Proiectul orei publice-recital, dedicată Marelui Eminescu

la educaţia muzicală în clasa a VIII-a

Profesor : Svetlana Jitariuc,

grad didactic superior,
L T ,,Ștefan cel Mare și Sfînt’’ or.Grigoriopol

EMINESCU. DE LA MUZICA POEZIEI

LA POEZIA MUZICII.
*Preocupările muzicale şi religioase ale lui Mihai
Eminescu
Captare ,,Colind pentru Eminescu’’Maria Mocanu

A devenit o tradiţie ca în fiecare an, pe 15 ianuarie, să avem o zi dedicată lui

Eminescu, în care să aducem un omagiu celui ce a fost “Luceafărul poeziei româneşti.”
Programul artistic dedicat marelui poet naţional stă sub semnele LUMINĂ, SUNET,
CULOARE, CUVÂNT. Elevii vor pregăti poezii, cântece, note biografice, audiţii, desene şi
un concurs.
Începem cu un ACROSTIH:
*Brigalda Arina El de-a pururi străluceşte, 19’’
Marele Luceafăr blând,
Inima ce dăruieşte
Neamului un veşnic cânt.
El e vers urcat pe culme,
Stihuit din foc nestins,
Călător eter n prin lume,
Univers de neatins.(Petre G. Nicolae)
*Stepanov Nastea Mihai Eminescu, cel mai mare poet al neamului nostru, s-a născut pe 15
ianuarie 1850 în Botoşani. Încă de copil a cunoscut farmecul pădurilor şi al izvoarelor de pe
moşia părintească de la Ipoteşti. Tot acolo a cunoscut vraja folclorului şi suflul curat şi
duios al românului. Copilăria şi-a petrecut-o în mijlocul locurilor natale, marcându-i pentru
totdeauna restul vieţii. 37’’
De mic copil Eminescu Mihai avea o fire care nu semana deloc cu a altor copii de
varsta sa..Prieten de joacă nu-i putea fi decât Ilie, fratele cu ochi albaştri
*Mihai Ivanov-Râbalca ,,Copii eram noi amândoi’’ 42’’

*Sandul Iulia Uneori disp[rea de acasă în mod ciudat mai mult timp și se întoarcea iar,
spre bucuria părinților disperați.
Poznele copilăriei au rămas de pomină în amintirile de familie: zburdalnicii
încălecau pe câini şi se războiau cu gânsacii, se bălăceau toată ziua în iaz, prinzând broaşte,
Mihai întârzia în câte un bordei de ţăran, ascultând cu încântare poveşti, snoave, ghicitori,
care l-au urmărit toată viaţa pe poet şi de care îşi aduce aminte cu părere de rău când
mărturiseşte: „ Trecut-au anii ... 52’’

*Cântec: Pe lângă plopii fără soţ/Video+acompaniment

 Cu o carte in buzunar hoinarea prin padure, se oprea stând de vorba cu pasarile, cu
gazele, cu raurile sau cu arborii la umbra carora se odihnea. „ Citea mult şi cu o
repeziciune uluitoare. Îndată ce primea bani de acasă îşi cumpăra cărţi şi timp de căteva
zile nu-l mai vedea nimeni” ( I. Slavici) Poezii: Somnoroase păsărele, Cântecul ...Cu penetul
ca sideful…

*Cataraga Vlad,,Fiind băiet... 22’’

*Murahovschi Nicoleta Fond-video .. Doina - Gh. Zamfir...Natura terestră apare cu

elemente specifice ale spaţiului românesc (codrul, izvoarele, teiul, lacul) văzute în
veşnica rotire a anotimpurilor, este, în general, ocrotitoare, caldă, uneori sălbatică,
participând mereu la frământările poetului şi constituind cadrul cel mai potrivit al
dragostei şi meditaţiei:"Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund ("Dorinţa") "Hai în
codrul cu verdeaţă, Unde-izvoare plâng în vale" ("Floare albastră")
Alte poezii: Călin ( De treci codrul de aramă ), Freamăt de codru, Peste vârfuri, Şi dacă,
Ce te legeni, Povestea codrului,

*Cântec,,La mijloc de codru.’’,int elevii 1.15’’

*Brigalda Arina Încă de pe băncile şcolii primare de la Cernăuţi, 27’’

Eminescu dă dovadă de o sensibilitate deosebită. Aici el stă în gazdă la profesorul de limba
română, Aron Pumnul. Acesta îi insuflă viitorului poet dragostea faţă de ţară şi de popor,
faţă de frumuseţile patriei. De altfel, multe din poeziile poetului fără pereche îşi au
inspiraţia din frumuseţile naturii patriei.Poezii: Codrule, Măria Ta, şi cântecul ...Sonet I ,
Revedere, O, rămâi.

