Cum au fost inventate notele muzicale?

Sistemul de notație muzicală își are începutul în Evul Mediu, în Italia, Florența. Un călugăr pe
nume Guido d’Arezzo (n. 991/992 – d. după 1033) a reușit să dea nume notelor prin care se
exprimă și muzicienii de astăzi. Guido era profesor de muzică și conducătorul corului bisericesc,
el a călătorit foarte mult prin Italia și a depus mult efort pentru ca într-o zi să inventeze o cale
mai simplă de învățare a melodiilor necunoscute, provenită dintr-un imn medieval pe care
interpreții de cantus planus îl invocau în cinstea protectorului lor, Sf. Ioan:
UTqueant laxis
REsonare fibris
MIra gestorum
FAmuli tuorum
SOLve polluti
LAbii reatum
Sancte Ioannes
Care este semnificatia notelor muzicale din limba latina?
Denumirea celor 7 note, în afară de prima, finaliza cu o vocală ceea ce permitea mai ușor să fie
cântate. De aceea, în secolul XVI nota „ut” a fost înlocuită cu „do”, cel mai probabil de la
cuvântul latinesc „Dominus”.
Iată care, într-un final, este interpretarea sistemului actual de notație muzicală:
Do – Dominus – Dumnezeu;
Re – rerum – materie;
Mi – miraculum – miracol;
Fa – familias рlanetarium – familia planetelor, sistemul solar;
Sol – solis – soare;
La – lactea via – Calea Lactee;
Si – siderae – stele.
Pe lângă acest sistem de notație muzicală, Guido a mai adus un aport important în teoria
muzicală. În timpul dirijării corului său el, cu ajutorul mânii stângi sugera cântăreților ce notă să
ia într-un anumit moment, conform imaginii de mai jos.
Ulterior, Guido a început să însemne fiecare sunet cu o notă pe care le plasa pe portativul format
din 4 linii paralele. Astăzi portativul este format din 5 linii orizontale, însă principiul de plasare a
notelor a rămas același.
Cum arata notatia muzicala in ziua de azi?
Notația mai parcurge o serie de transformări, ajungând în secolele XVII-XVIII la forma sa
rombică, ultimul stadiu de evoluție înaintea celui actual.[4] În acest stadiu se poate observa ușor
apropierea și corespondeța cu semnele notației muzicale actuale de formă ovală.
Notația tradițională (descrisă mai jos) coexistă astăzi cu procedee noi în scrierea muzicală
contemporană.
Guido d'Arezzo, cunoscut și ca Guido Aretinus sau Guido Monaco (n. 991/992 – d. după
1033) a fost un teoretician muzical din epoca medievală. El este considerat a fi
inventatorul sistemului de notație muzicală modernă. Scrierea sa Micrologus, al doilea cel mai
răspândit tratat despre muzică în evul mediu (după scrierile lui Boethius).
Guido a fost un călugăr al ordinului Benedictin din orașul-stat italian Arezzo. Cercetări recente
datează opera sa Micrologus în 1025 sau 1026; așa cum Guido afirma într-o scrisoare că avea 34
de ani când a scris-o,[1] iar data nașterii sale de asemenea nu este cunoscută cu exactitate și se
presupune a fi anul 991 sau 992.
Guido a dezvoltat noi tehnici de învățare a muzicii, cum ar fi sistemul de notație și utilizarea
scării "ut–re–mi–fa–so–la" (solmizare), pe baza acrostihului Ut queant laxis:
UT queant laxis
REsonare fibris
MIra gestorum
FAmuli tuorum
SOLve polluti
LAbii reatum
Sancte Ioannes
Există un joc de cărți educativ, dedicat lui Guido d'Arezzo, bazat pe succesiunea notelor
muzicale - Muzicando[2].

Referințe[modificare | modificare sursă]

1. ^ Stuart Lyons, Horace's Odes and the Mystery

of Do-Re-Mi with Full Verse Translation of the
Odes. Oxford: Aris & Phillips, 2007. ISBN 978-
0-85668-790-7.
2.