^ W Ä V a W a \/ a /vO ä / a ^ ï 9 0 ^ A N 'î ü v v A / y j y ü w ) v \ ^ J * 0 ® ü y w O ï v / Â / K W / v \ J I ( / 8 0 Â m / W » M

REGELE EERDIHAHD

f * MM.
&

AL

ROMÂNIEI «

DK

ŞTEFAN METEŞ
Al EM URL' CORESPONDENT AL ACADEMIEI ROMANE

&
1

Operă premiată de Academia Română

CLUJ
INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE „ARDEALUL“
1925
R E G E L E F E R DI NAND
AL

ROMÂNI EI
REGELE FERDINAND AL

ROMÂNIEI
DK

ŞTEFAN METEŞ
MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI ROMÂNE

BCU Cluj-Napoca

RBCFG201800454

CLUJ
INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE „ARDEALUL
1925
 Prefaţă.
M . 8. Regele Ferdinand în curând împlineşte 60
de ani delà naşterea Sa. Pentru naţiunea noastră această
vârstă regală e un moment de o importanţă deosebită, când
ea trebuie să-şi revizuiască conştiinţa pentru a m ărturisi
drept ce-i datoreşte fă u ritoru lu i României-Mari.
I n ce ne priveşte pe noi mărturisim aici intreg
adevărul istoric când spunem: Regele Ferdinand e cea
mai covârşitoare personalitate domnească din istotia R o ­
mânilor, căci p rin .cârmuirea lu i înţeleaptă şi vitează s’a
înfăptuit idealul secular al neamului nostru, lărgindu-se
hotarele ţerii până la graniţele etnice; a făcut din un
popor de ţerani supuşi şi fără drepturi, unul liber, cu
drept de a lua parte la conducerea statului şi stăpân pe
tot pământul românesc, pe care, înainte de toate, munca
lu i l-a fructificat şi vitejia lu i îndărătnică l-a apărat.
Rege bun, milos şi darnic, căci nenumărate a ju ­
toare de milioane ştiute şi atâtea neştiute au plecai din
casseta Sa pentru binele cultural şi material al poporu­
lu i nostru. D om nitor croit pentru fapte mari, democrat
în adevăratul înţeles al cuvântului, dovadă eă-l vedem
foarte des, la toate serbările însemnate în m ijlocul popo­
ru lu i Său, care-l învălue totdeauna cu statornica şi larga
sa iubire îndătinată; ostaş viteaz în războiu, şef de ar­
mată căruia nim ic nu i-a scăpat din vedere în ce p r i­
veşte cerinţile şi datoriile moderne aşa de multe şi felu­
rite ale ostaşilor Săi n eb iru iţi; iubitor sincer al păcii,
dar hotărît la luptă când cineva ar îndrăzni să se atingă
de integritatea teritoriului naţional. Fărinte duios şi adânc
VI

creştin cu o puternică credinţă în Dumnezeu, — zice

odată: „fără credinţă şi religie viaţa omului egoală“ —
care mişcă şi ajută toate faptele m ari şi bune, deci e în
tradiţia naţională a celor mai străluciţi Voevozi ro­
mâni, p rin cari neamului nostru a scris pagin i de glorie
în istorie.
Cap încoronat care are cea mai înaltă concepţie des­
pre răspunderea morală a faptelor Sale faţă de Dum ne­
zeu, de Ţară şi faţă de Is to rie ; mare educator p r in exe ti­
p lid faptelor şi cuvântărilor Sale frumoase, înţelepte şi
patriotice ; suflet de neînfrântă credinţă în bine şi drep­
tate, de răbdare, de mândrie şi entuziasm naţional care
l-a ajutat să înfrunte şi să înlăture eroic tot potopul de
suferinţe ale războiului ; minte familiarizată, uneori până
în amănunte, cu diferitele ştiinţe ; cetitor neobosit şi adânc
cunoscător, în senz filozofic, al istoriei, pe care setea ne­
potolită de ştiinţă l-a făcut să-şi însuşească mai multe
limbi, afară de cea românească şi germană : limba fra n ­
ceză, engleză, rusească şi se afirmă că şi eea maghiară ;
suflet impresionabil şi îndrăgostit de frumuseţile na turii ;
admirator devotat al artelor frumoase şi al muzicei, cari
aşa de mult înalţă şi purifică sufletul omenesc; stăpân
al unui dar m inunat de a înţelege şi rostul vremii şi
sufletul oamenilor ce-l încunjoarâ, pe care ştie să le, ca-
caracterizeze admirabil cu câteva cuvinte cari rămân ;
sfatul şi îndemnul Său stau la temelia atâtor lucruri
m ari şi frumoase din ţara noastră, a cărei prestigiu s’a
ridicat atât de sus, p rin E l, în lumea civilizată, cum
mai înainte nu-l avusese n ici odată acest neam şi această
bună ţară românească.
Cu p rile ju l p ră zn u irii zilei de 24 August un neam
şi o ţară întreagă se îndreaptă cu profund respect cătră
Suveranul Său ş i- I zice : Să trăeşti M ă ria T a ! încă m ulţi
ani în pace şi fericit, căci mare a fost iubirea şi sa­
crificiul T ă u pentru izbăvirea noastră; să-ţi vezi înde­
plinite şi aceste ultime dorinţe ale bâtrâneţelor Tale
 vu

scumpe, dorinţe, la cari ţii atât de mult : deplina înfrăţire

sufletească a R om â nilor; armonia între diferitele clase so­
ciale şi popoare ale ferii şi apoi „renaşterea civilizaţiei
Orientului european p rin o întinsă şi superioară des-
voltare a culturii româneşti“ .

A m căutat să prezint aici numai faptele şi cuvân­

tul Regelui, de aceia am şi reprodus atât de m ult d in
cuvântările Sale, ca să avem o icoană cât mai completă
despre lumea de gândire înaltă şi simţire nobilă ce a
frământat sufletul şi mintea marelui nostru Rege.
Cluj, 15 August 1925.
Ş tefan M eteş
M. S. R E G E L E F E R D IN A N D
 CAPITO LU L I.

Tinereţa Prinţului Ferdinand de Hohenzollern.

Actualul nostru Rege, născut în 24 August 1865,

e din distinsa familie princiară de Hohenzollern-Sigma-
ringen, din preajma izvoarelor Dunării germane. Rostul
înăintaşilor Săi se poate desluşi încă din veacul al
X I— X II-lea; el creşte necontenit în acel mediu renan
de vieaţă patriarhală cu supuşi buni şi ascultători. Când
împrejurările deveniau tublburi, nu pregetau a încinge
arma şi a pleca în războiu până şi în cele mai înde­
părtate ţinuturi ale Răsăritului. Aşa întâlnim, la 1396,
la Nicopole, luptând contra Turcilor alături de Mircea
cel Bătrân, Domnul Ţerii Româneşti, şi împăratul Sigis­
mund pe corniţele Frédéric V I de Zollern, — „Hohen“ s’a
adus numai în sec. al X VII-lea — „care a întemeiat
mărirea Casei m ele“ , zice răposatul Rege Carol.
Familia aceasta pare că a fost predestinată să
domneasca în România prin unii din membrii ei. La
1854 e chemat ca Domn al celor două Principate
române, gata să se unească, Prinţul Carol-Anton de
Hohenzollern, iar la 1866 fiul acestuia Carol care a
şi domnit până în 1914, după ce viitorul său cumnat
Filip de Flandra, fratele regelui Belgiei, nu prmi din
motive de sănătate.
Prinţul Ferdinand e nepotul lui Carol-Anton şi fiul
lui Leopold de Hohenzollern. In casa părintească a pri­
mit cu adevărat o educaţie şi o cultură dintre cele mai
alese, cum numai la.capetele încoronate renumite întâlnim.

i
2

Crescut sub grija statornică a mamei Sale Antonia, — sora

regelui Pedro al Portugaliei, — de o bunătate excepţio­
nală, de o înaltă concepţie morală asupra rostului vieţii,
profund religioasă şi cu un fin gust artistic, — Prinţul
s’a împărtăşit larg şi trainic din aceste calităţi atât de
indispenzabile unui Domn. Un cunoscător personal al
mamei Regelui nostru, iată cum ne-o descrie : „ 0 mare
frumuseţă în tinereţa ei, ea rămăsese catolică înfocată,
petrecându-şi ceasuri întregi în fiecare zi la biserică.
Avea un minunat talent pentru picturi şi broderie, gus­
tul ei era fără greş şi odaia ei cuprindea din belşug
frumoase, lucruri vechi ce-i veneau delà tatăl ei regele
Portugaliei, care, ca toţi Coburgii, era un mare cărtu­
rar şi iubitor de artă.
Era foarte severă în vederile ei de moralitate şi
tinerii prinţi fură crescuţi cu cea mai mare severitate,
cum, de altfel, bătrânul Carol-Anton, bunicul lor, fusese
un om aspru, cârmuindu-şi familia cu mână de fier“ .

Cele dintâi instrucţii de bună învăţătură le pri­

meşte în familie, prin profesorul Gröbels, trecând apoi la
gimnaziul din Düsseldorf unde, şi termină cu cel mai
bun succes. Cunooştinţele câştigate aici au fost atât de
solide, încât Prinţul şi le-a împroprietărit pentru o vieaţă
întreagă. După ani de aspră vieaţă ostăşească (1885) ca
ofiţer în garda prusiană şi elev la şcoala militară din
Cassel, îl vedem pe tânărul Prinţ, doritor de aşi lărgi
şi înălţa orizontul de cunoştinţe, student la Universită­
ţile din Tübingen şi Lipsea (1887), unde a ascultat pe
fruntaşii ştiinţi germane de atunci în diferite domenii,
ca de ex. : vestitul filozof Wundt, Kupier, istoricul cru­
ciatelor, Maurenbrecher, apoi Sehonberg, de econo-
. mie politică, von Martitz, de drept administrativ, Wach,
de drept penal, Friedberg, de drept canonic şi Romelni,
de statistică. A fost o mare binefacere că viitorul Rege
al României n’a apucat vremea, când societatea ger-
M. S. Regele în vârstă (Je 16 ani
 3

mană era dominată tiranie de teoriile barbare ale lui

Treitschke, Nietzshe şi ale ucenicilor lor, ci a trăit în
acea lume universitară, în care profesorii şi stbdenţii
deopotrivă să încălzeau de cele mai nobile ideale, atât
în ştiinţă, cât şi în literatură, privind umanitatea, fără să
excludă naţiunea, care e menită, cu cât e mai nume­
roasă şi puternică, cu atât să ajute spre lumină şi libertate
naţiunile mici şi supuse, iar nu să le strivească în pi­
cioare, cum de fapt a încercat în războiul mondial Ger­
mania. Astăzi se poate spune că Prinţul Ferdinand a
adus în România tot cea fost mai bun, mai folositor
din ţara sa de naştere, pentru a conduce pe căile si­
gure ale progresului material şi spiritual neamul nos­
tru, dând pretutindeni îndemnuri şi sfaturi înţelepte, pe
cari cel dintâi El le urma.
Avem o descriere a Prinţului din acest timp, de
cineva care. a fost foarte aproape de El şi care merită
să fie reţinută aici pentru adevărul ce cuprinde : „ Ca
tânăr, se poate spune că însuşirea caracteristică a Prin­
ţului Ferdinand era o extremă modestie, amestecată cu
o timiditate aproape chinuitoare.
Educaţia lui fusese completă, urmată cu îngrijire
după cerinţele unui viitor şef de Stat, dar nimeni nu
şi-a dat sama vre-odată cât ştie tânărul. Nici acasă nu-i
plăcea să se afirme faţă de fraţii lui. Foarte curtenitor
şi politicos, se ferea totdeauna de a jigni sentimentele
cuiva şi ceda terenul chiar când cunoştea mai bine su­
biectul în discuţie decât cei cu cari discuta.
Iubind din fire retragerea, era foarte puţin comu­
nicativ. Ii plăcea singurătatea, natura şi arta. Urând
orice pompă şi ceremonie zădarnică, moşteni-se totuşi
delà mama sa o sfioasă mândrie unită uneori cu un res­
pect german pentru legi şi forme.
Disciplina cea mai absolută fusese principala linie
a educaţiei sale şi un simţ de datorie care i-a rămas
în toată vieaţa, ajutându-i neînduplecat să biruie senti-

i*
4

mentele lui personale, neîngăduindu-1 vre-odatâ sä se

puie la mijloc între dânsul şi ce trebuia să facă.
Blând fără egoism, cei ce-1 cunoşteau adânc îl iubeau“ .
Iată acum o altă icoană a Prinţului, tot din acel
timp, făcută de un Român, care a fost însuşi profeso­
rul de româneşte a Regelui nostru de astăzi, de V. D. Păun :
„Principele Ferdinand nu înconjurat de dascăli aduşi
acasă, ca doctorii la patul unui slăbănog, ci trimis la
gimnaziul public, ca şi împăratul de acum al Germa­
niei, ca şi Regele nostru, nu în trăsură, ci, fie cât de
rea vremea, pe jos, îmbrăcat simplu, iarna fără mănuşi,
şi vara fără umbrelă de soare ; supus acasă la disci­
plină militară ; sculat la şase dimineaţa şi băgat într’o
. baie rece, la aceiaşi temperatură în tot timpul ; hrănit
negreşit mai bine ca un Spartan, dar în destul de fru­
gal, dus la biserici în toate Duminecile, — căci reli-
giunea, în familia Suveranului nostru şi-a avut altarul
pururea alături cu al patriotismului ; — ţinut departe de
toate petrecerile cari i-ar fi umplut mintea numai de
vedenii deşarte şi inima de doruri sterpe; obişnuit a
dispune de sume foarte neînsemnate de bani, daţi lu­
nar, cheltuiţi cu rost, pe lucruri trebuincioase şi justifl-
ţi până la cel din urmă pfennig ; priveghiat apoi, de ochii
neînduraţi a doi pedagogi, unul civil şi cellalt militar,
departe, departe de sânul familiei, pe care nu-i era dat
s’o vadă decât la Sigmaringen, de trei ori pe an: la
Crăciun, la Paşti şi în vacanţele de vară ; deprins în
sfârşit a auzi repeţindu-se des cuvintele de aur ale mo­
şului A. Sale Regale, Principele Carol-Anton: „Nu-i des­
tul că v ’aţi născut principi, ci trebue să munciţi ca să
dovediţi că meritaţi titlul vostru“ .

La încoronarea din 10 Maiu 1881 a lui Carol ca

Rege al României libere şi independente, ia parte şi
Principele Leopold cu cei doi fii ai săi Principele Carol
şi Ferdinand-
 5

In toamna anului 1886 Prinţul Ferdinand împreună

cu părintele său Leopold de Hohenzollern vin pentru a
doua oară în ţara noastră, vizitând pe fratele şi unchiul
Carol, Rege al României. Oaspeţi bine primiţi şi iubiţi
ai poporului nostru, stau câteva săptămâni în castelul
regal Peleş delà Sinaia. Regele Carol, în 14 Noemvrie,
numeşte pe Principele Leopold „Cap al Regimentului 3
de infanterie de linie“ , iar pe Prinţul Ferdinand îl în­
scrie în armata românească ca Sublocotenent, rostind
cu acest prilej, privitor la El, cuvintele pline de înţeles :
„Pentru El este o cinste, de care-sunt convins că va fi
totdeauna vrednic. Pentru noi este bucurie şi o sigu­
ranţă în viitor, ceeace ţara întreagă va simţi, fiindcă El,
ca membru al neamului Meu, poate fi chemat într’o zi
a păstra opera Mea, a urma tradiţiunile Mele".
Imensa mulţime adunată atunci, pentru a cunoaşte
pe sfiosul Prinţ, a izbucnit în sincere aplauze şi urale
de bucurie, când l-a văzut defilând cu toată seriositatea
în fruntea companiei sale ; toata lumea îşi da seama,
încă din acel moment, că trece, pe dinaintea ei, Moş­
tenitorul de tron al României. Se întoarce apoi în Ger­
mania pentru a-şi termina studiile universitare. In cele
câteva săptămâni petrecute la noi, o legătură sufletească
indisolubilă s’a stabilit între poporul român şi Prinţul
Ferdinand, s’au îndrăgit reciproc şi, acum mai trebuiau
făcute numai ultimele forme legale, constituţionale,
pentruca unirea să fie veşnică spre fericirea amândurora.

Regele Carol n’avea moştenitori direcţi la tron,

căci unica sa copilă Maria a murit în vârsta de 3 ani
(1873). Conform Constituţiei din 1866 dreptul de moş­
tenitor revinea Principilor Leopold şi Frédéric fraţii Re­
gelui şi fiilor lor. Leopold renunţă la succesiune, în 22
Noembrie 1880, dar sa învoieşte ca vreunul din fiii lui
să urmeze la vremea sa pe tronul fratelui său. Şi zice :
„Pentru cazul când ar plăcea providenţei divine a chema
6

pe unul din fiii mei la această înaltă misiune, nu voiu

lipsi a-i pregăti chiar de-acum, desvoltând în inima lor
iubirea cătră această nobilă şi vitează naţiune, care
după atâtea veacuri de lupte şi de suferinţi a ştiut să-şi
câştige prin propria ei putere un loc de cinste în marea
familie a Statelor suverane...,“ şi continuă »dacă voia
lui Dumnezeu ar fi ca unul din fiii mei să fie chemat
pe Tronul român pentru a fi un vrednic urmaş al A l­
teţei Voastre Regale, cea mai înaltă a mea dorinţă care
cuprinde în ea pe toate celelalte, ar fi ca el să ştie aşi
câştiga în inima Românilor un loc tot aşa de mare, ca
acela pe care i l-aş păstra în inima mea de părinte“ .
Preocupat de aranjarea succesiunii la tronul Ro­
mâniei, Carol încă în 11/23 Octomvrie 1880 se adre­
sase oficios către părintele său, cu aceste cuvinte : „Cu­
noscând bunele dispoziţiuni ale Alteţei Voastre Regale,
precum şi viul şi sincerul interes ce-1 purtaţi ţării care
Mi-a încredinţat destinele sale, nu Mă îndoese a face
apel în numele Meu şi al Guvernului la aceste simţe-
minte spre a ruga pe Alteţa Voastră Regală, a da de­
plina Sa consimţire la prescripţiunile constituţionale
cari regulează ordinea la succesiunea Tronului Româ­
niei în Casa de Hohenzollern,
Deşi articolelé legii noastre fundamentale sunt de
o mare precisiune în această privinţă, Alteţa Voastră
Regală va recunoaşte însă necesitatea de a face, îna­
inte de toate şi spre înlăturarea oricărei nedumeriri, o
declaraţiune formală, semnată de toţi membrii Familiei
Noastre Princiare, constatând acceptarea lor eventuală
a succesiunii la Tronul Romániái, cu toate prerogativele
şi restricţiunile cari îi sunt alipite.
Adunările române vor fi chemate a luă act de
această împortantă decisiune. Sunt convins că o vor
primi cu o vie satisfacţiune şi că vor considera-o ca o
îndeplinire a dorinţelor de atâtea ori exprimate de câtre
diferitele Reprezentaţiuni ale ţării“ .
 7

Această „declaraţiune form ală“ s’a şi făcut în

Sigmaringen, la 21 Noemvrie (st. n.) 1880, iscălită de
Principele Carol-Anton, tatăl, şi Principii Leopold şi F ré­
déric, fraţii Domnitorului, cari consimt, conform art.
83 din Constituţie, ca în caz când Domnitorul nu va
avea coborîtori în linie bărbătească, moştenirea tro­
nului va reveni celui mai în vârstă dintre fraţii săi sau
coborîtorilor acestora în ordine de primogenitură“ . la
ziua următoare am văzut că renunţă la tron şi Princi­
pele Leopold în favorul fiilor săi.
Actele acestea importante au fost anunţate, în 15
Noembriê, şi Corpurilor legiuitoare şi primite cu deo­
sebită bucurie, căci Consiliul de miniştri într’o adresă
zice: „Când Măriile Voastre Regale ...regulaţi succe­
siunea, pentruca ţara să nu se afle nici un moment în
prada sfâşierilor interne, săvârşiţi împreună actul de
cea mai înaltă abnegaţiune, ridicaţi rolul de Suverani
ai României la cel mai deplin şi mai eroic sacrificiu
de sine“ . In răspunsul către Senat, care-şi exprimase
cu unanimitate satisfacţiunea pentru hotărîrea stabili­
tăţii tronului român, Carol zice : „Fiţi însă bine încre­
dinţaţi, că pentru Mine. ca pentru toţi acei care îmi
sunt de aproape prin lagături de sânge şi de iubire, nu
este abnegaţiune, nu este un sacrificiu : este împlinirea
unei nobile şi măreţe sarcine, a ne devota cu totul la
consolidarea şi mărirea acestei scumpe ţări, de ale cărei
destine pururea nedespărţite sunt şi ale noastre“ .
Mai târziu, 20 Decemvrie 1886, renunţă la tronul
României şi Wilhelm, fratele mai mare al Principelui
Ferdinand, motivând cu datoriile sale de acasă, ca „prinţ
ereditar de Hohenzollern“ . El n’a uitat să încunoştiin-
ţeze poporului român cu aceste cuvinte, dovedite până
astăzi deplin adevărate, că „dacă Principele Ferdinand,
fratele său, ar fi chemat să urmărească marea operă
începută de Regele Carol, ar aduce în îndeplinirea
8

acestei înalte misiuni o voinţă hotărîtă, o muncă con­

ştiincioasă şi neobosită şi toată onoarea sa".

Fiind acum Principele Ferdinand singurul preten­

dent legal al tronului, în 14 Martie 1889, e declarat
membru de drept al Senatului, iar în 18 Martie e de­
clarat „Moştenitor presumptiv al Coroanei“ , cu titlul de
Alteţă Regală, Principe al României. Prinţul Moştenitor
a primit alegerea Sa cu o vie recunoştinţă şi bucurie.
Mulţumeşte Senatului într’o scrisoare, din Cannes, 27
Martie, spunând între altele : . . . In aşteptarea zilei feri­
cite de a mă găsi în mijlocul D-voastră fiţi bine con­
vins, D-le Preşedinte, că toate actele mele vor fi însu­
fleţite de cea mai odâncă iubire de Ţară pe care mă
voi sili a o servi din toate puterile mele, luând pilda
m arilor săi domni din trecut, inspirându-mă de frum oa­
sele am intiri ce-au lăsat, şi având neîncetat sub ochi
nobilele exemple ale Regelui Carol I şi ale Reginei Eli-
saveta: astfel sper a corespunede înerederei şi aşteptă­
rilor poporului român“ .
îndeplinind astfel toate formele constituţionale Prin­
cipele Ferdinand, ca Moştenitor al tronului, se aşează în
România. Să vedem acum, în ce fel a înţeles noul Prin­
cipe al Coroanei, să-şi indentifice vieaţa şi munca Sa cu
interesele vitale ale poporului român timp de peste
25 de ani.
M. S. Regele ca locotenent (1889),
 C APITOLU L IL

Principele Ferdinand Moştenitorul de tron

al României.

/ I n Aprilie 1889 Principele Ferdinand intră în ţară

pclaV arciorova, străbătând Oltenia şi Muntenia până în
Capitală. Pretutindeni e întâmpinat cu cea mai caldă
simpatie şi iubire sinceră, salutat de toţi cu entuziaste
cuvinte de „bine aţi venit“ . In Bucureşti e primit de
Regele Carol şi Regina Elisaveta şi clerul înalt împreună
cu toţi fruntaşii vieţii politice şi culturale tineri şi bă­
trâni. Tânărul Prinţ mulţumea tuturor cu vorbe bine
simţite într’o limbă românească corectă, — învăţată delà
profesorul său V. D. Păun — cari se înfigeau adânc în
sufletul celor cari îl auzeau şi îl vedeau, poate pentru
întâia dată, stabilind acea permanentă credinţă şi dra­
goste în poporul nostru faţă de Acela, sub oblă­
duirea căruia avea să se izbândească, după câteva de­
cenii, idealul naţional.
Cât de măreaţă a fost primirea Moştenitorului de
tron se vede şi din scrisoarea de mulţumire a Regelui
Carol, — căruia îi soseau din toată ţara urări — către
primministru Lascar Catargiu (21 Aprilie), unde zice :
„Entuziasmul, cu care întregul popor al Capitalei a sa­
lutat sosirea iubitului Meu nepot, Principele Ferdinand,
şi primirea impunătoare şi din inimă, ce i s’a făcut,
sunt nouă dovezi de dragoste şi de devotament pentru
Tron şi Dinastie, şi a fost dat tot D-Tale, care ai pre­
zidat acum 23 de ani la urcarea mea pe Tron, să fii în
capul Guvernului şi astăzi, la sosirea Moştenitorului pre-
10

sumptiv al Coroanei primit cu braţele deschise de că­

tre ţară.
Ordinea desăvârşită care a domnit la această ser­
bare şi atitudinea demnă şi de toată lauda a unui pu­
blic atât de numeros, tot oraşul fiind în picioare, fac
onoare cetăţenilor Capitalei, cari în toate ocaziunile
mari au ştiut să dea probe de înţelepciune şi patriotism“ .
Cu ce însuşiri era împodobit Moştenitorul nostru
de tron la sosirea sa în România ne spune tot profe­
sorul Păun: „ Minte cumpănită, vorbă măsurată, precisă;
judecată clară, înţelege lucrurile dintr’odată şi între­
buinţează limba numai atunci, când ar avea ceva de
spus bine gândit. In intimitate voios, glumeţ pe soco­
teala slăbiciunilor omeneşti, însă niciodată sarcastic, nici
odată personal ; compătimitor şi darnic : săracii din Pots­
dam şi Tübingen, cele două oraşe în care Principele a
trăit liber de tutelă pedagogică, nu-1 vor uita în bine­
cuvântările lor. Blajin cu toată lumea, prieten de tem eiu :
l-am văzut, din întâmplare, în mijlocul camarazilor săi de
arme desmierdat ca un frate. Nnmai într’un singur punct
Alteţa Sa Regală este neînduplecat, anume când e vorba
să-şi facă datoria. Sub nici un cuvânt de scuză nu şi-ar
lăsa-o pe ziua de mâne ; d’apoi aceasta este virtutea
tradiţională, clasică, dacă mă pot exprima, a tuturor
Hohenzollernilor, şi nu mai are nevoie de dovezi*.

In 9 Maiu acest an apare tânărul senator, de 24

ani, în Senat. Cuvântarea Sa rostită aici, cu acest pri­
lej, e dovada cea mai eclatantă, că Principele printr’ o
muncă asiduă s'a familiarizat cu o foarte serioasă cul­
tură generală, având o înaltă înţelegere a situaţiei şi
datoriei Sale faţă de ţară şi maturul corp, „undó va
învăţa cum se alcătuesc legile izvorâte din adevăratele
trebuinţe obşteşti» — zice Regele Carol.
Concepţii superioare şi simţiminte foarte nobile stăpâ­
nesc aseastă cuvântare, şi deaceia reproduc o parte din ea :
 11

„ ...S u n t fericit că viu astăzi ea să iau loc în

această înaltă adunare, cum prevede art. 76 din Con­
stituţie.
înţeleg pe deplin însemnătatea acestei dispoziţiuni
a legii noastre fundamentale. Regimul monarhic repre­
zentativ, negreşit cea mai bună formă de guvernământ,
căci ea dă poporului toate garanţiile, cere totuşi delà
Suveranul care voieşte să-l aplice cu sinceritate, o mare
încercare şi o cunoştinţă desăvârşită a întocmirilor şi a
oamenilor ţării. Acesta este cuvântul pentru care Con-
stituţiunea noastră, proclamând pe moştenitorul Coroa­
nei senator de drept, la vârsta de optsprezece ani, a
voit ca viitorul Suveran să se deprindă din vreme cu
mânuirea treburilor Statului, spre a nu lucra şi grăi
decât după interesele naţionale şi simţimintele româneşti.
Voiu urmări, dar, cu cea. mai vie luare aminte lu­
crările domniilor voastre şi voiu căuta să studiez în
toate amănuntele sale mecanismul p o litic al scumpei
noastre ţări, unindu-mă din suflet cu frumoasa menire
dată Senatului de douzeci şi trei de ani încoace.
Primirea pe care Capitala şi poporul român mi-au
făcut-o la sosirea mea îmi este o dovadă că naţiunea,
mulţumită de rezultatele pe care monarhia constituţio­
nală ereditară le-a dat României până acum, voeşte men­
ţinerea acestui regim pe viitor.
Prin urmare este datoria mea de a lucra fără pre­
get spre acest sfârşit şi făgăduiesc că, îmbrăţişând cu
căldură aşezămintele pe care ţara şi le-a dat în deplină
libertate, voiu încuviinţa şi voiu sprijini numai ce este
potrivit pe deplin cu simţimintele poporului.
Voiu contopi astfel existenţa ţă rii cu a mea ; în
mine veţi găsi un coleg mândru de a conlucra la tot cc
va da tărie şi strălucire patriei noastre neatărnate“ .
0 viaţă întreagă Principele şi apoi Regele Ferdi­
nand a rămas un credincios statornic al acestor măr­
turisiri din pragul tinereţei sale de activitate publică.
12

Toamna, în lunile Septemvrie şi Octomvrie, pentru

a face cunoştinţă directă cu oamenii şi locurile, în
mijlocul cărora trăia şi pe cari era sortit să-i stăpâ­
nească, Principele Ferdinand, însoţind pe Regele Carol,
vizitează Dobrogea şi Moldova având pretutindeni „ pri­
mire plină de căldură şi iubire“ după expresia Regelui.

Un moment deosebit de important e alegerea Prin­

cipelui de membru onorar al Academiei Române în şe­
dinţă din 16 Martie 1890. Preşedintele Academiei, ma­
rele Kogălniceanu „salută cu bucurie pe junele Principe,
ale cărui forţe ne vor întineri în restul zilelor noastre
şi vor îmbărbăta la muncă pe cei cari rămân în urma
noastră“ ... şi-l aclamă „pe Principele Moştenitor ca
coleg şi conlucrător în întinsul domeniu al ştiinţei“ ...
ocrotind desvoltarea culturii naţionale“ .
Apoi Regele Caro! ia cuvântul, recomandând pe
Moştenitorul Tronului cu aceste cuvinte foarte drepte,
cum vom vedea îndată: „învăţând de timpuriu fru­
moasa limbă românească şi preţuind de pe acum is­
toria naţională, atât de bogată în evenimente mari şi
glorioase, el ştie preţui desvoltarea şi propăşirea Sta­
tului românesc, faptele însemnate ale trecutului, renaş­
terea poporului nostru. Având acum pe Moştenitorul
Meu lângă Mine, voiu dştepta şi voiu încălzi neconte­
nit în inima sa simţământul datoriei către ţară şi al
iubirii de patrie, pentruca la timpul său să poată ocupa
cu vrednicie locul înalt, de unde e chemat să fie un apă­
rător convins al instituţiunilor ţării, un sprijinitor plin
de râvnă şi înfocat al limbii şi literaturii româneşti“ .
Regele nu exagera aici nimic, ba nu spusese to­
tul despre iubitul său Nepot, care într’o clasică cuvân­
tare de o frumuseţă rară, proslăvea cu entuziasm cul­
tura şi literatura românească înaintea celor mai învă­
ţaţi oameni ai ţării, dând din nou dovada, cât de re­
pede şi sigur pătrunde în tainele sufletului românesc
luptător, pè care-i iubeşte şi-l înţelege deplin în toată
complexitatea lui. Fiind cuvântarea aceasta o pagină
vrednică să figureze în toate antologiile româneşti, ea,
evident, nu poate lipsi din acest loc.
Vorbind, după unchiul Său Rege, El zice: „Cu
inimă pătrunsă de recunoştinţă am ascultat cuvântarea
preaiubitului meu unchiu, şi, la rândul mieu, dar numai
îndemnat de Regele, îndrăsnesc a rosti câteva cuvinte
înaintea acestei adunări de oameni învăţaţi, în mijlocul
cărora pentru întâia oară am onoarea de a mă afla“ .
Mulţumeşte pentru alegerea Sa ca membru ono­
rific al acestui aşezământ de cultură naţională, „unde
tinereţa mea neîncercată caută să se călăuzească de
neperitoarele lumini ale ştiinţei“ .
„A m avut fericirea că s’au îngrijit de timpuriu a
mă învăţa frumoasa limbă românească, şi mi-a fost
drag s’o învăţ, pentrucă ea mi-a înlesnit cunoaşterea
de aproape a literaturii populare, a' datinelor, obiceiu­
rilor, dar mai ales a bogatei istorii a neamului românesc.
Am putut ceti şi înţelege astfel numeroasele pu­
blicaţii ale Academiei, care mi-au arătat cât de mult
s’a făcut pentru propăşirea ştiinţelor şi literelor în Ro­
mânia. De câteori am avut aceste scrieri înaintea ochi­
lor, am zărit ca o vedenie minunată icoana ţării însăşi :
licărind altădată ca o scânteie luminoasă pe cerul ră­
săritean, ea crescu de atunci zi de zi, se mări plină
de vlagă şi de fală, ca o stea cu raze limpezi pe ma­
lurile Dunării şi ţărmurul Mării Negre.
Iubitul mieu profesor, d. Păun, mi-a însuflat neîn­
cetat dragoste pentru istoria naţională, încredinţat fiindcă,
spre a putea şti bine cine e şi cât preţuieşte un popor,
trebuie negreşit şi m ai presus de toate să se cunoască
trecutul său. De aceea m’ am îndeletnicit a ceti cu multă
luare aminte monumentele noastre istorice.
Datoresc şi eu, ca toţi Românii, o vie recunoş­
tinţă d-lui Kogălniceanu, astazi venerabilul preşedinte
14

al Academiei şi care m’a întâmpinat cu aşa de biné

simţite cuvinte, căci prin culegerea şi tipărirea croni­
celor noastre, mi-a uşurat apropierea de aceste comori
de mari învăţăminte, izvoare nesecate de fapte strălu­
cite şi de mândrie naţională.
Cum să nu fim oare mândri, când, cetind acolo
despre luptele vitejeşti şi glorioase cu toţi cei cumpliţi
ai ţării noastre vrăjmaşi, întâlnim numele şi faptele a-
tâtor Voevozi, însufleţiţi de iubirea de moşie până la
jertfă? In toate vremile au trăit Români, şi pe tron şi
în rândurile poporului, cari n’ au uitat, cum zice Ienă,-
chiţă Văcărescu :
„Creşterea limbii româneşti,
Şi-a patriei cinstire ..
Câte lucruri de cel mai mare interes nu am gă­
sit, cu o firească şi o iertată mirare pentru mine, în
toţi cronicarii, dar mai cu samă în cei doi mai de
frunte, Miron Costin şi Ioan Neculcea! Cu deosebire
Neculcea m’a fermecat, cu limba-i curată, cu stil îm­
podobit, cu icoane pipăite şi cu aşa de sănătoase po­
veţe. Cele patruzeci şi două de cuvinte — cum le nu­
meşte el — delà începutul cronicei sale sunt ca o ga­
lerie de cadre, mici, dar cu măiestrie zugrăvite pe care
ochiul nu se mai poate sătura privindu-le. Câte chipuri
vii, fapte, legende, cugetări înţelepte în fiecare din ele!
Atunci am înţeles cum şi de ce el a insuflat ta­
lentul unui Alecsandri, unui Bolintineanu. Din toate însă
mi-au dat de gândit vieaţa şi întâmplările lui Milescu
Cârnul, învăţătorul lui Petru cel Mare, purtătorul nu­
melui de Român în Suedia, unde scrie latineşte şi până
în China — ţara Chităilor — ca sol al Rusiei. Şi când
aceasta? Intr’ un timp în care puţini s’au gândit că în
România se pot desvolta asemenea oameni învăţaţi şi
cu înalte destoinicii sufleteşti. Apoi, dacă acum două,
trei sute de ani focul ştiinţei ardea cu atâta lumină în
ţara noastră, din sinul căreia se năştea un Petru Cercel,
 1WMÍ

M. S. Regele ca maior (1892)

 15

Domn întreg la minte şi poet plăcut, apoi Cantemirii,

unul istoriograf mare, un Neagoe Basarab, care înalţă pe
malul Argeşului cel mai măreţ lăcaş dumnezeiesc, vestit
în toată lumea, cum să nu punem cea mai nestrămu­
tată credinţă în viitorul ţării noastre, binecuvântată de
Dumnezeu, în care nici impilările duşmanilor, nici in-
tunerecul unor vremi amare, n’au putut înăbuşi izbuc­
nirea geniului naţional? Când privesc înapoi la şirul
atâtor fapte măreţe, pilde şi dovezi vii ale puterilor
neamului românesc, cum să nu fiu mândru că soarta
m’a adus în această frumoasă ţară, înzestrată cu atâtea
daruri şi cu mare viitor! Mă voiu sili dar neîncetat a
învăţa, a mă lumina şi a asculta poveţe bune, spre a
putea fi folositor noii mele patrii, care m ’a întâmpinat
cu căldură, arătându-mi atâta iubire“ .

A fost uri mare noroc pentru neamul nostru, da­

torit şi înţelepciunii Regelui Carol, că Moştenitorul de
Tron Ferdinand a intrat în legături de căsătorie cu
Principesa Maria de Marea-Britanie şi Irlanda (n. 3 Oct.
1875) despre care zice un bun cunoscător, că atunci
„când a venit ziua să apară peţitorul din foarte depăr­
tate ţări al cării nume-i ajunsese abia vag la urechi,
nu I-a fost frică să între în vieaţă, dându-şi pre puţin
samă de ce înseamnă vieaţa . . . Şi a îndreptat faţa spre
marea aventură, fără teamă ori nelinişte, gata să iu­
bească ţara ei cea nouă, despre care nu ştia nimic,
gata să între într’o familie aproape cu totul străină ei.
Cu curajul nevinovatului ea porni fără a şti cât de grea
era sarcina ce-şi punea înainte“ .
Logodna din Maiu 1892 şi căsătoria Lor din 29
Decemvrie acest an, — serbată în castelul din Sigma-
ringen în prezenţa părinţilor, împăratului Germaniei,
etc. — au fost salutate de ţara întreagă cu bucuria în­
datinată, căci se vedea în acest eveniment fericit o
trainică garanţie pentru viitorul poporul român.
16

Primirea tinerei părechi, în Bucureşti, la 23 Ianuarie

1893, a fost cu un entuziasm şi sinceritate cu totul
neobişnuite, fiindcă „poporul nostru — zice cu drept
cuvânt d. Iorga — a avut totdeauna preţuirea acelei
vieţii familiare pe care singură se poate răzima acti­
vitatea publică a oricui, delà cel din urmă muncitor
sărac până la Domnul ţerii; la dânsul s’a păstrat ceva
din acel sentiment religios care la străbunii săi romani
stătea la originea însăşi a legăturii şi rămânea până la
capăt nedespărţit de viaţa împreună a soţului şi a so­
ţiei : în nici o limbă romanică, această relaţie între
căsătoriţi, dintre acei cari întemeiază o casă, nu e nu­
mită prin terminul acesta, care înseamnă o tovărăşie
credincioasă, în muncă, în agoniseală, în suferinţă pen­
tru viaţa întreagă. Când, după îndemnul autorităţilor,
ţăranii veniau la fiecare gară pentru a spune un „bine
aţi venit“ Mirelui şi Miresei, ei nu ascultau numai de ză­
dărnicia sufletească a unui ordin, ci se supuneau unei por­
niri de adevărată şi adâncă mulţumire inimile lor bune“ .
In ziua primirii apărea în ziarul Tim pul din Bu­
cureşti salutul Românilor din Ardeal prin cel mai auten­
tic reprezentant al lor, prin marele poet Gh. Coşbuc,
care în poezia „ M irilo r Rom âniei“ , de 12 strofe, prea­
mărind trecutul românesc şi pe Regele Carol, se adre­
sează cu aceste cuvinte de frumoase şi mari dorinţe,
azi deplin înfăptuite, Moştenitorilor -tronului :

„ S ’âveţi eternă parte de zile înfloritoare

Voi mirii României, voi cei mai tineri miri.
Să ne înmulţiţi vitejii Domniei viitoare
Şi vieaţa să vă fie lumină, flori şi soare
Şi 'nalte făptuiri!

Tu mire să ai parte de gloria străbună!

Iubind moşia noastră, să fii iubit de noi,
Domn bun ca Alexandru, când vremea este bună
Mihaiu să fi şi Carol la vreme de furtună
Şi Ştefan la războiul
 Iar’ Tu, mireasa ţerii, Tu care ai fost străina
De ieri, de azi eşti mama acestui neam! Să fi
Şi mare ca Elena şi bună ca Despina —
Şi’n sufletul Tău nobil reverse-se lumina
Eternei veselii."

A doua zi Duminecă urmând datina ţerii s’au cu­

nunat în Capitală 32 părechi ţărăneşti din toate jude­
ţele României ; pe tinerii însurăţei din jud. Covurlui ia
cununat înşişi Principele Ferdinand şi Principesa Maria
în biserica Sf. Spiridon. La masa dată în cinstea tuturor
la Ateneul Român, cuvintelor de închinare ale Prinţului :
„Beau în sănătatea noilor însurăţei. Să trăiţi!“ , răs­
pundeau mirii cu acea bună cuvinţă care caracterisează
clasa noastră ţărănească. In amintirea zilei fiecare mire
a primit o medalie şi un dar princiiar de 500 Lei.
Adânc mişcaţi de primirea călduroasă ce li se
făcut în ţară şi în Capitală, Principele Ferdinand şi
Principesa Maria mulţumesc poporului prin această
scrisoare de danie către primministru (25 Ianuarie) :
„Inimile noastre sunt pline de recunoştinţă pentru
frumoasa şi cordiala primire ce Ţara Ne-a tăcut.
Dorind ca seracii să împărtăşească bucuria noastră
şi a tuturor, vă rugăm să binevoiţi a primi lei noui
15000 spre a se împărţi pela familiile cele mai sermane
din Capitală, din Iaşi şi din judeţe...“

Principesa Maria, — în vârsta de 17 ani a venit

la noi, — e fica lui Alfred duce de Edinburg (acesta
fiu al reginei Victoria din Anglia) şi a ducesei Maria,
fiica Ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, deci rudă de
sânge cu cei mai mari şi mai puternici slăpânitori de
popoare din Europa, fapt care pentru Români avea o
valoare foarte importantă sub raportul politic. Pe lângă
acestea, tînăra Principesa aducea cele mai distinse ca­
lităţi sufleteşti morale şi intelectuale, cari pot înpodobi
o femeie, împreunate cu o frumuşeţă cuceritoare. In-
zestrată cu talente multiple, cu o îndrăzneală şi ener­
gie aproape necunoscute la capetele încoronate, mi-
lioasă şi gata de ajutor imediat cu risicul sănătăţii, ba
chiar vieţii sale viteze, cum a dovedit-o cu un dispreţ
de moarte în războiul din 1913 şi mai ales în cel pen­
tru unitatea naţională. Toate aceste însuşiri eminente
au fost aduse din ţara Sa de naştere, dar la noi ele s’au
împuternicit şi au dat acele roade binefăcătoare, care
vor trăi veşnic în amintirea adânc recunoscătoare a
poporului român.
Iubeşte cu patimă ţara noastră, ca şi când ar fi
copilul acestui pământ din neam în neam, căci zice
aceste cuvinte, cari merg drept la inimă, căci de acolo
au şi plecat: „N im ic nu este în ţara aceasta româ­
nească pe care să nu-1 fi iubit eu. Mai adânc şi decât
copiii născuţi pe brazda ei m’am împărtăşit eu sufle­
teşte cu şesurile ei întinse, cu nesfârşitele-i drumuri,
cu apusurile de soare, cu pajiştile-i umede de rouă zo­
rilor, cu pădurile adânci şi câmpii de grâu copt lumi­
nat ca aurul. Mi-a fost drag şi de spinul uriaş care în
vre-un loc sterp şi pietros întindea spre ceruri frumu­
seţea fără folos a ţepoaselor lui braţe. In cursul rătă­
cirilor mele am ajuns la locuri aşa de singure încât
păreau a fi la capătul lumii, şl am stat acolo de am
privit gloria ultimă a soarelui pănă se cobora spre o-
dihnă, şi mi-a mai plăcut de singurătatea din jurul mieu.
Mi-a plăcut de bolta aprinsă a cerurilor, de stranie me­
lancolie a nopţii ce cade, de mirosul rouăi ce se ridică
din ierburi, de vălul prafului ce atârna asupra lumii»
Mi-au fost dragi toate, adânc şi cu adevărat d ra g i!“

Din această fericită şi de Dumnezeu binecuvân­

tată căsătorie s.au născut trei Prinţi şi trei Domniţe,
toţi botezaţi şi crescuţi în legea ortodoxă a ţării : Carol
(n. 3 Octomvrie 1893), în care lumea românească ve­
dea, încă de copil, pe făptuitorul unităţii naţional, chiar
 19

şi autorul acestor rânduri, venind de sub jugul ungu­

resc la deschiderea cursurilor de la Vălenii de Munte,
din 1 Iulie 1912, onorate cu prezenţa Principelui Carol
şi a Principesei Elisaveta, scria: „Ş i cine putea oare îm-
pedica gândul acelor sute de Români subjugaţi, care
erau de faţă la acest praznic naţional, să nu vadă în
acest Prinţ desrobitorul lor de sub stăpânirea străină,
când mâne cununa regească de aur îi va împodobi frun­
tea? Cu această credinţă se nutresc zi de zi prin su-
ferinţi şi silinţi nemiloase, toţi Românii necuprinşi încă
în hotarele fireşti ale României noui“ ; Elisaveta (n. 19
Noemvrie 1894) soţia Regelui Greciei, Mărioara (n. 27
Decemvrie 1899) Regina Iugoslaviei, Nicolae (n. 5 Au­
gust 1903), Ileana (n. 23 Decemvrie 1908) şi Mircea
(n. 21 Decemvrie 1912 — f 29 Octomvrie 1916).

Regele Carol ţinea mai presus de toate ca tână­

rul Moşteniror să cunoască personal ţara şi să fie cu­
noscut, de aceia îl întâlnim la toate praznicile naţio­
nale alături de unchiul său Rege sau singur chiar. La
jubileul de 25 ani al Universităţii din Rucureşti, în 3
Noemvrie 1889, e împreună cu Regele, iar în 23 Maiu
1893, singur prezidează serbarea din Iaşi, cu prilejul
punerii petrii fundamentale a Universităţii din Iaşi. Aici
rosteşte o admirabilă cuvântare, din care extrag câteva
pasagii mai preţioase :
„ Iaşii adevărat oraş universitar. în el se poate
întemeia acea lume de gândire curată şi senină în care
mintea omenească, veşnic însetată după lumină, clă­
deşte pentruca iar să clădiască, măreţe concepţii, cari
sunt podoaba cea mai scumpă a neamului omenesc.
. . . Desigur nu clădirea, oricât de măreaţă, face
meritul unei şcoale. Munca încordată şi dragostea ade­
vărului, acea flacără nemistuită care însufleţeşte pe şco­
lar şi pe învăţător, au făcut să iasă descoperiri minu­
nate şi frumuseţi neperitoare din cele mai smerite lă-
2*
20

caşuri. Dar în vremile noastre şi cu desvoltarea ştiin­

ţelor experimentale, clădirea înzestrată cu toate trebuin­
cioasele ştiinţei, are şi ea partea ei însemnată în răs­
pândirea şi propăşirea culturii.
. . . Regele este sigur că din acest palat, în care
se vor despica tainele ştiinţei şi se vor propovădui cu
înţelepciune adevărurile neperitoare, cari sunt temelia ne­
clintită a Statului, toate împodobite cu acel cald patrio­
tism fără de care viaţa nu are preţ, vor eşi noile ge­
neraţii oţelite pentru marea menire dăruită acestei Ţeri“ .

Principele Ferdinand căuta să cunoască nu numai

partea sufletească-culturală a ţerii noastre, ci şi cea
materială, prin care cea dintâiu să împuterniceşte şi
ambele apoi înalţă prestigiul unui neam vrednic.
Aşa-1 întâlnim la deschiderea expoziţiei coopera-
-torilor din Bucureşti (29 August, 1894), unde. îndem­
nând la muncă şi solidariţate, spune:
„Comparând industria noastră cu a altor ţeri, ne­
greşit că găsim că ea încă este în tinereţe ; însă privind
bogăţia pământului nostru, vom vedea că el ne dă mij­
loace puternice pentru a o desvolta.
Toate dificultăţile ne cari neapărat le întâmpi­
năm şi cari adeseori cer jertfă, nu ne vor înfricoşa,
însufleţit de cele mai frumoase nădejdi, vă zic : „mereu
înainte“ , fiind sigur că meseriaşul îşi va pune toată
stăruinţa şi o hărnicie necontenită ca în sfera acţiunii
sale, ori cât de mică ar fi ea, să se execute cât mai
bine lucrarea ce-i revine.
Astfel fiecare în parte făureşte un inel în lanţul
cel mare care leagă târgul nostru cu industria noastră
naţională; aceasta va fi mulţumirea noastră cea mai
intimă".

Preocupat serios de chestiile cele mai importante

cari agitau ţara, Moştenitorul de tron numai rareori a
 21

părăsit-o, ca de ex. în 1895, când a participat cu Prin­

cipesa Maria la încoronarea rudei sale, a Ţarului Nicolae
al II-lea în Moscova, şi în 1898 când împreună cu Regele
Carol a vizitat Rusia, unde au avut cea mai amicală
primire.
In cei aproape zece ani Principele Ferdinand şi
Principesa Maria au cucerit cu totul inimile Românilor
prin larga lor iubire faţă de ţară şi prin viul şi stator­
nicul Lor interes pentru tot ce e românesc, bun şi nobil
pentru propăşirea poporului nostru.
Ce sentimente de iubire sinceră şi generală stă­
pânea poporul nostru faţă de Prinţul Moştenitor s’ a
văzut în 1897, când o boală cumplită şi destul de lungă
era să-i curme vieaţa, atât de scumpă pentru noi. Cât
de unanimă a fost aceasta durere naţională, — pe care
căutau s’o aline şi s’o stârpească nu numai medicii prin
învăţătura lor specială, dar şi slujitorii altarului din tot
cuprinsul României înălţau zilnic rugăciuni pioase că-
tră Tatăl ceresc pentru grabnica însănătoşare a Prinţului,
şi nelipsind nici sfatul medicului poporal trimis, ca re­
ţete, la Cotroceni din diferitele sate ale ţerii, — se vede
din actul de mulţumire (8/20 Iulie 1897) pe care-1 a-
dresează Regele Carol cătră ţară după deplina însănă­
toşare a Principelui Ferdinand:
„In momentele de grele încercări, prin cari am
trecut în timpul boalei periculoase a iubitului Meu N e­
pot, credinciosul Meu popor s’a strâns în prejurul Meu
într’o singură gândire, înălţând rugi ferbinţi către Atot­
puternicul spre a salva vieaţa Moştenitorului Tronului,
chemat a luă într’o zi asupra Sa marea şi frumoasa
sarcină, încredinţată Mie de naţiune.
Impunătoare au fost manifestările de simpatie,
mişcătoare dovezile de adâncă compătimire, ce au por­
nit în aceste zile de retrişte din toate straturile sociale
până şi din cea din urmă colibă. Ţara întreagă era în
picioare, cuprinsă de un fior puternic, împărtăşind în­
22

grijirile Noastre : gândurile se întunecau de ameninţarea

că o muncă neîntreruptă de peste o jumătate de veac
putea fi atât de greu încercată. Aceste simţeminte, iz-
vorîte din inima caldă a poporului, acest avânt unanim
în ceasul de primejdie pentru viitorul Statului, erau
mângâierea cea mai dulce pentru Noi, o îmbărbătare
nouă pentru Mine de a veghea necurmat asupra ursite­
lor României, pentru urmaşii Mei un îndemn puternic
de a se arăta tot mai vrednici de atâta iubire, de atât
devotament.
. . . îmi împlinesc cu veselie sfântă datoria a măr­
turisi tutulor, că numai credinţa, cu care Ne-a încon­
jurat iubitul Meu popor, Ne-a putut uşura temerea în
acele momente cumplite.
Adâncă şi nemărginită este recunoştinţa, ce umple
sufletul Meu, al Reginei şi al Principesei Maria pentru
aceste duioase şi nenumărate mărturii de iubire : ele au
stabilit între ţară şi Tron legături nouă şi neperitoare.
Cu toţii ieşim din această încercare întăriţi : ţara mai
încrezătoare în viitor, iar Eu mai mândru de poporul
Meu, căre în aceste zile de desnădăjduire Mi-a răsplă­
tit munca întregei Mele vieţi“ .
Cuvintele acestea regale atât de explicite arată în
deajuns de ce sentimente e cuprins poporul nostru faţă
de Rege sau Prinţii de coroană, când ei sunt adânc
îndureraţi.
Spre veşnică amintire a iubirii poporului român
faţă de tron, în aceste zile de grea încercare, Regele
Carol înfiinţează în 1898 pe moşia Sa Slobozia-Zorleni
(jud. Tutova)) „Orfelinatul agricol Ferdinand“ unde se
va creşte cu îngrijire 30 de orfani săraci, aleşi din cla­
sele muncitoare şi din fii de militari, spre a se pregăti la
viaţa agricolă prin practică şi prin dobândirea cunoş­
tinţelor necesare unui ţăran bun gospodar.
Nădăjduiesc — zice Regele — că buna pildă ce
vor da aceşti băeţi, după ce vpr eşi din orfelinat, va
 23

contribui întru câtva la ridicarea nivelului moral şi ma­

terial al muncitorilor de pământ, Cari sunt reazămul fe­
r ii pentru viitor, după cum au fost mântuirea ei în trecut

Vieaţa politică a României era dominată de acute

lupte de partide. Totul era în funcţiune de acestea şi
nu se cruţa nici un mijloc pentru a compromite pe ad­
versarul politic. In contra acestor moravuri condamna­
bile înşuşi Regele Carol îşi exprimă adeseori în scriso­
rile sale legitima sa nemulţumire. Oricine căuta o în­
dreptare, bună pentru ţară şi o urmărea cu stăruinţă şi
pricepere în afară de partidele de guvern, era strivit de
puterea lor care străbătuse pretutindeni. Interese de
partid influenţau aproape toate actele vieţii publice, dar
e adevărat că mulţi se gândeau, în traiul lor liniştit şi
îmbelşugat şi la interesele statului român. Delà aceste
interese înguste până la cele ale naţiunii româneşti în
toată întinderea ei geografică cu toate aspiraţiile ei de
vieţuire împreună, era o cale lungă, lungă, care trebuia
netezită şi prelucrată, ca ziua mult dorită de astăzi se
poată sosi.
Principele Ferdinand trăind în acest mediu politic ne­
sănătos, îşi dădea perfect seamă, că poporul nostru cu o
aşa vieaţa internă nu poate avea un mare rost în viitor.
Observator atent şi minte clar văzătoare, Prinţul repede
a pătruns peste zidul chinezesc, — ce voiseră să-l tragă
în jurul Palatului politicianii noştri, — unde o nouă vieaţa
naţională, se înjghebase, prin literatură şi cultură ro­
mânească, al cărei scop precis era solidarizarea şi ar­
monizarea intereselor claselor sociale româneşti pentru
fortificarea statului român şi înfăptuirea unităţii sufle­
teşti a tuturor Românilor, indiferent de orice stăpânire
străină, cari vor duce inevitabil la îndeplinirea idealul
naţional politic. In fruntea acestei îndrumări nouă, care
cerea silinţi uriaşe, se află omul, pe care Dumnezeu îl
înzestrase cu mai multe şi mai mari calităţi sufleteşti
24

dintre fiii neamului nostru. Moştenitorul Tronului şi

Principesa Maria au înţeles că viitorul Lor şi îndeosebi
al Augustilor Lor urmaşi e aici, unde se făureşte, prin
muncă şi cinste, României şi Românilor în general, ade­
văratul ideal naţional..

Dovada cea mai strălucită că Prinţul Moştenitor

s’a identificat cu aspiraţiile vremurilor nouă, care cer
oameni noi, e faptul că a trimis pe Principele Carol şi
Principesa Elisaveta la cursurile delà Vălenii de Munte
(1 Iulie 1912), unde au stat câteva zile. Sutele de ascul­
tători veniţi din toate părţile româneşti, adânc pătrunşi
de solemnitatea momentului, stăteau cu ochii ţinţă spre
Principele Carol, când profesorul N. Iorga rostea aceste
cuvinte profetice, izvorite din dorinţa milenară a unui
neam : „Ceasuri mari vor veni, în care toţi trebuie să
fie alături, gata a plăti soartei binele veşnic al unui
neam cu jertfa vieţii acesteia trecătoare. Solidaritatea
de atunci trebuie pregătită din vreme în munca şi iu­
birea laolaltă pentru acea cultură care hrăneşte acelaşi
ideal. Şi, când astăzi, tinere prinţ, care vei fi şi Dom­
nul copiilor noştri, pe cari ţi-i creştem viteji şi credin­
cioşi, gata să te ajute până la moarte pe drumurile de
dreptate pe care Dumnezeu ţi le va arăta, când astăzi,
Domniţă, care cea dintâiu din vremurile depărtate ale
lui Vodă Brâncoveanul te apropii cu iubire de lăcaşurile
învăţăturii voastre, ca să poţi duce ori unde-ţi va fi
viitorul o amintire înduioşată a acestui pământ frumos
şi a acestui bun popor, — când astăzi sunteţi împreună
la bucuria şi speranţa noastră, ce dovadă mai sigură
poate fi că în zilele cele grele va fi iarăşi un singur
neam, recunoscându-se întreg în Regele lui şi un Rege
primind în sufletul lui aspiraţiile unui neam întreg?“
înalta preţuire Regală nu s’a oprit aici, ei a con­
tinuat adâncindu-se, prin participarea Prinţului Carol, ea
ascultător, al lecţiilor de istorie ale d. Iorga la Univer-
 25

sitatea Bucureşti timp de un an de zile (1912/13). Stu­

denţii de atunci nu vor putea uita nici odată acele ore
de istorie, care treceau aşa de repede şi soseau aşa de
greu, când împărtăşindu-se din pănea de lumină a pro­
fesorului, ei puteau învălui pe Colegul lor Prinţ cu acea
neprihănită dragoste care caracterizează în general tineri­
mea universitară, cu sufletul bun şi plin de avânt. îmi
amintesc de seara zilei 7/20 Iunie 1913, când d. Iorga
îşi lua rămas hun delà Prinţul Carol, care un an de zile
a onorat regulat cu prezenţa sa lecţiile profesorului. In
sala arhiplină, cu flori oferite şi cu ochi cuprinşi de
lacrimile emoţiunii măreţei clipe, se rosteau cuvintele
memorabile: „învăţământul istoriei, înfăţişat cu acea
adâncă religiositate care se cuvine faţă de marile, tri­
stele, triumfătoarele scene ce aduce înaintea noăstră,
e mai potrivit decât oricare altul pentru a deprinde su­
fletul cu: sinceritatea faţă de alţii, care asigură stima;
sinceritate faţă de lucruri, care asigură succesul ; sin­
ceritate faţă de sine însuşi, care e izvorul acelei veşnice
îndreptări, ce înlocuieşte putinţa, refuzată nouă, a per­
fecţiuni. învăţământul istoric dovedeşte prin netăgădui­
tele fapte care au fost că nimic nu poate fi trainic, că
nimic nu poate birui împotriva reacţiunilor fireşti decât
dacă-şi are temeliile pe sinceritatea iubirii si a muncii.
Iubire de oameni în genere, iubire de ţară şi de
neam, iubire de adevăr şi de bine, în serviciul căreia
să se cheltuiască acea muncă de fiecare moment care
birue bătrâneţele şi face ca la cea mai înaintată vârsta
sufletul să se dea lui Dumnezeu cu nevinovăţia copilu­
lui care doarme.
Pentru aceasta s’au ţinut aici lecţiile pe care Alteţa
Voastră Regală le-a ascultat.
Un ochiu plin de respectuoasă iubire a urmărit cu
luare aminte fiecare cuvânt, fiecare atitudine a neo­
bişnuitului oaspete pe cáré l-a avut timp de un an
Universitatea. Era un examen pe care Alteţa Voastră
26

Regală l-a trecut fără să vrea, fără să ştie. Şi el a

descoperit totdeauna, din priviri trecătoare, credinţa în
bine, devotamentul pentru datorie, scârba de fapte urâte
ale egoismului şi de decăderea corupţiei, admiraţia pen­
tru eroism, mila pentru slăbiciune, hotărîrea de a ajuta
dreptatea.
Dacă exemplele aduse de noi au putut să sprijine
aceste porniri, ajutându-le a résista vieţii, care e tot­
deauna o strictă operă de educaţie, dar adeseori numai
la actul al V-lea al dramei umane, sântem mulţumiţi
azi şi vom avea dreptul, mâne, de a fi mândri.
De acum înainte, principe Carol, nu vei mai fi
ascultătorul acestor cursuri. Plecând pentru studii spe­
ciale, de tehnică militară, nădăjduiesc că nu ne vei uita
cu totul şi că, în ceasurile de reculegere, când simţirile
cele mai scumpe, ideile cele mai temeinice răsar pen­
tru a stăpâni singure sufletul, vom avea şi noi cu toţii —
profesori, cari am dat tot ce-am putut, studenţi, cari
te-am încunjurat cu o tăcută, dar caldă iubire tine­
rească, — partea noastră de amintire.
La curs şi în plăcutele convorbiri care-1 precedau
şi-l urmau,... mi-am impus să nu văd decât studentul,
preţuindu-1 după clara sa inteligenţă, după marea sa
dorinţă de a şti, după cuminţenia sa precoce şi după
rara francheţă a caracterului său sigur. Am voit să uit
prinţul, şi poate am reuşit prea mult. Azi, prinţul care
pleacă e rugat să nu mă ţie de rău. Faţă de Alteţa Sa
Regală alţii vor drege o viaţă întreagă răul ce am pu­
tut face prin aceasta. Dar ei nu vor putea drege şi
binele ce s’a făcut în acelaşi timp“ .
0 naţiune întreagă e pătrunsă de opera naţională
săvârşită în sufletul Prinţului Carol prin contactul di­
rect cu învăţăturile ilustrului dascăl şi apostol, şi e
adânc recunoscătoare părintelui, delà care a venit în­
demnul şi înţelegerea, Principelui Ferdinand.
 27

în războiul balcanic am intrat siliţi, în vara 1913,

pentru a înfrâna trufia Bulgariei, care după ce-şi atin­
sese idealul naţional, trădându-şi aliaţii în luptă, tindea
cu tot preţul Ia dominaţia nedreaptă asupra întregei
Peninsule balcanice, ca singura putere de arbitru. Ex­
pediţia aceasta de pacificare şi restabilire a echilibrului
balcanic a fost condusă de însuşi Moştenitorul Tronului
Ferdinand, ca comandant suprem al armatei române,
dovedind un curaj deosebit în exprimarea ideilor sale
de conducere, apoi tact şi multă chibzuială cuminte cu
oamenii şi împrejurările răsboinice deatunci, potolind
în acelaşi timp şi entuziasmul de cucerire, cu totul fără
temeiu, al unor persoane politice, — a asigurat averea şi
persoana străinilor din partea ostaşilor noştri discipli­
naţi. Numai mai târziu se va putea cunoaşte în amă­
nunte ce rost important a avut Principele Ferdinand în
această acţiune militară.
Lupte n’au avut ai noştri în Bulgaria, dar o boală
ucigaşă a curmat vieaţa la sute de ostaşi români. Aici
în „gura iadului“ , în acest potop holeric, a dovedit în­
tâia dată Principesa Maria nesfârşita Sa iubire de oa­
meni şi acel dispreţ faţă de moarte, care formează
gloria Ei vitejească. Ne spune:
— „Dându-mi seama de mizeria, de singurătatea,
de chinul şi suferinţa ostaşilor miei şi de cât de puţini
erau aceia cari să voiască a rămânea cu dânşii, m ’am
crezut datoare să fiu cu aceia care rămân, şi am simţit
că acum sosise vremea să le dovedesc iubirea mea,
să-mi chem un curaj, care ştiam bine că nu-mi va lipsi
nici odată când ceasul primejdiei va fi bătut.
... M’am apropiat foarte mult de inimile ostaşilor
miei. Ei ştiau că nu m ’am ferit de ei când mulţi se
temeau; ei ştiau că am rămas cu ei aşa încât să nu
se simtă părăsiţi, să nu fie trataţi ca nişte lăpădături,
când aşa de crudă le-a fost partea.
Pe deplin fuiu în stare atunci să Je dovedesc, că
28

străina nu mai era străină, ci, cu toată inima şi su­

fletul întreg, dintre ai lor una !
...A m stat lângă paturile chinului lor, rugându-mă
tăcut pentru umilele lor vieţi fragede. Cele dintâiu zim-
bete ale lor eu le-am cules, când după multe zile de
tortură, ei se strecurau iarăşi pe încetul spre viaţă.
Nici în mormintele lor ei nu se puteau simţi ast­
fel, uitaţi. Am îngenunchiat lângă ele, acolo unde ar fi
îngenunchiat mamele lor, soţiile şi copiii lor, şi pe fie­
care moviliţă pustie am sămănat flori de mireazmă, ca
şi florile ce cresc în jurul caselor, pe cari nu le vor
mai vedea. Noi n’ara vrut să-i lăsăm ca ei să fie arun­
caţi în groapa comună, ci am voit ca fiecare din tine­
rele lor trupuri, să fie însemnat cu crucea lui“ .
Pentru a împiedeca această boală cumplită şi a
scăpa vieaţa atâtor ostaşi tineri n’a lipsit nici ajutorul
devotat al Prinţului Moştenitor Ferdinand şi al fiului
Său Carol, căci iată ce ne spune Principesa Maria :
„Soţul meu, care avea comanda asupra tuturor tru­
pelor, venia zilnic să inspecteze ce facem noi. Prezenţa
lui ne-a fost o mare încurajare, şi toţi bolnavii noştri
salutau sosirea ca un semn că nu s’a lăsat la o parte
nimic din ce putea să le fie de folos. Şi fiul meu era
cu mine, fiul meu cel mai mare ; el mi-a fost mâna
dreaptă, tovarăşul de muncă, energia lui tânără intrând
în acţiune unde zimbetele mele nu ajungeau“ .
Aceste fapte au darul de a pătrunde adânc în
sufletul unui neam întreg şi acolo fac opera fecundă
de veşnică recunoştinţă şi iubire faţă de Suveranii, cari
în momente grele sau fericite au stat în fruntea Iui,
contopindu-şi fiinţa lor cu toate durerile şi aspiraţiunile
lui naţionale.

Principele Ferdinand, cum vom vedea şi de aici

înainte, nu e numai un bun cunoscător al trecutului
nostru, ci şi un spirit istoric foarte ascuţit, capabil dş
 29

a extrage din trecut acele fapte, cari caracterizează

oameni şi epoci, şi de care prezentul are mare nevoie
pentru îndreptarea spre bine a societăţii. Calitatea acea­
sta aşa de remarcabilă şi de mare valoare se observă
şi în discursul Său ţinut la Craiova, în toamna anului
1913, cu prilejul desvelirii monumentului lui Barbu
Ştirbei, fost Domn al Ţerii Româneşti. Aici scoate în
evidenţă din vieaţa lui Ştirbei două lucruri în legătură
cu nevoile inexorabile ale prezentului, atrăgând atenţi­
unea, într’o formă discretă a celor două partide poli­
tice, atât de négligente, asupra alor două reforme delà
rezolvarea grabnică a cărora, depindea în acel moment,
cum s'a dovedit pe urmă, însuşi viitorul poporului ro­
mân. Aşa grăia Prinţul pentru cei cari erau datori să-şi
iubească neamul prin dovada faptei imediate :
„Sunt două reforme, care-1 caracterisează în deo­
sebi ca Domnitor înţelept.
Judecând în mintea lui clară, care pătrundea şi
viitorul, că o ţă ră n im e slobodă, m u lţu m ită şi ta re este
u n u l d in s tâ lp ii cei m a i p u t e r n ic i şi s ig u r i ai unui
S ta t tr a in ic , Vodă Ştirbei a depus o neobosită solicitu­
dine pentru regularea chestiei rurale, prin măsuri de
ocrotire pentru munca ţăranilor, şi-a pregătit astfel te­
renul pentru reformele ulterioare.
Alăturea cu aceasta, s’a gândit şi a lucrat cu
râvnă la re o rg a n iz a re a arm a tei. Prin întemeierea şcolii
militare, a creat pepiniera de ofiţeri din care au eşit
şefii cari au condus aproape treizeci de ani în urmă
pe vitejii noştri la isbândă.
Prin înfiinţarea grănicerilor, a dorobanţilor şi a
altor corpuri de trupe, a pus temelie puterii armate de
azi. Armata noastră-trebuie deci să-l privească cu re­
cunoştinţă.
Uitându-ne la opera lui de organizare, aşa de
vastă, ne întrebăm, cum în şapte ani de Domnie, supt
apăsarea grea a ocupaţiei străine şi bănuit din toate
30

părţile, Barbu Ştirbei a putut să pună la cale atâtea

reforme, prin cari, pe tăcute, se pregătea renaşterea
economică, militară şi culturală a ţării ?
Răspunsul îl găsim în întreaga lui viaţă de muncă
şi jertfe, închinată binelui obştesc, şi în firea lui mă­
surată, care se oglindeşte în cuvintele sale atât de
chibzuite :
„Patriotismul nu stă în cuvântări sonore şi pom­
poase, ci în lucrări sistematice şi de lungă răbdare“ .
Iată ce gânduri înalte frământau mintea viitorului
Rege al României în preajma izbucnirii războiului mon­
dial: Reforma împroprietăririi ţăranilor, reorganizarea
armatei, pentru realizarea cărora cerea munca, jertfa şi
patriotismul sincer al tuturor cetăţenilor ţerii şi înde­
osebi al oamenilor politici singuri respunzători.

Principele Moştenitor era pe deplin convins, că

poporul nostru e .la o mare răscruce a istoriei sale,
Are un singur drum de ales, acela care duce siguri
pe lângă orice sacrificii, la îndeplinirea visului naţional.
Sufletul Său a fost cucerit întreg de cauza sfântă a
neamului, prin acea îndelungată vieţuire de aproape
treizeci de ani, în mijlocul poporului român, împărtă-
şindu-se de cultura românească, care prin credinţele şi
aspiraţiile ei, îi indica drumul drept. Opinia dealtcum
generală era că Prinţul cu trup şi suflet e pe frontul
de luptă al idealului naţional. într’o şedinţă a Acade­
miei (1915) a spus cătră un membru ardelean al Aca­
demiei aceste cuvinte categorice : „ N u ştiţi cât ne gân­
dim la d-voastră, noi, cari nu putem vorbi*.
Am fi nedrepţi dacă am afirma, că Regele Carol
n’ar fi fost pentru eliberarea Românilor de sub jugul
străin şi unirea lor cu patria mamă, căci însuşi a de­
clarat unui sfetnic al Său cuvintele: „Eu nu sunt contra
îndeplinirii idealului naţional românesc. Vreau să se
ştie că nu sunt contra. Dacă s’ar fi ţinut al doilea
 3t

Consiliu de Coroană, toţi ar fi văzut-o. Să mergem însă

înţelept, făcând toate lucrurile la ceasul lor !“ . Nu ştim
dacă bătrâneţele Lui, intimele Lui legături de sânge şi
neam cu Germania, experienţa lui tristă cu Rusia, l-ar
fi putut determina, în ceasul suprem, să-şi facă deplin
datoria românească, aşa cum şi-o făcuse o vieaţă în­
treagă. Dumnezeu însă a voit, să-l treacă în amintirea
poporului român, ca mare şi înţelept, şi l-a chemat la
sine în 27 Septemvrie 1914.
Venim acum la viteazul Lui urmaş sub domnia
căruia s’a realizat cel mai mare fapt din istoria Ro­
mânilor.
 C APITO LU L III.

Regele Ferdinand ai României.

Un fior de încredere a străbătut ţara delà un ca­

păt, la altul, de ce n’am zice neamul întreg, că omul
vremurilor şi idealurilor nouă româneşti a sosit în per­
soana Regelui Ferdinand. Cei necredincioşi şi cu alte
principii se zvârcoleau în colţul de umbră al neputinţei
lor păcătoase şi vrednică de osândă.
In 28 Septemvrie se prezintă înaintea Camerelor,
în aplauzele frenetice ale celor de faţă, Regele Ferdinand
cu Regina Maria şi noul Moştenitor de tron, Principele
Carol, pentru a depune jurământul constituţional. Emo­
ţionat, dar hotărît, rosteşte această cuvântare :
Chemat prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa na­
ţională de a fi urmaşul Marelui întemeietor, care mi-a
lăsat ca sfântă moştenire simţimintele de iubire şi cre­
dinţă ale unui întreg popor, găsesc în dragostea mea
pentru neam puterea de a păşi fără şovăire spre înde­
plinirea marii, dar grelei mele sarcini.
Pilda Aceluia pe care îl plângem toţi ca pe un
părinte şi convingerea că numai printr’o neîncetată pro­
păşire se poate asigura desvoltarea trainică a unui po­
por, îmi vor fi călăuza în sforţările mele spre a-mi jertfi
întreaga muncă a vieţii pentru desvoltarea puterilor a-
cestui Stat.
In îndeplinirea acestei înalte datorii, pe care o
îmbrăţişez cu neclintită credinţă şi nestrămutată dragoste,
stă cea mai dulce mulţumire ce o pot dobândi. Prin-
tr’însa aduc cel mai mare prinos de recunoştinţă Ace-
 33

luia a cărui amintire e cea mai scumpă legătură între

ţară şi Casa mea.
In rodnica Domnie care face mândria istoriei noas­
tre, primul Rege al României a găsit cel mai puternic
sprijin în unirea tuturor Românilor în ju r u l Tronu lu i,
ori de câte ori împrejurări mari impuneau această da­
torie. Sunt sigur că, însufleţiţi de acelaşi înalt patrio­
tism, Românii vor şti şi în viitor să dea Tronului şi
Ţării unirea în cugetare şi în acţiune care este singura
chezăşie a unei sănătoase propăşiri naţionale.
Dumnezeu, care după atâtea grele încercări a bi­
necuvântat munca acelora cari s’au devotat binelui a-
cestui neam, nu va lăsa să scadă ceia ce cu atâta trudă
s’a clădit şi va ocroti, cu dragoste pentru acest popor,
munca fără preget ce sunt hotărît ca bun Român şi
Rege să închin iubitei mele Ţ ări“ .
In ordimîl de zi cătră armată, evocă vechile lupte
glorioase, zicând : . . . ^Vă aduc la rândul mieu dra­
gostea şi încrederea uuni părinte cătră copiii săi, ce-
rându-vă din partea voastră, precum v’a cerut şi R e­
gele Carol, să vă închinaţi într’o muncă încordată su­
fletele Ţării şi Tronului“ .