*Video ,,Sara pe deal’’ fragment…

*NirşaLeonsia Rădăcinile viziunii lirice adânc înfipte în spiritualitatea poporului din

care s-a născut sunt mărturisite chiar de Eminescu într-o însemnare făcută pe marginea
unui manuscris:"Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de
aur din marea de amar".
Poemul LUCEAFARUL are ca punct de plecare un basm românesc, „Fata în grădina de
aur”"Luceafărul" este un poem filozofic, în care tema romantică a condiţiei omului de geniu
capătă strălucire desăvârşită.Eminescu însuşi consemna pe marginea unui manuscris sursa
de inspiraţie a "Luceafărului" şi definirea geniului în lume: citez "Aceasta este povestea. Iar
inţelesul este că,daca geniul nu cunoaşte moarte, aici, pe pământ,nici e capabil de a ferici
pe cineva, nici capabil de a fi fericit.El n-are moarte, dar n-are nici noroc."

*Fragment din Baletul ,,Luceafărul’’ de E.Doga, Dintre sute de catarge, La steaua.

*Pricinoc Ariadna,,Prin ceea ce a scris Mihai Eminescu de-a lungul scurtei sale vieţi, a
făcut să fie cunoscut în toată lumea.poeziile lui a fost traduse în multe limbi ale lumii,
făcând să se ştie în toată lumea despre România
.,,Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie’’ 2.12’’

9 ani fără Grigore Vieru...Profetica poezie a lui G Vieru ,,Legământ’’

La 19 ianuarie G.Vieru s-a stins din viață în urma unui accident,care a fost unul fatic
pentru poet.
Se întorcea de la omagierea lui M.Eminescu din or.Cahul…

*Cântecul ,,Legământ’’Grigore Vier,muz. E Doga, interpretează elevii

DESPRE PASIUNEA PENTRU MUZICĂ

*Iulia,Leonsia,Ariadna,Nastea 6.30’’
Preocupările muzicale şi religioase ale lui Mihail Eminescu
Este îndeobşte cunoscut faptul că Mihail Eminescu a fost şi este cel mai mare poet al
românilor, este punctul de vârf ce duce cu sine limitele timpului, spaţiului şi totodată tolba
tradiţiilor noastre religioase, morale, sociale şi artistice, în care s-a întrupat întreaga
genialitate a poporului român.
Slujit de o bogată şi impunătoare cultură românească şi europeană, Eminescu a realizat în
opera sa poetică şi de proză o sinteză a tradiţiilor şi datinilor populare şi culte naţionale,
forme literare cu totul deosebite în atelierul său de titan neobosit.
Poet al meditaţiei, dar şi al revoltei, Mihail Eminescu a manifestat interes deosebit faţă de
arta muzicală pe care o considera parte integrantă a existenţei sale pământeşti. El rămâne
în conştiinţa noastră a tuturor un liric prin excelenţă, al cărui lirism este un produs al
experienţelor pe care le-a trăit, cât şi cel luat din folclorul care i-a înseninat viaţa în anii
dulci ai copilăriei.
Aproape întreaga creaţie folclorică, precum doinele, baladele, cântecele de dor şi jale,
ritualurile de nuntă şi înmormântare, poveştile din bătrâni etc., a fost sfetnic de taină în
timpul peregrinărilor sale în mijlocul naturii, unde se simţea cel mai bine:
„Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam ades lângă izvor
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor.“
Cântecul naturii, al firii şi al sufletului său s-a asociat cu creaţia folclorică românească,
dând naştere la noi genuri literare ce s-au răsfrânt în propria-i creaţie şi apoi în creaţia
muzicală românească.

Dacă nu şi-ar fi dedicat întreaga-i fiinţă poeziei şi prozei, Mihail Eminescu ar fi rămas
în istoria muzicii româneşti un mare şi impunător creator muzical, precum şi un
interpret al artei sunetelor de un înalt şi frumos profesionalism.
„Regret amarnic că nu am învăţat muzică - scrie el poetei Veronica Micle -, căci din
copilărie mama, care avea un glas fermecător, întrecându-se cu tata, care cânta la flaut,
descoperise în mine şi o ureche remarcabilă de muzician“.
Într-adevăr, Eminescu iubea muzica, şi-n special muzica populară.
„Eminescu cânta frumos cântece populare - scrie un alt cercetător -, avea glas dulce
de-ţi dădeai cămaşa să-l asculţi. Mai ales îi plăcea să cânte «Frunzuleană verde
baraboi Durduleană hăi»“.
A iubit cu nesaţ cântecele de lume ale lui Anton Pann.
***A ascultat cu interes şi profesionalism muzica veche bisericeasă şi cea psaltică de
strană de la mănăstirile moldovene: Neamţ, Agapia, Văratec, Putna etc., cerând să i se
cânte la înmormântare dulcea şi emoţionanta cântare de la Vecernie „Lumină lină“.
Urmând cursurile Seminarului de Muzicologie de la Berlin şi hrănindu-se cu
operele lui Beethoven, Meyerbeer şi Richard Wagner, Eminescu odată venit în ţară a
devenit un temut critic muzical al operelor compozitorilor români: Eduard
Wachmann (fost dirijor al corului Bisericii „Domniţa Bălaşa“); Ludovic Wiest; George
Ştephănescu; Alexandru Flechtenmacher; Constantin Dimitrescu; W. Humpel de la
Iaşi şi virtuozul violonist Toma Micheriu şi alţii.
Poetul avea însă şi un frumos glas de tenor liric şi cânta la diverse ocazii, în special
cântece populare, ca Frunză verde de piper, din care redăm versurile:

