VASILE ALECSANDRI

(1821-1890)

-viata si activitatea literara-

Vasile Alecsandri s-a nascut la 21

iulie 1821 la Bacau.  Copilaria
viitorul scriitor si-a petrecut-o in
casa parinteasca. Intre 1828-1834
Alecsandri isi face studiile la
pensionul lui Chenim. La sfirsitul
lui iulie inceputul lui august 1834
Vasile Alecsandri "in virsta de zece
ani trecuti" merge la scolile din
Paris a "Craiei Frantei". La 27
octombrie 1835 trece cu succes
bacalaureatul. Indata dupa
bacalaureat incepe sa se
pregateasca, intru indeplinirea
dorintei tatalui sau, pentru studiul
medicinii. Din noiembrie 1836 pina
in aprilie 1837 Alecsandri urmeaza
cursurile de drept roman la
facultatea de drept. In 1839,
probabil, pe la inceputul verii,
intreprinde o calatorie prin Italia.
Calatoria a durat cateva luni, insa in acel scurt timp Vasile Alecsandri
viziteaza Livorno, Siena, Roma, Bolonia, Florenta, Venetia. Italia cu natura
fermecatoare si cu imensele-i traditii si bogatii culturale au produs asupra
tinarului scriitor o impresie profunda si de nesters. Prima sa scriere
publicata- Buchetiera de la Florenta(1840, Dacia literara)- a fost scrisa la
indemnul lui Mihail Kogalniceanu si isi datoreste aparitia intimplarilor din
timpul acestei calatorii. Alaturi de "Buchetiera de la Florenta" in 1841
Vasile Alecsandri publica in revista "Spicuitorul moldo-roman" a lui
G.Asachi poeziile "Catre d. De Lamartin(Oda unui tinar moldovean)",
"Cazacul" si "Fiica cea tinara". La 11 noiembrie 1840 vede lumina tiparului
prima sa opera dramatica-"Farmazonul din Hirlau".

Incepind cu anul 1843, in diferite "Calendare", iar apoi in paginile

"Propasirii" (1844), coredactor al careia era, precum si in alte publicatii, una
dupa alta apar numeroase scrieri in versuri si proza cum sint cunoscutele sale
poezii "Baba Cloanta", "Hora", "Sora si Hotul", "Andrii Popa", "Strigoiul"
s.a. scrise sub influienta nemijlocita a creatiei populare. Pe scena teatrului
apar comediile satirice si farsele "Iorgu de la Sadagura"(1844), "Iasii in
carnaval"(1845).

A participat activ la actiunile revolutionare din anul 1848. Atunci apare si

renumita sa poezie "Desteptarea Romaniei". In ianuarie 1885 Vasile
Alecsandri este ministru plenepotential la Paris, post pe care l-a ocupat pina
la sfirsitul vietii. Incepind cu anul 1888 pe scriitor tot mai des il incearca
simptomele unei boli grave, care va deveni fatala pentru el. La 4 iunie 1890
in cautarea linistii mult rivnite si pentru ingrijirea sanatatii ruinate, poetul se
intoarce la Mircesti.

In seara zilei de 22 august 1890 Vasile Alecsandri se stinge din viata, mistuit
de nemiloasa-i boala: cancer la ficat si plamini.

Alecsandri pleca lasind, in urma-i o uriasa truda, desfasurata timp de

jumatate de secol, cu o rara darnicie si abnegatie.

"Si-acel rege-al poeziei, vesnic tinar si ferice,

Ce din frunze iti doineste, ce cu fluierul iti zice

Ce cu basmul povesteste-veselul Alecsandri,

Ce-nsirind margaritare pe a stelei blonda raza,

Acum secolii strabate, o minune luminoasa,

Acum ride printre lacrimi cind o cinta pe Dridri… "

(M.Eminescu)

