Gandă Ștefania

Hăidăuțu Mălina
Jurj Maria
Prejmereanu Ana
Roșulescu Roxana
 Până foarte recent, regimul fanariot(1711/1716-1821) a
fost considerat ca o perioadă de regres pentru Moldova și
Valahia. Cercetarea atentă a epocii schimbă această percepție
și regândește rolul jucat de unii dintre domnii fanarioți în
crearea unor premize favorabile modernizării societății
românești. Printre domnitorii memorabili se numără
Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, Ioan Caragea și
Scarlat Calimachi. Mai toți au încercat să impună un plan
amplu de reformare a sistemului juridic, politic, social,
cultural și economic din Principatele Moldovei și Tării
Românești.
 Cultura reprezintă totalitatea valorilor
materiale și spirituale create de omenire pe
parcursul istoriei.
În continuare vom face referire la
următoarele probleme culturale :
 1. Școala
 2. Literatura
 3. Teatrul
 4. Muzica
 5. Personalități
 De la constituirea principatelor române,
educația se făcea în şcoli bisericești de pe lângă episcopii,
mănăstiri și biserici și în școli domnești, înființate pe lângă
curţile domnilor. În acele şcoli se predau religie, citire și
scriere în limba slavonă. După traducerea cărţilor
bisericeşti în limba română în secolul al XVII-lea sub Matei
Basarab și Vasile Lupu, educaţia se făcea în limba română,
până la domnia fanarioților în secolul al XVIII-lea. Atunci
s-a introdus și limba greacă în special în şcolile mai bine
organizate, frecventate de clerici şi fii de boieri: Şcoala
domnească Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi şi cea de la
Mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti.
 Șerban Cantacuzino, fost elev al școlii de la Târgoviște,
înființează la București, în anul 1679, Școala Domnească,
în vechile chilii ale Mănăstirii Sfântul Sava, vis-a-vis de
actuala Universitate.

La această școală se predau cursuri de teologie,

filozofie, retorică, fizică, matematică, în limba elenă. Din
anul 1707, programa de studii a Academiei Domnești
cuprinde materiile: logica, psihologia, metafizica,
cosmografia, poetica și geometria.
Șerban Cantacuzino
1640-1688

