Curs 5

Vasile Alecsandri (1818/1821-1890)1

Viața

S-a născut în 1818/1821, în preajma Bacăului, părinții săi fiind Vasile Alecsandri și
Elena Cozoni. După examenul de bacalaureat susținut la Paris, a început să studieze medicina
și apoi dreptul, dar le-a abandonat. În 1840, debutează în dacia literară cu nuvela Buchetiera
de la Florența. În același an, Teatrul Național joacă piesa sa, Farmazonul din Hârlău. Preia
conducerea Teatrului Național din Iași, împreună cu M. Kogălniceanu și C. Negruzzi.
În 1848, se implică în acitivtatea politică; pleacă la Brașov, în Bucovina, la Paris,
pledând cauza Revoluției.
Din 1856, ia parte activă la luptele pentru Unire; este membru în Comitetul Unirii,
apoi deputat ad-hoc, apoi ministru de externe după dubla alegere a lui Cuza, pleacă la Paris
pentru a obține recunoașterea Unirii. Apoi se retrage pentru un timp din viața politică, obosit
și dezamăgit de intrigi.
În 1868, este ales membru al Societății Academice și ia poziție împotriva latiniștilor.
Este ales deputat de Roman, la insistența lui Kogălniceanu.
În 1878, Cântecul gintei latine este premiat la Montpellier și tradus în toate limbile
romanice.
În 1885, este Ministru al României la Paris. În 1890, moare la Mircești. Peștele în apă
și pasărea în aer nu pot fi mai fericiți de cumu-s eu la Mircești. Poți să cutreieri mult și bine
și să te minunezi de progresele civilizației, nimic nu prețuiește cât farmecul colțului de
pământ unde te-ai născut, scria poetul în 1885 despre locul său drag.

Opera

ʺDacă împrejurările m-au făcut poet, aceasta am s-o mulțumesc poporului român din
care m-am născut și care cuprinde în sânul său comoara nesecată de cea mai sublimă
poezieʺ. ʺOm născut în ceas bunʺ (Slavici) și ʺnoroc al istoriei noastreʺ (P. Zarifopol),
Alecsandri este socotit cel mai mare poet român până la Eminescu, iar opera lui, remarcată
printr-o diversitate uimitoare de genuri și specii literare (poezie, proză, dramaturgie, pe care
le-a inovat), este o sinteză a idealurilor epocii sale. Hasdeu a spus despre el că este

reprezentantul cel mai puternic, cel mai complet al gândirii și simțirii românești (...). În
mintea lui întreagă n-ar fi fost loc pentru nimic ce n-ar fi fost specific românesc (...); El a cântat toate

1
Programa definitivat educatoare: Vasile Alecsandri - Chirița în provincie, Miezul iernii, Pentru tine,
Primăvară!, Programa definitivat învățători: Vasile Alecsandri – Pasteluri, Legenda ciocârliei, Legenda
rândunicii. Comentăm în acest curs: Pasteluri, Miezul iernii și Chirița în provincie. Celelalte trei titluri sunt
analizate în cursul Literatura pentru copii.

1
dorințele, el a plâns toate nevoile și necazurile românimii... El este gloria nediscutabilă a literaturii
româneʺ2.

Poezia:

Deșteptarea României (1848)

Poezii poporale. Balade (Cântice bătrânești), vol. I-II (1852-1953)
Doine și lăcrămioare (1853)
Hora Unirei (1856)
Pasteluri (1868)
Eroii de la Plevna (1878)
Legende (1875)
Plugul blăstemat (1888)

Proza :

Buchetiera de la Florența (1840)

Istoria unui galbân și a unei parale (1844)
Călătorie în Africa (1855-1874)
Vasile Porojan (1880)

Teatrul:

Cânticele comice (1850-1864)

Chirița în Iași (1850)
Chirița în provinție (1852)
Arvinte și Pepelea (1866)
Despot-Vodă (1879)
Fântâna Blanduziei (1884)
Ovidiu (1885)

Marile teme ale creației lui Alecsandri sunt:

1. Istoria națională și evenimentele epocii: Revoluția de la 1848, Unirea,

Războiul de Independență:
- Dumbrava Roșie
- Despot-Vodă
- Deșteptarea României
- Hora Unirei
- Moldova în 1857

