Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte

Alexandru Odobescu

Student Manea Ion Cosmin

Specializarea Istorie

Anul I
 Alexandru Odobescu

Odobescu Alexandru I. (născut la 23 iunie 1834, la București și decedat la 10

noiembrie 1895, la București) s-a născut în casele părinteşti de la Curtea-Veche, în
Bucureşti, provenind dintr-o familie de boieri cu proprietăţi întinse în ţinutul Teleormanului,
dar şi în Bărăgan; eraal doileafiu al colonelului Ioan Odobescu – proprietar de moșie în
Bărăgan și întemeietorul satului Călăreți1, ce aparţine de comuna Tămădău Mare, județul
Călărași, și al Ecaterinei (născută Caracaș) – de origine greacă, fiica doctorului în medicină
Constantin Caracaș, cu preocupări de cultură. Pe moșia de la Călăreţi -Tamădău a tatălui său
Alexandru Odobescu își petrece copilăria, adolescența și prima tinerețe. Impresiile din
această perioadă sunt cristalizate în opera sa Pseudokinegheticos (iunie 1874).

Alexandru Odobescu (1834-1895) a fost un om de cultură polivalent, marcând

perioada sa prin contribuțiile în domeniile scriiturii, istoriei și arheologiei. Prezentarea vieții
și operei sale dezvăluie un personaj complex, dedicat promovării culturii naționale. 2

Activitatea profesională

Împreună cu alți studenți români de la Paris, la 14 februarie 1851 înființează ”Junimea

Românească”, societate politică și culturală a studenților români din Franța. Odobescu se află
în preajma revoluționarilor români exilați (Nicolae Bălcescu, Nicolae Golescu, C. A.
Rosetti, I. Voinescu II, Gheorghe Magheru). El ține în cercul acestora conferința Viitorul
artelor în România, al cărei text apare postum, în 1907.

Tot în acea perioadă, Alexandru Odobescu (împreună cu Gheorghe

Crețeanu și Dimitrie Florescu) face parte din comitetul de redacție al revistei ”Junimea
română pentru științe, litere și arte”, care apărea la Paris.

În 1852, Odobescu studiază atât arheologia (făcând cunoștință cu câțiva promotori ai

acesteia în Franța: François Guizot, Louis Vitet, Prosper Mérimée), cât și literatura greacă și
latină (traduce treisprezece poezii ale lui Horaţiu, primul cânt al Iliadei lui Homer, primul
cânt al Odiseei lui Homer şi primul cânt al Georgicelor lui Virgiliu).

Alexandru Odobescu este unul din întemeietorii arheologiei în România. El este

autorul unui tratat de istorie a arheologiei („Istoria arheologiei”) publicat în 1877.

La sfârșitul secolului al XIX-lea a publicat, în Franța, monumentala sa monografie

arheologică dedicată tezaurului de la Pietroasa, care fusese descoperit în anul 1837: Le
Trésor de Pétrossa. Étude sur l’orfèvrerie antique.

1 Locuitorii satului Călăreţi erau foştii ostaşi ai batalionului de cavalerie comandat de tatăl scriitorului.
2 Educație și Activități Literare: Călinescu, George. "Istoria literaturii române de la origini până în prezent."
Editura Minerva, 1986.
 În 1855 îşi începe cariera de funcţionar public. Este numit şef de masă la Postelnicie,
apoi procuror la Curtea de apel din Bucureşti şi funcţionar la Ministerul cultelor.

În 1857 este numit la Secretariatul de stat, şef al biroului francez, avându-l ca

subordonat, printre alţii, şi pe Grigore Alexandrescu, iar în 1859, la 12 februarie, este numit
procuror la secţia a II-a a Curţii de Apel şi în iunie trecând la secţia I-a.

La 25 mai 1860 este numit membru al Comisiei documentare, iar la 22 septembrie,

din însărcinarea ministrului cultelor şi instrucţiunii publice, formează, împreună cu A.T.
Laurian, I. Maiorescu, I. Brateanu, P. Cernatescu, Florian Aaron şi I. Eliade o Comisie de
adunare a materialelor pentru formarea unei istorii naţionale.