Personalitate marcanta a epocii de la 1848, prin "totalitatea actiunii sale

literare"(Titu Maiorescu), Vasile Alecsandri a contribuit la fondarea si
dezvoltarea a numeroase specii literare si a publicat prima mare culegere de
poezie populara romaneasca.
Vasile Alecsandri, in prefata la editia de "Poezii poporale ale romanilor", din
1852, defineste astfel creatiile populare "Comori nepretuite de simtiri
duioase, de idei inalte, de notite istorice, de crezuri superstitioase, de datini
stramosesti si mai cu seama de frumuseti poetice pline de originalitate si fara
seaman in literaturi straine, poeziile noastre populare compun o avere
nationala, demna de a fi scoasa la lumina ca un titlu de glorie pentru natia
romana". Influientat de folclor a publicat ciclurile "Doine" si "Lacramioare";
a evocat in poeme ample trecutul eroic si mitologia nationala in ciclul
"Legende"; a cintat momente de seama din istoria contemporana a tarii in
"Ostasii nostri"; a celebrat viata rustica si miscarea ciclica a anotimpurilor in
Pasteluri. Alecsandri a creat si a dus la celebritate pastelul - o specie a
genului liric cunoscuta numai in literatura romana. Pastelul preia de la
poezia discriptiva a vechilor romantici corespondenta dintre sentiment,
natura, anotimp, apropiindu-l de arta plastica. Din pasteluri putem desprinde
originalitatea poetului care se evidentiaza pe fonul poeziilor folclorice.

Un rol important in activitatea lui Vasile Alecsandri l-a jucat teatrul.

Teatrului i-a consacrat cea mai mare parte din activitatea sa. "Nu stiu daca
am creat teatrul national, dar stiu ca i-am adus un mare concurs". Insa Vasile
Alecsandri chiar a creat Teatrul National, deoarece il vedem in 1840 director
al Teatrului National impreuna cu Mihail Kogalniceanu si Costache
Negruzzi. Creatia dramatica insumeaza monologuri (Cintecele comice),
comedii satirizind atmosfera si moravurile epocii (Iasii in carnaval, ciclul
Chiritelor), drame cu subiecte din istoria nationala sau din antichitate
(Despot Voda, Fintina Blanduzei, Ovidiu) si o feerie (Sinzeana si Pepelea).

Proza sa cuprinde jurnale de calatorie (O plimbare la munti, Calatorie in

Africa) si scrieri romantice (Buchetiera de la Florenta, Istoria unui galban si
a unei parale).

Pasoptist prin convingeri si inima Alecsandri era incredintat ca arta trebuie

sa slujeasca luptei pentru independenta nationala si modernizarea structurilor
anacronice ale societatii romanesti; el a simpatizat deschis cu miscarea de
emancipare a claselor asuprite si a categoriilor dezmostenite. Poeziile
compuse in momentele de incordare nationala sint patrunse de caracter
mobilizator si de spontanietatea unei emotii reale. Lirismul a exaltat,
versurile se organizeaza ca un manifest, comunicind tensiunea participarii la
marile framintari ale istoriei (cum o dovedesc poeziile Desteptarea
Romaniei, Dezrobirea tiganilor, Hora unirii, Moldova in 1857 si altele).
Opera, dar in special arta poetica creata de Vasile Alecsandri a fost apreciata
pina la Eminescu si dupa el. Titu Maiorescu a apreciat si el talentul poetului
spunind ca "in Alecsandri vibreaza toata inima", iar meritul mare al poeziei
lui consta in aceea ca "cind a fost chemat poporul sa-si jertfeasca viata in
razboiul din urma el singur a incalzit ostasii nostri cu raza poeziei, a lui lira
multicolora a rasunat la orice adiere ce s-a putut destepta in miscarea
poporului nostru in mijlocia lui".

Alecsandri nu este numai un deschizator de drumuri ci primul nostru scriitor

complet, cu o opera demna de a fi mentinuta real si nu doar ipotetic, in toate
cele trei compartimente ale ei: poezie, teatru si proza.