2
Apud Mariana Andrei, Literatura română. Repere didactice, Editura Eminescu, București, 2007, p. 35.

2
 2. Critica moravurilor sociale și politice ale societății contemporane:

- Chirița în Iași
- Chirița în provinție
- Istoria unui galbân și a unei parale
- Balta Albă
- Plugul blăstemat
- Eroii de la Plevna

3. Descoperirea creației populare:

- Poezii poporale. Balade (Cântice bătrânești)

- Românii și poezia lor
- Melodiile românești

4. Frumusețea peisajului natural, lirismul naturii, iubirea:

- Pasteluri
- Doine și lăcrămioare

Curentul literar și perioada istorică a creației autorului. Creația sa cuprinde o

diversitate rar întâlnită de genuri și specii literare3. Despre Alecsandri (și mai târziu despre
Arghezi) nu se poate spune că aparține unei singure epoci. El a străbătut mai multe momente
istorice: anii premergători ai Revoluției de la 1848, intensificarea luptei revoluționare,
ascensiunea romantismului, apoi, peste 5 decenii, statul modern și independent. Personalitatea
sa umană și literară a fost emblematică pentru întreaga perioadă pașoptistă.
Alecsandri începe ca poet romanțios și observator satiric, continuă prin a-și obiectiva
viziunea și mijloacele artistice (prozele călătoriei în Africa, apoi pastelurile și legendele),
devenind, la bătrânețe, autorul care înfățișează aspirația artistului către perfecțiune. În anii
ultimi ai vieții sale, se reîntoarce la romantism prin viziunea generală a pieselor sale,
caracterizată prin echilibrul sentimentelor și seninătatea înțelegerii lucrurilor, specifice
clasicismului literar. Din perspectivă temporală, creația lui Vasile Alecsandri se situează între
primele manifestări romantice și creația lui Eminescu.

Alecsandri și literatura populară. Legendele. Alecsandri a considerat că sursa

literaturii autentice a unui popor o reprezintă folclorul și realitatea social-istorică. Ca mulți alți
scriitori romantici (Asachi, Bolintineanu, C. Negruzzi) și ca Eminescu, mai târziu, Alecsandri
a socotit necesar să contribuie la conturarea unei mitologii autohtone, prin acele fragmente de
epopee națională pe care le-a scris – este vorba despre legendele din anii de maturitate (1870-
1880): legende mitologice, fantastice (etiologice, i. e. explicând cauzele unui fenomen sau
apariția miraculoasă a unei ființe, plante etc.), istorice (inspirate din vechile cronici ale țării).

3
Cu doi ani înainte de moartea sa, îi scria soției lui că vrea să încerce noi acorduri cu lira sa; ,,am o mulțime de
planuri în capˊˊ.

3
Foclorul era socotit ca având forța de a comunica idei din îndepărtata copilărie a omenirii 4.
Poetul a fost criticat mult (Duiliu Zamfirescu, Nicolae Iorga) pentru felul în care a înțeles să
culeagă și să prelucreze folclorul (ʺcaracterul neștiințific al procedăriiʺ, cum spune
Manolescu). Ca mulți romantici, el a luat materialul folcloric și l-a prelucrat după gustul lui,
neconsiderându-l o operă constituită. În 1856, îi scrie în franceză lui Ubicini despre colecția
de literatură populară pe care o făcuse străbătând țara:

ʺLa sfârșitul a trei-patru ani, posedam o mare amestecătură de versuri deformate de gura
cântăreților, de legende cântate, de piese confundate într-o dezordine înspăimântătoare, dar pietrele
prețioase erau acolo, sub mâna mea; nu trebuia decât să le lustruiesc, să le pun la locul lor de la
început, să le înlănțuiesc corect, pentru a reconstitui vechile giuvaieruri poetice ale strămoșilor noștri
(...). Căpătasem o asemenea ușurință de lucru în acest gen, încât mi s-a întâmplat adesea să unesc
diverse părți ale unei balade prin versuri create de mine și să regăsesc mai târziu aceleași versuri în
gura vreunui bătrân, care îmi recita o legendă necunoscutăʺ5.

