si daca Impartasania pluteste, cel in cauza va
trai, iar daca se lasa la fundul linguritei, va muri.

Aceste interpretari nu au absolut nici un temei, ci sunt influente provenite din vrajitorie. Se stie ca
Impartasania pentru bolnavi se pregateste o data pe an, in Joia Patimilor, la Sfanta Liturghie, si apoi
se sfarama si se usuca marti in Saptamana Luminata. Cand se impartasesc bolnavii, se pun cateva
faramituri intr-o lingurita, peste care se toarna vin, agheasma sau apa curata pentru a putea fi
inghitita. Daca Impartasania va fi tinuta mai mult timp sau faramiturile vor fi mai mari, ele vor cadea
la fundul linguritei. Daca dimpotriva vor fi mai mici sau se vor administra repede, vor pluti. De
asemenea daca se toarna vin cu sticla in lingurita, faramiturile de Sfanta Impartasanie vor fi impinse
in functie de locul de pe lingurita in care se tine sticla. Sau daca faramiturile sunt adaugate in

17
lingurita dupa ce s-a turnat vinul, atunci vor sta in locul in care au fost puse. Aceste interpretari sunt
rodul imaginatiei si sunt foarte amagitoare, Dumnezeu fiind “Stapanul vietii si al mortii” si doar El
stiind clipa si ceasul mortii. Deci nu se cuvine sa facem ghicitorie cu Sfanta Impartasanie.

—ESTE CORECT SA NE IMPARTASIM PENTRU CEI MORTI NEIMPARTASITI, TINAND IN MANA

LUMANARI PENTRU EI?

Din punct de vedere liturgic, aceasta practica este o inovatie, caci nu este mentionata in nici o carte
de cult. Din punct de vedere dogmatic, respectam principiul conform caruia Sfintele Taine se
administreaza doar persoanelor vii. Simpla rostire a numelui celor decedati nu inseamna si
impartasirea lor, sufletele lor imateriale neputandu-se impartasi cu ceva material, asa cum este
Sfanta Euharistie.

Mai exista obiceiul ca, pe langa rostirea numelui celor morti, persoana care se impartaseste vine cu
una sau mai multe lumanari in plus la impartasire sau chiar roaga pe preot sa rosteasca si numele
celor decedati.

Obiceiul este neintemeiat, asa cum am amintit mai sus si din cauza lipsei vointei persoanei, si din
cauza lipsei Spovedaniei. Apoi, cei care au murit nespovediti sunt in mare majoritate persoane care
au fost certate cu Biserica. A considera ca putem lua Impartasania pentru persoane care n-au facut
pocainta si nicicum n-o mai pot face, nu inseamna decat sa desconsideram Sfanta Taina a
Spovedaniei. Ceea ce putem face pentru cei raposati este doar rugaciunea si milostenia, concretizate
in slujbele pentru morti si “datul de pomana”.

Daca in momentul in care ne apropiem sa primim Sf. Impartasanie, o alta persoana vine la noi si ne
mai da una sau mai multe lumanari, sa refuzam a le primi deoarece ei o fac cu credinta ca ne putem
impartasi noi pentru cei morti neimpartasiti dintre rudeniile si cunostintele lor, lucru imposibil dupa
cum am vazut mai sus.

—CE IMPORTANTA ARE ROSTIREA DE CATRE PREOT, LA POMENIREA UNUI MORT, A CUVINTELOR
“NESPOVEDIT, NEIMPARTASIT SI FARA LUMINA” ?

Se mai folosesc si expresii ca “nepregatit”, “negrijit” sau “fara lumina”.

In Ardeal, acest obicei nu exista decat extrem de rar. Eram in anul 1994 la schitul Posaga din judetul
Alba. Un crestin scria toate pomelnicele oamenilor. Cand i-am dictat nume de morti la care am
adaugat, nestiutor fiind pe atunci, si aceste expresii, s-a oprit si ma privea mirat, apoi a explicat ca n-a
mai auzit asa ceva.

La pomenirea raposatilor insa nu conteaza aceste adaosuri, ci rugaciunea pentru ei si milostenia.

Dumnezeu ii stie ca au murit nepregatiti si nu este necesar sa-L mai avertizam inca o data asupra
acestui fapt.

—Să nu împărtăşim un om bolnav deoarece va muri.

Dimpotrivă! Cu atît mai mult trebuie împărtăşit cel bolnav, pentru a nu pleca nepregătit spre scaunul
de judecată. Iisus spunea: “Cel ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi
învia în ziua cea de apoi” (loan 6;54). Cel neîmpărtăşit, chiar dacă trăieşte este deja mort pentru
Dumnezeu: “Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort” (Apocalipsa 3;1).

18
—Oricine se împărtăşeşte în Joia Mare din Săptămîna Patimilor rămîne împărtăşit tot anul.