„Frunză verde de piper

Câte stele sunt pe cer
Toate până-n ziuă pier
Numai luna şi o stea
Ştie de patima mea“.
Un loc deosebit însă în lirica eminesciană îl ocupă - după cum se ştie - preocuparea sa
pentru profunde trăiri religioase, trăiri care, din cauza celor 50 de ani de ideologie
comunistă, au fost intenţionat trecute cu vederea.
Iată versurile edificatoare în acest sens:
„Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor
Ascultă a noastre plângeri,
Regină peste îngeri
Din neguri te arată
O, Maică Prea Curată şi pururea
Fecioară Marie“.
Sau
„Răsai asupra mea lumină lină
Ca-n visul meu ceresc de-odinioară,
O, Maică sfântă, Pururea Fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină...“
Muzica acestor înălţătoare versuri a fost scrisă de trei compozitori români: Teodor
Teodorescu (fostul dirijor al Corului mitropolitan din Iaşi); Ioan D. Chirescu (fostul dirijor al
corului Bisericii „Domniţa Bălaşa“) şi Nicolae Lungu (fostul dirijor al coralei Patriarhiei
Române).
„În concluzie - scrie fostul mitropolit al Ardealului Antonie Plămădeală -, limba lui
Eminescu e limba română. «Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie», în limba Eminescu
numai aşa putea fi spus. Şi Doina şi înfruntarea lui Baiazid de către Mircea şi
convorbirea de taină cu «păsărele somnoroase» şi cea cu Fecioara Maria şi cea cu
Kamadeva zeul indic, şi preumblarea Sara pe deal în ritmul buciumului sunând «cu
jale» şi bucuria colindelor şi cumplita «rugăciune a unui dac», toate, toate, numai de
Eminescu puteau fi desăvârşite. Precum doi ori doi fac patru pe pământ şi în stele,
tot aşa ceea ce a scris Eminescu nu putea fi scris decât cum a scris el“.

*Lumină lină,Veceria -audiere fragment 3.00

*Ariadna Marea sensibilitate a poetului, dublată de suferinţa apăsătoare cauzată de

boala din ultimii ani ai vieţii, l-au făcut pe poet să mediteze asupra morţii, asupra
destinului. Fond muzical... Poezii: O, mamă, Rugăciune.
Profesor:Din vechime a fost cunoscut un concept referitor la ideea că de unde
venim,acolo ne întoarcem,astfel omul poartă în adâncul fiinţei sale tezaurul
perfecţiunii,ordinii,armoniei , proporţiei şi simetriei divine.Mihai Eminescu cuprimde
toate aceste capacităţi.

*Stas Pogreban/Ahmedov Alişer poezia,,Dor de Eminescu’’ 44’’

*Stepanov Nastea,Cântecul,,Dor de Eminescu’’vers.A.Paunescu 2’

*Ariadna“Mai am un singur dor”, este „cea mai duioasă, mai răscolitoare elegie
testamentară. Deşi pe parcursul ei apar orizonturile luminoase ale împăcării omului cu
natura - „liniştea serii", „întinsele ape", „cer senin", „tinere ramuri", „teiul sfânt", totuşi
tristeţea covârşitoare îl apasă: „frunzişul vested", *al serii rece vânt", „va geme de patimi al
mării aspru vânt".
*Toţi: Cântecul ,, Mai am un singur dor’’ 1.35’’
*Iulia Sandu Cântecul...’’ Numai poetul.’’ 3.58’’
***El,Luceafărul,
El Codrul,
El Salcâmul înflorit.
El ,,Dorinţa’’, ,,Floarea albastră’’, 30’’
El e-un lac ]n codru-albastru.
Toate-s el şi el e-n toate-
Eminescu stăpâneşte
Câtă vreme noi mai suntem
Şi visăm în româneşte!’’ /Simona Ioniţă/

Încheiem cu frumoasele versuri dedicate marelui poet:„Trebuiau să poarte un nume”

de Marin Sorescu şi cu acrostihul,,Omagiu’’

Toţi: ,, Omagiu ’’

E arbore viguros şi falnic

Mare, munte, deal şi şes,

Istorie, ce n-are moarte,

Născută pentru Univers.

Eminescu-i mândria noastră,

Sfânt şi geniu-nlăcrimat,

Cântec dulce, tristeţe albastră,

Un stindard mândru de urmat ‘’

/Laura Jitariuc / 30’

*Audio: Doina şi Ion Aldea Teodorovici – Eminescu

Aprecierea activităţii elevilor:decernarea cu Diplome generice