Trăsătura baladelor lui Alecsandri constă în tratarea dramatică a unui material epic,
făcând din baladele lui un fel de nuvele cu caracter de dramă scurtă.
În privința Mioriței, lucrurile sunt confuze, deoarece poetul însuși mărturisește că
Alecu Russo i-a adus balada în 1850 de la Soveja, iar în 1866 tot Alecsandri spune că a cules-
o singur din gura baciului Udrea de la o stână din Ceahlău 6. Manolescu susține că Miorița și
celelalte poezii populare poartă pecetea creației lui Alecsandri, chiar dacă materialul lor brut
aparține creației populare, folclorului7. Poetul nu era interesat să fie fidel folclorului, ci să-l
folosească în scopul său artistic. Alecsandri a intervenit intenționat în cuprinsul baladei, iar
din acel moment mulți critici s-au duelat în păreri cu privire la cât este Alecsandri și cât este
folclor în aceste balade. ʺCăderea în consum popular este, de altfel, evenimentul cel mai
uimitor legat de această producție cultă în care romanticii au simulat folclorulʺ 8, deoarece a
avut un succes răsunător și s-au răspândit ușor, semn că oamenii din popor s-au regăsit în
aceste creații.
Întâlnirea lui Alecsandri cu literatura populară a fost providențială atât pentru poet,
care a dat naștere unui univers liric specific românesc, cât și pentru poezia română modernă,
care și-a descoperit originile și memoria pierdută și s-a maturizat astfel. În poezia lui se
regăsesc ușor traiectoriile fundamentale și tematice ale genului liric românesc. Poezia și
creația dramaturgică a lui Alecsandri reprezintă baza literaturii noastre moderne.

Opera dramatică. Opera dramatică a lui Vasile Alecsandri cuprinde scenete,

vodeviluri și comedii care satirizează aspectele negative sau tipologiile umane din vremea sa
(acestea apar conturate și în fabulele ori satirele altor autori): parvenitul, cosmopolitul, boierul

4
Apud N. Manolescu, Istoria critică a literaturii române, p. 222. Hasdeu socotea că Miorița data de prin 1350-
1450, adică după descălecarea Moldovei de către Bogdan Vodă și înainte de cucerirea Vrancei de către Ștefan
cel Mare.

5
Apud Idem, Ibidem, p. 221.
6
Idem, Ibidem, p. 222.
7
Idem, Ibidem, p. 223.
8
Idem, Ibidem, p. 223.

4
retrograd, provincialul etc. Chirița în Iași și Chirița în provinție excelează în zugrăvirea unor
astfel de personaje generice.
Alecsandri a scris și piese de teatru istorice: Cetatea Neamțului (inspirat de Sobieski și
românii a lui Costache Negruzzi), Despot-Vodă (inițial plănuise o trilogie).

Pastelurile9

Cuvinte-cheie: tehnică picturală, spirit solar și optimist, anotimpurile și muncile

câmpului.
Pastelul este o creație lirică descriptivă, prin care ideile și emoțiile eului liric sunt
exprimate prin intermediul și în jurul unui peisaj. Tema poate fi un anotimp, un colț de natură,
un moment al zilei, un aspect din viața micilor viețuitoare etc. Descrierea de tip tablou este
realizată prin imagini artistice și figuri de stil.
Geneza Pastelurilor. Vasile Alecsandri scrie Pastelurile în contextul retragerii sale din
viața politică tumultuoasă a anilor 1860. Odihna fizică și mentală care a prilejuit atmosfera
prielnică scrierii acestor poezii a avut loc la Mircești, reședința sa, precum Horatius, în
Antichitate, ......În 1865, îi scrie lui Hurmuzachi faptul că, după literatura mai simplă pe care a
scris-o până atunci, a venit momentul pentru ceva mai serios, mai literar, iar după trei ani, îi
confirmă: ʺAm început o galerie de pasteluri ce va cuprinde diferite tablouri de frumuseți ale
naturii și de munca câmpului.ʺ Pastelurile sale cuprind doar catrene și au ca surse poeziile
hesiodice, horațiene și vergiliene, cărora le imprimă sensibilitatea sa modernă.
Edgar Papu scria că Alecsandri este, pe plan universal, primul poet care construiește
pastelul ca gen literar în lumea modernă. Manolescu, însă, susține că afirmația este greșită,
dovedind o gândire pseudo-istorică10. Tehnica picturală, creioanele moi, colorate lipsesc din
poezia lui Alecsandri, fiind rupt de impresioniști. Totuși, sursele liricii peisagistice ale lui
Alecsandri se regăsesc în pictură, iar termenul pastel a fost preluat, de asemenea, din pictură,
aici desemnând un tablou de natură sau un peisaj realizat cu un creion moale și colorat, pentru
desen; apoi, termenul s-a extins semantic și a desemnat o tehnică artistică de pictură sau orice
tablou executat cu astfel de creioane. Termenul pastel a fost inventat chiar de către poet, pe
care l-a împrumutat din domeniul artelor plastice.
Poetul trimite Pastelurile sale la Convorbiri literare în 186811; încă din 1830, în
pictură peisajul își reintrase în drepturi, iar cercul de la Fontainebleau – Barbizon era vestit
(Courbet, Millet, Nicolae Grigorescu). Alecsandri este în poezie ceea ce Millet și Grigorescu
sunt în plastică: mult mai mult un clasicist al peisajului decât un impresionist, iar modalitățile
de concepere a unui peisaj din natură de către un clasic, respectiv un impresionist (Renoir,