Profesorul N. Iorga, cel mai sincer şi mai desinte-

resat susţinător al Dinastiei noastre, în numele întregei
conştiinţe româneşti, al cărei reprezentant autentic şi
netăgăduit era şi este, se adresa, cu tot respectul cu­
venit, cătră noul Suveran cu cuvintele din care reţin
aici măcar o parte : „ . . . Maiestate, fii şi de acum înainte
ocrotitorul celor mici. cari numai la Dumuezeu şi la
Rege îşi pot ridica nădejdile ! In marginele puterilor
constituţionale, care sunt totuşi destul de largi pentru
înălţarea lor. Ca ostaş, şti că ei sunt cei mai credin­
cioşi, cei mai devotaţi, cei mai buni, că ei dau pentru
ţară ultimul ban şi ultima picătură de sânge, fără a
cere nimic în schimb pentru dânsele. Soţia Maiestăţii

MeteŞj Regele Ferdinand. 3

34

Tale, Regina cea nouă, pe care mila de oameni a dus-o

la căpătâiul lor, ştie că, după silinţi de eroi, ei mor o
moarte de sfinţi, găsind în chinurile lor un ultim zâm ­
bet de recunoştinţă pentru măririle lumii care au ştiut
să descopere agonia lor ! Cu aceşti oameni se pot face
lucruri de care lumea să se uimească, atunci când ei
vor vedea, sus, pe părintele lor în Suveranul Ţării. A
trecut jumătate de veac delà plecarea lui Vodă-Cuza şi
•el trăieşte încă în toate sufletele ; de ce să fie siliţi să­
racii de ei a-şi căuta numai lângă morminte mângâierea ?
Uită-te în jurul tău, Rege nou şi încă tânăr ! Ui-
tă-te, Regină, iubită din instinct de un popor întreg care
totuşi abia te cunoaşte încă! Uitaţi-vă amândoi ca Su­
verani şi ca părinţi, ca oameni şi ca Români, cu inte­
res, cu dragoste ! Nu ştiţi câţi oameni buni sunt pe pă­
mântul acesta, cu totul deosebiţi de toţi aceia pe cari
i-aţi văzut până astăzi în jurul vostru, de la miniştrii
unui joc de partide răzimat pe o falsificaţie permanentă,
până la oamenii cari prin talente de linguşire şi de pe­
trecere au căutat — şi unii cred că au izbutit — să
străbată în intimitate voastră ! Descoperiţi odată şi
pe aceşti oameni de treabă, cari ard de dorinţa de a
folosi şi ei ţării! 0 clipă de hotărîre, şi ţara întreagă
s’ar simţi întinerită şi ar mulţumi Aceluia ce a făcut
minunea de a o cură ţi de vechile şi grelele ei înfrimi-
tăţi. Ea singură nu poate, şi nu poţi Tu singur : îm­
preună aţi fi în stare să săvârşiţi minunea. Şi fără mi­
nuni nu putem trăi, Măria Ta : nu puteam eri ; astăzi şi
mai puţin !
Iar noi. cei cari totdeauna am aşteptat ceva delà
asemenea providenţiale prefaceri, cari am putut trăi nu­
mai din nădejdea lor, ni vom îndeplini datoria din col­
ţul de umbră, întrebuinţând toate puterile graiului şi
scrisului nostru pentru a-Ţi crea acea mare popularitate,
pe care Suveranul trebuie să şi-o merite în fiecare zi
prin fapte şi fără care domnia lui nu este decât o firmă
 35

asupra căreia totuşi contemporanii ca şi urmaşii aruncă

toată răspunderea pentru nenorocirile care ar fi.
„S ă trăieşti, Măria T a “ iţi zice astăzi Ţara, care
t e vrea biruitor pe drumul nădejdilor noastre şi făcător
-de dreptate ca Domnii cei buni de pe vremuri! Şi în­
drăznesc a tălmăci după sufletul mulţimii acest strigăt :
„Viaţa Ta de om s’a închis în această dimineaţă
■cu toate aplecările şi ■— să zicem ! — slăbiciunile ome­
neşti ale ţărănei noastre. Regele s’a născut acum: el
-nu poate avea scăpătări, şovăiri, slăbiciuni. E icoana
-de bronz a ţării, statornică, neînduplecată în cele bune,
în cele rele neiertătoare. A trăi e pentru el altceva decât
.pentru noi, cari putem căuta odihnă şi mângâiere în plă-
-cerile vieţii ; a trăi e a munci, a crea, a jertfi, a se jertfi“ .

Bunătatea şi mila pentru cei lipsiţi, pe cari e gata

:să-i ajute, strălucesc luminos din aceste rânduri ale nou­
lui Suveran adresate cătră primministru (3 Octomvrie
.1914) întru fericita pomenire a Regelui Garol:
„...Urmând pilda ce mi-a lăsat Fericitul întru veşnică
amintire, şi dorind şi Eu să aduc un prinos de veneraţiune
•memoriei sale, dăruiesc un fond de un milion lei pen­
tru înfiinţarea la Iaşi a unui orfelinat de fete, care va
purta numele neuitatului mieu unchiu. De asemenea mai
•dăruiesc două sute de mii lei în folosul fondului inva­
lizilor armatei“ .
Alături de această danie trebuie pusă o alta, tot
aşa de importantă (7 Aprilie 1916), care vine în ajuto­
rul săracilor delà oraşe năpăstuiţi de scumpetea mereu
•crescândă, dovedind în acelaşi timp grija cea mare a
Suveranului pentru nevoile tuturor claselor sociale :
„In aceste vremuri deosebit de grele gândul mieu
■se îndreaptă şi cătră cei cari sufăr de marea scum­
pire a traiului, fără a putea fi îndestulător înlesniţi de
Bugetul Statului, astăzi prea împovărat.
In dorinţa de a contribui la alinarea acestor su-

3*
36

ferinţe, la care surît sigur că nimeni dintre cei avuţi nm

va rămânea nepăsător, am hotărît a dărui suma de 1er
1,250.000 spre a se împărţi celor mai' crud loviţi şi
mai ales populaţiei oraşelor Ţării, cea mai greu atinsă
prin scumpetea mereu crescândă a chiriilor şi a celor
mai neapărate lucruri trebuincioase traiului şi care cred
că merită ajutorarea noastră pe o scară mai întinsă.
V ’aşi fi foarte recunoscător, scumpul mieu Preşe­
dinte al Consiliului, să mi daţi părerea D-Voastră asu­
pra modului ce vi se pare mai nemerit pentru ca acest
ajutor să uşureze într’adevăr soarta celor obidiţi şi ma
vrednici de compătimirea noastră.
Regina şi copiii noştri vor simţi o mare mulţumire-
sufletească de a se asocia şi ei la această faptă de ajuto­
rare reciprocă, luând parte la împărţirea ajutoarelor“ .

Agitaţia în ţară lua proporţii din ce în ce mai-

mari. Ea era în legătură cu soartea războiului, în care
inevitabil trebuia să întrăm. La început Puterile cen­
trale cu ofensivele lor nemiloase dominau frontul de-
luptă. Deşi aveam cu ele un tratat de alianţă cu obiec­
tul fix de defensivă, deci de pace, noi nu ne-am simţit
obligaţi a-1 respecta, fiindcă, la declararea războiului din
partea lor, n’am fost consultaţi. Dar mai presus de acea­
stă consideraţie era conştiinţa naţională, care nu mai
permitea să mergem alături de acei, de care ne despăr-
ţia tot trecutul nostru de suferinţa şi cari ţineau sub-
jugul lor milioane de Români fără dreptul naţionale,
ducând din ei sute de mii ostaşi pe frontul de moarte',
sigură a războiului, înainte pregătit anume. Orice inter­
venţie şi ameninţare cinică sau brutală a Puterilăr cen­
trale era zădarnică, căci noi aveam drumul inimii deja
deplin stabilit, alături de cele patru mari puteri euro­
pene, — Antanta — care luptau pentru eliberarea po­
poarelor mici, pentru dreptate şi civilizaţie.
Contele Czernin, ministru austro-ungar la RucureşR
 37

•care amintia într’o audienţă de „datoria de onoare“ a

•oricărui Suveran român de a merge alături de Puterile
'Centrale, căci altcum ar face a „o mizerabila tradare“ ,
şi-a primit răspunsul demn şi hotărît delà Regele Ferdi­
nand, ca şi acel tînăr diplomat german, care intervenise
în aceiaşi chestie şi căruia la evocarea „să nu uite că
s’a născut prinţ german“ , îi z ic e : „ N u u it, d a r n u p o t
u ita n ic i p o ru n c a p e care m i-a d a t-o o rig in e a m ea g e r­
m an ă . S a f i i cred in cios ţe r ii p e care o g u ve rn ez şi p o ­
n o r u l u i î n fru n te a c ă ru ia s ta u “ .
Consiliul de Coroană declară „espectativa înar­
mată“ , numai ca să câştigăm timp potrivit pentru intrarea
noastră în războiu. Şeful Guvernului d. I. I. C. Braţianu
•o încheie o convenţie secreta cu Ruşii (1 Oct. n. 1914).
Din toate faptele şi cuvântările publice, din vremea
neutralităţii, ale Regelui Ferdinand se vede, că e cu tot
suflletul în fruntea celor pentru aspiraţiile integrale ro­
mâneşti, făcând apel necontenit la unirea tuturora şi la
'îngrijirea armatei, temeiul izbăvirii noastre.

Deschizând sesiunea ordinară a Corpurilor legiui­

toare (Noem vrie 1914), Regele vorbeşte în discursul său,
după aprecierile călduroase aduse răposatului Rege Carol,
■de „ R e g a tu l care păşeşte cu în cred ere spre în d e p lin ire a
■u rs ite i sale“ :
„Ca să putem trece aceste vremuri grele, avem
meapărată nevoie de concursul sincer şi de patriotismul
luminat al tuturor forţelor naţiunii precum şi de unirea
sufletească a tuturora.
Sunt convins că, pătrunşi de însemnătatea situaţiei
actuale, nu veţi pregeta să daţi guvernului meu tot spri­
jinul cuvenit că să poată aduce la îndeplinire diferitele
proiecte de legi, cerute de împrejurări sau menite să
îndestuleze trebuinţele armatei, pe care naţiunea întreagă
■o înconjoară cu dragoste şi încredere“ .
Aceleaşi accente vibrează în răspunsul la adresa
'Camerei (5 Decemvrie), cerând „unirea în folosul inte-
 38

reselor obşteşti“ , evidenţiind datoria Sa „de a-şi încorda-.

t toate puterile pentru binele acestui popor“ ; iar în cel
cătră Senat (14 Decemvrie) repetează dorinţa că „toate-
forţele naţiunii, se vor uni într’un patriotism cald, spre
a conlucra cu o inimă şi un gând la îndeplinirea ursi­
tei noastre“ . . . şi „sunt convins că neclintită legătură
între Naţiune şi Dinastie este pentru iubita noastră patrie
cea mai puternică chezăşie în grava situaţie actuală“ .
Cu cât evenimentele războinice din afară se pre­
cipitau şi cu cât voinţa naţională devenia mai exasperata
din cauza prea îndelungatei aşteptări, cu atât Regele
Ferdinand e mai categoric în cuvântările sale. In 26-
Februarie 1915 declară cătră primministru : „ P o t asi­
g u ra ţa ra că şi Eu voi căuta a id e n tific a v o in ţa şi
p u te rile m ele cu ale iu b itu lu i m ie u p o p o r “ .
In Mesagiul din Noemvrie 1915 vorbeşte iarăşi de
„nevoia de a uni silinţile noastre în vederea apărării
marilor interese ale României, ridicându-ne toţi cu min­
tea şi cu inima mai presus de orice alte preocupări“
. . . şi c& p e a rm a tă „se în tem eia ză m a i m u lt ca o r ic â n d
situ a ţia ce se cu vin e R o m â n ie i“ . Din răspunsul la adresa
Senatului (12 Decemvrie) extragem aceleaşi idei: „...Uni­
rea tuturor inimilor şi a tuturor puterilor de muncă este
cea mai sigură chezăşie că marile interese ale Româ­
niei vor fi apărate cu înţelepciune şi cu tărie. S u n t
Cătră delegaţia
u n it î n t r ’u n g â n d cu p o p o ru l M ie u “ .
Camerii : „...C u cât sunt mai grele timpurile prin care
trece Patria, cu atât mai tare se strâng legăturile între;
Mine şi Poporul Mieu în munca comună pentru apăra­
rea marilor interese ale Ţării; „cere“ întărirea Oştirii,
care în aceste momente- mai mult ca ori când ea este
sprijinul puternic, la care toţi cetăţenii privesc cu mân­
drie şi încredere“ .

Preocuparea de căpetenie a Şefului Statului era.

pregătirea armatei şi înzestrarea ei cu toate cele nece-
»
 39

sare, ca să corespundă celei mai bine echipate armat©

moderne din răsboiu.
Calde cuvinte de urare îndreaptă Regele cătră oş­
tire la Anul nou 1915: „...Sunt aproape 25 de ani de
când lucrez din tot sufletul pentru desvoltarea şi îmbu­
nătăţirea puterei armatei. In acest pătrar de veac în
care, prin contact aproape zilnic, strânse legături de în­
credere s’au format între mine şi oştire, am putut ur­
mării cu adâncă satisfacţiune progresele însemnate ale
armatei, dovedind prin silinţile depuse şi prin rezul­
tatele dobândite, că jertfele ce Ţara a făcut şi dragos­
tea cu care întâiul rege o îmbrăţişa nu au fost zadarnice..
In anul ce a trecut, mulţumită concentrărilor mai.
lungi, insţrucţia mai cu seamă a regimentelor de rezervă,
a progresat în mod simţitor.
Ţara cu Mine, vă privim cu încredere. Dar aceasta
vă impune sfânta datorie de a păstra neatins renumel©
câştigat şi de a lucra mereu cu abnegaţie şi fără pre­
get, astfel că în orice împrejurare, ţara să se poată spri­
j in i pe voi, scutul ei cel tare“ .
După concentrări obositoare în decursul anului,.
Regele întâmpină cu cuvinte de încredere părintească,
armata în ziua de 1 Ianuarie 1916 : „In pragul acestui
nou an simt o adâncă bucurie de a vă arăta via mea
mulţumire pentru silinţele ce vă daţi pentru împlinirea
datoriilor ostăşeşti.
Anul ce a trecut a cerut delà voi o muncă eu:
deosebire încordată, în scopul de obţinea o pregătire d©
râzboiu desăvârşită. Ca totdeauna v ’aţi supus la cerin­
ţele ce vi s’au impus în interesul obştesc cu devotamentul
pe care vi-1 cunosc : el a fost fala voastră în trecut, el
va fi mândria voastră în viitor.
Ţara şi Eu suntem mândri de voi şi vă privim cu
încredere şi iubire“ .
Cu prilejul jurământului, Regele adresa, aceste cu­
vinte profund simţite, către tinerii recruţi, cari nu pest©
mult aveau să meargă pe frontul de sacrificiu şi biruinţă
al idealului naţional :
D ra g i recruţi, Am simţit ca o datorie sfântă de a
mă găsi în mijlocul vostru, în ziua în care v’aţi legat
cu jurământ înaintea lui Dumnezeu să păstraţi credinţa
cătră Rege şi cătră ţară.
Am ales ziua de azi pentru sărbătoarea aceasta,
căci data de 28 Noemvrie (1915) e înscrisă în cartea
de onoare a Armatei Române cu litere de aur, cu li­
tere neperitoare.
Voi aţi venit din toate colţurile ţării, cu inimile
■voioase aţi părăsit casele voastre şi rudele voastre, pen­
tru a intra într’o nouă familie, Armata Română, care
cu braţele deschise şi ca părinte al tuturor v’a strâns
la pieptul ei.
De azi înainte nu vă mai aparţineţi vouă, apar­
ţineţi Regelui şi Ţării. Prin jurământul ce aţi depus, aţi
încheiat o legătură strânsă între Mine şi între voi.
Frumoasă este menirea la care este chemat osta­
şul : El trebuie să fie scutul Ţării, să apere Ţara, că­
minul său şi pe ai săi, cu credinţă şi chiar cu sân­
gele lui.
Este dar o cinste a purta haina soldăţească;
dar onoarea aceasta cere ca soldatul să cinstească
haina ce o poartă, în orice moment, nu numai atunci
când ochiul superiorului îl priveşte, ci mai ales când
ştie câ nu este văzut.
Am nădejde, că voi veţi şti în orice moment să
fiţi adevăraţi ostaşi români, cari poartă în inima lor
simţimântul de onoare şi iubire către Ţară, către Rege
şi către Drapelul înaintea căruia aţi jurat
Multe din drapelele de faţă au condus pe părinţii
voştrii la izbândă, la glorie şi, dacă acum 38 de ani,
au putut birui, este pentrucă ostaşul de atunci era bine
pătruns de datoria lui.
Sunteţi acum la începutul instrucţiei voastre. Multe
 41

lucruri, poate, vă vor părea grele, dar, cu inima sus şi

cu gândul spre Dumnezeu veţi trece deasupra greută­
ţilor cu înlesnire.
Noi toţi şefii voştri, vă privim cu dragoste, şi pu­
teţi fi asiguraţi că vă vom conduce şi cu iubire şi cu
încredere
Cu nădejde privesc la voi şi dacă va v e n i o z i,
când vi-se v o r cere je r t f e m a r i şi sfinte, su n t s ig u r, d r a g ii
m e i re c ru ţi, că fiecare d in v o i îş i va face d a to ria ş i că
n u se va zice de n ic i u n u l d in v o i că n u a fo st u n e r o u “ .

Merită o deosebită atenţiune sfaturile, străbătute

de o adâncă înţelepciune, pe care Regele nostru le da
fiului său Principelui Carol, cu ocaziunea serbării ma­
joratului său (B Octomvrie 1915) ajuns încă în anul
trecut. Cuvintele atât de frumoase şi pline de o ade­
vărată grijă părintească, ne arată cum înţelege Suveranul
nostru să fie urmaşul său în persoana Principelui Carol.
De aici şi importanţa lor covârşitoare atunci, acum şi
mai ales mâne pentru neamul nostru. N ’ar trebui să
lipsească din nici o carte de cetire sau de educaţie :
„ Iu b ite C a ro l, Este azi întâia aniversare ce sărbă­
toreşti ca Moştenitor al Tronului, căci anul trecut prea
era apropiată ţărâna ce acoperea rămăşiţele pământeşti
ale iubitului nostru unchiu pentru a putea petrece cu
veselie ziua când ai ajuns la majoritate. Prea regreta­
tul tău unchiu aştepta ziua aceasta cu nerăbdare şi în
inima lui părintească el a vrut să te întâmpine la în­
ceputul vieţii tale de bărbat cu cuvinte pline de dra­
goste şi cu sfaturi ce erau să-ţi fie neîncetat o călăuză,
Pentru tine sunt larg deschise porţile unui viitor
plin de nădejde şi, să sperăm, şi de izbândă. Totuşi
timpuri grele de furtună au însoţit ajungerea ta la vârsta
de azi şi în inima ta caldă pentru Ţară acest an a lă­
sat impresii adânci şi multe învăţăminte ai putut trage
<din uriaşa dramă ce se desfăşoară împrejurul nostru.
42

Dar cu cât mai întunecat este orizontul, cu atât mai

vie trebuie să stea înaintea ochilor tăi măreaţa figură
a Regelui Carol I, care te-a iubit ca pe un fiu şi pilda
de abnegaţiune ce ne-a lăsat ca o moştenire sfântă, şi
dacă urmezi maxima lui : „ N im ic p e n tru m in e to tu l p e n ­
tr u Ţ a r ă “ şi deviza Casei noastre „ N i h i l sine D e o “ , nu
vei putea păşi greşit.
Cu cât cineva este mai sus pus, cu atât mai mult
trebuie să caute a merita mărirea la care soarta l-a
chemat; numai acela este stimat care-şi îndeplineşte
credincios datoriile, şi delà un prinţ care stă aproape-
de Tron se cere mai mult decât delà alţii. N u p o t sa­
te sfătuiesc în d e s tu l s ă -ţi în d e p lin e ş ti cu sfin ţen ie dato­
r iile tale către D u m n e z e u , că tră Ţ a ră ş i că tre tin e în s u ţi.
Sfera ta de acţiune este încă restrânsă. Ca toţi
vlăstarii din Casa noastră, ai intrat în nobila carieră a
armelor; ea este o şcoală pentru tine, în care tu tre­
buie să fi în tâ iid ca exa ctita te , ca râ v n ă şi ca bun
ex em p lu p e n tru c a m a ra z ii tă i. Şi tu iubeşti meseria ta,
precum şi eu iubesc pe ostaşul nostru şi armata. în.
mijlocul oştirii am crescut şi am trăit cele mai bune
zile ale vieţii mele, îi cunosc nepreţuita valoare : ea
este scutul şi nădejdea Ţării, şi ştiu că pe dânsa ne
putem bizui în orice moment.
Dar din ce în ce se va lărgi câmpul tău de acti­
vitate până ce la urmă vei fi chemat şi tu odată să
conduci o ţară întreagă. Cu cât un Moştenitor al Tro­
nului se pregăteşte mai din vreme pentru această che­
mare, cu atât îi va fi sarcina mai uşoară când momen­
tul va veni. N u u ita n icio d a tă că u n B ege treb u ie să
fie în tâ iu l se rv ito r a l S ta tu lu i , şi de aceia P o p o r u l poate
cere ca el să fie p ild ă î n în d e p lin ire a d a to r iilo r s a le ;
aminteşte-ţi că un exemplu rău dat de sus poate să
ducă un Stat la peire.
în toate Statele moderne Constituţia a creiat Su­
veranului o poziţie excepţională. E l n u este responsabili
 43

de ad ele de g u v e rn ă m â n t , are în s ă p e n tru actele sale o

răspundere, m o ra lă fo a rte g re a fa ţă de D u m n eze u , fa ţă
de sine şi fa ţă de T a ră şi de Is to rie . Un Suveran are
foarte mari datorii către Poporul care i-a încredinţat
destinele sale, dar puterea lui este îngrădită, şi n im e n i
n u trebuie să observe cu m a i m u ltă sfin ţen ie C o n s titu ţia
şi L e g ile , lucrând cu încredere şi în acord cu
sfetnicii
săi. Nu uita că ei au sarcină grea, că asupra lor cade
răspunderea actelor Suveranului. Mereu la strajă, un
Suveran trebue să vegheze cu gelozie ca prestigiul Ţării
să fie păstrat sus şi neştirbit ; însă el nu se poate lipsi
de sfaturile consilierilor Tronului, căci ei sunt organul
de transmitere a l p ă s u rilo r, a l a s p ir a ţiu n ilo r şi al v o ­
in ţe i P o p o ru lu i. A le cunoaşte, a le îm p ă rtă ş i şi a se
id e n tifica cu ele, este u n a d in cele m a i în a lte d a to rii ale
u n u i Su vera n .
Tu, iubite Carol, vei avea poate o sarcină mai
uşoară decât a acelora cari au muncit şi muncesc în-
naintea ta şi a căror inimă a bătut şi bate aşa de tare
pentru Neamul Românesc.
Eşti iubit de popor, păstrează dragostea ce-ţi
poartă ; dar în toate actele tale n u u ita n icio d a tă că
m a i lesne se p ierd e decât se câştigă iu b ire a şi în c r e ­
derea u n u i p o p o r “ .

Ceasul cel mare se apropia cu paşi repezi. Con-

ştiinţile vinovate erau torturate, că n’au făcut tot ce
trebuia pentru ţara lor, şi atunci, când se putea. Răz­
boiul se prevede a fi lung şi cumplit, şi proviziile şi
muniţiile noastre materiale foarte reduse, deşi sufletul
se manifestase gata de orice sacrificii. Valurile tumul­
toase ale duşmanilor porniseră cu turbare asupra viito­
rilor noştri aliaţi, cari aveau nevoie imediată de inter­
venţia cuiva, care, cu riscul de a se jertfi pe el mo­
mentan, să elibereze frontul francez, care părea a su­
comba sub loviturile nemiloase ale Germanilor. Momente
44

grozave pentru Aliaţi, dar şi pentru noi, care eram în

preziua intrării în hora morţii. Intervenţia noastră era
scontată la „acum ori nici odată“ . Primul-ministru
d. I. I. C. Brătianu prin iscusinţa sa a reuşit, — cea ce
formează un adevărat şi necontestat merit istoric al
său, — să încheie un tratat de mare.importanţă naţio­
nală şi internaţională (4/17 August 1916) iscălit de
Franţa, Anglia, Italia şi Rusia, prin care ni se recu­
noşteau : dreptul nostru întreg la pământul românesc de
sub stăpânirea Austro-Ungariei pentru a-1 anexa la Ro­
mânia în caz de biruinţă ; şi dreptul nostru de egali cu
Aliaţii la un congres de pace. Tratatul acesta, împreună
cu cel pentru ajutorul militar, ne dădeau siguranţa, că
oricât de mari vor fi jertfele, totuşi idealul nostru na­
ţional se va înfăptui.
Suveranul mai avea ultimul şi decisivul cuvânt.
In sufletul Său se zbăteau două lumi deosebite, care
nu puteau fi împăcate fără învingerea uneia. Una a a-
mintirilor celor mai duioase şi gingaşe de neam şi de
sânge, de strămoşi seculari, de fraţi şi prieteni, de toată
acea vieaţă trăită în cele mai intime relaţii cu vasta
cultură, cu fruntaşii şi familia împărătească a Germa­
niei atot puternică. Cealaltă era datoria Lui de „bun
Român“ . Şi spre veşnica Lui glorie aceasta din urmă
a fost mai puternică şi a biruit complet pe cea dintâi,
realizând astfel aspiraţiile noastre naţionale integral. In
acaastă dureroasă frământare sufletească a fost o inimă
nobilă şi înţelegătoare, o voinţă vitează şi hotărîtă care
necontenit l-a mângâiat şi l-a sprijinit în acţiunea sa :
Regina Maria.
Iată în ce cuvinte mişcătoare ne zugrăveşte cal­
varul sufletelor Lor, în preajma ceasului decisiv, în­
săşi Regina :
„Vreau să vorbesc de o seară neuitată de vară,
chiar înainte de declaraţia războiului.
„Deşi căldura era copleşitoare, Regele şi cu mine
 45

rămăsesăm în oraş, neputând părăsi Capitala noastră

în clipa când nori de furtună se strângeau tot mai ne­
gri la hotarele noastre. Un sentiment greu deîntuneree
se întindea peste toate; inimile erau neliniştite; tulburi
sufletele. Şi inima Regelui nu era cea mai puţin tulbu­
rată din toate.
Erau zile de aşteptare în tremur de inimă. Ştiam
bine că aripa războiului plutia acum în preajma ţării
noastre, şi ca doi părinţi cu grijă căutam spre zări,
simţind că se apropie Ceasul Ursitei, că nimic nu mai
poate opri acum furtuna care era să se sfarme asupra
ţării noastre.
Fără odihnă erau nopţile Regelui : somnul fugea
de dânsul sufletul îi era sfâşiat de îndoială. — Era acesta
momentul cel bun ? Dacă trage sabia va fi pentru bi­
nele ţări? Cuvântul ce are să spuie, cuvânt care tre­
buia să taie toate legăturile lui cu ce i-a fost drag o-
dată, cuvântul acesta va duce oare poporul lui la îm ­
plinirea Visului de Aur ?
Aceasta era problema înaltă ca munţii care-i pă-
zia patul noaptea, sarcina grea ca lumea care-i apăsa
pieptul şi pe care avea s’o ducă, oriunde mergea, îm­
preună cu dânsul...
Ce să facem zilele aceste de nelămurire chinui­
toare mai puţin ucigaşe, propuneam drumuri lungi spre
seară, la ceasul când soarele să pleacă spre Apus.
Amândoi aveam un dor ciudat să mergem departe
în adâncul Ţerii, să rătăcim pe căi multe, să atingem
multe locuri, parcă ni-ar fi fost frică de a nu le mai
vedea, — toate acele locuri pe cari le descoperirăm în
fericitele zile ale tinereţei noastre.
Ne amintiam aici de o biserică, dincolo de o
ruină, de sătucene pe mal de ape, de şesuri ce un­
duiau până la ţermuri dunărene, de lungi drumuri fără
capăt străbătând atâtea aşezări, de umbroase colţuri,
de paşnice lunci, unde ciobanii îşi păziau turmele. Toate
46

ni erau nesfârşit de scumpe, şi îndoit de scumpe la

ceasul când aşa de aproape simţiam primejdia.
In sara aceia de care-m i aduc aminte căldura era
apăsătoare, de te înăbuşă aproape ; nici o suflare de
vânt în aier. Praful ridicat de noi şi de carăle ce în-
tâlniam atârna ca un văl deasupra pământrlui; pei-
sagiul întreg era acoperit astfel de ceaţă ca un pastel
de pe care praful colorilor a căzut pe jumătate.
Era în văzduh ceva care gâfăia, care se sbătea,
în consonanţă deplină cu neliniştea inimilor noastre, ce
se simţiau apăsate de emoţii prea amestecate ca să se
poată rosti în cuvinte. N e durea de marea dragoste
pentru ţară şi de nesiguranţa chinuitoare a lucrurilor
ce erau să vie.
Ţeranii îşi strângeau secerişul, carăle veniau către
noi, unul după altul, prin praf, ca stafii răsărind dintr’un
vis, unele pline până sus cu tremurătoare piramizi de
paiu aurit, altele cu pătlăge roşii ca focul, lucii şi stră­
lucind ca nişte uriaşe pietri scumpe. Copilaşi stăteau
pe proţapul scârţiitor, pocnind bucuros din bice, pe
când bărbaţi şi femei mergeau alături cu feţele pârlite
de statornica trudă supt arsura soarelui. In şir fără de
capăt veniau spre noi, răbdurii şi paşnici, — icoană de
bielşug şi mulţămire.
Maşina noastră mâncă o leghe după alta, şi totuşi
nesfârşit ni se întindea drumurile în lungimea lor pră­
foasă. Părea că vânam vremea însăşi. Nu vorbeam un
cuvânt, dar ochii noştri sorbiau orice vedenie dragă, şi
sufletele noastre erau lacome de lucrurile ce am iubit,
înainte, tot înainte în amurgul de aur ; înainte, tot
înainte spre apusul soarelui. . .
Umbrele se făceau tot mai lungi ; simţiam noaptea
de vară tot mai aproape ; niciodată praful nu apăsese
mai des aierul nemişcat, Se rotogolia asupra pământului,
atârna din ceruri ascunzând zarea ; înfăşură vite şi
pomi, apăsa plămânii, orbia ochii, înăbuşia gâturile, de
 47

nu puteam răsufla. Dar înainte, tot înainte ca în delir

grăbiam, tot înainte spre apusul soarelui.
Drum fantastic, drumul- acela prin praful care
avea în sine ca apăsarea unui vis rău, deopotrivă cu
prevestirea care ne chinuia sufletele.
Deodată din ceaţa care făcea din lumea întreagă
o taină, soarele se vădi mare şi ştraşnic de aproape
Un bulz de foc uriaş, grozav şi ameninţător, ca o ve­
denie din visurile frigurilor.
Ne-am oprit o clipă, în alergarea noastră tot în-
nainte, să privim roşia-i frumuseţă fantastică, copleşiţi
de o aşa de stranie privelişte, când iată că din praf un
glas se ridică lângă n o i: „Soare de războiu, soare de
sânge, — semn de luptă“ .
Cine vorbise? Gândurile noastre singure? Ori glas
•de om ?
Ne-am uitat prin valul prafului. Un ţeran bătrân
sta în preajma noastră, arătând soarele cu degetul lui
care tremura: „Soare de războiu.“
Şi am simţit că bătrânul spusese tare însuşi gândul
•ce era în n o i. . . “

A l doilea Consiliu de Coroană, în ziua de 14/27

August 1916, hotăreşte intrarea noastră în războiu, ală­
turi de „Antantă“ , pentru eliberarea Românilor de sub
•dominaţia Austro-Ungariei.
Proclamaţia Regelui adresată poporului român
arată scopul acţiunii noastre războinice foarte precis.
Mergând pe urmele celor doi mari strămoşi, să avem
credinţa fermă, că luptând cu vitejie, idealul nostru
acum, va deveni un fapt împlinit şi cei cari-1 ajută cu
jertfa sângelui sau vieţii chiar, vor fi preamăriţi tot­
deauna de-a lungul veacurilor.
Ostaşii sunt chemaţi la luptă sfântă cu cuvintele
regale :
„ Y ’am chemat să purtaţi steagurile noastre peste
48

hotarele unde fraţii noştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi

cu inimă plină de nădejde.
Umbrele marilor Voevozi Mihai Viteazul şi Ştefan
cel Mare, ale căror rămăşiţi zac în pământul ce veţi
desrobi, vă îndeamnă la biruinţa ca vrednicii urmaşi ai
ostaşilor cari au învins la Răsboieni, la Călugăreni şi
la Plevna.
Veţi lupta alături de marile naţiuni cu care ne-am
unit.
0 luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să-i în­
durăm însă greutăţile, şi cu ajutorul lui Dumnezeu iz­
bânda va fi a noastră.
Arătaţi-vă deci demni de gloria străbună.
De-a lungul veacurilor un neam întreg vă va bine­
cuvânta şi vă va slăvi“ .
Iar poporului Regele îi vorbeşte de măreţia pasului
făcut astfel :
» R o m â n i , Războiul, care de doi
ani a încins tot
mai strâns hotarele noastre, a zdruncinat adânc vechiul
aşezământ al Europei şi a învederat că pe viitor numai
pe temeiul naţional se poate asigura viaţa paşnică a po­
poarelor.
Pentru neamul nostru el a adus ziua aşteptată de
veacuri de conştiinţa naţională, ziua unirii lui.
După vremuri îndelungate de nenorociri şi de
grele încercări, înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze
Statul prin Unirea Principatelor, prin războiul indepen­
denţei, prin munca lor neobosită pentru renaşterea na­
ţională.
Astăzi ni este dat nouă să întregim opera lor
închegând pentru totdeauna ceia ce Mihai Viteazul a
infăptuit numai pentru o clipă : U n ire a R o m â n ilo r de
de cele d ou ă p ă r ţ i ale C a rp a ţilo r.
De noi atârnă astăzi să scăpăm de sub stăpânirea
străină pe fraţii noştri de peste munţi şi din p la iu r ile
B u c o v in e i, unde Ştefan cel Mare doarme somnul de veci.
 49

în noi, în virtuţile, în vitejia noastră stă putinţa,

de a li reda dreptul ca într’o Românie întregită şi li­
beră, delà Tisa până la Mare, să propăşească în pace
potrivit datinelor şi aspiraţiilor gintei noastre.
însufleţit de datoria sfântă ce ni-se impune, ho­
tărâţi să înfruntăm cu bărbăţie toate jertfele legate de
un crâncen războiu, pornim la luptă cu avântul puter­
nic al unui popor, care are credinţa neclintită în m e­
nirea lui.
Ne vor răsplăti roadele glorioase ale izbândei.
Cu Dumnezeu înainte \u.
Proclamaţia aceasta pe cât era de clară în formă,
pe atât era de categorică în fixarea ţelului nostru, şi ea
fu comunicată indată întregei oştiri şi naţiuni. în ace­
iaşi zi seara reprezentantul României a prezintat mi­
nistrului de externe al Austro-Ungariei declaraţia noa­
stră de războiu.

Soldaţii români, cu avântul lor războinic şi cu

încrederea lor oarbă în biruinţă se coborau prin toate
potecile şi drumurile Carpaţilor, în acel timp de noapte,,
în pământul făgăduinţă. Razele luminoase ale soarelui
din dimineaţa Sf. Maria îi surprinse în scumpul nostru
Ardeal spre spaima duşmanilor noştri seculari.
Eram deci în plin războiu de suferinţă, dar şi d e
eliberare a neamului românesc.

Mete?, Regele Ferdinand. 4

 C APITO LU L IV.

Regele Ferdinand şi războiul pentru unirea

tuturor Românilor.

Pătrunderea şi înaintarea armatei româneşti în

Ardeal a fost aşa de fulgerătoare încât a zăpăcit com­
plet orice rezistenţă a duşmanilor la început. Se pareă
că în câteva săptămâni sau luni tot pământul românesc
de sub Unguri va fi cucerit de oştirea noastră. Bucuria
generală între Românii ardeleni era de nedescris. Femei,
copii şi bătrâni lăudau şi mulţumeau lui Dumnezeu, că
i-a învrednicit să apuce marea zi a eliberării. Preoţii în
■odăjdii primeau armata binecuvântând-o şi înălţând ru­
găciuni ferbinţi pentru „preaînălţatul nostru rege Ferdi­
nand" şi izbânda oştirii româneşti. Au fost clipe de în­
frăţire şi fericire, care nu vor pieri niciodată din amin­
tirea recunoscătoare a mult încercatului nostru popor.
Durere, aceste zile au fost foarte scurte, căci a înce­
put epoca persecuţiilor pentru unii, şi pentru ceilalţi
calvarul de cumplite jertfe şi suferinţă neagră a retra­
gerii pe tot frontul.
Duşmanii reculeşi în urma buimăcelii din întâiele
zile, încep să concentreze mari forţe armate contra noa­
stră înzestrate cu cele mai grozave maşini de a ucide
oamenii. Gemea Ardealul de armata duşmană. Mica
noastră oştire pe un front extraordinar de mare, e si­
lită să cedeze poziţie de poziţie terenul cucerit, dar cu
cele mai simţite pierderi de oameni din partea inami­
cului. A i noştri se retrăseseră aproape pe linia veehei
 51

graniţe, când Regele Ferdinand adresează aceste cu-

•vinte de încurajare către viteaza lui armată (5 Oct.) :
„După şeapte săptămâni de războiu, cât timp aţi
aţinut piept vrăjmaşului cu bărbăţie, astăzi se încinge
lupta aprigă la graniţa ţerii în contra armatelor ina­
mice cari vor să ne cotropească. In aceste momente
simt ca o datorie să vă reamintesc că pământul sfânt
al ţerii noastre a fost apărat totdeauna cu cinste şi
■vitejie sub marii noştri Voevozi şi stropit de sângele
strămoşilor noştri cari au bătut pe năvălitori.
Aştept delà toate gradele ca şi acum să-şi facă cu
sfinţenie datoria, apărând cu orice preţ până la ultima
răsuflare patria ameninţată.
Nici o unitate să nu dea înapoi, ci să-şi păstreze
-cu orice preţ poziţiile de luptă ; ori unde inamicul este
slab să fie atăcat şi respins.
0 poziţiune ce *a fost pierdută, să fie imediat ata­
cată şi reluată.
Munţii noştri cari de mii de ani au fost leagănul
şi pavăza neamului, să fie zidul nebiruit unde valurile
-de oţel ale vrăjmaşului să se sfarme înaintea vitejiei
.«.părătorilor ; cinstea oştirii şi salvarea patriei o cere.
înainte deci cu Dumnezeu şi biruinţa va fi a noastră.“

Regele dă un interviev pentru marele ziar englez

'din Londra : Times, care şi apare la sfârşitul lunei Oc-
tomvrie 1916. Deosebit de preţios prin înalta cugetare
politică şi viziunea clară a lucrurilor, el trebue cunos­
cut în întregime. Suveranul nostru lămureşte aici opi­
nia publică europeană asupra cauzelor şi scopul intrării
noastre în războiu ; arată ideile de dominaţie şi mijloa­
cele sălbatice de luptă ale Puterilor Centrale, apoi apă­
rarea grea a României din cauza situaţiei sale geogra­
fice ; prevede planul de distrugere al României de Cen­
trali, cărora le opune tradiţionala omenie în luptă a os­
taşului român şi faţă de duşmani şi, insistă asupra aju­
52

torului statornic al Aliaţilor faţă de noi. Iată cuvintele*

regale :
»Asumând partea sa de greutate în această vastă
luptă, România nu s’a ispirat de maxime cinice şi rea­
liste, ea n’a trădat Puterile Europei, Centrale, ci a as­
cultat de principiul idealului său naţional. In toate ţerile-
sunt'curente puternice de opinii, cari sunt mai mult in­
stinctive decât politice. In România ca şi Rusia, legă­
turile sângelui şi ale rasei primează orie? alte consi-
deraţiuni. Chemarea celui mai curat sânge al nostru-
românesc de dincolo de Carpaţii Transilvaniei, a emo­
ţionat tot poporul român, delà regele său până la ultimul
ţeran. Ungaria a fost duşmana noastră tradiţională
pentrucă menţinea intr’o stare de aservire milioane de
oameni de rasa noastră. Bulgarii, a căror armată &
puternică şi curaj ioasă, au constituit pentu noi o ame­
ninţare meridională şi au fost socStiţi cu titlu secundar
ca un inamic posibil. Contra Germaniei nu a fost la
începutului răsboiului nici o ostilitate, ba exista poate
chiar simpatie pentru dânsa. Economiceşte Germania &
fost un factor Important în desvoltarea industriei noastre,
a prosperităţii noastre naţionale.
Pentru Francezi avem simpatiile sângelui, faţă de-
Anglia am resimţit în totdeauna respectul datorit unul
mare imperiu întemeiat pe dreptate.
Pe când războiul se prelungea, România începe
să-şi dea seama de punctul de vedere al inamicului.
Asest punct de vedere era întemeiat pe principiul după-
care forţa primează dreptul, iar scopul justifică m ij­
loacele. Micile naţiuni nu există pentru inamic decât în
măsură în care ele ajută Puterile Europei Centrale a
atinge scopurile comerciale ori industriale pe care le-
urmăresc. Apoi opinia română a fost profund afectată
de forţarea făcută de aceleaşi puteri pentru a erija
o teorie de terorism şi de ilegaliiate într’un principiu
de drept internaţional. Totuşi viaţa noastră naţională
 53

nu era direct atinsă de aceste consideraţiuni. Situaţia

se schimbă cu durata războiului. România deveni con­
ştientă de sforţările pe care le făcea inamicul pentru a
ne angaja prin intrigi- subtile în această luptă şi pentru
•a ne face să luăm partea potrivnică intereselor noastre.
In decursul anului 1915, atunci când Rusia părea
învinsă, Anglia şi Franţa păreau oprite, iar Austria, Turcia
şi Bulgaria operau în Balcani, Românii au rămas fi­
deli instinctelor lor profunde şi au refuzat cu toate
sforţările inamicului să abandoneze neutralitatea lor.
România a fost criticată pentru inacţiunea ei până
.acum ; s’ar cuveni ca lumea să ţină seamă de poziţia
României : suntem o mică putere, avem o mica armată,
suntem înconjuraţi de uriaşi. In această situaţie noi
trebuie să resolvăm o problemă grea, cu o frontieră
•apuseană lungă de aproape 1100 km., care este ea sin­
gură mai lungă decât frontul francez şi englez la un
ldc, cu o frontieră bulgară la Sud, aproape fără de
apărare şi foarte aproape de Capitala sa şi de o lun­
gim e de m ai multe sute de kilometri. Cu armatele
ruseşti în retragere o intervenţie română ar fi avut ca
■résultat nimicirea imediată a acestei mici ţări.
România a aşteptat momentul, când putea să
lucreze cu siguranţă, că poate să se apere şi să pri­
mească sprijinul marilor ei Aliaţi, n’a aşteptat nici o
■clipă mai mult. La intră azi în războiu angajând tot
viitorul ei pe curajul poporului său şi pe sprijinul eco­
nomic şi militar al marilor ei Aliaţi. O ţară mică într’un
m are războiu care promite să dureze cel puţin încă un
an, e sigură că o să îndure foarte mari sacrificii interne
şi să consume resursele sale. Dar aşa a fost şi este
încrederea României în dreptatea cauzei sale şi aşa a
fost şi este credinţa sa în Aliaţii ei, că îşi leagă soarta
de a lor.
Serbia şi Belgia au intrat în războiu fără să ştie
•cum se vor purta puterile Centrale faţă de micile ţări,
54

cari luaseră armele contra lor ; România n’are de loc-

iluzii, căci ea ştie că duşmanul va face toate sacrificiile,,
ca s’o şteargă de pe harta Europei, cum au şters Ser­
bia şi Belgia. Duşmanul e setos de răzbunare contra
României care a îndrăznit să îmbrăţişeze cauza dreptă­
ţii şi să se lupte pentru a libera pe Românii din Tran­
silvania ; aceasta s’a văzut lămurit din cea dintâi lună.
a războiului.
Bucureştii a fost bombardat zilnic de zepeline şi
aeroplane ; sute de femei şi copii au fost ucişi sau mu­
tilaţi, pe când treceau liniştiţi pe străzile oraşului nos­
tru neapărat. Inamicul s’a răzbunat astfel contra unor-
nevinovaţi, de justa decisiune a Guvernului român. Efec­
tul faptelor sale a fost mare : inamicul a stârnit aici-
un resentiment ce a unit împotriva lui toată naţiunea,
şi care face să nu fie posibilă României să accepte pa­
cea fără victorie. Aşa a fost în toate ţările cari au in­
trat în războiu contra puterilor centrale.
Cu toată sălbătăcia cu care inamicul ne atacă şi,
cruzimea cu care fem eile noastre fără apărare şi copi­
laşii noştri nevinovaţi sunt masacraţi, Guvernul nostru,
se va sili să împiedece represaliile contra prizonierilor-
şi necombatanţilor fără apărare. In acest senz au fost
date ordine trupelor noastre. Uitând orice provocare an­
terioară, ele trebuie să trateze cu omenie pe cei cari,
cad în mânile noastre, căci nu simplii soldaţi, nici po­
porul nu sunt cei cari trebuiesc făcuţi răspunzători de-
politica adoptată de guvernele inamice. Guvernul român,
socoate că conduita naţiunii, în acest moment, trebuie
să fie astfel încât generaţia ce va urma s’o poată a -
proba, judecând-o fără patimă. In felul acesta Guver­
nul vrea să ducă războiul, deşi politica inamicilor noş-
trii fac din ce în ce mai dificilă menţinerea moderaţiu-
nii printre trupele şi poporul nostru.
Românii vor rămâne legaţi de cauza Aliaţilor.
Inamicul nu le va putea lua încrederea lor în justa.
 55-

Anglie, în Franţa sora latină şi în Rusia vecina lor

apropiată. Dar Românii roagă Cerul ca cu toate preo­
cupările lor actuale şi enormele probleme ce au de re-
solvit, Aliaţii să nu lase, câtu-şi de puţin, să treacă în
rândul al doilea din mintea lor chestiunea României.*

Presiunea continuă a duşmanilor devenia din zi

în zi tot mai puternică şi rezistenţa noastră ne măcina
puterile într’un mod ameninţător. Pe graniţa Carpaţilor
s’au încins cele mai desperate încăierări, ca şi în Do-
brogea, luptând ostaşii noştri ca leii numai să împiedece-
pè vrăjmaşi să ocupe pământul sfânt al patriei libere.
In două locuri frontul românesc, pe lângă tot eroismul
soldatului nostru, a fost străpuns, la Nord pe la Jiu şi
în Sud la Dunăre pela Zimnicea. Două armate formi­
dabile germane, strângând în cleşte oştirea noastră,,
înaintau încrezătoare spre Bucureşti. Se încearcă, ca
într’o mare luptă pe râul Argeş, înaintea Capitalei, să
se frângă puterea duşmană. Dar planurile noastre de
luptă, din întâmplare, ajung în mânile vrăjmaşilor şi
astfel biruinţa visată şi foarte probabilă, se preface în­
tr’un mare dezastru. Capitala ţării în ziua de 23 Noem-
vrie e ocupată de Germani. Regele şi familia regală cu.
lacrimi în ochi părăsesc Bucureştii în 21 Noemvrie,
ducând cu Ei spre Moldova nemărginita durere a unui
neam întreg, care se vede zdrobit aşa de brutal, pentru
singurul păcat de a fi îndrăznit să-şi revindece cu arma,,
dreptul său sfânt de libertate deplină.
Trist fără îndoială, dar hotărît a înfrunta orice
suferinţă ce-1 mai aştepta, Regele în preziua retragerei
spre Moldova, a zis în Bucureşti, cătră unul din şefii
statului major aliat, să comunice Generalului Berthelot
aceste cuvinte ale Sale: „încrederea mea e neclintită şi
că nu regret n im ic“.
In cap de iarnă, prin ploi, zăpadă şi frig să re­
trăgeau zeci şi sute de mii din cei mai buni fii ai nea-
56

-mului spre ultimul adăpost al refacerii, al rezistenţei şi

biruinţei, spre ospitaliera Moldovă. 'D a r nici un petec
de pământ n’a fost cedat decât pe lângă pierderi în­
semnate pentru duşman, ceia ce face cea mai mare
onoare armatei noastre. Numai după ce s’a fixat bine
frontul român pe rîul Şiret, s’a putut vedea clar cât
d e catastrofală a fost retragerea şi pierderea ţerii, mai
bine de jumătate, rămasă sub ocupaţia inamică. 0 parte
din armată prinsă, altă rănită şi decimată de boli îa
spitale, a treia parte obosită de suferinţă păzia frontul.
Nenorocirea aceasta o potenţa populaţia refugiată fără
adăpost şi pâne, şi căzută jertfă cumplitei boli a tifu-
sului exantematic, care secera zilnic sute de vieţi. Urla
mizeria pe toate drumurile. Norocul a fost că Regina
noastră, sfidând oboseala, orice boală şi moartea chiar
alerga pretutindeni cu sufletul ei eroic şi bun, dând tu­
turor ajutoarele ce se puteau da şi cuvântul cald care
alina o durere omenească, micşorând astfel imensitatea
suferinţelor, care păreau menite să ne îngroape neamul
în ultima lui sforţare pentru libertatea fraţilor.
Un martor ocular al acestui haos de suferinţe,
francesul Michel Prévost, ne spune că la ajutor: „Fam i­
lia regală da cea dintâi exemplul. Domniţele lucrau în
spitale, Regina le cerceta pe rând, trudindu-se de a
micşora suferinţa bolnavilor sau de a ajuta pe acei,
cari încercau să-i salveze... şi văzând mizeria ce-o în­
conjura şi în faţa căreia toţi erau neputincioşi, — ea nu
roşia de lacrimile, pe care le vărsa, când în desnădejde
spunea : — „Cum voi putea oare salva soldaţii mei şi
ţara mea, când n’am reuşit, cu toată dragostea mea,
să salvez viaţa copilului m e u ? “
Iată ce tablou straniu ne dă Regina despre neagra
mizerie de atunci, din care sute şi mii de vieţi a salvat
numai mila Sa regală:
„Ajutam oriunde puteam, şi mulţi alţii ni-au venit
în ajutor şi au muncit cu inimă, dar cu toate silinţele
 57

noastre au fost clipe grozave când ni s’a părut că vom

rămânea fără oaste. Moartea rărise atât de grozav rân­
durile, încât regimente întregi părea că s’au topit, şi
în suflet mi se strecura spaima când mă uitam la miile
de cruci din cimitere. Uneori câmpuri întregi au fost
prefăcute în cimitere ca să poată cuprinde m orţii!
In oraşe ne obişnuisem cu trâmbiţele care nu mai
sunau decât marşul de înmormântare. Spitalele gemeau,
Invalizii nu puteau înfrunta ostenelile drumurilor. Adă­
posturi pregătite pentru ei nu erau, trenurile şi căruţele
nu-i puteau transporta, şi de multe ori fiinţele acestea
nenorocite trebuiau să se târască pe jos, prin frig, prin
zăpadă şi prin noroiu, pe drumuri necunoscute. De multe
ori n’au mai ajuns în satele lor, ci au căzut ca oile
pierdute pe marginea drumurilor ; mulţi au murit şi au
fost tărâţi înapoi la spital ca să zacă câte trei într’un pat !
Nu voiu putea niciodată să uit căruţele care adu­
ceau bolnavii, muribunzii în oraş; era ceva sinistru şi
totdeauna trebuia să mă opresc şi să le dau o băutură,
sau să le spun un cuvânt, de alinare.
. . . Cadavre care trebuiau înmormântate zăceau în
mormane hidoase deasupra cărora corbii făceau roată
ca nişte nori întuneeoşi. De o parte şi de aile a dru­
mului erau înşirate stârvuri de cai împrejurul cărora se
furişau câni lihniţi cari îşi arătau capul şi ghiarele mân­
jite de sânge ; păreau adevăraţi lupi flămânzi.
Am ajuns într’un sa t... Şi aici desghieţul desco­
perise murdării şi urâţenii de nedescris ; şi aruncân-
du-mi privirea peste umbrele palide din locul acesta al
desnădejdii, am priceput pentru ce nici o muncă nu
m ai putea să aibă spor.
Parcă nu mai erau oameni. Nişte stafii rătăcite în
ghiarele unei grozăvii fără nume, făpturi cu obrajii supţi
şi ochii speriaţi, cari priveau fără înţeles la femeia ce
venia să-i ajute! Unii şedeau pe prispe, alţii pe gră­
mezi de gunoiu, alţii îşi sprijineau spatele încovoiate pe
58

zidurile noroioase ale caselor, pe când de pe acoperi­

şuri picuri mari şi negre cădeau pe capetele lor plecate.
Câţi-va, îmbrăcaţi în zdrenţe, se târau prin no­
roaie, cu cizmele rupte, fără să ştie încotro. Unul să
sprijinea într’un băţ şi mă privea ţintă cu ochii lui în­
fundaţi, eu privirea de nebun. Faţa lui părea mai mult
o tidvă, fiecare os se vedea de supt pielea uscată şi
întinsă ca un vechiu pergament pătat cu umbre vinete,
Toţi erau bolnavi, bolnavi de o molimă, pe care
abia începeam s’o cunoaştem şi ne era cu neputinţă;
s’o înlăturăm, căci duceam lipsă de toate“ .
într’alt loc zice Regina despre aceşti fii ai pierzării :
„. ..Sunt feţele cu cari mai mult m’am obişnuit,,
pe cari le-am cercetat în ungherele lor dureroase, unde
mulţi se sfiesc a pătrunde, feţe asupra cărora m’am
plecat în locul bătrânei mame, care în fiecare seară,
pe prispă aşteaptă nerăbdătoare, aşteaptă înzadar. Cu.
buze uscate aceşti sărmani părăsiţi mi-au vorbit de
vatra lor, de copii, de soţii, de cari li era d o r .. . Ei
se agăţau de mânile mele şi mi le sărutau, îmi ziceau.
mamă, cerându-mi veşti delà iubiţii lor, împlorându-mi
o mângâiere, o rază de speranţă. M’am silit să-i îm­
bărbătez, simţind că vorbele mele au mai mult înţeles,
când soarele străluceşte afară“ .

La acest desastru sfâşietor al nostru au contri­

buit în mare măsură şi Ruşii laşi, cari n’au voit să ne
pună la dispoziţie ajutorul militar fixat în tratat, iar
unde erau, nu luptau sau sosiau prea târziu, numai ca
noi să ne sacrificăm şi să pierdem lupta. Nici inter­
venţia des repetată a Regelui şi Reginei noastre la
Petrograd n’a reuşit, să-i oblige pe aceşti tradiţionali,
trădători, ca să-şi facă datoria de arme faţă de noi.

Era Cineva care nu se da învins nici la priveliştea

aceasta înspăimântătoare. Era Regele, suflet adânc re­
ligios cu credinţă nesguduită în puterea Dumnezeiască,.
 59

care încearcă neamurile, dar nu le lasă ca dreptatea

lor să fie călcată în picioare până în sfârşit. Această
încercare cu suferinţă e numai ca curăţiţi sufleteşte,
să începem din nou lupta, care ne va aduce cu sigu­
ranţă roadele binecuvântate ale biruinţii. Ideile acestea
le exprimă Regele în Mesagiul din Decemvrie 1916,
când la Iaş; s’au deschis Corpurile legiuitoare. Spune
că împărăţia austro-ungară „nu mai poate dăinui ca
factor al echilibrului european“ , durerea noastră de as­
tăzi e trecătoare“ şi „să privim viitorul cu desăvârşită
încredere ; orice jertfe mari şi dureroase“ ni s’ar mai
cere „ suntem h o tă r îţi să lu p tă m a lă t u r i de A l i a ţ i cu
energie şi p â n ă la ca p ă t“ .. . „Aspiraţiile şi jertfele de
astăzi mă leagă pe mine şi Dinastia mea şi mai puter­
nic de naţia română, care va găsi pururea în Regele
ei pe sprijinitorul şi apărătorul drepturilor şi năzuinţi-
lor sale“ . Mişcat salută pe „soldaţii cari apără pă­
mântul strămoşesc încălcat de vrăjmaşi... şi să spu­
nem ţăranului, că, luptând pentru unitatea naţională, el
luptă totdeodată pentru desrobirea lui politică şi eco­
nomică. Vitejia lui îi dă drepturi şi mai mari asupra,
pământului pe căre i apără“ .
în răspunsul la adresa Senatului, Suveranul în­
noieşte cele de mai sus: „Sângele vărsat de vitejii no­
ştri ostaşi este legătura cea mai sfântă şi mai tare care
u are decât un singur gând şi un ţel. . . . Luptăm pen­
tru o cauză dreaptă, pentru înfăptuirea unui dor secu­
lar, ce prin tăria braţului nostru nu se poate să nu se
îndeplinească. . . vom duce lu p ta u ria ş ă la izbând ă, fă u ­
r in d , p r i n spadă şi sânge , în tre g ire a n e a m u lu i rom ânesc.
...Din această dragoste isvorăşte viul interes ce
port ţărănimei, care aşteaptă de mult să ieie în viaţa
Statului locul ce i-se cuvine şi pe care l’a meritat mai
mult ca ori când prin jertfele mari ce evenimentele ac­
tuale i-au impus“ .
încrederea Regelui un moment nu scădea, în luna,
.60

Februarie 1917 declară la Ia şi: „ Cum oare aşi fi putui

să mă plâng, din moment ce tot ceeace am făcut, dacă
ar fi să refac sunt din nou gata să săvârşesc. De sigur
că din adâncul nenorocirilor noastre trebuie să extra­
g e m pilda energiei ; dar nu e demn să te opreşti la
cercetarea nenorocirilor pentru a găsi în ele un m otir
de groază şi desnădejde. Privirile trebuiesc aţintite mai
departe, cugetul nostru trebuie înălţat şi, mai cu seamă
cu fiecare zi ce trece, noi trebuie să ne îmbărbătăm
mai mult voinţa“ .

Nu era acum vremea învinuirilor şi a plângerilor,

şi cel dintâi care-şi da seama despre aceasta era însuşi
Regele. Opera refacerii noastre morale şi materiale şi
în deosebi a armatei, trebuia începută grabnic şi, mul­
ţumită devotaţilor noştri aliaţi francezi, în frunte cu
viteazul general Berthelot, ea s’a şi făcut, prin o muncă
uriaşă, care peste câteva luni a dat cele mai strălucite
rezultate în luptă cu duşmanul. Temeiul zilelor noastre
atunci în Moldova era armata şi nici un sacrificiu nu
putea fi prea mare, pentru a o ajuta să-şi recâştige
rolul decisiv pe front.
De anul nou 1917 înaltul ordin de zi cătră ar­
mată ne înfăţişează pe statornicul Rege al resistenţei
noastre până la capăt:
„Pe pragul anului nou, întâiul Meu gând se în­
dreaptă spre iubiţii mei ostaşi, cari în patru luni de
lupte crâncene nu s’au arătat mai prejos de aceia, de­
spre a căror vitejie ne povesteşte istoria neamului nostru.
Cu gând duios şi cu inima plină de dragoste,
Regele vostru îşi aminteşte de aceia dintre voi, cari
dorm înfrăţiţi în ţărână somnul de eroi. Cu încredere
şi nădejde privesc la ceilalţi, cari zi şi noapte înfruntă
primejdia, ale căror braţe n’au ştiut să slăbiască, a
căror vitejie n’a putut să stânjenească încercările grele
•ce vremurile ne-au impus.
 61

Lumea întreagă se uită la voi, iar Ţara se spri­

jină pe voi ca pe scutul ei ; cu Mine ea aşteaptă să
faceţi zid din piepturile voastre spre apărarea scumpei
noastre Ţări, să duceţi drapelele române la izbândă.
Aduceţi-vă aminte, că vă luptaţi pentru pământul
strămoşesc, pentru copiii şi părinţii voştri dincolo de
hotare, că prin biruinţă le veţi pregăti un viitor mai
fericit.
Vă salut azi cu recunoştinţă şi cu încredere în
viitor şi urându-vă la toţi, ofiţeri snbofiţeri şi soldaţi,
un an bun şi încununat de lauri, vă spun : înainte cu
Dumnezeu ! “ .
Armata se refăcea cu paşi repezi şi încrederea în
ea merge tot crescând, cum se vede din cuvântarea
nimoasă a Suveranului către armata a Il-a (22 Martie
1917) :
„Cu inima plină de nădejde vă salut azi pe voi,
ostaşi din armata a II-a, de mai multe luni aţi opus o
-resistenţă nebiruită tuturor încercărilor vrăjmaşului de
a rupe liniile noastre; voi staţi aici ca la un post de
onoare, păzitori neobosiţi ai hotarului Ţării, expuşi Ia-
atacurile unui vrăjmaş, care în trufia lui crede, că
toate trebuie să se închine lui, că toate drumurile,
toate uşile sunt deschise lăcomiei sale de stăpânire;
prin vitejia voastră bărbătească l-aţi învăţat că pe aici
n u se trece.
Am venit azi între voi să vă aduc prinosul Meu
de recunoştinţă pentru modul cum v ’aţi luptat până
acum şi să împart acelora cari s’au distins îndeosebi
răsplata pentru faptele lor, dar mulţumirea Mea vă îm ­
brăţişează pe voi toţi, cari v ’aţi condus ca nişte ostaşi
vrednici de dragostea ce Ţara vă poartă şi delà cari
Ţara şi Regele vostru mai aşteaptă multe fapte eroice.
Dincolo, în ţinuturile bogate, dar pustiite acum
stau fraţii noştri şi suferă sub jugul nemilos al unuî
vrăjmaş, care fără cruţare a cutropit o mare parte a
•62

iubitei noastre Ţări şi care suge până la cea din urmă

picătură de viaţă a unei populaţii chinuite şi batjocorite
în cele mai sfinte sentimente ale ei.
Acolo zac sub ţarinile sfinţite de sângele lor mii
de viteji cari şi-au dat viaţa pentru mărirea patriei. Ei
toţi aşteaptă delà voi să goniţi din pământul românesc
armatele vrăjmaşe, să înfigeţi drapele noastre victorioase
iarăşi în pământul strămoşesc.
Vă aşteaptă lupte grele, căci drumul este lung dar
cu ajutorul lui Dumnezeu îl veţi străbate ca biruitori“ .
Şi fiindcă majoritatea covârşitoare a soldaţilor sunt
ţerani, cari cu un eroism fără păreche au apărat fie­
care bucată de pământ, Regele zice :
„ V o u ă f iilo r de ţe ra n i, care a ţi a p ă ra t m b ra ţu l
vo stru p ă m â n tu l u n d e v ’a ţi nă scu t, u n d e a ţ i crescut, vă
sp u n E u , R eg ele vostru , că p e lâ n g ă ră s p la ta cea m a re
a iz b â n z ii, care vă a s ig u ră fie c ă ru ia re cu n oştin ţa n ea­
m u lu i n o s tru în tre g , a ţi câştigat totdeodată d re p tu l de
a stă p â n i î n t r ’o m ă su ră m ai la rg ă p ă m â n tu l p e care
v ’a ţi lu p ta t. V i se va da p ă m â n t. E u R e g e le vostru , v o i
f i în tâ iu l î n a d a p ild ă ; v i se va da ş i o la rg ă p a r t i ­
cip a re la tre b u rile S t a tu lu i“ .
Viitorii ofiţeri tineri din şcolile militare sunt crescuţi
în spiritul idealului naţional şi Regele le cere pildă de
exactitudine, de ascultare şi pildă de v ite jie . . . o voinţă
de fier şi un caracter de oţel, ca să căpătaţi încrederea
şi chiar prietenia acelora pe cari îi veţi comanda.“
Aşa de bine se prezintă oştirea cea nouă, încât la
vizitarea ei în ziua de Sf. Gheorghe (23 Aprilie 1917)
Regele mulţumit, a zis :
„A m venit să vă îndemn pe voi, dar văd că voi
mă îndemnaţi pe mine“ .
A doua zi inspectează pe front armata a Il-a, ex-
primându-şi bucuria sufletească cătră ostaşi cu aceste
- cuvinte :
„Ori de câte ori viu în mijlocul vostru ostaşilor
 63

Alei pe front, pare mi-se adie un vânt mai bun, un vânt

»mai curat, un vănt plin de nădejde, un vânt plin de
siguranţă şi de biruinţă. Când văd trupele când cum se
prezintă, trupe pline de vioiciune, pline de focul sacru,
■care este chezăşia cea mai bună a unui viitor mai mare
şi mai strălucit, Mi se umple inima de bucurie.
Iau de aici un sentiment de plină încredere în
viitorul nostru şi în braţul de oţel care îl va făuri. Iau
•cu mine o dragoste tot mai adâncă pentru iubiţii mei
soldaţi.
Să trăiţi şi să ne întâlnim pe câmpul de luptă
c a biruitori şi făuritori ai unei Românii mai m ari“ .
De toată frumuseţa sunt cuvintele adresate osta­
şilor, în care se evoacă o glorioasă tradiţie istorică,
practicată acum de însuşi Domnul ţerii (23 April) :
„De Sf. Gheorghe sărbătorim hramul oştilor, Sub
tseagurile cu.chipul Marelui Mucenic şi apărător al cre­
dinţei s’au luptat pentru apărarea Ţării şi răpunerea
duşmanilor, în fruntea ostaşilor vechei Moldove, Ştefan
cel Mare şi Sfint, al cărui steag a fost găsit acum la
Muntele Athoş, ca şi cum el însuşi, viteazul de pe vre­
muri, ar vrea să necheme spre biruinţă.
Să prăznuim cu toţi, cu inimă smerită, dar şi cu
hotărâre nestrămutată de-a învinge, ziua în care sute
de ani s’au făcut de vrednicii noştri înaintaşi rugăciuni,
pentruca „vitejia dreaptă să biruiască“ .
Eu ca unul care mă găsesc în scaunul de domnie
a Aceluia voi fi cel dintâiu care să fac rugăciuni pentru
izbăvirea Ţării.
In acelaşi timp, urmând pilda lui Ştefan Vodă,
cel blând şi milostiv, întăresc încă odată făgăduinţă
Mea de Rege, ca, precum după biruinţele Lui se întindea
praznic pentru viteji şi erau ridicaţi în rândul fruntaşilor
astfel, după izbânda pe care o aşteptăm, se vor realiza
pentru voi legiuita stăpânire asupra ogoarelor câştigate
•cu sângele vostru, şi prin vot obştesc veţi lua o parte
64

activă la alcătuirea unei Românii nouă şi mai mari

pe care o vom fi făptuit-o împreună,,.

Armata românească complet s’a renăscut. In ziua

de 10 Maiu Regele o trece în revistă şi, în ochii tutu­
rora lacrimi de bucurie şi încredere fermă strălucesc,
că ceasul răsplătirii tuturor suferinţelor e aproape. Regina
care era de faţă ne dă acest tablou sugestiv :
„Inima m ise bătea cu furie, mi se părea că abia-
voiu cuteza să privesc şirurile de ostaşi, care aşteptau
să-i vedem.
Mă întrebam ce voiu vedea ; atât de mult eram
obişnuită cu priveliştea suferinţilor, încât sufletul mieu
uitase ce este bucuria. Deodată o emoţie de fericire
m ’a zguduit, şi mă luptam cu lacrimile să nu-mi închidă
ochii.
Apoi a început defilarea ! Şir după şir’ valuri
tinere îmbrăcate în haina verde-cenuşie a războiului,
mulţi, tot mai mulţi, cu pasul sigur şi apăsat şi cu
feţele întoarse spre noi !
De unde veniau ? Păreau că au răsărit din pământ !
Unde erau zdrenţele, cum se face că ochii lor privesc
plini de încredere şi curaj ? Unde mai sunt umbrele de
de acum două luni ?
Era cu putinţă? Să fie oare aceaşi oam eni? Ce
sforţări supra oameneşti ni-au dat iarăşi oastea noastră ?
Cine i-a îmbrăcat, cine i-a hrănit, cine li-a dat o nouă
putere de viată şi o însufleţire pe care n’au cunoscut-o
la începutul războiului ?
M’am întors să văd emoţia întipărită pe faţa
Regelui. Şi el se lupta cu lacrim ile: numai pe buza
care-i tremura îi trecea un zimbet de mândrie. Ochii
noştri s’au înţeles, şi n’am zis nici un cuvânt,
Simţeam că în ziua aceia toţi trebue să fie uniţi
de aceiaşi emoţie sfântă care se revarsă asupra sufle­
tului mieu, şi m ’am întors să văd şi pe ceilalţi din ju-
 65.

rul mieu. Printre ei erau mulţi prieteni, de neamuri fe­

lurite, unii din ei ne ajutaseră la munca noastră ; pri­
virea mea a întâlnit ochii lor cu acelaşi înţeles : ei au
priceput tremurarea buzelor mele, şi, când mi-au strâns
mâna, am simţit că aceasta era o legătură pe care ni­
mic n’o mai putea s’o sfărâme.
Da, ei înţelegeau că ziua aceasta era ziua învierii,,
că regimentele cari treceau valuri, erau ostaşi mântuiţi
din ghiarele morţii cu silinţi uriaşe. Da, era o adevă­
rată înviere, câştigată cu mii de lacrimi şi plătită cu o
muncă ne întreruptă, zi de zi, încât nu putea fi primită
decât în genunchi şi cu mânile împreunate pentru rugă­
ciune . . . “

Soldaţii primeau acum o excelentă instrucţie mi­

litară. Regina nu cruţa nici un prilej de a le veni în
ajutor cu cuvântul şi cu fapta, aprinzându-le dragostea,
de moşie, care le înzecia puterile şi dorul de luptă,
pentru rescumpărarea ţării încălcată de duşmani :
„A colo departe — şi acolo e primăvară. Departe,,
pe pământul părăsit de noi. Soarele fără îndoială arde
şi acolo, pasările cântă ca şi când moartea universală,
n’ar fi trecut pe pământ. Totuşi, altfel e acolo. . . Cu.
toate razele de soare, cu toate glasurile primăverii, ţa­
rina noastră românească va avea în acest an o deştep­
tare tragică, binecuvântata noastră ţarină românească...
Câtă vreme plugul străinului o va sfâşia adânc pentru
a o sili să dea rod pe seama vrăşmaşului urât, un stri­
găt de groază se va ridica din adâncul ei, un strigăt,
de protestare, un strigăt de desnădejde.
Copiii ei surghiuniţi îl vor auzi şi-i vor pătrunde
înţelesul. Inima lor se va cutremura de dorinţa pioasă
de a o scăpa din cătuşe, de a o feri să-şi dea în umi­
linţă bogăţiile pentru cei cari li batjocuresc nevestele,
li înfometează copiii, li ard satele şi aruncă asupră-le
o pată de umbră. Moşie românească, în adevăr tu eşti

Meteş, Regele Ferdinand. 5

binecuvântată! Mana ta generoasă e fără sfârşit. Ca o
mamă iubitoare răsplăteşti şi eşti gata totdeauna să dai
iarăşi. Cea mai măruntă sămânţă încredinţată sânului
tău rodeşte însutit. Şi ierburile rele sunt tot atât de
.înbelşugate ca şi florile tale, fiindcă mila n’are hotar.
N ’ avea teamă însă, pământ al Rom âniei! Feciorii
tăi se vor întoarce şi-ţi vor sfărâma lanţurile. Aceasta
-e solia pe care ei ţi-o trimit cu vocile renăscute ale
primăverii. Nu vor şovăi, nu vor tremura în faţa sfor­
ţării ce-şi aşteaptă înplinirea. Tu ai sorbit mult din sân­
gele lor, — dar ei sunt gata să te facă să bei încă prin
Jertfa acestui sânge ; ei pot să-ţi răscumpere libertatea
şi să azvârle pe vrăjmaş afară. Şi, dacă nu vor libera
pe cei vii, copiii tăi vor veni să-ţi libereze morţii, să
•desrobească mormintele. Nici odată nu vom şti unde
•dorm copiii tăi vrednici, seceraţi cu miile. Nu putem
■decât să te rugăm să nu-i apeşi prea tare cu ţărâna
ta, şi să le fie odihnă uşoară în sânul tău. Departe, în
nemărginire, risipiţi în patru colţuri ale ţerii, liniştiţi şi
fără să se plângă, ei zac în gropile pe care nici o cruce
nu le înseamnă, — în locuri fără nume zac, aşteptând, şi
nu sunt nerăbdători, bine ştiind că noi ne vom întoarce".