Numit de către Al. Ioan Cuza în funcţia de director în Ministerul Cultelor şi

Instrucţiunii Publice pentru departamentul Valahiei (1 februarie 1862), apoi ministru în
cabinetul Kogălniceanu (31 iulie 1863), din care demisionează (12 octombrie 1863), nefiind
de acord cu utilizarea veniturilor rezultate din secularizarea averilor mânăstireşti, numit prin
decretul nr. 1649 semnat de domnitorul Al. Ioan Cuza, membru al Comitetului Arheologic
din România (25 noiembrie 1864, alături de V. A. Urechia, Laurian şi Mavros), comisar al
Principatelor Unite la Expoziţia universală din Paris (1865-1867), director al Teatrului
Naţional (1874-1876), Odobescu desfăşoară în paralel o vie activitate ştiinţifică şi literară. Ea
e încununată prin alegerea, la propunerea lui Al. Papiu Ilarian, ca membru al Societăţii
Academice Române (10 septembrie 1870), apariţia capodoperei
sale, Pseudokynegetikos (1874), şi chemarea la Universitateabucureşteană, din iniţiativa lui
Titu Maiorescu, sprea ţine un curs liber de istoria arheologiei (publicatparţial în 1877). Va
ţine şi alte prelegeri: 60 de prelegeri dintr-un discurs de preistorie (17 octombrie-22 iunie
1878) şi tot atâtea prelegeri dintr-un curs de antichităţi orientale (1878-1879). La 23 mai
1879, îmreună cu membrii Societăţii Academice, Al. Odobescu ia parte la înfiinţarea ca
instituţie de stat a Academiei Române.

În aprilie 1874, face parte, împreună cu D. A. Sturdza, M. Kogalniceanu, Th. Rosetti

şi Ioan Slavici, din Comisia pentru publicarea documentelor Hurmuzachi, iar pe 2 august
1874, împreună cu I. C. Massim, G Sion şi I. Caragiani este numit în Comisia pentru
examinarea traducerilor din autorii elini.

În 1880 se stabileşte cu familia la Paris, în aşteptarea unui post în diplomaţie. I se

oferă, în 1881, unul modest, prea modest în raport cu statutul social şi palmaresul său de până
atunci, cel de secretar de legaţie (octombrie). Îl va ocupa totuşi, până la 1885, ca să poată
lucra nestingherit la monografia asupra Tezaurului de la Pietroasa, pe care o considera drept
opera sa de căpetenie.

În octombrie 1891 devine directorul Şcolii Normale Superioare, perioadă în care publică
manuale şcolare, printre care şi unul de gramatică.

Opere literare

Format la școala clasicismului francez și la aceea a antichității, om de gust și de

știință, fondator al arheologiei în România și istoric, Alexandru Odobescu a scris o proză
admirabilă în eleganță și puritate. A priceput, ca și Junimea, că literatura adevărată trebuie să
exprime sufletul poporului român așa cum se reflectă în istorie, în limbă, în folclor. Cu drept
cuvânt, Maiorescu, care-l stima mult, îl privea ca pe unul din ai lor. Și Odobescu se opusese
fanteziilor etimologice ale Academiei și chiar reușise să publice un dicționar opus celui al lui
Laurian și Massim.