9
Creatorul pastelurilor este socotit Alecsandri. În afară de el, pasteluri au mai scris Ion Heliade Rădulescu,
Eminescu, Coșbuc, Bacovia, Topârceanu, Ion Pillat, Blaga etc. Înainte de Alecsandri, elemente de pastel apar la
Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, dar la aceștia tema naturii este secundară, în
fundal sau ca motiv de meditație și asociată altor teme precum iubirea, istoria etc.: ʺLa cei care l-au precedat pe
Alecsandri, natura nu este subiectul poeziei, ci metafora ei, adică un termen de relaționare; în centrul proiectului
liric nu stă realitatea exterioară a lumii, ci gândul, emoția sau fapta omenească.ʺ (Vasile Alecsandri, Pasteluri,
Antologie, prefață, note și bibliografie de Paul Cornea, Editura Albatros, București, 1972, p. 37).
10
N. Manolescu, Ibidem, p. 237.
11
Iacob Negruzzi, fiul lui C. Negruzzi, îi face invitația de a scrie pentru revista junimiștilor, Convorbiri literare.
În martie 1868 îi apar pastelurile de iarnă, în aprilie cele de primăvară și în mai 1869 sunt publicate cele de vară:
Lunca din Mircești, Vânătorul, Balta, Malul Siretului, Secerișul, Cositul.

5
Monet) sunt radical diferite12. Poetul este dominat de fantezia romantică, dar și de rigoarea
clasică, fiind un spirit optimist și solar, reliefat clar în pasteluri.
Tematica pastelurilor. Pastelurile sunt considerate partea cea mai însemnată a liricii lui
Alecsandri. Aceasta nu înseamnă, însă, că poemele epice sau baladele, dacă ne referim doar la
creațiile sale în versuri, ar fi mai puțin revelatoare. Ca specie literară, pastelurile cuprind:
- Poeziile anotimpurilor
- Poeziile de călătorie (Valul lui Traian, Bărăganul)
- Două ʺchinezeriiʺ, pasteluri exotice (Pastel Chinezesc, Mandarinul)
Tematica poeziilor este foarte diversă: peisaje propriu-zise, reverii în natură, naturi
moarte, peisaje strict descriptive (Iarna, Sfârșitul iernii, Oaspeții primăverii, Cucoarele),
uneori cuprinzând incidente dinamice cu viziuni umoristice (Sania, Bradul); așadar, foarte rar
pastelurile sunt tablouri din natură în sensul pur și plastic al genului. Peisajul este cel
autohton, fără munte și mare, mai degrabă între deal și câmpie, cu temperatura, vegetația și
muncile câmpenești variind după anotimpuri: Anotimpurile sunt descrise în Iarna, Vestitorii
primăverii, Sfârșit, de toamnă, Sfârșitul iernei; muncile câmpului în Plugurile, Sămănătorii,
Secerișul, Cositul; fenomene ale naturii în Gerul, Viscolul, Tunetul, aspecte ale naturii de
la Mircești, în Serile la Mircești, Lunca din Mircești, Malul Siretului, Concertul în luncă.
Poeziile anotimpurilor sunt reprezentative pentru pastelurile sale, iar poetul a
manifestat o înțelegere și o sensibilitate aparte în fața acestui proces ciclic al naturii,
îndrăgostit fiind nu doar de anotimpurile solare (sugerând vitalitatea), cum pare adesea în
poezii, ci și de cel geros, pe care pare că-l detestă, dar pe care îl recompune mental și-i dedică
cele mai cunoscute pasteluri ale sale.
Dacă lasă impresia că detestă iarna, o face mai degrabă pentru a reliefa privilegiile
șederii la gura sobei, pe care o asimilează instinctului creator de plăsmuiri poetice:
ʺTemperament egal de epicurean, nu afirmă vreo preferință pentru un anume anotimp. Iarna
însăși oferă acestui mediteranean îndrăgostit de soare și azur agremente de tot felul...ʺ13.