Nu contează ziua în care te-ai împărtăşit, ci modul cum ai luat Sf. Trup şi Sf. Sînge al Mîntuitorului:
“Oricine va mînca pîinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, osîndă îşi mănîncă şi
bea, nesocotind trupul Domnului” (1 Corinteni 11;27-29). Aceasta afirmaţie o folosesc greşit spre
justificare creştinii care vin la Sfînta Biserică DIN PAŞTI ÎN PAŞTI. Însă porunca a patra bisericească
spune aşa: sa ne spovedim şi sa ne împărtăşim cel puţin în cele patru posturi mari ale anului şi ori de
cîte ori ne simţim conştiinţa încărcată. Un lucru trebuie bine ştiut, acela de a nu lua Sfînta
Împărtăşanie fără sa ne fi spovedit pentru ca: “Oricine va mînca pîinea aceasta şi va bea paharul
Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sîngele Domnului. De aceea mulţi dintre voi
sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit” ( 1 Corinteni 11; 27,30). Să nu mai spunem că există
credincioşi care vin, iau Sfintele Paşti (Pasca) şi consideră că au luat Împărtăşanie. Este mare diferenţă
între Sfintele Paşti (pîine şi vin sfinţite prin rugăciunea preotului) şi Sfînta Împărtăşanie care este
Însuşi Trupul şi Sîngele Domnului Iisus Hristos.

—Dacă te împărtăşeşti este păcat să calci pe iarbă verde.

Scorneala! A călca pe iarba verde nu este păcat. Cel ce s-a împărtăşit nu trebuie să facă rău nimănui.
Daca privim în urma noastră la iarba pe care am călcat-o vom observa ca ea se ridica la loc. Ar trebui
să înţelegem aceste cuvinte cu călcatul ierbii în sensul ca nimănui nu e bine să-i faci rău. S-a
comparat cu firul de iarbă pentru că el este cel mai mic (comparativ cu copacii, copăceii, arbuştii etc).
Iată ce le va spune Hristos unora la Înfricoşata Judecată: “Adevărat zic vouă: întrucît nu aţi făcut unuia
dintre aceştia prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut” (Matei 25;45).

—S-au şmecherit şi preoţii ăştia şi ne dau precestanie (Sfînta Împărtăşanie) praf.

Pentru a nu exista aceste vorbe spuse din neştiinţă, preotul trebuie sa le explice enoriaşilor săi ce
este cu Sfînta Împărtăşanie folosită în cazurile de urgenţă. Ea se sfinţeşte în Joia cea Mare (ziua Cinei
celei de Taină a lui Iisus Hristos cu Sfinţii Apostoli) şi se păstrează tot anul pentru cazuri de urgenţă
(de grijanie) sau pentru bolnavii netransportabili. Se ştie că Sfînta Liturghie nu se poate face oricînd,
dar nici omul nu trebuie să moară neîmpărtaşit şi atunci această împărtăşanie de rezervă nu este o
şmecherie a preoţilor, ci o practică a Sfintei Biserici din totdeauna. Dumnezeu să-i ierte pe cei care
vorbesc aşa ceva!

—La Sfanta Impartasanie trebuie sa tinem copilul in mana dreapta?

Nu exista nici o porunca, canon etc. care sa ne oblige sa tinem copilul la Impartasanie in mana
dreapta sau cu capul pe mana dreapta. Copilul se tine cu amblele maini si cu capul pe mana dreapta
deoarece daca punem copilul cu capul pe mana stanga, “îi vine pe dos” preotului sa-i dea Sfanta
Impartasanie. De aceea trebuie sa-l punem cu capul pe mana dreapta.

—Este pacat sa mancam de dulce dupa ce ne-am impartasit in acea zi?

Daca mai este inca post, desigur ca nu-i bine. Daca insa postul s-a terminat, putem manca de dulce.
De exemplu dacă suntem in postul Adormirii Maicii Domnului si ne impartasim de Schimbarea la
Fata, trebuie sa continuam postul. Dar daca ne impartasim de Adormirea Maicii Domnului, putem
manca de dulce.

19
 Sfânta Euharistie

« Luati mâncati, acesta este Trupul Meu…beti dintru acesta toti, acesta este
Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsã spre iertarea
pãcatelor » (Matei 26, 26-28)

« Cel ce mãnâncã Trupul Meu si bea Sângele Meu are viatã vesnicã si Eu îl voi învia
în ziua cea de apoi» (Ioan 6, 54)

Cuvântul « Euharistie » vine din limba greacã si înseamnã « multumire » .

Este Sfânta Tainã prin care, sub forma pâinii si a vinului, credinciosul se
împãrtãseste cu Trupul si Sângele Domnului, prezente în mod real prin prefacerea
elementelor la Sfânta Liturghie.
Este cea mai importantã dintre Sfintele Taine, în sensul cã, dacã prin celelalte Taine
crestinul primeste harul divin într-un sens limitat, prin Sfânta Împãrtãsanie primeste însusi
Izvorul harului, care este Hristos.

Aceastã Sfântã Tainã poartã mai multe denumiri : Euharistie, Împãrtãsanie,

Cuminecãturã, Cina Domnului, Frângerea pâinii.

Sãvârsitorul este episcopul sau preotul, ca urmasi ai Sf. Apostoli care au primit
permisiunea si porunca de a o sãvârsi, prin cuvintele : « Aceasta sã o faceti întru pomenirea
Mea » (Luca 22, 19).