PASTELURILE-prezentare generala
In ,,muzeul” literaturii romane, V. Alecsandri isi are locul sau, un
loc insemnat in toata dezvoltarea culturii romane, fiind ,,un om nascut in
ceas bun” (Slavici), ,,un noroc al istoriei noastre” (P.Zarifopol), cu reale si
importante contributii la unificarea constiintei nationale.
Scriitor cetatean, Alecsandri a considerat ca radacinile adevaratei
literaturi stau in folclor, in realitatea sociala si cea istorica. Marturisea:
,,daca imprejurarile m-au facut poet, aceasta am s-o multumesc poporului
roman din care m-am nascut si care cuprinde in sanul sau comoara nesecata
de cea mai sublima poezie.”
Alecsandri este cel mai important poet roman de pana la
Eminescu. A daruit contemporanilor si urmasilor sai o uriasa opera cu larga
deschidere catre poezie, proza si dramaturgie, cu innoiri remarcabile pentru
fiecare gen si specie literara. El a daltuit si modernizat limba literara. Un
contemporan al sau, Hasdeu, aprecia pe Vasile Alecsandri: ,,El este
reprezentantul cel mai puternic, cel mai complet al gandirii si al simtirii
romanesti. El a cantat toate dorintele, el a plans toate nevoile si necazurile
romanimii… El este gloria nediscutabila a literaturii romane.”