ʺAșezat la gura sobei, noaptea pe când viscolește,

Privesc focul scump tovarăș, care vesel pâlpâiește,
Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni,
Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuniʺ. (La gura sobei)

Aceste reverii hibernale au și intenția de a descrie un cadru optim de viață și creație,

fapt ce presupune estetizarea tuturor obiectelor din jurul poetului, iar starea poetică este
marcată de sentimentul de protecție și confort ce însoțește așteptarea Muzei.

ʺPerdelele-s lăsate și lampele aprinse,

În sobă arde focul, tovarăș mângâios
Și cadrele-aurite ce pe pereți sunt prinse
Sub palida lumină apar misterios,
Afară plouă, ninge, afară-i vijelie,
Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit,
12
Idem, Ibidem, p. 237.
13
Șerban Cioculescu, Istoria literaturii române moderne, Editura Contemporană, București, 1944.

6
 Iar eu, retras în pace, aștept din cer să vie
O zână drăgălașă cu glasul auritʺ. (Serile la Mircești)

Căderea zăpezii devine fenomen cosmic, iar natura se transformă într-un uriaș templu
de zăpadă și gheață. Gerul este personificat și apare aspru și sălbatic, amintind de gerul
iernilor dacice din poeziile latinului Ovidiu:

ʺDin văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi. ʺ (Iarna)

Toamna, anotimp privilegiat de mulți autori români 14, este zugrăvită la Alecsandri
într-un singur pastel, Sfârșit de toamnă. Luminosul Alecsandri surprinde lucid tristețea și
începutul închiderii în sine a naturii, odată cu dispariția zilelor de vară și anunțarea alb-
întunecatei ierni:

ʺZiua scade, iarna vine, vine pe crivăț călare!

Vântul șuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, câinii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc. ʺ (Sfârșit de toamnă)

Reveriile poetului nu se petrec întâmplător, într-un cadru informal, ci într-unul

organizat, regizat; imaginația lui Alecsandri este conceptuală, defilarea de imagini, plăsmuiri,
himere pe care le desfășoară poetul în Serile la Mircești, Podul, La gura sobei etc. fiind
programată, după o ordine rațională. Preferințele tematice din Serile la Mircești sunt
dragostea, aspirația spirituală, nostalgiile turistice, eroismul pus în slujba unei cauze nobile.
Natura îl integrează pe om în ritmurile ei vitale, indiferent de trecerea timpului pentru ființa
umană.
Alecsandri a creat o poezie lirică fără aportul șabloanelor pastorale sau romantice15.
Sentimentele lirice sunt euforice, extatice în fața naturii (ʺO! Tablou măreț, fantastic...
ʺ), contemplative. Creația sa are o structură apolinică.
Poetul este atent la culori, la sunete și la senzații. Iarna, totul e alb:

ʺTot e alb, pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se pierd în zare... ʺ (Iarna)

ʺc-un văl alb de promoroacăʺ (Gerul)

ʺvaluri albe trec în zareʺ (Viscolul)

14
Eminescu; Pillat: În vie; Goga: Coboară toamna; Voiculescu: Făurirea toamnei; Bacovia: În grădină; Blaga:
Bunătatea toamnei.
15
Paul Cornea, Prefață la Vasile Alecsandri, Pasteluri, p. 43.