In vremea când toată naţia strânsă în Moldova de

glorioase amintiri se pregătea, ca prin un asalt desperat,
să-şi recucerească pământul ocupat şi să-şi înfăptuiască
idealul pentru care plecase la luptă, în acel moment
solemn sosesc în Iaşi voluntarii ardeleni şi bucovineni
•din Rusia. Ei aduceau nu numai o mare forţă mate­
rială, ci una şi mai straşnică, aceia a credinţei şi a
avântului nebiruit în lupta de eliberare a fraţilor lor,
ai căror reprezentanţi adevăraţi erau înainte de toate ei,
în acea clipă fericită. Au plecat robi de acasă şi nu
mai voiau să se mai întoarcă la ai lor în această ca­
litate umilitoare, unde părinţii, soţiile, copiii şi fraţii lor
.gemeau sub jugul tiranic al duşmanilor dn veacuri. Ei
I. R e g e le p rim eşte d efilarea volu n tarilor ardelen i în Iaşi
 67

mu şi înţeles, încă din Rusia, că la vatra lor părintească

.nu mai pot avea adăpost, decât morţi sau eliberatori,
«luptând în rândurile vitezei armate româneşti, care în­
trupa visul nostru al tuturora. Ziua de 8 Iunie 1917,
când au sosit aceşti voluntari în Iaşi, a fost — ne spune
Regina profund mişcată — „o zi de emoţie zguduitoare,
•o licărire de lumină în mijlocul nourilor încă foarte
•întunecoşi.
„Soarele îşi revărsa căldura în valuri de aur pe
•câmpia întinsă unde erau înşiraţi, noii noştri ostaşi. E i
aveau ochii hotărîţi, ca ai oamenilor cari văzuseră moar­
tea de aproape şi nu se înfricoşează de ea, obrajii
bronzaţi de soare şi de vânt şi mersut sigur şi mândru.
Şi ca o minune, mii de Ardeleni şi Bucovineni,
izgoniţi din căminurile şi din ogoarele lor ca şi ai
noştri, au venit să-şi înfrăţească suspinul şi dorul pentru
pământul iubit. In negura amărăciunilor ei au adus cea
■dintâiu rază de speranţă. De aceia au fost primiţi cu
lacrimi, cu lacrimi de bucurie în ochi, şi de aceia am
aruncat flori la picioarele lor. Erau ostaşi purtători ai
-aceleiaşi făclii a liberării ca şi noi ; erau pentru noi
mai mult decât o încurajare şi mai mult decut o spe­
ranţă : e ra u s im b olu l ţe lu lu i n o stru , era u m ă rtu ria vie
-că v is u l n o s tru p o a te să fie re a lita te “ .
In ziua când aceşti aspri luptători ardeleni „au
ridicat mânile ca să jure credinţă tronului şi steagului
României, mi s’ a părut că chiamă binecuvântarea cerului
pentru pământul pe care se simţiau fericiţi“ .
Regele Ferdinand, care acum şi pentru totdeauna
•era şi al lor, rostea cuvinte înălţătoare, rupte din inima
Lui de bun şi vrednic părinte al ţerii, pentru a merge
la inima celor cari îi dăduse acest fericit prilej :
„Vouă fraţilor ardeleni şi din Bucovina, care aţi
venit între noi din pribegie, cari după multe şi crude
suferinţe sufleteşti aţi păşit pe pragul casei părinteşti,
-vă zic azi din adâncul inimii : bine a ţi venit.

5*
68

Prin jurământul solemn ce aţi depus înaintea lui'

Dumnezeu; înaintea drapelelor acestora, cari vă v o r
ărăta drumul spre libertate, înaintea camarazilor noştri
cari au sângerat pentru înfăptuirea idealui nostru na­
ţional, v’ aţi legat cu un lanţ indisolubil de patria mumă
aţi pus sufletul şi sângele vostru în serviciul cauzei,
sfinte, ce împreună cu voi Am îmbraţişat-o cu inimă
curată, cu voinţă de fier.
Trăim nişte momente frumoase, nişte clipe de*
bucurie, de înălţare sufletească.
Vouă, Ţara vă spune „ b in e a ţi v e n it“ , căci în vois
vede întâiele raza ale unui soare nou ce răsare din.
întunerec; pe voi oraşul acesta unde s’a făptuit Unirea
Principatelor, vă salută cu iubire ca p e în t â ii s o lii a i
u n i r i i n e a m u lu i; armata. în a
cărei familie aţi întrat
azi, vă primeşte cu braţele deschise ca pe n işte f r a ţ i
de m u lt aşteptaţi, căci ştie că inima voastră bate spre
biruinţă, că braţul vostru este oţelit prin luptă ; pe voi
Regele, căruia i-aţi jurat credinţă, vă priveşte cu dragoste
şi cu încredere, căci în sosirea voastră salută chezăşia.,
cea mai puternică, că visul atâtor veacuri se va înfăp­
tui, că dorul unui neam întreg, în sfârşit se va atinge.
Vouă fraţilor de dincolo ardeleni şi bucovineni vă.
z ic : „ în a in te cu D u m n e z e u “ ; uniţi sforţările voastre cu.
aie fraţilor din ţară; călăuziţi steagul nostru peste
munţi, unde milioane de fraţi aşteaptă plini de nădejde
desrobirea de un jug asupritor. Biruinţa va fi a noas­
tră şi cu ea libertatea şi fericirea, şi atunci vom fi un.
singur şi strâns unit popor de fraţi nedespărţiţi în tot­
deauna“ .

Marea noastră ofensivă se începe la sfârşitul lunei.

Iulie 1917. Cu un avânt fără păreche ostaşii români, sub-
comanda viteazului General Averescu, atacă frontul ger­
man Ia Mărăşti şi în câteva zile (22 Iulie — 1 August) îl.
rup pe o întindere de 30 km. şi înaintează în adâncime;
 69

-de 20 km. Duşmanul îngrozit fuge desperat şi total

demoralizat. Loviturile erau aşa cumplite şi repezi, încât
■se credea că după câteva săptămâni, cu aşa rezultate
-eminente, se va ajunge iarăşi în Capitala României.
Spre nenorocul nostru nici de data aceasta n’am putut
trage toate foloasele din o biruinţă proprie aşa de strălucită.
Ofensiva a fost oprită în loc, din cauza dezastrului ru­
sesc delà Tarnopol (Galiţia), care periclita frontul nos­
tru cu împrejmuirea germană din Nord. Fierbeau ai
noştri de mânie în contra nemernicilor Ruşi, cari ne-au
zădărnicit orice sforţare.
Peste câteva zile ne răspundeau Germanii cu o
uriaşă contra ofensivă, cu puteri de trei ori mai mari
•ca ale noastre, în direcţia Mărăşeşti, cu scopul precis
de a cuceri laşul şi toată Moldova dragă, ce ne mai
rămăsesă ca adăpost al tuturor suferinţelor, sacrificiilor şi
al idealului curat. Era chestie de vieaţă pentru noi ca
să-i oprim. Timp de două săptămâni (6 — 19 August)
"ţinură zi şi noapte, atacurile ucigaşe, răzimaţi aproape
numai pe forţele proprii, căci o parte din Ruşi şi de
data aceasta ne-au trădat. Au murit ai noştri cu miile
în această defensivă eroică, dar au trimis şi ei pe cealaltă
lume de patru ori atâţia duşmani, a căror ofensivă a
dat un fiasco ruşinos. Luptele glorioase delà Oituz, Mă-
răşti şi Mărăşeşti (aici sub comanda Generalilor eroi Cris-
tescu şi Grigorescu) au salvat onoarea şi restul pământului
românesc liber şi ne-a înălţat voaloarea noastră război­
nică în faţa Europei întregi.
în timpul acesta de două luni, când ostaşii noştri
'făceau sforţări supraomeneşti pentru apărarea patriei,
Toată Familia Regală era pe front. Regele urmărea de
-aproape toate mişcările armatei în ploaia de gloanţe
•duşmane. Principele Carol străbătea prin tranşee până
in locurile cele mai avansate, încurajând, mângâind şi
răsplătind soldaţii. Regina Maria, cu curajul Său ca­
racteristic, ceasuri întregi a privit desfăşurarea luptelor
70

delà Mărăşeşti, dând ajutorul imediat răniţilor scoşi dim

luptă şi cuvântul de mângâiere, care alină durerile. Nu.
se poate spune îndeajuns cât de mult au contribuit la
cele mai îndărătnice împotriviri şi atacuri ale Soldatului
nostru, prezenţa Suveranilor pe front, în cele mai cri­
tice momente pentru existenţa viitoare a statului ro­
mân independent.
După ce luptele se mai potoliră, Regele, cu gân­
dul la ziua de mâne, mulţumea „ostaşilor de pe fron­
tul român“ pentru vitejia lor, prin mişcătoarele cuvinte
(12/25 August) :
„Luptele crâncene ce s’au dat în timpul ultîmelor-
săptămâni de către trupele ruso-române puse sub co­
manda Mea au dat din nou la iveală însuşirile ostăşeşti
ale armatelor aliate pe frontul român. După ce bravele
Mele regimente din armata a II-a, cot la cot cu vitejii
lor fraţi de armă din armata IV rusă, au alungat vrăj­
maşul din poziţiile ţinute atâta timp ; armata 1, îm­
preună cu corpurile V ili şi V II ruse au ştiut să ţină
în respect valurile inamice ce încercase a rupe frontuL
nord de Focşani. Mărăşti, Mărăşeşti, Panciu şi Oituz.
pentru armatele I şi 11 române şi pentru armata IV
rusă sunt nişte nume cari constitue titlurile de glorie-
pentru trupele ce au luptat şi sângerat acolo.
Cu piepturi'e voastre aţi ridicat un zid mai tare-
decât granitul. Voinţa voastră, vitejia copiilor ţărilor
noastre aliate au pus o stavilă poporului vrăjmaş ce a
vrut să se reverse asupra câmpiilor Moldovei pentru a
trece valurile sale şi mai departe până în sânul Rusiei-
Cu mândrie Mă uit la voi şi vă aduc mulţumirile
Mele călduroase şi recunoştinţa Mea ofiţerilor şi trupei,,
cari v ’aţi purtat atât de bravi. Onoare acelora cari şi-au,
lăsat viaţa-pentru apărarea patriei lor.
Ne mai aşteaptă noi lupte, noi sforţări şi noii
jertfe ni-se impun, căci vrăjmaşul tot mai îşi ţine ca­
pul sus. Nu uitaţi nici o clipă, că drumul spre biru-
 M. JS.4Regele şi Gen. Averescu pe front primind defilarea trupelor/*":

M. S. Regina, A. S. R. Principele Carol şi Gen. Moşoiu pe frontul din Vrancea.

 7t

inţă duce numai într’o singură direcţie : înainte ; numai

învingând pe vrăjmaş puteţi realiza străduinţele voa­
stre. Aţi dovedit până acum, că puterea voastră de re-
sistenţă e mai tare ca năvălirile vrăjmaşului, iar vitejia
voasţră mai mare decât numărul lui. Va veni momentul
câr.d voi veţi fi năvălitori, când veţi purta drapelele
voastre înainte pentru a alunga vrăjmaşul de pe pământul
care nu este al lui, căci cât timp mai are un picior pe
pământul vostru biruinţa nu e desăvârşită.
Vitejia ce aţi arătat până aici îmi dă dreptul să
privesc cu încredere în viitor, căci luptăm pentru bu­
nurile noastre cele mai sfinte şi cauza noastră e dreaptă,,
de aceea şi biruinţa trebuie să fie a noastră“ .

Se împlineşte' anul delà intrarea României în răz-

boiu. Cu acest prilej Suveranul adresează poporului
românesc o "proclamaţie de o frumuseţă clasică, care
înalţă sufletele înfrigurate de marea grijă a războiului,,
prin puterea credinţei într’o' strălucită biruinţă finală,,
credinţă, ce se desprinde limpede şi viguros din aceste^
cuvinte regeşti, pe care n’a putut-o micşora tot poto­
pul de suferinţe îndurate în trecerea unui an :
„S e încheie anul de când, credincioşi neamului,,
am declarat răsboiu Austro-Ungariei. De atunci ne aflăm
în luptă cu Germania şi cu aliaţii ei.
Răsboiul nostru nu porni din dorinţa de cucerire.
Viaţa şi roadele muncii noastre ne-au fost prea scumpe-
ca să ne fi gândit la risipa lor în scopuri de deşartă
strălucire.
Războiul nostru este un războiu sfânt. A nu-1 fi
declarat ar fi fost o îndoită trădare : faţă de înaintaşii
noştri şi faţă de şirul generaţiilor cari vor să vie.
Acum optsprezece veacuri Traian ne puse strajă
a civilizaţiei pe creştele Carpaţilor şi la poalele lo r
delà miazănoapte la miază zi, delà Tisa până la Mare.
Năvala ungurească de acum zece secole ne-au
72

rupt în două. Carpaţii, leagănul neamului l-au schimbat

în hotar despărţitor între fraţi. Ea ne-a despicat poli­
ticeşte dar ne-a lăsat sufletul întreg, acelaş suflet al
aceluiaş popor.
Vremi de veacuri nu au avut decât un gând „veni-va
ceasul să fim iarăşi împreună“ .
Prin muncă, prin răbdare şi prin jertfa strămoşilor
şi a părinţilor noştri abia ajunserăm la înfăptuirea R e­
gatului României. Şi era limpede : ori izbutim să înfigem
steagul României dincolo de munte, ori s’a stinge viaţa
noastră şi dincoace de munte.
Războiul lumii deslănţuit acum trei ani de setea
■de stăpânire a Austriei şi a Germaniei ne dădu prilej
să punem la mijloc toate puterile neamului.
Oricât am suferi trebuie să urmăm soarta şi să
asigurăm menirea neamului nostru.
Eri şi mai ales azi suntem aliaţi cu aproape toate
popoarele de pe faţa pământului. Bătându-ne pentru
desrobirea moşiei strămoşeşti, ne batem pentru triumful
libertăţii şi al dreptăţii în omenirea întreagă.
Biruinţa este sigură. Nimic şi nimeni nu o poate
împedecâ.
Aliaţii şi noi vom învinge.
Vom învinge oricare ar fi întâmplările nestatornice
şi trecătoare ale acestui război uriaş, şi ne vom întoarce
într’o patrie prea mărită.
In locul României de ieri vom dobândi România
de mâne, aşa cum au mângăiat-o în visurile lor părinţii
noştri, aşa cum o vom lăsa moştenire urmaşilor noştri.
Eroismul uimitor al ostaşilor, — admiraţi de lumea
toată, — a fost susţinut de bărbăţia noastră, a acelora
de acasă. In mijlocul celor mai groaznice încercări aţi
rămas statornici în credinţă şi hotărârea voastră de a
jertfi tot pentru cinste, pentru drept, pentru biruinţă.
Atăcaţi de armata celei mai puternice împărăţii,
am fost siliţi să părăsim două treime din scumpul nostru
I. R e g e le d e co re a ză pe front sold aţii viteji
. R e g e le d eco rea ză pe front drapelul unui regim ent de viteji din D iv. X II
 73

pământ. Şi soarta a vrut să îndurăm şi vedenia chinu­

rilor cumplite la cari sunt supuşi cei rămaşi sub căl­
câiul vrăjmaşului.
Şi aţi rămas neclintiţi. Şi aţi dat cea mai fru­
moasă pildă de înălţare sufletească.
A l doilea an de războiu, începând acum, ne va
găsi tot aşa de hotărîţi, tot aşa de neclintiţi.
Prin suferinţile noastre vom câştiga dreptul la
viaţa Românilor de pretutindeni, singura viaţă care are
preţ pentru noi toţi.
Sus inimile şi strânşi uniţi împrejurul steagului
acoperit de glorie prin vitejia ostaşilor, să nu iasă din
piepturile noastre decât un singur strigăt : „înainte
pentru România Mare“ .

încep iarăşi zilele posomorite. La ultiroile lupte

mai îndârjite’ ce se mai dădeau pe front, îl întâlnim pe
Regele privind atacurile delà Cireşoaia (9-10 Septemvrie),
în timp ce trufaşul împărat Wilhelm apare pe Măgura
Odobeştilor mânios şi hlăstămând pe ruda sa, care prin
oştirea lui a zdrobit mândria şi puterea armată a Ger­
maniei pe aceste dealuri şi văi ale Moldovei, pe care
n’a putut-o cuceri cu toate imensele sale jertfe. „Poate mă
voiu vedea cândva cu împăratul Wilhelm şi atunci nu
eu voiu fi cel ruşinat," — zicea atunci Regele nostru,
care îşi dădea perfect seama, în despreţul său, cât de
zădarnică şi nedreaptă e frământarea „Kaiserului“ pentru
o dominaţie imposibilă a lumii.

In urma revoluţiei bolşevice din Rusia a încetat

orice acţiune militară a Ruşilor. Incunjuraţi din toate
părţile de duşmani, rămaşi complet izolaţi şi fără nici
un ajutor, în 9 Decemvrie n., am fost siliţi că încheiem
un armistiţiu cu duşmanii la Focşani. Timp de două
luni de zile, Decemvrie 1917 şi Ianuarie 1918, a trebuit
să întrebuinţăm, cu tact şi cu ultima energie, toate
74

forţele noastre pentru a alunga din ţară pe foştii tovarăşi*

de luptă, cari deveniseră o bandă de trădători si hoţi,
ameninţând foarte serios existenţa Statului şi Familiei
Regale. N i se pregătea acum, prin un plan infernal,
luarea Dobrogei, a munţilor noştri dragi încărcaţi cu
păduri seculare şi cu păcură, robia economică pe o
sută de ani, înlăturarea Dinastiei şi tot ce poate umili
şi desfiinţa independenţa unui stat. Opera aceasta era
ajutată de un grup de politicani români criminali, cari
rămăseseră la Bucureşti sub ocupaţia germană şi cari
ar fi trebuit, — pe lângă pedeapsa legală cuvenită, —
scoşi pentru totdeauna din viaţa publică.
In mijlocul acestui clocot cumplit de nesfârşite
trădări şi planuri de pierzanie duşmană, Regele îşi păs­
trează măreţ toată încrederea în viitorul ;neamului biruitor.
Atlă cuvinte tari pentru a exprima această credinţă şi
în public, spre înălţarea tuturora. La 15 Decemvrie 1918,
când se deschide noua sesiune a Parlamentului, Regele în
Mesagiu spune: „In cea de pe urmă sesiune aţi săvârşit
o mare operă pe solidaritatea naţională, aţi schimbat
până în temelii vieaţa noastră socială şi politică, printro
dreapta împărţire a pământului de hrană şi prin votul
obştesc. Aceste adânci prefaceri niciodată n’au fost mai
mult dorite, şi d-voastră le-aţi făcut fără a precumpăni
jertfele, văzând cum se jertfeşte poporul român pentru
binele patriei şi a idealului naţional“ .
Laudă „vitejia vrednică de admiraţia lumii“ a ar­
matei, care „supt apăsarea numărului covârşitor al
vrăjmaşului, a trebuit să se retragă în câmpiile şi
pe plaiurile Moldovei“ spre a se reface „în mijlocul
suferinţilor celor mai de neîndurate, dovedind şi de a-
ceastă dată bărbăţia şi puterea de vieaţă a prea mult
încercatului nostru neam “ .
Vorbeşte de „neamul ştiutor de menirea sa şi pe
care se poate răzima civilizaţia în Răsăritul Europei.
Ori care ar fi jertfele ce ne mai aşteaptă până să a-
 75

jungem la realizarea aspiraţiilor noastre legitime, avem

convingerea că ele vor fi răsplătite în ziua hotărîtoare,
când se va stabili, în relaţiile dintre popoare, domnia
dreptului şi a libertăţii“ .
Aceiaşi credinţă se observă şi în cuvintele Regelui
cătră armată cu prilejul anului nou 1918:
„A trecut un an plin de lupte grele în care dra­
pelele voastre s’au acoperit cu o nouă glorie. In fră-
ţească conlucrare, în munca comună pentru biruinţă,
diferitele arme au cules noi lauri, şi faima vitejiei ar­
matei noastre şi forţa ei de rezistenţă au pătruns de­
parte peste graniţile noastre. Aţi stârnit admiraţia şi aţi
câştigat recunoştinţa aliaţilor noştri, iar vrăjmaşului i-aţi
impus respect faţă de ostaşul român.
Azi, în pragul unui nou an, vă aduc tuturor, delà
general la soldat, adâncile mele mulţumiri.
Anul cel nou, însă tot mai găseşte pe vrăjmaş
înlăuntrul hotarelor Ţerii ; biata populaţie din ţinuturile
ocupate tot mai simte greaua apăsare a pumnului său
de cotropitor. El umblă ca lupul înhainăde miel, linguşind
cu vorbe dulci ca să pună, pe urmă cu mai multă sigu­
ranţă, mâna pe prada lui. Ca prorocii cei falşi,el vorbeşte
de fericire şi nu poate dărui decât desbinare şi peire.
Voi, vitejii mei luptători delà Mărăşti şi delà mun­
ţii Oituzului, staţi neclintiţi ca pază a hotarului, făcând
strajă credincioasă, încât să nu se poată pătrunde prin
inelul de oţel ce aţi făcut prin vitejia voastră.
Stând acuma cu arma la picior, ochiul vostru s ă .
fie mereu aţintit înspre inamic; inima voastră să bată
cu aceiaşi încredere şi căldură pentru Ţară şi Regele
vostru care vă îmbrăţişează cu iubirea unui părinte :
toată nădejdea şi,credinţa să le puneţi în braţul vostru
şi în Dumnezeu, care răsplăteşte pe fii săi cu dreptate.
Priviţi fără şovăire viitorul ! Vă urez din inimă un
an bun care să vă adu^ă cu belşug rodul muncii voas­
tre într'o luptă pentru cauza noastră sfântă!“
 Examinând şi Aliaţii situaţia noastră extraordinar
•de critică, îşi dau învoire ca, să se încheie o pace si­
lită şi aparentă cu duşmanul. Regele declarase încă la
sfârşitul lui Noemvrie v. 1917: „O biruinţă câştigată
prin asemenea mijloace nu poate fi durabilă ; toată des-
voltarea trecutului ni-o arată", şi e gata să se retragă
decât să admită umilirea ţerii şi armatei Sale.
In locul guvernului Brătianu dimisionat, în 8 Fe­
bruarie n., vine cel al Generalului Averescu pentru tra­
tative de pace cu Puterile centrale. Regele cunoscând
condiţiile de pace distrugătoare pentru România, cum
le-am arătat mai sus, a fost cuprins de e profundă mâh­
nire sufletească. Cu toate aceste nu s’a sfiit să spuie
orgoliosului ministru al Austro-Ungariei, Contelui Czernin
la întrevederea avută în gara Răcăciuni (17 Febr. 1918),
că nici odată nu se va găsi un minister care să le pri­
mească asprele condiţii de pace. Iar când sub presiu­
nea împrejurărilor a trebuit să accepte începerea tra­
tativelor de pace pe bazele cunoscute, Regele în Con­
siliul de Coroană, din 3 Martie v., declară că „în noap­
tea aceasta sufletul său a încercat cea mai mare sufe­
rinţă morală din vieaţa lui, dar totuşi speră că din ce­
nuşa de astăzi va răsări mâne, pentru vrednicul său
popor, o floare demnă de e l“ .
Principele Moştenitor Carol fiind de faţă la acest
Consiliu, înţelegând ce viitor de umilinţă neagră aşteaptă
pe biata Românie, rosteşte cu o voce tare şi foarte
mişcat următoarele cuvinte :
„Faptul pe care-1 săvârşesc, ştiu bine că nu este
constituţional ; totuşi cred că este bine ca în această zi
să se mai audă un glas. Am fost rugat ca în numele
Reginei şi a femeilor române, unite în acelaşi gând cu
ostaşii şi cari formează astfel totalitatea naţiunii, să
protestez înaintea hotărîrei luată astăzi. Sper eă în a-
ceastă ţară se va găsi un om de Stat, care va ajuta
pe Rege; să nu iscălească o pace înjositoare“ .
A. S. R. Principele Moştenitor taro l,
 77-

Care era starea sufletească a Regelui, înainte cu

o zi de a accepta, ca guvernul Averescu să trateze con­
diţiile sine qua non ale păcii cu duşmanii, se vede lă­
murit din spusele francesului Prévost Regele, care ve­
dea prăbuşirea ţărei sale, nici măcar nu ştia dacă-şi va.
mai putea păstra coroana, şi-mi aduc aminte al fii vă­
zut în clipa, când urma să se dea duşmanului răspun­
sul, ce trebuia să hotărască viitorul său şi al regatului.
Era într’o Duminică (3 Martie n. 1918) într’o mo­
destă catedrală din Iaşi. Şi cu toată deosebirea împre­
jurărilor gândiam la tabloul care mi-a fost din alte vre­
muri lăsat, — priveliştea liturghiilor regale, din timpul
lui Ludovic al X IV, în capela din Versailles. Toate pri­
virile sunt îndreptate spre Regele, care singur îşi în­
dreaptă privirile spre altar, de parcă toţi curtenii s’au
adunat ca să adore pe Principele, iar Principele să a-
dore pe Dumnezeu. In acele zile de groază ale iernei
anului 1918, in biserica din Iaşi, situaţia nu părea să
fie alta. Regele îngenunchiat în faţa altarului, părea ca
prăbuşit într’o dureroasă meditaţie, delà început până
la sfârşitul slujbei sfinte. Nu făcea nici o mişcare. Im o­
bil cu fruntea în mâni, acoperit de o largă mantie ce-i
cădea în falturi până peste călcâie. In picioare, înapoia
lui, doi ofiţeri aghiotanţi, nemişcaţi ca două statui, pă­
reau să vegheze un mort şi toată asistenţa compusă
numai din oameni sărmani şi umili, îşi aţintea ochii pe
acest grup lamentabil, care purta pe umeri povara ne­
norocirilor ţării şi răspunderea viitorului e i“ .
Locul guvernului Averescu, dimisionat, îl ia cel al
lui Marghiloman (19 Martie n.), sub care e călcată în
picioare orice demnitate naţională, armata demobili­
zată, duşfnanii şi trădătorii sunt acum la largul lor.
Vechiul Parlament e disolvat (26 Aprilie), iar la 7 Mai
se iscăleşte la Bucureşti ruşinoasa pace impusă de
Puterile Centrale. Regele, căruia i-se comunicase oficios
' pacea aceasta, răspunde lui Marghiloman cu următoa­
78

rea telegramă rece şi seacă, care cuprindea sentimen­

tele adevărate ale ţării :
„ Luând act de tratatul încheiat la Bucureşti, vă
sunt recunoscător atât D-voastră, cât şi celorlalţi dele­
gaţi pentru munca grea şi devotată ce aţi depus pen­
tru apărarea drepturilor noastre, în clipe dureroase. Am
nestrămutata nădejde ca Rege şi Român, în viitorul
vrednicului şi viteazului Meu popor, şi vă mulţumesc
pentru asigurarea ce-mi daţi, de încrederea ce o aveţi
în trăinicia şi propăşirea ţării sub conducerea Mea şi
a Dinastiei M ele“ .
Cum era privită în Franţa tragedia ţerii noastre,
se vede din rândurile acestea, cari coboară lacrimi în
ochi, scrise de renumitul ziarist socialist Hervé, cu cea
mai sinceră simpatie pentru nenorocirea noastră :
„Oricât ne-am fi aşteptat la această catastrofă,
noutatea va fi primită astăzi (7 Martie 1918) de
toţi Aliaţii, şi în special de noi, cu o vie durere. R o­
mânia n’a fost bătută de Germani, ea le-a fost pre­
dată,' cu mânile şi picioarele legate de revoluţia rusă.
Printr’un exces de scrupul, învingătorii i-au lăsat inde­
pendenţa nominală. încercuită, încătuşată, România în­
cetează, cu ziua de astăzi, a mai fi o ţară indepen­
dentă. Ea devine un stat vasal al Pangermaniei. A cea­
sta e recompensa României pentru gestul ei măreţ,
care, în vara anului 1916, a făcut-o să se arunce în
vâltoare. . . Aceasta e răsplata iubirei ei pasionate pen­
tru Franţa, mare soră latină, a cărei dragoste a con­
tribuit, pentru o bună parte, 'la intrarea sa în luptă de
partea celor ce se bateau pentru drepturile popoarelor.
în această zi de doliu, care nu e o zi de ruşine
decât pentru Rusia revoluţionară, ce putem spune fra­
ţilor noştri Români, decât că patria lor nu ne-a fost
nici odată mai scumpă decât în momentul când ea su­
feră cea mai nemeritată dintre inichităţi. In ziua vic­
toriei, ziua în care toate popoarele oprimate vor fi li-
 79

íberate din lanţurile lor, ziua în care toate Alsaciile-

Lorene vor fi reintegrate la patriile lor mume, Aliaţii din
Apus nu vor uită, că în Transilvania ungurească şi în
Basarabia rusă există două Alsacii-Lorene româneşti.
România va avea şi ea revanşa ei, sau dacă se va
întâmpla altfel, va fi p.entrucă noi înşine vom fi căzuţi
în robie“ .

Regele, Regina şi Prinţul Carol au păstrat cu

•sfinţenie în adâncul sufletului Lor, în toate împrejură­
rile grele şi mai ales acum, legătura morală, sinceră şi
puternică cu Aliaţii, în deosebi cu Francezii, în biruinţa
•cărora un moment nu s’au îndoit. Dovada sigură'pentru
aceasta sunt afirmaţiile aceluiaş frances Prévost, care
-a fost în mijlocul nostru în decursul răsboiului şi deci
ştie foarte bine ce spune :
„Deasupra partidelor, cari se încovoiau supt po­
vara necesităţilor, Regele şi familia sa păstrau intactă
încrederea lor şi izolaţi într’o lume de adversari sau
•duşmani, nu-şi ascundeau sentimentele. Nimic nu-i putea
clinti din credinţa lor. în ziua plecării misiunii franceze
(12 Martie 1918 din Iaşi), Ei nu şi-au putut ascunde
durerea ce-o resimţeau şi nu au vrut să-şi ascundă
speranţa de-a o revedea în curând. Ei nu pierdeau pri­
lejul să-şi manifesteze simpatia pentru tot ce era fran­
cez şi ura lor pentru tot ce era german. Când misiunea
germană se instală în Iaşi, şeful ei, colonelul Branden-
.stein, care purta renumele unui om cinstit şi corect,
ceru să fie primit de Suveran, pentruca să-i prezinte
pe câţiva din colaboratorii săi. Ori, la audienţa care
le-a fost acordată şi care nu dură decât câteva clipe
Regele României, Ferdinand de Hohenzollern, stătu în
picioare şi răspunse în limba franceză prezentării în
nemţeşte, pe care i-o citi şeful misiunii duşmane. Şi
Regina fu văzută, când în spitalul francez din Iaşi, di­
rectoarea lui murea de cancer, cum îi da acesteia în-
80

grijirea în ultima clipă, căutând a da consolarea şi a

aduce îndulcirea durerilor bolnavei, primind acel dure­
ros adio, şi ornând cu flori albe patul înmărmurit.
Aceea care, în afară de spital, era Suverana ţării,,
în .spitalul francez devenia servitoarea servitoarei celor
sărmani şi însoţită de copiii Ei venia cu pioşenie să se
închine în faţa unui coşciug.
Când priveşte Principele Moştenitor, regimentul de
vânători căruia el îi aparţinea, era considerat de duşman,
ca un centru de propagandă şi acţiune franco-filă, deşi
el era izolat în fundul Moldovei. Ostilitatea Curţii îm­
potriva puterilor centrale era dar nu numai latentă, ci
publică şi guvernul ca şi puterile centrale îşi da seama
de pericolul pe care-1 putea creia această sutuaţie.“
Atitudinea aceasta de simpatie faţă de Franţa şi
Aliaţii ceilalţi, şi de dispreţ faţă de Puterile centrale
şi slugile lor a avut-o toată Familia Regală îndecursul
întregei guvernării a lui Marghiloman, care a făcut ale­
gerii generale 1-9 (Iunie), a votat mai multe legi, şi
a ratificat „ pacea“ (15 Iunie), actul cel mai josnic care
a fost împus Românilor în decursul existenţei lor, de
mai bine de o jumătate de mileniu, ca stat; a dat în
judecată guvernul Brătianu, etc., ca peste câteva luni.
toată această „muncă parlamentară“ să fie declarată
de nulă.

Delegaţii Dobrogei se prezintă Regelui (16/29 Iunie)

cu un protest contra luării nedrepte a acestei provincii,
de Puterile Centrale, pentru Bulgari. Pătruns de durerea
lor, care era şi a Sa, Suveranul le zise :•
„E adevărat că neamul românesc a suferit multe
dureri şi nedreptăţi în tot cursul istoriei sale, dar a
găsit in el destulă putere de voinţă ca să reziste şi să
se refacă. Nici acum speranţa nu trebuie pierdută.“
Când Regele a citit lista fruntaşilor ţerii, cari la
sfatul poruncitor al Austriei, trebuiau să părăsească ţara.
 81

pentru neiertatul păcat de fi dorit din toată inima răz­

boiul unităţii noastre naţionale, a zis îndurerat: „M âne
îmi vor cere să înlătur de lângă mine pe cutare şi pe
cutare, să închid într’ o mănăstire pe Regina, în alta pe
Carol“ . Altădată,, când se părea că orizqntul idealului
nostru s’a întunecat cu desăvârşire şi că multă vreme
acest ideal va fi încă neînfăptuit (Iunie 1918), la ob­
servaţia d. Iorga: „Nu vom ajunge să avem Bucovina
şi Ardealul“ , Regele a răspuns botărît: „Vom avea şi
Bucovina şi A r d e a l u l Iar Regina, a cărei voinţă ne­
contenit activă era acum înlănţuită, a spus : „Caut să-mi
joc rolul cu demnitate, dar eram mai fericită când ghiu­
lele delà Mărăşeşti îmi zburau asupra capului : Totuşi
am păstrat vie acea flacără în ciuda împrejurărilor stri­
vitoare şi umilitoare“ .
Toată nenorocirea aceasta zdrobitoare a păcii si­
lite cu Puterilp Centrale, era recompensată în parte prin
vestea bucuriei naţionale, că Basarabia să întoarce, după
mai bine de o sută de ani, la patria mamă.

In urma revoluţiei din Rusia, în 2/15 Decemvrie

1917, Basarabia se declară republică moldovenească.
Românii basarabeni pentru a alunga bandele bolşevice
din republica lor, cari ameninţau vieaţa lor şi indepen­
denţa noului stat, cheamă în ajutor armata românească,
care în Ianuarie 1918, trece în Basarabia şi în scurt
timp, după lupte foarte crâncene, o curăţă de duşmani,
intronând ordinea şi liniştea în această provincie, care
în 24 Ianuarie v. se proclamă republică independentă;
In ziua memorabilă din 27 Martie v., Sfatul Ţerii ho-
tăreşte, cu 86 voturi pentru şi 3 contra, că Basarabia
„de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama
sa România“ . Regele, căruia i-se comunicase această
hotărîre, răspunde cu cuvintele de profundă fericire :
„Cu adâncă emoţiune şi cu inima plină de bucu­
rie am primit ştirea despre importantul act ce s’a să-

-Mete?, Regele Ferdinand. (>

82

vârşit la Chişinău. Sentimentul naţional ce se deştep­

tase atât de puternic în timpurile din urmă în inimile
Moldovenilor de dincolo de Prut a primit, prin votul
înălţător al Sfatului Ţării, o solemnă afirmare. Un vis
frumos s’a înfăptuit. Din suflet mulţumesc bunului
Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restrişte, ca o dulce
mângâiere, să văd după o sută de ani pe foştii basa-
rabeni revenind iarăşi la Patria-Mumă. Aduc prinosul
meu de călduroase mulţumiri domniilor voastre şi Sfa­
tului Ţării, ale cărui patriotice sforţări au fost încoro­
nate de succes.
In aceste momente solemne şi înălţătoare pentru
Patrie, de aici înainte comună, vă trimit la toţi cetă­
ţenii din noua Românie de peste Prut regescul Meu
salut, incunjurându-vă eu aceiaşi inimoasă şi caldă iu­
bire părintească".
Era cea dintâi zi de răsplată pentru Regelp tu­
turor suferinţelor : era cea dintâi zi în care se înfăptuia
o parte din idealul nostru naţional, cu o provincie ro­
mânească, care nu s’a putut lua la început în tratatul
cu Aliaţii şi deci nici în prevederile noastre războinice
de atunci. Regele cu gândul neogoit la împlinirea re­
stului de ideal, salută astfel pe reprezentanţii Basara­
biei veniţi la Iaşi (30 Martie) cu actul unirii :
„V ă salut azi pe voi, fraţi de dincolo de Prut.
V oi sunteţi aceia cari aţi înţeles sentimentul ce de mult
domnia în inimile fraţilor noştri moldoveni ai Basara­
biei : l-aţi înţeles aşa de bine că azi putem vorbi unii
cu alţii şi ca fraţi şi ca prietini. Sărbătorim astăzi în­
făptuirea unui vis care de mult zăcea în inimile tutu­
ror Românilor de dincolo şi de dincoace de apele Pru­
tului. Din graniţă aţi făcut punte, unindu-vă cu ţara-
mumă, şi de aceia vă z ic : »bine aţi venit între noi.“
V ’aţi alipit în timpuri grele pentru ţara-mumă, ca
un copil tânăr, însă cu inimă curat românească. Salu­
tăm în voi o parte frumoasă a unui vis care niciodată
M M LL. R e g e le şi R egin a, P rin cip ele C arol, P rin cip esele Elisaveta şi M ărioara
şi reprezentanţii B asarabiei: Pánt. H alipa, 1. Inculeţ, 1. Ciugureanu la laşi
 83

nu se va şterge. De aceia azi ridic paharul Meu în să­

nătatea fraţilor noştri, îmbrăţişaţi de Mine cu aceiaşi
căldură a dragostei părinteşti.
Trăiască copilul cel mai nou. dar poate cel mai
voinic al României-mume“ . ..
Unirea aceasta mângaia pe Suveranul nostru.
In Mesagiul prin care se deschideau cele mai umili­
toare Corpuri legiuitoare, aminteşte, ca o mustrare
pentru cei de faţă, vitejia oştirii româneşti : „R e ­
dusă la propriile puteri, ţara a jertfit cu generositate şi
patriotism înălţător floarea vitejilor ei fii. Prelungirea
însă a resistenţei ar fi adus sleirea până la istovire a
forţelor e i“ . In răspunsul la adresa Camerei (16 Iunie
1918) vorbeşte de „fericitul eveniment al unirii Basa­
rabiei cu patria-mumă, unire pe care poporul român de
dincolo şi de dincoace de Prut, a înfăptuit-o ca o pu­
ternică chezăşie a propăşirii lui.
Reformele constituţionale, înfăptuite în spirit larg,
vor răspunde ia legitimile aşteptări ale celor cari în
vremuri de primejdie s’au arătat demni de toată dra­
gostea şi încrederea noastră. împroprietărirea ţăranilor
şi noul temeiu al drepturilor politice sunt dorite şi în­
dreptăţite de ambele maluri ale Prutului“ .
Aceleaşi idei să exprimă şi în răspunsul la adresa
Senatului (17 Iunie).

Regele amărît în sufletul Său de priveliştea ce o

oferia în ţară „pacea“ , mult dorită de unii şi despreţuită
foarte mult de cei mai mulţi, se retrage împreună cu
Regina la ţară, în castelul delà Bicaz pe valea Bistriţei.
Se mângâia în liniştea adăpostului Său: cu amintirea
scumpă a eroilor căzuţi pe locurile istorice ale resistenţei
şi ale apărării naţionale, cu cercetarea din când în când
a vitezei oştiri ce scăpase de demobilizare forţată, —
■care era gata să între din nou în lupta pentru biruinţă
— şi cu nădejdea puternică în Aliaţii ce se pregăteau pentru

6*
84

învingerea definitivă. Toate acestea erau razimile conş­

tiinţei Sale statornice şi drepte, pe care cel de Sus-
va răsplăti-o în curând din bielşug.

In Iulie 1918, sub comanda unitară a Generalului

Foch, se începe ofensiva extraordinară a Aliaţilor.
Frontul german pârăie în toate încheieturile sale. Lovi­
tură după lovitură se aplică ucigaşilor de dreptate şr
civilizaţie omenească. Fiecare zi, aducea înfrângerea.
Germanilor, care nici decum nu se mai puteau reculege,
ci se demoralisau mereu, înaintând cu paşi grăbiţi spre
catastrofa meritată a prăbuşirii complete a întregei lor
forţe militare. In Balcani frontul bulgar e spart şi, ar­
matele aliate, după un armistiţiu cu Bulgarii (în Sept.),
înaintează victorioase spre Dunăre. In acest timp şi
frontul austro-ungar din Italia se descompune. Steaua
Puterilor Centrale apune ruşinos, pe când a noastră şi
a Aliaţilor se înalţă spre culmile unei biruinţi strălucite
şi drepte.

Regele din adăpostul său delà Bicaz se întoarce

în Iaşi (Sept.), şi de aici priveşte cu ,o adâncă mulţu­
mire sufletească desfăşurarea evenimentelor războinice
de pe toate fronturile, care aduceau încurând şi izbânda
noastră.
Văzând debandada armatelor duşmane, Regele mo­
bilizează oştirea Sa, în 27 Octomvrie 1918, adresându-i
următoarele cuvinte pline de o încredere justificată :
„ Ora mult aşteptată de toată suflarea românească
şi îndeosebi de voi vitejii Mei ostaşi, a sunat în sfârşit,,
după lungă şi dureroasă aşteptare. Trecerea trupelor a-
liate peste Dunăre ne impune ca o sfântă şi patriotică
datorie să luăm iarăşi arma în mână ca să isgonim,
împreună cu ele, pe vrăjmaşul cutropitor din ţară şi să
aducem linişte populaţiei asuprite.
Regele Vostru vă cheamă din nou la luptă ca să.
 85

înfăptuiţi visul nostru de atâtea veacuri : Unirea tutu­

r o r Rom ânilor, pentru care în anii 1916— 1917 aţi lup­
tat cu atâta vitejie.
Sufletele celor căzuţi pe câmpul de onoare vă bi-
necuvintează pentru această ultimă sforţare ; privirile
•credincioşilor noştri aliaţi sunt îndreptate cu dragoste
şi încredere spre Ţara noastră şi fiii ei, camarazii voş­
tri de armă din biruitoarele armate franceze şi engleze,
cari vin în ajutorul nostru, cunosc vitejia vostră delà
Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti ; arătaţi-le că timpul de aş­
teptare n’a putut să slăbiască braţul ostaşului român.
Fraţii noştri din Bucovina şi din Ardeal vă chiamă pen­
tru această ultimă luptă, ca prin avântul vostru să le
aducem eliberarea din jugul străin.
Biruinţa e a noastră şi viitorul va asigura între­
gului neam românesc viaţă paşnică şi fericită.
înainte* deci cu vitejia strămoşească. Dumnezeu
este cu noi“ .
Poporul român era îucunoştinţat, în aceiaşi zi,
despre ceasul mult dorit prin această proclamaţie:
„Când la 14 August 1916 v’am chemat în lupta
pentru dezrobirea fraţilor voştri, am avut credinţa
nestrămutată că dreptatea cauzei noastre va birui
. şi că izbânda va fi de partea puternicilor aliaţi de cari
legam soarta.
Deşi neînvinse şi însufleţite de cel mai bărbătesc
avânt, armatele noastre, înconjurate de vrăjmaşi, din
toate părţile prin prăbuşirea Rusiei, au fost silite, iarna
trecută, să întrerupă lupta pe care aliaţii noştri au ur­
mat-o cu atâta botăîre şi cu atâta glorie.
A zi fiindu-ne iarăşi cu putinţă să unim oştirile
noastre cu cele ale aliaţilor, suntem datori să intrăm
in luptă alături de ei, pentru ca tot împreună cu ei să
mergem la biruinţa definitivă, care ne va aduce roa­
dele întregi ale jertfelor şi ale vitejiei noastre.
Suferinţele neamului românesc atât de greu încercat
86

în cursul veacurilor sunt pe sfârşite. In clipa care ali­

aţii trec Dunărea şi ne putem regăsi lângă ei ca să iz­
gonim pe inamicul care de doi ani încalcă şi jefuieşte
pământul strămoşesc, sunt încredinţat că veţi răspunde
chemării Mele cu aceiaşi dragoste de ţară şi că România
va vedea împlinindu-se visul de veacuri al Neamului
nostru : Unirea tuturor Românilor.
Liberi şi uniţi, o viaţă sănătoasă şi puternică se
asigură întregului popor român.
Copiii copiilor noştri vor binecuvânta străduinţile
noastre şi vor slăvi pe cei ce s’au jerfit pentru idealul
neamului.
Cu Dumnezeu înainte“ .

A doua zi armata românească trece în Bucovina,

alungând ultimiie rămăşiţe de stăpânire austriacă. La
comunicarea că armata a ocupat Cernăuţul, Regele răs­
punde lui Iancu Flondor (12 Noem vrie) :
„Cu cea mai adâncă emoţiune şi cu inima plină
de cea mai patriotică bucurie primesc ştirea că trupele
Mele au intrat în capitala Bucovinei române, aducând or­
dine şi linişte sufletească printre toţi acei cari în aceste
momente istorice au simţit şi au lucrat pentru îndeplini­
rea visului secular. îmi închipuesc bine cum inima voas­
tră caldă de Români a tresărit de bucurie patriotică la
vederea tricolorului naţional purtat de ostaşul român, ,
frate de sânge şi de suflet.
Din adâncul inimii îţi sunt recunoscător pentru
munca patriotică ce ai depus şi pentru iubirea de neam
ce ai arătat cu atâta bărbăţie. îţi mulţumesc, cum şi
tuturor acelor cari te-au ajutat cu inimă curată în ace­
ste timpuri măreţe. Să dea Atotputernicul ca tot po­
porul din Bucovina să găsească mereu ocrotire, drep­
tate şi libertate sub cutele drapelului naţional“ .
Datorită muncii neobosite a fruntaşilor intelectu­
ali I. Flondor, I. Nistor şi a altora, congresul general
 87

al Bucovinenilor votează, la 15 Noemvre n. în Cernăuţi,,

unirea necondiţionată a Bucovinei cu România. Regele
mulţumeşte pentru această faptă naţională preşedintelui
congresului I. Flondor în aceşti termini calzi :
„Salut cu nespusă bucurie actul măreţ prin care
Congresul general al Bucovinei, ca expresiune a voinţei
poporului întreg al acestui vechi pământ românesc, a
hotărît unirea completă a Bucovinei cu Regatul R o­
mân.
Din adâncul sufletului Meu mulţumesc Proniei ce­
reşti că mi-a îngăduit ca sub domnia Mea, fiica răpită
acum 144 de ani, să se întoarcă la sânul ţării-mume,
aducând noi forţe pentru propăşirea neamului.
In această clipă înălţătoare gândul Meu se în­
dreaptă către oamenii patrioţi, cari cu toate suferinţele
îndurate în cursul vremurilor au ştiut să ţină vie în
inimile poporului memoria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt
şi sentimentul naţional, pregătind' astfel fără şovăire şi
însufleţiţi de un cald patriotism, ziua binecuvântată
de azi.
Cu adâncă recunoştinţă primesc dar în numele po­
porului Meu alipirea Bucovinei la Regatul Român, asi­
gurând populaţiunea Bucovinei că în Mine va găsi mereu
un sprijin tare şi o dragoste părintească“ .

Regele Ferdinand, după doi ani şi mai bine, se

reîntoarce în Capitala Sa, de unde Nemţii fugiseră cu
ruşine, huiduiţi de populaţia românească. A plecat ca
Rege al României mici, şi era ca după cumplita suferinţă
ce a îndurat, să fie a unei ţeri şi mai mici, dar Pro­
videnţa a voit ca să se întoarcă ca Regele unei R o ­
mânii Mari, adecă al tuturor Românilor. In ziua de
18 Noemvrie Regele, Regina, împreună cu viteazul Ge­
neral Berthelot şi o parte din armata sa eroică intră
triumfal în Capitala României Mari în Bucureşti. Bucu­
ria ce a domnit atunci în acest oraş cu greu se poate des-
88

crie. Năvălia populaţia românească în valuri să vadă pe

iubiţii ei Suverani, pe cari de 2 ani nu-i mai văzuse, flori
aşterneau în drumul lor, şi izbucneau cu toţii în chiote
de bucurie şi cu ochii scăldaţi în lacrimi priveau săr­
bătoarea măreaţă, cum nici ei, dar nici Capitala nu
mai văzuse niciodată în cursul veacurilor.
In palatul regal Regele oferia, în acea zi, un
„ospăţ de biruinţă" generalului Berthelot, reprezentan­
ţilor superiori ai armatei şi oficialităţii româneşti. Su­
veranul a rostit cu acest prilej unic, o cuvântare admi­
rabilă, atât în fond cât şi în formă. Orice comentar
privitor la ea e de prisos :
„Per aspera ad astra“ , glăsueşte o veche deviză,
ce cu drept cuvânt se potriveşte cu vremurile din urmă.
Au trecut doi ani de când, copleşiţi de forţe mult su­
perioare, am fost siliţi să părăsim Capitala ţării şi o
mare şi bogată parte a teritorului nostru în mânile unui
vrăjmaş, care a vrut să ne pedepsească pentrucă am
tras sabia împotriva lui, împinşi de un ideal ce nu pu­
tea fi înfăptuit decât prin luptă şi prin sânge.
Am trăit în acest răstimp clipe de mare mulţu­
mire sufletească, când vitejii noştri au ţinut piept unui
vrăjmaş puternic şi trufaş, când pe munţii Moldovei şi
pe malurile Şiretului au învăţat pe oştirile teutone, că
pe aici nu se trece. Rămaşi singuri, în urma eveni­
mentelor delà vecinul nostru, am fost siliţi şi noi să ne
supunem pentru un timp unei forţe mai tari, şi a ur­
mat o epocă de durere, de suferinţe şi de chinuri su­
fleteşti pentru Mine şi poporul Meu.
In aceste timpuri însă am avut o mângâiere din
cele mai duioase, care M’a susţinut şi care a oţelit şi
inima şi mintea Mea, spre a fi credincios hotărîrii ce lu­
asem în August 1916, că nu voi înceta de a mă îm­
potrivi unei situaţii impuse până ce nu vom căpăta ce
era dreptul nostru sfânt, ce era înscris în cartea nea­
mului acestuia iubit de Dumnezeu. Mângâierea aceasta
 89

şi totodată un îndemn tare, era iubirea poporului Meu

şi credinţa ce împreună cu Mine însufleţia marea massă
a supuşilor Mei iubiţi în dreptatea cauzei noastre, cre­
dinţă mai tare ca orice vrăşmaş şi care birueşte -toate
-obstacolele şi deschid uşa unui viitor mai bun.
Prin luptele crâncene, prin vitejia ostaşului român,
armata a bine meritat delà patrie, prin demnitatea lui
-în zilele de grea încercare, prin încrederea în viitorul
-ţerii, poporul Meu a câştigat stima lumii întregi ; iar
pentru Mine şi Casa mea a izvorît, din bucuria şi din
suferinţele împărtăşite în comun, o legătură care ne-a
unit sufletul cu sufletul supuşilor mei. cum mai tare nu
se poate închipui.
In aceste momente am înţeles inima poporului
român, am cunoscut puterea lui de resistenţă şi toate
însuşirile lui, cari i-au permis să-şi păstreze naţionali­
tatea în curs ül veacurilor, cu toate vremurile grele ce
soartea îi reservase. In aceste momente am câştigat
-convingerea că talpa ţării, ţăranul român, şi toţi acei
cari muncesc şi cari cu braţul şi sângele lor apărau
pământul strămoşesc cu vitejia strămoşească merită o
solicitudine deosebită şi că împroprietărirea ţăranului
este răsplată bine meritată pentru jertfele ce au depus
pe altarul ţării.
Când am luat moştenirea întemeietorului României
moderne, am făgăduit înaintea reprezentanţilor Naţiunii
că voiu fi bun Român. Cred că m’am ţinut de cuvânt.
Grele au fost timpurile, mari au fost jertfele, dar stră­
lucită este răsplata şi astăzi pot spune cu fruntea senină :
fa ţă de D u m n e z e u ş i fa ţă de p o p o ru l M ie u , am cu n oş­
tin ţa curată-
„P er aspera ad astra“ . După zile grele de restrişte,
după luni de grele încercări, a răsărit : soarele asupra
/zilei de bucurie când putem culege roadele încrederii
•noastre în noi înşine şi în trăinicia neamului românesc.
-Ceia ce moşii au visat, ideia pentru care generaţiile
90

trecute au suferit şi au lucrat, idealul pentru care toată

suflarea românească a nădăjduit, iar ostaşii noştri şi-an
vărsat sângele, azi a devenit un fapt împlinit. Azi, mama
România poate strânge pe toţi copiii iarăşi la sânul ei.
Basarabia şi Bucovina, cele două fiice răpite, s’au întors
una după alta în casa părintească, iar Ardealul, frumosul
leagăn al poporului român, de unde au descălecat întâii
V oevozi ai Ţărilor Româneşti, au votat azi, la Alba-Iulia,
unirea cu regatul român. Salutând printre noi pe solii
din Ţările Rrmâneşti, cari ni-au adus din partea fraţilor
lor aceste bune vestiri, să-mi fie îngăduit să aduc
prinosul mieu de adâncă şi neperitoare recunoştinţă
poporului mieu şi tuturor bărbaţilor cu îubire de neam,,
cari cu patriotismul lor cald, cu sufletul lor chibzuit, cu
voinţa lor nestrămutată, m ’au ajutat pe mine, Ţara, să
putem înfăptui visul nostru secular.
Să unim deci sufletele noastre, să unim toate
puterile noastre, închinând toate energiile binelui obştesc,,
ca să putem face faţă unui viitor strălucit, care se
deshide înaintea privirilor noastre, întemeiat pe baze
sănătoase şi democratice. Binecuvântarea generaţiunilor
viitoare va fi răsplata noastră neperitoare.
Şi acum, in această zi măreaţă, să unim glasurile
noastre şi să strigăm din adâncul sufletului: „Trăiască
scumpă noastră Românie, întregită şi de-apururea nedes­
părţită !“

In Ardeal îndată ce dominaţia ungurească a pierdut

orice putere, Românii iau în stăpânire ţara, organizân-
du-se pretutindeni în Consilii naţionale, susţinute de o
armată românească înjghebată din ostaşii noştri veniţi
de pe toate fronturile. Idea de libertate naţională deplină’
şi unirea cu România stăpânea în întregime sufletele tutu­
rora, şi ardeau de dorul zilei când s’o exprime aceasta
într’o adunare în mod oficios. Orice încercare paşnică
sau violentă a Ungurilor de a ne reţine, se sfărma d&
 91

masas populară dornică de independenţă. Glorioasa

armată românească înainta prin Ardeal, înconjurată de
entuziasmul fără păreche al Românilor.
Se convocă, pe 18 Noemvrie (1 Decemvrie) 1918,
o adunare naţională a tuturor Românilor din Transilvania,
Banat şi Ţara Ungurească la Alba-Iulia. Iau parte peste
o sută de mii de Români, cari uniţi în cuget şi simţire,
într’un elan de bucurie generală, votează cu unanimitate
unirea pe veci cu România. Regele Ferdinand, primind
ştire despre acest act naţional, răspunde fericit preşe­
dintelui adunării Gheorghe Pop de Băseşti :
„Vestea îmbucurătoare ce îmi aduceţi despre mă­
reţul act al unirii cu Regatul Român, săvârşit în vechea
cetate a lui Mihai Viteazul, a umplut inima mea de
nespusă bucurie şi am primit-o cu o vie emoţiune.
Munca neobosită depusă în cursul vremurilor de
bărbaţii patriptici, purtătorii credincioşi ai idealului na­
ţional, azi şi-a găsit răsplata bine meritată. Din lacri­
mile celor cari au plâns şi au suferit, cari au luptat
fără preget, din sângele celor cari au muncit pentru
înfăptuirea lui, lăsând ca moştenire sfântă credinţa lor
nestrămutată, a răsărit sămânţa, a cărei roade azi le
culegem ca un dar din cer.
Mulţumesc Atotputernicului, că mi-a îngăduit ca
prin vitejia ostaşilor Mei, să pot contribui la această
măreaţă faptă şi ca împreună cu poporul Meu iubit să
pot trăi aceste clipe înălţătoare.
Cum am fost părtaşul suferinţelor şi durerilor
voastre, care este aceea a tuturor Românilor şi unind
glasul Meu cu glasul vostru, zic plin de nădejde într’ un
viitor frumos : Trăiască România Mare, una şi nedes­
părţită“ .
Regina Maria, într’o adresă câtră acelaş preşe­
dinte, cinsteşte cu aceste cuvinte înălţătoare măreţia
actului unirii delà Alba-Iulia :
„Războiul sfârşit a fost războiul nostru sfânt pen-
92

tru desrobirea Ardealului. Când au plecat ostaşii noş­

tri, am fost şi i-am văzut. In ochii lor strălueia lumina
entuziasmului. Am împărtăşit credinţa lor şi am fost
părtaşa suferinţelor şi a zilelor grele, prin care toţi am
trecut.
Pe mulţi i-am văzut căzând cu braţele întinse
spre Alba-Iulia, cetatea împlinirii visului nostru.
Mulţi, cei mai mulţi, erau tineri şi dorinţa lor cea
mai înflăcărată era să-şi unească manile cu fraţii de
peste munţi.
Aceeaş credinţă trăia şi’n inimile voastre. Când
voluntarii Ardealului au venit şi au jurat să fie credin­
cioşi tronului şi steagului României, în ochii lor stră-
lucia aceeaş lumină şi când am văzut mânile lor ridi­
cat spre cer şi auzind glasurile lor puternice, am înţe­
les că aceeaş hotărîre trăia în sufletele voastre: să vă
uniţi cu noi şi să fim o singură ţară, o ţară mare.
Ziua măreaţă a visului nostru a sosit şi este o zi
de biruinţă, ziua când împreun mânile şi aduc mulţu­
mirile mele Domnului.
Binecuvântat fie ceasul în care trimit această ve­
stire Ardealului. Aştept ziua cea mare, când voi veni
la voi să văd falnicii voştri munţi, izvoarele, câmpiile
şi căminurile voastre.
Acuma atâţia sunt copiii miei, că mi-i inima plină
-de nerăbdare, să mi-i strâng la piept.
Strălucitoare este ziua zilelor, când după atâta
suferinţă şi aşa de multe jertfe suntem pentru totdea­
una cu toţii laolaltă, înfăptuind astfel visul de veacuri,
visul de aur al Românilor“ .
Când trimişii şi merituoşii luptători pentru desro­
birea Ardealului : Episcopii Cristea şi Hosu, apoi 1. Maniu,
Alex. Vaida-Voevod, V. Goldiş, şi St. C. Pop prezintau
(1/14 Decemvre) Regelui, în sala Tronului, actul solemn
al Unirii, Suveranul îi întâmpină cu aceste vorbe :
„In numele Românilor din vechiul Regat, din Ba-
 92

sarabia şi din Bucovina, astăzi uniţi, cu profundă re­

cunoştinţă primesc hotărîrea fraţilor noştri de peste
Carpaţi de a desăvârşi Unitatea naţională a tuturor
Românilor şi declar pe veci unite în Regatul României
toate ţinuturile locuite de Români delà Tisa până la Nistru.
Cu dragoste neţermurită mi-am închinat viaţa
scumpului Meu popor, plin de credinţă în menirea lui
istorică.
Prin lupte şi prin jertfe Dumnezeu ne-a dat să
înfăptuim aspiraţiile noastre cele mai sfinte. Mulţămin-
du-i din adâncul sufletelor, ne îndreptăm gândurile că­
tre acei cari cu sângele lor au clădit noul temei ai
desvoltării noastre naţionale.
Prin devotament neclintit pentru opera lor le vom
arăta recunoştinţa noastră, prin el vom asigura roadele
binefăcătoare ale crudelor încercări-
Pe acest temei al unei puternice democraţii şi al ■
vieţii frăţeşti între popoare, vom răspunde totdeodată
simţemintelor aliaţilor noştri, alături de cari am luptat
pentru marea cauză a dreptăţii şi a libertăţii în lume.
Să trăiască România pe veci unită !“ .
La masa regală Regele arată mai pe larg şi precis
cum s’a ajuns la prăznuirea celei mai mari fapte isto­
rice din tot trecutul nostru :
„In această zi plină de cea mai curată bucurie *
când, venind ca soli din frumosul Ardeal, îmi aduceţi
hotărîrea delà Alba-Iulia, luată de un popor întreg de a
fi unit deapururea cu Regatul Român, vă zic din adân­
cul sufletului: bine aţi venit în zidurile acestui Palat,
care a fost martor celor mai mari evenimente din is­
toria modernă română.
Ni-aţi adus, nu numai dorul împlinit al câtorva
milioane de suflete, ne-aţi adus şi inimile .lor, şi în pri­
mirea plină de dragoste frăţească ce aţi găsit-o între
noi, aţi putut simţi pulsul Ţării Mume, ce bate în ace­
laşi ritm cu al vostru.
94

In frumoasa sa cuvântare d. Goldiş a spus astăzi

că unirea tuturor Românilor era o necesitate istorică.
Această necesitate a fost Înţeleasă de toţi oamenii cu
inimă patriotică de dincoace şi dincolo de Carpaţi, delà
Nistru până la Tisa; dar, dacă aşa fusese scris în de^
stinele neamului românesc, evoluţia istorică avea nevoe
de instrumente. Dumnezeu, care a ocrotit necontenit
în decursul veacurilor pe poporul Românilor, i-a dat
bărbaţi cari au stat neclintit pe breşă, ţinând sus stin­
dardul ideii naţionale ; lor li-a dăruit suflet românesc,
li-a întărit mintea şi oţelit braţul ca să ducă barca ro­
mânismului prin toate vijeliile vremurilor până la lima­
nul dorit, unde după atâtea suferinţe, culegem roadele
bine meritate ale unei lupte seculare.
Azi, când vedem înaintea minţii şi înaintea ochilor
noştri săvârşită clădirea măreaţă pe care Mihai Viteazul
o începuse şi pe care generaţii întregi apoi au visat-o,
aduc prinosul mieu de recunoştinţă tuturor acelora cari,
în toate colţurile unde sună dulcele graiu românesc,
au pus sufletul şi puterile lor în serviciul idealului
naţional.
După Rasarabia, după Bucovina, mai lipsia o pia­
tră din cele mai scumpe : Ardealul, cu ţinuturile din Un­
garia locuite de Români. A zi ni-aţi adus şi această ul­
timă piatră a clădirii, care încoronează marea operă
de unire.
Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile
sunt puternice. Bazate pe principii democratice ce sunt
o chezăşie pentru desvoltarea firească a unei vieţi să­
nătoase, ele sunt cimentate prin credinţa nestrămutată
a unui şir întreg de generaţii, de apostoli ai idealului
naţional; ele sunt şi sfinţite prin sângele vitejilor miei
ostaşi, cari au luptat şi au murit pentru Unire.
Dacă gândul mieu s’a oprit eu emoţie la aceşti
bărbaţi români, nu putem uita în aceste clipe de vese­
lie pe aliaţii noştri, cari, prin sprijinul lor necontenit,
t

M . M . L. J_. Regele şi Regina"

 95

■au fost şi sunt colaboratorii noştri preţioşi la realizarea

Tisului nostru secular şi cari prin victoria lor au con­
tribuit atât de mult ca să putem trăi momentele măreţe
ale prezentului.
Privind opera istorică înfăptuită în zilele noastre,
■să ni închinăm toate forţele noastre, unind cele din Ve­
chiul Regat cu cele proaspete ce ne aduceţi, ca să fim
demni de prea frumoasa clădire ce am zidit-o.
Să o păstrăm cu sfinţenie, să o întărim ca s’o putem
lăsa mai măreaţă, mai puternică generaţiilor viitoare,
aşa că moştenitorii vor putea spune despre fiecare din
noi: exegit monumentum aere perenius. Să consacram
unirea sufletelor, dar şi unirea la muncă roditoare, prin
strigătul: „Trăiască România Mare, puternică şi unită“ .

Astfel toate provinciile româneşti, prin reprezen­

tanţii lor legali, s’au rostit liber şi definitiv pentru
unirea pe veci cu România Mamă. Regele Ferdinand,
care plecase la războiu pentru idealul naţional cu sacrifi­
ciul vieţii şi al dinastiei în caz de nereuşită, avea acum
cea mai mare satisfacţie sufletească ce poate dori un
Suveran, de aşi vedea opera de muncă şi jertfă nepri­
hănită, încununată cu laurii nemuririi, de a fi în reali­
tate Regele tuturor Românilor.
Rămâne încă, ca noua noastră ţară- întregită să
fie recunoscută printr’un act internaţional de Congresul
d e pace şi, să alungăm ultimile bande de bolşevizm un­
guresc de pe teritoriul românesc.
 C A P I T O L U L V.

Regele Ferdinand şi armata românească.

Regele Ferdinand din copilărie a iubit armata. Ia

casa părintească a crescut, sub aspră disciplină ostă­
şească, de maiorul călit în cele trei războaie ale Prusiei
F. de Schiigen, adiutantul părintelui Său Principele Leo­
pold. A trecut pe rând prin toate ierarhiile militare până
la cel mai înalt grad, dând pretutindeni şi totdeauna
dovadă deplină despre o disciplină de fier, curaj, apoi>
tact şi profundă înţelegere a nevoilor şi îndatoririlor mi­
litare. Ca Moştenitor al Tronului a purtat un viu inte­
res armatei româneşti pe care o doria puternică şi pre­
văzută nu numai cu tot echipamentul modern, ci şi cu
înalt spirit moral, pentru aşi putea face datoria întreagă
în ceasul, care de mult se desemnase pentru orice băr­
bat de stat. Se va şti cândva cum planurilede regene­
rare ale armatei noastre indicate de Principele Moşte­
nitor Ferdinand au fost zăbovite şi împedecate de lup­
tele păcătoase ale partidelor politice de atunci.
In decursul războiului pentru întregirea neamului
s’a cimentat legături indisolubile între Rege şi ostaşul
român. Atunci a cunoscut mai bine, din contactul zilnic
şi din faptele eroice, calităţile superioare ale soldaţilor
noştri, pe cari îi aşează în fruntea tuturor ostaşilor cari
au participat în războiul mondial. Cu drept cuvânt zice
Regina Maria despre ostaşul român :
„Eu sunt sigură că nu e ţară cu mai buni ostaşi
decât România. Soldatul e aici neobosit, e răbdător, e
credincios ; el merge până cade ; Ţara lui, Regele lui,
căpetenia lui se pot rezima pe el, sigur că nu va lipsi
de la datoria lui“ .
Am văzut mai sus cum în decursul războiului
Regele a împărtăşit suferinţile Sale cu ale oştirii ro-
mâneşt, şi nicăiri nu se simţia mai bine decât în mij­
locul ei, chiar şi în timpul celui mai puternic bombar­
dament de artilerie duşmană, când sta neclintit pe front,
ca de ex. la Mărăşeşti. Cu grijă părintească o sfătuia, o în­
demna, o mângâia în durerile ei nenumărate, o ajuta în li­
psurile ei prea multe şi o răsplătea în vitejia ei zilnică.

Acum să vedem, după înfăptuirea României Mari,

legătura permanentă între Rege şi armata noastră, care
avea nu peste mult să ocupe capitala celui mai înver­
şunat duşman al nostru: Budapesta ungurească.
Cu prilejul anului nou 1919, Regele adresează urmă­
toarele cuvinte de recunoştinţă îndreptăţită călră sol­
daţii S ăi:
„ P e pragul unui an nou, gândul Mieu se îndreaptă
cu adâncă dragoste şi cu cea mai vie recunoştinţă că­
tre iubita Mea oaste. Ţara nu va uita nici o clipă că
vitejiei ostaşului român se datoreşte în cea mai mare
parte făurirea României de astăzi şi de mâine.
Voi toţi cari vă aflaţi în fruntariile vechiului Regat
şi cei cari aţi dus drapelul român în ţinuturile liberate,
peste cari se vor întinde hotarele nouei Românii între­
gite, aduceţi-vă necontenit aminte că pe steagurile voastre
sunt scrise cuvintele : onoare şi patrie ; ori unde vă
aflaţi, voi sunteţi purtătorii acestor două idei. Cu vie
mulţumire M’am putut convinge că în toate împrejurările
v ’aţi arătat pătrunşi de misiunea voastră de a fi apă­
rătorii Ţării şi ai tronului şi păzitorii ordinei.
După un lung timp de încordare şi de privaţiuni, dar şi
de lupte eroice, în care aţi cules lauri neperitori şi stima şi
dragostea Regelui vostru, a Patriei şi a fraţilor voştri de arme^
anul care începe ne promite tuturora pacea atât de dorită.
Meteş, Regala Fe rdinand. 7
98

Vă urez şi vouă, iubiţilor Miei ostaşi, un an paşnic

şi plin de fericire ca să puteţi culege în linişte roadele
muncii voastre.
Dar până la momentul acesta, aşteptat de toţi cu
atâta dor, cer delà voi toţi, ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi,
să staţi fiecare la postul său, făcându*vă datoria cu
sfinţenie, aşa cum vă împune jurământul vostru de ostaş“ .

In vreme ce armata românească se pregătea să

sfarme „linie de demarcaţie“ nedreaptă : Zam— Ciucea—
Baia Mare din Ardeal, fixată fără nici o înţelegere a
situaţiei de generalul francez Franchet d’ Espérey, Regele
vorbia astfel (13 Aprilie) elevilor şcoalelor militare, cari
depuneau jurământul, amintindu-le datoriile lor militare :
„Este o zi frumoasă, o zi din viaţa soldatului ziua în
care depune jurământul ostăsesc, jurământ prin care se
^eagä strâns de Ţara sa şi de Regele său, făgăduind
solemn că nimic nu-i va putea răpi credinţa jurată,
nici chiar jertfa de viaţă.
Ziua de astăzi, a jurământului vostru, o serbăm
cu o deosebită bucurie, căci pentru prima oară de pe
pragul acestei şcoli pot saluta tinerii din toate părţile.
României cele noi.
De azi înainte vă numiţi cu adevărat ostaşi, căcj
intraţi într’o familie nouă, familia militară, şi nu vă
mai aparţineţi vouă, ci scumpei noastre ţări.
V oi sunteţi meniţi a deveni conducători ai oştirii,
voi sunteţi aceia cari cu mândrie veţi purta numele de
ofiţer. Dai In adevăr frumos nume! Gu câte speranţe,
cu câte iluzii să uită tânărul elev la acest nume <ţe
care se simte atras ca de o stea strălucitoare! Dar,
dacă numele este aşa de frumos, apoi şi tânărul ce-1
doreşte trebuie să fie vrednic a-1 purta.
A ţi învăţat în şcoală, dovedind multă străduinţă,
şi aţi căpătat primul grad în ierarhia militară. Acum
calea vă este deschisă, şi de voi depinde ca să ieşiţi
 99

ofiţeri. Pentru aceasta mai aveţi multe, încă foarte multe

de învăţat.
Aţi jurat credinţă către Dumnezeu, către Tron şi
către voi înşivă. Aceasta este credinţa adevărat şi nes­
trămutată care formează podoaba fiecărui ostaş, căci,
dacă una din ele lipseşte, ea este necompletă.
Nu vorbesc de vitejie şi nici de curaj, căci aceluia
căruia îi lipsesc acestea nu se poate numi nici măcar
bărbat.
Delà voi se cere supunere şi disciplină, căci, astăzi,
dacă disciplina lipseşte, totul merge greu. Nu uitaţi că
cel ce nu ştie să fie supus nu ştie să comande.
Voi, vrednici soldaţi de azi înainte, siliţi-vă să
căpătaţi toate însuşirile ce le veţi cere voi înşivă sol­
daţilor voştri ; siliţi-vă de a le căpăta aşa fel ca să fiţi
pilda celor ce-i veţi conduce, căci voi veţi fi viitorii
conducători. Frumoasă, dar grea misiune, tot atât de
grea în războiu ca şi pentru timp de pace, căci ştiţi
voi că aşa cum sunt conducătorii, aşa este şi trupa.
Mare va trebui să fie sârguinţa voastră, dar mare
este şi încrederea mea că veţi fi pildă ostaşilor voştri.
Sunt încredinţat că, atunci când veţi ieşi din această
şcoală, profesorii voştrii vor avea satisfacţiunea să zică :
aşa buni elevi nu am mai avut.
Acestea sunt urările ce vi le fa c“ .

Un consiliu de miniştri prezidat de Regele hotăra,

în 15 Aprilie, ca armata să treacă graniţa impusă a
vechiului Ardeal şi să înainteze până la Tisa. Suvera­
nul justifica această măsură cu cuvintele: „Am obser­
vat toate cerinţele loialităţii, dar este ceva mai presus
şi decât loialitatea : este grija propriei demnităţi. Eu
nu sunt dintre acei cari se lasă călcaţi pe picior“ .
Armata românească, însufleţită şi de entuziasmul
general al tuturor Românilor, rupe pe toată linia fron­
tul bolşevicilor unguri naţionalişti şi, in câteva săptă-
piâni îi alungă peste Ţisa, eliberând şi restul pământului

7*
100

romanesc de sub Unguri. Regele cercetând frontul din

aceste părţi apusene, mulţumeşte în Oradea Mare ar­
matei pentru opera îndeplinită (23 Mai):
. . . „Când am văzut astăzi ostaşii Mei defilând cu
acelaş aer de biruinţă cum Ne-am cunoscut pe frontul
care până atunci constituia graniţa ţârei, am simţit pe
lângă o mare bucurie, dar şi o mare mândrie, că r e ­
vedeam pe scumpii Mei ostaşi, cari prin bravura şi
avântul lor au şters această graniţă, strămutându-o la Tisa.
Au venit aici să-şi desrobească fraţii, să salveze
populaţia asuprită, înfigând tricolorul ţărei ca să fâlfâie
pentru totdeauna aci.
Trupele diviziilor grupului de -sud şi-au făcut bine
datoria şi merită recunoştinţa Mea, pe care Mi-o ex­
prim, ridicând paharul, urez : Să trăiască scumpii Mei
soldaţi ai grupului de sud“ .
Peste o săptămână Suveranul îşi exprima, în Si-
biiu, bucuria către armată în aceste accente, cari vi­
brează de emoţie, relevând rostul armatei pentru în­
frăţirea sufletească cu noile provincii :
„Dacă azi ne găsim aci împreună, serbătorind
ceeace sta scris în sufletul tuturor Românilor, o dato­
răm în cea mai mare parte soldaţilor noştri, cari după
zile de încercare au stăruit pe frontul vechilor graniţe
să se împotrivească inimicului, care a vrut să-i subjuge
sub voinţa lui.
Vitejia arătată atunci a legat mai strâns pe fraţii
ce erau despărţiţi de stânci şi de lanţurile puse pe
mânile lor. A venit însă ziua când trupele au putut
intra în ţara mult dorită, în frumosul Ardeal, unde au
fost primite ca salvatoare, dânduli-se şi sarcina de a
restabili ordinea împotriva altui vrăjmaş, făcându-şi de­
plina datorie prin intrarea regimentelor din România
veche şi prin formarea noilor regimente din Ardeal.
Astfel se va strânge mai mult uniunea sufletească
ce trebue să fie între camarazii de aceiaşi credinţă-
 101

Sunt convins că zilnic se vor întări legăturile de

iubire bazete pe autoritatea şefilor şi disciplina fără de
care armata nu poate exista. Am văzut tineri soldaţi
ce în parte luptaseră sub alte steaguri uniţi acum sub
cutele aceluiaş tricolor şi M’am bucurat de aspectul
lor, căci ei vor fi una cu vechii camarazi.
Ridic paharul Meu în sănătatea trupelor din ve­
chiul regat şi a tinerelor trupe din frumosul Ardeal“ .