Geneza pastelurilor

Alecsandri, din 1880 is creeaza un climat linistitor la Mircesti,

eliberandu-se de corvezile politice si oferindu-si indelungate ore de
meditatie critica asupra propiei creatii. Intuind si exigentele timpului sau, ii
scrie lui Hurmuzachi in 1865: ,,Am scris bucati mai mult sau mai putin
usoare, a venit timpul ca sa scriu ceva mai serios, mai literar.” Peste trei
ani, ii marturiseste aceluiasi: ,,Am inceput o galerie de pasteluri ce va
cuprinde diferite tablouri de frumuseti ale naturii si de munca campului.”
,,Pastelurile” au aparut in ,,Convorbiri literare” intre 1868-1869,
iar in 1875, au aparut in ,,Opere complete”, intr-o selectie unitara, propusa
chiar de poet, si cuprinzand 30 de poezii, carora le adauga 10 piese,
nelegate organic de acestea. In fruntea ciclului de “poeme
sublime”(Hasdeu), autorul a asezat “Serile de la Mircesti”, o idila de
interior, si pastel ce exprima personalitatea creatorului sau, fiind si intaia
poezie ce introduce la noi motivul meditatiei la masa de scris, cu
somnolarea in fata sobei.
Mircesti devine astfel “resedinta poeziei”, un spatiu unic, cu “un
bogat si tare aer spiritual, cu o atmosfera de o puritate aproape metafizica,
fara povara.”(V. Voiculescu)
Pastelurile compuse acum, sunt expresia temperamentului sau
clasic, inclinat spre soare. Ele constituie “ intr-o lirica a linistii si a fericirii
rurale”, “un calendar al spiritului rural si al muncilor campenesti”(G.
Calinescu). Poeziile, compuse numai din catrene, au puncte de plecare
hesiodice, horatiene si vergiliene, carora le adauga puternice valente de
sensibilitate moderna.
In vesnica rotire a anotimpurilor, Toamna, cea mai rasfatata de
poetii romani, are la V. Alecsandri un singur pastel:”Sfarsit de toamna”.
Imaginile ei constracteaza cu cele ale verii, avand corespondente cu pictura
lui Andreescu ”Padurea desfrunzita”. Anotimpul ramane bogat reprezentat
in lirica romaneasca, prin Eminescu, Pillat ”In vie”, Goga “Coboara
toamna”, Voiculescu ”Faurirea toamnei”,Bacovia ”In gradina”, Blaga
”Bunatatea toamnei”, demonstrand tot atitea valente ale anotimpului si
reprezentari estetice. Astfel, preludiu poate fi sugerat de poezia lui
Alecsandri si Goga, un crescendo al anotimpului se afla in creatiile celor
trei siluete masive ale poeziei – Voiculescu, Blaga, Bacovia, ultimul
declansand spectacolul tragic shakesperean, Blaga propunand-o ca pe un
catarsis.
Iarna,desi neiubita de fiinta meridionala a lui Alecsandri,
populeaza universul sau poetic, oferind un spectacol fascinant,presarat
uneori cu amintirea unor intamplari parca uitate, cu zboruri fantastice, cu
vise. ,,Iarna”, ,,Viscolul”, ,,Sania”, ,,Miezul iernii”, ,,Sfarsitul iernii”,
infatiseaza acest anotimp cu notele lui caracteristice ; zapada , crivatul ,
gerul , ce inunda vazduhul, campul, dealurile, apele, casele, padurea si
vietuitoarele, ce fug spaimantate.
Vara e la Alecsandri anotimp ce aminteste de iarna, prin acea
liniste deplina, dar diferit de aceasta prin miscare, flora si fauna, ca si prin
verdele, ce apare atat de rar in cromatica pastelului.,,Lunca din
Mircesti”, ,,Concertul in lunca”, ,,Rodica”, ,,Balta”, ,,Secerisul”, ,,Cositul”
si ,,Baraganul” compun un scenariu original al anotimpului, simtit ca o
simbioza a omului cu natura.Vara lui Alecsandri o anticipeaza pe cea a lui
Cosbuc din ,,Vara” si ,,Noapte de vara”, pe Blaga din ,,Vara”, St.O.Iosif
din ,,Pasteluri”, V.Eftimiu ,,Seceta”, ori pe O.Cazimir,,Iulie”. De asemenea
,,Cosasi odihnindu-se” si ,,Tarancuta”,cunoscutele picturi ale lui
Grigorescu se pot asocia celebrarii acestui anotimp nuntit cu soarele. Doua
serii de tablouri constante sunt definite in pastelurile verii: pe de o parte
seceta, (la V.Eftimiu si O.Cazimir), pe de alta, rodnicia (la Blaga,
G.Dumitrescu). La Alecsandri apare cel de-al-II-lea aspect, asociat cu