Primitorii sunt membrii Bisericii care s-au pregãtit, au trecut prin Taina Spovedaniei
si au primit dezlegare de la duhovnic. Nu pot primi Sfânta Împãrtãsanie crestinii neortodocsi
chiar spovediti, pentru cã primirea Euharistiei este identicã cu mãrturisirea completã a
credintei propovãduitã de Biserica Ortodoxã. Practica intercomuniunii, adica a împãrtãsirii
unor crestini de alte confesiuni, nu este permisã în Biserica noastrã, întrucât Împãrtãsirea
este culmea si expresia deplinãtãtii, integritãtii de credintã.

Pentru sporul dudovnicesc al credinciosului, Biserica recomandã împãrtãsirea

frecventã (respectându-se întotdeauna pregãtirea necesarã) si cere împãrtãsirea minimã în
cele patru posturi din an.

Efectele împãrtãsirii sunt :

- unirea realã cu Hristos, conform promisiunii Sale :« Cel ce mãnâncã Trupul Meu
si bea Sângele Meu rãmâne întru Mine si Eu întru el » (Ioan 6, 56).
- curãtirea de pãcate si progresul în viata spiritualã, conform formulei de
împãrtãsire : « Se împãrtãseste robul lui Dumnezeu … spre iertarea pãcatelor si
viata de veci » (Liturghia Sf. Ioan Gurã de Aur).
- fãgãduinta Învierii si a vietii de veci : « Cel ce va mânca din pâinea aceasta
(Euharistie) nu va muri în veci » (Ioan 6, 51).
Pentru cei ce se împãrtãsesc cu nevrednicie efectul este osânda, conform cuvintelor
Sf.Ap.Pavel : « Sã se cerceteze omul pe sine si asa sã mãnânce din pâine si sã bea din

20
pahar . Cãci cel ce mãnâncã si bea cu nevrednicie, osândã îsi mãnâncã si bea, nesocotind
Trupul Domnului » (I Corinteni 11, 28-29).

Prefacerea pâinii si a vinului în Trupul si sângele lui Hristos la Cina cea de Tainã si în
orice Sfântã Liturghie este un mister de nepãtruns în întelesul si în modul înfãptuirii lui ; cãci
mister este nu numai felul de a fi al lui Dumnezeu, ci si orice lucrare a Lui asupra creatiei.

Credinta Bisericii în realitatea euharisticã, în prezenta realã a Trupului si Sângelui

Domnului în Sfânta Liturghie, este veche si a fost mãrturisitã permanent si consecvent de
toatã Biserica. Sfintii Pãrinti ne dau mãrturie în acest sens :

- Sf. Iustin Martirul : « Aducem în numele Lui jertfa pe care Domnul Iisus a poruncit
sã fie adusã, jertfa pâinii si a vinului în Euharistie »(Dialogul cu Trifon, cap.4)
- Sf . Ciprian al Cartaginei : « Acolo unde este Euharistia, acolo este Biserica » (De
ecclesiae catholicae unitate, cap. 5) ;
- Sf. Ioan Gurã de Aur : « De aceea (jertfa de pe Golgota) o aducem si acum, care
a fost adusã si nu s-a sfârsit » (Omilia 17 la Epistola Evrei) ;
- Sf. Ioan Damaschin : « Pâinea si vinul nu sunt niciodatã închipuirea Trupului si
Sângelui lui Hristos , ci însusi Trupul lui Hristos unit cu dumnezeirea…pâinea si
vinul sunt prefãcute în Trupul si Sângele Domnului » (Dogmatica 4, 13) ;
- Sf. Nicolae Cabasila : « Taina Sfintei Euharistii nu constã în a vedea doar o pâine
junghiatã, ci pe însusi Mielul lui Dumnezeu, Cel ce prin junghierea Sa ridicã
pãcatul lumii » (Tâicuirea Dumnezeiestii Liturghii).
Sãvârsirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor în Dumnezeiescul Trup
si Sânge al Domnului Hristos, iar ca scop sfintirea credinciosilor, care, prin acestea,
dobândesc iertarea pãcatelor si mostenirea împãrãtiei cerurilor.

Dumnezeu ne dã în dar toate cele sfinte, fãrã ca noi sã-i dãm nimic în schimb, însã
El ne cere neapãrat sã ne facem vrednici de a le primi si a le pãstra, cãci nu face parte de
sfintire decât celor ce s-au pregãtit în felul acesta.

Se cuvine deci ca, la primirea Sfintelor Taine, sã ne înfãtisãm pregãtiti si cu vrednicie.

Bibliografie :

- Noul Testament cu Psalmii, Bucuresti, 1972

- Pr.dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxã, Alba-Iulia 1996
- Rânduiala Sfintei Liturghii a Sf. Ioan Gura de Aur, Buzãu, 2001
- Pr.Prof.Dr. Dumitru Stãniloae, Spiritualitate si comuniune în Liturghia ortodoxã,
Craiova, 1986
- Pr.Prof.Dr. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Bucuresti, 1998
- Pr.Prof.Dr. Boris Bobrinskoy, Taina Bisericii, Cluj-Napoca, 2002

21