Generalul Berthelot pleacă a doua oară din m ij­

locul nostru, el care s’a contopit, prin munca uriaşă
depusă pentru refacerea oştirii româneşti, cu însuşi
idealul neamului nostru. Regele, care n’a putut să-i
mulţumească în public atunci la întâia plecare, arată
acum (5 Mai) de ce-1 privim „ca pe unul dintre ai
noştri“ :
„Pentru a doua oară în cursul celor trei ani din
urmă trebue să ne despărţim de un scump prietin, pe
care eram deprinşi să-l considerăm ca pe unul dintre
ai noştri.
Când în anul 1918, ne-aţi părăsit, România trecea
prin cele mai crude încercări, pe care o soartă rea i-le
rezervase aşa de nedrept.
Nouă, acelora cari rămâneam, ni-se părea că luaţi
cu d-voastră o bună parte din nădejdile noastre şi din
puterea noastră de rezistenţă, şi cu toate acestea, cre­
dinţa se sălăşluia în inimile noastre, şi strângându-ne
mâna, era ca şi cum am fi jurat răzbunare, un jură­
mânt cu atât mai sacru, cu cât n’avea de loc nevoie
de cuvinte.
Adânci ne erau părerile de rău, dar cu atât mai
mare ne fu bucuri^ atunci când alături de noi intraţi
ca învingători în Bucureştii liberaţi de trupele aliate
victorioase-
Deatunci avem sentimentul, că d-voastră domnule
general, şi noi, Românii suntem nedespărţiţi, şi suntem
102

astfel chiar dacă soarta aşează sute de mile între noi.

Dar chiar părăsindu-ne, rămâneţi totuşi printre noi,
în inimile noastre recunoscătoare. România, şi, înainte
de toate, oastea mea nu va putea uita niciodată că,
dacă a putut rezista unui duşman de atâtea ori supe­
rior, dacă a putut birui la Mărăşti şi Mărăşeşti, aceste
două nume glorioase sunt legate nedespărţit de numele
generalului frances care i-a condus cu atâta ştiinţă in­
strucţia şi i-a pregătit victoria.
Părăsindu-ne astăzi, în clipa când, mulţumită ace­
leiaşi armate, am împlinit visul de atâtea veacuri, a-
dânca noastră recunoştinţă vă întovărăşeşte, şi în mâh­
nirea noastră de a vă vedea plecând e amestecată cu
o mângâiere, siguranţa că, întorcându-vă în Franţa, ma­
rea şi frumoasa ţară, aşa de scumpă Românilor, veţi
spune Francesilor că România merită, cu adevărat, toată
dragostea pe care o soră mai mare o poate dărui su­
rorii mai mici.
Dar vă veţi mai întoarce şi, nădăjduiesc, chiar
adesea, căci zicătoarea românească e prea adevărată :
„Dâmboviţa, apă dulce, cine-o bea nu se mai duce“ .
Şi acum să ridicăm paharele noastre în sănătatea
generalului Berthelot“ .

încă în 1 Maiu armata noastră era în posesiunea

deplină a întregului mal stâng al Tisei, păzindu-1 puter­
nic până în 20 Iulie.
Cu ocaziunea celei dintâi călătorii în Ardealul li­
berat, Regele la Careii Mari (30 Maiu 1919) îşi exprimă
încrederea şi laudă astfel vitejia şi disciplina ostaşilor
din Grupul de Nord, de sub conducerea viteazului
General Moşoiu, vrednicul fiu al Ardealului, cari au îm­
pins hotarul ţerii până la Tisa:
» . . . Inima mea a bătut mai tare de bucurie, pen-
trucă trupele acestea au luptat pentru idea noastră sfântă.
Sunt mulţumit de felul cum au luptat şi de modul cum
 i 03

s‘au purtat în înaintarea lor în care âveau o înaltă me­

nire să înfigă steagurile noastre în graniţele hotărîte de
voinţa neamului şi de a duce ordine acolo, unde bande
fără de lege şi Dumnezeu au lăsat jale, iar cei rămaşi
au văzut în trupa românească pe salvatorul lor. înfăţi­
şarea ostăşească cu care s’au prezentat şi regimentele
de vânători şi trupele de artilerie, M’au întărit în con­
vingerea ce o am de mult că cu aceste trupe se poate
face ori c e ; că trupele cari ştiu să lupte şi să moară
când să cere, ştiu să ţină şi în împrejurări grele disci­
plina de fier. Aceste trupe merită nu numai încrederea
şefilor lor, ci şi încrederea acelora ce le-au putut saluta
în timpuri grele în chip preţios, deşi au venit în faţa
lor ca duşmani. Asta e una din cele mai mari vitejii a
trupelor noastre. . . ■*.

In acest timp ocupăm Aradul şi Banalul. In 20

Iulie Ungurii bolşevici cu forţe însemnate şi bine echi-
pate'trec în trei locuri Tisa şi înaintează pe o mare
întindere, dar ai noştri prin atacul fulgerător şi bine
pregătit, aruncă din nou peste Tisa oştirea duşmană,
nedându-i nici o clipă de reculegere, o alungă şi o dis­
truge cu desăvârşire, ajungând oştirea noastră biruitoare
în Capitala Ungariei. In 4 August pe Palatul regal din
Budapesta fâlfăia mândrul tricolor românesc, Era cea
mai strălucită satisfacţie pentru „Valahul* ardelean bat­
jocurii de veacuri, văzând capitala trufaşilor săi asu­
pritori înghenunchiată înaintea puterii neamului său.
Iar mulţumirea Regelui Ferdinand, care cercetase din
nou împreună cu Regina frontul de luptă din acest
Apus, era cu atât mai mare, cu cât El era singurul
dintre aliaţi, care reuşise prin armata Sa vitează să cu­
cerească o capitală a duşmanilor. Acest fapt îl amin­
teşte Regele, în 1 Ianuarie 1920, în urarea cătră armată :
„ . . . Anul ce apune a împodobit cu lauri drape­
lele noastre pe care le-aţi putut duce departe peste ho-
104

tarele Ţării înfigându-le peste zidurile Capitalei unui ve­

cin rătăcit. Răspingând un atac mişelesc, aţi făcut o-
peră de ostaşi in luptă şi opera civilizatoare ocrotind
pe cei persecutaţi şi ajutând pe cei nevoiaşi. Cu vie
satisfacţie puteţi privi înapoi anul ce s’a scurs . . . “

Din experienţele războiului se desfăceau noi în­

văţături pentru armata noastră. Educaţie militară dintre
cele mai solide trebuie dată, atât soldaţilor cât şi ofiţe­
rilor, pentru a-i păstra întregi la suflet şi la trup, când
împrejurările vor cere din nou să-şi facă datoria ostă­
şească faţă de patria lor. La depunerea jurământului
Regele dă aceste sfaturi înţelepte elevilor recruţi (3
Ian, 1920):
» . . . Jurământul vă împune se lângă datoria care
este patrimoniul sacru al fiecărui ostaş, adecă credinţă,
supunere faţă de legi şi executarea oarbă a poruncilor
ce veţi primi delà autorităţile superioare, vă împune
zic, şl îndatorirea de- a vă pregăti cu toată râvnsP şi cu
tot sufletul la misiunea ce cu toţii doriţi a împlini, vă
împune să vă formaţi caracterul de bun român şi de
bun creştin, căci numai cu aceste calităţi veţi putea fi
pilda subordonaţilor noştri.
Fiţi în timpul şederii voastre în şcoală exemplu
viu de ascultare atât de important în vremurile de azi,
când în lumea întreagă respectul autorităţii se slăbeşte
şi când materialismul caută să învingă toate legile cre­
ştine. Pregătiţi-vă bine împotriva tuturor acelor ispite.
Oţeliţi-vă caracterul prin supunere, şi cultivaţi iubirea
camaradească între voi ca între nişte adevăraţi fraţi de
sânge, pentru a putea deveni sfătuitori ai ostaşilor
români. Siliţi-vă să întregiţi calităţile lor moştenite delà
strămoşi şi pe cari le-au dovedit în mod atât de strălucit,
încât a produs admiraţia tuturor acelora cari i-au văzut
în luptă; luaţi pildă delà ei, urmaţi-i şi daţi-vă toată
osteneala ca să le sămanaţi şi ca caracter pi ca putere
de muncă“ .
,Vlf S, Regina şi Gen. Moşoiu privind trecerea trupelor peste Tisa
 Iar cătră recruţii din Basarabia şi Bucovina, aduşi
la Bucureşti, cari pentru întâia oară au fericirea de a
auzi graiul regal în limba lor, adresează aceste cu­
vinte părinteşti (2 Iulie 1920) :
„Dragi ostaşi din ţinuturile basarabene şi bucovi-
nene, iarăşi alipite la Patria Mumă!
Cu vie mulţumire către Dumnezeu Atot puternicul,
care ne-a condus braţul ca să înfăptuim aceea ce de
veacuri era dorul fiecărei inimi româneşti, ori unde
bătea ea, şi cu mare bucurie vă găsesc azi, aci, în ziua
de sărbătoare, în care prin jurământ v’aţi legat pentru
apărarea Patriei şi a Tronului în faţa lui Dumnezeu şi
a acestor drapele, cari au condus oştirile noastre, ca
să vă scape pe voi de o stăpânire, care nu era româ­
nească şi să vă aducă iarăşi la sânul Mamei care este
România Mare.
. . . Zi mare şi zi frumoasă este când prin de­
punerea jurământului soldatul întră în familia mare a
fraţilor ostaşi români’ căci de aci înainte el este ade­
vărat ostaş român, bucurându-se de toate drepturile şi
trebuind să facă faţă la toate datoriile.
Şi cari sunt acestea îndatoriri? Să fiţi fraţi de
inimă ca şi de sânge ; să fiţi gata să apăraţi aceia ce
este mai scump: Căminul vostru, Ţara şi Patria voastră,
Regele şi Dinastia voastră şi toate acestea din toate
puterile şi cu tot sângele vostru.
Gândiţi-vă întotdeauna că sus în Ceruri este un
ochiu părintesc, care vă priveşte în orice clipă ; gândiţi-vă
ca să nu păşiţi greşit ci să apucaţi drumul cinstei şi al
datoriei, ca orice bun ostaş român.
Atunci veţi căpăta nu numai încrederea, dar şi
iubirea şefilor voştri, cari vă vor primi şi vă vor îngriji
ca pe copiii lor, căci oştirea românească este o familie
mare care, are legături tari şi sfinte între membrii ei,
legături constatate în cursul războiului naţional şi cari
constau ca toţi să se jertfească pentru unul, unul pentru
toţi şi toţi la rândul lor pentru Patria lor iubită.
106

Venirea voastră în Capitala României întregite mai

formează şi cheagul cel mai puternic pentru unirea pe
veci a tuturor ţărilor româneşti. Prin serviciul ce-1 faceţi
aci în vechile şi glorioasele regimente, înfăptuiţi şi mai
trainic unirea sacră, care cuprinde pe toţi fiii României
Mari în interiorul aceloraşi hotare şi sub acelaşi acope­
rământ.
Cu nădejde mă uit la voi şi am convingerea că
voiu găsi în voi, aztăzi şi în viitor, ostaşi buni şi vred­
nici, cari cu credinţă nestrămutată şi cu jertfa vieţii
lor îşi vor servi Ţara şi Patria românească“ .
Altă dată, cătră absolvenţii şcoalelor pregătitoare
de ofiţeri, află expresiile cele mai potrivite pentru a-i
feri de vicii şi a le sădi în suflet indispenzabilele virtuţi
ostăşeşti (1 Iulie) :
.. . Ziua de astăzi este o zi de mare însemnătate
pentru voi, căci de acum înainte vă luaţi zborul în fru­
moasa dar greaua carieră ce v'aţi ales. Fiţi în viaţa
voastră de ofiţeri, adevăraţi bărbaţi, păşiţi în ea cu toată
dragostea şi cu toată însufleţirea inimilor voastre tinere ;
păstraţi frumoasele iluzii cu cari aţi îmbrăţişat cariera,
pentru ca la nevoie când greutăţi vi se vor pune în
cale, tocmai acestea iluzii să vă dea puterea de a trece
cu uşurinţă peste ele.
Din acest moment aveţi dreptul de onoruri din
partea subalternilor voştri. Nu uitaţi însă nici o clipă
că aceste onoruri şi drepturi ce vi le dă titlul de ofiţeri
ai armatei române, vă cer şi îndatoriri mar i . . . .
Fiţi pildă de exactitate, căci numai asfel o puteţi
pretinde delà subalternii voştri. . . Să daţi singuri dovadă
de disciplină. . . nu numai la datorie, dar şi în societate.
Calitatea de căpetenie a instructorului este de a
câştiga încrederea subalternilor săi prin pilda şi in­
fluenţa educativă şi morală ce o exercită asupra sol­
datului.
Fiţi, nu numai superiori, ci şi prietenii şi părinţii
 107

Soldaţilor ce-i aveţi sub comandă. Ocupaţî-vă de păsurile

lor şi veţi vedea cum le veţi câştiga sufletele. Feriţi-vă .
de a-i întâmpina cu vorbe grele şi mai ales cu pedepse
neregulamentare.
Vă mai sfătuiesc să resistaţi cu îndârjire nume­
roaselor ispite ce veţi întâmpina în lungul drum al
carierei voastre. Opuneţi-vă tentaţiunilor, cu toată băr­
băţia, căci un pas greşit vă poate surpa temelia, pră-
buşindu-vă.
Feriţi-vă de viciul jocului de cărţi care degradează
uniforma ofiţerului şi din care naşte lăcomia care nu
trebuie să existe în armată“ . . .
Cu alt prilej zice cătră elevii şcoalelor militare de
infanterie şi administraţie înaintaţi în gradul de sublo­
cotenenţi ( 1 Iulie 1921 ) :
„ . . . Sunteţi înzestraţi cu o inimă de speranţe,
cu tot avântul şi cu toată plăcerea de a lucra şi de a
vă distinge, care este tocmai minunată podoabă aţine'
retului. . .
Nu uniforma şi nici galonul fac pe ofiţeri, ci inima
lui, modul de a se purta şi felul în care bl ştie să fie
în toate, pilda soldatului. Acestea fac pe adevăratul ofiţer.
Galonul să-l purtaţi nu numai în exterior, ci să-l
aveţi şi în minte şi în înimă. . . Gândiţi-vă totdeauna
că ochiul superiorului şi a Regelui vostru va privi la
tot ce faceţi.
Raţi-mi prilejul să fiu mulţumit de vo i“ ...
La promovarea în grad de sublocotenent a absol­
venţilor mai multor şcoli militare din Bucureşti (1 Iulie
1924), Regele atrage atenţiunea tinerilor ofiţeri asupra
influenţei vieţii din afară şi a datoriei de a fi educatori
morali :
„ . . . Vieaţa vă va învăţa multe lucruri, ea va fi
pentru voi piatra de încercare care va dovedi dacă co­
morile de educaţie morală, comorile de cinste militară,
comorile simţului moral, cu care aţi eşit de aici, au
108

fost destuii de tari sădite în inimile voastre, pentru a fi

o pavăză contra tuturor ispitelor.
Frumoasă este cariera ce aţi ales şi nobilă, dar
alături de cinstea la care are dreptul uniforma voastră,
ea cere delà voi multă abnegaţie şi o muncă fără preget.
Ţara vede în voi pe aceia ce trebuie să fie îndrumătorii
tineretului ei, care e chemat s’o apere ; voi trebuie să-i
fiţi şi educatorii m orali“ . . .

Înviind dragi amintiri din cariera Sa militară, Re­

gele vorbeşte astfel ofiţerilor delà „Şcoala de cavalerie“
din Sibiiu (22 Iunie 1921):
.. . „Totdeauna simt o mare bucurie — întemeiată
pe amintiri aşa de plăcute pentru Mine — când Mă
găsesc în cercul ofiţerilor cavaleriei.
Mi-aduc aminte de frumosul timp când am co­
mandat mai întâi un regiment de cavalerie şi pe urmă
când am putut să lucrez şi Eu ca inspector al cavale­
riei, pentru a o îndruma pe calea pe care a apucat-o
şi pe care a cules lauri nemuritori în războiul din urmă.
Numele de Coşna va fi strâns legat de cavaleria ro­
mână.
Cu dinadinsul s’a ales ca centru pentru instruirea
cavaleriei oraşul Sibiiu, în noul ţinut alipit de ţara-
mumă, pentru ca să fie şi un focar de unire sufletească
între elementele vechei ţări şi noile provincii.
Sunt sigur, că în acest sens va fi înţeleasă de
şcolile de cavalerie frumoasa lor menire, nu numai de
instruire, dar şi de naţionalizare. . .
Când am fost mai tineri, mulţi din cei de atunci,
cari au dispărut, ori astăzi au grade mari, ştiu cât Mi-a
bătut inima pentru cavalerie. Mărturisesc că şi acum
îm i bate inima tot aşa pentru această frumoasă armă*.
Cât de mult e legat sufleteşte Regele de cavalerie,
se vede şi din cuvântarea rostită la aniversarea de 50
ani delà întemeierea acestei şcoale de cavalerie din
 109

Sibilu (12 Iulie 1928), din care au ieşit ostaşi, »cari au

putut sä dovedească şi prietinilor dar şi vrăjmaşilor,
că în momente de grea încercare cavaleria noastră a
ştiut să poarte falnic stindardul ce i-a fost încredinţat
de către Şeful ei suprem“ .
Arată apoi sacrificiul ei din război :
„Pilde frumoase au fost înscrise în cartea de aur
a cavaleriei noastre în ultimul război. La Prunarul ata­
cul, ce l-aş numi nebun, al regimentului 2 roşiori, a
adaus noi lauri cavaleriei. Acel escadron, care se găsea
în faţa tranşeelor inamice, a atacat adevărat cavale-
ristic, — nu cu arma, ci cu lancea, şi a înscris astfel
un nou fapt de arme, de care cavaleria noastră se va
putea cu adevărat întotdeauna făli.
. . . M’am bucurat când am constatat roadele muncii
ce am depus aici.
Anul trecut*am spus că pentru cavalerist calul e
şi armă, dar şi sport. Eu nu înţeleg cavaleristul car
nu e şi sportman. Cine nu iubeşte calul şi nu e sport -
man, nu poate fi bun ofiţer de cavalerie de câmp“ .
Amintirea trecutului de glorie din aceste locuri
să fie necontenit vie în sufletul cavaleriei : „ După multe
peregrinaţiuni şcoala a ajuns la Sibiiu. Nu e numai un
teren de călărie dar şi un loc istoric. Şelimber ne evocă
amintiri glorioase. Lanurile din jurul Sibiului sunt udate
cu sângele multor fii ai ţării noastre.
Să ţină minte tinerii de jertfele celor ce au tre­
cut pe aci şi cari au luptat pentru întregirea Neamului,
să ia delà predecesorii lor şi să păstreze duhul cava-
leristic şi adevăratul sentiment patriotic“ ...
Vizitând o altă şcoală de cavalerie mai nouă de­
là Târgovişte (26 Mai 1923), unde — zice Regele — „am
petrecut multe ore plăcute ; plăcute din cauza spiritului
de frumoasă camaraderie ce domneşte între aceste zi­
duri*.
Constată „cu satisfacţiune“ , că sămânţa sădită prin
MO

această şcoală a dat rod frumos, care a avut tărie în

timpurile grele şi care trebue să servească drept pildă
şi îndemn generaţiilor tinere viitoare cari se vor pe­
rindă prin şcoală“ .
Relevează „sufletul acela tare şi adevărat cavale-
ristic* din această şcoală, „la sădirea şi întreţinerea
căruia Eu sunt mândru că am putut contribui“ . ..

Cât de mult cinsteşte şi iubeşte Regele pe inva­

lizii de război, cari împreună eu El au îndurat toate su­
ferinţele luptelor, dovedind aceasta prin trupul lor mu­
tilat, se vede din cuvintele mişcătoare ce le spune cu
ocaziunea împărţirii decoraţiilor. „Semnul invalizilor“
de război (7 Martie 1920) :
„Dragi copii ai ţării, cari aţi sângerat pentru în ­
făptuirea acestui vis, a cărui poveste o cunoaşteţi încă
din frageda voastră copilărie, când nădejdea lui era
îngrădită în inimile voastre şi când cu toţii prin şcoli
cântaţi „Deşteaptă-te Române“ . Cu drag vă salut
astăzi şi cu inimă plină de dragoste şi recunoştinţă
vă zic : bine aţi venit !
Am hotărât că ceice poartă pe trupurile lor sem­
nul cel mai înălţător, cel mai frumos al vitejiei stră­
moşeşti, să aibă şi un semn exterior de recunoştinţă
pentru modul cum au ştiut să facă din piepturile lor
zid de nestrăbătut pentru modul cum au ştiut să dea
în lupte pildă de vitejie strămoşească.
Am hotărît să purtaţi un semn, care pentru voi
este o dovadă de recunoştinţă a Regelui vostru, şi un
semn de respect, atât pentru cei delà oraşe cât şi pen­
tru cei delà ţară, că voi aţi fost aceia cari aţi făurit
România de astăzi. El va servi de pildă pentru copiii
voştri, cari se vor uita la părinţii lor cu .mai mult drag.
Dar semnul acesta vă impune să păstraţi toate
virtuţile ostăşeşti de cari aţi dat dovadă pe câm­
pul de luptă şi să fiţi păzitorii maréi opere ce prirţ
 111

jertfa voastră aţi înfăptuit, să fiţi apărătorii scumpei

.noastre ţări contra oricărui duh ce ar vrea să sape te­
meliile Statului.
Cu întreagă încrederea vă privesc astăzi şi nu
mă îndoesc că voi cari aţi ştiut să sângeraţi pentru
ţară, veţi şti în orice clipă să ţineţi sus frumosul no­
stru stindard.
Acum când vi-se va da „Semnul invalizilor“ pri-
miţi-1 cu drag ca un dar al Regelui vostru, care cu
inimă caldă vi-1 anină pe piept; vouă cari veţi şti să
vorbiţi copiilor voştri de ce vrea să zică vitejia rom â­
nească, de ce vrea să zică spiritul de sacrificiu“ . . .
Regele nu numai cu cuvântul, ci şi cu fapta îşi
dovedeşte dragostea sinceră ce o păstrează urmaşilor
cari au sângerat sau şi-au dat vieaţa pentru înteme­
ierea României Mari. Astfel cu prilejul căsătoriilor Prin­
cipelui Carol cu Principesa Elena a Greciei şi a Prin­
cipesei noastre Elisabeta cu principele Gheorghe al Gre­
ciei, „ca semn al dragostei şi al gratitudinei Noastre —
zice Regele (26 Februarie 1921) — am hotărît să da­
ruim suma de 300 mii lei, spre a se împărţi prin m ij­
locirea comitetului „Fondul Reginei“ în 100 zestre de
câte 3000 lei fetelor celor morţi sub arme în războiul
postru naţional, sau fetelor invalizilor de război, din
întreaga ţară, cari s’au căsătorit în cursul anului J.921,
cu preferinţa în luna Februarie, şi cari ypr dovedi, că
sunt lipsite de mijloace şi au bune purtări“ .

Vizitând regimentul de elită al Vânătorilor de munte,

pi cărui comandant e însuşi Principele Moştenitor Gar,ol,
Regele mulţumeşte astfel comandantului care-1 întâmpină
cu frumoase cuvinte şi cu tradiţionalul Pom de Crăciun
(5 Ianuarie 1920) :
„ . . . Când v ’am trimis să purtaţi drapelul regimen­
tului peste Tisa, am dorit să arătaţi unui duşman rătă-
pit, care nu mai respectă- nici lege, nicj ordjne, nici
112

societate şi nici familie, ce va să zică vitejia ostaşului

român, ce va să zică adevărata onoare ostăşească. Am
sperat că vânătorii de munte, în frunte cu comandan­
tul lor, vor avea din nou prilejul să-şi arăte calităţile
pe cari le cunoaştem din luptele delà Coşna şi Cire-
şoaia. Nu i-a fost însă să aibă acest noroc (Ungurii fu­
giseră). Totuşi regimentul şi-a făcut bine datoria. Acea­
sta o ştiu şi o afirm cu convingere. . .
Sunt sigur că pilda dată de fiul Meu ca instruc­
tor şi comandant va rămâne pentru todeauna în regi­
ment, şi-Ţi urez din inimă să continui a sta în fruntea
bravilor tăi ofiţeri şi soldaţi, pentru binele şi propăşirea
regimentului“ .

Deosebit de frumoase sunt cuvintele pe care R e­

gele le rosteşte în fiecare an, în ziua sf. Mihail (8 No-
emvrie), la masa tradiţională delà Palat, dată în onoa­
rea cavalerilor ordinului „Mihai-Viteazul“, cea mai
înaltă decoraţie de războiu ce poate împodobi pieptul
unui viteaz ostaş rom ân:
„ . . . Cea ce ne întruneşte este camaraderia — acea
adevărată camaraderie — deoarece acei cari purtăm a-
ceastă decoraţie suntem camarazi egali : căci egali am
fost în luptă şi egali suntem toţi în iubirea de Neam
şi Ţară“ (1920).
In anul următor zice la aceiaşi masă :
„ . . . Pe toţi ne strânge şi ne leagă această pan­
glică roşie, coloarea sângelui ; pe toţi cari purtăm acea­
stă cruciuliţă ne leagă gândul la evenimentele prin care
am trecut şi la greutăţile ce-am întâmpinat până ce-am
izbutit. Ne mai leagă culoarea credinţei ; credinţa ce-am
purtat întotdeauna în inimile noastre, şi pe care trebuie
s’o avem şi de acum înainte pentru a înfrunta cu curaj
greutăţile vieţii şi a ieşi victorioşi în toate“ (1921).
Acest ordin militar a fost înfinţat anume de Regele,
îu 1916, pentru cei mai viteji ofiţeri cari luptă pentru
idealul de unitate naţională al lui Mihai-Viteazul,
 113

Pentru a scăpa de profanarea duşmanilor capul

lui Mihai-Viteazul, în 1916, a fost dus la Iaşi, apoi în
Rusia, de unde întorcându-se abia în August 1920, e
aşezat spre veşnică odihnă, pè care el n’a cunoscut-o,
ca Domn şi ca ostaş, o vieaţă întreagă. Fericitul ur­
maş, care după mai bine de trei sute de ani, a izbutit
să înfăpuiască idealul naţional pentru care Mihaiu a mu­
rit, Regele Ferdinand luând parte la această solemnitate
delà mănăstirea Dealul din Târgovişte, a desfăcut delà
gâtul său crucea „Mihai-Viteazul“ , şi în prezenţa numero­
sului public zguduit de o emoţie sinceră, decorează cu
ea sfânta reclivie înainte de a o aşeza în mauzoleul de
marmoră pregătit anume încă din 1913. Rar s’au auzit
cuvinte de comemorare mai vii pe un fond mai adânc,
ca atunci din gura Regelui pătruns de măreţia religioasă
a momentului :
„însufleţiţi de aceiaşi patriotică pietate cu care
m ’am închinat la Putna umbrei Marelui şi Sfântului
Ştefan, viu astăzi împreună cu d-voastră să aduc, ca
Rege al României întregite, prinosul de recunoştinţă şi
preaslăvire faţă de osemintele acestei măreţe figuri a
Istoriei Românilor. Cu evlavie şi plini de admiraţie ne
descoperim şi plecăm capetele înaintea ta, Viteze Mihai,
care mi-ai fost o stea lucitoare în timpuri de grea în­
cercare şi un izvor nesecat de îmbărbătare pentru os­
taşul nostru în toiul luptei, iar pentru întreg neamul
românesc ai fost încă mai mult : simbolul viu şi glo­
rios al unităţiii naţionale.
Lăsat-ai undeva, în Capitala unei mari împărăţii
din vremi trecute — care s’a folosit mult de sabia-ţi
cuceritoare, dar drept răsplată ţi-a pregătit în taină pei-
rea — aceste cuvinte scrise de însăşi mâna Ta :
„ Ş i hotarul Ardealului, pohta ce am pohtit, M o l­
dova şi Ţara Românească“ .
După trei veacuri de lupte şi îndelungate, sufe­
rinţe, prin grele jertfe de sânge, izbutit-am aţi aduce la

M et«ţ, R e g e l« Ferdinand. fi
114

îndeplinire „pohta ce ai pohtit“ : Ţara-Românească în­

treagă şi nedespărţită şi-a dobândit neatârnarea în mar­
ginile hotarelor pentru care ţi-ai dat viaţa. Dreptatea
a învins, iar jertfa ta n’a fost în deşert.
Deaceia ţi se închină azi, ca eroului lor'naţional,
milioane de inimi româneşti. Te salută din cer sufletele-
miilor de ostaşi cărora, jertfindu-şi ca şi tine viaţa
pentru măreaţa ideie a unirii, li-a fost dat să fie execu­
torii testamentului tău. Cu noi toţi se bucură şi sufle­
tele întâilor Voevozi Basarabi, ale căror rămăşiţe au
fost descoperite de curând în străvechea Biserică Dom­
nească din Curtea de Argeş ; parcă li-a ajuns prea strâmt
lăcaşul lor în zilele noastre, când atât s’au întins ho­
tarele-Ţării, ai cărei întemeietori au fost şi ei.
Dea Domnul ca mărirea jertfei lui Mihai-Viteazul şi
amintirea pururea vie a suferinţelor seculare ale unui
neam întreg, precum şi a măreţei răsplăţi prin izbânda
noastră să ne fie îndemn statornic spre înălţarea sufle­
telor cătră acea unire a tuturor, delà mic până la mare,
în munca pentru binele obştesc, prin care să putem
consolida ceiace ne-a ajutat Dumnezeu să câştigăm, căci
grea este răspunderea ce avem faţă de trecutul şi vii­
torul neamului românesc“ .
Şi fiindcă în preajma acestui mormânt ca o pază
veşnică, s’a înfiinţat o şcoală militară, Regele nu uită
să adreseze „iubiţilor şcolari“ din ea cuvintele:
A cea patriotică inimă românească prin stăruinţa căreia
s’a înfiinţat şcoala voastră lângă locul de odihnă a lui
Mihai Viteazul, s’a gândit cu drept cuvânt că tinerele
voastre suflete se vor încălzi de faima şi aureola aces­
tui mare Domnitor şi că învăţămintele vieţii sale, atât
de bogată în fapte de vitejie, se vor sădi mai adânc în
inimile viitorilor conducători ai iubitei noastre armate.
V oi sunteţi bucuria pururea înoită a măreţei umbre
care vă ocroteşte. Vouă vă este dată credincioasa pază
a acestei rămăşiţi. Fiţi vrednici de această mare cinste !*
 115

Când Regele primeşte buzduganul, — un nou semn

de legătură cu trecutul şi de putere tradiţională, — vor­
beşte adânc mişcat astfel (10 Maiu 1920) :
„Cu o vie emoţiune primesc acest dar aşa de fru­
mos, buzduganul care odinioară era purtat de vitejii
noştri Voevozi când au pus întâia temelie a Statului şi
au întrezărit visul pe care Dumnezeu Mi-a dat să-l rea­
lizez cu ajutorul iubitului Meu popor. Făurit din iubirea
poporului îl primesc cu atât mai mare plăcere cu cât
ştiu că iubirea poporului românesc este temelia cea
mai sigură şi cea mai frumoasă chezăşie pentru un vii­
tor tot mai strălucit al Ţării.
Ilvoiu purta ca un semn de amintire a timpurilor
celor mai grele prin care am trecut, dar şi a zilelor
celor mai glorioase.
în el văd stăruinţele de multe veacuri ale unui
neam iubit, văd vitejia strămoşească a ostaşului român
şi suferinţele unui popor întreg şi lacrimile care s’au
vărsat dar care au dat un rod aşa de frumos. Pentru
Mine va fi un îmbold şi mai mare la muncă şi strig :
Trăiască iubita noastră Ţară“ .

La solemnitatea măreaţă pentru înmormântarea

de veci a „ Ostaşului Necunoscut“ în Bucureşti (7 Maiu
1923) Regele, cuprins de o vibrantă emoţie, rosteşte
acest imn de slavă pentru ostaşul anonim, a cărui frumu-
seţă şi profundă simţire nobilă cucereşte orice ascultător :
,,Gu cununi de lauri erau întâmpinaţi în vechime
biruitorii sub arcuri de triumf şi tot cu cununi de lauri
se cinsteau mucenicii credinţei mântuitoare.
Cununa de laur ce-ţi aduce întâiul Rege al Româ­
niei Mari, ţie ostaşului fără nume, care întrupezi de acum
şi până în veac jertfa sutelor de mii de vieţi închinate
pe altarul Patriei pentru mărirea şi unitatea naţională
este şi cununa muceniciei şi cununa biruitorului.
Toată suflarea românească în clipa aceasta îşi în*

»*
116

dreaptă gândurile patriotice spre tine, simbolul jertfei

şi al vitejiei; toţi ochii lăcrimează, toate inimile bat
acum pentru cei iubiţi ai lor, cari singuri sub cerul lui
Dumnezeu sau în vijelia luptelor au închis ochii departe
de orice mângâiere. Iar înaintea locaşului tău de veci
se închină azi cu adâncă recunoştinţă Ţara întreagă,
căci fără nume fiind eşti al neamului întreg.
Dea Domnul ca fiorul acestor momente înălţătoare,
cari în faţa ta ne cuprinde deopotrivă pe cei mici şi
pe cei mari, să fie un sfânt şi poruncitor îndemn la
unirea tuturor sufletelor româneşti în jertfe şi iubire,
şi ca gândul măririi şi tăriei Ţării să le înalţe spre o
muncă rodnică şi frăţească.
Iar generaţiile viitoare binecuvântând jertfele
noastre, să le aibă drept pilda virtuţilor, a uitării de
sine în faţa binelui obştesc şi a jertfei depline pentru
mărirea şi înălţarea neamului“ .
Greu se va putea spune, pentru ostaşul român
sacrificat eroic pe altarul neamului, cuvinte de recunoş­
tinţă mai lapidare şi mai călduroase ca cele de mai sus,
ale Regelui nostru, care ar trebui .să fie la îndemâna
tuturor spre a le citi, tipărindu-le adânc în inima primi­
toare a poporului nostru.

Când se deschid ( 15 Noemvrie 1919 ) cele dintâi

Corpuri legiuitoare ale României Mari cu reprezentanţii
tuturor provinciilor, Regele aminteşte în Mesagiu cu
recunoştinţă rolul armatei la înfăptuirea patriei nouă:
„..Gândul nostru cel dintâiu trebuie să fie la acei
cari, prin truda, prin vitejia şi prin jertfele lor, au luptat
pentru întregirea neamului. Amintirea lor va rămânea
veşnic scumpă tuturor Românilor. Sfântă, mai presus
de toate, vom păstra pe a celor cari şi-au jertfit viaţa
sau puterile de muncă. De aceştia şi de urmaşii lor
Statul va avea o deosebită grijă.
Credinţa noastră nestrămutată în virtuţile poporului
 in

şi ostaşului român şi-a găsit răsplata prin înfăptuirea

idealului naţional.
Această credinţă nu m-a părăsit niciodată, nici în
momentele de restrişte, nici pe vremea încercărilor su­
fleteşti celor mai grele. Mai caldă ca oricând este dra­
gostea Mea pentru oştire, pe care, recunoscător şi mândru
o împărtăşesc cu ţara întreagă“ .
In răspunsul la adresa Senatului zice despre
armată :
„Cuvintele duioase cu care întâiul Senat al Româ­
niei Unite aminteşte luptele eroice unde a reînviat
vitejia strămoşească, sunt o chezăşie sigură a grijei ce
o poartă pentru iubita Mea armată, care nu are numai
menirea de a fi scutul tare în vreme de primedie, ci şi
aceia de a fi o adevărată şcoală de iubire de Neam,
de credinţă cătră Tron şi a virtuţilor morale. Interesul
viu ce purtaţi celor morţi pe câmpul de luptă şi urma­
şilor lor, ca şi celor mulţi cari şi-au jertfit sănătatea şi
viitorul lor pe altarul Patriei, nu este numai o faptă
umanitară, dar şi o datorie sfântă cătră copiii acestei
Ţ ări“ .
In anul viitor preocuparea statornică a Regelui
apare din nou în răspunsul la adresa Camerei în sesiune
extraordinară ( Iunie ), unde aminteşte :
„Părinteasca grijă ce împreună cu Mine purtaţi
scumpei noastre armate, scutul de apărare al liniştei şi
ordinei prin care ne putem îndruma spre o sănătoasă
propăşire, vă va îndemna, sunt sigur, să luaţi grabnice
măsuri pentru înlesnirea traiului invalizilor şi orfanilor
de războiu“ .
In Mesagiul din Noemvrie 1920 Regele atrage
atenţiunea Parlamentului asupra noilor legi necesare
pentru organizarea oştirii :
„Armata, care în războiul pentru unitatea naţională
s’a încărcat de glorie şi a dovedit o admirabilă disci­
plină, rămâne chezăşia cea mai sigură a menţinerii
Ili

resultatelor dobândite cu atâtea jertfe, şi razimul cel

mai puternic în consolidarea noastră internă. Dragostea
naţiunii îi este câştigată pentru vecie.
Guvernul Mieu va veni cu proiecte de legi pentru
aşezarea organizaţiunii şi recrutării armatei, astfel încât
să corespundă noii alcătuiri a ţării şi să slujească de
şcoală pentru contopirea tuturor sufletelor româneşti în
serviciul Patriei“ .

Suveranul nu se gândea numai la întărirea mate­

rială a armatei sale dragi, după experienţele dureroase
ale războiului, nici numai la buna ei instrucţie, ci şi la
educaţia ei morală religioasă, cum se vede din cuvintele
rostite cu prilejul investirii celui dintâiu episcop militar
Vom arăta mai departe ce îndatoriri i se împun noului
păstor al armatei, pentru a aşeza pe temeliile nezgu­
duite ale credinţei creştine sufletului ostaşului român.
 CAPITOLUL VI.

Regele Ferdinand şi ţărănimea românească.

România e o ţară eminamente agricolă ; clasa cea

mai numeroasă e ţărănimea săracă, care munceşte mai
mult şi jertfeşte mai simţitor pentru susţinerea ţerii,
fără a se împărtăşi de acele beneficii la care are drept
înaintea tuturor chiar. Neamul nostru nu va avea nici o
siguranţă în viitor, decât chemând la o nouă vieaţă ma­
terială şi culturală această clasă compusă din oamenii cei
mai harnici, mai buni şi mai capabili de a da o putere
şi strălucire statornică Statului şi o originalitate cul­
turii româneşti. Regele Ferdinand văzuse de mult
această stare de plâns, şi-şi făcuse un program al
vieţii sale de a scăpa ţărănimea de sărăcia şi incul­
tura în care tânjea şi a-i da locul cuvenit, prin im ­
portanţa sa, în vieaţa statului român. încă în 1911, ca
Moştenitor al Tronului, declarase la Iaşi cu o convin­
gere absolută:
„ Libertatea economică a ţăranului trebue câştigată,
numai astfel vom avea şi libertatea lu i politică• E l le
merită pe amândouă; e între noi cel bun; nim ic din
defectele lu i nu vine delà dânsul. Această faptă aşi dori
s’o fac. Aşi vrea să văd pe toţi adevăraţii patrioţi lângă
M ine pentru aceasta. Cnza-Vodă a ispăşit o lipsă care
nu trebue să se mai repete“ .
Cuvintele acestea atât de clare şi hotărîte, ne
arată în deajuns cât de mult îi zăcea la inimă Regelui
nostru îmbunătăţirea şoartei ţărănimei române, pe care
120

o iubeà şi cunoştea bine, din desele călătorii prin ţară,

în toate durerile şi dorinţele ei legitime. Acelaş interes
şi iubire pentru ţărani îl are şi Regina Maria, care îm ­
preună cu Principesele îmbracă adeseori, cu vădită plă­
cere şi mândrie, prea frumosul nostru port naţional,
căci ne spune:
„M ’am purtat printre cei umili. Am intrat în căsuţele
lor, li-am pus întrebări, am prins în braţele mele pruncii lor.
Li-am vorbit limba cu stângăcie, făcând multe
greşeli, dar, deşi streină, nicăiri între ţărani, n’am în­
tâmpinat neîncredere ori bănuială. Erau bucuroşi să-mi
vorbească, bucuroşi să mă lase să intru în căsuţele lor
şi în deosebi să-mi vorbească de necazurile lor. Tot­
deauna de năcazurile lor au să ne povestească cei săr­
mani, dar aceştia o făceau cu o demnitate deosebită,
vorbind de moarte şi de sărăcie cu o resignare stoică,
numărînd mormintele copiilor lor aşa cum altcineva
ar număra pomii sădiţi în jurul casei.
Săraci sunt, neştiutori sunt ţăranii aceştia. Pără­
siţi şi plini de eresuri, dar este o mare nobleţă în rasa
lor. Sunt cumpătaţi la mâncare şi mulţămiţi cu puţin,
puţine sunt nevoile lor, dorinţele lor sunt mărginite;
dar un vis mare î l hrăneşte cu dragoste fiecare din ei
în inim a sa; el doreşte să fie stăpân pe pământ, să aibă
în sama sa ogorul pe care-l lucrează ; doreşte să-l poată
num i al său. Aceasta m i-a spus-o fiecare din ei şi ei.
to ţi; era cântecul veşnic al tuturor cuvintelor lo r“ .
Deci dorinţa supremă a ţăranilor era să li-se dea
pământ. Şi aceasta au comunicat-o şi Suveranilor. Am
văzut mai sus că Regele, încă în Martie 1917 a spus
pe front: „Vi-se va da pământ. Eu Regele vostru, voi
fi întâiul a da pildă; vi-se va da şi o largă participare
la treburile Statului“ . Regele şi-a îndeplinit cuvântul
dat ostaşilor ţărani. A cerut expres celor două partide
delà guvern, ca pe baza unei înţelegeri reciproce să
fixeze temeiul de expropriere a pământului pentru ţă-
M. S. R e gin a şi A A . LL. R e g a le M oşten itorii
tronului C arol şi Elena la Sovata
 121

răni. In ajunul maréi ofensive a eliberării ţării eutro-

pite de duşmani (Iunie 1917), după discuţii agitate în
comisiile Corpurilor legiuitoare, pe cari Regele le ur­
mărea de aproape cu o vie atenţiune, se hotăreşte ca
să se expropriere 2 milioane hectare pământ cultivabil
pentru cauze de utilitate naţională şi să se dea vot u n i­
versal, egal, direct şi secret. Aceste două hotărîri capi­
tale priveau înainte de toate ţărănimea luptătoare, şi
pentru siguranţă au fost introduse în Constituţia nouă
(1917) art. 19,57. Astfel dorinţa ferbinte de aproape
două decenii a Regelui lua acum de fapt o formă le­
gală şi obligatoare pentru orice guvern, căci trebuia
necondiţionat executată.

împrejurările vrăjmaşe, pe care le-am cunoscut mai

sus, au împiedecat ducerea la îndeplinire a acestor re-
foime radicale: înlr’o vreme, când soldaţii trebuiau de­
mobilizaţi în urma unei „păci“ silite, Regele adresează
cătrî Administratorul Domeniilor Coroanei această scri­
soare, care e oglinda fidelă a suiletului său bun şi mare
(17/30 Martie 1918) :
„Astăzi, când vitejii noştri ostaşi, cari cu atâtea
jertfe şi atâta sânge au apărat pământul strămoşesc, se
întorc la căminele lor, voiesc ca pe Domeniile Coroanei,
ca şi pe proprietăţile Mele, el să se bucure fără întâr­
ziere de foloasele pe cari le asigură principiile sancţio­
nate de- Mine in Constituţie.
In acest scop până ce noi legi vor putea permite
împroprietărirea lor definitivă, doresc ca pe aceste Do­
menii ei să lie deja sub formă de obşte şi de arendă,
puşi de îndată în folosinţa păm ânturilor ce li se vor cuveni.
In aducerea la îndeplinire a acestei hotărîri a
Mele se va ţine seamă în primul rând de luptătorii cari
se întorc dc sub drapel şi de familiile acelora cari şi-au
istovit viaţa în serviciul Patriei.
Veţi linevoi, potrivit cu aceasta, să alcătuiţi un
122

proiect de organizare a obştiilor, astfel ca funcţionarea

lor să poată începe imediat ce situaţia generală o va
face cu putinţă“ .
Toamna, în 24 Octomvrie 1918, vesteşte astfel în­
făptuirea reformelor prin o proclamaţie către Români:
»împrejurările ne dau din nou putinţa să împlinim
ceia ce V ’am făgăduit şi ceia ce în sufletul Meu n’am
încetat să voiesc.
Reformele constituţionale care asigură tuturor ce­
tăţenilor votul obştesc şi ţăranilor proprietatea a două
milioane hectare din proprietatea mare particulară, pre­
cum şi moşiile Domeniului Coroanei, Statului şi aşeză­
mintelor de binefacere, guvernul Meu le va înfăptui.
Pe temeiul lor vom asigura viaţa socială şi eco­
nomică cu mai multă dreptate şi mai mult spor pentru
toţi cei cari muncesc.
Guvernul Meu va lua fără întârziere măsurile cu­
venite pentruea aceste reforme să dobândiască fiinţă.
In Vechiul regat ca şi în Basarabia voim ca cu­
vântul dat să se îndeplinească. .

îndată ce vieaţa de stat a devenit normală, prin

consolidarea şi unirea provinciilor româneşti cu Patria-
Mumă, Regele stăruie ca pământul cât ma' repede să
treacă în stăpânirea de drept a ţăranilor.
Pentru aceasta în repeţite rânduri atrage atenţiu­
nea membrilor Corpurilor legiuitoare, astfel în răspun­
sul la adresa Senatului (7 Iulie 1920) zice:
„Cu deosebire Mă bucur de hotărîrea Domniilor
Voastre de a purcede, fără întârziere la lucrările de
împroprietărire a ţărănimei de pe tot întinsul României
întregite, pentruea iubiţii şi credincioşii noştri săteni
să-şi cunoască mai curând bucata de păm âitpe care-şi
vor întemeia cu dragoste gospodăria lor. desăvârşirea
acestei opere alăturea cu regularea dreap;ă şi econo-
miceşte folositoare a chestiunii muncii, ver fi pentru
 123

M ine cea m ai duioasă îm plinire a unei dorinţi adânc

sădite în inim a M ea“ .
Iar în Mesagiul din 1920 (Noemvrie 15) are deo­
sebita bucurie să spună:
„Cu vie satisfacţie am văzut că s’au tras în nu­
meroase puncte ale ţării primele brazde pentru împăr­
ţirea pământurilor date ţărănimii prin marea reformă
agrară.
Opera naţională începută în 1864 capătă astfel
deplina ei desvoltare a doua zi după ce ţăranul român
şi-a dovedit din nou vitejia şi virtuţile strămoşeşti. Gu­
vernul Meu vă va prezintă în această sesiune legile a-
grare cerute de Constituţiune pentru desăvârşirea ope­
rei începute. E a va constitui cea mai frumoasă podoabă
a D om niei Mele, iar Domniile Voastre vă veţi putea
mândri dè a fi aşezat definitiv piatra fundamentală a
ordinii sociale.
Reforma agrară va îmbrăţişa pe lângă împroprie­
tărirea ţăranilor şi măsurile necesare pentru a se asi­
gura sporirea producţiunii pământului“ .
In răspunsul la adresa Senatului (Dec. 1920),
Regele cere ca, resolvirea definitivă a reformei agrare,
să se bazeze „pe principii de dreptate şi echitate“ . Iar
în răspunsul la adresa Camerii zice aceste adevăruri
simţite :
„In deosebi reforma agrară se cuvin* a fi înfăp­
tuită' cât mai curând pentruca noua viaţă economică
a Ţării să nu fie prea îndelung stânjinită prin starea de
incertitudine a regimului proprietăţii rurale. Ţara aş­
teaptă apoi delà sătenii împroprietăriţi o muncă spor­
nică pe ogoarele din care să isvorască pe lângă înflo­
rirea gospodăriilor ţărăneşti şi buua stare a întregei eco­
nomii naţionale. Nădăjduiesc că dragostea de pământ
aşa de vie, a săteanului român va înlătura priveliştea
atât de tristă şi dăunătoare a părăginei, în care a ră­
mas mare parte din pământul de hrană a Ţării, fie din
124

cauza neîngrijirii, fie din împrejurări climaterice nepriel­

nice. Am ferma convingere că Aleşii Ţării vor pune
toată priceperea lor în rezolvirea acestei chestii atât de
arzătoare pentru a da o soluţie, care, pe lângă satis­
facerea dorinţelor populaţiei ţărăneşti, să păziaseă şi
interesele superioare economice ale Ţării“ .
Peste un an la aceeaş adresă spune:
„Frumoasa operă a reformei agrare şi a trecerii
pământurilor expropriate în mânile sătenilor, n’ar co­
respunde menirii ei economice, dacă nu s’ar lua tot­
deodată măsuri bine chibzuite, tehnice şi culturale pen­
tru ajutorarea şi îndrumarea noului regim al micii pro­
prietăţi ţărăneşti“ .

In cuvântarea frumoasă ţinută la congresul agro­

nomilor (5 Dec. 1920) Regele arată rolul important al
acestora în intensificarea producţiei agricole, dând
pildă ţăranilor cum să-şi cultive mai raţional şi cu mai
mult folos pământul lor propriu. Iată cum defineşte Su­
veranul datoriile agronomilor faţă de principala ocu­
paţie şi bogăţie a ţerii :
„Mulţumesc din inimă pentru calda primire ce am
găsit în mijlocul domniilor voastre şi mărturisesc că
am urmat cu mare plăcere învitaţiunii de a lua parte
la şedinţa de deschidere a agronomilor.
Voi agronomii aveţi o, frumoasă menire, care din
zi în zi devine mai frumoasă în legătură fiind cu ro-
ditoarea noastră ţară. Sunteţi chemaţi a fi călăuzitorii
acelora cari în cea mai mare parte stăpânesc pământul,
care din mâna marilor proprietari a întrat azi în mâna
micei proprietăţi ţărăneşti, care prin ştiinţa domniilor
voastre din şcoală sau experienţa, din trecut trebue să
dea roade multe şi frumoase. Aceste roade nu vor fi
cele aşteptate şi la înălţime, dacă această ştiinţă şi ex­
perienţă nu vor fi împerecheate cu o muncă cinstită-
Cu noua împărţire a pământului va fi nevoie ca
 125

sä arătaţi micului proprietar şi să-l călăuziţi de modul

cum trebuie să lucreze acest pământ bogat şi binecu­
vântat de Dumnezeu, dornic de a primi sămânţa, şi cum
din el să tragă roade multe şi frumoase, aşa ca Statul
întreg să se folosească de munca cinstită şi onestă a
tuturor fiilor săi iubiţi.
Prin întregirea neamului şi alipirea noilor ţinuturi
veţi putea vedea şi studia alte metode pentru agricultură,
din ţinuturi cari au lucrat sub altă cultură. In parte
poate vă veţi folosi de experienţa făcută în vechiul
regat şi din toate acestea să scoateţi aceea ce este
mai bun şi mai practic pentru ca pământul nostru să
dea roadele cele mai frumoase, astfel ca prin ele şi
munca noastră cinstită, să avem putinţa a ne asigura
un loc de frunte în areopagul ţărilor civilizate.
Pentru a ajunge acolo, voi agronomii, sunteţi che­
maţi a fi conducătorii acelor cari lucrează pământul,
arătându-le mijloacele cele mai bune. Frumoasă vă este
menirea şi încredinţat fiind că veţi fi la înălţimea acestei
meniri, vă z ic : Bine aţi venit“ .
Peste patru ani (4 Februarie 1924) vorbeşte la
acelaş congres despre „puterea ce stă în mintea şi
braţele agronomilor“ . — „Una este unealta — braţul
care munceşte — altul este capul care trebue să diri-
guească şi să coordoneze această muncă. In aceste
silinţi de coordonare şi îndreptare spre o muncă tot
mai raţională şi mai intensivă stă menirea voastră.
Pământul nostru aparţine acum acelora cari-1
muncesc. Era o necesitate socială pentru noi, dar era
şi o măsură politică foarte înţeleaptă, căci acela care
ştie că petecul de pământ ce-1 lucrează este al lui, acela
este şi elementul cel mai statornic şi mai sigur pentru tară.
Dar cu împroprietărirea plugarilor nu s’a terminat
marea problemă. Trebuie să îndrumăm pe acela care
posedă pământul spre o muncă cât mai roditoare şi
pentru aceasta el trebuie să fie pătruns că pe lângă
126

muncă stăruitoare este neapărată nevoie de o minte

luminată spre a se ajunge la ţinta dorită de noi toţi“ ...

Interesul Regelui e pretutindeni când e vorba de

progresul economiei naţionale în orice ramură. Astfel
vizitează expoziţia zootehnică a Ardealului şi Banatululi
şi asistă la congresul de zootehnie şi higienă veterinară
din Cluj (14 Sept. 1924), unde face aceste constatări
şi dă sfaturi bune în legătură cu dorita bunăstare a
gospodăriilor ţerăneşti :
„ . . . Am venit cu cea mare plăcere spre a asista
la sforţările ce s’au făcut în regiunile acestea bogate, in
domeniul crescătoriei vitelor, cailor şi tuturor anima­
lelor domestice.
Am venit nu numai ca un semn de marele interes
ce port acestei ramuri, aşa de importantă în ţara noastră
a economiei naţionale, dar şi pentru ca prezenţa Mea
să fi un îndemn de a lucra înainte cu aceeaş râvnă,
pricepere şi dragoste.
Ştiu ce rol important are serviciul zootehnic în
ţara noastră, căci el nu e chemat ca să fie numai
doctorul, ci şi sfetnicul.
Acolo unde este boală să lecuiască, acolo unde
trebuie o vorbă de îndrumare, să stea lângă producător
spre a-i da bunele sfaturi.
0 nobilă şi frumoasă menire aveţi, nu numai pe
terenul teoretic, dar mai cu seamă pe cel practic, mer­
gând mână în mână cu cei ce-şi pun toată munca şi
câteodată întreaga lor avere, pentru binele şi desvol-
tarea ţării.
Fără vite frumoase nu putem face arături, şi fără
arături nu putem avea o agricultură raţională, dar nici
fără o agricultură raţională, nu putem avea vite frumoase.
Mai înainte crescătoriile erau strâns legate cu
moşiile mari, acum lucrurile s’au cam schimbat; pă­
mântul a întrat în mânile celor mici, cari şi ei pot
 127

continua munca celor ce au dat o pildă atât de fru­

moasă şi să puie aceaşi râvnă pe petecul lor de pământ
mai mic, dar tot aşa de roditor, dacă e bine lucrat,
ca şi mai înainte.
Vreau să vă încurajez din tot sufletul ca să lu­
craţi înainte pe terenul acesta.
Dumnezeu dă rod pământului şi ploae pentru fâ-
naţe, dar numai cu fânaţe nu putem creşte vitele, tre­
buie şi îngrijirea lor, şi aceasta e secretul celor ce au
produs specimene atât de frumoase.
Mână, în mână, să vă puneţi la lucru, inimă şi
bunăvoinţă sunt sigur că nu vă lipsesc -şi de aceia vă
zic din toată inima: Tot în ain te!“
Aceste sfaturi regale puse în practică ar aduce
cele mai bune resultate pentru agricultura şi economia
de vite ale ţăranilor, prea mult neglijate pentru a
putea fi socotite astăzi mulţumitoare.

Regele urmăreşte cu atenţiune toate înstituţiunile

şi factorii cari contribuiesc la progresul vieţii ţărăneşti.
Astfel presidând congresul cooperativelor şi obştiilor
săteşti (3 Ianuarie 1925), — a căror înfiinţare o con­
sideră, încă la 1898, ca „cea mai bună politică“ — arată
într’o cuvântare importanţa şi datoria acestor institu-
ţiuni pentru desvoltarea economiei naţionale :
„Prin unirea tuturor ţărilor locuite de Români şi
prin noua situaţie creiată pe de o parte de reformele
agrare, pe de altă parte prin necesitatea imperioasă a
desvoltării întreprinderilor şi printre aceste a muncii in­
dustriale, cercul activităţii cooperaţiilor s’ a mărit şi se
măreşte mereu şi ni se impun numeroase şi însemnate
probleme, delà înţeleaptă resolvire a căror atârnă să­
nătoasa îndrumare a progresului nostru economic şi
social, cum şi buna întrebuinţare a bogăţiilor acestei de
Dumnezeu binecuvântate ţeri.
Intre aceste probleme vin pe întâiul plan organi-
128

zărea lucrării pământului, a creşterii vitelor şi a indus­

triilor săteşti, în aşa fel ca să sporim cât mai mult
producţia pe toate terenurile şi să umplem golul lăsat
de împuţinarea marii proprietăţi.
In acelaşi timp organizarea desfacerii produselor
muncii, paralel cu statornicirea unor măsuri bine chib­
zuite pentru procurarea uneltelor agricole şi industriale,
precum şi a celorlalte mărfuri de absolută necesitate
pentru mulţime, vor aduce un real folos atât producă­
torilor cât şi consumatorilor, contribuind la ieftinirea şi
îmbunătăţirea traiului
In acest-scop va fi nevoie neapărată de pregă­
tirea unui personal priceput, căci ştiut este că omul
sfinţeşte locul şi fără oameni specializaţi şi pricepuţi
nu vom putea clădi ceva trainic şi sănătos“ .. .

Din faptele expuse mai sus avem justificarea de­

plină de ce Regele Ferdinand a fost numit şi „Regele
Ţ ă ra n ilor“ . Acest titlu îl onorează şi pe Suveranul nostru
şi pe ţăranul român. Regele e adânc convins de iubirea
ce i-o păstrează ţărănimea, care e temelia de granit a
ţerii şi razimul cel mai puternic al Dinastiei în vremuri
de furtună şi în timp de pace, cum a dovedit’o cu pri­
sosinţă în cele mai tragice împrejurări ale vieţii nea­
mului, şi de aceia i-a şi dat în stăpânire o parte mare
din pământul ţerii şi dreptul de vot. Cu cât ţărănimea
românească va fi mai conştientă de puterea ce-o are
şi ce poate face eu ea pentru siguranţa şi progresul ei
şi al Statului, eu atât va fi şi bucuria Regelui mai mare,
văzând că ostenelile Lui au fost înţelese şi că ele dau
acum, prin hărnicia şi mintea cumpănită a ţăranului
român, roadele binecuvântate în toate domeniile vieţii
naţionale.
 C APITO LU L V IL

Regele Ferdinand şi muncitorimea românească.

Muncitorimea de obicei se consideră o clasă so­

cială deosebită ; stăpânită de idei materialiste, crede că
cu vremea va ferici prin ele biata omenime care se zbu­
ciumă pentru a ajunge la dreptate şi armonie socială.
Nu se împacă cu organizarea actuală a societăţii şi a
Statelor, doreşte^ o schimbare radicală după concepţii
utopice, care au dat faliment îndată ce s’au lovit de
realitatea foarte complicată.
Cu toate acestea se poate spune, că e nevoie ar­
dentă de o îndreptare a vieţii muncitoreşti prea mult
stoarsă de capitalul lacom. Deşi chestia aceasta la noi
nu e aşa de acută ca în alte state, fiind noi o ţară
agricolă şi nu industrială, deci cu muncitori de ateliere
mult mai reduşi ca cei agricoli delà sate, — totuşi
Regele nostru democrat a dat cea mai mare atenţiune
chestiei muncitoreşti, cerând necontenit guvernelor ţerii
să dea soluţiuni bune şi drepte, în ce priveşte ocrotirea
vieţii şi muncii tuturor lucrătorilor de orice branşă.
Aşa ne spune în răspunsul la adresa Camerei
Deputaţilor (Dec. 1919) :
„Lu ând drept bază spiritul unui democratism larg
şi bine înţeles, care stă pe tărâmul respectului ce fiecare
cetăţean datoreşte autorităţii şi legilor, salut cu vie m ul­
ţumire şi cu adevărată satisfacţie g rija ce purtaţi popu­
laţiei muncitoreşti. Iiegidarea acestei chestii importante,
în mod cât mai echitabil şi în raport cu realitatea vre- .

jV f e t e ţ , R e g a l a fc 'e r d i m u i d . 9
 130

m arilor, o consider ca una din cele mai frumoase în ­

sărcinări ce aveţi de îndeplinit“ .
In anul următor cere „înmulţirea şcoalelor spe­
ciale pentru tinerime, ca să se poată pregăti pentru
noua viaţă economică a României, pe calea unei agri­
culturi perfecţionate şi a îmbrăţişării meseriilor şi in­
dustriei naţionale. Numai aşa reforma agrară, împreună
cu organizarea muncii îşi vor îndeplini întreaga lor
menire pentru bogăţia Ţării şi întărirea Statului“ .
In răspunsul la adresa Camerei din acest an (Dec.
1920) se rostia astfel relativ la problema muncitorească :
„Una din problemele cele mai grele de ordin so­
cial se studiază în toate ţările şi rezolvirea ei în tr'u n
mod larg, drept şi trainic, este o chestie vitală pentru
■ fiecare Stat eu industrie. România, care prin bogăţia
naturală a solului său, este chemată a da o desvollare
mult mai intensivă industriei sale, nu poate rămâne
îndărăpt în ceeace priveşte organizarea muncii.
Cu plăcere văd că reprezentanţii Naţiunii sunt
hotăriţi a da grabnică rezolvire acestei probleme.
Evoluţia industrială a făcut ca muncitorul să fie corn
ştient de valoarea sa ca un factor esenţial în viaţa eçQr
nomică a Statidui.
In soluţiunea problemei muncii, care cuprinde o
mulţime de chestiuni sociale şi economice va trebui să
ţinem socoteală de acest fapt şi nu Mă îndoiesc, că
veţi fi călăuziţi de principiul că starea înfloritoare a
industriei este în raport direct cu starea cât mai m ul­
ţumitoare a lucrătorului. Aceasta este cheia pentru re­
zolvirea problemei m u n cii“.
In proclamaţia dată cu prilejul încoronării la
Alba-Iulia (15 Oct. 1922), spune că una din dorinţele
sufletului Său e : „ Vreau ca muncitorimea credincioasă
patriei, să-ri afle soarta tot mai prosperă, în t r ’o viaţă de
armonie şi de dreptate socială
 ni

Sentimentele de bunătate şi milă ale Suveranilor

noştri faţă de muncitori şi în general faţă de toţi fiii
acestei ţeri sunt dovedite prin fapte publice. De aceea
cu dreptate zice Regina :
„Niciodată cineva ria fost prea m ic, prea neîn­
semnat pentru M in e .. . Oricine, delà prim u l ministru
până la cerşetor putea găsi la Mine ascultare. Astfel am
devenit instanţa supremă, căreia şi mare şi mic se
poate adresa oricând. Când orice speranţă s’a sfârşit,
mai sânt Eu, Regina, prietina, singura care înţelege to­
tul, care stă dincolo de orice invidie şi rivalitate, care
nu are nici un motiv de-a voi să se urce mai sus sau
să înlăture pe alţii, singura a cărei răbdare nu cu-
noaşte limite, mama care compătimeşte, iubeşte, ajută,
înţelege.
Tot astfel sunt singura, care poate spune Regelu
totul, care poâte să-i expună faptele aşa cum sunt în
realitate, fără interes personal, fără dorinţa de-a le co­
lora după propriul Meu gust. De ce atunci m’aşi ruşina ?
N u mă consider nici măcar cu atom mai bună
decât camerista mea, decât un învăţător, decât Un mun­
citor de fabrică, sau decât un ţăran care-şi cultivă pă­
mântul. Dar mă consider, cu siguranţă, mai aptă decât
dânşii de a ocupa o poziţie dominantă. Generaţii întregi
au contribuit să mă creeze. De asemenea, veacuri m’au
pregătit pentru munca m ea“ .

Ideile de democraţie sinceră a Regelui traduse in

vieaţa statului român ca şi preocupările Sale de solu­
ţionare dreaptă a problemei muncitoreşti sunt bine cu­
noscute şi mult apreciate de străini şi îndeosebi de
Aliaţii noştri din Apus. Adevărul acestor afirmaţiuni îl
justifică şi primirea călduroasă, pe care a făcut-o Su­
veranilor României „Biroul Internaţional al Muncii“ ,
unde marele socialist francez şi director al Biroului
4lbert Thomas, — care ne-a cercetat în 1917 în toiul
132

războiului, la Iaşi, şi ne-a sprijinit'aşa de mult ca minis­

tru al muniţiilor atunci în Franţa, — îi salută eu cele
mai elogioase cuvinte pe neobosiţii Soldaţi regali ai păcii
universale şi ai dreptăţii sociale. Thomas consideră ziua
de 9 Mai 1924, când au vizitat Suveranii noştri Biroul
Muncii din Geneva (în Elveţia), o zi mare, şi „istoricul
umanităţii viitoare nu va trece cu vederea, că atunci
s’a întărit simbolul unei noi politici de umanitate : Lati­
nii din Orient reuniţi în fine, după secole de luple, în
România Mare independentă, venind să prezinte So­
cietăţii Naţiunilor dreptul şi forţa lor, forţa lor pentru
a ajuta apărarea drepturilor tuturor popoarelor, dreptul
lor pentru a-1 încredinţa spre pază tuturor naţiunilor“ .
Termină cu aceste cuvinte deosebit de frumoase şi miş­
cătoare adresate Reginei Maria : „La baza dreptăţii stă
bunătatea. Cunosc generozitatea inimei Voastre şi ar­
doarea carităţii Voastre, ascultaţi-mi rugămintea arzătoare:
Doamnă, daţi ne ajutorul bunătăţii. Cum aţi aple­
cat peste poporul Vostru luptător blândeţea chipului
Vostru, lăsaţi să cadă limpezile Voastre priviri compă­
timitoare peste umanitatea muncitoare.
Priviţi acei copii prea tineri şi deja la munca lor,
priviţi acele femei, obosite de o sforţare neîncetată, pe
care nici însaş maternitatea nu le salvează delà zdro­
bitoarea muncă, vedeţi acei bărbaţi, a căror visuri,
idealuri şi sacrificii singură le-aţi lăudat, vedeţi-i, legaţi
fără speranţă, de o muncă care ar trebui să hrănească
şi care istoveşte, care ar trebui să fie demnitatea şi
care e necazul, care ar trebui să asigure libertatea şi care e
însoţită de piedeci. Daţi-le ajutorul bunătăţii Voastre. Cereţi
cu noi ca de pretutindeni să dispară acele condiţiuni de
muncă, care implică „nedreptatea, mizeria şi lipsurile“ .
Şi dacă se va întâmpla ca acele condiţiuni „să
producă, cum spune cartea noastră, o astfel de nemul­
ţumire“ , încât ordinea socială să fie tulburată, cereţi
cu noi, Doamnă, mila care este suprema dreptate.
 i3:j.

S i nu numai România va datori Suveranilor săi

recunoştinţa şi afecţiunea sa, dar şi întreaga organizaţiune
internaţională ale cărei p rin c ip ii Maiestăţile Voastre le-au
făcut şi mai vii, mai luminoase, mai apte să conducă
popoarele în mersul lo r “ .
La salutul sincer şi plin de adevăr al lui Thomas
răspunde Regele Ferdinand cu cuvintele cumpănite şi
de mare importanţă, cari au avut cel mai larg răsunet
în massele muncitorimei din Apus, dornice de prefaceri
sociale mai drepte pentru ele :
„Prezenţa noastră aci este o dovadă a adesiunii
cordiale şi a participării eficace, pe care România în­
ţelege să o dea organizării internaţionale a muncii.
Prin vicisitudinile istoriei sale poporul român este
în măsură să aprecieze mai bine ca oricine binefacerile
solidarităţii internaţionale şi aspiraţiunile sale democra­
tice î l îndeamnă în mod natural să colaboreze la orice
operă de justiţie şi de umanitate.
De altfel nu poate fi un mai nobil ideal decât
acela de a asigura drepturile muncii !
A desprinde din mijlocul tradiţiunilor, prejudecă­
ţilor, nedreptăţilor trecutului, o legislaţie mai echitabilă
şi mai umană sub egida căreia toate popoarele să se
îndrepte către o mai bună organizare socială şi către
un ideal superior de civilizaţiune, fără îndoială această
operă cere lungi şi laborioase sforţări. Ştiu tot ceeace
faceţi pentru a asigura succesul şi pot să vă certific, că
concursul ţării Mele, astfel precum aţi ind'cat-o deja,
nu vă va lipsi.
Mulţumindu-vă pentru cuvintele cari Ni le-aţi
adresat, Reginei şi Mie, ţin să vă spun domnule Preşe­
dinte, cât am fost de simţitor la amintirile personale,
pe cari le-aţi evocat.
Aţi văzut pe timpul războiului poporul român lup­
tând cu bravură pentru dreptul său, îl veţi regăsi aci
tot atât de hotărât să asigure triu m fu l aspiraţiunilor de
democraţie şi de dreptate socială, pe care organizaţia
internaţională a m uncii le reprezintă11■
Suveranii noştri au fost cei dintâi Capi încoronaţi
cari au vizitat Biroul Internaţional al Muncii, dovedind
prin prezenţa lor aici, că nu numai aproabă ideile ace­
stei instituţiuni, dar ie va şi ajuta ca să fie coborîte,
cât mai repede, în realitatea binefăcătoare pentru mun­
citorimea universală. In tot timpul călătoriei prin Franţa,
Elveţia, Belgia şi Anglia, Regele şi Regina au fost viu
ovaţionaţi şi din partea muncitorilor din aceste ţeri. E
interesant şi caracteristic următorul fapt, care ne do­
vedeşte cum sunt priviţi Suveranii noştri în Anglia.
Când treceau pe străzile Londrei, o femee aruncă în
automobilul lor un buchet de flori, de «a r e atârnă un
bilet cu aceste rânduri adresate Reginei : »Omagiul unei
femei muncitoare cătră altă muncitoare“ .

Muncitorimea românească are fără. îndoială în

Regele Ferdinand pe cel mai sincer sprijinitor al aspi-
raţiunilor ei juste. Democraţia noastră regală e îndeobşte
cunoscută la noi, ba chiar şi admirată, liindcă mulţimea
înconjură pe Rege pretutindeni cu o adevărată dragoste
pentru bunătatea sufletului Său. Suveranul simte o plă­
cere deosebită în mijlocul poporului, unde îl întâlnim
foarte des, având cea mai înaltă conştiinţă că a făcut
tot binele ce-a putut pentru neamul şi Statul român în
vieaţa lui de Domn.
Democraţia Suveranilor noştri a surprins şi pe
Francezi, a căror ţară e eminamente socialistă. Aşa
ne spune Prévost, martorul ocular, că primirea Reginei
la gară în Iaşi (11 Noemvre 1918), — fiind de faţă Regele,
Guvernul, etc. şi imensă lume, — „s’a desfăşurat fără nici
un protocol ceremonios, dar nu fără măreţie.
„Francezii, obişnuiţi cu fastul şi pompa democra­
tică care nu îngădue unui ministru să se deplaseze fără
ca peronul gărilor să nu fie evacuat, iar parte din
străzi să fie liberë pentru trëcére şi altă parte pline de
poliţie, admirau simplicitatea Suveranilor. Trenul regal,
deabia oprit, fu luat cil asalt de public, pe care nici o
barieră nu-1 mai putea opri. Acăţat până şi pe aco-
rişul vagoanelor pentru a aclama şi a vedea mai bine*
era o luptă între celce în trecere cu vecinul său ajunge
mai aproape ca să vadă, să audă.
împinşi şi loviţi din toate părţile persoanele ofi­
ciale nu puteau face un pas. Suveranii nu-şi ascundeau
emoţia şi mulţumirea lor, iar Regina, căreia îi erau
date florile venite din toate unghiurile acelei mulţimi,
nu reuşia să iasă din gară“ .
Deci puterea dragostei reciproce între Suverani şi
poporul român sfarmă formele unei primiri regale,
forme, cari în Franţa socialistă să menţin cu rigoare chiar
şi când e vorba numai de primirea unui ministru.
 CAPITOLUL VIII.

Regele Ferdinand Protector al culturii şi ştiinţei

m
româneşti.
Tradiţia înţerile noastre a fost, ca Domnii cei mari
şi buni ai lor să fie nu numai viteji în războaie, ci şi
răspânditori şi susţinători neobosiţi ai culturii poporului.
Regele Ferdinand urmând această tradiţie naţională, şi
în deosebi pe răposatul său unchiu Regele Carol, îl
vedem totdeauna în fruntea acţiunilor culturale rodi­
toare pentru neam, îndemnând cu cuvântul Său înţelept
şi ajutând materialiceşte instituţiile culturale şi ştiinţifice.
Preşedinte de onoare la cele mai înalte din aceste in-
stituţiuni ţine, să onoreze cât mai des şedinţele lor cu
prezenţa Sa, apoi cu a Reginei Maria şi a Principelui
Carol. Cuvântările regale, rostite la diferitele serbări ale
institutelor noastre de cultură şi ştiinţă, sunt o adevă­
rată înălţare sufletească pentru cei ce le ascultă saule
citesc. Având o formă clară şi o deosebită bogăţie de
idei, ele sunt o podoabă de cugetare şi simţire româ­
nească şi n’ar trebui să lipsească din nici o crestoma­
ţie cu caracter educativ : naţional, cultural şi moral.
Regele e un foarte bun cunoscător al trecutului popo­
rului nostru în toate manifestările lui de vieaţă ; are un
cult deosebit pentru monumentele istorice, ale căror in­
scripţii greceşti, latineşti şi româneşti le descifrează
singur cu plăcere, căutând să-şi învieze în mintea sa
vieaţa trecută din ele, ori cât de modestă va fi fost.
Regina deasemenea apreciază mult vechile monu­
mente, căci ne spune :
 „tiu care-s d înfocată închinătoare a lucrurilor
vechi, sunt de părere că nici o reconstituire a unei
zidiri mâncate de vremi, oricât de "priceput s’ar face,
cu oricâtă răbdare şi cunoştinţă de lucruri, nu poate
înlocui farmecul zidirilor pe care veacurile le-au atins
cu buzele lor.
Este ceva în patima veacurilor pe care n’o poate
atinge nici o îmbunătăţire modernă ; o armonizare de
linii şi coloane, o dulce rotunzire a unghiurilor, o îm­
blânzire a tot ce e crud, pe care numai vârsta o poate
produce.
O clădire care a stat în curs de ani fără număr
se face una cu pământul pe care se sprijine, şi ea pare
să se ţie de înseşi lucrurile crescute din mijlocul naturii,
să fi răsărit din pământ fără ajutor de om, să fi prins
rădăcină ca pomii şi plantele ce o încunjura, potrivin-
du-şi chip şi "culoare după cer şi loc-
Adesea am încercat să mă lămuresc eu însumi de
ce o zidire veche, chiar fiind în ruină, dă o mulţumire
aşa de desăvârşită ochiului, şi am ajuns la încheierea
că tocmai din cauza acestei armonizări între natură şi
zidire şi a îndulcirii acesteia neimitabile a conturului
şi unghiurilor“ .
Se pare, că şi Regele are aceeaş părere ca şi
Regina In ce priveşte aroma vechilor monumente re­
staurate.