prezenta campului.
In cartea anotimpurilor, Primavara ocupa in pastelul romanesc o
suprafata redusa, fiind infatisata in doua registre; unul de suprafata, ca
anotimp al copilariei, al izbucnirii la viata, ca revansa la amorteala iernii, si
celalalt, de adincime, de meditatie lirica. La mircesteanul Alecsandri se
gasesc ambele aspecte. Strigatul triumfator al victoriei vietii izbucneste din
cele mai mici glasuri: paraie, muguri, fluturi, firul de iarba si gandacul,
copilasii veseli, ca in ,,Oaspetii primaverii”, ,,Cucoarele”, ,,Dimineata”,
,,Tunetul”, ,,Pastele”,.Alte versuri sugereaza un vadit potential emotiv si
meditativ al poetului care observa: ,, lumina e mai calda si-n inima
patrunde”. Unele poezii ale lui Pillat, Voiculescu si Blaga vor adanci aceste
aspecte in viziuni proprii.
In pastelurile romanesti, ca reper intermediar intre cosmic si
uman, se concretizeaza diferite elemente caracteristice cum ar fi: marea,
muntele, sesul, balta. Din acestea Minulescu, Baconski, Maniu au facut
semnificatii mai adanci, simboliste. Alecsandri le-a transformat in efigii ale
naturii, devenite la el insusi obiect al admiratiei. De exemplu, Baraganul lui
Alecsandri, aflat in vecinatatea lui Odobescu din ,,Pseudokinegeticos”,
ocupa un loc important,impresionand prin lipsa semnelor de viata,prin
tristetea sesului.Balta ce a debutat in literatura prin Alecsandri: in,,Malul
Siretului”, si”Balta”, creeaza un univers activ colcaind de viata incipienta,
o expresie originala a fertilitatii spontane.In acelasi timp, in pastelurile lui
Alecsandri lipsesc elementele extremitatii naturii, cum ar fi: marea si
muntele.
Ca aspect general, in pastel, umanizarea naturii este privita ca o
infrangere, pierzind raporturile directe sau indirecte cu cosmicul, prin
intrarea sub imperiul legii umane. Naturii i se amputeaza dimensiunile
infinite, mai ales in poezia moderna, prin ingradirea ei de perceptii limitate
ale unui spatiu ca: targul, gradina, casa (prezentate miniatural, ori umoristic
sau malefic).
,,Pastelurile” lui Alecsandri contribuie la cunoasterea culturi
romanesti cu inefabilul ei, cu farmecul vietii rurale.,,Pastelurile” au
reprezentat,,Una din insulele cele mai izolate de furtuni din arhipelagul…
poeziei noastre descriptive.Sunt Georgicele noastre ajustate la meridianul
nostrul moldav”(Perpessicius).
Nu numai clasic sau numai romantic, Alecsandri este mai curand ,,un tip
autohton de simtire gratioasa, de un lirism senin, de o anume
contemplativitate etnica” ( P. Constantinescu). Valorificand exprisivitatea
limbii noastre, poetul ,,Legendelor”, al,,Doinelor” dar mai ales
al,,Pastelurilor” a facut sa sune intr-un mod nou ,,graiul cel mai dulce din
tarile romane”, parcurgand un drum de cautari fericite si impliniri.Pentru
Alecsandri, limba ,,e cartea de noblete, testimoniul de nationalitate al unui
neam, altarul imprejurului caruia toti se aduna, cu inima iubitoare si cu
simtire de devotament unii catre altii”.
Limba si stilul o culme a artei sale poetice in ,,Pasteluri”, ca o
expresie a asimilarii superioare a folclorului, a limbii vechi, careia i-a
adaugat elemente carturaresti si romantice.Astfel, poetul a depasit perioada
copilariei estetismului, ,,pastelurile” fiind ,,Cea mai mare podoaba a
poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane indeobste”, dupa cum
observa marele critic literar Titu Maiorescu.
Stilul sau se caracterizeaza prin: claritate, simplitate,
expresivitate, naturalete, conciziune, in mare masura datorate influentei
folclorului. In destule pasteluri, poetul porneste de la contemplarea unui
fapt real, de la care ajunge la un element fantastic sau invers: luna ploaia,
zapada, focul il introduc in lumea mirifica a tineretii, a iubirii.
Pastelul e construit pe o structura binara: debuteaza cu o imagine
a naturii in generalitatea ei sau in detaliu (vazduhul in ,,IARNA”, cerul