Școala Domnească
de la Sfântul Sava
 Helladius, care a vizitat Academia în anul 1713, a
apreciat că este la nivelul marilor școli europene
superioare. Academia era frecventată de circa 200 de
studenți români și studenți proveniți din toate
provinciile peninsulei Balcanice și ruși. Această
Academie oferea o atmosferă mai liberă decât
Academia Patriarhiei din Constantinopol.
Au fost elevi ai Academiei următorii, viitoare
personalități : Dimitrie Ghica, Gheorghe și
Constantin Crețulescu, Dinicu Golescu, Ion și
Constantin Câmpineanu, Barbu Știrbei, Ion
Grădișteanu și mulți alții.
 Când a venit în București dascălul Lazăr, băieții de la
Udricani, de la Sfântu Gheorghe, de la Colțea și de la toate
bisericile, au golit acele școli și au alergat la 'Sfântu Sava' cu
Petrache Poenaru, cu Eufrosin Poteca, cu Simion Marcovici, cu
Pandele, cu Costache Moroiu și cu mulți alți tineri din școala
grecească; mai în urmă, unii au fost trimiși în străinătate la Pisa,
la Viena, la Paris și s-au ilustrat ca profesori și ca înalți
funcționari, alții s-au făcut cântăreți; Anton Pan a devenit Anton
Pan, și cei mai mulți s-au adăpostit prin curțile boierești ca
grămătici, vătafi de curte, stolnici, trăind pe bere și pe mâncare
fără grijă de ziua de mâne; când puneau mâna pe câte o para, o
băteau la tălpi pe must, pe cârnați, cu lăutari la Filaret.
 Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a
poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec
la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și
de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor".
Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită
școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era
dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde e.(…)
Noaptea visam școala: un palat mare, mare și frumos, ca în
basme, cu porți de fer, cu geamlâcuri, cu uși de cleștari, cu ziduri
văpsite ca niște icoane, și mai împodobite decât steaua lui Nea
Nicuță, încondeiată de Burghelea, zugrav vestit, căruia îi frecam
văpselele între pietre numai ca să mă uit la el zile întregi cum din
nimic scotea sfinți, îngeri, draci, cai și balauri.
Veni și ziua de Școală domnească.(…)
 Pe drum, bonca-bonca, mă împiedicam de toate pietrele.
Inima îmi zvâcnea cum îmi zvâcnea când alții se încercau să-mi
ia zmeul de coadă.Și tocmai departe, dincolo de S-tu Ștefan, frate-
meu se opri și-mi zise:
– Aici e școala.
Școala!...
Mi se opri răsuflarea. Făcui ochii mari. Nu-mi venea să crez.
Aceea să fie Școala domnească? Niște case lungi, pitici și
dărăpănate. Dar n-avea porți înalte de fer, căci n-avea de loc. În
fața școlii, o veche pivniță, plină cu gunoi; în jurul ei, o curte mare
cu bălării.(…….)
Când intrasem în Școala domnească eram de opt ani, știam
cele patru operații și fracțiile. Acum eram de nouă ani, trecusem
în clasa a treia, și nu mai știam decât adunarea și scăderea.
Dar ce-mi păsa mie!... Școală domnească...Ș-am plecat vesel
acasă.Grivei, ca totdauna îmi ieși înainte, dădu din coadă și-mi
linse mânele.
-Măi Grivei, măi, să te ferească Sfântul de Școala domnească!
 „Craii de Curtea-Veche”, de Mateiu Caragiale,
este o descompunere a Bucureștiului secolului XIX
și prefigurează dezbateri intense între o întreagă
generație de intelectuali români despre ceea ce este
specificul românesc. Roman corintic, după
clasificarea lui Nicolaie Manolescu, „Craii de
Curtea-Veche" zugrăvește nobilimea crepusculară, o
lume decadentă și a orgiilor. Pentru Mircea Muthu,
Craii de Curtea-Veche, reprezintă prin unitate, prin
caracterul de monografie a unei lumi bucureştene
de la sfârşitul unui veac, romanul balcanic perfect.
Mateiu Caragiale
1885-1936
 „Calpuzanii”, de Silviu Angelescu este scris în
limbajul arhaic de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și
surprinde cu ironie moravurile unei societăți
corupte. Silviu Angelescu dovedește o adevarată
măiestrie în mânuirea acestui limbaj, care sub pana
lui devine o creație lingvistică plină de vervă și umor.
Naratorul utilizează formula „manuscrisului” pentru
a obține „o savuroasă, pitorescă și esopică istorie
plasată în vremea lui Nicolae Mavrogheni".
Silviu Angelescu
n. 1945
 Inițiativa creării unui teratru aristocrat permanent la
București a fost a domniței Ralu Caragea. Vestită prin luxul cu
care se inconjura, voia sa dea o strălucire în plus curții lui
Caragea prin inființarea unui teatru. Ralu și-a convins tatăl să
amenajeze în iarna lui 1817, un local de teatru, rămas în istorie
sub numele de teatrul de la „Cișmeua Roșie”. În toamna lui 1818,
ne spune Filimon, teatrul de la „Cișmeua Roșie” era gata să
primească spectatorii : „La 8 septembrie 1818 , pe fațada
teatrului(...)era lipit un afiș scris în limba greceasca și tipărit în
tipografia boierilor Clinceni. Acest afiș vestea înaltei nobilimi și
respectabilul public de pe atunci ca în seara acelei zile era să
vază și să auză opera „Italiana în Algir” de compozitorul Ioachim
Rossini.”
Teatrul de la Cișmeaua Roșie
1852