Plecând delà cele afirmate mai înainte vedem, că

toate cuvântările Suveranului au o perspectivă istorică
cuprinzătoare, au o profundă cunoştinţă şi înţelegere
a faptelor trecute şi a rostului lor pentru prezent, ca
şi a artei, a culturii şi ştiinţii moderne în funcţiune de
progres naţional şi uman. Am văzut cum aceste cali­
tăţi distinse se oglindează încă în cuvântările rostite
ca Moştenitor de Tron, de tottânăr, la Academie, (1890) şi
la punerea pietrii de temelie a Universităţii din Iaşi (1893).
 138

lata acürri ce vorbeşte ca Rege la Academie, după

ce în scurte cuvinte calde preamăreşte munca pentru cul­
tură a Regelui Carol şi a lui Dim. Sturdza (29 Maiu 1915) :
„...Nu este momentul de a plânge pe cei cari nu
mai sunt ; munca lor, activitatea lor, firea lor, să ne fie
nouă, generaţiei de astăzi şi celei de mâne, un imbold
pentru nouă muncă, nouă activitate...
In aceste zile de grele griji şi de uriaşă răpun-
dere, mi-a fost o adâncă mângâiere sufletească, când am
aflat că sesiunea anuală de estimp a fost inaugurată
prin proclamarea Mea ca Protector şi Preşedinte de o-
noare, şi încă prin o rezoluţiune cu totul gingaşă, aceea
de a primi pe Regina, prea iubita Mea soţie, între mem­
brii de onoare. Mândră de această nouă demnitate, Ea
asistă pentru prima oară de drept, la şedinţa acestui
învăţat corp şi prin Mine Ea vă aduce vouă, noilor Ei
colegi, adânc simţită Sa recunoştinţă.
Una din cele mai înalte podoabe ale unei femei
netăgăduit este cultul frumosului, el înalţă sufletul şi
curăţă inima ; şi blagoslovită este fiinţa care a primit
delà natură darul de a tălmăci altora concepţia frumo­
sului prin pensulă sau prin pană.
Poéta pe Tronul Ţării, pe care cu fală Academia
b număra între membri ei de onoare, Regina Carmen
Sylva, a călăuzit pe nepoată, cu dragostea unei mame,
. pe potecile înflorite ale gândului poetic şi ale frumosu­
lui şi Ea a îndemnat-0 să dea la lumină ceeace de
mult luase formă în sufletul şi în mintea Soţiei Mele.
Ultimul imbold însă, pentru a picta şi cu pana,
I l-a dat dragostea ce-i umplea inima pentru frumuse­
ţile scumpei noastre ţări“ .
Şi continuă cu aceste cuvinte pline de poezie :
„Ea a înţeles farmecul iernii, când giulgiul tainic al
zăpezii acopere munţii şi şesurile noastre. Ea s’a înveselit
cu natura întreagă, când primăvara îmbracă câmpiile
cu haina lor cea înflorită de mireasă. Apusul soarelui
al serilor de vara, când scaldă holdele cu razele lui
aurii, face să vibreze şi în inima Ei acorduri calde. Pa­
cea toamnei când Cel de sus revarsă purpura pe frun­
zele codrului, li vorbeşte de dor împlinit şi de linişte
sufletească. Mâi sunt şi cântecele noastre populare, este
sufletul sănătos şi plin de.vieaţă ce-1 găsim în poezia
şi filozofia poporului nostru, ce au împins-0 a înlocui
pensula cu pana şi de aceea am salutat cu atâta plă­
cere numirea Reginei ca membru onorar al Academ iei“ .
Insistă apoi asupra rolului cultural şi ştiinţific al
Academiei :
...Să lucrăm deci necontenit cu gândul curat pen­
tru desvoltarea tot mai largă a culturii neam ului; să
nu cruţăm nici timp, nici muncă pentru a cunoaşte cât
mai amănunţit istoria lui — călăuza nepreţuită pentru a
ne cunoaşte pe noi înşine ; — să cultivăm, să păstrăm
cu sfinţenie şi gelozie limba noastră, să ne îndeletnicim
a-i da în scribrile noastre şi în vorbire chipul cel mai
curat; să ne ferim de străinisme, în locul cărora vom
găsi o comoară a limbii, vorbe româneşti.
Lucrând astfel, nu numai că facem operă cultu­
rală, ci împlinim şi un act de patriotism.
Academia are frumoasa menire de a da pilda cea
bună în această privinţă.
Dar şi ştiinţa adevărată, ştiinţa de care deja Con­
fucius spunea într’una din maximele lui, că nu cunoaşte
hotare, ştiinţa care nu cunoaşte etate şi nici numără
ani, căci trăieşte fără sfârşit, găsi-va, sunt sigur, ca tot­
deauna, aşa şi în viitor, limanul ei sfânt sub aripile
materne ale Academiei.
Ca instituţia noastră să propăşească mereu înainte,
şi pe câmpul acesta atât de vast, să ajungă a fi un a-
devărat focar ştlinţifiic, care să răspândească razele lui
binefăcătoare şi departe peste hotarele noastre, — acea­
sta este una din cele mai dulci urări ale Mele.
Ca fiecare om, ca fiecare popor, aşa şi fiecare
instituţie trebue să aibă înaintea ochilor şi înaintea
minţii un ideal. Ştiu bine că idealul, când e ' vorba de
ştiinţă, rămâne totdeauna o dorinţă, dar prin muncă
încordată, tot vom putea ajunge până la un înalt grad
de perfbcţie şi mi se pare că, faptul că invenţiunile,
descoperirile nouă, ne deschid nouă orizonturi, ne arată
căi nouă de cercetare, fac ştiinţa atât de atrăgătoare,
şi ne împing mereu înainte, nepermiţându-ne să ne
oprim la jumătate drum.
Publicaţiunile Academiei, pe cari le urmăresc cu
mult şi viu interes şi din care un număr important are
o valoare reală, îmi sunt cea mai sigură chezăşie, că
ne găsim pe o cale bună şi că bunăvoinţă nu lipseşte ;
totuş nu vă zic astăzi cu Propertius : „In magnis et vo-
luisse sat est“ ; cine urmează această maximă a prieti­
nului lui Ovidiu, se opreşte pe drum, şi noi a ne opri
nu voim.
Deci mereu înainte în opera noastră şi atuncea
rodul muncii nu va întârzia să se arăte într’o lumină
strălucitoare. Sprijinul Meu vă este asigurat....“ .
Cu ocaziunea jubileului Academiei Române de 50
de ani delà înfiinţare (14 Mai 1919) Regele, stăpânit
de vraja culturii româneşti, arată în şedinţa publică ma­
rea ei importanţă în vieaţa poporului nostru, în sfârşit
unit înir’o ţară :
„Evenimentele răsboinice ne-au împedecat să
prăznuim aşa cum am fi dorit, în anul 1916, jubileul
Academiei Române. O putem face azi cu inimă recu­
noscătoare către Pronia Cerească, când visul atâtor ge­
neraţii de vrednici Remâni s’a înfăptuit. Am venit dar,
cu deosebită bucurie, în mijlocul Domniilor voastre,
împreună cu Regina şi Principele Moştenitor, ca după
aceşti ani de lupte grele şi mari să reluăm firul însem­
natelor preocupări de cultură ale Academiei Române,
ărbătorind roadele unei activităţi de jumătate de secol.
In lupta sfântă pentru unirea tuturor Românilor,
 141

Academia Română şi-a avut partea ei importantă pe

teren cultural ; de aceea izbânda Ţării este şi izbânda
ei. Când din imboldul lui N. Creţulescu şi al lui C. A.
Rosetti, s’au pus bazele societăţii literare cu scopul
de a se ocupa mai ales cu limba şi literatura ro­
mână, alegerea întâilor membri ne arată gândul de
înalt patriotism ce a călăuzit generaţia delà 1866, care
bine încredinţată, că numai pe baza unităţii de limbă şi
cultură se poate clădi trainic viitorul unei naţiuni, a
reunit în cercul restrâns al viitoarei Academii pe băr­
baţii luminaţi din toate ţinuturile româneşti, şi astfel
România Mare de azi îşi găsia de o jumătate secol
patria comună sub acoperişul tânărului aşezământ
Aruncând privirile asupra istoriei noastre, rămâ­
nem uimiţi cum neamul românesc a putut ieşi biruitor
din atâtea greutăţi, din atâtea primejdii, şi cum n’a fost
înghiţit de prăpastia ce adeseori se deschidea în dru­
mul lui. Citind şi recitind însă poezia populară, găsim
cheia acestei extraordinare puteri de împotrivire. In
doinele şi cântecele lui se oglindeşte toată durerea ace­
stui popor, care cu atâta trudă s’a luptat cu vremurile
întunecate ce stânjeneau zborul lui spre soare, dar în
clipele de cele mai negre restrişte, tot din poezia po­
pulară trăgea nădejdea într’un viitor mai fericit ; în ea
găsea forţe nouă cari îl îmbărbătau în lupta uriaşă pen -
tru existenţă. In ea se poate citi, ca într’o carte des­
chisă, toată gândirea, toată simţirea, întreaga filozofie
atât de simplă şi totdeodată atât de adâncă a unui
popor, care azi, ca plugar, trage brazda cea adâncă în
ogor, punând înlr’ânsa toată nădejdea anului, mâne
ca ostaş credincios Ţării şi Tronului, făcând scut din
pieptul său, luptă şi moare ca un erou, cu un zâmbet
pe buze. I-am urmat la muncă paşnică pe aceşti copii
ai unui sol roditor şi am admirat răbdarea lor ; i-am
văzut în luptă şi am binecuvântat doinele lor, atunci
în inima Mea s’a înfipt încă mai tare convingerea ne-
142

strămutată, că un popor care in toiul luptei îşi tălmă­

ceşte cugetul şi simţirea în versuri, un atare popor nu
poate peri. Şi multe din aceste poezii, culese sub bu­
buitul tunului, sunt aşa de frumoase ca cugetare şi ca
limbă, că ele merită să fie cunoscute mai pe larg.
Academia Română, prin menirea ei, chemată să
ii o păzitoarea credincioasă a limbii şi a culturii naţio­
nale, în timpul când întemeietorul Dinastiei atât de
strâns legat de institutul nostru ştiinţific îşi închina
toată munca pentru câştigarea neatârnării şi clădirea
Regatului, sprijinit fiind în opera sa de o pleiadă de
bărbaţi luminaţi, dintre cari un număr însemnat a fost
podoaba acestei învăţate adunări, Dumnezeu a binecu­
vântat munca Domniilor voastre atât de roditoare pe
terenul istoric, ştiinţific şi literar. Seminţele aruncate cu
credinţă şi cu dragoste în ogorul înţelenit al culturii
româneşti, în curgere de jumătate de veac, şi-au adus
rodul însutit. Iar lupta pentru unitatea limbii ne-a con­
dus, prin vitejia ostaşului român, la sfărâmarea grani­
ţelor vitrege dintre fraţi şi la întregirea Statului Român
in hotarele sale fireşti, până la marginile graiului ro­
mânesc. Doina de jale a marelui poet Kminescu :
Delà Nistru pân’ la Tisa,
Tot Romănul plânsu-mi-s’a,

a vrut Domnul să se preschimbe în cântece de vitejie

şi de biruinţă. Au căzut lanţurile cari ne împedecau
mersul liber, s’ au prăbuşit hotarele cari ne înăbuşiau.
Respira-vom în voie şi mai larg, după măsura întregului
postru neam. Dar faţă de acest mare eveniment istoric
,al realizării visului de unire naţională a tuturor Ro-
mânilor în acelaş Stat şi datoriile noastre se sporesc
ţntr’o măsură neînchipuită. Cele mai grele probleme
de organizare economică şi culturală ne stau înainte
şi pentru a păşi cu sorţi de isbândă la sănătoasa lor
deslegare, se cere mai presus de toate unire în cugete
si hotărîre {a muncă fără răgaz a tuturor forţelor ct?
 143

ne-au mai rămas în urma grelelor jertfe ale războiului.

Nu mă îndoesc că Academia Română, căreia i-a
fost dat să lupte cu atâta spor în domeniul paşnic al
culturii unitare române, ne va da şi în viitor pilda în-
nălţătoare a unirii tuturor la muncă pentru trainica
aşezare a României Nouă, pe care ne-a dăruit-o
Dumnezeu".

In anul următor Regele vorbeşte despre rolul care

l’a avut în trecut şi-l are astăzi Academia Română în
pregătirea unităţii naţionale a poporului român din
toate părţile :
»...Chemând la sânul ei elementele culturii ro­
mâneşti ce trăiau sub stăpâniri străine, a întreţinut în
inimile lor veşnic vie şi neşovăitoare scumpa şi sfânta
speranţă, că va sosi odată ziua împlinirii idealului do
întregire a neamului românesc.
A zi când acest ideal s’a înfăptuit, rolul Academiei
Române nu a încetat ; tot ei îi rămâne cea mai mare
parte a sarcinei de a lucra la desăvârşirea, la consoli­
darea acestei întregiri a neamului, prin unificarea cul­
turii româneşti, prin înlăturarea diversităţilor do gândire,
ce dominaţiunile străine au impus elementelor româ­
neşti de suf> stăpânirea lor, spre a le stăpâni mai cu
înlesnire.
Nu mă îndoiesc o clipă că Academia Română îşj
ya îndeplini acepstă misiune cu aceiaşi pricepere şi cu
aceiaşi râvnă, cp care a muncit pentru pregătirea în­
făptuirii celor de azi.... Voiu face tot ce-mi va sta în
putinţă pentru a o ajuta la greaua, însemnata şi pre­
ţioasa operă ce va avea de îndeplinit".

La aniversarea de o sută ani (1921) a revoluţiei

lui Tudor Viadimirescu Regele »pune, cu multă pătrun­
dere, în şedinţa de pomenire a Academiei :
„Comemorăm pe acest mare erou naţional. Eşit dip
144

pătura cea sănătoasă a ţărănimei române Tudor Vladi-

mirescu este întâiul care, în timpurile întunecoase a
deşteptat spiritul naţional şi a fost iniţiatorul acelei miş­
cări, ale cărei consecinţe — neprevăzute poate de dân­
sul — au fost toate evenimentele mari, cari s’au perin­
dat în viaţa Ţării, până ce am ajuns în zilele noastre
la înfăptuirea unităţii noastre n a ţio n ale...“
Mai departe zice: „M ă folosesc de acest prilej a
vă reînoi sentimentele Mele de dragoste pentru Acade­
mie şi viul interes cu care urmăresc lucrările, senti­
mente ce am moştenit, ca o plăcută datorie, delà neui­
tatul Meu Unchiu şi pe care sunt sigur că şi fiul Meu
le va păstra atunci când, odată, el va ocupa scaunul
ce-1 ocup aci“ .
Cât de mult apreciază Regele pe eroul sărbătorit
se vede, mai ales, din scrisoarea Sa către Preşedintele
Academiei Române, unde întâlnim aceeaş justă apreciere
istorică asupra vremii şi omului de atunci, pe lângă a-
cel premiu de 10,000 Lei, pentru cine va scrie vieaţa
lui Tudor şi a epocei sale :
„întreaga ţară sărbătoreşte anul acesta împlinirea
a o sută de ani delà moartea lui Tudor Vladimirescu,
care s’a ridicat în fruntea pandurilor Olteni pentru apă­
rarea poporului greu apăsat de o vitregă oeârmuire
seculară.
Mişcarea lui Tudor a fost o izbucnire a setei de
dreptate a poporului român- Această trezire a puterii
de viaţă ascunsă în sufletul obidit al Românului s’a
îndeplinit în chip elementar şi fără înrâuriri străine Pa­
harul suferinţă se umpluse şi Tudor a fost omul, care
a scos strigătul de alarmă, pornind la fapta mântuitoare.
Cu Tudor începe o epocă nouă a redeşteptării naţionale,
epoca „Românismului.“ .
In era cea nouă însufleţită de năzuinţele lui Tudor
şi ale poporului românesc s’a îndeplinit renaşterea cul­
turii româneşti şi a economiei naţionale, unirea celor
 145

două Principate, întemeierea Dinastiei, războiul de in­

dependenţă şi, în sfârşit războiul pentru unirea între­
gului neam românesc. Dreptatea sătenilor cari şi-au făcut
dovada vredniciei, atât prin muncă răbdătoare cât şi
prin vitejia neînfrântă, s’a consfinţit în legile de împro­
prietărire şi votul obştesc.
Putem dar privi cu încredere în viitor, fiind siguri
-că munca şi cultura românească vor lua un nou şi
puternic avânt şi că sămânţa pusă de Tudor a prins
bine şi va da roade şi mai îmbelşugate.
Ca un semn de cinstire şi din parte-Mi a acestui
erou naţional, care şi-a dat viaţa pentru neamul său,
dăruiesc Academiei Române suma de zece mii lei spre
a servi ca premiu pentru cea mai bună lucrare asupra
vieţii şi faptelor Iu Tudor, precum şi asupra stării cul­
turale şi sociale din timpul său“ .

Acaderfiia comemorează 200 de ani delà moartea

lui Dimitrie Cantemir, Domnul Moldovei (21 Dec. 1923).
Regele, în cuvântul de pomenire, dovedeşte şi cu acest
prilej darul Său de a prinde momente caracteristice din
vieaţa şi opera Domnului sărbătorit şi a le aduce în
armonie cu ideile dominante ale prezentului în vieaţa
naţională :
„ . . . A zi bucuria mea este deosebit de mare, când
ne-arn întrunit spre a comemora pe Dimitrie Cantemir,
cel mai învăţat Voivod al nostru, care, dacă a fost
lipsit de noroc în politica sa naţională de pe vremea
lui, a rămas însă nemuritor prin neasemănata sa eru­
diţie şi prin uriaşa sa muncă ştiinţifică pentru timpurile
în care a trăit.
Dimitrie Cantemir este printre cei dintâi Români
la cari a răsărit ideia unităţii neamului românesc peste
hotarele vremelnice, cari l-au împărţit în cele două
Principate şi sub atâtea stăpăniri străine. A început
Cronicul vechimei Romftn-Moldo-Vlahilor cu marele gând

Meteş, Regele Ferdinand. li)

146

de a scrie toată istoria întregului popor român, de a

arăta măreaţa o igine romană şi de a dovedi stăruinţa
noastră pe aceste pământuri delà întâiul. descălecat al
împăratului Traian.
Pe lângă aceste însemnate opere istorice ale lui
Dimitrie Cantemir, pe temeiul cărora a avut marea cinste
să fie ales membru al Academiei din Berlin, el ne-a
lăsat acea minunată descriere a Moldovei, din care
aflăm atâtea ştiri despre vechea vieaţă a poporului ro­
mân. Cu vie plăcere am atlat că printr’ o fericită coinci­
denţă colegul nostru, distinsul geograf Gh. Vâlsan, a
descoperit tocmai în acest an al comemorării lui Can­
temir adevărata harta a Moldovei, gravată şi tipărită în
Olanda după manuscrisul original al lui Cantemir.
Printr’o coincidenţă şi mai fericită noi facem po­
menirea de 200 de ani a lui Cantemir într’o Românie
întregită la care de sigur a visat şi el, când îşi seria
în pribegie prin străini opera sa despre unitatea Româ­
nilor, suspinând în cuvintele atât de duioase din cro­
nicul său; „Dulce ieste dragostea moşiei“ .
Ca întâiul Rege al României întregite îi aduc aici
prinosul de recunoştinţă, zicând din tot sufletul împreună
cu Domniile Voastre: Scumpă să ne fie în veci feri-
cita-i amintire !“

Sărbătorind Academia Română centenarul naşterii

învăţatului bacterolog francez, cu renume universal, Pas­
teur (22 Decemvrie 1922) Regele, care prezida şedinţa,
găseşte aceste cuvinte succincte de apreciere:
„Scopul acestei şedinţe solemne este de a cinsti
pe un mare om de ştiinţă. Este vorba de a cinsti pe
un fiu al unei mari naţiuni prietină sinceră a României,
care strălucind pe cerul ştiinţei franceze, străluceşte şi
pe cerul ştiinţei comune şi care, ca atare, nu aparţine
numai patriei lui ci lumei întregi.
. . . Alţii i-au ridicat monumente de piatră şi de
 147

arama. Noi în inimile noastre, să ridicăm unul de eternă

recunoştinţă savantului căruia milioane de oameni îi da-
toresc vieaţa, fiind scăpaţi de el din ghiarele morţii sigure“ .

Academia este instituţia pe care Regele o cerce­

tează mai des, simţind o deosebită recreaţie sufletească
în mijlocul colegilor Săi fruntaşi ai cugetării şi simţirii
româneşti, cari totdeauna îl primesc cu cea mai adânc
simţită bucurie. Iată cum răspunde Regele la cuvântul
de caldă întâmpinare a secretarului general al Academiei
d. V. Pârvan (30 Maiu 1923) :
„ . . . Domnia Voastră aţi vorbit de rolul istoric
ce orice suveran îl joacă în vieaţa unui Stat. Mai înainte
regii se numiau „prin graţia lui Dumnezeu“ ; astăzi
şi prin „graţia lui Dumnezeu“ , dar şi „prin voinţa po­
porului*. Eu cred că tocmai numirea aceasta „prin
voinţa poporului“ ne strânge şi mai tare cu evenimen­
tele istorice prin care trece un neam.
Mie Mi-a fost dat de Providenţă să trec prin mo
mente istorice cari au determinat şi cari au confirmat
ceeace de secole au fost strânse în mintea şi inima
acestui popor, de a realiză chemarea la care Providenţa
împins poporul românesc, pentru a efectuă unirea lui
naţională, la care de multă vreme au lucrat bărbaţi de
inimă, bărbaţi cu adevărat simţ patriotic. Dar unde s’au
putut desvolta mai bine aceste sentimente adevărat pa­
triotice, adecă naţionale, decât tocmai în sânul Acade­
miei Române, care le-a putut întruni, atunci când gra­
niţe ne despărţeau, sub acoperemânt, strângându-le cu
iubirea unei mame în braţele românismului?
De aceea astăzi îmi pare bine că pot asistă tocmai
la primirea unuia din fii noştri cari, despărţit fiind de
graniţe, totdeauna a luptat prin versuri şi cânturi (Oct.
Goga), pentru a ţinea sus drapelul românismului şi ade­
văratului sentiment românesc“ .

io
148

O deosebită atenţiune trebuie să se dea cuvântări

atât de ponderoase pe care Suveranul a rostit-o cu prilejul
înaugurîrii Universităţii româneşti din Cluj (1 Februarie
1920) înaintea delegaţilor Universităţilor apusene şi a
miniştrilor străini şi într’o atmosferă de bucurie româ­
nească generală. Nu uită să amintească până şi pe cel
din urmă plugar şi cioban sărac, care prin truda lui
modestă a contribuit la praznicul zilei, alături de căr­
turarul şi luptătorul politic din Ardealul românesc. V e­
dem ce rost de asuprire a avut Universitatea din Cluj în
trecut pentru noi şi ce datorii are astăzi faţă de neamul
nostru şi faţă de minorităţi, pe care le privim cu alţi ochi,
decât ne-au privit ele, dat fiind spiritul nostru de larga
toleranţă. Lăsăm să urmeze în întregime frumosul graiu
regal, plin nu numai de învăţături bune, ci şi de originale
consideraţii filosofice :
„Cu adâncă mulţumire sufletească am răspuns la
invitaţia de a asista la serbătoarea de azi ; am considerat
ca o datorie plăcută pentru Regina şi Mine de a prezida
la inaugurarea Universităţii române din Cluj, în ziua
solemnă când un nou duh îşi face intrarea în aceste ziduri.
Salut cu vie plăcere între oaspeţii noştri pe savanţii
reprezentanţi ai Universităţilor străine şi pe acei ai Uni­
versităţilor şi instituţiunilor ştiinţifice din ţară, cari prin
prezenţa lor au vrut să arate dragostea frăţească ce o
simt faţă de tânăra lor soră, aducându-i urări calde şi
simpatia lor îmbărbătoare pentru viitor, dând astfel
acestei serbări culturale un caracter de solemnitate
deosebită.
Un frumos obiceiu din vechime cerea celui ce avea
să vorbească într’o ocazie solemnă, să-şi înceapă cuvântul
cu o binecuvântare : sit orator antequam dietor.
Socotesc că rare o:i acest nobil sfat a fost mai
potrivit ca în împrejurările de faţă.
Ca un curat prinos al inimilor noastre recunos­
cătoare, ridiee-sp dar, duioasă şi smerită, închinăciunea
 149 -

noastră către vestitorii, înainte-mergătorii şi făuritorii

acestei zile de glorie ; către slăviţii şi din veac adormiţi
mucenici ai neamului acestuia, ştiuţi şi neştiuţi, mari şi
mărunţi, ca şi către acest nemuritor sobor de morţi ai
războiului din urmă. Căci dacă bucuria de astăzi e nu­
mai a noastră, a celor rămaşi, meritul e al lor, al celor
duşi, al tuturor ; delà Mihai, izbăvitorul dintru'nceput,
delà marii ostaşi ai gândului şi faptei româneşti de aici,
străjeri neadormiţi ai limbii şi legii, până la cel de pe
urmă cioban şi plugar sărac, cari au păstrat cu îndă­
rătnicie dacă patrimoniul naţional, toţi, dar absolut toţi,
au partea lor în opera de astăzi, în strălucita minune a
României-Mari, în hotarele Daciei Traiane, pe care nu
le-a fost hărăzit s’o vadă, dar care fără truda şi jertfa
lor de liecare clipă n’ar fi fost cu putinţă.
Când viteaza mea armată s’a aruncat peste munte,
ea a putut găsi astfel în energia populaţiei şi în conş­
tiinţa ei de neam sprijinul moral necesar biruinţii; iar
când pe urma oştilor biruitoare au descălcat dascălii şi
cărturari regatului Mieu, ei au aflat nestinsă vatra de foc
sacru pe care românimea ardeleană — vestală credin­
cioasă — îl păstrase prin veacuri.
Cuvine-se dar, cu adevărat, să-i unim pe toţi în
aceeaş binecuvântare astăzi, împreună cu vitejii cari cu
sângele lor generos au scris şi pecetluit după datină,
hrisovul stăpânirii noastre veşnice prin aceste mândre
ţinuturi. Binecuvântat şi slăvit în veac fie numele lor !
Rod al aceloraşi străduinţi e şi Universitatea ro­
mână, pe care o inaugurăm astăzi aici.
Aici, în acest oraş, care sub stăpânirea de ieri
ajunsese centrul concepţiei maghiare în Ardeal, fosta
Universitate ungurească întemeiată în bună parte şi cu
banul românesc şi de formă cu cele mai dulci făgă-
duinţi de toleranţă, — cursurile erau să fie paritetice —
a devenit în curând focarul gândirii maghiare exclusiviste
faţă de orice alt sentiment naţional. Nicăiri, poate, nu
150

s’a simţit mai nemilos pumnul sţăpânirii trecute pe su­

fletul românimii, ca în Clujul unguresc cu Universitatea lui.
Dumnezeu n’a îngăduit ca această unealtă crudă
să-şi vadă scopul îndeplinit. Şi iată, prin voinţa acelor
puteri misterioase, cari pot fi întârziate dar nu zădăr­
nicite, se desface astăzi, ca un semn luminos al idea­
lului nostru înfăptuit, templul senin al învăţăturii şi iubirii
de patrie, Universitatea românească a Clujului românesc.
Ieri încă, datoria cătră neamul românesc era des­
luşită: înfăptuirea unirii naţionale. Astăzi, prin mărirea
teritorului şi prin înglobarea în Statul român a unui
însemnat număr de cetăţeni, cari, aparţinând altor nea­
muri, reclamă dreptul de a trăi pe pământul care i-a
născut, problemele politice, sociale şi economice au
crescut mult şi în aceeaş măsură s’au înmulţit îndato­
ririle tuturor acelora cari sunt chemaţi a juca un rol
în vieaţa Statului.
Nu numai după forţa brută sau după numărul ba­
ionetelor, nici după întinderea teritoriului, se măsoară
puterea unui stat, ci mai cu seamă după gradul cul­
turii sale intelectuale.
Prin ştiinţă şi lumină putem numai întări prezen­
tul şi pregăti temeliile unui viitor rodnic.
Precum în ordinea vieţii materiale spiritul pune
în mişcare materia, asemenea şi în ordinea vieţii so­
ciale forţa unei naţiuni creşte prin impulsiunea desvol-
tării sale morale. Şi cine oare poate da această impul-
siune mai eficace decât creerul unei naţiuni : Univer­
sitatea.
Cuvântul Universitate — Omnium scientiarum Uni­
versitas — ne spune menirea ei. îmbrăţişând tot do­
meniul gândirii, la ea, ca la un izvor nesecat aleargă
tineretul studios ca să-şi potolească setea sa de lumină
şi de ştiinţă, şi cu cât ea se va ridica mai sus pe ari­
pile luminoase ale cugetării, cu atât mai bogat, mai
limpede va curge acest izvor.
 15 1

Astfel apare în vieaţa Statului Universitatea în

puterea rolului ei atât de înalt, atât de nobil, nu de a
scoate un număr cât mai mare de titraţi, — nu canti­
tatea, ci calitatea este factorul important — ci de a
forma generaţii de oameni de caracter, însufleţiţi de ve­
deri largi, pătrunşi de iubirea de Patrie şi de dragoste
de învăţătură şi de muncă, dornici de a pune energia
şi capitalul lor de ştiinţă în slujba acestei ţări.
Am ferma convingere, că tânăra Universitate ro­
mână, ai cărei naşi suntem astăzi, va şti să răspundă
în viitor tuturor aşteptărilor Mele. Aşezată într’o ţară
în care diferitele naţionalităţi au trăit vieaţa lor pro­
prie culturală şi intelectuală, în raport eu aspiraţiunile
etnice şi cu puterile lor civilizatoare, ea are frumoasa
menire de a deschide uşile sale tuturor acelora cari
au dorinţa să se încălzească la razele luminii ei arză­
toare, dovedind lumii întregi, că România întregită şti­
inţa nu face deosebire, cărui neam aparţine tânărul
studios; cu aceeaş dragoste îi va primi pe toţi sub
aripile ei materne.
închinat adevărului, pe căi de dreptate — singu­
rele cari duc la concordia între diferitele seminţii ale
lumii — acest aşezământ de înaltă cultură va putea fi
de folos neamului şi umanităţii, cinstindu-se şi cistin-
du-ne deopotrivă prin munca sa ştiinţifică“ .
Şi încheie înălţătoarea cuvântare cu acest dar re­
gal atât de bine venit şi cu urmări aşa de fecunde
pentru cercetările istorice:
„Iar ca un semn vădit al preţuirii şi iubirii Mele
faţă de el şi faţă de ţinutul care îî adăposteşte, am
hotărît, în amintirea acestor serbări, a dărui un fond
de 400,000 lei, a căror dobândă se va întrebuinţa pen­
tru înfiinţarea pe lângă această Universitate a unui
Institut pentru studiul istoriei române, atât de vitreg
tratată sub stăpânirea trecută.
Urările călduroase pentru un viitor strălucit şi
152

pentru propăşirea pe calea adevăratei ştiinţe, ce fac

astăzi pentru noul aşezământ naţional de înaltă cul­
tură, le cuprind în cuvintele ce le zic din tot sufletul:
Vivat, floreat, crescat alma mater Clujensis ad scientiae
honorem Patriaeque salutem !
La masa solemnă din ziua serbării, rectorul Sextil
Puşcariu, învăţatul filolog, primeşte acest răspuns din
partea Suveranului :
„ ... Au alergat la serbare astăzi oameni de şti­
inţă, dascăli şi cărturari deopotrivă, cum îi numiau
strămoşii noştri, pentru a aduce prinosul ei de dragoste.
Am ascultat cu recunoştinţă urările aduse de solii na­
ţiunilor amice şi pe cele ale reprezentanţilor vechilor Uni­
versităţi, cari în cursul veacurilor s’au ridicat.suspecerul
ştiinţii, trimiţând razele luminii lor peste mări şi peste ţări.
Tuturora le zic, aici pe pământul în veci româ­
nesc, bine aţi venit şi le exprim bucuria şi recunoştinţa
Noastră pentru manifestările lor de cordială simpatie.
Când o fiinţă îşi face intrarea în vieaţă, multe sunt
urările ce i-se aduc. în timpurile vechi se consultau
augurii pentru a deduce din semne sacre viitorul noului
cetăţean. Am auzit multe glasuri tălmăcind sentimente
de bucurie şi nădejde, am ascultat cu deosebită mul­
ţumire făgăduelile îmbucurătoare atât din partea diri­
guitorilor acestui aşezământ de înaltă cultură, cât şi
prin interpretul tineretului, care cu focul sacru al vâr­
stei lui, se aruncă plin de nădejde în braţele larg des­
chise ale învăţăturii. Putem spune cu toată încrederea
că horoscopul este cât se poate de prielnic noului
membru al maréi lumi a ştiinţei.
Prăznuim astăzi o zi de curată bucurie naţională
română, dar în acelaşi timp o serbare a ştiinţii, a aces­
tei fiice eterne a luminii, care în zborul ei întinde ari­
pile sale peste Univers, neţinând seamă nici de neamuri,
nici de hotare.
Ştiinţa şi geniul dacă se adapă la izvoarele unei
 153

culturi naţionale păstrându-şi cu mândrit in cursul evo­

luţiei lor baza naţională şi caracterul lor. propriu ţării
unde s’a născut, eundo erescunt, şi fiind productul lu­
minii şi purtătorii ce pătrund ca razele soarelui până
Iu cele mai ascunse colţuri, ca şi ele devin patrimoniul
Universului.
Fie ca şi aici în Clujul românesc, cultura latină
să ajungă să uniască în acelaş zbor şi iubirea înfocată
de patrie şi razele luminii ştiinţii care să se reverse
departe, peste hotarele noastre“ ,

Tot în acel an toamna (28 Oetomvrie), la inaugu­

rarea Universităţii din Cernăuţi, Regele rosteşte o caldă
cuvântare de adâncă înţelegere a rostului Universităţii
în vieaţa neamului nostru, dând şi un ajutor mare pen­
tru studenţii săraci dar harnici Ia învăţătură. Iată aici
cuvintele luminoase :
„ . . . Universitatea din Cernăuţi... prin revenirea
Bucovinei la sânul patriei mame, a îmbrăcat o haină
nouă potrivit trebuinţelor naţionale ale Statului Român.
Dar temelia care este căutarea luminii şi cercetarea a-
devărului rămâne neclintită şi ştiinţa împodobită de aici
înainte cu haina românească îşi urmează necontenit cu
aceeaş râvnă zborul spre sfere tot mai înalte şi noi o
urmărim cu aceeaş necurmată dragoste.
De aceea, în aceste timpuri de mari frământări eco­
nomice şi sociale, salut cu deosebită plăcere acest pri­
lej care ne permite să ne adunăm noi cârmuitorii ţării
şi ai culturii şi să ne îndreptăm cugetul nostru la me­
nirea celor mai înalte aşezăminte de învăţătură cari în­
făţişează, pe deasupra zbuciumărilor de toate zilele,
năzuinţa eternă a minţii omeneşti cătră progres şi
adevăr.
Precum trupul rămâne o materie inertă şi nefolo­
sitoare fără puterea conducătoare a crerului, tot astfel
vieaţa economică şi socială a unui Stat este lipsită de
forţa diriguitoare dacă n’ar avea la cârmă in toate do­
meniile minţile luminate ale naţiunii ; iar lumina ne
vine delà Universitate, căci aici se pregătesc conducă­
torii tuturor ramurilor de producţiune. Şi tot de aici,
pe căi spinoase şi îndelung răbdătoare, pornesc cer­
cetările pentru descoperirea şi utilizarea noilor forţe cu­
cerite delà domeniile necunoscutului. Acei cari având
ochii aţintiţi numai la activitatea practică şi imediată
se întreabă ce folos poate ieşi din lucrările de ştiinţă
pură, uită că dacă nu s’ar cerceta tainele naturii cu în-
dărătnicire şi iubire de ştiinţă, ne-am învârti mereu în
cercul restrâns al rutinei, precum prea lesne uită lumea
de rând cui se datoresc atâte descoperiri şi invenţii
ajunse acum la îndemâna şi spre folosul tututuror. Munca
intelectuală cheltuită la studierea până la cele mai mici
amănunte în ori ce direcţiune se răsplăteşte mai curând
sau mai târziu cu foloase practice de folos obştesc. Să
cinstim dar după cuviinţă aeeastă muncă izvorîtă din
tot ce este mai înalt în firea omenească.
In aceste clipe cari pentru Universitatea din Cer­
năuţi sunt o serbare de înaltă bucurie în onoarea ştiin­
ţei şi a studiului, să nu supunem unui cuget critic
ceeace a fost aici înainte de azi, să nu îngăduim unei
umbre să întunece veselia momentului. Trecutul apar­
ţine istoriei, să îndreptăm deci privirile noastre cu în­
credere spre viitor. Totuşi şi în trecut era în fosta Uni­
versitate un colţ de unde raze luminoase s’au răspân­
dit şi asupra României de ieri. Nu sunt puţini preoţi
şi vlădici din vechiul Regat cari s’au întors delà Cer­
năuţi în Ţara românească cu un capital bogat de învă­
ţătură creştinească predată şi în limba strămoşească
şi aşa facultatea teologică greco-ortodoxă este lanţul
care leagă trecutul cu prezentul.
Să nu uităm însă pe viitor că nimic nu se poate
face viu şi trainic în vieaţa unui Stat decât pe temelii
naţionale şi de aceea, pe lângă munca ştiinţifică de or­
din general, o preocupare deosebită a studiilor înalte
Universitare trebuie să fie cunoaşterea ţării şi a popo­
rului său. Şi înti 'aceasta plăcută, şi uşoară vă este sar­
cina, pentrucă e prea frumos acest cap de ţară şi vred­
nic poporul care o locuieşte delà descălecatul Moldovei,
care de aici s’a lăţit până la Nistru, Dunăre şi Mare.
Sunt bine încredinţat că prin activitatea d-voastre
veţi scoate la iveală şi spori tot ce este frumos şi no­
bil în sufletul tineretului studios şi că veţi forma nu
numai generaţiuni cu caracter şi folositoare ţării, dar
şi cetăţeni credincioşi şi iubitori de patrie.
Ca un semn al dragostei mele pentru tinerimea
universitară bucovineană, dăruiesc suma de 200,000 lei,
spre a servi ca prim fond pentru ajutorarea culturală a
studenţilor meritoşi delà toate facultăţile acestei Univer­
sităţi, după cum senatul universitar va chibzui mai bine.
Salutând* cu dragoste pe toţi profesorii şi studenţii
adunaţi la această zi de sărbătoare culturală, vă urez
din toată inima : Vivat, ftoreat, crescut alma mater
Cernoviciensis“ .
La masa solemnă din palatui Mitropolitan amin­
teşte : „Cu ce mare bucurie am venit astăzi pentru a
prezida cu suflet ronîânese serbarea culturală menită a
restatornici pentru vecie stăpânirea Românului asupra
acestui frumos colţ de ţară, care prin toată istoria lui
este pământ românesc“ .
Arată apoi foarte limpede ce menire are Univer­
sitatea întru armonizarea sufletelor româneşti şi faţă de
cetăţenii de alt neam şi limbă :
„Faţă de acest pământ locuit de neamuri diferite,
Universitatea are frumoasa şi înalta menire de a în­
truni ceeace era separat, de a netezi asperităţile, răs­
pândind cu aceeaş căldură razele ei binefăcătoare asu­
pra tuturor, căci ce legături pot fi mai puternice decât
adăpostirea tuturor fiilor aeeleaş glii sub acelaş aeo-
peremânt, fără deosebire de neam şi lege, adăpându-se
156.

la acelaş izvor de ştiinţă, muncind pentru acelaş scop

înalt, binele obştesc. Fie ca tânăra Universitate română
să-şi întindă lumina ei, iubirea adevărului şi dragostea
de patrie, peste tot ţinutul acesta, în toate părţile, delà
palatele bogaţilor până la coliba ţăranului şi să contri­
buie şi ea prin acţiunea sa culturală, ca să se resimtă
toţi locuitorii din acest „ţinut al fagilor“ , ca fraţii năs­
cuţi din aceeaş mamă, scumpa noastră patrie română.
Din vorbirile de azi dimineaţă am dobândit con­
vingerea că atât profesorii cât şi studenţimea, înţelegând
acest rol de înfrăţire, îşi vor pune toată râvna patriotică,
tot sufletul lor de dascăl şi tot entuziasmul tinereţii, în
această nobilă misiune“ .

Regele nu uită, la Inaugurarea acestor două Uni­

versităţi acum româneşti, arătându-şi dragostea şi in­
teresul faţă de tinerimea univarsitarâ, să-i adreseze un cu­
vânt cald. Primit cu mare entuziasm la cercul studen­
ţesc „Petru Maior“ din Cluj, le dă studenţilor aceste
sfaturi, pe care ceice le-au auzit, au datoria de o vieaţă
întreagă, a le îndeplini statornic spre binele neamului
nostru :
„Am ţinut să viu astăzi în înijiocul vostru, pen-
trucă voi înfăţişaţi viitorul mândru al Ţării, după un
greu trecut plin de restrişte pentru chinuitul nostru neam,
dar şi de învăţături de mare preţ şi de aspră oţelire în
lupta vieţii.
Salut în voi viitorul acestei Ţării, care ni se
arată sub o lumină aşa de frumoasă şi plină de făgăduinţi.
Un neam care ştie să preţuiască pe bărbaţii cari
au lucrat cu toată inima pentru înfăptuirea zilelor mă­
reţe ce létráim , un neam care a dat dovezi de cea mai
desăvârşită vitalitate, cum rareori se vede în istoria
popoarelor ; un astfel de neam are în sine chezăşia sigură
a strălucirii viitorului său, viitor pe cgre voi sunteţi
chemaţi a-1 făuri,
 157

Ţara are încredere în inimile voastre pline de ab-

negaţiune şi vede în voi pe vrednicii conducători de
mâne, cari, strânşi uniţi în jurul Fiului Mieu, veţi urma
pilda bărbaţilor, cari clădind România de ieri, ne-au dat
România de azi.
Dacă idealul nostru sfânt a fost înfăptuit în mare
parte, ne mai rămâne a duce la îndeplinire transformarea
şi consolidarea noastră internă. Fără patriotism curat,
fără muncă încordată, fără respectul de ordine şi auto­
ritate şi fără credinţă în Dumnezeu, nu se poate înfăptui
nimic mare.
Inima caldă şi entuziasmul cu cari am fost întâm­
pinat aci sunt o dovadă vădită că gândul şi dorinţa
noastră se vor izbândi“ .
Vorbind studenţilor din Cernăuţi, Regele e cucerit
de amintiri din vieaţa Sa dc student, şi arată ce rol au
cercurile studenţeşti :
„Cif vie plăcere şi adevărată bucurie mă găsesc
astăzi aici în mijlocul studenţimii, căci îmi amintesc
anii mei de tinereţe când şi eu am fost student, partici­
pând cu entuziasmul ţinereţii la vieaţa studenţească, la
vieaţa aceasta frumoasă, care este bazată pe sentimentul
de pretinie şi în care se cultivă frumosul şi adevărul,
iubirea aproapelui şi înainte de toate dragostea
de ţară.
Mulle s’au spus asupra asociaţiunilor studenţeşti
şi multe s’au criticat ; ei bine, prin ele se împinge tine­
retul la studii serioase şi astfel ele sunt o şcoală a dis­
ciplinei şi izvorul unei statornice camaraderii, care se
leagă între confraţi în tinereţe şi dăinueşte până la
adânci bătrâneţe.
Ştiu că aşa a fost totdeauna în cercurile studen­
ţeşti ale Universităţii din Cernăuţi şi tot astfel să fie şi
în viitor, aceasta este urarea ce vă aduc azi din adâncul
inimii. Şi pentru a da o mai mare tărie acestei urări,,
să o confirmăm prin obiceiul studenţesc“ .
158

In toamna 1923 (Noem vrie 14), se inaugurează

şcoală politehnică din Timisoara în prezenţa Regelui,
care ne arată în cuvântarea Sa rostită cu acest prilej,
ce menirea are în aceste părţi bănăţene şi rostul ei pen­
tru progresul industriei naţionale :
BSă-mi fie îngăduit în ziua aceasta când cu cea
mai mare plăcere iau parte la inaugurarea unui nou
local al şcolii de politehnică, să-i aduc urările Mele
cele mai calde de propăşire.
Din adins s’a ales mănosul Banat pentru aceasta
şcoală atât de trebuincoasă desvoltării noastre indus­
triale din ce în ce mai mare, ca să fie nu numai un
focar de muncă serioasă a pregătirii generaţiilor viitoare
de adevăraţi pioneri, dar şi un cuib al gândirii şi sim­
ţirii româneşti şi un cheag între vechiul regat şi pro­
vinciile, cari prin vitejia noastră au fost pentru veacuri
adaose la vechea noastră ţară. De acela menirea ce o
are şcoala de aci, este o menire dublă : una ştiinţifică
şi alta cu un caracter patriotic şi politic chiar. ■
Vouă profesorilor că îmcumbă datoria de a face
faţă la amândouă aceste îndatoriri cu toată inima şi
dragostea de ştiinţă, de ţară şi de neam.
Vă găsiţi aici într’un centru industrial, toate fabri­
cile de aici vă pot fi de folos.
Vizitaţi cu elevii, trageţi învăţăminte şi din expe­
rienţa lor, studiaţi bine toate elementele necesare pentru
propăşirea noastră economică. Puneţi baza unui corp
serios cu iubire de muncă, care ieşind din şcoală să
aibă o singură dorinţă : să pună toată inteligenţa şi
ştiinţa în folosul Statului. Atunci munca voastră va fi
binecuvântată.
Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul care domneşte
intr’însa.
Am ferma convingere că tineretul şi profesorii vor
ştii să ţie sus acest spirit.
Aceste sunt urările pe cari azi vi le aduc*.
 159

Am văzut mai sus, că Regele Ferdinand încă atunci

când fusese Moştenitor de Tron şi-a trimis pe Auguştii
Săi copii la cursurile delà Vălenii de Munte înfiinţate
de d. Iorga. Opera de cultură şi ideal naţional săvârşită
aici şi-a dat roadele binecuvântate. Regele şi Regina vin
în acest târguşor să recunoască acest lucru spre mul­
ţumirea marelui dascăl. Regina în sala cursurilor din
Văleni, în 29 August 1923, spune adânc impresionată:
„... Am venit în ţară foarte tînără şi am devenit
una cu voi toţi. Am avut delà început viziunea Româ-
niei-M ari, am purtat-o la inim a mea şi am luptat pentru
împlinirea ei. In ceasul cel rău d. Iorga a fost lângă
noi şi ni-a fost un mare sfătuitor... Sper că voiu
mai veni în această localitate, unde este un centru de
civilizaţie şi de ştiinţă. Dl. Iorga este cunoscut nu nu­
mai aici, dar lumea întreagă ştie ce-a făcut d-sa pentru
ţară".
In anul următor, în 15 Iulie, însuş Regele ono­
rează cu prezenţa Sa deschiderea Universităţii populare
„N. Iorga“ din Vălenii de Munte cuprinzând în următoa­
rele cuvinte rostul acestei instituţii de cultură pentru pro­
gresul sufletesc al poporului român şi al diferitelor naţio­
nalităţi din statul nostru :
„Când mi s’a spus de d-voastră pentru întâia dată
că aveţi ideea de a înfiinţa aici în frumoasa vale a
Teleajenului, în locul acesta, unde adie un aer atât de
curat, o şcoală care să nu fie cu obligaţii, dar care să
primească pe oricine vrea să vie şi să asculte, am sa­
lutat ideea aceasta cu plăcere. Odată înfiinţată şcoala,
am trimis pe ambii Miei fii ca s’o cerceteze ; a venit şi
Regina, care mi-a vorbit de frumoasele impresii pe care
le-a adus de aci. In fine la invitaţia amicului nostru
iorga vin, pentru a vă vedea pe băncile şcoalei — pe
toţi cei cari au trecut prin ea şi cari vin pentru a doua
oară să înveţe.. întâia oară au avut un oarecare simţi-
mânt de opresiune, pentrucă era ceva silit şi tot ce e
160

silit nu e plăcut. Á zi văd însă pe feţele voastre că opre­

siunea aceasta a dispărut şi este aşa pentrucă toţi cei
veniţi aici, n’am venit chemaţi, ci de bună voie.
Cine vine de bună voie, învaţă şi cu mai mult
dor şi ceeace învăţaţi aci, este ceeace vă trebue vouă
şi sufletului vostru, este îndrumarea pentru vieaţa în
care voiţi să împliniţi lucrul, care vă este datorit pen­
tru munca voastră.
Am ferma convingere, că toţi cei cari au trecut
pe aci, vor duce acasă un capital preţios de învăţături,
nu de ştiinţă înaltă, dar de învăţături practice pe bază
morală şi pe bază naţională. Acum, când cu voinţa lui
Dumnezeu, prin vitejia soldatului nostru, am reuşit să
întindem graniţele noastre peste plaiurile locuite de Ro­
mâni, idea naţională, idea statului nostru unitar, tre­
bue să fie idea predominantă în toate mişcările, în toată
grădina noastră.
Dar aceasta nu înseamnă, că pe acei cai’i nu sunt
de naţionalitate ca a noastră, să nu-i primim în bra­
ţele noastre ca pe nişte fraţi, căci, când îi vom primi
ca pe nişte fraţi, vom găsi într’ânşif fraţi. Ştiu că aici
au venit din toate colţurile României întregite oameni,
cari toţi împreună cu cei de alt neam — ştiţi mai bine
decât acei cari stau numai la masa verde, cât de uşor
este de a câştiga sufletele şi cât de bine venit este
fiecare cuvânt, care merge delà suflet la suflet.
Pe baza aceasta clădim, ceeace mai trebue clă­
dit şi mai este mult în iubita noastră ţară şi să punem
toţi mâna la opera aceasta, ca să fie tot mai solidă,
tot mai frumoasă draga noastră Românie, care să tră­
iască în veci“ ...

Interesul viu şi permanent al Regelui merge pre­

tutindeni unde e vorba de cultura poporului român,
delà şcoala de sat până la Universitate şi Academie,
dd a cea mai modestă societate de învăţătură pentru
M. S. R e g e le şi d. N. Iorga la V ălen ii de Munie
 16F

ţărani până Ia cele mai înalte şi mai vechi instituţii de

cultură şi ştiinţa, cu menirea de a asigura cantitativ şi
calitativ, în prezent şi în viitor, luminarea minţii şi no-
bilitarea inimii neamului nostru. Sfatul, îndemnul şi
protecţia regală le urmăreşte pe toate cu acecaş dragoste.
Regele prezidând la Academia Română recepţia
societăţii culturale „Astra“ din Sibiiu (2 Iunie 1924).
fixează aici în cuvinte juste munca pentru unitatea su­
fletească a neamului a acestor două instituţii atât de
importante sub raportul ştiinţii şi culturii :
„In timpurile delà înfiinţarea lor, multe şi adânci
legături au existat între cei de dincoace şi cei de din­
colo, legături mai cu seamă spirituale, căci nouă celor
de aici, nu prea ne era îngăduit să mergem dincolo, ea
să lucrăm împreună, pentru un acelaş sfânt scop. Ci cei
de dincolo, întotdeauna au fost însufleţiţi numai de un sin
gur mare gâncţ : unirea culturală, care trebuia să vie
prin Roma, şi mai apoi de unirea politică la care
am ajuns.
Amândouă, însă, aţi lucrat pe un ogor frumos şt
roditor, care începe acum să-şi dea roadele : cultura
adevărat românească.
Scopul acesta sfânt, trebue păstrat în inimile noas­
tre a tuturor, ca o moştenire a celor cari au luptat
pentru înfăptuirea instituţiunilor noastre de cultură ro­
mânească. Deaceea Mă bucur să văd aci, întruniţi în-
tr’un singur gând şi spirit, Români de dincolo şi de aci,
adevărat uniţi sufleteşte, veniţi cu dorul de a strânge
cât mai tare legăturile, din care numai bine poate să
iasă pentru ţara noastră.
Ceeaee odinioară ne-a despărţit, a trecut, dar
■eeeace ne-a legat ne-a rămas, şi această legătură va
creşte şi se va întări pretutindeni, acolo unde vor fi
numai inimi bune româneşti'''.
Când aceeaş „A stra“ sau „ Asociaţiune“ ardeleană
a serbat, în Câmpeni, în 31 August 1.924, aniversarea
Kexli.'tu tt'i. !i
162

de o sută de ani delà naşterea eroului şi mucenicului

Avram Iancu, Regele prin graiul Său recunoaşte şi laudă
opera de luminare ce-a săvârşit-o în împrejurări atât
de vitrege, pentru neamul românesc, timp de 60 ani,
această instituţie, indicându-i şi ce datorii de înfrăţire
are astăzi pentru toţi şi încheind cu obişnuitul Său dar
regal pentrii ajutorarea la învăţătură a tinerilor săraci.
Suveranul ca Preşedinte de onoare vorbeşte astfel :
„Din toată inima vă mulţămesc pentru călduroa­
sele cuvinte, cu cari ne întâmpinaţi în mijlocul Asocia­
ţiunei transilvane pentru literatura şi cultura poporului
român şi la rândul Meu salut cu deosebită dragoste pe
toţi membrii Asociaţiunei, mulţumindu-le încă odată pen­
tru alegerea mea ca Preşedinte de onoare.
într’un chip fericit aţi orânduit aici lâ Câmpeni
adunarea din anul acesta odată cu centenarul naşterii
lui Avram Iancu, marele luptător din anii 1848 şi 1849
pentru drepturile noastre naţionale.
Cinstirea bărbaţilor însemnaţi, cari şi-au dat în­
treaga viaţă pentru binele obştesc, este o sfântă datorie,
căci altfel am arăta, că n’am meritat să se jertfească
pentru noi. Cunosc frumoasa menire a Asociaţiunei şi
eluritele greutăţi ce a întâmpinat în desrobirea ei. Prin
vitregia de veacuri a fostelor stăpâniri poporul român
a rămas în cultură în urma tuturor naţiunilor conlo­
cuitoare şi numai cu mari jertfe din sarcina lui şi cu
devotamentul şi răbdarea de apostoli a preoţimei şi
cărturarilor s’a putut înjgheba în jurul Bisericii câte un
mic focar de lumină şi mângâiere sufletească.
In cursul celor peste 60 ani de existenţă Asocia-
ţiunea, cu toate piedecile ce a găsit în cale, a înde­
plinit un important rol cultural. Frumosul Muzeu din
Sibiiu, importanta Enciclopedie Română, numeroasele
publicaţiuni şi conferinţe, dar mai ales bogata sa bi­
bliotecă populară a contribuit mult la răspândirea cul­
turii până în păturile cele mai adânci ale poporului.
R e g e le şi M itropolitul N ico lae al Ardealu lu i in m ijlocul M oţilo r
 163

-Astăzi însă, când vă stă înainte un câmp liber pentru

-desfăşurarea întregei d-voastră activităţi, înzecite şi în­
sutite silinţe suntem datori să desfăşurăm ca să adu­
cem şi cultura poporului român la înălţimea la care
-darurile sale sufleteşti îi dă tot dreptul. Alăturea de
„Liga culturală“ , căreia după realizarea idealului na­
ţional, pentru care a dus lupte aşa de memorabile,
marele nostru învăţat şi istoric, care a condus-o cu
atâta râvnă, i-a dat îndrumări nouă menite înfrăţirii su­
fletelor prin cultură, alăturea de „Fundaţiunea culturală“
înfiinţată de iubitul nostru fiu, puteţi păşi mână în
mână la desţelinirea ogorului nostru cultural şi la ri­
dicarea naţiunei prin cultură.
Odată cu răspândirea culturei în popor Asocia-
ţiunea îşi va urma opera de înfrăţire în toate ţinuturile
României întregite prin acele încântătoare manifestări
ale neîntrecutei noastre arte populare. Conducte etno­
grafice cu feluritele industrii casnice şi porturi naţio­
nale, cu minunatele coruri şi danţuri populare precum
au fost acelea din primăvara trecută din Bucureşti,
răscolesc în inimile noastre cele mai adânci sentimente
de frăţie şi de iubire de ţară. Ca un semn al dragostei
Mele pentru Asociaţiunea transivăneană şi în amintirea
acestor serbări înălţătoare în cursul cărora am fost
încunjuraţi cu atâta sinceră iubire şi cald entuziasm,
dăruesc suma de una sută mii lei, cu care Asociaţiunea
să înfiinţeze i n fond pe numele Nostru, iar venitul să
se întrebuinţeze pentru ajutorarea tinerimei la învăţarea
meseriilor şi a industriei casnice. Din suflet vă urez
spor bun la muncă“ .

Cu ocaziunea jubileului de 40 am a Societăţii ro­

mâne de geografie (2 Maiu 1915) Regele, ca preşedinte,
rosteşte următoarea cuvântare de îndemn la muncă asi­
duă şi de apreciere a acestei societăţi :
„ . . . Simt astăzi o vie plăcere de a mă găsi în

î*
 164

mijlocul D-voastră, împreună cu Moştenitorul Tronului,

căruia i-aţi făcut o deosebită cinste, primindu-1 printre
membrii onorifici — şi cu adâncă bucurie constat că ne-
găsim pe o cale sănătoasă de propăşire.
Lucrările publicate în buletinul anual în anii ce
au trecut, au caracter din ce în ce mai serios şi mai
ştiinţific, contribuind astfel a ne cunoaşte mai bine fru­
moasa noastră ţară, bogăţiile şi resursele ei menite a
mări din ce în ce mai mult desvoltarea ei economică^
Rezultatele îmbucurătoare dobândite până acum
prin activitatea D-voastră sunt o chezăşie sigură că So­
cietatea geografică nu se va opri pe calea apucată, ci
va merge înainte cu aceeaş râvnă, arătând prin lucră­
rile ei mijloacele de a trage folos din câmpul ştiinţifie
şi econom încă neogorît, ce mai zace încă înaintea noas­
tră. Din partea mea vă pot asigura că voiu urma cu
acelaş interes propăşirea societăţii noastre, căruia apar­
ţin de un mare număr de ani şi că voiu sprijini şi pro­
teja, aşa cum a făcut Augustul meu predecesor“ .

Regele în călătoria Sa în Franţa (April 1924) vi­

zitează şi Universitatea Alsaciei şi Lorenei, — liberate
de sub Germani, — din oraşul Strasbourg. La întâmpi­
narea rectorului Universităţii răspunde Suveranul nostru r
„ . . . Influenţa exercitată de cătră cultura franceză
asupra desvoltării intelectuale a României, a contribuit
în mod puternic a strânge legăturile între ambele ţări
şi le-a permis să se găsească cot la cot în ceasurile-
holărîtoare ale istoriei lor.
Poporul român e profund doritor de a vedea des-
voltându-se în viitor legăturile intelectuale cari îl leagă
de Franţa.
Originea noastră latină, amintirile şi aspiraţiunile-
noastre, ne mână cătră acest ideal de civilizaţiune şi
de pace pentru care o ştiu, că Universitatea din Stras­
bourg îşi consacră toate puterile sale.
 165

Din partea Mea voi fi în totdeauna fericit să pot

•contribui la această operă de umanitate şi progres“ .
Tot cu acest prilej cercetează Academia de Bele-
Arte din Paris, unde Piegina e membră. La salutul pre­
şedintelui Academiei Regele mişcat vorbeşte astfel în
mijlocul artiştilor francezi :
„ . . . Am fost foarte simţitor la cinstea ce aţi bi­
nevoit a face Reginei chemând-o în mijlocul vostru pe
timpul războiului, şi sunt fericit să salut astăzi, aci,
aţâţi reprezentanţi iluştri ai artei franceze,
Popoarele cari, ca şi al nostru, urmăresc o poli­
tică de pace, nu vor putea avea mai înalte aspiraţiuni
decât acelea de a contribui la desvoltarea eivilizaţiunii
universale.
Nu-mi este dat să arăt tot ce umanitatea dato-
reşte artiştilor voştri, dar ţiu să afirm încă odată, adânca
influenţă pe care geniul francez a exercitat-o asupra po­
porului român.
Franţa poate fi mândră de artiştii săi ; ei au ştiut
să răspândească gloria sa în toată lumea, şi să-i asi­
gure admiraţiunea şi recunoştinţa popoarelor.
Lucrând în măsura mijloacelor sale la progresul
aceleaşi civilizaţiuni ca şi a Franţei, România urmăreşte
idealul de frumuseţe şi adevăr, delà care Institutul Fran­
ţei şi Academia noastră în totdeauna atât de nobil
s au inspirat“ .

Suveranul nostru totdeauna a crezut în puterea de

Înfrăţire a sufletului naţional şi uman prin cultură şi
ştiinţă, de aceea a şi dat tot ajutorul său moral şi ma­
terial pentru ele şi pentru societăţile cari le reprezintă.
Fiind invitat la inaugurarea „Institutului francez de
înalte studii“ , din Bucureşti (29 Maiu 1924) creiat de
«Guvernul francez, Regele îl salută cu deosebită bucurie,
zicând :
„Sunt convins de serviciile eminente ce va face
166

ţerii noastre această înaltă instituţiune, fondată pe pă­

mântul nostru, de o naţiune, sinceră prietină a naţiu­
nii române.
Şi voi, profesori, cari veniţi să aduceţi gândirea
şi ştiinţa latină, a marii noastre surori latine Franţa,
surorii sale mai mici România, veţi găsi printre noi, nu
numai dragostea frăţească şi aşa de adâncă pe care tot
Românul o poartă Franţei, dar veţi găsi deasemenea, în
elevii noştri din tinerimea universitară română, elemente
de cari — sunt sigur — veţi avea motiv să fiţi mândri,
şi de cari veţi păstra o bună amintire".

Acestea sunt pe scurt ideile Regelui nostru privi­

toare la rostul culturii şi ştiinţii şi al tuturor institu­
ţiilor cari stau în slujba acestora pentru propăşirea
poporului român şi în general a umanităţii.
 CAPITOLUL IX.

Regele Ferdinand, Biserica şi clerul românesc.

In trecutul nostru a fost o strânsă legătură între

Biserică şi clerul românesc şi între Voevozii celor două
Principate. Pământul românesc e presărat cu zeci şi
sute de biserici şi mănăstiri ridicate din evlavia dar­
nică a Domnilor români. Cărţi bisericeşti au fost scrise
şi tipărite, în toate limbile întrebuinţate în biserica or­
todoxă, pe cheltuiala şi cu sprijinul aceloraşi Domni,
iubitori ai bisericii şi ai lui Dumnezeu. Arhiereii români
de a lungul veacurilor au fost cei mai intimi sfetnici ai
Voevozilor în toate împrejurările. Munca şi sfatul unora
se contopeau cu ale celorlalţi, ca prin biserică şi credinţa
creştină ortodoxă, să servească mai vădit interesele vi­
tale ale poporului românesc şi creştinătatea.
Regele Ferdinand deci, în dragostea şi interesul
ce-1 poartă bisericii şi clerului românesc, continuă, o
glorioasă tradiţie naţională de mai multe veacuri. Are
un Interes deosebit faţă de ştiinţa teologică, cunoaşte
foarte bine Sf. Scriptură, fiind un suflet adânc religios
şi cu o credinţă puternică în Dumnezeu. Deviza Casei
Sale e aceea ce stă scris pe stema Rom âniei: „Nihil sine
Deo“ adecă „Nimic fără Dumnezeu“ .
Nimic din trecutul bisericii româneşti nu i-a rămas
în afară de preocupările Sale ; a cercetat aproape toate
mănăstirile de frunte ale ţerii, admirând frumuseţa picturii,
arhitecturii lor, şi celelalte comori de artă bisericească
unică, descifrând adeseori inscripţiile de pe păreţii învechiţi.
168

ín cuvântările Sale ştie totdeauna să proiecieze o

vie lumină asupra faptelor şi oamenilor din trecut, cari
prin statornicia credinţii, a vieţii religioase-morale,
-a muncii neobosite culturale şi naţionale pot ii pildă
de urmat pentru cei de astăzi. La orice ocaziune leagă
trecutul prin ce are mai bun şi mai educativ cu pre­
zentul, pentru a folosi celor cărora le vorbeşte.

In vremi de restrişte la Iaşi, când a învestit cu

cârja arhierească pe episcopii : Antim de Râmnic şi
Teofil de Argeş (5 Iulie 1918), Regele se refugiază la
trecutul de mărire culturală şi morală al celor două
eparhii, pentru a scăpa de umilinţa prezentului. Amin­
teşte lui Antim gloriile apuse ale eparhiei sale, oprindu-se
la mănăstirea Hurez această comoară de artă a lui
Brâncoveanu Voevod,“ pentru care „Regina, împreună
cu Mine, avem cea mai duioasă dragoste. — Ţi se des­
chide, dar un, câmp larg de muncă, pentru ca darurile
unui trecut aşa de bogat să fie cu sfinţenie păstrate şi
cu dragoste sporite în viitor.
Cu aluzie la împrejurările de atunci zice lui Teofil :
„L a Argeş vei avea în grija Prea Sfinţiei Tale acel
măreţ monument al artei noastre naţionale, unde ală­
turea de slăviţii Voevozi din vremile bătrâne odihnesc
rămăşiţele scumpului Mieu Unchiu şi ale Reginei Elisa-
veta. Mormântul lor va fi de-apururea pentru poporul
românesc un simbol de trăinicie a Dinastiei, liber aleasă
de dânsul şi cu adâncă dragoste făurită de El, întâiul
Rege al României, care a fost chemat de glasul unei
naţiuni îndelung zbuciumate şi din imboldul unui sen­
timent de conservare naţională, spre a curma odată
pentru totdeauna dăunătoarele lupte pentru schimbările
de domnie“ .
Cu gândul la mizeriile prezentului şi la datoriile
faţă de ele, le spune celor doi Episcopi :
»Plecând în Eparhiile ce vă sunt încredinţate
 169

spre păstoriri, sunt sigur că vă veţi înconjura de cle­

r ic i înzestraţi cu 'pricepere şi tragere de inim ă pentru
propovăduirea mântuitoarelor învăţături ale Evangheliei
şi pentru înălţarea sufletelor întru îndeplinirea datoriilor
-ee izvorăsc din dragostea aproapelui. Astăzi, mai mult
-ca oricând, Biserica este chemată să fle părtaşă la
munca de concordie şi de întărire sufletească p rin unirea
şi înălţarea tuturor in im ilor româneşti. Atâtea avem de
apărat, atâtea sunt de reclădit, atâtea răn i de vindecat.
Ş i pentru ca această patriotică operă să se facă pe te­
m elii sănătoase, fără sdnm cinări primejdioase şi nefo­
lositoare, este nevoe ca păstorii sufleteşti ai poporului să
se afle mereu în m ijlocid credincioşilor, cu neadormită
priveghere, cercetăndu-le nevoile şi suferinţele şi aăucân-
du-le până în cel din urmă sătişor, sfatul cel bun, ali­
narea şi încrederea. In acest chip, vaza şi însemnătatea
Sfintei noastre Biserici naţionale se va înălţa cu o nouă
strălucire, ca în vremile de credinţă şi mărire“ .

Frumoasă este cuvântarea rostită de Regele (4 Ia­

nuarie 1920), după înfăptuirea României Mari, la în­
vestitura şi întărirea celor trei păstori ai bisericii orto­
doxe : Miron Gristea, Mitropolit Primat ; Vladimir de
Repta, Mitropolit al Bucovinei şi Ioan Pap, Episcop al
Aradului.
Prinde măreţia momentului admirabil în aceste
^cuvinte biblice :
„Zice în Sfânta Scriptură : „C ei ce samănă cu la-
erimi, cu bucurie vor secera ; mari» lucruri a făcut Do­
mnul cu noi“ .
Şi într’adevăr mare e ziua această în care fraţii
de-o credinţă şi de-o limbă, după veacuri de tristă şi
nedreaptă despărţire, îşi pot întinde mânile spre veşnică
amire duhovnicească“ .
Cătră Mitropolitul Primat zice :
„înalt Prea Sfinţia Ta fiind ridicat la cea mai înaltă
170

treaptă a Sfintei Biserici autocefale române, cu vie mul­

ţumire Ţi-am înmânat după vechile datine toiagul ar­
hiepiscopal ca să oblăduieşti cu dragoste şi îngăduinţă,
turma ce-Ţ i este încredinţată.
Această veche Mitropolie a Ţării Româneşti, sub
ocrotirea căreia se aflau şi bine credincioşii fii de peste
munţi în timpurile marilor Domni munteni, îşi cheamă
din mijlocul fraţilor împilaţi până acum sub mâna străină,
pe purtătorul cârjei sale mitropolitane“ .
Amintindu-i pe vrednicii înaintaşi continuă astfel :
„Urcându-te pe scaunul arhiepiscopal al Ungro-
Vlahiei, ai frumoasa menire de-a înfăptui politica religi­
oasă a lui Mihai-Viteazul, care prin înfiinţarea Mitropo­
liei ortodoxe delà Alba-Iulia ţintea să apropie şi să-
uniaseă bisericeşte toate ţările româneşti.
De atunci până în zilele măreţe ale unirii, ce Atot­
puternicul ne-a dăruit să le trăim, clerul de peste munţi
în timpul luptelor grele şi suferinţelor de martiri a ştiut
să păstreze, alăturea cu sfânta candelă a credinţii
strămoşeşti, flacăra nestinsă a vieţii şi simţirii naţionale.
Aceasta dă alegerii întâiului Mitropolit Primat al Româ­
niei întregite o deosebită semnificare“ .
Adresându-se Mitropolitului Bucovinei îi spune :
„ . . . Frumoasele monumente religioase ce se ri­
dică în Suceava, Rădăuţi, Putna, ca o vie mărturie a
evlaviei vrednicilor Voevozi ai Moldovei, ne amintesc
asemenea că credinţa la un popor este singura temelie
trainică pe care se poate răzima viitorul său, căci des­
tinele popoarelor sunt în mâna A Tot Puternicului.
Cu mare nerăbdare aştept să pot veni şi eu în
Bucovina, spre a mă închina la aceste Sfinte Ctitorii
şi a înveseli sufletul meu la bogăţiile şi comorile de
artă religioasă din toate mănăstirile Bucovinei. Grija ce
ai purtat de păstrarea lor a găsit un resunet de vie
recunoştinţă în inimile credincioşilor“ .
Iar episcopului de Arad : „ . . . Cunosc grelele lupte-
 171

ale acestei Episcopii delà marginea românismului, cea

mai expusă la bătăia valurilor străine şi aduc în ziua
aceasta prinosul nostru de recunoştinţă pentru vrednicii
luptători ai Bisericii române, precum şi mărturisirea
sentimentelor noastre de dragoste pentru scumpii voştri
poporeni de pe malurile Mureşului şi ale Crişului, în-
demnându-i ca şi pe viitor să-şi păstreze cu aceeaş
credinţă limba şi legea strămoşească“ , '
La urmă dă acestor arhierei sfaturile de urmat în
toată păstoria lor :
„Mergeţi şi întoarceţi-vă acum la scaunele voastre
episcopale şi urm aţi a apropia cât mai mult de biserică
sufletele credincioşilor, propovăduind, în aceste vremuri
de grele încercări morale, tuturor treptelor sociale iubirea
aproapelui, buna înţelegere şi pacea obştească■ în tă riţi
în in im i frica de Dumnezeu, ferirea de nedreptate şi
fapte rele, respectul ocărmuitorilor către ocărmuiţi şi al
acestor din urmă către autoritate. Numai prin păstrarea
şi întărirea unor asemenea sentimente putem avea o
ţară bine întemeiată cu o propăşire sigură în timp de
de pace şi cu o puternică pregătire pentru orice vreme
grea“ .

