Doina

Doina este cea mai cunoscuta creatie lirica populara din folclorul romanesc. Dimitrie
Cantemir menţionează că „doină” este moştenit din limba dacilor. Creatorul este anonim, acesta
isi exprima prin doina o mare varietate de stari sufletesti: sentimente de dor, de jale, de dragoste.
Doinele sunt recitate mai putin, de obicei sunt cantate ca o melodie trista si domola.
Folcloristii au clasificat doinele in: doine de dragoste si dor,de jale, de instrainare,
pastorala, de haiducie, de revolta sociala, . In aceeasi doina pot aparea mai multe motive
tematice, precum iubirea, dorul, instrainarea.
Doina poartă mai multe denumiri, în funcţie de regiune: doiniţă (în Moldova), cântec de
codru, cântec de frunză (în Muntenia), cântec oltenesc, haiducesc (în Oltenia), cântec fetesc (în
Banat), hore (în Bihor).
Doina este un cântec de singurătate, melancolie, cu ton elegiac, cu ritm trohaic, cu
măsură variabilă şi în general mică, cu rimă împerecheată sau monorimă. Ea reflectă o stare de
„familiaritate”, comuniunea om-natură, debutează cu o „invocaţie” caracteristică: frunză verde
sau foaie verde – prezenţa pădurii, a codrului în viaţa omului se face simţită în toate cântecele.
Natura este adesea invocată, în ideea de restabilire a echilibrului în relaţiile umane şi
stabileşte „corespondenţe” între stările sale sufleteşti şi „individualităţile” naturale sub forma
unui dialog cu elemente ale naturii devenite confesori ai eului poetic.
Peisajul este o stare de suflet, se foloseşte paralelismul, un vers preluând ideea din cel anterior,
mai ales reluând şi accentuând stări sufleteşti.
Astfel, codrul poate fi simbolul îndemnului la dragoste, al dragostei fericite etc., în
funcţie de context. Cucul simbolizează dragostea nefericită, tristă, este asociat stării de nelinişte
şi îndemn la dragoste, dar şi prevestirii de nenoroc. El este uneori mesager de jale al fetei
înstrăinate. Nucul apare ca element de vrajă ori cu sens generatoral vieţii. Mierla este un simbol
al dragostei superficiale, dar şi al dragostei adulterine şi al necredinţei. Turturica sugerează
delicate sentimentele erotice - dragoste curată, credinţă în iubire, ataşament.
Doina cultă
Vasile Alecsandri deschide seria scriitorilor moderni care pun bazele doinei culte.El si-a
intitulat primul volum propriu de poezii, Doine, Lacramioare si Suvenire. Prin aceste creaţii, se
evidenţiază o nouă estetică, bazată pe teme majore: dragostea de viaţă, integrarea firească a
omului în natură, elan vital şi optimism. Poezia Doina, care deschide ciclul Doinelor, este axată
pe tema dragostei şi a haiduciei. Este urmată de o suită de texte (balade) – Baba Cloanţa, Sora şi
hoţul, Crai-nou, Andrii-Popa, Groza, Strigoiul etc. – toate de inspiraţie folclorică.
Continuator al lui V. Alecsandri, George Coşbuc, în poezia Doina reflectă trăsăturile
morale şi sufleteşti ale românului care decurg din obiectul zugrăvit. Personifică doina sub chipul
unei copile care exprimă sentimentele, bucuriile şi durerile unui neam întreg. Pentru el, doina
este cântec de dragoste, de jale, de cătănie, de haiducie, de amar şi revoltă, de alinare a durerii şi
suferinţelor celor mulți.
Noi plângem toţi, şi-amarul / Mai dulce ni-i aşa / Şi toate plâng cu tine / Şi toate te-nţeleg / Că-n
versul tău cel jalnic / Vorbeşte-un neam întreg.