Primul său eseu poate fi considerată scrierea Câteva ore la Snagov, publicată în
Revista română (1862), caracterizată mai târziu de Tudor Vianu ca „o călătorie arheologică”.
Se evidențiază atât plăcerea scriitorului de a-și desfăta cititorii prin erudiție, cât și înclinația
acestuia spre o retorică neobișnuită a textului:

„O! Matei Basarab, cu adânc respect îți datorează națiunea română pe care azi, din
negura anilor, tu încă ai ști s-o înveți a-și apăra și a-și dobândi drepturile sale răpite! Numele
tău glorios, pe care-l întâlnim în fruntea oricărei propășiri naționale, ar trebui să insufle o
venerațiune religioasă poporului pentru care ai jertfit, în muncă și sudoare, o viață de aproape
optzeci de ani! În chipul tău smead și costeliv, înconjurat de o barbă albă și rară, în buzele-ți
subțiri și zâmbitoare, în fruntea ta lată și înaltă, în ochii tăi mici și vii, afundați sub sprâncene
negre și stufoase, îmi place adesea a descoperi câtă finețe, câtă înțelepciune și câtă energie
trebuiesc spre a forma caracterul unui mare domnitor.”
Nuvelele sale istorice - Mihnea cel Rău, Doamna Chiajna - și mai ales spiritualul
Pseudokynegeticos („Fals tratat de vânătoare”), în care se vede imensa lui erudiție, gustul
constant, poezia delicioasă a evocării peisajului românesc, au încântat generațiile trecute și
prezente.

Romanul istoric "Domnița Ruxandra" (1867) a fost una dintre operele sale cele mai
apreciate. Cu o detaliere minuțioasă a istoriei, Odobescu a reușit să redea atmosfera
medievală românească. Citat relevant: "Timpul este un maestru crud, dar drept, care
dezvăluie trecutul în lumina adevărului său."3
Inițial, Odobescu intenționa să scrie o „precuvântare” (introducere) la „Manualul de
vânătoare” al lui C. Cornescu, bun prieten și rudă cu autorul. Propunându-și să treacă în
revist modul în care diversele arte au reprezentat vânătoarea, Alexandru Odobescu a depășit
scopul inițial, acela de a scrie o introducere, rezultând un eseu de sine-stătător (de unde și
titlul, de o subtilă ironie, Pseudokynegeticos - „Fals tratat de vânătoare”). Simulând
improvizația (dar de fapt opera este atent elaborată) autorul asociază, într-un savuros sistem
de digresiuni, peisaje (printre care faimosul tablou al Bărăganului), savante dispute filologice
(despre denumirea graurilor și a sturzilor în limbile romanice), mostre de critică de artă
(comparația dintre Diana cu ciuta de la Muzeul Luvru și Diana lui Goujon), un basm cult și
numeroase referințe literare, muzicale, plastice, ba chiar și ironii la adresa latiniștilor etc.
Indiferent de modul în care criticii literari au definit-o („operă-mozaic”, „cozerie”, sau eseu),
Pseudokynegetikos marchează un reper în istoria literaturii române.

Arheologie

3 "Domnița Ruxandra": Odobescu, Alexandru. "Domnița Ruxandra." Editura Litera, 2000.

 Alexandru Odobescu este unul din întemeietorii arheologiei în România. El este
autorul unui tratat de istorie a arheologiei („Istoria arheologiei”) publicat în 1877.

Odobescu s-a dedicat și cercetărilor arheologice, în special în domeniul epocii dacice

și al siturilor istorice. Această pasiune a fost reflectată în lucrarea "Dacia Antică" (1876). 4

Alexandru Odobescu rămâne una dintre figurile de referință ale culturii române, o
personalitate complexă și polivalentă, al cărui impact persistă în continuare în diverse
domenii ale cunoașterii.

Bibliografie:

[1] Călinescu, George. "Istoria literaturii române de la origini până în prezent."

Editura Minerva, 1986.

[2] Odobescu, Alexandru. "Domnița Ruxandra." Editura Litera, 2000.

[3] Odobescu, Alexandru. "Dacia Antică." Editura Științifică și Enciclopedică,

1975.

[4] https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Odobescu

[5] https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/de-ce-s-a-sinucis-alexandru-
odobescu (articol de Dorinel Tronaru)

[6] https://www.tititudorancea.org/z/biografie_alexandru_odobescu.htm

4 Contribuții la Arheologie și Istorie: Odobescu, Alexandru. "Dacia Antică." Editura Științifică și Enciclopedică,
1975.