Urmând pilda marilor noştri Voevozi, cari după

fiecare biruinţă însemnată înălţau un lăcaş dumnezeiesc,
Regele a voit să mulţumească lui Dumnezeu, pentru
că l-a învrednicit să înfăptuiască unirea politică a tu­
turor Românilor, prin clădirea impozantă a unei Biserici-
a M â ntuirii, care să fie cea mai înaltă şi curată sinteză
a geniului românesc în domeniul credinţei creştine,
al picturii şi arhitecturii bisericeşti. Mare şi frumoasă
operă vrea Regele, dar durere, până acum nu s’a făcut
nimic pentru realizarea ei, din cauza unei condamnabile
indiferenţe generale şi a vieţii politice infecte, cari
toate operile mari caută să le distrugă încă în gem e­
nele lor.
4 72

Marile -fapte ale Regelui Ferdinand pentru Româ­

nia, ca şi jertfa celor câteva suté de mii de ostaşi
sunt atât de extraordinare încât acestea trebuie neapă­
rat să fie veşnicite prin acel măreţ monument proiectat
şi dorit de însuşi Suveranul.
Hrisovul pentru „Biserica M â n tu irii“ adresat de
R egele Sfântului Sinod (în 10 Maiu 1920) e prea im­
portant pentru ca să nu fie cuprins aici în întregime :
„Infăptuindu-se unirea politică a tuturor Românilor
prin strădania atâtor minţi alese şi prin sângele atâtora
-dintre copiii cei mai buni ai neamului, laudă îndrep­
tăţită lor şi slavă nesfârşită Atotputernicului Dumnezeu
care nu ne-a părăsit în năcazuri, ci ne-a întărit inima
.şi gândul ducându-ne la izbândă. Astăzi mai mult ca
oricând suntem datori să-l prea mărim din toată inima
•cu cântarea „cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri
:şi vă aplecaţi, căci cu noi este Dumnezeu“ .
Această cântare însă trebuie să răsune în Biserica
M â n tu irii pe care suntem datori să o ridicăm în capiî
tala tuturor Românilor, ca semn de mulţumire pentru
ajutorul celui Prea înalt şi ca simbol al unităţii sufleteşti
al întregului neam şi veşnică pomenire celor răposaţi
pentru înfăptuirea României întregite.
Iar întru aceasta slujească-ne de pildă bunii noştri
strămoşi.
Pildă să ne fie Ştefan cel Mare şi Sfânt, care după
luarea Chiliei, mulţumi lui Dumnezeu, dătătorul de bi-
ruinţi, prin ridicarea mănăstirii Putna, de unde a purces
Atâta duh întăritor în vremile noastre de restrişte,
Pildă să ne fie făuritorul unităţii noastre politice
de acum 318 ani, viteazul Mihai Voevod, a cărui mână
s ’a descleştat de pe sabia-i fulgerătoare, ca să pună o
nouă şi puternică piatră de temelie Mitropoliei româneşti
•din Alba-Iulia Ardealului, drept mulţumire Celui Prea
înalt pentru biruinţa Lidreptăţitei sale lupte.
Pildă să ne fie Matei Voevod Basarab, care a se-
mânat pământul Ţării cu locaşuri Dumnezeieşti, ca mul­
ţumire Celui de sus pentru ajutorul dat întru apărarea
sfintelor sale năzuinţe- Iar aceste locaşuri închinatu-le-a
el sfinţilor mucenici ostaşi în conştiinţa dreptei jertfiri
a oştenilor săi.
Pildă să ne fie tot şirul de strămoşi, întemeietori
de lăcaşuri dumnezeieşti pentru binefacerile primitede sus..
In sfârşit pildă să ne fie răposatul Rege Carol lr
care şi-a unit gândul cu vechii ctitori, aducând la noua
strălucire minunile delà Argeş şi Trei-Ierarhi. Căci su­
fletul şi jertfa biruitorilor delà Plevna s’au adăugat în
temelia şi la frumuseţa acestor altare de mulţumire şi<
proslăvire a Stăpânului tuturor.
Noi poporul român am avut fericirea a conduce
Ţara la înfăptuirea visului de aur al strămoşilor : Unirea
sa într’un singur stat naţional.
Deci şi sfânta biserică, care dorim a se înălţa în­
tru amintirea acestui strălucit eveniment să cuvine să
fie un monument vrednic de ţelul măreţ ce l’am atins
şi opera tuturor Românilor, ca un simbol al unităţii de
credinţă.
Neamul întreg şi-a încordat vânjoasele-i braţe pen­
tru îndeplinirea scumpului său ideal naţional ; neamul
întreg se cuvine să-şi arate recunoştinţa către Dumnezeu
delà care ne vin toate darurile, ridicându-i altar de
închinare, pe care ni-1 închipuim ca pe o podoabă a
gândului artistic românesc.
Iar pentru fericita întrupare a acestui gând al
nostru şi pe temeiul orânduirilor canonice cer Prea
Sfinţitului Sinod al Bisericii strămoşeşti înalta sa bine­
cuvântare, spre a se putea începe pregătirile pentru ri­
dicarea acestei Sfinte Biserici.
Şi Domnul va răsplăti celor ce iubesc bună po­
doaba Casei Sale“ .

La investirea Mitropolitului Nicolae Bălan al Ar-

dealului (17 Iunie 1920) Regele aminteşte, că din vre-
mile bătrânilor Voievozi, acum „pentru întâia oară Mi­
tropolitul Românilor ortodoxi de peste munţi primeşte
toiagul său arhipăstoresc din mâinile Regelui tuturor
Ţărilor Româneşti, pe veci unite“ .
Arată în cuvinte pătrunzătoare rostul bisericii în
vieaţa neamului din trecut şi în prezent:
„...M in un ea visată de strămoşi s’a îndeplinit, dar
datoria noastră este să ne arătăm vrednici de însem­
nătatea acestor momente istorice. Şi precum biserica
noastră naţională a fost cheagul unităţii sufleteşti în
trecutul atât de apăsător, tot aşa trebue să fle şi cu
mai multă putere acum când se aşează temeliile R om â­
niei întregite.
In acest scop cuvântul de ordine, care trebue să
ne însufleţească este acesta : „ Să ne apropiem de po­
por pe toate căile şi în toate zilele vieţii noastre. In tre
aceste căi, aceia a bisericii şi a credinţii tuturora, pen-
trucă sub aripile binefăcătoare ale bisericii se adăpostesc
sufletele noastre. E a ne întim pină la intrarea noastră în
vieaţâ, ea ne petrece când am închis ochii pe vecie, ea
ne binecuvintează în ziua cea mai sfântă a tinereţii
noastre şi tot ea ne mângăe şi ne întinereşte în ceasu­
rile cele mai grele ale traiului nostru pe pământ

Pe Arhiepiscopul Gurie al Basarabiei, pe episcopii

losif Badescu al Caransebeşului şi Roman Ciorogariu al
Oradiei Mari (29 Martie 1921) îi întâmpină, când le dă
cârja arhierească, cu cuvintele :
„Cu deosebită bucurie sufletească salut ziua de
astăzi, când pot încredinţa cârja pastorală conducăto­
rilor sufleteşti ai eparhiilor ortodoxe delà cele două
hotare ale poporului român, pe Nistru şi spre Tisa, cari
până acum au îndurat o viaţă aspră sub stăpânirea
străină.
Fiţi bine veniţi în Casa noastră a poporului ro-
 175

mân liber, care cu mari jertfe şi grele suferinţi a ţinut

sus steagul neamului românesc spre a putea la împli­
nirea vremii să întindă mânile fraţilor apăsaţi, vărsân-
du-şi pentru ei sângele fără nici o cruţare. 0 privim cu
dragoste nemărginită Casa aceasta şi trebue să ne fie
cu atât mai scumpă, pentrucă e numai a noastră şi
pentrucă suntem stăpâni a ne-o face şi mai frumoasă
şi mai puternică după înţelepciunea şi puterea care ne
sunt hărăzite delà Dumnezeu“ .
Adresându-se Arhiepiscopului G-urie vorbeşte de
suferinţele bisericii basarabene subt Rusia şi chemarea
ei în împrejurările actuale în Basarabia :
„Cu durere înăbuşită vedeam cum de un veac se
calcă în picioare cel mai scump drept al oricărui cre­
dincios de a-şi avea slujba religioasă în limba sa pă­
rintească. Cu inimă sfâşiată priviam cum se smulg fiii
pământului moldovenesc şi al naţiei noastre, spre a-i
înstrăina până în Caucas şi la marginile cele mai de
răsărit ale Siberiei.
Noi, Românii, cari dădusem şi noi culturii ruseşti
capete luminate, noi cari i-am dat pe nemuritorul Mi­
tropolit al Kievului, Petru Movilă, care a pus o peatră
de temelie în organizarea bisericii ruseşti, noi marea
majoritate a ortodoxilor basarabeni, după moartea lui
Gavril Bănulescu, acel fiu al Ardealului ajuns Mitropolit
al Basarabiei, n’am mai fost socotiţi vrednici pentru
treapta înaltului arhipăstor al bisericii basarabene, căci
delà Gavril Bănulescu, în curs de 100 de ani, pe scau­
nul arhipăstoresc al Basarabiei au stat numai străini,
aduşi aici în scopul bine hotărît de a stârpi vechea
biserică şi limba moldovenească.
Se înţelege dar de ce Mă bucur din tot sufletul
încredinţând astăzi cârja arhiepiscopală, drept după 100
de ani delà răposarea celui din urmă arhiepiscop ro­
mân Gavril Bănulescu, înalt Prea Sfintei Tale odraslă
din puternicul arbor al ţărănimii române de peste Prut,
176

care deşi lipsită de şcoală şi de biserică naţională, a

ştiut să păstreze, ascunsă în jurul vetrei sale, limba şi
datina românească.
Din mila Domnului, acum nu mai este cine să
pună beţe în roata românească, precum spunea unul din
ultimii arhiepiscopi străini ai Basarabiei, când înalt
Prea Sfinţia Ta te sileai să tipăreşti şi să răspândeşti
lumina sufletească în in limba naţională, pentru care
ai suferit şi surghiunul din Basarabia. Sunt bine încre­
dinţat că împreună cu întreg clerul ortodox îţi vei da
silinţi şi mai mari pentru readucerea la limba naţională
a atâtor sate şi oameni cu nume vechi româneşti, cari
prin sila împrejurărilor şi-au pierdut graiul strămoşesc,
apropiind cât mai mult sufletul lor de sufletul nostru şi
întărind pentru vecie sfânta unire între cele două ma­
luri ale Prutului, aclamată cu atâta însufleţire acum trei
ani de Sfatul Ţării, pentru mărirea şi tăria întregului
neam românesc, deapururea nedespărţit“ .
Delà èpiscopul Caransebeşului cere „buna îndru­
mare sufletească a binecredincioşilor şi iubiţilor noştri
bănăţeni, cărora Te rog să le duci călduroasele şi pă-
rinteştile Mele mângâieri, sperând că în curând voi avea
plăcerea să-i cercetez împreună cu Regina şi Fami­
lia Mea“ .
Iar pe episcopul de Oradea îl încredinţează că
arhieria lui e „răsplata bine meritată pentru munca ce
ai desfăşurat întru apărarea drepturilor acestei străvechi
episcopii române, rămase văduvită de arhipăstor ti mp-
de peste două secole“ .
Ii îndeamnă, apoi pe aceşti trei Vlădici, să pre­
dice în mijlocul credincioşilor lor virtuţile creştineşti :
„Acum mai mult ca ori când datori suntem să ne
închinăm toate puterile întru propovăduirea credinţei
mântuitoare, a faptelor întemeiate pe iubirea aproapelui
şi a păcii obşteşti, la adăpostul căreia să putem lecui
rănile trecutului, pregătind roadele binecuvântate -ale
 177

marilor jertfe ce ni s'au cerut de vremile grele prin

care am străbătut. Să punem la o parte nemulţumirile
mărunte şi trecătoare, şi ca nişte fii buni ai patriei să
ne înălţăm sufletele cătră binele permanent al scumpei
noastre Românii“ .

Fiind vorba mai înainte de clerul basarabean şi de

şeful său bisericesc, amintesc că Regele, atunci (21 Mai
1920), când a vizitat Basarabia, a adresat următoarele
cuvinte clerului, în sa’ a eparhială din Chişinău, care
nu trebue să le uite nicodată preoţimea de acolo, fiindcă
ele sunt o înaltă datorie :
„Ştiu că în timpul veacului din urmă preoţii mol­
doveni din Basarabia au trebuit să închidă adesea în
inima lor sentimentele cele mai duioase, cele mai sfinte,
pe cari le aveau faţă de Patria pierdută pentru câtva
timp. Ei erau însă încrezători în Atotputernicul, care
adună pe cele despărţite, şi astfel au aşteptat cu răb­
dare ziua fericită în care Eparhia dintre Nistru şi Prut
să revină la sânul Maicei sale delà care fusese ruptă,
în Biserica Autocefală Română.
Sunt sigur că voiu găsi în preoţii moldoveni
din Basarabia adevăraţi apostoli, nu numai ai cuvân­
tului lu i Dumnezeu, dar şi al iu b irii de neam şi ai dra­
gostei de toţi locuitorii acestor de Dumnezeu binecuvân­
tate ţin uturi ale Basarabiei.
Biserica arc un rol aşa de mare. E a este cârmui-
loarca sufletului poporului şi, precum stă scris sub stema
României, tot astfel să fie scris în toate casele şi în toate
inimile noastre ; „ N ih il sine Deou, N im ic fără Dumnezeu“ .

Cu prilejul investirii episcopilor Vartolomeiu Stă-

noscu al Râmnicului şi Visarion Puiu al Argeşului (7
April 1921) Suveranul aminteşte celui dintâi, că Eparhia
sa e „una din cele mai frumoase Eparhii ale bise­
ricii noastre naţionale. Cercetând poalele munţilor

Meteş, Regele Ferdinand. 12

178

şi văile rîurilor, vei găsi un popor care şi-a păstrat ve­

chile sale tradiţiuni, vei întâlni atâtea frumoase mănă­
stiri şi schituri, cari ne vorbesc de evlavia vechilor
Voievozi şi de credinţa neamului, precum şi nume­
roasele pajişte ale Oltului adăpate cu sângele eroilor
cari sunt atâtea monumente istorice ale neclintitei dra­
goste a Oltenilor cătră Ţară“ .
Episcopului Visarion îi vorbeşte de mănăstirea
Argeş, „în minunatul giuvaier de artă a mănăstirii şi în
străvechea Biserică Domnească, vei întâlni la fiecare
pas urme din istoria patriei, vei regăsi urme ala spiritului
blând şi pios, ale tăriei în credinţă ale strămoşilor noştri“ .
La sfârşit le pune în vedere ce rost moral şi so­
cial trebuie să aibă biserica în vremile de astăzi :
„In aceste timpuri mari şi grele, când organizarea
noastră socială şi naţională se aşează pe temelii noi,
când se lucrează cu atâta încordare pentru îmbunătă­
ţirea situaţiei materiale a sătenilor şi muncitorilor prin
noile reforme, care are neapărată nevoie de o sporire
a îngrijirilor culturale morale faţă de marea mulţime
a cetăţenilor chemaţi ia noi drepturi şi datorii.
Alăturea de şcoală, biserica are marele rol de a
contribui în cea mai largă măsură la pregătirea sufle­
tească şi la întărirea morală pentru noua era de muncă
pe care România întregită o aşteaptă delà toţi fiii săi“ .

Peste doi ani episcopul Visarion trece în nou în­

fiinţata eparhie a Hotinului din Basarabia. Regele la
investire (31 Martie 1923) îi cere ca în eparhia sa nouă
să unească apostolatul bisericesc cu cel al conşttinţei
naţionale, de care e atâta nevoie la credincioşii săi
basarabeni :
„ . . . Vei avea de cârmuit un popor vrednic, care a
fost fala şi mândria Moldovei din cele mai vechi timpuri.
Vitejia Codrenilor şi Orheienilor, despre care ne vorbesc
vechile noastre cronice, au fost deopotrivă cu dragostea
 m

lor pçntru legea creştină, pentru pământul lor răzăşesc

şi pentru păstrarea limbii strămoşeşti.
Sunt încredinţat că împreună cu preoţimea în
mijlocul căreia Te duci, vei şti să păstrezi aceste po­
doabe ale sufletului românesc. Predicând cuvântul
Domnului, nu numai că vei fi propovăduitorul credinţei
şi sentimentului religios printre Eparhioţii Tăi, dar încă
vei ii totodată şi apostolul conştiinţei naţionale, întărind
în sufletul poporului iub:rea de neam şi dragostea cătră
Ţară şi Tron.
Astfel vei aşeza temelii sănătoase pentru înflorirea
acestei nouă episcopii“ .

încredinţând cârja de păstor episcopului Nicolae

lvan din noua eparhie a Vadului, Feleacului şi Clujului
(8 Decemvrie 1921), Regele îi vorbeşte de trecutul acestei
episcopii şi*de rostul ei astăzi:
„... Gândul nostru zboară înapoi la veacuri de mult
trecute, dar mereu vii în amintirea neamului, când
Marele Ştefan şi Petru Rareş îşi rânduiau pentru păs­
torirea sufletească binecredincoşilor Români, atârnători
duhovniceşte de Mitropolia Moldovei şi Sucevei, care
împrăştia lumina credinţei ortodoxe în părţile de mia­
zănoapte ale Ardealului, întocmai cum făcea şi Mitropolia
soră a Ungrovlahiei în părţile de miazăzi, pe timpul lui
Neagoe Basarab, a lui Mihai Viteazul şi a altor Voevozi
însufleţiţi ne dragostea bisericii naţionale pentru Românii
de pretutindeni.
După epoca de glorie a acestor mari Voievozi, au
sosit împrejurări din ce în ce mai grele şi Românii din
aceste părţi au rămas ei în bătaia tuturor valurilor şi a
feluritelor persecuţii religioase ori naţionale, până la
ivirea acelui arhipăstor providenţial şi departe văzător
patriot, Andrei Şaguna sub a cărui conducere Românii
ortodoxi de peste munţi au început aşi orândui episco­
piile la cari aveau dreptul“ .

12*
130

A întărit în acest an reînfiinţarea vechilor epis­

copii de Oradeă-Mare şi de Vad.
»Cu vie satisfacţie primesc asigurarea ce Ne dai,
că prin înfiinţarea acestor nouă episcopii, vom păşi cât
mai grabnic spre acea unire organică a tuturor ramu­
rilor bisericii noastre ortodoxe, una şi nedespărţită,
precum unu şi nedespărţit este Statul României între­
gite. Să nu uităm, că marele Şaguna a luptat mult
pentru unirea bisericii ortodoxe a tuturor Românilor
ortodoxi din întreaga fostă monarhie austră-ungară din
Ardeal şi Bucovina. împiedicarea acestui înalt gând a
fost numai ambiţia de mărire a episcopului bucovinean.
Prin realizarea de acum a unificării bisericii ortodoxe
din tot cuprinsul noului nostru Regat, ne vom face o
sfântă datorie de iubire creştinească şi patriotică şi în
acelaşi timp vom aduce cuvenitul prinos de recuno­
ştinţă marilor noştri Voevozi, cari au purtat făclia or­
todoxiei şi a binefacerilor creştineşti, nu numai peste
munţi, ci şi în tot Orientul drept credincios“ .
Iar episcopului Nicolae, care se întoarce la reşe­
dinţa sa din Cluj în timpurile noastre de grele încer­
cări morale, Regele îi dă aceste sfaturi creştineşti, ştiin-
du-1 că va avea să trăiască într’o eparhie cu cetăţeni
de legi diferite :
„Propovăduind cuvântul lu i Dumnezeu, vei apro­
p ia cât m ai mult pe eparhioţii T ă i de biserică; fiind
drept şi iubitor, vei întemeia în inim ile oamenilor iubi­
rea aproapelui şi vei în tă ri respectul legilor şi al auto­
rită ţii ; dând dovadă de creştinească iubire cătră cei de
alt neam şi altă credinţă, vei contribui şi Prea Sfinţia
T a la unirea sufletească a tuturor locuitorilor României,
la care toţi, dar absolut toţi, fără deosebire, trebue să
tindem spre binele P a trie i“ .

Sufletul regal, stăpânit de cele mai înalte învăţă­

turi creştineşti, se vădeşte strălucitor' prin aceste cu­
vinte rostite la serbarea anului nou 1923 :
 „ ...N u - i destul să ne bucurăm de opera săvâr­
şită până acum, ci trebue să lucrăm spre a o desă­
vârşi în viitor şi să ne gândim mai cu seamă să o
consolidăm şi s’o desăvârşim eu muncă multă şi iubire
de neam. Pentru aceasta trebue să cunoaştem iubirea de
neam, daproapelui şi frica de Dumnezeu.
. . . Una din bazele educaţiei e credinţa. E u am
de călăuză în această p rivinţă deviza Casei Mele şi a
Rom âniei: N ihil sine Deo. Fă ră deviza aceasta nu p u ­
tem merge înainte. In patriotismul nostru ne trebuie
însă înfrăţire şi abnegaţie, căci greu şi lung e drumul
de străbătut spre adevărata pace pe care o consider ca
pe o stea ce luceşte departe pe firm a m e n t...“ .

Regele ca militar de o vieaţă, şi-a dat perfect

seamă că armata românească pentru a suporta toate
greutăţile în vreme de război ca şi în vreme de pace,
are neapărată nevoie de educaţie temeinică religioasă-
morală, şi spre acest scop a înfiinţat cea dintâi epis­
copie militară Ia noi. Ce aşteaptă Regele delà acest
episcop al armatei, se vede bine precizat în cuvântarea
Sa către întâiul titular Iustinian Teculescu, cu ocaziunea
investirii acestuia (April 1923):
„Un întins câmp de muncă spirituală se deschide
înaintea Ta şi totodată o grea şi frumoasă răspundere, căci
cum va fi păstorul aşa va fi şi turma. Am nestrămutata
încredere, că preoţimea militară cu Episcopul în frunte,
vor fi mereu adânc pătrunşi de înalta lor menire, încredere
la care Mă îndreptăţesc înălţătoare pilde din războiul tre­
cut. Dacă comandanţilor militari le este încredinţată mi­
siunea să înveţe pe fiii ţării cum să lupte şi prin ce
mijloace să biruiască, Vouă vă revine datoria să-i pre­
gătiţi şi să le înarm aţi sufletele ca să poată îndura toate
greutăţile şi rezista la toate ispitele, întărindu-i în cre­
dinţa şi frica lui Dumnezeu. Ogorul este bine pregătit şi
aşteaptă acum în Prea Sfinţia Ta pe hunul grădinar,
 Ţi-s’a hărăzit titlul de Episcop de Alba-Iulia, că
o pioasă amintire a vechei Mitropolii zidită acolo de
Mihai Vodă cel Viteaz, şi ca un simbol al ideii de uni­
tate naţională, pentru care vrednica noastră armată a
adus atâtea jertfe mari şi glorioase.
Sunt sigur că vei găsi în patriotismul Prea Sfinţiei
Talc şi a cierului ce vei conduce, destulă râvnă ca să
propovedueşti ostaşilor Mei, pe lângă cea mai fierbinte
iubire de ţară frumoasele virtuţi ostăşeşti, dragostea de
steag şi credinţă neclintită în Regele lo r“ .

Investind cu cârja arhierească pe patru episcopi

într’o zi (10 Mai 1928), doi pentru eparhii existente de
veacuri şi doi pentru cele înfiinţate din nou, Regele
răscoleşte vechi tradiţii de venerat şi noi datorii de
îndeplinit. Aşa găseşte aceste cuvinte pentru episcopul
Lucian Triteanu de Roman venit delà Sibiiu :
„...C h em area Prea Sfinţiei Tale din mijlocul cle­
rului ortodox al fraţilor de peste munţi are o înaltă
semnificare pentru munca înţeleaptă ce trebuie să des­
făşurăm cu toţii, ca să ţesem pe vecie apropierea su­
fletească a fraţilor de pe amândouă laturile munţilor,
cari nu ne mai despart ca în lungile veacuri de sufe­
rinţă, ce ne întind braţele părinteşti ale sfintei noastre
uniri, pentru ca să ne facem datoria impusă de vre-
mile mari şi grele ce ne-a fost dat să trăim“ .
Iar lui Ghenadie Niculescu de Buzău îi aminteşte
tradiţia de cărturărie din eparhia sa, „unde au păstorit
mulţi erarhi vrednici, râvnitori de răspândirea căr­
ţilor ieşite de sub teascurile tipografiei de Buzău.
Această muncă pentru luminarea şi întărirea credinţei
poporenilor se impune astăzi în t r ’o măsură şi mai mare.
Nu mă îndoiesc că Te vei sili a reînvia vechile
şi folositoarele tradiţii şi că vei cerceta de aproape în ­
treaga eparhie, răsplătind munca celor vrednici şi dând
îndreptare celor ce au nevoie de bune în d ru m ă ri“.
 Episcopului ilarie Teodorescu al Constanţei îi spune:
„Eşti chemat de a relua după un şir întreg de
veacuri activitatea pastorală a M itropoliilor. şi Episco-
pilor cari ocupaseră odinioară în întâiele secole ale ere-
ştinităţii, scaunele episcopale delà Tomis şi Durostor.
Ţinuturile de peste Dunăre, pe cari mergi să le
păstoreşti şi pentru care neuitatul Meu Unchiu a avut
o mare dragoste şi o grijă neadormită întru propăşirea
lor economică şi culturală, ne-au devenit şi mai scumpe
de când urgia războiului a semănat jale şi sărăcie peste
această bogată şi frumoasă ţară, iar noi din depărtare
cu inima sfâşiată de durere nu puteam decât cu gân­
dul să fim alături de chinurile iubiţilor Dobrogeni.
Sunt încredinţat dar, că Prea Sfinţia Ta vei şti
să-ţi închini tot sufletul pentru ajutorul şi alinarea ce­
lor ce au suferit mai mult greutăţile războiului, iar su­
fletele rătăqite, cari vor fi uitat datoriile creştineşti ale
respectului semenilor lor, vei căuta să le aduci pe calea
binelui prin puterea învăţăturilor Sfintei Evanghelii“ .
Pe VlădicaNectarieCotlarciuc îl întâmpină cuvorbele^
„Eşti chemat să fi întâiul păstor al vechiului scaun
delà Cetatea-Albă, de unde a venit întâiul Mitropolit al
Moldovei, Iosif, din neamul domnesc al Muşăteştilor şi
unde a pătimit mucenicia Sfântul Ioan cel-Nou, ale
cărui moaşte păstrate până acum la Catedrala din
Suceava, au fost aduse acolo de Alexandru cel Bun
pentru ocrotirea Moldovei împotriva duşmanilor.
Sunt sigur că toţi credincioşii eparhiei Prea Sf.
Tale, precum şi fraţii într’u arhipăstorie de peste Prut,
Te vor primi cu bucurie frăţească şi că prin o muncă
înţeleaptă şi energică vei aşeza temelii puternice acestui
nou scaun episcopal. Căci nu în deşert toţi slujitorii
altarului zilnic să roagă în faţa Celui nevăzut pentru
unirea şi pacea tuturor. Ei trebuie să se arate şi în
faptă credincioşi acestor sfinte şi mântuitoare cuvinte
do, pace şi între oameni bună voire“ .
184

Plecând la eparhiile lor aceşti patru episcopi, li se

mai dau aceste poveţe regale cu privire la rostul lor social :
„A veţi înaintea Voastră, mai ales în aceste timpuri
de adânci frământări şi prefaceri, o înaltă chemare
pentru sănătoasa îndrumare a credincioşilor sub aripile
bisericii, pe căile bunei creşteri a noilor generaţiuni, a
în tă ririi fam iliei, a cultivării sentimentelor de iubire a
aproapelui cu înfrănarea poftelor bolnave, a lu xu lu i vă­
tămător şi a lăcomiilor fără măsură■ Cu deosebire vă
veţi sili a înmulţi îndemnurile cât mai stăruitoare la
muncă productivă în toate direcţiunile vieţii noastre
economice, pentru că numai prin muncă harnică şi
cinstită, sufletele se depărtează de ispita tuturor păca­
telor şi relelor apucături“ .

Aceleaşi datorii sociale şi duhovniceşti le aminteşte

şi episcopului Nichita Duma de Argeş,— venit din Reghi­
nul săsesc al Ardealului — când îi încredinţează toiagul
păstoriei (9 Noemvrie 1923) ;
"... Biserica are imperioasă datorie de a fi strajă
neadormită pe lângă sufletele poporenilor, spre ai păzi
de orce rătăciri primejdioase. In deosebi iubiţii noştri
săteni au neapărată nevoie de grija părintească a păs­
torilor sufleteşti pentru o bună povăţuire a familiei, cea
mai sigură temelie a ordinei morale şi pentru 0 îndru­
mare sănătoasă în toate direcţiile de care Ţara noastră
are atâta nevoie“ .

Episcopului Cozma Petrovici de Dunărea de jos îi

cere (1 Iulie 1924) :
„Să conducă întregul cler pe căile unei încordate
munci de mântuitoare înălţare a sufletelor, bântuite în
aceste timpuri de prea multe slăbiciuni morale, cari, pe
lângă zdruncinarea temeliilor familiei, primejduesc şi
sănătatea cea trupească a poporului. Rolul preoţimei
pentru îndreptarea acestor stări de lucruri îngrijitoare
F am ilia R egală şi Princiară şi M itropolitul P im en ieşind d elà M itropolia
din',Iaşi cu prilejul aniversării sinodului delà N ice a
 185

este foarte însemnat şi de aceea aşteptăm cu încredere

roadele binefăcătoare ale râvnei şi străduinţelor Prea
Sfinţiei Tale, în tru privegherea ele aproape a pregătirii
viitorilor preoţi şi în buna îndrumare a clerului şi po­
por enilor, prin cât mai dese vizite în m ijlocul lo r“ .

La trecerea episcopului Nectarie delà Cetatea-Albă,

la Cernăuţi ca Arhiepiscop şi Mitropolit al Bucovinei
(9 Noemvrie 1924), Regele li aminteşte unele datorii ce
are în noua sa eparhie :
Mergând în prea frumosul colţ de ţară unde
ţi-ai desfăşurat munca tinereţelor, şi având de păstorit
un popor blând şi bun,în sufletul căruia este adânc în­
rădăcinată dragostea credinţei strămoşeşti, vei putea
desvolta în toată voia, sub cerul limpede al României
unite, o activitate rodnică în atâtea direcţii : Buna pre­
gătire a slujitorilor altarului, cât mai • apropiata lor
priveghere prin dese vizite pastorale în mijlocul po­
porului doritor de bune îndemnuri din însăşi gura A rh i-
păstorului lo r ; o deosebită luare aminte pentru poporenii
de viţă română, înăbuşiţi în cursul unui veac de vitregie ;
păstrarea cu seumpătate a neasemănatei comori de fr u ­
museţe ce ne-au lăsat binecredincioşii şi vrednicii Voevozi
ai Moldovei, aceste odoare cari, dacă provoacă admi­
raţia învăţaţilor cari le cercetează, ne vorbesc nouă
Românilor cu glas elocvent despre timpurile de fală şi
mărire a strămoşilor noştri...“

0 importanţă cu totul deosebită trebuie să i se

atribuie cuvântării regale rostită la laşi, cu ocaziunea
aniversării de 1600 ani a sinodului delà Nicea. (11 Oct.
1925). Regele cu spiritul său pătrunzător, arată foarte
frumos rolul pe care l-a avut Biserica în vieaţa noastră
naţională şi în cea a omenimei, apoi datoria ei de
astăzi de a pacifica lumea :
,... Cu drept cuvânt; aţi vrut să arătaţi prin aceste
iá6

serbări, măreţia acelui însemnat moment din istoria bi­

sericii creştine când s’a statornicit unitatea credinţei,
precum şi partea de contribuţie a bisericii române în
lupta pentru buna îndrumare a creştinătăţii în Răsărit.
Biserica a lnminat şi a mângâiat sufletele în cursul
secolelor, întărind totodată prin activitatea sa ideea de
ordine şi disciplină, care dă putere temeliei statelor.
Iar poporul român, peste care au bătut atâtea valuri ale
păgânătăţii, sub aripile bisericii, şi-a adăpostit fiinţa şi
caractetul naţional...
Şi fiindcă slujitorii Bisericii, se roagă în toate
zilele pentru unirea credinţei, iar în faţa altarului zic :
Pace tuturor, atunci când binecuvântează poporul, să
nădăjduim că amintirea unor timpuri, în care toată creş­
tinătatea era unită, va scoate la iveală din adâncul
sufletelor noastre, iubirea care uneşte inimile şi sporind
izvorul de fapte bune aduce împăcarea în lume, după
legea dată nouă de Mântuitorul isus Hristos.
In amintirea faptelor bune şi frumoase ale înain­
taşilor noştri să ne dea îndemnul pentru păstrarea a tot
ce avem bun din moşi, strămoşi, pentru întărirea familiei a
şcoalei şi a Bisericii, căci altfel am rămâne desarmaţi
sufleteşte în faţa vânturilor de patimi şi neorândueli.
Mulţumind Atotputernicului, că ne-a învrednicit a
prăznui astăzi această seibătoare, să-l rugăm cu umi­
linţă să coboare asupră-ne harul său, înălţând în sufle­
tele noastre duhul păcii şi al frăţiei, iar biserica să fie
cetatea neînvinsă“ .

Sub oblăduirea Regelui Ferdinand, biserica noastră

ortodoxă e înălţată la cea mai înaltă treaptă ierarhică,
la rangul de Patriarhie, ca un fel de încoronare mo-
rală-religioasă a înfăptuirii idealului naţional, pentru
care biserica românească a luptat veacuri de-arândul
în fruntea tuturor. Suveranul, la solemnitatea investirei
primului Patriarh al României : Miron Cristea (1 Noem-
 18 ?

vrie 1925), găseşte cele mai clare şi trainice cuvinte

pentru a aprecia Importanţa covârşitoare a acestui fapt
religios-naţional. Ne spune că delà înfiinţarea celor două
Mitropolii ale Principatelor romăno în veacul al XlV-lea,
„nu s’a înscris o pagină mai strălucită în istoria biseri­
cii ortodoxe române, ca aceea înfăptuită în anul acesta prin
înălţarea la rangul de Patriarh a Primatelui României“ .
Contopirea legii ortodoxe cu neamul nostru delà
începutul lui, e prinsă în aceste frumoase fraze sintetice :
„ Istoria Naţională ne dovedeşte că la noi Rom ânii,
naţiunea şi religia au fost pururea strâns unite. Bise­
rica s’a înfiripat, pe încetul la adăpostul codrilor odată
cu formarea limbei, a naţionalităţii n a statului. Statul
a crescut. împreună cu Biserica. Voevozii apărau Bise­
rica şi Biserica era mângăerea şi întărirea Voevozilor.
Lim ba s’a creat una şi nedespărţită p rin biserică şi peste
hotarele vremelnice, delà Oltenia întâelor Incaşe mănăsti­
reşti până la Maramureşul care ne a dat întinde monu­
mente de limbă românească. Ia r spiritul naţional a u r­
mat acestei desvoltări unitare a lim bii şi cu ltu rii“ .
Iar rolul Bisericii româneşti în ortodoxia Răsări­
tului e înfăţişat astfel :
„Dar rolul Bisericii noastre naţionale a trecut şi
dincolo de hotarele de miazăzi după sfârşitul Impără-
răţiei de Răsărit. Cu mâna largă Voevozii români, în
locul împăraţilor creştini căzuţi, au fost ocrotitorii şi
ajutătorii pentru întregul Răsărit creştin, unde atâtea
sfinte locaşuri păstrează amintiri ai sfintelor biserici
apăsate sub călcâiul păgânului. începând cu sfântul Ni-
fon, Patriarhul Constantinopolitan, câţi Patriarhi şi câte
feţe înalte bisericeşti din întregul Răsărit nu s’au pe­
rindat prin ţerile române, unde totdeauna găseau bogat
adăpost şi mângăere creştinească ? Sfintele rămăşiţe ale
multora se odihnesc în pământul nostru bine primitor“ .
Ca un résultat al sforţărilor noastre creştineşti şi
naţionale’ e judecată întemeierea Patriarhiei:
1,88

„După secole de muncă şi jertfe răbdătoare ale

poporului în întregimea sa, de sus până jos, şi ale cle­
rului mic şi mare ; după atâtea fapte mari şi creştineşti
ale Voevozilor noştri, Atotputernicul ne-a învrednicit ca
odată cu îndeplinirea unităţii Statului român în hotarele
sale fireşti şi după organizarea unitară a întregei bise­
rici ortodoxe române, să avem rara fericire de a vedea
creată cea mai înaltă demnitate bisericească Patriarhia“ .
Exprimă apoi dorinţa Sa vie ca Biserica să con­
tribue la unirea în cuget şi simţiri a tuturor fiilor nea­
mului nostru :
„Avem nădejde că p rin învăţătura bisericii noastre,
care ne-a dat în cursul veacurilor unitate de limbă şi
de simţire, vom ajunge mai grabnic şi mai paşnic la
acea măsură de unificare sufletească, după care însăto-
şează sufletele tuturor bunilor rom âni, aşa cum doreşte
cerbul izvoarele apelor.
D in unificarea sufletească ies operile m ari naţio­
nale de gândire şi de simţire, şi răsplata meritată va fi
adusă bisericii noastre, care va ajuta poporul spre în ­
făptuirea acestui ţel pământesc“ . .
După această cuvântare, în faţa miniştrilor, diplo­
maţilor şi a tuturor persoanelor oficiale aflătoare în
sala tronului, ca un semn vădit de adânc respect şi
cinstire a bisericii şi a clerului nostru înalt şi ca pildă
de urmat din partea tuturor credincioşilor legii ortodoxe,
Regele, Regina, Principele şi Principesa moştenitoare:
Carol şi Elena, sărută mâna întâiului Patriarh român-
Seara la „agapa frăţească“ delà Palat, la care au
luat parte fruntaşii ţării şi mai toţi reprezentanţii sfin­
tei biserici creştine ortodoxe, Regele nu uită să amin­
tească din nou marile binefaceri ale vechilor Voevozi
români, pentru toată creştinătatea ortodoxă :
• „ . . . Gândul Meu se duce in trecut pe vremea
Voevozilor noştri de pioasă pomenire.
Cu inima credincioasă, cu gând smerit şi eu inima
 130

largă primeau şi ocroteau ei, în ţările lor, pe slujitorii

Domnului din tot Orientul creştin, mânaţi încoace de
tulburătoare vremi şi de silnice lipsuri. Ei, Voivozii pe
lângă această creştinească ospeţic, trimiteau pentru
mărirea numelui Domnului, cartea lor de slujbă, da­
nia lor de ajutor, cuvântul 1er de îmbărbătare, care
toate acestea străbateau întreg Balcanul şi treceau Marea,
ajungând până în depărtata Sirie, până în nisipoasa
Arabie, până în frumoasa Georgie vecina Maréi Caspice.
Se desprinde din faptele lor gândul înalt că, pen­
tru numele lui Hristos Mântuitorul, ei, ca adevăraţi creş­
tini socoteau ca aproapele lor pe cel nevoiaş, ori caro
ar fi fost şi ori unde ar fi fost“ .
Stărue foarte mişcător asupra apropierii între toate
bisericile ortodoxe şi între toată creştinătatea, căci nu­
mai ele pot să întroneze pe pământ pacea statornică,
dorită aşa de mult de toată lumea cuminte. Regele zice
în această privinţă :
„Ş i aşa pe deasupra Mărei acestei vieţi, plină do
frământări neostoite, adie boarea alinătoare pentru toţi a
apropierei prin biserica ortodoxă în aceste părţi de pământ.
D a r Marea acestei vieţi nu s'a liniştit. Groaznica
ei învolburare din urm ă zgudui pământul din temelii şi
undele cutremurărei se mai percep şi azi pe cadranele
alcătuirilor omeneşti. Se strădueşte lumea, ne străduim
cu toţi să coborîm peste această Mare, liniştitorul văl al
păcei obşteşti. Şi ce colaboratori mai nemeriţi am avea
întru aceasta decât pe urmaşii apostolilor Domnului, care
le-a lăsat lor moştenire Pacea: „Pace vouă, pacea mea
dau vouă.
M ă socotesc în duhul înaintaşilor M ei Voevozi,
ocrotitori în dragostea lor a creştinătăţei, când urez ca
bisericile ortodoxe să găsească mijloace de apropiere
între ele şi între întreaga creştinătate, ca astfel să răsară
din această apropiere Pacea popoarelor, dăruită die M ântui­
torul, propovăduită de biserică şi dorită de noi toţi“ ,
190

Extrasele făcute mai sus diri cuvântările regale ne

vădesc o altă lăture luminoasă a sufletului Regelui nos­
tru, aşa de mare şi bogat în învăţături. Suveranul nu
e numai un temeinic cunoscător al istoriei bisericii ro­
mâneşti, ci şi o minte veşnic preocupată de valorizarea
sublimelor învăţături ale lui Hristös, prin Biserica şi
clerul românesc, pentru potolirea valurilor de moravuri
sociale aşa de agitate şi periculoase în prezent, cari îm­
piedecă liniştea şi fericirea poporului nostru şi a întregii
omeniri.
Pentru a birui biserica în această luptă continuă, Re­
gele cere : clerici învăţaţi şi morali în toate treptele ierar­
hice, apoi bune cărţi bisericeşti cu conţinut etic-religios,
răspândite între toţi credincioşii; amvonul să grăiască
des şi tare, vestind tuturora cuvântul Domnului, pacea,
bună înţelegere între toţi cetăţenii ; arhiereii şi preoţi-
mea să întreţină legături strânse şi intime cu păstoriţii
lor, pe cari să-i cerceteze şi acasă, mângăindu-i în li­
psurile şi nenorocirile lo r; arhiereii să răsplătească pe
cei vrednici dintre subalternii lor şi împreună cu preo-
ţimea să fie stâlpii de foc ai credinţii ortodoxe, apoi
propagatorii neprihăniţi ai iubirii de neam şi ţară, ai
unirii naţionale şi cetăţeneşti; să-şi îndeplinească în so­
cietate cu devotament sacru rolul lor moral şi social ;
să păstreze vestitele noastre comori de artă din biserici
şi mănăstiri ; să învie o tradiţie seculară în raport cu
lumea ortodoxă, care ne-a adus atâta cinste şi care azi
ne poate aduce, prin credinţă şi muncă, conducerea
sufletească a ortodoxiei ; să contribue cu toate puterile
lor la o apropiere cu celelalte biserici creştine, ca îm­
preună să restabilească pacea mult dorită pentru toată
lumea, etc. etc.
Urmând cei chemaţi aceste sfaturi ale Regelui, am
începe să scriem în istorie o pagină de glorie pentru
biserica românească ortodoxă din zilele noastre.
 CAPITOLUL X.

Regele Ferdinand în Provinciile liberate.

Din cele spuse până aici, s’a vă ait dorinţa fierbinte

şi des repetată a Regelui şi a Reginei, de a vizita
personal noile provincii desrobite.
Regina, scriitoare de mare talent, a promis că
precum a descris, într’o limbă plină de poezie şi fruin-
seţă literară, natura, oamenii şi trecutul vechiului regat
în cartea clasică „Ţ a ra Mea“, tot astfel va eterniza şi
vieaţa din provinciile alipite după ce va cunoaşte-o,
căci ne spune :
„Cândva poate, dacă Dumnezeu mă ajută să tră­
iesc, voiu scrie altă carte, o carte despre acele scumpe
ţeri, cari au umplut de dor toate inimile româneşti,
despre acele ţeri pentru a căror liberare atâtea vieţi
tinere s’ au jertfit, atâta sânge s’a vărsat... Dar întâi
ca în perelinagiu, trebue să le străbat din loc în loc.
Căci pot descrie bine numai lucrurile pe cari le-am
văzut, lucrurile pe cari le-am simţit.“

Cea dintâi provincie eliberată, pe care Suveranii

au cercetat-o, a fost Ardealul, în vremea când armata
ungurească bolşevică a fost aruncată peste Tisa. C ălă­
toria aceasta regală, întovărăşită de mai mulţi miniştri,
a fost delà început până la sfârşit (22 Mai — 1 Iunie
1919) un triumf şi cea mai strălucită sărbătoare naţio­
nală. Zeci şi sute de mii de Români din cele mai în­
depărtate colţuri ale Ardealului, Ranatului încă robit şi
192

judeţelor mărginaşe, au alergat în haine de sărbătoare

să întâmpine şi să preamărească pe desrobitorii lor de
sub jugul unguresc: Regele Ferdinand şi Regina Maria.
Clipe în veci neuitate ! S’au văzut adeseori scene adânc
mişcătoare, când bucuria fiind prea mare şi sinceră,
nu se mai putea exprima decât prin lacrimi, cari
curgeau deopotrivă din ochii Suveranilor ca şi ai po­
porului bun şi iubitor. In timp de vic-o două săptă­
mâni a trecut pe dinaintea Suveranilor toată vieaţa
caleidoscopică a Ardealului, prin conducte populare, în
ce are mai frumos şi trainic în port, ocupaţiune, da­
tini şi vigoare fizică.
S’au petrecut scene zguduitoare în acest contact
regal cu noii supuşi eliberaţi. Poetul Nichifor Crainic,
care a luat parte la această călătorie prin Ardeal, ne
dă în această privinţă un tablou foarte sugestiv pe care
l-a văzut la mormântul lui Mihai Viteazul din Turda.
Ce a fost aci, s’a petrecut aproape pretutindeni în Ardeal,
unde valurile populare descătuşate au ajuns în legătură
cu Suveranii lor iubiţi. Lăsăm să urmeze frumoasele
cuvinte ale poetului :
„După slujbă, când împăratul şi împărăteasa co-
borîră „familiar şi cald în mijlocul poporului de pe
Câmpia Turzii, a fost întâiu o uimire : un lucru de ne­
crezut, — şi apoi o bucurie din acelea care trec peste
suflete ca o vijelie peste arbori. Ordinea să strică şi
sfiala dispăru. Mulţimea dădu asalturi aprinse: fiecare
se întrecea să-şi atingă buzele de o mână sau măcar
de-o haină regală. Uralele şi cântecele clocoteau în
văzduh. Bătrânii, femeile strigau : „Trăiască mântuitorul
nostru care a venit pe pământ să ne mântuiască“ . Bu­
curia lor se descărca printr'o violentă vărsare de lacrimi-
Cine avea norocul să prindă mâna Regelui ori a Reginei
o săruta nu odată, ci de două, de trei, de patru, de
cinci ori şi cu greu o lăsa, constrâns şi ghemuit între
cei cari aşteptau tremurând să Je vină rândul. Copiilor
 195

în cămăşuţe albe, Regele le împărţea îndeosebi mân­

gâieri şi cuvinte de veselie spunea moşnegilor cu plete
colilii. Un freamăt mare ca vuetul apelor în furtună
creştea împrejurul Lor şi în ceasul acela Suveranii erau
prizonierii dragostei populare. N ’am crezut că admiraţia
şi recunoştinţa pot lua vreodată, înfăţişarea aceasta de
forţe mistice, furios de entuziaste, curgând în şiroaie
de lacrimi şi în torente de suflet. N ’am crezut, dar am
văzut la Turda.
In came şi în oase, poporul îşi adora simbolurile
libertăţii. Simbolurile acestea le-au dorit, erau acum ale
lor, le puteau culege în ochi, le puteau pipăi, le puteau
săruta vesmintele. Atingerea lor era făcătoare de minuni
ca atingerea puterilor religioase. Poporul acesta care
ştie să iubească elementar şi vijelios, va crea mâne
legenda Regelui liberator care este atât de mult om,
atât de mult tată şi frate în mijlocul supuşilor, şi va
îmbrăca pe Regina Maria cu hlamida de aur a zânei
celei bălae, stăpâna plaiurilor“ .

Să vedem, cum se reflectează toată această vieaţă

românească, acum liberă, în cuvântările de mulţumire
emoţionate şi pătrunzătoare ale Regelui, rostite în dife­
ritele oraşe în faţa fruntaşilor ardeleni, cari îl întâmpinau
în tot locul cu aceeaş căldură şi dragoste ca şi poporul
drept credincios.
La Oraăia Mare Regele răspunde astfel Preşedin­
telui Consiliului Dirigent I. Maniu (23 Maiu 1919);
„ Primesc cu mulţumire sentimentele de fidelitate
pe cari Mi le-aţi arătat. Am cunoscut sufletul şi voinţa
poporului românesc din Ardeal, Bănat şi Ungaria, şi în
consecinţă am plecat şi îndreptat oastea Mea pe calea desro-
birii voastre. Sentimentele de fidelitate şi dragoste faţă de
dinastie vor găsi totdeauna răsunet în inimile Noastre...“
Tot aici mai răspunde şi Vicarului Ciorogariu şi
Prefectului :

Meteş, Regele Ferdinand. 13

194

„...Cortegiul ţăranilor din satele acestui mare şi

bogat judeţ, parecă Mi-au arătat tot trecutul lor plin de
durere, dar am putut citi în inimile şi privirile lor nă­
dejdea unui viitor frumos
Bine aţi spus P. Sf. Voastră, când aţi comparat
vitalitatea neamului nostru cu aceia a tablei lui Traîan ;
eram deja de mult convins de marea vitalitate a nea­
mului românesc.
Doresc din toată inima ţinutului Bihor, tot ceiace
o inimă de om şi de rege îi poate dori“ .

Delà Oradia trece la Bichiş-Ciaba, unde mulţimea en­

tuziastă, crescută cu delegaţii Banatului : Români şi Şvabi,
îl primeşte cu urale pe Regele, care, după ce ascultă
plângerile îndreptăţite ale Bănăţenilor, le spune scurt ce
munceşte sufletul Său :
„Fiţi siguri că, trăgând spada, n’am tras numai ca
să desrobesc Ţinuturile ardelene ci şi acelea ţinuturi,
care, astăzi prin glasul vostru, confirmă din nou voinţa
lor neştirbită de a fi unite cu România Mare. Vă asi­
gur că voi face tot ce-mi va sta In putinţă pentru rea­
lizarea dorinţelor voastre. Deocamdată atâta pot să
vă spun“ .
Cuvintele regale au fost ca un balzam alinător
pentru Bănăţenii profund întristaţi, cărora le-a dat noi
nădejdi, cari durere nu s’au izbândit, căci o parte din
Banat, cu toate sforţările noastre pentru a-1 obţine, a fost
dat Sârbilor de Aliaţii noştri.

Se întoarce prin Careii-M ari, Baia-Mare, Jibău

la De;', unde, la întâmpinarea de , bine aţi venit“, răspunde :
„Cunosc inima caldă, loială şi vitează a poporului
ardelean, care prin voinţa lui Dumnezeu a putut înfăp­
tui visul de aur pentru care atâtea veacuri s’au trudit,
jertfit şi însângerat.
Frumoasă este această zi în care pot veni eu
M M . L L . R e g e le , R egin a Şi d. 1. M aniu în C areii M ari
 195

Regina în mijlocul vostru pentru a vă îmbrăţişa cu

aceeaş dragoste părintească, ca şi pe toţi ceilalţi fraţi
ai voştri“ .

In Bistriţa (26 Maiu) se aud aceste cuvinte regale

de mulţumire :
„Cu adâncă mulţumire am ascultat cuvintele atât
de bine simţite în numele acestei populaţii, care timp
de secole şi-a păstrat naţionalitatea şi datinile, iar as­
tăzi ne arată atâta credinţă şi dragoste. Dar am găsit
aici o comoară mai mare, mai frumoasă: inima. 0 pri­
mesc cu toată dragostea ce poate simţi o inimă caldă
de Suveran faţă de supuşii Săi“ .

Mişcătoare a lost primirea din C luj 127 Maiu).

Regina vizitează spitalele cu invalizi, ceia ce a făcut o
profundă impresie şi asupra ostaşilor pe cari i-a mân­
gâiat şi asupra publicului neobişnuit aici cu astfel do
delicate atenţiuni regale. La masă Regele vorbeşte ast­
fel în cuvântarea de mulţumire despre trecutul şi mi­
siunea oraşului Cluj :
„A zi, când am pus piciorul în mijlocul acestui
oraş şi am văzut miile de oameni din acest judeţ tre­
când prin faţa Mea, Mi-am adus aminte că acest judeţ
este unul din acelea care a suferit mai mult de o soartă
nemiloasă, căci ştiu bine că delà Cluj au pornit toate
schinjiuirile şi toate persecuţiile pe care un duşman a
vrut să le reverse asupra unui popor credincios ursitei
sale. Totul a fost însă în zadar, căci această credinţă
sfântă nu a putut fi răpusă. Deaceia, când am crezut
că a venit ceasul hotărîtor şi am tras sabia pentru în­
tregirea Neamului, nu au fost multe glasuri, ci a fost
un singur glas care a ajuns până la Dumnezeu. A fost
glasul acestei credinţe sfinte, care nu a putut fi răpusă
de nici un duşman. Să fim şi de aici înainte credincioşi
acestei credinţe, să o sădim în inimile şi faptele noastre

13
196

şi nimic nu ne va clinti în viitor ; iar oraşul acesta,

locul prigonirilor şi asupririlor asupra fraţilor noştri, va
deveni de aci înainte, ca şi judeţul a cărui capitală
este, un cuib mare şi frumos al culturii româneşti“ .

La Turda, în aceeaş zi, asistă la parastasul făcut

pe locul unde se crede că ar fi fost omorît Mihai
Viteazul, îngenunche împreună cu Regina pe mormântul
eroului martir, pun flori şi rostesc rugăciuni pentru
odihna sufletului marelui Voevod, în prezenţa mulţimii
adânc străbătută de măreţia religioasă a momentului
cum am arătat mai sus. Regele evocă cu emoţie amin­
tirea Iu Mihai :
„Am venit între voi, aci la Turda şi în mândrele
plaiuri ale acestui district, şi Mi-am spus că pentru
Mine este o datorie patriotică de a le vedea, căci am
călcat în ţinuturile realipite la Patria-Mumă ca să vizitez
locul unde marele Voevod, care a ţinut sub stăpânirea
lui odată o Românie Mare, a trecut din vieaţa pămân­
tească în cea eternă, unde eroi ai românizmului, Horea
şi ceilalţi şi mai ales Avram lancu, au gândit şi murit
ca eroi.
Pentru Mine era o datorie de a aduce sufletului
lor prinosul Meu de recunoştinţă. Aceste mari figuri ale
istoriei românizmului ne-au lăsat o iubire de Neam mai
presus de ori ce altă iubire. Memoria lor ne- a susţinuţ
în toate timpurile de dureri, chinuri şi restrişte ; ea ne-a
dat şi curajul de a lupta până la sfârşit şi graţie
acestui curaj, şi învăţăturilor trase din vieaţa şi virtuţile
lor, am putut ajunge la încoronarea gândurilor lo r“ .

De aici urcă in Ţara Moţilor la Câmpeni, unde

Regele şi Regina se prind în hora poporului, spre cea
mai vie mulţumire şi amintire a mulţimii de faţă. Vizi­
tează casa din Vidra de jos a lui Avram lancu, apoi
sosesc la Abrud. Aici a spus Regele memorabile cu-
i. S. R e g e le în hora poporului din Munţii Apuseni
 . 197

vinte, pe cari Moţii le repetează foarte des tuturor fun­

cţionarilor statului, delà cel mai mic până la ministru,
din cauza prea multelor mizerii ce-i cutropesc :
, Pentru Mine şi Regina a fost o mare bucurie de
a străbate ţinuturile acestea muntoase, locuite de nea­
mul Moţilor, care constitue un sâmbure deosebit în nea­
mul nostru, prin tăria caracterului lui ; căci, de aici au
pornii toate mişcările pentru înfăptuirea visului de acum.
Primirea ce Ni s’a făcut M’a impresionat adânc şi
va rămâne multă vreme întipărită în mintea Noastră.
S’au spus odată aceste versuri triste :
Munţii noştri aur poartă,
Noi cerşim din poartă în poartă !
Timpurile aceste au trecut.
De acum înainte nimeni nu va cerşi, ci fiecare
va trăi, după munca şi puterea lui“ .

CoborîndU-se în cetatea idealului naţional, în

A lba-Iulia (30 Maiu), grăieşte astfel Sub inspiraţia amin­
tirilor de glorie din acest oraş :
„Alba-Iulia, un nume care are un farmec pentru
tot ce simte şi cugetă româneşte. Aici a fost în timpuri
vechi cetatea Marelui Voevod, care fusese stăpânitor
peste o Românie Mare. Aici este cuprinsă toată durerea,
toate chinurile unui popor, care nu a vrut să aibă alt­
ceva sub soare, decât să-şi exprime în graiul său dorinţe
aşa de modeste. Eroi, cari au precedat generaţiei de
azi au suferit aici, în Alba-Iulia, pentru credinţa lor,
pentru neam şi Dumnezeu. Martirul lor a dat roade
binecuvântate, căci tot aici, la 1 Decemvrie 1918, s’a
votat alipirea acestor ţinuturi la Patria Mumă. De aceia
cu legitimă emoţiune am călcat aici, în lăuntrul zidurilor
acestora, sfinte pentru memoria Neamului Românesc.
Primirea ce-am avut-o aici, Mi-a arătat că în inima
populaţiei acestor ţinuturi, tot acelaş suflet de mai
înainte trăieşte.
Să trăiască_”şi în viitor. Aceasta I-o doresc“ .
19S

In drumul spre Sibiu, se opreşte în B la j, a cărui

operă culturală o preamăreşte cu aceste cuvinte :
„A m pus cu mare bucurie piciorul pe pământul
Blajului ; pe un pământ care timp de veacuri a fost
farul culturii române, bisericeşti mai ales. Sămânţa, care
s’a pus aici în inimile studioşilor şi prin aceştia în
inimile unei populaţiuni întregi, a dat roade frumoase.
Roadele acestea le putem culege astăzi, când visul
acelora, cari au lucrat şi aci şi în frumoasa ţară a
Ardealului, s’a înfăptuit spre binele întregului Neam
Românesc.
Gândind la cei cari au lucrat, pentru cultura ro­
mână, Mă închin înaintea lor cu recunoştinţă şi azi pot
ura din tot sufletul acelora cari vor urma învăţămintele
aşezate în şcoalele de cultură naţională, să lucreze şi
de aici înainte pururea cu aeelaş gând şi acelaş suflet.
Sunt sigur că Blajul va da şi în viitor aceleaşi
sforţări, după cum a dat şi până acum“ .

Primirea din sediul Consiliului dirigent, din Sibiu,

a fost cea mai grandioasă, ea a întrecut chiar şi cele
mai optimiste aşteptări (B l Maiu). lntr’o zi cu soare
cald au trecut pe sub ochii Suveranilor peste optzeci
de sate, dând priveliştea încântătoare a unor datini şi
frumuseţi populare şi a diferitelor ocupaţiuni casnice,
care va rămâne neştearsă în sufletul celor cari au avut
fericirea s’o vadă. Puterea şi mândria Regelui în acele
clipe au crescut văzând ce bogăţie, ce distincţie şi ce
dragoste profundă zac în sufletul neprihănit al popo­
rului român din Ardeal faţă de Capul lui încoronat.
La masa solemnă din Sibiu, Regele într’o cuvân­
tare, care vibrează de emoţie, răspunde Preşedintelui
Consiliului Dirigent I. Maniu, arătându-şi profunda Sa
mulţumire pentru ce a văzut şi dragostea sinceră cu
care a fost întâmpinat de toţi şi pretutindeni în călă­
toria Sa prin A rdeal; face apoi şi un rezumat al sfor-
 199

ţărilor din trecut ale neamului nostru pentru a ajunge

la biruinţa sărbătorită astăzi. Iată însuşi graiul regal :
„A vrut soarta, care era rezervată Ţării noastre,
ca scopul pentru care legionarii romani au venit în
ţările Dunărene şi cele cuprinse în cercul Carpaţilor, să
fie în viitor o adevărată cetate a unei culturi latine şi
a unei forţe compacte în mijlocul popoarelor de alte
neamuri.
Ca neamul românesc să ajungă acolo, i-a fost dă­
ruit de Pronie o vitalitate care i-a mijlocit să résisté
tuturor vijeliilor ce s’au deslănţuit asupra-i în cursul
veacurilor şi să păstreze însuşirile propiii şi credinţa
nestrămutată că va ajunge acolo unde prin voia soartei
drumul i-a lost indicat. Şi ce era soarta ? Soarta era,
ca toţi cari erau urmaşii legionarilor să-şi dea într’o zi
mâna de fraţi In decursul istoriei neamului nostru a
fost un moment de nădejde sub Mihai Viteazul că am
putut spera, că o să se înfăptuiască o Românie Mare
aşa cum înţelegem azi.
N ’a vrut Dumnezeu să fie de lungă durată, dar în
inimile urmaşilor celor ce atunci luptau cu el şi pen­
tru el a trăit ideia aceasta sfântă. Vremurile au fost
grele atât pentru Ardeal cât şi pentru vechiul regat.
Pare că epoca aceasta de luptă era trebuincioasă
pentru a putea pregăti şi oţeli braţul acestui popor,
pentru ca în clipa când va suna ora hotărîtoare să
aibă putere să înfăptuiască în adevăr ceiace era dorinţa
păstrată în suflet şi ce era menirea dată de soartă.
Sunt recunoscător Proniei cereşti, că Mie Mi-a
fost dat nu numai să văd, dar să înfăptuiesc cu ajuto­
rul ostaşului român acest ideal, care este unic în is­
toria noastră.
In călătoria făcută în aceste frumoase ţinuturi am
văzut ceva care rar se vede : am văzut credinţa unui po­
por şi cea mai frumoasă răsplată pentru Mine a fost dra­
gostea cu care M’a încunjurat poporul acesta, care atât
200

de amar a suferit aşa de multă vreme. Bucuria lui a

fost bucuria Mea.
Din toate unghiurile au alergat ca să-şi arate sen­
timentele de credinţă şi din Ardeal şi din Banat, şi
pot să vă asigur, că fac tot ce este în puterea Mea ca
şi dorinţa lor să fie realizată.
Am simţit mare emoţie când am putut pipăi pul­
sul acestui popor şi ceeace Mi-a spus el a fost adevă­
rat şi frumos — şi M i-a dovedit lealitate, care a existat
totdeauna în voi, ardelenii !
Unirea aceasta, făurită, cu sânge vărsat pe câm­
purile de luptă şi prin credinţă, nu poate să nu fie atât
de tare, încât nici o forţă să nu ne mai poată des­
părţi. ..
In aceasta se va arăta cu adevărat unirea tuturor
Românilor, şi sunt convins că aşa va fi“ .

In anul următor, în Mai, Regele şi Regina, înso­

ţiţi de primministru generalul Averescu, vizitează B u­
covina. Aceeaş revărsare tumultuoasă a poporului ro­
mân s’a văzut şi aci ca şi în Ardeal, bucuros că îşi
vede Regele lui viteaz, care a sfărâmat lanţurile străine
ee-1 încătuşase şi, acum îi redase deplina libertate na­
ţională. .Poporul, încărcat de mulţumire şi cu ochii
plini de lacrimile emoţiunii se strânge din toate păr­
ţile, cu zecile de mii, pentru a saluta pe Craiul său
liberator. Din contactul acesta s'a întărit legătura de
dragoste reciprocă între Dinastie şi supuşi şi credinţa
în fericita propăşire în viitor a neamului nostru.
Cuvântările regale, rostite cu acest prilej, au ace-
laş caracter de largă înţelegere a trecutului de sufe­
rinţe din această provincie, evocând măreţe figuri, prin
cari neamul nostru a résistât şi a progresat cu toată
duşmănia străină. Cunoaşterea situaţiei prezente se re­
flectează în călduroasele cuvinte ale Regelui cu în­
dreptarea nevoilor pentru ziua de mâne. Cuvântul ro-
 201

stit la mormântul delà Futna (16 Mai), pentru marele

strămoş, care a susţinut cu amintirea înviată a faptelor
sale de glorie resistenţa noastră din Moldova în cursul
războiului, — e stăpânit de evlavie şi redat într’un lim-
bagiu frumos de cronicar înfocat patriot. Farmecul idei­
lor şi frumuseţa literară fac ca cetirea lui să fie ne­
contenit actuală şi hrănitoare de sullete curate, lată ce
spune Regele despre eroul delà Futna:
„Călcând pentru întâia oară pe pământul fru­
moasei Bucovine, readuse la sânul patriei mume, am
socotit ca o sfântă datorie, ca întâiul Meu pas să se
îndrepte spre acest locaş atât de scump, oricărei inimi
româneşti, pentru a aduce umbrei marelui erou al Mol­
dovei şi al creştinătăţii, Ştefan cel Mare şi Bun, pri­
nosul de recunoştinţă naţională şi de adânc simţită slă­
vire din partea întâiului Rege al României întregite.
Veacuri .de restrişte au înşirat an după an şi au
împletit o cununa de dureri şi suspine în timpul când
ţările româneşti căzuseră sub îndelungata robie tur­
cească, dar mai cu deosebire delà deşiipirea acestei
părţi, celei mai vechi şi mai frumoase ale Moldovei, din
trupul părintesc. Inimile româneşti rostiau numele ma­
relui Voevod plângând, pentrucă mormântul său se alia
pe pământul robit. Şi atât de adâncă şi reală era acea­
stă durere, că, în anul 1870, la serbarea din Futna,
marele nostru Emineseu cânta :
Durere ! . . . şi-i profundă când România plânge
Cu fruntea ’nfăşurată de doliu la mormânt ;
Durere-i pretutindeni, durerea se re^frâ'ige
In valea şi Carpatul ce-i românesc pământ.
Dar sufletul românesc şi-a făurit din icoana erou­
lui său simbolul de mângâiere şi de nădejde a unor
timpuri pe care povestea şi-le închipuise ca testament
al lui Ştefan cel Mare :
„Dumnezeul părinţilor voştri se va îndura de la­
crimile fiilor săi şi va ridica dintre voi pe aceia cari vă
vor aşeza iarăşi în voinicia şi puterea de mai înainte".
202

Acesta era cuvântul fermecător al nădejdii.

Răzeşii, cari fuseseră sădiţi de mâna lui Ştefan
ia toate hotarele, l-au purtat cu sfinţenie din tată în
fiu, în sufletele şi legendele lor.
Bisericile şi mânăstirile semănate pe tot întinsul
ţării, ca prinos de recunoştinţă celui Atotputernic, pen­
tru biruinţile împotriva atâtor duşmani, i-au păstrat
evlavia sufletului său sfânt şi cărturarii i-au preamărit
numele din secol în secol.
Până şi în veacul cel mai umilitor al Fanarioţilor,
necunoscutul scriitor, în vestitul cuvânt de pomenire al
Marelui Ştefan, îl preamăreşte astfel :
„C e minte aşa de bogată în gânduri, ce limbă
aşa de îndestulată în voroave, ce meşteşug aşa de is­
cusit la împlinirea cuvântului, să poată împodobi atâtea
risipe a vrăjmaşilor, atâtea sfărâmări de cetăţi, atâtea
zidiri de lăcaşuri sfinte şi atâta înţelepciune a acestui
bărbat, care cu vitejie ne au apărat, cu înţelepciune
ne-au ocărmuit şi în cât au trăit voinicia noastră şi
fericirea au înflorit şi carele pe toate lucrările lui cu
credinţă în Isus Hristos le-au pecetluit ; la război birui­
tor smerit, la pace Domn drept şi bun, în viaţa sa din
parte credincios adevărat“ .
Ştefan al Moldovei ai trăit veacuri în sufletele ro­
mâneşti şi vei trăi deapururea. Sămânţa ce ai pus în
inimile noastre a rodit şi poruncile tale s’au îndeplinit.
Prin jertfa de sânge a sute de mii din fiii patriei,
am împins hotarele până la marginile însemnate de
graiul şi de sângele românesc. Chilia şi Cetatea Albă,
la pierderea cărora a sângerat inima ta, sunt ale noa­
stre, şi Ardealul pentru care tu şi viteazul tău fiu Petru
Rareş aţi purtat armele victorioase peste munţi, este al
nostru. A l nostru-i malul Mării şi bogata Dunăre de jos.
Şi tot după a ta poruncă făcut-am răzeşi, în tot
întinsul pământului românesc, pe toţi aceia cari au purtat
arma în timp de război, lucrând cu plugul în timp de pace.
 203

Steagul tău purtător de biruinţă 1-atn aşezat în

Mitropolia Capitalei noastre, spre a li înfăţişat mulţi­
milor la zile mari de sărbătoare, pentru întărirea şi
înălţarea sufletelor noastre.
Şi totuşi, când am plecat genunchii in faţa scum­
pului tău mormânt, în sufletul Meu s'a născut încă o
duioasă rugă, pe care o îndreptăm către tine ca unui
părinte din veac adormit, dar necurmat alăturea de su­
fletele noastre. In numele tău şi al marilor tale fapte
am găsit izvorul nesecat al răbdării în timpul de umi­
linţă şi al curajului în timp de restrişte. Insuflă-ne du­
hul sfintei uniri în inimile noastre, pentru ca să putem
duce înainte greaua sarcină a Statului nostru întregit“ ,..
In discursul rostit în Cernăuţi, la masa din pala­
tul mitropolitan, sub vraja • primirii însufleţite, Regele
mulţumeşte tuturor, delà mic la mare, cari au ajutat
cu munca şi sacrificiul lor sosirea acestor zile de săr­
bătoare naţională în veci neuitate :
„Cu adevărată nerăbdare am aşteptat ziua de az-
tăzi, când am putut îndeplini o veche dorinţă a Mea şi
a Reginei de a ne găsi în mijlocul noilor Mei supuşi
din frumoasa Rucovină, această veche parte a ţării care
a dat vechei Moldove un şir slăvit de Voevozi ale că­
ror domnii sunt strâns şi neperitor legate cu epoca cea
mai strălucită a istoriei Moldovei şi ale căror rămăşiţe
pământeşti sunt acoperite de ţărâna sacră de acum
înainte în veci românească. Era deci firesc ca în dru­
mul spre capitala Bucovinei întâiul Rege al României
întregite să se închine la mormintele marilor Voevozi
din timpurile trecute, dar mereu vii în inimile poporu­
lui, care prin vitejia oştilor sale i-a dat înapoi după o
lungă epocă de robie, patriei lor pierdute nu din voia
lor, ci din slăbiciunea veacurilor.
Primirea frumoasă şi aşa de caldă ce Mi s’a făcut
Mie şi Reginei, atât eri în tot ţinutul ce am străbătut,
cât şi azi aici în Cernăuţi, mult Ne-au mişcat şi cu
204

drag şi bucuros aduc mulţumirile Noastre adânc simţite.

Din toată inima salut pe fruntaşii acestui vechiu
şi prea frumos ţinut al vechei Moldove şi mulţumesc
tuturor acelora cari în ziua fericită rezervată generaţiei
noastre au înţeles duhul timpului şi poruncile momen­
tului istoric, proclamând din însăşi a lor voie unirea
Bucovinei cu Regatul român, unul şi nedespărţit în drep­
tele sale hotare fireşti.
Mulţumesc înalt Prea Sfiinţiei Tale şi clerului ro­
mân că în mijlocul îndelungatelor greutăţi ne-aţi păs­
trat cu sfinţenie biserica şi limba strămoşească, împreună
cu bogatele danii şi strălucitele odoare cari ne vorbesc
de puterea şi de evlavia fericiţilor Voevozi din seco­
lele trecute.
Mulţumesc fruntaşilor vieţii politice şi culturale din
Bucovina, cari au ştiut în vremi de restrişte să ţină sus
steagul spre a fi gata atunci când ceasul desrobini a
sunat. Recunoştinţa neamului românesc este bine meri­
tata lor răsplată.
Mulţumesc orăşenilor şi ţărănimei bucovinene care
Ne-a eşit pretutindeni întru întâmpinare cu atâta dra­
goste şi însufleţire, şi care în frumosul său port naţio­
nal Ne-au evocat mândrele vremi de odinioară. Cunoaş­
tem lupta sa răbdătoare pentru păstrarea caracterului
naţional al B icovinei în timpul trecut.
Mulţumesc în fine reprezentanţilor şi poporului de
naţionalitate străină, cari alăturea cu elementul româ­
nesc Ne-au arătat cu atâta căldură sentimentele lor de
credinţă cătră Mine şi noua lor patrie română.
Ştiu cât de grele au fost suferinţele războiului din
urmă, cari cu mişcările necontenite ale frontului de
luptă au apăsat cu atâta urgie asupra întregei Bucovi­
ne, delà şesul Cernăuţilor până în munţii delà Vatra
Domei. Le-am simţit cu aceeaş părintească strângere
de inimă ca şi pe ale noastre din vechiul Regat.
Nu mă îndoiesc că prin întoarcerea Bucovinei la
 205

Patria-mumă şi prin o muncă încordata a tuturor pătu­

rilor sociale, se vor vindeca în curând cele mai grele
răni ale războiului.
A zi când stăm in faţa măreţului fapt al unirii R o­
mânilor din toate unghiurile în acelaş Stat, ne îndrep­
tăm privirile noastre spre viitorul pe care noi singuri
trebue să-l croim, precum prin noi înşine ne-am clădit
prezentul. Puterea de voinţă, patriotismul cald de care
trecutul nostru este martor netăgăduit, dorinţa sacră de
a lucra toţi împreună şi cu concordie, mână în mână
toţi fiii acestei ţări, oricărei legi sau neam ar aparţine
ei, numai şi numai pentru binele Patriei comune, sunt
chezăşia cea mai sigură pentru un viitor plin de cele
mai frumoase nădejdi.
Îmbrăţişând pe toţi locuitorii acestei vesele grădini,
ce este Bucovina noastră, cu aceeaş dragoste părintească
şi drept răspuns la sentimentele ce am găsit aci, ridic
paharul Meu în sănătatea Bucovinei şi a Capitalei ei".

