12 octombrie 1777: Grigore al III-lea Ghica ucis pentru că s-a opus

cedării Bucovinei

Grigore al III-lea Ghica era fiul lui Alexandru Matei Ghica, cu funcția de
dragoman, care a fost decapitat de Poartă și nepot de frate al lui Grigore
Ghica al II-lea. Grigore al III-lea Ghica a avut o soră, Caterina (sau
Catinca), măritată cu hatmanul grec Dumitru Sulgearoglu (numit și
Dimitrie Gheorghiadis Sulgearoglu). Descendenții Caterinei au purtat
numele mamei, Ghica, așa cum precizează Dora d’Istria în scrierea
sa Gli Albanesi in Rumenia (1871).
Domnia asupra Moldovei
Pe plan intern a regularizat strângerea birurilor și a pus capăt
abuzurilor. Domnul a întreprins unele măsuri în folosul ţăranilor clăcaşi.
La 1 ianuarie 1766 emite un hrisov, prin care se scădea numărul zilelor
de la 24 până la 12. În hrisovul menţionat se fixa pentru prima dată în
istoria dreptul din Moldova volumul lucrărilor într-o zi de boieresc, –
aşa-numitul “nart” zilnic, care nu totdeauna putea fi îndeplinit pe
parcursul unei zile.
A înființat o fabrică de postav la Chipirești, lângă Jijia, prima din
Moldova și a zidit lângă Mitropolie o școală ca urmare a reorganizării
învățământului, gândită de el. Prin măsurile luate, a reușit să aducă țara
la o relativă bunăstare. Maşinile au fost cumpărate de domn. Cronica
subliniază că domnul a hotărât: “Să facă un lucru, care să nu mai fi fost
altădată în ţara aceasta… ca să facă postav aice în ţară… chirhana, adecă
postăvărie” [1]. Fiind bun gospodar, din porunca lui se fac două fântâni
în capitala ţării, la Iaşi. Alimentarea cu apă era o problemă pentru
populaţia Iaşului. Referitor la acest fapt cronica notează: “Văzând că s-
au înmulţit norodul în Eşi şi apa le este puţină, au socotit să aducă apă…
Şi aşa au adus din trii-patru locuri, cu mari cheltuială, făcând douâ
cişmele minunate şi frumoase, plini de apă…”
Domnia între mari imperii
Ca domn se arată dușman Austriei și prieten Rusiei, iar intrigile îl ajută
mult în politica dusă față de turci.În Tratatul de pace de la Kuciuk-
Kainargi nu a fost inclus punctul referitor la acordarea domniei pe viaţă
lui Grigore Al. Ghica. S-ar părea, la prima vedere, că este “o scăpare”
lipsită de importanţă. În realitate însă, punctul dat are o semnificaţie
deosebită şi excluderea lui oglindeşte pe cât se poate de convingător
adevăratele interese politice manifestate de părţile beligerante în
principatele române.
Mai întâi, ce însemna pentru Moldova această revendicare. Boierii
moldoveni, printr-un şir de propuneri făcute оnainte, cereau în general
desemnarea domnilor din rândul băştinaşilor. Dacă, însă, despre acest
lucru acum nu se vorbea, atunci era binevenită măcar numirea domnului
pe viaţă, fie şi a lui Grigore Al. Ghica. În felul acesta Moldova mai făcea
un pas spre slăbirea dominaţiei otomane. Adică Poarta pierdea dreptul de
a numi şi de a mazili domnul.
De aceea lipsa punctului respectiv din tratat a stârnit multe discuţii în
rândul boierilor băştinaşi. Dar tocmai din acest considerent –
recunoaşterea printr-un tratat internaţional a domniei pe viaţă în
Moldova şi slăbirea astfel a influenţei asupra acestei ţări a constituit
principalul motiv pentru care Poarta era împotriva includerii unui
asemenea punct în condiţiile păcii. De fapt, mai era încă un motiv –
Grigore Al. Ghica devenea domn la propunerea Rusiei şi, deci, el avea
să promoveze o politică prorusă.
Să urmărim, în sfârşit, şi poziţia Rusiei, care a înaintat iniţial această
revendicare, iar acum a renunţat la ea. Din ce motive diplomaţia rusă a
cedat la această etapă? Era probabil, graba Rusiei de a termina războiul,
impusă de situaţia internă ce se crease în urma declanşării Războiului
ţărănesc de sub conducerea lui E. Pugaciov, şi apoi Rusia îşi atinsese
într-un fel scopul – a ieşit la Marea Neagră primind cetăţile-port Eni-
Kale, Kinburn şi Kerci în Crimeea; iar hanatul din Crimeea fusese
declarat independent.
