Grigore Alexandru Ghica (n. 1804 sau 1807[2] - d.

24 august 1857) a fost domn al Moldovei

sub numele Grigore al V-lea Ghica din mai 1849 - octombrie 1853 și din octombrie 1854 - 3
iunie 1856. A fost fiul marelui logofăt Alexandru Constantin Ghica (Alecu) și al Elenei, fiica lui
Grigoraș Sturdza. Acesta, Alexandru C. Ghica, a fost „protector al teatrului românesc la
începuturile sale, unul dintre puținii mari boieri respectați.”[3] Grigore Alexandru Ghica a avut
o singură soră, Elena (1801- 1889), căsătorită cu polcovnicul rus Pavel Șubin[4]

Alexandru C. Ghica și-a trimis fiul, Grigore, la studii în Germania, de unde, revenind în țară,
a îndeplinit înalte funcții. Astfel, în anul 1826, la vârsta de 22 de ani, este numit hatman de
către domnitorul Ioniță Sandu Sturdza, socrul său. (L. Boicu, op. cit., p. 12). La 14 aprilie
1834, marele postelnic al Moldovei îl înștiința pe hatmanul Grigore Al. Ghica despre
includerea sa în suita pentru învestirea lui Mihail Sturdza, unchiul său dinspre mamă, la
Constantinopol.[5] La 18 aprilie 1838, domnitorul Mihail Sturdza l-a numit pe hatmanul
Grigore Al. Ghica epitrop al Obșteștei învățături. La 12 noiembrie 1842, domnitorul l-a numit
șef al Secretariatului de stat. La 18 iulie 1843, Mihail Sturdza l-a numit pe Grigore Al. Ghica
ministru al Finanțelor, în urma demisiei lui Nicolae Suțu.

Descrierea trăsăturilor fizice ale lui Gr. Al. Ghica a fost făcută de Edouard Grenier, secretarul
particular (din 1855) al domnitorului și scriitor laureat al Academiei franceze: „La 50 de ani
era un bărbat de toată frumusețea, înalt, puternic, cu umerii largi, cu o înfățișare herculeană
dar subțiată, cu mâini minunate, păr negru, ochi blânzi și pătrunzători, tăiați în formă de
migdală, nasul foarte puțin sumes la vârf, mustață mătăsoasă și subțire, o gură frumoasă și
în totul, un grand air...”(L. Boicu, op. cit. p. 17). Există o fotografie după o gravură a
Domnitorului Grigore Ghica, călare, la Biblioteca Centrală Universitară din Iași.[6]

Aflându-se la Paris la izbucnirea Revoluției de la 1848 Grigore Al. Ghica se manifestă

deschis față de idealurile și obiectivele revoluție, atât în franța cât și în țară, unde redactează
un memoriu adresat comisarului otoman Talaat Efendi, în care ia atitudine împotriva
propriului său unchi, principele Sturdza.[7]