Peste patru an i'R egele se întoarce la Cernăuţi,

încunjurat de aceeaş dragoste şi însufleţire a poporului,
spre a lua parte la ceremonia desvâlirii monumentului
unirii Bucovinei (11 Boem vrie 1924), unde arată că prin
răpirea Bucovinei :
„Ţara Moldovei a fost greu încercată prin pierde­
rea unui ţinut aşa de bogat, locuit de o mândră şi
vrednică ţărănime, care prin toate vicistudinele vremu­
rilor a rămas şi astăzi temeiul etnic în această parte a ţării.
Neclintita statornicie a Românului i-a fost scut
apărător, iar credinţa în Dumnezeu propovăduită de un
cler însufleţit de conştiinţa naţională, precum şi munca
înţeleaptă a fruntaşilor şi a cărturarilor de seamă ai
neamului, i-au ţinut trează în inimă nădejdea că până
în cele din urmă sfânta dreptate va eşi biruitoare“ .
Această muncă şi conştiinţă naţională a adus Bu­
covina la Patria-Mamă.
2 06

Iar despre monumentul unirii zice: „...Monu­

mentul ridicat pe Piaţa Unirii reprezintă simbolul iubirii
de neam braţ la braţ cu simbolul vitejiei ostăşeşti, ca
să fie un memento pentru generaţiile noastre ca numai
prin lupte şi prin iubire de neam se poate ajunge la
fapte mari. Totodată generaţiile viitoare vor lua pildă
delà acei ce şi'au jertfit şi munca şi vieaţa şi au sădit
o sămânţă stropită de sângele eroilor, şi care va da
roade frumoase şi trainice. In frumoasa ţară a fagilor
s’a sădit un fag, care va fi n ai puternic şi va umbri
întreaga fire românească...“

Primirea în Basarabia (Mai 1920) s’a făcut în

aceleaş condiţii de bucurie generală. Regele şi aici dă
glas trecutului de durere şi prezentului de bune nădejdi
şi de unire sufletească pentru binele obştesc. In „Casa de
cultură“ din Chişinău astfel sună graiul regesc cătră
Basarabeni, cari cei dintâi dintre fraţii robiţi s’au unit
cu Patria Mumă :
„Am răspuns unei dorinţi de mult purtată în inima
Mea punând piciorul Meu pe pământul acesta care odi­
nioară fusese una din părţile roditoare ale vechei Moldove.
Primirea călduroasă ce ne-a fost făcută în toate
oraşele şi satele ei, pe unde drumul ne-a dus, a pătruns
inima noastră de bucurie, cu atât mai mare cu cât ne-a
dat dovadă că it birea de neam nu s’a stins în timpurile
când Basarabia a stat sub o stăpânire ce nu avea le­
gături de suflet cu poporaţiunea moldovenească, care
de veacuri alcătuieşte talpa acestei ţerii.
O potrivire mişcătoare pentru inima Mea a vrut
ca aztăzi, în ziua Sfintei înălţări (20 Maiu 1920), când
toată România se va ruga pentru sufletele sutelor de
mii de ostaşi ai săi, cari cu vieaţa lor au pecetluit
hrisovul de întregire a neamului românesc, să ne aflăm,
Regina împreună cu Mine, în Capitala unuia din fru­
moasele ţinuturi cari s’au unit pe veci cu Regatul Meu.
 2Ó7

Astăzi când stăpânim iarăşi toţi munţii şi toate

plaiurile ce în veacurile trecute se bucurau de dreapta
şi slăvită ocărmuire a Marilor Voevozi ai neamului ro­
mânesc, putem urma privirile noastre înapoi asupra timpu­
rilor trecute, pe care soarta le rezervase acestei frumoase
şi bogate ţări, ce este, ţinutul dintre Prut şi Nistru. Dum­
nezeu care toate le cunoaşte în atorputernica sa voinţă
şi înţelepciune, n’a voit ca chiar mareleerou al istoriei
moldoveneşti, Ştefan cel Mare şi Sfânt, să se bucure prea
mult de a fi ţiitor peste toată ţara moldovenească.
Sub domnia sa atât de bogată în victorii asupra
păgânilor, s’a început ştirbirea Moldovei, prin pierderea
ţărmului Mării şi a cetăţilor de pe Nistru şi Dunăre. A
urmat apoi răpirea Bucovinei şi în sfârşit a Basarabiei.
Unitatea geografică a vechei Moldove era astfel sfărâ­
mată, jumătate din trupul său era sfâşiat şi din aceasta
a urmat secătuirea ei economică şi socială.
Şi de aceea marii boeri ai Moldovei se plângeau
Sultanului acum o sută de ani, în cuvinte ca acestea
pline de durere înăbuşită :
„Din poruncă ne vede îndatoriţi a vinde toate
acele de peste Prut moşii a ne desface de dânsele. . .
Infăţişem cu lacrimi din suflet stingerea şi pierderea ce
ni se pricinueşte dintru aceasta la atâtea familii şi su­
flete, la atâtea neamuri şi la atâtea lăcaşuri ale credinţei
noastre, cea mai desăvârşită cădere şi sd( uncinare soco­
tind a ne lipsi de pământul strămoşesc".
Descurajarea s’a coborît adânc în suflete, an
după an, şi poetul din urmă al generaţiei trecute ba-
sarabene, Cavalerul Costache Stamate, suspina la bă­
trâneţe versuri ca acestea :
„Am tost şi eu Român, De păgânătate...
Dar m'am făcut păgân; Cu’un dor nespus
Căci june eu tiind, Mă uit spre-apus :
Sărmanul meu pământ Acolo mi-i vieaţa,
Fu de tătari călcat Acolo-i speranţa
Şi ei sclav m’au luat. Să fim fericiţi,
De acum numai moartea De-am fi toţi uniţi'
Să mă scape poate
208

Astăzi mulţumită ostaşului român şi energiei as

cunse în sufletul răbdător al Românului, avem fericirea
să ne vedem uniţi la sânul patriei deapururea întregite
prin proclamarea de bună voie a sfintei uniri.
Tăria noastră a stat în dreptul nost/u, puterea
noastră se va arăta în munca ce vom desfăşura pentru
a da din nou fiinţă şi vieaţă dreptului nostru ce ne-a
fost mult timp tăgăduit.
Ţărănimea română dintre Prut şi Nistru, atât de
blândă şi răbdătoare, nu a aşteptat alta decât dreptatea
şi lumina pentru suflet, după un veac de cufundare în
întunerec prin nerespectarea limbii sale străbune în
şcoală şi biserică. Pe când toate celelalte limbi venite
aici după răpirea Basarabiei s’au bucurat de carte,
şcoală şi biserică naţională, numai Moldoveanul de baş­
tină a fost lipsit de toate.
Aşadar fără nici o ură şi fără vre-o prigonire, vom
răspândi dreptate şi lumină pentru toate neamurile cari
alăturea cu Românul trăiesc pe solul bogat al Basara­
biei. Şi sunt încredinţat că toate popoarele de altă
limbă vor răspunde cu acelaş duh de dreptate faţă de
concetăţenii Români şi că prin paşnica lor convieţuire
se va pune temelie sănătoasă propăşirii acestui pământ
românesc.
Prin multe încercări a trecut scumpa noastră ţară,
adeseori a fost la marginea prăpastiei, dar prin vitalitatea
ei, prin credinţa ei într’un viitor strălucit, a izbutit
totdeauna a-şi relua sborul indicat de soarta sa.
Marele patriot şi bărbat de Stat, Mihai Kogălniceanu,
avea dreptate când a spus :
„Providenţa lua de mână pe naţiunea română ca
pc o fiică iubită între fiicele cele mai iubite, o scotea
din toate pericolele şi o înălţă mai tânără şi mai zdra­
vănă decât fusese înaintea ceasului de peire. N ’avem
dar drept noi Românii de a susţine că la gurile Dunării
de jos nouă ni s’a dat o misiune de îndeplinit.
 209

Să unim deci toate sufletele, toate energiile noas­

tre spre a ajunge muncind toţi fiii acestei Ţări la a ce-
laş mare şi sfânt scop. Sunt convins că toţi Basarabenii
vor pune mâna lor la această măreaţă operă şi cu această,
nădejde neclintită ce o port în suflet, strig din toată,
inima: Să trăiască Basarabia şi Capitala e i ! “
La masa solemnă din Ghişinău, după pomenirea
celor morţi pe câmpul de luptă, Regele găseşte cuvinte
vibrante pentru oştirea desrobitoare şi pentru poporul
care cu atâta dragoste sinceră l-a încunjurat la cea
dintâi venire în Basarabia. Sentimente părinteşti stă­
pânesc sufletul Suveranului, care declară aici, că
mulţi ani în urmă crezul Său a fost înfăptuirea R o­
mâniei Mari :
„In urma înălţătoarei slujbe ce s’a săvârşit astăzi
în măreaţa catedrală a Chişinăului pentru odihna sufle­
telor celor morţi pentru Patrie în războiul din urmă,
simt de a Mea sfântă datorie să le aduc şi Eu aici pri­
nosul sentimentelor mele de recunoştinţă. împreună cu
scumpa Mea armată, care îşi îndeplineşte cu atâta simţ
patriotic rolul său binefăcător de strajă neadormită a
liniştei şi ordinei, pe care le-a adus şi în ţinutul acesta,
să ne unim cu toţii glasul nostru în cinstea ostaşilor
morţi pentru ţară şi să strigăm: Sfântă să ne fie a
lor amintire !
Chemat să iau moştenirea aceluia care prin vite­
jia ostaşilor delà Plevna a făurit independenţa Româ­
niei de ieri, şi Coroana de oţel a Regatului, în cursul
anilor am avut fericirea să cunosc inima acestui popor
şi am reuşit să fac din năzuinţele lu i crezul Meu. Ş i ce
era crezul acesta? E ra că n ici o putere din lume nu a r
fi în stare să împiedece ceea ce a fost scris în cartea
neamului românesc, că va ve?ii un timp când toate ţi­
nuturile locuite de Rom âni, peste care se întindea do­
mnia lu i Miha\ Viteazul, vor. fi iarăşi întrunite sub ace­
laşi sceptru. Această necesitate istorică pregătită cu

Meteş, Regele Ferdinand. 14

210

jertfa de sânge a eroilor delà Mărăşti, Oituz şi Mără-

şeşti, a fost înţeleasă de oamenii eu inimă românească
din Basarabia, când s’au întrunit spre a proclama în
mod solemn că hotarele politice alcătuite de oameni
nu mai au putere, atunci când legăturile de sânge şi
suflet cer în mod imperios ca ele să dispară înaintea
cerinţelor etnice, în virtutea principiului naţionalităţilor
a cărui îndreptăţire a fost recunoscută de lumea întreagă.
Cei cari în 1917 au venit la Iaşi pentru a-Mi aduce
vestea aceasta îmbucurătoare, că iica iubită care a fost
dată ca jertfă unui stăpân de alt neam a revenit d i
bună voie la vatra strămoşească, s’au întors cu inima
plină de veselie, căci au putut simţi cât de adâncă, cât
de caldă este dragostea unei mame către copila sa.
A venit apoi izbânda Marilor Puteri cu cari s’a
aliat România şi urmarea fericită a acestei izbânzi a
fost consfinţirea revenirii Basarabiei la căminul părintesc.
Venind astăzi să petrec în mijlocul basarabenilor,
le aduc întărirea sentimentelor de dragoste şi inima Mea
saltă de bucurie când văd că toţi, dar toţi, N e aduc,
Mie şi Reginei, prinosul lor de dragoste şi încredere.
Aceste dovezi le primesc ca o legătură sfântă şi
ca o mărturisire preţioasă că toţi locuitorii acestui ţi­
nut al Moldovei din timpurile străbune au recunoscut
dreptatea hotărîrilor unei puteri mai mari decât combi-
naţiunile oamenilor celor mai iscusiţi, pentrucă ceeace
Dumnezeu a legat, uneltirile omeneşti nu pot desface.
Aceeaş dragoste se revarsă din inima înâiului Rege
al României întregite asupra tuturor fiilor săi, oricărei
legi, oricărui neam ar aparţine ei ; de aceea El are nu
numai nădejdea, dar şi dreptul de a crede că voi, toţi
fiii aceluiaşi ţinut care întră în hotarele fireşti ale nea­
mului român întregit pentru vecie, veţi răspunde cu cre­
dinţă la datoriile voaste de cetăţeni, lucrând mână fii
mână pentru binele obştesc, întru propăşirea scumpei
noastre Patrii, România Mare. Aşa să f i e ! “
 211

Armata românească în Basarabia avea multe şi

grele datorii: străjuia graniţa mereu ameninţată la
Nistru, dădea instrucţiuni poporului în şcoalele de adulţi
şi muncea pentru înfrăţirea sufletelor. Regele cu prilejul
vizitei Sale din Chişinău, în cuvântarea cătră corpul
-ofiţeresc de aici, laudă această muncă a lor, şi-i în­
deamnă să persiste în opera lor atât de folositoare
pentru neamul nostru din Basarabia, căruia să-i fie
totdeauna pildă de cinste şi ordine :
„Mulţumesc din toată înima pentru mărturisirea
'sentimentelor de credinţă ale armatei, care şi-a înde­
plinit aici cu prisosinţă greaua misiune ce i s’a încre­
dinţat. 0 parte dintre ofiţerii prezenţi aţi avut fericirea
să fiţi printre cei dintâi cari la chemarea poporului
moldovenesc, ameninţat de vântul rău al răscoalei, aţi
intrat în acest ţinut, fala veehei Moldove în veacurile
trecute, atât *prin bogăţia sa, cât şi prin vrednica sa
poporaţie română, care ţinea strajă la această margine
a ţării. Aţi venit ca fraţi şi apărători, iar nu ca nişte
cuceritori, şi v ’aţi îndeplinit chemarea, aducând aici
ordinea şi liniştea. Dar aţi mai avut şi altă grea însăr­
cinare, anume aceea de a câştiga inimile poporaţiei
locale pentru patria mumă. Munca depusă de armata
Mea pentru învăţământul populaţiei în şcoalele de adulţi
merită toată lauda. Pentru a duce şi mai departe această
operă de apropiere a sufletelor, vă mai dau un sfat
asupra căruia stăruiesc din toată inima : Siliţi-vă în tot
felul ca ori unde se va arăta unul din voi să faceţi
cinste numelui de ofiţer român şi printr’o atitudine co­
rectă să se învedereze că sunteţi purtătorii ordinei şi
ai cinstei ; căci după cum veţi şti să vă înfăţişaţi noilor
Mei supuşi, în aceeaş măsură veţi fi apreciaţi şi voi;
şi împreună eu voi întreaga noastră armată şi în­
treaga ţară.
Vă mulţumesc din toată inima pentru tot ceeace
aţi lucrat până acum, urându-vă şi de aici înainte spor

u*
212

bun la muncă şi sănătate. Să trăiască scumpa noastră

armată“ .
Vizitând din nou Chişinăul cu ocaziunea expoziţiei»
din Sept. 1925, Regele dăruieşte pentru ajutorarea să­
racilor din acest oraş basarabean suma însemnată de-
de un milion lei.

După aceste vizite, cele dintâi, în cele trei provincii

unite pe veci, Regele le cercetează tot mai des spre-
cea mai vie bucurie a poporului. II întâlnim aici în
mijlocul supuşilor, când la o serbare de comemorare,,
când la o vânătoare de distracţie. In acest chip din
urmă cercetează Maramureşul istoric, de unde au plecat
descălecătorii Moldovei în veacul al KlV-lea. Celor cari
l-au întâmpinat în Sighetul Marmaţiei (30 Septemvrie
1921), le-a vorbit despre rostul nostru pe plaiurile-
acestea :
„Venind prin aceste ţinuturi frumoase, unde m’am
dedat unui vechiu şi nobil sport, am simţit datoria de-
a pune piciorul şi în acest frumos judeţ, care prin le­
gături istorice de multe secole trecute este legat de ţara
românească la al cărei sân a fost redat prin Pronia
cerească şi cu ajutorul vitejiei fiilor săi.
Am vizitat cu mare plăcere ţinuturile acestea fru­
moase şi bogate, cari merită să fie locuite de un popor
sănătos şi la trup şi la suflet. Noi suntem aici sentinela
românismului pe frontierele Tisei şi este de datoria tu­
turor de a ţinea cu sufletul la Patria comună,, care îm­
brăţişează pe toţi cu aceleaşi drepturi.
Prin firea noastră şi modul de a ne purta trebuie
să fim un exemplu pentru cei ce se uită peste graniţă,
şi să le impunem arătându-le că la graniţele României
ştim să trăim cu toţii în pace ca fraţii şi să ne dăm
mâna pentru binele Ţă rii“ .

Abia peste patra ani reuşeşte Regele să-şi satis-

 213

facă încă una din dorinţele inimei Sale, de a cerceta Ba­

natul, pentru care s'a frământat atât de mult împre­
ună cu Regina, ca să scape măcar partea lui românească
•din manile Sârbilor. In 10— 14 Noemvrie 1923 străbate
tot Banatul în aceeaş însufleţire obştească ca şi cea
•din Ardeal din 1919. Zeci de mii de ţărani chipoşi în
portul lor pitoresc, salutau pe Regele liberator. Aradul
şi cele trei oraşe ale Banatului : Timişoara, Lugojul
şi Caransebeşul pavoazate, primeau cu mare alaiu pe
Suveranul, care pentru întâia dată putea să vadă cu
•ochii Săi bogăţia, frumuseţa, hărnicia deosebită a Bă­
năţenilor fără deosebire de neam. A vizitat în aceste
■oraşe toate bisericile diferitelor confesiuni, apoi şcolile
militare, liceele, institutele de cultură, orfelinate, azile,
spitalele, multele şi feluritele fabrici asemenea şi locuin­
ţele muncitorilor. într’o zi a cercetat satele din jurul
Timişoarei : Remetea, Izvin, Biled, Şandra, Pesac, Lovrin
şi Comloşul-Mare, fiind pretutindeni înconjurat cu aceiaş
respectuoasă iubire a mulţimei, care e una din calităţile
•esenţiale ale neamului nostru, faţă de Capul încoronat.
Regele a stat de vorbă prin sate cu ţăranii şi cu con­
ducătorii lor, a intrat în gospodăriile câtorva ţărani frun­
taşi, ducând cele mai frumoase impresii despre bogăţia
materială şi culturală a Românilor bănăţeni. Vestitele
•coruri ale Bănăţenilor delà sate, au întovărăşit în toate
părţile pe Regele cu cântecele lor de bună şi aprinsă
veselie.
Cuvântările rostite de Regele în cele trei oraşe
ne arată de ce sentimente cu adevărat părinteşti era
copleşit sufletul Lui, văzând entuziasmul şi sinceritatea
dragostei, cari îl însoţeau în tot locul, din partea poporului
român de aici şi în general a tuturor cetăţenilor din Banat.

La A rad, foarte bucuros de buna primire, îşi ex­

primă încrederea în viitorul progres agricol-industrial al
.acestui bogat oraş şi ţinut :
214

„împrejurări neprielnice m’au împiedecat până:,

acum să-mi îndeplinesc marea dorinţă de a veni prin­
tre iubiţii mei aradani şi bănăţeni, după unirea lor cu
patria mumă, spre a vedea mai deaproape acest ţinut
atât de scump inimii Mele ca şi întregii simţiri româ­
neşti. Am străbătut cu dragoste mândra vale a Mure­
şului şi îmbelşugata-i câmpie, străvechiu sălaş al Ro-
mânimii, în mijlocul căreia se ridică bogatul şi frumosul
d-voastră oraş.
Lângă această graniţă a regatului, cu care se află:
pe veci şi indisolubil legat, Aradul îşi va vedea neîn­
cetat progresând însemnătatea lui în viaţa naţională, la a,
cărei activitate economică el contribue în aşa mare măsură..
Ne-am bucurat cu toţii de partea ce a luat la,
expoziţia de acum doi ani delà Bucureşti, industria ară-
dană, pe care am avut plăcerea să o cercetez astăzi
în câteva din cele mai deosebite aşezăminte ale sale.
Cu trecerea acestor timpuri destul de grele aduse:
de marele război, pentru întreaga mişcare economică
europeană, sunt încredinţat că prin sârguinţa muncito­
rimii şi priceperea conducătorilor ei, viitorul şi înflorirea,
acestui mare centru industrial vor ii asigurate Tot aşa,
de sigur sunt că, în urma desăvârşirei legii de împro­
prietărire, întreaga populaţie rurală va şti să se arate-
vrednică de înfăptuirea acestei mari reforme, delà care
ţara aşteaptă, alăturea cu propăşirea economică şi cul­
turală a ţărănimii, o dragoste de munca pământului şi
o îmbelşugare a productivităţii agricole, prin care să
se asigure bunul şi sănătosul trai al sătenilor, pe care-
numai se pot întemeia puterea Statului şi mijloacele lui-
de apărare.
însufleţit de o dragoste părintească pentru toţi,,
fac un călduros apel către toate păturile sociale, fără
deosebire de limbă sau credinţă, şi cu deosebire mă
adresez fruntaşilor conducători să-şi dea mâna frăţeşte^
la muncă pentru binele obştesc.
 215

Mulţumind tuturor pentru dragostea cu care am

fost întâmpinat şi regretând că starea sănătăţii a îm-
pedecat pe iubita mea soţie şi Regină să se bucure şi
ea de manifestarea unor sentimente atât de călduroase,
ridic paharul în cinstea oraşului şi ţinutului Arad“ .

La Timişoara, mulţumind pentru calda primire,

Învie vechi amintiri istorice şi cere bună înţelegere în­
tre toţi cetăţenii, fără deosebire de neam, pentru munca
de consolidare a Statului :
„...Străbătând aceste vechi ţinuturi româneşti,
răsare fireşte în gândul Meu imaginea slăvitului lor
trecut, atât de strâns legat eu însăşi obârşia neamului
nostru, răsare amintirea acelor măreţe timpuri, când
legiunile romane ale gloriosului împărat sălăşluiau în
„Dacia felix“ , alcătuind temeiurile poporului român, ur­
maş neîndoios al vechei Rome, atât prin chip şi nume,
cât şi prin limba şi însuşirile geniului său, care poartă
vădita pecete a latinităţii. Goborîtor al legiunilor ro­
mane, noul popor românesc a fost pururea strajă a
moşiei sale strămoşeşti.
Mari valuri şi grele vijelii trecut-au peste această
zbuciumată ţară, până astăzi, când după atâtea veacuri
neamul nostru a redevenit stăpân asupra moşiei şi a
destinelor sale.
Vicisitudinile istorice au voit. ca şi alte neamuri
să se aşeze alături de cel românesc. Prin vieaţa lor co­
mună, liniştită şi frăţească, sunt încredinţat că se va
asigura deplina şi puternica propăşire a Statului şi a
întregei noastre societăţi. Mari probleme rămân de des-
legat, un vast câmp de activitate culturală, morală şi
economică ne stă înainte, şi numai printr’o colaborare
sinceră şi încordată a tuturor forţelor Ţării ne putem
înălţa la acea treaptă de desvoltare, la care Pronia di­
vină ne îndrumează.
Sunt încă sub impresia înălţătoare a defilării mii-
216

lor de locuitori din tot cuprinsul mănosului Banat, căl­

dura cu care am fost întâmpinat şi bucuria ce strălucea
în ochii tuturor de a putea saluta pe Regele lor, au
găsit un răsunet în inima Mea şi îm i va lăsa o amin­
tire care chiar acum se traduce într’o adâncă şi pă­
rintească dragoste ce o port poporaţiunilor acestor ţi­
nuturi pe veci cuprinse în hotarele fireşti ale iubitei
noastre Patrii“ . . . •

Aceleaşi mulţumiri simţite le exprimă Regele şi la

L u g o j, unde scoate în evidenţă importanţa Bănăţenilor
în vieaţa românească:
„După frumoasele zile petrecute in judeţele de pe
câmpie ale Banatului, eu bogatele oraşe Arad şi Tim i­
şoara şi satele aşa de bine întemeiate, am marea bu­
curie de a veni astăzi în capitala marelui şi însemna­
tului ţinut românesc al Caraş-Severinului, în acest prea
frumos ţinut muntos, unde în timpii de restrişte s’a re­
tras Românimea, spre a-şi păstra curată şi neamestecată
vieaţa sa naţională şi datinile sale din bătrâni.
Aci s’au desfăşurat apoi acele virtuţi ostăşeşti ale
grănicerilor români, cari au fost fala Bănăţenilor în tre­
cut, şi sigur că va ii cu atât mai mult mândria lor în
prezent şi viitor, când le este dat a-şi apăra ţara lor dea-
pururi unită cu fraţii din vechiul Regat.
Este un cuvânt despre d-voastră bănăţenii : »Bă­
ii atu-i fruntea“ , şi într’adevăr că Banatul e fruntea
Românimei îndreptată în spre Apusul din care ne tragem.
Banatul e în acelaşi timp fruntea prin industria sa pros­
peră, prin mănoasa-i agricultură şi prin ţărănimea sa
aşa de înstărită şi sănătoasă.
Şi am mai auzit o zicală :
„Nu-i Romăn ca Bănăţeanu,
Bănăţean ca Lugosanu...“
Cu adevărat că în rare locuri ni s’a păstrat aşa de
bine vieaţa veche românească, cu portul aşa de pito­
 217

resc şi cu atâtea cântece şi doine, cari au fost mân­

gâierea poporului în veacurile pline de atâta zbucium.
Plec din mijlocul iubiţilor mei bănăţeni cu sufletul
înduioşat de atâtea semne de dragoste şi devotament
ce mi s’au arătat în aceste zile, cari îmi vor rămâne
pentru totdeauna neuitate...“
In aceeaş zi vizitează şi oraşul Caransebeş.

Onorează totdeauna cu prezenţa Sa serbările de

pomenire ale oamenilor mari ai neamului, pentru cari
are un cult deosebit şi o profundă înţelegere. Prezenţa
Sa la astfel de comemorări lasă urme neşterse în su­
fletul poporului, care până ieri fusese robul unei stă­
pâniri străine. Cuvântările Sale rostite cu aceste prile­
juri au darul, să cucerească acest suflet dornic de lu­
minatele învăţături şi îndemnuri regale. Prin ele se do­
vedeşte cât de mult e contopit Regele cu vieaţa româ­
nească în tot trecutul şi prezentul ei din toate provinciile.
La serbarea de cincizeci de ani delà moartea Mitropo­
litului Şaguna, în Sibiiu, după ce asistă la slujba din R ă ­
şinari, Regele aduce marelui cârmuitor de suflete omagiul
sincer al recunoştinţei Sale pentru toată munca ce-a de­
pus pentru neamul nostru (12 Iulie 1923). Suveranul
preamăreşte în aceste cuvinte lapidare pe ilustrul ar­
hiereu, fîxându-i rolul său istoric covârşitor :
„însufleţit de aceeaş pioasă şi patriotică simţire,
-care ne-a adunat pe toţi ca să pomenim şi să prăznuim
precum se cuvine memoria marelui Mitropolit Andrei
Şaguna, am venit să aduc ca întâiul Rege al României
întregite, prinosul Meu de recunoştinţă şi veşnică cin­
stire acestui apostol ai neamului românesc.
Dacă nouă astăzi ne este dat a ne bucura de în­
trunirea în acelaş Stat naţional a tuturor ţinuturilor
locuite de Români, nu trebuie să uităm, în veselia
noastră că această măreaţă înfăptuire a fost pregătită
sufleteşte de acei mari stâlpi ai neamului, cari luptân-
218

du-te cu neînchipuite greutăţi, s’au îngrijit de viaţa na­

ţională romftnească pe tărâmul politic, cultural şi moral.
Unul din aceşti bărbaţi de peste munţi, un strălucit
şi mândru chip, întrupând idea naţională, a fost Mitro­
politul Şaguna, „ Andrei cel dintâi chemat“ .
Hulit la început ca străin şi nu fiu al Ardealului,
această odraslă de Români macedoneni, rătăciţi prin
ţări străine, a fost rânduit de Pronia cerească să reîn-
vieze vechea Mitropolie a Românilor ortodox! din Ardeal,
cari, căzuţi sub o ierarhie străină şi vitregă, tânjiau în
amorţire şi înţelenire de suferinţe seculare atât în ce
priveşte legea lor, cât ■şi în ce priveşte şcoala şi con­
ştiinţa naţională.
Purtând toiagul păstoresc tocmai în vremurile de
mari frământări politice şi sociale din anii 1848 şi 1866r
Şaguna a ştiut, că, odată cu înfiinţarea şcoalelor de în­
văţătură a preoţimei şi a poporului, să se arate şi ca
un înţelept cârmuitor în toate luptele politice ce s’au
desfăşurat pentru înlăturarea Românilor delà viaţa ob­
ştească de Stat. Văzând, că împrejurările au adus Tran­
silvania sub jugul minorităţii maghiare, el şi-a potrivit
politica sa cu proverbul naţional : „fă şi taci“ , ştiind că
dreptatea până la sfârşit rămâne biruitoare.
Şi sfânta noastră dreptate a învins. Datorită muncii
statornice şi sârguitoare a generaţiilor trecute, datorită
înţelepciunii fruntaşilor neamului nostru, datorită vitejiei
ostaşului român, care a pecetluit cu sângele său drep­
tatea poporului român, — astăzi întâiul Rege şi întâia
Regină a României întregite, vin la locaşul aceluia, care,
ca un adevărat apostol şi înainte mergător reprezintă
calea spre unitatea românească.
Mormântul, la care ne-am închinat astăzi este
modest, dar mare prin însemnătatea lui. Cetatea nu l’a
primit, dar l’a primit satul, frumosul sat al Răşinarilor,
căci Şaguna ştia că, pe vremea sa, în sate stă puterea
şi izvorul nesecat de vlagă românească.
 21U

Cu deosebire scumpe ne sunt satele din acest

mândru colţ al României, locuit^ de străvechi păstori,,
aşa zişii Mărgineni, cari în transmigrările lor delà
munte la bălţile Dunării şi ale Mării Negre până în
munţii Caucaz, au dus cu ei frumoasele datine şi du­
ioasele cântece româneşti, cari au ţinut aşa de sus
simţul de unitate al limbei şi al naţiunei.
Să ne închinăm cu drag la memoria acestui mare
fiu al neamului nostru şi să ne gândim la ceeace poate
tace un om înţelept, pururea treaz şi departe văzător
şi să ne bucurăm, că fapta bună este nemuritoare şi
roadele ei binecuvântate. Să cugetăm la aceea, că el
a avut în lupta sa aşa de puţine mijloace materiale şi
atât de multe piedeci din partea unei cârmuiri străine
şi totdeauna bănuitoare, pe când nouă ne este dat a
lucra în toată libertatea şi după voia noastră. Să ne
gândim că el ş’a înălţat deasupra deosebirilor de ţi­
nuturi şi confesiuni, când a fost vorba de binele şi fe­
ricirea neamului său de peste tot locul, fie pe tărâmul
politic pe câmpia libertăţii delà Blaj, fie pe tărâmul
cultural, la înfiinţarea Asociaţiunii pentru cultura po­
porului român, fie pe tărâmul bisericesc ; căci nu tre­
buie să. uităm marea pildă ce ne-a dat Şaguna, care
s’a străduit să întrunească sub una şi aceeaş Mitropolie
pe toţi Românii ortodoxi din fosta Monarhie austro-
ungară, ţintind prin aceasta la unirea Românilor din
ârdeal cu cei din Bucovina şi înlesnind astfel viitoarea
unificare a întregei biserici ortodoxe române.
In sfârşit, în lupta pentru luminarea şi înălţarea,
poporului nostru, pătrunzându-ne cu toţii, până în adân­
cul sufletelor noastre, de datoria ce avem, să nu ne
depărtăm de acel înţelept şi bine cumpănit duh al lui
Şaguna, să zicem din toată inim a: „Vecinică să-i fie
buna şi fericita amintire !“ .

Deşi vieaţa în trecut, a provinciilor desrobite în:

220

ce priveşte faptele importante a fost modestă, — căci

aci numai durerea şi jalea erau mari, — totuşi ea află
cel mai viu răsunet în sufletul Regelui nostru, care ştie
să pătrundă în măreţia ei simplă, pentru a scoate
la lumină, fapte şi învăţături, spre îndreptarea atât
de necesară a contemporanilor. Trecutul de mucenicie
a Moţului ardelean învie astfel în cuvântul de prăz-
nuire regală a eroului Avram Iancu, în Ţebea, cu oca-
ziunea împlinirii o sută de ani delà naşterea sa (81
August 1924) :
„Cu înaltă însufleţire am venit împreună cu fami­
lia mea, spre a ne închina împrejurul legendarului go­
run al lui Horia la mormântul lui Avram Iancu, marele
luptător pentru drepturile naţionale. Mi-a fost dat mie
întâiului Rege al României întregite să viu aici să con­
sfinţesc încheierea unui lung şi dureros proces istoric,
în care era vorba de revendicarea celor mai elementare
drepturi de vieaţă naţională şi unitate omenească a ce­
lui mai vechiu şi numeros popor din ţara aceasta, care
pe lângă o muncă cinstită dăduse din sânul său stăpâ-
nitorilor de pe vremuri atâţia viteji, atâţia generali ves­
tiţi şi încă un mare rege. A i murit chinuit pe roată tu
nefericitule Horia cu ai tăi ! Iar tu viteazule între viteji
Avram Iancu închis-ai ochii rătăcitori pe drumuri sin­
gur numai cu fluerul tău, cu sufletul întunecat şi ne-
mângăiat pentrucă îţi vedeai zădărnicită ţinta luptelor
tale şi totuşi jertfa voastră era sfântă căci dreptatea s’a
făcut, îndeplinindu-se înţeleaptă vorbă a poporului: „Apa
trece pietrele rămân“ . Credinţa în suflete, răbdarea în
muncă şi cinstea în vieaţă au adus această'' biruinţă a
voastră, iubit popor al munţilor apuseni. Păstraţi cu
sfinţenie aceste frumoase virtuţi. Atâtea veacuri de în­
chinare nu au putut şterge de pe faţa voastră dârză şi
îndărătnicia mândriei unui trecut plin de putere care
îşi aşteaptă acum o bună stare meritată. Ştiu câte greu­
tăţi aţi îndurat şi de aceia dragostea şi grija mea pă-
Familia Regală, d. I. I. C. Brătianu la slujba oficiată pe muntele Găina de
Patriarhul Miron şi Episcopul Lucian de Roman pentru pomenirea eroului
• Avram lancu

Familia Regală în Cluj la punerea pietrei fundamentale a statuii lui Avram

lancu (1 Septemvrie 1924)
 221

rintească pentru .îmbunătăţirea vieţii voastre materiale

şi culturale este deplin asigurată...“

Cunoscut în toate provinciile liberate, Regele a

devenit un Domn popular încunjurat de dragostea tra­
diţională a poporului nostru bun şi omenos. Florile pre­
sărate pe drumul regal, ca şi cele primite de mult s’au veş­
tejit, multe din daruri cu timpul se vor distruge, dar amin­
tirile scumpe culese din acest contact reciproc, între
Rege şi popor, vor trece din generaţie în generaţie,
îmbogăţind capitalul moral şi naţional al neamului nostru.
Vom vedea mai departe că Regele cunoaşte foarte
bine vieaţa actuală deosebită a provinciilor noi, — cât
de mult e familiarizat cu vieaţa trecută a provinciilor
desrobite s’ a arătat in cele de mai înainte, — deaceia
şi-a şi exprimat adeseori dorinţa ca unele din instituţiile
bune de aici, sau părţi din ele, să fie trecute în noua or-'
ganizaţie legislativă a statului român, care să se facă în
bună înţelegere cu toţi fruntaşii ţerii, fără deosebire de co­
loare politică, pentru a pune astfel bază solidă şi durabilă
României-Mari.
 CAPITOLUL XI.

Regele Ferdinand şi politica externă a României.

Războiul pentru întregirea noastră naţională a
produs în politica externă a statului român o schimbare
radicală. Vechii tovarăşi ingraţi şi volnici i-am înlocuit cu
prietini de suflet şi idei, cari luptau pentru dreptate şi
civilizaţie. Acum se făcea politica neamului şi nu a
câtorva oameni politici. Regele Ferdinand delà început
s’a declarat pentru politica instinctului naţional, care ne-a
dus alături de marile puteri ale Europei. Am văzut în
cele precedente că statornicia şi loialitatea Regelui faţă
de Aliaţi n’a scăzut nici în cele mai tragice zile ale
luptei noastre pentru idealul naţional. Credinţa Lui
fermă a fost în tot cursul războiului, că Aliaţii vor birui
şi cu ei împreună şi noi ne vom izbândi visul. Aceasta
a mărturisit-o în public şi sfetnicilor săi de mai multe
ori, şi foarte categoric.
Pentru a lămuri mai deplin această credinţă regalai
las să urmeze aici înseşi declaraţiile Regelui cătră aca­
demicianul francez Robert de Fiers, prietinul, care în
cursul războiului a stat în mijlocul suferinţetor noastre.
Declaraţiile acestea făcute în iarna anului 1917 la Iaşi,
— deci în momente foarte tragice pentru noi, — aruncă
o lumină puternică asupra personalităţii istorice a Regelui
Ferdinand, şi-l fac să fie unul din cei mai mari Do­
mnitori din istoria Europei contemporane, căci acestea
au fost consfinţite prin eroice fapte regale vrednice de
admiraţia tuturora :
„D e cinci luni durează războiul nostru, nici o
 223

clipă n ’am simţit un regret, căci nici o clipă n'am

avut sentimentul eă m ’am înşelat asupra destinului
ţării. Când m ’am urcat pe tron, gândul rolului ce va
avea Rom ânia în marele conflict, a stăpânit toate mo­
mentele vieţii mele. Aceasta era marea datorie căreia na
puteam, n ici nu se putea să nu mă supun. Ce de lupte !
Ce de zbucium sufletesc! Delà început mi-am impus
această regulă de conştiinţă: să fac abstracţie de mine
însumi, să nu ţin cont nici de originile mele, n ici de fa ­
m ilia mea ; să nu văd decât Rom ânia, să nu cuget decât
la ea, să nu fiu decât pentru ea. N u se domneşte asu­
p ra unui popor pentru sine, ci pentru acel popor. In
aceasta constă onestitatea unui Rege.
M i-a m dat silinţa să-i rămân credincios- Când în ­
cetul-cu încetul după multă gândire am dobândit con­
vingerea, că locul României era lângă popoarele A ntan­
tei, că interesul ei, — nu cd trecător, ci cel permanent,
istoric — î i impune să fie de partea Franţei, Ita liei şi
A ngliei, că negligând această misiune ea deveuia ceia ce
a fost îndelung: vasala unei alte puteri, şi că nimicea
tot ce face nobleţea şi mărirea unei ţări, unitatea naţio­
nală, libertate de acţiune, independenţa. A m simţit atunci
o mare linişte, căci am văzut lăm urit calea ce trebue u r­
mată. D a r în acelaş timp am simţit o mare mâhnire,
căci am înţeles de ce arma să mă depărteze acea cale pen­
tru totdeauna : de fam ilia mea, am icii mei de odinioară,
de afecţiunile din copilărie. A fost în mine o luptă a
conştiinţa şi a in im ii. Conştiinţa a învins. Atunci am
putut păstra neclintită speranţa de a învinge pe M a ­
ckensen, deoarece reuşisem să înving în mine pe un
Hohenzollern“ .

Ajutorul material şi moral al Aliaţilor l-a văzut

Regele în Iaşi, în decursul celor doi ani de război şi
suferinţă neagră în Moldova. întors la Bucureşti, la ban­
chetul dat în onoarea armatelor aliate franco-englez«
224

(în 18 Noemvrie 1918), mulţumeşte acestora cu cuvin­

tele de o absolută sinceritate :
„Să-mi fie îngăduit în această zi de bucurie pen­
tru ţara Mea, să Mă îndrept către reprezentanţii ţărilor
aliate. Sunt tălmaciu credincios al poporului Meu, rostind
astăzi via Mea recunoştinţă pentru sprijinul statornic şi
efectiv pe care România l-a găsit pe lângă dânşii, în
zilele bucuriei sale ca şi acelea ale nenorocirii sale.
D-Voastră, domnilor, aţi trăit acele ceasuri şi aţi îm­
părtăşit sentimentele noastre, arătându-ne neîncetat o
sinceră prietinie şi o întăritoare simpatie, cari au con­
tribuit să strângă şi mai mult legăturile cari uniau şi
până atunci ţara Mea cu Puterile înţelegerii.
Niciodată România nu va putea să uite marile
servicii cari i-au fost aduse de Misiunile militare,, cari
au creiat o frăţie de arme cu atât mai tare, cu cât a
fost cimentată cu sângele nobililor fii ai Franciéi, cari
au luptat şi au murit pentru cauza comună alături de
tovarăşii lor români. Neştearsă rămâne amintirea în­
grijirilor din bielşug date de medicii, infirmierii şi
infirmierele francezi, englezi şi americani ; aminti­
rea lor va rămânea pentru totdeauna săpată în inima
acelora pe cari i-au îngrijit cu un devotament şi
un eroism admirabil, şi ne vom aduce aminte veş­
nic că un mare număr dintre răniţii şi bolnavii
noştri au fost scăpaţi de aceşti îngeri ai milei de oameni.
Dar recunoştinţa noastră se îndreaptă înainte de
toate cătră vitezele oştiri aliate, care prin victoria lor, în
care am avut totdeauna o nezguduită credinţă, au asi­
gurat biruinţa dreptului şi a justiţiei, biruinţă care pentru
ţara Mea se traduce în Unirea tuturor Românilor. Cu aceste
sentimente de recunoştinţă şi de sinceră prietinie ridic
acest pahar în sănătatea şefilor de Stat ai ţerilor aliate*

A doua zi (19 Noembrie), Regele oferea un dejun

în onoarea ministrului plenipotenţiar francez de Saint-
Aulaire, care la laşi, în vremuri de cumplită mucenicie
pentru neamul românesc,, a fost, alături de generalul
Berthelot, cel mai sincer şi mai devotat prietin al drep­
turilor noastre, pentru biruinţa cărora a făcut tot ce
omeneşte s’a putut ; a fost sfetnicul de fiecare zi al Su­
veranului, care acum îşi face o plăcută datorie, expri­
mând în numele Său şi al poporului românesc întreg,
adânca şi statornica noastra recunoştiniă faţă de acest
ilustru reprezentant ai Franţei, care împreună cu. ţara
sa ne-au ajutat mai mult ca oricine la desăvârşirea
idealului naţional. Toată cuvântarea e stăpânită de senti­
mente calde, înduioşătoare, amintind că sacrifiiciul nos­
tru a fost în acelaşi timp şi o uşurare şi o reculegere, a
frontului francez foarte ameninţat atunci : . ,
„Din fundul inimii mulţumesc, domnule ministru,
în numele. Meu şi al Reginei pentru cuvintele, aşa de
amabile, pe care mi le-aţi adresat acuma şi bucuria
Mea e mare că pot să-ţi spun toată plăcerea ce o
simt că mă aflu aici, în mijlocul prietinilor noştri francezi.
Când acum doi ani, am tras sabia pentru înde­
plinirea unui ideal recunoscut ca îndreptăţit de puterile
Înţelegerii, am urmat sentimentul aproape unanim al
poporului Meu, care nu admite lupta decât alături de
naţiunile spre care-1 atrăgea tot odată şi raţiunea sa
şi inima sa.
Ai trezit în mine amintiri de bucurie pentru po­
porul Meu şi de glorie pentru armata Mea. Suntem,
mândri că braţul vitejilor noştri ostaşi a oprit înaintarea
năvălitorului pe pământul nostru şi această mândrie e
cu atât mai adâncă, cu cât aveam sentimentul că prin
resistenţa noastră înverşunată, care a atras asupra
noastră atacurile unui număr considerabil de diviziuni
inimice, am putut servi ca aliaţi credincioşi bravele oştiri
care luptau pe frontul frances. Zilelor acelora de glorie
li-a urmat pentru ţara Mea o eră de suferinţi şi încercări
în cursul căreia am fost siliţi să aşteptăm cu arma la

Meteş, Regele Ferdinand. 15

 226

picior, dar în care timp de asemenea am păstrat în

inimile noastre credinţa în aliaţii noştri şi înfocata spe­
ranţa de a reîncepe lupta.
Cu cât aşteptarea aceasta a fost mai lungă şi mai
dureroasă, cu atât a fost mai mare bucuria, când eve­
nimentele ni-au îngăduit să ne reluăm locul alături de
prietinii noştri. De aceia entuziasmul pe caro populaţia
Capitalei îl arăta ieri la vederea vitejilor ostaşi aliaţi
şi a celor două tricoloruri ale noastre fălfăind unul lângă
altul era expresia unei înflăcărări unanime şi atât de mult
timp comprimată în inimile noastre; era salutarea recu­
noscătoare a sufletului românesc către fratele său mai
mare : sufletul franees. Bucuria noastră a fost mai mare
văzând în fruntea trupelor aliate pe generalul Berthelot,
pe Berthelot al nostru, căci e de fapt al nostru, şi prin
însuşirea sa de cetăţean român şi prin amiciţia pe care
nia încetat a o dovedi ţării Mele.
Sunt interpretul acestor sentimente, ridicând pa­
harul Meu în sănătatea d-lui preşedinte al Bepublicei,
in onoarea Franţei şi al glorioasei armate.
Ridic în sfârşit paharul Meu în onoarea d-voastră,
d-le Ministru. Inima d-voastră a fost în orice prilej in­
spiratoarea şi sfătuitoarea cuvintelor d-voastre şi actelor
d-voastre. De aceia serviciile ce aţi adus cauzei româ­
neşti vor fi totdeauna prezente în inimile noastre şi în
amintirea noastră“ .

L ’ a mâhnit foarte mult pe Regele atitudinea A li­

aţilor la Congresul de pace, cari n’au voit să ne recu­
noască revendicarea integrală a teritoriului nostru na­
ţional, ba ne-au impus mai multe sarcini şi îndatoriri
incompatibile cu suveranitatea şi independenţa unui
stat naţional liber şi învingător. Cu aluzie la această
atitudine nedreaptă a Aliaţilor, zice Regele, în Con­
siliul de miniştri din Iunie 1919, că „nu poate lăsa
vasală o ţară, pe care a primit-o suverană“ .
 227

în Mesagiul cu care deschidea cele dintâi Corpuri

legiuitoare ale României Mari, în Noetnvrie 1919, afirmă
păstrarea legăturilor cu Aliaţii, dar nu uită să relevezc
nesocotirea drepturilor noastre din partea lor :
„Ilotărîrea noastră nestrămutată este de a sta
nedespărţiţi de Aliaţii noştri cu cari împreună uin sân­
gerat pentru triumful dreptăţii lumii, şi, în acest scop
vom face totul spre a-i convinge, că interesele noastre
vitale sunt în acord cu marile interese ale propăşirii
paşnice în Orientul Europei“ .
Mai pronunţat apare această nedreptate în răs­
punsul regal la adresa Camerei deputaţilor din acel an :
»Prietinii şi Aliaţii puternici şi mari Ne-au dat un
sprijin nepreţuit şi au fost alături de noi în măreaţa
operă ce eram chemaţi să o împlinim ajutându-nc cu
calda lor iubire, cu sfatul şi înţelepciunea lor. Nu vom
putea uita legăturile strânse cu ei chiar dacă toate aspira-
ţiunile nu au fost realizate. Consiliul suprem delà Paris,
preocupat de necesitatea unei păci de mult dorită de
lumea întreagă, a impus şi Ţării noastre să facă pen­
tru pacea lumii sacrificii dureroase. Nu există Român,
delà Rege până la ultimul cetăţean, care să nu de
plângă hotărîrile marelui areopag mondial. Dacă pentru
momentul de faţă am cedat forţei majore, nu este
acum vremea să îngenunchem energia noastră, înaintea
restriştei, ci îndoind-o să arătăm printr’o atitudine
demnă şi lucrând cu o continuă stăruinţă de a vindeca
rănile Patriei, să arătăm lumii întregi, că România me­
rită mai multă consideraţie din partea marilor ei aliaţi“ .
La adresa Senatului constată acelaş lucru :
„Suntem siguri, că Aliaţii vor recunoaşte mai târziu
şi vor preţui cum se cuvine rolul important ce-1 joacă
România ca factor al civilizaţiei Occidentale în aceste
părţi ale Europei“ .
In Mesagiul din anul viitor (Noem vrie 1920) Regele
face această constatare privitoare la situaţia internaţională:

J 5*
228

„Situaţia internaţională a României este definitiv

aşezată prin hotarele, cari au pus capăt războiului
mondial.
Convenţia, prin care Marile puteri au recunoscut
unirea Basarabiei cu Patria-Mumă, unire care de aici
înainte nu mai poate fi pusă în discuţiune, a legalizat
şi frontiera noastră din spre Răsărit.
Legăturile României cu puternicii şi glorioşii no­
ştri aliaţi s’au strâns tot mai mult. Despre aceasta am
avut o nouă dovadă în modul cum a fost primit Mini­
strul nostru al Afacerilor străine (Take Ioneseu), în ţă­
rile pe cari le-a cercetat.
Raporturile noastre cu ţările vecine, alături de
cari ne-am bătut se strâng pe zi ce trece tot mai mult ;
foloasele unei trainice colaborări între noi şi ele se pun
din ce în ce în evidenţă.
Faţă de ceilalţi, vecini ai noştri, cu unii am sta­
bilit deja raporturi normale şi am speranţa, că vom
ajunge la acelaş rezultat cu toţi.
Pentru prima oară în istoria noastră am legat re-
laţiuni diplomatice cu Sfântul Scaun : ele ne vor ajuta
la încheerea concordatului reclamat de noua alcătuire
a României în care libertatea fiecărui cult trebue să se
armonizeze cu unitatea Statului.
Cu prilejul călătoriei în Extremul Orient a iubi­
tului Meu fiu, Moştenitor al Tronului, am putut să ne
dăm sama de vaza României pretutindeni şi am luat
cu imperiul Japoniei un prim contact, premergător unor
relaţiuni mai strânse“ .
Deci Regele doria pace şi bună înţelegere cu toţi,
chiar şi cu duşmanii de ieri. Insă temeiul politicei
noastre externe rămâne tot legăturile strânse cu Aliaţii.

Când doi glorioşi generali ai Aliaţilor vin să de­

coreze în numele Franţei şi Italiei pe viteazul nostru
Rege. care mulţumindu-le profund mişcat, le aminteşte
!. Regele, Prinţul Nicolae şi Mareşalul Joffre.
 229

frăţia de arme, de sânge şi de suflet, care uneşte po­

porul nostru latin cu al lor.
Mareşalului frances' Joffre îi grăia astfel ( 18
August 1920):
„ . . . Decorându-Mă cu „Medalia Militară“, care
împodobeşte pieptul celor mai viteji soldaţi şi al co­
mandanţilor de căpetenie, Franţa a decorat întreaga
Mea armată. Aceasta este o legătură şi mai trainică,
care va consacra pe vecie frăţia de arme dintre ceice
au luptat pentru aceeaş cauză mare şi sfântă. Legătu­
rile acestei confraternităţi s’au strâns în mod indisolubil
pe câmpurile noastre de luptă, a căror ţărână sfântă
acopere mulţi scumpi camarazi francezi, căzuţi pentru
gloria comună, alături de fraţii lor de arme români“ .

Regele pentru întâia dată vorbeşte despre rela­

ţiile noastre cu Italia prin aceste cuvinte adresate gene­
ralului italian Badoglio (21 Mai 1921) :
„ ...D in toată inima vă zic, fiţi bine veniţi, cei
trimişi de sora mai mare să aduceţi surorii mai mici
mărturia dragostei Italiei, pentru ca toţi ceice au suflet
latin, să ştie ce parte a luat România, în lupta şi iz­
bânda pentru dreptate şi adevăr, parte recunoscută de
toţi acei a căror obârşie comună este „aeterna Roma".
Puteţi fi sigur, că această nouă dovadă de căldu­
roasă simpatie din partea Italiei şi a Suveranului său,
a avut în inima României şi pot zice a tuturor Româ­
nilor, un adânc răsunet, care va întări şi mai mult le ­
găturile de prietinie şi de frăţie care există între ţările
noastre, de veacuri, delà legiunile romane, cari au venit
aici sub comanda marelui împărat Traian ca să înfiin­
ţeze „Dacia-Traiană“ şi să dea naştere poporului
român.
Sângele vărsat de ele au căzut pe pământ rodi­
tor; poporul nostru, născut din el, este vrednic de coi-
ee atunci au adus şi au apărat civilizaţia la gurile Du­
23Ü

nării ; el a dovedit în lupta comună şi o va mal dovedi

în opera sa de pace şi consolidare.
Deci cele două surori au luptat alături şi prin re­
zultate obţinute în luptă comună, au atins acelaş ţel.
In ce priveşte, Regina şi cu Mine, suntem cu deo­
sebire mişcaţi dc noua dovadă de simpatie ce am pri­
mit din partea M. S. Regelui Augustul vostru Suveran.
Suntem mândri de a purta de azi înainte Medalia „A l
Valore Militari“ , care străluceşte pe piepturile atâtor vi­
teji soldaţi italieni, şi vedem în aceasta o nouă şi mă­
gulitoare tălmăcire a sentimentelor de prietenie şi dra­
goste, ce hrănim în inima noastră de atâţia ani
Dacă vă salutăm în mod atât de călduros, domnule
General, este că vedem în d-voasstră, nu numai pe re­
prezentantul vitezei armate italiene, dar şi pe vrednicul
soldat, care a cules lauri mai întâi la Gorizia şi apoi
la Vittorio-Veneto, ca şef de stat-major al Generalului
Diaz, căruia i-aţi fost mâna dreaptă în acele zile ho-
tărîtoare.
Sunt interpretul fidel al întregei Mele ţări, adu-
cându-vă urările cele mai călduroase pentru ţara voas­
tră, pentru Suveranii voştri, pentru frumoasa şi viteaza
armată italiană, şi ridicând paharul zic din toată inima :
„Eviva ritalia et il suo R è“ .

Regele înainte de a vizită personal pe marii noş­

tri Aliaţi, a căutat să strângă legăturile de bună veci­
nătate, de alianţă defensivă, deci de pace, cu vecinii,
cari au luptat alături de noi pentru aceleaşi scopuri
naţionale şi umane. Cea dintâi ţară cu care se stabi­
lesc bunele raporturi e Sârbia sau Jugoslavia. La
aceasta contribuie foarte mult şi căsătoria Principesei
României Maria cu Regele Sârbiei Alexandru, care însuşi
spune : „Am avut marea mulţumire a constata cât de
mare entuziasm provocase în poporul Meu alianţa am­
belor Noastre Case“ .
 Kegele Ferdinand încă cu prilejul fericit al logod­
nei fiicei Sale Principesa Maria (20 Februarie 1922)
pronunţă o cuvântare, în care arată necesitatea alianţei
celor două ţeri, cari nici odată în cursul istoriei nu s’au
induşmănit, iar sacrificiile comune din ultimul războiu
e fac să se înfrăţiaseă pentru a-şi asigura viitorul :
„P e Regele Alexandru l-a adus. la Bucureşti nu
numai sentimente de sinceră şi strânsă amiciţie ce Ne
unesc, dar şi îndemnul inimii.
Legăturile de amiciţie existente de veacuri intre
ţările Noastre se vor complecta de acum înainte şi se
vor strânge încă mai mult, prin legăruri de strânsă ru­
denie între Familiile noastre.
In cursul istoriei găsim totdeauna ţările noastre
luptând contra aceloraşi pericole şi pentru aceeaş idee.
Timp de secole au trebuit să îndure aceleaşi suferinţe.
Susţinute însă de aceeaş putere de viaţă, au putut ré­
sista tuturor tentativelor făcute pentru a le distruge.
De câte ori însăşi existenţa lor era ameninţaţă, ele au
ridicat capul şi au ieşit victorioase din luptă.
Pe această comunitate de interese a fost înte­
meiată amiciţia care în toate timpurile au unit naţiunea
sârbilor, croaţilor şi'slovenilor cu naţiunea românească.
Sângele vărsat în comun, ca fraţi buni de arme
pe câmpiile Dobrogei, nu poate decât să cimenteze încă
această prietenie între popoarele Noastre.
Dar această amiciţie, consfinţită în ultimul războiu,
trebuie să se manifesteze şi în mare operă de pace.
Conştiente de misiunea lor civilizătoare, ţările Noas­
tre trebuie să meargă mână în mână. Interesele lor co­
mune şi scopurile lor pacifice şi de bună vecinătate,
cer această colaborare strânsă. Nu mă îndoiesc că aceasta
va găsi în comunitatea de interese o nouă chezăşie şi
că viitorul nu va putea decât să întăriască raporturile
de prietenie şi încredere mutuală pentru binele naţiu­
nilor Noastre.,.“
232

Prin legăturile noastre politice eu Sârbia şi Ceho­

slovacia s’a întemeiat aşa numita „Mica Antantă“ , o
importantă alianţă politică de propăşire şi apărare re­
ciprocă, care ar aduce foloase şi mai reale pentru nea­
mul nostru, dacă am şti să ne impunem noi mai mult
în rostul ei, ţinând seamă mai ales de faptul, că
avem sute de mii de fraţi în Jugoslavia, cari doresc o
situaţie de drept mai bună şi mai sigură pentru ei.

Un alt. stat vecin, .ieşit din marele războiu,

care caută să reia cu noi legăturile de prietenie şi apă­
rare reciprocă contra furiilor distrugătoare ale bolşeviz-
mului rusesc, e Polonia reînviată, care prin Preşedintele
ei ne cercetează, acasă la noi. Mareşalul Pilsudski, eroul
şi unul dintre făuritorii de astăzi ai Poloniei, e primit
în ţara noastră şi la Sinaia, în 14 Septemvrie 1922, cu
toată simpatia şi onorurile ce se cuvin unui Şef de stat.
Regele, la masă, lăudând pe acest mare om de stat
şi patriot polon, scoate în evidenţă desele relaţii ce-au
fost în trecut între Români şi Poloni, cari la noi au
avut totdeauna un adăpost cald şi sigur în vremuri de
bejenie, şi insistă asupra necesităţii intensificăţii şi
adâncirii legăturilor dintre cele două popoare vecine,
pentrű binele şi siguranţa lor întâiu şi apoi pentru li­
niştea şi civilizaţia Orientului european, unde amândouă
sunt ameninţate zilnic foarte serios :
„Salut în persoana voastră, nu numai pe marele
patriot care în clipele cele mai grele pentru poporul său,
a adus ţării sale servicii foarte mari, dar şi pe omul
de stat, care cu ajutorul fiilor luminaţi ai Naţiunii, a
ştiut prin prudenţa şi pătrunderea sa, să îndrumeze vi­
teazul popor polonez, spre consolidarea şi desvoltarea
paşnică a tuturor forţelor Naţiunii.
Simpatiile ce poporul român nutreşte pentru po*
porul polonez dăinuesc de vremuri îndelungate. In tot
timpul nenorocirile şi încercările ce o soartă vitregă a
 233

hărăzit adesea naţiunei -polone, au găsit un răsunet căl­

duros în inimile Românilor şi pământul românesc a
fost totdeauna primitor pentru patrioţii poloni, cari si­
liţi de restriştile din trecut au căutat un azil şi au gă­
sit aci o a doua patrie.
...Sforţările Poloniei şi României trebuesc deci,
să tindă, într’o strânsă prietinie, la îndeplinirea unei
misiuni paşnice dar nobile.
Comunitatea intereselor noastre la cari se mai
adaugă adânca dorinţă de a vedea o pace reală şi desă­
vârşită, stabilindu-se în lun e pe baza aplicaţiunii şi
respectării sincere a tratatelor existente, precum şi
sforţările noastre unite, îndreptate în mod constant în
această direcţiune, vor contribui într’ o largă măsură la
realizarea operei civilizatoare ce cade în sarcina noastră.
Am ferma convingere că ponorul polon, reprezen­
tant al unei frumoase şi vechi civilizaţiuni, este pătruns,
ca şi România, de aceste principii cari se leagă cu
tărie în vederea aceluiaş scop şi cari sunt o garanţie
trainică a desvoltării noastre şi a unui viitor strălucit“ ...
Să ascultăm ceva şi din frumosul răspuns al Pre­
şedintelui republicei polone, din care se desface larga
cunoştinţă a situaţiei şi sinceritatea deplină á sufletului
polon în raport cu noi :
*... Ceea ce leagă Polonia cu România, este că am­
bele ieşind din marea vijelie mondială, România unită
şi Polonia reînviată, sunt expresiunea vie a victoriei
dreptului, victoriei dreptăţii veşnice- Din acest izvor
limpede al obârşiilor noastre, decurge ca consecinţă
logică, marele curent, care nu mă îndoiesc, va aduce
în viitor spre destinuri comune, popoarele noastre unite
în nevoie, în cultul libertăţii, al dreptului şi al păcei.
Nici în trecut, nici în prezent, nici în viitor, nimic
nu desparte şi nu poate despărţi aceste două ţeri ve­
cine, România şi Polonia, aşa că s’ar putea aproape
zice că, delà Baltică la Marea Neagră, nu este decât
234

un singur popor, cu doua steaguri ; Uri popor însufleţit

de acelaş dor pentru pacea îzvorîtă din dreptate, pentru
pacea păstrătoare a dreptului, pentru . pacea chezaşă
a libertăţiii“ ...

In anul viitor Regele Ferdinand şi cu Regina, în­

torcând vizita omagială a fostului preşedinte al republicei
polone : Mareşal Pilsudski, petrec în Polonia câteva
zile (23 27 Iunie). Primirea Suveranilor noştri în Capi­
tala Poloniei libere, în Varşovia, s’a făcut cu toată
pompa obişnuită şi cu mare însufleţire din partea po­
porului polon, caje i-a ovaţionat călduros în tot timpul
petrecerii Lor în această ţară reînviată, vizitând în acelaş
timp toate monumentele istorice şi instituţiile mai im­
portante.
La salutul simţit al Preşedinţelui Republicei, Regele
mulţumind pentru calda primire, accentuează în răspunsul
Său misiunea de prietinie a celor două popoare pentru
a asigura pacea ameninţată în Răsăritul Europei :
„... In trecutul lor eroic, ambele popoare au trecut
prin grele încercări, însă au biruit până la urmă, căci
cauza lor a fost aceia a civilizaţiunii, a libertăţii şi
a dreptăţii.
Şi astăzi după marele zbucium al războiului mon­
dial, din care au ieşit victorioase, aceeaş misiune le
incumbă : de a consolida pentru totdeauna pacea spre
a îngădui Europei să reia şi să desvolte opera sa de
progres şi civilizaţie.
Alianţa noastră întemeiată pe sentimentele ambelor
naţiuni şi pe interesele lor permanente, răspunde acestei
înalte şi puternice necesităţi europene. Munca stăruitoare
şi fecundă care ne este astfel impusă, cere o linişte pe
care manifestaţiunile alianţei noastre contribuiesc eu
putere a o stabili.
Deaceea M’am grăbit să prind prilejul ce Ne-a
fost dat, Reginei şi Mie să venim, D-le preşedinte, să
exprimăm pe pământul „Poloniei restituite“ prietinia
nezdrueinată a poporului român, precum şi urările ar­
zătoare pe cari le face pentru prosperitatea nobilei şi
glorioasei naţiuni polone“ ...
Aici i se oferă Regelui cea mai înaltă decoraţie
de război polonă. Mareşalul Pilsudski arată în cuvinte
admirabile ce motive strălucite au îndemnat pe cei în
drept să facă acest dar:
„Ordinul „Virtutea Militară" clasa I. este destinat
în primul rând şefilor supremi, cari câştigând un răz-
boiu, au acoperit armatele lor de glorie şi au salvat
ţara lor de urmările nenorocite ale unui războiu pierdut.
Maiestatea Voastră a făcut aceasta în cursul ulti­
mului războiu pentru armata şi Ţara Sa.
Considerând activitatea militară a M. Voastre Ca­
pitolul m’a însărcinat să atrag atenţiunea Dlui Preşedinte
al Republicei nu numai asupra episoadelor glorioase ca
bătălia delà Mărăşeşti, dar mai ales asupra forţei morale
pe care M. Voastră a dovedit-o în cursul celei mai grele
perioade ale războiului. Armata românească se găsea
nu numai în faţă celor mai mari greutăţi de pe front,
dar şi în mijlocul descompunerii unei armate aliate.
In deplină conştiinţă a sforţărilor morale cerute
în acest caz unui Şef militar, capitolul apreciază nu
numai greutatea împrejurărilor, dar şi victoria obţinută
de cătră M. Voastră, Şef suprem al armatei româno,
prin care M. Voastră a ştiut să păstreze armatei salo,
în mijlocul acestor împrejurări, cele m ii înalLe virtuţi
militare înscrise ca lozincă a ordinului nostru „Onoarea
şi Patria“ .
Departe de orice ajutor în faţa unui duşman pu­
ternic şi biruitor, într’un adevărat infern, unde simţul
datoriei de soldat se pierdea, M. Voastră a rămas ou
toate acestea neclintit, pentru a profită la primul m o­
ment de slăbiciunea duşmanului, ceeace a dat Ţării
Sale şi armatei Sale, roadele unui războiu victorios“ ...
 236

Preşedintele Republicei polone punând pe pieptul

Regelui înalta decoraţie; într’altele spune : „ Dinstinc-
ţiunea „Virtutea Militară“ va fi în ochii lumii întregi
mărturia frăţiei armatelor noastre, dar aş vrea mai ales
să fie tălmăcită, ca expresiunea voinţei noastre hotă-
rîte de a menţine pacea“ ...
Regele mişcat de această apreciere sinceră a vir­
tuţilor sale morale şi ostăşeşti, mulţumeşte şi ăpoi
-continuă :
„... Primesc această înaltă distincţiune militară ca
un omagiu, pe care Polonia amică şi aliată binevoieşte
a-1 aduce vitezei Mele armate, care în mijlocul celor
mai tragice împrejurări, a ştiut să ţină piept cu un
eroism incomparabil puhoiului duşman, şi a putut con­
tribui prin resistenţa sa înverşunată la victoria comună.
O primesc încă, ca o mărturie pe care naţiunea
polonă o aduce spiritului de ordine şi de disciplină,
cari n’au părăsit nici un moment armată românească
în cele mai vitrege împrejurări, când o armată în des­
compunere încearcă că semene germenele destrucţiunei
în sângele plin de sănătate a viteazului nostru ostaş.
înalta distincţiune ce mi-aţi conferit astăzi con­
firmă frăţia ambelor noastre armate, care se înteme­
iază pe interesele noastre comune şi sincera noastră
dorinţă de a servi şi menţine pacea“ ...
In răspunsul ce-1 dă la cuvintele de omagiu ale
preşedintelui consiliului municipal din Varşovia : Ba-
linscki, Regele aminteşte de interesul ce-1 au amândouă
popoarele de a face, ca legăturile dintre ele să fie cât
mai dese şi mai trainice în toate domeniile :
„... Durerile şi suferinţele pe cari vitregia timpu­
rilor trecute le-au creiat Poloniei martire, au găsit tot­
deauna în România cel mai viu răsunet de simpatie ;
dar legăturile ce unesc România cu Polonia, sunt dic­
tate nu numai de prietinia noastră tradiţională, dar
sunt deasemenea resultatul intereselor vitale a ambelor
 237

state,, pe care timpul nu va putea decât să le întărească

încă şi mai mult, spre cel mai mare bine al lor.
. Sunt sigur, că ţinta comună ce urmărim este o
chezăşie puternică pentru viitor, care ne va permite de
a inaugura o eră nouă de prosperitate în operile păcei,
cărora ambele noastre naţiuni doresc să se devoteze
din tot sufletul lor.
Sunt convins de asemenea că legăturile de prie-
tinie sinceră vor contribui puternic l a . desvoltarea ra­
porturilor noastre economice.
Animat de aceste sentimente fac urările cele mai
fierbinţi pentru prosperitatea glorioasei Polonie şi a tu­
turor locuitorilor frumoasei sale Capitale“ .
Oprindu-se şi în Cracovia, la salutul primarului de
aici, Regele găseşte aceste cuvinte de a legă, pentru
trăinicie, prietinia prezentului cu întinsele raporturi
din trecut între cele două popoare :
„Simt deosebită plăcere pentru că am putut vizita
Cracovia, vechea Capitală a Poloniei, atât de strâns
legată de toate marile .evenimente scrise cu litere ne-
peritoare în glorioasa voastră istorie.
Legăturile de prietinie şi alianţe care unesc am­
bele noastre ţări pentru acelaş scop, eminamente pa­
cific, nu pot decât să se întărească şi mai mult prin
primirea atât de călduroasă ce ni s’a făcut în timj>ul
călătoriei noastre în Polonia, pretutindeni unde am fost
şi în ultimul Ioc aci, în aceasta veche cetate a Craco­
viei, leagănul Poloniei de astăzi.
Dar aceste legături nu încep de astăzi. Citim în
istoria1noastră că în timpurile vechi România, şi în
special Principii Moldovei, au fost în continue relaţiuni
cu vechii voştri Regi cari domniau la Cracovia.
Deaceea ne simţim aşa de fericiţi că putem
petrece câteva ore printre voi şi zic din toată
inima :
Şă trăiască oraşul Cracovia ! “
233

Atenţiunea Regelui în ce priveşte pontica externă

a României nu se opreşte numai la vecinii noştri şi la
Aliaţii din Apus, ci ea merge cu mult mai departe până
în Extremul Orient, la puternica împărăţie a Japoniei.
Ca sol al închegării cât mai trainice a legăturilor între
cele două ţeri, trimite, la 1920, în Japonia pe însuşi
Principele Moştenitor Carol, care a fost primit de îm ­
părat cu cea mai sinceră afecţiune.
In 4 Aprilie 1924 împăratul Japoniei ne întoarce
această vizită prin fiul său Principele tronului Higashi-
Kuni „spre a exprima înalta sa mulţumire şi sincera
sa simpatie“ . Moştenitorul Coroanei japoneze, la masa
regală dată în onoarea lui la Bucureşti, apreciază cu
admiraţie eroismul întregei noastre Familii regale şi al
poporul român, vorbind şi despre legăturile cu el :
„... Aceste două ţări sunt de mult prietine, dar legătu­
rile lor au devenit mai strânse în timpul marelui război,
în caro cele două armate aliate au luptat împreună
pentru o cauză şi o victorie comună.
In timpul acestui războiu, Japonia a putut să apre­
cieze şi să admire virtuţile fără egal ale armatei române, a
cărei vitejie s’a făcut de altfel cunoscută în tot decursul vic­
torioasei ei istorii. Dar mai ales Japonia a admirat în timpul
acestui războiu înaltele fapte săvârşite de M. Voastră, de
M. 8. Regina şi de toată Augusta Voastră Familie...
De atunci prietinia dintre popoarele noastre două,
plămădită din sângele luptătorilor fraţi a devenit indi­
solubilă. .. In vizita Alteţei Sale noi am văzut cea mai
mare dovadă de prietinia pe care M. Voastră n’ a în­
cetat nici odată s’o arate împăratului meu şi Japoniei,
în numele cărora fac cele mai calde urări pentru mărirea
dinastiei române şi pentru prosperitatea României-Mari“ .
Regele Ferdinand salută pe ilustrul oaspe al Orie-
tului japonez, indicând rostul relaţiilor între cele două
naţiuni aşa de departe una de cealaltă, cari totuşi pot
sluji aşa de bine o cauză comună, care e şi umană ;
 239

» . . .Exprim în numele Meu şi al poporul Meu, sen­

timentele noastre de sinceră prietenie pentru M. S. îm­
păratul şi viteaza naţiune japoneză.
Legăturile amicale ce există între România şi Ja­
ponia sunt bazate pe aspiraţiuni şi interese pe cari cele
două naţiuni le au împreună în îndeplinirea unui pro­
gres pacific şi pentru apărarea binefacerilor sfinte ale
civilizaţiei.
Aceste interese şi aspiraţiuni au găsit România şi
Japonia alături în ultimul războiu, deasemenea cele două
ţări vor colabora pentru a asigura darurile preţioase
ale păcii şi dreptăţii.
Ultimele ineercări, pe cari teribilul cutremur de
pământ le-a impus Japoniei, ne-au mişcat adânc şi au
găsit în poporul român întreg un ecou de vie simpatie,
şi noi am admirat şi de astă dată eroismul poporului
japonez, care i a permis să repare, într’un timp atât de
scurt, urmările unei asemenea catastrofe.
Eu şi poporul Meu nu vom uita niciodată primi­
rea călduroasă [ie care M. S. Împăratul, Familia impe­
rială şi poporul japonez au (âcut-o mult iubitului Meu
fiu cu prilejul aflării sale în Japonia“ . . .

0 importanţă cu totul deosebită are vizita oficială

pe care Suveranii noştri au făcut-o în April —Maiu 1924,
marilor Aliaţi din Apus, prin caro prestigiul României
a crescut în mod excepţional, căci nici odată Domni ai
Românilor nu s’au învrednicit de o preţuire aşa de
călduroasă şi sinceră la nişte aliaţi, cari azi deţin pu­
terea şi civilizaţia conducătoare a lumii. De aceia voi
intreţese aici şi spusele Şefilor şi reprezentanţilor Sta­
telor aliate, fiindcă ele ne dovedesc clar de ce conside­
raţie inaltă se bucură Suveranii români şi prin ei însuşi
Statului român, căruia îi se designează, cu toată încredere,
un mare rol de pacificare şi civilizaţie în Răsăritul Europei,
încă nu pe deplin aşezat şi liniştit în rosturile luj,
240

Vizita aceasta regală avea de scop : Să mulţu­

mească Regele personal Aliaţilor pentru tot ajutorul dat,
ca revendicările noastre naţionale să fie înfăptuite ; să
confirme că în politica externă mergem tot alături de
Marile Puteri biruitoare şi să găsească modalitatea co­
laborării efective a capitalului străin la consolidarea
economică a României, cum a declarat-o însuşi Regele
la Londra.

în 9 Aprilie cercetează Alsacia-Lorena liberate

Aici au- fost întâmpinaţi de marele prieten al României,
de Generalul Berthelot spre cea mai vie bucurie a Su­
veranilor noştri. In decursul petrecerii împreună pe pă­
mântul francez multe momente dureroase, uneori vesele,
dar totdeauna pline de nădejdea biruinţii, din desfăşu­
rarea războiului românesc, vor fi fost înviate. Unul care
nu poate fi trecut cu vederea, ori cât de sfâşietor de
suflete a fost, e cel al plecării din Iaşi a misiunii mili­
tare franceze, în noaptea de 27 Februarie (st. v.) 1918.
La masa de rămas bun generalul Berthelot găseşte cele
mai duioase, dar şi cele mai hotărîte cuvinte pentru a
susţine şi a m ări,—-în pustiul desnădejdii şi singurătăţii
ce ne împrejmuia tot mai puternic, — flacăra speranţei
în apropriata izbândă finală a idealului nostru. Grăia
însăşi Franţa, hrănitoare de energie şi curaj, care la
soroc va şti să tragă dungă peste socotelile duşmanului :
„Sunt obligat să vă părăsesc, cu toţi ai mei, tocmai când
România este mai nenorocită. Plec cu moartea în suliét,
fiindcă văd condiţiunile Înspăimântătoare în care capi­
tulaţi. Văd pumnalul pe care duşmanul îl face să lu­
cească, în mâna-i criminală pe când vă zâmbeşte.
România să nu-şi piardă însă speranţa. Fiţi siguri
că încă nu s’a spus încă ultimul cuvânt. Franţa şi toţi
aliaţii săi nu vor recunoaşte nici odată această pace
ruşinoasă. Va veni ziua când se vor aduna reprezen­
tanţii popoarelor împrejurul mesei unde se va semna
I. LL. R e g e le şi R egin a la slujba din cim iterul m ilitar delà V al-du*Pâtre (A ls a c ia )
oficiată pentru ostaşii rom âni m orji în prin soare şi în grop aţi aici
 241

pacea lumei. A tu n d , Su o trăsătură de burete, Franţa

şi aliaţii săi, vor şterge umilirea şi vor răsplăti toate
dureroasele jertfe pe cari le-aţi făcut şi le faceţi pentru
cauza cea mare.
...N u pot ascunde cât de dureroasă îmi este ple­
carea din România, nu pot ascunde că plecând, duc cu
mine în inimă o parte din generosul suflet al României,
care soarbe până în fund paharul nenorocirilor.
Nu pot să zic adio Românilor ce-mi sunt mai le­
gaţi ca oricând, nu pot să zic adio, ci la revedere în
curând în timpul im p lin irii cauzelor drepte"'.
Regele profund emoţionat şi îndurerat, dar neclintit
în credinţa biruinţii drepte, răspunde :
„In zilele grele, aţi stat cu tot sufletul, alături de
sufletul nostru. Nu vom uita niciodată, ce a făcut Franţa,
sora noastră mai mare pentru noi ; nu vom uita nici
odată ce au făcut fraţii noştri, ofiţerii francezi, sub con­
ducerea D-voastră pentru noi.
N u pot să vă zic adio, ci la revedere, în tim puri
mai bune“ ■..
Revederea a sosit în curând prin triumful cauze­
lor drepte naţionale.

