… Căuta

Alexandru Ioan Cuza

primul domnitor al României

… … …
Acest articol se referă la fondatorul României
moderne, domnul Principatelor Unite. Pentru alte
sensuri, vedeți Alexandru Ioan Cuza
(dezambiguizare).

Alexandru Ioan Cuza

Domnitor al Moldovei (până în 1862)
Domnitor al Țării Românești (până în 1862)
Domn al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării
Românești (după 1862)

Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Române

Date personale
Născut 20 martie 1820
Bârlad, Moldova[1]
Decedat 15 mai 1873 (53 de ani)
Heidelberg, Germania
Înmormântat Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași
Părinți Ioan Cuza
Sultana Cuza, născută Cozadini
Căsătorit cu Elena Cuza, n. Rosetti
Copii Alexandru Al. Ioan Cuza[2]
Dimitrie Cuza[*][2]
Cetățenie Moldova
Țara Românească
România
Religie Biserica Ortodoxă Română
Ocupație politician
ofițer
revoluționar
jurist
Apartenență nobiliară
Familie
nobiliară nu este cazul
Imn regal Marș triumfal și primirea steagului și a
Măriei Sale Prințul Domnitor
Domnie
Domnie 24 ianuarie 1859–23 februarie 1866
Predecesor Căimăcămie↓
Moldova: I. A. Cantacuzino, Vasile Sturdza
și Anastasie Panu
Țara Românească: Ioan Manu, Emanoil
Băleanu și Ioan Al. Filipide
Succesor Locotenența domnească: Lascăr Catargiu,
Nicolae Haralambie și Nicolae Golescu;
Carol I
Semnătură

Modifică date / text

Nu confundați cu Alexandru C. Cuza.

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20

martie 1820, Bârlad, Moldova – d. 15 mai 1873,
Heidelberg, Germania[1]) a fost primul domnitor al
Principatelor Unite și al statului național România.
Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie
1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a
fost înfăptuită Unirea celor două principate.

Membru post-mortem al Academiei Române

Ales domnitor, Cuza a dus o susținută activitate

politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii
Moldovei și Țării Românești de către Puterea
suzerană (Imperiul Otoman) și Puterile Garante și
apoi pentru desăvârșirea Unirii Principatelor Române
prin înfăptuirea unității constituționale și
administrative. Aceasta s-a realizat în ianuarie 1862,
când Moldova și Țara Românească au format statul
român unitar modern, adoptând oficial numele de
România,[3] cu capitala la București, cu o singură
adunare și un singur guvern.[4]

În anul 1866, o largă coaliție a partidelor vremii,

cunoscută sub denumirea de Monstruoasa Coaliție
din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor
săi, l-au forțat pe Alexandru Ioan Cuza să abdice.

Primii ani de viaţă …

Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Bârlad, fiind fiul

ispravnicului Ioan Cuza, proprietar de pământ în
județul Fălciu, și al Sultanei (sau Soltana), membră a
familiei de origini fanariote Cozadini.

A învățat carte mai întâi la Iași, în pensionul francez

al lui Victor Cuenin (la fel ca și Mihail Kogălniceanu și
Vasile Alecsandri), viitorii lui colaboratori. Apoi la
Paris, unde și-a luat bacalaureatul în litere în 1835, la
Sorbona, diploma fiind semnată de Francois Guizot,
ministrul instrucțiunii publice, obținând calificative
lăudabile. Studiaza la Facutatea de Drept pentru 2
ani, pe care nu o termină fiind obligat să se întoarcă
în țară. În țară își continuă studiile împreună cu
fratele său Dimitrie, la Academia Mihăileană.

Se înscrie apoi la Facutatea de Drept pe care nu o

termină fiind obligat să se întoarcă în țară. Între
noiembrie 1837 - aprilie 1839 Cuza s-a aflat din nou
la Paris, unde a urmat studii în științele războiului și
probabil le-a continuat pe cele de drept.

În toamna anului 1837 Cuza intră în armată cu gradul

de cadet: obține o ”păsuire de la slujba de front” și
pleacă din nou la Paris pentru a-și continua studiile
juridice. La Paris cunoaște numeroși tineri
revoluționari din ambele principate însușindu-și
ideile înaintate ale epocii.

Aparținând clasei tradiționale de boieri din Moldova,

Alexandru primește o educație europeană și devine
ofițer în armata moldovenească, ajungând la rangul
de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844.

În anul 1848, precum majoritatea statelor europene,

Moldova și Țara Românească au fost cuprinse de
febra revoluțiilor. Revolta moldovenilor a fost
suprimată repede, dar în Țara Românească
revoluționarii au preluat puterea și au guvernat în
timpul verii. Tânărul Cuza a participat activ la
mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la
lupta pentru unirea Principatelor. Urmare înclinațiilor
liberale manifestate în timpul episodului
moldovenesc, este transportat ca prizonier la Viena,
de aici fiind eliberat cu ajutor britanic.

Revenind în Moldova în timpul domniei Prințului

Grigore Alexandru Ghica, a fost numit ministru de
război (1858) și a reprezentat orașul Galați în divanul
ad-hoc de la Iași. Prin toată activitatea sa politică,
Alexandru Ioan Cuza a susținut continuu unirea
Moldovei și Țării Românești.

A fost nominalizat în cele două Principate, de către

Partida Națională, care milita pentru unire, în
defavoarea unui prinț străin. Ca urmare a contextului
politic și a compromisului dintre principalele partide,
este ales domn al Moldovei pe 17 ianuarie 1859 (5
ianuarie după calendarul iulian) și în Țara
Românească pe 5 februarie 1859 (24 ianuarie după
calendarul iulian).

Elena Cuza

Înfăptuirea unirii

Domnia

Reformele lui Cuza

Abdicarea și exilul

Galerie de imagini

Notafilie

Numismatică

Note

Bibliografie

Bibliografie suplimentară

Legături externe

Vezi și

Ultima modificare efectuată acum 11 zile …

Conținutul este disponibil subCC BY-SA 3.0 , exceptând

cazurile în care se specifică altfel.
Termeni de utilizare • Politica de confidențialitate•
Desktop