Ralu Caragea
 Partea interesantă a teatrului de curte sub domnii
fanarioți o reprezenta jocul păpușilor, vestitul „karagoz”
turcesc, care, plecat din curțile domnești și boierești, a
devenit Jocul Păpușilor „cu perdea sau fără”.
 În timpul lui Caragea veni pentru prima oară un
întreprinzător de dioramă și clădi un teatru de scânduri în curtea
banului Manolache Brâncoveanu. Acest teatru optic ținu câtva
timp, iar mai în urmă domnița Ralu clădi la Cișmeaua Roșie o
sală de bal, în care se adunau boierii și cocoanele de petreceau
nopțile cele lungi ale iernei.
 Mi-aduc aminte acolo o sală mare, zugrăvită pe pereţi
şi tavan cu toţi zeii Olimpului, de un pictor Kauffmann. În
sala aceea, la zile mari şi la aniversări, înfocatul Aristia,
preceptorul copiilor, traducătorul Cântului întâi al Iliadei şi
autorul Stanţelor epice, cu câteva perdele de la ferestre, cu
cearceafuri înnădite unele de altele, cu costume croite din
rochii lepădate, punea în scenă câte o bucată de teatru în
limba grecească: pe Orest, pe Fiii lui Brutus sau vreo idilă
din Florian.
 Muzica de tradiţie bizantină cunoaşte importante schimbări,
una dintre ele fiind adaptarea cântării psaltice la muzica
românească, realizată in perioadele 1819-1821, 1823-1827 prin
efortul Arhimandritului Macarie şi al psalţilor Nicolae Nil
Poponea, Anton Pann şi Ghoerghe Ucenescu.
 În anul 1830 are loc altă iniţiativă de europenizare a vieţii
noastre muzicale. Meterhaneaua, muzica oficială orientală, este
înlocuită cu fanfara, muzică militară apuseană, la Bucureşti
aflându-se sub conducerea colonelului C. Filipescu şi apoi a lui
Ludovic Wiest. După 1830, repertoriul lăutarilor se îmbogăţeşte
cu romanţe, arii de salon, imnuri şi marşuri revoluţionare.
 Anul 1857 reprezintă anul debutului în critica
muzicală a lui Nicolae Filimon. Foiletoanele sale din
ziarul Nationalul au deschis o epocă și au inaugurat o
nouă etapă în muzicologia românească. Încă de la primele
sale cronici în acest domeniu, s-a simțit un nou stil
artistic, literar, elevat.

Taraful lui Niculescu

 Dinicu Golescu
Constantin Golescu, cunoscut sub numele de Dinicu
Golescu (născut la 7 februarie 1777, decedat la 5 octombrie 1830), a
fost un boier și cărturar român. A studiat la Academia Grecească
din București. Participă, alături de fratele său Iordache, la
înființarea unei societăți literare secrete la Brașov. A fost ispravnic,
hatman și mare logofăt în Muntenia. A înființat în 1826, pe moșia
sa din Golești, o școală în care puteau învăța gratuit (pe cheltuiala
lui) tineri indiferent de categoria socială din care făceau parte.
În 1826, Dinicu Golescu împreună cu Ion Heliade
Rădulescu scot revista „Curierul românesc” care avea o orientare
iluministă. În 1827, cei doi pun bazele „Societății Literare” din
București. În același an inițiază apariția primei reviste în limba
română „Fama Lipschii” - gazetă tiparită la Leipzig, în Germania,
cu apariție lunară.
 Dintre scrierile sale, cea mai
importantă este Însemnare a călătoriei
mele, Constantin Radovici din Golești,
făcută în anul 1824, 1825, 1826, tipărită la
Buda în 1826. Este primul jurnal de
călătorie tipărit în literatura română.
Notele sale de drum cuprind referiri critice
la starea de înapoiere socială și culturală a
Țării Românești. Sub raportul limbii
literare, lucrarea lui Golescu oglindește
trecerea de la limba română literară veche
la limba română literară modernă.
 Gheorghe Asachi