Suveranii noştri în Alsacia văd câteva oraşe, apoi

cimiterele ostaşilor români prizonieri, ucişi cu foame şi
mizerii de Germani, şi foarte mişcaţi pun cununi de flori
pe mormintele lor ; se opresc o zi în Strasbourgul îm­
brăcat în sărbătoare pentru primirea Suveranilor Româ­
niei. întâmpinarea delà Universitatea de aici o cunoaş­
tem. La masă Comisarul general al Republicii Alapetite îi
salută cu amintirea impresionantă a contribuţiei ro­
mâneşti la desrobirea acestei provincii : „Alsacia este
profund mişcată de gândul pios ce au avut M. M.
L. L. Regele şi Regina României de a veni să viziteze
mormintele soldaţilor români a căror captivitate a fost
un adevărat martir. Alsacia care i-a compătimit şi aju-

Meteş, Regele Ferdinand. 0

242

tat se închină ín faţa amintirei acestor viteji şi adresează

omagiul celei mai respectuoase gratitudini Suveranilor
naţiunii amice, care luptând pentru triumful dreptului a
avut partea sa în desrobirea Alsaciei.“
Regele răspunde sub impresia momentului :
„In numele Reginei şi al Meu, vă mulţumesc din
toată inima pentru cuvintele atât de mişcătoare pe cari
ni le-aţi adresat invocând amintiri care ne sunt' deosebit
de scumpe. Trecând prin Alsacia, provincie reintrată la
sânul patriei mame, am gândit că este datoria Mea să-
vizitez mormintele scumpilor noştri soldaţi morţi departe
de Patrie, însă pentru o cauză sfântă, aceia a justiţiei
şi a dreptului.
Astăzi am putut să constatăm, că sufletele cari­
tabile întreţin cu pietate mormintele sărmanilor noştri
morţi. Această amintire va rămâne totdeauna adânc să­
pată în inimile noastre.
Sunt foarte mişcat de simpatica primire ce ne-a
fost făcută în toată Alsacia, şi de populaţiunea Siras-
bourgului şi mai ales la Universitate, care este o ade­
vărată mamă pentru studenţii români veniţi aci să se
adape la izvoarele ştiinţei franceze“ .

In Paris vizita Oficială a durat trei zile (1Ö— 12

April) şi tot ce are mai distins acest oraş ca cugetare
şi simţire, pe lângă imensa mulţime entusiastă, a în-
cunjurat pe Suveranii noştri. Cuvintele de preamărire
rostite, ca salut de bun sosit, din partea lui Lalou,
preşedintele consiliului municipal din Paris, sunt însaş
judecata ulterioară a istoriei, exprimată cu francheţa ca­
racteristică franceză într’o formă literară impecabilă,
asupra Auguştilor oaspeţi :
» . . . In Voi, Sire, suntem fericiţi'să salutăm pe Suve­
ranul leal şi credincios, care având clară viziune amisiunei
Sale şi a onoarei Sale de Rege, ştiu, într’un ceas hotărîtor,
să ia locul Său printre apărătorii civilizaţiei şi libertăţii.
 7a 3

Ne închinăm în faţa soldatului valoros, care a

meritat să scrie pe drapelele armatelor române numele
atâtor fapte mari, dintre cari victoria delà Mărăşeşti
va rămânea culmea deapururi glorioasă.
Cinstim omul politic îndrăzneţ şi înţelept, căruia
îi fù dat să lege din nou la Alba-Iulia, vechea Capitală
a Daciei Traiane, lanţul de aur al marilor destine pro­
mise nobilei naţiuni române.
In Voi, Sire, salutăm în fine cea mai înaltă în-
carnaţiune a unui popor de care ne unesc strânse afi­
nităţi de sânge şi de suflet, pe care l-am considerat
întotdeauna ca sentinelă înaintată în Orient, a civili­
zaţiei latine, şi din care, comunitatea primejdiei, a
eroismului şi a sacrificiului consimţit pentru unul şi
acelaş ideal, a făcut cu adevărat un frate al nostru*.
Nici Juillard, prefectul Senei, nu se lasă întrecut
în elogiile de valoare istorică, aduse Suveranilor şi po­
porului român: „ ...U n vârtej de entuziasm a străbătut
Franţa atunci când România a tras sabia pentru apă­
rarea dreptului.
Faptele măreţe săvârşite de armata română, în
luptă cu enormele greutăţi şi o fatalitate uneori crudă,
au mişcat adânc ţara noastră, care păstrează amintirea
luptelor eroice delà Turnu-Roşu, Bucureşti şi Mărăşeşti.
Virtuţile militare ale acelor viteze trupe au impus lumii
respectul puterii româneşti-
Permiteţi Parisului să salute în persoana Voastră
cele mai înalte pilde de hotărîre, de nesdruncinat curaj,
cari au permis României, în fine reconstituită, de a
întruni pe toţi fiii săi sub acelaş drapel. Binevoiţi a
primi urările noastre pentru prosperitatea acestui Stat,
care face să strălucească, pe treptele Orientului, anti­
cul ideal al geniului latin.
Nu facem decât să anticipăm judecata istoriei
afirmând că ea va asocia deapururi perşoana Voastră
şi marele Vostru caracter cu aceste măreţe destine8.

ie*
244

Iar adresându-se Reginei: „Recunoştinţa Româ­

nilor nu vă va despărţi de M. Sa Regele, cu care In
chip atât de nobil aţi împărţit şi munca şi gândurile.
Runătatea Voastră fără margini, tezaurele nese­
cate ale inimii Voastre le dădea încredere în viitor.
In ceasul de primejdie aţi personificat idealul şi
cele mai strălucite speranţe ale Regatului Vostru.
Acest sublim exemplu, aceste glorioase amintiri, în­
doiesc pentru noi preţul maréi cinste pe care M.
Voastră ne-o face, permiţându-ne să exprimăm oma­
giile respectului şi admiraţiunei Parisului“ .
Regele răspunzând la aceste elogii, stăruie asupra
relaţiilor fecunde ale Românilor cu Parisul şi cu cul­
tura franceză creatoare, cari ne-au unit în luptă în
clipele decisive ale istoriei :
„ Suntem fericiţi, Regina şi cu Mine, să ne găsim
în acest ilustru oraş, a cărui glorie străluceşte perttru
întreaga lume.
, Sentinela înaintată a civilizaţiei latine în Orient,
poporul român a avut în toate timpurile conştiinţa soli­
darităţii permanente a intereselor sale, cu acelea ale
Franţei, dar el păstrează Parisului o recunoştinţă cu
totul particulară, pentrucă ştia ce influenţă profundă
a exercitat Capitala voastră asupra desvoltării intelec­
tuale şi politice a României.
Aproape de un secol, beneficiind de frăţeasca
voastră ospitalitate, tinerele noastre generaţiuni unele după
altele au venit la Paris să se inspire delà libertăţile
voastre, să studieze instituţiile voastre democratice, să
se instruiască în şcolile şi facultăţile voastre, să lucreze
în laboratoriile voastre, să se adape la izvoarele ne­
sfârşite ale gândirei şi ale geniului francez.
De aceia când ceasul luptei pentru dreptul şi
independenţa naţionalităţilor a sunat, România crescută
în aceleaşi idei de dreptate, !s’a găsit în mod natural-'
alături de Franţa.
LL. R e g e le şi R egin a R om âniei la m ormântul ..soldatului recu n oscu t" fra n cez în P aris
 '245

Această frăţie de arme a făcut încă şi'm ai' indi­

solubile legăturile tradiţionale cari unesc ambele noastre
ţări şi le vor permite de a urmări în viitor opera co­
mună de pace care le incumbă.
Vom păstra, Regina şi cu Mine, o neuitată amintire
a primirii atât de călduroasă pe care Parisul ne-a făcut-o
acum. Vă mulţumim pentru sentimentele ce ne exprimaţi
în numele oraşului Paris şi a departamentului Senei şi
facem urările cele mai arzătoare pentru prosperitatea
Capitalei voastre, focarul unei civilizaţiuni pe care toţi
Românii o admiră“ .
Prin graiul sobru al Preşedintelui Republicei fra n ­
ceze Millerand se rostia, la masa solemnă, asupra popo­
rului român şi asupra Suveranilor săi însaş judecata
permanentă a glorioasei Franţe şi se cerea strângerea
relaţiilor între cele două ţeri spre propăşirea comună :
Salută „pe Augustii reprezentanţi ai unei ţări, eu
care o uneşte sentimentul atât de viu al luptei eroice
care a consacrat triumfuţ dreptului şi al libertăţilor
naţionale.
Franţa evocă cu emoţiune ziua tragică şi glorioasă
când M. Voastră la începutul domniei Sale, reamintind
poporului român datoriile sale de naţiune latină îl în­
deamnă să se unească cu aliaţii şi să urmărească alături
de ei înfăptuirea aspiraţiunilor sale seculare. Acest clar
văzător patriotism trebuia să conducă pe M. Voastră
în vechea cetetea istorică delà Alba-Iulia, pentru a fi
încoronat împreună cu graţioasa Regină Maria, într’o
provincie pe care aceeaş victorie care a liberat Alsacia
şi Lorena, o redă, împreună cu alte pământuri româneşti
unităţii naţionale în fine reconstituită.
Parlamentul nostru ratificând ieri ultimul instrument
diplomatic care consacra darul pe care Basarabia îl făcu
de ea însaş, României în cursul războiului, a închis
ciclul glorios a reînvierii voastre.
In cursul acestor ani^de încercare când răniţii şi
24$

bolnavii la căpătâiul cărora aduceaţi Doamnă, mân­

gâierea prezenţei Voastre, salutau pe M. Voastră prin
acest strigăt pe care l-aţi cules de pe buzele lor : «Dum­
nezeu să-ţi ajute să ajungi împărăteasa tuturor Româ­
nilor ! “ , ei îşi dădâau seama mai mult ca M. Voastră
însaş, „că — după cum aţi scris-o de atunci — în
mijlocul sacrificiilor, mizeriei şi a morţii, visul Ion de
aur trebuia să se realizeze într’o z i“ . Visul lor este
realizat. Fraţii despărţiţi sunt reuniţi. România Mare
este înfăptuită. Ea nu mai aspiră decât să-şi urmeze
destinele sale în pace.
Franţa, ca şi România, este profund ataşată păcii.
Ele au amândouă nevoie să lucreze liber şi să vindece
rănile ce le-a lăsat cel mai crunt dintre războaie. Şi
una şi alta ştiu că această pace nu poate fi păstrată
decât prin observarea leală a tratatelor cari au reor­
ganizat Europa după victoria aliaţilor.
Aceste vederi le-au călăuzit şi pe una şi pe
cealaltă atunci când ele au încheiat cu naţiuni amice
acorduri absolut defensive, prevăzute de cătră pactul
„Societăţii Naţiunilor“ , cari departe de a fi incompati­
bile cu oricari din dispoziţiunile sale, se inspiră din spi­
ritul de concordie şi de pacificare ce a dictat.
De aceea am certitudinea că corespund dorinţelor
ţărilor noastre, urând ca să se strângă din ce în ce mai
mult legăturile deja atât de vechi şi atât de strânse,
cari le numesc şi cari se afirmă într’un mod deosebit
de fericit în domeniul gândirei şi al artei. Prietinia am­
belor noastre popoare, fondată pe o comunitate per­
manentă de ínterese primordiale, aduce o contribuţie
eficace la consolidarea păcei, pentru care democraţii
ca ale noastre sunt cei mai hotărâţi apărători“ ...
Regele mulţumeşte profund mişcat nobilei Franţe
pentru ajutorul decisiv dat cauzei noastre, accen-
tuiază strângerea legăturilor cu Franţa şi păstrarea
tratatelor şi a alianţelor cu scop pur defensiv, adecă
 247

pace eu toţi, pentru care România e cu trup şi suflet :

...„Salutăm în voi, domnule preşedinte, nobila şi
glorioasa naţiune a cărei prietinie constantă a contribuit
atât de puternic la renaşterea, la organizarea demo­
cratică şi la înfăptuirea aspiraţiunilor naţionale ale R o­
mâniei. Delà suirea Mea pe tron, am fost pătruns de
datoriile cari îmi impuneau misiunea istorică a popo­
rului Meu. Susţinut de credinţa şi dragostea sa precum
şi de sprijinul amical al Aliaţilor, am putut înfrânge
toate încercările şi a asigură triumful revendicaţiunilor
seculare ale rasei române.
Astăzi, când sforţările noastre nu mai tind decât
să consolideze pacea dobândită cu preţul atâtor sacri­
ficii, gândul nostru se îndreaptă spre ceasurile grele şi
ţin să vă exprim gratitudinea României întregi pentru
prietenia sinceră şi pentru încurajatoarea solidaritate pe
care Franţa ne-o dovedeşte,
Ga şi Franţa, România urmăreşte o politică de
pace bazată pe aplicarea legală a tratatelor existente
şi a acordurilor pur defensive, prevăzute prin pactul
Societăţii Naţiunilor şi pe care le-a încheiat cu naţiu­
nile amice, tocmai în scopul de a întări şi mai mult
această operă pacifică.
Sacrificiile consfinţite de popoarele noastre, ca şi
comunele noastre aspiraţiuni nu pot decât să strângă
din ce în ce mai mult în viitor, în interesul păcii, căl­
duroasa şi tradiţionala prietenie care în mod atât de
fericit, uneşte România cu Franţa...“

După o petrecere de trei săptămâni în Franţa şi

la castelul Lor elveţian din Weinburg. Suveranii fac vi­
zita oficială, în 7— 9 Maiu, republicii Elveţia şi So­
cietăţii Naţiunilor. Cu mare pompă, însoţită pretutin
deni de urările unei mulţimi bucuroase de astfel de
oaspeţi. Suveranii intră în capitala Berna, unde preşe­
dintele Confederaţiei elveţiene Chuard îi întâmpină, la
248

masa de gală, eu salutul de bun sosit, apreciind călduros

pe Suverani şi bogata noastră ţară, cu care doreşte
cele mai statornice legături economice şi culturale :
„ . . . Aţi venit să vizitaţi o ţară republicană, fără
altă bogăţie decât munca locuitorilor săi, cari ţin foarte
mult la tradiţiile lor democratice şi la instituţiile lor
militare, ce constituiesc cea mai bună bază a indepen­
denţei lor, dar sunt datori să întreţină cu toate Statele
relaţiile amicale şi paşnice.
Salutăm pe M. Voastre, pe Suveranii frumosului şi
bogatului pământ românesc cu lanurile lui aurite de po­
rumb şi de grâu, dealurile lui plantate cu viţă şi lai­
nicii munţi ai Carpaţilor unde pădurile alternează cu
păşunile.
Nu uităm că în cursul istoriei poporul român sub
conducerea şefilor săi viteji au luptat de atâtea ori cu
o admirabilă tenacitate pentru a-şi apăra existenţa şi
cuceri independenţa.
Cunoaştem deasemeni rolul M. Voastre în cele din
urmă din aceste lupte.
Vedem cu bucurie făurindu-se şi întărindu-se între
Elveţia şi România legături multe şi preţioase.
Recunoscători primirii ce se face compatrioţilor în
ţara Voastră, suntem datori să deschidem porţile insti­
tuţiilor noastre de învăţătură şi studenţilor Voştri.
N e felicităm că cunoaştem tot mar mult ţara care
are oamenii voştri de Stat, căci avem convingerea că
raporturile personale şi schimburile intelectuale şi eco­
nomice contribuesc să întreţină spiritul de concordie şi
colaborare între popoare, spirit pe care Societatea Na­
ţiunilor caută să-l desvolte atât de muit“ .
Aduce apoi elogii bine meritate Reginei noastre.
In răspunsul Său Regele atrage atenţiunea asupra
intereselor identice, cari cer ça raporturile între cele
două ţeri să se intensifice şi pe teren economic şi pe
cel cultural spre binele comun ;
 '249

„...T r a d iţiile voastre democratice, nobila grijă a

independenţei voastre, munca fecundă a poporului vos­
tru, dragostea sa pentru pace, corespund cu totul sco­
pului pe care-1 urmăreşte România şi au creat în toate
relaţiunile între ea şi Confederaţia elveţiană o comuni­
tate de interese şi de aspiraţiuni pe cari sunt fericit a
le vedea întărindu-se şi mai mult astăzi.
După greutăţile şi luptele trecutului, la care aţi
făcut aluzie, poporul român poate în fine să se des-
volte în pace şi să aducă partea-i de contribuţie la opera
de solidaritate şi de concordie internaţională a cărei
paznică este Societatea Naţiunilor.
In săvârşirea acestei opere, România îşi va aminti
cu recunoştinţă de ospitalitatea pe care o oferă Elveţia
studenţilor ei, de ajutorul dat prizonierilor noştri şi de
ecoul pe care revendicările noastre naţionale le-au gă­
sit totdeauna la poporul elveţian.
Regina, foarte mişcată de graţioasele cuvinte ce
i-aţi adresat, nu va putea uita preţiosul concurs pe care
Crucea Roşie l-a acordat în timpul războiului şi care i-a
dat putinţa să treacă peste greutăţile atât de mari, ce
datorită împrejurărilor am avut de învins.
A intensifica în viitor relaţiile noastre intelectuale
şi economice, a strânge încă mai mult legăturile de
prietenie cari unesc ambele noastre popoare într’un
acelaş ideal de dreptate şi de pace, constitue dorinţa
sinceră a întregului popor român, al cărui salut priete­
nesc vi-1 aduc, rugându-vă, d-le preşedinte, să primiţi
cele mai arzătoare urări pe cari le fac pentru voi, pen­
tru Consiliul federal, precum şi pentru prosperitatea Con-
federaţiunii elveţiene, paşnică şi muncitoare“ .

A doua zi, în Geneva, cercetează areopagul drep­

tăţii mondiale „ Societatea N a ţiu n ilo r“. Aici cel dintâi
Cap încoronat al Europei, care a onorat cu prezenţa
Sa această instituţie, înălţându-i autoritatea morală şi
230

internaţională, Regele Ferdinand declară, că aderă

şi lucrează împreună cu poporul său la scopurile de
justiţie şi pacificare ale lumii, pe care le propagă „Liga
Naţiunilor“ şi recunoaşte ostenelile sale rodnice în acea­
stă privinţă:
„Aflându-Ne în Elveţia, am fost fericiţi, Regina
şi cu Mine să putem face o vizită la Societatea Na­
ţiunilor. Vă aducem astfel o nouă mărturie a senti­
mentului României către această înaltă instituţiune
internaţională.
Realizând după secole de suferinţă şi de perse-
cuţiuni unitatea sa naţională, căutând pacea 'pentru a
se putea consolida, neurmărind nici un scop agresiv,
dorind menţinerea integrală şi respectul credincios al
tratatelor existente, poporul român este cu deosebire
ataşat operei de pace, de consolidare şi de concordie,
care formează obiectul Societăţii Naţiunilor.
Fără îndoială, această operă este abia la începutul
ei, dar ea a putut să dea deja dovezi de utilitate şi
autoritatea sa, se afirmă în fiecare zi mai mult.
Cât priveşte România, ea va fi întotdeauna gata,
aşa cum aţi putut să vă convingeţi cu prilejul vizitei
voaste la Bucureşti, să vă secondeze pentru a asigura
în lume triumful de umanitate şi dreptate pe care So­
cietatea Naţiunilor îl urmăreşte“ .
Aceste declaraţii categorice de pace ale Regelui
nostru, spuse acolo unde s’au spus, au făcut cea mai
bună impresie în cercurile politice ale Europei, fiindcă
s’a văzut că în aceste părţi răsăritene, încă turbulente,
este un popor hotărît să menţină pacea şi la caz de
nevoie să silească şi pe alţii să o respecteze.

Primirea Suveranilor noştri în eroica Belgie (10—

11 Mai), invadată criminal de Germani ca şi România,
s’a făcut cu acelaş mare fast şi deosebit de cordială.
Regele Belgiei, Albert, găsia, la banchetul oferit, astfel
 251

de cuvinte de laudă pentru Suveranii şi ostaşii români :

„ . . . închirtându-ne în faţa curajului şi sacrificiului
soldatului român, compatrioţii Mei şi cu Mine exprimăm
sentimentele noastre de vie simpatie României, acea
naţiune amică, crunt atinsă ca şi a noastră, de răz­
boi, de invazia şi dominaţia inamică, dar ieşită mărită
şi întărită din încercările şi suferinţele suportate cu
stoicism.
Salutăm în M. S. Regele, pe şeful energic al unei
armate atât de viteze, pe interpretul fidel al aspiraţiu-
nilor seculare ale poporului său, pe Suveranul care a
avut rara fericire de a vedea înfăptuindu-se sub domnia
sa, noi frontiere, cari reunesc pe toţi copiii maréi pa-
tri române.
Omagiile noastre respectuoase se îndreaptă către
M. S. Regina, ale cărei: graţie suverană şi curaj băr­
bătesc, au cucerit admiraţiunea lumii şi au sedus toate
inimile“ .
Regele Ferdinand răspunde lăudând eroismul B el­
gienilor în războiul mondial şi insistă pentru trăinicia
legăturilor reciproce :
„...S u n te m fericiţi de a Ne găsi lângă M. M.
Voastre, de care ne apropie legături aşa de strânse,
precum şi în mijlocul poporului belgian pentru care
România a avut întotdeauna sentimente de vie simpatie
şi sinceră prietinie.
In timpul ultimului război, Belgia a cunoscut ca
şi România ore tragice, dar eroismul soldaţilor săi,
ferma decisiune a populaţiei sale, credinţa sa nestră­
mutată în dreptatea cauzei sale, i-au permis să învingă
toate greutăţile şi i-au câştigat admiraţia lumii.
Poporul Român ştie tot ee M. Voastră a făcut
în cursul acestor vremi neuitate şi I-a închinat senti­
mente de o deosebită stimă, pe care mă simt fericit de a
T-o putea mărturisi astăzi.
Respectuasele Noastre omagii se îndreaptă de ase-

// t£!8l!0r £ O V
If ' C T N 'N V . . , .. >
252

menea către M. S. Regina, al cărei curaj şi bunătate

nesfârşită, au făcut-o demnă tovarăşă a M. Voastre.
Sper a vedea strângându-se încă mai mult legă­
turile de prietinie ce unesc în mod natural două ţări,
animate de aceleaşi sentimente democratice şi pa­
cifice...“
Aceleaşi idei străbat şi răspunsul ce-1 dă Regele
la cuvântarea primarului Max, din oraşul Bruxelles,
amintind, că :
„Instituţiile democratice şi Constituţia d-voastră
au fost imitate de fondatorii României moderne“ , şi
că vrem împreună „să stabilim în lume un regim de
dreptate şi concordie“ , apoi „legăturile inte-lectuale
şi economice între ţările noastre, să se desvoite încă
şi mai mult,, spre prosperarea ambelor popoare.

Primirea oficială a Regelui şi Reginei României

în A nglia (12— 14 Mai), a fost însoţită de toată acea
solemnitate impunătoare, care unea pentru acest prilej
toată tradiţia istorică de mai multe veacuri a celei mai
conservatoare ţeri progresiste, care -e marea împă­
răţie a Angliei. Atenţiunea şi aprecierea engleză de
atunci pentru noi are cea mai înaltă valoare, fiindcă
pentru întâia dată se rostia o judecată engleză, prin
graiul cel mai autorizat al însuşi Regelui Angliei, asu­
pra rostului poporului român în vieaţa lumii. Vorbeşte
la masa regală din Londra despre trecutul nostru de
glorie: originea romană, luptele îndelungate şi grele,
civilizaţia noastră originală, sacrificiile eroice din războiul
mondial, şi la urmă se amintesc sentimente duioase de
familie, legate de tot progresul nostru din ultima ju­
mătate de veac :
„Acum treizeci de ani, când Regele Carol a vizi­
tat ţărmurile acestea, primirea ce I-s’a făcut de cătră
Regina Victoria şi populaţia acestei ţări, a fost o do­
vadă a convingerii generale, că România îşi câştigase,
 253

libertatea şi autonomia, datorită în mare parte înţelep­

ciunii Sale practice şi sforţărilor Sale neobosite.
Astăzi mulţumirea pe care o simţim Regina şi cu
Mine, salutând pe Maiestăţile Voastre ca oaspeţii Noştri
este împărtăşită — o ştiu — de întreg poporul Meu.
Ne bucurăm că munca eârmuitorilor României din
a doua jumătate a veacului trecut, n’a rămas fără răs­
plată, şi că cele 17 milioane cari acum trăesc sub
sceptrul M. Voastre au ieşit din tumultul anilor din
urmă, ca un popor liber şi unit în noua ţară mărită.
Noi, pe aceste insule, deşi separaţi de Regatul M.
Voastre, prin întreaga lărgime a Continentului European,
am urmărit totdeauna cu simpatie şi cu interes, des-
voltarea şi progresul acelui avant post roman, pe ţăr­
mul Mării Negre. In lupta lui seculară pentru a câştigă
şi a păstră independenţa, poporul Vostru, cu drept
mândru de a se coborî din vechii Romani, a dat dovadă
de energia şi vitalitatea caracteristică acelui mare Imperiu.
Privind luptele şi greutăţile din războiul mondial, '
vedem cum s’au făurit noi legături mai puternice de
camaraderie, prin suferinţele comune pentru cauza co­
mună. Facă Domnul ca aceste legături să rămână în
veci nedeslegate. Curajul tenace al armatei române în
faţa superiorităţii numerice covârşitoare, şi amintirile delà
Mărăşeşti, au adaugat pagini strălucite istoriei.
Dar norul războiului s’a risipit şi ţările noastre
amândouă, membre fără rezerve ale Ligii Naţiunilor,
sunt unite în încercarea de a menţine conform princi­
piilor ei, concordia şi încrederea reciprocă, între po­
poarele lumii.
Politica consecventă a acestei ţări este pacea şi
este o mare încurajare să simţim, că într'o regiune din
cele mai tulburate ale Europei ne putem bază pe m o­
deraţia şi sfatul prudent, ale unui popor de veche civi­
lizaţie, de prietinie statornică şi de Inteligenţă vie. In
special profit de aceasta ocazie, ca să-Mi exprim mul-
2&4

ţumirea, pentru ajutorul înţelept şi elocvent dat Miniş-

trilor Mei, de cătră reprezentanţii români la conferinţa
delà Lausanne ; printr’o asemenea colaborare se poate
menţine pacea în sud-estul Europei.
Dar afară de ţelurile comune spre care tindem,
sunt alte legături între noi mai apropiate. M. S. Regina
iubita mea vară este de origine britanică şi este sti­
mată şi iubită aici, după cum şi-a câştigat în România
un loc iubit în inima poporului său. Sunt mândru că
M. Voastră are atâta încredere în instituţiile noastre,
încât a încredinţat educaţia fiului celui mai tânăr — a
Prinţului Nicolae — unei mari şcoli engleze. El face
acum serviciu, ca ofiţer pe un vas de război britanic,
şi sunt sigur că mai târziu el va păstra amintiri plăcute
din vieaţa delà Eton şi din timpul când îşi desăvârşea
instrucţia în marina britanică"...
Regele Ferdinand mulţumeşte pentru ajutorul bri­
tanic dat României îri războiu, pentru scumpele
amintirii evocate ; asigură că poporul român e pentru
consolidarea păcii şi pentru menţinerea pe veci a legă­
turilor sale cu Anglia :
„...M. Voastră a binevoit să evoce domnia lungă
şi fecundă e unchiului Meu regretat, Regele Carol. Pro­
gresul realizat în ţara Mea de când El a fost în Anglia
oaspele glorioasei Regine Victoria, este într’adevăr Im­
portant. Mulţumesc celui Atotputernic că Mi-a îngăduit
să realizez după suferinţele pomenite de M. Voastră as-
piraţiunile seculare ale României.
Sunt mândru, că soldaţii noştri au putut da dovadă
de valoarea lor în războiul mondial, luptând alături de
brava armată Britanică pentru triumful aceloraşi prin­
cipii de dreptate şi civilizaţie, şi pot asigura pe M.
Voastră, că nici o ţară mi ţine mai mult la politica
păcii şi a solidarităţii internaţionale, decât România.
Aceste sunt principiile reprezentate de Liga Naţiunilor.
Ori unde va fi loc pentru activitatea noastră, ea se va
manifesta pentru consolidarea păcii. De aceea a fost
foarte natural, ca reprezentanţii noştri la conferinţa delà
Lausanne, să dea miniştrilor M. Voastre, concursul de
care aţi avut bunătatea să vorbiţi.
Sunt ferm convins că legăturile atât de fericite
care unesc ţara Mea cu puternicul Imperiu Britanic, în
veci nu se vor rupe-
Regina, care n’a uitat niciodată că este Principesă
Britanică, prin naştere, şi nu se întoarce nici odată în
ţara Sa natală fără o emoţie profundă şi naturală, este
adânc mişcată de sentimentele pe cari M. Voastră n’ a
încetat să ni le arate. Dorim să exprimăm M. Voastre,
mulţumiri din inimă pentru bunătatea şi afecţiunea, ce
aţi arătat fiului Nostru mai tânăr, care a studiat la
Kton şi îşi face acum educaţia militară, în glorioasa
marină Britanică“ ...
Răspunzând cuvântării Lord Primarului din Lon d ra ,
rostită la banchetul solemn din istorica sală Guidhall,
Regele Ferdinand amintind din nou sprijinul dat nouă
de Anglia, face aici apel la capitalul străin şi în ded-
sebi englez, pentru refacerea noastră economică, pe
lângă păstrarea independenţei economice a României, ceea
ce a avut un viu răsunet în lumea capitaliştilor străini :
„...Suntem totodată adânc mişcaţi, de delicata şi
prietineasca amintire ce aţi păstrat, Regelui Carol, iu­
bitului Mieu unchiu, şi Reginei poete Elisaveta.
Ţinta atinsă de România după războiul mondial,
se datoreşte nu numai vitalităţii şi sacrificiilor poporului
ci, ci şi ajutorului dat de către marii ei aliaţi.
Bomânia nu va uită nici odată ajutorul mare,
moral şi material, ce a găsit în această ţară, veche şi
puternică, oricând libertăţile şi independenţa ei erau
în pericol.
Ea va păstră o amintire în veci recunoscătoare,
în special de ceeace a făcut pentru ea, Marea Britanie,
în timpul ultimului războiu.
 Acest ajutor a creat legături de recunoştinţă, care
sunt sigur că vor fi foarte roditoare în viitor.
Suntem foarte fericiţi auzind că oraşul Londra
apreciază sforţările făcute de România pentru refacere
şi sunt convins că Marea Britanie va continua să ajute
străduinţele noastre, mărind şi desvoltând comerţul
cu ţara Mea.
Bogăţiile României în petrol şi produse ale solului
ei bogat, oferă un câmp larg de activitate capitalului
şi comerţului Britanic.
Ne dăm perfect seamă că Independenţa noastră
economică, cere o colaborare strânsă cu capitalul şi
comerţul străin, şi că printr’o colaborare de felul acesta
cu Marea Britanie, vom putea obţine cele mai mari
beneficii, din îndependenţâ noastră economică şi am
putea astfel contribui la refacerea economică a Europei
cu bogăţiile, cu care Providenţa binefăcătoare, ne-a
înzestrat.
Regina este adânc mişcată de amintirea ce aţi
păstrat iubitului ei Tată, neuitatul Duce de Edinburgh
şi de cuvintele d-voastră măgulitoare despre activităţile
Ei. Spiritul britanic ce l-a adus cu Ea, şi tradiţia da­
toriei moştenită delà ilustra ei bunică, Regina Victoria,
i-au dat putinţa să fie de mare ajutor Mie si poporului
Meu, în momentele vitrege din marele şi cruntul război
din urmă.
Legăturile ce ne unesc cu aceasta ţară sunt fără
îndoială de mare importanţă şi dorinţa noastră cea mai
vie, este ca ele să se desvolte, din ce în ce mai mult...“
Aceasta a fost manifestaţia Aliaţilor faţă de Su­
veranii noştri, şi faţă de România, a cărei presti­
giu s’a sporit în mod considerabil prin aceste vizite ale
Regelui si Reginei în ţerile aliate.

Regele în domnia sa de peste zece ani a creat

României o situaţie externă dintre cele mai strălucite,
 257

útim ea n’a avut niciodată mai înainte. Faptul acesta

atât de îmbucurător pentru noi se datoreşte fără îndoială
şi în rândul întâiu, înţelepciunii Regelui, — sprijinit şi
de Regina — care prin tactul Său, prin devotamentul
sacru al menţinerii angajamentelor luate şi al alianţelor
iscălite, ne-a apropiat de toţi, atât sufleteşte cât şi
materialiceşte.
Supt raport extern aztăzi suntem în epoea adevă­
ratei politici naţionale, — îndrumată şi hotărîtă cu tact
şi înalt patriotism de Regele Ferdinand — care pleacă
delà naţiune la naţiune, luându-se în consideraţie Inte­
resele noastre, în toată complexitatea lor, atât în do­
meniul economic-financiar cât şi în cel moral-spiritual.
De aici avem acum bunele relaţii cu Aliaţii din Apus,
cu Mica Antantă, cu Polonia, etc., şi depinde numai de
înţelepciunea noastră politică, ca să tragem toate fo ­
loasele posibile pentru noi, din aceste alianţe necesare
şi impuse chiar şi de împrejurările grele ale vremii.
Politica aceasta externă face ca rostul poporului
nostru să crească necontenit în aceste părţi ale lumii
răsăritene, unde suntem recunoscuţi ca un factor liolă-
rîtor de pace, de ordine şi de civilizaţie.

Mcteş, Hegele Ferdinand. 17

 CAPITOLUL XII.

Regele Ferdinand şi paîtidele politice din România.

Regele e părintele Ţerii, El stă deasupra tuturor par­

tidelor şi oamenilor ca un stăpân ce este, vede totul şi
judecă totul numai în funcţiune de binele şi progresul
ţerii. Deviza Lui este aceasta : „ Totul pentru Ţară şi
nim ic pentm M in e “ . Adevăr curat grăeşte Regina,
când zice :
„N e trebue un cap care să fie neatârnat de cer­
turile de partide, unul, cu care nimeni să nu se poată
certa. Deaceia trebuie să existe un Rege, părinte al po­
porului său, acela care nu-i niciodată ceva pentru sine.
Aşa e un Rege — un adevărat Rege.
Regele meu aşa este. N o i nu suntem altceva decât
nişte părinţi veghetori, răbdători, totdeauna iertători,
afară de caşul când iertarea ar fi o crimă împotriva
ţerii şi a intereselor ei. Regele meu nu se gândeşte nici
odată la sine însuşi şi are cea m ai formidabilă concep­
ţie despre datorie, ce-am întâlnit-o vreodată“ .

Partidele politice dintr’o ţară pot să aibă diferite

concepţii, în ce priveşte felul cum cred să fericească
pe toţi cetăţenii, dar nu-i îngăduit să se constitue în
organizaţii, cari pun mai presus de interesele mari ale
patriei, pe ale lor foarte mici. Durere la noi nu odată
s’a practicat acest caz din urmă, pe care l’a văzut de mai
multe ori Principele Ferdinand ca Moştenitorul tronului,
şi l-a simţit desigur neplăcut şi Regele Ferdinand mai
ales ín decursul războiului, când am îndurat cele mai
cumplite mizerii, fiindcă politicanii n’au pregătit de mai
înainte totul ce trebuia, pentru marele ceas al mântuirii.
Regele a crezut că focul ucigaş al războiului va stârpi
şi ultima sămânţă de politicianism bolnav, care ne-a
făcut atâta rău, şi, ne vom întoarce cu toţii purificaţi
într’o Românie-Mare. Aceeaş credinţă o avea şi Regina,
când scria la laşi (1917) aceste rânduri dureroase :
„Dacă ni e scris să ne întoarcem vreodată la ve ­
trele noastre cele părinteşti, vom fi ca o ceată de dru­
meţi, cari, trecând un râu mare, s’au spălat de atâtea
care le împiedecau paşii şi le făceau ochii. orbi. Vom
înţelege mai bine preţul lucrurilor ce am avut,, le vom
iubi mai bine, fie şi în ruinele în care le-am găsi.
Greu e desigur să clădeşti din nou, dar ce lucru
binecuvântat este dacă o facem cu mânile curăţite de
focul suferinţei şi jertfei prin care am trecut! Eu socot
că încercarea cea mare care a venit asupra noastră
ne-a ridicat la o culme de priveghere, arătându-ne o cale
mai largă şi mai curată“ .
Spre marea noastră mâhnire, această dorinţă re­
gală, aşa de fierbinte, nu s’a îndeplinit. Şi astăzi mora­
vurile vechiului politicianism păcătos caută să domineze
toată vieaţa noastră publică.

Regele a înţeles delà început că România Mare nu

mai poate fi cea mică în ce priveşte noua ei organizare.
Milioane de fraţi vin sub adăpostul nouăi clădiri naţio­
nale, ei aduc deosebite datini şi obiceiuri, legi şi insti­
tuţii, ale căror origini chiar de au fost streine, unele din ele
au trecut în conştiinţa populară şi vremea le -a dovedit de
bune şi folositoare, deci de toate aceste trebue ţinută evi
denţă la noua organizaţiune a statului, pentru a nu produce
acele regretabile nemulţumiri delà o provincie la alta,
care de atâtea ori sunt îndreptăţite. Suveranul, suflet
bun şi adânc înţelegător, a voit, cum vom vedea, o ar-
260

monizare a acestora cil cele din vechiul regat, pentru a

da, prin munca şi buna înţelegere a tuturor provinciilor
şi partidelor politice, noua organizaţie trainică a statu­
lui român. In acest senz face apel necontenit la parti­
dele politice, indicându-le datoriile lor patriotice înainte
de toate.
Ardelenilor la Oradia Mare (Maiu 1919) le spune
în aceste cuvinte conduita Sa de Rege:
„Democraţia sănătoasă, iubirea faţă de popor şi
dreptate pentru toţi M’au condus în faptele Mele îndrep­
tate spre mărirea ţerii şi întregirea neamului şi sunt
convins că pe această cale mă vor urma şi noii Mei
supuşi“ .
Iar la Sibiiu, cu acelaş prilej, cere unirea tuturor :
„Multă muncă stă în calea noastră, atâtea pro­
blème ne stau înainte, sociale şi economice, încât va
trebui ca toţi să ne dăm mâna frăţeşte şi toţi uniţi în
suflet şi în gând să muncim împreună“ .

Când a văzut Regele, că toate încercările Sale

(toamna 1919) de a realiza un Guvern de colaborare al
diferitelor partide sunt zadarnice, atunci a numit un
Guvern cu misiunea fixă de a face alegeri libere. Lu­
mea nu cunoaşte scrisoarea pe care a adresat-o Regele
primministrului de atunci Văitoianu (28 Oct. 1919), pe
a cărei hotărite îndrumări ar trebui să le urmeze cu
cea mai mare stricteţă toţi şefii de guverne şi miniştrii
de interne, căci astfel n’am mai avea alegeri falsifi­
cate, ci Parlamente eşite de voinţa liberă a poporului,
cu oameni de valoare morală şi naţională în Corpurile
legiuitoare :
„...E xprim încă odată cu putere şi fără şovăire
voinţa Mea bizuindu-Mă pe faptul, că acest cuvânt al
Meu nu va rămâne o vorbă deşartă şi că prin acţiunea
sa, guvernul Mieu va face totul pentru a confirma cu­
vântul dat.
 261

In ceeace priveşte chestiunile politice, am credinţă

în obiectivitatea şi imparţialitatea, prin care până acum
armata noastră şi conducătorii ei s’au distins şi îndrep-
tez către D-voastră, ...rugămintea urgentă ca orice in ­
gerinţe în cursul unor alegeri libere să fie înlăturate
p r in toate mijloacele disponibile, procedându-se cu toată
rigoarea în contra vinovaţilor, oricărui partid sau grup
politic ar aparţine ei.
Pe deplin încrezător în spiritul sănătos politie şi
în adevăratul patriotism ale tuturor partidelor, sunt
adânc convins că ele vor aprecia greutatea cuvântului
ce am dat, exprimând dorinţa ca cenzura şi legea de
asediu să nu fie aplicate decât ca ultimul mijloc în
cazuri extrem e“ .

La deschiderea celor dintâi Corpuri legiuitoare ale

României Mari, în Mesagiu face acest apel :
„Astăzi, mai mult ca oricând, se cere unirea sacră,
a tuturor Românilor iubitori de ţară pentru deslegarea
problemelor interne şi externe, care ne stau în faţă.
Deaceia fac un apel călduros la toţi să pună toată inima
şi toată râvna pentru desvoltarea şi întărirea aşezămân­
tului României Mari, dovedind astfel că jertfele de pe
câmpul de luptă nu au fost înzadar“ .
Apelul regal n’a avut resultatul dorit, duşmăniile
între partide se adânceau tot mai mult, guvernul Vaida
a fost înlocuit cu cel al generalului Averescu. Grija
părintească a Regelui însă nu avea odihnă, de aceia
delà mormântul lui Şteian cel Mare delà Putna (Maiu
1920) se adresează din nou fruntaşilor ţerii cu cuvintele :
„Coboare-se raza geniului tău [ocrotitor (al lui
Ştefan cel Mare) în sufletele noastre, pentru îndreptarea
tuturor păturilor sociale pe calea concordiei, din care
numai poate izvorî adevăratul bine obştesc.
însufleţiţi de acest gând al unirii cetăţeneşti, che­
masem aici pe fruntaşii ţerii şi ai neamului şi mai ales
262

pe acei, cari împreună cu Mine au luptat, indurând

într’ un fel sau altul marile greutăţi, prin care am trecut
şi care m ’au ajutat să văd adus la înfăptuire visul nostru
secular. Vroiam să ne împărtăşim împreună de bucuria
acestei zile înălţătoare şi totodată să ne aruncăm privi­
rile âsupra viitorului ce ni se deschide şi să ne gândim
că opera unităţii nostre ca stat şi naţiune, aşteptă delà
noi încă multe şi îndelungate silinţe, pentruca tot ce
am dobândit prin atâtea jertfe, să fim în stare a păstra
şi consolida prin necurmată şi înţeleaptă muncă. Iar
asemenea muncă nu se poate îndeplini cu sorţi de iz­
bândă, decât numai prin unirea tuturor forţelor naţionale
din vechiul regat şi din ţinuturile unite la patria mumă
şi prin conlucrarea bărbaţilor pricepuţi la refacerea tutu­
ror ramurilor de gospodărie a Statului, după marile
zguduiri, prin care am trecut. Să ne unim deci gândul
nostru, al tuturor Românilor, cu iubire de neam, şi în
faţa mormântului acestui erou naţional să jurăm că în
împrejurările grele vom fi strâns uniţi, având numai un
gând şi o singură simţire : fericirea scumpei noastre
patrii, pentru care suntem gată a face orice sacrificii“ .
Patima de partid şi de data aceasta a nimicit
roadele binecuvântate ale dorinţei regale, exprimată aşa
de frumos şi într’un loc atât de istoric.

Regele atrage atenţiunea conducătorilor ţerii, că în

noile legi ce se vor face, să ţie cont de nevoile locale,
şi de unele instituţii provinciale in părţile lor bune.
Aşa zice cătră reprezentanţii zemstvelor din Ba­
sarabia (Maiu 1920) :
„ Cunosc instituţia zemstvelor şi binele ce au făcut
ele în timpul administraţiei ruseşti. Să nu uităm însă,
că această instituţie, care a răspuns unor vremi trecute,
era străină poporului moldovenesc. Acum când Basara­
bia s’a aruncat de bună voie în braţele maicii sale,
unindu-se cu România, ea trebuie să găsească vechile
 263

datini şi aşezăminte româneşti şi vă făgăduiesc că în

noua organizare administrativă unitară, care se va alcătui
în curând pentru întreaga ţara, se vor avea în vedere
şi părţile bune din instituţia zemstveior“ .
Iar către deputaţi, în răspunsul la adresa Camerei,
spune referitor la reforma administrativă (31 Iulie 1920) :
„ .. .Trebuie să ne gândim cu toţii la . . . îmbunătă­
ţirea tuturor ram urilor de administraţie p rin tr’o reformă
bine chibzuită şi întemeiată pe p rin cip iid dreptăţii, cinstei
şi m eritidui individual. Această reformă va trebui să se
întindă pe tot cuprinsul Statului Român întregit, ţi-
nându-se seamă cu înţelepciune de îndreptăţitele nevoi
locale în ţinuturile ce s’au unit la sânul P a trie i Mume.
Aceloraşi reprezentanţi ai poporului, cu acelaş pri­
lej, le aminteşte peste câteva luni (31 Dec.) datoria lor
de legiuitori :
„ Unirea «teritorială a tuturor ţinuturilor vă împune
datoria de a lua măsuri pentru unificarea legislativă ş-
administrativă în tot cuprinsul Statului român. Este o
operă grea şi care, pentru a fi trainică nu îngăduie
pripeală, ci, dimpotrivă cere multă cumpătare şi muncă
încordată pentru un studiu cât mai amănunţit al vieţii
ce diferitele pă rţi alipite au dus-o până acum. Sunteţi
chemaţi dar a face o operă statornică şl sănătoasă,
care să garanteze, sub scutul legilor, fiecărui cetăţean
deplină libertate“ .
Tot atunci zice cătră aceiaşi, făcând apel la spiri­
tul de jertfă al bogaţilor ţerii pentru o bună reformă a
finanţelor :
„Reform a finanţelor noastre publice şi alcătuirea
unui buget echilibrat, deasemeni nu mai pot suferi în­
târziere fără a ne expune la urmările cele mai grave.
Pentru a face faţă marilor sarcini ce ne apasă n i se
împune tuturora de a ne sili la cele mai simţitoare econo­
m ii în cheltuelile publice şi private, şi de a ne supune
a toate sacrificiile cende de timpurile grele în cari ne
264

zbatem. Precum în toiuJ luptei floarea acestei Ţări nu a

cruţat nici sănătatea, nici viaţa spre înfăptuirea unirii
naţionale, tot aşa are Ţara dreptul de a cere delà cei
cu dare de mână să-şi jertfească din averea lor pe alta­
ru l patriei, ajutănd fiecare după mijloacele sale la refa­
cerea şi întărirea Romăniei întregite“ .
In răspunsul la adresa Senatului (21 Dec. 1920)
găsim cuvinte mai tari, dar foarte justificate, după lup­
tele parlamentare aşa de acerbe între partide :
„ Marea operă de refacere şi consolidare nu se va
putea realiza în folosul Ţării, dacă străduinţile noastre
nu vor fi animate de un spirit nou şi de dragostea de
muncă, care împinge pe toţi fiii acestei Ţări să pună
toate silinţile, toată experienţa, toată ştiinţa şi mai pre­
sus de toate întreaga lor iubire de neam şi de Ţară, în
serviciul binelui obştesc. A trecut timpul vorbelor şi a
sunat ceasul să se traducă vorbele în fa p ta : poporul,
care nădăjdueşte delà reprezentanţii săi o operă de în­
sănătoşire şi consolidare socială, pe baza ideii dreptăţii
pentru toţi, are dreptul să ceară delà toate clasele şi
delà toate forţele ca să munciască numai pentru scopul
unic de a reface, de a înălţă la o stare cât deînflori­
toare iubita noastră Patrie şi în această muncă nici o
energie nu este de prisos.
Sunt cinci ani de când am spus în t r ’un ceas so­
lemn, că voi fi bun Român şi voiu fi până la sfârşitul
M eu : căci în inim a mea nu este un alt sentiment mai
tare decât iubirea de Ţară, de aceea am dreptulsă vă
spun astăzi şi D-voastră şi tuturor fiilor acestei ţâ ri:
puneţi la o parte cartele, sfârşiţi cu desbinările, fiţi buni
Români ! “.

In mijlocul duşmăniilor politice neîmpăcate, sub gu­

vernul Brătianu, s’a făcut măreţul act naţional în Alba-
Iulia: încoronarea Suveranilor (15 Oct. 1922), cari şi
atunci au trebuit să aibă o rană în suflete, văzând că
în coron area M M . L L . R egelui şi R egin ei în A lb a-Itflia

llBliote
 565

nu toţi fruntaşii ţerii şi nu toate partidele politice, —

pentru care au dragoste şi interes părintesc deopo­
trivă, — stau uniţi în jurul tronului în acea clipă fe ­
ricită a neamului nostru.
Dorinţa de unire a tuturor, o exprimă Suveranul
chiar şi în ajunul încoronării în Mesagiu (12 Oct) :
„Sunt sigur că în această zi de sărbătoare pati­
mile trecătoare se vor stinge şi că toţi fiii buni ai
Patriei însufleţiţi de aeeeaş dragoste de ţară se vor
uni în jurul Tronului.
Dorind ca în aceste zile să am cât mai aproape
reprezentanţii Naţiunii, ca să se afirme astfel încăodată
puternica legătură dintre Mine şi poporul Meu, pe care
voesc să Mă razim în toate actele Mele*...
Aici la Alba-Iulia, sub baldachinul încoronării, cu
coroana de oţel pe cap, în clipa cea mai solemnă, R e­
gele rosteşte între altele şi următoarele cuvinte biblice:
de iubire, de iertare şi unire a tuturora, asupra cărora
să mediteze serios cei cari trebuiau să vie la acest
praznic şi cei care trebuiau să se poarte în aşa fel la con­
ducere ca să nu nemulţumească atât de grav pe cei
cari n’au venit şi cari erau datori să nu lipsească delà
încoronare, la a cărei sosire şi ei au colaborat :
„Aceasta este ziua care a făcut-o D om nul ca să
ne bucurăm şi să ne veselim în tr’însa şi u n ii pe alţii
să ne îmbrăţişăm şi să zicem fra ţilo r, şi celor ce ne
urăsc pe n o i: să iertăm toate pentru sfânta u n ire “
Aşa să fie /“
Regele cu prilejul încoronării adresează o procla­
maţie cătră Ţară, care cuprinde cele mai vii dorinţi
ale sufletului Său de Domnitor bun şi drept, iar dato­
ria partidelor de orice nuanţă politică ar fi, e să-l ajute
din toate inima la înfăptuirea lor grabnică:
„Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa Naţională am
moştenit Coroana României, după glorioasa domnie a
Regele întemeietor.
266

Suindu-mă pe Tron, am rugat Cerul să dea rod

muncii, ce, fără preget, eram hotărît să închin iubitei
mele Ţări, ca bun Român şi Rege.
Pronia cerească a binecuvântat şi prin bărbăţia
poporului şi vitejia ostaşilor ne-a dat să înfăptuim dorul
de veacuri al Neamului nostru.
Am venit astăzi cu Regina care ne-a fost tova­
răşa în credinţă neclintită la restrişte şi bucurie, ca
printr’ această serbătoare să consacrăm în faţa Domnu­
lui şi a scumpului nostru popor legăturile ce ne uneşte
deapunerea cu dânsul.
Punând pe capul Meu într’această stăveche cetate
a Daciei Romane, Coroana de oţel delà Plevna, pe
care noi şi glorioasele lupte au făcut o pe veci Co­
roana României-Mari, Mă închin cu evlavie memoriei
celor cari, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin
credinţa lor, prin munca şi jertfa lor, au asigurat uni­
tatea naţională şi salut cu dragoste pe cei cari au pro­
clamat-o într’un glas şi simţire delà Tisa până la Nistru
şi până la Mare.
Intr’aceste clipe gândul Meu s’a îndreptat cu re­
cunoştinţă cătră viteaza şi iubita noastră armată.
Pentru răsplata trudelor trecutului rog Cerul ca
poporul nostru să culeagă în pace roadele lor binecu­
vântate şi să propăşească în linişte, frăţie şi muncă
harnică.
Cu inima plină de dragoste şi credinţă mărturisesc
dorinţele sufletului Meu:
Vreau ca ţărănimea stăpână pe veci pe ogoarele
ce le-a dobândit să le dea toată puterea de rodire în
folosul ei şi al binelui obştesc.
Vreau ca muncitorimea credincioasă patriei să-şi
afle soarta tot mai prosperă într’o vieaţă de armonie
şi de dreptate socială.
Vreau ca în hotarele Rom âniei M a ri, toţi fiii buni
ai ţâ rii, fără deosebire de religie şi naţionalitate, să se
 267

folosească de drepturi egale cu ale tuturor Românilor, ca

să ajute cu toate puterile Statul în care Cel de sus a
rânduit să trăiască împreună cu noi.
Vreau ca R om ânii din toate straturile sociale, în ­
sufleţiţi de năzuinţa u n d depline în fră ţiri naţionale, să
se folosească toţi de legitima ocrotire a Statului.
Vreau ca în timpul domniei Mele p rin tr'o întinsă
şt înaltă dosvoltare culturală patria noastră să-şi înde­
plinească menirea de civilisaţie ce-i revine în renaşterea
Orientului european după atâtea veacuri de cumplite
sbuciumări.
Sunt sigur că, în îndeplinirea maréi noastre datorii,
voi avea sprijinul tuturor bunilor fii ai ţării nedespăr­
ţiţi în gând şi faptă în jurul tronului.
Acestei sfiinte misiuni, în neclintită unire cu po­
porul nostru, voiu închina toate puterile Mele de om şi
Rege şi asupra ei chem, în acşastă zi solemnă de înăl­
ţare sufletească, binecuvântarea celui Atotputernic“ .

Văzând Regele că nici încoronarea n’a putut uni

sufletele vrăjmăşite ale omenilor politici, le face un nou
apel in răspunsul la adresa Senatului (23 Dec. 1922):
„împreună cu D-voastră sunt însufleţit de aceeaş
dorinţă a unei păci drepte şi statornice, care să ne în­
găduie a ne închina toate puterile noastre pentru în­
dreptarea stărilor lăsate după război. Dar pe lângă pa­
cea din afară, nu trebuie să pierdem din vedere şi pa­
cea dinlăuntru, atât de necesară sănătoasei propăşiri
a scumpei noastre ţări, fără de cari ori ce am clădi
ar fi lipsit de temelii solide. In acest scop, fac din nou
un călduros şi părintesc apèl la toţi cetăţenii de pre­
tutindeni fără deosebire de credinţă şi de stări sociale“ .
La Anul nou 1924, ia cuvântările de felicitare ale
Mitropolitului Primat şi Primministrului I. I. C. Brătianu,
Regele răspunde cu aceste cuvinte semnificative :
„...Fiece an care trece, făureşte în vieaţa Mea
268

un nou inel şi tot mai puternic, care mă leagă de

scumpa noastră ţară. Dar fiece an ne duce mai departe,
pe calea muncii noastre de refacere şi consolidare, şi
ne dă pentru anul care începe nădejdi şi mai frumoase,
că în curând vom ajunge într’adevăr acolo, unde ţara
noastră merită, după atâta trudă, după atâta zbucium.
Pentru a ajunge însă la această mare operă, trebuie
toate energiile ferii să se unească în acelaş gând. Fiecare
cetăţean trebuie să fie conştient, că oricât de mică ar fi
partea lu i de lucru, nu este de prisos, pentru înăfâptui-
rea acestei opere.
M u lt s’a făcut mai ales pe ţârâmul cu ltu ra l; dar
pentru ca sămânţa ce s’a semănat să poată creşte şi
rodi frumos, trebuie ca şi ogorul să fie bine pregătit.
E pregătit în inim a poporului, dar trebuie ca şi
această inim ă să fie condusă tot de in im i calde şi pa­
triotice ; iată rolul oricărui om, care are o răspundere în
cârmuirea ţerii...“

Şi fiindcă ura între partidele politice, delà guvern

şi opoziţie, perzistă cu îndărătnicie, Regele, delà mor­
mântul din Ţebea a eroului martir Avram Iancu (31
August 1924) îndreaptă un nou cuvânt de unire cătră
oamenii noştri politici:
„întocmai precum la Putna lui Ştefan cel Mare,
făcui un călduros apel cătră toţi fiii ţării pentru ca
mână în mână să desăvârşim organizarea şi întărirea
Statului în România întregită, tot aşa în faţa umbrelor
acestor eroi naţionali ai Munţilor apuseni şi ai întregu­
lui românism, mă îndrept cu dragoste şi stăruitor cătră
toţi, îndemnându-i să se gândească mereu la greaua
răspundere ce apasă asupra generaţiunii noastre şi la
datoria imperioasă ce avem de a fi cinstitori şi credin­
cioşi marilor jertfe ce s’au făcut în luptele din trecut
şi zilele noastre pentru dobândirea drepturilor naţionale.
In acest fel vom păşi cu toţii într’o sfântă unire la~'ma-
Péâ ttiuftcă pentru Jndeplinirea destinelor ţării după do­
rinţele întregei suflări româneşti. Aşa să ne ajute Dum­
nezeu“ .
La serbarea Anului nou 1925, în faţa membrilor
Guvernului, Regele înnoeşte dorinţa Sa de a nu vedea
deosebiri de partid, când e vorba de propăşirea ţerii
prin munca tuturor:
„...In ce mă priveşte nu voiü încetă cu munca
Mea pentru tot ce poate folosi Ţării şi sunt sigur că
voi găsi ajutorul tuturor cari au o inimă caldă pentru
poporul, pentru neamul nostru ; căci ceeace ne desparte
ca idei nu trebuie să ne despartă în munca pentru b i­
nele Ţ erii“ .

Grija necontenită a Regelui a fost înfrăţirea su­

fletească a Românilor din toate provinciile româneşti şi
pentru aceasta a întrebuinţat toate prilejurile unor ser­
bări, la care a luat parte, ca şi toate mijloacele, fiind
profund convins că numai din unirea tuturor forţelor
româneşti va rezulta consolidarea trainică a României
întregite. Armatei îi Impune pe lângă apărarea grăniţe-
lor şi munca pentru înfrăţirea sufletelor româneşti din di -
feritele provinicii prin pilda sa de disciplină şi ordine,
prin buna purtare şi respectul tuturor cetăţenilor patrioţi.
Regele zice (Iunie 1921) că „Şcoala de cavalerie“ s'a
pus în Sibiiu pentruca „să fie şi un focar de unire su­
fletească între elementele vechei ţări şi noile provincii“ .
Iar la Chişinău (9 Sept. 1925) spune :
„Dar armata are încă o însemnată menire aici în
Basarabia, o menire de înfrăţire. Temelia populaţiei de
baştină este românească, dar alăturea avem şi alte p o­
poare pe cari prin înţelepte pilde de cinste ostăşească
sunteţi datori ale atrage şi ale insufla acel spirit de
înfrăţire care face tăria unei ţări. A ţi fost p rim iţi aici ca
fra ţi, ca fra ţi să vă purtaţi. Sunt sigur ca sub condu­
cerea D-voastră (General Rudeanu) Corpul III de ar­
mată îşi va îndeplini cu sfinţenie această datorie pă*
triotică“ .

In feluritele expoziţii aranjate în diferite oraşe ale

ţerii Regele vede un mijloc de înfrăţire românească şi
cetăţenească, atrage o deosebită luare aminte la asupra
acestora factorilor conducător.
Luând parte la inaugurarea expoziţiei din Chi-
şinău (8 Sept. 1925) arată astfel însemnătatea ei:
* Expoziţiile aşa zise regionale, căci ele cuprind
mai mult decât înfăţişarea unei singure regiuni, sunt
ocaziuni foarte potrivite de cunoaştere şi de apropiere
a poporaţiilor din diferitele părţi ale ţării. Sunt şi o
şcoală la care cu toţii putem învăţă, gândindu-ne cu
ce inima şi cu câtă râvnă s’a produs cele ce Ni se ara­
tă. In acelaş timp avem în aceste întruniri ale muncii
şi sârguinţii un mijloc de înfrăţire prin muncă a tutu­
ror forţelor sociale, prin armonizarea intereselor obşteşti
şi înlătutarea antagonismelor, luptă sănătoasă de între­
cere având ca ţintă înălţarea tot mai sus a producţiunii
naţionale.
Iar la expoziţia zootehnică din Timişoara (4 Oct
1925) Suveranul arată între altele cum trebue să se
poarte cu minorităţile autorităţile noastre civile şi mili­
tare, deci şi partidele politice, dintre cari unele nu le fac
dreptate, iar altele vreau să le dea prea mari drepturi :
,,..,.C u mare plăcere şi bucurie am văzut astăzi
munca de întrecere în creşterea vitelor între toţi cetă­
ţenii de toate naţionalităţile, legătura solidă între ceice
muncesc în acelaş scop pentru binele ţării. Cunosc bo­
găţia pământului şi hărnicia poporului atât românesc,
cât şi a celui şvăbesc, care’s conduşi cu toţii, totdea­
una de sentimente de credinţă şi iubire cătră ţară. De
aceea port şi Eu pentru toţi un sentiment de dragoste
de adevărat tată.
Suntem aici într’un post înaintat lângă graniţă şi
 271

Vreau sä amintesc tuturor acelora cari sunt chemaţi să

conducă destinele locale, că numai cu blândeţe şi mult
tact se poate aduce această unire sufletească pe care
o dorim şi o voim şi unii şi alţii din tot sufletul. Atât
autorităţile militare cât şi cele civile, să nu uitaţi, că
trebue să tratăm pe toţi ca fraţi şi să nu aşteptaţi să
vi-se întindă o mână frăţească decât atunci când înşişi
întâi lucrând astfel toţi spre binele ţării şi tuturor po­
pul aţiunilor cari trăesc cu noi“ .

Am văzut mai sus declaraţiile Regelui, făcute cu

diferite prilejuri, la Cluj, Cernăuţi, Vălenii de Munte,
Timişoara, referitor la respectul cel datorim minorităţilor
ca cetăţeni ai României, de cari trebuie să ţină samă
oricare Guvern sau partid în soluţionarea acestei prob­
leme aşa de importante.
De atâteaori pretenţiile minorităţilor devin exage­
rate şi nejustificate, şi atunci, însuşi Regele găseşte
cel mai bun răspuns, ca de exemplu Saşilor, care
prea des să cred neîndreptăţiţi, şi cărora, la o plângere
neintemeată, le-a dat acest sfat regal, de o mare şi
adâncă înţelepciune politică, care poate fi socotit ca
însuşi sfatul venit din partea întregului neam românesc
pentru toate minorităţile din România :
„ F iţi şi d-voastră buni Rom âni ca M ine şi să ve­
deţi ce bine vă veţi simţi în Ţara Românească“.

Justiţia e socotită ca a treia mare putere, fără

de care un stat nu poate exista. Noi azi avem mai
multe feluri de legiuiri, — după provinciile unite — şi
cari se aplică, spre nenorocirea noastră, uneori, după
cum cer interesele unui sau altui personagiu eu influ­
enţa politică. Regele pentru a curma acest rău, cere în
cuvântarea rostită la inaugurarea palatului de justiţie
din Iaşi (11 Oct. 1925), o colaborare a tuturor oame­
nilor de drept din diferitele provincii, pentru a da prin
ştiinţa şi experienţa acestora, o jurisprudenţă unitară
pentru toată ţara, care apoi prin magistratură, să îm­
părtăşească poporului acea dreptate, care pluteşte de­
asupra tuturor patimilor şi intereselor personale şi po­
litice şi nu se lasă influinţată de nimeni niciodată :
„Sunteţi chemaţi acum să daţi vieaţă acestui fru­
mos palat şi prin activitatea D-voastră, a treia putere
a statului, să-şi aibă aici un adevărat templu, la a că­
rui slujitori mulţimea să păşească cu deplină încredere
şi unde cei însetaţi de dreptate să-şi găsească mângâ­
ierea şi leacul pentru păsurile lor.
Dreptatea, buna administraţie şi cultura, aceste
sunt cerinţele poporului. Mai ales în aceste timpuri de
mari prefaceri, mult poate contribui puterea judecăto­
rească pentru asigurarea temeliilor sănătoase ale statu­
lui, dacă ea este pătrunsă de înalta datorie ce are: să
ţină cumpăna dreaptă în lupta de interese şi de patimi,
având pururea înainte ţinta apărării intereselor supe­
rioare obşteşti.
...Nu mă îndoiesc că Magistratura ieşană împreună
cu baroul de advocaţi, din sânul cărora, avem atâţia
bărbaţi vrednici şi luminaţi, ca şi întreaga magistratură
română sunt conştienţi de marea lor răspundere şi că
uitând unii ce a fost înainte, sub alte legi şi sub altă
stăpânire, dar unind toţi împreună ştiinţa şi experienţa
lor, cu silinţele lor, vor căuta din răsputeri a ajunge
p rin tr’o înţeleaptă armonizare a deosebitelor legiuiri, la
acea unitate de jurisprudenţă nedespărţită de ideia de
stat unitar ce este şi trebuie să fie România din silele
noastre“ ...

Regele şi-a făcut pe deplin datoria de părinte al

ţerii faţă de partidele politice, chemându-le la singurul
lor rost în ţară : de a se întrece într’olaltă, nu în de­
magogie, nici în certuri păgubitoare sau în a spune una
la opoziţie şi a face alta la guvern, ci într’o generoasă
 273

risipire de muncă, de energie şi pricepere în trebile sta­

tului, pentru înflorirea şi întărirea patriei. Pilda clasică
de abnegaţie personală, de iubire de ţară, de „bun R o­
mân“ a Regelui nostru trebuie urmată de toţi cetăţenii
şi în deosebi de toţi oamenii politici, fie delà guvern fie
din opoziţie, cărora le-a cerut nu odată : Să observe cu
sfinţenie Constituţia şi legile, cari trebuie studiate înde­
lung, înainte de a fi votate la repezeală în Cameră, ţi­
nând seamă, unde se poate şi cât se poate, de nevoile
locale, de instituţiile şi legile vechi şi bune ale noilor
provincii unite, armonizându-le cu cele din vechiul re­
ga t; să cunoască păsurile, aspiraţiile şi voinţa poporu­
lui, pe care s’o respecteze la alegeri ; să facă cele mai
simţite economii în averea publică şi privată, şi bogaţii
să jertfească mai larg din prisosul lor pentru refacerea
ţerii ; să résolve cuminte şi patriotic problema minori­
tăţilor şi atâtea alte probleme interne de ordin material
şi cultural delà cari depinde sigura desvoltare a patriei ;
să fie preocuparea lor zilnică unitatea statului fortificată
prin unirea sufletească a tuturor Românilor şi cetăţenilor,
pentru care să se lucre cu toate mijloacele legale; să
vadă mai presus de interesele trecătoare ale partidului lor
cele permanente ale neamului şi statului, etc.
Aceste dorinţe ale Regelui, exprimate de atâtea
ori în public şi personal celor chemaţi, ar fi timpul su­
prem, ca partidele şi oamenii politici în bună înţelegere
să le traducă în realitatea vieţii naţionale şi de stat.
 BIBLIOGRAFIE
Cancicov Th. T., Im presiuni şi păreri personale din
timpul războiului Rom âniei, I— II, Bucureşti, 1921.
Carol I, Rege al Rom âniei, Nieopole 1396— 1877— 1902
în An. Ac. Rom. secţ. ist. X X V I (1904).
Carol I, Rege al Rom âniei, Cuvântări şi scrisori, I — III,
Bucur ti, 1909.
Ferdinand, ge al Rom âniei, Cuvântări, Bucureşti, 1922.
Găvănescu C. General, Fapte m ari în zile grele
1917— 1918, Bucureşti, 1921.
Io r g a N., Războiul nostru în note zilnice, I— III, Craiova,
1921— 1922.
„ „ Regele Ferdinand, Bucureşti, 1928.
„ „ Regina M aria, Bucureşti, 1928.
[Kalinderu L ], Moştenirea tronului • României, Bucu­
reşti, [1889].
K iriţescu Const., Războiul pentru întregirea României,
I— II, Bucureşti, 1922— 23.
Maria, R egina Rom âniei, Ţara mea, ed. III, Sibiiu, 1919.
Í) Gânduri şi icoane din vremea
războiului, Sibiiu, 1919.
M onitorul oficial, Bucureşti, 1920— 1925.
Păun D. Y ., Ferdinand de Hohenzollern Principele R o ­
mâniei, Bucureşti, 1889.
Prévost M., R om â ni şi R u şi.Amintiri din anii 1916— 1918
în ziarul Neamul Românesc, XX, Bucureşti, 1925
(Iunie— Iulie).
 Tablei ilustraţiilor.
Pag.
1. M. S. Regele F e r d in a n d ......................... 1
2. M. S. Regele în vârsta de 16 a n i.. . . 2— 3
3. Mi S. Regele în rang de locotenent (1889; 8— 9
4. M. S. Regele în rang de maior (1892) . 14— 15
5. M. S. Regele primeşte defilarea volunta­
rilor ardeleni în Ia ş i............................... G6— 67
6. M. S. Regele şi Gen. Averescu pe front
primind defilarea t r u p e lo r .................... 70—71
7. M. S. Regina, A. S. R. Principele Carol şi
Gen. Moşoiu pe frontul din Vrancea . 7 0 —71
8. M. S- Regele decorează pe front sol­
daţii viteji . . , . - ....................72— 73
9. M. S. Regele decorează pe front drapelul
unui regiment de viteji din Div. XII . 72— 73
10. A. S. Regală Principele Carol . . . . 76— 77
11. MM. LL. Regele şi Regina, Principele Carol,
Principesele Elisaveta şi Mărioara şi
reprezentanţii Basarabiei : Pánt. Halipa,
I. Inculeţ, I. Ciugureanu la Iaşi . . . 82— 83
12. MM. LL. Regele şi R e g in a .........................94— 95
13. MM. LL.' Regele şi Regina pe frontul delà Tisa 104— 105
14- M. S. Regina şi Gen. Moşoiu privind tre­
cerea trupelor peste T i s a .................... 104— 105
15. M. S. Regina şi AA. L L . Regale Moşteni­
torii tronului Carol şi Elena la Sovata 120— 121
16. M. S. Regele şi d. N. Iorga la Vălenii
de M u n te..................................................160— 161
 277

Pag.
17. M. S. Regele şi Mitropolitul Nicolae al A r­
dealului în mijlocul Moţilor . . . . 162 -1 6 8
18- Familia Regală şi Princiară şi Mitropolitul
Pimen ieşind delà Mitropolia din Iaşi cu
prilejul aniversării sinodului delà Ni cea 184 -1 8 5
19. MM. LL. Regele, Regina şi d. I. Maniu în
CareiiMari . . ................................... 194— 195
20. M. S. Regele în hora poporului din Mun­
ţii A p u s e n i............................................... 196— 197
21. Familia Regală, d. 1.1. C. Brătianu la slujba
oficiată pe muntele Găina de Patriarhul
Miron şi episcopul Lucian de Roman pen­
tru pomenirea eroului Avram lancu . 220 — 221
22. Familia Regală în Cluj la punerea pietrei
fundamentale a statuii lui Avram lancu
(1 Septemvrie 1924).............................. 220 - 221
28. M. S. Regele, Prinţul Nicolae şi Mareşa­
lul J o fir e .................................................. 228— 829
24 MM. LL. Regele şi Regina la slujba din ei-
miterul militar delà Val-du-Pâtre (Alsacia),
oficiată pentru ostaşii români morţi în
prinsoare şi îngropaţi aici . . . . . 240 — 241
25. MM. LL. Regele şi Regina României la mor­
mântul „soldatului necunoscut“ francez
în Paris..................................................... 244— 245
26. M. S. Regele şi Preşedintele Republicei fran­
ceze Millerand părăsind Elyséul în Paris 246— 147
27. încoronarea MM. LL. Regelui şi Reginei în
A l b a - I u l i a ............................................. 264— 265

Clişeele sunt după fotografiile primite delà d-nii : Gen. Voşoiu ;

Col. Vasilescu şi Lt. col Macici (Sibiiu); Prof. On. Ghibu (C luj) ;
păr. Moţa (Orăştie) ; Moldovan (Cluj) şi ziarul Cultura Poporului
(Cluj), cărora Ie mulţumesc pentru bunăvoinţă. Regret că cele 70
de fotografii cerute delà „Muzeul militar“ din Bucureşti nu mi
s’ au trimis.
 CUPRINSUL
Pag.
P r e f a ţ a ..................... . . . . V

Capitol I.
Tinereţa Prinţului Ferdinand de Hohenzollern 1— 8

Capitolul II.
Principele Ferdinand Moştfenitorul de tron al
R om â n iei............................. . . . . 9 — 31

Capitolul III.
Regele Ferdinand al României în 1914— 1916 32— 49

Capitolul IV.
Regele Ferdinand şi răzfeoiul péatru- unirea
tuturor Românilor . , .............................. 50— 95

Capitolul V.
Regele Ferdinand şi armata românească . . 96— 118

Capitolul VI.
Regele Ferdinand şi ţărănimea românească . 119— 128

Capitolul VII.
Regele Ferdinand şi muncitorimea românească 129— 135

Capitolul VIII.
Regele Ferdinand Protector al culturii şi ştin-
ţei r o m â n e ş t i ........................................ 136 — 166
 279

Capitolul IX . Pag.
Regele Ferdinand, Biserica şi clerul românesc 167— 190

Capitolul X.
Regele Ferdinand în Provinciile liberate . . 191— 221

Capitolul X I.
Regele Ferdinand şi politica externă a României 222— 257

Capitolul X II.
Regele Ferdinand şi partidele politice din
R o m â n ia .................................................. 258— 273

B ib lio g r a fia ...................................................... 275

Tabla ilu s tra ţiilo r............................................. 276
C u p r i n s u l ...................................................... 278

mii m