7
 ʺfulgi de zăpadă albi răcoritoriʺ (Sania)

ʺfumuri albeʺ (Miezul iernei)

ʺs-a dus zăpada albăʺ (Sfârșitul iernei)

În rest, totul pe pământ e verde:

ʺCu fir de iarbă verdeʺ (Sfârșitul iernei)

ʺPrimăvara cu sânu-i de verdeațăʺ (Oaspeții primăverii)

ʺPe lanul lung și verdeʺ (Punctul)

ʺCâmpul înverzitʺ (Dimineața)

ʺPe malu-i verdeʺ (Malul Siretului).

Iar soarele e galben: ʺo rază aurieʺ (Flori de nufăr).

Vara lui Alecsandri o anticipează pe cea a lui Coșbuc din Vara și Noapte de vară, pe
Vara lui Blaga, pe Seceta lui V. Eftimiu sau pe Iulie al Otiliei Cazimir și rezonează cu
picturile lui Grigorescu, Cosași odihnindu-se și Țărăncuța.
Apariția primăverii, când ʺlumina e mai caldă și-n inimă pătrundeʺ (Sfârșitul iernei)
este surprinsă de poet cu bucurie:

ʺO, doamne! Iată-un flutur ce prin văzduh se perde!

În câmpul veșted iată un fir de iarbă verde
Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel
Și sub a lui povară se pleacă-ncetinel.

Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,

Un gândăcel, un flutur, un clopoțel în floare,
După o iarnă lungă ș-un dor nemărginit
Aprind un soare dulce în sufletul uimit!ʺ (Sfârșitul iernei)

Gândul la copilărie, revenirea naturii la viață, bucuria nemărginită, dorința de viață

sunt antrenate toate de acest anotimp al reînvierii. Lumina, veselia și reîmprospătarea sunt
cuprinse în fiecare cuvânt al versurilor lui Alecsandri:

ʺAh! Iată primăvara cu sânu-i de verdeață!

În lume-i veselie, amor, sperare, viață,
Și cerul, și pământul preschimbă sărutări
Prin raze aurite și vesele cântări!ʺ (Oaspeții primăverii)

8
 ʺNoaptea-i dulce-primăvară, liniștită, răcoroasă,
Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasăʺ (Noaptea)

În Lunca din Mircești, imaginile fertilității se subordonează unei viziuni asupra naturii
ca nuntă cosmică. Fantezia poetului dă naștere unor cupluri neașteptate din regnul animal,
prin intermediul unor imagini vizuale și auditive:

ʺO pătrunzătoare șoaptă umple lunca, se ridică.

Ascultați! ... Stejarul mare grăiește cu iarba mică
Vulturul cu ciocârlia, soarele cu albul nor,
Fluturul cu plânta, râul cu limpidele izvor.ʺ

Nunta care celebrează renașterea naturii se extinde de la viețuitoare și lumea vegetală

la categoriile abstracte, la macrocosmosul geografic, de la prim-planuri detaliate la cele
îndepărtate: ʺRâu, izvoare, nouri, raze, se împreună iubindʺ. Lunca este îmbrățișată, metaforic,
de brațul Siretului, iar în Vântul de la miazăzi apare zugrăvită aceeași nuntă a naturii:

ʺȘi a vântului mireasă

Lunecând pe iarba verde,
Cu-al ei mire-n lunca deasă
Ca un vis frumos se pierde.ʺ

Chiar și inundațiile luncii de la Mircești descrise de poet în pastelul-reportaj Ciclonul

sunt interpretate ca urmări ale unei iubiri prea temperamentale:

ʺCăci Siretul, mire barbar, de iubirea lui aprins,

În a sale brațe crunte a răpit-o și cuprins.ʺ

În Ciclonul, natura își prezintă fața ei nimicită; chiar și stejarii, simboluri ale măreției
și rezistenței, își pierd vigoarea și sunt doborâți, ceea ce îi prilejuiește poetului o scurtă
meditație pe tema vanitas vanitatum:

ʺȘi aduce triste gânduri pe tot omul simțitor

Când privește cum giganții se răstoarnă de ușor.ʺ

Imaginile dinamice sunt reduse și apar la finalul poeziilor. Atmosfera creată este
luminoasă, senină, plină, opusă cenușiului - cromatic și sufletesc - bacovian. Alecsandri
personifică întreaga natură, descriind-o ca pe o făptură plină de viață și de esență, iar pădurea
devine un interlocutor, fapt conceput de Alecsandri înaintea lui Eminescu.
9
 Pastelurile denotă echilibru compozițional, claritate, expresivitate, concizie, naturalețe,
în mare parte după modelul creațiilor folclorice. În unele pasteluri, punctul de plecare îl
constituie un fapt real, mergând apoi spre unul fantastic (sau invers): luna, ploaia, zăpada,
focul sunt tot atâtea prilejuri de meditație și reîntoarcere în lumea tinereții sau a iubirii.
Construcția pastelului este binară, debutând cu un cadru general sau detaliat al naturii,
dar încheindu-se cu un element concret, aflat parcă în proximitatea poetului. S-a presupus că
această tehnică de a concepe pastelul ar putea răspunde cerinței lui Titu Maiorescu de a avea
un sfârșit brusc în poezie.
Cromatica pastelurilor este monocordă: predomină alb, negru, rar galben, verde.
Imaginile auditive sunt mai puțin frecvente decât cele vizuale: ʺAlecsandri nu ne oferă un
tablou de natură în care să se simtă farmecul ei muzicalʺ (Tudor Vianu).
Din punct de vedere stilistic, Alecsandri a avut aria lexicală cea mai variată din
literatura română de până la Eminescu. A folosit arhaisme și neologisme, epitete fizice sau
morale (ʺAlecsandri este un pictor impresionist, mai înainte ca impresionismul să fie
reprezentat în tânăra școală româneascăʺ – T. Vianu.): ʺVesela câmpie acu-i tristă, veștejităʺ,
comparații (ʺFulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albiʺ), personificări: ʺSiretul se-
nconvoaie, adoarme la bulboaceʺ, balta ʺse ascunde sub un val misteriosʺ; metafora:
ʺSăniuța, cuib de iarnă,... ʺ; alegoria (Concert în luncă are la bază o alegorie: natura cu
privighetori este o sală de concerte).
Din punct de vedere prozodic, unele poezii cuprind rima feminină în primele două
versuri și masculină în ultimele două. Rima este luminoasă și sonoră: călare/înfiorare,
rândunele/păsărele, zbor/dor etc.

Pastelurile: Miezul iernii

Miezul iernii (Mezul iernei) vorbește cu grozăvie despre anotimpul care pare să nu-i
placă poetului: iarna. Titlul poeziei sugerează încremenirea naturii şi atotputernicia iernii.

Ca odinioară în cazul poetului Ovidius aflat la Tomis, pe tărâmuri scitice, iarna lasă
impresia de a produce emoții tulburătoare asupra poetului, pe care le interpretăm astfel chiar
din primele versuri ale poeziei:

ʺÎn păduri trosnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!

...
Stelele par înghețate, cerul pare oțelit
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârțâie sub picioare.ʺ

Hiperbolizarea perceperii iernii este realizată prin transpunerea trăsăturilor specifice

acestui anotimp la nivel cosmic: întregul univers este pătruns de albul zăpezii și devine un
templu impunător. În fața lui, omul e cuprins de o admirație tremurândă (ʺMunții sunt a lui
altare, codrii organe sonoare/Unde crivățul pătrunde , scoțând note-ngrozitoare ʺ) și pe alocuri

10
de un extaz copleșitor: ʺ O! Tablou măreț, fantastic!... ʺ. Comparațiile și metaforele contribuie
la crearea acestei realități nemaivăzute:

ʺCa înaltele coloane unui templu maiestuos,

Și pe ele se așează bolta cerului senină
Unde luna își aprinde farul tainic de luminăʺ.

Această comparație a naturii ca templu se regăsește și la Charles Baudelaire (1821,

Paris - 1867), în prima strofă a celebrului său sonet Correspondances:

ʺLa nature est un temple ou de vivants piliers

Laissent parfois sortir de confuses paroles. ʺ

Compoziţional, poezia este alcătuită din patru catrene cu caracter descriptiv,

organizate în două secvenţe poetice, în funcţie de alternanţa static-dinamic, specifică
pastelurilor lui Alecsandri. Primele trei strofe surprind predominant planul obiectiv, static, al
naturii neclintite. Ultima strofă, predominant subiectivă (prin frecvenţa mărcilor eului liric),
constituie a doua secvenţă poetică, dinamică prin prezenţa imaginii de mişcare a unui element
însufleţit din natură, lupul.