albastru in ,,Oaspetii primaverii”, zorile in ,,Dimineata”) si se incheie cu un
element concret, foarte apropiat poetului(,,O sopirla de smarald,/ cata tinta,
lung la mine, parasind nisipul cald” in ,,Malul Siretului” sau ,,Iat-o gingasa
mladita cu sirag de martisor…/Tu o rupi?…Ea te stropeste cu fulgi albi
racoritori”).
Poate fi aceasta optica si o expresie a cerintei lui Maiorescu de a
avea un sfirsit brusc in poezie. Se observa in aceasta poezie ca poetul se
foloseste de fraze alcatuite mai ales din propozitii principale, ca in creatile
folclorice (ex. Oaspetii primaverii etc.) sau si cu o subordonata, de regula,
atributiva( ex.: ,,Iarna”, ,,Dimineata” etc.). Propozitiile pe care se sprijina
aceste tablouri descriptive, sunt todeauna dezvoltate, cu parti multiple de
propozitie. Infuzia folclorului confera oralitatea stilului, confirmata de
versuri ce contin interjectii (,,iata”, in ,,Serile la Mircesti”, ,,Iarna”,
in,,Sania”, ,,Plugurile”) ori expresii populare (,,dar ce vad”, in ,, Miezul
iernei”), exclamatii ce dau o nota de subectivitate tabloului (,,Ah! iata
primavara cu sinu-i de verdeata”/In lume-i veselie, amor sperare, viata, /Si
cerul si pamantul preschimba sarutari/Prin raze aurite si vesele
cantari/”-,,Oaspetii Primaverii”).
Cromatica pastelurilor (comentata de Calinescu, Piru, Cazacu)
este monocroma. Paleta e saraca: alb, negru, rar: galben, verde, culori
intunecate sau sumbre. Notatiile auditive sunt mai rare decat cele
vizuale; ,,Alecsandri nu ne ofera un tablou de natura in care sa se simta
farmecul ei muzical” (Vianu).
In privinta figurilor de stil, de asemenea, se poate observa
optiunea poetului, inraurita de modelele epocii. Alecsandri valorifica
resursele lexicale (cu masura foloseste arhaismele si neologismele, avand
aria lexicala cea mai intinsa si mai variata din literatura romana de pana la
Eminescu). Lexicul, morfologia si sintaxa sunt folosite, creator, cu diferite
valente stilistice. Mai frecvente sunt epitetele, indeosebi cele fizice, in
structuri nominale dar si verbale. ,,Alecsandri este un pictor impresionist,
mai inainte ca impresionismul sa fie reprezentat in tanara scoala
romaneasca” (Vianu). Se remarca si epitetele morale, personificatoare
(,,Toamna, mandra harnica”, ,,Tacutul miez de noapte”), epitete cu caracter
enumerativ (,,Vesela campie acu-i trista, vestejita”). Analiza epitetelor
evidentiaza tehnica picturala a poetului. Un rol deosebit il joaca si
comparatiile mono si polisemantice, statice ori dinamice, simple sau
complexe, obiective si subiective (,,Fulgii zbor plutesc in aer ca un roi de
fluturi albi”). Personificarile folosite in poezii, ofera dinamism (,,Siretul se-
nconvoaie, adoarme la bulboace” balta care ,, se ascunde sub un val
misterios”). Metafora este la Alecsandri o sinteza a influentei populare,
culte, pe de o parte, pe de alta, o influenta a clasicismului si romantismului
(,,Saniuta, cuib de iarna e cam stramta pentru doi”). Se intalneste si
alegoria (,,Concertul in lunca” are la baza o alegorie, natura cu privighetori
este sala de concerte).
Versificatia contribuie alaturi de celelalte elemente, la
dezvaluirea sufletului poetului. Poezii ca ,,Sfarsit de toamna”, ,,Iarna”,
,,Sania”, ,,Dimineata”, ,,Plugurile”, ,,Noapte” au in primele doua versuri
rima feminina, iar in ultimile doua, rima masculina. Predomina rimele
luminoase: ca de ex.,,calare”/,,infiorare”, ,,randunele”/,,pasarele”,
,,Zbor/,,dor” etc. Cele mentionate au relevat cateva contributii ale poetului
Vasile Alecsandri la dezvoltarea patrimoniului nostru national, creatia sa
confirmand caracterul apolinic al culturii romane, ca o izbanda asupra
dionisiacului uman.
Personalitatea lui a acoperit o epoca de raspantii in istoria
noastra. Usa pantheonului ramane deschisa de acel ,,rege – al poeziei”.