Paradoxul, însă, ar consta în faptul că Rusia a cedat în problema dată
tocmai fiindcă era preocupată prea mult de aceste ţări, dar nu de soarta
lor propriu-zisă, ci de interesele ei aici. Acum, când în urma împărţirii
Poloniei (1772), Rusia obţinuse teritorii şi se apropiase de Moldova, în
fruntea acestei ţări era binevenit un om al său, ca Grigore Al. Ghica,dar
nu cu domnie pe viaţă.
Rusia, ca şi Poarta Otomană, se îngrijeau să-şi păstreze posibilităţile de a
interveni în această ţară ori de cîte ori doreau. Iar tradiţia, deja de peste o
jumătate de secol, de a numi în scaunul Moldovei greci fanarioţi
alimenta şi mai mult speranţele ei, deoarece unii dintre aceştia erau
filoruşi.
În sfârşit, cu concursul diplomaţiei ruse şi al celei prusiene, în luna
septembrie 1774 Grigore Al. Ghica este numit domn al Moldovei [3].
Domneşte efectiv din februarie 1775.La puţin timp el avea să-l
primească, cu toate onorurile, în vara anului 1775 pe N. V. Repnin,
desemnat ambasador extraordinar al Rusiei la Istanbul.
Dar în 1775 Moldova trecea printr-o nouă criză determinată de politica
expansionistă a Curţii de la Viena. Ruperea Bucovinei din trupul
Moldovei de către Imperiul Habsburgic la 7 mai 1775 s-a datorat
aspiraţiei de “compensaţii” a Curţii de la Viena. Cum echilibrul de forţe
din regiune se schimbase în folosul Rusiei, Imperiul Habsburgic s-a
străduit, la rândul său, să obţină anumite avantaje teritoriale. Profitând
de prima împărţire a Poloniei (1772), în urma căreia dobândise Galiţia,
el se hotărо să unească noul teritoriu obţinut cu posesiunile din
Transilvania printr-un “culoar” care să traverseze nordul Moldovei.
Decesul
Dorind să apere integritatea teritorială a Moldovei, Grigore III Ghica a
făcut nenumărate demersuri la Poartă pentru a o convinge de marea
nedreptate ce se făcea ţării. Astfel, în unul din numeroasele sale memorii
adresate Înaltei Porţi domnul sublinia că “locuitorii Moldovei cer cu
insistenţă ca Poarta să-i apere contra unei pierderi aşa de mari”. Însă
toate protestele şi intervenţiile sale nu au ajutat. Şi Poarta a cedat în faţa
Austriei. Aluziile făcute de domn în legătură cu posibilitatea ca
moldovenii să se adreseze unei puteri străine [4], ce nu putea fi alta
decât Rusia, a făcut ca Poarta să creadă şi mai mult în orientarea prorusă
a lui Grigore III Ghica.
Domnul s-a confruntat şi cu opoziţia unor mari boieri, care insistau
asupra măririi numărului zilelor de boieresc până la 36 [5]. Boierii se
adresau cu plângeri la Poartă şi la Sankt-Petersburg. Din situaţia dificilă
creată domnul caută ieşire prin intermediul legăturilor sale diplomatice.
În toamna anului 1777 poartă corespondenţă diplomatică activă atât cu
P.A. Rumeanţev, cât şi cu diplomaţia prusiană. Lui Frederic al II-lea îi
solicita “înaltul său sprijin privind siguranţa mea şi a ţării”.
Dragomanul rezidentului Prusiei Ianache Frangopolo l-a trădat pe domn,
informând Poarta despre corespondenţa secretă a lui Ghica Vodă cu
diplomaţia rusă [6]. Soarta domnului era aşadar pecetluită şi el a fost
executat de trimişii sultanului în noaptea de 1 spre 2 octombrie 1777 în
casele “Beilicului” (han pentru străini – n.n.) din Iaşi. Este înmormântat
la biserica Sf. Spiridon din capitala Moldovei.
Bibliografie:
1. Iordache, A. Principii Ghica. O familie domnitoare din istoria
Românilor. Bucureşti, 1991, p. 87.
2. Xenopol, A.D. Istoria Românilor din Dacia Traiană, ed. III, vol. IX.
Iaşi, 1896, p. 155.
Surse:
Istoria.md 
Wikipedia