Gheorghe Asachi, poet, prozator și

dramaturg român, s-a născut la Herța, în nordul
Moldovei (azi Ucraina) la 1 martie 1788 și a decedat
la 12 noiembrie 1869. Precursor al generației
pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul dintre
întemeietorii nuvelei istorice, a condus numeroase
reviste literare, a recuperat de la Lemberg din
Polonia manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui
Ion Budai-Deleanu. A fost îndrumător cultural în
diverse domenii: teatru, școală, presă, activitate
tipografică.
Asachi a fost unul dintre întemeietorii
Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă
româneasca din Moldova, “Albina Românească”
(1829). A organizat primele reprezentații teatrale în
limba română (1816) și Conservatorul Filarmonic
Dramatic (1836). Traduce și adaptează piese de
teatru străine.
 Anton Pann

Anton Pann(1793-1854) fost un poet,

compozitor de muzică religioasă, profesor de
muzică religioasă, folclorist, publicist. El a
compus muzicia Imnului Național al României. În
poemul Epigonii, Mihai Eminescu l-a numit
„finul Pepelei, cel isteț ca un proverb”.
Numele său la naștere a fost Antonie
Pantoleon-Petroveanu; prin prescurtarea numelui
de familie și românizare va fi numit Anton Pann.
A fost un pasionat culegător de muzică
românească. Între culegerile și creațiile muzicale
se numără compozitii orientale, romanțe și
cântece de lume printre care: „Bordeiaș, bordei,
bordei”, „Inima mi-e plină”, „Mugur, mugurel”,
„Până când nu te iubeam”, „Nu mai poci de
ostenit”, „Leliță săftiță”, „Și noi la Ilinca”, „Unde-
auz cucul cântând” sau „Sub poale de codru
verde”.
 Alecu Văcărescu
Alecu Văcărescu (născut în 1767 –
decedat în 1799) a fost un poet român din Țara
Românească.
Fiul cel mare al lui Ienăchiță
Văcărescu, Alecu, a fost cel mai talentat dintre
Văcărești. Din păcate, cele mai multe versuri ale
sale s-au pierdut, rămânând doar câteva trecute
într-o „condicuță”, pentru că se considera poet
doar pentru sine. A fost condamnat la moarte
sub acuzația că și-ar fi otrăvit o mătușă; a trimis
tuturor scrisori disperate pînă în ziua execuției.
Din porunca domnitorului Alexandru Moruzi,
Alecu Văcărescu a fost exilat la Tulcea. A murit
în închisoarea de acolo, din cauza condițiilor
deosebit de aspre ce i-au fost impuse.
Opera sa, fără să fie lipsită de
manierismul epocii, se remarcă prin cultul
iubirii. Elogiază femeia, chinurile dragostei,
jurămintele, ca un adevărat profesionist al
iubirii.
 În ciuda războaielor și a ciumei, are loc acum, în
plin secol XVIII, dar mai ales în secolul al XIX-lea, o
creștere demografică, cu o populație ce se deplasează
mai ales către oraș, unde curțile boierești, casele
negustorești, cârciumile oferă de lucru : un alt mediu, o
altă lume, o altă manieră de organizare.
 Laurențiu Vlad, Conservatorismul românesc, Editura
Nemira, 2006
 Vlăsceanu Lazăr, Sociologie, Editura Polirom, 2011
 Giurescu Dinu, Istoria ilustrată a românilor, Editura
Sport Turism, 1981
 Camariano-Cioran Ariadna, Academiile Domnești din
București și Iași, 1971
 Dr. Anatol Macris, O cale sigura de progres :
invățămantul romanesc in trecut,in prezent si in
perspectiva, Editura Agerpress Typo,2001
 http://www.unmb.ro/despre/
 http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/pateric-
romanesc/ieromonahul-macarie-dascalul-81689.html
 http://parohia-priboienii-de-
sus.crestinortodox.ro/articole/psaltul-folcloristul-si-
criticul-muzical-nicolae-filimon-719
 http://cpciasi.wordpress.com/lectii-de-istoria-
muzicii/lectia-7-romantismul-muzical/cultura-
muzicala-romaneasca-in-prima-jumatate-a-secolului-
al-xix-lea/