“ MIEZUL IERNEI”

Desi trecusera 28 de ani de la celebra ,,Introductie” la,,Dacia

literara”, ecourile acesteia sunt percutante in epoca. Alecsandri a preluat
stralucit impulsul de innoire tematica, natura sa scrriitoriceasca fiind
sustinuta de formatia culturala si politica a luptatorului pasoptist. Poetul a
cladit, pornind de la aceste idei generoase ale acestui program al
romantismului romanesc, pe un teren esentialmente clasic, o opera bogata.
Daca intre 1848 si 1859 si mereu dupa aceea, pana in 1890 chiar,
a fost in Franta, fie ,, infasurata in haina serioasa a diplomatiei”, fie pentru
motive de sanatate, ori din dorinta de a face calatorii de primenire si
delectare sufleteasca, fericitul detinator al premiului de la Montpellier
pentru ,,Cantecul gintei latine” a ramas todeauna o stralucita demonstratie
de europenism romanesc, legat ca un Anteu de pamantul natal.
,,In mintea lui intreaga – nota Hasdeu in 1897 – n-ar fi fost loc
pentru nimic ce n-ar fi fost specific romanesc si in talentul lui nici o pornire
care sa nu fie specific romaneasca. Alecsandri e gloria nediscutabila a
literaturii romane din secolul acesta”.
Calatorul perpetuu care s-a simtit inmormantat in pantecele unui
portofoliu ministerial ca Iona in acel al balenei sau culcat in patul lui
Procust ori de cate ori trebuia sa faca politica, a fost totdeauna dominat de
propensiunea spre natura. Marea Calatorie a lui Alecsandri a fost din
toate, ,,voiajul in jalt” sau ,, lunga admirare a privelistei” prin fereastra de
la Mircesti. ,,Pestele in apa si pasarea in aer nu pot fi mai fericiti de cumu-s
eu la Mircesti – scria si in 1885 poetul – Poti sa cutreieri mult si bine si sa
te minunezi de progresele civilizatiei, nimic nu pretuieste cat farmecul
coltului de pamant unde te-ai nascut”.
Totul ii creaza o atmosfera prielnica, in care plutesc strofe
poetice ,,Pastelurile” nascute intre 1868-1869 imbucheteaza privelistile din
todeauna ,adunate in sufletul sau, demonstrand acea ,,vis discriptiva”
nascuta din contractul poetic cu realitatea.Vorbind despre o clasificare a
pastelului romanesc din perspectiva raportului om-natura, Mircea Tomus
remarca doua tipuri: traditionalism si modern.Primul exprima oarmonie sau
regretul dupa o armonie distrusa imtre cele doua elemente: om – natura, cel
de-al II-lea exprima tensiunea nascuta din dezacordul acestora.Criticul
propune ca punctele de referinta ale primului tip intre altii pe Alecsandri,
de factura clasica si pe Blaga, prin viziunea magica.
Poezia ,,Miezul iernei” apartine ciclului ,,Pasteluri” si infatiseaza
un aspect al acestui anotimp ce produce poetului un sentiment de admiratie.
In cele patru catrene, se desfasoara un univers hibernal, alcatuit din tablouri
dominat vizuale, impletite cu elemente auditive, pe care el le contempla cu
uimire. Salbaticia scitica a iernii e amplificata de oroarea lui Alecsandri de
orizonturile boreale.
Strofa intai debuteaza cu doua propozitii principale, exclamative:
,,In paduri trosnesc stejarii! E un ger amar cumplit!”, care
contureaza cadrul-padurea-insotindu-se cu unul din motivele iernii: gerul.
Privirea se roteste si inbratiseaza un spatiu larg, de la pamant la stele, pe
care il contempla subiectiv, asa cum sugereaza si verbul ,,a parea” la
indicativ prezent, folosit in cateva comparatii gratioase: ,,Stelele par
inghetate, cerul pare otelit/In zapada cristalina pe campii stralucitoare/
Pare-un lan de diamanturi ce scartie sub picioare”.
Solitar, poetul filtreaza spectacolul printr-o viziune poetica
interesanta, de unde apare ca un ,,templu maiestos” ale carui coloane de
sustinere sunt fumurile albe ce sprijina bolta cerului.
Compararea cu un templu maiestos aminteste de celebrul sonet a
lui Baudelaire, ,,Correspondances”:

,, La nature este un temple ou de vivants piliers

Laisent parfois sorti de confuse paroles”.

La Alecsandri, observa L.Galdi, insa, nu constituie alteceva decat

o variatie asupra temei din ,,Miorita”. Grandoarea data de spectacolul lunii,
care ca un strajer al unui vechi castel ,, aprinde farul tainic de lumina”,
dand omenirii farmecul si linistea de care are nevoie. Solitudinea poetului,
ce consemneaza aceste detalii nu este expresia mizantropiei unui romantic,
ci viziunea unui clasic cu dor de tihna necesara rememorarilor in fantezie a
unor imagini fericit traite.
,,Este la Alecsandri un frumos accent de sociabilitate …
caracteristic pentru felul in care el percepe spectacolul naturii” – sublinia
Vianu. De aici poate si explozia marturisita in strofa a treia, printr-o
propozitie exclamativa, brodata cu doua epitete: ,,O! Tablou maret,
fantastic!”… Pasim cu aceeasi emotie poetica in interiorul templului, in
nemarginitul templu, cu atat mai mult, cu cat timpul verbelor e invariabil
(prezentul), implicandu-ne deci ca spectatori, avand privilegiul
simultaneitatii… ,,Mii de stele argintii” vor arde ca-n mirificul plai
mioritic. In fata noastra se construieste o catredala cu altare, catapepteasma
cu faclii vesnice si o orga ce rasuna:
,,Muntii sunt ai lui altare, codrii organe sonore,
Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare”.