Prima strofa din secvenţa statică este tabloul nopţii de iarnă cu natura mineralizată de
gerul atotputernic. Alternează imagini vizuale şi auditive ale păduriţ şi câmpiei. Propoziţiile
exclamative dau plasticitate tabloului: „în păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit?.
Verbele „trăsnesc", „scârţâie" au valoare onomatopeică sugerând încremenirea naturii.
Epitetul dublu „ger amar, cumplit are efect personificator. Epitetele „zăpada cristalină",
„câmpii strălucitoare" şi metafora „lan de diamant" realizează imaginea feerică a nopţii de
iarnă în planul terestru.

Această imagine este dezvoltată în strofele a doua şi a treia, în tabloul grandios al

naturii proiectate în plan cosmic. Tabloul naturii-templu este de o frumuseţe solemnă şi se
realizează prin imagini artistice ale elementelor templului: coloane, făclii, altare, orgă.
Procesul de abstractizare se produce la nivelul figurilor de stil prin trecerea de la comparaţie,
„Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios/ Ca înaltele coloane unui templu maiestos", la
epitet „O! tablou măreţ, fantastic!...", până la metaforă „nemărginitul templu". Feeria nopţii
de iarnă, grandiosul, sublimul, fantasticul, se realizează cu ajutorul epitetelor şi al
personificărilor: „luna îşi aprinde farul tainic de lumină", „crivăţul pătrunde, scoţând note-
ngrozitoare". Tabloul nocturn, misterul nopţii, motivul lunii şi utilizarea hiperbolei sunt
elemente romantice.

Elementul sonor e reprezentat de trosnetul stejarilor, de zapăda care scârțâie, de

crivățul urlător, privit cu oarecare ostilitate de ʺpoetul tăcerii absoluteʺ (Șerban Cioculescu).
În fața acestei imagini arhitecturale solemne, răzbate din această poezie teama de împietrire,

11
de încremenire eternă, de suspendare a vieții: viul și apolinicul Alecsandri tânjește după
revigorarea naturii.

Ultimul catren constituie a doua secvenţa poetică, tabloul dinamic, realizat în antiteză
(procedeu romantic de compoziţie) cu încremenirea din secvenţa statică, continuată şi aici, în
primele două versuri: „ Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas". Propoziţia interogativă
introdusă prin conjuncţie adversativă „Dar ce văd?" impune perspectiva subiectivă.

Singura suflare de viață își face apariția în ultima din cele patru strofe: în raza lunii se
vede o fantasmă (apariție frecventă în poezia lui Alecsandri), o viețuitoare. Nu e om, e un lup
alergând după prada sa; suficient pentru poet să alunge oarecum impresia de nemișcat și
ʺneclintire totalăʺ (Șerban Cioculescu). Se observă maniera expunerii unor cadre prelungit
statice, dar cu dinamizarea finală a tabloului, ca relație între taine și uimire, între deschidere și
lirism16.

Stilistic, epitetele sunt foarte numeroase și au o mare forță în zugrăvirea tabloului alb
și copleșitor: scânteios, senină, argintii sunt câteva epitete ce dau sugestii de lumină; misterul
e redat prin farul tainic și cuvintele solemn, maiestuos. Comparațiile se sublimează în
metafore ample, cu semnificații adânci17.

ʺTeroarea fenomenului boreal a prilejuit lui Alecsandri câteva strofe ce sunt mici
capodopereʺ, observa George Călinescu. Mijloacele morfologice, lexicale, sintactice și
stilistice întrebuințate de autor fac din această poezie o capodoperă – cel mai reușit dintre
pastelurile sale. Iarna acordurilor lui Vivaldi și cea din picturile lui Grigorescu își găsesc un
echivalent literar în această poezie a lui Alecsandri. Nevoia de jovialitate care se poate
presupune în spatele acestor versuri reprezintă un demers prin care Topârceanu va constitui
mai târziu un întreg sistem poetic18.

16
V. Mariana Andrei, op. cit., p. 41.
17
Paul Cornea, Prefață la Vasile Alecsandri, Pasteluri, p. 19.
18
Paul Cornea, Ibidem, p. 19.

12