Singurul element discordant ameninta parca, aceasta liniste e

crivatul. El este privit cu o oarecare ostilitate ovidiana de ,,poetul tacerii
absolute” si ,,al neclintirii totale”. Inzestrat cu intuitia caracterului grandios
al anotimpului” – cum observa Stefan Cioculescu – Poetul reface echilibru
amenintat o clipa, in strofa a patra:

,,Totul e in neclintire, fara viata, fara glas,

Nici un zbor in atmosfera, pe zapada – nici un pas”.

Astfel staticul e confirmat acustic si vizual, pe verticala si

orizontala necuprinsului, printr-o serie de sinonime semantice, ca
,,neclintire”, ,,fara glas”, ,,fara viata”, ,,nici un zbor”, ,, nici un pas”. Iarna
este proclamata un anotimp al impietririi.
Friguros din fire, Alecsandri gusta iarna estetic, simtind in
necontenita zapada o teama de disparitie, sentiment acutizat de Bacovia,
mai tarziu, in iernile sale.
Poate de aceea, poetul simte in final nevoia unei fiinte… ,,In raza
lunei o fantasma se arata …”.Aceasta nu este receptata ca un simbol al
vreunei posibile ameliorari a comunicarii, pentru ca,, E un lup ce se alunga
dupa prada-i spaimantata”.
De fapt,, iarna”lui Alecsandri e un alter-ego al asteptarii, al
nazuintei spre un alt anotimp, al iubirii:

,,O! tu gerule naprasnic, viu indeamna calul meu

Sa ma poarte ca sageata, unde el stie si eu”.
(,,Gerul”)

,,Pana-n ziua stau pe ganduri si la ea privesc uimit

Ca-mi aduce viu aminte de-o minune ce – am iubit”.
(,,La gura
sobei”)

Tablourile de iarna au aici scene de eroi, eroine pe care insusi

Alecsandri le gaseste comparabile cu cele din fantastica epopee ,,Orlando”
a lui Ariosto, de exemplu: semn comun al infuziei revelatorii a poeziei
popoarelor, concentrata in opera culta.
Intr-un alt pastel ,,Sania” izbucneste chiar in plina iarna o euforie
vitala.Voluptatea lui Aalecsandri a atins pragul de sus, cand, dupa ce a
impietrit iarna pe tronul ei regesc, el o contempla viu si nevatamat, ca-n
versurile:

,,In zadar ingheti pamantul,

Ucizi florile si stupii
Si trimiti moartea ca vantul
Si trimiti foamea ca lupii.
Fie iarna, fie vara,
Eu pazesc a mea verdeata”.

Aici, Iorga, judecator aspru a lui Alecsandri gaseste,,o intrupare

sprintena a iernii, pe care frunza vesnic innoita cuteaza a o infrunta”, iar
pastelul o izbanda intre creatiile,,bardul de la Mircesti”. Daca vara si-a
gasit in Cosbuc inegalabilul cantaret, iarna urca pe piedestal prin pana lui
Alecsandri. G Calinescu remarca: ,,Teroarea fenomenului boreal a prilejuit
lui Alecsandri cateva strofe ce sunt mici caopodopere”.Aprecierea este
demonstrata si prin ,,Miezul iernei”, unde, de fapt, poetul cu un arsenal
simplu de mijloace – lexicale, morfologice, sintactice, stilistice – realizeza
o capodopera. Citindu-i ,,pastelurile” auzim acordurile ,,anotimpurilor”lui
Vivaldi, vibrand ca in fata picturilor lui Grigorescu.